Cum s-a ajuns la inselarea de azi?

Subiectul il prezinta postarea de aici: „Sistemul, fratele nostru siamez.”

Citez din articol:”Sistemul sub care suntem organizati are radacini comuniste vadite: avem comitet, cenzori, presedinte, vicepresedinte, adunare generala si as putea continua cu aceasta lista a termenilor intalniti in sistemul comunist, dar nu cred ca are rost sa dovedesc ceea ce este acceptat ca un fapt. Fratii nostri nu au gasit un sistem mai bun de organizare, pentru ca nu puteau sa-l imprumute pe cel ortodox – cu radacini vechi-testamentale depasite, dar  nici pe cel occidental, pentru ca o viata li s-a spus ca tot ce vine din afara e rau, periculos, ca afurisitii de capitalisti vor sa ne infecteze gandirea si sa distruga maretul scop al comunismului: formarea omului nou. Avand acelasi scop, dar cu mici diferente de nuanta, au zis ca e cel mai bun sistem si, iata, asa se face ca ne-am pricopsit cu o povara comunista de care nu mai putem scapa.

„Acolo unde ziduri nu mai sunt”, O cantare foarte frumoasa care exprima in cateva versuri intelegerea pe care fratele Niculita a avut-o in taina lui Hristos (Adunarea)

Acolo unde ziduri nu mai sunt,
acolo unde nu sunt despărţiri,
acolo-n Trupul Tău cel pururi sfânt,
acolo m-ai adus din rătăciri.
Isuse, Isuse,
acolo m-ai adus din rătăciri.

Acolo-n unitatea cea de cer,
acolo-n curăţie m-ai adus,
acolo-n al luminilor mister,
acolo-n taina harului m-ai pus.
Isuse, Isuse,
acolo-n taina harului m-ai pus.

Acolo mi-ai deschis un cer frumos,
acolo dragostea e împărat,
acolo-i imnul păcii luminos,
acolo pentru veci m-ai aşezat.
Isuse, Isuse,
acolo pentru veci m-ai aşezat.

Acolo-avântul e neostoit,
acolo pururea Tu mă veghezi,
acolo-n Paradisul Tău sfinţit,
acolo-n Tine veşnic mă păstrezi.
Isuse, Isuse,
acolo-n Tine veşnic mă păstrezi, caietul 12, nr 178

„-Semneaza, nu vei regreta!”,”-Nu voi fi tradatoare” am strigat eu. Marturia rezistentei la santaj in inchisoare, a sorei O. Nikora.

O. Nikora:

„Fiind în închisoare, creştinul, ca nimeni altul dintre întemni­ţaţi, se află sub atenţia încor­dată a administraţiei lagărului şi KGB-ului. Ei nici pe un ceas nu părăsesc încercările de a-l frânge duhovniceşte, de a-l doborî pe om. O presiune permanentă am fost nevoită să îndur şi eu. Iată un exemplu.

După deţinerea timp de cinci ani în colonii am fost dusă cu convoaiele de arestaţi în depor­tare în depărtata şi friguroasa Iakutie. In localitatea indicată m-am stabilit cu domiciliul în cămin, m-am angajat la lucru. Au trecut câteva luni liniştite şi deodată — chemare la miliţie. Am venit. In cabinet şede la masă un lucrător al KGB-ului. După o amabilitate falsă în sa­lut, zâmbind viclean, îmi întin­se o fotografie. Privind-o, m-a dat în fierbinţeli: pe fotografie — eu cu un păhărel în mână în mijlocul unei companii vesele, în memorie într-o clipită mi-a înviat acea zi când cunoscuţii mei care trăiesc în această loca­litate şi cu care s-au format re­laţii bune m-au invitat de ziua naşterii. Nebănuind nimic rău, am hotărât să merg. Pe masă stăteau, pe lângă celelalte, sticle cu apă şi în loc de pahare — po­cale, în cabinet eu într-o clipită am înţeles ce uneltire rea împlineau ei în acea zi.

Mulţumit de confuzia mea, colaboratorul şi-a început cu­vântarea apăsătoare: «Pentru tine mijlocesc multe biserici, scriu scrisori peste hotare. Toţi  îşi închipuie că eşti un mare om al suferinţei, dar tu aşa te porţi?…»

El vorbea rar, răspicat. De la fiecare cuvânt, ca de la o lovi­tură de ciocan, tresaltă inima mea.

Eu am luat brusc fotografia de pe masă şi am rupt-o bucăţi.

Mâna interlocutorului fără grabă a dispărut şi la fel fără grabă a apărut cu un pachet de noi fotografii, care s-au aşter­nut într-un semicerc pe masă. Mi s-a făcut rău.El continua:

— Toate acestea le vom trimi­te fraţilor şi surorilor tale în America, las’să vadă pentru ce fel de întemniţaţi mijlocesc ei…

— Vai, ce am făcut eu!… Vai, ce vinovată sunt!… Vă rog, nu trimiteţi!… Nu trebuie!… — am gemut eu.

Cechistul s-a înviorat:

— Bine că recunoşti vina. Vrei ca nimeni să nu ştie? Sem­nează iată aici şi totul va fi bine. Mai îndrăzneţ!

— Nu, de semnat nu voi sem­na nimic.

— Atunci toate acestea noi le vom publica cu un comentariu corespunzător în toate ziarele şi revistele. Te vom proslăvi în toată lumea! Las’să ştie toţi cum sunteţi voi, baptiştii cu iniţiativă!

Eu   iarăşi   am   început să plâng:

— Vai, n-a trebuit să mă duc eu acolo! Vai, ce vinovată sunt! Ce am făcut!

Cechistul mi-a întins stiloul şi mă îndupleca:

— Semnează! Nu vei regreta, în orice oraş, în care vei dori, îţi vom da apartament, îţi vom oferi de lucru, cu bani — vei fi asigurată, Tu trebuie să poves­teşti numai despre cei care ne interesează pe noi, cu ce se ocupă. Şi gata. Se poate chiar nu direct să ai legătură cu noi, ci prin oameni de încredere.

— Nu,  eu  aceasta nu pot s-o fac!

Cechistul m-a ţinut în cabinet toată ziua. Ba cu înduplecări şi linguşiri, ba cu strigăte şi ame­ninţări încerca să mă frângă.

Rezemându-mă de speteaza scaunului, am început să-mi pierd cunoştinţa şi doar şop­team: «Câtă durere am prici­nuit eu bisericii… Hristos a su­ferit pentru mine, dar ce am făcut eu!»

în timpul acesta călăul meu îmi puse în mână stiloul şi mă îndupleca:

— Semnează, semnează!

Eu îmi revenii şi lanţul între­rupt al gândurilor iarăşi s-a unit în conştiinţă: «Doamne, dacă voi muri acum, ai milă de mine, iartă mai întâi păcatul meu şi întăreşte-mă numai, ca să nu fac păcat peste păcat şi să nu devin trădătoare». Adunându-mi ultimele puteri, eu m-am ridicat de pe scaun şi am arun­cat cu putere stiloul în cechis­tul uluit.

— Nu voi fi trădătoare! — am strigat eu. — Nu voi fi, v-am spus! Nu sunt trădătoare eu! Am păcătuit, pentru că n-am vegheat — las’ Dumnezeu şi să mă judece, dar nu voi! Dum­nezeu mă va îndreptăţi, dar nu voi! Veţi scrie despre mine în toată lumea? Nu veţi reuşi! Eu voi face singură acest lucru. Voi povesti tuturor ce s-a în­tâmplat! Eu pe fraţi nu-i trădez!

Cechistul într-o clipă şi-a schimbat purtarea, s-a potolit, s-a aşezat la masă: «Du-te, mâi­ne ne vom mai întâlni» — a spus el încet.

Eu am deschis uşa şi am ie­şit. Era deja întuneric. Un ger cumplit de nord mă lovea în faţă. Şuviţele de lacrimi înghe­ţau într-o clipă pe obraji.

Am venit acasă, am căzut în genunchi şi, cât mă ţineam minte, mă rugam şi plângeam: «Doamne, eu nu voi rezista acest şantaj. îmi este foarte greu, eu am acoperit de ruşi­ne biserica care se roagă, mij­loceşte pentru mine. Dacă es­te iertare pentru mine, dăru-ieşte-mi-o, Doamne, ca să fiu liberă. Dacă nu — atunci nici viaţa nu-mi trebuie».

Trebuia să ţin piept unei lup­te grele, dar Domnul S-a gră­bit în ajutor. Izbăvirea a venit foarte curând: au venit slujito­rii să mă viziteze, lor le-am po­vestit totul. Duhul Sfânt mi-a luat povara de pe suflet, eu din nou am devenit liberă şi bucu­roasă.

Drumul meu la serviciu tre­cea pe lângă acea clădire sum­bră unde am avut de îndurat o aşa presiune groaznică. Nu o dată s-a întâmplat să mă întâl­nesc cu colaboratorul securită­ţii de stat, care-mi venea în întâmpinare. Ridicând capul, zâmbind, îi dădeam bineţe. El însă se străduia să nu mă ob­serve. Văzându-mă de departe, întorcea capul, trecea de cea­laltă parte a străzii.

Soţia lui mi-a povestit mai târziu: «Venind acasă în seara aceea, el nu înceta să repete: „Ce tare s-a ţinut! Ce fel de duh au credincioşii aceştia!”» Au­zind acest lucru, m-am gândit: «Oare m-aş fi ţinut eu fără Dumnezeu? Numai El m-a pă­zit de păcatul groaznic al tră­dării».

Ii mulţumesc lui Dumnezeu că toate uneltirile prigonitorilor s-au dovedit a fî zadarnice: şi şantajul, şi dispozitivul de as­cultat în cameră, şi strâmtora­rea din partea autorităţilor la serviciu, şi atitudinea duşmă­noasă din partea locuitorilor. Numai Domnul mi-a dat puteri să nu cad sub greutatea acestor lovituri.

Aflându-mă în prigoane, eu nici pe o clipă n-am regretat că am trecut în biserica care su­feră, întotdeauna consideram că locul meu e aici şi trebuie să trăiesc cu viaţa bisericii, în închisoare niciodată nu m-a părăsit unica dorinţă — să văd iarăşi biserica şi să fiu cu ea. Această dorinţă era pre­dominantă, mai puternică de­cât dorinţa de a mă întoarce la părinţi, acasă. Eu întotdeauna mă opream plină de cutremur în faţa întrebării: «Cine sunt eu, că Domnul din toată ru­denia mea creştină numeroa­să pe mine singură m-a scos pe calea dreaptă, adevărată?»”

Scrisoare catre Iude!

Scrisoare  catre Iude netulburate.
Galateni 2:4 „….din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus….”
Luca 21:16 „Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi…”

M-a umplut de indignare urmatoarea fraza dintr-o postare de azi: „Si la drept vorbind, cunosti tu vreun caz concret cind un crestin a fost omorit in RO ca a fost turnat?” spune un anume Gabriel azi 19.10.09 la 12.08 aici.
Prietene  Gabriel, ceea ce spui tu a fost profetit:”…cand te-am vazut noi?”, vor intreba toti orbii care nu L-au vazut. Au vazut doar pe alti orbi care-i calauzeau catre groapa.
Ca in intamplarea cu orbul si ologul:
„Orbul: cum merge?
Ologul: cum vezi!”

Un crestin, in Romania, in America, in China si oriunde in lumea asta, atunci cand i se ia haina, da si camasa, cand este lovit peste un obraz, intoarce si pe celalalt, cand este turnat, binecuvinteaza, cand este inchis, canta si se roaga, cand este omorat, asteapta sub altar.
Tu Iuda, nu ai vazut aceasta, tu nu esti nici macar tulburat.
Au fost multi crestini omorati, „sinucisi” fara martori, multi intimidati, multi batuti, imprastiati, enorm de multi calomniati,  etc.
Daca tu nu ai vazut, nu inseamna ca n-au fost, ci inseamna ca tu esti orb.
Cine poate numara pe toti cei alungati de Diotrefii sinagogilor fiecarei cetati? Cine i-a vazut pe toti cei alungati din slujba Cuvantului pentru ca n-au vrut sa semneze compromisul nenorocitului de carnet de pastor? Cine ii stie pe cei multi retrasi sub ploaia de calomnii bine tesute de gasca „mai-marilor norodului cu batranii lui Israel(securistii cu pastorii corupti)”? Au fost in fiecare oras, in fiecare adunare, peste tot. Iar omorati au fost cu siguranta mai multi decat se stie.
Iata o cantare catre Iudele netulburate:

Cantarile Harului, caietul 1(cantari din temnita) text: TD, muzica: NM
aici textul:

Noi am rămas urcând spre culme,
calvarul şi mai greu de-acum,
când voi vă-ntoarceţi în „cetate”,
şi singuri ne-aţi lăsat în drum!

De acum amestecaţi în ceata
de cărturari şi farisei,
veţi cere răstignirea noastră,
ne veţi lovi şi voi cu ei!

Nu vă putem urma cărarea
pe care v-aţi întors-napoi,
deşi ne-aţi dus atâtea lacrimi,
şi-atâtea amintiri cu voi…

Simţi-vom de sub greul crucii,
când biciuiţi vom fi cumplit,
şi şti-vom dintre mii de bice
că-i frate cel ce ne-a lovit!

Cunoaşte-vom din mii de buze
pe-a fratelui ce ne-a scuipat,
din mii de cuie vom cunoaşte
când mâna „fratelui” a dat.

Şi vom întoarce-n altă parte
obrazu-nsângerat şi stâns,
vom înghiţi în noi durerea …
şi nu ne veţi vedea c-am plâns!

Dar când vom fi întinşi pe cruce
de voi pe care v-am iubit,
va-ncepe veşnicia noastră
căci ceasul vostru s-a sfârşit.

Suim! Şi grea e crucea-n spate.
Răbdăm! Şi geme plânsu-n noi,
ne doare despărţirea voastră,
dar nu ne-ntoarcem înapoi!

Mi-e dor de caminul iubirii!

„Staruiti in dragostea frateasca.” Evrei 13:1
O cantare compusa in inchisoare:

„Suferință…mâna tu mi-ai pus să scrie”, Fișele Matricole Penale ale lui Traian Dorz

Ce se ascunde in spatele acestor file ingalbenite?
Se ascund multe din Cantarile noastre.
Se ascunde o viata de om prigonit si haituit, de injosit si batjocorit, o viata de martir pentru: „Hristos, marturia mea.”

1952, P. Leordeni, Caransebeș, Dropia.
Vezi mai mare.Verso:

Gherla, Salcea, Giurgeni, Ostrov, Gherla, Periprava, Jilava, Fisa Matricola Penala” a fratelui Mia Iovin.

Cititi si Istoria unui rob al lui Hristos, marturia vietii fratelui Mia Iovin.

„…n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea si au fost chinuiti. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare,[….] lipsiti de toate, prigoniti, munciti…” Evrei 11:35-37

Din document: averea la data arestarii: fara avere, in trecut: nu a posedat.
Originea sociala: t(taran) sarac.

Fisa matricola penala era documentul de evidenta al detinutului, care il insotea prin toate inchisorile.
Se gaseste  aici.


Pentru a vedea bine deschideti aici Fisa matricola penala a fratelui Mia Iovin(fatza) si verso.
Pentru intelegerea termenilor consultati si lista de acronime.

Acuzat de dizidenta, din biografia fr. Moisescu, Arad 1946

Era în 1946. Sărăcie după război, climat politic instabil, suspiciune generalizată. De această suspiciune s-a lovit mai întâi Vasile V. Moisescu, atunci când a încercat să se integreze în comunitatea neoprotestantă arădeană. Noncomformist, având exigenţa trăirii religioase autentice, dincolo de rigidităţi formaliste, va reuşi să irite (aşa cum a reuşit să stârnească oprobriul clerului ortodox, în periplul lui prin seminarii) figurile consacrate ale cultului baptist. Anturat de tineri, preţuit de intelectuali, Moisescu se vede acuzat de fraţii de credinţă de disidenţă, de tentative de îndepărtare de formulele cultice tradiţionale.

50 de flori de coltz, din biografia fr. Moisescu, casatoria.

În 1942 se căsătoreşte cu Gheorghina Sânziana Mladin, o tânără absolventă a Liceului Comercial din Arad, având preocupări asemănătoare legate de religie şi spiritualitate. Iubitoare de matematici, dar nemulţumită de ariditatea activităţilor contabile, Sânziana ar fi dorit să aibă o meserie legată de activităţi caritabile, cu impact social. În amintirile ei menţionează:

„Prefer să fiu măturător de stradă decât să-mi vând sufletul pe colivă!” din biografia fratelui Moisescu.

În luna iunie a anului 1928 îşi susţine examenul de bacalaureat la Liceul „Sf. Sava”, celebrul liceu bucureştean şi, abandonând orice iluzie de a mai face studii teologice, îi spune decis mamei sale: „prefer să fiu măturător de stradă decât să-mi vând sufletul pe colivă”. Se înscrie în toamna aceluiaşi an la Facultatea de Ştiinţele Naturii din Cluj, pentru a urma Biologia.

Patru zile!

Privesc pierdut la calendar
cu fiecare zi ce-o rup,
la ziua când în plâns amar
născutu-m-am în cort de trup.

Mi-o ştiu de mic, mi-au spus-o toţi
în ea în orice an mi-au dat,
ba ursuleţ, ba tren cu roţi….
….mi-e scrisă în Certificat!

…………………………………………………………………………………..

Privesc la calendar şi ştiu
la fel de sigur şi precis,
la ziua când Hristos cel viu
a vieţii uşă mi-a deschis.

Am tresărit ca smuls din somn
şi inundat de ape vii,
când m-a trezit al vieţii Domn
şi m-a umplut cu bucurii!

E-a doua zi ce-o ştiu exact
din maldărul de zile seci,
tot restul parcă-i timp abstract,
acelea nu le uit în veci!

……………………………………………………………………………………..

Mai este-o zi, dar nu mi-o ştiu,
deşi-i acolo-n calendar,
când mersu-mi prin acest pustiu,
va trece-al cerului hotar.

Mă macină un gând ciudat
că nu-mi ştiu ziua ce-mi va fi
gravată  după: DECEDAT:./../…..
spre-a o putea sarbători!

Nu ştiu când mi-e, dar mi-aş dori;
ca s-o petrec cu tort şi cânt,
nu-n plâns, ca cei ce-o vor privi
săpată-n piatra de mormânt.

Să-mi număr zilele ce le’am
scăzându-le fără regrete,
precum copii fiind, rupeam
petalele la margarete.

…………………………………………………………………………………..

Mai mult; aş vrea să prind şi eu
măreaţa zi a lui Hristos
ce-o ştie numai Dumnezeu,
în Sfatul Său misterios!

De-aceea azi când pleacă fraţi,
când pier copii, când moare tata,
cu ochii cărnii-nlăcrimaţi
suspin prin Duhul: Maranata.

(Gânduri din ziua când a murit tata.)

Orbii si schiopii aceia

Orbii si schiopii aceia

„Si David zisese in ziua aceea:”oricine va bate pe iebusiti sa arunce in canal pe orbii si schiopii aceia care sunt urati de sufletul lui David.” 2 Samuel 5:8

” Ei (iebusitii) au zis lui David: sa nu intri aici caci si orbii si ologii ti se vor impotrivi.” 2 Samuel 5:6

„Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă…” Matei 11:4

„dar toate aceste lucruri le-am socotit ca o pierdere….le socotesc ca gunoaie ca sa castig pe Hristos…” Filipeni 3:7

Orisice intamplare din Vechiul Testament are o insemnatate spirituala, „acele lucruri li s-au intamplat (lor) ca sa ne slujeasca noua drept pilde…”. De aceea cand citim Vechiul Testament trebuie sa dam valul la o parte si sa privim fata in fata simbolul(umbra) cu insemnatatea(talcuirea) lui. Cu aceasta cheie Dumnezeu na lasa sa deschidem taina Lui, adica pe Hristos, acoperita cu un val pe care cei superficiali nu vad „pictate” decat niste intamplari istorice banale.

Saul fusese un imparat al paradei si al fricii de oameni. A jertfit fara sa-l astepte pe Samuel, l-a crutat pe Agag si toata viata lui nu a domnit in Ierusalim. Ierusalimul, locul dorintei lui Dumnezeu, simbolul legamantului era stapanit de iebusiti. Saul a facut un fel de compromis cu iebusitii, i-a lasat in pace, o complacere cu pacatul. Si ce pacat, pacatul stapanirii locurilor ceresti de catre duhuri straine!

David, in momentul cand a ajuns imparat, prima batalie a fost pentru Ierusalim, locul ceresc, locul sfant. Si l-a castigat.

Lauda iebusitilor a fost cu orbii si ologii. Fala lor, „esti asa de slab David caci si orbii si ologii te vor bate”.

Ce inseamna acest raspuns a lui David:”sa arunce in canal pe orbi si ologi”, lipsa de mila, cruzime? Ca si psalmul 137, despre Babilon: „ferice de cina va lua pe copiii tai si-i va zdrobi de stanca.”

Sa vedem ce inseamna spiritual orb si olog?

„Fariseu orb…” inseamna un om doxa de religie dar nu inauntru, ci numai inafara, fara innoirea mintii, fara rastignirea carnii(iebusitilor), ierusalimul inimii lui fiind ocupat de iebusiti, preocupari ale carnii, ale lumii. „Doar n-om fi si noi orbi?”(Ioan 9:40) intrebau ei. Si erau. O minte plina de teologie si o agenda incarcata de activitate religioasa, dar a carnii, cu un Ierusalim ocupat de iebusiti(duhuri ale rautatii care sunt in locurile ceresti).

Olog sau schiop spiritual inseamna un om care traseaza carari strambe, care schiopateaza de amandoua picioarele, cu genunchii spirituali slabanogiti, care nu mai umbla prin duhul, ci potrivit firii pamantesti. Umbletul dupa carne, dupa fire inseamna schiopatare, ologire. Ologia spirituala urmeaza imediat dupa orbire, un om care nu vede, nu mai poate umbla si se atrofiaza, ologeste. Umbletul lui devine bajbaire, miscarile ii devin repetate si se margineste la un univers marunt al lucrurilor ce se pot pipai. Acest proces de orbire, de intunecare a mintii(„inima lor fara pricepere s-a intunecat”Rom 1:21) nu este brusc, ci progresiv, dar rapid.

Aruncarea in canal a orbilor si ologilor este invatatura pentru noi. Si Apostolul Pavel avea orbirea lui pe care a aruncat la canal, a socotit-o ca gunoi. „fariseu din farisei”, „invatat la picioarele lui Gamaliel”, nu doar invatat ci cu „multa lui invatatura”. Teologia lui a fost orbirea lui, ologia lui. Autoritate de la preoti expirati, preotie care nu mai e valabila, legamant al faptelor, al deciziei prin care nimeni nu se apropie de Dumnezeu, cler dominant faradelege, toate sunt orbiri si ologiri, lucruri cu care nimeni nu ar trebui sa se laude, ca iebusitii, ci ar trebui sa le arunce la canal, ca David.

Lauda lui David a fost smerirea lui, zdrobirea inimii,  a fi nimic, „ma voi arata si mai de nimic” 2 Samuel 6.

Inca un gand. Cu cat cineva orbeste mai tare, cu atat nu mai vede amanuntele, lucrurile mici, cele alese de Dumnezeu, incepe sa umble dupa lucruri mari si numai dupa acelea, caci numai pe acelea le vede. Temple fastuoase, programe artistice, multimi, stadioane si parade, orbiri si schiopatari. Sa nu stapaneasca in Ierusalimul inimii noastre iebusitii a caror slava erau orbii si ologii, ci David-ul cel nou, neinsemnatul, dispretuitul si parasitul de oameni. Ma gandesc si la marturisirea Lui prin frangerea painii, vestirea mortii Lui in felul Lui, la masa Lui, cu paharul Lui, caci de aceea sunt multi neputinciosi(ologi) si bolnavi(orbi), caci nu se recunoaste Trupul.

Cand te-am vazut noi? vor intreba orbii prezentandu-si agenda lor de lucrari facute in Numele Lui.

„Si David zisese in ziua aceea:”oricine va bate pe iebusiti sa arunce in canal pe orbii si schiopii aceia care sunt urati de sufletul lui David.” 2 Samuel 5:8

” Ei (iebusitii) au zis lui David: sa nu intri aici caci si orbii si ologii ti se vor impotrivi.” 2 Samuel 5:6

„Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă…” Matei 11:4

„dar toate aceste lucruri le-am socotit ca o pierdere….le socotesc ca gunoaie ca sa castig pe Hristos...” Filipeni 3:7

Orisice intamplare din Vechiul Testament are o insemnatate spirituala, „acele lucruri li s-au intamplat (lor) ca sa ne slujeasca noua drept pilde...„. De aceea cand citim Vechiul Testament trebuie sa dam valul la o parte si sa privim fata in fata simbolul(umbra) cu insemnatatea(talcuirea) lui. Cu aceasta cheie Dumnezeu na lasa sa deschidem taina Lui, adica pe Hristos, acoperita cu un val pe care cei superficiali nu vad „pictate” decat niste intamplari istorice banale.

„Ei de care lumea nu era vrednica au pribegit…” din biografia fratelui Vasilica Moisescu

Incep aici, cu Voia Lui Dumnezeu publicarea in premiera a unor parti din biografia celui pe care Dumnezeu L-a inzestrat cu harul deosebit al vederii bune, al viziunii departe, al cunoasterii adanci si temeinice a celei mai mari taine din Univers: Taina lui Hristos adica Adunarea. Ii placea sa-i spuna Betania, amintind de acea casa a partasiei dulci intre frati. Vederea buna se deosebeste de vederea slaba prin distingerea amanuntelor, prin depistarea imediata a lucrurilor mici periculoase(de ex. „un foc mic care aprinde o padure mare”, „credincios in lucrurile mici.”) Orbii de aceea umbla dupa lucruri mari, caci numai pe acelea le vad!