”Cele 36 de sfori de la parașuta principală mi-au încâlcit picioarele.”, mărturia lui Radu: ”Doamne, dacă mă scapi de-aici, toată unitatea va știi că-s pocăit!” Ascultați mărturia! ”Așa veneai, ca și-un cui!…cu capu-n jos!”

”Ferice de cel cu fărădelegea iertată.”
Era în 1986 într-o unitate de parașutiști.

Restul ascultați!
”Doamne te rog frumos iartă-mă și dă-mi putere să nu mai leapăd de Tine niciodată.”
”M-am rugat până dimineață la șase și am cerut de la Dumnezeu putere să spun Adevărul așa cum trebuie.”

Anul 1608. Un mare pericol. Cronica fraților hutteriți (202)

      În primăvara lui 1608, biserica s-a aflat într-un mare pericol. Pe atunci, guvernatorul regional al Moraviei era un nobil papistaș pe nume Ladislav Berka de Duba și Lobkowitz la Meseritsch. Se întrevedeau semnele că țara va fi copleșită printr-un atac surpriză pentru a aduce întreaga populație la credința papistașă. Mai multe grupări de cavalerie, recrutate în acest scop sub conducerea a doi conți au sosit pe neașteptate și fără zgomot la Moskowitz. Pentru două ore ne-au înconjurat comunitatea și întregul sat pe caii lor, așteptând vorbă de la numitul domn Berka pentru a începe atacul. Berka era plecat la Brünn cu susținătorii săi pentru a-i ataca pe membrii Dietei Regionale. Soldații de abia puteau aștepta și credeau că aceasta este ziua în care își vor sătura cu răutate inimile lor malițioase pe spatele săracelor văduve și orfani. Nu ascundeau felul în care vroiau să se ocupe de noi și cum ne vor lua casele. Credincioșii au fost aruncați într-o agonie a necazului, pentru că moartea și distrugerea părea că îi privesc în față. Cu mare umilință l-au chemat pe Domnul din ceruri să aibă milă de poporul său (care se încrede în el și nu are alt ajutor), să îi aline și salveze în marea lor nevoință.

Programul

”…. la momentul anilor ‘44, ‘45 când România a intrat sub influența sovietică. În momentul acela, statul și-a dat seama că nu mai poate accepta această libertate în organizarea slujbelor și de aceea ei au inventat un cuvânt față de care eu acum am repulsie: “program”. Programul trebuia să fie afișat, uneori chiar pe plăci din marmură! Programul trebuia să fie de la ora cutare până la ora cutare, și doar în zilele aprobate. În felul acesta, viața nu-și mai putea urma cursul natural…”

Vasilică Croitoru, aici.

”Cuvântul “program” le-a convenit comuniștilor și au reușit să-l implementeze nu doar la suprafață, ci în etosul nostru, în modul nostru de manifestare. Au fost foarte eficienți. Bisericile, după căderea comunismului, și la 25 de ani, unele dintre ele vorbesc cu naturalețe despre programul pe care îl respectă. De cele mai multe ori, cuvântul “program“ în sine, exclude noțiunea de călăuzire, ungere, spontaneitate, libertate, pe care Duhul Sfânt ar trebui să le aibă în întrunirile noastre. Descoperirea acestui aspect în documentele de arhivă m-a surprins și în final mi-a oferit răspunsuri.”

Anul 1608(1). Cronica fraților hutteriți (201)

1608

     Pe 17 martie, 1608, fratele Rupp Gellner a adormit în Domnul la Frischau. El era un bătrân slujitor al Cuvântului, care nu a putut să predice câțiva ani.

     Pe 24 februarie, patru frați au fost aleși pentru slujba Evangheliei și investiți la Neumühl. Aceștia erau Mihai Kocher, un producător de cuțite; Simon Lorcher, un legător de cărți; Albrecht Seyl, un pantofar și Burkhard Braitenstainer, un bărbier-chirurg.

      În aceeași zi, doisprezece frați au fost investiți în slujba treburilor de zi cu zi: Toma Hasel, Paul Arter, Dietrich Pfingsthorn, Konrad Gerber, Klaus Wältzer, Hansel Schnuerl, Simon Stadelman, Leonard Baume, Hansel Stam, Uhl Tobel, un gravor, Hans Holgans și Mihai Klug, un comerciant.

Nu poți în același timp să fi și calvinist și să crezi și în răpire

Este o incompatibilitate logică.
Nu poți folosi aceleași argumente ca să explici împietrirea iudeilor (și dreptul lui Dumnezeu de a-i împietri) și alegerea adunării (bisericii) dintre neamuri și tot aceleași argumente(versete) ca să explici cu ele o eventuală arbitrară împietrire sau alegere.
Odată că Dumnezeu a împietrit pe evrei, ei sunt încă împietriți acum, la această taină se referă cartea Romani.
Apoi în același timp Dumnezeu ”a ales” un număr mare de oameni dintre celelalte popoare pentru a forma Adunarea Domnului Isus. Iar această ”alegere” nu este o selecție ca la Auchwitz, ci o lucrare a cugetului, o supunere, o manifestare de ascultare, de credință.
Această ascultare presupune o propovăduire care se adresează, nu ca o exploatare emoțională a unei intenții, ci un apel argumentat pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, un apel la cuget, la logică, la Plan.
Dacă vedem „alegerea” în acest fel vedem bine, adică: împietriți sunt evreii (nu toți, mai este o rămășiță (evreii credincioși creștini)), aleși sunt neamurile, nu toți ci doare cei ce cred, care intră pe ”ușa credinței”.

Anul 1607. Călătoriile lui Salomon Böger. Cronica fraților hutteriți (200).

1607

      În 1607 au existat și alte plângeri de la surorile aflate în captivitate la Ofen (Buda) despre frații care fuseseră responsabili cu oamenii din Pruschanek. Una dintre ele a vorbit cu un frate, Salomon Böger, un morar, care fusese la Ofen. Salomon a efectuat trei sau patru călătorii periculoase adânc în teritoriul Turciei de dragul săracilor captivi și în special pentru propria nevastă și copil.¹ Sora i-a spus lui Salomon Böger că frații erau de vină pentru necazurile lor și că vor fi trași la răspundere pentru aceasta la Judecata de apoi.

     Fratele Klaus Braidl a adus această chestiune în atenția bătrânilor. Și-au dat seama că fratele Sigmund Pühler nu era chiar nevinovat; ar fi trebuit să aibă mai mare grijă de surori și să trimită un slujitor al Cuvântului la ele. Surorile din Pruschanek s-au plâns că atunci când au fost capturate nu fuseseră protejate îndeajuns.

Anul 1606. Cronica fraților hutteriți (199)

1606

       Pe 10 ianuarie 1606, la trei dimineața, profund respectatul slujitorul al Evangheliei, fratele Ioan Rath, a adormit în Domnul la Pribitz.

       Pe 5 februarie la Pribitz, fratele Mihai Grossmann a fost investit în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

      În aceeași zi, de asemenea la Pribitz, douăzeci și doi de frați au fost numiți și recunoscuți de către biserică ca și slujitori ai treburilor de zi cu zi. Aceștia erau Iacob Schlegel, Bastel Gilg, Kaspar Hasel, Beniamin Elsasser, Brosig Schmidt, Noe Weiss, Kaspar Brecht, Matia Zucker, Hansel Sanhammer, Uhl Joss, Iacob Rosenberger, Christoph Hirzel, Bastel Maier, Cristian Mang, Tobias Lackhorn, Hansel Scharm, Mihai Ritter, Filip Ferber, Bastel Haan, Hansel Kleger, Georg Schachtner și Hans Nägele.

     Pe 30 martie, fratele Noe Weiss, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Pausram.

     Pe 2 aprilie, fratele Georg Acker, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Moskowitz.

      Pe 4 octombrie, fratele Georg Schachtner, un slujitor pentru treburi de zi cu zi care supraveghiase fierăria pentru șaisprezece ani a adormit în Domnul la Kostel.

”…s-a căzut de acord să îi ajutăm pe prizonieri prin plătirea răscumpărărilor”. Cronica fraților hutteriți (198)

     După aceasta, rugăminți insistente erau lansate în direcția eliberării prizonierilor prin plata de răscumpărări, venind în special dinspre rudele lor, care în mod repetat au mers la bătrâni. Chestiunea a fost cântărită îndelung, și anume, dacă aceasta era voia Domnului. Într-un final, pe 27 februarie, 1607, aceasta a fost dezbătută într-o adunare mare la Pribitz. Curând după a mai existat o dezbatere lungă pentru a se hotărî dacă aceasta se afla în concordanță cu credința noastră și nu împotriva lui Dumnezeu.

       Situația mizeră și critică a captivilor a fost luată foarte serios în considerare. Deoarece nu au fost luați captivi din pricina credinței lor (ceea ce ni se întâmplase aici în Moravia înainte), situația lor era foarte diferită de orice altceva ni se întâmplase înainte. Prin urmare, s-a căzut de acord să îi ajutăm pe prizonieri prin plătirea răscumpărărilor sau să facem orice ar fi fost posibil. Nu îi puteam lăsa la greu. Turcii și ungurii au stabilit prețuri mari. Ei evaluau o soră la o sută de taleri, o altă soră la două sute, pe alta chiar și la două sute de ducați, în funcție de cât de tânără și arătoasă era.

Greșeala și excluderea lui Corneliu Harb. Cronica fraților hutteriți (197)

      Corneliu Harb, slujitorul pentru treburi de zi cu zi de la Pruschanek, pe vremea aceea și-a trimis oamenii din Pruschanek, Tscheikowitz (de unde mulți fugiseră în Polehraditz prin Wostitz) și Polehraditz înapoi la Tscheikowitz pentru recoltă, împotriva sfatului hotărât al fratelui Klaus [Braidl, prim-bătrânul].

Fără să consulte pe nimeni, Corneliu a trimis acolo douăzeci și trei de surori tinere și puternice. El ar fi trebuit să le aducă înapoi fără întârziere atunci când Klaus i-a spus să le scoată de pe câmpuri. Dar acționând pe cont propriu, a trimis iscoade în josului râului Morava pentru a vedea dacă dușmanul se apropia.

Iscoadele au dat nas în nas cu dușmanul și de abia au putut să scape din ghearele lor, darămite să mai aducă și vești. Dușmanul le-a surprins pe surorile din Pruschanek care recoltau în câmpurile din Tscheikowitz. Fără milă ei le-au luat pe sus aproape pe toate și câteva au fost tratate cu cruzime. Pentru aceasta Corneliu Harb a fost exclus împreună cu Ludwig Dörker. A acceptat și a îndurat disciplina bisericii a excluderii și a fost reacceptat.

Găsit vinovat pentru deportările (înrobirile) fraților, Ludwig Dörker a fost exclus. Cronica fraților hutteriți (196)

        Întrebări referitoare la aceasta au fost adresate lui Ludwig Dörker (un vechi slujitor al Cuvântului care fusese responsabil pentru aceste comunități), ajutoarelor sale care fuseseră împreună cu el la Altenmarkt și slujitorului pentru treburi de zi cu zi. Au fost întrebați dacă au manifestat îndeajuns de multă grijă față de comunitățile lor. Când locuitorii comunităților de sus fugiseră, nu ar fi fost bine ca și acelora din comunitățile din jos¹ să li se fi spus să fugă? Ei nu se puteau eschiva de la a purta o parte din vina pentru suferința fraților și surorilor deportați.

Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință

”Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Romani 2:4

Omul are mai multe etape în cunoașterea lui Dumnezeu:
În prima parte a vieții, în copilărie și tinerețe, omul cunoaște înainte de toate bunătatea lui Dumnezeu. Înainte de educație, înainte de alfabet, chiar înainte de a cunoaște Biblia.
Copilul este iubit, îngrijit și ocrotit, este înconjurat cu bunătatea părinților, dovezi ale bunătății care vine de sus.
La tinerețe omul se poate bucura pe deplin de ce I-a dat Dumnezeu, care ”…., nu s-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.” Fapte 14:17

După ce în tinerețe Dumnezeu îi vorbește omului prin aceste abundente dovezi ale bunătății Lui, vine vremea când bunătatea nu se mai percepe la fel și omul începe să simtă ASPRIMEA slăbiciunii, a bolilor și a bătrâneții.

Scaunul de domnie al Satanei

”Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.” Apocalipsa 2:12-13

în imagine, Scaunul de domnie al satanei: altarul lui Zeus din Pergam, transportat și reasamblat în muzeul Pergamon din Berlin.

Apostolul Ioan prin Duhul Sfânt reamintește ceea ce spunea și Pavel: cine se închină idolilor de piatră, se închină dracilor. Iar pentru că Zeus este ”căpetenia idolilor” cel mai mare Zeu, este socotit  de Domnul întruchiparea lui Satan. Iar altarul lui Zeus: scaunul de Domnie al Satanei.

Înregistrare adunare 15 ianuarie 2017

Fiecare ar trebui să își folosească bine timpul său și să nu irosească nici măcar o oră. Cronica fraților hutteriți (195)

Cam 240 de frați, surori și copii au fost luați de la noi ca și prizonieri. Prin intervenția minunată a lui Dumnezeu, cam nouăzeci, și bătrâni și tineri, au fost mai târziu eliberați și redați bisericii, unii chiar și în 1614. Mare bucurie era în biserică, unde erau primiți ca și un cadou de la Domnul, cu laude și mulțumiri.

Dar sunt cam 150 despre care nu am mai auzit. Niciodată nu am mai aflat dacă încă sunt în viață sau unde ar putea fi împrăștiați.

Numărul de oameni uciși în toată aceea violența îngrozitoare a ajuns la aproximativ optzeci și unu.

Trei dintre cei uciși erau administratori: Bärtel Hentaler din Tscheikowitz, Iacob Käpel din Neudorf (amândoi numiți slujitori pentru treburi de zi cu zi) și Hansel Wiedemann, slujitorul din Watzenowitz. Konrad Ritter, administratorul de la Turnitz a fost luat prizonier și deportat.

Aceasta atunci, este o descriere sumară a timpurilor înfricoșătoare și sfâșietoare prin care am trecut. Dragul nostru frate Klaus Braidl a fost umplut cu o asemenea durere, grijă și necaz că a plâns, la fel făcând și toți bătrânii bisericii. Vești dezastruoase continuau să curgă – tregedie după tragedie, nesfârșită suferință și durere – așa cum un val chema alt val. Credincioșii sufereau din pricina atrocităților comise de către păgânii ticăloși împotriva poporului cu frică de Dumnezeu și inocent. Era șocant cum tratau mame cu nou-născuți, femei ce așteptau să nască și surori nemăritate.
Cel mai îngrozitor dintre toate era felul în care luau pe sus, neîndurători, bebeluși și copilași inocenți, îi aruncau pe spinarea cailor cu picioarele legate împreună și capul atărnând în jos. Multe mame au trebuit să fie martore la asta. Mult s-a plâns și multă durere a inimii exista pentru toți frații și surorile, băieții și fetele care au fost luați. Soți au fost separați de soțiile lor, soții de soți, părinți de copii și prieten de prieten. Unii se născuseră în comunitate, dar unii veniseră din alte țări din pricina credinței și a numelui lui Hristos. Acum erau duși în ținuturi străine și vânduți în sclavie unor popoare crude și sodomitice – turcii și tătarii.

E valabil botezul făcut de agentul Mihu?

A fost o întrebare care mi s-a pus în Statele Unite.
Am pus pe blog o postare că ajung în zona Chicago și o familie din cei ce citesc blogul mi-a scris să-i vizitez. Am ajuns și pe la ei pentru o oră-două în 31 decembrie și asta a fost una din întrebările care s-au ridicat.
Răspund aici.
Da, e valabil.
Iuda a scos draci și era și el unul.
”până și dracii ne sunt supuși în numele tău”
Cei 70 n-au scos draci în numele lor, ci în numele Domnului Isus.
Agenții n-au botezat în numele lor, ci ”în numele tatălui, al Fiului…”.
Conta, contează numele în care se face scoaterea dracilor sau botezul, nu atât persoana executantului.
Apoi, agentul Mihu n-a fost chiar atât de ”agent”.

Minciuni răutăcioase, provocate de invidie și ură, erau spuse împotriva bisericii ca și cum ar fi fost vina noastră că dușmanul ataca țara. Cronica fraților hutteriți (194)

Pe 1 august, dușmanul a făcut a douăsprezecea razie și ultima în Moravia. Au jefuit Bisenz-ul în timpul nopții, luând optzeci de cai de la soldații încartiruiți acolo.

După aceea, s-au întors împotriva Austriei și Stiriei, jefuind, omorând, incendiind și luând prizonieri, cum făcuseră și în Moravia. Ar lua prea mult pentru ca toate să fie descrise.

Brutalitatea și teroarea a durat trei luni și de abea sunt schițate aici. Șaisprezece comunități, mari și mici (unsprezece școli fiind incluse) au fost distruse. Toate au fost jefuite, culcate la pământ și incendiate de către dușman, care a provocat mare pagubă și pierdere a proprietății către biserică. În timpul acestor razii, dușmanul a luat cincizeci și șase de cai și alte animale de pe câmpuri și din clădiri, în timp ce soldați jefuitori au prădat biserica de patruzeci de cai. Astfel că am îndurat violență din ambele părți.

Nu doar dușmanul provoca frică și necazuri comunităților, ci și soldații menționați mai sus, care se aflau peste tot în Moravia, și infanteriști și călare. Mulți pur și simplu se mutau în casele noastre, îngreunându-ne tare. Aproape de fiecare dată când dușmanul înainta, acești soldați fugeau și jefuiau refugiații de orice ar fi cărat cu ei în fuga lor. I-au jefuit pe frați, nu doar pe drumuri, ci și în case. Cei mai răi dintre toți erau cei o mie de călăreți ai domnului Teufel, care îi hărțuiau și pe alți oameni și nu doar pe frații și surorile noastre.

Iulie 1605. Teroare continuă. Cronica fraților hutteriți (193)

Pe 12 iulie, dușmanul a intrat din nou în Moravia lângă Lauschitz. Au dat foc cam la opt sate și ambele comunități ale noastre de la Pruschanek și Tscheikowitz au fost arse din temelii. Patru frați din Pruschanek și doi de la Tscheikowitz au fost uciși cu cruzime.

De la Pruschanek, treizeci și cinci de frați și surori au fost prinși și duși departe de către tiran. Acest lucru a îndurerat în profunzime toți membrii bisericii și aceștia cu credincioșie s-au rugat lui Dumnezeu pentru ei.

Pe 14 iulie, dușmanul a jefuit Göding-ul, Jermeritz-ul și Tscheitsch-ul și au ucis doi frați la Jermeritz.

Pe 15 iulie, în timpul aceleași razii, o trupă de soldați unguri, turci și tătari au ajuns la Milotitz, au luat castelul și au jefuit câteva sate din apropiere. În Bisenz cam cincizeci de oameni (nu din comunitățile noastre) au fost luați prizonieri. La Schadowitz, câțiva frați și surori se aflau încă în casă când dușmanul a fost respins de către niște cazaci care tocmai ce ajunseseră acolo.

Iunie 1605. Continuarea terorii. Cronica fraților hutteriți. (192)

Pe 2 iunie Watzenowitz-ul a fost atacat. Comunitatea noastră a fost făcută scrum și patru frați au fost doborâți și bătuți până când au murit. Cele trei comunități ale noastre din Schadowitz, Göding și Kreutz au fost jefuite în aceeași zi; la fel și fermele din Jermeritz,¹ Tscheitsch, Grünwies² și zonele dimprejur.

La Kreutz, Mistrin³ și Milotitz⁴ zece frați au fost uciși cu cruzime de către dușman. Patru oameni din Grünwies și doi din Kreutz au fost luați prizonieri și duși au fost.

În aceeași zi, dușmanii în număr de două mii de voinici, s-au adunat în afara Rohatetz-ului pentru a continua să facă raiduri în Moravia. Dar Dumnezeu nu a permis acest lucru, pentru că atunci când veneau pe drumul de la barajul Luschitz⁵ lângă Göding, trei sute de călăreți germani i-au pus pe goană, îngrozindu-i. Mulți morți au lăsat în urma lor.

Apoi patru mii de dușmani, cu multe căruțe și scări de asediu, au avansat împotriva Ubersky Brod-ului, dar au fost alungați de către domnul Hodicky și trei sute dintre ei au fost uciși. Au pierdut tunuri și toate scările lor de asediu. Astfel că Dumnezeu, căruia îi aparține toată lauda, din nou l-a împins înapoi pe dușman. După orice presupunere omenească acest lucru ar fi fost imposibil cu atât de puțini oameni.

Pe 28 iunie, dușmanul a înaintat din nou, trecând râul Morava înre Hohenau și Rabensburg. Gărzile austriece au fost luate prin surprindere și au ucis aproape o sută de oameni. Apoi s-au îndreptat înspre pădurile de lângă râul Morava, jefuind și dând foc Turnitz-ului și altor sate. La Turnitz ai noștri au suferit cel mai mult. Șaisprezece oameni au fost uciși fără milă și 112 oameni – frați, surori și copii – au fost duși departe. Biserica lui Dumnezeu se afla într-o mare suferință a inimii. Cum o mamă adevărată își plânge copiii, așa și credincioșii au simțit durerea și suferința prinșilor ca și cum ei înșiși ar fi fost trimiși în captivitate. Chiar pe atunci, un frate a fost prins de către dușman la Teinitz, fiind ucis și tăiat bucăți.

În aceeași zi, dușmanul a ars Altenmarkt și ferma de la Birnbaum.⁶ Cincisprezece oameni au fost luați pe sus din Altenmarkt și zece din Birnbaum. În ambele locuri, patru oameni au fost uciși și mulți au fost răniți.

La Rampersdorf, un frate a fost ucis și trei oameni au fost luați prizonieri.

1 Jermeritz (Jarohněvice), un sat abandonat, locație a proprietății agriculturale Jarohněvice, localizat între Gaya (Kyjov) și Göding (Hodonín). Beck, 342 n.2; Zeman, Topography, #56.

2Tscheitsch (Čejč), la est și Grünwies (Krumviř) la nord-est de Auspitz. Zeman, Topography, #160, #44.

3Mistrin (Mistřín), la aprox. 13 km nord de Göding. Zeman, Topography, #82.

4Milotitz (Milotice), oraș și castel la aprox. 13 km nord de Göding; centru al domeniului Milotitz care includea Mistrin și Watzenowitz (Vacenovice). Beck, 342; Zeman, Topography, #81.

5Acest baraj cu un drum de-a lungul lui se întindea înainte din zona depresionară Morava și trecea prin Göding (Hodonín) până la Luschitz (Lužice) și Bojanowice. Beck, 342 n.5.

6Proprietatea agriculturală Birnbaum este acum parte din satul Birnbaum (Hrušky), la aprox. 13 km nord-est de Ludenburg (Břeclav). Zeman, Topography, #11.

Să nu-i lași pe alții să-ți șteargă povestea!

Descrierea vieții unei familii de evrei de pe muntele Măslinilor a slobozit în urechile mele o atitudine atât de proaspătă de împotrivire față de asimilare și intimidare:
Este o chestiune de poveste.
Povestea cui o crezi?
Istoria cui ți-o asumi?

Tu creștine, crezi creația care a fost concepută ca să-l vestească pe Hristos, crezi cronologia biblică, crezi profeții și legile lui Dumnezeu sau crezi povestea altora?
Nu cumva intimidat de agresiunea educației atee, a geologiei, biologiei și istoriei evoluționiste ai cedat și ai început să crezi povestea lor?

Povestea îți crează viitorul.
Trecutul îți formează așteptările.
Prezentul nu este decât o verigă dintr-un lanț, un pătrățel dintr-un plan, viitorul este planificat deja, nu dori să nu-l știi!
(Am vrut să nu scriu ”povestea” (poate părea fals, mit, invenție), părea mai serios ”istoria”, dar povestea e ceva ce se spune copiilor și Dumnezeu așa ne-a lăsat Biblia Lui, ca unor copii, ușor de înțeles prin simboluri și pilde imposibil de desființat din creația Lui.)

Cum stai cu așteptarea Domnului?
Predicatorul tău a predicat duminică despre iminenta arătare a Domnului Isus pentru răpirea bisericii?
Dar luna aceasta, dar anul acesta?
Dacă n-a făcut-o, schimbă-l!
Sau mai bine predică tu!
De ce să ai un predicator? Mai bine să aibă Dumnezeu doi.
Dacă cineva nu proclamă iminenta răpire a Bisericii și nu iubește venirea Domnului, acela nu spune povestea bună. Ți-a șters povestea ta și tu asculți povestea necesară contului lui.
Nu te lăsa intimidat de potrivnici!

Valea umbrei morții

” Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău..” Psalmul 23

Am ajuns în America în 19 decembrie și m-am întors în Europa în 3 ianuarie.

Am urcat în avion în Munchen la ora 16.00 în 19 decembrie. Spre surpriza mea, pentru o taxă rezonabilă am avut wi-fi tot zborul. M-am logat și la scurt timp am citit la știri că ambasadorul Rusiei în Turcia  a fost asasinat,  apoi la câteva ore, când eram cred deasupra Groenlandei, teroristul de la Berlin a intrat cu camionul în piața plină de oameni. La aterizare lumea era deja altfel.

În două săptămâni cât am stat acolo, în țară a murit mama unui coleg de la firmă și apoi tatăl unei colege (și rudă în același timp).

Umbra morții ne pândește, umblăm prin valea ei.

Meditam la asta călătorind sute de kilometri prin Europa, mii de kilometri în zbor peste ocean, sute de mile prin America, cu riscuri pe măsură, ”în primejdii în călătorii”.
Dar ca creștini, călătoriile nu sunt o opțiune, ci o obligație.
Domnul ne-a spus clar: mergeți!
El a pregătit și mijloacele ca să putem merge.
Când călătoresc sau când primesc călători îmi stă înainte un verset:” Ai grijă de legiuitorul Zena şi Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.” Tit 3:13
De grija cheltuielii drumului mi-am purtat singur, mulțumesc lui Dumnezeu, cazare și o mașină bună însă am primit prin grija rudelor așa că am avut tot ce mi-a trebuit pentru călătorie.

MARILE NECAZURI MAI ÎNGROZITOARE CA ORICE ALTCEVA DIN TRECUT. Cronica fraților hutteriți (191)

DESCRIERE A MARILOR NECAZURI

MAI ÎNGROZITOARE CA ORICE ALTCEVA DIN TRECUT

pe care biserica lui Dumnezeu împreună cu alte popoare

au trebuit să le îndure din pricina rebelilor maghiari¹

S-a întâmplat ca trupele imperiale din Ungaria, care se aflau în drum să se lupte cu turcii (fiind deja în război cu ei de doisprezece ani), s-au ciocnit cu ungurii și violență a izbucnit de ambele părți. Într-un final, trupe maghiare întărite de către turci și tătari au atacat Moravia și Austria cu efective consistente, jefuind, ucigând, dând foc, luând prizonieri și provocând necazuri și distrugere.

Chiar înainte ca toate acestea să înceapă, biserica luase Masa de Aducere Aminte a domnului Isus Hristos în toate comunitățile în pacea și cu protecția celui Preaputernic. Prin harul lui Dumnezeu, această sărbătoare a fost ținută în pace și fără vreo întrerupere și laude și mulțumiri din inimă erau oferite Domnului pentru protecția sa. Curând după, au început necazurile. Știri înfricoșătoare curgeau una după alta că ungurii, turcii și tătarii câștigau teren treptat.

Orașele Tyrnau și Skalitz² s-au predat și la fel au făcut mulți domni maghiari, pe câteva din proprietățile acestora trăind frații noștri. Dușmanul se apropia din ce în ce mai tare și arderile, uciderile și jaful au început. Biserica a trebuit să îndure mari privațiuni și teroare și nenumărate suferințe ale inimii, cum nu mai auziseră înainte să se întâmple și cum nu mai înduraseră înainte.

A început când dușmanul a efectuat un raid nocturn asupra Sabatischului pe 3 mai. Prin pronia cerească a lui Dumnezeu, ai noștri au fugit în păduri, dar doi frați care rămăseseră în casă au fost torturați într-un mod îngrozitor. Unul în special a fost ars și chinuit într-un fel teribil, iar limba sa i-a fost smulsă cu totul din gât, apoi amândoi au fost ciopârțiți până când au murit.

Înregistrare adunare 8 ianuarie 2017

Cometa din 1604. Uciderea lui Marx Eder și Hans Poltzinger la Ried în Bavaria la 5 august 1605. Cronica fraților hutteriți. (190)

Deja am descris cum tot în acest an, 1604, oi, boi, porci, vin și grâne au fost luate de la frați în locul taxelor pe care din pricina conștiințelor noastre nu le puteam plăti. Valoarea întreagă a acestor lucruri ajunseseră la o sumă mare, în afară de jafuri și pagube provocate de soldați. În acest an, soldați vagabonzi au luat mulți cai de la frați.

Relatări detaliate au fost oferite despre violența și neajunsurile pe care soldații le provocau bisericii într-o comunitate sau în alta în alți ani. Și în acest an am suferit atacuri repetate și raiduri ale infanteriștilor și călăreților care avansau înspre Ungaria. Erau câteva puncte de întâlnire și în Moravia și în Boemia, iar soldații treceau prin comunitățile noastre înainte și după întâlnire. Să îi suportăm a însemnat epuizarea bisericii-comunitate, în afară de ceea ce luau cu forța.

În decembrie 1604, o mare cometă cu o coadă lungă și lată a apărut cam pe la miezul nopții, roșie ca și luceafărul. În Moravia a fost vizibilă în josul orizontului pentru o oră și jumătate, de la unsprezece la doisprezece și jumătate noaptea.

Ierusalim

”Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele dimprejur ….” Zaharia 12:2

Vedem cum pe măsură ce sfârșitul acestei perioade de timp se apropie, orașul Ierusalim devine centrul lumii, stăpânirea asupra lui fiind mărul discordiei tuturor popoarelor.
O analiză a lui Cristian Unteanu din ziarul Adevărul de astăzi îmi ușurează munca prezentării tuturor aspectelor actuale ale acestui conflict.
Articolul este aici: Noi tensiuni în Orientul Apropiat: mutarea ambasadei americane la Ierusalim.
Socotesc articolul ca o bună analiză a situației de față, așa cum e. Concluziile articolului nu le apreciez și sunt convins că autorului îi lipsesc cunoștințele biblice (profetice) necesare pentru a înțelege situația și evident îi lipsește și credința în împlinirea acestor profeții. 

Scrisoarea către împărat. Cronica fraților hutteriți (189)

Cu umilință îi cerem Domniei Voastre să nu primească răspunsul nostru într-o manieră nefavorabilă. Nu exagerăm, ci vă scriem pe scurt în marea noastră nevoință.

Suntem necăjiți peste poate fiindcă dumneavoastră credeți că suntem în stare să aducem o contribuție la război, pentru că noi suntem doar meșteșugari și zilieri care trebuie să lucreze din greu pentru a ne câștiga pâinea cu sudoarea frunților noastre. Toată lumea știe că un meșteșugar nu câștigă mai mult decât are nevoie pentru a-și cumpăra pâinea cea de toate zilele.

Nu ne angajăm în vreo meserie ce poate aduce profit în plus.

Oamenii de obicei refuză să ne plătească banii pe care ni datorează sau vreo mică moștenire care ne-ar aparține, scuzându-se că nu ni se cuvin asemenea bani la fel cum li se cuvine altora. Suportăm aceste refuzuri (din moment ce știm că ele se întâmplă din pricina credinței noastre) și nu intentăm nimănui proces.

Sărmani alergători spre moarte

O cântare manifest, absolut anti-materialistă și prin aceasta anticomunistă, anti-atee.

A fost interzisă de comuniști, acolo unde s-a putut.

Eram prin 1985 sau 1986 în adunarea din Carol Davila și am văzut cântarea în cartea lor de cântări (Cultul Creștin după Evanghelie, ramura II, atunci, Biserica Evanghelică Română, acum). Un prieten, cel care m-a dus acolo mi-a spus: ”….cântarea asta nu mai putem s-o cântăm, nu ne dă voie Departamentul Cultelor.” M-am mirat tare, la noi în Ardeal astfel de pretenții n-am auzit, sau n-am știut eu.

(În imagine, cel mai mare cimitir din Europa: Chișinău, 2 milioane de mp)

Este o cântare care învață, o cântare care transmite o atitudine, o cântare care formează o viziune. Ce nevoie avem să verificăm mesajul transmis de cântări, predicile se uită, cântările nu.

Documentul împărătesc de la Praga care îi afecta pe evrei și pe frați. Cronica fraților hutteriți. (188)

În ianuarie 1604, domnul cardinal de la Kremsier le-a spus cu mânie fraților că trebuie să îl împrumute pe împărat cu douăzeci de mii de guldeni. Referitor la aceasta nu s-a întâmplat nimic până pe 8 august, când o scrisoare adresată lui Klaus Braidl a venit din partea domnului Karl von Liechtenstein, guvernator al marcgrafatului de Moravia, fratele Klaus trebuia să îi trimită pe Christoph Hirzel, Cristian Mang și alt bătrân responsabil la Tschernahor imediat, pentru a primi porunci importante.

Când cei trei frați au sosit, domnul Karl i-a informat despre documentul împărătesc de la Praga care îi afecta pe evrei și pe frați. El, ca guvernator provincial și încă câțiva nobili trebuiau să îl convoace pe fratele Klaus și un număr de bătrâni pentru a le spune că împăratul le-a poruncit să îl ajute în situația sa grea provocată de către dușman prin a da ori cai și căruțe, ori bani.

Surse idolatre. Să lucreze pentru preoți și mănăstiri sau nu? Cronica fraților hutteriți (187)

Pe 27 ianuarie, 1604, o adunare mare a fost convocată la Neumühl la care să participe toși slujitorii Cuvântului și administratorii din comunități mari și mici. Mulți frați de meserii diferite erau de asemenea acolo. Îngrijorarea era că unii frați au devenit prea familiari cu oameni care aveau credințe greșite, în special preoți. Acești frați nu îi evitau așa cum ar fi trebuit să o facă.

Unii meșteșugari făceau cuptoare și ceasuri mari la castelul Kremsier; dulgheri și tâmplari lucrau de asemenea acolo. Se spunea că câțiva erau angajați chiar și în mănăstiri, un loc unde nu mai lucrasem niciodată.

Prin urmare, frații au decis să facă o analiză pătrunzătoare a acțiunilor care se petreceau. Aceia avuți în vedere erau însărcinați să meargă la domnul cardinal Franz von Dietrichstein pentru a aranja chestiunea, unde era necesar. Trebuiau ca vina să și-o ia asupra lor și să rezolve ceea ce greșiseră.

Dar lucrurile au luat o asemenea turnură, după cum va fi spus mai târziu, că se simțea că acest lucru nu mai e posibil, nici nu a mai avansat alte cereri cardinalul.

Acești meșteșugari au luat ca precedent pentru asemenea lucrări construirea morii de la Kremsier, fapt relatat sub anul 1599.¹ Atunci, domnul Franz von Dietrichstein a fost făcut episcop la Kremsier, și ne-a implorat, ca domn, să construim moara pentru el. Am fost foarte refractari în a face acest lucru din pricina pericolului de a stabili un precedent negativ, care ar fi reprezentat o piatră de poticnire pentru generațiile viitoare.

Recensământul sectei

Sunt sectant.
Așa m-a întrebat un cititor într-un comentariu aici pe blog (sau pe Facebook): ”sunteți sectant?”
Da, sunt.
Secta mea, hmm, greu s-o definesc, a definit-o Ernu în cartea lui!
Bunicul meu era pastor baptist, adunarea era în casa lui, dar eu n-am auzit cuvântul baptist decât după șase ani când am început să citesc și am văzut pe calendar: Calendarul Cultului Creștin Baptist.
Tot satul ne numea pocăiți, și noi ne numeam la fel.
De mic știam că oamenii se împart exact în două: pocăiți și restul, lumea.
În casă la bunicul, respectiv la noi la adunare veneau tot felul de pocăiți, îndeosebi treziți.
Nu știți cine sunt treziții…o să vă scriu altădată. Dar poate știți.
Unul din ei mergea des pe la Moldoveanu, pe la ostașii din Buciumi, mai târziu am aflat, pe la noi venea și ne învăța cântări ”de-ale lui Moldoveanu”.
Pentru mine acelea erau cântări, fiecare cântare ne învăța ceva.
Mai târziu, la oraș, am dat de ”secta” asta cu cântările acelea.
Separată, împrăștiată și împărțită ca niște oi care n-au păstor.
O cunosc bine.
Recent am găsit recensământul sectei pe net, la CNSAS.
Astăzi voi prezenta analiza ”sectei” oastea Domnului, conform documentului de aici, datat 31 ianuarie 1989:

Era un întreg aparat de ofițeri, agenți și informatori care se ocupau numai de secta asta, ”subproblema”, așa o numeau. Problema era mai mare, mai largă: toți pocăiții, dar problema era împărțită pe subprobleme și repartizată pe ofițeri pentru a fi mai ușor de ”rezolvat”.

Încercări eșuate de înființare de comunități în Prusia și de colaborare cu menoniții. 1604. Cronica fraților hutteriți (186)

1604

În anul 1604, Iosif Hauser din nou a călătorit în Prussia cu șapte frați și soțiile lor. Darius Heyn, un slujitor al Cuvântului, de asemenea a fost trimis în Prussia.¹
Menonniții au trimis doi dintre ei, Petru din Hasel și Wilhelm Peters, pentru a vizita biserica-comunitate [în Moravia]. S-au întors [în Prussia] înștiințându-i că toate erau bune în ce privește biserica. Fratele nostru Darius s-a întors atunci la biserica-comunitate și a fost înlocuit de către fratele Sebastian Dietrich.
Cele două familii mennonite se presupunea că se vor muta în biserica-comunitate, dar Petru din Hasel nu a venit niciodată. Wilhelm Peters și soția lui au făcut călătoria, dar în curând s-au întors în Prussia.
Frații noștri au preluat o fermă de la un necredincios pe nume Andreas Kämmerling. Au închiriat-o cu o chirie de zece ani pentru 533 de guldeni și pe o chirie anuală de 266 guldeni, cu 790 de guldeni pentru toate lucrurile gospodăriei, șeptelul și grânele.
Intenționam să pornim o comunitate pe această fermă, dar noii membrii care fuseseră înainte mennoniți au provocat greutăți.

Un stâlp în templul tău cel viu

O cântare-angajament, o cântare care-ți formează viziunea.
O știu de mic și-mi dau seama acum cât am fost de binecuvântat de învățăturile pe care cântările bune mi le-au transmis.

Odată că aceste cântări conțin text biblic sau se bazează pe text biblic.
Apoi, ideile rimate și cântate exprimă Planul lui Dumnezeu.
Asumarea ideilor cântate vine de la sine și tot de la sine îți asumi și viziunea transmisă.
”…să pot pe umeri ca să țiu, poverile divine”, de exemplu, exprimă ideea participării la evanghelie a fiecăruia în mod personal.
O cântare care lasă mintea cu rod, învață, zidește, îndeamnă, mobilizează.

Seceta din 1603. Stabilirea de legături cu menoniții din Prusia. Cronica fraților hutteriți. (185)

Vara lui 1603 a fost foarte uscată. De abea a plouat puțin între primăvară și vremea recoltei. Doar apa absorbită în pământ din iarnă a făcut să crească în continuare grâul de iarnă. Grâul a devenit atât de scump că trebuia să plătești un gulden pentru un obroc de grâu și mai târziu, un taler și patruzeci de groși pe obroc. Dar Dumnezeu, cinstea doar lui să-i fie oferită, a avut grijă de oamenii săi cu exact atât cât a fost nevoie să îi țină până la recolta de anul viitor fără să sufere lipsuri. În 1604 a existat o recoltă foarte bună în cuprinsul ținutului și condițiile s-au îmbunătățit, mulțumită lui Dumnezeu.

În 1603 ca în alți ani, toate comunitățile bisericii lui Dumnezeu au suferit mult din pricina soldaților, în special în urma călăreților vagabonzi și infanteriștilor care se mișcau în fiecare zi dintr-un loc în altul. Cavalerie și pedestrime, în special din Boemia, Silezia și provinciile din vecinătate, traversau Moravia înspre locurile de adunare lângă Marchegg și la Raab în Ungaria, provocând multă spaimă în multe dintre comunități. Făceau o grupare împreună, patruzeci, cincizeci sau șaizeci de viteji, cu aproximativ două sute de cai. În diverse locuri intrau în comunitate cu forța și consumau multă mâncare, luând deasemenea și lucruri de la meșteri. Promiteau că vor plăti dar plecau fără să o facă. Din unele locuri au luat cai.

1603, continuare. Cronica fraților hutteriți (184)

Imediat le-a ordonat oamenilor săi să îi oprească pe frați din a lua orice cu ei prin intimidarea lor cu amenințări. Ar trebui să îi ia pe bătrâni și pe slujitori de gât și să îi arunce în închisoare. Ei nu trebuia să le dea drumul până când totul va fi returnat. Și dacă vedeau pe oricine că ar fi încercat să ia ceva cu căruța, pe cal sau pe jos, ei trebuia să ia înapoi acel lucru. Aceste instrucțiuni au fost îndeplinite, slujitorii întemnițați și posesiunile noastre duse în castelul de la Austerlitz. Situația era critică.

Dar înainte ca domnul de Austerlitz să se întoarcă acasă, s-a răzgândit și în grabă a trimis o scrisoare bătrânilor rugându-i ca să discute împreună și să ajungă la o înțelegere ce mulțumea ambele părți. Și oamenii lui și-au schimbat atitudinea la 180 de grade și au încetat cu tratamentul aspru. I-au lăsat pe slujitori să plece și le-a spus că domnul lor se oferea să îi trateze pe frați bine de acum înainte și nu ar trebui să se mai plângă de acum înainte.

La ce-ți folosește spada când ești paznic adormit? O cântare-răspuns.

O cântare provocatoare, o cântare care m-a învățat.
Am învățat-o de mic și mi-a stat toată viața ca un avertisment împotriva leneviei și a nepăsării.

În călătoria de două săptămâni prin  Statele Unite m-am întâlnit cu mulți frați și cunoscuți.
Printre ei, cu un ”coleg de blog” care printre alte discuții la un ceai, într-un Starbucks, mi-a pus o întrebare, dar așa cu năduf, cu curiozitate: ”Vreau să te întreb ceva: de ce scrii, ce urmărești?”

1603. Mutarea din Austerlitz, Damborschitz și Herspitz. Scrisoarea către ”domnul„ din Austerlitz. Cronica fraților hutteriți. (183)

1603

În 1603, cele trei comunități din Austerlitz, Damborschitz și Herspitz¹ (sub domnul Oldřich de Kounice la Austerlitz și Steinitz) au făcut pregătiri pentru a se muta. Majoritatea lucrurilor fuseseră deja mutate din acele comunități și la Damborschitz foarte puțin a mai rămas. Ei plecau fiindcă domnul și oficialitățile lui le provocaseră tot felul de necazuri într-o perioadă lungă de timp, până când nu au mai putut să îndure asemenea condiții. Dar înainte ca toată lumea să se mute, bătrânii slujitori ai Cuvântului și slujitorii pentru treburi de zi cu zi au decis după ce s-au gândit în profunzime să scrie o scrisoare detaliată domnului din Austerlitz explicându-i motivele principale pentru care ne mutam:

Domnia Sa să nu creadă că ar putea să își forțeze nedreptățile asupra noastră prin a ne amenința cu închisoarea sau prin pierderea caselor noastre (pe care le-am construit pe acest pământ cu cheltuieli ridicate). Nu înseamnă puțin pentru noi să lăsăm în urmă atât de multă proprietate, din moment ce se rezumă la pierderi însemnate, dar nu aveam aproape niciun fel de speranță că am fi putut să continuăm să trăim sub el, din pricina nedreptăților cu care s-a obișnuit să ne trateze pe multe căi. Cu cât continua mai mult, cu cât devenea mai de nesuportat și lucruri au fost făcute pe care Domnia Sa ar trebui cu rapiditate că recunoască că erau de netolerat pentru noi.

1602. Cronica fraților hutteriți. (182)

1602

Pe 24 februarie, 1602, la Neumühl, trei frați – Darius Hayn, Hansel Summer și Ulrih Jaussling – au fost investiți în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

Tot în acea zi, de asemenea la Neumühl, trei frați au fost aleși în slujba Cuvântului și supuși unei perioade de testare. Ei erau Heinrich Schalcher, un postăvar; Niklas Kuenzin, un viticultor și Hansel Metzger, un cizmar.

Pe 1 iulie, fratele Hans Schmied, un slujitor al Cuvântului a adormit în Domnul la Stiegnitz.

În acest an, mai mult decât în anii anteriori, biserica lui Dumnezeu a fost îngrozită și necăjită de către soldații ce mărșăluiau înspre Ungaria, care se adunau în cuprinsul țării și rechiziționau cantități mari de mâncare, băutură și alte lucruri. Multe comunități au suferit mai mult ca niciodată. Într-o seară la Sabatisch, o trupă ne-a jefuit comunitatea noastră de la Sabatisch, furând cai și orice altceva au dorit, o pierdere care a ajuns la 350 de guldeni.

Dacă-i cea din urmă dată?

Unul din motivele lipsei de cunoștință și al minții fără rod este lipsa de învățătură.
Unul din principalele mijloace de învățătură este cântarea, spune Cuvântul Domnului: ”învățați-vă…cu psalmi, cu cântări..:”
Sau: ”cântați psalmi pentru învățătură!”
Din păcate astăzi s-au răspândit cel mai mult un singur fel de cântări, cele experienționaliste, cântări care descriu cât e de bine să fi creștin, cât ești de fericit dacă ești creștin sau dacă ”îl ai pe Isus” sau dacă-L simți pe Isus, o chestiune dubioasă.
Cântări care să învețe sunt tot mai puține.
Lipsa de angajament a majorității creștinilor se datorează lipsei învățăturii care duce la angajament, învățătură în care cântarea trebuie să joace un mare rol.
Cântări care să învețe Planul lui Dumnezeu, de asta avem nevoie și astfel de cântări aș vrea să promovez.

Astăzi, cântarea Dacă-i cea din urmă dată….

Locurile stăpânite de Iafet

”Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, Şi Canaan să fie robul lor!“ Geneza 9:27

La acest verset mă gândeam străbătând drumurile Americii în călătoria de două săptămâni din care abia am revenit. Drumurile  largi, paralele și nesfârșite, le socotesc cea mai mare deosebire dintre America și orice altă țară a lumii și motivul avantajului economic al Americii față de restul lumii.

Și mă mai gândeam la încă un verset: ”Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspîndiţi-vă pe pământ, şi înmulţiţi-vă pe el!” Geneza 9:7

S-au dus oameni din toate popoarele în America și mai merg încă, e tare rarefiată populația acolo, față de Europa sau Japonia de exemplu, unde e mare ”înghesuială”.

1601. Cronica fraților hutteriți. (181)

1601

Sâmbăta, pe 14 iulie, 1601, fratele Andreas Kleesattel, un credincios slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Neumühl.

Tot în același an, Dieta Regională de la Brünn a decis să reducă cu puțin taxele grele impuse în 1600. În loc, frații trebuiau să plătească trezeci de guldeni în plus față de taxa de douăzeci pe fiecare casă cu o bucătărie, cu care fusesem de acord înainte. Ca înainte, trebuia să plătim un gulden pe fiecare tranșă de fabricare a berii, doi groși pe fiecare butoi de vin și un gros pentru fiecare snop de grâne iernatice sau văratice.

Cum acești bani erau folosiți în interes de război, din pricina conștiințelor noastre, biserica nu le putea plăti. De aceea din când în când oi, porci, boi, cai, grâne și alte lucruri erau confiscate din comunități diferite.

Tot în acest an, biserica Domnului a fost presată cu putere și comunitățile au suferit tare din pricina soldaților, după cum am descris de câteva ori deja.

Soldați veniți din Transilvania. Cronica fraților hutteriți. (180)

Tot în acest an 1600, în timp ce treceam prin această perioadă acută de lipsuri și de abia aveam ceva făină sau pâine, biserica Domnului a fost din nou hărțuită de către soldați veniți din Transilvania. Au tăbărât în Moravia pentru paisprezece săptămâni, așteptând lefuri și lăsarea la vatră.

În tot acest timp, soldații au provocat destul de multe necazuri și neliniște pentru frați. La Kostel nu am putut să celebrăm binecuvântata Amintire a Domnului, care se ținuse în doisprezece alte locuri în acel an sub protecția Celui Prea Înalt. Proviziile comunităților au scăzut cu repeziciune din cauză că a trebuit să le furnizăm soldaților mâncare pentru care frații și surorile noastre s-au căznit cu sudoarea frunților lor. Pentru a obține vreo compensație, totuși, s-a dovedit amarnic de greu, să nu pomenim nimic de alte hărțuiri, pagube și comportament îndărătnic pe care cei cu frică de Dumnezeu au trebuit să le îndure în timpul acestor multe săptămâni.

Foametea și epidemia de la 1600. Cronica fraților hutteriți. (179)

1600

Cam de Întâmpinarea Domnului [2 feb.] în anul 1600, o Dietă s-a ținut la Znaim în Moravia, care a aprobat alte impozite. Oamenii din spatele acestor impozitări sunt domnul cardinal menționat mai sus; fratele său, domnul Sigismund von Dietrichstein, șambelan-adjunct în Moravia; domnul Ladislav Berka, șambelanul principal al provinciei; și în mod special domnul Karl von Liechtenstein, judecător provincial în Moravia, care chiar s-a lăudat că el a făcut cele mai mari presiuni.¹ O taxă de o sută de guldeni s-a impus pe fiecare comunitate ce aparținea fraților, ori că era mică sau mare. O taxă de un gulden a fost impusă pentru fiecare tranșă de fabricare a berii în plus față de celelalte taxe pe grâne și vin, care au ajuns la o sumă însemnată.

Ne-am sfătuit înaintea Domnului despre aceste impozite și am ajuns la concluzia că eram totalmente în afara posibilității de a le plăti. Mai bine ar fi fost să renunțăm la comunități mai sărace, chiar să le lăsăm să stea goale și să ne mutăm împreună până când, dacă situația ar deveni și mai grea, Dumnezeu îi va arăta bisericii o cale de scăpare. La aceasta au căzut de acord frații în frică de Dumnezeu.

”…avem oroare de a accepta plăți …din venituri provenite de pe proprietățile episcopale”. Scrisoarea către Franz von Dietrichstein. Cronica fraților hutteriți. (178)

O scrisoare a fost atunci scrisă către domnul cardinal conținând răspunsul nostru: Dacă Domnia Sa era de acord, am fi bucuroși, într-o manieră privată, să îi servim lui și slujitorilor săi de asemenea (exceptându-i pe popi) prin confecționarea de cizme, papuci, cuțite, ceasuri sau alte lucruri de care ar fi avut nevoie.

Același lucru s-ar aplica oricărei munci de pe proprietatea Nikolsburg, în condițiile în care eram plătiți din veniturile proprietății după cum am înțeles că ni se făcuse ofertă de către domnul cardinal. Ne vom raporta și lucra pentru Domnia Sa ca și înainte, ca pentru orice alt domn din țară.

”…domnul Franz von Dietrichstein a fost făcut cardinal și episcop de Olmütz.” ”…ar trebui să continuăm să evităm episcopi, preoți și frați falși în mod la fel de strict.”Cronica fraților hutteriți. (177)

În 1599, domnul Franz von Dietrichstein s-a întors în Moravia de la Roma, unde Papa îl făcuse cardinal și episcop de Olmütz. Când a sosit la Nikolsburg, ne-a cerut să continuăm să lucrăm pentru el așa cum o făcusem când era doar domn de Nikolsburg. Nu dorea să ne ceară ceva împotriva conștiințelor noastre. Înainte ne tratase bine și va continua să facă cum făcuse atunci când era doar un domn în ținut.

Astfel că fratele Klaus Braidl a convocat toți slujitorii Cuvântului și slujitorii pentru treburi de zi cu zi (care trebuiau oricum să se întâlnească) și le-a prezentat chestiunea.

Au analizat chestiunea cu atenție în frică de Dumnezeu, îngrijorați pentru a evita orice implicare greșită cu preoții (de care avusesem întotdeauna oroare și aveam toate motivele să îi evităm). Chiar așa, și-au dat seama de diferența dintre cardinalul von Dietrichstein și ceilalți episcopi de Kremsier înaintea sa, între regimul de la Nikolsburg și cel de la Kremsier.² Domnul cardinal fusese și încă era domnul nostru la Nikolsburg, iar el și fratele său, domnul Maximilian, își extrăgeau veniturile de acolo. Cele două comunități, Nikolsburg și Tracht, se aflau sub jurisdicția lui și la el trebuia să căutăm sfat în orice chestiune ce s-ar fi ridicat în fiece zi.

1598. Cronica fraților hutteriți. (176)

1598

Pe 1 aprilie, 1598, ne-am mutat înapoi la Frischau și Bochtitz deoarece domnii ne-au cerut cu insistență să ne întoarcem. Am fost alungați din aceste comunități și nu trăisem în niciuna din ele pentru mai bine de un an.

Pe 30 iunie, domnul Maximilian von Dietrichstein de Nikolsburg ne-a poruncit să plecăm de pe proprietățile sale de la Nikolsburg și Tracht. Ne-a dat optsprezece săptămâni și trei zile să ne preschimbăm imobilele în bani și să ne mutăm. Dorea ca noi să îi fi preluat cele trei mori, două ferme și cinci grădini (pentru fiecare dintre ele) pentru o chirie anuală ce însuma 4988 de guldeni. Chiriile erau atât de mari și nerezonabile că nu puteam să le plătim. Astfel că l-am rugat cu modestie pe domnul von Dietrichstein să nu emită asemenea cereri, dar acest lucru nu a ajutat. Totuși, la cererea noastră ne-a îngăduit să ne luăm bunurilor ce ne aparțineau pe zi sau noaptea și să mergem oriunde am fi vrut. Dacă nu ne-am fi putut muta în timpul dat, ne-ar mai fi dat încă trei sau patru săptămâni.