Nu moartea este cel mai îngrozitor lucru, ci învierea fără Dumnezeu

„Atunci va fi uluiala lor.” Mica 7:4

Discutam azi „la foișor” cu o cunoștință, martor al lui Iehova.
Om educat, relativ bogat și nu foarte atașat de principiile „organizației”, destul de destupat cât să nu fie dogmatic și să poți purta cu el un dialog fără anateme.
Meditasem de câteva zile la Luca 16 și n-am spus la prea mulți.
Lui i s-a potrivit textul, căci martorii nu cred în pedeapsa lui Dumnezeu.
Dar s-o iau cu începutul.
Foișorul este un loc de recreere, la firmă, acoperit, înconjurat cu iederă și copaci, cu 6 scaune și o măsuță, destul de larg să stea de vorbă 6 oameni.
Acolo am povestit cu martorul meu.
Luca 16 ne descrie mijlocirea păcătoșilor.
Chiar așa, în Biblie nu scrie nimic despre mijlocirea sfinților, dar scrie totuși despre mijlocirea morților.
Adică, dogmele Bisericilor tradiționale susțin că sfinții mijlocesc pentru oamenii vii și că trebuie plătit la biserică pentru morți.
Parcă se susține și că tu ca viu te poți ruga pentru sufletul celui mort și că cel mort, mai ales dacă a fost sfânt, se roagă pentru tine.
Problema este nu avem argument biblic pentru această inovație teologică.
E posibil ca singurul picior al acestei mese să fie cel financiar, că totul se face taxat.
Dar să revin.
… în Biblie nu scrie nimic despre mijlocirea sfinților, dar scrie totuși despre mijlocirea morților.
„A murit şi bogatul şi l-au îngropat. ²³ Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui ²⁴ şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta’. ²⁵ ‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. ²⁶ Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.’ ²⁷ Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu, ²⁸ căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’.„
Vedem deci o mijlocire a celor morți pentru cei vii. Bogatul mort mijlocea la Avraam pentru frații săi vii, să trimită pe Lazăr „să le adeverească aceste lucruri„.
Toată problema cu această mijlocire este că nu a fost acceptată.
„Avraam a răspuns: ‘Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei’. ³⁰ ‘Nu, părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi’. ³¹ Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi’.”
Așa că răspunsul pe care ar trebui să i-l dăm unuia care crede în mijlocire este dat de Avraam, să creadă Scripturile cei ce trăiesc, atât timp cât trăiesc…”ca să nu vină în acest loc de chin„.
Nu să dea bani „pentru suflet” cuiva.
În satul în care am crescut erau mai bine de un sfert din sat martori ai lui Iehova, cunosc subtilitățile doctrinei lor, așa că am atins discret cu omul meu, coarda aceasta a pedepsei morale, a exemplului pedepsei evreilor, am povestit mult.
Am discutat despre teologia înlocuirii, prezentă și la martori, ca la toți, despre profeția celor 2300 de ani, despre Ezechiel 38, munții lui Israel, despre Ieremia 16, pescari și vânători, lucrurile se legau logic, așa că m-a ascultat cu interes.
M-am întors la coarda „pedepsei” de la Luca 16 și am ciupit să sune mai tare, am amintit de Felix și de Pavel care l-a îngrozit.
Omul asculta.
A răbufnit: „moartea este cel mai îngrozitor lucru!”
„Nu-i adevărat, învierea este, trezirea dincolo în chin, regretul tardiv va fi uluiala lor, va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”…am replicat.
Totuși nu își putea imagina un Dumnezeu care este dragoste, să pedepsească.
Dacă scoatem din Biblie perspectiva pedepsei trebuie să scoatem potopul, Babelul, Sodoma și Gomora, paștele și urgiile Egiptului, nimicirea Canaaniților, robia asiriană și babiloniană, nimicirea Babilonului, zdrobirea perșilor, războaiele punice, nimicirea Ierusalimului și împrăștierea evreilor în lume de 2000 de ani.
Dacă scoatem pedeapsa și logica pedepsei din Biblie rămânem fără Biblie, rămânem cu o coajă de poveste lipsită de logică, de argument și de putere.
De fapt rămânem cu teologia care se vestește astăzi, o teologie fără frică de Dumnezeu, că de-ar fi cu frică nu ar vinde-o nimeni.
Am încheiat discuția cu prietenul meu ciupind și mai tare coarda cea mai subțire, cea a identității și i-am spus că nu putem să nu ne uităm la evrei, numiți „martorii lui Dumnezeu” în Isaia 43:10, la pedeapsa lor de-a lungul istoriei și la vindecarea lor de acum.
Am vorbit că s-a-ntrebat.
Dar pentru cine nu-ntreabă….înseamnă că nu i-a pictat nimeni vis(ualiz)area asta!

Vânătorii trimiși…

…trebuie să aibă drumuri.
Am învățat la istorie că a fost o epocă a popoarelor migratoare, acum…vreo 1000 de ani.
Cam fals.
Migrații sunt și acum.
Dimineață stăteam la ghișeu să-mi schimb permisul, în fața mea, o familie. Doamna de la ghișeu întreabă: „Ce-i cu permisul ăsta așa de expirat?” Am fost mulți ani în Canada. A zâmbit doamna, au zâmbit ei, și-au făcut poze și în 3 minute au plecat. Repatriere. Migrații.
Migrează românii, au migrat nemții din România, evreii din România.
Aceste migrații sunt profețite.
Mai ales cele ale evreilor. (Migrațiile românilor sunt pustiiri.)
Azi, președintele Belarusului, (alături de cel al Rusiei și al Turciei, aflați cu toții în dezacord sever cu lumea vestică) a promis și el că va da drumul emigranților spre Europa prin țara lui.
„Voi i-ați chemat. Descurcați-vă!” vezi sursa.
Șahul acesta numit geopolitic arată așa acum: americanii pleacă din Afganistan, talibanii recuceresc țara și întreaga infrastructură politică fost pro-americană va trebui să emigreze: milioane de polițiști, militari și familiile celor din aparatul de stat vor fugi. Unde?
Unde este scris, să facă un lucru profețit de Dumnezeu: „Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui, şi, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor.” Ieremia 16:16
Scriu demult pe acest blog că acești emigranți care au luat drumul spre vestul Europei fac un lucru demult scris despre ei.
Ce a scris Ieremia.
Rusia și Belarus nu vor împiedica aceste migrații, le vor favoriza.
Ei nu știu că împlinesc un plan. „Dar el nu judecă așa!” a zis profetul despre o altă situație identică, când un popor a fost pus să pedepsească pe un alt popor pentru păcat, dar cel ce pedepsea „nu judeca așa”.
Nici afganii, nici rușii și nici chiar americanii nu știu că mișcările lor de trupe sau migrațiile împlinesc un Plan demult scris. Aceste amănunte le știu doar cei ce se apleacă cu seriozitate și credință asupra textului profetic și-l înțeleg.
Valul de migranți sporește antisemitismul din vestul Europei.
Ca urmare evreii vor pleca în Israel, după cum este scris în tot Vechiul Testament și după cum vedem că se întâmplă.
Ieri am citit Ieremia 30.
Parcă descrie vremea de acum.
Este acolo un verset care demult m-a pus pe gânduri: „Totuşi toţi cei ce te mănâncă vor fi mâncaţi şi toţi vrăjmaşii tăi, toţi, vor merge în robie; cei ce te jefuiesc vor fi jefuiţi şi voi da pradă pe toţi cei ce te pradă.” V16 Cine? Nemții, românii, rușii?
Am cumpărat și am citit pe nerăsuflate aseară cartea „Groapa este în livada de vișini” de Arnold Dagani, jurnal de Transnistria al pictorului cernăuțean Arnold Korn (ebreizat Dagani). Sonia Palty, doamna Bercovici și alții au scris despre jaful, chinul și uciderile din Transnistria „românească”. Despre români și ruși pot spune că au plătit și au împlinit versetul. Vină mare!
Dar ce-am gândit și n-am spus tare a fost despre nemți.
Nu vedeam nici o urgie acolo, deși am fost de zeci de ori în Germania.
Am rude multe și prieteni.
Poate de aia n-am zis.
Și pentru că e o țară dezvoltată, perfectă, nici urmă de urgie acolo.
Când am văzut inundațiile de săptămâna trecută am zis la niște prieteni duminică seara la o înghețată în grădină, după o zi toridă.
Am îndrăznit.
Se făcea noapte povestind cu prietenii mei (tovarăși de blogherit, de wordpress) când am văzut spre Apahida fulgere mici pe cer. Se apropiau. Mi-am smuls niște vișine să plec și vântul s-a pornit într-un minut-două.
Când am pornit mașina, deja ploua.
La 3 minute bătea gheața și n-am mai văzut nimic. Cunoșteam bine drumul, m-am ascuns sub podul hingherilor, unde era deja plin de mașini, inclusiv o mașină de poliție.
În Cluj a fost prăpăd.
Am plecat spre serviciu, slavă Domnului, ochiul ciclonului nu trecuse pe-acolo, acasă, doar o creangă de piersic bătrân s-a rupt.
Ce mare ești Doamne!
Acoperișul liceului unde au absolvit fetele noastre a fost dat jos. La un kilometru de noi.
Duminică la amiază după adunare am ascultat predica luI Aurel Gheorghe, din Apocalipsa.
Mi-a plăcut o specificare cum că „iată eu vin curând” se poate traduce: iată eu vin în mod rapid.
Venirea Domnului va fi într-o succesiune rapidă de evenimente profețite.
Și a mai scris Ieremia: „Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini şi va înfăptui gândurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” 30:24
Înțelegem tot mai bine.
Urgiile profețite, catastrofe naturale, epidemii, migrații, inundații, incendii, toate sunt pe noi, „alocurea” unele!
Dar cu ce-am început? Cu drumurile vânătorilor. Tocmai nu pricepeam de ce-i Lukașenko supărat pe UE.
Ca să permită împlinirea profeției.
Vânătorii trimiși trebuie să aibă drumuri.
Înțelegem tot mai „în totul’.

13 ani de blog

Mulțumesc lui Dumnezeu.
Chiar dacă ultimele luni au fost cu activitate mai restrânsă pe blog (promit să revin în forță), fiecare zi de 16 iulie îmi trezește amintiri: wordpress mă anunță că blogul Vestea Bună s-a născut acum …n ani.
În ultimele luni mi-am dat mai mult timp unei campanii de „citit” cărți, istorie, documentare, comentarii.
Multe nu s-au schimbat: numele blogului, stilul, frecvența postărilor, abordarea și atitudinea, s-a schimbat lumea, oamenii, m-am schimbat eu, împrejurările s-au schimbat.
Acum 13 ani eram părinți de adolescenți, îmi trăiau părinții, socrii, acum mi-au murit părinții, socrul, copii s-au căsătorit toți și suntem bunici de 3 nepoți.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi, cei ce mă urmăriți, mulțumesc că am putut să vă fiu de folos cu peregrinarea mea pe pășunile cuvintelor.
Vă mulțumesc și vouă de însoțire.
cu drag

Adunare 20 iunie 2021

Calea împăraților care au să vină de la răsărit.

Poziționarea Chinei împotriva Israelului (opinie)

Apocalipsa 16:12 „Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din răsărit.„
Zilele trecute s-a petrecut un lucru care mai completează încă o mică piesă la tabloului final al evenimentelor profetice.
A avut loc poziționarea Chinei împotriva Israelului. (Pentru original aici: https://www.jpost.com/opinion/why-has-china-turned-on-israel-opinion-672959)
În scenariul evenimentelor finale schițat de Duhul sfânt prin apostolul Ioan în cartea „Descoperirea”(Apocalipsa), împărații din răsărit au un rol în pedepsirea pământului. Așa cum în vechime, Dumnezeu i-a folosit pe babilonieni și pe asirieni pentru a-și duce la îndeplinire judecățile, tot așa și în viitor vedem profețite împărății și împărați care vor intra pentru un „joc” dinainte stabilit de Dumnezeu.
Până acum China nu a exprimat nici un punct de vedere legat de „conflictul” din Israel.
Această tăcere a fost însoțită de o creștere economică constantă în ultimele decenii a împărăției de la răsărit, care acum este capabilă să recruteze 200 de milioane de soldați. Pentru că aceasta este cifra profetică, un număr uriaș de oameni, pe care numai o singură țară poate să îi recruteze. Lucrurile sunt legate și de Mesopotamia (râul Eufrat), unde prin legăturile cu Iranul, China are un cap de pod puternic.

Apocalipsa 9:16 „Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.” (adică 200.000.000, 200 de milioane)

Iar Iranul este cel mai mare dușman al statului Israel. De asemenea dezvoltarea autostrăzilor care probabil vor trece munții spre a ajunge din China la marea Mediterană, îndeplinește un scop profetic. Prima dată am auzit că această interpretare de la Cristian Moisescu și dacă ascultați tot ce a vorbit veți găsi și voi.
Merită ascultat tot. (Partea 1, Partea 2)
Câteodată mă gândesc cât de puțini oameni cred aceste lucruri și îmi vine în minte versetul din Isaia: „Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire între ucenicii mei„. Isaia 8:16 Una din cele mai mari bogății pe care le avem cu noi este cunoașterea și înțelegerea acestor taine.
Tainele rămân taine până când sunt explicate.
După aceea nu mai sunt taine.
Taina împietririi evreilor, o taină atât de mare încât milioane de oameni prin neînțelegerea ei au alunecat în calvinism, este pe cale să se reveleze. Sfârșitul oricărei taine înseamnă începutul clarificării. Cu cât vedem mai multe evenimente că se potrivesc unui tablou profetic, ne obligă cugetul să eliminăm alte explicații.
Participarea împăraților de la răsărit la războiul armaghedonului este sigură, detaliile sunt mai puțin clare. Eu nu fac aici nici speculație, nici nu sunt dogmatic pe tema. Dar atunci când un eveniment de azi se potrivește cu o profeție de ieri, pentru a explica un eveniment de mâine, sunt prea multe detalii ca să acordăm hazardului vreun rol în scenă.
Mai mult, teoria probabilităților obligă cugetul la concluzii.
Dacă ar fi o singură profeție împlinită în Biblie am putea acorda coincidenței o șansă și cugetului o pernă. Dar atât de multe profeții împlinite duc spre zero probabilitatea ca să fie hazard, și acordă 100% credit planului Dumnezeu, pentru oricine se apleacă cu credință și răbdare asupra vechiului text biblic, divin, inspirat de Dumnezeu.
Aceste avertismente ne salvează și pe noi, pentru că ne țin mintea trează și conectată la profeții și știri.
Ar trebui de asemenea, și rugăciunea mea pentru Dumnezeu este, atât pentru mine cât și pentru alții, ca vederea acestor evenimente care îndeplinesc profețiile divine să producă în noi o mai sigură dedicare și predare a timpului și trăirii noastre în angajament și iubire față de Comandantul suprem.
Noi zidim viitorul la care să visăm și ne zidim viitorul la care lucrăm, crezând în împlinirea lui, studiind Planul dintre coperțile cele vechi.
Noi „clădim deasupra” peste fundația apostolilor, dar ne ducem de câte ori trebuie la Proiect, la Plan, să nu zidim strâmb, să nu greșim.

Mă iubești tu mai mult decât aceste lucruri?

Reîntors la pescuit, ocupația lui de bază, după învierea lui Isus din morți, Petru atrage după el și o parte din ucenici: „Mă duc să prind pește. Mergem și noi cu tine.”
Știm cum n-au prins nimic toată noaptea iar dimineața, la Cuvântul lui Isus, au prins captura vieții.
Ne putem imagina gândurile lui Petru (care credea că de acum Isus va fi cu ei și vor avea în continuu astfel de pescuiri), bucuria lui privind mreaja plină de pește, mândria că mreaja a rezistat, ce vor vorbi oamenii din Capernaum despre atâția pești, câștigul ce-l va avea după ce-i va vinde. Cam ce ne gândim și noi atunci când „ne rodește țarina”.
Traducerea este evident corectabilă.
Sunt 3 variante de înțelegere a textului:
1. Mă iubești tu mai mult decât mă iubesc aceștia?
2. Mă iubești tu mai mult decât pe aceștia?
3. Mă iubești tu mai mult decât aceste lucruri?
Din context, dar și din analiză, cea corectă este ultima variantă.

Această ultimă întrebare ne-o pune peste 2000 de ani Domnul Isus fiecăruia dintre noi, atunci când avem pentru ce mulțumi și răspunsul nostru ar trebui să fie să ne întoarcem spre Dăruitor cu iubire și ascultare.

Pentru că după cele 3 întrebări spuse lui Petru, Domnul Isus nu i-a spus: „Du-te și vinde peștele, să-ți acoperi costurile drumurilor la Ierusalim, de când cu răstignirea mea, de exemplu”….cum a spus Elisei la înmulțirea untdelemnului, nici nu știm ce-a făcut Petru cu peștele, ci Domnul l-a supus examenului conștiinței în fața mrejei pline de pești:

Ce sau pe cine iubești mai mult?
Aceste lucruri (care tot Eu ți le-am dat, spune Dumnezeu) sau pe Mine?
Te ocupi toată ziua de ce ți-am dat eu sau te ocupi de Cuvântul Meu și de „oile Mele”?
Și în fața acestei întrebări i-a trasat a doua oară țelul vieții: „paște oile Mele!„. Adică „Eu te-am chemat de la pescuit să te fac pescar de oameni, și acum trebuie să te mai chem odată, pentru că tu Petru iubești pescuitul!”

Cât de mult semănăm noi cu Petru, cum iubim rutina zilnică prin care primim de fapt ce ne-a hărăzit Dumnezeu, ce Tatăl știe că avem nevoie. Dar întrebarea rămâne: iubim mai mult aceste lucruri sau pe Domnul?
Ne întreabă și pe noi Domnul lângă „mreaja” noastră câteodată plină: „Mă iubești tu mai mult decât mreaja cu pești”, decât meseria ta, decât școala ta, decât casa sau mașina ta, decât familia ta, decât pasiunea ta și chiar mai mult: decât viața ta?

Petru era un om cu inima împărțită până la Rusalii, a răspuns chemării lui Isus și a părăsit pescuitul, dar în inima lui era dragostea de meseria Lui. Așa suntem și noi.

Dovada că iubim pe Domnul este că-i iubim pe oameni, că-i iubim pe toți oamenii, nu doar pe cei din „barca noastră”.
Dar ocupația de zi cu zi, rutinarea vieții are nevoie de sirena avertizoare a întrebării cugetului: mă iubești tu mai mult decât iubești aceste lucruri?

Închei cu o analiză a textului, nu pentru frica de „inchiziție”, ci pentru corectitudine.
Dr J. Harold Greenlee, doctor în Greacă Biblică și patristică la Harvard University, a scris un articol pe temă:
https://www.sil.org/system/files/reapdata/17/00/45/170045653181104208428365630695750061511/siljot2005_2_02.pdf

Din grabă nu traduc, dau print screen doar:


Nu este singura explicație pe temă, dacă dați căutare pe Google cu textul „do you love me more than these” veți găsi multe articole cu același răspuns.

Să rămânem cu gândul că a sluji pe Dumnezeu înseamnă a paște turma altuia, a-i sluji pe oameni, chiar pe cei ce nu sunt (încă) ai lui Dumnezeu, a te face tuturor totul pentru a mântui pe unii din ei (rog pe calviniști să nu citească), a face ce nu-ți place.

„Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” înseamnă că Domnul vrea să se folosească și de ce ți-a dat El.
Iar vestirea morții lui Petru sună neplăcut pentru oricine se iubește pe sine: „altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.”
Dar doar aceste lucruri se răsplătesc: pașterea oilor, proslăvirea lui Dumnezeu prin viață adică, dar și „a te lăsa dus” unde nu voiești, pe tine care ai mers totdeauna unde ai vrut, adică proslăvirea prin moarte.
Vă las cu o imagine de acum 4 ani a locului probabil, din apropiere de Capernaum, unde s-a petrecut pescuirea, imagine pe care am avut-o în minte când am recitit textul și când am scris postarea.


Varianta audio a acestui mesaj, dela minutul 15:10 înainte: