Simțirea spirituală

30 aprilie 2013

”…ei și-au pierdut orice pic de simțire….”
”…ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului….”
Pentru a putea vorbi despre simțurile spirituale trebuie să învățăm din pilda lor: simțurile fizice, simțurile cărnii.
Dumnezeu ne-a pus în cort de lut, de carne pentru ca prin pilda lui să învățăm starea cerească, starea de duh și cea de slavă(glorie). După ce purtăm un trup de carne trecător și îmbătrânitor, vom purta un trup de glorie nepieritor. Acest lucru e sigur.
Simțurile fizice sunt: foamea, setea, senzația de frig și căldură, de apăsare, durerea, oboseala, senzația de sătul și altele.
Aceste simțuri ne sunt date nu ca să ne facă nouă necaz ci ca prin pilda lor să le învățăm pe cele veșnice, pe cele adevărate.
Despre aceste simțuri netrecătoare ca Dumnezeu vreau să scriu azi:

1. Foamea și setea după neprihănire
Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire…” Dumnezeu ne-a dat foamea de mâncare și setea de apă pentru ca prin ele să învățăm despre adevărata foame despre care doar Domnul Isus ne-a vorbit: cea după neprihănire. Este un sentiment care lipsește cu desăvârșire omului natural(carnal, firesc) și chiar în cei cerești, acest sentiment ajunge să fie atrofiat ”prin înșelăciunea păcatului”, omul ajunge ”împietrit”.

2.Apăsarea vinovăției
Este tot un sentiment spiritual, o simțire care are legătură tot cu neprihănirea. Doar că oamenii cu această apăsare ajung ca în loc să fie eliberați să se mai încarce cu fapte moarte (sarcini grele în general religioase) pentru ca să scape. Lipsa de simțire îi face să cadă sub povara sarcinii dar să nu renunțe la ea.

3.Dragostea de adevăr. Este o simțire căpătată odată cu mântuirea sufletului. Zice Cuvântul: ”n-au primit dragostea Adevărului ca să fie mântuiți…” Deci dragostea de Adevăr e o simțire ce conduce la mântuire. Aici se include dragostea de Dumnezeu și dragostea de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei carnali, au doar sentimentele carnale, umbrele celor spirituale, celor carnali le sunt cu totul străine pasiunile lăuntrului nevăzut.

4.Durerea spirituală. ”simt o durere necurmată în inimă pentru frații mei” spunea Pavel. Durerea spirituală e rudă cu dragostea (de frați și de oameni), e o simțire lăuntrică dată de dragoste. Are în ea gelozie, râvnă, pasiune. iarăși, cei firești sau împietriți nu au aceste frământări. Aici intră și apăsarea, legarea în Duhul, stări date de sentimente mai tari ca moartea.

5.Conștiența (co)responsabilității. Este tot un sentiment, sentimentul de răspundere, ca cel pe care-l au părinții față de copii, chiar animalele față de puii lor. Când Pavel scrie ”fiind legat în duhul meu” se referă la o stare de condiționare, de dependență față de un sentiment spiritual: dragoste, promisiune,obligație, legământ, învoire.
Oricine este condus de Duhul este legat de (prin) simțiri spirituale ca printr-un contract, mai puternice ca vânturile și la fel ca ele, de neînțeles, ”nu știi de unde vine nici încotro merge”.

6.Bucuria și împărtășirea ei. Bucuria spirituală este tot un sentiment dat de o înnoire a minții nu de o îmbătare cu senzații carnale.

7. Satisfacția spirituală, săturarea. O pomenește Domnul Isus când îndemnat de ucenici: ”Învățătorule mănâncă!” el spune: ”Mâncarea mea  (săturarea, satisfacția mea) este să fac voia tatălui Meu…”

8.Pacea. Este o pace a lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere, paznicul inimilor și gândurilor noastre.

9.Vederea spirituală. Împreună cu mirosul, gustul și auzul spiritual sunt cel mai bine reprezentate de chipurile lor carnale. Dar se deschid mai târziu. Maturizarea spirituală înseamnă o funcționare la parametri maturității a acestor simțiri.

 

Toate aceste sentimente spirituale au corespondentul lor carnal: este foame și sete fizică, frică de moarte, dragoste carnală, bucurie firească, văz, auz, etc.
Inima omului este ca un burete, cere! Ochiul să vadă, urechea să audă, limba să guste.
Dar ochiul spiritual, e deschis, vrea să vadă tot mai mult din cele cerești?
Iar urechea a doua, cea de auzit, e dornică să asculte așa cum cerul gurii gustă mâncarea?

Lipsa acestor reacții, acestor sentimente este semnul dacă cineva e mort.
Lepra e boala care în Scriptură semnifică păcatul. Lepra în sine nu face mădularele să dispară, lepra e doar o boală în care omul pierde senzațiile, corpul nu mai transmite durerea. Omul lepros pierde mădularele care sunt fie mâncate de muște sau alte insecte sau chiar de șoareci și șobolani care ajung să roadă liniștiți din ochii, urechile sau nasul celor bolnavi în timp ce aceștia dorm și nu simt absolut nimic.
Păcatul cel mare este  nesimțirea spirituală, să fi lovit dar să nu simți nimic, să păcătuiești și să nu-ți pese.

Dorința omului de satisfacție e comună ambelor stări. Cel ce se hrănește cu Voia lui Dumnezeu (se satură, este satisfăcut când o face) aproape că uită de foame și sete fizică (ca Domnul Isus la fântână). Dragostea de adevăr, bucuria dinăuntru fac ca celelalte simțiri(umbrele celor adevărate) să nu mai fie nici dorite, nici prețuite.

Umblarea în simțiri carnale deschide în om larg poarta poftelor. Umblarea în simțiri de cer deschide ochii Duhului și dorința (dragostea) Duhului. Primele (simțirile carnale, pasiunile telenovelelor, știrile pline de frică și suspans) sunt un prilej dat diavolului, căutarea și păstrarea vie și sănătoasă a simțirilor Duhului sunt vegherile în vederea rugăciunii pentru primirea și păstrarea simțirilor spirituale.

Mărit să fie Domnul!

PS Din păcate trebuie să adaug ceva cu totul pe lângă subiect dar pentru evitarea unor confuzii: mare parte din slujbele religioase, servicii divine, liturghii, procesiuni, marșuri conțin teatralism de cea mai primitivă rădăcină, făcând în om să vibreze surogatul, copia, carnalul, ”firea pământească”, vorba lui Cornilescu. Va trebui să scriu despre piramida lui Maslow probabil. E piramida nevoilor umane, ale cărnii umane. Fiecare nevoie are lângă ea o industrie ce o deservește prompt.   Nevoile alimentare de industria procesării, apoi cele de confort și siguranță de industria construcțiilor, nevoile de comunicare și comunitate sunt satisfăcute de o industrie religioasă inventivă și sofisticată, industrie căruia oamenii îi plătesc fără crâcnire impozitul de supușenie, timp și bani.
Întreabă-te: cu ce simțiri ți-e plină inima? Ce iubești?


Protejat: Înregistrare adunare 24 martie 2013

29 aprilie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Dacă cineva te blestemă, poate l-a trimis Dumnezeu la tine să-i dai o binecuvântare.

28 aprilie 2013

Este un gând primit de la un frate astăzi la adunare: ”când suntem batjocoriți să binecuvântăm, poate de aceea a trimis Dumnezeu pe batjocoritori, ca să fie binecuvântați….”
M-am gândit imediat la ghicitoarea din Filipi, Dumnezeu a trimis-o ca să fie mântuită și ea a strigat zi de zi după apostoli până a fost ”binecuvântată”.
Fratele a citit și o poezie de Valdi H.: Ce oferi? Biciul sau spinarea?

Citat din poezie:
”Astfel am primit lumina că Isus azi își împarte
mântuirea Lui și viața prin a vieții mele moarte.
Deci, pe cei care prin mine caută să-i mântuiască
îi trimite să mă bată și-apoi să mă răstignească.
Iară eu, prin felu-n care le răspund decid destinul
după cum răspund la bice: cu sânge sau cu veninul.
(…….)
Mulți sunt cei care din lume chemându-i să Te găsească
i-ai trimis să-mi dea cu biciul și-apoi să mă răstignească.
Dar eu, vai, Isuse Doamne, nu cu sânge i-am stropit,
ci le-am smuls din mână biciul, și-apoi eu i-am biciuit.”

Să ne așteptăm că Dumnezeu se așteaptă ca noi să binecuvântăm pe cei ce se așteaptă la reacții negative când ei ne insultă.
Poate de aceea i-a lăsat Dumnezeu să ne blesteme, ca Șimei pe David.

Bun gând. Slăvit să fie Domnul.

(Înregistrarea audio probabil peste câteva săptămâni.)


Să nu vinzi cântarea aproapelui tău!

27 aprilie 2013

E scandal mare.
S-a aflat că o mare firmă de trubaduri cerșetori a vândut ani de zile o ”piesă” furată de la o altă firmă, fără să cumpere, fără să ceară, fără să zică mulțumesc.
Detalii aici: (dați copy/paste):     http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/04/25/ce-trist-sa-fie-oare/
Și ce-i nedrept aici? Dacă cerea era OK?
Nu era. Nu este. Nu este drept ca să se vândă ceea ce trebuie să fie fără bani și fără plată.
Nu este drept să se vândă predici, să se facă profit din predici, nu este drept să se pună drept de copiere pe ceea ce creștinește ar trebui considerat că vine de la Dumnezeu.
Că mult, dacă nu majoritatea din ceea ce poartă etichetă nu este de la Dumnezeu știu și eu.
L-am întrebat odată pe un astfel de trubadur în devenire:
Dacă ceea ce cânți și vinzi e de la Dumnezeu de ce vinzi?
Dacă e de la tine, de ce cânți?
Am scris pe acest blog mult despre cântare.

Cântarea are rolul de mijloc de învățare.
Că unii o folosesc ca să facă bani, am scris  despre asta.
Mulți amestecă talanții cu talentele, gravă eroare.

Au scris și alții, de exemplu de la creștini după evanghelie  a scris Florea Moisescu: Muzica în adunări.
De la baptiști a vorbit Olah exprem de clar: Muzica, muzica și iarăși muzica…

Citez din una dintre postări pentru a lămuri niște adevăruri spre folosul celor ce nu s-au îndepărtat atât de mult încât întunericul să le orbească complet ochii:

”Un artist care posedă un anumit talent va căuta să şi-l pună în evidenţă pentru a căştiga faimă şi/sau bani.  Meritul este al lui pentru că a depus un efort în dobândirea sau cizelarea prin experimentare a talentului. Un artist se simte îndreptăţit să capete o recompensă materială pentru talentul său, pentru investiţia sa şi pentru timpul folosit. Au fost ale lui, din fiinţa lui, deci fiinţa lui trebuie să profite. Există consumatori de artă, biete fiinţe umane care îşi hrănesc vanitatea cumpărând lucruri  care nu hrănesc, dovedindu-şi astfel goliciunea bietului lor suflet amăgit şi scuturat de puterea păcatului. Deci artistul este ca un fabricant de bunuri, atâta timp cât are clienţi care consideră produsul talentului său o marfă, o apreciază şi o cumpără. Toate aceste lucruri se petrec în lume.

Nu există artă creştină. 
Domnul Isus a venit plin de Har, nu plin de artă.
Noi avem nevoie de Har, nu de artă.
Slujirea unii altora o facem conform cu harul primit, nu cu talentul omului vechi.
Slava la care am fost chemaţi este slava Domnului Isus. Viaţa Lui pe pământ a fost o jertfă, nu artă, răstignirea lui nu a fost o piesă de teatru, învierea nu a fost ficţiune.
Atenţiune!
Faptul ca AZI Domnul Isus stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi nu este o utopie.
El stă pe Tronul Harului. De acolo ne împarte har, nu talente, băgaţi bine de seamă!
Noi de El ne apropiem, cu smerenie şi pocăinţă, cu lepădare de sine, nu cu talente.
De la El luăm har(talanţi) cu care slujim fraţilor, nu slujim cu abilităţile noastre.
Domnul Isus a făcut stropirea sângelui în cer şi a stropit şi conştiinţele(cugetele) noastre pentru a le curăţi de faptele moarte.
Talentele sunt fapte moarte.
Să slujeşti cu talentul, nu cu Harul este o nelegiuire.
te lauzi cu talentul este un sacrilegiu.
vinzi talent pe bani spunând că este Har este o pângărire a sângelui şi o batjocorire a Duhului Harului. Evrei 10:29
Dacă ai citit până la capăt, deschideţi gura cu blândeţe, dar ferm împotriva acestei nelegiuiri, ca să nu fi şi tu părtaş pedepsei ei….”

sursa


Pe cel care-l vorbeşte de rău în ascuns pe aproapele său îl voi nimici

25 aprilie 2013

Psalmul 101:5
Creștinul nu se teme de vești, nu este slăbit când aude o veste rea și nu este mai tare dacă știe multe.
Inima este întărită prin har nu prin…știri sau informații.
Totuși aseară când am citit pe net că (încă) unul din ”liderii” pe care-i consideram așa în tinerețea mea baptistă a ”dat cu ciocul” la securitate, metodic și periodic, cu tot tacâmul: nume conspirativ, note informative, case de întâlniri, etc. am avut o noapte rea.
Omul a murit acum 6-7 ani . Aș zice cu zile.
Se pare că motivul morții a fost refuzul unei vize spre o țară primitoare.
Se pare.
Ce bine e să nu judecăm pripit!
Totuși ceva-ceva din judecățile lui Dumnezeu se întrezăresc chiar aici pe pământ ”ca să fie de temut”.
Atunci când a murit l-am regretat. Era un om deschis, comunicativ, lega ușor prietenii, te întreba multe, îți zâmbea de la distanță. Se pare că acesta era tiparul, masca cu care erau instruiți să se doteze armata de vânători de gânduri.
Pe urmă când am citit despre dosare și vânzători (acum 3-4 ani) am auzit argumentul că ”să nu vorbim de rău”, ce avem să bârfim despre ce a fost?!. Adică să nu fie demascată activitatea informatorilor din adunări.
De obicei spuneau așa (să nu vorbim de rău) cei cu muște pe căciulă.
Dar totuși întreb: cine vorbește de rău? Cei ce astăzi își publică ce găsesc prin dosarele lor de urmărire (DUI) sau au vorbit de rău cei ce atunci le-au umflat dosarele cu note informative.
Să fim foarte convinși că vânzarea de atunci a fost vorbirea de rău. Notele informative date de cei strecurați prin adunări au fost vorbitul de rău pe ascuns, nesuferit în ochii Domnului.
Mi se întărește o impresie că viața adunărilor oficiale (și nu numai) din comunism a fost un fel de joc de-a rațele și vânătorii. Că a existat o coabitare dintre cei vânduți și vânzători, coabitare continuată și astăzi, fără scrupule pentru vânzători, fără bănuieli pentru vânduți. NU, nu, nu, această orbire NU este o virtute, tăcerea nu este roada Duhului.
În ce fel, din această ceață de caractere și istorii Dumnezeu își scoate gloria este uimitor de privit și înțeles, pe măsură ce anii vieții rămase îmi scad fiind tot mai convins de nebănuitele căi pe care mireasma rodului Duhului Său se răspândește și este percepută printre DUHORILE straturilor de jos ale atmosferei spirituale.
Mireasma asta a cerului ”în orice loc” este un afront adus Diavolului.
Diavolul este domnul puterii văzduhului, al atmosferei, al aerului spiritual.
Mireasma cunoștinței Lui, mirosul tămâiei curate, al untdelemnului parfumat de pe capul celor unși, al hainelor (faptelor) de in ale preoților (noi toți suntem preoți, o preoție) este o iritare continuă pentru gardianul sufletelor omenești și închisoarea lui plină de mirosuri infecte.
Mireasma cunoștinței Domnului este mirosul libertății, al împărăției celor ce i-au scăpat din gheare.

Slăvit să fie Domnul!


Protejat: Înregistrare adunare 17 martie 2013

22 aprilie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Închisori nevăzute(9). Discreditarea

21 aprilie 2013

Starea de a fi vrednic de încredere(a prezenta credit) este un Har. Ca orice Har se capătă, orice Har  este o bogăție.

Creditul se câștigă greu și se pierde repede.
Relațiile normale dintre oameni sunt de neîncredere.
Într-un mediu social îmbibat cu fățărnicie, cu paradă, cu reclame cu strădanii ale fiecăruia de a părea ”tânăr, bogat și frumos”, credibil în ochii tuturor, a pretinde încredere e tupeu și a fi vrednic de încredere un lux.
Nici chiar Domnul Isus însuși înainte de înviere nu a dobândit în fața celorlalți Harul de a fi crezut, la răstignire a fost părăsit.
Acest fapt (că domnul Isus a fost părăsit) trebuie să ne dea încredere, să nu disperăm atunci când suntem părăsiți de cei pe care-i credeam de încredere și să considerăm un Har atunci când nu suntem părăsiți, când Cuvântul nostru este crezut.

Ca să vedem ce este discreditarea, să vedem mai întâi ce este creditarea.

Care sunt elementele care îl fac pe un om credibil? Să luăm câteva doar.

1.Unul din ele ar fi egalitatea între vorbe și fapte, între ce zice și ce face.
2.Integritatea morală. Calitatea morală a omului.
3.Mulțimea, numărul și felul celor ce-l ascultă și-l cred. Este mai credibil cineva care este ascultat de mulți decât unul cu puțini ucenici. Este mai credibilă o mulțime mare decât o ”mulțime” mică.
4.Imaginea. Din păcate în această lume, nu realitatea despre cineva îi dă credibilitate, ci imaginea pe care el și-o crează în ochii altora.

Discreditarea are de a face tocmai cu acest al patrulea punct: imaginea.
Indiferent cum este cineva în realitate (relativi puțini verifică) imaginea cuiva poate fi terfelită prin discreditare, mulți vor crede calomnia și puțini o vor verifica. Slavă lui Dumnezeu căci dacă am fost răstigniți împreună cu Cristos, am dat morții și mândria, am dat morții și îngâmfarea care vine din lauda primită de la ceilalți, deci nu ne va afecta nici discreditarea.
Nu ne va afecta, dar există.
Discreditarea este o închisoare nevăzută. Dacă nu ești tu în ea gândește-te la cei care ți-au fost bârfiți la urechea ta. Sau lăudați. Ai crezut bârfele? Ai crezut laudele? Dar le-ai verificat înainte de a le crede?
Dacă nu le-ai verificat poți fi și tu călăul fratelui tău prigonit pentru crucea lui Cristos, adaugi și tu un necaz la lanțurile celor întemnițați în închisori nevăzute.
Faptul că cineva este închis trebuie să ne facă să mergem să-l vizităm. Chiar dacă pereții închisorii lui sunt de sticlă. Chiar dacă ne va privi cu suspiciune. Cei trădați suflă și-n iaurt.
Cei izolați prin calomnie sunt frați ce trebuiesc vizitați.

Trebuie discutat despre discreditarea individuală și discreditarea de grup. Discreditarea de grup e mai ușor de suportat, mai ai totuși câțiva cu care te înțelegi. Dar Diavolul o aplică mai des discreditarea individuală, e dureroasă și măcar ca să vedem cât de mult din firea veche e nerăstignită în noi, cât de mult ne doare atacul la imagine și cât de efemere sunt legăturile lipsite de legătura desăvârșirii: dragostea Duhului.

Slăvit să fie Domnul!


Închisori nevăzute(8) Alungați prin persecuție. Despre două feluri de exilați.

21 aprilie 2013

Am început să scriu mai demult despre diferitele aspecte ale închisorilor.
Am arătat pe larg cum pe lângă închisorile vizibile, cele de beton sau piatră, oamenii în viclenia lor construiesc și întrețin închisori nevăzute cu pereți invizibili ce se ridică încet, încet în jurul unui alt fel de întemnițați. Un fel de întemnițați care habar nu au că sunt închiși, mulți din ei se cred liberi și atunci când dau cu nasul de sticla celulei lor se revoltă.
Meditând la aceste adevăruri am ajuns să văd că de fapt și înșelăciunea păcatului este tot o închisoare de sticlă, o limitare grozavă a mișcărilor, limitare dată de lungimea lanțului aurit cu care fiecare se laudă.

Mă voi referi mai jos strict la persecuțiile asupra creștinilor din perioada comunistă.
Ca particularitate astăzi voi scrie despre exil. Despre două feluri de exil și două feluri de exilați.

Primul fel:
Domnul ne-a poruncit să nu fim legați de un loc fizic de locuit pe pământ. Dacă suntem prigoniți într-o cetate să fugim în alta. Deci exilul este îndreptățit în anumite situații.
Așa s-a întâmplat și în anii 1965-1989. Au plecat printre cei mai buni din toate comunitățile: Olah, Tonoiu, Ioanid, Popescu, Iovin, Băbuț, Brânzei, etc. Mulți nu au primit momeala și au refuzat să plece: Moldoveanu, Pocsy, Moisescu, etc.
Creștinii prigoniți au început să fugă. Nimic rău în asta. Au scăpat!
Așa s-ar părea dar nu a fost deloc așa.
Cea mai mare parte din cei care au fost lăsați să plece făceau parte din cei ce trebuiau alungați, din cei ale căror anturaje trebuiau destrămate. Prigoana era ca să-i determine să plece, să spargă cuibul ce trebuia spart.
Citez din dosarul de urmărire al lui Liviu Olah: ”….se vor lua măsuri prin posibilităţile existente de influenţarea lui OLAH LIVIU să se prezinte la organele de resort pentru a depune forme legale în vederea plecării lui definitivă cu familia în S.U.A..
Ceea ce nu au știut cei care au plecat a fost că înainte de a pleca ei au ajuns înaintea lor…..

Al doilea fel:
Al doilea fel de ”exilați” au fost exilații falși. Acei ”frați primitori” ajunși înainte de tine pe meleagurile exilului, te așteptau și te ajutau să te integrezi, dar tu nu știai că de fapt te urmăresc și raportează despre tine la cei de care tu credeai că ai scăpat.
Al doilea fel de exilați au fost Iudele, lupii în blană de oaie. Au plecat tot ca ”prigoniți” iar adevărații prigoniți au intrat direct în închisorile construite de primii. Aceștia sunt mulți din cei ce conduc diaspora, dezbină și desființează bisericile(”anturajele”) tuturor celor ce nu sunt în clica lor până astăzi.

Închisoarea nevăzută constă în supravegherea informativă a exilaților adevărați de către exilații falși, în raportarea și urmărirea mișcărilor, în calomnierea discretă diferențiată a celor sinceri în urechile celor ce-i ascultă pentru a-i îndepărta.

Fiind personal victimă în mai multe ipostaze a unor astfel de mașinații, citind mai ales cărțile scrise din mărturii luate din dosarele multor urmăriți, cunosc investiția de capital uman, timp și conspirație care se face pentru a distruge un singur om sfânt.
Faptul că doar acum târziu am legat lucrurile între ele și mi-am dat seama de această ”taină a fărădelegii” nu mă face să tac. Dumnezeu știe de ce n-am aflat mai devreme, această aparentă întârziere ține de planurile lui veșnice.

Slăvit să fie Domnul!


”În mijloc se afla o măsuță cu o pâine și o cupă de vin.” Cum vedea Jim Elliot ”închinarea” creștină?

20 aprilie 2013

”M-am bucurat la întâlnirea de la biserica din Stark Street, de acum două săptămâni, deși cred că n-a fost atât de frumos ca data trecută. Dar faptul că sunt aleși câțiva bărbați care să stea sus pe platformă descurajează orice intervenție de jos din sală. M-am gândit mult cum să organizăm serviciile religioase așa cum obișnuiau să le țină sfinții, fără să desemnăm un lider sau pe cineva care să conducă imnurile, ci să-L lăsăm pe Domnul să vorbească fiecăruia. Am văzut că metoda aceasta a reușit atât de bine la Forest Grove câțiva ani în urmă.”

scria Jim Elliot 22 feb 1950 , (fragment dintr-o scrisoare către tatăl lui).

Aceste principii biblice (porunci ale Domnului Isus) le-a pus în aplicare Jim Elliot în Ecuador, printre cei ce au crezut și au fost botezați înainte de a fi ei uciși. Ce urmează este un fragment din jurnalul lui Ellisabeth Elliot din 16 ianuarie 1955, cinci ani mai târziu.

”Între  70 și 100 de indieni au luat parte la întruniri. În ultima  duminică au fost botezați 4 tineri care au mărturisit celor prezenți despre puterea lui Cristos care s-a arătat în viețile lor. Unul dintre ei fusese un bețiv înrăit – acum viața lui era schimbată. Lucrul acesta l-a încurajat mult pe Jim, căci îl preocupau tinerii mai ales – de vreme ce ei urmau să poarte răspunderea pentru mica biserică.  Îi trata și instruia cu răbdare și atenție, având mereu în vedere să-i învețe mai ales cum să-i învețe la rândul lor pe alții. Lunea, o oră de studiu biblic era numai pentru instruirea celor credincioși, studiu care era mai profund decât predica de duminică dimineața. Având deja un mic nucleu de credincioși botezați, jim a început să țină un serviciu de închinare simplu pentru frângerea pâinii, de laudă și slavă aduse lui Dumnezeu. Nu predica nimeni, se vorbea puțin. Se cântau cântări de laudă, se înălțau rugăciuni și astfel, încetul cu încetul, credincioșii au început să înțeleagă ce este închinarea – a dărui Domnului dragostea din inimile lor, simplu și sincer.  Au început și alții să urmărească asemenea întruniri de afară, unii ca să-și bată joc, alții din curiozitate, alții dornici să înțeleagă. Dar nu erau multe de văzut. Ne adunam în sala de clasă, o încăpere cu podele și pereți de bambus, cu acoperiș de stuf și bănci fără spătar. În mijloc se afla o măsuță cu o pâine și o cupă de vin. Indienii se strângeau în tăcere, toți odată (cu câinii și copiii afară) și stăteau desculți, plini de evlavie în fața simbolurilor care le vorbeau despre moartea Domnului lor Isus Cristos, pe care nu de mult îl cunoscuseră și ajunseseră să-L iubească. Tinerii luau parte, fiecare pe rând, ba alegând o cântare, ba cu o rugăciune, și toți împreună își înălțau inimile spre Cristos. Amintindu-și de moartea Sa, se gândeau și la reîntoarcerea Sa și deseori încheiau adunarea cântând: ”kirikgunaga, kushiyanguichi – Cristo Shamunmi!”, ”Bucurați-vă, voi toți cei credincioși – Cristos vine.

(….) ”Jim a reușit să le arate că  Domnul Isus nu i-a ales pe cei trimiși să propovăduiască dintre absolvenții de seminar, ci aceștia erau de cele mai multe ori muncitori, aparținând aceluiași strat social ca și ascultătorii lor. Nu era nici o diferență între clerici și laici. Jim hotărâse ca în Shandia să nu existe acestă diferență. ”


”Ne-am pus semnătura într-un catastif uriaș și eram soț și soție”….nunta lui Jim Elliot(3), fără ”cununie religioasă”

20 aprilie 2013

(continuare)
”Nu vor  rămâne de rușine cei ce nădăjduiesc în Mine”.
Ne-am căsătorit fără mare fast la Registro Civil în Quito. Au fost 10 minute de o simplitate încântătoare – o cameră prăfuită, cu tavanul înalt, într-o clădire colonială în stil vechi, un oficial, arborând solemnitatea cerută de ocazie, a citit pe un ton monoton, rapid câteva pagini în spaniolă, punctate ici-colo de câte un ”si”(da, în spaniolă) din partea noastră. Dl și doamna Tidmarsh, martorii noștri oficiali, au fost singurii invitați pe lângă familia McCully. Ne-am pus semnătura într-un catastif uriaș și eram soț și soție.

”Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot de-ți dorește inima.”
Dumnezeu a pus în noi această dorință, probabil chiar în sensul în care îl interpreta Jim într-o scrisoare pe care mi-a trimis-o în 1949:
”Versetul nu spune că El îți va împlini orice dorință, ci că îți va împlini dorința inimii. Plăcerea și bucuria în Cristos dau naștere dorului după Cristos. El dăruiește inimii dorințele ei – adică El este Cel care ne dă voința (Filipeni 2:13). Din acest motiv spune El în ioan 15:7. ”Cereți orice veți vrea dacă rămâneți în Mine”. Mlădița își trage seva din viță și tot ce simte vița va simți și mlădița. Voința mea devine a Lui, și atunci pot să cer orice voi dori, când îmi voi găsi plăcerea numai în El. Numai atunci dorul meu își va afla alinarea, când este identic cu Voia Lui.”


”Nimeni nu înțelege de ce dorim de fapt NUMAI o cununie civilă”…Jim Elliot despre nunțile ”creștine”(2)

20 aprilie 2013

(continuare de la postarea precedentă)

”Nu cred că și-a amintit să le citească. Dar dacă și-ar fi amintit, sunt sigură că ar fi zâmbit regăsind vehemența sa de atunci, pentru că în cei 4 ani care au urmat s-a maturizat. Totuși maturizarea nu i-a adus nici un  fel de dragoste pentru spectacol. iată comentariul lui la un anunț dintr-un ziar, anunț în legătură cu o nuntă care a avut loc doar cu câteva luni înainte de a noastră: ”Pentru mine, ”satinul greu, sidefat, corsetul strâns, umerii goi…broderiile, paietele strălucitoare…diadema cu imitație de diamante…navele lungi ale bisericii, lacrimile, pufniturile, chelnerii în sacouri albe nu sunt deloc un eveniment sublim. Nu e decât o plictiseală costisitoare, unde se întâmplă puține lucruri de ținut minte. Este în mine ceva care se împotrivește părții de specatocol din nunți cu o înverșunare pe care o am pentru foarte puține lucruri, așa cum nu pot suporta un om pricăjit  care se laudă cu isprăvile lui dar nu-și poate dovedi spusele.

(  ……) Nimeni nu înțelege de ce dorim de fapt numai o cununie civilă, dar noi ne urmăm calea cu credința că  Dumnezeu este conducătorul și judecătorul motivelor noastre. Nunta noastră nu e primul lucru cu care noi i-am șocat pe ceilalți. Puțini au încercat cu adevărat să înțeleagă de ce am așteptat atât de mult înainte să ne logodim și de ce am plecat singur în junglă. Au fost puțini, de fapt, și aceia care au crezut că suntem o ”pereche potrivită.” Pentru mine vorbele și îngrijorările celorlalți nu mai contează. Am trecut printr-o școală lungă, în care am învățat să trăiesc numai înaintea lui Dumnezeu și să-L las pe El să-mi călăuzească gândurile, să-mi lumineze conștiința și să mă învețe să mă tem doar de neîmplinirea voii Sale. Vreau să pot spune întotdeauna împreună cu Apostolul: ”Dumnezeu e judecătorul meu”. (va urma)

Sursa: Ellisabeth Elliot, Umbra celui atotputernic, pag 300-301 Ed Discipolul Cluj, 2010


”Suntem o adunătură de fandosiți…”, Jim Elliot despre nunțile ”creștine”(1)

20 aprilie 2013

Jim Elliot a fost un misionar american care  a suferit moarte de martir, fiind omorât în America de sud de niște indieni Auca cărora încerca să le vestească Cuvântul lui Dumnezeu.
Citatul de mai jos este din jurnalul lui, iar redarea este făcută de soția lui în cartea ”Umbra celui Atotputernic”, Viața și testamentul lui Jim Elliot, pag 299-300.

Ca majoritatea femeilor, eu participam cu bucurie la nunți (scrie Elisabeta Elliot, soția lui Jim, n.n.), dar nu puteam să mă închipui pe mine în aceeași situație. Jim, pe de altă parte, de-a dreptul desconsidera aceste convenții, după cum arată un fragment de jurnal din 1949:

”Nunțile creștine din secolul XX sunt formele cele mai goale, cele mai lipsite de semnificație. Nu mai există nici o urmă de realitate în ele. Martorii se gătesc ca pentru un vodevil. Firea e atotstăpânitoare. Cântecele sunt absurde și nimeni nu-și dă seama pentru că nimeni nu ascultă versurile!  Toți ascultă numai cum sună, nu și ce spun. Lumânările sunt întotdeauna inutile, dar foarte scumpe. Ușierii nu sunt de nici un ajutor, dar arată foarte importanți, iar ceremonia în sine este cel mai lipsit de sens ghiveci de gramatică învechită și frazeologie – ca o traducere din Cicero, făcută de un elev de clasa a V-a. Și formula stupidă a întrebării cine aduce mireasa! Cui îi pasă de asta? Toată lumea știe că o dă în căsătorie tatăl ei, sau unchiul, sau vreun alt figurant roșu și transpirat. Și mai vorbim de catolici! Când noi, fundamentaliștii, suntem o adunătură de fandosiți care umblăm numai după ocazii în care să ne etalăm propriile persoane. Sunt sigur că profeții mici ar fi avut multe de criticat la nunțile noastre. Va trebui să-mi citesc și mie aceste rânduri în ziua nunții mele (dacă voi avea o asemenea zi).” (va urma)


Drumurile din sufletele noastre

18 aprilie 2013

drumdrept

Povesteam într-o seară cu un frate venit în vizită despre una-alta.

Am ajuns la starea drumurilor.

Ce rele sunt, gropi, lucrări făcute de mântuială, ”numai iau banii constructorii ăștia” sau ”nu plătește guvernul lucrările”. Oare?

Mergi o bucată, e drumul bun și dintr-o dată gropi și bălți, de se rupe mașina.

gropi

Discutam cu el dar mă gândeam la pilda drumului, a drumurilor.

Ferice de omul a cărui putere este în Tine: în inima lor sunt croite drumuri“ (Psalmul 84:5 ).”

Drumuri în inimă, ca într-o țară, ca într-un oraș.

Oare cum sunt?

Bune sau rele, drepte sau cu gropi, late sau întortocheate.

Croite cu dreptarul învățăturii sănătoase.

Sau cu alte mijloace. Sau nu sunt drumuri, sunt poate capcane.

Sau teren deșert necivilizat de dreptarul Cuvântului.

Teren, țară fără drumuri.

Ce fuge mintea asta!

Pe drum mergi de la unul la altul, fără drum și fără acces la drum nu se pot face nici locuințe.

Croiți cărări drepte” zice Cuvântul.

Unde? În inimi.

Cum? Cu dreptarul învățăturii sănătoase.

Cine? Toți.

Când? Azi.

Slăvit să fie Domnul


Aș înfrunta pe vrășmașii lor

18 aprilie 2013

Psalmul 81 ” O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mîna împotriva protivnicilor lor; ceice urăsc pe Domnul l-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui în veci.  L-aş hrăni cu cel mai bun grîu, şi l-aş sătura cu miere din stîncă.”

Citind istoriile împăraților lui Iuda și Israel, comparate cu poruncile date lor de Moise, pricepem judecățile lui Dumnezeu.

De exemplu, în Deuteronom Dumnezeu le-a lăsat scris ca atunci când sunt atacați de vrășmași să aducă rugăciuni ”în casa aceasta” adică la Locul ales de El, nu în altă parte.

Dacă citim observând acest aparent amănunt, vom vedea că întotdeaun acând un împărat atacat a cerut ajutor după rânduiala scrisă, a fost ajutat, Dumnezeu a intervenit și L-a scăpat. În altfel de situații, când fiind atacați au apelat la alianțe sau au plecat cu îngânfare la război au pierdut războiul sau au pierdut teritorii.

Psalmul 81 dezvăluie gândul tainic al lui David în toată simplitatea lui: treaba lui Israel este să asculte, să umble în căile Domnului și treaba Domnului este să înfrunte pe vrășmașii lui Israel.

Pentru noi e la fel, atât timp cât suntem ocupați cu lucrurile de sus, cu ascultarea glasului Său(Cuvântul) și cu umblarea în căile Lui (credința arătată prin fapte) Dumnezeu se ocupă de ”frontiere”, El le apără.

Cât timp David sau orice alt împărat al lui Iuda a cerut ajutor ”în fața Domnului”,, frontierele erau păzite.

Mierea din Stâncă!

Este hrana omului nou: judecățile lui Dumnezeu(Duhul de judecată(discernământ)).

Psalmul 19”Judecăţile Domnului sînt adevărate, toate sînt drepte. Ele sînt mai de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sînt mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri.”

Ezechiel 3:3 ”L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.” e vorba de sulul de carte primit de la înger ca și în Apocalipsa.

Samson a scos miere din ”cel tare”(leul mort) iar lui Ionatan mierea i-a luminat ochii. Este o imagine a gustului Cuvântului în gură (ureche) chiar dacă mai apoi în stomac este amărăciune (suferință, despărțire, cruce, jertfă). Ierburi amare.

Acest gust al mierii lipsea în Vechiul Testament, la aducerea de jertfe mierea era cu desăvârșire interzisă. Mierea din Stâncă reprezintă iluminarea adusă de revelația Cuvântului Crucii (Stânca despicată: Cristos răstignit) spre deosebire de mierea care era interzisă la jertfe.

Să învățăm și noi ca atunci când suntem înconjurați de dușmani (ispite, nevegheri, dorințe străine, sau dinafară defăimări, vorbe rele) să stăm în căile Lui și El va înfrunta pe vrășmașii noștri. Să vestim Cuvântul, să spunem neintimidați de potrivnici ce ne-a spus El și atacul vrășmașilor să nu ne neliniștească.

Slăvit să fie Domnul!

 

 

 

 

 


Trupul meu: casa Lui

17 aprilie 2013

Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu ? Şi că voi nu sunteţi ai voştri ?

Trupul meu de carne e casa Lui, …iar pe deasupra ei mai am o casă materială cu ziduri, tavan, geamuri și acoperiș.

O casă care trebuie reparată, zugrăvită, e mult de umblat după ea.

De exemplu azi, după mai bine de o săptămână de absență de …”acasă” am văzut că trebuie tunsă iarba în grădină.

Dar nu mă rugasem nici 10 minute azi.

Să duc casa Lui la tuns iarba mea…?

Trupul de carne care este casa Lui umblă să îngrijească de bucata de materie care e casa mea. Cam nedrept.

Nu mi-ar place să am astfel de angajați care se gândesc mai întâi la foloasele lor.

1 Tes 4:4 ”…fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste” adică să-și păstreze casa curată.  Gândurile, privirea, concentrarea, planurile și intențiile inimii, timpul dat cui(?) au de-a face cu casa Lui, cu proprietatea Lui.

”Vai Domnul meu și era împrumutat”…e vorba de fierul securii.
2 Imp 6:6 ”Omul lui Dumnezeu a zis: „Unde a căzut?“ Şi i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, şi fierul dela secure a plutit pe apă.” Se zice de către cei ce au numărat (eu am citit la W MacDonald) că despre Elisei scrie în Biblie că a făcut de două ori mai multe minuni decât Ilie (așa a cerut: măsură dublă).

Lucru cu neputință legii a făcut Dumnezeu, fierul a plutit: adică prin duhul (blestemul crucii, a lemnului) facem să moară faptele trupului(atracția pământului), chiar densitatea de 7,8 kg/litru a fierului devine sub 1 și fierul plutește.

Ne suntem împrumutați, nu mai suntem ai noștri, am fost cumpărați și răscumpărați, să păzim bine ce ni s-a încredințat ca Timotei. Nu putem face această păzire prin noi înșine, ci doar prin lemn(cruce). Lemnul aruncat de Elisei (profetul, simbolul Domnului Isus).

Slăvit să fie Domnul!

 

 

 


”Porumbițe albe ca zăpada”…înțelesul unei poezii

6 aprilie 2013

Pentru Costache Ioanid ”porumbițele albe” erau poeziile lui, care zburau copiate de mână din adunare în adunare dintr-un capăt în altul al țării, erau recitate, învățate pe de rost, ascultate și ”mângâiau hulubărește” sufletele ascultătoare. Nu a fost în intenția lui să adune un volum de poezii, ci să împrăștie ”porumbițele” în zbor ”gingaș, luminos și înțelept”. Însăși compunerea poeziei, alcătuirea cuvintelor în formă rimată, n-o vedea ca venind de la el, ci ca o poposire de moment: ” …v-am strâns o clipă lângă piept”. Inspirația n-o vedea altceva decât ”…harul ciugulit din rai…”
Smerenia l-a făcut să nu se semneze și prigoana l-a ajutat să rămână ascuns, așa că aproape nici unul din noi n-am știut zeci de ani cine a scris ”Tâlharul” sau ”Nu tăia din cruce” sau atâtea și atâtea cântări.

porumbite

 

 

 

 

 

 

 

Porumbiţe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriţi arcada
cu ghirlănzi de raze şi ninsori.

Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaş, luminos şi înţelept,
v-am cuprins făptura sclipitoare
şi v-am strâns o clipă lângă piept.

Dar curând, voi oaspeţi de departe,
stol de flăcări şi de primăveri,
am lăsat ca vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.

Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâiaţi-l voi hulubăreşte,
cu tot harul ciugulit în Rai!

Şi făcând pe urmă cale-ntoarsă,
stol de pace alb şi marmoreu,
duceţi, lângă lacrima cea ştearsă,
ramuri de măslin lui Dumnezeu…

Slăvit să fie Domnul!


Persecuții ”ușoare” în China!

1 aprilie 2013

E vorba de un fel viclean de persecuție, o persecuție aproape nevăzută!
Nu știe Domnul de ea?

Ba știe! La aceasta am fost rânduiți, ca ”după ce vom suferi puțină vreme” să primim ce ne fusese promis.
De ce atunci vine suferința peste creștini?
”Ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi prin Adunare înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu!”

Când persecuția se face pe ascuns, să nu afle ONU, nici Amnesty International, nici VOM, nici chiar cei persecutați poate, când persecuția este seducție, atragere, intimidare, influențare pozitivă sau alte feluri viclene pe care stângaci am încercat să le descriu aici, atunci înseamnă că Dumnezeu ne pune de bună seamă în mijlocul spectacolului. Și așa ne pune că nici nu putem să ne plângem nici un pic,  că nu ne crede nimeni(zice că suntem paranoici), doar să-I facem tăcând Voia Lui cea înțeleaptă, cu o înțelepciune căreia-I devenim părtași, fiind însăși firea Sa.

Un doctor bun se cunoaște dacă face operații complicate, cărora altora nu le reușesc.
Un mecanic bun e cel ce repară mașinării stricate rău sau sofisticate.

Tot așa o înțelepciune Mare se face cunoscută în împrejurări cu totul ciudate și speciale, cum sunt prigonirile prin care am trecut noi în România, frații din Rusia și acum creștinii din China.

Ce se întâmplă în China?
chinapersecutie

 

 

 

 

 

 

 

 

În China sunt sute de milioane de creștini care nu au fost niciodată înregistrați la stat.
În China sunt milioane de adunări de casă.
De ce? Pentru că înregistrarea prevedea condiții cărora ei nu voiau să fie supuși dacă voiau să rămână cu conștiința curată înaintea lui Dumnezeu. Ca exemplu, toți clericii bisericilor oficiale sunt puși în fruntea bisericilor înregistrate de către Partidul Comunist și urmează liniile ideologice ale acestuia, cum erau de altfel aproape toți și la noi în Romania.
Acum prigoana este în felul următor: frații din adunările de casă sunt convinși să se înregistreze. Acest lucru nu se face pe ascuns cum s-a făcut la noi, ci pe față. Mulți au cedat, dar majoritatea rămân fermi.
O biserică publică are nevoie de un loc fizic, acest lucru este primul clenci folosit de cel rău, mai sunt și alte multe.
Mă rog pentru frații din China să rămână tari.
Citiți despre aceste prigoane, e plin netul: aici, sau aici, căutați cu ”house church persecution in china”.

Citat: ”Experts say the government fears the rise of any movement that could gain political clout among large numbers of people in the country. Fu told Fox News that over the past year the government has secretly investigated house churches, creating files on leaders and members, and has followed up by closing down churches using a variety of methods.

“Instead of using law enforcement officials directly to attack churches,” Fu told Fox, “last year we found they used a softer approach. They used utility companies, service committees, and neighborhood committees to terminate contracts with rental facilities and cut off electricity and water [to the churches].”

Traducere: ”Expertii spun ca guvernul se teme de creșterea oricărei mișcări care ar putea câștiga influență politică în rândul unui număr mare de oameni din țară. Fu a declarat Fox News că în ultimul an guvernul a investigat în mod secret bisericile de casă, creînd  fișiere pe lideri și membri și a urmat închiderea bisericilor folosind o varietate de metode.

„În loc de a folosi funcționarii de aplicare a legii în mod direct la atacarea bisericilor”, a spus Fu Fox, „anul trecut am găsit că ei au folosit o abordare mai moale. Ei au folosit companiile de utilități, servicii, comitete și comisii de proximitate pentru a rezilia contractele de facilități, de închiriere și au tăiat electricitatea și apa [a bisericilor]. ”

O metodă ”ușoară” dar dinăuntru, au făcut liste, urmează să-i destrame din interior, să le strecoare frați informatori, să le fabrice dizidenți…

În fotografia de mai sus, un agent al statului, poate chiar un pastor al unei biserici oficiale, încearcă probabil să-i mute în templu pe cei ce sunt ei temple ale Celui ce n-are altele.

La noi aceste lucruri s-au petrecut prin anii 70. Am descris aici cum: A exisat Biserica Subterană?

Citat: ”  Forma de persecuție fără lanțuri, prin control informativ strict a construit și a lăsat chiar după revoluție un aparat de control perfect uns, alcătuit din agenți instruiți să corupă și să mintă, sub forma unui cler pestriț, pe fiecare palier religios (culte diferite, secte adesea ostile una alteia) , toți jucându-și rolurile de ”frați”, ”prezbiteri” sau pastori ce au grijă de turmă, să nu se rătăcească. Comuniștii au creat pentru a înșela vestul o ”biserică de fațadă” ca toată lumea lor comunistă, cu oamenii lor jucând roluri de creștini, iar creștinii (cei inconștienți) au devenit degradați în roluri de figuranți ai unor teatre a căror regii și scenarii nu le pricepeau.
Când acest teatru s-a deschis în 1989, vizitatorii au putut vedea o scenă în care toate rolurile erau magistral jucate.
Piesa a continuat, cine avea puterea s-o oprească, nu dorea, iar cine ar fi dorit, n-ar fi avut puterea.
Ajutoare după revoluție, sponsorizări, ”desigur ”fraților”, primim cu drag, noi suntem săraci”…..și n-au cruțat turma, cum a spus apostolul. Lepădarea de sine rămăsese mințiților de pe ultimele bănci ce dădeau din mâini a lehamite.
”Catedrale ne trebuie”, că altfel nu avem cum spăla banii pe care insistent ni-i împingeți sau deșănțat vi-i cerșim.
Și tot așa.”

Doamne deschide-ne ochii! Alifie ne trebuie Doamne!

Acum e la fel în China: Doamne ai milă și de ei! Să rămână tari. Cei din vest nu pot pricepe de ce nu vor acești creștini simpli din China să se unească cu cei oficiali.


A noastră ”parohie” e tocmai sus, Acas’…poezie de V.V.Moisescu

1 aprilie 2013

”Isus Hristos e-același” ca ”ieri, și azi, și-n veci”!(1)
El Însuși Se-ngrijește”(2) prin orice grijă treci.
”Asupra Lui” aruncă povara ce ți-a pus
în mâna Sa cea tare, ca să te uiți în Sus.
La timpul Său, te-nalță(3) din umilirea ta.
Să nu te-ajuți tu singur(4), nici pe-alții n-aștepta.
Purtarea nezgârcită, de-ajuns cu ce-ai acum,
îți lămurește spusa Lui Însuși: ”Nicidecum
n-am să te las”(5) în seamă-ți. Atât curaj prindem,
că zicem:”Domnul mi-este de ajuns, să nu mă tem
de ce mi-ar face omul!”(6) Chiar dac-aș fi ucis,
aleg doar voia Celui Ce toate le-a prescris.
Imit pe-naintașii cari cu credința lor,
priveau deschise ceruri(7), pe dreptul Ziditor(8).
”Frățeasca prietenie rămână”(9) între cei
cari cheamă-Același Nume. Primindu-i
ca soli trimiși de Dânsul, sperăm să găzduim
vreun înger(10) cu o veste, pe El de fapt primim(11).
Străina-nvățătură ce-nvăluie ce-i clar
aceea fură viața, puterea doar prin har.
Nici pic de ospeție trecutelor porunci
ce n-au adus foloase(12), nici astăzi, nici atunci
când fu epoca legii. Pe El Îl prevedea
orice orânduire. Acuma ni-i perdea(13)
să-npiedice intrarea la chivotul prea sfânt.
Doar El e pururi Hrană(14) și-n cer și pe pământ.
Spre El mereu exod fac, din tabere afar‘(15)
de alte steaguri poartă, să n-alerg în zadar(16).
Ocara Sa ni-e faimă, căci nu avem aici
”cetate stătătoare”(17), ci călători(18) suntem.
A noastră ”parohie” e tocmai Sus, Acas’.
Vremelnicele corturi le-avem doar ca popas.
Isus Hristos, El Însuși lucrează-n(19) noi ce-i demn
în slavă să rămână. primim acest îndemn!(20)

Cântările Betaniei, V.V.Moisescu, pag 21, editura Lampadarul de aur, Oradea, 2007

Referințe biblice din poezie:

(1)-Evrei 13:8
2-1 Petru 5:7
3-1 petru 5:6 și Luca 21:28
4-1 samuel 25:26
5-Evrei 13:5
6-Psalmul 56:4
7-FA 7:56
8-1 Petru 4:19
9-Evrei 13:1
10-Evrei 13:2
11-Geneza 18.2
12-Evrei 13:9
13-Evrei 10:20
14-Evrei 13:10
15-Evrei 13:13
16-Galateni 4:11
17-Evrei 13:14
18-1 Petru 2:11
19-Evrei 13.21
20-Evrei 13:22


%d blogeri au apreciat: