Învățăturile care duc la îngâmfare

Grea postare!
Demult o rumeg.

E greu de răspuns la o întrebare: dacă sunt doi-trei tineri crescuți aproximativ în aceeași aceeași ”cultură” religioasă, de ce unul ajunge motivat și angajat în slujirea lui Dumnezeu pe când altul devine apatic și creștin de formă iar un altul poate cu totul inert?
Ce-i deosebește, de unde se creează diferența?
Răspunsul este unul singur: din învățătură. Există o învățătură care duce la angajare și multe alte învățături care duc la înstrăinare.
După ce am scris despre învățătura care duce la evlavie (angajament, dedicare) mă văd ca obligat să descriu cealaltă parte a monedei: falsul, dosul, inversul, adică despre învățăturile care duc la dezangajare, la apatie, la lene.

”Înainte de a merge la locul de execuție, multe fete tinere se îmbrăcau cu cele mai frumoase rochii ale lor și își puneau podoabe ca și cum aceea ar fi fost o zi de sărbătoare,…” Cronica fraților hutteriți (66) Tabelul martirilor.

În continuare, dragi frați, străduiți-vă pentru tot ceea ce este onorabil și cu reputație bună, tot ceea ce Dumnezeu prețuiește în voi. Dați-i dragostei locul principal printre voi, astfel să fie rodnică fiecare întâlnire a unuia cu altul. Faceți tot ceea vă stă în puteri pentru a avea o conștiință fără de vină în ziua când Domnul se va pogorî din ceruri. Fie ca Dumnezeul tuturor harurilor, care are putere să vă mențină neclintiți și să vă facă fără de vină, care vă poate face bogați din abundență în lucrarea lui Hristos – fie ca el să vă îngrijească ca o plantă de-a sa, înspre mărirea sa veșnică.

Amin.

Cât despre noi, dragi frați, încă îl așteptăm cu răbdare pe Domnul și ceea ce dorește el să facă cu noi. Lucrările pe care le săvârșește pentru credincioși sunt minunate. El este furios pe ei pentru o secundă, iar apoi se împacă cu ei și le arată bunătatea lui iubitoare. El spune mării vijelioase, ”Potolește-te,” iar mândrele sale valuri se supun. Întunericului temniței îi spune, ”Dați-mi pe fii și fiicele mele ale luminii.” Domnul ne-a dat în mâna tiranilor pentru ca ei să facă cu noi ceea ce doresc toanele lor, pentru a ne descoperi ce se află în inimile noastre și dacă îl iubim sau nu pe Dumnezeu. Ne-au luat și ne-au aruncat într-o gaură întunecată, unde ne-au ținut în lipsuri mari, suferind de foame și de sete. Dar Domnul îi supraveghea și ne-a arătat cu claritate în acest chip că oamenii nu trăiesc doar cu pâine lumească, ci după fiecare cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu. Pe vremea Domnului el a spus, ”Este suficient. Slăbește legăturile grele ale copiilor mei.” Imediat ce a vorbit, s-a făcut.

Castelul Falkenstein, deportarea spre galere, evadarea, 1539-1540, Cronica fraților hutteriți (65)

Continui aici publicarea pentru prima dată în română a Cronicii fraților hutteriți. Ne apropiem de un sfert deja tradus.

Despre hutteriți se știu multe lucruri, au o istorie fascinantă, plină de învățăminte.
Legat de episodul de astăzi (pe care l-am notat cu 65. e o numerotare arbitrară) despre acest episod este un mic film făcut de urmașii hutteriților chiare acolo unde s-a întâmplat.

Israel: 68 de ani (de ziua Israelului)

”Și le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21

(fermă în Înălțimile Golan)

”La 14 mai 1948, cu o zi înainte de expirarea mandatului britanic, Agenția Evreiască a proclamat independența, numind noul stat Israel.^[81] În ziua următoare, armatele a cinci state arabe: Egipt, Transiordania, Siria, Liban și Irak – au atacat Israelul, lansând al doilea Război arabo-israelian din 1948; Arabia Saudită a trimis un contingent militar sub comandă egipteană; Yemenul cel îndepărtat a declarat și el război dar nu a întreprins acțiuni militare.^[82] După un an de lupte, un acord de încetarea focului a fost semnat și s-au stabilit o linie de armistițiu, frontiere temporare, cunoscute sub numele de Linia verde.^[83] Iordania a anexat ceea ce a devenit cunoscut sub numele deCisiordania și Ierusalimul de Est, iar Egiptul a preluat controlul Fâșiei Gaza. Organizația Națiunilor Unite estimează că mai mult de 700.000 de palestinieni au fost expulzați sau au fugit în timpul conflictului din teritoriile pe care s-a alcătuit Statul Israel .^[84]

O ”mântuire” diluată, invazia lumii în biserică

Mama mea a murit de la o infecție primită în spital în anul 2014.
A supraviețuit la două operații și mergea spre vindecare, infecția însă a ucis-o în câteva săptămâni.
Acum înțeleg, degeaba spălau  femeile de serviciu toaletele, degeaba dezinfectau, pentru că soluția dezinfectantă folosită era apă chioară, apă etichetată.

Dacă ce se spune acum la știri e adevărat, atunci dimensiunea acestei tragedii e colosală.
Să nu verifice nimeni concentrațiile unor dezinfectanți?
Păi, nu e totuna dacă concentrația în substanță activă a unei soluții este 10% sau 1%, cum la fel nu e totuna dacă ai 10o lei sau 10 de lei în buzunar.
Vorbesc acum ca chimist cu 12 ani de școală de chimie: concentrația stabilită a unui medicament/dezinfectant/etc e acel nivel de la care acțiunea devine semnificativă. Sub acel nivel e apă chioară. Peste acel nivel nu e rentabil, sau e periculos, sau cresc efectele adverse, etc.

Cam la fel e și cu evanghelia, cu mesajul, cu mântuirea vestită de unul și de altul.
Se diluează până acțiunea lor devine nesemnificativă.
Se diluează până nu mai omoară nimic.
Învățătura creaționistă e diluată cu evoluționism.
Harul e diluat cu lege.
Cunoașterea Scripturii e diluată cu o pretinsă revelație înlocuitoare.
Faptele credinței sunt diluate cu acțiuni religioase fără lepădare de sine.
Pocăința este diluată cu experienționalism, cu mitul transformării instante, fără învățătură.
Mesajele sunt golite de concentrație biblică și completate cu povești, istorii și relatări de experiențe fără tâlc și fără învățătură.
Programele religioase sunt diluate cu muzică până acolo încât absolut nimeni nu se mai gândește la cuvintele care se cântă.
Viața de credință, de rugăciune și de mărturisire este diluată cu îngrijorările vieții de zi cu zi și cu lupta pentru existență.
Trăim diluați, vorba lui Tozer: (Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic.”În multe biserici”, s-a plâns Tozer, „creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!„)
Ca dezinfectanții!

Impresii sau dovezi

Impresiile
Impresiile sunt păreri formate pe fugă, la prima privire, opinii cu provire la ceva sau cineva ce nu sunt bazate pe mărturii clare și indubitabile.
”Am impresia că..:” spunem des când ni se pare ceva.

O impresie nu este o dovadă.
Avem de exemplu impresia că un om tăcut și care nu zâmbește este ursuz și rău. Dacă tace și privește pierdut impresia rămâne. Dar ia discută cu el, poate vei afla că tocmai i-a murit cineva drag sau are o boală, nu e ursuz, e trist, nu e rău, e îndurerat. Impresia s-a spulberat.
Dacă impresia falsă rămâne, ai pierdut mult. Pierzi o legătură bună sau păstrezi o legătură toxică, arunci pruncul și păstrezi apa.
Impresiile nu au voie să stea în creier, alungă-le, păstrează…

….dovezile.
Dovezile sunt convingeri ferme despre ceva sau cineva. Pune la test vorba, fapta sau persoana ce te-a impresionat. Convinge-te că impresia ta nu e amăgire, caută dovezi.
Dacă ți-ai format impresii deja și dovezile le răstoarnă, nu regreta.
Fii gata să schimbi oricând impresiile pe dovezi.

”….dovedea Iudeilor că Isus este Hristosul.” Fapte 18:5

Pavel nu doar îi impresiona pe iudei, ci le dovedea.

Ca să poți dovedi cuiva ceva, trebuie ca acela să fie obișnuit să caute dovezi, să nu se mulțumească cu impresii. Un cuget care caută neprihănire (justiție) va căuta argumente. Cu cât mai multe întrebări vor apărea, cu atât va căuta mai bine răspunsurile. Cine e mulțumit cu impresii e superficial, stă rău cu cugetul, nu caută justiția (neprihănirea) lui Dumnezeu, e candidat sigur la confuzie și înșelăciune.
Să nu fi tu de acela.
Nu te opri la o vorbă, așteaptă două-trei.
Nu asculta o bârfă, e o impresie, caută două-trei mărturii, sunr dovezi..

 

 

Trăind sub iadul Barnevernet, blog norvegian

E un blog anonim, ca al meu.
E aici: http://livetunderbarnevernetshelvette.blogg.no/ traduceți cu Google Translate

E un blog al unei mame, o mamă a două fetițe, o mamă care a rămas fără ele după răpirea lor de către statul norvegian.
Tot prin 2015.
Poveste tipică: Barnevernet lucrează pe bani, banii provin dintr-un fond de investiții, fondul are un plan, planul se realizează prin punctaje, punctajele se fac dacă sunt ”cazuri”, (citește răpiri de copii). După ce se termină copiii din familii cu părinți drogați, nebuni, alcoolici și violenți, planul tot nu e indeplinit (crește an după an ca la comuniști, proporțional cu foamea de bani a bancherilor) și atunci Barnevernet răpește copii din familii normale, producând traume pe care încearcă să le mascheze cu ”Norvegia a ajuns foarte departe” în domeniul protecției copiilor, pe cele mai înalte culmi, culmi pe care noi aborigenii din națiunile inferioare nu le putem înțelege, că n-avem destui bani pentru aceasta probabil. Sunt îngâmfați și încrezuți ca Hitler și Stalin înainte de căderea lor.

Citate: ”Din străinătate se văd mult mai multe din ororile la care guvernul nostru nu s-a deranjat să se uite.” sursa: ”Mă simt rușinată!”
”Adesea am auzit că ar trebui să fim mândri de țara noastră, să arătăm mândrie când vedem steagul care ne reprezintă. Dar când mă uit la un film cu demonstrația din întreaga lume din 16 aprilie, eu nu pot spune că mă simt mândră văzând steagul nostru flendurit în jurul afișelor. Simt dezgust, dezgust și rușine că una din cele mai bune țări este văzută cu acești ochi. Și am o înțelegere teribilă de ce. Mulțumită Barnevernet sunt rușinată să văd steagul norvegian purtat pe străzi în mai multe țări. Este rușinos că Norvegia poate lăsa lucrurile să meargă atât de departe. ……Noi ca indivizi trebuie să ne ridicăm să salvăm pe cei mai apropiați ai noștri de Barnevrenet, pe copiii noștri. Mândria pe care am simțit-o cândva este destul de departe acum. Guvernul Norvegiei trebuie să se rușineze deasemenea. Pur și simplu a fost atât de jenant.”

O mamă care nu-și dă numele de frică, cele două fetițe (nici pozele nu le-a dat) i-au fost luate de Barnevernet.

Când scrii din iad ești anonim, oricum puțini te cred.

Rugăciune zadarnică: ”…să se atingă Domnul de inima lor!”

Este fraza în care mulți părinți condensează ceea ce cred ei despre educația copiilor lor.
Mulți părinți cred că, cumva, cândva de-a lungul timpului, la un  moment dat, asupra copilului lipsit de educație creștină se va abate un fel de influență divină, ”va fi cercetat” de ”duhu Domnului” și va începe să creadă. Din această pricină și cu această scuză mulți părinți socotesc că este zadarnic să opereze în copilărie o schițare a unui model familiar de educație biblică asupra copiilor lor și în mod comod și inconștient lasă totul ”pe seama Domnului”, ”să lucreze Domnu”. Unora li se pare chiar mai evlavios așa.
Nu contest că Domnul poate face și astfel de minuni, dar dacă le face trebuie luate ca minuni, nu ca normă.
Normalul e lăsat în Scriptură prin comparația cu plantele:
”….eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească!”
Cam așa:

Cineva a pus pământ în acele ghivece, cineva a semănat cu grijă semințe sau a plantat plăntuțe și cineva udă zilnic. Abia după această muncă miracolul creșterii vieții se produce.

Slujba îngerilor

Îngerii…”Nu sînt oare toţi duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?” Evrei 1:14

Îngerii cei buni sunt în slujba noastră. Sunt subordonați Domnului, nu nouă, dar ne slujesc ei nouă, nu noi lor.
Noi nu-i vedem, dar ei sunt activi sub diverse forme: boli, viruși, epidemii, vânturi, catastrofe, fulgere, împrejurări împletite, în toate sunt acțiunile îngerilor.
În mod favorabil ei împiedică lucrarea îngerilor răi, crează împrejurări potrivite pentru ca atunci când căile cuiva sunt plăcute Domnului, acela să lucreze neîmpiedicat.
Când cineva trimis să facă o lucrare nu ascultă de Voia Domnului, tot îngerii se interpun și împiedică mersul strâmb, amintiți-vă de Balaam.

Îngerii mai fac ceva: se miră, se uită la lucrările noastre și învață din ele înțelepciunea lui Dumnezeu. Asta fac și îngerii buni și cei răi.