Alexandru cel Mare: cornul țapului de la apus.

Pilda:
”Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap dela apus, şi a cutreierat toată faţa pămîntului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.  A venit pînă la berbecele care avea coarne, şi pe care-l văzusem stînd în rîu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. L-am văzut cum s-a apropiat de berbece, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbece, şi i-a frînt amîndouă coarnele, fără ca berbecele să i se fi putut împotrivi; l-a trîntit la pămînt, şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbece din mîna lui. Ţapul însă a ajuns foarte puternic;…” Daniel 8:5-8

visdaniel

Tâlc:
Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împăraţii Mezilor şi Perşilor.  Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat.” Daniel 8:20-21

Cu aceste gânduri în minte am citit cartea lui Arianus despre cuceririle lui Alexandru cel Mare. Predestinat de Dumnezeu să cucerească pe mezi și perși, înaintarea lui poate fi văzută în carte ca absolut condusă de mână divină. Toată cartea este o înșiruire de fapte de vitejie, că aproape ți se pare că citești o poveste despre eroi de legendă cărora le izbutește totul și care nu pierd niciodată. Dar când știi că de fapt toată istoria lumii se învârte în jurul răscumpărării, a poporului răscumpărat și folosit de Dumnezeu ca material didactic, ca din lecțiile lui să învățăm noi, nu ni se mai pare neverosimil ca Dumnezeu să dea popoare și milenii pentru o lecție veșnică. Mărimea prețului lecției să ne facă să vedem cu mai multă seriozitate unicitatea învățăturii pe care o urmăm și o credem.

Mozaic din Pompei cu bătălia de la Granicos, unde l-a învins pe Darius al 3-lea.

alexandru

Daniel a proorocit cu 250 de ani înainte de Alexandru. Se zice (din cartea mea (tipărită în 1966 lipseau tocmai paginile cu intrarea lui Alexandru în Ierusalim, cenzura comunistă???) că atunci când a venit la preoți la Ierusalim, aceștia i-au arătat lui Alexandru proorocia lui Daniel care scrisese despre el cu 250 de ani înainte.

Dar să-l lăsăm pe Flavius Josephus în ale sale Antichități Iudaice (cartea XI, cap VIII, par 4-5) să ne descrie întâlnirea dintre Alexandru cel Mare și preoții iudei:

”…. Marele Preot Iaddus a fost cuprins de teamă şi îngrijorare în privinţa felului cum trebuia să-i întâmpine pe macedoneni, fiindcă stârnise mai înainte mânia regelui acestora prin refuzul său de a se supune. A recomandat mulţimii să se roage şi a închinat jertfe Domnului, pe care l-a implorat să ocrotească poporul, scăpându-l de primejdie. Când s-a dus la culcare după aducerea jertfei, Dumnezeu l-a îndemnat în vis să nu-şi piardă cumpătul, ci să deschidă larg porţile oraşului, gătite cu cununi de flori şi, cu poporul înveşmântat în alb, el însuşi împreună cu preoţii, purtând îndătinatele straie sărbătoreşti, să iasă în întâmpinarea regelui, fără nici o teamă, căci Domnul îi oblăduieşte. Cum s-a trezit din somnul său adânc, Iaddus s-a bucurat nespus de mult şi, dezvăluind tuturora prevestirea ‘cerească, ie-a înfăţişat îndemnurile primite în vis. Apoi s-a pregătit să iasă înaintea regelui.
Când a aflat că regele nu era prea departe de oraş, ei a mers cu preoţii şi mulţimea concetăţenilor, îmbrăcat în straie sărbătoreşti şi cu totul deosebite de cele întâlnite la alte noroade, ajungând până la locul ce se cheamă Sapha. Numele acesta înseamnă în greceşte „observator”, fiindcă de acolo ai în faţa ochilor Hierosoiyma întreagă, împreună cu templul. Fenicienii şi caldeenii veniţi ca însoţitori erau convinşi că, în apriga lui mânie, regele le va îngădui să jefuiască oraşul şi să-l ucidă pe Marele Preot, dar întorsătura lucrurilor a înşelat aşteptările lor. De îndată ce a zărit din depărtare mulţimea în haine albe, preoţimea în tunici albe din in scump şi pe Marele Preot, care purta o mantie de culoarea stânjenelului, împodobită cu aur, având pe creştet tiara cu placa aurită, unde era gravat numele Domnului, Alexandru a înaintat singur, a venerat numele divin şi l-a salutat în primul rând pe Marele Preot. După ce toţi iudeii, într-un singur glas, au urat bun venit lui Alexandru şi i-au cuprins în mijlocul lor, regii Siriei şi ceilalţi comandanţi au rămas muţi de uimire. închipuindu-şi că suveranul lor îşi pierduse minţile de-a binelea. Parmenion a fost singurul care s-a dus să-l întrebe cum se făcea că el, cel venerat de lumea întreagă, l-a venerat pe Marele Preot. Alexandru i-a zis: ,.Nu pe el l-am venerat, ci pe Dumnezeu, care l-a gătit cu supremul său strai preoţesc. Pe dânsul. îmbrăcat cu acelaşi strai, l-am mai văzut întrun vis pe care l-am avut pe când mă aflam la Dios, în Macedonia, şi chibzuiam deja cum voi reuşi să supun Asia, Domnul fiind cel ce m-a îndemnat să nu zăbovesc, ci să pornesc încrezător la drum. El însuşi va păşi în fruntea oştilor mele şi-mi va încredinţa împărăţia perşilor. Deoarece n-am mai întâlnit vreodată un alt om cu veşmânt asemănător, de cum l-am zărit, mi-am şi reamintit de visul acela şi de prevestirea lui. Am acum convingerea că din poruncă divină am întreprins această expediţie, că-l voi întrece pe Darius, nimicind puterea perşilor şi că-mi voi realiza toate planurile mele!” După ce a dat acest răspuns lui Parmenion, el a întins mâna dreaptă Marelui Preot şi, însoţit de-alaiul preoţesc, a intrat în oraş. A urcat până la templu, unde a adus Domnului o jertfă aşa cum l-a învăţat Marele Preot, vădind faţă de acesta şi de sacerdoţii săi cea mai înaltă preţuire. Când i s-a arătat cartea lui Daniel, în care figura profeţia că un grec va nimici puterea perşilor , Alexandru a susţinut că el însuşi se socotea grecul acela şi a împrăştiat apoi mulţimea stăpânită de bucurie.”

Iacoppo Amigoni  a pictat din închipuire întâlnirea.
Amigoni_Alexandre


Concluzie:

La ce ne folosește să știm istorie?
La ce ne folosesc profețiile?
La ce ne folosește să ascultăm știri?

Separat, luate fiecare, mai la nimic, dar puse una lângă alta, cu Cuvântul lui Dumnezeu în frunte, la multe.

Istoria, scurtă cum e, de doar 4500 de ani de la potop, e istoria creației Lui, a Tatălui, noi toți suntem copii ai lui Noe. Ce a lăsat Tatăl scris în cartea Lui, cu ce urme a lăsat istoria se potrivește perfect. Chiar și scriitorii vechi antici coincid până la detalii cu istoriile biblice.

Profețiile împlinite, cum e cea despre care vă tot scriu de-un ceas, ne pun față în față profeția și împlinirea, ușa și cheia, pilda și tâlcul. Astfel, știind felul cum se înțeleg între ele, putem extrapola, putem extinde înțelegerea și la cele neîmplinite sau cele mai confuze.

Am în minte ca un exemplu doar, cifrele din Daniel, profețirea Unsului: ” Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni; apoi timp de şasezeci şi două de săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare. După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic.” Daniel 9:25 Dacă adunăm: 7×7+62×7=483

Să-l lăsăm pe Ioanid să-i dea tâlcul:

”„Ce-mi ceri?” vorbi cu milă împăratul.
Neemia rosti în gând o rugă.
Încremenise parcă-ntreg palatul.
„Aş vrea, stăpâne eu umila slugă,

să rezidesc din colb Ierusalimul.”

Se uită Artaxerxe blând. „Când pleci?…”

Aşa s-a dat edictul rezidirii
În anul patrusute patruzeci
şi cinci de dinainte de Mesia.
Dar cine oare şi-a adus aminte
Şi-a stat să urmărească profeţia
De la edict la anul jertjei sfinte,

Cum au rămas în scriptele străbune?
Dar dacă omul vremea nu-şi măsoară.
Cel veşnic totuşi credincos rămâne…..
……………………………………..
Dar vai. Pe când în zarea înălţimii
Vedeai doar zâmbet, doar extraz nespus,
Un singur om în mijlocul mulţimii,
Un singur om plângea. Era Isus.

Şi când, acolo, pe a culmii treaptă,
Se-ntoarseră apostolii spre El,
Îl auziră amintind în soaptă
De ziua ce-o scrisese Daniel.
……………………………………….
O, de-ai putea când vântul morţii tace,
Măcar în ziua aceasta să-nţelegi
Căinţa care ţi-ar aduce pace
Şi legământul unei alte legi!

Dar toate acestea nimeni nu le ştie.
Ascunse sunt acum de ochii tăi.
Şi duşmanii se vor grăbi să vie,
Rostogolindu-ţi zidurile-n văi.

Nu va rămâne piatră peste piatră,
Ci toate la pământ vor mucezi.
Căci astăzi, când ţi-e casa cercetată,
Tu n-ai deosebit această zi.

***
Da. Chiar atunci în ziua zece a lunii,
Se împlinea profeticul verdict.
Erau în ziua aceea patrusute
Optzecişi trei de ani de la edict.”

Nu-mi dă pace dar nu mă obsedează nici potrivirea dintre visul lui Daniel cu ciocnirea dintre Alexandru și ”berbece”, anul 333 î.h. dacă socotim anul bătăliei de la Issos despre care stă scris că ”….Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr, a fost decisivă și a marcat începutul declinului marelui Imperiu Persan, ceea ce părea de neimaginat până atunci.” Dacă adunăm cei 333 de ani la 1967, anul cuceririi Iersalimului de către evrei, dă exact o altă cifră din Daniel: 2300 de seri și dimineți.

Nu mai scriu că astea-s motive de ars pe rug, dar mai sunt potriviri împlinite.

Să ne uităm însă la profețiile neîmplinite, se petrec sub ochii noștri împliniri.

La ce ne folosește să știm? Punând una lângă alta cele scrise cu cele ce urmează, ne vom forma înțelept așteptările. Sufletul nostru va zice: Vino Doamne Isuse! Așteptările lumii sunt iluzii: progres, evoluție, …minciuni. Realitatea: boală, accident, moarte, groapă,, prohod, săracu de el, bine că noi trăim….
Din așteptări (de obicei necesar logice) se formează eticele vise și din vise pateticele planuri, locul unde se împotmolesc majoritatea oamenilor, încarcă măgarul peste puteri.

Să privim și istoria și știrile prin ochelarii profețiilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s