Arestarea! din biografia fratelui Vasilica Moisescu!

Încă de când a venit în Arad, Vasile V. Moisescu a intrat în atenţia Securităţii. Cercetările lui în domeniile cunoaşterii esoterice, influenţa pe care figura sa charismatică o avea în grupul credincioşilor intelectuali din diverse confesiuni, maniera sa non-violentă de a rezista presiunilor noului sistem, toate îl făceau suspect, demn deci de a fi supravegheat îndeaproape. Sânziana Moisescu îşi aminteşte:

„În jurul anului 1955, Securitatea a sechestrat o cameră din apartamentul chiriaşei surorii mele, plasând acolo un tânăr ofiţer de Securitate, spre a-l avea pe Vasilică sub observaţie. Vasilică, în naivitatea lui, îi arăta calcule ştiinţifice de la Piramidă cu care se ocupa.”

Datorită convingerilor sale religioase şi a credinţei sale vii, în ciuda unor aplecări social-democrate asupra suferinţei celor mulţi şi obidiţi, Vasile V. Moisescu va respinge ideologia comunistă pentru ateismul pe care aceasta îl propaga. Astfel că, atunci când s-a pus problema înregimentării mezinei sale în rândurile organizaţiei de pionieri de la şcoală, familia s-a văzut aruncată în plină dilemă morală:

„Atunci, pe la sfârşitul lui noiembrie, s-a pus problema la şcoală să fie făcută pionieră fiica noastră cea mai mică, Alciona. Cum reuşisem şi cu ceilalţi să nu fie făcuţi pionieri, deşi au fost propuşi fiecare la vremea lor, acum căutam ca şi aceasta să fie scutită. Nu am judecat nicicând pe cei ai căror copii au fost pionieri, dar eu am ţinut să nu fie, întrucât li se cerea să ia un angajament că vor sluji comunismul, altfel zis, ateismul.”

În această încercare de la finele lui noiembrie 1958, Sânziana va presimţi preludiul unor provocări mai mari pe care Dumnezeu le pune în faţa celor aleşi, pentru a le testa răbdarea, puterea de a îndura, curajul de a le depăşi, credinţa nestrămutată în perenitatea unor valori ameninţate de tăvălugul istoriei.

În seara zilei de 16 decembrie 1958, în urma descinderii oamenilor Securităţii şi a percheziţiei, Vasile V. Moisescu va fi arestat. Sânziana Moisescu notează:

Unde va fi stârvul, acolo se vor strânge vulturii

Geneza 15

Când doresc, ca Avram, un semn de-mplinire
a promisiunii de vorbe rostite din gură,
Cuvântul cel viu își intră-n menire
despicând între măduvă și încheietură. (Evrei 4:12)

Între suflet și duh El desparte deplin,
simțăminte din inimi, de gândirea din minte,
lasă loc judecății de sine, care vine prin
cărarea lăsată de tăioase cuvinte.

Să mă-nvăț eu pe mine, să mă judec tot eu (Romani 2:21 Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? )
față-n față (si a pus fiecare bucata una in fata alteia)
mi-s puse cugete și gânduri , ( fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor),
care ba se acuză, ba se scuză din greu, (care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele)
în nenumarabile, interminabile rânduri.

Să izgonesc de pe stârvuri vulturii de pradă (Gen 15:11)
ce se năpustesc pe-aripi de satanic vânt, (pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, Dan 9:27)
s-aștept fumul și focul Lui peste stârvuri să cadă
prin despicătura tăiată de Viul Cuvânt.

…..din cuvântul de duminică din adunare.

Puterea întunericului

Luca 22:53 „Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului”

Domnul Isus a fost arestat pe întuneric. Întunericul are o autoritate in sine. Nu eşti ferit de ea decât prin umblarea în lumina.
A umbla în lumina înseamnă a avea părtăşie unii cu alţii.
Unde este lumina?
„…a stralucit ÎN INIMILE NOASTRE„, „voi sunteţi lumina lumii”. 
Lumina este în fraţi, în părtăşia cu ei, în legătura fraţeasca, in supunerea unii faţă de alţii, în a ne lăsa cercetaţi, mustraţi şi îndemnaţi de fraţi.
Umblăm în lumină când căutăm părtăşia personală cu fraţii, când ne deschidem urechile să-i ascultam, când ne lărgim inimile să simţim împreuna cu ei, când în fiecare frate vedem nu defectele şi slăbiciunile lui, ci pe Hristos, prezent in el şi lucrând cu putere prin Harul Personal dat felurit fiecăruia. Har pentru mine, har pentru toţi.
Dumnezeu a făcut trupul în aşa fel încât mădularele să poarte grijă deopotriva unele de altele. Ce am eu nevoie pentru creştere, Dumnezeu a pus in fraţi, iar ce am primit eu e pentru ceilalţi, nu pentru mine, „fiecăruia i se dă arătarea duhului spre folosul altora…”.  Aşa să-L vedem pe Domnul, în fraţi, dacă nu-L vedem să ne rugăm unii pentru alţii să fim vindecaţi de orbire. Orbirea este tot un efect al puterii întunericului: „întunericul i-a orbit ochii..”. Întunericul farmecă, strălucirea unor „apostoli aleşi” înşeală, ţine tot de puterea întunericului. Roada luminii şi armele luminii sunt înăuntrul oamenilor ascunşi din fraţi, acolo unde Domnul şi-a pus bogaţiile Slavei moştenirii Lui” ÎN SFINŢI. Trăind in adunare în dulcea şi înviorătoarea părtăşie frăţească suntem departe de sinistra putere a întunericului.
        Cu o observaţie însă: numai daca adunarea este adunare, adică o strângere a sfinţilor în Numele Domnului Isus, în vederea zidirii şi cu recunoaşterea şi proclamarea Autorităţii Capului Adunării, nu numai ca Mântuitor ci şi ca Domn. Dacă însă aşa-zisa adunare este un loc al desfăşurării unui ritual repetat, cu clerici profesionişti şi enoriaşi tăcuţi…să nu ne înşelăm singuri, nu Domnul Isus este Şef acolo ci celalalt. Nu va rodi roada luminii, ci va domni Puterea Întunericului. Strălucirea luminii din inimile fraţilor nu va lumina înafara, ci se va stinge sub obrocul formelor şi orbirea devine o chestiune de timp. Dar dacă stăm în lumina autorităţii fiecărui Har, turnat în fiecare frate, strălucind din inima fiecăruia, „avem părtăşie unii cu alţii şi Sângele Lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat.”
În ce fel de „adunare” eşti? Nu cumva te călăuzeşte un orb?

Originea corupției!

„Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu” Romani 13:1

Corupţia işi are originea in dispreţul omului faţă de autoritatea de deasupra lui.
Pentru a putea analiza corupţia, e necesar sa înţelegem autoritatea si felul cum oamenii se raportează la ea.
Am scris mult despre autoritate aici.
Nu repet decât concluzia că: orice autoritate vine de la Dumnezeu.
Cine dispreţuieşte autoritatea îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, instauratorul ei.
Deci nu mai vorbim de corupţie, ci de atitudinea faţa de Dumnezeu.
Aceasta atitudine este formata în om de mic prin învaţare si obiceiuri.
Dumnezeu ii este predat omului ca atotputernic sau slab, drept sau coruptibil, intransigent sau mituibil.
Mai mergem un pas deci și concluzionăm că în funcţie de imaginea pe care omul o are despre Dumnezeu, omul va fi drept sau corupt.
Imaginea pe care omul o are despre Dumnezeu o primeşte de la învaţătorii religioşi.
Un Dumnezeu prezentat ca ieftin de cumpărat printr-un ritual plătit este o caricatură grosolană, care induce inevitabil in om ideea ca dacă Dumnezeu poate fi cumpărat cu bani, cu atât mai mult autorităţile inferioare lui Dumnezeu pot fi influenţate. Într-un fel îl fac pe om să se simtă părtaş castei prin mita varsată visteriei minciunii, păzită de toiagul răutăţii. Vedem si istorico-geografic, cu cât o societate are un cler mai ritualic, cu atât corupţia, mita şi nepotismul sunt mai dezvoltate, pentru ca au o înrădăcinată temelie ideologică.
Nu scriu pentru îndreptarea societăţii. Dacă tot ai ajuns cu cititul până aici, merită să ştii, scriu pentru trezirea ta. Daca plăteşti tribut şi zeciuiala unui cleric perpetuezi tocmai corupţia de care vrei să scapi.
Întreţii o imagine a unui Dumnezeu care poate fi cumpărat cu bani, a cărui evanghelie este o marfă, nu un dar.
Vrei să nu mai vezi corupţie în jurul tău?
Dă-o afară din tine! Începe cu tine, cercetează-te ce fel de Dumnezeu zugrăveşti prin faptele tale.
Dumnezeu te (răs)cumpără pe tine, nu tu Îl cumperi pe El. Te apropii de El direct prin Hristos, fără plată şi fără popă.
O conştiinţă ameţită de ideea clericală, care se va indrepta spre un popă să-şi plătească ceva păcate, este exact tiparul de om care se va îndrepta cu mită în mână să scape de vre-o nelegiuire sau mai grav îşi croieşte întreaga viaţă pe un eşafodaj de nelegiuiri, ca doar treaba popii e să primească un mic procent din profitul furat şi rezolvă el cu Dumnezeu. Dacă ai un astfel de personaj în conul privirii tale când te uiţi spre Dumnezeu, ai şi inima pregatită să corupă sau să fie coruptă.
Conştiinţa care se raportează la un Dumnezeu care „nu se uită la faţa omului” şi „nu primeşte daruri” va fi ferită de corupţie pentru ca va înţelege ca orice autoritate de pe pamant este o expresie a autoritaţii incoruptibile a lui Dumnezeu.
Clericul nu este o autoritate impusă de Dumnezeu, nu-l găsim în tot Noul Testament. Zeciuielile(fără suport in Noul Testament), banii daţi „Domnului” sunt de cele mai multe ori un „câştig mârşav” al unui impostor. Îmbunarea lui Dumnezeu prin plătirea de ritualuri crează in subconştient o convingere ca orice autoritate trebuie îmbunată, că doar „toţi suntem păcătoşi, nu?”
Ca şi concluzie, originea corupţiei trebuie cautată în adâncul conștiinței umane, acolo unde omul crede sau nu în existența dreptății divine, acolo unde gândurile și cugetul:”sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.” În adâncul gândurilor noastre se găsește rădăcina mentalitații cainice, a lucrătorului, a celui ce asudă și jertfește rodul sudorii lui(blestemului). Cu acest rod vrea sa-și cumpere eliberarea.
Iosif in Egipt, cât har?
Frații lui îi aduceau bani iar el voia să le salveze sufletele. E imaginea Domnului cu noi: El vrea sa ne umple si noi  credem că așteaptă daruri. Gândire total stricată. Har inseamnă gratis si grațiere, nu plătire.

„Biserica trebuie să fie casa creştinului.” Richard Wurmbrand.

„Biserica trebuie să fie casa creştinului. Aşa a fost pe vremea Noului Testament. Şi în occident ar fi mult mai eficace să fie astfel, deoarece uriaşele clădiri destinate strângerii laolaltă a credincioşilor sunt, de cele mai multe ori, fără participanţi, dacă nu chiar lipsite de prezenţa duhului Sfânt.” RW Adu-ţi aminte de fraţii tăi, pag 25 sursa: http://www.scribd.com/doc/9735576/Richard-Wurmbrand-AduTi-Aminte-de-Fratii-Tai

…despre Sion se va zice: „toţi s-au născut în el”

„Eu pomenesc Egiptul si Babilonul printre cei ce Ma cunosc; iata, tara Filistenilor, Tirul, cu Etiopia: „in Sion s-au nascut.”” Psalmul 87:4
Sionul reprezintă spiritual adunarea, legământul cel nou, mama noastră, legătura harului, îndurarea, aducerea la viaţă.
Babilonul reprezintă degradarea spre o religie a faptelor, Egiptul reprezintă trairea in carne. Sionul este între ele.
Au trebuit să existe aceste ţari şi oraşe pentru a putea prefigura stările din noi, „s-au întămplat ca să ne slujească nouă drept pilde…” Adica, „din el, prin El şi pentru El sunt toate…”.  În acest sens înţelegem ca „toţi s-au născut în el..”, în planul Sionului, pentru Gloria Sionului, în jurul Sionului, datorita Sionului. Carnea noastră, Egiptul zilei noastre de azi este aşa: „trupul este pentru Domnul…”, duhul s-a născut al doilea, este mai mic, dar „cel mare va fi rob celui mai mic…”. „Te-am ridicat înadins…” îi spune domnul lui Faraon.
Cu Babilonul este mai clar. Fiecare babilonie religioasa de azi are undeva la origine o stare de Sion, din care apoi prin degradare s-a ajuns la stare de Babilon.
Mai mult, Domnul Isus este Capul oricărei domnii şi stăpâniri şi este Capul Adunării. Nu este alt Cap deasupra Lui printre toate domniile şi stăpânirile in Univers, astfel tot ce se naşte, se naşte in vederea celui ce S-a dat pe Sine pentru Adunare. Egiptul, Babilonul, Tirul, Etiopia…din Sion.
Cât har!

Înghesuit între două bucurii!

„Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine  dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre…” Filipeni 1:23-25

Ăsta da stres. Să nu şti ce să alegi dintre două bucurii. Amândouă abia să le aştepţi, oricare să te entuziasmeze şi să te energizeze.

Har e şi  numai o bucurie, „bucuria care-I era pusă înainte…”, destul să-ţi fie de ideal, viziune, să te facă să suferi şi să mori, dar două? Pentru a vedea bucuria sunt necesari ochi deschişi . Ca să vezi amândouă bucuriile, trebuie ochi tare curaţi şi multă lumină (părtăşie frăţească).

Hai să ne uităm puţin la bucuria credinţei, nu o putem defini ca CE ESTE, ci ca CINE ESTE?

„…..preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi ASTFEL tari în Domnul, preaiubiţilor …” Filipeni 4:1
„…Cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră (1Tes.2:19-20).”

Bucuria sunt fraţii, ADUNAREA, cei în care Dumnezeu şi-a ascuns bogăţiile. Gramatică insuficientă. „Lumea nu ne cunoaşte…”

Mie-mi place sa stau printre bucurii, sa ma delectez printre fraţi, să-i ascult  şi sa „gust” din roadele pomului bun, pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, etc. Oricât mi-aş adânci privirile în legea desăvârşită, nu voi vedea altceva, ci dimpotrivă voi vedea tot mai desluşit pe Domnul Isus, ca adunare, ca trup, ca părtăşie, pe fraţi, ca bucurie, ca slavă şi ca cunună. Una cu ei, una cu Hristos, slujindu-le, slujesc pe Hristos. Cei ce vor să facă adunarea slavită şi răscumpărată asemenea lumii, se leapadă de Har şi se afundă in întunericul fără bucurie şi fără slavă. Se duc înapoi, lipsiţi de Soare, ţin un crez amestecat, spre un sfârşit întunecos.

Pe calea ce-am pornit odată,
atraşi de glasul lui Isus,
păşim acum o mică ceată,
cei mulţi, întorşi-napoi, s-au dus.
Şi amintirea lor ne doare,

privind cum intră în amurg,
lipsiţi de-al Vieţii Veşnic Soare,
de-aceea lacrimi vii ne curg!

Veneau mulţimi odinioară,
cântând cântări, uniţi în glas.
Părea o dulce primăvară,
dar azi puţini au mai rămas !

Cuvântul Tău cel sfânt, Isuse,
nu-l mai doresc cum l-ai lăsat.
Răstălmăcesc-a-Tale spuse,
şi ţin un crez amestecat.

Uitată-i calea crucii Tale,
păşesc pe-un drum ce duce-n jos,
un drum de zbucium şi de jale,
şi c-un sfârşit întunecos !

Trimite-Ţi mila Ta divină
spre toţi cei noi, întorşi acum,
şi-ajută-le deplin să vină,
Isus, pe singurul Tău drum !(NM, Cântările Harului 10, nr.281)

O „Iglesia evangelica” in Madrid.

La demisolul unui bloc cu nimic deosebit de cele din Romania. E deosebita in schimb modestia locasului. Cand am vazut scris:”iglesia…” m-a dus gandul imediat la maretia catedralelor din Romania. O fi ramasita bizantina?
Tot la parterul unui bloc se strangea si adunarea unde am ajuns eu, intr-un locas aproape la fel de modest.
Unii se adunau fara a parea ca fac un lucru ciudat, in Retiro, parcul mare, pe iarba.
Har sa fie!

Adunarea din casa lui Vanea, moartea de martir a fratelui Vanea si a sorei lui Valentina

În ţara lui Ham

Psalmul 105: 27-28: „Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham. 28. A trimis întuneric şi a adus negura…”

Egiptul e locul naşterii noastre.
Întâi vine ceea ce este firesc.
Drumul din Egipt spre Canaan şi apoi cucerirea Ierusalimului  înseamnă în chip spiritual, drumul nostru duhovnicesc din carne spre Duh, dintr-o stare firească într-una spirituală şi apoi cunoaşterea tainei lui Hristos, a Adunării Lui(Ierusalimul cel Nou). Drum lung!
Egiptul este casa robiei, a trudei.
„..cel ce VA FACE  aceste lucruri….” este principiul legii. Egiptul prefigurează perioada vieţii noastre dinaintea naşterii din nou, a copilăriei noastre,  a vremii când „…nu ne deosebim de un rob…”.
Ham a fost blestemat sa fie rob fraţilor Lui. Este un destin spiritual: carnea sa ajunga dominată de Duhul. Egiptul e locul trudei, loc de unde Dumnezeu ne scoate fără luptă: „n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui…”. Chiar şi cu vicleanul Amalec  a luptat Dumnezeu „din generaţie în generaţie…” până la nimicirea lui Haman Agaghitul, urmaşul lui Agag, împăratul Amalecului, cruţat de Saul.
E nenorocire când robii ajung călări, deşertăciune o numeşte Solomon. Să domine carnea, Ham, truda, legea care se îndreptăţeşte prin efort, mare dezastru, genereaza mândrie şi mânie. Ţara lui Ham, Egiptul din care trebuie emigrat.
Toate aceste ţări şi teritorii sunt în mintea noastră, în gândurile noastre.
Drumul nostru spiritual nu trebuie sa se opreasca decat la Ierusalim, culmea bucuriei noastre.
Ultima parte ţine de război, a durat mult până a fost cucerit Ierusalimul, mai bine de 400 de ani. Iebusiţii l-au stăpânit până când l-a cucerit David. Înţelegerea tainei lui Hristos, a Adunării e anevoioasa, dincolo de marea roşie, de Iordan, de Ierihon, de 400 de ani de judecători(judecată de sine). Să nu-i dispreţuim pe fraţii care n-o înţeleg, dar nici sa nu coborâm din Ierusalim.
Cât Har!