Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt.

” Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v-am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.” Ezechiel 20:34
Am arătat pe acest blog că trăim o perioadă exact profețită, sfârșitul vremurilor, sfârșitul celor 2300 de ani, că evreii sunt strânși în Israel de Dumnezeu unul câte unul, că și comunismul care a fost în Estul Europei a fost tot o urgie a lui Dumnezeu ca evreii să plece de aici, că emigranții care cuceresc pe tăcute Europa sunt acei ”vânători” pe care îi trimite Dumnezeu tot ca evreii să plece, că acolo unde sunt evrei este ori război (ca în Ucraina unde mai sunt mulți evrei), ori tensiune teroristă, urgii trimise de Dumnezeu ca evreii să plece în singurul loc unde sunt primiți și au pace: în Israel.
Am vorbit astă seară la telefon cu un frate mai tânăr plecat la muncă în Spania și (această postare este o promisiune făcută lui) printre altele i-am zis că în România această urgie nu mai vine pentru că aici nu mai sunt evrei. I-am spus că noi suntem ca într-un câmp peste care a trecut focul, cel mai sigur este să stai unde a ars iarba, acolo nu va mai arde, a trecut urgia.
Burning-Hayfield.jpg
Sau cum era la război, să te ascunzi într-o gaură de obuz, nu va mai cădea exact acolo un altul.
Și am uitat, dar îi mai scriu acuma că de fapt noi așteptăm o altă cetate, una cerească la care vom fi înălțați și scoși astfel din ceasul încercării care are să vină peste lume.
Să citim și un ziar: ”Peste 15.000 de islamiști francezi sunt monitorizați de serviciile secrete franceze, potrivit Le Journal du Dimanche. Între timp, în ultimii zece ani, 40.000 de evrei au fugit din Franța, potrivit cifrelor oficiale comunicate de statul Israel. Siguranța francezului de rând nu mai este garantată. Ministrul de Interne francez Gérard Collomb recunoștea senin, la începutul lui octombrie, că „nimeni nu mai este în siguranță”. În Parlamentul francez, vocile islamo-stângiste devin tot mai puternice. Clasa politică este ocupată cu „scrierea inclusivă” în școli, cu fertilizarea in vitro pentru femeile singure și homosexuali și cu mentalitatea „sexistă” a francezilor. Nici unui terorist francez care s-a dus în Siria să taie capete nu i s-a ridicat cetățenia.” Din articolul de azi din Evenimentul Zilei: Sub asaltul islamului, Franța, o civilizație în descompunere.

Urgie nu este doar islamul, nici doar starea de tensiune în care trăiesc cetățenii, urgie este și această nepăsare a celor ce ar trebui să conducă. Ei, tocmai aceste lucruri neînțelese sunt semne ale intervenției divine, e mâna lui Dumnezeu acolo. Vă rog să mă ardeți pe rug, da , Dumnezeu a permis comunismul peste estul Europei, ca să plece evreii.

Dar să trecem iarăși la Biblie: ” Vă voi aduce în pustia popoarelor, şi acolo Mă voi judeca faţă în faţă cu voi. Cum M-am judecat cu părinţii voştri în pustia ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi, – zice Domnul Dumnezeu.” Ezechiel 20: 35-36

Cum s-a judecat cu părinții lor în Egipt? Prin robie și apoi prin cele 10 urgii.
Cum se judecă cu evreii Dumnezeu acum? Tot așa, prin urgii.

Și alt ziar: ”Rabinul șef al Barcelonei, Meir Bar-Hen, i-a îndemnat pe evrei să plece în Israel și să părăsească astfel Spania, pe care a numit-o „un centrul al terorismului islamist pentru toată Europa”, informează agenția MIA, citând cotidianul The Independent. „Evreii nu sunt aici pentru totdeauna. Le spun membrilor congregației mele: Nu vă gândiți că suntem aici pe vecie. Și îi încurajez să cumpere proprietăți în Israel. Acest loc este pierdut. Nu repetați greșelile evreilor algerieni, ale evreilor venezueleni. Mai bine (plecați) mai devreme decât prea târziu”, a declarat rabinul Bar-Hen, într-un interviu pentru agenția de știri Jewish Telegraphic Agency. În opinia sa, recentele atacuri din Catalonia au dezvăluit prezența unor „elemente marginale radicale” în comunitatea musulmană, o problemă cu care se confruntă toată Europa.„Europa e pierdută”, a adăugat el.”
Iată o urgie: terorismul, sabia. Una din multe, una din trei, una…

Catalonia, Brexit-ul, estul Ucrainei se înțeleg bine doar prin ochelarii lui Ieremia, prin lentilele lui Ezechiel, doar privind smochinul. Puneți-vă acești ochelari și vor fi alifia voastră pentru vremuri ca acestea.

Că sabia este o urgie vedem că i-a fost pusă înainte lui David, să-și aleagă:
”Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.“ Gad s-a dus la David, şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Primeşte: sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de protivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel.”
1 Cronici 21.10-12
Noi am avut foametea și lipsurile în estul Europei, acum este sabia în vest…și mai sunt urgii.
Să recunoaștem semnele drumului nostru, să ne apropiem din toată inima de Cuvântul Scripturii, cu pocăință și credință în aceste vremuri de confuzie și șarlatanie religioasă și să așteptăm din ceruri pe Domnul Isus Cristos.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s