”…ei și-au pierdut orice pic de simțire….”
”…ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului….”
Pentru a putea vorbi despre simțurile spirituale trebuie să învățăm din pilda lor: simțurile fizice, simțurile cărnii.
Dumnezeu ne-a pus în cort de lut, de carne pentru ca prin pilda lui să învățăm starea cerească, starea de duh și cea de slavă(glorie). După ce purtăm un trup de carne trecător și îmbătrânitor, vom purta un trup de glorie nepieritor. Acest lucru e sigur.
Simțurile fizice sunt: foamea, setea, senzația de frig și căldură, de apăsare, durerea, oboseala, senzația de sătul și altele.
Aceste simțuri ne sunt date nu ca să ne facă nouă necaz ci ca prin pilda lor să le învățăm pe cele veșnice, pe cele adevărate.
Despre aceste simțuri netrecătoare ca Dumnezeu vreau să scriu azi:
1. Foamea și setea după neprihănire
”Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire…” Dumnezeu ne-a dat foamea de mâncare și setea de apă pentru ca prin ele să învățăm despre adevărata foame despre care doar Domnul Isus ne-a vorbit: cea după neprihănire. Este un sentiment care lipsește cu desăvârșire omului natural(carnal, firesc) și chiar în cei cerești, acest sentiment ajunge să fie atrofiat ”prin înșelăciunea păcatului”, omul ajunge ”împietrit”.
2.Apăsarea vinovăției
Este tot un sentiment spiritual, o simțire care are legătură tot cu neprihănirea. Doar că oamenii cu această apăsare ajung ca în loc să fie eliberați să se mai încarce cu fapte moarte (sarcini grele în general religioase) pentru ca să scape. Lipsa de simțire îi face să cadă sub povara sarcinii dar să nu renunțe la ea.
3.Dragostea de adevăr. Este o simțire căpătată odată cu mântuirea sufletului. Zice Cuvântul: ”n-au primit dragostea Adevărului ca să fie mântuiți…” Deci dragostea de Adevăr e o simțire ce conduce la mântuire. Aici se include dragostea de Dumnezeu și dragostea de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei carnali, au doar sentimentele carnale, umbrele celor spirituale, celor carnali le sunt cu totul străine pasiunile lăuntrului nevăzut.
4.Durerea spirituală. ”simt o durere necurmată în inimă pentru frații mei” spunea Pavel. Durerea spirituală e rudă cu dragostea (de frați și de oameni), e o simțire lăuntrică dată de dragoste. Are în ea gelozie, râvnă, pasiune. iarăși, cei firești sau împietriți nu au aceste frământări. Aici intră și apăsarea, legarea în Duhul, stări date de sentimente mai tari ca moartea.
5.Conștiența (co)responsabilității. Este tot un sentiment, sentimentul de răspundere, ca cel pe care-l au părinții față de copii, chiar animalele față de puii lor. Când Pavel scrie ”fiind legat în duhul meu” se referă la o stare de condiționare, de dependență față de un sentiment spiritual: dragoste, promisiune,obligație, legământ, învoire.
Oricine este condus de Duhul este legat de (prin) simțiri spirituale ca printr-un contract, mai puternice ca vânturile și la fel ca ele, de neînțeles, ”nu știi de unde vine nici încotro merge”.
6.Bucuria și împărtășirea ei. Bucuria spirituală este tot un sentiment dat de o înnoire a minții nu de o îmbătare cu senzații carnale.
7. Satisfacția spirituală, săturarea. O pomenește Domnul Isus când îndemnat de ucenici: ”Învățătorule mănâncă!” el spune: ”Mâncarea mea (săturarea, satisfacția mea) este să fac voia tatălui Meu…”
8.Pacea. Este o pace a lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere, paznicul inimilor și gândurilor noastre.
9.Vederea spirituală. Împreună cu mirosul, gustul și auzul spiritual sunt cel mai bine reprezentate de chipurile lor carnale. Dar se deschid mai târziu. Maturizarea spirituală înseamnă o funcționare la parametri maturității a acestor simțiri.
Toate aceste sentimente spirituale au corespondentul lor carnal: este foame și sete fizică, frică de moarte, dragoste carnală, bucurie firească, văz, auz, etc.
Inima omului este ca un burete, cere! Ochiul să vadă, urechea să audă, limba să guste.
Dar ochiul spiritual, e deschis, vrea să vadă tot mai mult din cele cerești?
Iar urechea a doua, cea de auzit, e dornică să asculte așa cum cerul gurii gustă mâncarea?
Lipsa acestor reacții, acestor sentimente este semnul dacă cineva e mort.
Lepra e boala care în Scriptură semnifică păcatul. Lepra în sine nu face mădularele să dispară, lepra e doar o boală în care omul pierde senzațiile, corpul nu mai transmite durerea. Omul lepros pierde mădularele care sunt fie mâncate de muște sau alte insecte sau chiar de șoareci și șobolani care ajung să roadă liniștiți din ochii, urechile sau nasul celor bolnavi în timp ce aceștia dorm și nu simt absolut nimic.
Păcatul cel mare este nesimțirea spirituală, să fi lovit dar să nu simți nimic, să păcătuiești și să nu-ți pese.
Dorința omului de satisfacție e comună ambelor stări. Cel ce se hrănește cu Voia lui Dumnezeu (se satură, este satisfăcut când o face) aproape că uită de foame și sete fizică (ca Domnul Isus la fântână). Dragostea de adevăr, bucuria dinăuntru fac ca celelalte simțiri(umbrele celor adevărate) să nu mai fie nici dorite, nici prețuite.
Umblarea în simțiri carnale deschide în om larg poarta poftelor. Umblarea în simțiri de cer deschide ochii Duhului și dorința (dragostea) Duhului. Primele (simțirile carnale, pasiunile telenovelelor, știrile pline de frică și suspans) sunt un prilej dat diavolului, căutarea și păstrarea vie și sănătoasă a simțirilor Duhului sunt vegherile în vederea rugăciunii pentru primirea și păstrarea simțirilor spirituale.
Mărit să fie Domnul!
PS Din păcate trebuie să adaug ceva cu totul pe lângă subiect dar pentru evitarea unor confuzii: mare parte din slujbele religioase, servicii divine, liturghii, procesiuni, marșuri conțin teatralism de cea mai primitivă rădăcină, făcând în om să vibreze surogatul, copia, carnalul, ”firea pământească”, vorba lui Cornilescu. Va trebui să scriu despre piramida lui Maslow probabil. E piramida nevoilor umane, ale cărnii umane. Fiecare nevoie are lângă ea o industrie ce o deservește prompt. Nevoile alimentare de industria procesării, apoi cele de confort și siguranță de industria construcțiilor, nevoile de comunicare și comunitate sunt satisfăcute de o industrie religioasă inventivă și sofisticată, industrie căruia oamenii îi plătesc fără crâcnire impozitul de supușenie, timp și bani.
Întreabă-te: cu ce simțiri ți-e plină inima? Ce iubești?