Acțiune și reacțiune. În fața cui stăm?

30 octombrie 2013

1.Pilda
O vorbă din popor zice că să nu stai în spatele măgarului.
magar

Poate cea mai mică acțiune a ta provoacă o mică indispoziție bietului dobitoc și simți violent reacțiunea copitelor lui. Se apără bietul.

E mai înțelept să nu acționezi cu nimic împotriva lui, să nu-l enervezi. Și mult mai înțelept să nu stai în spatele lui. Chiar dacă el va reacționa în felul lui, dacă nu stai în raza de acțiune a copitelor  lui nu te va atinge.

Acesta a fost un exemplu bun de ținut minte și de ținut cititorii să parcurgă restul postării.

2.Tâlcul (modelul)
E important locul unde stăm.
De exemplu, dacă trăim în așa fel ca să plăcem oamenilor, toate acțiunile noastre ni le vom măsura cu acceptarea sau respingerea lor, cu lauda sau ocara lor.
Dacă trăim în așa fel ca să plăcem lui Dumnezeu, toate acțiunile noastre ni le vom măsura cu acceptarea sau mâhnirea lui, cu Lauda sau reproșul Lui.

3.Abaterea (de la model)
Chiar dacă teoretic știm și mărturisim că stăm înaintea Domnului (înaintea lui Dumnezeu, înaintea îngerilor aleși) de multe ori înșelăciunea păcatului ne face să alunecăm și ne adâncește într-o măsurare cu măsurile oamenilor, cu starea de a fi plăcut lor. Și atunci suntem manipulabili: acceptarea lor ne va fi motivația, lauda lor ne va energiza, critica lor ne va înmuia, ocara lor ne va descuraja. Și așa, stând înaintea oamenilor, resorturile, motivațiile acțiunilor noastre nu vor fi în Capul Domnului, nici măcar în capul nostru, ci în capul (de mult ori plin de viclenii) al celor în fața cărora stăm. Dacă stăm raportându-ne la oameni și dacă cei la care ne raportăm ne cunosc bine felul nostru de REACȚIE (ce facem dacă…), ei ne pot face să facem ce vor ei, nu ce vrem noi sau Domnul. Dacă ne vor lăuda, ne vom bucura, dacă ne vor ocărî, ne vom retrage și ne vom intimida, dacă ne vor bârfi, ne vor speria, etc. Dacă stăm înaintea oamenilor ne asemănăm cu un măgar ușor de iritat ale cărui reacții sunt previzibile. Dacă stăm înaintea lui Dumnezeu, dacă trăim prin credința în Cuvântul cel vechi, dacă luptăm după rânduieli atunci suntem cu adevărat imprevizibili pentru lume: ”Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”

4.Corectarea (abaterii)

Pentru vina de a sta înaintea oamenilor este o vreme de pocăință și o stare de iertare.

De mult necaz și lipsă de bucurie au parte cei ce stau înaintea oamenilor. Multe din faptele care le fac sunt reacțiuni la acțiuni dirijate ale oamenilor. Să ne controlăm starea, locul inimii, în fața cui stăm! Să stăm înaintea lui Dumnezeu, ca Ilie, ca Pavel, ca Ștefan. Să ne pocăim de a sta înaintea oamenilor.  Să luptăm după rânduielile Lui!

Mărit să fie Domnul!


Protejat: Înregistrări din adunare 20 oct 2013

29 octombrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Aceasta era ambianța în care a fost găsită ”Ana””. Planul unei combinații. O analiză.

25 octombrie 2013

Minciuna ca armă de dezbinare a fost și este fiica Diavolului(Diavolul este Tatăl ei), până atunci când Diavolul va fi aruncat și pedepsit pe veci în mod perpetuu la vremea rânduită. Noi astăzi mai suntem încă încontinuu încolțiți de dinții acestei fiare. Liniștiți nu suntem lăsați, aceasta este poziția, locul și scopul pentru care am fost creați: ”să slujim de laudă Slavei Harului Său!”. Iar Harul se arată după lege, slava după izbânda Harului  și lauda după slava Harului. De aceea trecem prin necazuri, prin strâmtorări, prin încercări. Chiar dacă unele din aceste încercări nu le vedem decât noi, le mai văd și îngerii, le mai vede și Tatăl, iar noi de la El așteptăm răsplata moștenirii. Să fim mulțumiți atunci când Tatăl este mulțumit și să ne fie suficientă această mulțumire. Să nu căutăm să mulțumim și pe oameni, să plăcem lor sau să umblăm după acordul lor. Prezint mai jos o mostră din felul în care au fost prigoniți creștinii în vremea comunistă. Textul este public pe internet, a fost publicat în revista securitatii de atunci, revista care se citea numai de către ofiteri. Minciuna nu face cinste niciunui om, iar ”slujitorii lui Dumnezeu” pusi să vegheze la paza legii deviază de la slujba lor atunci când compromit, întind capcane și mint. Lor li se aplică ceea ce a zis Domnul Isus ostașilor romani: ” Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?“ El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic dela nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.“ Luca 3:14-15

Era în 1973. Ana și Lena(probabil nume date de securitate), două credincioase ”fanatice” din județul Neamț trebuiau (în planurile securității) să fie descreditate, compromise și izolate de propria lor adunare, iar adunarea trebuia derutată, dusă în confuzie și paralizată. Nu are importanță pentru analiza de față din ce grupare religioasă făceau parte, nici nu se spune. Înaintea lui Dumnezeu este plăcut dacă cineva din pricina conștiinței lui față de Dumnezeu suferă întristare (nu neapărat din pricina credinței) îndurând pe nedrept.

Dacă nu puteți citi pentru că textul e prea mic, puteți mări (sau micșora) dimensiunile textului sau imaginilor apăsând deodată tastele CTRL și +(sau minus(-) pt micșorare).
taste

confruntare1

confruntare2

”A fost o combinație simplă,…” e concluzia ofițerului. După ce am citit (sursa, aici, pag 29:  http://www.cnsas.ro/periodicul_securitatea.html anul 1973, nr 22, pag  29) m-am gândit câte relații între câte Ane și Nele necunoscute s-au frânt așa, câtor oameni li s-au zidit în acest fel închisori nevăzute, câte adunări au fost dezbinate și cât de curată și puternică a trebuit să fie legătura dragostei pentru a trece fără să fie ruptă testul unor astfel de înșelătorii.

Mărit să fie Domnul!


Nuca

23 octombrie 2013

nuca

Un falnic nuc se-ascunde în fiecare nucă
și-n orice ghindă doarme un maiestuos stejar,
un rod bogat e gata un sâmbure s-aducă
și-un mic Cuvânt să crească belșug sporit de Har.

germinare

E-o pildă o sămânță, o nucă, o alună,
un sâmbure din care privești crescând un pom
cu-nvolburate ramuri ce parcă vor să-ți spună
cum întrupat Cuvântul luat-a chip de om.

nuc

În ramurile ninse din zorii primăverii
de albe flori și muguri zâmbindu-și pâlc la pâlc,
în roade pârguite de arșițele verii
și-n frunze ruginite, în toate este-un tâlc.

flori
Ce-nvățătură-ascunde așa varietate
de soiuri, de culoare, de forme și de gust?
De când sunt începute, cu care scop sunt date?
întreb cu mintea-mi slabă și capul meu îngust.

alune

Răspunde-mi ghindă mică, vorbește-mi nucă tare
alună cafenie și macule uscat…
…de vă mănânc mă satur, dar chiar sătul îmi pare
că nu doar pentru hrană Stăpânul v-a creat.

De ne era doar hrana ca scop în sine,… Tata
putea să ne hrănească mai simplu: cu vreun terci
sau cu vreo mană seacă ce-o culegeam de-a gata
sau cu vreo două-trei feluri de ciuperci.

Dar El…. în milioane de soiuri: o mulțime
de-alcătuiri și forme, de-arome și culori,
a-nțelepciunii Sale lărgime și-nălțime
prin pilde ne-o învață de repetate ori.

O pildă-i nuca mică, o lecție e macul
o-nțelepciune capăt privindu-le tăcut,
Nu doar să-mi umplu burta când mestec cozonacul,
ci ca să-mi umple gândul Stăpânul le-a făcut.

cozonac

Să mestecăm din pilda comorilor Scripturii
urechea să discearnă Cuvintele precum
a gustului plăcere o simte cerul gurii. (Iov 12:11: ” Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mîncările?”)
…de-ai înțeles aceasta? Începe de acum!”


Harul de a fi vrednic de încredere

21 octombrie 2013

1 Timotei 1:14 ”Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui…”
1 Corinteni 7:25 ”.. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat dela Domnul harul să fiu vrednic de crezare.” (vrednic de încredere, GBV 1989)

Atunci când transmiți un mesaj, când spui ceva, poți fi crezut sau nu, poți fi privit cu încredere sau cu scepticism, cu îndoială.

De ce depinde dacă ești crezut sau nu?

A fi crezut, a fi vrednic de încredere, de crezare e un Har. Ca orice Har, nu se obține prin trudă, ci se capătă prin credință de la Tronul Harului, de la Scaunul Îndurării din cer, după ce treci prin perdeaua dinăuntru (trupul Său, taina Adunării), după ce ai trecut de altarul de aur(rugăciunea, altarul tămâierii), după ce ai trecut de ligheanul de aramă, printre sfeșnicul de aur și masa pentru punerea înainte, dincolo de altarul de aramă de la ușa Cortului Întâlnirii din ceruri.

Dacă poziția noastră spirituală este ca preoți aducând jertfe duhovnicești (gândindu-ne la lucrurile de sus și vorbind lucruri de sus) atunci suntem pe drumul bun de a ne întoarce de acolo cu Har, de a fi îmbogățiți în toate privințele. Unul din Haruri este și acesta: harul de a fi vrednic de încredere, de a se pune seamă pe ce zici sau scrii.

Să nu privim acest lucru ca un merit propriu, nu ține de omul vechi. Nu ține nici măcar de o stare a omului nou, ci ține de o mișcare a omului nou. În cortul întâlnirii nu se stă, acolo se fac slujbe. ”Mișcarea” începe cu pocăința(mărturisirea noastră, a păcatelor noastre) și se termină cu Harul Mărturisirii Lui(cuvintele, planul și voia Lui).

Observați cum apostolul Pavel menționează poziția spirituală a slujbei lui(”te îndemn în fața…îngerilor aleși”) și așteaptă momentul oportun (”mi-a deschis o ușă mare și largă”). Și poziția, și momentul și starea noastră la orice moment sunt Haruri căpătate de acolo de unde se dă Har. Aceste Haruri le capătă doar cei ce fac tot drumul, toată Calea din locul Sfânt, nu orice  slujbe în orice cort și la orice altfel de altare.


Protejat: Simbolul sabatului, Isaia 58, înregistrare din adunare 13 oct 2013, fr. DL

21 octombrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Învățare, ascultare, pedeapsă.

20 octombrie 2013

”Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră, suntem gata să pedepsim orice neascultare. ” 2 Corinteni 10:6

Orice învățare trebuie să aibă o metodă de evaluare.
Că procesul de învățare a ceva nu este fără sfârșit se arată de multe ori și în Scripturi și și bunul simț ni-l arată în viața de zi cu zi.

Unul învață pe altul, altul îl ascultă pe cel ce învață.

Orice ascultare ”se va săvârși” adică orice proces de învățare are o limită de timp, se săvârșește, se termină.

Unii ajung să învețe, alții nu, unii ascultă, la original ”se supun”(orighypakoē=ὑπακοή) alții se împotrivesc (parakoēn=parakoēn).

Textul citat se referă la ajungerea la gândul lui Cristos, nu la împlinirea unor ambiții oratoricești ale vreunui papagal religios:” Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Deci ascultarea (supunerea, a face rob) urmărită este față de gândul lui Cristos, nu față de autoritatea unui om.

La această autoritate să înțelegem Cuvântul SUPUNERE.

Două etape vreau să jalonăm în mintea noastră atunci când facem slujba duhovnicească a învățării: ascultarea și pedeapsa.

Orice învățare urmărește trei aspecte: afirmarea, abaterea și corectarea. Procesul de afirmare trebuie SĂVÂȘIT, adică încheiat, terminat, bine predat. După afirmarea unui Adevăr și definirea unei abateri, cei ce se supun se vor corecta, se vor pocăi. Unii nu se supun și atunci e necesară emiterea unei hotărâri de justiție, împotriva neascultării.
Să nu vă gândiți la nimic fizic, la nimic violent referitor la această pedeapsă.

Cel mai adesea întâlnim în Noul Testament refuzul părtășiei (să nu aveți nici-o legătură cu el ca să-i fie rușine), un refuz temporar, nearătarea dragostei. Dați afară din mijlocul vostru, îndepărtați-vă de oamenii aceștia, etc. dacă nu vă aduce învățătura aceasta să nu-l primiți în casă, etc. sunt texte ce vorbesc despre pedeapsa neascultării față de …gândul lui Cristos.

La Corint după o vreme apostolul le spune să-l caute pe cel pedepsit: ” Este destul pentru omul acesta pedeapsa, care i-a fost dată de cei mai mulţi; aşa că acum, este mai bine să-l iertaţi, şi să-l mîngăiaţi, ca să nu fie doborît de prea multă mîhnire. De aceea, vă rog, să vă arătaţi iarăş dragostea faţă de el….” 2 Corinteni 2:6-8

Și acolo pedeapsa a fost dată după și ca probă a verificării ascultării: ”căci v-am scris şi cu gîndul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sînteţi ascultători în totul” 2 Corinteni 6:9

 


Despre vederea spirituală, comentariu mai vechi.

19 octombrie 2013

De aici: http://rasvancristian.wordpress.com/2010/11/16/robia-nostalgica-dialog-in-pustiu/#comment-11585

Din 16.11.2010

…..despre viziune.
Acum câteva zile eram pe o insulă civilizată a nordului discutând cu un pastor carismatic. Era a doua noastră întâlnire, poposisem întâmplător la hoteluțul lui și data trecută a vrut să ne evanghelizeze. Era în primăvară și am discutat atunci destul de mult.
Acum am ajuns la discuții mai adânci. Face evanghelizări și i-am pus următoarea întrebare: ”care este VIZIUNEA ta, ce faci cu oamenii care-i evanghelizezi?”
A început să-mi spună o poveste lungă despre concerte-platformă cu muzică modernă care deschid mintea oamenilor ca să lase să intre cuvântul. Vorbea cu patos. Eu chiar credeam că face de astea.
L-am întrebat: ”OK, oamenii sunt mișcați, ce faci cu ei pe urmă? Acolo scrie, propovăduiți, botezați-i și ÎNVĂȚAȚI-I.
Mi-a spus de ceva conferință la care a participat la Amsterdam și cum au fost învățați ca bisericile dintr-un oraș să se unească și ”să-i preia” pe cei cu inimile deschise de …rock probabil. ”Orice biserică?” am insistat. Da, dar oamenii sunt sfătuiți să-și aleagă o biserică bună.
”Pe ce criterii să aleagă?” am apăsat pe pedală. Vădit încețoșat că duc discuția spre o distanță la care nu-i vede folosul, a dat semne de renunțare.
Am întors-o și eu și l-am întrebat ce succes a avut o astfel de abordare. Mi-a răspuns că NU, NU, încă nu a aplicat, este doar o viziune a lui.
Am răsuflat ușurat. Ce bine!
M-a întrebat dacă nu vreau să facem așa ceva în Romania. Că el a văzut evanghelizarea lui Franklin de la Timișoara și i s-a părut un succes.
”Ce biserici să aduni?” și ortodoxe?
Nu înțelegea.
Și catolice?
”De ce nu?”
La acest punct am renunțat eu. N-are cum un scandinav a înțelege talibanismul estic, balcanic. Sătulul nu crede flămândului.
Viziunea lui e fixă și îl satisface.
O să-i propun să vină la voi la Tg Neamț, să adune pe ortodocși, catolici, penti și creștini, sa facă un concert creștin, preoții de toate nuanțele să stea blânzi și zâmbitori așteptând noi oițe să vină la consiliere.
E un scump fratele scandinav, dar numai Dumnezeu îi poate deschide ochii.
E de bai cu viziunea asta, e temeiul ferm al atitudinii spirituale, picioarele Duhului aleargă doar pe unde văd ochii Duhului. Legat la ochi nu aleargă nimeni, bâjbâie!
Ce să-i cer celui care atât a înțeles din Cuvânt, că Domnul Isus ne duce iar în Eden! M-aș aștepta la mai multă vedere de la mai-mari, dar mulți nici nu știu ce ar trebui să vadă, la ce-s buni ochii Duhului.
Moisescu spunea că ochii spirituali ai fiecăruia sunt calibrați la o anumită distanță. Petru scria despre cei ce nu văd departe. Nici măcar nu se vorbește în denominațiile religioase despre viziune spirituală, despre Cristos ca trup. Obsesia este idolul, cultul, făcătura, falsul. Că doar de-acolo vine salariul nu?
Iar din Eden fericirea pentru carne.
Ca să închei discuția cu fratele carismatic, m-a întrebat el pe mine, eu ce viziune am. I-am dat cam răspunsul pe care l-a scris Sparks aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2009/05/14/fara-viziune-vom-incepe-sa-umblam-in-cercuri-t-austin-sparks/
Cristos descris, pictat, învățat în noi…prin acele plictisitoare stăruințe în învățătura apostolilor.
Mărit să fie Domnul!


Calea pocăinței, nu a experienței

16 octombrie 2013

”Şi să vestesc iudeilor şi grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos” – F.A. 20, 21

Primul pas al apropierii omului de Dumnezeu este pocăința, recunoașterea vinei, a întunericului și a stării de păcat. Pocăința se arată prin mărturisirea păcatului înaintea lui Dumnezeu. Printr-o rugăciune de mărturisire.
”…prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire!”

Fiecare om care dorește să se apropie de Dumnezeu, fiecare om care dorește să fie iertat trebuie să-și mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. Toate păcatele: mici și mari, grele și ușoare, rare sau dese, vechi sau noi, cele plăcute și cele urâte, toate.
Pocăiți-vă !, si fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastreapoi veți primi DARUL Sfântului Duh. » (Fapte. 2:37-38)”

Este o ordine a apropierii de Dumnezeu, ordine care se vede simbolic în ordinea așezării lucrurilor în Cortul Întâlnirii(simbolul cerului!), altarul de aramă, ligheanul, altarul de aur, etc:
-mai întâi altarul de aramă care simbolizează pocăința, moartea împreună cu Domnul, luarea voluntară a crucii, pe același altar se aducea și jertfa de ispășire( a Mielului, a Mântuitorului) și jertfa de vină(a păcătosului, a mântuitului), toate jertfele. ”…am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui!” Totul devine aceeași cenușă pe altar, cenușa este simbolul pocăinței. Păcătosul este simbolizat de animalul pentru jertfă, acel animal moare la altar.
ligheanul de aramă urmează la rând și simbolizează botezul. Vedem cum preoții se spălau în acel lighean, cei ce s-au pocăit deja sunt strămutați în locurile cerești și ca oameni noi ei sunt simbolizați de preoți(noi suntem o preoție).
altarul de aur, locul rugăciunii, al tămâierii. La acel altar Marele Preot face lucrarea, rugăciunile noastre sunt aduse înaintea Tatălui prin El, nu direct de noi, în Numele Lui, așa este scris.
-mai departe primirea darului sfântului Duh, simbolizată de scaunul Harului(a dat daruri oamenilor) este arătată deslușit în Epistola către Evrei: ”Sa ne apropiem dar cu deplina încredere de scaunul harului, ca sa căpătam indurare și să găsim har, pentru ca sa fim ajutați la vreme de nevoie.” Evrei 4:15

Unde se arată ”experiența” aici?

Există în zilele noastre o teologie de doi lei a îndreptățirii prin ”experiență”. Dacă ai trăit un extaz, dacă ”te-a atins” Domnu’, dacă dai ochii pe spate și ridici mâinile într-o emoție febrilă…gata, oricine vede că….trăiești….ceva.
Poate chiar trăiești!
Poate chiar simți!

Dar te-ai pocăit?
Cei ce fac aceste deja atât de teatrale și de răspândite practici și-au mărturisit păcatele înaintea Domnului, le-au dat morții?

Când îi vezi pe unii cum dansează de le pocnesc hainele mulate pe ei în acea stare de extaz, ei bine, acei oameni trăiesc o farsă. O religie nouă, o neo-înșelare. Un fel de Medjugorie, un fel de Fatima, pelerinajul de la Nicula și Sfânta Parascheva …”pocăită”. ”Neo-păcăliți”.

Și la pelerinajele de la Fatima și Nicula sau Iași oamenii trăiesc emoții, sunt în extaz unii din ei. Extaz fabricat, extaz construit: lumânări, miros, muzică, veșminte de actori, ritual…serios jucat de artiști strict interesați de câștig. Fabricile de extaz vând bine.

Ia să le ei aceste unelte de păstor nebun, să rămână în veșminte simple, fără tămbălău muzical(aici îi am în vedere și pe circarii pocăiți), fără efecte sonore, fără efecte de lumini, doar îmbrăcați normal cu o Biblie în mână, ar mai putea seduce, ar mai putea minți pe oameni?

Toți acești șarlatani vând experiență, te invită să simți, te antrenează să ”trăiești”.

La Domnul nu e așa, de El te apropii cu o pocăință cu lacrimi, cu mărturisirea păcatelor, apoi după ce ai trecut de botez începi să trăiești prin credința în Cristos. Ești preot în cort și slujești în jurul Marelui Preot, aduci jertfe și mănânci din jertfe duhovnicești, totul ”prin credința” în Marele Preot nevăzut al mărturisirii noastre.
Fără El nimic nu se desfășoară acolo în cort.
Tot așa în cortul lăuntric al cerului închinării noastre suntem obligați să slujim după chipul rânduielii fixe a jertfelor: nu putem modifica și nu putem face după capul nostru.

Începem cu ușa pocăinței și continuăm pe calea credinței.
De la altar la altar.
”Ah altarele tale, Doamne al oștirilor!” (Ps. 84:3)


Protejat: Ocară, mare ocară și groază, Psalmul 31, înregistrare din adunare, 6 oct

14 octombrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Cântările banului

13 octombrie 2013

Săptămâna trecută am fost pe la librăria creștină.

Am cumpărat câteva cărți apoi am întrebat cât costă cea mai ieftină Biblie. ”4o de lei” a fost răspunsul.
”-Dar Noul Testament?”
”-Nu avem Noul Testament.”

Nu mi-a venit să cred, la librăria creștină nu se găsește Noul Testament.
”-Dar DVD-uri cu muzică aveți?”
”-Sigur,” mi-a răspuns vânzătoarea nedumerită.
”-De câte feluri?”
”De multe, aici, pe acest raft”, apoi mi-a arătat un raft plin cu DVD-uri cu tot felul de ”piese”.
Toate pe bani.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu avea loc, probabil pentru că pe Noul Testament nu se poate pune copy-right (drept de copiere, ca să nu facă și alții bani din piesa respectivă).

Am meditat apoi la cât este de batjocorit Dumnezeu de cei ce fac comerț cu ”cuvintele”. Mai ales cu muzică.
Tarabe cu cărți în fața bisericilor vând (de cele mai multe ori la negru, fără taxe) zeci și sute de titluri aducătoare de arginți.
Pe aceleași tarabe se vând sute de DVD-uri cu piese muzicale.
Pentru ca DVD-urile să se vândă, artiștii trebuie să fie cunoscuți, așa că trebuie ca piesele să fie cântate în biserici pentru ca artiștii să se facă cunoscuți, să știe lumea ce cumpără. După ce artiștii devin cunoscuți, ”piesele” încep să se cumpere.
La fel și cu mulți autori de cărți, folosesc amvoanele ca să devină cunoscuți și tarabele ca să transforme renumele lor în bani.

Dacă nu se face acest lucru, artistul riscă să rămână cu DVD-urile nevândute, cu contul sărac. ”Piesele” sunt doar marfa, nicidecum propășirea Împărăției Celui ce a zis: ”fără plată ați primit, fără plată să dați” o urmăresc acești șarlatani.

Taraba e scopul lor, nu împărăția lăuntrică, să nu fim naivi. Chiar dacă pentru majoritatea oamenilor onești chiar numai a crede că cineva se folosește de Cuvântul lui Dumnezeu ca să facă bani e ceva de neconceput, realitatea dură este că majoritatea celor ce vând ”religie” urmăresc banul.

Cum să numești aceste piese, aceste ”cântări”?

Mai demult cărțile de cântări aveau titluri diferite: Cântările Domnului, Cântările Evangheliei, Cântări Sionului, Cântările Harului, Cântările Bibliei, etc
cantari

Cum să numești astăzi acele ”piese” pentru care ești invitat să bagi mâna în buzunar?

Nu am decât un singur nume pentru ele: Cântările banului

Dar nu dați cu piatra. Scriu cu durere aceste rânduri. Canaaniții (negustorii) din ”țară” au avut acest obicei încă dinainte de venirea copiilor lui Israel și dacă nu nimicim prin Cuvânt aceste nelegiuiri ne vor prinde în capcana ”comerțului” lor religios: a face și a vinde idoli. Pe unii i-au prins. Cel ce vinde cuvinte vorbite pe bani în fiecare săptămână se înțelege bine cu cel ce le vinde tipărite. Îi unește aceeași taină a fărădelegii.

Trebuie să-i mustrăm pe cei ce și-au deschis tarabe la gurile peșterilor, să le deschidem ochii și să-i îndemnăm cu drag spre pocăință.
Trebuie mustrați ferm și blând, o dată și de două ori.

Am mai scris pe subiect:

Trubadurii cerșetori

Dar dacă dă înapoi

Peștera de tâlhari


Protejat: Înregistrări adunare 29 sept 2013

13 octombrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Mărturisiţi-vă unii altora păcatele…Cui?

12 octombrie 2013

La bisericile istorice e simplu: la popi.
În răsărit i se zice spovedanie, se pune patrafirul pe cap și păcătosul grăiește. (Că de la 1950 încoace toți erau informatori la secu e un subiect dezbătut amplu pe acest blog la alte pagini.)
În apus e un ”dulap” cu două uși: confesional.
Comun la ambele religii e pedeapsa, penitența sau canonul și apoi dezlegarea. Etape bineînțeles taxate corespunzător după un tarif acceptat de amândouă felurile de orbi: și de cei conduși, cu o vicleană mulțumire și de cei conducători cu o sete de arginți nepotolită de la Balaam încoace.
Aceasta e de fapt și sursa corupției în societățile clericale. Vezi: originea corupției, articol pe acest blog.

Dar dacă o luăm biblic, copiii lui Dumnezeu CUI SE SPOVEDESC?

Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!„ Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Psalmul 32:5

Mai sunt multe alte locuri în care se arată că fărădelegile le iartă Domnul și Lui trebuiesc mărturisite.

Dar dacă am păcătuit împotriva fratelui?
Merge să mă duc la Domnul să mă ierte?
Merge, dar după ce mă iartă fratele împotriva căruia am greșit.
L-am furat sau l-am mințit sau l-am vândut la securitate pe fratele meu, dar mă duc la Domnul în rugăciune să mă ierte și fratelui îi zâmbesc galeș când îl văd.
Ei asta nu merge!

Prima dată mă duc la fratele și apoi la Domnul: ”Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te mai întâi să te împaci cu fratele tău. Apoi vino şi adu-ţi darul.” Matei 5:23-24

Cred că la acest lucru se referă Iacov când zice ”mărturisiți-vă unii altora păcatele”, la a nu fi cu ”nedreptate în treburi față de fratele nostru”…. nu să ne apucăm acuma să ne mărturisim unii altora slăbiciunile și scăpările care nu au făcut rău direct decât nouă și Domnului. (Textul din 1 Tesaloniceni 4:6-7 ”
nimeni să nu treacă peste măsură şi să nu nedreptăţească în aceasta[−] În context, referitor la relaţiile între bărbat şi femeie pe fratele său, pentru că Domnul este răzbunătorul tuturor acestora, după cum v-am şi spus mai înainte şi am mărturisit deplin. Pentru că Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la[−] Lit. „în“ sfinţenie.„ se referă tocmai la pricini mari de ”nedreptăți” atunci când curăție relațiilor nu este respectată și este un domeniu unde este loc de iertare și mărturisire dar strict ”vinovat” la ”păgubaș” și apoi la Domnul))


Nicăieri nu găsim în Noul Testament că primii creștini aveau oră de mărturisire publică a păcatelor.
E foarte clar: ”Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” 1 Ioan 2:1
TOT CLAR ERA DACĂ AR FI SCRIS: DACĂ CINEVA  A PĂCĂTUIT SĂ MEARGĂ ÎN FAȚA FRAȚILOR, SAU SĂ CAUTE DOI-TREI FRAȚI ȘI SĂ SE MĂRTURISEASCĂ, dar nu scrie așa dragii mei.

Nimeni nu poate avea această pretenție de la fratele lui, să vină la el să-i spună gândurile.

Dacă ai greșit împotriva fratelui, du-te mărturisește-i, îndreaptă ce ai greșit și roagă-l să te ierte. Apoi roagă-te și Domnului și te va ierta și Domnul.
Dacă fratele tău a greșit împotriva ta, dă-i șansa iertării, de 490 de ori  pe zi(70 de ori câte șapte), dar nu aștepta să-ți spună el ție, ce a greșit el Domnului. Cine ești tu?

Eu aștept de trei ani să vină la mine cel ce m-a vândut la securitate să-l iert cu drag. E pastor azi și e greu, poate cei ce l-au făcut pastor (alți lupi îmblăniți) i-au dat ca premiu blana că ne-a vândut pe noi, niște iezi nătângi.
Mi-a zis cineva: ”de unde știi tu că acela nu s-a pocăit?”
I-am răspuns: ”știu sigur! Dacă s-ar fi pocăit trebuia să treacă pe la mine înainte de a merge la Domnul cu cererea de iertare.”

E o chestiune sensibilă înțelegerea acestui verset. Sunt adunări unde este destul de mare tulburare pe faptul că se pretinde mărturisire generală, adică toate păcatele spuse pe față tuturor. Când unul știe un păcat al altuia și mai știe și că acela nu are curajul să-l facă public, catastrofa e gata.

Să fim înțelepți.
Să nu lăsăm pe cel rău să aibă un câștig de la noi.
Dreptul la viață privată este garantat și prin constituție.
Știu ceva de fratele meu, mă duc și-i spun lui. Îl mustru. Nu mă ascultă, mai iau unul. Dar atenție: ”Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.” Sunt niște pași acolo….
Dacă se văd păcate generale, ”mustrările făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui”. Poate el săracul nu are curajul să le spună. Tu-l ai cu ale tale?

Mărturisirea păcatelor și Frângerea Pâinii
”Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși….” e un text care ne îndeamnă la deosebirea trupului Domnului.
Mulți frați consideră că dacă sunt conștienți de ceva greșit în ei, nu ar trebui să ia parte la frângerea pâinii. Și eu cred la fel.
Dar nu e treaba mea să verific acest lucru în fratele meu, e treaba lui: ”să se cerceteze pe sine ”scrie, nu pe alții.
Treaba mea e să mă verific pe mine.

Frângerea pâinii trebuie să o facem pentru că este o poruncă a Domnului, prin aceasta VESTIM moartea Domnului până va veni El. Frângerea pâinii este un act de mărturisire, de învățare.

Că unii nu participă datorită unor greșeli în viața lor, avem la Tatăl un Mijlocitor, să meargă repede, data viitoare să participe.

Dar să căutăm greșeli unii altora și să ne arătăm cu degetul, că ”tu n-ai dreptul” că de aia, sau de aia…ar fi o nebunie.

Dacă am greșit, vă rog să mă corectați!

Cu drag.

Un frate și el!


Protejat: Ca creștini, să participăm la mitinguri gen (pro/contra) Roșia Montana? Discuții libere….

12 octombrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Trei cauze ale lepădării (dezaprobării)

11 octombrie 2013

La bucătărie, atâta timp folosești un vas cât timp știi că este curat și în bună stare. Când vasul se murdărește sau se spurcă îl înlături sau îl folosești la altceva, nu la mâncare.
Dacă ești șef sau patron, atâta timp ții un om în echipă cât timp vezi că el înțelege și gândește scopurile celui ce l-a angajat. Când începe să aibă alte scopuri e necesar să fie înlăturat, ajunge să strice gândurile celorlalți din jur.
Desigur că această înlăturare este dureroasă, un vas a fost cumpărat, un om a fost instruit și apoi e nevoie să pierzi ce ai investit.
Tot la fel și Domnul: nu înlătură fără lacrimi un vas sau un rob al Lui.

Acest ”gând al lui Cristos” trebuie să ne călăuzească și în alegerea, păstrarea sau întreruperea relațiilor noastre.
”Primiți-vă unii pe alții cum v-a primit și Dumnezeu pe voi în Cristos…”

Dacă primirea și apropierea de El  este o bucurie, îndepărtarea este o durere, durere care dacă n-o avem suntem insensibili. Iar insensibilitatea (împietrirea, a deveni nesimțitor) este o urmare a păcatului.

Citez mai jos dintr-o carte:

” ….. Deci cum rămâne cu dezaprobarea? Cum se poate întâmpla aceasta? Ei bine, există trei mari motive:

răul moral; omul din 1 Cor. 5, de exemplu, se purta atât de imoral încât a trebuit să fie dat afară.

răul doctrinar; de exemplu dacă cineva nu păstrează doctrina lui Hrisos (2 Ioan 9-11) nu trebuie nici măcar să-l primeşti la tine în casă, cu atât mai mult să nu îţi aduci aminte de Domnul împreună cu el! Răul doctrinar este ‘aluat’ (Gal. 5:9).

asocierea cu răul (2 Tim. 2:21); cel care îl primeşte pe eretic în 2 Ioan 9-11 devine un ,,părtaş al faptelor lui rele’’. Cei care vizitează templul păgân din Corint devin ,, părtaşi la masa demonilor’’, chiar dacă ei înşişi nu credeau în idolii de acolo (1 Cor. 10:19-22). Vezi de asemenea 1 Corinteni 15:33 şi Apocalipsa 2:14.”

sursa: Adunarea astăzi, Michael Hardt, paragraful 20 despre părtășia la Masa Domnului

Să comentez puțin.

1.Răul moral. E o chestiune care ține de creștere în omul lăuntric. Nu este impusă o graniță rigidă în NT. Dacă Timotei se subînțelege de ex. că nu bea vin de obicei, în alte locuri acest lucru pare neacuzat (cel puțin în acel moment(context)).

2.Răul doctrinar. Aici e o chestiune exclusivă. Dacă cineva vine cu o învățătură străină ”să nu-l primești în casă”. Ce bine că prin constituție domiciliul este inviolabil și  acasă poți să faci acest lucru. E mai greu dacă vrei să-l faci într-o ”biserică” a unui ”cult”. Acolo cumva statul face regulile și exemplele din ultimii ani din Romania au arătat din plin cum lupii în blană de oaie își deschid porțile unii altora.

3.Asocierea cu răul. ”Eu sunt frate cu tine”….”dar sunt frate și cu cel cu care știu că tu nu ai părtășie”. ”Dar mie nu-mi pasă!” Eu vreau să fiu frate cu cât mai mulți, ce e aia doi sau trei?

Să nu fim naivi. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Dacă harul primit nu-l înmulțești, altul nu mai primești. Iar dacă nici nu înțelegi ce ai disprețuit, dacă nici nu te căiești de răul tău, cum să primești har? Harul se primește doar la Scaunul Harului, după ce treci de pocăință(altarul de aramă), spălare(ligheanul de aramă), iluminare(sfeșnic), hrănire(masa pâinilor) și cerere prin rugăciunea(mărturisirea, tămâierea) Marelui nostru Preot la altarul de aur. E o rânduială unică, cum unică este și această icoană închipuitoare a apropierii de Dumnezeu: cortul întâlnirii.
Dacă miraculoasa creație a lucrurilor terestre, cu toată mulțimea de înțelepciuni divine ascunse în miile de gâze și flori ocupă în Cuvântul Tatălui doar două-trei pagini, dezvăluirea tainelor cerului Său o  face prin mai bine de 50 de capitole cu descrieri detaliate a formelor, culorilor, dimensiunilor și mirosurilor materialelor din Cortul Întâlnirii.

Dacă Tatăl ne spune să ne uităm cu băgare de seamă la creația Lui, cu atât mai mult la  ”legea slobozeniei” ne spune să ne adâncim privirile, la rânduiala Lui să cugetăm toată ziua.

    O zi senină cu pace!


”Aceste prea puține zile…” versuri despre bătrânețe

9 octombrie 2013

”Crede-am odată că vor fi
mai grele-aceste zile
și inima-mi se va-ndoi
din greu trăindu-și-le,
dar cât de blând e-acest amurg,
ca trecerea de lună
ca niște ape moi ce curg
spre marea ce le-adună.”

”Și nu mai am decât aceste prea puține zile
lângă care-mi stă-nserarea numărându-mi-le,
și-mi stă sufletu-așteptându-Ți pașii mai aproape
cu sărutul liniștirii dulce pe pleoape.”

”Va fi-un amurg din care tu zorii n-ai să-i vezi
și-apoi n-o să se știe nici locul unde șezi,
și-apoi se va reface viața alor tăi,
și-apoi o să se uite c-ai fost pe-aceste căi.

Un fir nu e o pânză, o frunză nu-i un pom,
un strop nu e izvorul – și lumea nu-i un om,
o clipă-i dă viața – și-o altă clipă-o ia,
și totuși viața scurtă ce scumpă este ea.”

T. Dorz Spre Lumile Luminii


Bisericismul

5 octombrie 2013

Orice fel de apropiere a omului de Dumnezeu, orice bâjbâire este folositoare omului și-l îndepărtează de păcat.
Mă gândeam zilele trecute la puterea îngâmfării, o formă a puterii păcatului.
Îngâmfarea aduce în om respingerea ascultării.
Ascultarea înseamnă smerenie, supunere, recunoașterea autorității.
Neascultarea și îngâmfarea sunt înrudite.
Se produc una pe alta, se justifică.

Atunci când omul începe să nu mai asculte de Dumnezeu, ascultă de el însuși, se îngâmfă împotriva Domnului.

Pentru prima dată am auzit termenul de ”bisericism” în scrierile fratelui Moisescu. Apoi în cartea fiului său. Ceva asemănător am găsit în scrierile fratelui Pocsy.

Bisericismul ar putea fi definit ca suma activităților oamenilor ce își centrează viața în jurul templului, în jurul bisericii.
Biserica, templul, capela, în forma în care se manifestă astăzi sunt elemente ale păgânismului și idolatriei, nu lucrări ale Duhului lui Dumnezeu, chiar dacă în multe din aceste locuri, mulți oameni aud Cuvântul lui Dumnezeu. Este o biruință a Cuvântului, de a străpunge, a străbate, a se rostogoli, a se face auzit chiar din gurile și mediile celor ce-L calcă. Citește restul acestei intrări »


Sora Maria

5 octombrie 2013

Îi auzeam numele de fiecare dată când fratele Aron trecea pe la noi.
Avea mai multe obiceiuri fratele Aron.
Unul era că venea întotdeauna neanunțat, doar suna la poartă. (Tare-i plăcea la noi, deși el era trecut de 70, iar noi eram în jur de 30.)
După ce intra în casă, primul lucru, dădea un telefon soției: ”Sora Maria” așa se adresa soției, ”Aron aici”, ”am ajuns….”….
Niciodată nu spunea unde pleacă atunci când pleca de acasă.
Niciodată nu suna să ne anunțe că vine.
N-am înțeles acest obicei decât acum târziu. Trăind o viață înconjurat de informatori, trebuiau să-și ia măsura de prudență, ca soția să nu fie obligată să mintă dacă e întrebată.
Am cunoscut-o târziu pe sora Maria, în ultimii ani, atunci când am înțeles că trebuie să-i căutăm pe cei închiși în ziduri transparente. O femeie discretă, înțeleaptă, cu vorbe măsurate și cu har. Provenea de la Oastea Domnului, din zona Beiușului, în tinerețe prin satul ei venea des Dorz. Ne-a povestit multe.
Am întrebat-o despre anii când soțul ei a fost închis.
Ne-a povestit cu glas rar și fără patimă cum se descurca greu, cum frați neștiuți din țară o ajutau, și cum cel mai greu îi era ocara, când întâlnea(în anii când soțul ei era închis) surori de la ”biserică” ce treceau pe cealaltă parte când o vedeau. Ca să poată fi declarați dușmani ai poporului au fost excluși din ”bisericile oficiale” și încadrați ca deținuți politici.
Ne-a mai povestit cum s-a rugat Domnului, (pentru că soțul ei era de constituție plăpândă) ca să fie păzit în închisoare de munci grele, de frig, mulți mureau la canal, erau lucruri cunoscute. Era o mare frică pe toată țara atunci. Domnul i-a ascultat rugăciunea și primii ani i-a făcut la Aiud, lucrând în ateliere și doar ultimii ani la Periprava, în Delta Dunării, de unde s-a și eliberat.
Apoi după închisoare, moisiștii (cum au fost porecliți) au fost curtați de ”pastorii” vremii să intre înapoi în biserici (probabil pentru a-i putea controla mai bine), unii au acceptat, alții nu.

Ultima dată, i-am vizitat cu soția prin mai. Sora fusese în spital, fratele era cu Alzheimer, nu ne-a mai recunoscut.
Am stat puțin să nu-i obosim, dar am învățat mult. E o poruncă să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire.

Săptămâna aceasta am fost iar în circuit prin Banat și am sunat. ”Sora Maria a plecat la Domnul!” Nu știusem.
Dumnezeu le-a dat un mare har, n-au văzut sfârșitul unul altuia. Sora Maria aplecat la Domnul în 13 sept, fratele are Alzheimer, habar nu are de plecarea ei.

Paginile din cartea vieții sunt scrise, alergarea este sfârșită, lupta este luptată, credința a fost păzită. pentru ei urmează cununa.


Cristoteca

3 octombrie 2013

Adică: discoteca ”creștină”.
O altă amăgire, iezuită probabil. (Despre iezuiți câteva cuvinte la sfârșitul acestei postări.)

E special inventată pentru tineri.

În America de sud, în acel pol sud al întunericului papal a fost începută această nouă înșelătorie și se răspândește ca buruiana.
O ”unire” a ”creștinismului” cu discoteca.

Aceste înșelătorii s-au format în creierul diavolului și au fost slobozite în lume prin veșmintele și ”liturghiile” slujitorilor săi. Priviți:

Cât de bine seamănă cu ”cristoteca” de la Baia Mare:

sau cu cristoteca de la Cluj:

Iar când vezi trei haine identice, înțelegi că au fost croite de același croitor.

Eu bănuiesc de cine.

Despre iezuiți: sunt un ordin (o ramură) a bisericii catolice dedicată luptei cu necatolicii. Lucrează mult pe ascuns, mascat și de sute de ani s-au înfiltrat în bisericile necatolice pentru a le deturna spre apropiere de catolici, iar din anii 1960 încoace spre  ecumenism.

Citez în continuare din ”Istoria secretă a iezuiților” de Edmond Paris:

”La vremea apariţiei pe scenă a lui Ignaţiu de Loyola, reforma protestantă cauzase pagube serioase sistemului romano-catolic. Ignaţiu de Loyola a ajuns la concluzia că singura cale prin care „biserica” sa putea supravieţui, era întărirea canoanelor şi doctrinelor puterii temporare a papei şi instituţiei romano-catolice; nu numai prin distrugerea vieţii fizice a oamenilor, cum făcuseră preoţii dominicani prin Inchiziţie, ci prin infiltrarea şi penetrarea fiecărui sector al vieţii omului.         Protestantismul trebuia cucerit şi folosit în beneficiul papei. Aceasta a fost, printre altele, propunerea lui Ignaţiu de Loyola făcută Papei Paul al III-lea. Imediat iezuiţii au trecut la treabă infiltrându-se în secret în TOATE grupările protestante, inclusiv în familiile lor, la locurile lor de muncă, spitale, şcoli, licee, universităţi, etc. Astăzi, iezuiţii aproape că şi-au îndeplinit misiunea. Biblia aşează puterea unei biserici locale în mâna unui om al lui Dumnezeu, un pastor adevărat(opinia autorului cărții citate, n.n.) Dar iezuiţii vicleni au reuşit de-a lungul anilor să îndepărteze această putere înspre mâinile conducătorilor denominaţiunilor, iar acum au împins toate denominaţiunile
protestante în braţele Vaticanului. Aceasta este exact ceea ce şi-a propus Ignaţiu de Loyola: o biserică universală şi sfârşitul protestantismului.   Citind „Istoria secretă a iezuiţilor”, veţi observa o paralelă între domeniul religios şi cel politic. Autorul, Edmond Paris, pune în evidenţă penetrarea şi infiltrarea iezuiţilor în guvernele şi naţiunile lumii pentru a manipula cursul istoriei prin ridicarea dictatorilor şi slăbirea democraţiei, cum ar fi în Statele Unite, pavând astfel drumul pentru anarhia socială, politică, morală, militară, educaţională şi religioasă.”

Iezuitii din Romania: iezuiti.ro
Dar nu vă așteptați să găsiți pe acel site adevărata lor față, așa cum la fundația http: //www. concordia.or.at / romania/ nu veți găsi nimic scris despre iezuiții care au creat-o și o controlează.

Aceste afirmații eu nu le fac pentru a incrimina(judeca, condamna) pe cineva înainte de vreme. Oamenii, chiar cei înșelați se găsesc sub marea milă a Tatălui ce le permite și-i invită pe toți spre pocăință, chiar răbdarea cu cei implicați în lucrări fățarnice este o dovadă a milei Lui. Scriu aceste lucruri pentru avertizarea celor ce ar putea fi înșelați de caracterul diabolic al lucrărilor ”în numele Domnului Isus!”. Care domn, care isus? Isus sau I$U$?


%d blogeri au apreciat: