Ne vaccinăm? Un punct de vedere biblic.

10 mai 2021

Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.”
Ieremia 33:6

Am de mult în cap aceste gânduri pentru că nu odată în ultimele luni mai ales am fost întrebat:
-v-ați vaccinat?
-e bine să ne vaccinăm?
-ne bagă cipul?
-ne omoară „ăștia”? Ne controlează?
Astă seară m-a sunat un frate din Republica Moldova pe același subiect.
I-am spus că nu m-am vaccinat pentru că nu mă tem, pentru că cred că am trecut prin boală (de un an n-am mai fost nici răcit, decât vag) și socotesc că nu ar trebui să mă înghesui ca fricosul să-mi caut primul salvarea.
I-am mai spus că sunt cu totul de acord cu vaccinarea, cu vaccinul, mai ales după dovedirea eficienței în Israel și Marea Britanie și acum se pare că și la noi.
Socotesc că vaccinul este un leac, un mijloc care aduce vindecare.
Iar vindecarea este o imagine biblică a mântuirii.
Doctorul este o imagine a Mântuitorului.
Medicamentul, leacul alinător (din Galaad), alături de doctor este tot o imagine a Mântuirii și a Mântuitorului.
Cei bolnavi au trebuință de doctor” spune Domnul Isus.
Doctorul nu este ceva rău în Biblie, Luca era doctor, iar Pavel îl numește „doctorul preaiubit„, erau colegi în lucrare.
Peste tot în Biblie, leacul, vindecarea și doctorul au conotații pozitive, într-un singur loc un împărat este acuzat că a căutat salvare „la doctori”, dar se pare că era vorba de vraci acolo.
Dumnezeu avea nevoie de această imagine a leacului pentru a înțelege mântuirea Lui.
Păcatul este asemănat cu o boală cumplită: lepra, cu atrofierea terminațiilor nervoase, cu pierderea simțirii.
O imagine fidelă a păcatului.
Ar trebui creștinii să se teamă de vaccin?
Vaccinul este un medicament, ca o injecție și ca orice alt vaccin.
Mecanismul de acțiune al vaccinului urmărește stimularea producerii de anticorpi, anticorpi care se vor lupta ulterior cu virusul real în caz de infectare.
Să detaliez: vaccinul este o componentă asemănătoare virusului, care la administrare provoacă răspuns imunitar în organism, adică organismul produce anticorpi capabili să anihileze ulterior virusul adevărat.
Ca să lămuresc pe cei ce nu prea înțeleg acești termeni, mi-a venit în minte imaginea câinilor de turmă.
Câinii sunt tot un fel de lupi, dar domesticiți.
Ciobanii iau puii de câine ciobănesc, îi cresc, îi hrănesc și îi țin lângă turmă.
Câinii nu sunt oi și nu sunt turmă.
Nu-i tunzi, nu-i mulgi și nu-ți fac miei, aparent mănâncă degeaba.
Cam așa e și vaccinarea, ca și când își cumpără ciobanul cățeluși.
Dacă-l întrebi: „ești de acord cu cățelușii?” va râde, știe el ce știe, într-o zi cățelușii ăștia vor fugări toți lupii din jur și turma se va coborî toamna de la munte în număr deplin.
Cine „nu este de acord cu cățelușii” e posibil să nu fie atacat de lupi tot anul și să-i scape oile, dar e puțin probabil.
Mai mult ca sigur va pierde mult mai multe oi ucise de lupi, decât l-ar costa hrănirea unui număr suficient de câini.
Cam aceste lucruri i le-am spus fratelui din Moldova și multora care m-au întrebat, iar acum le-am scris ca să pot da link la cine-ntreabă.
Cei ce-mi cunosc postările mele dinainte despre urgii și despre faptul că Dumnezeu a trimis pandemia probabil m-ar întreba dacă eu cred că omul se poate lupta cu ceva trimis de Dumnezeu, cu îngerii lui Dumnezeu.
Găsim în Biblie astfel de situații și dialoguri între oameni și îngeri, Iacov, Balaam, etc.
Problema pe care mi-o pun eu față de vaccin este nu că e rău, ci că s-ar putea să nu fie destul de bun, să trebuiască repetat periodic, nu se știe încă.
Noi să nu uităm că așteptăm din ceruri o împărăție veșnică, ai cărei ambasadori suntem.
Urgiile, războaiele și pustiirile sunt profețite, să nu avem în cap imaginea unui viitor roz al unei omeniri evoluate, care trăiește în pace, ci ceea ce a scris Daniel: „este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile„.





Pâinea minciunii

8 mai 2021

Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș.” Proverbe 20:17

Sunt multe „pâini”, adică moduri de a-ți câștiga traiul, descrise în Biblie:
-pâinea care-mi trebuie
-pâinea lenevirii
-pâinea minciunii
-pâinea întristării
-pâinea celor mari
-pâinea luată pe ascuns
-pâinea celui pizmaș
-pâinea spurcată
-pâinea de jale
-etc.
Dar mai avem și pâinea care s-a coborât din cer sau pâine cea frântă, adică Domnul Isus Hristos și moștenirea Lui.
Azi ne vom ocupa cu treburi mai terestre, cu descrierea unui mod de trai atât de tentant, dar atât de obișnuit în zilele noastre: minciuna.
Vom analiza traiul din minciună în cele trei aspecte ale lumii: aspectul economic, aspectul politic și aspectul religios.
E bine să punem întotdeauna în paralel aceste 3 aspecte ale lumii și chiar în această ordine.
Aspectul economic trebuie să fie primul. Conform piramidei lui Maslow, nevoile primare sunt dominante în orice om și ispita de a minți (sau de a fura) vine aproape justificat pentru a-ți acoperi nevoile de bază, hrana, îmbrăcămintea, adăpostul.
Aspectele politic și religios ale lumii vin imediat ca urmare a nevoii omului de identitate, de protecție de grup și de atașament.
Sunt tot nevoi și acestea.
Dar divaghez puțin.
Cu cât un om îl cunoaște mai bine pe Dumnezeu și Planul Lui, nevoia de atașament sau de apartenență este tot mai mică, fiind înlocuită cu „mângâierile lui Dumnezeu” și pentru cei total alipiți de Domnul, cu protecția Lui specială.
Îi vedem pe Ilie sau pe Elisei, și pe toți profeții beneficiind de asistența îngerilor, de oștiri numeroase delegate pentru a-i proteja, încât singurătatea sau izolarea, chiar expulzarea nu erau privite de aceștia ca și catastrofe.
Pentru un creștin alipit de Domnul, izolarea nu este o tragedie.
Chiar mai mult, semnul că cineva nu este bine cu Domnul este frica de a nu fi respins de oameni.
Dacă s-ar avea bine cu Domnul, n-ar avea-o.
Gata divagarea.
Pâinea minciunii, pâinea dulce se coace la aceeași brutărie de sfaturi cu pâinea lenevirii sau cu pâinea luată pe ascuns.
Să analizăm un pic pâinea minciunii.
De ce să tragi, să muncești, să plătești taxe când poți să minți?
Făina minciunii, frământată cu relații false, cu pile, cu dorința de a plăcea celor ce te pot favoriza, vor coace un limbaj mincinos, dulce și mieros.
Pentru cei care conduc afaceri, pâinea minciunii este vânzarea la negru, salarii la negru și întregul sistem de argumente „evlavioase” pentru neplata taxelor, argumente care ca și o turmă uriașă de hipopotami intimidează mielul blând al rostirii Cuvântului lui Dumnezeu care ne spune „cui datorați birul, dați-i birul”.
Totul se face pentru a obține și păstra clienți, vânzări și profit.
Făina minciunii coace o pâine dulce.
Dar „mai pe urmă” zice Dumnezeu că gura aceluia care a rostit mâncat/minciuna este plină de pietriș.
Iar cu pietriș nu te poți hrăni.
În domeniul politic minciuna trebuie să aducă voturi, votantul este unitatea de măsură în politică, dacă ești votat, ești ales și ajungi la „borcanul cu miere”. Pentru că foarte puțini sunt acei ce se bagă în politică animați de dorința de a realiza binele obștesc, de a se sacrifica (nu disperați, sunt și din aceea, binecuvântat este orașul sau țara care are astfel de aleși) pentru alții, cei mai mulți vor urmări postul.
Și vor minți cât vor putea de mult în campania electorală, numai pentru a fi aleși.
Dacă în comerț se caută clienți și în lumea politică se caută votanți, în lumea religioasă se caută adepți.
Enoriașul sau adeptul este sursa de câștig a celui ce trăiește din religie.
Am avut de câteva zile în minte aceste gânduri, dar aseară am ascultat predica lui Aurel G. despre profeții mincinoși și m-am pus azi pe scris.
Lucrătorul religios plătit de enoriași este în cele mai multe cazuri obligat să mintă pentru a-și păstra venitul.
Va lăuda pe cei răi care-l plătesc și va disprețui pe cei care, chiar dacă sunt plăcuți lui Dumnezeu, nu-i plătesc acestuia „taxe religioase”.
Este o pâine a minciunii să primești salariu de pastor sau de preot și să ai grijă tot timpul ca ceea ce vorbești să nu supere, să nu îndepărteze enoriași, adică venit.
Pâinea minciunii place, este dulce, dar pietrele minciunii sunt învelite în aluatul dulceag, care după ce se topește, gura rămâne plină de pietre, de împietriri, de minciuni,care vor fi aruncate când va vorbi gura.
Feriți-vă de pâinea minciunii, n-o coaceți, n-o mâncați, n-o dați și n-o primiți!
Aș vrea să rămâneți cu un gând din postarea mea: nu ascultați pe cei ce vă vorbesc pe bani, indiferent din ce domeniu, comercial, politic sau religios.
Adevăratele sfaturi se dau gratis și n-au ascultători mulți.
Adevărații iubitori de oameni fac ce făcea apostolul Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.  În toate privinţele v-am dat o pildă…” Fapte 20:33-35




Lumina „sfântă” de la Ierusalim: o simplă reacție de autoaprindere a fosforului

24 aprilie 2021

Una din marile rușini ale țării mele este și trimiterea anuală a unui avion în Israel, de paște, să aducă „lumina sfântă”.
Probabil avionul va fi trimis și anul acesta.
Un profesor grec demontează șmecheria în cadrul unei emisiuni la o televiziune din Grecia.
Mulțumim pentru subtitrări.


Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila.

17 aprilie 2021
Fragment dintr-o scrisoare a sorei Domnica Iovin către sora Lidia C.

Noi nu suntem purtători ai niciunui mandat oficial din partea oamenilor şi nu reprezentăm nici o firmă. Ceea ce avem este harul și adevărul, împuternicirea din partea lui Dumnezeu (fără pretenția de a fi recunoscută de oameni) şi mireasma Domnului Hristos. Suntem sincer convinşi de nevrednicia noastră, de aceea preţuim tot mai mult harul care ne îmbracă, izvorul de sus şi plinătatea Celui ce plineşte totul în toți.

Decepţia cu care ai revenit din ţară era de așteptat. Ar fi fost ceva anormal şi un indiciu suspect, dacă ai fi venit mulțumită. Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila. Ba încă, pe măsură ce se apropie – şi încă vertiginos – venirea Domnului, atât aria exterioară cât şi cea interioară – duhovnicească – se va restrânge tot mai mult.

Suflete sincere şi prețioase ca aurul curat, sunt peste tot, în toate sistemele, dar sistemele ca atare s-au depravat mai mult ca oricând, odată cu cei ce s-au alipit numai de ele şi nu de Domnul. „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Săi„!!

În ultima vreme am parcurs cu citirea ultimele capitole din Evanghelia după Matei, privitoare la suferinţele şi moartea Domnului Isus Hristos. Acoperit de disprețul şi batjocura căpeteniilor lumii, cât şi a mulțimii suprainstigate, Domnul nostru a strălucit de demnitate divină, de calm și pace cerească, de sfinţenie şi puritate şi de autoritate regească în plină lepădare.

Acoperit şi încărcat de păcatele noastre, a strălucit în supunere şi ascultare de Tatăl, a înmiresmat cerul şi pământul cu frângerea şi zdrobirea fiinţei Sale și, ca Mare Preot al lui Dumnezeu, S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.

Bătut, umilit, batjocorit, scuipat, dezbrăcat şi răstignit a suferit cu răbdare, a murit cu credinţa în înviere, a disprețuit rușinea şi S-a uitat la bucuria care-i era pusă înainte. Şi bucuria aceea am fost noi, rodul suferințelor şi morţii Sale şi pecetea vieţii Sale biruitoare!

Din pomul cunoștinței binelui și răului, oamenii I-au făcut crucea. Iudeii I-au dat osânda de moarte, Neamurile L-au executat. Iudeii L-au declarat hulitor şi L-au renegat ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mesia şi Împărat al lor. Romanii I-au dat spinii, trestia și purpura, cuiele și lancea. Împărăţia de fier a lumii, Roma (cea de a 4-a parte metalică a chipului din cartea-Daniel) L-a recunoscut ca împărat bun de încoronat cu spini și partea fieroasă: cuiele şi lancea, I-a dat-o cu generozitate.

Dintre toți participanţii fervenţi la omorârea Domnului Isus, au „strălucit” în perseverenţă marii preoți. Iuda s-a sinucis – până şi el – mărturisind, cu o căință fără pocăință, că a vândut sânge nevinovat. Pilat și Irod nu I-au găsit nici o vină, dar marii preoţi au mers până la capăt cu ceea ce au început.

Cutremurul spiritual din univers care a însoţit drama din istoria creaţiunii, l-a făcut pe Pilat să intre și să iasă de trei ori din sala de judecată, până să poată . – în sfârşit – delibera sentinţa! De trei ori a oferit alegerea între Baraba și Isus. De 4 ori, în diferite forme, s-a pronunţat cu privire la nevinovăția Domnului Isus. Crima a făcut-o din ticăloşie și laşitate. Dacă a „excelat” Pilat în ceva, a fost în calitatea de a fi pus în faţa lumii cea mai mare cumpănă a alegerii: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc?”… De atunci și până astăzi, cumpăna e tot acolo unde a pus-o Pilat. Încă mulţi nu ştiu ce să aleagă, iar alţii aleg pe Baraba. E ceasul cumpenei şi lumea e în cumpănă. Suntem și noi, dovediţi ca unii care nu întotdeauna știm „să deosebim lucrurile alese„… (Filip. 1:9-10). Rămânem adesea în cele comune și, pentru că seamănă prea bine unele cu altele, nu ştim care sunt cele alese. Se pare că alegerea între păcat şi moralitate se mai face cumva (astăzi), dar când în cumpănă apare: „pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc? „, omul vechi, firea pământească şi lucrările ei atât cele rele cât şi cele bune, nu se deosebesc vizibil de firea nouă și preţul răstignirii împreună cu Domnul Hristos nu e pus, pentrucă nu se cunoaşte.

Ce să mai zicem, când Pilat strigă: „… dar CE SĂ FAC CU ISUS, CARE SE NUMEŞTE HRISTOS”? „Isus” pot fi mulţi, „Isus Hristos” e Unul Singur! “”Hristoşi mincinoși sunt mulți, Unul Singur este Cel adevărat: „Cel răstignit”! La cumpăna aceasta cei mai mulţi și foarte mulţi se angajează să facă ceva cu Isus, „pentru EI”, „cu ajutorul Lui”, lucrarea Lui”… dar prea puţini Îl lasă pe El să facă El ceva cu ei, în ei, prin ei!

La procesul intentat de marii preoţi, Domnul nu S-a ocupat de martorii mincinoşi. Nu S-a apărat. Dar la conjurarea legală care 1 S-a făcut (cap. 26:63) a răspuns din plin! … Tot soborul: “căutau” formula de moarte, dar „n-au găsit nici una“. A trebuit Dumnezeu să le-o dea, pentru că Dumnezeu n-a permis ca Fiul Său să moară sub o acuză falsă, inventată de oameni! El a murit pentru ceea ce era cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Hristosul, Fiul Omului!!

Dacă această sublimă realitate, era hulă şi osândă de moarte în ochii marilor preoți, aceasta era slava Lui Dumnezeu odihnindu-Se peste Fiul Său preaiubit!

Ba mai mult” – este mărturia dumnezeiască a Fiului! Cu aceasta şi de aici începe harul! Tot ce este şi face harul, tot ce a adus harul este „mai mult“ decât tot ce a fost şi ar putea fi! Mai mult decât ce este harul în Domnul Hristos, pentru noi, nu există, şi mai puţin nu se poate! (In cap. 5 din epistola către Romani se vede din plin frumuseţea harului; de 7 ori se repetă acest dumnezeiesc “ba mai mult”!) Fiul lui Dumnezeu și Hristos – Mesia, întruchipat în Fiul Omului a fost pricina de scandal, de poticnire a înţelepţilor religioşi; nebunia lui Dumnezeu aceea care este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lumii. În cea mai puţină cu putinţă de exprimat, în vorbire, Domnul a spus toată realitatea divină a persoanei şi lucrării Sale: “”…veţi vedea pe Fiul Omului șezând”, „şi venind„! Glorificat la dreapta măririi dumnezeieşti, ca Cel ce a fost mort, dar este viu în vecii vecilor, va veni pe pământul pe care a suferit şi a murit, cu slavă și cu putere fără sfârşit!

Şi dacă în faţa lumii religioase, Domnul Isus Hristos a primit cea mai gravă acuză asupra Sa, dar cea mai înaltă slavă dumnezeiască în ochii Tatălui, tot așa, în faţa lui Pilat, lumea politică, El a spus: „Da, sunt Împăratul Judeilor”! Acest lucru era cel mai grav ce putea fi în faţa Romei.

„Legat”, „dus” şi “dat” în mâna dregătorului Pilat din Pont, Domnul Isus a împlinit începutul proorociei de a fi pus în numărul celor fărădelege! „Răufăcător” a fost socotit şi numărat Domnul nostru, Care a fost Singurul Bun și a făcut singurul bine! Între cei doi tâlhari, răstignit la mijloc, a însemnat a fi fost cel mai mare răufăcător dintre ei şi dintre toţi!

Dar, îngropat la un loc cu cel bogat “a fost partea cealaltă, onoarea funerară pe care I-a pregătit-o Tatăl şi, nu numai atât, ci mai ales, în vederea celor mai potrivite condiții pentru arătarea slavei învierii. Dintr-un „mormânt nou”, „în care n-a mai fost pus nimeni”, “săpat în stâncă”, cu intrarea acoperită cu o piatră prăvălită şi sigilată, păzit de străjerii Romei, ferecat din toate părțile (stânca din 3 părţi şi piatra dintr-o parte) Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului a ieşit biruitor asupra morţii. (Piatra n-a fost dată la o parte de înger ca să-l facă Domnului loc de ieşire, ci ca să poată fi văzut mormântul gol, de toți martorii învierii Lui!).

Şi, dacă Irod și Pilat s-au împrietenit din vrajba în care au fost, cu prilejul procesului Domnului Isus, la îngroparea Sa, s-au împrietenit Iosif din Arimatea – bogatul, cu Nicodim – fariseul şi s-au dat pe faţă ca ucenici ai Săi.

Preoţii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu – Hristosul – Mesia – Fiul Omului; Romanii au răstignit pe Împăratul ludeilor. Acolo am fost și noi toţi, de partea lor, încadraţi, mai ales, între Neamuri! Binecuvântat să fie Cel ce a deschis izvorul nesecat al harului, pentru Iudei şi pentru noi, Neamurile! A Lui să fie slava în veci!

Împreună cu fr. M. salutăm cu dragoste întreaga familie. Numărul nostru de telefon este: ___________________
Te îmbrățișez cu dragostea care ne-a fost turnată prin Duhul Sfânt şi te sărut

Cu o sărutare sfântă! A ta, soră, D.

sursa: Lidia C. Pelerinajul meu spiritual, O colecție de scrisori, editura Multimedia Arad, 2002, pag. 67-69


Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite! Sau „cel puțin șapte lucruri pe care ni le spune Covidul?”

9 aprilie 2021

Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul...” Mica 3:11
Urmărirea câștigului material din religie sau simonia, cum este numită, este alături de sectarism (și ridicolele etichete despre care am scris într-o postare anterioară), o altă mare rușine a creștinismului apostat.
Puțini, foarte puțini din cei ce proclamă Cuvântul lui Dumnezeu pot spune astăzi ca apostolul Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.” FA 20:33, iar dacă totuși ar fi unii care „se bizuie pe Domnul”, dar „nu lucrează nimic„, tot nu seamănă cu apostolul care a scris mai departe: „Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele….” Textul mai adaugă: „….şi ale celor ce erau cu mine.A lucrat ca să asigure nevoile grupului cu care umbla. Nu a așteptat ca aceia sau alții să-i dea lui.
(Dacă vorbiri în limbi autentice n-am găsit dragii mei de 11 ani pe net, cred totuși că astfel de oameni care să refuze să ia vreun ban pe „Cuvânt” se găsesc destui, că de nu, țara asta ar geme și mai greu de mânia Domnului.)
Dar lumea geme totuși sub pandemie!

Nu cumva pandemia asta strigă ceva?
Nu cumva covidul este o pedeapsă?
Nu cumva pedeapsa asta a trimis-o Dumnezeu?
Nu cumva Dumnezeu vrea să ne spună tuturor ceva prin această pedeapsă?
Să fim atât de nebuni să nu vedem că Cel ce a creat ADN-ul și a organizat furnicile, Cel ce a proiectat aripa libelulei și cohlea să fi fost luat prin surprindere de Covid? Nici pomeneală, pandemia este pedeapsa Lui și această pedeapsă trebuie ascultată.
Cel ce a trimis pedeapsa trebuie ascultat.
Vă propun pentru înțelegere să aplicați șablonul apostolic: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu ….” 1 Corinteni 10:8
Să nu socotim că acest text se aplică doar bisericii(Adunării), Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor și El dorește ca toți să vină la pocăință, chiar și cei din Ninivele, Sodomele și Gomorele veacului 21.
Așa că lumii întregi îi spune Cel ce trimite pedepse, prin pana apostolului:
să nu poftim după lucruri rele
-să nu fiți închinători la idoli
-să nu curvim
-să nu ispitim pe Domnul
-să nu cârtiți

Și nu spune numai atât, spune mult mai multe. Voi lua din Biblie și mai ales din cartea profetului Mica câteva motive pentru care Dumnezeu trimite pedeapsa.

1. Pandemia este globală, ca și potopul. De mult n-a mai fost o urgie mondială. Poate de la potop. Despre potop, Cel ce trimite pedepsele scrie în cartea Lui că „a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi„. Un astfel de fapt ne spune pedeapsa, că a venit ca răzbunare divină pentru nelegiuiri generale.

2. Gândirea la rău este păcat, și numai gândirea, ce să mai zicem de înfăptuire! Cel ce trimite pedepse a lăsat scris de ce le trimite: „Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni,…” Mica 2:1-3 Observați vă rog că relele sunt plănuite în imaginație mai întâi, apoi la ziuă sunt înfăptuite. Motiv de pedeapsă.

3. Interzicerea celor ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu curat este un motiv de pedeapsă, punerea pumnului în gură. „„Nu prorociţi!” zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!” Mica 2:6
Îmi amintesc de interzicerea, exact în anul 2019, anul apariției covidului, a lui Aurel Gheorghe din bisericile evanghelice. Nu prorociți! (Până la urmă tot au reușit să-i oprească analizele profetice, prin „influențare pozitivă” probabil). Cauze de pedeapsă toate. Amos 2:12 ”Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin, şi proorocilor le-aţi poruncit: «Nu proorociţi!»Am comentat atunci și am revăzut comentariul, am scris atunci trolilor care au năvălit aici pe blog:” Nu vă jucați cu Dumnezeu că nimeni n-a câștigat din jocul ăsta!”

4. Injustiția socială este un motiv de pedeapsă. „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov şi mai-mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul,…” Mica 3:1-2. „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi..” (6) Păcat și pedeapsă.

5. Mituirea judecătorilor, administrația coruptă, religia plătită, sunt motive de pedeapsă. „Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani...” Mica 3:11 Aceștia sunt cauza distrugerii: „ De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre...” (12) Aici ar fi multe de adăugat. Industria religioasă nu are de-a face doar cu sumele de bani cheltuite aiurea și cu șarlatanii care sugativează aceste fluxuri financiare, ci mai degrabă cu muntele de nepăsare care umbrește ca o prăpastie adevărul divin și-l face pe om să se simtă ocrotit de acest univers de religie, de predicărie, de cântărie, dar fără să fie el implicat mai mult decât un spectator care plătește o taxă la un spectacol.

6. Violența, minciuna în comerț, înșelătoria sunt motive de pedeapsă. Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale. ” 6:12-13 Pustiirea este o plată a păcatului.

7. Răspândirea și generalizarea răului până la dispariția celor drepți aduce pedeapsa lui Dumnezeu.S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie” 7:2-4


Am mai putea adăuga la cauze ale pedepsei:
-alungarea lui Dumnezeu din școli, din manuale,
– alungarea creaționismului din programa școlară
– răspândirea homosexualității și acceptarea la nivel social general
– persecutarea la scară aproape mondială a celor ce urmăreau educația creștină, a celor ce făceau homeschooling, a familiei creștine
– continuarea idolatriei religioase, pelerinaje, moaște,
– spectacole, concerte, meciuri, chefuri, evenimente: „poporul s-a sculat să joace” cu scopul distracției, uitând și neglijând pe Dumnezeu
Cam acesta este mesajul pedepsei, cam acesta este mesajul Celui ce-o trimite!

Când îngerul morții nu poate fi oprit, trebuie să ne punem aceste întrebări, trebuie să ascultăm răspunsul.

Ce trebuie să facă cei ce ascultă pe Cel ce trimite pedeapsa?
În primul rând să se ferească de a participa la răul care aduce pedeapsa, sub toate formele lui.
Dacă ești într-o poziție de autoritate, să nu folosești silnicia, violența.
Dacă împarți dreptatea, să nu primești mită, ci să fi drept.
Dacă vestești Cuvântul, să o faci de bună voie, ca Pavel, nu pentru plată.
Să nu te gândești la rău, nu numai să nu-l faci.
Să vestești tu însuți Voia celui ce trimite pedeapsa, să nu faci pe surdul la glasul pedepsei.
Să nu te faci, să nu vă faceți că nu înțelegi ce spune!
Ascultați pedeapsa!

(Urmează, cu voia lui Dumnezeu, tot din cartea Mica o cugetare despre „Turma din mijlocul Carmelului”,(7:14) o imagine a Adunării de astăzi, persecutată în acest veac rău.)


Chemați la „a rămâne dedesubt, a suporta”

6 aprilie 2021

„De multe ori, fără să caut intenționat, sfârșesc cu aceeași idee ca la început, un fel de rime îmbrăţișate, ca la ramurile în trei semicercuri ale sfeşnicului.
Uriaşii stâlpi dinaintea Templului, ale căror numiri arată tăria, suportau fațada.
Roata de jos a morii suportă pe cea de sus.
Cuvântul de care mulți fugim: răbdare, în greacă este compus aşa: a rămâne dedesubt, altfel zis, a suporta.
Ne-ar plăcea să fim doar stâlpi onorifici, de o artă falsă, artificială, care nu au nimic de susținut, nici măcar o traversă de fereastră.
Foarte rar predicatorii pomenesc versetul acesta: „Știţi că şefii națiunilor domină peste ele şi că cei mari uzează de autoritatea asupră-le; dar între voi să nu fie așa, ci oricine va vrea să devină mare printre voi va fi servul vostru”. Prin aşa cuptoare îi pregăteşte „Topitorul de inimi”!”

V.V. Moisescu, Cartea Iov, pag 159


La moartea lui Gabi Luncă

5 aprilie 2021

După ce a cântat mulți ani pentru lume, după întoarcerea la Dumnezeu a cântat doar muzică creștină.
Invitată uneori la televiziuni, nu s-a rușinat de Numele Domnului Isus, ci cu multă înțelepciune a îmbrăcat mesajul Veștii Bune în melodii lăutărești și a pătruns, vorba lui Traian Dorz, acolo unde „noi nu mai putem pătrunde”:

„Zburați cântări în patru zări
Pe dragoste și unde, pătrundeți voi
Pe unde noi nu mai putem pătrunde !
MĂRTURISIȚI pentru Hristos
Convingeți conștiința, că totul este-n veci frumos
Când biruie Credința.” (T. Dorz)

Prezint aici doua astfel de cântări:



Vă rog stimați cititori ai acestor rânduri, DACĂ VREȚI SĂ COMENTAȚI PE FACEBOOK, să țineți cont că după învățăturile lui Dumnezeu din Biblie, „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata„, deci după moarte nu mai vine vreo iertare, indulgență, sau slujbă care să-l ierte pe omul păcătos.
Această încredințare a avut-o și Gabi Luncă, de aceea s-a împăcat cu Dumnezeu atât timp cât a trăit.
Sunt convins că și-ar fi dorit ca cei ce-i ascultă cântările, să asculte nu numai melodia frumoasă, nu doar vocea inconfundabilă, ci și cuvintele, care îndeamnă pe fiecare ascultător la pocăință față de Dumnezeu.
De aceea vă rog, nu scrieți la comentarii: „Dumnezeu s-o ierte!”
A iertat-o.


Ridicolul etichetelor și gloria comunicării

2 aprilie 2021

…între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 1 Corinteni 1:11-12

…sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.” 2 Timotei 2:9

Nu este un lucru mai rușinos și mai ridicol pentru creștinătate decât sectarismul.
De la cele mari și istorice, (căci nu cunosc secte mai virulente și mai tupeiste în Europa decât bisericile autocefale), până la cele mici, fiecare grupușor își are ierarhia Lui, piramida lui cu papa propriu din vârf și respectivele anateme care se rostesc și se distribuie ca săgețile și tirurile pe un front de luptă neînțeles de privitori.
Dar mai sunt și alianțe, părute fericite, când cei „ai lui Pavel” se înțeleg cu „cei ai lui Apolo”, (dar fără să renunțe niciunul la eticheta lui), formează o „alianță” și par mari în ochii lor.
Rușinea e doar mai mare.
De fapt există stări rușinoase de plâns, dar există și rușini ridicole, de tot râsul, când rușinea vine din multă îngâmfare amestecată cu prostie din belșug, nu știi care pe care se laudă.
Să dau un exemplu, trebuia să fie o postare: „iubită biserică”, dar o pun aici ca paragraf, e destul („de rușinos/ridicol”).
Sunt ani buni de când pe meleagurile virtuale, un pastor vestit pe nume IȚ a trecut cu arme și bagaje de la baptiști la penticostali. El zicea că la carismatici, nuanțe. (Nu comentez că omul era securist din tinerețe, dificil de dovedit, greu de lămurit.)
Dacă cunoști istoria României, nu te miri, era la modă la boieri trădarea, treceai de partea celuilalt.

Ca răspuns la „trădare”, un alt vajnic pastor baptist din Bihor (dinspre Cluj, zona mea) a scris un articol, alt pastor din America a scris ceva de profeții lui Baal, revistele românești și blogul unui cunoscut profesor au găzduit postarea.
Vuia netul, „ce mai freamăt, ce mai zbucium”….
Nu trec mulți ani, poate doi-trei, când cunoscutul profesor a venit la una din cele mai mari biserici penticostale din orașul meu. El baptist.
Pe șustache, pe tăcute, fără anunțuri la rve sau altfel.
Doar că eu, având obiceiul ca seara să ascult o predică, două pe la biserici, pe net, navigam de la una la alta să găsesc ceva vrednic și dau de om.
M-am frecat la ochi, nu-mi venea să cred. Între „prorocii lui Baal”!
Își marca schimbările de „puncte” ale prezentării (și de instrumente muzicale) cu expresia „iubită biserică”.
Stop, stop, mi-am zis, ori ești „iubită biserică”, ori sunt „prorocii lui Baal”? Dar mi-am zis numai mie și poate la doi-trei, acum vouă. Întrebând, am aflat cam care e tariful (sau era înainte de covid), al unei predici, nu mai conta eticheta.
Ridicol.
Cum pot niște bancnote să transforme „prorocii lui Baal” în „iubită biserică”?

Cât de ridicole par etichetele.
Gata cu exemplul.

Ce facem cu ridicolul?
Nu cred că profetic avem ce face.
Babilonul religios este copia Babilonului politic, urmarea dorinței oamenilor de a se uni „în diversitate”.
Chiar după Babel și după apariția translatorilor, visul Uniunilor e visat de multe minți fierbinți.
Unde e ridicolul în toată treaba? În etichetă.
De fapt în lipsa acelei descrieri a ingredientelor, acel tabel de nutrienți prezent pe orice produs alimentar.
Cele mai multe etichete religioase nu descriu decât nutrientul diferit, chichița prin care se deosebesc de ceilalți și numai despre asta vorbesc, cu pancarta asta defilează. Restul poate fi apă chioară, nimeni nu-ntreabă.
Am meditat la etichete mult și v-am scris și vouă din Betleem, după ce vizitasem En Ghedi, pe undeva între Muntele Ispitirii și izvorul lui Elisei, pe la jumătatea postării).
Citez:”Eu urăsc etichetele.
Nu ceea ce este în spate, mai ales pe oameni, pe oameni îi iubesc pe toți, mai ușor sau mai greu, dar etichetele le urăsc aproape pe toate cu o ură sinceră.
Mai ales cele care le simt că vor unii să le lipească pe mine. Sau pe care le văd pe alți oameni. Unii le poartă cu mândrie inconștientă.
Mă declar întotdeauna doar creștin când sunt întrebat.
”De care?” …se insistă.
Sau: ”unde mergi la biserică?”
Eticheta ”creștin” nu place nimănui, unii cred că așa ceva nici nu există.
”Trebuie să fi de vreun fel, dar nu vrei să spui.”
Pe cei ce insistă să mă întrebe, îi bag în ceață și mai tare, le răspund ce-mi trece prin cap atunci fără să caut să-i conving de ceva
Știu eu ce are el în cap?
Pe ce zidesc o convingere?
Este timp? 
Am aflat aici în Israel că pe lângă termenul de convertire (la religia evreiască) sau de trecere la starea de evreu practicant, ei mai au și termenul de desconvertire, pentru asta folosesc ceva de genul: reîntoarcere la întrebări.
Cum ar fi că cei convertiți au certitudini, iar cei neconvertiți au doar întrebări.
Cât privește etichetele sau eticheta mea, prefer să îi las pe oameni la întrebări (confuzii) sincere, decât la convingeri proaste.
O confuzie mică adăugată unei confuzii mari, nu e nici o catastrofă.
Căci ce poate spune o etichetă, sau ce este o etichetă?
O etichetă este un cuvânt pus din lene a minții, pentru a condensa în câteva litere un buchet de prejudecăți.
Și iată că am dat o pildă, și am și pus definiție la etichetă, definiția este mai bună decât eticheta, iar pilda mai bună decât definiția.
Domnul Isus a folosit etichete mai deloc, definiții puține și pilde din greu
.”
Așa că etichetele și etichetații vor rămâne, n-avem ce face, Babilonul va fi nimicit de arătarea Domnului Isus, nu de o postare pe blog.
Dar ce faci tu, care ai citit totuși postarea de pe blog?
Vei mai rămâne etichetat? Vei rămâne în Babilon?
Căci mai este o cale, un biblică, cea necunoscută de lume, cea îngustă, cea disprețuită.
Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus...” Coloseni 3:17
Să nu faci nimic în alt nume, sub altă etichetă, decât în Numele Domnului Isus.
Nu să lipești, nu să cumperi, ci să dezlipești, să renunți la altă etichetă.
Sau pare simplu.
Când cineva vrea să placă lui Dumnezeu, va căuta să se conformeze cu ce scrie în cartea Lui.
Iar acolo nu scrie de alt nume, decât numele de creștin, numele Domnului Isus:
-să slăvească pe Dumnezeu în numele acesta
Desigur îmi veți vorbi despre comunitate, despre nevoia de a fi împreună, despre legalizare, despre săli și vă va duce mintea la industrii. Pe mine să nu mă luați cu voi în drumul minții voastre. Comunitate da, industrie ba. Mă uit în Noul Testament și nu văd un dinar cheltuit pe o cărămidă, nu văd o drahmă dată ca salariu la vreun pastor.
Oamenii nu au nevoie de etichete, nici Dumnezeu, dar clădirile au nevoie de proprietari persoane juridice, iar ierarhiilor le trebuie cod fiscal și cont bancar. Deci etichete.
De aceea țin acest blog gratuit, nu că n-am 10 euro pe an sau 30 să cumpăr un Plan și să profesionalizez aspectul, chiar mă și pricep, dar vreau să dau și un exemplu de cum se poate vesti Cuvântul fără bani și fără plată ca și în cântarea 634 din Cântările Evangheliei.
Mai demult era mai greu, ca să poți sluji altora, ca să poți fi ascultat trebuia să mergi într-o sală unde stăteau mai mulți oameni ….și tot așa. Aceste săli aveau șefi, care te lăsau sau nu.
Când respinșii erau destul de tari, făceau alte săli, cu alte etichete și tot așa…dintr-o neputință.
Cunosc un sat în ardeal care are 7 biserici și nu sunt nici maghiari, nici nemți în sat, șapte confesiuni românești, de fapt șapte etichete.
O istorie de 2000 de ani a umplut o geografie a pământului cu milioane și milioane de „biserici”, de săli, toate etichetate, toate cu pretenții, dar Dumnezeu nu de acești mastodonți are nevoie, nici de muzică profesionistă, nici de doctoranzi în teologie examinați de preoți catolici și ortodocși, brrrr! Dumnezeu are nevoie de suflete fierbinți care să ardă de dor să-L slujească sub comanda Fiului Său.
Duminică la adunare, am auzit o pildă cu un flautist din orchestra împăratului chinez. Bietul de el, nu știa să cânte, dar cumva a ajuns în orchestră și…mima. Până într-o zi când împăratul și-a arătata dorința de a-i asculta pe fiecare muzicant cântând solo. Atunci bietul „flautist” s-a sinucis.
Munca este în comun, dar judecata este separat, personală.
„Comunitatea”, de fapt „etichetatea” dă un anume confort, ca al flautistului din pildă.
Dar judecata nu se va face pe etichete, nu va fi cu orchestra, ci solo.
Nici nu va fi un rai baptist și unul penticostal.
Omul cu articolul (este și acum articolul pe blogul lui) putea să meargă la penticostali și chiar suna frumos „iubită biserică”, dar după ce rezolva problema etichetei, după ce ștergea articolul și-și cerea scuze. Fabulez.
Ridicole și rușinoase moșteniri.
Din fericire există gloria Cuvântului, Cuvânt care se rostogolește cu viteza luminii în ultimele două decenii.

Nu socotesc întâmplător faptul că pandemia a venit doar după ce tot omul de pe pământ ține în palmă un telefon deștept cu care poate vorbi aproape gratis cu cine vrea și poate asculta ce vrea. Chiar tu, prietene, poate ești unul din cei trei din patru oameni care-mi citești postările pe telefon, nu pe comp. Ține de gloria înțeleptului nostru tată, care și-a ținut îngerii răzbunători în cazarmă până toți oamenii au avut acces la ecran.
Revoluția tiparului de pe vremea lui Gutenberg va fi depășită în amploare de revoluția informatică, de trecerea Cuvântului de pe hârtie pe ecran și din tipografie în eter. Sau a depășit deja.
Vă scrie aceste lucruri un om care a fost urmărit ca un tâlhar și ca un hoț pentru 3-4 pagini fotocopiate, zeci de oameni m-au urmărit, și asta doar acum 32 de ani. De atunci, nu doar libertatea peste țările Europei de Est a venit, ci slobozirea Cuvântului din ghearele hârtiei, în zborul ca de lumină al razelor internetului.
Și nu numai din ghearele hârtiei, ci și din ghearele popilor și din cuștile etichetelor, din ridicolul etichetelor.
Gloria Cuvântului constă în puritatea Adevărului Său, în indestructibilitatea argumentului, a logicii din spate și a deducției pe care o generează.
Iar acest Cuvânt, fiind acum liber de milenarele cătușe ale clădirilor, are dreptul să lepede bulendrele uniformelor închisorilor în care a fost ținut.
Ce să facem „în Numele Domnului Isus”?
Să vestim Cuvântul Său.

Atât de mult mă bucur că am ascultat la vremea potrivită de cei mai bătrâni și mai înțelepți ca mine, care m-au învățat să rămân pe viață neînscris nici într-un cult și așa să-l slujesc pe Dumnezeu.
Dacă ar trăi ei acum să vadă cum canalele de Youtube și blogurile, paginile de Facebook au umplut lumea și puterea etichetelor e afectată grav.
Iar puterea Cuvântului se arată în Gloria cu care renaște precum pământul dă afară florile primăvara.
Falimentul etichetelor, dezbrăcarea de putere a domniilor ce poate să însemne decât glorificarea Cuvântului.
Nu-l scoateți pe Dumnezeu din ecuația aceasta în care vedem că distanțările sociale coincid cu posibilitățile de infinit de rapide apropieri virtuale. Doar un Dumnezeu plin de dragoste și de asprime, putea ca un tată bun să reseteze lumea copiilor Săi, ca să și-i apropie de El.
Socotiți o binecuvântare faptul că puteți vesti Cuvântul pe net și faceți-o!
Lăsați etichetele, vestiți în Numele Domnului Isus!
Și nu doar să le lăsați, lepădarea etichetelor să o faceți și ieșind în mod real de sub autoritatea ridicolă a celor care susțin aceste proiecte satanice, aceste șubrede invenții în numele cărora sug arginți.
Dacă Apostolul ar trăi astăzi și ar scrie o scrisoare, în primul capitol asta v-ar spune, ca mine: „…..între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!
Cuvântul glorios nu are nevoie deloc de etichetele zdrențăroase și etichetele nu au cum ajuta Cuvântul care le condamnă.
De partea cui rămâi tu dragul meu?





Cea mai bună educație este înțelepciunea lui Dumnezeu

18 martie 2021

Un documentar despre huteriții de acum din Canada:

„A-ți păsa sau a nu-ți păsa”.

Pentru cei care iată, de aproape 13 ani ați urmărit acest blog, cu siguranță ați dat de postările mele despre huteriți. Am tradus marea lor cronică timp de 2-3 ani, și am publicat-o aici.
În drumurile noastre prin Europa, ne-am abătut prin Slovacia de mai multe ori, la Velke Levare și Sobotiste, am vorbit cu urmași ai huteriților, am urmărit pe internet ceea ce au scris alții despre ei și lucru de căpetenie, am găsit pe net un articol care dovedea că ei au fost se pare modelul luat de Comenius atunci când a scris Didactica Magna și a extins învățământul general la lumea întreagă. (va urma)
Așa că dacă azi sunt în lume milioane de grădinițe, școli generale și licee cu învățământ obligatoriu, acest lucru se datorează preluării de către Comenius a modelului huterit. Școli și mai ales universități existau și înainte de Comenius, (chiar cuvintele Lyceum și Academia provin din greacă, erau numele unor grădini în care anumiți profesori au înființat școli) dar grădinițe și școli generale nu s-au pomenit până la Comenius. Ideea ca toți copiii să facă școală a fost atât de bizară până la 1670, doar copiii de nobili beneficiau de oareșicare educație dată de profesori particulari, dar această idee a educației generale învins (vorba cronicarului: birut-au gândul) la argumentele bine structurate ale lui Comenius din Didactica Magna, astfel încât astăzi toată lumea citește și scrie. Aceste idei Comenius le avea de la huteriți, huteriții fiind prima comunitate din lume unde de la începuturi, din anii 1500 învățământul a fost obligatoriu de la vârsta de 3 ani.
Da, huteriții au „inventat” grădinița de copii, acum 500 de ani.
Ei nu dețin proprietate privată, o consideră păcat, trăiesc în colonii de 100-150 de persoane, lucrează în comun, educă copiii pentru a sluji lui Dumnezeu. Afirmația: „cea mai bună educație este înțelepciunea lui Dumnezeu” am luat-o din acest documentar.
Evită în mod insistent egoismul, ca fiind păcat și cultivă ingăduința, predarea voinței, condiții necesare pentru viața în comun.
Au reușit să trăiască așa timp de 500 de ani.
Originea lor geografică este prin văile care se scurg din Alpi spre Italia, unde de sute de ani existau valdenzii, un fel de prereformați, creștini care refuzau autoritatea bisericii Romei și credeau Biblia. De acolo datorită persecuțiilor au emigrat spre nord.
Adunați prin anii 1500 în ceea ce azi este Cehia (Moravia de atunci) din toată Europa, au fugit pe la 1620 în timpul războiului de 30 de ani în Slovacia, apoi în Transilvania până pe la 1770, de unde au emigrat în Țara Românească unde au stat 3 ani, de acolo în Rusia până pe la 1870, din Rusia în Statele Unite până la 1918 și de 100 de ani sunt în Canada.
Asta a fost pe scurt istoria lor.
Activați traducerea automată pe Youtube.



Carte sau film?

6 martie 2021

-Ai citit cartea asta?
-Am văzut filmul.
E un dialog des auzit, des purtat.
Recent am citit cartea „Lista lui Schindler”.
Schindler, neamțul „bun” care a salvat în jur de o mie de evrei din Cracovia, angajându-i la fabrica sa.
Cartea stătea la coadă pe raft, o răsfoisem, dar doar după ce am vizitat Cracovia de 4 ori, după ce într-o seară de toamnă târzie sub poarta pe sub care intrau trenurile în Auschwitz Birkenau am văzut și auzit un grup de evrei bocind,
cântând, nu știu, cu glasuri moderate, am înțeles realitatea tragică a legăturii dintre evreii de azi
și moartea strămoșilor lor și mi-am dorit să citesc cartea.
Și filmul este pe net, are peste 3 ore.
Când am fost la Cracovia am văzut semne spre „fabrica lui Schindler”, cunoșteam subiectul, dar n-am vrut să merg ca snobul să vizitez ceva despre ce n-am citit.
Acum am citit mai întâi cartea și apoi am privit și filmul.
Filmul e mult mai slab ca și cartea.
Și cam așa e întotdeauna.
(Oare nu putea Dumnezeu să ne lase un film, nu o carte?
Putea, că e înțelept:…așa pe un colț de cer să fie ca un ecran și acolo să se deruleze continuu filmul Lui.
Dar cred că și dacă ar fi așa, oamenii ar întoarce capul și nu s-ar uita la film, sigur ar decreta că numai bigoții privesc acel film și că trebuie să te uiți în altă parte. Așa e și cu cartea Lui.)
Odată că dacă n-ai citit cartea nu înțelegi filmul, apoi că filmul ia din carte poate10%.
Filmul nu conține gândurile oamenilor, nume, date, e greu să le vezi în film, ca regizor trebuie să inventezi dialoguri ca să verbalizezi gândurile. Asta strică la film, și la lungime și la originalitate, pui ce n-a fost.
Cartea Lista lui Schindler e carte-document, e mărturie.
Despre martorii lui Dumnezeu, despre evrei.
De ce nu ne-a lăsat Dumnezeu un film, ci o carte?
De ce a scris că „ferice de cine citește”?
De ce? Pentru că Dumnezeu se definește pe Sine: Cuvântul, nu imaginea.
Cu (filmul și cartea)Unortodox a fost la fel, deși mai întâi am văzut filmul pe Netflix și recent am citit cartea.
Iar cartea e mult mai bună ca filmul. Gândurile unei fete crescută în ramura hasidică a evreimii cu toate limitările și cu ciudățeniile ei.
Acum mai am o pereche carte-film: Dezinformarea, de Pacepa.
Cea mai ieftină armă, gheara de aramă a împărăției a patra: minciuna. Este și carte și film. Minciuna că armă de război.
  Mă întorc la închipuirea cu filmul pe cer. Că oamenii nu s-ar uita și dacă Dumnezeu ar derula un film pentru ei. Dar oare creația ce este? E mai mult decât un film, ne-a pus Dumnezeu de la naștere să trăim căldură și frig, durere și ușurare, iubiri și frici, emoții și liniști, îngrijorări și bucurii, slăbiciuni și tării, smeriri și îngâmfări, toate ca „imagini” ale Persoanei Sale, suntem copiile Lui, copiii Lui.
Toți oamenii.
Răzvrătiți și rebeli, înșelați și cu capul întors de la Tatăl, cu urechile surde, cu ochii orbi, atrași de jucăriile, scamatoriile și circul dușmanului Lui.
Nici realitatea vieții ca un teatru real în care trăim pe viu, nici admirarea istoriei și a prezentului ca un film pe care-l privim ca pe un ecran nu ne vor face să înțelegem pe Tatăl.
Trebuie să citim cartea Lui, s-o înțelegem, să-I înțelegem iubirea și asprimea Tatălui, motivele pentru care ne împinge și ne restrânge, ne copleșește cu iubire în tinerețe și pe cei ce nu se pocăiesc îi lasă să culeagă roada nesiguranței și disprețului pe care l-au semănat toată viața.
Dacă nu înțelegem gândurile Creatorului, degeaba privim filmul creației, degeaba trăim realitatea creației.
Niciun film nu poate face ce face o carte: să descrie în mod descriptiv gânduri, motivații, și mai ales justețea unei decizii.
De ce Dumnezeu este drept?
Cât este de atotcuprinzătoare dragostea Lui!
Voi da un singur exemplu: foarte mulți din cei cu care discut pe net și resping Biblia, afirmă că motivul respingerii lor este faptul că au găsit în Biblie un Dumnezeu crud, un Dumnezeu care poruncește unor împărați să distrugă cu desăvârșire cetăți cu mii de locuitori în ele sau țări întregi. Un Dumnezeu care este dragoste cum poate să facă așa ceva? se întreabă mulți.
N-au citit bine, n-au citit destul, n-au citit atent.
Ceea ce au observat ei este doar actul de justiție, nu cauza condamnării.
Ca și cum cineva ar nimeri în evul mediu la condamnarea la moarte a unor ucigași în piața centrală a unui oraș medieval european și privind execuția l-ar prinde mila de „bieții condamnați”.
Dacă nu știi câți oameni au omorât aceia, vezi doar o parte a „filmului”.
Toate „exterminările” din Biblie au fost acte de justiție.
Dumnezeu a pedepsit inechitatea socială și cauzele ei: idolatria, viața în pofte, traiul după plăceri.
Citiți bine cartea lui Dumnezeu, gândurile Lui, ca să înțelegeți bine Voia Lui.
Căci Dumnezeu „…are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.”


O durere necurmată în inimă

27 februarie 2021
„Legătura de iubire,
Dându-mi drept la toți cei dragi,
(:Vreau să-i smulgi de la pieire
Și spre Tine să-i atragi:).” V.V Moisescu (cântarea „Nu pot crede că-ntâmplarea…”)

„... simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Romani 9:2-3
Pribegind zilele trecute pe net am dat de cântarea asta și am ascultat-o de câteva ori.
Cuvinte frumoase, doar că cei ce au publicat, au scris fără să verifice că textul este de Traian Dorz.
Nu „suna” a Dorz,… așa că „hai să verific”, mi-am zis.
M-am dus imediat la Indexul general al cântărilor fratelui Niculiță.
Era acolo în volumul 1 din Cântările Domnuluii:
Intuiția nu m-a înșelat, cântarea este de fratele Moisescu, nu de Dorz.
Și am căutat mai departe la Cântările Betaniei, unde am avut o surpriză, erau două cântări pe aceeași melodie, nr 58 și 59. Voi reveni mai jos.
Așa cum l-am cunoscut pe Cristi, un om care evita monotonia și rutina, șablonarea și lipsa de logică, și tatăl lui, V.V. Moisescu era la fel, un nonconfomist pe toate planurile.
O întâmplare auzită despre Moisescu: deși a fost doar creștin fără afiliere confesională, era invitat adesea prin adunările baptiste din Arad. Cunoscând idolatrizarea amvonului și a bisericii de către baptiști le-a dat un tratament.
Hai să divaghez.
Crescând într-o adunare mică baptistă la țară, fără amvon, (era o masă acolo, cu câțiva bărbați în jur și o mulțime de băbuțe), îmi amintesc de această idolatrie, dar n-am receptat-o așa atunci. (Încă o divagare, băbuțele erau multe văduve de război, căci noi am fost în Ardealul de Nord, pe granița Dictatului și statul maghiar a trimis la ucis pe front sute de mii de tineri români din Ardealul ocupat, 45 din ei nu s-au mai întors, dar astea le-am aflat mai târziu. Gata divagarea la divagare.) Timpul de adunare era împărțit pe vremea aceea în trei: ora de rugăciune, cu 4 îngenuncheri (bărbați, femei de două ori și copii), studiul biblic (sau ora duminicală) și serviciul divin. Acest serviciu zis divin (numit înainte de război „slujbă dumnezeiască”) era socotit cel mai sfânt timp. Bunicul (pastor) se ridica din locul lui și tot în locul lui, la colțul mesei, îngenunchea și se ruga în tăcere un minut-două, timp în care noi așteptam. Apoi citea Biblia cum se cuvine, cu toți ridicați și apoi ne așezam și rostea predica care încheia ziua și mai ales noi copiii ne bucuram când auzeam slobozitoarele cuvinte „Adunarea este liberă”. Desigur fără amvon și biserică, nici acest teatru nu ar fi fost posibil. Gata și divagarea.
Și acum tratamentul lui Moisescu: cunoscând sanctificarea amvonului de către baptiști, a urcat odată în acel „loc sfânt” cu pălăria pe cap și a predicat așa spre oroarea audienței.
Tot lui îi este atribuită și o replică tot într-o adunare baptistă, la sfârșitul programului, după ce pastorul a rostit „adunarea este liberă” a întrebat tare: „De ce n-ați lăsat-o liberă de la început?” cu referire desigur la felul biblic de a participa orice frate la slujire.
Cartea Cântările Betaniei este o mostră din acest nonconformism al ideilor lui Moisescu. Cel mai bine se vede în textul cântărilor Betaniei, să luăm cum am promis aceste două cântări.
Și pentru că îmi place să fac slujba de jertfă cu temeinicie, dau textele ambelor cântări, iar pentru că din 1938 până acum „tiparul” a ajuns gratuit, voi desfășura referințele biblice la note de subsol fără restricții de spațiu:

Cântarea 58:
PENTRU AI MEI

1) „Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai mei1
Cum deci, ar putea uitarea
Să m-abată de la ei?

Ref1: O Isuse-n cartea vieții
cred c-ai scris și pe acei
cari acum din „locul morții”
mi i-ai dat să fie-ai mei.

2) Ref: De aceea chiar și-n ceruri
Vreau să fiu cu toți ai mei
căci de dor nespuse goluri
aș simți de n-ar fi ei.

3) Dacă voi sosi la tine
Neșt’ind soarta a lor mei
ți-i voi cere prin suspine
până vor sosi și ei2.

4) Legătura de iubire
dându-mi drept la toți cei dragi
vreau să-i smulgi de la pieire
și spre tine să-i atragi3.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu chiot4 fi-va cântul5
când cu roadă am să-l strâng6.

6) Voi avea puteri în ceruri
lumi întregi să rânduesc
dar cu ce-aș putea de-a pururi
pe ai mei să-nlocuesc?7

7) Și cereasc-Apocalipsă
întrebând mi-ar arăta
că doar unul de-ar fi lipsă
ceru-ntreg l-ar aștepta.8



1 Ioan 17:24 „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu..
2 Luca 16:28 „căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin
Dacă bogatul necredincios se interesa de ai lui, cu atât mai degrabă noi.
3 Matei 8:5-6? „Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.
4 Psalmul 89:15 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Psalmul 95:2 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!”
5. Iov 38:7 „atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
6 Psalmul 126:4-5 „Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!  Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
7 Matei 16:26 „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
Matei 2:18 „„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau
8 Apocalipsa 6:11 „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

A doua cântare pe aceeași melodie
Cântarea 59 din Cântările Betaniei
se intitulează PENTRU AI TĂI, cu referire la faptul că trebuie să ne rugăm și să mijlocim atât pentru „ai noștri”, rude, prieteni, apropiați, cât și pentru „ai Domnului”, frații de credință.

1) Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai Tăi
de aceea depărtarea
nu m-abate de la ei.

2) Ref: O, Isuse vreau de-acuma
să-Ți slujesc cu toți ai Tăi
căci din dor de Tine numa
uit de mine și de-ai mei.

3) Fi’nd trecut în Cartea Vieții
cu răscumpărații Tăi
depășesc ținutul morții
și-i primesc ca frați ai mei.

4) Legătura mântuirii
n-o socot că e-n zadar
căci în loc de golul firii
simt iubirea făr-hotar.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu câtă slavă-i cântul
când în Numele-Ți se strâng.

6) Casa ce durează pururi
cu nimic n-o-nlocuesc
căci ea nu e doar în ceruri
ci de-aci s-o locuesc.

7) Scumpa Ta „descoperire”
întrebând-o mi-a răspuns
și de-atunci pân’ la răpire
Tu în totul Mi-ești de-ajuns.

Vă las cu înregistrarea de la care a plecat meditația și căutările mele,

O parte din urmașii lui Constantin și Victoria Dincă, (12 copii, 91 de nepoți, peste 220 de strănepoți, 5 stră-strănepoți) cântând cântarea care a fost „motto”-ul bunicilor lor.

Nașterea unui copil este sfârșitul unui proces de 9 luni de zile de „purtare” în pruncului în pântece.
Nașterea din nou este tot așa sfârșitul unui proces de purtare („vă port în inima mea” Filipeni 1:7) în inimă, de suferințe ale nașterii („Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19), de eforturi, efortul părintelui ce dă naștere („Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” 1 Corinteni 4:15) Acest efort este lupta cea bună, luptă care se câștigă înainte de câmpul de luptă, la instrucție, instrucție zilnică: citirea și învățarea Cuvântului (ascultare de Comandant) și rugăciune (raport zilnic) și apoi sfat, îndemn, mustrare, etc. date altora, educația creștină propriu-zisă.
Trebuie să ne antrenăm atât pentru „ai noștri” cât și pentru „ai Domnului” prezenți sau viitori, simțire, durere, lacrimi, rugăciune, afecțiune.
Desigur, o variantă tâmpă și redusă a lucrurilor o oferă te(hn)ologia calvinistă a „momentului”, moment când când mortul devine viu, fără educație, fără mustrare de cuget, fără frământuri de conștiință și fără rugăciune de mijlocire, căci „dacă Dumnezeu alege?!” Cu alte cuvinte, nu mă rog, nu îi învăț, nu mă rog pentru ai mei, ci aștept că „Domnul să se atingă de inima lor”. Bătrânii Dincă, cei de la minutul 6:18 din clip n-au cunoscut teologia calvinistă și de aceea s-au rugat zilnic pentru copiii, nepoții și strănepoții lor. Au purtat această durere, acest plâns, aceste lacrimi până la moarte și la seceriș vor cânta.
Ca și fost calvinist, (port încă cicatricile și urmările acelor vremi) vă îndemn pe cai care încă cochetați cu acest lichior teologic, să vă treziți. Dacă mai cunoașteți astfel de bețivi, să-i îndemnați și pe ei să se trezească.
Întristați-vă și plângeți!







Protocolul ceresc

15 februarie 2021

Articol important, articol de referință. Am fost nevoit să fac un rezumat biblic (nu e complet desigur, departe de asta) al regulilor cerului, pentru ca cei „cerești” adică cei ce cred pe Cel ce s-a coborât din Cer și cred Cuvântul trimis de Cel ceresc să știe cum trebuie să se comporte „în cer”. Și chiar cei care nu știu și ajung să citească, să înțeleagă că orice autoritate vine de la Dumnezeu, care este sursa ordinii cosmosului.
Acest articol conține reguli de comportament în prezența lui Dumnezeu. Nu, nu în biserică, pentru că Dumnezeu nu locuiește în biserici și temple, El locuiește în cer și în inimile (sufletele, cugetele) celor cerești, adică în cei ce cred.
Sunt câteva reguli simple, de bun simț adunate în acest mărunt articol, din diferite locuri din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar acest scurt articol și destul de tehnic, poate mai asemănător cu un paragraf de instrucție militară sau de protocol de stat decât cu o „învățătură creștină” cum se numește acest blog, se vrea o portiță deschisă spre cer, să lase o proiecție din splendoarea cerească peste mințile noastre, splendoare pe care înțelegând-o să ne potrivim sufletele pentru a ne conforma cerințelor cerului și a fi acceptați acolo.

1. Dumnezeu nu doarme niciodată.
2. Dumnezeu poate asculta miliarde de cugete în paralel, el nu are ca noi oamenii, un singur fir de gânduri succesive.
3. Dumnezeu nu este singur în cer, El este înconjurat de îngeri și chiar Fiul, Domnul Isus stă la dreapta Sa.
4. Îngerii par a fi extrem de numeroși, dar la un rang inferior nouă celor ce credem. Sunt numiți chiar slujitorii noștri. (Trebuie să stăruim asupra îngerilor ca să înțelegem protocolul ceresc, mare parte din acțiuni se petrec din pricina lor sau pentru ei. Chiar existența noastră ca creștini, suferințele și traumele prin care trecem au ca scop în parte și „educarea” domniilor și stăpânirilor din locurile cerești” adică a îngerilor.)
5. Există îngeri buni (ascultători) și îngeri răi (răzvrătiți). Există chiar o căpetenie a îngerilor răzvrătiți (Satan) care comunică în mod permis cu Dumnezeu și au autoritate (tot permisă) asupra noastră. Fără aceste explicații nu putem înțelege suferința, suferința profeților și a Domnului Isus, propășirea răului.
6. Noi oamenii putem aduce cereri înaintea lui Dumnezeu, respectând un anumit protocol și înșir aici câteva reguli (nu pretind că toate):
7. Numai cine cere capătă.
8. Atât cererile cât și îndemnurile sau învățătura se fac „înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor aleși” adică tot ce fac cei credincioși este „spectacol” pentru îngeri, ei se uită la noi.
9. Îngerii doresc să se uite la noi, o fac cu plăcere.
10. Îngerii învață de la noi, ajung să cunoască prin noi „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”.
11. De aici derivă o concluzie extrem de importantă a acestui articol: protocolul ceresc trebuie respectat nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar iubi, ci tocmai pentru că cei ce-L iubesc pe El trebuie să-și dovedească dragostea respectând „protocolul” sălii tronului, protocol admirat de miliarde de îngeri.
12. Rugăciunile sunt poarta de intrare a oamenilor în cer și la rugăciune se referă expres „protocolul cerului”.
13. Fac încă o paranteză și mai adaug ceva: Dumnezeu este fericit. El stă în cer și coordonează de exemplu nașterea a aproximativ 50000 de oameni pe zi din care aproape 10000 de chinezi. Cam un om pe secundă vine în lume. Și toți vor beneficia de bunătatea lui Dumnezeu.
14. Din clipa nașterii, apoi de când zice „mama” sau „tata” bebelușul crește și aduce fericire celor ce-l cresc, iar când prima dată privește în sus și zice Tata, aduce fericire Celui ce I-a creat și pe el și pe părinții lui. Așa că protocolul ceresc nu este ceva lipsit de sentiment sau suspans.
15. Când zice prima dată „Tată”, când cheamă pe Domnul, atunci copilașul devenit adult deschide timid ușa cerului, la acest moment se referă acest articol.
16. Rugăciunea se face în ascuns, în particular, cu ușa încuiată. Parada, sinagoga, scaunul dintâi, colțul uliței, filacteriile late, fața sluțită și vorbele multe nu fac parte din protocolul cerului.
17. Datorită faptului că cerul este un loc activ, un loc al ascultării și judecății, rugăciunile urmează un traseu special și sunt ascultate nu doar de Dumnezeu, ci în același timp de Domnul Isus și de îngeri.
18. Îngerii de multe ori sunt trimiși să slujească celor ce se roagă sau celor pentru care se roagă unii, adică chiar să împletească împrejurări și să creeze condiții favorabile unor anumite evenimente sau să împiedice alte evenimente. Acest lucru ei îl fac la porunca și trimiterea lui Dumnezeu, iar în neștiința lor (ei sunt duhuri slujitoare, robi, nu fii, „robul nu știe ce face stăpânul„) ascultând și rugăciunea și porunca de a executa ceva, ei cu adevărat învață Înțelepciunea nespus de felurită a luI Dumnezeu.
19. Cel ce se roagă trebuie să fi înțeles relația de autoritate și subordonare din cer și să fi respectat și pe pământ relațiile de autoritate derivate din cer. De exemplu relația soț-soție. Sau iertat-vinovat.
20. Dacă nu-ți iubești soția, nu poți apela la dragostea de Tată a Celui ce vă este Tată la amândoi și rugăciunea ta va fi împiedicată, mai sunt piedici pentru rugăciune, e tot un fel de protocol, să nu fi nepregătit atunci când ceri, că nu vei primi.
21. Prima accesare a protocolului ceresc de către fiecare om este pocăința, acest moment este un prilej de mare bucurie în cer: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” Luca 15:7 Desigur bucuria este atât a lui Dumnezeu, a Domnului Isus cât și a îngerilor aleși (buni).
Acum probabil înțelegem mai bine :”Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” Matei 7:7-8, așa e protocolul ceresc. Chiar dacă Dumnezeu știe mai bine dorințele și nevoile noastre, chiar dacă „nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu Doamne îl și cunoști în totul…” nimeni nu capătă nimic fără să respecte protocolul.


Interfața cu Dumnezeu

15 februarie 2021

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” Matei 23:13
Clericii+bisericile+slujbele sunt socotiți de majoritatea oamenilor „interfața cu Dumnezeu”, așa-i socotește lumea, dar oare așa este?
Dumnezeu ne spune în Biblie că interfața cu Dumnezeu e Cuvântului Lui: „fața Domnului”.
Să lămurim.
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
Acesta este subiectul postării de azi, al jertfei mele pentru voi: care este „fața Domnului”, interfața noastră cu Dumnezeu?
Clerul, popii/pastorii, bisericile, slujbele pe de o parte sau Cuvântul lui Dumnezeu/Biblia pe de altă parte?
Argumentul dintâi: cum explică Dumnezeu prin pilda lui Moise care își acoperea fața, că „fața lui Moise” este de fapt „cuvântul lui Moise”, deci fața interfața lui Dumnezeu este Cuvântul Său explicat și făcut înțeles?
” ....fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, ….noi …..nu facem ca Moise care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. 14 Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. 15 Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. 16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17 Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Fața lui Moise/citirea lui Moise este citirea Vechiului Testament, slava Domnului/chipul Domnului este în mod evident citirea Noului Testament, asta înseamnă a privi slava Domnului. Cuvântul, Biblia este interfața noastră cu Dumnezeu. Mergem mai departe.
Cuvântul nu are nici o putere în nimeni dacă nu este cunoscut, meditat, analizat, lăsat să taie (căci e o sabie) ca și atunci când te dai la o operație să fi tăiat, să opereze, căci e viu, să fie înțeles. Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu este o hrană a minții, a cugetului, este dat ca să te gândești toată ziua la el, să-ți umple viața, să nu mai vezi nimic mai prețios decât asta. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia conține Planul lui Dumnezeu, plan care îl are în mijloc pe Hristos, pacea noastră care va uni toate lucrurile în sine la sfârșitul vremurilor.
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt lucruri grele de înțeles. Iar când ceva trebuiește înțeles, se vor găsi destui „greoi la auzit” care nu vor înțelege sau vor căuta o cale mai ușoară. Aceștia vor căuta să simplifice, să ocolească greul, să evite efortul înțelegerii, mai ales a unor lucruri grele. Și așa apare ritualul, simplitatea, prostirea și clericul care înșeală și ia banii enoriașilor cu ele.
Să spui că cineva devine transformat instant, divinizat, îndumnezeit, prin atingerea altcuiva, sau prin atingerea unui obiect, prin semnul crucii, prin punerea mâinilor, prin prezența într-o clădire, prin purtarea unei haine sau prin plata unei taxe, fără nici o implicare a cugetului, a analizei, a meditației și a dorinței de îndreptare este un grad primitiv de prostire.
Iar a da și bani pentru ca cineva cu „puteri” să-ți facă asta: să-ți facă slujba, sau sfințirea, sfeștania, dedicarea, binecuvântarea, este un grad și mai jos de coborâre de la standardele divine, un întuneric mai gros, dovada înșelării totale.
Duminică (14 feb) am vorbit la adunare din Isaia 46, „Bel se prăbușește, Nebo cade (idoli babilonieni)” despre idolatrie, despre ducerea idolilor în spate, în timp ce Dumnezeu ne duce pe noi în spate. (O să pun înregistrarea cât pot de repede.)
Clericii și slujbele împreună cu templele au devenit idoli, locul unde se oprește privirea omului, locul de unde omul nu merge mai departe, de unde nu vede mai încolo. De ce să vadă? Lui i s-a făcut ritualul, e „transformat”, e „atins”, a trăit „experiența” așa că poate sta toată viața departe de drumul credinței, în parcarea voinței proprii. Cine socotește că clericii și slujbele sunt interfața, rămână cu siguranță cu banii luați și fără nimic, fără Dumnezeul pe care crede că-L cumpără.
Realitatea este cu totul alta: Dumnezeu vine la interfață cu noi nu prin slujbe, ci prin Cuvânt.
Și vine nu de acum, ci de 3000 de ani.
Acum nici nu mai vine, Cuvântul este complet, nu se mai poate adăuga nimic și trebuie citit, analizat, crezut, verificat atât cât este, pentru că este complet.
Cuvântul lui Dumnezeu este interfața cu noi oamenii, așa ni se descoperă El, iar o altă interfață este rugăciunea, așa ne deschidem noi înaintea Lui.
Interfața divină e lucrul la care se gândește fiecare om când își amintește de Dumnezeu. Expresia din Corinteni „noi toți privim slava Domnului” se referă la ceea ce citim, de exemplu, când citim prorocii din Vechiul Testament, ei „vesteau mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
Să nu ne oprim la imaginea de fațadă a vreunei interfețe false, să nu ne hrănim cu satisfacția înșelătoare a unui ritual, (dimpotrivă, să le evităm în totalitate), ci să aprofundăm Cuvântul, să-l cunoaștem, căci „cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:25

PS. După ce am început această postare (am scris-o în câteva zile, câte-un pic) am ascultat duminică seara puțin din programul unei biserici unde am auzit expresia „prezența lui Dumnezeu” și s-a cântat ceva legat de privirea „chipului Domnului”, dar contextul era evident mistic, nimeni nu se gândea la Biblie cântând.
Dacă cineva crede că scopul acestor postări este contradicția, se înșeală, este un scop mult mai nobil: iluminarea, discutarea, lămurirea, clarificarea prin punere în discuție. Dacă cineva nu este de acord, poate comenta negativ la subiect, dar cu argument.



„Dar țara lor este plină și de idoli…”, despre religia populară

6 februarie 2021

Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.” Isaia 2:8
Doamne-ajută.”, „Să ajute Dumnezeu pe toată lumea și să ne ferească de rău.„, „Dumnezeu să ne ajute pe noi, păcătoșii” și alte „rugăciuni” de acest fel sunt cele mai des postate comentarii la postările pe care le public pe cele două pagini de FB pe care le administrez: https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ și https://www.facebook.com/Citeștebiblia-1755967537981921/.
De cele mai multe ori șterg aceste comentarii, dar unele, care au o anumită nuanță în plus, le las și mai intru în dialog cu câte un comentator pe care îl „simt” din ce scrie că are un cuget treaz sau împotrivitor.
Cei cu „Doamne-ajută” nu sunt nici treji, nici împotrivitori, sunt cum e mai rău: indiferenți, inerți.
Pe pagina FB Vestea Bună postez și promovez mai mult pentru credincioșii biblici (probabil mulți din voi, cei ce citiți blogul, așa ați ajuns aici), iar pe Citește Biblia pun și promovez  postări creaționiste și mesaje pentru „creștinii nebiblici”, (că nu-i pot numi necreștini), încercând să înclin cugetele spre credință. 
Mai ales pe această a doua pagină am comentat mult și am dialogat cu zeci sau sute de oameni, așa că mi s-a conturat o imagine „medie” a cugetului „comun”, a religiei „comune”, religie pe care-o are toată lumea și cu care toată lumea e mulțumită: s-o numim „religia populară” sau „creștinismul popular”.
Și pe omul care-o practică, să-l numim „creștinul popular” sau „românul religios”.
E țara mea, sunt rudele mele, colegii mei, împărtășim aceeași țară, aceeași climă, aceeași conducători, aceeași istorie, mergem la aceleași școli, lucrăm în aceleași firme, sau spitale, sau instituții, folosim aceleași drumuri și totuși cât de diferită ne este adesea viziunea. Pot scrie la persoana întâia plural.
Românul religios crede în Dumnezeu, în „Bunul Dumnezeu” un Dumnezeu despre care a auzit câte ceva, n-a citit nimic, că la Biserică i s-a zis că numai popa are dreptul să citească și să explice Biblia. „Bunul Dumnezeu” nu pedepsește, nu cere nimic, nu deranjează și nu este deranjat, stă la biserică în spatele lui popa probabil, pe-acolo de unde se-aude cântarea, din altar și ca să mergi la El scrii un acatist, îl trimiți lui popa și popa se roagă tarifat pentru „cauza” ta. Știu c-am amestecat limbajele, așa am vrut.
Românul religios crede în slujbe, în servicii clericale, în supranaturalul lor, în magia popească, cu tot teatrul și toată ridicola expunere de mișcări, veșminte, temple. Desigur dacă întrebi (nimeni n-o face), unii ți-ar explica că fiecare pas, fiecare colț de veșmânt are o explicație, dar nimeni nu-ntreabă și nimeni nu explică, că pe nimeni nu interesează. Dar absolut toți cred în efectul binefăcător al slujbelor. Trei momente: nașterea, căsătoria și înmormântarea nu se pot face fără „slujbă”, dar pentru cei mai religioși oferta e largă și gradată: sfeștania locuințelor și mașinilor, mai nou a firmelor, parastase, pelerinaje, etc. Peste tot se fac slujbe.
Religia populară nu pune accent pe argument, pe Biblie, pe logică. (Aici greșesc un pic, că tot logică e și să spui că nu pui accent pe logică.) E vorba mai degrabă de un refuz al aprofundării a orice pentru rămânerea în zona de confort mental care nu te angajează. Superficialitatea e voluntară, e voită: cât timp zici că nu știi și nu trebuie să știi, nimeni nu te va întreba de ce nu știi sau de ce nu faci ce trebuie. Și de aici, din superficialitate se deschide un sac larg de posibilități de fraudă morală, ca zestrea fetei babei. Și idolii încep să fie ciopliți, turnați, împodobiți.
Idolul templu. E plină România de sate prăpădite, fără canalizare, eventual cu un fir de asfalt îngust, mai nou fără oameni, dar aproape în fiecare sat este o catedrală, adesea iluminată arhitectural noaptea.Parcă e și concurs, dacă ortodocșii au avut biserică mare și acolo s-au înmulțit pocăiții, aceștia și-au făcut biserică mai mare. E cazul celebru din Benia, Suceava, unde un om a construit o catedrală în grădina casei părintești.
Captură de ecran din 2021.02.06 la 18.48.36












Idolul om. Persoană, om investit, cel mai adesea cleric, dar nu neapărat, se poate și „om cu puteri”, cu „daruri” depinde de mediu, de limbaj, „vasul”, părintele, pastorul,…prorocul. Când devine destul de puternic nu mai are nevoie nici de cult. (Chiar personajul cu catedrala de mai sus se pare că a fost exclus din cult pentru abateri (nu știu) și și-a revendicat catedrala, acum e în nume personal.) Cât de mult s-a ferit apostolul „ …întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.” 2 Corinteni 12, cei de astăzi nu se feresc deloc, dimpotrivă, le place să-i creadă lumea dotați și „vase”, să-i invite, pe față și prin față, să-i asculte și evident să-i plătească prin spate. Dacă se face altfel, rog să fiu informat.
Idolul cult. E cadrul, rama, mediul care păstrează idolii de mai sus. Nu insist asupra lui, dar insist asupra altui detaliu. Idolii populari nu sunt ortodocși și evanghelici, acestea sunt nuanțe. Atunci când trebuie să ne batem în temple, slujbe și popi, suntem români, suntem oameni, suntem păcătoși, nu ne ferim nici unii, nici alții ca să aibă cineva o părere mai înaltă despre noi, ba să aibă. Dăunăzi a umblat din ecran în ecran vestea dată de președintele unui cult că președintele țării dă o lege despre educație și președintele cultului cutare-mare și pastorul bisericii-mari nu e de acord și citez limbajul unui blogger:”Oare liderii evanghelici si credinciosii evanghelici nu ar trebuii sa fiarba de manie cand slugarnicul Iohannis, omul lui Merkel si al epavelor de la conducerea Europeana faciliteaza violarea mintala a copiilor romani prin asa zisa educatie sexuala de tip gender?” Nu cred că la acest tip de fierbere s-a referit apostolul când a zis: „în duh fiți fierbinți”. Cred că pentru președinte trebuie să ne rugăm și că în trupul acesta de cetățeni gemem apăsați, plini de dorința de a ne muta, nu de a face țara cortului nostru o tabără de beatitudine perpetuă.
Dar dac-a zis președintele cultului?
Sunt mari rușini: cultul, idolul, eticheta, templul, funcția. Rușini ale celor cu Biblia în mână, idoli scârboși de care nimeni nu se ferește, ba mai se și laudă cu ei. O țară plină.
Priviți un clip cu catedrala.

Biserica Benia, Suceava


Are Dumnezeu nevoie de așa ceva? Și e plină țara de astfel de temple.
Toate construite cică în numele unui Dumnezeu care a lăsat expres scris în cartea Lui că „nu locuiește în temple zidite de mâini„.
Tot ce este scris în Vechiul testament, îndeosebi în profeți, ca sentință împotriva idolatriei evreilor se poate aplica și idolatriei românilor, acestei religii populare, religie care nu îndreaptă ochii inimii spre Hristos, spre Planul Lui, spre Biblie, spre cuget, spre cercetare de sine, spre dreptate și pocăință, ci îndreaptă ochii trupești spre temple, apleacă urechile spre vorbitorii din ele, apleacă dragostea spre slujbe și slujirea spre „bisericism„, o palidă imitație a adevăratei evlavii (angajament). Cu astfel de măsuri nu se poate evalua decât idolatria, nu adevărata închinare, adevăratul creștinism, adevăratul angajament creștin.
Timotei, colucrător cu Pavel și cosemnatar a trei epistole: 2 Corinteni, Coloseni și Filimon, peste tot este numit „fratele Timotei”, nicio funcție.
Nu cumva trăim alt creștinism?
Nu cumva acest creștinism de locuri sfinte, de zile sfinte și de oameni sfinți e o formă, un fals în tot ansamblul lui?
Nu cumva în loc de cele 10 versete slogan din Noul Testament, ni s-ar potrivi mai bine scrierile profeților din Vechiul?
Nu cumva această pustiire a țării (plecarea tinerilor și golirea satelor, probabil în curând a orașelor) este o pedeapsă de același fel cu a evreilor din vechime?
Nu cumva corupția nu este o chestiune politică, nici de administrație de stat, ci una profund religioasă, legată intrinsec nu doar de popii rapaci de orice „cult”, nici de perpetuarea „tradițiilor” profitabile, ci de mine și de tine, cei ce poate îi hrănim sau poate nu vorbim destul împotriva lor?
Pentru că scopul Dumnezeului întrupat într-un copil culcat într-o iesle este și ca pe acest pământ cei numiți cu Numele lui să fie promotori ai eticii, justiției, dreptății și atenției pentru cel slab, bolnav, sărac și neputincios. Idolii slujesc ca mască iubirii de sine, egoismului și rapacității slujitorilor lor, de aceea sunt iubiți.
Iar țara noastră e plină de ei.
Vai de noi și de toate religiile noastre „românești” sau de import!


Ca niște șacali în mijlocul dărâmăturilor

31 ianuarie 2021

Înregistrare din adunare 31 ianuarie 2021.


Blogul ca jurnal

28 ianuarie 2021

Intră în al 14-lea an la vară.

La 14 ani am plecat din casa părintească. 14 ani, o lume, o eră.
În 2008, când am început blogul, trăiau tata, mama, mătuși, rude, frați și o grămadă de prieteni și da…de cititori.
De-atunci au tot plecat mulți și plecările lor împreună cu călătoriile noastre, căsătoriile copiilor (au plecat și ei de acasă), venirea nepoților (anul acesta ajungem cu voia lui Dumnezeu la 3) au împlântat jaloanele care îmi ușurează sortarea amintirilor. Pentru că eu sunt primul cititor al acestui blog.
Mai sunt evenimentele istorice, ca vulcanul din Islanda, despre care am scris, politice, economice sau religioase. Mă întorc câteodată la ele căutând pe blog ca pe un real jurnal.
„Oare ce-am scris atunci?”
Că se mai schimbă omul.
Judecățile de mai târziu nu sunt la fel, nu sunt proaspete, amintirile ruginesc.
„Jurnalul de Israel” este singurul jurnal-jurnal din blog, restul sunt tot jurnale, dar nu de călătorii prin țări, ci printre gânduri, printre oameni și fapte și răzgândiri.
Căci mai ales răzgândirile ți le amintești, ca și curbele la drumuri.
La Cluj avem curba morții.
Ce-ai văzut în stânga, după 100 de metri vezi în dreapta.
Da, mai am un fel de jaloane: trădătorii, momentul când i-am descoperit, tot un fel de moarte și plecarea lor din capul meu. Din cap i-am dat afară ușor, (sunt un călău și de gânduri) mai greu din relații, e greu să scoți otrava din ceai, dar … pot da lecții, sau învățăminte.
Uit, mai am jaloane: operațiile, ale mele, ale soției, venirea bolilor, un fel de mici morți bolile astea, tinda cimitirului. Mașina n-am schimbat-o de 10 ani și nu e jalon, că nu mă gândesc la ea.
Cărțile, alte jaloane, pofta de a le citi, de a mă lăsa cuprins de tăcuta înțelepciune a celui ce a scris demult, știind că peste 20 sau 200 de ani unul ca mine va gândi la fel ca el, dar cu un centimetru mai neștiutor, și grăuntele lui de lumină va lumina cotlonul meu de întuneric, într-o legătură ca cea chimică. Legătura asta scriitor-cititor e una din cele mai de seamă taine și forțe ale cuvântului. Mă gândesc la ea când ascult sau citesc profeții, când citesc istorii sau povețe, când scriu la rândul meu și vorbind apoi cu unul sau altul dintre cititorii mei, aceștia fac aluzie la penultimul paragraf al postării mele de acum două luni și atunci știu că n-am scris degeaba. E ca o cârdășie tăcută a unor negustori de înțelepciune pe o piață unde nu prea se caută marfa lor și amândoi știu asta.
Dar mă mângâi când citesc profeții biblici, nici „marfa” lor nu se caută.
Oare de ce evreii de azi nu dau nume de profeți copiilor lor?
Veți găsi evrei pe care-i cheamă Beniamin, Simon, Shmuel (Samuel), Saul, Avraam, Isaac, Cohen, Levi, Dan, Iuda, Mozes, Aaron, etc. dar nu veți găsi decât rareori evrei pe care să-i cheme Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Amos, Osea, Obadia, Mica, etc.
Păi, simplu.
Toți profeții (numiți de Domnul Isus robi, în pilda vierilor) au fost trimiși la vremea roadelor (perioada împăraților, apogeul țării căpătate în dar, a viei) să culeagă dreptate, cinste, ascultare, etc. N-au găsit, au fost omorâți chiar de „frații” lor, dar nu înainte de a-și lăsa cuvintele pline de reproș la adresa întregii nații răsvrătite.
Cum să dai la copilul tău numele unuia care numai de rău zice de tine?
Am răspuns.
Plecările cititorilor au fost tăcute, pur și simplu n-au mai comentat, n-au mai dat like, iar despre unii am aflat de pe net că au murit, despre unii după ani. E un jalon și ăsta, un jurnal.
Orice analiză a trecutului este ca o autopsie, desfaci, diseci, dar nu mai poți schimba nimic.
În anul întâi de facultate am fost cu soția (eram doar prieteni atunci) și cu o colegă de-a ei să vizităm sala de disecții. Nu erau opreliști. Pe o masă, după ce au dat un cearceaf la o parte, am văzut cadavrul, un țigan cu mustață, relativ tânăr. Cu o pensetă, colega soției a dat deoparte pielea de pe pieptul cadavrului, care era tare ca un carton, ca și cum ar deschide o cutie, apoi strat cu strat câțiva mușchi dinainte „feliați”.
Blogul e bun, e material de analiză, ai ce pune pe cântar, ai scris, citești, compari, tragi concluzii.
Câteodată mă gândesc că n-ar trebui să scriu, e treabă de îngeri, de slugi, nu de fii.
Ei oricum scriu cărți.
Dar alung repede ispita asta, scrisul e lucrul meu: „orice faceți cu cuvântul” apoi „cu fapta„.
Scrisul, îndemnul, povața, învățătura, explicația, argumentul, logica sunt hrana cugetului, jertfa „duhovnicească” (Doamne, ce cuvânt deteriorat) căutarea și răspunsul, „de aceea”-ul fiecărui „de ce” care ne-au fost date să le împerechem cu entuziasm.
Pentru că asta lipsește celor greoi la auzit, leneviți la ascultare și amorțiți la argument: entuziasmul căutării, adrenalina răspunsului, serotonina cunoașterii.
Citeam dăunăzi din Iov: „Dumnezeu … este puternic prin tăria priceperii Lui.” Iov 36:5
Oricine este puternic prin pricepere. Căutarea aceasta a înțelepciunii este secretul celor tari, celor ce rămân în picioare după ce vânturile au doborât pădurea.
Am fost acum 2-3 săptămâni cu soția la Beliș, prin Răcătău, să vă pun niște poze….
Avem o țară frumoasă.
Cu multe curbe strânse.
Și cu păduri doborâte de vânturi.
Că în pădure copacii se fură pe sărite, pe rărite.
Și când pădurea e rară de tot, o doboară vântul deodată.
Acum zece ani nu se vedea nimic de la Mărișel la Beliș, acum se vede tot:
Ziceam de cel ce rămâne în picioare.
Mai sunt jaloane în jurnal: vânturile, furtunile, smeririle.
Dar și minunile, ridicările, mângâierile.. (Despre astea nu scriu nimic, că și bucătarul mănâncă, și chelnerul, dar nimeni nu-i întreabă ce, clientul de la masă se gândește la ce se gătește și se pune pe masă.)
Eu mănânc cam din tot ce pun pe masă și de aceea blogul mi-e și jurnal.


Biserica: comunitate cu sau fără brand?

23 ianuarie 2021
Câteva gânduri la moartea lui Vasile Taloș

M-a ținut în brațe când eram mic, a fost prieten foarte bun cu fratele mamei mele, apoi l-am reîntâlnit în perioada armatei când cel mai mult mergeam la Iuliu Valaori la biserică. Mi-a adus cireșe în acea vară, prin anii 70, când a venit din Jibou cu un IMS la noi în sat. L-am urmărit și după ce am abandonat brandul și mai ales anul acesta am ascultat cu mare interes predica lui „Brand sau comunitate„.
Se simțea în vorbirea lui teama că vor pleca oamenii de la brandul de cult (aprobat și sprijinit de stat) la brandul de youtube (apărut și susținut de tehnologia IT).
Cum adică, tu, enoriaș la biserica din cartier, când sunt programe online la biserica ta, în loc să stai acolo, dai click la Genesis sau Cireșarii și la noi va fi cu una bucată viewer mai puțin și la respectivii cu una bucată viewer mai mult?
Invazia posibilităților online dă asaltul și vechile metode cedează intimidate.
Brandul de youtube bate brandul cultic, internetul bate amvonul.
Cred că asistăm la dizolvarea unui mod de comunicare, a unui mod de educare, a unui mod de viață și ia naștere sub ochii noștri, în acest sfârșit de eră profetică un nou fel de educație, un altfel de comunicare, de comunitate.
Dar la altă întrebare aș vrea să răspund eu: cât de biblice sunt cele două concepte care se luptă, brandul cultic și brandul de Youtube?
Nu sunt biblice nici un pic.
Pentru că ambele modele cad la examenul din 1 Corinteni 1: „fiecare din voi zice: eu sunt al lui Pavel, eu al lui Apolo„, eu cireșar, eu baptist, eu genesis.
Nu importă legitimitatea celui din spatele etichetei, elanul sau munca lui, ci pur și simplu faptul că astfel de etichete nu sunt bune, nu sunt biblice, nu sunt eticheta bună.
Eticheta bună spune clar: „Orice faceți să faceți în Numele Domnului Isus.” Singurul brand sub care avem voie și nevoie să luptăm și să defilăm. (Deși cred că timpul defilării n-a venit, parcă astfel de defilări și parade se compară mai mult în likuri și număr de likuri, decât lupte. Care e pluralul de la Like? Lichele.??!! Divaghez.)
Noi, ca creștini nu ar trebui să ne abandonăm steagul, Stăpânul, numele, onoarea numelui, nici pentru Cultul fără de care părinții noștri nu aveau drept de sală, nici pentru Brandul fără de care canalul de youtube va fi vizitat doar de 20 de cunoscuți.
Dacă Daniel ar fi avut canal de Youtube, cam câte vizualizări ar fi strâns?
De la cine? De la robi sau de la babilonieni?
Sau poate ar fi fost aruncat mai repede la lei.
Nu mai trebuia pândă multă.
Aceste nume: baptist, penticostal, etc, sunt cele mai rușinoase aspecte ale creștinismului ultimelor secole.
Măcar dacă ar exista un angajament real în spatele lor, dar nimeni nu mai crede în ele, dar nici nu le dă jos.
Jalnic.
Iar atâta timp cât aceste țarcuri există, dracul tare se bucură.
Are unde-i închide pe oameni.
Domnul Isus de 2000 de ani scoate oile afară din staul, din staule, ca să fie o singură turmă.
Tânguiala pastorului că frații din biserici locale stau pe net la „branduri” și se simt parte din „prinții și prințesele” sau „cireșarii” e justă pentru el, dar varianta cult nu e opțiunea bună, ambele tipuri de branduri ar fi acuzate de apostol, pentru că pur și simplu nu țin cont de standardul biblic.

Acum va zice cineva:”dacă ne zicem toți creștini, cum ne deosebim, că toți își zic creștini?”
Am două răspunsuri:
1. Foarte puțini își zic doar creștini.
2. Chiar dacă toți și-ar zice creștini, numai o parte ar fi, nu ar însemna că cei ce sunt cu adevărat ar trebui să-și dea alt nume. Existența conținutului falsul nu justifică falsificarea etichetei.
Concluzii:
-ar trebui ca fiecare creștin biblic conștient, fiecare adunare să „lepede codița” cum zicea fratele Moldoveanu și să își dea doar numele de creștin, fără brand ridicol ca cel de Cireșarii” (Doamne ferește!) sau „prinți și prințese” sau numele istoric al cultului amenințat de dizolvare de către rețelele sociale.
-comunitățile cu alt brand decât cel al Domnului Isus sunt nebiblice, atât cele vechi, cultele, cât și cele noi de genul bisericax.com
-e posibil ca un creștin sau o adunare să aibă pagină web sau facebook, dar să nu fie brand și acest lucru este de dorit. Am întâlnit la unele adunări românești din diaspora, dar și la multe americane, și la politcienii americani tendința de a lepăda culoarea confesională. Acesta este un lucru bun, chiar dacă se petrece de multe ori doar la nivel declarativ, cel puțin jena de a te lăuda cu ceva nebiblic se ivește.
Cam, acestea au fost gândurile la moarte unui om cu inimă caldă, incontestabil sincer în faptele și acțiunile lui, chiar și în predica dinaintea morții.
Vasile Taloș a plecat, modelul lui de biserică: „în case” a rămas într-un București pe unde se plimbă mai mult desfrâul decât virtutea cum spunea Goga după ce a fost la adunare la Tudor Popescu, a mai rămas predica lui și a mai rămas întrebarea: spre ce ne împinge Dumnezeu cu Covidul?
Covidul și Video-callul au apărut cam deodată.
Covidul ne închide calea deplasării fizice, video-callul ne deschide calea comunicării față către față.
Eu cred că lucrurile merg în direcția bună.
Dumnezeu dorește să cumunicăm, dar sub brandul Lui.
„….s-o umplut internetul de spiritualitatea voastră” se plângea un comentator la o postare de la mine.
M-am bucurat, s-a împlinit visul lui Ioanid: „s-aud lumea-ntreagă vorbind, de Domnul pe uliți!”
Cum nu poți opri omul să dea click, acum și popa dă degeaba sfaturi: „nu mai puneți mâna pe cărțile sectarilor”, că de paginile web ale sectarilor e greu să scapi.
Nu audiență ar căuta Ieremia, Isaia sau Domnul Isus dacă ar trăi în epoca Youtube, ci să spună cuvintele Tatălui.
Astfel de țel ar trebui să avem și noi, să spunem și să facem ca profeții (robii), ca Fiul.
Slăvit să fie Domnul!


PS Port de multă vreme aceste gânduri în minte, dar teancul de cărți de pe masă nu mă lasă să scriu. Am citit o carte despre masacrul din Rwanda,brrr, înfiorător, apoi am început cartea Nadejedei Mandelștam, Fără Speranță, mărturii din timpul terorii staliniste. Și mai sunt cărți.
Dar din când în când îmi calc pe inimă, biruie gândul, vorba cronicarului și-mi dă ghes inima și mai scriu, cum am făcut și în această zi,


Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși

14 ianuarie 2021

Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?’  Tot aşa , cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Matei 20:15-16
Cât am stat în spital, m-am gândit la multe lucruri, versete, teme și dileme.
Unul din principiile de înțelegere ale Cuvântului divin pleacă de la conștiența existenței tainelor, a secretelor din Planul lui Dumnezeu. Iar acolo unde există un secret, unii îl cunosc bine, alții mai puțin iar alții deloc.
Certuri și neînțelegeri apar între cei ce cunosc doar câte-un pic dintr-o taină. Dacă n-ar ști deloc, n-ar pune suflet, dacă ar ști de tot, nu s-ar certa. Dar pentru că unele secrete se cunosc progresiv, gradual, unii le știu mai bine, alții mai puțin și apar neînțelegeri.
De aceea acolo unde un verset nu se înțelege bine sau deloc, trebuie să plecăm de la tainele mari: oare nu e legat de vreuna, că poate de aia e sens ascuns?
Taine în Biblie sunt câteva:
-taina împietririi evreilor
-taina Adunării
-taina lui Hristos (Adunarea)
-taina lui Dumnezeu (Hristos)
-taina Împărăției lui Dumnezeu
-taina Voii Sale
-taina Evangheliei
-taina fărădelegii
-taina credinței
-taina evlaviei (angajamentului)
Unele taine (secrete) se suprapun cu altele, pentru că toate fac parte din Planul tainic al lui Dumnezeu, ținut ascuns, dar descoperit în Noul Testament.
Taina e taină pân-o înțelegi, apoi nu mai e.
Cum se înțelege acest verset din titlu, cine sunt cei chemați, cine cei aleși?
Cu riscul să fiu pus pe rug pentru ce scriu, (fără scuza că mai sunt sub efectul anesteziei și al Tramadolului, deși după operație am meditat la ce vă scriu acum) îndrăznesc să afirm că textul se referă la evrei și la neamuri în mod diferit.
Aleșii sunt (la începuturi) dintre evrei, un număr mic, ceilalți au fost împietriți, chemații sunt dintre neamuri.
Acești puțini nu sunt dintre cei mulți, (cum ar părea), ci sunt împreună cu cei mulți.
În Adunare am fost chemați să fim una, puținii dintre evrei și mulții dintre neamuri.
E implicată taina împietririi evreilor.
Ținând cont de profeții, de împietrirea profețită, cum am arătat la istoria fariseilor, atâta timp cât o (mare) parte din Israel a căzut într-o împietrire, e clar că ceilalți sunt „aleși’ pentru mântuire.
Dacă nu se înțelege că evreii sunt împietriții și cei ce cred (atât evrei cât și neamuri) sunt prin contrapunere „aleși”, se vor aplica aceste apelative altor grupuri și grupări, separate de criterii desigur false.
Chemarea evangheliei se adresează însă întregii lumi, iar cei chemați sunt mulți.
Sunt două pilde unde găsim această expresie: pilda lucrătorilor viei și pilda nunții fiului de împărat.
Într-una, cei mulți sunt cei chemați la ceasul al treilea, al șaselea, al nouălea și al unsprezecelea (cei de la urmă) și cei puțini sunt „cei tocmiți cu un leu” (cei dintâi), în alta cei mulți chemați sunt cei de la răspântii și cei puțini nici nu apar, apare unul dintre cei „împietriți” care a fost aruncat afară.
Mai tâziu, când taina a fost dezvăluită, când idolatri din Efes au devenit creștini, apelativul „aleși” a trecut și asupra lor.
Ideea cu care trebuie să rămânem este că Dumnezeu a ales dintre toate neamurile un popor. Creștinii nu sunt o religie, ei sunt o altă națiune, diferită de cele formate la Babel.
Chemarea și alegerea mai pot fi două faze ale aceluiași proces.
Dacă la Babel oamenii s-au împărțit pe familii care vorbeau diferit, la rusalii s-au unit din toate popoarele spre a forma un popor nou.
Această apartenență la acest „popor nou” nu este dată nici de etichete, nici de nume, ci de perseverarea în credința primului ales, Avraam. Dacă ești bărbat, prin credință crești și devii fiu al lui Avraam, dacă ești femeie, devii fiică a Sarei. „Devenim” prin credința lui Avraam, urmași ai lui Avraam, nu prin declarare.
Chemarea și alegerea se „întăresc”, adică se confirmă, prin fapte. „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” 2 Petru 1:10
(gânduri din spital, de luna trecută. Pentru că atunci am fost sub efectul analgezicelor de după operație, confirm acum, cu mintea mai limpede ce am scris atunci și nu am publicat)


Costache Ioanid, poet între creștini, creștin între poeți

10 ianuarie 2021
Articol scris de Michael Iovin, fiul fratelui Mia Iovin, în ziarul Micro-Magazin, din New-York, 1987, la moartea lui Costache Ioandi

„De ziua Mulţumirii – Thanksgiving, s-a stins din viaţă, bogat în sărăcie şi strălucitor în singurătate, poetul creştin român Costache Ioanid. A fost coborât sub un mesteacăn între brazii şi şi păltinaşii opriţi în curmătura dealului de-o parte şi de cealaltă, orizontul ondulat, întrerupt doar de munţii cei mari, veşnic înzăpeziţi ai Oregonului. Din universul continuei sale suferinţe, sufletul poetului a trecut astfel în cel al continuei împăcări şi, la nunta sa, a căzut o stea.

Deşi restrânsă prin vicisitudinile sorţii la o circulaţie mai mult orală în zarea comunităţilor creştine româneşti, opera lui Costache Ioanid se bucură de o popularitate considerabilă. Poeziile sale străbat încoace şi încolo cu viteza gândului, pe foi volante şi pe bandă magnetică, sunt cântate la întruniri religioase şi difuzate în emisiuni radiofonice, fiind de mult intrate în patrimoniul neoficial al culturii religioase româneşti. Odată cu dispariţia autorului, afirmarea valorii şi semnificaţiilor acestei opere a devenit măsura probităţii intelectuale şi a simţului patriotic al posterităţii sale.

A zice Poet,  a zice Creştin şi a zice Român este rezumatul cel mai scurt şi mai cuprinzător al spiritualităţii de sorginte carpato-dunăreană. Dar a fi Poet Creştin Român înseamnă astăzi a purta trei cruci deodată – eterna damnaţiune a poetului, multisecularul martiriu al credinciosului, şi, în ultimele decenii, calvarul mistuitor de a fi român. Costache Ioanid  a ştiut însă de o singură Cruce, pe care a purtat-o nu ca povară ci ca steag:
El mi-e steag şi El mi-e soartă,
Eu îl port. Dar El mă poartă.
Cu cât vântu-I mai semeţ,
Cu-atât steagu-I mai măreţ.
Mic şi slab stegar sunt eu
Însă steagu-I Dumnezeu. (Dumnezeu e Steagul meu).

Avântul acestui imn militant cântat la numeroasele ocazii în ţară şi în străinătate, dă seama de calitatea de român a autorului care, deşi umilit şi terfelit în ţara lui, nu a pregetat să păstreze vie conştiinţa poporului său, încălzind-o la lumina cuvântului simplu dar bine ales, mobilizator:
„Dacă tu ai ochi să vadă,
dacă tu ai duh să creadă,
Iată steagul! Altul nu-i.
Pleacă fruntea-n faţa Lui!
Tu eşti lut. Şi lut sunt eu.
Însă steagu-I Dumnezeu!”

Scris şi popularizat în România, sub imperiul fricii generalizate şi al ateismului instituţionalizat, versul Iată steagul! Altul nu-i! întruchipează gestul purtătorului de ştafetă şi demnitatea unei personalităţi de elită al cărei crez nu a fost cel al capului plecat ce sabia nu-l taie. Dimpotrivă:
„Nicidecum, nicăieri, niciodată
gândul meu altui domn nu-l aştern.
În Isus viaţa mea e bogată,
Stea eternă în cerul etern!” (Nicidecum).

Nicidecum e replica poetului dată celor care, recunoscându-i talentul, l-au somat să-şi lepede credinţa. Fireşte, fermitatea lui i-a anulat accesul la notorietate publicistică şi i-a adus, în cele din urmă, exilul cetăţenesc. I-a asigurat însă preţuirea cea mai caldă în cercurile frăţeşti, dar, vai, cu o putere de înţelegere mereu mai prejos de sensibilitatea lui excepţională. Pe când se afla încă în ţară, i s-a publicat în America volumul Taine (Door of Hope, 1981), dar ar fi de aşteptat ca, în chip de omagiu, tezaurul manuscriseor sale de-o viaţă să fie cât mai degrabă restituit pe de-a-ntregul şi fără plată poporului român şi poporului ales căruia i se cuvine.

Inspiraţia lui Costache Ioanid n-a fost însă legată de setea de faimă şi de omagii. Nu pentru lumina rece a tiparului a compus el. Şi tocmai prin perseverenţa lui în deplină modestie va rămâne în memoria tuturor nu doar poet între creştini, ci mai ales un creştin între poeţi. Întreobsesiile sale poetice răsună pregnant o întrebare:
„Isus ne-a dat un Ghetsimani!
O Golgotă! Un nume
ce timp de două mii de ani
a’mbogăţit o lume;
Cuvântul care ni l-a spus şi azi în inimi scurmă;
Dar noi cu ce vom merge sus?
şi ce lăsăm în urmă?” (O, poate, mâine).

A răspuns într-un corpus vibrant cu timbrul unic al poetului cult (adică nu „popular” sau „naiv” ca alţi poeţi creştini). În rostirea lui ecourile literaturii române clasice şi moderne sună epigonic sau numai în sensul în care Eminescu însuşi s-a socotit un epigon. Prin contrast însă, Ioanid  nu a cântat pasiunile omeneşti, ci patima divină, nu avatarurile făpturii ci tainele firii şi nu l-a stăpânit delirul ci rigorile spiritului.
Centrul absolut al operei sale îl ocupă ISUS Mântuitorul, Cel revelat, iar minunile naşterii, morţii, învierii şi revenirii Sale, după o vreme. . .”


Păcatul nu este supranatural

9 ianuarie 2021
O pledoarie împotriva calvinismului

Păcatul e foarte natural.
E „natura” umană, cum se zice.
Firea noastră, pofta ei, a ochilor de carne, lăudăroșia vieții, lenea, curiozitatea morbidă, bârfa, certurile, toate sunt păcat, păcate.
Nu ni se cer revelații să păcătuim, nu facem slujbe și eforturi, ne vine.

Nici cugetul nu este supranatural, ne mustră.
Pe toți ne mustră, toți avem cuget.
Pe unii mai mult, pe alții mai puțin.
În orice om există o luptă între cuget și gânduri.
Gândurile tot mai deformate de filozofii care îndreptățesc, se luptă cu bietul cuget tot mai înnădușit de nelegiuire.
Nimic nu e supranatural până aici.

Nici Biblia nu e „supranaturală”, e o carte.
E în limba noastră, e text, sunt istorii, legislație, sentințe și da, multă profeție.
Istoria din Biblie se poate verifica, e confirmată de muzee, șantiere arheologice, texte antice și de bunul simț.
Legislația biblică stă la baza statelor, la fel sistemul punitiv.
Biblia se poate înțelege, de aceea a fost scrisă, să fie citită, gândită, înțeleasă.
Profețiile se pot verifica, mai ales că mare parte din ele s-au împlinit, unele cu date exacte.

Citirea Bibliei este iarăși un lucru natural, îl poate face oricine, sau ascultarea explicațiilor din Biblie.
Omul măcinat de păcat, de mustrările cugetului sau de greutatea religioasă poate dori să scape, și acesta este un lucru natural.
De unde începe oare supranaturalul?

Pentru că postarea a pornit de de aici, de la întrebarea:
de unde începe supranaturalul în mântuire? Ultimele zile am ascultat multe predici, întruna din ele un predicator spunea simplist că procesul mânturii este „o intervenție miraculoasă a lui Dumnezeu în viața omului.”
Măi să fie?
Nu zic, e o părere confortabilă, îți asigură o liniște netulburată: „înceapă Dumnezeu”!… să și termine, nu? Nu ai de ce te stresa de cel de lângă tine.
Dar e adevărat?
Omul păcătos nu are de făcut altceva decât să aștepte „supranaturalul” ca să vină ca vara trăznetul? (Și trăznetul vine după fulger și doar când înnorat.)
Și omul mântuit nu trebuie oare să-i poarte în inimă pe cei dragi, să-i „nască prin evanghelie”, ca Pavel pe Corinteni, să „sufere durerile nașterii” pentru cei păcătoși? Până „va lua Hristos chip în ei”?!
Afirmațiile astea cu supranaturalul necesar, scoase de teologi „care n-au ratat un prânz”, păstrează mințile într-un confort criminal.

Gândeam la asta dăunăzi, când întorcându-mă la lucru, mă aștepta fiul unui colaborator de la lucru, tatăl lui este un mare specialist în domeniul lui. Știam că e bolnav, tatăl. Leucemie, internat din nou la hematologie. Fiul a venit să mă roage dacă nu pot să donez sânge. Am mai donat, dar țineam minte ceva, am verificat la centrul de transfuzii pe net: „trebuie să nu fi avut intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni”. Eu am avut luna trecută.
Dar am povestit un pic cu băiatul, am urat sănătate tatălui și…atât.

Mi-am dat seama cât de natural ar fi fost să-i spun în cei peste 10 ani de colaborare naturalețea istoriei creației, a evangheliei, speranța viitorului. Nu i-am spus, că aveam ideea că a fi moral și corect e suficient să-i stârnesc interesul, eventual aș fi vorbit mai multe dacă mă întreba el. Nu m-a întrebat nimic niciodată, era fericit că-i plătesc facturile la timp. Acum regret. Am avut vagi discuții, știa că sunt pocăit, avea rude pocăiți și cunoștea ceva din Biblie. Odată, am mers la el la firmă și se auzea Vocea Evangheliei. Dar nu e destul, acum regret. Poezia „Mi-ai fost vecin și cumsecade” îmi răsuna în urechi!. Mult rău mi-a făcut calvinismul.

Și mântuirea este naturală. „Cine va crede”. Ce să creadă? „Ce ni se vestise.” De profeți desigur. „Crezi tu în profeți?” Nu întrebi așa ceva pe un „mort” prietenii mei calviniști, îi conduci pe oameni prin judecăți și profeții, prin pedepse și răsplăți până la cheia mântuirii: predarea sufletului sub autoritatea Celui ce ce S-a smerit că a încins un prosop și apoi S-a lăsat răstignit de dușmanii săi. Textele ce se cer crezute se pot citi natural în Biblie și fără revelații „supranaturale”, sunt scrise în limba română. E descriere, narațiune, ce s-a și întâmplat și au scris apostolii, Biblia adică. Natural, simplu, pagină cu pagină, fără intervenții miraculoase, că nu se poate. Să ajungă omul să creadă în pedeapsă și răsplată, în curățire și albire așa cum n-are ce face și crede în păcatul „natural”, păcat de care nu se poate lăsa. „și se va boteza„….cum? în apă? când? după ce citește Biblia și crede. Totul e natural. Dar durează, ia timp, zi de zi, plâns, explicații, rugăciune și de la capăt, nu chemări mistice în acompaniament de orgă, la sfârșitul unei predici cu mai multă emoție decât pildă, profeție și logică, în ambianța unui templu fastuos.
Vestirea evangheliei este muncă de demolare, de dezmembrare. 10 ani din viață m-am ocupat (pe lângă serviciu) cu dezmembrări auto, ocazional. Nu e ușor, deși pare. Lucrurile nu-s făcute să se dezbine fără efort. Nici diavolul nu-și lasă prada ușor, trebuie unelte și efort. „Noi dărâmăm izvodirile minții” e un proces, nu un moment. Dar e natural.

Natural este să fie ajutat omul să înțeleagă. Să fi fost făcut să vrea, să fi plâns cineva lângă el, cum a plâns Pavel la Efes lângă fiecare, cum s-a purtat cu ei ca un tată cu copiii lui, sau ca o doică. Natural. Să sufere cineva durerile nașterii lui. Să-l „nască prin evanghelie„, dar pentru asta să-l poarte în inimă înainte o vreme, cum își poartă mama fătul în ea. Să ajungă omul „natural” este să-și dea singur seama cât e de tare și ne „natural” păcatul din el și cât de strâns îl ține legat. Natural este să vadă în Biblie că alții au scăpat, că se poate.

Și de pe-aici doar începe supranaturalul. Când i se prezintă fiecărui om calea deschisă spre cer, prin Cuvântul venit din cer, care descrie „cerul deschis”, calea nouă și vie, posibilitatea de a cere direct lui Isus izbăvire și mântuire.
Când pentru prima dată omul cade pe genunchi și cere cu credință eliberare de păcat, pacea și liniștea, bucuria și încrederea pe care le primește sunt primele lucruri supranaturale. Dar până aici e un drum lung al cugetului și nu avem în Scriptură exemple de scurtături.

S-a răspândit și am fost și eu entuziasmat de rețeta mântuirii instant, prin revelație. Nu scrie „să vă dea un duh de descoperire”? Și n-am prea plâns nici eu lângă mulți, nici n-am prea dădăcit. Am așteptat s-o facă Domnul, „să-i cerceteze”. „Doamne atinge-te de inima lor!”, am crezut rugăciunea asta. (Cred că e catolică, în Biblie nu este așa ceva.) Dar era comod. Doamne iartă-mă!

Calvinismul și carismatismul au în comun această „scurtătură” a pretenției de supranatural. Calvinul zice: Domnul lucrează în om, iar carismaticul îi prezintă omului o lucrare instantă falsă a Domnnului: emoția. Fără Biblie și fără credință, fără proroci, promisiuni sau pedepse.

Pentru cel ce vestește Cuvântul lui Dumnezeu din dragoste de oameni și de Dumnezeu și fără alte interese, sunt o mulțime de argumente naturale care pot conduce sufletul spre poarta supranaturală a revelației și iertării, spre a cere singur mântuirea sufletului său, spre a-i arăta cum să ceară de la Dumnezeu el însuși, nu altul pentru el. Natural, așa cum v-am scris și eu vouă azi, desigur, celor ce ați ajuns cu cititul până la sfârșit.






6000 de zile

8 ianuarie 2021

6000 de zile mai am până voi împlini 70 de ani. Dacă le apuc. Moise spune în Psalmul 90: „Învață-ne să ne (dez)numărăm bine zilele.” Și că anii vieții noastre se ridică la 70. Și că să luăm aminte la urgia Lui Dumnezeu.

Nu am mai scris versuri azi, le pun pe cele de la 7000:
Am schimbat doar o cifră.

Doar 6000 de zile mi-au rămas,
tot mai probabile și tot mai rele,
și tot mai diferite de acele
ce le-am trăit până-n acest popas…”

S-au dus de-acuma anii de putere
cu zilele de cântec și de vis,
m-așteaptă anii (după cum e scris)
în care nu găsesc nici o plăcere.

Se-ntunecă și soarele și luna
alți nori și vânturi crengile-mi îndoaie
îndată dup-abia trecuta ploaie,
iar stelele nu se mai văd niciuna.

Măcinătorii s-au împuținat,
privesc prin două rânduri de ferestre,
ecouri de cântări și de orchestre
le-aud înăbușit și-ndepărtat.

Urmează anii-aceia când pe drum
mă sperii și mă tem de-orice-nălțime,
cum scris-a Înțeleptul din vechime
pentru neînțelepții de acum.

Țărâna se întoarce în pământ
precum a fost și cum e programat,
iar Duhul către Domnul ce l-a dat
se-ntoarce, să se-mbrace-n alt veșmânt.

Prin Moise, în psalmul nouăzeci
lăsat e scris că viața noastră zboară;
deci timpul să-l privim ca o comoară
că anii nu prea trec de șaptezeci.

Nu ani, ci zile să dez-numărăm
luând aminte la a Lui urgie
și-n zilele puține ce-o să fie
o inimă-nțeleaptă căpătăm.”

La urgie mă gândeam în 2018, dar nu m-am putut gândi la pandemie. Nu sunt profet.
Ce repede au trecut 1000 de zile.
Pentru cei care nu știți, acum vreo zece ani am început să-mi dez-număr zilele.
Atunci am scris postarea de 9000 de zile și o poezie, era 24 octombrie 2012.
Am scris și o poezie atunci.
A fost apoi postarea de 8000 de zile, în 19 iulie 2015.
Apoi, în 14 aprilie 2018 a fost postarea de 7000 de zile.

Dacă tot suntem cu versuri, pun și versurile de la 9000:

9000 de zile poate mi-au rămas,
poate nici atâtea, poate numai una
poate astă-seară fac al morții pas
poate astă seară îmi primesc cununa.

9000 de trepte să le urc mai am
tot mai tare omul dinăuntru mi-este
și-mi întinerește Noul meu Adam
ce le pare astăzi altora poveste.

9000 de fire: petecitu-mi cort.
zilnic se desșiră unul câte unul,
tot mai greu îmi pare carnea să mi-o port
moștenirea vieții lui Adam străbunul

9000 de jertfe-n locul Cel Preasfânt
să le-aduc pe-al Slavei aurit altar,
să primesc cum scrie-n noul Legământ
zilnic, măsurate bogății de Har.

9000 de zile rele și pustii
mi-ar fi calendarul vieții care-mi vine,
de n-aș cere-ntr-una și de n-aș primi
Har și-nțelepciune felurite-n mine.

9000 de zile crucea să mi-o duc
și să simt plăcere-n chin și slăbiciune,
să mă socotească: ”bun de balamuc”
și să-mi socotească vorbele: ”nebune”!

9000 de zile! și dac-aș trăi
chiar mai multe încă fără crucea Lui,
dacă nu le-ar umple felul Lui de-a fi
aș trăi zadarnic, rătăcit, hai-hui!

9000 de zile să mai număr sânt
poate mai puține n-am de unde știi,
să le număr bine, să vestesc, să cânt
Harului de slavă, laudă a-I fii.

Mâine se împlinește o lună de la ultima intervenție chirurgicală pe care am avut-o, a treia din viață, și cu fiecare anestezie generală se mai duce câte-un snop de neuroni.
Anul acesta, cu covidul, am devenit tot mai conștient că e posibil să nu mai fie 70 anii vieții noastre. Cei ce au ieșit din Egipt au pierit în pustie înainte de a împlini 60 de ani, a fost probabil tot vreun covid și atunci, tăia bătrânețea de pe listă.
Dar nimic nu poate elimina învierea din Plan.
Slăvit să fie Domnul.


Prezentare de carte pe Youtube: Eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți, Fernand Legrand

7 ianuarie 2021

În punctul în care am ajuns acum trebuie să demistificăm anumite practici sau experienţe care în viaţa multora sunt un derapaj inconştient de la Scriptură. Iată mărturia depusă de părinţii lui pentru un tânăr creştin autentic: când fiul lor a coborât din camera lui după ce a fost înaintea lui Dumnezeu în vorbire în limbi, s-a putut vedea pe chipul lui că în el se petrecuse ceva. Era aproape cum a coborât Moise de pe munte transfigurat de prezenţa lui Dumnezeu.
De necombătut şi convingător, nu-i adevărat? Aşa pare să fie. Dar, ca să credem aceasta, ar trebui să trecem sub tăcere tot ce am spus despre scopul vorbirii în limbi. Ar trebui să lăsăm la o parte faptul că acesta nu era un semn pentru credincioşi, că practicarea acestui dar nu era acordată tuturor şi că nu se zice nicăieri că trebuie practicat acasă, cu atît mai mult cu cît folosirea lui s-a terminat. Acestea sunt trei lovituri date de Biblie, fără să le socotim pe celelalte pe care nu le pot reaminti fără a trebui să zic tot ceea ce am zis deja.
Toţi cei ce se miră respectuos de asemenea experienţe nu-şi dau seama că Scriptura este ignorată şi ei se află în plin subiectivism, religiile orientale oferind mai mult în privinţa aceasta. Cei care au avut privilegiul să citească cartea Combats (Lupte) a părintelui Chiniquy, acest preot canadian care s-a convertit după cincizeci de ani de stat în Biserica Catolică, vor face bine să-i recitească, dacă pot, mărturia.
El relatează că, în viaţa lui de preot, clipele cele mai binecuvîntate, mai înălţate, le-a petrecut în adorare în faţa ostiei. Atunci a atins el sublimul. El se simţea transportat, înălţat, transfigurat. După convertirea lui, acest „sublim“ provenit din doctrina transsubstanţierii i-a apărut ca o nelegiuire. Şi totuşi ce înălţare de suflet, ce exaltare, ce mărturie!
citat, pagina 67

Prezentare de carte pe Youtube: Eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți

Un nou playlist pe canalul Youtube Vestea Bună: „Înștiințări profetice” Prima înregistrare: Criza imigranților(1). Cuvânt înainte.

3 ianuarie 2021


Voi trimite o mulțime de vânători…” spunea Dumnezeu profetului Ieremia acum aproape 2600 de ani, în Biblia care a început să se tipărească masiv doar acum 500 de ani, să fie citită de popoare care au început să fie alfabetizate acum 200 de ani și să fie tradusă spre aproape toate popoarele, doar de acum 100 de ani încoace.
Viteza împlinirii evenimentelor profetice ale istoriei crește exponențial și tot la fel ar trebui să crească și cunoștința noastră.
Ce cunoștință?
Cunoștință de Dumnezeu, de etica Lui, de dreptatea Lui, de Planul Lui și de cerințele Lui pentru noi.
Așa spunea mai târziu puțin de Ieremia, profetul Daniel, tot la dictarea lui Dumnezeu: în zilele din urmă „cunoștința va crește” și mai zicea că mulți vor citit profeția. Desigur, profețiile.
Numai cunoscând corect ce gândește Dumnezeu, ce vrea el să fim noi, ne vom putea alinia dorințelor Lui.
Identific în textul din Ieremia 16:16 exact acest proces de „exod” al evreilor spre Israel, exod început acum 120 de ani și numit sionism.
Pentru că ideea sionistă (ideea plecării spre Sion-Israel) este refuzată de majoritatea evreilor din diaspora, Dumnezeu, care scris aceste lucruri dinainte, folosește într-un fel forța pentru a-i sili să plece, la fel ca odinioară din Egipt.
Asta arăt prin acest scurt clip, că Dumnezeu îi ugărește pe evrei în Israel și prin imigranți.
Când am scris acele articole pe care le veți vedea în clip, nu știam nimic de covid, acum e mult mai clar.

Criza imigranților

Sunt de modă veche, dar nu mă las.
Revista mea la care am visat din adolescență, continuă. Visul meu.
Poate toate acele vise ar fi fost uitate și n-aș fi avut martori, dar băieții cu ochi albaștri au avut grijă să înregistreze. Cu siguranță și sunt și îngeri care fac același lucru acum.
Așa a fost scanat (visul) din una din scrisorile pe care i-am trimis-o soției atunci, (oricum le-au citit pe toate):

Din dorința mea de a face lucrul lui Dumnezeu, atunci am vrut să tipăresc o revistă.
Am reușit un pic, dar a venit revoluția.
Da, am lucrat și la prima revistă creștină de după revoluție, Alo se numea, în februarie 90 vindeam cu 3 lei bucata în fața la Librăria Universității, am dat 3000 de bucăți într-o singură zi, era coadă.
Acum blogul, canalul de Youtube și paginile de Facebook sunt „revistele mele”.
Cu „tentă” „strict religioasă”, cum corect au observat băieții cu ochii albaștri.


Voi încerca (nu promit) să păstrez un ritm al postărilor acestui playlist, cât și al prezentărilor de carte.
E necesar să treacă fiecare creștin de la faza de a gusta, de la superficialitate la aprofundare, la amănunțime, la „luare aminte și „băgare de seamă”.
Pe Youtube atrag atenția, pe blog stârnesc interesul și pe Facebook discut cu puținii cu adevărat interesați din mulții care scriu.
Slăvit să fie Domnul.
Socotesc un privilegiu nevisat ca să ajung după 32 de ani de la nivelul de adunat litere ca Gutenberg, la editare online text și video, publicare și promovare.
Pentru toate mulțumesc lui Dumnezeu care ne pregătește din timp pentru aceste vremuri.


Canalul de Youtube Vestea Bună

1 ianuarie 2021

Am avut timp liber și putere de lucru, așa că m-am ocupat câteva zile cu aranjarea canalului de Youtube Vestea Bună.

https://www.youtube.com/c/YoutubeVesteaBună


Am creat 8 Playlisturi (Liste de redare) pe subiecte:
-Pe urmele Apostolului Pavel prin Macedonia
-Pe urmele lui Alexandru cel Mare
-Pildele lui Dumnezeu
-Controverse
-Persecuții
-Urgii
-Profeții
-Mai mari ai noștri, probabil voi mai adăuga liste și cu siguranță voi adăuga videoclipuri la listele existente
Vă invit să parcurgeți listele și cu siguranță veți găsi mai ușor subiectele la care rezonați, fără să vă pierdeți în șirul cronologic de înregistrări.
Dați click pe Playlisturi și veți găsi această structurare.
Vă invit de asemenea să comentați la „Discuții” sau pe email: vesteabunamail@yahoo.com sau să vă abonați la canal.

După cum poate știți, răspund la comentarii și pe Facebook, pe cele două pagini:
https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ (pentru creștini) și
https://www.facebook.com/Cite%C8%99tebiblia-1755967537981921 (pentru evanghelizare)
Consider că nu există niciun altfel de trezire decât trezirea minții, iar aceasta se face prin înștiințări.
„...caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări.” 2 Petru 3:1
Înștiințările se referă la mai multe aspecte, după 2 Petru 3 :
1. Cel mai important aspect este de a ne aduce aminte „de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci” și deasemenea de „porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.”
2 Aducerea aminte a promisiunii venirii Lui
3. Amintirea potopului
4. Conștiența unei pedepse a omenirii prin foc
5. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
6. Cerul și pământul cel nou.
7. Înțelegerea exactă a Scripturilor
8. Vigilența față de cei ce caută să ne abată de la acest traseu mental


Ce treabă are bradul cu Nașterea Domnului Hristos? Alin Loloș despre idolatria din luna Decembrie

24 decembrie 2020

Dacă tu îi spui copilului și despre Moș Crăciun și despre Domnul Isus, când va crește și va afla că nu există Moș Crăciun, va crede la fel și despre Domnul Isus! Nu amestecați adevărul cu minciuna!
Faptul tu faci brad de la an la an. arată că e un stil de viață devotat lumii și sigur ești atat de libertin încât faci compromis în multe.
Tu vrei să trăiești după ce este clar scris în Biblie sau după mersul lumii?
Scrie undeva că Hristos Domnul S-a născut pe 25 decembrie? Sau scrie că trebuie sărbătorit cu brad, cadouri sau lumini?
Hristos Domnul e adevărata Lumină care luminează pe toți care au fost născuți din El.
De ce asociază lumea bradul de crăciun cu nașterea Domnul Hristos Isus?
Bradul de crăciun cel împodobit trebuie asociat doar cu un Tomberon.

Alin Loloș despre idolatria crăciunului, 10 dec 2017

(Menționez că nu sunt de acord cu toate punctele de vedere ale lui Alin, mai ales cu calvinismului lui (boală trecătoare socotesc) și cu faptul că a ales să poarte un nume de genul „Al lui Pavel, al lui Apolo”…)


Testul focului

19 decembrie 2020

Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,  lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
Trec aproape zilnic, când merg la lucru, pe lângă o casă neterminată.
Am trecut și azi-dimineață. Știu povestea casei de la un vecin. Cineva a construit-o fără autorizație prin anii 2000 și apoi legislația s-a înăsprit și n-a mai fost posibilă „trecerea în legalitate”.
Probabil casa va fi demolată și se va pierde toată munca acelor constructori, toată plata lor.
Cât efort: să pui cărămidă pe cărămidă, să faci cofraj, să întinzi fier, să torni beton, dar fără proiect, fără verificare, fără cadru legal, dar bani, efort și entuziasm, da.
Casa asta n-a trecut testul aprobării inspecției în construcții, poate.
Probabil are vicii ascunse.
Ce folos de atâta muncă, dacă nu a fost în cadru legal?
N-a trecut testul.
Și m-a dus gândul la tot Clujul, cum se vede seara de pe Feleac, atât de spectaculos.
Conform Cuvântului lui Dumnezeu, „pământul cu tot ce este pe el, va arde„. Și Clujul tot.
Și casele cu autorizație, și cele fără.
Ce metodă are Dumnezeu de testat lucrările? Focul.
Focul judecății, cuptorul mâniei.
Aurul, argintul și pietrele scumpe trec de foc.
Lemnul, paiele și trestia ard.
La sfârșitul vremurilor, Dumnezeu va testa lucrările prin foc.
Ce ispită avem acum să devenim vizibili, (relevanți se zice acum) să ne vadă lumea, să fim băgați în seamă, să influențăm pe cei din jur! Ispita se transformă în a începe să construiești cu cele mai vizibile materiale: lemn, fân, trestie. Se construiește repede, se vede de departe, te laudă toți nepricepuții.
Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, e ilegal.
Constructorul care știe că lucrarea lui va fi arsă pentru testare nu este interesat de volum.
Nici de cifre mari, nici de săli mari, nici de donații mari, nici de multe like-uri sau mulți urmăritori pe canalele de media, ci de cu totul altceva: cum să fie plăcut lui Dumnezeu.
Iar lui Dumnezeu nu-i place lemnul, nici fânul, nici trestia.
Să mergem puțin la simbolistică, ce înseamnă fiecare element:
1. Lemnul era materialul de bază pentru idoli,Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi…” Ieremia 10:3-5
Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.” Isaia 44:13
Acestor idoli li se alocă puteri, au o vrajă asupra mulțimilor, lemnul reprezintă vrăjitoria religioasă, o cursă perfidă a sufletului.
Cercetează-te dragul meu: ești credincios sau religios? Ai credință în Cuvântul scris al Bibliei sau ești îmbătat de vrăjitoriile religioase? Ispita de a tăia lemne din pădure și de a construi cu ele e mare, să dau exemple:
a)-nu e destul să vestești Cuvântul cu simplitate, nu te bagă nimeni în seamă, ia să mergi la seminar, să iei titlu, să fi ordinat, să scrie înainte de numele tău: pastor, sau reverend, cum te privește lumea! Dar oare om nătâng, forța argumentului tău e mai mare dacă ai titluri? Sau dacă ești un nătărău și un încuiat religios, va schimba titlul sau ordinarea ceva? Dacă îți mai pui și o haină specială, un guler alb, vraja e totală.
b)-nu e destul să te aduni ca adunare în casa unui frate sau într-o sală simplă, obișnuită, care chiar poate fi folosită și la altceva în restul timpului. Nu, trebuie sală dedicată. Apoi sala se împodobește, i se pun semne și cruci, un mic turnuleț, apoi un turn mai mare și o cruce uriașă în vârf, un amvon grandios în mijlocul unei săli reci și respingătoare. Asta e vraja locului sfânt. A, am uitat de dedicare, ceremonia aia de sfințire a clădirii…care va arde. Mai sunt exemple.
2. Fânul reprezintă încrederea în oameni, în personalități, în nume și în mulțimi. Mă găndeam la nicolaiții din Efes, de ce erau eretici? Pentru că erau nicolaiți, și-au dat alt nume, ca „cei ai lui Pavel„, „cei ai lui Apolo„, secte și diviziuni. Ce reprezintă fânul? „….Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade…” Isaia 40:6-8
Fânul reprezintă oameni, mulțimi, grupuri, „căpițe”, identități folositoare celor ce le-au creat și le perpetuează.
Vizibile ca fârciturile.

Ce este o verighetă de aur, un inel sau un diamant pe lângă o fârcitură? Nimic.
Nici să nu povestim, n-ai ce arăta.
Când cineva stă în fruntea unei mari mulțimi care-l ascultă, autoritatea aceluia pare indiscutabilă.
Până la foc.
3. Trestia reprezintă autoritatea sau încrederea în autorități, în stăpâniri și domnii. Egiptul decăzut era numit o trestie: „…În cine dar ţi-ai pus încrederea…? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă,  care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului…” 1 Împărați 18:21
Astăzi avem culte religioase, partide politice și corporații comerciale, autorități ademenitoare, toate oferă diferite ierarhii, posibilități de urcare socială pe diferite paliere: politice, economice și religioase. Și fiecare ademenit urcă fericit pe scara lui, cu viteze diferite, de 3, 5, 7 fuștei pe viață, care-cum, producându-și adrenalină din felul cum dă și capătă laudă de la sau la ceilalți alergători spre nimic. Ca în vestitul filmuleț:

Happines, evident, filmul e dinainte de covid

În această lume de lemne, paie și trestii, să vrei să ai doar un giuvaer, o comoară mică, invizibilă, te face un exclus. Dar doar giuvaerul va trece de foc, doar cei care trăiesc cu gândul să vrea să fie doar plăcuți lui Dumnezeu, nu oamenilor. Nu contează cât efort ai făcut pentru construcția de paie sau lemn, contează dacă trece de foc ceea ce ai construit, dacă nu este vrăjitorie religioasă, încredere în oameni sau propășire corporatistă. Am scris ca să vă ajut să puteți selecta țelurile pe care le urmăriți!
Cu gândurile acestea am ajuns la serviciu dimineață și cu multe altele, acum când simt că prind puteri să pot relua activ postările pe blog. Fac în mod normal 11 minute până la lucrul, dar de când cu pandemia și mai puțin. Apoi am primit pe mail rezultatul testului histopatologic de la operația de săptămâna trecută: colecistită cronică litiazică. Rezultatul explică multe din starea mea din ultimii ani, mai ales că acum, după operație mă simt mult, mult mai bine decât înainte, atât că mă mai trag un pic firele, dar starea dinainte a fost tare rea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.
Aurul-credința, argintul-Cuvântul lui Dumnezeu și Pietrele Scumpe-relațiile cu creștini adevărați care învață pe alții, ar trebui să ne fie materialele de construcție ale templului ființei noastre.
Câteva întrebări pentru cuget:
Cu ce materiale zidești?
Ești pregătit de control?
Ești pregătit de testul focului?
Ești mulțumit că ești ca toată lumea și toată lumea este ca tine sau cauți să fi „plăcut lui Dumnezeu” tot mai mult?
Testul focului este foarte aproape. Semnul drumului lumii acesteia este „drum înfundat”:

Pentru noi, cei ce credem și așteptăm pe Domnul este ceva de genul:

…urmează plecarea.
Dacă cumva te vezi pe drumul greșit, construind cu materiale ilegale, la un proiect fără viitor, te îndemn să te pocăiești înaintea lui Dumnezeu, să-i ceri iertare, să-ți mărturisești neputința și greșeala, să intri în legalitate cu Dumnezeu, să cauți îndreptarea vieții tale, timpul pocăinței expiră.








„Mie trebuie să-mi spui adevărul întreg! Sunt soția ta!”…la plecarea sorei Domnica

7 decembrie 2020

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmul 116:115


Am citit de atâtea ori și mi-a prins atât de bine istoria „dezconvertirii” unui proaspăt „convertit” din om obișnuit în informator al viclenei securități. Acest pasaj e absolut unic în istoria acelor ani de teroare: să-ți pui nu problema vieții, nu problema supraviețuirii familiei, să nu te gândești la avantajele copiilor, să te gândești să spui adevărul. Erau anii 50 după război. Cui îi păsa de adevăr într-o lume a mascaradei instituționalizate și a prefăcătoriei generale?
(Inițial am pus o poză care mai este pe acest site, cu ei amândoi în vârstă, dar apoi am luat un print screen cu poză cu ea tânără. Cred că Dumnezeu nu va învia bătrâni, adică nu va fi nimeni bătrân la înviere, cred că vom fi toți în plinătatea puterii, poate de aceea îi va zice „trup de slavă”. O țin minte pe sora Domnica mai mult pe pat unde a stat în ultimii nouă ani și unde am vizitat-o de fiecare dată când am fost în State. Dar cred că e drept să pun această poză, care probabil e de pe vremea războiului. Ziceam că o vedeam țintuită pe patul din care nu s-a dat jos nouă ani și în timp ce o ascultam vorbind cu prospețime, cu claritate, cu vigoare și cu o limbă română impecabilă aveam în minte acest verset: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11)
Verticalitatea acestei femei care și-a luat credința în serios, (credință ce i-a fost coloană vertebrală, nu un accesoriu ocazional) a inspirat generații întregi de oameni care au cunoscut-o.
În spatele oricărui om mare stă o femeie de caracter și acest lucru l-am văzut și eu în viața acestor doi oameni.
I-am cunoscut bine, începând de când fratele Mia l-a botezat pe cumnatul meu, prin 1994, apoi când a fost la noi și i-am fost șofer prin 1997, apoi în 2002 la prima mea vizită în America, apoi de fiecare dată când am mers pe-acolo.
Am trăit stranii ciudățenii în legătură cu ei. Cel mai ciudat lucru (care s-a repetat de fiecare dată când am încercat să mă apropii de câte unul din cei ce au fost închiși, Dorz, Moldoveanu, Mladin, Iovin) a fost faptul că imediat după ce i-am cunoscut, câte un „frate” sau „soră” care obligatoriu ne cunoșteau pe amândoi, îmi strecurau câte o informație negativă, o mică pată de pe biografia celui apreciat de mine. Așa a fost și cu ei. Vă spun o poveste pe care n-o știu mulți:
Prin anul 1996-97 am avut un vis ciudat cu 3 elemente distincte legate de o apă mare, de un pom fructifer de un soi pe care nu-l mai văzusem și de un dialog ciudat cu un om pe care nu-l cunoșteam. (Eu cred în vise, mai ales în ale altora, sau care implică mai mulți martori independenți, dacă se împlinesc fără ca ei să știe mai ales, sau fără să înțeleagă, în sfârșit. Nu cred în vorbiri în limbi și profeții acum, dar în vise fără trâmbițe înainte și în vindecări fără tam-tam cred.) Pe moment am uitat visul. Prin 1993 trecuse cumnatul meu „apa cea mare”. Prin 1998 cumnata mea cu familia ei trec și ei „apa cea mare” și ajung în America. Rămânem în țară doar eu cu soția, din familia ei, cu părinții. În 2002 ajung eu în SUA cu o viză de afaceri, la un târg în LA unde duminica vizitez mai mulți frați și unde la cineva acasă în San Bernardino, în mai puțin de 5 minute mă trezesc că trăiesc pe viu „dialogul din vis” și ca să fiu sigur evident m-am dus în grădină, unde am găsit „pomul fructifer”, era Papaya, era cel din vis. (Până atunci nu văzusem papaya, nici în magazine.) Mi-a fiert capul. Din acel moment am știut că sunt în America cu un scop, dar n-am știut scopul, am devenit însă foarte calm așteptând să vedem ce va mai fi. Am plecat din LA la Detroit după o săptămână, de unde colegii mei de „afaceri” să ia avionul spre Europa și eu spre Chicago, la neamuri, aveam viză pe o lună. Era sfârșit de martie, iar la Detroit la sfârșit de martie nu e gata iarna. La aterizare (era avion din acela mare-mare cu 4 rânduri de scaune pe mijloc, uriaș) era ceață, gheață pe pistă și pilotul a luat hotărârea să nu aterizeze, ne-am învârtit pe sus, parcă a mai încercat odată, dar nu a aterizat, a „decolat” spre Grand Rapids, puțin mai la nord-vest. Acolo, soare și frumos. Colegii mei români erau supărați, dar numai unii, echipa era deja mai mică, unii uitaseră să mai urce în avion de la LA, alții au uitat să plece din Detroit, greu cu vizele. Am stat la Grand Rapids în avion peste 4 ore, s-a terminat sucul, apa. Emoții și stresuri. Eu aveam o pace deplină: visul. Era în 2002, unii aveau telefoane, alții nu, eu nu cu roaming. Am cerut telefonul de la o vecină de scaun panicată rău și mi-am sunat neamurile. Îmi spun neamurile că ei sunt la aeroport, că mă așteaptă cu toată adunarea, tare m-am minunat de atâta dragoste. Am calmat-o și pe vecina de scaun cu câtă engleză știam atunci și am așteptat. Am decolat, ajungem târziu la Detroit, de unde foarte târziu am luat ultimul avion spre Chicago, unde am ajuns spre miezul nopții, puțini în avion, aeroportul gol, m-au mai așteptat doar doi, cumnatul și încă un frate. Ei mi-au povestit ce mulțime mare fusese după-masă la aeroport să mă aștepte.
Mi s-a părut stranie această dorință de a mă aștepta așa de mulți, ei credeau probabil că vreau să rămân acolo sau cine știe, nu înțelegeam, dar eram calm. A doua zi, cei care mă așteptaseră la aeroport au venit la cumnații mei acasă să „mă întâmpine”, au umplut casa, m-a copleșit atenția lor. Unul din lucrurile care m-au șocat a fost însă că au început să-l vorbească de rău pe fratele Mia, cel ce înființase adunarea lor. Îndeosebi doi din ei, acompaniați și de alții. Eram confuz, păreau oameni normali, credincioși, dar de ce atât de plini de venin față de această familie? Semănau cu cineva din România, dar nu înțelegeam. Apoi mai târziu, mult prea târziu am înțeles, ascultați 40 de secunde, de la 6.20:

„Laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați” fr Mia Iovin, 2011


Din păcate nu am înțeles nimic atunci. Au reușit să mă catalizeze și pe mine la critică, din păcate. Scopul acesta fusese. Am mers cu ei la adunare unde am luat cuvântul de câteva ori, apoi m-am întors în țară și după plecarea mea am auzit că starea de confuzie din adunare și de respingere a fratelui Mia s-a accentuat. Fratele Mia și sora Domnica s-au retras din adunarea înființată de ei, de la „basement”, era subsolul unei biserici rusești. Adunarea au instaurat rapid un păstoraș trimis de Cultul din România și lucrurile au intrat pe făgașul morții, în prohod de chitară și cu mască de anonimus pe toată fața, nu semi, ca astea de covid. Apoi fratele Mia a scris o scrisoare explicativă unde culmea, m-a disculpat, deși „frații” reușiseră să mă bage și pe mine în echipa de critici. Naiv am fost, Doamne. Mai târziu mi-am dat seama că am greșit și mi-am cerut iertare de la amândoi. A fost greu, dar m-a ajutat fratele Mladin. (La înmormântarea fratelui Moldoveanu, în vara lui 2007, l-am rugat pe fratele Mladin să facă slujba împăcării, și i-am explicat pe îndelete cum am fost de amăgit. Fratele Mladin care fusese coleg de pușcărie cu fratele Mia și pe care l-am găzduit de multe ori când venea la Cluj, vorbea des la telefon cu fratele Mia. Mi-a fost avocat și m-am împăcat telefonic cu fratele Mia.) Dar multe lucruri nu s-au mai putut repara. Mai ales că unii din cei ce s-au ocupat cu bârfa au primit nu târziu răspunsul dureros al Domnului la acțiunile lor. Cu Dumnezeu nu te poți juca, m-am înfiorat, îmi fierbe capul și acum când mă gândesc și retrăiesc acele istorii.
În iarna lui 2008-2009 am ajuns iarăși în State când mi-am cerut iertare de la amândoi personal și am fost iertat deplin.
Prin 2011, când mi-am scos dosarul de la securitate am înțeles mai mult din ce au trăit acești oameni, inclusiv partea cu dezbinarea din 2002. Puzzle-ul pieselor trecutului vieții mele a început să semene cu un cu totul alt tablou decât cel pe care credeam eu că mi-l pictez, mi-l pictaseră alții. Câtă risipă de energie umană, câte distrugeri de relații, de familii! Ce viață de larvă au unii, să stai să coci toată ziua intrigi ca să poți distruge pacea dintre doi oamenii! Te mai miri că lasă Dumnezeu urgii? Te mai miri că bate?
Dar am învățat să stau și să aștept în tăcere ajutorul Domnului. Îngerii câteodată întârzie.
Am scris zeci de postări despre familia Iovin: https://vesteabuna.wordpress.com/?s=iovin
Un lucru care mi-a prins bine și cu care am rămas: să spui adevărul chiar dacă:
-nu ești înțeles atunci și
-spunând adevărul, te faci dușmanul celui ce-i vorbești
(„M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Galateni 4:16)
Câteodată acesta e prețul adevărului.
Săptămâna trecută am stat până la 3 noaptea să văd priveghiul sorei Domnica.
Acum chiar că s-a dus „ultimul moisist„.
Vara trecută am sunat-o, obișnuiam s-o sun la câteva luni, îmi spusese orele la care nu deranjez.
atunci am înregistrat porțiunea de mai jos:


Cei grăbiți să ascultați cel puțin de la minutul 9:00.
Cam acesta este obolul meu de amintiri la plecarea lor.
Printre altele a tradus din maghiară cartea: Fericita mea robie de Szilagy Sandor.
Fratele Mia a compus mai multe cântări culese într-o carte: Cântările Biruinței pe care am postat-o aici acum 10 ani.




Exodul din România. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.

7 decembrie 2020


Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.

    „În 1974, un pasager român purtător al unui paşaport diplomatic s-a îmbarcat pe aeroportul din Zurich într-un avion cu destinaţia Bucureşti. Zborul a fost fără evenimente, dar odată ajuns la Bucureşti, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valizele sale, cea dată de o veche cunoştinţă cu puţin timp înaintea plecării lipsea.
Captură de ecran din 2020.05.19 la 17.50.02
Diplomatul român era generalul Gheorghe Marcu,
unul dintre şefii de divizie ai Direcţiei Generale de Informaţii Externe (DGIE sau DIE), ramura de spionaj a temutei Securităţi, poliţia secretă a regimului comunist român. Vechea cunoştinţă care-i dăduse lui Marcu valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor prim-miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului. Valiza care lipsea conţinea un milion de dolari în cash, bani daţi lui Marcu pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel.
million-dollars

Spre marele noroc al generalului Marcu, valiza a fost găsită intactă peste câteva zile în aeroportul din Zurich. Consecința acestei gafe a fost că ani de zile și Marcu, și Dan au avut interdicție de a mai intra pe teritoriul elvețian.”
Cred că dintre cele aproape 3000 de postări de pe acesta blog, pentru aceasta am citit cel mai mult. Am și cumpărat de pe Google Books „Blind Jump-Salt orb” despre viața lui Shaike Dan, viață care a fost fascinantă.
Captură de ecran din 2020.04.13 la 00.41.03
Cu atât mai fascinantă cu cât și-a dorit și păstrat anonimitatea, nu din rațiuni de supraviețuire sau de serviciu (era agent secret), ci datorită faptului că era omul unui vis. Un vis pe care tatăl său a reușit să i-l inoculeze de mic în Lipcani, orășelul evreiesc basarabean în care s-a născut.
Cât de important e ca cineva să-ți seteze visele, să-ți spună de mic pentru ce să trăiești, să te softeze corect. Tatăl lui Dan credea în sionism, credea că viitorul evreilor este în Palestina și acest vis l-a inoculat copiilor lui. După ce a ajuns în Israel în 1935, la vârsta de 26 de ani, Dan Shaike a urmărit un singur lucru cu orice preț toată viața lui: să ducă cât mai mulți evrei din estul Europei în Israel, mai ales între anii: 1948-1989. 40 de ani ca peregrinarea prin pustie. 40 de ani de comunism, de urgie special lăsată de Dumnezeu pentru ca ramurile vechi, ramurile uscate ale măslinului bun să fie aduse aproape de trunchiul, trunchi uscat și el.
40 de ani pentru ca oasele să se apropie unele de altele, cum scria acum 2500 de ani Ezechiel la 37. Să prindă tendoane, să le crească carne și să fie o mare oștire, cum sunt acum.  Dan Shaike a murit în 1994 la 85 de ani, un om cu misiunea împlinită.
Nu te făli față de ramuri” îmi răsuna în urechi citind,Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși„….”în chiar măslinul lor„. Am citit cartea Blind Jump greu, atent, adeseori cu Google translate, pentru că erau termeni vechi, de război, limbaj ciudat, nu am vrut să pierd nimic. Shaike Dan a fost parașutat de englezi în 1944 în România, cu scopul de a culege informații despre lagărul de prizonieri englezi și americani (piloți căzuți la bombardarea Ploieștiului de către aliați). S-a parașutat noaptea, pe orb, cum se zice, putea muri, dar a aterizat bine, pe un câmp cu porumb, lângă Arad. A ajuns cu bine în Arad, apoi la București unde s-a achitat de misiune și apoi a rămas ascuns printre evreii din București până după 23 august, când nu s-a mai ascuns și apoi s-a reîntors în Israel. Aventura vieții lui atunci începe, după 1948, cunoscând bine româna a fost omul de legătura al noului guvern israelian cu România.

„Născut în 1910 la Lipcani, în Basarabia, Shaike Dan a fost unul din cei mai eficienți agenți răspunzători de Aliyah beth, emigrarea organizată a evreilor spre Palestina, iar după 1948, spre Israel. Într-o scrisoare adresată lui Dan cu ocazia pensionării sale, Shimon Peres, pe atunci prim-ministru al Israelului, scria: „Sunt una dintre foarte puţinele persoane care ştiu adevărul pe care ai făcut totul ca să-l ascunzi: fără tine, fără devotamentul tău îndrăzneţ, fără imaginaţia şi energia ta, statul Israel nu ar fi fost ceea ce este el astăzi. Chiar dacă distribuim creditul în modul cel mai corect cu putinţă, fără acţiunea ta curajoasă care a “continuat neîntrerupt timp de patruzeci de ani, evreii din România, Iugoslavia, Bulgaria şi Uniunea Sovietică, 600.000 olim [imigranţi]; elita poporului evreu, n-ar fi ajuns niciodată în Israel”












„Deși Shaike Dan este unul dintre cei mai interesanți indivizi pe care i-ar putea întâlni, el a preferat să rămână tăcut până când a fost scrisă această carte. Tăcerea nu s-a potrivit numai cu caracterul autentic al acestui om modest, ci a fost și acolo pentru a-i permite să-și îndeplinească misiunile – niciodată mai îndrăzneț. El a devenit o legendă, secretată cum era în istoria Israelului. În al doilea război mondial, pentru a salva evreii, s-a oferit voluntar pentru a parașuta în spatele liniilor inamice. Povestea
parașutării sale este relatată în primele capitole ale cărții, o poveste apăsătoare de curaj. De atunci, și-a dedicat viața salvării evreilor din spatele Cortinei de Fier. Nimic nu-l putea abate de la acest scop. Toată
imaginația lui, toată magia personalității sale, toată puterea personajului său a fost dedicată acestui singur scop. Slujindu-și scopul fără trepidare, el l-a ridicat la un nivel pe care istoricii îl stabilesc drept „istorie”.
Nu prin orice ordine, nici prin ierarhie și nici ca urmare a vreunei numiri, Shaike se afla în mijlocul acestui proiect. El a fost milostivit de calități fără de care istoria pare să nu dorească. Al doilea Exod – un efort de
patruzeci de ani – va fi amintit ca fiind extraordinar în rezultatele sale și ascuns în manifestarea sa. Mulți au încercat să-l convingă pe Shaike să-și spună povestea de viață. El a refuzat. Am insistat că avem
nevoie de asta, o poveste despre eroism și speranță, pentru inspirație. Din fericire, am reușit. Avem înaintea ochilor un document măreț. O istorie unică a unui om unic.” Shimon Perez

„De multe ori prietenii mi-au cerut să le povestesc despre operațiuni dincolo de Cortina de Fier. Am refuzat, pentru că am crezut că este încă prea devreme. ……Când presiunea din partea prietenilor mei Hayim Yisraeli, Yosi Harel și Shimon Peres de a spune cel puțin ceva a început să devină prea grea pentru mine, tot ce am putut spune a fost: „în fața voastră este un expert în ceea ce nu trebuie vorbit. Dacă îmi pare rău pentru ceva din viața mea, sunt lucruri pe care le-am spus. Nu am regretat niciodată nimic din ceea ce nu am spus. ” Shaike Dan















Numărul de evrei pe care Shaike Dan i-a salvat din lagărul comunist este uriaș. Sute de mii. Procesul s-a petrecut treptat, pe furiș, pentru că nu trebuiau să știe nici arabii, nici populația majoritară din țările de exod, nimeni. Dacă pe vremea mandatului britanic, exodul era împiedicat de britanicii care nu lăsau vasele cu evrei să acosteze în Palestina, după înființarea statului evreu (14 mai 1948) această piedică nu mai exista, dar exista alta: evreii nu erau lăsați să plece. Deja la 30 decembrie 1947 România era republică populară, controlată de comuniști.
De ce acest lucru? De ce aceste piedici?
Ca să se poată împlinii o profeția că nu vor pleca ușor, că vor fi piedici: „îi voi scoate” a zis Dumnezeu peste tot prin profeții Lui, adică va fi o lucrare de forță ca și exodul din vechiul Egipt. Așa că putem privi fiecare Aliyah, fiecare exod spre Israel ca o intervenție divină, o manifestare a puterii extraordinare a lui Dumnezeu care își aduce la îndeplinire profețiile folosind tot felul de oameni.
Mai ales că au rămas în lumea din afara Israelului tocmai acei evrei care nu vor să plece, tocmai acei evrei care sunt setați religios să nu plece. Înțelegem de ce comunism, înțelegem de ce război, de ce tulburări, de ce Brexit, DE CE COVID, de ce urgii în general, pentru că profeții au scris „Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34. Similaritatea cu vechiul Exod din Egipt, când după plecarea evreilor, Egiptul a rămas o ruină, se vede prin faptul că după plecarea evreilor din Romania (procesul s-a încheiat prin anii 1980) în țara noastră a început o criză economică și politică înfiorătoare, de peste 20 de ani. Acum, la peste 40 de ani de atunci, putem scrie pentru că și înțelegem de ce. Dumnezeu și-a vărsat urgia ca să-și scoată oamenii afară. Fără urgie, dacă România ar fi fost un loc plăcut, (cum a fost mult timp înainte) n-ar fi plecat.
De aceea am spus prietenilor mei din SUA exact acum 4 ani: vor pleca evreii din America, nu știu cum, dar vor pleca. Acum, de când cu covid, de când cu mișcarea BLM, de când cu căderea lui Trump, rostogolul stabilității parcă nu se mai oprește. Dumnezeu își varsă urgia peste locurile unde mai sunt evrei ca să-i scoată. Cine înțelege stă liniștit. De aceea scriu: să așteptăm pe Domnul Isus, nu progresul și „evoluția” unei lumi vinovate și condamnate.
Despre Shaike Dan veți găsi multe pe net dacă vreți să căutați. Am citit enorm despre el și e fascinant totul. Dar am impresia câteodată că tot scriind cărți de acestea de aducere aminte iau din slujba îngerilor, e treabă de scribi, de grefieri, nu de fii de împărați.
Eu las un extras dintr-un interviu, de aici:

Acum au fost paraşutaţi Shaike Dan şi Yitzhak Ben Efraim – căruia noi îi spuneam „Meno”. Ei au fost paraşutaţi în zona Arad. După multe aventuri, cu un vagon de dormit, ei au ajuns la Bucureşti. Noi i-am aşteptat la Bucureşti, unde aveam o mică cameră de întâlnire. Eu am ştiut de venirea lor şi am asistat la prima întâlnire cu ei. În primul rând trebuia să le procurăm documente de identitate, mai ales pentru Shaike Dan care era un tip foarte vizibil, adică era înalt, era un barbat care ieşea în evidenţă foarte uşor. Celălalt, Yitzhak Ben Efraim era un om care, purtând ochelari şi palărie, arăta ca un fel de profesor distrat. În epoca aceea, începând din aprilie, au început să plece din România spre Palestina vapoare cu emigranţi evrei. Ei plecau cu paşapoarte colective, deci ne lăsau nouă actele lor – buletinul de identitate, buletinul de muncă în folos obştesc. Deci aveam un stoc de documente de identitate. Şi, cu ajutorul unui tânăr prieten polonez, care era grafician şi care ştia foarte frumos să falsifice documente de identitate, am reuşit să-i facem lui Shaike Dan un buletin de identitate. În felul acesta el a primit identitatea cuiva cu care semăna. Legătura radio cu Palestina a fost o altă problemă pe care au avut-o paraşutiştii. Când ei au aterizat au avut o valiză care conţinea diverse părţi ale unui apartat radio de emisie recepţie. Valiza a ajuns cu bine, dar problema care s-a pus a fost montarea aparatului. Şi atunci în cercul nostru am găsit un tânăr radio telegrafist, Shmuel Mendel, originar din Piatra Neamţ. Acest Mendel a montat aparatul. Unde l-a montat? În epoca aceea noi avem pregătite mai multe locuri de adăpost pentru cazul în care nemţii în retragere vor încerca să facă o baie de sânge. Aveam închiriată la Şosea o vilă şi în această vilă am băgat o fată foarte frumoasă care se comporta ca o doamnă distinsă. Şi în această vilă Shmuel Mendel a montat acest aparat de radio. La început acest aparat a funcţionat, aşa că în fiecare zi ei erau în legătură cu Palestina. Dar acest aparat n-a funcţionat prea mult, după un scurt timp s-a defectat, nu aveam pe nimeni care să-l repare. Deci acest contact s-a pierdut şi legături cu străinătatea am avut doar prin intermediul curierilor diplomatici.

Eu eram cel mai tânăr membru al conducerii sioniste care era prezidată de [Avram Leib] Zissu. Eu reprezetam acolo mişcarile de tineret şi de aceea am fost însărcinat să organizez întâlnirea dintre paraşutişti şi Zissu. Zissu nu ştia nimic despre paraşutişti pentru că această acţiune nu era virată prin organizaţia sionistă ci prin miscarea de tineret, prin contactele pe care le aveam noi la Istanbul. De aceea, eu am organizat această întâlnire. Această întâlnire a avut loc la o săptămână sau zece zile după sosirea paraşutiştilor la Bucureşti. L-am informat pe Zissu mergand la el acasă, nu prin telefon. El care era un om foarte exaltat a vrut să-i vadă imediat. Am organizat întâlnirea la el acasă. Eu nu ştiam că paraşutiştii au pentru Zissu o ştire specială. Venind la el în casă, omul s-a ridicat, i-a îmbrăţişat, i-a sărutat. Ei i-au strâns mâna, i-au spus că ştiu despre el pentru că au urmărit corespondenţa   pe care el o trimitea prin curier diplomatic. La un moment dat Shaike Dan s-a ridicat în picioare şi l-a anunţat că are pentru el o veste tristă, că fiul sau, Teodor Zissu care era aviator în Royal Air Force a căzut în cadrul unui raid contra germanilor. Zissu a început să plângă. S-a aşezat, a păstrat câteva minute de reculegere. Noi am stat în tăcere până şi-a sters lacrimile. Apoi a spus: „Acum putem continua!” şi a început să întrebe despre misiunea lor. Binenţeles că dl. Zissu a promis celor doi paraşutişti că le va acorda tot sprijinul său. Curând după această întâlnire a venit 23 august 1944 şi lucrurile au început să intre în normal.” Yitzhak Arzi

Munca lui de scoatere a evreilor de sub comunism a început însă după înființarea statului Israel, când relațiile cu estul Europei, limbile cunoscute, viziunea și curajul le-a folosit pentru acest unic scop: „aprovizionarea” Israelului cu materiale și oameni. În primul rând cu oameni. Totul în cel mai mare secret.

Să ascultați cei ce înțelegeți engleza un interviu cu Shaike Dan.
https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn557399

Israelul de după 1967 nu mai era statul din 1948. Victoria asupra coaliției arabe și cucerirea întregului teritoriu dintre Mediterana și Iordan a impus un respect mare nu numai în jur, ci în toată lumea.
Deja, emigrarea evreilor a devenit politică controlată de stat în mod direct, preluarea operațiunilor de la Jakober la Mossad (reprezentat prin Dan Shaike) s-a făcut în casa lui Jakober din Londra, când i s-a pus acestuia în vedere să se retragă. Omul, înțelept, a cedat. De atunci până în 1989 emigrarea a continuat în mod regulat, dar nu s-a oprit deloc. Episodul cu valiza de dolari a fost doar o mică etapă picantă a poveștii. Cu aceasta am ajuns și eu la capătul poveștii mele despre exodul din România, dar nu vă las, să mergem puțin la începutul acestei povești, de când sunt evrei răspândiți în lume? Am vorbit despre asta, în 2018, la Bereea exact în sinagoga evreiască de acolo, ascultați:

De ce era comunitate de evrei în Bereea?

Și mai degrabă, ar trebui dragul meu să îți pui întrebări ale conștiinței:
Ce fac eu în fața acestor evidențe, în fața unui Dumnezeu creator, care a creat viața, a permis moartea, dar a adus la lumină învierea?
Ce voi face la învierea trupului meu?
Cum voi răspunde de păcatul meu în fața unui dumnezeu just?
Singura cale de scăpare este pocăința față de Dumnezeu și îndreptarea vieții după calea care ne este prezentată în Cuvântul său.

Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.


Domnul se miră că nimeni nu mijlocește

1 decembrie 2020

….Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire.  El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. …” Isaia 59:15-16
   „Pentru ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat?” Isaia 50:2
     Starea religiei pe vremea prorocului Isaia, adică „pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.” Isaia 1:1 era catastrofală. Și se strica mereu.
      De la Ozia, care atunci „când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la pieire” încât „a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului Său, intrând în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii” (2 Cronici 26:16) (și de aceea a ajuns lepros), continuând apoi cu fiul său Iotam, pe vremea căruia „poporul se strica mereu” și culminând cu Ahaz care „n-a făcut ce este bine înaintea Domnului” și ale cărui păcate sunt o lungă listă:
a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, 
 a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom
-a trecut pe fiii săi prin foc,
 aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde
-a trimis să ceară ajutor de la împăraţii Asiriei. 
– avusese o purtare fără frâu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului.
-a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai-marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei, dar nu i-a ajutat la nimic. 
-a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.  A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.
 Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu.
a închis uşile Casei Domnului, şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului 
a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei.
-a mâniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.
” 2 Cronici 28 vedem un lung șir de păcate și ani mulți în care închinarea de la templu a fost cu totul abandonată.
   E evident că nimeni nu mai putea să mijlocească când templul era închis, și uneltele pentru jertfă au fost distruse. Acesta este mediul în care Isaia este chemat să profețească și să arate cum Domnul se miră că nimeni nu mijlocește și întreabă de ce nu este nimeni când vine.
    De ce se miră Dumnezeu?
     Să înțelegem puțin protocolul cerului: Dumnezeu are milioane de miliarde de îngeri care stau organizați în sistem militar și așteaptă ordine. „Îngerii sunt duhuri slujitoare…”.
     Îngerii slujesc lui Dumnezeu în primul rând pentru că ascultă de poruncile Lui și apoi ne slujesc nouă pentru că așa scrie „….trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea.”
     Protocolul curții cerești e clar, sunt câteva reguli de netrecut:
nici un om nu primește fără să ceară, scrie în multe locuri
          -„nu primiți pentru că nu cerețI
          -„bateți și vi se va deschide”
          -„cine cere capătă”
ce se întâmplă acum în cer când cineva cere ceva? Fiți foarte atenți: când acum cineva cere ceva după voia luI Dumnezeu, rugăciunea lui, făcută în numele mijlocitorului Isus este dusă înaintea Tatălui și Tatăl se bucură să răspundă imediat, trimițând numărul corespunzător de îngeri specialiști pe problemă să răspundă rugăciunii.
Acești îngeri vor împleti împrejurări și vor provoca ocazii pentru ca lucrurile cerute să aibă loc, să se petreacă.
-„dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă
    Dumnezeu se bucură să facă bine, se bucură să I se ceară, se bucură să I se mulțumească, se bucură când fiii Săi apelează la El și de aceea le răspunde.
     Capacitatea de binefacere a lui Dumnezeu  e uriașă și oricine apelează la ea este răsplătit. Dacă cineva cere ceva după voia Lui.
      Când nimeni nu mijlocește, Dumnezeu se miră. Se miră pentru că pe îngerii Lui n-are la cine să-i trimită, se miră că oamenii creați de El nu apelează la această nemaipomenită forță de reacție care sunt legiunile de îngeri. 
      Să nu vrei să beneficiezi de acest potențial de slujire care sunt oștile de îngeri e chiar un lucru de mirare.
      Pe vremea lui Isaia, ani la rând ușile templului au fost închise, nu făcea nimeni jertfa de ispășire anuală, nici sărbătoarea azimilor, nici a corturilor, nici jertfe pentru păcat nu se aduceau. Nu se făcea mijlocire. Poporul ajunsese îmbibat cu „cultura” neamurilor pe care le-a nimicit Domnul dinaintea copiilor lui Israel, poporul devenise îmbibat cu idolatria canaanită.
      Dar oare astăzi nu e la fel? Un pic nu și un pic da.
     Nu e la fel astăzi pentru că la întrebarea retorică „de ce mijlocește nimeni?” răspunsul dat este: „Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor şi neprihănirea Lui Îl sprijină.” De la Domnul Isus încoace noi avem un templu întotdeauna deschis: cerul. Ștefan l-a văzut: „iată văd cerurile deschise„, un templu pe care nici un împărat nu poate să-l închidă (și nici un virus) și un Mijlocitor care nu poate fi intimidat și nici dat afară din templu sau înlocuit, (cum a vrut să facă Ozia).
        Noi îl avem pe Domnul Isus Hristos ca mijlocitor. Și mai avem o Cale nouă și vie care nu poate fi închisă, ca să ne apropiem de acest Scaun al îndurării, al mijlocirii, al cererii.
     Aceasta este sursa ascunsă a puterii noastre: rugăciunea și prin rugăciune avem ajutorul unei armate de slujitori nevăzuți, dar perfect organizați.
     Îngerii care au închis gurile leilor, care au dirijat prepelițe și corbi, care au ghidat peștele cel mare, îngerii care au fost prefăcuți în vânturi de au despicat Marea Roșie, îngerii care au dărâmat zidurile Ierihonului, care au ucis pe canaaniți și pe asirieni, îngerii care au deschis închisoarea lui Petru și au scuturat muntele cel mare de la Filipi, acești îngeri sunt și azi la datorie și așteaptă ordinele lui Dumnezeu declanșate de rugăciunile tale.
     Acesta e protocolul: „Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc.” Daniel 9:23 Când cineva respectă acest protocol, când deschide gura să se roage, Dumnezeu trimite îngerii la slujire. Fără rugăciune, nimeni nu primește nimic.
     O de am înțelege cât de mult îi place lui Dumnezeu să binecuvinteze.
Te îndemn înaintea îngerilor” spune Pavel lui Timotei. Noi trăim și suferim pentru ca îngerii să poată să învețe înțelepciunea nespus de felurite a lui Dumnezeu, nu putem fără ei, ei învață de la noi, privesc la noi, doresc să privească și ne slujesc. De aceea îngerii trebuie să audă mai întâi rugăciunea noastră în cer, mai înainte ca să asculte porunca trimiterii la slujire.  Ei sunt robi, noi fii.
     E la fel un pic astăzi ca pe vremea lui Isaia, căci prorocii mincinoși fac ca și fariseii: „închid calea oamenilor spre Împărăția cerurilor, nici ei nu intră, nici pe alții nu-i lasă.” Teorii care te îndepărtează de rugăciune, îngâmfări, mândrie, lipsa conștienței voii lui Dumnezeu și lipsa conștienței pieirii lumii, închid nu cerul, ci închid gurile care ar trebui să se roage. Dar de fiecare dată când cineva citește, se pocăiește și crede Cuvântul, când începe să se roage, primește răspuns: realizează imediat efectele cohortei nevăzute de îngeri la datorie.
       Roagă-te pentru orice lucru crezi că lui Dumnezeu i-ar place, dă-te lui Dumnezeu și El te va lua lângă El, la lucrul Său!

        


Doar două feluri de creștini

22 noiembrie 2020

…sunt în lume: creștini care iubesc venirea Domnului și ceilalți.
Aș spune fără îndoială că secretul angajamentului creștin este credința acestei învățături a iminentei reveniri a Unsului lui Dumnezeu.
Ajungerea la această încredințare și asumarea ei vizibilă prin schimbarea conduitei conform ei, am putea numi că este Învățătura care duce la evlavie (angajament), după formularea apostolului.
Când aștepți pe Domnul, toate se schimbă în viața ta.
În primul rând gândirea.
Apostolii aveau ca obiectiv ajungerea de către toți cei învățați de ei să cunoască în detaliu toate aspectele acestei autorități(puteri) și veniri a Domnului. Să vedem cum făcea Petru acest lucru.
….v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.” (2 petru 1:16) Explicarea acestei învățături de către apostol a fost un proces de construcție a imaginii, de „zugrăvire” a evenimentului venirii Domnului, ca regia unui film, de învățare a evenimentelor care vor fi.
Când erau pe muntele Hermon, lui Petru, Iacov și Ioan li s-a arătat o mostră din această glorie, iată cum descrie Petru în continuarea textului, ziua aceea a schimbării la față: „Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă (glorie), atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.  Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.” (2 Petru 1:17-18)
Dar lucru uimitor, Petru nu socotește această revelație ca ceva extraordinar și nu insistă asupra ei, ci insistă în continuare asupra a ceva ce ne este tuturor foarte accesibil, dar „mai tare„: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” (2 Petru 1:19) Deci „cuvântul prorociei” adică partea profetică a Scripturilor, textul scris este mai tare decât revelația lor de pe munte, decât ascultarea directă a glasului divin și acest text scris este lucrul spre care trebuie să fim focalizați.
Care este acest „Cuvânt al prorociei„? Este acest Cuvânt (așa cum ar crede unii din cei afectați de maladia carismatică) alcătuit din revelații spuse de tot felul de oameni „inspirați” din zilele noastre?
Nicidecum. Cuvântul prorociei este alcătuit „din Scriptură” textul explicativ în continuare nu lasă dubii: „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură….” 2 Petru 1:20
(Iar în altă parte scrie despre Scripturile lui Pavel și ale apostolilor și „celelalte Scripturi„, adică Vechiul testament, toate sunt Scripturi. Dar să nu divagăm.)
Cuvântul prorociei este acea parte a Bibliei care scrie despre viitor, despre ce va fi, cum va fi în viitor
Deci, „Cuvântul prorociei” este alcătuit din partea profetică a Vechiului Testament împreună cu partea profetică a Noului Testament. Ele se completează și se explică una pe alta.
Care este partea profetică a Vechiului Testament? În primul rând Profeții numiți Mari (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel) care au în total 5 cărți și ceilalți 10 profeți mici. Apoi există părți profetice importante în Psalmi („David era și el profet„), în cărțile lui Moise, chiar în Iov și în celelalte cărți. Trebuie să luăm aminte la aceste părți.
Care este partea profetică din Noul Testament? Multe bucăți din Evanghelii, din epistolele lui Pavel, ale lui Petru, Ioan și Iacov, din Iuda și cartea Apocalipsa integral. Și la acestea trebuie să luăm aminte.
Dragii mei, am un îndemn pentru voi toți: citiți profeții, vizualizați evenimentele pe care le trăim acum și cele care vor urma, toate au legătură cu Unsul, Unsul care va veni în Glorie! Nu vă amăgiți cu un Isus mistic, un Isus al inimii, un Isus care nu te pune să înveți, să citești, să crezi ce citești, un Isus de care nu ți-e nici frică, nici drag și pe care nici nu-l aștepți. S-ar putea să fie „alt Isus”!
Când conștientizezi că viața în carne este trecătoare, că trăim într-un cadru istoric scurt și într-un cadru moral viciat îngrozitor, că semenii din jur și noi împreună cu ei trăim într-un cadru moral alterat de părerile noastre despre etică, nu croit de standardul lui Dumnezeu, îți pui gândirea pe coordonate bune și te pocăiești.
(Să divaghez puțin: pocăința e prilej de mare bucurie în cer. Povesteam acum câteva seri la masă cu niște musafiri despre rugăciune. Le-am spus că „da, Domnul știe de ce avem nevoie, dar nu ne dă, dacă nu cerem. Este un protocol ceresc care trebuie respectat pentru ca îngerii să învețe ceva de la noi, de la Adunare: Dumnezeu stă pe tron, Domnul Isus stă la dreapta Lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi, iar armatele de milioane de miliarde de îngeri stau în fața lor și așteaptă ordine. Când cineva se roagă, dacă este curat la suflet și rugăciunea lui face parte din miliardele de variante posibile ale Planului divin, Domnul Isus o duce la Tatăl, arată că acel ce s-a rugat a parcurs curățirea cugetului („sângele stropirii”) și odată rugăciunea auzită în tot cerul, Dumnezeu dă ordine la câți îngeri trebuie să meargă să împletească împrejurările pentru împlinirea obiectivelor acelei rugăciuni. „dacă cerem ceva după Voia Lui ne ascultă”. De detalii se ocupă îngerii, ei sunt „duhuri slujitoare trimise să slujească celor ce vor moșteni mântuirea„.
Dar dacă cel care se roagă nu este curat, nu s-a pocăit el însuși? Atunci, folosind imaginea și limbajul vechi-testamental, neavând parte de veșminte albe (cuget curat), „stropite cu sângele Mielului” (mărturisirea păcatului și regretul) până la „efectuarea” acestei „proceduri” rugăciunile nu sunt ascultate, acea persoană nu este „a lui Hristos”. Doar după ce cineva se încredințează lui Hristos, „printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” mărturisindu-și și regretându-și păcatele”, doar după aceea este curățit și se bucură de privilegiul de a-i fi ascultată rugăciunea. Însăși această primă rugăciune de pocăință, venită din zbuciumul unei conștiințe frământate este un mare prilej de bucurie pentru cer: pentru îngeri, pentru Fiul, pentru Tatăl. Gata divagarea.)

Să mă întorc la subiectul celor două feluri de creștini: cum sunt ei, ce fac ei, prin ce se deosebesc:

Creștinii care iubesc venirea Domnului…

…. trăiesc cu conștiența acestei glorii cerești, atât de bine prezentată și explicată în Scripturi, așteaptă această glorie, se pregătesc pentru ea, sunt gata să sufere, dar să nu renunțe la speranța aceasta. Acești creștini sunt total împotriva oricărui fel de glorie pământească, de mândrie sau de îngâmfare pentru ceva din veacul de acum.
Creștinii care iubesc venirea Domnului nu se tem nici de moarte, știu că „ar fi mult mai bine„, că moartea celor iubiți de Domnul este „scumpă înaintea Domnului” și că dacă se merită să mai stea în trup este pentru că mai au ceva de lucru pe aici.
Cei ce iubesc venirea Domnului așteaptă răsplătirea Lui și răzbunarea Lui, de aceea nu se vor răzbuna pe cine le face rău și nu vor căuta răsplătirea vreunui bine, nici măcar cu câte-un pic de slavă deșartă, renume sau recunoaștere de merite.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor evita în orice situație publicitatea, promovarea numelui lor sau cu mult mai rău, promovarea altor nume decât Numele Stăpânului.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor lua aminte la Cuvântul prorociei, cum a zis apostolul Petru, un om care a stat în preajma Domnului Isus și a învățat accentul pus de Domnul pe „toți prorocii”, pe ce au scris prorocii. (Ca o altă paranteză: evreii ortodocși de astăzi nu-i studiază pe prooroci, ei studiază Tora și talmudul și alte scrieri.)
Nu am epuizat subiectul, am exemplificat.

Creștinii care NU iubesc venirea Domnului

…sunt toți ceilalți.
Nu, desigur ei nu vor spune cu voce tare că nu iubesc venirea Domnului, dar tot felul lor de viață va arăta că văd acest eveniment ca un moment foarte îndepărtat în timp, ca și moartea lor dealtfel.
Ca să poată trăi cum vor, dar mai ales ca să le înflorească lor afacerile religioase și mai nou, politice, așa-zișii creștini care nu iubesc venirea Domnului se ascund după 2-3 versete și înlătură tot „cuvântul prorociei” la care ei zic că nu trebuie să luăm aminte.
Înlăturând cuvântul prorociei, lași mintea pradă unor „învățături ale demonilor„, evanghelia prosperității, teoria evoluției, toate vin în loc.
Mai ales teoriile evoluției, ale progresului lumii, ale viitorului luminos al omenirii sunt încurcate grozav de „iubirea venirii Domnului”.
O lume evoluată, urbanizată, computerizată își cere „biserica” pe măsură, evoluată, o biserică care are drum în față. Chiar o biserică de la noi din oraș, în disperare după enoriași potenți financiar se întitulează „biserică urbană”…
….nu ca celelate 30 din oraș, care desigur sunt rurale. (Cele 4 conturi IBAN pentru „Donează!” de pe prima pagina ne arată clar că ei și cei ce conduc astfel de biserici, n-au nimic de-a face cu cel ce a zis: „voi cheltui prea bucuros din ale mele!”.)
Când vrei să faci bani din religie nu poți cere pur și simplu oamenilor „dați-mi bani”. Le vei prezenta proiecte, lucrări, investiții, vei cere pentru Domnul, ei vor umple borcanul din care tu-ți vei linge degetele zilnic. Asta nu poți să faci dacă lași ca învățătura venirii Domnului să fie propagată. Păi dacă vine Domnul, de ce facem biserici de milioane de Euro bucata? Sunt bune și săli simple sau case. Și bani mai puțini.
O incursiune istorică. Comuniștii au interzis subiectul venirii Domnului, al veacului viitor, au schimbat cuvintele cântărilor, au interzis să se vorbească despre judecata viitoare, în general la „ședințele de orientare” pastorii erau prelucrați cu viziunea partidului comunist pentru o lume aici și acum, nu pentru gloria Împărăției care va veni, nici pentru slujirea Unsului care a fost făcut moștenitor al tuturor lucrurilor.
Există un anume fel de constrângere datorată faptului că vorbitorul este nevoit să placă celor ce-l plătesc. (Această constrângere eu nu o am și este principalul motiv pentru care am urmărit să câștig suficient încât să nu mă poată cineva manipula financiar.) Când depinzi financiar de auditoriu, vei nuanța subiectele vorbirilor spre intensificarea aplecării ascultătorilor spre „dărnicie”, spre „donează”, spre „jertfe ca acestea Îi plac” deși tu știi că de-acolo-ți vine venitul. Poate ești bine intenționat și vrei să-l slujești pe Domnul, dar dacă iei bani pe ce vorbești ești conștient că orice subiect asemănător cu răpirea iminentă sau „va veni ca un hoț” ar frâna impulsul de donator al celui cu astfel de credințe. Și atunci taci.
Ocolești subiectul. Ești creștin de celălalt fel. Este pocăință și pentru asta.
Aceasta a fost jertfa mea de seară, socotiți-vă fiecare din ce categorie faceți parte!
Peste două săptămâni merg la o operație și mă gândeam zilele trecute: dacă mor, cu ce rămân, ce las în urmă, cu ce plec la raport? Folosește cuiva ce am scris? (Riscul să mor e mic, dar există, ca la orice operație.) Am scris enorm de mult pe acest blog despre răpire, despre venirea Domnului, despre semnele sfârșitului, am scris fără bani și fără plată. De acest lucru știu că Stăpânul Meu se bucură și-i place.
Cred cu tărie că a merge pe calea Domnului înseamnă a urca niște trepte de înțelegere, nu a fi catapultat în stări mistice. De aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Am fost toată tinerețea atât de aburit cu teorii mistice despre „oameni sfinți care emană puteri și numai când stai în prezența lor”, încât după epuizarea prea multelor verificări (în care nu am dat decât de grupuri de naivi care se amăgeau reciproc) am verificat cu Biblia cântarul prost din mintea mea și l-am aruncat din cap. Repet: de aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Asta văd că făceau Petru, Pavel, Domnul Isus, toți învățau, citau, explicau Scripturile. Construiau așteptarea.
Nu am scris nimic despre denominații pentru că cei ce iubesc venirea Domnului, iubesc și Cuvântul Domnului, Cuvânt care arată clar cât de mult urăște Domnul despărțirile.


Dacă Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei ….și-ar fi făcut partid politic

18 noiembrie 2020

M-a sunat prin septembrie un prieten, pastor, să mă întrebe ce părere am eu: un cunoscut de-al lui i-a propus să se înscrie și să fie șef regional al Noului Partid Politic al pocăiților, Alianța Renașterea Națională, ARN. (Asociere nefericită, noul virus din 2019 este un virus ARN, cine-a știut?)
I-am spus prietenului că am o părere foarte proastă și i-am citat instant versetul din titlu.
Domnul Isus putea să le spună apostolilor: mergeți în toată lumea și faceți un partid politic, să ajungeți voi în locul Senatului Roman și al Cezarului, să faceți din lumea asta rea o lume bună.
Putea, nu?
Nu să-i trimită „ca pe niște oi de tăiat„, să sufere fără împotrivire, să fie blânzi cu toți, în stare să învețe pe toți,… Divaghez, sunt maestru în puține lucruri, dar în divagare excelez.
Vorbind cu prietenul meu, mi-am amintit de articolul scris acum 9 ani, când un concitadin a vrut să-și facă Partid Politic, nu mai știu ce s-a ales cu el (de partid), a chemat și un „preot” să le facă sfeștanie la idee.
Acum două săptămâni se zvonea că va fi iar închisă circulația, iar eu aveam niște treburi prin vestul țării. Am plecat la Oradea joi 5 noiembrie 2020 și între două vizite la două firme, un colaborator (credincios) de la una din firme m-a dus până la o librărie creștină, în apropiere mai era una. Am cumpărat multe cărți de la prima, printre ele și o cartea plină de bravadă despre înfrângerea Goliatului norvegian.
Brusc mi-a năvălit în minte discuția cu prietenul meu pastor (da, am prieteni pastori, chiar dacă sunt total în dezacord cu ce fac ei, le-am spus și le repet des), era un fotoliu în librărie, lângă un geam și m-am scufundat în el. (Ca să vă dați seama cât e de căutată cartea creștină, timp de o oră nu a mai intrat nimeni în librărie.) Eu citeam, masca de pe față mă incomoda grozav, nu puteam să respir, am lărgit-o puțin, deși vânzătoarea era dincolo de perete, n-am vrut să dau jos masca. Pagini după pagini de merite înșirate, cum „David l-a învins pe Goliat”.
Normal, știm cu toții că la o vreme după asta, David a ajuns împărat.
Dar nu și-a făcut partid politic.
Partid, partide.
Păi, dacă în religii avem partide, de ce să n-avem în politică?
Nume nenorocite.
Ca țiganii, că dacă unul și-a botezat pruncul Mercedes, de ce să nu-și boteze celălalt fata Vulcanizare, că se vor potrivi odată?
Cât de departe sunt acești oameni de simplitatea biblică: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17
Nu în numele unui partid politic, nu în numele unei partide religioase.
Nu avem voie să ne dăm alte nume.
Partizanismul religios, asumarea, purtarea de nume diferite este cea mai mare rușine a unui creștin, renunțarea la numele Stăpânului său.
A fost aspru criticată de apostol la 1 Corinteni 1, dar se pare că a scris degeaba apostolul de atunci pentru acești analfabeți biblici cu pretenții sforăitoare de acum.
Să vrei să-ți faci colibă cu zorzoane în această lume în care crezi că „este bine să fim aici”? Mare nebunie.
Am plecat spre librăria a doua aflată la 200 de metri de prima, o librărie mai mică de unde am cumpărat două cărți de Amir Tsarfati, evreul creștin care explică atât de bine evenimentele sfârșitului.
Început de noiembrie, dar încă cald.
În timp ce eram în această a doua librărie, mult mai mică, i-a sunat telefonul vânzătoarei. Am auzit-o oftând, apoi plângând: „a murit?”, murise pastorul de la biserica Tabor, din apropiere. Covid. Am schimbat câteva vorbe cu vânzătoarea încercând s-o mângâi, era evident îndurerată. Soția pastorului murise doar cu o săptămână înainte. Trist și dureros.
Am plecat cu gustul și mirosul morții în minte, simțeam mirosul toamnei în nări, n-am covid, ce bine. Ce ridicol mi se părea și Davidul român și Goliatul norvegian în anticamera morții în care trăim, în acest „prag de veșnicie”, nu știu ce poet e zis, dar e frumos.
Ce tristă dezertare de la ținta la care am fost chemați, să faci partide, de parcă nu-s destule.
I-am scris recent prietenului meu, pastorul. Nu s-a înscris, dar „ajută”.
„E păcat?” Mă întreabă.

Pe câți pot, lămuresc, pe cât mai puteți lămuriți și voi.
Vă las cu o imagine,

cu un verset,
Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
și cu un link:
De ce nu fac politică?
din care citez, pentru grăbiți: „Să te cobori din această stare la aceea de chibițar de filozofii  politice este o abdicare absurdă, ilogică de la poziția la care am fost ridicați.
Noi avem pârghii mult mai puternice. ”
Dacă poporul meu se va ruga….!” (nu dacă va face manifestații și marșuri) se va mișca ceva la ordinul Celui ce mișcă tot. Pentru toate aceste forțe nu sunt fără însemnătate, îndemnul de a ne ruga pentru împărați este ”înainte de toate”.
Așa că dacă până acum ai alunecat imediat pe panta protestului politic nu te mira dacă nu ești mulțumit de cei ce te conduc. Ia roagă-te și Domnul îți va da și mulțumire(pentru toate lucrurile)  și dacă va fi după Voia Lui îți va da și pace și prosperitate în țară. Dar de multe ori conducătorii răi sunt pedepse. Iar pentru că locuim ca Lot în Sodoma, devenim părtași pedepsei cetății care poate ne-a chinuit sufletul, dar nu i-am vestit pocăința și suntem părtași la vinovăția ei. Și casa lui Lot a ars în Sodoma.









Școala online înseamnă „homeschool”, școala de acasă

14 noiembrie 2020

Și adunarea online înseamnă tot un fel de adunare de casă.
Și în toată grozăvia asta cu Covidul găsim și lucruri bune: familia iese în avantaj.
Da, familia aia care a pierdut la referendum, familia care de 100 de ani încoace este în defensivă pe toate fronturile a primit un puternic impuls, suntem păziți de jandarmi să stăm în casă.
Părinții cu copiii, cu bunicii.
Lois și Eunice au timp să-l învețe pe Timotei din pruncie Sfintele Scripturi.
De când am scris celălalt articol despre subiect, mă tot gândesc la noua conjunctură: noua distanțare socială este un semn al încă unei bunătăți a Domnului față de oameni.
Cât de trist a fost atunci când după Babel, sute de familii, frați, surori, cumnați, n-au mai putut comunica, s-au împrăștiat.
Ca acum într-un fel.
Dar orice împrăștiere are un scop clar în Planul Tatălui:ca oamenii să caute pe Dumnezeu„, de aceea există limite, hotare, limbi, granițe, vămi, distanțe și distanțări.
De aceea există și Covid.
Să fim conștienți că această pandemie nu ne-a închiscalea cea nouă și vie„, nu a tăiat „ancora care pătrunde până dincolo de perdea” și nu a oprit slujba de Mijlocire a Marelui nostru Preot.
Avem voie să citim Biblia, acum avem și timp, avem voie să ne rugăm, acum avem și de ce, avem voie să mărturisim oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, acum au și întrebări.
Pandemia, da, este o catastrofă, dar nu pentru cine are viață veșnică.
Pandemia este o ocazie, o oportunitate, trebuie prinsă. O oportunitate de a întări familia, legăturile, de a spune „împăraților” așa cum scrie la Psalmul 2: „…împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune!
Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
11 Slujiţi Domnului cu frică
şi bucuraţi-vă, tremurând.
12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie
şi să nu pieriţi pe calea voastră,
căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toţi câţi se încred în El!

De 100 de ani încoace împărații pământului au scos din școli educația creștină, ca să scape de „lanțurile” divine, să le rupă legăturile oamenilor cu divinitatea.
Acum Dumnezeu îi înspăimântă cu urgia Sa.
Acum Dumnezeu îi scoate pe copii din școlile fără El.
În ultimele decenii bisericile s-au transformat din locuri de cercetat și analizat Cuvântul lui Dumnezeu și au ajuns locuri de distracție, de bâlci și de discotecă.
Acum Dumnezeu îi scoate pe oameni și din aceste discoteci.
De la creație, de 6000 de ani, Dumnezeu a procedat la fel, și-a împletit iubirea dăruirii și abundenței cu asprimea pedepsei și urgiei, dar strict în această ordine: mai întâi iubirea, apoi asprimea.
Mai întâi încântarea copilăriei, apoi asprimea bătrâneții.
Mai întâi a scos un popor din Egipt, apoi a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Mai întâi i-a dat timp Isabelei să se pocăiască, apoi a aruncat-o la pat că n-a vrut să se pocăiască.
Și noi, și împărații, și toți oamenii să luăm aminte la căile lui Dumnezeu, să le înțelegem și să nu ne răsvrătim, nici față de El, nici față de robii Lui, dregătorii, nici față de Cuvântul Lui și de cei ce-l proclamă.
Covid există, mor mulți de Covid, chiar credincioși.
Dar moartea nu este sfârșitul nimănui, istoria cuiva nu se încheie prin moarte, fiecare om va învia.
Și Elisei a murit, și Daniel, și Ieremia au murit. Ei ne așteaptă pe noi.
Viitorul lor și al nostru va fi împreună, ei nu au căpătat încă răsplata pentru lucrul lor, nici noi.
Dar răsplata va fi numai după trudă, după osteneală.
Va fi răsplătit doar cel ce va fi socotit rob bun, slujitor bun.
Fă și tu dragul meu slujba pentru care vei fi socotit bun: să pui în mintea celorlalți planurile, gândurile, dorințele lui Dumnezeu, Cuvântul Său!
Singura ambiție care merită să te anime.









Fișa de domiciliu obligatoriu a lui Traian Dorz

12 noiembrie 2020

Între 1954-1956 poetul Traian Dorz a fost dus în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, satul Dropia.
În memoriile lui, poetul descrie pe larg această perioadă.
Pe saitul CNSAS au fost publicat fișele tuturor strămutaților.


Asistăm la construcția încă unei identități religioase: …(zona) Genesis

8 noiembrie 2020

De parcă nu erau destule!
De data aceasta o identitate construită politic, nu-mi cereți detalii, sunt nevoit să declar la timp, pentru ca să nu-mi zică cineva după aia că am zis după ce s-a petrecut. Se petrece.
Nu e cult, nu e sectă, nu e asociație, nu e mișcare, nu e „fundație”, obișnuitele ambalaje cu care se îmbrăcau ideile, pentru a fi livrabile.
De data aceasta regizorii identitari invită deșănțat „prinții și prințesele” să facă parte dintr-o comunitate virtuală: Genesis.
E întotdeauna folositoare o comunitate, se adună destui să poate scoate forțat pe „infractor” din sinagogă, să-l poată duce pe sprânceana muntelui, să facă de-o gloată la nevoie, să poate striga copleșitor: răstignește-l.
Nu știm de ce sau știm, dar întrebăm: Mântuitorul de ce n-a pus de-o gloată, ci de-un grupușor? Dintre ei, unul era vânzător, ales special, să ne fie pildă.
Alți doi se gândeau la șefie, unul purta sabie și trăda, așa că au mai rămas opt, fricoși și ei, că au fugit toți, nu gloate, nu „prinți și prințese” ci „nepricepuți și zăbavnici cu inima”.
Ascultați vă rog felul cum sunt lingușiți ascultătorii, să nu vi se facă rău….

Să analizăm puțin: apostolul ne-a dat instrucțiuni clare ca lumina SUB CE NUME avem voie să facem tot ce facem: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta,  faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17 De aici deducem că nu avem voie să luăm alt nume, să ne dăm sau să acceptăm să ne fie pus un nume străin de cel al Domnului Isus, numele de creștin.
Acest ordin a fost încălcat de la început la Corint: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. 11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” 1 Corinteni 1:10-13
Nu vor fi „zone” și „colțuri” la Dumnezeu și nu sunt.
Acuma, dacă cultele clasice de 1000 de ani și-au luat nume, după aplecare: ortodox (drept credincios) sau catolic (universal), cele de mai târziu, după oameni (calviniști, luterani) sau practici (baptiști, penticostali), iar cele mai recente, după …buget: (harvest-metanoia), după vre-un învățător cu șarm (cireșarii) iată că apare prima comunitate virtuală prin excelență, dirijată și construită pe principii psihologice, cu markeri identitari, denumire și balast emoțional ca să stea corabia drept.
L-am observat pe actor de ceva timp și am săpat un pic, prea semăna cu omul care m-a lăudat și cu omul care îmi scrie, avea ceva din amândoi.
Misterul s-a lămurit, toți 3 provin din Biserica CDE nr 2 din Craiova, probabil o pepinieră de investitori imobiliari în cartiere cerești.
Trecut la baptiști prin hirotonisire pe sub mâinile unui alt securist ordinat notoriu („fratele său” și al lor, IȚ) viitorul cartierul ceresc Genesis se vrea parte din Uniunea baptistă, ceva așa, un fel de palat pentru prinți, un cartier rezidențial prin vechiul cartier mai muncitoresc.
Cu siguranță fiul fostului turnător care conduce vechiul cult, are ordine precise pentru a aproba fuziunea.
Doamne ferește-ne de rezerva mondială de Hristoși falși!

Leacul, dragii mei la toate aceste epidemii religioase este Cuvântul lui Dumnezeu care interzice să ne dăm alte nume decât numele de creștin.
Citesc la comentarii cum din toate colțurile țării se declară adeziunea la Genesis. Multe din aceste adeziuni sunt false și dirijate desigur, dar se prind în lipiciul scârbos al limbii rele și albine, nu doar muște.

Pentru un penticostal de exemplu, cu părinți baptiști și bunici ortodocși, nu este nici o problemă ca pruncii să-i „meargă” la Cireșari și nepoții la Genesis, că de fapt nici nu mai „merg” din fața tastaturii. Nenorocite nume.

Cine înalță în acest Babilon Cuvântul lui Dumnezeu și cine mai ține numele de creștin?


„Controlează Dumnezeu viața ta?” …un medic vorbește despre coronavirus

8 noiembrie 2020

Dumnezeu este suveran, El stă pe tronul universului și controlează toate lucrurile, inclusiv virușii.
Dumnezeu nu stă undeva în cer, îngrijorat că un virus a scăpat de sub control, ci de fapt Dumnezeu „întâmplă” istoria, prin orchestrarea tuturor lucrurilor, atât bune, cât și rele. ….Întrebarea nu e dacă Dumnezeu controlează virusul sau nu, ci dacă Dumnezeu controlează viața ta…”
De pe Antena 1, via Facebook.


Citiți pe subiect mai multe postări despre logica și justiția divină:

Dumnezeu a trimis pandemia.
Cum va declanșa Covid-19 emigrarea evreilor din Vestul Europei și America spre Israel?
Trăim sfârșitul perioadei pedepsei descrise de profeți
Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt.


Istoria fariseilor

2 noiembrie 2020
O prezentare video condensată, de 15 minute, a apariției fariseilor, acum 2500 de ani, pe vremea lui Isaia.
Prezentare: Istoria fariseilor (originea lor)

„După câtăva vreme, pârâul a secat.”…de la Cherit la Sarepta

30 octombrie 2020
…despre atitudinea creștinului prin urgiile trimise de Dumnezeu peste toți oamenii. Sau ce faci când se schimbă împrejurările?

Seceta de 3 ani și jumătate din Israel, de pe vrema lui Ilie a fost o urgie, o pedeapsă a lui Dumnezeu peste împărăția vinovată.
Nici Ilie n-a scăpat de urgie, de secetă, deși el a vestit-o, mai mult, el însuși s-a rugat să nu plouă.
Ilie…s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.” Iacov 5″17
Cum vine asta? Nu s-a rugat să plouă? Nu a făcut slujbe și incantări, invocări pentru a aduce ploaia?
Nu, deloc.
Dar să mergem un pic în spate, în istoria ploii peste țara cea minunată ca să înțelegem de ce s-a rugat Ilie să nu plouă.
Între binecuvântările din Deuteronom apare ploaia:”Domnul îţi va deschide…. cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme.” și între blesteme apare seceta: „Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere…” Deuteronom 28:12,24 Blestemele peste Israel (cele 10 seminții) au venit ca urmare a idolatriei, a neascultării, a încetării slujirii după rânduieli, a lepădării ascultării de leviți și a jertfelor la templu (imaginea slujirii cerești, a celor cerești, care ascultă de Cuvântul venit din ceruri, Noul Testament). Aceste păcate s-au pedepsit în multe feluri, printre care seceta a fost unul.
Așa că atunci când Ilie a cerut secetă peste poporul idolatru, s-a rugat conform voii lui Dumnezeu.Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.
1 Împărați 17:1
Apoi Ilie fuge la Cherit și Dumnezeu începe să-i facă aprovizionarea prin corbi. Corbii mănâncă de obicei carne. Dar de data asta n-o mănâncă, ci o aduc lui Ilie, tocmai ca să i se arate lui Ilie parțial din răsplata credinței, pentru că nici el „n-a primit ce fusese promis” în totalitate, doar un pic.
Deci el cere seceta și el suferă. Își face rău lui însuși. Pentru că chiar dacă naveta corbilor nu ar fi încetat, „pârâul a secat„.
O lecție mare.
Ilie este o imagine spirituală a Domnului Isus, aveau același Duh, „duhul lui Hristos care era în ei” …când „s-a făcut asemenea nouă” căci și Domnul s-a supus acelorași restricții ca și noi, a trăit în trup, a flămânzit, a pribegit, a obosit, a fost bătut și a suportat, mai mult, a fost crucificat și l-a durut.
Apoi, când „seacă toate pâraiele” seacă și al nostru, dar spre deosebire de cei pedepsiți „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9) chiar și atunci când pârâul seacă, ca mai târziu noi să putem învăța, și Domnul Isus să ne poată aminti, cum omul „duhovnicesc” (cel care trăiește ca pildă, pentru a transmite un tâlc, o învățătură) este trimis departe, la canaaniți, la fenicieni, la Sidon, deși „pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.” Luca 4:25-26 Reacția de tip taliban a concetățenilor din Nazaret la scurta vorbire a Domnului Isus a fost o rapidă condamnare la moarte (din care a scăpat).
Întâmplarea, pățania lui Ilie la Cherit a fost profetică, pârâul a secat ca să putem și noi și mai ales evreii învăța o pildă: dragostea de Tată a lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la neamuri. Mai târziu, discret, pe ascuns și Domnul Isus a fost prin părțile Tirului și Sidonului, la neamuri („Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.” ) și apoi Pavel a primit același ordin: „du-te că te voi trimite departe la neamuri.” Salvarea Adunării, a unui popor dintre neamuri era încă parte a Planului ascuns, nedescoperit.
La Capernaum, Domnul Isus a vindecat pe sclavul unui centurion roman, la Tir, pe o femeie siro-feniciană, neamuri.
Și de la Cinzecime încoace tot vindecă: neamuri, popoare, națiuni, din fiecare, un număr mare.
Acuma, cu covidul, iar e „secetă” în lume, iar seacă pârâul, se apropie criza, criză datorată urgiei și urgia venită din cauza păcatului. Cu siguranță corbii, găzduirea la văduva din Sarepta, turta coaptă pe pietre calde și ulciorul cu apă ne sunt garantate.
Că nu va seca pârâul, nu. Dumnezeu vrea să ne dezobișnuim de curgerea monotonă a unei vieți rutinate, în care lipsa de evlavie, sau falsa evlavie(angajament) se pot instala netulburate.
Poate ne gândim că ispita lui Ilie era să se roage să plouă.
N-a făcut-o.
Să n-o facem nici noi pentru Covid.
Cum nu s-a rugat nimeni pentru vindecarea Izabelei sau pentru învierea lui Anania și Safira. Doar un alt Anania, din Damasc s-a rugat pentru un Saul, dar pentru un Saul pocăit.
Covidul este un păcat de moarte (aduce moarte), un simptom al cauzei numită ateism, necredință, disprețuire a lui Dumnezeu de către economiști, comercianți, artiști, de către toată această lume ale cărei „știri” ne invadează creierul. Doar pocăința de aceste păcate este un motiv vrednic de rugăciune, nu înlăturarea pedepsei lor.
Pârâul a secat după planul lui Dumnezeu, covidul a venit tot după acest Plan. „Urgiile lui Dumnezeu nu se tratează cu vaccin, ci cu pocăință.”
Nici măcar cu rugăciune.
Unii zic că, uite, „covidul închide bisericile”. Nu închide cămăruțele de rugăciune și nici „calea cea nouă și vie„. Poate nu-i plac lui Dumnezeu nici bisericile, v-ați gândit la asta? În februarie 2019 când 16 persoane au semnat o scrisoare de informare cu privire la Aurel Gheorghe, m-am uitat la titlurile acestor persoane, toți erau pastori și presbiteri peste….biserici, de fapt peste mulțimi. Acest mulțimi erau credibilitatea lor, sursa lor de autoritate, nu adevărul sau minciuna din gurile lor. Duminică seara m-am uitat pe net la biserici, mai ales la cele din oraș, mai ales la cele din cartier. La una, un vorbitor era supărat pe cei ce arată profetic că se apropie sfârșitul, „nu putem știi zice”, de fapt justifica confuzia. E clar că avea un ghimpe pe Aurel. Apogeul a fost când a zis că „internetul este plin de predicatori…acum cine are un garaj gol, dă învățătură„, și în loc să se bucure de acest lucru, disprețuiește. Ridicolul său era că spunea acest lucru pe internet, dintr-o biserică….goală. Care este diferența dintre o biserică goală și un garaj gol?
Probabil amvonul.
„”….au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă” Apocalipsa 16:9
Poate că probabil Dumnezeu de aceea îi scoate pe creștini din biserici, așa cum l-a scos pe Ilie din văgăunile pârâului Cherit, pentru a merge „departe, la neamuri”, pentru a vesti Cuvântul tuturor adică. Internetul are un mare rol aici.

Pârâul Cherit, o ascunzătoare perfectă a lui Ilie, când a fugit de Ahab

Pârâul Cherit este de fapt un defileu extrem de accidentat, o ascunzătoare perfectă, dacă aveai mâncare și apă.
Concluzie: ce faci când seacă pârâul, când se schimbă împrejurările? Sau ce nu faci?
1. Nu te rogi să nu se schimbe.
2. Nu te gândești la corbi, la vechile împrejurări binecuvântate, nu încerci să le prelungești.
3. Nu faci provizii de apă.
4. Asculți când Dumnezeu îți spune să pleci „la neamuri” și pleci imediat, adică te adaptezi noilor împrejurări.


„Să locuiască singur!” …carantinarea în Biblie

28 octombrie 2020
O analiză biblică a carantinării, izolării sau distanțării sociale ca măsură pe protecție socială de-a lungul istoriei lumii. Boala a venit ca pedeapsă a păcatului, dar măsurile de protecție sunt prescrise de Dumnezeu pentru ca cei ce ascultă de El să poată fi protejați prin ele.

Scriu din mijloc de pandemie, Clujul a ajuns pe locul 1 în țară la numărul de cazuri de covid. E valul 2 și auzim de tot mai mulți apropiați care sunt simptomatici, izolați, pozitivi sau chiar decedați din cauza acestei epidemii.
Pentru că întâlnesc tot mai des „negaționiști-covid” (cei ce ignoră sau zic că nu există virusul) de multe feluri, (nepunând la socoteală pe ignoranții care dacă nu văd sau nu simt ceva, ei zic că nu este, de parcă virusul ar trebui să poarte chipiu) întâlnesc și „creștini” care nu se tem de virus că ei „îl au pe Domnul care-i păzește”.
Nu scriu pentru ei, sunt destul de copt să-mi dau seama că acest fel de oameni nu sunt în stare să citească un text, scriu pentru cei care sunt în stare, ca să-i înarmez cu argumente pentru a-i putea ajuta pe ceilalți, să le știe cânta „cântece de jale” lângă ei, să-i convingă adică.
Apropo de „înarmarea cu argumente”, câteodată când scriu pe blog mă simt ca un „traficant de arme”, de arme ideologice, de idei care au putere, de argumente adică. Stă scris: „înarmați-vă și voi cu același fel de gândire„, un „fel de gândire, felul Unsului, al Șefului nostru este o armă redutabilă.
(Nu prea am „clienți” la acest „trafic”.)
În tinerețe am cunoscut un astfel de traficant de arme, eram șef de export și traducător trimis de „intreprindere” într-o țară estică (Georgia) la expoziții și contracte. Formam o delegație mixtă, cu un austriac printre noi. Directorul ne spusese confidențial: „cred că omul e traficant de arme, chimicalele sunt acoperirea lui”. I-am dat dreptate directorului, am studiat persoana, emana puterea celui care „are spate”. Și eu „am spate”, scriu învățat, iau din „arsenalul” Cuvântului lui Dumnezeu, scriu instruit și trimis, sper să nu-mi blocheze febeul promovarea datorită termenilor.
În spate, adică în anii trecuți (2015) am scris la vreme și cu vreme despre lepră. Să citiți vă rog cele 3 postări: Rana și durerea (1) unde am arătat ca și cauză a epidemiilor: descoperire păcatului „fiecare își va cunoaște rana și durerea” (Concluzie: „nu pot să fiu liber fără durere, fără descoperirea păcatului!„), Lepra hainei (2) despre contagiozitatea păcatului cu fapta și Lepra casei (3) despre contagiozitatea păcatului comunității.
Revin asupra textelor biblice legate de carantinare.
Să locuiască singur” este prima concluzie și cel mai important aspect pe care-l putem spune celor ce fac pe vitejii cu virusul este cel de la Levitic 13:46 „Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat.  locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.” Deci Dumnezeu a poruncit carantinarea, izolarea, distanțarea socială ca măsură de protecție a celorlalți. Boala este contagioasă prin apropiere și atingere. La fel este și păcatul, contagios prin apropiere și atingere.
Lecția și regula pe care vrea Dumnezeu s-o învățăm și pe care o uităm adesea este următoarea: prioritate trebuie să aibă legătura noastră pe verticală cu El, apoi cu ceilalți oameni. Când uităm și ne găsim satisfacția în relații fără El, ca un Tată înțelept ce este caută să ne atragă, în primul rând stricând aceste relații prin distanțare: limbi, obstacole, granițe, distanțe fizice, limitări, boli, epidemii, etc.
Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă care nu se arată mai adâncă decât pielea şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana A şaptea zi, preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.” Levitic 13:4-5 Vedem deci o „carantină de 14 zile” cu scopul de a opri contaminarea.
Ieșirea din carantină are și ea regulile ei: „Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei….Cel ce se curăţeşte trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă şi va fi curat. Apoi va putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din cort În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.” Levitic 14:3,8,9
Izgonirea leproșilor afară din tabără pentru a nu contamina este amintită și în Numeri 5:2 „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros„,
Porunca se repetăIa seama bine şi păzeşte-te de rana leprei ” în Deuteronom 24:8. Deci nu e vorba ca și în cazul atacurilor inamice sau al opririi ploii că Dumnezeu te va proteja, ci tu trebuie să fii atent.
Un exemple de aplicare a carantinei chiar în condiții de asediu și foamete găsim la cei 4 leproși de la poarta Samariei: „La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri?  Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete şi vom muri şi, dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra sirienilor: dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar, dacă ne vor omorî, vom muri.” 2 Împărați 7:3-4 Deși Împărăția de nord, mergând pe Calea lui Ieroboam, a adoptat închinarea la idoli, s-a îndepărtat de Ierusalim, de preoția levitică, de jertfe și templu, carantinarea leproșilor s-a păstrat, chiar în condiții de asediu și foamete.
Mai mult, regulile carantinei s-au aplicat și la împărați, fără deosebire: „Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului.” 2 Cronici 26:21
Vedem deci lepra și carantina ca fiind în Vechiul Testament exemple reale pentru noi. Din atitudinea lor (de ascultare de data aceasta), ar trebui să învățăm să ne ferim de ignorarea acestor reguli. Distanțarea socială ar trebui să fie prioritate pentru creștini și noi să fim primii care sărim în ajutor celor izolați, pentru a le face izolarea mai ușoară.
Iar dacă noi înșine stăm în izolare: putem citi Biblia, ne putem ruga, putem da telefoane, putem face ceea ce este scris: „Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.” 1 Petru 4:19 Este o suferință după voia lui Dumnezeu și izolarea, cel puțin din două motive. Odată că acest Covid este dat de Dumnezeu ca urgie peste o lume care păcătuiește prin „mulțimi”, prin asociere, prin uniuni care nu îl au ca centru pe El, Voia și Cuvântul Lui. Apoi, că acest Covid este o urgie prezisă de Dumnezeu, printre alte urgii, care de 120 de ani încoace, scot pe evrei în mod forțat dintre neamuri, și-i duc în Israel.
Închei cu o imagine încurajatoare, tot din Biblie. În Matei și Marcu îl găsim pe Domnul Isus în casa lui Simon leprosul din Betania. Îndrăznesc să speculez că a fost un lepros vindecat de Domnul Isus. „Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul” Marcu 14:3 O imagine a viitorului, o imagine a biruinței: un lepros în casă, un lepros vindecat. Căci locul în care erau scoși leproșii, afară din tabără, reprezintă spiritual locul în care a fost adusă jertfa de ispășire, arderea de tot „afară din tabără„. După câteva zile Domnul Isus a ieșit de bună voie în acest loc al rușinii, al izolării, al respingerii, „s-a făcut păcat pentru noi”, pentru a deveni noi drepți prin El. Să nu uităm ceva: în timp ce ucenicii stăteau la masă în casa lui Simon leprosul, după ce Maria a turnat mirul, Iuda a ieșit și s-a târguit la preț cu marii preoți, cu cât să-L vândă pe Isus.
O întrebare a conștiinței: unde este sufletul tău, cu cine ții? Cu Cel izgonit de bună voie, izolat și respins sau cu Iuda și preoții „mari” criminali?
Ai ieșit tu afară din tabără cu Isus cel respins și disprețuit, cu Isus cel părăsit de oameni, cu Isus cel „obișnuit cu suferința”? Sau îți place să te târguiești cu marii-preoți ai acestei lumi, cu mulțimile care strigă „răstignește-l!”, cu cei ce nu-L cunosc?
Ai ieșit tu afară și nominal și efectiv din orice tabără religioasă?


„Emigra-vor evreii?”…din America

25 octombrie 2020
Un articol scris în 1919, de către cel mai mare evreu sionist român, A.L. Zissu, despre emigrarea evreilor din România, văzută de românii de atunci cu neîncredere. Aceeași întrebare se pune despre evreii din America, acum, după 100 de ani. Răspunsul lui Zissu e valabil și pentru ei.

În 1919 evreii trăiau relativ bine în România, statul Israel nu exista, Palestina recent britanică era „o pustietate„, o țărână „înțelenită de milenii” dar despre care Zissu credea (și prezentul, după 101 ani, îi dă dreptate) că se poate ca „acea pustietate trebuie…să renască pentru o nouă menire.
Zissu a fost cel mai mare sionist român. Sionismul, o mișcare profețită de Dumnezeu, un semn pentru noi, această mișcare este înfrunzirea smochinului, semn la care TREBUIE să privim, ne-a spus Domnul Isus asta.
Dovadă că, deși nu era creștin, Zissu a avut acest ideal vizionar este împlinirea visului său după un secol: „poporul acesta…de dorul cărții și al pământului, se va întoarce la obârșie, va emigra. Pacea mai întâi și apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului.” Citiți articolul, dar aplicând în loc de România, America sau statele din vest unde mai sunt evrei.
(Sionism=SIONÍSM s. n. Mișcare politică și religioasă apărută în țările europene la sfârșitul sec. XIX, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei.) sursa: http://www.dexonline.ro



De când Sionismul, ieșind din făgaşul reveriei şi ideologiei pan-evreeşti şi trecând frontierele lumii noastre naţionale, deveni obiectul preocupărilor diplomaţiei mondiale, evreii au început să fie şi ei priviţi printr-o prismă alta decât aceea a raporturilor dintre ei și mediul ambiant, sau a viciilor şi virtuților închipuite sau reale pe cari le-ar manifesta în viața de toate zilele, ce adesea le-a fost impusă de tot soiul de restricții. Popoarele, devenind mai serioase și mai atente, au început să ne scruteze mai cu pătrundere. De unde până mai ieri pojghița în care ne învelise doară imaginaţia lor răutăcioasă, le făcea să întoarcă capul, simulând dezgust, dispreț, astăzi se apropie de noi cu oarecare bunăvoință şi zgâriind pojghiţa, încep să zărească ceva din sufletul nostru, cel adevărat și nepervertit. Când pojghiţa înșelătoare va cădea toată, multe enigme se vor dezlega deodată, multe nedumeriri se vor lămuri, multe calomnii se vor prăbuși şi multe minunății vor apărea înaintea ochilor înmărmuriţi ai popoarelor. Și lumea va rămânea, atunci, buimăcită în faţa formidabilelor valuri de idealism ce spumegă în sufletul torturat al acestui popor de „negustori“, care dacă era în adevăr practic,cum îi merge vestea, sau chiar numai atât cât sunt toate popoarele, ar fi putut de mult să-și transforme iadul în care trăiește, în cel mai fermecător Eden…

Până atunci, însă, mai avem, vai, de purtat încă crucea în spinare.

La noi, clipa de aur a revelaţiei e și mai îndepărtată ca aiurea. Pentru că la noi clișeele învechite cari aiurea încep să fie scoase din circulaţie, mai sunt în plină cinste. La noi, rătăcim și astăzi printre concetățenii noştri creștini, necunoscuţi, nepricepuţi, deci nedoriți. În ţara noastră, cunoscătoare de toate exotismele, planta evreiască crescută sub ochii oamenilor e doar călcată în picioare, dar rămâne străină, cu desăvârşire necunoscută. Așa se explică surâsul ironic al boierilor noștri, când le ajunge la ureche zvonul emigrărilor iminente. Din amabilitate sau din laşitate, ei nu-ți dezvăluie gândul, dar surâsul îi trădează cumplit: „voi, popor de negustori, de oameni practici, veţi abandona oala cu carne şi vă veţi aventura in necunoscut, de dragul unei himere ?! Haida de!

De unde vreţi să știe boierul nostru, că cel mai umil hamal al acestui popor de „negustori“ are în el puterea de a se lipsi de ultimul codru de pâine, spre a procura copilului cărți de şcoală,… De unde să ştie boierul nostru, că cel din urmă telal evreu e capabil de cultul cel mai fanatic al morţilor și momentelor mari din trecutul neamului. De unde să ştie boierul nostru că acest popor de „negustori“ a îndurat și îndură cu stoicism, cu frenezie, iadul pe pământ pentru că nu vrea să se despartă de… biblia lui! De unde să ştie boierul nostru că acest popor… al banului, singur el între toate popoarele lumii, cunoaşte tipul negustorului care strânge averi, numai el ştie cu câtă trudă, pentruca să-și poată îngădui luxul unui ginere savant pe care să-l puie la adăpostul grijilor și pentru a-i da astfel posibilitatea să se consacre exclusiv studiilor sacre! De unde să ştie boierul nostru, că acest popor „interesat“’ și numai el singur între popoarele lumii, cunoaște tipul sublim al „bachurului“, al veșnicului student sinagogal, care renunţă cu frenezie, de copil, la toate bunurile vieţii, de dragul unei învățături care nu-i aduce nici un folos practic și nici măcar satisfacția nevinovată a unei diplome sau a unei consacrări ! De unde, în sfârşit, să știe boierul nostru, că acest popor „practic“ a fost în stare să dea vizionari din mijlocul chiar al negustorilor, cari, abandonând oala cu carne, sau dus într-o pustietate, unde aveau să îngroape averi agonisite în sudoare şi să lupte, şi cari pierduseră de mult contactul cu glia, cu încăpăţânarea unei țărâne înțelenite de milenii și cu ferocitatea beduinilor, numai şi numai pentru că acea pustietate, păstrând tezaurul de amintiri al gloriei trecute, trebuie, în conştiinţa şi mândria lui, să renască pentru o nouă menire.

Da, fraţilor creştini, poporul acesta de „negustori” va abandona oala cu carne. Căci, poporul acesta fusese pe vremuri, la el acasă, poporul cărții şi al gliei. Şi de dorul cărţii şi al pământului se va întoarce cu frenezie la obârşie: va emigra. Mare îi va fi, desigur, nerăbdarea aşteptării, până ce pacea, mai întâi, şi apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului. Dar cum a ştiut să aştepte milenii, va ști să aştepte şi aceste câteva clipe cari îl mai despart de isbăvire.”

14 iulie 1919, A.L. Zissu
sursa: Noi, Breviar iudaic, Editura Adam 1932, articole diferite publicate de A.L.Zissu, pag 244

Tot ce a scris Zissu în 1919 despre înflorirea Israelului s-a împlinit după 1948. Sutele de mii de evrei români au abandonat oala cu carne în timpul comunismului. Urgia Transnistriei și apoi a comunismului a șters orice surâs atât de pe fața lor cât și de pe fața „boierilor” disprețuitori.

Cum stăm noi în fața acestor realități?
Smochinul înfrunzește, a înfrunzit.
Au plecat 50% din evreii din diaspora, jumătate, mai trebuie să plece jumătate.
Vânătorii trimiși, urgia pandemiei sunt mâna lui Dumnezeu cea tare care îi scoate afară din „mormintele lor” după cum au scris profeții.
Noi dar să fim gata, să ne curățim de orice întinăciune, căci Cel ce vine „ca un hoț” (pe neașteptate, fără să anunțe) este aproape.
Să fim furați.
Iar cei care, seduși de mirajul acestei lumi trecătoare, sunteți furați de alte planuri și vise, întoarceți-vă la Planul Cărții, la Cel ce a lăsat o singură Cale de salvare, prin Fiul Său, Isus Unsul(Hristos), prin care avem iertarea păcatelor și intrare liberă în apropierea lui Dumnezeu.
Mai ales creștinii care nu mai „iubesc venirea Lui„, cărora le-ar părea rău să li se întrerupă planurile, care iubesc mai mult „acest veac” numit rău, trebuie să se trezească și să știe că, ori vor, ori nu vor, acest Plan al lui Dumnezeu are loc. Nu mai bine „să ne supunem Tatălui Duhurilor și să trăim”?
Răpirea Bisericii poate avea loc oricând, nu este necesar ca evreii să plece mai întâi, detaliile Planului le-a păstrat Dumnezeu în tainele Lui. Noi trebuie să fim gata. Să nu cumva să zicem: „Stăpânul zăbovește să vină…„.



Atunci când se va-ntoarce Israel, cântare profetică (Traian Dorz)

19 octombrie 2020

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.  În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim…” Zaharia 12:10-11
Am scris într-o postare mai veche, de acum doi ani:Și acum să lăsăm textul poeziei cu promisiunea să v-o și cânt, dacă nu găsesc pe altcineva mai cizelat ca mine.” Am căutat atunci cântarea mult pe net și n-am găsit-o deloc.
Am găsit-o azi (ieri s-a pus pe net), cântată chiar foarte cizelat (mulțumesc Beni):

Cântare: Atunci când se va-ntoarce Israel.

Prin 2014, tot cam pe vremea asta, când s-a iscat războiul de au intrat turcii în Siria, am scris o postare, unde am amintit și cântarea asta și textul din Zaharia 12. Apoi am scris postarea de 1 mai 2018, întitulată chiar așa: Atunci când se va-ntoarce Israel. Melodia e aproape la fel cu ce am învățat de la sora Veronica, ritmul e puțin diferit.
Citez din ce am mai scris atunci:


Nu mai e nevoie să v-o învățăm noi, a apărut. Acuma seara am ascultat cântarea de 6-7 ori în timp ce m-am tuns. (De la Covid încoace am tăiat de pe listă mersul la frizer, recent mi-am cumpărat un aparat de tuns mai bun și l-am probat.) În timp ce mă tundeam și ascultam, mi-am amintit de legăturile lui Dorz cu evreii, cu Wurmbrand, cu Feinstein, de prietenia lui Feinstein cu Trifa, lucruri despre care am scris la vremea lor, acum 1o ani, dar pe care acum le pricep mai bine. Apoi m-am gândit la pogromul de la Iași, de la Cernăuți, la Transnistria, la Zissu. Câtă efervescență era atunci, de idei, de pasiuni, de politici, de idealuri, de religii și mișcări. Și peste toate aceste frământuri, plutea ca o corabie idealul sionist profețit de Ezechiel în 37, mișcare, vuiet care a făcut ca în exact anii când sora Veronica învăța cântarea (prin anii 60 îi duceau la lucru Sub Coastă, la colectiv sau întovărășire, cu căruțele, iar cei credincioși cântau, prin zona pe unde merge acuma centura de la Apahida la Cluj), evreii din România să fie sloboziți unul câte unul spre Israel, până au plecat toți.
Înțelegea Traian Dorz că evreii vor pleca? Mi-am amintit de Istoria unei jertfe, de dorința lui de legalizare a Oastei Domnului în timpul comunismului, de strădania lui Dorz de a dovedi în carte caracterul nevinovat al mișcării, mișcare ușor de confundat în epocă cu Legiunea Arhanghelului Mihail, mișcare nazistă. De Valerian Trifa, nepotul fost legionar al întemeietorului Oastei, Iosif Trifa, nepot care care a ajuns episcop peste românii din America și apoi „descoperindu-se” (cu ajutorul Securității din țară) trecutul lui legionar să fie expulzat din SUA și să fie nevoit să fugă în Portugalia. Cert este că Traian Dorz nu a fost nici legionar, nici antisemit, chiar a ajutat la obținerea unor documente pentru evreii refugiați din Transilvania de nord, se pare.
Cu siguranță Traian Dorz a înțeles și a prins în versuri de neegalat, (pentru care iubesc atât de mult limba română) acel minunat și înfricoșător moment: „…îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns…când evreii se vor întoarce la Domnul Isus, doar că acest eveniment nu va prinde biserica (adunarea) aici, lucru aproape sigur, dacă citim bine profețiile. Asta nu mai îmi dau seama dacă Traian Dorz a realizat.
Dar până atunci vor trece lucruri grozave peste omenire, un mare necaz, urgii, lucruri pe care tot Traian Dorz le-a văzut în chip parcă profetic:

Încă puţin şi semne mari
puteri ne-nchipuite
se vor ivi, cutremurând
privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit
credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat
al hulei şi-al pieirii.


Aveți textul și acestei cântări pe Youtube:


Religii în baza doi

17 octombrie 2020

O comparație între complexitatea Evangheliei veșnice revelate de Dumnezeu și simplismul vândut de teologiile „Hristoșilor” mincinoși: carismatism, misticism, sau multe alte ism-uri.

Evanghelia este complexă, Planul lui Dumnezeu nu e simplu, trebuie înțeles, trebuie pătruns, trebuie ca adevărurile lui Dumnezeu să înlocuiască în fiecare minte colibele și maghernițele de teorii și teologii construite de oameni cu materiale de contrucție de la depozitul de minciuni ale diavolului. Acest proces de demolare și de reconstrucție ia timp, are nevoie de Plan și orice abatere are consecințe grave.
În epistolele lui Pavel, adică în ultima parte a Cuvântului lui Dumnezeu, în întregirea lui, sunt „lucruri grele de înțeles pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte scripturi spre pierzarea lor„.
La Efes, apostolul Pavel a avut nevoie de 3 ani pentru a le predica TOT Planul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să omită ceva și astfel să fie vinovat de sângele (moartea) lor.
Prozeliții de la Rusalii care au crezut și „au mărturisit pe Isus” imediat, aveau marele avantaj al educației biblice, cunoșteau dinainte Cuvântul lui Dumnezeu și credeau în promisiunea venirii lui Mesia, o așteptau. Așa că atunci când li s-a prezentat Isus față în față cu profețiile, L-au identificat imediat și au crezut, drumul lor spre mântuire a fost foarte scurt.
Cu idolatri din Efes situația era mult mai grea, efesenii erau prinși de vrăjitorii, de închinare la idoli, de industria vrăjitoriei, a idolatriei, nu cunoșteau deloc Cuvântul, nici promisiunile, nici profețiile, trebuia învățați. A fost nevoie de timp pentru a învăța. De 3 ani a avut nevoie apostolul ca să poată spune „TOT”, dacă se putea mai repede, desigur un isteț ca Pavel, ar fi ales calea mai rapidă. Dar nu s-a putut mai repede. Citiți Fapte 20, descrierea activității lui Pavel la Efes, pentru mine este un model chiar și când scriu acest blog, iată condițiile:
-am slujit Domnului cu toată smerenia
-cu multe lacrimi (personal, aici nu stau bine, mai este de îmbunătățit)
-în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile… (aici și eu stau bine, dar n-am cui spune)
-n-am ascuns nimic din ce vă era de folos (înseamnă că sunt multe lucruri de dezvăluit)
-nu m-am temut să vă propovăduiesc (propovăduirea stârnea reacții adverse)
-să vă învăţ înaintea norodului şi în case
-să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos (respectarea ordinului dat de Domnul Isus (întâi la oile pierdute ale casei lui Israel, iudeilor)
-sunt curat de sângele tuturor
-nu m-am ferit să vă vestesc TOT planul lui Dumnezeu
-timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. (extraordinar, pe FIECARE zilnic, nu doar mesaje săptămânale la mulțimi)
-n-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva (un exemplu pentru mulți de astăzi)
-singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine (de neimaginat pentru cei ce-și zic astăzi pastori, clerici, etc. care nu știu folosi nici o unealtă)
-în toate privinţele v-am dat o pildă (a făcut așa ca să fie urmat, ca să fie pildă, cât de puțini calcă pe urmele lui)

Vedem o lucrare complexă desfășurată de Pavel, un lucrător al Cuvântului cu mare experiență, proclamând o Evanghelie cu multe detalii, așa cum este cea adevărată, nu una prescurtată, despre care voi scrie mai departe.
Compar evanghelia adevărată cu sistemul matematic în baza 10 și evangheliile false, cele reduse, cu sistemul din baza 2. Să detaliem.

Dumnezeu ne-a creat cu zece degete, suntem presetați să gândim în baza 10, matematic așa ne este cel mai ușor. Creația este complexă, avem nevoie de multe legi și cunoștințe pentru a o înțelege. În fiecare domeniu în care lucrăm, materialele cu care lucrăm se pot defini, se pot măsura în cifre, în numere, ajungem la mărimi și greutăți, temperaturi, presiuni, concentrații, lungimi de undă, intensități, volume, greutăți, arii. Toate aceste caracteristici le prelucrăm în baza 10, definim relații între mărimi, și așa putem opera cu atât de complexa creație divină. De la exatraordinarul trup omenesc, care din toate lucrurile făcute de om se poate asemăna cel mai bine cu un computer, până la agricultură sau mecanică, folosim cifre, formule, ecuații și multă matematică. Cifrele aduc la același nivel relațiile dintre mărimi și matematica ne ușurează înțelegerea complexității materiei. Gândiți-vă numai la ultimele analize medicale pe care vi le-ați făcut. Baza 10 e atât de ușoară și de suficientă în același timp.

Dar se poate mai simplu?
Într-un fel da.
Computerele folosesc baza 2, două numere: zero și unu, 0 și 1.
Anul 2020 în baza doi se scrie: 2 020(10) = 111 1110 0100(2)
Este un fel de simplificare necesară, mai simplu decât 10.
Dar se poate mai complex? Desigur.
Câte feluri de animale și plante sunt în lume? Două, zece?
Nici pomeneală, milioane.
Domnul Isus a „operat” în baza de numerație a creației Sale, El avea câte o pildă pentru un adevăr sau pentru o minciună, pentru orice învățătură. El „nu le vorbea deloc fără pildă„. De aici, complexitatea Planului Divin.

Oferta religioasă în baza doi oferă doar două variații posibile ale „stărilor” propuse: prezența sau absența unei emoții religioase sau așa numite „stări”. Parcă am fi condensatori electrici, avem sau nu curent.
Orice alte variații se exclud din start, pentru că nici nu se pomenesc.
Aceste stări propuse au diverse denumiri, în funcție de „comerciantul” religios, voi exemplifica, nu voi intra în detalii:
duhul, cu care poți fi plin sau nu. Scrie în Biblie: „fiți plini de duh” și aici în loc să se aplice la înțelegerea Cuvântului, la „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi„, se aplică la intensitatea emoției, care emoție poate avea din păcate orice sursă. S-a ajuns să se creadă că un catolic căzut în extaz în fața unei icoane și eventual vorbind în limbi are „duhul”. Atenție, cămilă în farfurie, nu înghițiți!
Personal, în tinerețe, că un mare admirator al poeziei lui Dorz, mi s-a servit cămilă crudă cu copite în farfuria unei cărți autobiografice: „Hristos, mărturia mea”, unde autorul descrie cu detalii mângâierea dată lui de Dumnezeu „prăbușit în fața Domnului meu” de fapt în fața unei statui de ghips dintr-o biserică (culmea, catolică, probabil maghiară) care se găsea peste drum de sediul Securității din Oradea, după ce ieșea de la anchete. Ei, aici, cu toată ornamentarea farfuriei, (persecuție, suferință, bătăi, stres, singurătate, brutalitate, etc) conținutul acesteia nu este comestibil, nu se aprobă de Biblie. Dumnezeu care a interzis expres reprezentarea Lui prin imagini și statui nu se va revela cuiva în fața unei astfel de reprezentări. Aș putea spune că oriunde altundeva, numai acolo nu. M-am întrebat: ce era dacă se ruga în parc, printre pomi, acolo nu era „prăbușit în fața Domnului”? Și astfel idolul Dorz a mai pierdut un braț și idolul „duh” a mai coborât un fuștei în mintea mea, dar nu destul.
stare sau stare de har. Nu scrie în Scriptură? „prin credință am intrat în această stare de Har…” Dar starea trebuie înțeleasă în mod cronologic la scara timpului larg și a așteptărilor viitoare, nu la o emoției de moment, nu la o emoție pe care o „simți” sau nu.
turnare. E vorba de un limbaj care provine dintr-o realitate. Când limbajul este deturnat, realitatea construită de limbajul fals va fi una paralelă, nu cea din care provine. Termenul biblic „turnare” nu se referă la un moment anume, moment după care consumăm, cum ar lăsa să se înțeleagă: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat…„. Cum înțelegem asta? Duhul turnat prin descoperirea Cuvântului a rupt zidul de la mijloc al despărțirii și a unit evreii cu neamurile, așa trebuie să înțelegem. Atenție mare, că poate înțelegerea greșită vrea să persiste. Peste tot în Noul testament se amintește botezul cu duhul Sfânt ca experiență comună „noi toți am fost botezați„, nu personală, nicăieri. Înainte ne uram unii pe alții, evreii și neamurile, acum ne iubim. Acest proces trebuie înțeles la scară cosmică, a cronologiei divine, nu la experiențe personale mistice. Mai mult, avem de crescut în dragoste, un proces, care dacă ar fi vorba de un moment al umplerii, după care tot consumi, nu are logică. Dimpotrivă, turnarea dragostei trebuie înțeleasă ca o inversare a urii și dragostea va crește în fiecare zi, pe măsura creșterii în înțelegere a dragostei și harului lui Dumnezeu. E ca și cu creșterea plantelor primăvara, zicem că soarele „a izbucnit” ca și cum ar fi un moment, dar creșterea plantelor este un proces paralel cu ridicare soarelui pe cer din martie până în iunie, dacă nu ar fi acestă ridicare treptată, fragilele plante s-ar arde de arșiță, dar soarele crește în putere pe măsură ce plantele se întăresc. Așa trebuie să înțelegem creșterea spirituală, paralelă cu înțelegerea, nu cu momente mistice după care nu trebuie să mai faci nimic. Nu e nimic în baza doi, totul e progresiv.
Sau să zicem așa, la scară cosmică, a cronologiei erelor divine, Dumnezeu la un moment dat anume, „a deschis neamurilor ușa credinței” (lucru arătat prin vorbirea în limbi, un fel de „vindecare” pentru moment a distanțării de la Babel, chiar folosește termenul „apropiere”) dar nu putem lua această expresie la nivel personal, ca moment magic după care poți trăi cum vrei, că ai trăit…momentul.
Consecința catastrofală a teologiilor în baza doi, de genul „ai sau nu”, este că duc la paralizie pe cei ce le cred, la amorțire, teoretizează și justifică lenea, plac puturoșilor, celor greoi la înțelegere. Ajung și mai greoi.
Cei ce cred teologiile în baza doi urmăresc momente și după ce li se pare că trăiesc aceste momente, nu mai urmăresc nimic, au ajuns. Tu „ai trăit”, „ai duhul”, „ai fost umplut”, ai avut „o scumpă zi”? Te întreabă și pe tine.
O Lois și o Eunice care cresc un Timotei învățându-l din pruncie Sfintele Scripturi nu plac acestor creștini „binari”, e prea greu, lasă că „se va atinge Domnul de inima lor” când vor fi mari. Vă dați seama cât e de dureroasă o astfel de diferență de abordare din punctul de vedere al educației creștine. E un virus mic care afectează și conduce la o pandemie teologică, la un fel de covid spiritual, în care dispare simțul, mirosul și gustul realității.
Carismatismul este una din aceste teologii care a produs o religie, mai mult, transformă cu viteză mare toate elementele de identitate creștină și din celelalte denominații biblice, simplificându-le la un schelet, la câteva elemente ridicole și absurde. În carismatism, zero este starea fără și unu este starea cu emoții, trăiri, etc. Iar „timpul religios” se reduce la câteva ore de respirat aer sfânt și „prezența lui Dumnezeu” în fabrici de trăiri de diferite branduri și tehnologii, după dotare și buget.

Calvinismul, rudă cu carismatismul simplifică procesul de apropiere de Dumnezeu prin frică și pocăință, la un moment de transformare, moment înainte de care omul era „mort”, după devine „viu”, baza doi, vai de noi. În calvinism starea fără este înainte de „moment”, starea cu, după. Baza doi.
Catolicismul și ortodoxia au alt sistem binar, ei îl numesc har și este materializat prin taine: șapte, administrat de oameni cu „har”, „har” căpătat prin hirotonisire. Nu le ai, ești zero, le practici, ești ok. Nu contează ce gândești, la ce te gândești, ce gânduri arzi zilnic pe altarul minții tale. Dacă ai parcurs „tainele” ești ok.
Sâmbătarismul sau (plus) religia bucătăriei. Dacă ții ziua ești ok, dacă nu, nu. Dacâ papi purcel e grav, dacă nu, ești ok. Simplu și clar.
Mai sunt religii binare, eu am terminat, am avut nevoie de definiții pentru cei alte explicații în care vom trata subiecte unde va fi nevoie de amănunțime.
Dacă va voi Domnul!


Întrebări calviniste

16 octombrie 2020

În ultimii 10 ani epidemia de calvinism s-a mai domolit în România, editurile Agape și Făclia nu mai au forță și pentru că vremea hârtiei trece.
Totuși câte un calvinist mai apare, ca un focar de Covid după trecerea unui val.
Mi-a scris „Andrei” pe Facebook, a scris mult, nimic ce n-am știut. M-a mirat că de pe vrema unuia cu „calviniști din toate țările uniți-vă!” (dovedit ulterior troll) nu am mai primit o provocare de la o așa înălțime. Căci calviniștii stau de obicei în turnurile lor, foarte înguste și foarte înalte, de unde ne privesc de sus pe cei ce „nu putem înțelege”, „n-am fost aleși” etc.
Ei nu își pierd vremea să argumenteze, să explice, să plângă ca apostolul „noapte și zi” lângă cei ce nu înțeleg. Deformarea calvină le spune că „aceia” sunt morți și au nevoie de un „moment” în care vor deveni vii și vor înțelege.
Dar.

Întrebările

„……omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?
Cine este cel care își vede păcatul, omul cel vechi sau omul cel nou, născut de sus?
Si apoi, ce poate face omul pentru a fi născut din nou?
Ce poate face un om mort spiritual?
Daca acesta poate face ceva, inseamna ca nu a fost nevoie ca pentru el să moară Domnul Isus, de ce?
Pentru ca se pare ca dupa teologia dumneavoastra, omul își poate procura singur nașterea din nou, iar daca omul își poate procura singur nașterea din nou, inseamna ca isi poate procura mântuirea.
Cuvantul ne învață că El este Cel care ne naște de sus prin Cuvant, Duhul Sfânt este Cel care ne poartă prin tot adevărul si ne arată greselile/păcatele, ne conștientizează de ele, astfel avem parte de acea părere de rau, regret, căință, care ne determina sa ne întrebăm ce sa facem fraților?”

Răspunsul.

„Andrei, gândești într-un cadru strict calvinist, știu cum e. Am trecut prin noaptea calvinistă. Am doi papagali care stau în cușcă, dacă-i scot afară sunt speriați. Se poate ieși din cușca asta. Hai să încercăm:
-omul are cuget. Din strămoși, Pavel slujea cu el, cu cugetul
-acest cuget poate fi bun (când zice că „nimic bun nu locuiește în mine, adaugă „în carnea mea”) „cu cuget bun din strămoși” slujea Pavel
-omul fără lege, păgânul din Africa care nu a auzit de Biblie, dar care face lucrurile legii din fire, dovedește că lucrarea legii este scrisă în inima lui. Cine dovedește?
Doi martori: cugetul și gândurile.
-cugetul și gândurile sunt în război. Se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.
Ai întrebat: „omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?” Sigur, poate multe lucruri omul „mort”, să vezi câte poate:
– omul, orice om poate vedea creația lui Dumnezeu,
– poate vedea în creația lui Dumnezeu diversitatea înțelepciunii lui Dumnezeu
-poate înțelege cu mintea însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu
-poate dori să facă voia lui Dumnezeu, poate să „vrea să facă binele”.
Ceva nu poate face totuși omul „mort în păcate”: nu poate face voia lui Dumnezeu, „răul stă lipit de el”.
Imaginea din Ezechiel 37 a evreilor din diaspora este tot a unor oameni „morți”. Ei sunt „morți” pentru că nu cred în Mesia, în Cuvânt. În rest sunt foarte vii.
Andrei dragul meu, calvinismul este o boală de cap.
Se datorează neînțelegerii de către începătorii biblici, nu a marilor taine ale alegerii, ci a marii taine a împietririi lui Israel (o parte din Israel a căzut într-o împietrire). Când înțelegi că toate bucățelele de explicații din care pedobaptistul Calvin și-a făcut o teologie sunt părți din argumentarea unei taine mai mari, taina împietririi evreilor, înțelegi bucuros că teologia calvină este ca atunci când vrei să-ți faci bicicletă din piese da camion.
De aia nu merge, da arată fain.
Pune argumentele în explicarea tainei pentru care au fost scrise și vei pleca cu camionul.
Va scrie pe camion arminianism?
Am răspuns aici: https://vesteabuna.wordpress.com/…/cum-am-scapat-de…/
Să știi că n-am șters de pe blog postările mele calviniste, le-am trecut doar pe privat. Dacă vrei îți dau acces.
Am fost foarte calvinist și te înțeleg perfect.
Dacă excluzi factorul cuget din ecuație, pierzi cele mai eficiente unelte pentru a sluji oamenilor cu dragoste.
Pentru că în creație stă ascunsă înțelepciunea lui Dumnezeu, această înțelepciune se adresează cugetului.
Dezvinovățirea la judecată va fi imposibilă (apropo, calviniștii cum zic că se va dezvinovăți omul la judecată, că el era mort tot timpul? Nu-mi răspunde, râde de tine, pardon, plânge!) tocmai datorită lungii perioade de ani de zile în care omul a văzut însușirile lui Dumnezeu în creație.
Zic ceva calviniștii de cuget?
Nu zic nimic, zero, că omul e mort, gata.
Să știi că ascult calviniști, ăia pentru care mă rog, cei tineri, sunt doi: Alin L. și celălalt mai vocal, mai rar. (Cu Alin am avut lungi discuții despre educația și creșterea copiilor.)
Îmi e greu să-i ascult, în viața de zi cu zi am și experiență de mecanic. Când îi ascult pe băieții ăștia mă simt ca și când văd un mecanic începător cum testează direcția de deschidere a unei piulițe.
Încearcă bietul!
Scopul învățăturii biblice este să ducă pe fiecare om la ANGAJAMENT (evlavie). Învățătura care duce la evlavie.
Calvinismul îl duce invers.
Calvinismul e rețeta lenevirii și a trândăviei de cap.
Sunt foarte supărat pe anii mei calviniști, nu zic că am fost păgân, dar am pierdut din „evlavie” (eusebea=angajament) foarte mult.
N-aș vrea să pierzi și tu, deși după numărul de comentarii și pancartele sub care defilezi, e evident că vrei să-ți aperi parcarea unde ți-ai tras mintea.
Ieși afară!”


Dar tu ce ești?

14 octombrie 2020

Isus al Bibliei nu este într-un cult sau denominație.
Am luat decizia să nu mă mai identific cu nici un cult.

Mărturia lui Andrei și Filip despre ieșirea din cult.

Ieșire din cult? Am făcut acest lucru împreună cu soția acum 31 de ani, în 1989, în octombrie.
Deși de atunci motivele pentru care am făcut acest act s-au schimbat un pic, nu regret deloc faptul și sfătuiesc pe orice creștin că dacă vrea să slujească cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să fie „afară din tabără„, ca Moise. Mai mult, socotesc că dacă aș fi rămas în cadrul rigid al cultului în care am crescut, aș fi fost paralizat și constrâns la compromisuri iar angajamentul meu creștin ar fi fost grav afectat.
Desigur, „ieșirea din cult” nu este un panaceu (leac universal) pentru orice boală spirituală. Sunt mult alte lucruri necesare pentru a fi plăcut lui Dumnezeu: vegherea continuă, rugăciunea, mărturisirea Cuvântului, etc.
Dar toate normele interne ale Adunării suferă grav atunci când vrei să le aliniezi la cerințele a ceea ce oamenii numesc „cult”.
Spre deosebire de vremea de acum, acum 31 de ani trăiau încă și erau în putere Moldoveanu, Iovin, Mladin, am avut ca modele pe cei care au suferit pentru această cale. Ei (și nu numai) ne-au fost modele pentru ce înseamnă a fi „în afara taberei”. Față de acești foști pușcăriași nu exista pericolul confuziei, pentru că ei n-au jucat teatru la închisoare. Între timp, după 1975 mai ales, au mai fost mulți care aveau eticheta de „ieșiți din cult”, dar pe aproape jumătate dintre ei a trebuit după analize și „trădări triste” să pun eticheta de agenți ai securității, falși dizidenți astfel încât astăzi peisajul este foarte pestriț.
Cum noi ieșiserăm din cult în 1989, peste noi și peste familia noastră, inclusiv părinții și frați, absolut neștiutori și fără „vină” au căzut ca vulturii mulți „zâmbitori” care ne-au intoxicat viața. A trebuit ca în ultimii 10 ani să duc o luptă pe care încă nu am terminat-o de identificare și debarasare de acest balast relațional. M-a ajutat mult meseria mea de chimist. După 10 ani de chimie am aplicat tot atâta meticulozitate la analiza duhurilor câtă am văzut că se folosește la analiza calitativă a ionilor din soluții. Pentru că mulți diavoli vin „dizolvați” în „frați”, în soluții așa de diluate că n-au nici miros, nici gust, de nimic, iar cu epidemia de Covid spiritual care a început de după plecarea apostolilor, și dacă ar avea, n-ar simți mulți.
Am divagat, sunt bun la asta.
” Dar tu ce ești?
Mi se pune întrebarea asta peste tot și tot timpul, de 31 de ani.
Răspund întotdeauna bucuros: creștin.
Dar am mai scris: doar creștin. (Am uitat de Cristian Moisescu.)
Chiar dacă nu agrez 100% cu toate punctele de vedere ale lui Andrei și Filip, agrez cu direcția lor, pardon, și cu sensul.
Dinspre, spre.
Dumnezeu să îi binecuvinteze.
Pilda lor să fie urmată de mulți.
Nu, nu ca să ne cunoaștem, nici ca să devenim cunoscuți.
Adunarea, biserica nu este cult, este un popor, popor sfânt, nu este (re)cunoscută de oameni, între oameni.
Să nu ne mai identificăm cu numele unui idol făcut de om (spre folos): cultul, ci numai cu Numele Domnului Isus, numele de creștin.

Cu același subiect: Fără cult!


Transformarea identitară carismatică

11 octombrie 2020

…ridicolul și absurdul numai prin exagerări se pot combate.” A.L Zissu

Este aproape o lună de când am pus pe net analiza unei pretinse „vorbiri în limbă străină”, „fenomen miraculos” petrecut luna trecută în orașul meu.
Analiza a arătat fără dubii că ceea ce se pretinde a fi un „dar miraculos”, o carismă, o „vizitare” a divinității, nu este decât un fals grotesc, căci desigur 3 silabe tot repetate nu pot fi numite limbă.
Ceea ce nu am putut prinde în flagrant din lipsa cadrului cronologic este infracțiunea exacerbării sentimentului religios evanghelic, într-un crescendo accentuat de pe vremea copilăriei mele până astăzi. O exacerbare care a ajuns la un nivel la care a schimbat standardele de evaluare a religiozității, pentru cei ce-și pun problema unei scalări a stării religioase.
Biblia prezintă o scală a stării religioase, prin asemănarea cu temperatura, poți fi rece, căldicel, sau în clocot (fierbinte), e ca o invitație spre creștere. Comparația e uzată savuros și de cei ce o aplică la un mod, socotesc eu fals, de identificare creștină. Cum am zice: scara e bună, podul la care e pusă e greșit. O dovedește nu râvna celor ce urcă, nici înconștiența celor ce se laudă că sunt cu un fuștei mai sus, ci nimicul de care dau cei ce ajung în „pod”, în capătul acestei scări. Cam așa ceva s-a dorit să fie „darul” manifestat la Cluj, un fel de capac pe oală, o dovedire a existenței darului, implicit a autenticității dăruitorului, mișcării, scării, direcției. O direcție spre care pare că merg toți, și cei de pe scene, și cei din săli. Voi încerca să dovedesc că podul spre care duce această scară e gol, nu duce la nimic, spre nimic.
Dragostea se va răci” în zilele din urmă, din pricina înmulțirii fărădelegii, a tainei fărădelegii. (Oh, Doamne și cât de bine vedem acum, după 30 de ani, cum vizitele de peste săptămână ale pastorilor noștri la casele conspirative unde se întâlneau cu ofițerii coordonatori de culte, (fărădelegi în taină) au condus la răcirea dragostei așa cum era ea, la semănarea suspiciunii, a bârfei și a partidelor (cultelor).)
Pentru că ești căldicel” zice la Apocalipsa, nu rece de tot, nu ești bun de mâncare, vei fi vărsat. Hrana Domnului Isus era de a face voia Tatălui. Cu asta se hrănea El, se sătura. Când noi slujim, când ne rugăm, ca creștini nu avem voie să fim căldicei, ci fierbinți. Așa plăcem Domnului, așa se satură El cu noi.
În duh fiți fierbinți, slujind Domnului„, „te rog fierbinte„, „doresc fierbinte să vin„, „să aveți o dragoste fierbinte” sunt exemple de stare după voia lui Dumnezeu, acei slujitori care au o efervescență lăuntrică. Această efervescență vine dintr-o dragoste de oameni, dragoste din Dumnezeu și după Voia lui Dumnezeu. Când această dragoste lipsește, atunci se pune în loc masca dragostei prefăcute, false. Și căldicismul devine norma. Ce stare tristă. Să nu mai iubești pe semenul tău, să nu-i spui nimic de pierzarea sufletului lui, nici de mântuirea pregătită, nici de viitorul glorios, să taci cu el, lângă el.
Doamne iartă-ne!
În același timp să lași nesancționate false iubiri, false arătări, cum e aceasta cu „limbile” din Casa de Cultură a Studenților din Cluj e tot căldicism, ca și mușamalizarea acestei infracțiuni.
Am fost certat pe Facebook mai mult de cei ce ziceau că nu e bine „să spălăm rufele în public”, decât de cei ce susțineau că n-am dreptate și că limba de la Cluj este ok. De fapt, dintre cei care susțineau că limbile sunt ok, 0% din ei au folosit limba română la un nivel care să ne dea voie să credem că ei știu ce e aia limbă. Niciunul nu știa. Eu nu am contestat moralitatea omului, nici persoana lui, eu am contestat că 3 silabe repetate de 10 ori sunt limbă. Mai pe românește, cioara nici măcar nu era vopsită să semene a papagal, dar așa zicea cel care umbla cu ea.
Reacțiile provocate de această analiză nu au condus spre pocăință pe niciunul din autorii acestei mascarade, nici pe gazde, nici pe musafir. Deși gazdele au dat un comunicat, acesta nu este categoric și cu siguranță felul lor mistic, carismatic de exploatare nu a conștiinței publicului, ci a sensibilității emoționale, va continua. Comunicatul se adresează bisericilor din cultul din care le-ar fi frică să fie excluși, nu conține un îndemn spre pocăință către infractor și nici măcar nu afirmă pocăința lor față de eveniment, doar „regretul”, în sfârșit.
Apăsarea pedalei emoțiiilor goale face parte din schimbarea subtilă de identitate a „creștinilor” secolelor XX-XXI, dinspre starea de cercetători ai Bibliei și oameni ai Scripturii, fiecare din ei capabili să susțină un punct de vedere și să-l argumenteze biblic, spre o nouă identitate de mergători la biserică, de participanți la cult, de consumatori de religie, fără asumarea conștientă a conținutului etic al identității creștine.
Tristă alunecare.
Dovada acestei alunecări este tocmai lipsa de reacție în fața delicvenței retorice, obișnuința cu idolul numit „cult divin” a înecat orice icnet de revoltă al celor care cu siguranță nu au înghițit cămila de la Cluj. Nivelul carismatic al acelei biserici (eu îl numesc generos beție mistică) a atrofiat complet mirosul de fals și gustul de stricat al „formidabilei manifestări” a „duhului”, un fel de covid spiritual generalizat, ca să fim în ton cu urgia.
(De fapt n-ar trebui să ne mire, lepra din vechime ducea la pierderea simțurilor, iar unul din efectele păcatului este că cei ce păcătuiesc își pierd „orice pic de simțire”, pedeapsa fizică seamănă cu infracțiunea spirituală. Oare de aia la bolnavii de covid se pierde gustul și mirosul fizic, pentru că oamenii l-au pierdut pe cel spiritual, să se prindă? ….Poate!)
Noul model eclesial de tip carismatic se îndepărtează cu viteză astronomică de tiparul nou-testamental al creștinismului familial, biblic, frățesc, al iubirii de frați (Filadelfia), spre modelul catolic, rece, al „cultului divin” săvârșit în catedrale, de către cler special, iar acest model devine normă. Podul la care urcă scara sentimentalismului religios exacerbat este gol. Lada din pod n-are zestre, sau are una ca cea luată de fata babei din poveste.
Dragii mei, adunarea lui Dumnezeu nu este cult, nu este religie, nu este sectă, Adunarea lui Dumnezeu este națiune, este seminție, este popor, este împărăție.
Noi nu suntem chemați la sentimente, suntem chemați la luptă.
Noi nu suntem chemați la stări, ci la lucru.
Ne hrănim cu cuvinte, ne luptăm cu cuvinte.
Carismatismul este o degringoladă de creștinism, o catolicizare a evanghelicilor, nu o trezire a nimănui, este o adormire.
Când vezi sute de mii de catolici că pretind că au daruri și carisme în timpul adorațiile lor în fața statuilor Mariei, îți pui serios întrebarea nu dacă duhul ce a pătruns între evanghelici și catolici deopotrivă, duh de a simți, de a „trăi” de a „se umple” este de la Diavolul, ci cât de deasă este această plasă!
Și dacă a mai rămas cineva neprins de ea.

Citiți pe temă:
Mișcarea penticostalo-carismatică în lumina Bibliei

Lada fără zestre

Codină în loc de grâu, despre discursul mistic-carismatic

Carismatizarea creștinismului evanghelic-1

Carismatizarea creștinismului evanghelic-2, industria vrăjitoriei, apoi a venit pandemia și nu am mai scris pe temă.

Trezire sau credință

De ce întârzie trezirea Bisericismului?

„Un semn, nu pentru credincioși”, m-am frecat la ochi, oare am citit bine?



Cum să aduci cererile la cunoștința lui Dumnezeu? Nu le știe deja?

30 septembrie 2020

Întrebare pusă pe Facebook.

Îți răspund:
Ba da, le știe, dar așa este regulamentul cerului.
Trupul tău, în care te simți așa de bine, funcționează după regulamente, fiecare țesut face parte dintr-un organ, toate organele sunt controlate și interrelaționate de creier, în spate la tot ce numim viață (și ne bucurăm de ea) stă un program cu care suntem setați.
Când acest program se dereglează, începe suferința, durerea, moartea.
Să mă întorc la rugăciune.
Domnul Isus a zis: „De aceea şi Eu vă spun: ‘Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate, i se deschide.” Luca 11:9-10
sau spune Iacov: „…nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” Iacov 4:2-3
Ca să înțelegem rugăciunea și logica cererii trebuie să citim toată Biblie bine.
Vom găsi pe Iov care a suferit fără să înțeleagă, pentru că cineva din cer a primit prin suferința lui Iov o lecție.
Viața lui Iov nu s-a terminat, Iov va învia și pentru suferința lui nedreaptă va fi răsplătit.
Vor învia și copiii lui.
Și dumneavoastră veți învia, chiar dacă poate nu credeți.
Va fi și o judecată și veți fi judecat pentru fiecare gând și faptă nedreaptă.
Cu ce mergeți la Dumnezeu?
Dumnezeu, Creatorul nostru, nu ne-a făcut pentru 70-80 de ani, ci pentru veșnicie.
El a zis: „…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata„Evrei 9:27
Rugăciunea se face cu cerere și cu primire doar după cerere, pentru că prin rugăciune și primire îngerii învață o lecție.
Ierarhic, îngerii ne sunt inferiori, ei învață de la noi, scrie asta în Biblie, de aceea Dumnezeu nu ne dă nimic fără să cerem, ca îngerii să învețe din supunerea și subordonarea noastră lecția pe care o parte din ei au călcat-o și s-au răzvrătit.
Una din principalele calități ale unui fiu sau rob care-și iubește Tatăl sau Stăpânul este ascultarea, iar cel mai mare viciu este nesupunerea, răzvrătirea.
Căutați să cunoașteți voia lui Dumnezeu și dacă credeți că ceva este după Voia lui Dumnezeu și doriți acel lucru, rugați-vă așa: „Doamne, Tu acela despre care mi-a scris omul de pa blog, că răspunzi la rugăciuni, dă-mi lucrul acesta.” Dacă ați cerut ceva ce și lui Dumnezeu îi place să aveți: dreptate, facere de bine, fidelitate, curățenie morală, etc. și primiți, vă rog să citiți toată Biblia. Veți avea mult mai multe de cerut.
Așa veți deveni un om bogat în avuțiile omului numit de Dumnezeu „lăuntric”, acel om care va învia și va fi, nu judecat, nu pedepsit, ci răsplătit la înviere.
cu sinceritate


Completare 1 octombrie 2020

Un site „colector”, adună articole de pe net și le republică.
Nu e nici o problemă pentru mine, tot ce scriu aici e public și mai ales gratuit.
E problemă mare de tot pentru el și mare pentru voi.
Omul cere donații pentru această „muncă”.
Face ce au zis apostolii că se va face: din evlavie un izvor de câștig…mârșav.

Cerere de donații pe blog!

Nu dați nimic, nu donați nimic!
Mă de acest site și de aceste metode!
Metoda lui Dumnezeu este: „Fără plată!”



Biserica „moartă” de la Troa în comparație cu bisericile „vii” de astăzi

23 septembrie 2020
O analiză a felului de manifestare al adunărilor creștine de pe vremea apostolilor, cu exemplul din Faptele Apostolilor, al Adunării de la Troa, în comparație cu „bisericile” pline de „viață” de astăzi.

În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.  În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.  Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”.  După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.  Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.” Fapte 20:7-12

Aș vrea să facem a astfel de analiză pentru toți cei sensibili la Cuvântul lui Dumnezeu și la standardele Lui. Ceilalți n-au trecut de titlu, oricum.
Să răspundem la câteva întrebări:

1. Oare felul de manifestare al bisericilor de azi, cu mult zgomot, lumini, beznă, trupe, concerte, coruri, multe feluri de muzică, este biblic?
Nu cumva este o invenție nebiblică, o datină a bătrânilor de acum, bătrâni ca și cei pe care era mâniat Domnul Isus?
La Troa era liniște, nu era cor, nu s-a cântat, ar fi scris, nu aveau trupă.
Era o atmosferă de plictis.
Se vorbea și se vorbea.
Calm, atât de calm că bietul tânăr, obosit probabil, a adormit.
Acum, dacă ar fi fost o atmosferă de vacarm, Eutih n-ar fi adormit.
Un pastor carismatic din zilele noastre ar numi o astfel de biserică, biserică moartă, că „vie”, în mintea lui e doar cea care face zgomot.

2. Bisericile de astăzi au împrumutat din industria spectacolului: estrada (scena), muzica și jocurile de lumini, dar mai ales umbre, beznă. Are această practică un model biblic? M-a șocat acum 4 ani când am fost în State, m-au dus rudele la biserica lui James MacDonald, la Chicago (nu-l dăduseră încă afară), cum în timp ce în față se cânta „drăcește” sau se vorbea (despre bani, foarte mult), sala era în beznă. Cam ca aici:

Imagine dintr-o reprezentație carismatică.(sursa: Youtube)

Am văzut recent la Cluj același exercițiu. Păi au dreptate ortodocșii, că la pocăiți se stinge lumina. „În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.” Nu era beznă adică, nici lumină slabă, n-ar fi avut motiv Eutih să adoarmă.
Nu era muzică, nu scrie că s-a cântat, nu beznă, nu concert, dar ce se făcea?

La Troa, Pavel a vorbit toată noaptea, cu o pauză pentru frângerea pâinii (Cina Domnului) și apoi cina „lor”, servirea mesei adică, apoi iar s-a vorbit.

3. Nu cumva astăzi s-a pierdut exercițiul ascultării?
Oamenii aveau exercițiul ascultării unui discurs lung. Acel discurs în mod sigur n-a fost o repetare de șabloane mistice, ci lanțuri de deducții și explicații, profeții, tălmăciri, înțelegeri, învățătură, etc.
Astăzi acest exercițiu al ascultării lipsește, religia este de tip Fast-Food, un pic de predică, să fie ușor de uitat.

4. Oare chiar trebuie nopți de stăruință comună? La Troa nu scrie că s-au rugat, n-au făcut „stăruință”. Rugăciunea se face în odăiță. Poate s-au rugat, dar nu scrie, ar fi scris dacă ar fi fost vorba de un timp însemnat, dar posibil să fi fost rugăciune la despărțire, ca la Milet, dar…nu rugăciuni lungi în public.

Iată 4 elemente care diferențiază net o biserică „vie” de astăzi de adunarea adevărată din Noul Testament.
Pentru un pastor carismatic de astăzi, adunarea de la Troa ar fi o „biserică” moartă.
Și ar chema tinerii să iasă afară de la Troa, să caute una „vie”.
Cineva cu duhul apostolului Pavel ar rămâne singur ca Ilie, la mila corbilor.
Tu din ce fel de adunare faci parte?
Ce e pentru tine „viu”?
Un cuvânt la care meditezi și-l înțelegi sau zgomotul amorf al unei muzici?
Ce fel de creștinism ai în cap, unul de familie sau unul de sinagogă?
Caută o adunare ca cea de la Troa, ieși din cârciumile religioase!
Dacă nu găsești, e timpul, cât mai este timp, să începi una, în casa ta.


Vorbire în limbi falsă, Cluj, 5 septembrie 2020

15 septembrie 2020

A fost la mine în oraș și am o obligație:
…tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei…” Apocalipsa 2:20
Așa că nu las ca bărbatul acesta, care falsifică într-un mod atât de ridicol și de grosolan ceea ce el numește „dar al duhului”, să rămână nesancționat. Urmăriți:

Vorbire în limbi falsă, Cluj, 5 septembrie 2020, Betel Centru

De când am scris Șebrato Șemena am urmărit ieșirea pe net a unor vorbiri în limbi „pentru analiză„. N-am prea avut ocazia. Ridicolul ar fi fost evident și riscul de a cădea în el e mare.
Chiar filmarea la care am făcut referire când am scris „șebrato” s-a evaporat de pe net, dar a rămas „separagraut șebrai„.
Nu am nici o iluzie că și această filmare va dispărea în curând, de aceea mă grăbesc să o captez, pentru că trebuie să îndeplinesc acel avertisment al Stăpânului meu: „am împotriva ta că tu lași pe înșelător să înșele…!”.
Să analizăm împreună:
0:07 Hara Bradear Tucana Tahavah
0:13 Zera Tapruia Tucan Tafava.
1:06 Zara Tabrania Tucan Tufava. („umple cu Duhul Sfânt”)
1:21 Erta Lahava Labraniato. („au fost transformate, văd zeci de vase de aur care sunt goale și care așteaptă să fie umplute” ….?? traducere probabil)
1:38 Zara Tahava Zabrania Tuhava. („lasă-te umplut…”)
1:59 Hara Tacana Tahavah. („văd mâini libere, văd picioare libere…”)
2:26 Zara Tahava Labraniar. („ultimul zid cade, se prăbușește…”)
2:46 Zara Tacara Tahava. („a căzut în numele lui isus”)
3:00 Zara Takara Zabraniato. („ultima rezistență…”)
3:15 Zara Tacana Tahava. („dacă nu vrei să te pocăiești….”)
3:26 Sara Tahava Labraniar Tuhava, Zirana Tacanto Louraniar Tuhava („în numle lui isus autoritate și putere…”)
3:44 Hertala („Să te liberi…” – asta nu-i română!)
3:50 Hera Tabradiar Tucarata („de ce te rușinezi?”)
3:54 Zara Tacara Tahava („Fă-i în ciudă satanei!”)
4:04 Zera Tastavia Turava Erta Harta Labrania Tucara Tavava („glorie numelui tău, glorie prezenței tale…”)
4:24 Harta Laradia Tucara Tahava („În numele tău”)
4:31 Sara Tastuvia Tucara Tahava („În numele tău isuse”)
4:37 Hala Hala Brania Tucana Tahava („vreau să mai cânte echipa de închinare un cântec….”)
5:10 Erta Labradia Topos („Treci în calendar, ca fiind ziua gloriasă….”)
5:23 Sara Bradia Tucara Tahava. (probabil Amin)

Cam asta a fost, Google Translate nu mi-a fost de nici un ajutor.
Zara e o marcă de haine, sigur a rezonat frumos în mințile femeilor.
În rest: tacana, tahava și labrania, plus încă 2-3 variante pe temă nu sunt o limbă, tacana tahava vă spun.
Prietenii mei, sunteți mulți din voi: studenți, medici, programatori, oameni înțelepți, nu sunt între voi câțiva oameni sănătoși la minte și în stare să învețe, de vă supuneți urechile unor astfel de analfabeți biblici?
Spre rușinea voastră o spun, ca apostolul.
(Deși ar trebui ca fiecare creștin să aibă dorința și capacitatea de a învăța pe alții.)
Faptul că duminical vi se servește o porție de zâmbete tip „anonymous”, satisface nevoia de argument a conștiințelor voastre?
„Zana tacana tahava” cu mici variații, „tradus” de 15 ori tot altfel nu e o limbă, e fals totul, de la a la z.
Am simțit că mă enervez din toată inima, o așa insultă la adresa înțeleptului nostru Tată nu am mai întâlnit demult.
Pentru că evenimentul a fost în orașul meu, mă simt obligat să sancționez infracțiunea.
Dragii mei, este în lume o epidemie de Hristoși falși, acesta e doar unul.
Toți „simt”, se „alimentează”, se „umplu”, parcă „duhul” ăsta ar fi combustibil și biserica benzinărie.
Dragii mei, duhul acestui om nu este Duhul Dumnezeului care a insuflat Biblia.
Epidemia asta de misticism nu e creștinism deloc.
Bisericismul acesta pe care s-a supărat și Dumnezeu nu e Adunarea lui Dumnezeu.
Treziți-vă!
Dacă scamatoria asta ieftină, ridicolă și prostească este „creștinism” adevărat, atunci toți cei care-o credeți sunteți exact în situația celor ce slujeau la Baali, sub conducerea profeților lui Baal și sub protecția Isabelei.
Nu mă leg de cei doi zâmbitori care l-au invitat, sunt în sevraj financiar, știu, e covid, dar n-au mai multă minte.
De-ar avea, ar fi citit cât de catastrofal a fost în Vechiul Testament locul numit Betel, cum a devenit o cursă și un simbol al răului pentru poporul înșelat, (Betel a ajuns locul unui templu idolatru, casa de închinare falsă a celor de pe „calea lui Ieroboam„, încât a ajuns profetul să strige: „Nu căutați Betelul!” (Amos 5:5)) și nu și-ar fi numit capela Betel.
Îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu produce astfel de febre.
Acest exercițiu de transă mistică este doar o amplificare a ceea ce a început peste tot cu trupele de laudă care te bagă „în duhul” prin crearea „prezenței lui Dumnezeu”.
Încercarea asta brută de falsificare a unei glosolalii este o doză crescută de drog religios, deși dacă-mi este îngăduit să speculez, o șmecherie pare aici: manipulatorii care l-au invitat simt că au „electorat” în „ligheanul” vecin, unde nu se poate pescui decât cu momeli din astea.
Jalnici pescari, amărâtă „pradă”!

Avertismentul lui Coresi rămâne valabil: „nu mai boscorodiți, că vă bate Dumnezeu!




























Instalația de lumini a sufletului

14 septembrie 2020
Înregistrare din adunare 30 august 2020

Lois, Eunice și Timotei: idealul biblic familial de educație și slujire

13 septembrie 2020
În această postare doresc să propun fiecărui cititor un angajament personal pentru reîntoarcerea la Biblie cu privire la felul educației copiilor, luând ca model „familia” lui Timotei: bunica și mama.

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.” 2 Timotei 1:5

din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” 2 Timotei 3:15

…la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec. ” FA 16:1

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” Efeseni 6:4

Covidul închide biserici, teatre, stadioane, cârciumi, școli (chiar și cele duminicale) și frânează mari mulțimi de oameni să se adune la un loc.
Oamenii sunt separați unii de alții printr-o distanță care face clădirile construite până acum niște mici cuști, într-o clădire în care mai înainte intrau 200 de oameni, acum dacă mai pot intra 50.
Totul se resetează.
Mai ales școlile sunt marea provocare.
Dar oare închinarea la Dumnezeu este frânată de covid?
Chiar are nevoie Dumnezeu ca oamenii Lui să fie mulți adunați laolaltă?
Nici vorbă.
Modelul Nou Testamental al adunării creștine nu implica mulțimi mari.
Nici bani mulți.
Nici clădiri mari.
Dar în cei 2000 de ani de lucru ai tainei fărădelegii s-a patentat un tip de creștinism fals, un Babilon religios, multe structuri religioase care țin legați pe oameni într-o stare de angajament fals față de Dumnezeu.
(Justificarea cu Biblia a celor ce investesc în astfel de structuri este că acestea slujesc educației, evanghelizării, „mântuirii”, etc. )
Paralel cu creșterea acestui creștinism anemic, taina fărădelegii s-a manifestat în ultimele secole și prin creșterea unui sistem educativ de stat, sistem care a condus generații întregi, timp de decenii, spre ateism.
Acest sistem educativ s-a transformat într-un tăvălug care nivelează toată „cultura” grădinii lumii la nivelul de 3 centimetri al unui gazon, a cărui singură calitate este uniformitatea, tunsoarea perfectă.

Să facem o enumerare a sistemelor educative în ultimele veacuri:
1. Înainte de Comenius, educația copiilor se făcea doar în scop religios (pentru cine voia să ajungă popă, de exemplu) sau în sistem privat: bogații plăteau profesori pentru copiii lor. Nu exista sistem de stat.
2. Comenius, pe la anii 1700 a implementat Școala Generală, finanțată de stat, adică statele „creștine” plătesc din buget un sistem educativ care se ocupă de copiii până îi dă „societății” gata educați. Această școală generală a fost un succes în ce privește educația profesională dar a fost o utopie și un eșec în ce privește educația morală și biblică.
3. Între timp, Darwin în secolul 19 „l-a bătut” pe Comenius, statele nu mai sunt „creștine”, nici școlile, iar copiii predați statului să-i „educe”, ies din școli atei pe dinăuntru și atâta de creștini pe dinafară, cât să nu-i supere pe „needucații” lor părinți. Cu cât fac mai multă școală, cu atât creștinismul e mai subțire. Nici vorbă de angajament creștin.
4. Ca o reacție și ca un caz particular, bisericile protestante au inițiat în secolul 19 „școala duminicală” pentru a contracara și compensa efectele laicizării școlii de stat și a eliminării lui Dumnezeu din programa școlară.
(Educația propusă de Comenius fusese una profund creștină.)
Unde s-a greșit?
A greșit Comenius?
Cu siguranță, Comenius nu s-a așteptat ca în timp sistemul propus de el, prezentat grandios în Didactica Magna să provoace rezultate contrare, împotriva Dumnezeului din cartea căruia s-a inspirat Comenius.
Practic, am fost învinși cu armele noastre.
Citez: „Gustul amărui (al citirii Didactica Magna) vine de la senzația de înșelare, de furt, cartea Didactica Magna a fost scrisă ca proiect pentru a zidi școli creștine și s-au zidit cu acest proiect milioane de școli păgâne, anticreștine, ateiste.
În același timp se întinde ca o molimă lipsa totală de ducație în familiile ”creștine”, transformarea Adunărilor în Biserici, a Bisericilor în Cluburi Muzicale și hrănirea oamenilor cu o iluzie  a unui misticism de genul: ”lucră-Domnu’ !” asemănător credinței că prin rugăciune mărăcinii vor începe să producă struguri.
” (sursa)
Covidul și distanțarea socială (apropo, distanțarea socială este parcă profețită în Apocalipsa 18: v10″Ei vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei„, v15 „vor sta departe de ea, de frica chinului ei.” și v17 „toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe„) sunt o provocare pentru reîntoarcerea la Biblie cu privire la modelul educației creștine, dacă vrem să creștem „oameni ai lui Dumnezeu”, acum în aceste zile din urmă, când diavolul știe că mai are puțină vreme și caută cu înverșunare pe cine să înghită, mai întâi pe copii noștri.

Întoarcerea la ascultarea de Biblie în acest domeniu, în acest timp înseamnă aplicarea standardelor biblice și abandonarea oricăror imaginații și presupuneri.
Să subliniem câteva idei pe subiect, din Cuvântul lui Dumnezeu și să le luăm fiecare pentru noi într-un angajament care ne va reseta programul vieții și va impune felul biblic de educație.

1. Voia lui Dumnezeu este ca nu doar 1-2 creștini să ajungă capabili să învețe pe alții, ci toți. Cel puțin pe cei din familia lor mai întâi, într-o ‘ierarhie” a maturității, cei bătrâni să-i învețe pe cei tineri, apoi pe alții. Porunca creșterii copiilor în învățătura și mustrarea Domnului este adresată părinților. Aceasta înseamnă două aspecte: părinții nu trebuie să delege această slujire altora și părinții trebuie să fie capabili să învețe pe copiii lor.
Dacă tu, cel care citești aceste rânduri, dai deoparte ce zice Dumnezeu și zici că tu nu știi cum să-ți educi copilul și cauți o „școală duminicală” pentru el, atunci ești pe calea neascultării, trebuie să te pocăiești.

2. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este o anomalie și un neajuns, nu o stare care să fie privită ca normală. Când ceva ce trebuie, nu există trebuie creat, când o stare nu este după Voia lui Dumnezeu trebuie remediere, iar înainte de orice acțiune, trebuie să existe o pasiune, un vis. Creștinul lipsit de dorința de a învăța pe alții este ca o nucă goală, ca o frunză uscată. Voia lui Dumnezeu este ca fiecare creștin să fie plin de dorința de a spune altora, de a fi capabili să învețe: „În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” Evrei 5:12

3. În lipsa unei educații creștine eficace, pericolul asimilării ateiste și prin asta al furtului copiilor noștri de către cel rău este iminent. O astfel de asimilare era și în secolul întâi. Fiara cu dinți de fier și gheare de aramă a societății romane de cultură greacă opera ca și astăzi. Cazul iudeicei Lois, a cărei fiică Eunice s-a căsătorit cu un grec, nu cu un iudeu, este exemplar. Asimilarea spre cultura greacă era ca și împlinită în cazul lui Eunice, mai ales că Eunice nici măcar nu s-a stresat să-și taie pruncul împrejur a opta zi. Nu vedea nimic rău să se căsătorească cu un grec, nici să-și crească copilul în cultura greacă. Lois nu a gândit la fel. Probabil și-a zis: „am greșit cu Eunice, nu am voie să greșesc cu Timotei”. Și l-a învățat pe copil în mod intensiv Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că cea care s-a ocupat de învățarea lui Timotei a fost în primul rând Lois, bunica. Ea a fost și prima care a crezut „întâi” evanghelia vestită de Pavel, apoi Eunice.

4. Pavel menționează acest proces de educație a lui Timotei și cred cu tărie că este modelul biblic divin al educației. Nu școala duminicală, nu școala de stat, ci școala de familie. Familia să fie școală, familia să fie adunare. Dragul meu cititor, draga mea cititoare care mi-ai urmărit firul gândului până aici: ești gata să-ți resetezi visele? Acum trebuie stat acasă, trebuie stat deoparte. Cineva trebuie să stea acasă cu copiii, copii care pot, slavă lui Dumnezeu, să facă școala online.
Ești gata să fi „cineva„?
Vezi această pandemie ca o catastrofă care te rogi să treacă sau ca o binecuvântare și o ocazie de revenire la tiparul biblic al educației?
Ești gata soră care ai nepoți să fi „Lois”?
Ești gata să fi o bunică implicată în educarea copiilor copiilor tăi?
Ești gata frate care ai nepoți să fi soț de „Lois”?
Ești gata mamă cu copii, să fi o Eunice?
Ești gata „soț de Eunice” să-i dai tot sprijinul, sau vrei să o trimiți pe „Eunice” la serviciu și pe „Timotei” la grădiniță?
Dacă chiar nu se poate altfel, măcar du-l pe „Timotei” la „bunica Lois”, dar nu la grădiniță!
Desigur, mamele au rolul lor, dar de multe ori soția se îngrijește cum să placă soțului ei și este împărțită cu slujirea, dar nu exclusă de la acest proces de educație.
Datorită internetului, educația profesională se poate face online, dar educația biblică trebuie făcută pe genunchii mamei și bunicii.

5. Vedeți, porunca educației se dă mai mult mamelor, la bărbați le scrie cum să lucreze, cum să nu fie leneși, mai puțin despre educația copiilor. Am vorbit acum doi ani într-un loc (a fost și Timotei pe-acolo): pe malul râului de la Filipi, unde a predicat prima dată Pavel în Europa, „femeilor care se aflau adunate acolo” despre aceasta: de ce femeilor? Du-te la minutul 29:30

Filmare în Grecia, august 2018, la Filipi, în locul primei „evanghelizări” din Europa


6. Reîntoarcerea la fel biblic al educației creștine trebuie văzută ca un pas spre reîntoarcerea la felul biblic al adunării creștine. Acum în acest sfârșit de veac rău, pentru că nu știm cât va mai ține această tensiune a așteptării, a zăbovirii și îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Cauza eșecului transmiterii poruncii credinței la generația următoare este lipsa de angajament personal în educație la nivel de familie, cel mai adesea delegarea spre cler a acestui angajament. Iar dacă această delegare pare comodă, să știi este o mare vinovăție la toate nivelele. Nu suntem chemați să fim clienții lui Dumnezeu, ci iubindu-L, suntem robii Lui.
Nu mergem când vrem la El, ca la Mall, ci Îl slujim toată viața.
Iar această slujire trebuie să înceapă cu o resetare a felului cum te vezi, trebuie să te vezi în stare să înveți pe alții, pe cei ai tăi, familia ta și pe cei din jur.

7. Nu trebuie să aștepți un program de mase pentru a începe educația creștină în familie, începe tu, acasă, la tine acasă, azi! Aceasta este adevărata reformă, aceea dinăuntru, la scară mică. Organizează cu copii tăi timp special de învățare a Biblie, cu cât începi mai repede cu ei, cu atât mai bine.
Folosește orice ocazie pentru a-i învăța creaționism, istorie biblică, cronologie biblică, geologie biblică, geografie biblică. Nu lăsa școala de stat să pună în mintea lor ateism și evoluționism, că îți va fi rușine de ce vei culege. Vorba profetului: „Au semănat grâu și seceră spini…să vă fie rușine de ce culegeți!” Ieremia 12:13


Să se scoale idolii tăi să te salveze

12 septembrie 2020
În această postare caut să analizez un aspect al logicii justiției divine: toți cei ce-și găsesc plăcerea în altceva decât în slujirea lui Dumnezeu, ajung să se închine idolilor (inimii) și astfel îl urăsc pe Dumnezeu.

Te-ai obosit tot întrebând – să se scoale, dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!” Isaia 47:13 adică cei care se iau după zodiac,….



…..cei care cred în soartă și noroc, nu în Cuvântul lui Dumnezeu.
Este o profeție împotriva Babilonului, ni s-ar părea drept să fie pedepsiți, nu erau popor ales, nu erau „din Avram”. Dar nu e așa. Babilonienii erau și ei creația lui Dumnezeu, nepoți ai lui Noe, ai dreptului Noe. Și lor li se adresează prorocii, sunt multe profeții către ei, au fost profeți chiar trimiși la aceste popoare, să ne gândim la Iona, trimis la Ninive, capitala Asiriei.
Asur fusese nepot al lu Noe, chiar semit, fiu al lui Sem. Babelul în schimb fusese sub domnia lui Nimrod, strănepot al lui Noe, nepot al lui Ham.
Acest tip de sentință (care după cum vedea mai încolo a fost dată și spre învățătura noastră) o găsim prima dată în cântarea lui Moise din Deuteronom 32 și apoi repetată și de Isaia și de Ieremia.
Să le luăm pe rând (cu roșu este textul biblic, Cuvântul lui Dumnezeu):
Deuteronom 32, cântarea lui Moise, citez fragmentat:
Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape…v. 35 (cum este acum nenorocirea cu Covidul)…”El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii lor?” v 37 „Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, Care beau vinul jertfelor lor de băutură? (adică idolii cărora li se dedica efortul, preocuparea și banii) „Să se scoale să vă ajute și să vă ocrotească!” v 38
Este un fel de ironie a lui Dumnezeu, Dumnezeu care dă toate lucrurile bune tuturor, și celor buni și celor răi: pacea, rodul pământului și sănătatea, atunci când nu le mai dă (și numim aceasta nenorocire: războiul, foametea și epidemia) îl face pe om de rușine cu „idolii” cărora le-a închinat dedicarea, în loc s-o închine dătătorului a toate. Mai mult, cei ce nu se gândesc la El, Dumnezeu spune despre ei că-l urăsc: „atunci când voi ascuţi fulgerul sabiei Mele Şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc!” v 41
Rezultă din textul de mai sus o concluzie importantă: toți cei preocupați obsesiv de sine, de plăceri îl urăsc pe Dumnezeu.Ascultă însă acum, tu, cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: ‘Eu, şi numai eu nu voi fi niciodată văduvă şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!” Isaia 47:8 și continuă în tonul lui Moise: „Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor, şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece. 10 Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: ‘Nimeni nu mă vede!’ Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ‘Eu şi numai eu.’ 11 De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate12 Vino dar cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.” apoi mesajul din titlu: să se scoale idolii, o ironizare.
Această sentință este la fel și pentru un popor și pentru un om: „La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om” Iov 34:29 Deci pentru noi astăzi să avem de învățătură:
-dacă zicem ca babilonienii: eu și numai eu
-dacă ne încredem în înțelepciunea și știința proprie
-dacă ne obișnuim viața cu plăceri, dacă ne dedăm plăcerilor,
ajungem să îl urâm pe Dumnezeu și Dumnezeu ne supune și pe noi la testul nenorocirii (cum este acest Covid imposibil de învins), ca odinioară și ne trimite să nu ne rugăm Lui, ci la cei cărora ne-am închinat efortul atunci când ne mergea bine: „să se scoale idolii și să te scape„, la idoli să te rogi.
Te-ai închinat educației, pregătirii profesionale, tot efortul l-ai depus pentru asta; să te scape la nenorocire înalta ta calificare.
Te-ai închinat acumulării de bani și bogății, la necaz să te scape acestea, lor roagă-te!
Te-ai închinat satisfacerii plăcerilor, adică ai avut ca normalitate a vieții să „faci ce îți place”, prin aceasta te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Dumnezeu cere ca să fi robul Lui, să faci ce îi place Lui, nu ție. (O, Doamne! cât de vrednici de pedeapsă suntem mulți din noi!) „Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.” Luca 19:27 Dacă nu vrem să împărățească El peste noi, adică dacă nu vrem să-I slujim, să ni se poruncească, atunci suntem vrăjmașii Lui.
Este vorba de înclinarea inimii: spre sine sau spre Dumnezeu, de preocupare: de sine sau de Cuvântul, Planul și Voia lui Dumnezeu.
Judecata din Ieremia 2 este la fel, de aici vedem această consecvență a logicii justiției divine și învățăm dreptatea și felul cum este și va fi judecata:
Ei zic lemnului: «Tu eşti tatăl meu!» Şi pietrei: «Tu mi-ai dat viaţa!» Căci ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar, când sunt în nenorocire, zic: «Scoală-Te şi scapă-ne!» 28 Unde sunt dumnezeii tăi, pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda! 29 Pentru ce vă certaţi cu Mine?
E sentința din titlu: „să se scoale ei„, să se scoale idolii, să te scape.”
De multe ori acești idoli sunt în inima noastră.
De ce te rogi lui Dumnezeu doar la necaz?
Nu e drept să slujești unuia tot timpul și să te rogi altuia la necaz.
Roagă-te „stăpânului” pe care-l slujești.
De câte ori astăzi Dumnezeu ne zice: „de ce te rogi Mie?”, „de ce vii la Mine la necaz?” Mi-ai slujit cumva, am vreo obligație față de tine.
Nici față de cei care-L slujesc, Dumnezeu nu are nici o „obligație”, de multe ori îi testează prin necazuri și suferințe. Dar oamenii care se roagă doar când ajung la nenorocire, sunt trimiși la idolii vieții lor, la obiectele cărora le-au slujit toată viața.
Dumnezeu ne cere un lucru care ne pare absurd, dar nu este: să-l slujim și să-l iubim în același timp, să spunem: „iubesc pe Stăpânul meu” și să fie așa.
Când mă abat și mă trezesc că-mi slujesc mie, să mă întorc spre El, să-l slujesc din nou.
Acum, pentru că mintea umană este ispitită tot timpul să găsească automatisme, să nu creadă cineva că dacă va sluji Domnului, îi vor fi garantate: pacea, succesul, prosperitatea și sănătatea.
Unui slujitor adevărat al lui Dumnezeu îi este testată tot timpul dragostea de Stăpân prin testul mulțumirii în lipsuri, persecuții și slăbiciune, să citim:
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţiprigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11 Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” 2 Corinteni 4;8-11
Este o imagine a unor oameni prăpădiți, aflați la limita rezistenței, pe marginea cedării. Dar probabil aceștia sunt robii cei mai buni.

Completare 9 octombrie. A doua zi după ce am scris această postare, în 13 septembrie am vorbit la Aleșd cam aceleași lucruri: Cartea de vizită a unui creștin.






Actul oficial de excludere din Cultul Baptist a membrilor „Comitetului Creștin Român pentru apărarea libertății religioase și de conștiință”, 5 septembrie 1978

8 septembrie 2020

Bunicul a fost pastor, eu i-am moștenit arhiva.
Bunicul a murit acum 29 de ani, dar am intrat în posesia arhivei doar acum 5 ani, când a murit mama. Și nu, nu am avut timp s-o cercetez toată. Dar cum acuma se lungesc serile, am mai mult timp, mai scotocesc.

Arhiva bunicului

Acte de deces, telegrame de chemare la înmormântări, schițe de predici, tot felul de acte. Corespondențe cu Comunitatea (Cluj) și cu Uniunea (București). Azi am găsit într-un plic un document tipărit, primit de bunicul direct de la Uniune. Mi-a atras atenția pentru că era tipărit, nu bătut la mașină. De tipărit nu se putea decât la tipografiile de stat. Deci era ceva foarte important.
Vă dau documentul mai întâi text, apoi imagine, pentru a nu pierde firul.
Este actul de excludere din cult a următorilor:
-Pavel Niculescu, București
-Nicolae Traian Bogdan
-Emeric Iuhasz
-Ioan Brisc
-Dimitrie Ianculovici
-Ion Moldovan, Timișoara
-Petru Cocârțeu
-Nicolae Rădoi, Caransebeș
-Ludivic Osvath, zalău
-Viorel Vuc
-Ion Teleagă
-Martin Mihuț
-Gheorghe Munteanu, Caransebeș
-Aurel Popescu, București

Realitatea a ceea ce s-a întâmplat la Caransebeș o găsiți pe blogul lui Nicolae Rădoi:
http://radoinicolae.blogspot.com/
Iată textul:

UNIUNEA COMUNITA’I’ILOR CREŞTINE BAPTISTE

DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

Şos. Nicolae Titulescu Nr. 56-A Sectorul 8

Nr 950/178, București 5 septembrie 1978

către

BISERICILE ŞI FILIALELE CREŞTINE BAPTISTE DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

„Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos“.

Cu dragoste frăţească vă facem cunoscut următoarele :

Comitetul de conducere al Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste din Republica Socialistă România, întrunit în şedinţă de lucru, în ziua de 30 august 1978, călăuzit de răspunderea pe care o are pentru păstrarea neştirbită a principiilor de credinţă baptistă de către toate bisericile şi filialele, a luat în dezbatere unele abateri de la mărturisirea de credinţă baptistă şi de la normele de conduită cetăţenească săvîrşite de unii membri ai cultului nostru.
În Congresul Cultului Creştin Baptist, ce a avut loc în luna februarie 1977, toţi delegaţii prezenţi au condamnat şi dezaprobat metoda de rezolvare a problemelor ce privesc cultul nostru prin trimiterea de scrisori deschise şî prin memorii de către persoane care nu au nici o încredinţare în cadrul cultului. Astfel de scrieri au produs mari framîntări în rîndul frăţietăţii noastre înainte de congres şi tocmai de aceea au fost dezaprobate, cerîndu-se ca astfel de practici să înceteze. Cu toate acestea s-a constatat că unele persoane, încălcînd hotărîrile Congresului au continuat să trimită asemenea scrisori şi memorii atît în ţară cît şi în străinătate, denigrînd conducerea cultului şi autorităţile de stat. La acestea s-au adăugat şi alte manifestări negative care au culminat cu constituirea unui grup de persoane, membri ai cultului nostru, are s-au auto-intitulat „Comitetul Creştin Român pentru Apărarea libertăţii religoasă şi de conştiinţă“ creind astfel, o grupare ilegală şi lansînd un manifest politic, îndreptînd un atac deschis împotriva conducerii cultului şi a autorităţilor de stat.
Aceste fapte sînt deosebit de periculoase deoarece ele contravin principiilor noastre de credinţă, spiritului nostru de creştini baptişti, care ne considerăm parte integrată din marea comunitate naţională a poporului român la a cărui unitate, independență şi suveranitate trebuie să ne aducem din plin contribuţia.
Comitetul Uniunii, în urma analizei făcută, a constatat că aceste elemente prin conduita lor puteau pune cultul nostru într-o situaţie nefavorabilă faţă de autorităţile de stat cît şi faţă de celelalte culte din ţara noastră, aducînd astfel grave prejudicii prestigiului Cultului baptist şi încrederii de care trebuie să se bucure acesta în faţa statului.
Comitetul Uniunii, în grija sa de a se împiedica producerea unor grave consecinţe pentru întregul cult, în baza Cuvîntului lui Dumnezeu din Evrei 13:17 ; Romani 16:17-18 ; Numeri 12:7-10 ; Romani 12:10.; Romani 13:1-2 şi 7 ; I Tesaloniceni 5:12-13, precum şi a prevederilor art. 60 lit. g din Statutul cultului a luat următoarele hotărîri :
1.Excluderea din cult a lui Pavel Nicolescu din Bucureşti, Nicolae Traian Bogdan, Emeric Iuhasz, Ioan Brisc, Dimitrîe Ianculovici şi Ion Moldovan din Timişoara, Petru Cocîrţeu şi Nicolae Rădoi din Caransebeş şi Ludovic Osvath din Zalău, pentru constituirea lor într-o grupare ilegală, cu caracter politic, care a aderat la organizaţii internaţionale nebaptiste, încălcînd astfel principiile evanghelice şi doctrina cultului baptist (Romani 13:1-2).
2. Excluderea din cult, la propunerea conducerii Comunităţii Baptiste din Timîşoara şi a turor păstorilor şi diaconilor de pe raza acestei Comunități, a lui Viorel Vuc, Ion Teleagă, Martin Mihuț şi Gheorghe Munteanu din Caransebeş, pentru abatere de la doctrina baptistă şi încălcarea hotarîrilor Comitetului Comunităţii Creştine Baptiste Timişoara (art. 60 lit. 3 din Statut).
3. Excluderea din cult a lui Aurel Popescu din Bucureşti, pentru faptul că a denigrat şi calomniat ani de zile, în scris și verbal conducea cultului şi autorităţile de stat încălcînd principiile de credinţă baptistă privind relaţiile dintre biserică şi stat şi pentru încălcarea hotărîrilor Comitetuîui Uniunii şi a angajamentului luat în faţa pastorilor şi diaconilor de pe raza Comunităţli Creştine Baptiste Bucureşti de a nu mai predica decît în biserica din care a făcut parte ca membru (Romani 13:1-2 şi art. 60 lit g din Statut).
Facîndu-vă cunoscute aceste hotărîri ale Comitetului Uniunii noastre, vă îndemnăm în mod stăruitor să luaţi toate măsurile necesare ca pe viitor aceste persoane fie tratate ca atare şi să li se interzică cu desăvîrşire orice fel de activitate în bisericile și filialele cultului baptist.
Totodată, ne facem datoria de a sfătui pe fraţii păstori, diaconi şi membri ai comitetelor de conducere ale bisericilor ca, în viitor să nu se mai petreacă astfel de fapte. În acest sens, în bisericile baptiste vor fi citite numai scrisorile venite de la Uniune ca şi cele venite de la comunităţile de care aparţin bisericile respective.
Comitetul Uniunii îşi exprimă convingerea că măsurile luate vor contribui la păstrarea neştirbită a principiilor de credinţă baptistă în bisericile şi filialele cultului nostru, ca şi la păstrarea bunei rînduieli, ştiind din Sfintele Scripturi că, „Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al orînduielii“.

Cu salutări frăţeşti, ai dvs. fraţi în slujba Domnului,

PREȘEDINTE, SECRETAR GENERAL,
Pastor Cornel Mara Pavel Birbitei

Iată documentul:

Iar pentru cine are mai mult timp, să asculte discuțiile de mai jos:


Un „vuiet” … de la Milcov la Iordan

6 septembrie 2020

Am prorocit cum mi se poruncise. Şi, pe când proroceam, s-a făcut un vuiet şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!” Ezechiel 37:7
Am trecut spre Focșani pe la Ojdula, prima dată am auzit de trecătoarea asta, noul drum pe vechiul pas, prin Lepșa. Pe acolo, de la Brașov ajungi repede la Focșani. Fiind pandemie, am zis prima dată după mai mulți ani că nu mai ieșim din țară în concediu (apoi ne-am răzgândit), nu văzusem cu soția Transalpina, iar eu nici Transfăgărășanul.
Luni 17 august 2020 am trecut Transalpina dinspre Ardeal spre Oltenia,, marți am trecut Transfăgărășanul invers, iar miercuri 19 august am trecut
Trans…”focșaniul”. Dumnezeu ne-a dat vreme bună și mașina a ținut. deși era reparată cutia de viteze.
La Focșani aveam și o treabă la o firmă de acolo, am terminat repede, am găsit cazare la o pensiune între vii, într-o podgorie, iar seara am ieșit cu soția să stăm la o pizza undeva. Eram prima dată în Focșani. Întunecat oraș, parcă acolo nu s-a inventat becul electric, seara nu te cunoști om cu om pe stradă, coroanele pomilor nu sunt tunse, parcă e pădure, sunt ceva becuri, puține și palide și…printre crengi. După pizza am zis să vedem ce se poate vizita, știusem că fuseseră evrei în focșani, chiar de ceva congres sionist și am căutat sinagoga. Am găsit-o aproape, în spate la niște blocuri, în reparație, învelită în plase contra-praf. Nimic de văzut, mai ales că strada cu sinagoga era mai în beznă decât centrul.
Apoi am căutat pe net și am găsit că la Focșani s-a ținut la 1881 primul congres sionist, adică prima adiere a acelei mișcări despre care a scris Ezechiel în 37.
(Și Petru Popovici în cartea sa „Graiul prorociilor” la pagina 136 scrie: „„Vuietul” auzit de Ezechiel s-a împlinit în „Mișcarea Sionistă”, care a început să facă propagandă pentru întoarcerea evreilor în Palestina.
Și mai scrie Petru P. că primul congres sionist a avut loc în 1897. Nu e adevărat.) Evreii s-a adunat în jurul acestei idei la Focșani în 1882. Să cităm.
În zilele 30 și 31 decembrie 1881, la Focșani s-a deschis primul congres sionist al Uniunilor Sioniste din România. Scopul sioniștilor era recolonizarea teritoriilor din Țara Israel. La congres au participat 56 de delegați care au reprezentat 33 de organizații sioniste locale, organizații care reprezentau aproximativ 70.000 de activiști evrei, o treime din evreii români. Președintele congresului a fost Samuel Pineles din Galați, iar secretarul congresului a fost David Rintzler. La congresul din Focșani a fost intonat pentru prima oara imnul Hatikva, azi imnul oficial al statului Israel. Marele Congres de la Focșani, cum mai este el cunoscut, a hotărât că soluția pentru rezolvarea problemei evreiești din România este emigrarea în Israel și înființarea de colonii agricole, pentru crearea unei vieți noi evreiești, independente, spre a putea continua tradiția și cultura evreiască, cei emigrați urmând să dea ajutorul necesar celor care vor să emigreze. Hotărârile Congresului au început să fie puse în aplicare în anul 1882 când au ajuns în Israel pionierii evrei care au întemeiat orașele Roș Pina și Zihron Iacov, printre ei și 3 familii din Focșani (Israel Sehter, Alter Vainstoc-Filderman și Itzhak Aaron Apelboim).[1][2][3]
De ce s-a ținut la Focșani primul congres sionist?
Pentru că evreii din România de atunci, fuseseră inspirați în idealul lor de succesul unirii românilor care s-a consfințit la Focșani. Focșaniul era orașul de pe Milcov, oraș de graniță, orașul unirii….nu spune și cântecul: „vin la Milcov cu grăbire”? Și dacă românii au reușit, de ce nu ar putea încerca și evreii?
Așa spun cronicile și așa au spus și profeții dinainte. Chiar Domnul Isus a spus: „când veți vedea smochinul și toți copacii”. Formarea națională a Israelului (smochinul) s-a petrecut concomitent cu a celorlalți „copaci” (națiuni), una din ele fiind România. Și iată că se pare că succesul proiectului „România”, înmugurirea acestui „copac”, i-a inspirat pe evrei, care s-au adunat la Focșani să învie „smochinul”.
După 67 de ani, în 1948, și proiectul Israel a luat ființă, s-a înființat statul.
De ce la Focșani? La fel răspunde și Puiu Zilberman: „De ce a avut loc Congresul la Focşani ? Focşani, simbolizează unirea Principatelor Române şi se poate face o analogie între Unirea celor două ţărişoare care au devenit o ţară mare; aşa şi poporul Evreu este slab, unit şi va deveni puternic !
Ne-a plăcut la Focșani, strugurii din podgoria unde am stat dădeau în pârg, și gazdele pensiunii ne-au dat voie să ne servim după plac, joi am mers până la Bârlad la familia unei verișoare a soției și am mai stat o zi.

Podgorie Vrancea

Am tot googălit pe subiect. Sionismul a fost un vuiet care a mers crescând în România secolului XX. Jurnalul lui Mihail Sebastian, presa sionistă din acea vreme, o mulțime de scriitori și ziariști pe care i-a înghițit ori urgia războiului, ori tăvălugul comunist, mărturisesc despre un vuiet puternic care a dus la „apropierea oaselor unele de altele” cum a scris profetul, adică la emigrarea în masă a evreilor în Israel. Eu adun acuma date despre Shaike Dan, un adevărat Moise al vremii lui, care a dus în Israel mai mulți evrei decât Moise din vechime și pentru că nu vreau să scriu prostii, mă documentez. Pe măsură ce citesc, pe măsură ce compar textele istorice cu textele profetice, sunt tot mai uimit de coincidența dintre ce s-a profețit, cu ce s-a petrecut. Am descoperit pe Al. Zissu, un sionist fervent dintre cele două războaie și după război, prezent atât în Jurnalul lui Sebastian cât și în cartea „Salt Orb” a lui Shaike Dan. Acum îl citesc pe acest Zissu.
Sionismul a fost vuietul profețit și împlinit.
În anii de acum, 2020, vuietul sionismului răsună pe acolo pe unde ideea n-a prins din multe motive, prin zonele de unde evreii încă n-au plecat. Sunt ultimele ecouri ale acestui vuiet, oasele sunt apropiate deja, au prins carne și oase, sunt o armată foarte mare.
Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei şi au înviat, şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.” Ezechiel 37:10
Tzahal, așa se numește armata statului Israel.
Este și o carte.

Tzahal-o istorie a armatei israeliene

Azi am terminat-o de citit, așa am avut timp.
Cu gândurile acestea am pășit 2 zile prin Focșaniul unirii, cu gândul că la Focșani s-a născut o națiune: România și o idee: sionismul.
Ambele evenimente au fost profețite: copacii din pădurea națiunilor și smochinul din pădurea asta.
După părinții trupești fac parte dintr-un copac , dar după Tatăl care m-a înfiat, am fost altoit în măslinul cu două feluri de ramuri.
E foarte important pentru angajamentul lăuntric al fiecăruia dintre noi să știm din CE facem parte, e răspunsul la ceea ce psihologii numesc problema identitară, sau uneori criza identitară.
Sunt român din România? Identitarii ortodocși au un singur răspuns pentru mine, nu poți fi român decât ortodox, mulți chiar cred asta. (În timp ce eram la Focșani, un tânăr preot de pe lângă Piatra neamț îmi scria de zor, Îi intrase pe Facebook reclama mea și voia să mă „recupereze”. Dialogul cu el îl am pe Facebook și afirmațiile lui sunt o mostră de misticism, ignoranță și îngustime de minte.)
Sunt creștin? Din ce ghetou fac parte?
Din ce „identitate”?
Pentru ce etichetă-mi bate inima?
Mie acuma nu-mi mai bate inima pentru etichete, îmi bate pentru profeți, pentru robii cei uciși, acolo e planul lumii, planul istoriei prin care ne-a fost hărăzit să umblăm. Caut să pun laolaltă profețiile cu istoria, să pricep harta.
Ca și călătoria mea cu gândul…de la Milcov, la Iordan.
Mulțumesc de însoțire.



O nouă boscorodire

28 august 2020

Citesc dintr-o analiză istorică a unui fenomen puțin cunoscut: reforma în România.

A existat așa ceva, reformă românească?
Citind Marea carte de istorie a fraților huteriți (care au sosit în Transilvania pe la 162i și au emigrat în octombrie 1767) am găsit acolo menționați pe reformații români (valahi schismatici).
Un lucru remarcabil este chiar că huteriții au găsit un sprijin în calviniștii români, și aceasta o spune un dușman al amândurora: iezuitul Delpini, trimisul special al Romei pentru reconvertirea huteriților afirmă în raportul său din 22 februarie 1765 către camera aulică din Viena:”Motivele pentru care rebotezătorii sunt împietriţi în greşeala lor sunt, după părerea lui, în primul rând relaţiile cu calviniştii şi valahii schismatici
Așadar a existat până la cucerirea Transilvaniei de către austrieci, o biserică reformată română, așa spune și autorul cărții din care mai citesc, fiind în concediu.
Diaconul Coresi, un promotor al reformei sprijinit de conducătorii calvini și luterani ai zonelor maghiare și germane din Transilvania, a căutat să impună cel puțin utilizarea limbii române în slujba bisericească. Pentru că se utiliza slavona, slavona era socotită limbă sfântă, limba bisericii, limba lui Dumnezeu. Vi se pare absurd?
Au trebuit să treacă 200 de ani până la eliminarea limbii slavone din biserica românească și introducerea limbii române. Absurdul nu este absurd decât pentru cine-și pune problema.
Pentru nebunul care nu-și pune problema, absurd ar fi să se streseze.
Până acolo a mers absurdul folosirii unei limbi necunoscute, că nici măcar preoții nu înțelegeau ce spun, repetau niște cuvinte al căror sens nu-l înțelegeau nici ei, nici cei care ascultau și asta se numea boscorodire. Asta spune Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie: „„Preoţii care nu cunoşteau limba slavona, au început a imita prin sunete asemănătoare, pe care nici cei ce ascultau nu le înţelegeau”.
Frații mei preoți, nu boscorodiți că vă bate Dumnezeu!” spunea plin de durere diaconul Coresi în scrierile lui.
Dar să venim în zilele noastre.
Trăim întoarcerea la absurd.
O mare parte din creștinii biblici, creștini a căror ancoră mentală a fost Cuvântul lui Dumnezeu și analizarea lui, se reîntorc la practici medievale, de repetare a unor cuvinte care nu spun nimic, la care nu te poți gândi pentru că nu trezesc mintea.
Ei numesc asta: adorare, laudă sau închinare.

Problema este, ca la vechea boscorodire, că oamenii nu se mai gândesc la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei simt…și le place asta.
Realitatea este că Dumnezeu nu a dat o Biblie care se simte, ci una care se citește și se crede.
Hristosul cel adevărat se explică, se crede, se „pictează” prin cuvinte, este nevoie de timp pentru înrădăcinarea minții în El. Nu se petrece nimic instant.
Nu există niciun Hristos care se simte, care „intră în inimă”, așa ca ceaiul în stomac, iar dacă cineva crede că există, atunci e un alt hristos, unul fals.
Au făcut și grupuri pentru boscorodirea asta, în biserici, repetă aceleași 3 fraze fără sens, pe ritm de muzică plăcută și ridică mâinile pentru a-și exprima sentimentele de „dragoste pentru Dumnezeu”.
Oare asta așteaptă Dumnezeu?
Am călcat pe aceste pajiști și m-am înțepat în spini de incultură biblică și țepi de nedreptate. Florile acestor buruieni sunt însă frumoase, odrasle viguroase din pământ udat cu duh de lume și cuvânt satanic.

Trăim o stare de confuzie profețită, o stare asemănătoare vremii profeților, când poporul se îndepărtase de Cuvântul lui Dumnezeu, dar avea o viață religioasă intensă, fără Cuvânt, fără Dumnezeu.
Dar cu temple, slujbe, „mesaje” și mai ales cu bani.
Cu mulți bani.
Căci dacă scoți banii din ecuație, e ca și cum dezumfli o minge, nu mai rămâne nimic.
Plămădeala asta nouă are în ea aluatul cel vechi: iubirea de bani a clericilor.
Ca să ai bani, trebuie să aduni mulțimi.
Ca să le aduni, trebuie să le placă.
Ca să le placă, trebuie să le dai ce le place, muzică…adică noua boscorodire: muzica.
Frații mei pocăiți, nu mai boscorodiți, că vă bate Dumnezeu!”


Înregistrare adunare 16 august 2020

27 august 2020
Înregistrare adunare 16 august 2020

Cântări: O nouă zi de sărbătoare         min 0:00
           Vine Domnul, vine Domnul      min 3:05
            Să crezi adânc                        min 6:30
            Un stâlp în templul tău            min 9:07
            Bunătatea Ta-i eternă              min 13:07
            Anii trec ca norii                       min 15:10
            Dacă bate vântul                     min 18:00
            Fr DL 1 Împărați 17  Pilda lui Ilie  min 20:45
            Fr GG min 1:01:30
            Fr AG  Romani 1  Mânia lui Dumnezeu min 1:05:50


În tranzit

24 august 2020

Preaiubiţilor, vă sfătuiesc, ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2:11
Ieri am ieșit pentru prima dată din țară de când cu covidul.
Pe Ungaria ai voie doar tranzit, nu e voie de ieșit de pe autostradă, iar de oprit doar la anumite benzinării, marcate.

Harta tranzit Ungaria Covid, august 2020


În rest, e totul normal, ca înainte.
Benzinăriile în care ai voie să intri sunt semnalizate prin panouri cu 10 km înainte și la intrare. Deci ai voie doar pe autostradă și în benzinărie. În benzinărie poți cumpăra, staționa, poți merge la baie. În restul țării, nu poți călători.
Atât de straniu.
Am traversat Ungaria în 6 ore fără să oprim decât pentru vignetă și un pic de odihnă la ieșire.
M-am gândit în timp ce traversam, cât de mult seamănă acest pericol al covidului și această limitare a călătoriei noastre, acest tranzit, cu viața creștină.
Suntem în trecere, în tranzit, nu numai străini, ci și călători prin viață.
În 24 de ore trebuia să părăsim Ungaria, altfel intram în carantină.
Și nu aveam voie să mergem unde vrem, doar necesitățile mașinii și ale noastre și la drum. Nici la dreapta, nici la stânga.
Mi-am amintit versetul și l-am rumegat conducând.
Suntem în tranzit prin viață, chiriași în corp, musafiri.
Nu putem face ce vrem, suntem extrem de limitați.
Nu avem voie să ieșim de pe drum, să ne încurcăm cu zăboviri.
Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.  Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.” 1 Timotei 2:3-4
Suntem numiți străini și călători, sau soldați ce vor promovare, în alt loc ambasadori, avem o misiune, un scop, un Stăpân, un drum.
Suferim ca ceilalți urgia covidului, limitările, și ce dacă, cel puțin noi știm cine a trimis-o și de ce. Ne supunem.
Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?  Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.  Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?” Evrei 12:7-9
Adică ne supunem restricțiilor, ca în tranzit, doar pe traseul marcat de mers, iar de oprit doar în benzinăriile marcate.
Să avem în noi gândul acesta, să ne înarmăm cu gândul acesta: Hristos a suferit în trup, a purtat jug (unul bun, și ne cheamă și pe noi să tragem cu El), a purtat cruce (și ne cheamă și pe noi să o purtăm) și a suferit moarte. Credința noastră trebuie să ne conducă la moarte, la moartea eului, la moartea a tot ce nu este Calea.
În tranzit nu vezi decât Calea, restul „țării” e frumos, e posibil de ieșit, dar nu e pentru tine. Cetățenii, băștinașii, localnicii au voie, tu nu.
Tu ești în tranzit.
Oamenii lumii acesteia au un mers și o hartă largă și mare, peste care Domnul nostru aplică o hartă mult mai restrictivă, ca cea de mai sus, parcă ne spune: voi sunteți ai mei, voi sunteți în tranzit, voi numai pe aici aveți voie. Pe mult mai puține drumuri.
Calea noastră e mult mai îngustă.
Desigur, în Ungaria, care stă mai bine la Covid decât România, noi, cei din tranzit eram „ciumații”, se temeau să nu-i infectăm.
Dar ia gândiți-vă să fie invers, să traversezi o țară „ciumată”!?
Cât de justificat ni s-ar părea și cât de repede am dori să trecem.
Ca orice comparație, și aceasta are limitările ei, să scoatem din ea cât și ce este necesar pentru a ne servi de învățătură.
Închei această postare, prima dintr-un șir cu care sper să recuperez o lungă perioadă de tăcere, cu o poezie pe subiect de Traian Dorz:

Nu-i aici a noastră bucurie,
lumea n-are pentru noi decît urgie,
tot ce poate să ne dea-i zădărnicie,
s-o străbateți frați iubiți ca pe-o pustie
nu-i aici a voastră bucurie!

Nu-i aici a noastră alinare,
pentru noi viața-i zbucium și-alergare,
e-un șir lung de încercări și renunțare
s-o sfîrșim cu stăruință în lucrare
nu-i aici a voastră alinare!

Nu-i aici a noastră mîngîiere,
lumea n-are pentru noi decît durere!
frați iubiți care priviți spre Înviere
n-așteptați aici decît oțet și fiere
nu-i aici a voastră mîngîiere!

Nu-i aici a noastră fericire 
tot ce are lumea-i fum și amăgire. 
Fericirea-i doar în jertfă și-n iubire 
pe-un drum lung de luptă și de dăruire - 
nu-i aici a voastră fericire! 

Nu-i aici a noastră sărbătoare, 
o, priviți înțelenitele ogoare, 
holdele ce-așteaptă mîini secerătoare, 
cine să muncească și să lupte oare? - 
nu-i aici a voastră sărbătoare! 

Vom afla cîndva și noi hodină, 
cînd lucrarea ne-o vom fi făcut deplină, 
cînd vom fi ajunși în Patria Divină, 
să culegem rodul jertfei din lumină! - 
O, de-atunci avea-veți voi hodină!



La moartea lui Amos Oz

26 iulie 2020

Despre exactitate, profeții, Isaac Newton, efectul Dunning-Kruger, un comentariu de pe acest blog din 28 decembrie 2018

A murit azi Amos Oz, apostolul incertitudinilor.
„Familia roagă să le fie respectată intimitatea.” Nici nu cred că e cazul. După ce „credințe” am citit că avea și după cât cunosc eu așteptările evreilor, nu va fi înghesuială la osanale din partea evreilor sioniști.
Am recitit postarea asta lungă scrisă acum doi ani și mi-am zis că dacă tot mi-am pierdut 3-4 zile să-i citesc câteva cărți, (până m-am prins că e paralel omul) să mai dau 20 de minute să scriu prohodul.
Între timp o postare de pe net mi-a agățat gândul de efectul Dunning-Kruger, (despre care am citit acum câțiva ani) și seara de ieri mi-am petrecut-o în compania ideilor acestor oameni isteți și ale lui Isaac Newton cu ale lui meditații asupra cărților Daniel și Apocalipsa.
Zic băieții ăștia doi, Dunning și Kruger un lucru tare-tare deștept: că oamenii competenți își estimează corect nivelul de competență (deci și incompetența complementară), pe când cei incompetenți (neștiutori, neînvățați) nu au nici măcar atâta competență cât să-și poată da seama că nu știu, deci se cred mult mai competenți de cât sunt. De aia sunt și tupeiști, și cocoțați, și șefi, în ochii lor, pe cântarul lor, ei sunt grozavi. Am comparat aceste concluzii cu sârguința lui Newton de a căuta în profecțiile Bibliiei exactitatea unui Dumnezeu care toate le-a făcut cu strictă măsură. De ce a fost Newton „evlavios”, adică angajat? Pentru că a cunoscut limitele, capetele științei, a pus în formule, nu în poezii ceea ce a cunoscut și a căutat în profeți exactitate, nu simțiri sau epitete.
M-a fascinat la Newton nivelul de amănunt la care a ajuns în cercetarea profețiilor biblice și a istoriei, faptul că a petrecut mai mult timp din lunga lui viață (a trăit 84 de ani …și n-a fost căsătorit) cu cercetarea Bibliei decât cu matematica, fizica și astronomia la un loc.
Mai degrabă Newton cu apelul lui la axactitate a fost angajat (evlavios) și prin asta folositor semenilor, decât Oz cu ideea lui fixă că trebuie luptat cu ideile fixe că sunt periculoase.
Oz și-a fost folositor lui, cărțile s-au vândut, pe bani și omul n-a lucrat, a scris.
Eu, care în această penultimă zi de lucru din an, scriu această postare din biroul de la firmă, scriu pe gratis, după pilda care mi-a dat-o dulgherul din Nazaret, ale cărui „lucrări” au dăinuit prin milenii, deși n-a luat pe ele drepturi de autor și taxe, decât 4 cuie.
Cum îl faci pe cel ce nu știe că nu știe să nu mai fie așa de îngâmfat?
Greu, dar prima dată trebuie să-l faci să știe că nu știe, apoi va vrea el singur să știe, de-acolo-n sus.
Iar ca să-l faci să știe că nu știe, trebuie să-l confrunți cu un standard fix, cu o calibrare de la 0 la 100%, să știe exact limitele.
Absența limitelor e leagănul minților leneșe.
Acest standard trebuie onorat, stimat, recunoscut, să i se facă reclamă și să fie văzut ca ceva vrednic de a te măsura cu el.
Singurul obiect fizic care poate fi astfel estimat este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.
Când diavolul a reușit să pună la îndoială exactitatea Bibliei a reușit un lucru mare.
Exactitatea arheologiei confirmă exactitatea bibliei, dar cel mai important de observat este că în Biblie istoria este scrisă dinainte de a se întâmpla.
Fără profeții Biblia nu mai este nimic, profețiile dovedesc că Biblia este scrisă de Dumnezeu.
Cine sădește incertitudini, neagă pe Dumnezeul cel exact.
Cam asta este diferența între evreul Amos Oz care habar n-avea de profețiile descrise de strămoșii lui și englezul Newton care le studia asiduu.
Printre studiile profetice, Newton a mai dedus niște legi matematice, fizice și astronomice care s-au aplicat mai apoi și la zborurile cosmice astfel încât William Anders, unul din astronauții de pe Apollo 8, atunci când a fost întrebat cine conduce nava spațială a spus:”Cred că Isaac Newton face cea mai mare parte a conducerii chiar acum.” cu aluzie la faptul că zborurile spațiale au devenit posibile după descoperirea de către Newton a legii gravitației și după studiile lui despre orbite.


A mai pleznit un mugur la smochin….

25 iulie 2020

Un comentariu din decembrie 2017, despre așteptarea unui eveniment care să declanșeze plecarea evreilor din America

Azi, sâmbătă 25 iulie, am făcut recapitulare la comentarii pe blog, ultimii 3 ani, am mai slobozit câte unele, am mai răspuns, așa am găsit un comentariu, la mutarea ambasadei,…


https://vesteabuna.wordpress.com/2017/12/06/declaratia-lui-trump-despre-ierusalim/#comment-27346

Nu am schimbat nici un cuvânt.
Așa am scris în 2017, așa cred și acum.

Citez integral:
„Nu sunt profet dar iubesc profețiile, profețiile sunt calendarul meu, sunt agenda mea.
După ce a câștigat Trump alegerile din SUA am plecat în State la rude în decembrie 2016. N-am spus la nimeni de ce (mai) merg. Să mai văd odată starea aia ca dinainte de potop, ca dinainte de nimicirea Sodomei. Liniștea nepăsătoare. Le-am spus că vor pleca evreii din America. ”Dacă pleacă evreii, toată economia cade” mi s-a spus. Așteptați-vă!
Apoi în primăvară ne-am grăbit să plecăm în Israel înainte de a trece cele 6 luni promise de Trump că va muta ambasada.
Au trecut 11.
Răbdarea lui Trump sau îndelunga răbdare a lui Dumnezeu?!
Acum, cu recunoașterea Ierusalimului ca și capitală, a mai pleznit un mugur la smochin.
Vara e și mai aproape.
În orice alt fel, n-avem voie să privim lucrurile.
Nu palestinieni, nu colonii (așezări), nu două state, nu aceste repere să le avem în minte când privim știrile, ci doar două lucruri:
Cuvântul scris că așa va fi (reîntoarcerea evreilor în Israel)
Împlinirea Cuvântului când vedem ce se întâmplă, când vedem că așa este.
Iar în fața acestor două mărturii, orice alte voci (și Doamne câte am auzit în aceste zile: politicieni și preoți) nu-și pot dovedi decât ignoranța când deschid gura.”


Dumnezeul din capul tău pedepsește?

24 iulie 2020

Am întâlnit expresia „lumea din capul lui” de mai multe ori săptămâna trecută, citind cartea „3096 de zile”:

…de pe coperta cărții citate.

E povestea unei fetițe (Natascha Kampusch) care la vârsta de 10 ani a fost răpită de pe stradă, în timp de mergea la școală, apoi ținută captivă timp de mai bine de 8 ani într-o pivniță, lângă Viena. Descriind experiențele vieții trăite în izolare cu răpitorul, Natascha a folosit des expresia „lumea din capul lui”, o lume de om anormal, de om bolnav, o lume căreia trebuia să-i fie supusă, pentru a supraviețui, o lume în care răpitorul (făptașul, în carte) era dumnezeul și stăpânul „sclavei”. Pentru că toată experiența a fost axată, din punct de vedere al victimei, nu atât pe abuzuri fizice sau perversiuni, (deși au fost multe de acestea, dar autoarea nu a descris decât parțial, a descris doar bătăile și jignirile), cât pe dorința răpitorului de a „educa” victima și de a o ‘forma” după „lumea din capul lui”.
Iată o recenzie „In dimineata zilei de 2 martie 1998, o fetita de zece ani este urcata cu forta intr-o furgoneta alba. Cateva ore mai tarziu, zace infasurata intr-o patura pe podeaua rece a unei pivnite. In jur e bezna, iar aerul are un iz statut. In aceasta temnita, de nici cinci metri patrati, nu departe de Viena, Natascha Kampusch va trai in urmatorii opt ani si jumatate, rupta de lume. Rapitorul ei este singura persoana cu care are contact. O va supune unor chinuri greu de inchipuit. In vara anului 2006 Natascha reuseste sa fuga si sa-si implineasca promisiunea pe care si-o facuse inca din prima zi a captivitatii. Aceasta carte este prima marturisire completa despre experienta teribila careia a trebuit sa-i faca fata un copil. Natascha Kampusch vorbeste cu curaj si demnitate despre copilaria ei dificila, despre prizonierat, despre torturile fizice si psihice. Totodata, ne dezvaluie si cum a reusit sa-l impiedice pe faptas s-o distruga, intr-o situatie fara speranta. Este povestea unei luptatoare, care a indurat un cosmar de neimaginat, dar care nu s-a lasat invinsa.
Urmărisem povestea la știri, atunci, poate și voi, acum am citit cartea.
Mi-a rămas în minte expresia, „lumea din capul lui”. Că de fapt fiecare din noi avem o „lume din capul nostru”, lume formată din ceea ce numim „părerea mea”, și că nu întotdeauna acea părere e și realitatea, și că ne mai schimbăm părerea, deci „lumea din capul meu” corectată, n-a fost bună înainte. Avem păreri despre oameni și păreri despre Dumnezeu.
Când cred o minciună despre un om, omul acela e în capul meu altfel decât e.
Și trăind așa, ori măgulesc un mincinos, ori disprețuiesc un om drept. Am numit extremele.
Dar ce fel de Dumnezeu ai în cap?
Scriu mult pe Facebook, și răspund la comentarii.
Văd cum fiecare om are în cap pe „dumnezeul din capul lui”, care dumnezeu e atât de departe sau de aproape de Dumnezeul adevărat, cel revelat în Biblie, cât de departe sau de aproape de Biblie stă cel ce poartă capul.
Am fost de câteva ori în America și am vrut să știu ce au americanii în cap, ce fel de Dumnezeu au, și am intrat în librării creștine, din păcate lucrurile merg în rău. Recent, am tradus câteva articole de pe blog în engleză și am făcut o pagină de Facebook în engleză, ….sunt uimit de comentarii.
Unul din articolele postate este: „Dumnezeu a trimis pandemia”.
80-90% din creștinii americani neagă asta.
‘Bunul Dumnezeu” nu pedepsește, diavolul face asta.
Așa e dumnezeul din capul lor, l-a construit cineva așa, l-a cioplit, l-a pictat.
Puțini, între 10-20% amintesc de potop, de Sodoma, de Amos 3:6. Oameni biblici, educați bine.
Aceștia au în cap Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul cel drept, Dumnezeu pe care-l descria Pavel lui Felix, de l-a îngrozit.
Ceilalți au în cap un dumnezeu drăguț, pictat cu grijă de pastori îngrijorați să nu-și jignească ascultătorii, să nu-i sperie, că speriații vor pleca să cotizeze la un „pictor” mai „modern”, cu „picturi” mai frumoase, picturi cu un Dumnezeu care nu pedepsește..
Acum 2-3 seri a fost o familie la noi, necredincioși, și a alunecat discuția spre Covid, le-am spus serios că „e trimis de Dumnezeu”. Omul mă credea, și a zis îngrijorat: „dacă e de la Dumnezeu, e „bai”!”
Ce fel de Dumnezeu ai în cap?
Dumnezeul din capul tău pedepsește?
Când Isus a plâns pentru cetate, a știut că peste 37 de ani îi va veni pedeapsa, de aceea a plâns. Și le-a spus, detaliat și explicit: „nu va rămâne aici piatră pe piatră”. Probabil nimeni n-a crezut, conducătorii din Ierusalim erau „prieteni cu Cezarul”. Situația politică era relativ stabilă.
Ce fel de lume ai în cap?
O lume drăguță, în care te simți bine, o lume în progres continuu, fără sfârșit, o lume pe care vrei s-o faci mai bună, o lume care te laudă și căreia vrei să-i placi? O lume de părerea căreia ții cont? Ți-e frică să nu te critice, urmărești să te admire?
Sau ai în cap lumea care „zace în cel rău”, o lume din care trebuie ieșit, o lume vinovată, care va suferi mânia lui Dumnezeu?
Dacă ai în cap o lume pe care o iubești, atunci nici dumnezeul din capul tău, nu pedepsește. Acel dumnezeu e un idol, o făcătură, o imaginație, nu e Dumnezeu din Biblie.
Scrierile profeților biblici sunt tratate juridice, sentințe, note din procese, („veniți să ne judecăm”), exemple de felul cum Dumnezeu a pedepsit poporul neascultător. Poate de aceea sunt neglijați profeții!
Dar profeții sunt acei robi trimiși să ceară „din roadele viei”.
Ce roade? „El se aştepta la judecată şi, când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate şi, când colo, iată strigăte de apăsare! ” Isaia 5:7
Și apoi încep sentințele: „Vai de…vai de….”
Dumnezeu e bun, iubește, binecuvântează, dar așteaptă mulțumire, laudă, supunere, dreptate, judecată. Când, la „vremea roadelor”, nu găsește aceste „roade”, aplică mustrări, judecăți și pedepse. Acesta și așa este Dumnezeul din Biblie, Dumnezeul Cel Adevărat.
Este acesta Dumnezeul tău?
Sau ai altul, mai puțin exigent?
Acela este un idol.






12 ani de blog

22 iulie 2020

Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos”. FA 2:40
M-a anunțat wordpress acum câteva zile.
În Împărăția lui Dumnezeu nu se folosesc bani, se folosesc cuvinte și fapte.
Dar mai ales cuvinte.
Dumnezeu se definește pe Sine ca fiind Cuvânt, rostire, afirmație.
Așa că tot ce facem cu Cuvântul sau cu fapta, facem în Numele Domnului Isus.
De 12 ani pe acest blog scriu cuvinte, multe cuvinte.
Iată câteva statistici

Dărâm concepții false, dezleg legături rele, leg mintea oamenilor de Cuvântul lui Dumnezeu, o dezleg de tradiții și ritualuri, de minciuni și prefăcătorii.
Acest blog nu este sponsorizat de nimeni, este investiția în timp a unei singure persoane.
Ca principiu, pentru a nu descuraja pe alții care ar dori să facă același lucru, lucrez cu resursele gratuite de pe internet, nu am investit nici un leu și nici un dolar în realizarea blogului.
Nu plătesc taxă anuală, mă restrâng la ceea ce oferă internetul ca resurse gratuite. La fel cu Facebook și cu Youtube. (Folosesc în schimb bani din câștigul meu pentru promovare pe Facebook, nu primesc donații.)
Tot ca principiu biblic, nu sunt afiliat confesional, promovez și practic împreună cu familia și alți frați adunarea de casă ca mediu de educație și creștere creștină.
Anonimatul relativ îl consider iarăși un principiu creștin: atât cât privește nerecunoașterea standardelor lumești, de a fi considerat cineva în această lume („lumea nu ne cunoaște„, „ca niște necunoscuți„) cât și a faptului că răsplătirea în ceruri se va face doar pentru faptele făcute în ascuns.
Unul din lucrurile de care am devenit tot mai conștient în ultimii ani este efectul dezarmant pe care-l are ritualul asupra cugetului oamenilor. O ceață deasă se lasă pe mintea ce-și face cuib în ritual, pe cugetul ce socotește necesar această absurditate: că dacă cineva „investit” va efectua o „procedură”, se va transmite un „efect” asupra celuilalt, așa cum doctorul face o injecție pacientului, sau cum iei o pastilă. Mintea intră în pauză, cercetarea de sine și pocăința se oprește și toată „viața religioasă” se reduce la un ritual tot mai nebiblic, și mai redus și acesta, cu cât generațiile se îndepărtează de adevărurile stricte ale Bibliei.
Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta” am putea spune și dacă suntem prieteni, angajați și ostași ai Stăpânului, trebuie să ne punem lângă el, să salvăm problema.
Începând de la blândele și simplele afirmații ale Voii lui Dumnezeu, ca cele din Areopag: „nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea… ” până la explicații complexe ale Planului lui Dumnezeu pentru cunoscătorii Bibliei, ar trebui să avem fiecare ceva de spus pentru orice om, indiferent pe ce fuștei al scării „culturii biblice” se află, mai ales dacă nu vrea să urce nici unul mai sus.
Cât voi mai ține blogul?
Mă mai întreabă unul și altul: „vă mai adunați?”
Ca și cum: „n-ați renunțat, cât o veți mai duce așa?”
Până la răpire sau până la moarte.
Tot așa și cu blogul, și cu vestirea, și cu credința.
Noi nu terminăm, noi trecem, nu cădem de oboseală.
Termenul „răbdare” din Noul Testament ar trebui în multe locuri tradus cu perseverență, acea muncă asiduă, dar cu un scop precis, cu entuziasm și viziune, nu ca „răbdarea” robului condamnat, care face cu silă tot lucrul.
Așa că dragul meu, poate ai ajuns aici curios, de prima dată, du-te la categorii, alege ceva ce te interesează, sau pe pagini sugerate, dar să nu citești mai mult pe bloguri și pe Facebook, decât Biblia.
Dacă îți place ce citești aici, poate ești urmăritor și citești regulat, nu uita să dai și altora ce ți se pare folositor, nu sunt restricții sau interdicții la împărtășire, nu am copy-right.
Am un cuvânt și pentru cei ce citesc acest blog ca job, ca meserie, cei ce „scot pușca când văd cuvinte” (sunt și din aceștia): îi rog să se calmeze, să se pocăiască și să nu se pună rău cu Dumnezeu, până acum nimeni n-a câștigat nici o bătălie cu El.
Glorie lui Dumnezeu


Adevărata ucenicie și unde este inima noastră, carte online, pdf

20 iulie 2020

„Un creştin, care socoteşte că trebuie să se îngrijească de viitor, se vede pus în faţa dificilei probleme de a şti cât e de ajuns acum. De aceea îşi petrece viaţa străduindu-se să adune o avere de o anumită mărime şi scapă astfel privilegiul de a da ce are mai bun Domnului lsus Cristos. În cele din urmă ajunge la capătul unei vieţi irosite şi trebuie să recunoască că nevoile lui ar fi fost oricum satisfăcute, dacă ar fi trăit pur şi simplu din toată inima pentru Domnul.” pag 19

Toată cartea pdf, aici.
Oricine care e pe punctul de a urma lui Cristos poate să fie sigur că se vor deschide înaintea lui felurite căi de abatere, de ocolire, i se vor oferi nenumărate ocazii de a da înapoi. Alte voci vor căuta să-I convingă şi-i vor propune să taie ceva din cruce. Puteri nevăzute stau gata să-l oprească de la calea lepădării de sine şi a predării.” pag 22

Un om religios zelos este în primul rând omul unei cauze. Nu e deajuns să spunem că el este serios, plin de căldura inimii, păşind înainte cu curaj, cu toată inima şi cu duh aprins. El vede un singur lucru, se preocupă de un singur lucru, trăieşte numai pentru un lucru, e îndrăgostit complet numai de un lucru, şi acesta e să placă lui Dumnezeu. Dacă trăieşte sau moare dacă e sănătos sau bolnav, dacă e bogat sau sărac, dacă e pe placul oamenilor sau dacă trezeşte indignare, dacă e socotit inteligent sau nebun, dacă primeşte mustrare sau laudă, dacă e onorat sau dispreţuit -toate acestea nu-l interesează deloc pe omul zelos. El arde pentru o cauză şi anume pentru a plăcea lui Dumnezeu şi pentru a-L proslăvi. Dacă e consumat de acest foc, nu se îngrijeşte de aceste lucruri, el e mulţumit. EI simte că asemenea unei lămpi e creat pentru ardere, iar dacă e consumat astfel, a făcut numai lucrul pentru care l-a destinat Dumnezeu.” pag 33



Matthias Müller, de la Casa Săracilor din Petrești-Alba a trecut la Domnul

19 iulie 2020

L-am cunoscut pe Matthias prin anii 2015 cred, când am condus prin țară pe un frate din Germania. Am vizitat atunci câteva case în Petrești, ne-au prezentat lucrarea lor, am stat cu ei la masă. Aveau copii la internat și din republica Moldova, iar cu noi mai erau doi frați din republica Moldova.
Aici este un interviu de pe adevarul.ro:

Am apreciat la Matthias pe lângă puternicul angajament față de copiii luați în internat, spre educație atât creștină cât și profesională, angajamentul creștin, munca grea și dedicată.
Aseară am aflat că a trecut la Domnul, în Germania, infectat de Covid, dar peste o altă boală pe care o ducea de o vreme. Dumnezeu să mângâie familia rămasă, soția și copiii, iar pe noi să fim încurajați să urmăm astfel de exemple. Înmormântarea va fi la Petrești sămbăta viitoare, 25 iulie.
Info:
https://www.christliche-rumaenienhilfe.de/petresti/ (DE)
https://casa-onisim-romania.com/
https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/foto-video-neamt-lectii-bancherul-matthias-muller-lasat-germania-romania-creste-76-copii-saraci-alba-1_5460b02a0d133766a8b83c02/index.html


„Ioan boteza și el în Enon, … pentru că acolo erau multe ape”, identificarea unei locații biblice.

12 iulie 2020

Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape, şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.” Ioan 3:23

Salim este un site arheologic, Tel Shalem, la câțiva kilometri sud de Bet Șean.

Bet Șeanul a fost cetatea filisteană pe zidurile căreia au fost atârnate trupurile lui Saul și Ionatan după bătălia de la Muntele Gilboa.

La șapte mile sud de Beit-Shean (un oraș important în cele mai vechi timpuri) se află un deal jos, numit „Shalem”. În jurul lui există mai multe izvoare mici. Apele lor sunt folosite astăzi de fermierii locali pentru irigare.

Cuvântul pentru „izvoare” în ebraică arhaică este „einon”. Fiind așa, termenul „Aenon lângă Salim” ar putea însemna eventual „Izvoarele de lângă Salim”. „Salim” este identificat la Tel Shalem, la  7 mile sud de Beit-Shean. Deja în perioada bizantină, mai mulți pelerini creștini au înregistrat vizitarea acestui site. Unii chiar au înregistrat călugări care trăiesc aici.

Mergând spre Beit-Shean, vom cerceta aceste izvoare și vom vizita Tel Shalem.

Urmăriți o prezentare video a căutării „Aenon lângă Salim” :

sursa: https://dannythedigger.com/john-the-baptist-known-and-less-known-baptism-sites/

Până astăzi sunt o mulțime de izvoare în zonă, se pot vedea pe maps,

Citește restul acestei intrări »

Cea mai veche normalitate

19 iunie 2020

Cireșii sunt pe rod, e luna iunie, luna numită „cireșar” în limbaj popular. Am câțiva cireși în 3 livezi de care am grijă. Îmi place să îngrijesc pomi, să-i ud, să-i curăț, să le tai crengile uscate sau bolnave, să le fac coroana, tăind vara sau și iarna dacă trebuie, să-i stropesc la nevoie. Cum am timp. Și să mă gândesc la ce a vrut Tatăl să ne-nvețe prin pilda lor. Cireșii mei au monilioză, un pic, i-am tot tratat.
Îmi place mult să ies mai ales dimineața în grădină să ciugulesc ce fructe găsesc prin pomi. Îmi amintește de Eden, de Adam și Eva, de străbunii noștri, de livada în care i-a creat Dumnezeu, de pomii plini cu rod pe care i-au văzut când au început să respire și când la creație, au deschis ochii și s-au trezit gata maturi, ca dintr-un somn, îmi amintește de singurii oameni fără copilărie. De gustul ca atunci al fructelor neschimbate de tehnologie, de o stare ca atunci, de normalitatea de atunci.

Mari minuni.
Nu ploua în Eden și așa era „normal”. De fapt n-a plouat până la potop deloc pe pământ.
Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.” Geneza 2:6
Trebuie să fi fost o atmosferă destul de „aburită” de la aburul acela, în livada dintâi. Se zice c-ar fi fost un efect de seră, pentru că din aburul acela se „iriga” tot pământul așa de tare, că ieșeau râuri din Eden (două sunt și acum: Tigrul și Eufratul), Mesopotamia (Mezo=între, potamos=râu), Edenul, între două râuri. Așa era normalitatea atunci, acum 6000 de ani și timp de 1650 de ani, până la potop, aproape tot așa a rămas, cel puțin clima. De câte ori ies în grădină și rup câte un fruct de pe o creangă sau un ciorchine din viță, mă gândesc că reproduc un act dorit de Dumnezeu: așa i-a plăcut Tatălui să-i vadă pe copiii Lui, să se bucure de darurile Lui și sigur să-L slăvească, să-I mulțumească. Normal. Dar apoi plec la muncă, … munca, o normalitate și ea, dar a venit mai apoi.

Citește restul acestei intrări »

Și lumea i-a urât

14 iunie 2020
Despre slujba noastră de a vesti cuvântul lui Dumnezeu și implicit de a trăi conform Cuvântului pe care îl vestim. Dar dacă doar „trăim” și nu vestim, nu ne împlinim slujba.

„Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât,…” Ioan 17:14
Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” Ioan 15:18
Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.” 1 Ioan 3:13
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei,” Ioan 15:19

Nu numai  că nu m-am îngrijorat deloc atunci când epidemia de covid a cuprins întreaga lume, în martie anul acesta, dar văzând împlinirea Cuvintelor lui Dumnezeu, m-am bucurat mult. Conform profețiilor biblice și a istoriei ultimului secol, așteptam un declanșator el emigrării evreilor din vestul Europei și din America. În ultimii 5 ani, am crezut că pentru Europa acest declanșator al putea fi imigrația musulmană, acest val de imigranți care au „ocupat” Europa. Dar nu vedeam nimic în America.
Când a apărut pandemia, am realizat că neglijasem un aspect al urgiilor lor lui Dumnezeu: ciumele. Mai mult, ca să fie întărit Cuvântul lui Dumnezeu, după pandemie a apărut în America această urgie a revoltelor sociale. Ce mult seamănă aceste stări cu starea Europei de Est, de după al doilea război mondial. În anii 1950, urmările războiului și instaurarea comunismului, au transformat o zonă prosperă într-un loc de unde nu știi pe unde să fugi. Însă evreii de acolo au știut, instaurarea comunismului aproape a coincis cu înființarea statului Israel și aproape toți evreii din Europa de Est au fugit în Israel în timpul comunismului. Între timp Dumnezeu și-a dus cuvântul la îndeplinire încât după 1967 au plecat toți evreii din țările arabe, iar după 1989 au plecat foarte mulți evrei din fosta Uniune Sovietică. Au mai rămas cei din vestul Europei și America.
Pentru oricine cercetează Cuvântul lui Dumnezeu cu seriozitate și îl crede, este evident că trebuia să fie un declanșator al acestei plecări. Din acest motiv inima mea a stat în pace deplină și stă și acum pe perioada pandemiei, Tatăl meu din ceruri lucrează ceva și eu am încredere în Tatăl meu. Înțelegerea și credința Cuvântului Său ne garantează această pace a minții. 


  Ce rol au profețiile bibliei în planul tău de viitor? Dar în planurile prietenilor tăi? Înainte de pandemie, fiecare om avea un viitor al lui, un vis propriu, personal, vis în care pandemia nu era inclusă, nici închiderea granițelor, nici anularea zborurilor, nici  recesiunea economică. Dar acum a mai rămas un vis comun: să se termine cât mai repede cu pandemia, să revină lucrurile la normal, la starea dinainte. Din discuții, din ce aud, văd că acest vis îl are majoritatea oamenilor. Și când le arat din Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e așa, că nu va fi așa, se naște conflictul. 

Mă fac urât prieteniilor mei pentru că le spun adevărul și logica profetică a evenimentelor. După ce a început războiul din Ucraina în 2014, un prieten din Germania m-a întrebat: ce părere am? cât va ține? I-am răspuns scurt, conform profețiilor: „războiul din Ucraina va ține până vor pleca toți evreii din Ucraina în Israel”. La fel și acum, cu pandemia, cu tulburările sociale din America sau Franța sau alte urgii la care nu m-am gândit, vor ține până vor pleca evreii de acolo în Israel. Aceste lucruri sunt scrise că trebuie să se întâmple și se întâmplă nu pentru că vrea cineva, ci pentru că vrea Dumnezeu. Profețiile au fost o luminiță într-un loc întunecos, dar acum sunt o lumină mai mare, mai mult în secolul 21, decât în vremea apostolilor, pentru că mare parte din ele s-au împlinit. Locul nu mai e așa de întunecos, se apropie ziua.

Citește restul acestei intrări »

„Neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată”…despre credința nu de o zi, ci de fiecare zi, nu de biserică, ci de peste tot

8 iunie 2020

Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” Amos 5:24

Imaginea folosită aici de profet este comparația dintre un râu permanent și un torent. În Israel și în țările calde, torentul, sau pârâul care seacă este o albie uscată majoritatea timpului, dar care atunci când plouă este plin cu apă, dar imediat după ploaie, sau la câteva zile, seacă din nou.
Pe vremea profetului Amos, credința în Dumnezeu în israel era cu intermitențe, ba se închinau lui Dumnezeu, ba mai ales nu și atunci Dumnezeu îi lăsa pradă secetei, bolilor și dușmanilor lor. Erau ca un torent pe care nu curgea apă într-una.
Este imaginea omului care are o dreptate cu pauze.
Un impuls religios, o „cercetare”, o „trezire” și albia dreptății se umple. Dar predica se uită, emoția se estompează și omul „trezit” sau „cercetat” adoarme la loc, continuând nedreptatea.
Cum e acum creștinismul la mulți: duminica la adunare, cântări, predici, rugăciune, sufletul se moaie și face promisiuni Domnului. Dar luni, marți, miercuri, muncă, internet, prieteni, poate o ispită, o enervare, sufletul se împietrește la loc, albia se usucă și nu mai curge apa Duhului, apa blândeții, apa facerii de bine, apa fidelității, apa bunăvoinței, rămân numai pietrele uscate ale îngâmfării, mândriei și încăpățânării firii pământești.
Apoi duminica viitoare poate iar dă ploaia peste suflet și iarăși curge câteva zile râul și tot așa. Ba curge, ba seacă. Ce să zic, ca Iacov:
Nu trebuie să fie așa frații mei.„.
Dar cum? Răspunde Amos:
Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” Nu torente, nu văi uscate prin care curge din când în când apă, ci un râu continuu. Toată ziua, permanent.

„Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” Amos 5:24

Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” Psalmul 119:97 zice David.

Citește restul acestei intrări »

Via lui Dumnezeu și vierii

26 mai 2020
August, 11, 2001
VIA LUI DUMNEZEU ŞI VIERII

Isaia 5:1-7 „Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.  I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.  „Acum dar – zice Domnul –, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!  Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?  Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;  o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”  Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată şi, când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate şi, când colo, iată strigăte de apăsare! 

Matei 21:33-46 „Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.  A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.  La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu!’  Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: ‘Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui’.  Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.  Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?”  Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor”.  Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’?  De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.  Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”  După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei  şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept proroc.

(Vie cu turn de pază, Nazaret Village, Nazaret, Israel, 23 aprilie 2017)

Trăim într-o lume tulbure şi frămîntată, mai stricată şi mai rea ca oricînd. Cuvîntul lui Dumnezeu Spune că “toată lumea zace în cel rău” şi merge din rău în mai rău. Suntem chemaţi Să fim conştienţi de această tristă realitate şi să deosebim ” pe cele alese„. (Fil. 1:9-11) Deşi aşa stau lucrurile, preocuparea noastră de căpetenie nu este lumea, ci Cuvîntul lui Dumnezeu şi Impărăţia Lui, a cărei temelie şi vîrf cu slavă nepieritoare este Domnul Isus Hristos.

Într-o astfel de lume înstrăinată de Ziditorul ei şi potrivnică Răscumpărătorului său, Domnul Dumnezeu Şi-a făcut lucrarea Lui nestingherit, potrivit cu îndelunga Sa răbdare, sfinţenie şi dragoste. Dealungul vremurilor El a ţinut legătura Sa cu omul, Şi-a instituit aşezămintele Sale sfinte şi mereu a chemat la Sine pe cei ce L-au părăsit, prin gura proorocilor.

Astfel, atunci cînd Domnul a înfiinţat poporul Său Israel, Cuvîntul ne spune în cuvinte poetice de o rară frumuseţe, cum pe o cîmpie mănoasă a fost plantată o vie, proprietatea Celui Prea Iubit.( Isaia5:1-7) Lumea înconjurătoare îşi vedea de drumul ei şi de stricăciunea ei, dar via lui Dumnezeu era în grija dragostei Lui şi era înzestrată cu tot ce trebuia în vederea unei bune recolte: pămînt curăţit de pietre, saduri de viţele cele mai alese, gard, turn şi teasc. Şi totuşi, marea durere a fost că via a făcut struguri sălbateci.

Citește restul acestei intrări »

7 argumente pentru a practica „adunarea din familia ta”, modelul de aplicat acum, biblic și legal.

24 mai 2020

În timpurile Noului Testament, modelul de adunare creștină cel mai întâlnit era „pe familii”. Adunarea din casa lui Iust, din casa lui Acvila și Priscila, sunt mai multe exemple în Noul Testament. Nu există nici un exemplu în care creștinii să își fi construit o clădire cu scop specific și exclusiv de întâlnire creștină. La Corint vedem pe Gaius ca și gazdă a adunării, adică adunarea din Corint se strângea în casa lui, întreaga adunare. Probabil avea o casă de dimensiuni cuprinzătoare. Tot la fel de natural și de simplu, ar trebui să fie și acum.

Ce vreau să spun în această postare? Câteva idei:

1. Această pandemie nu este un eveniment întâmplător, darwinistic, ci un act expres al voinței lui Dumnezeu, așa cum este orice alt eveniment mare sau mic, grandios sau minuscul, de la potop, la moartea unei vrăbii sau la căderea unui fir de păr din cap.

2. Noi, ca creștini, trebuie să privim și această urgie și să trăim în ea în deplină pace, în totală liniște a minții, așa cum am fost învățați de Stăpânul nostru: „să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Stăpânul nostru, Domnul Isus Hristos, care ne-a dat deja cetățenia țării în care vom intra, ne socotește pe noi străini și călători pe pământ, ambasadori ai Lui. Avem și mandat și resurse pentru a suferi și noi împreună cu cei care suferă, pentru a manifesta deplină compasiune cu cei ce suferă alături de noi și a-i încuraja, explicându-le lucrurile care vor fi și pentru a rămâne în pace totală, oricâte urgii se vor mai dezlănțui peste lume.

3. Trebuie să observăm bunătatea lui Dumnezeu care constă în faptul că a trimis pandemia abia după ce oamenii au învățat metodele alternative de comunicare, fără întâlnire fizică. Chiar această pandemie a împins și pe cei mai reticenți tehnofobi să facă pasul spre a-și instala aplicații și a învăța să lucreze cu ele. Homeschoolingul și homechurchul, atât de urâte de promotorii etatizării educației, (acei avocați ai folosirii educației ca armă de integrare socială și implicit de anulare a educației creștine) au devenit brusc norme.

Citește restul acestei intrări »

Cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit

22 mai 2020

Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui
şi cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit.
” Proverbe 27:18

Cum vine asta: să-l „păzești” tu pe Stăpânul, pe Domnul, pe Isus?

O să răspund după ce vă spun povestea smochinilor. Am doi în grădină.
Îi îngrijesc ca să învăț de la ei. Școală nu mai fac, părinții mi-au murit, copiii au plecat, mă duc să mă învețe păsările și florile, animalele și plantele. Mari profesori.
Smochinul nu este greu de îngrijit. La clima noastră trebuie învelit iarna. Eu îi învelesc an de an cu coceni de porumb, după sfatul unei doamne din Banat. N-au înghețat în nici o iarnă, iar anul acesta i-am desfăcut mai repede, că nu le pasă de -2, sau -3 grade. Au dat pe rod mai repede și acum (22 mai) smochinele din primul rod sunt mai mari ca nucile.
Că rodește de două ori, și-n Biblie scrie. Mare profesor.
Și n-are flori, n-are slavă. Și prima dată primăvara ies fructele, apoi frunzele. Un pom unic. Și nu poți să-i separi fructul de sămânță, nu poți arunca sâmburele, are sute. Încă odată unic.
(Corectat 11 dec 2020: Smochinul are flori, înăuntru.)
Smochinului îi place apa și soarele. Să nu-l pui între alți pomi, să nu-l lași fără apă. Și câte unul nu dă rod, n-are leac și nu știi dinainte, pur și simplu se taie și se pune altul.
Ieri i-am curățat, au înghețat câteva rămurele, mlădițe. De fapt am curățat mai toți pomii (de ramuri uscate). Tai după Biblie, cum scrie: se curăță mlădițele, cele uscate se taie, și cele neroditoare, iar cele cu rod se curăță. Trei feluri de tăieri, aceeași foarfecă, același grădinar. Adică trei feluri de suferință: suferința morții, suferința îndreptării (sau suferința pedepsei) și suferința slavei, aia după voia lui Dumnezeu. Oare fratele Marținkovski le-a prins pe toate? …mă gândeam curățind.
Și mă mai gândeam la cele două rânduri de roade, e clar că noi suntem pârga, cele dintâi. Cele mai bune, „o smochină dorită de sufletul meu„.
Smochinul fără roadă s-a uscat, o profeție aplicată asupra viitorului imediat al celor ce s-au lepădat de Stăpânul…Dar dacă înțelegem bine pildele, vedem că după tura întâia de smochine, vine tura a doua, din același smochin. Mare lecție („nu te făli față de ramuri„, nici față de cele noi). Tura a doua vine pe mlădițele de anul acesta, cele care n-au trecut iarna, toate sunt noi, „iată că eu fac toate lucrurile noi„. Cum va fi? Exact nu știu. Întrezăresc. Nu speculez, eu scrie despre ce-a fost și ce este, puțin despre ce va fi și puține cu „sigur”, mai multe cu „cam așa”.
Evreii vor fi reabilitați, dar să mă întorc la întrebare, am scris destul despre evrei, acum să scriu despre Stăpânul din ceruri.
Mă gândeam azi că noi suntem ambasadorii Lui, investiți cu cetățenie dinainte de a intra în patrie.
La americani aștepți mult după cetățenie: ani, limba engleză, istoria Americii, examen.
La evrei ți-o dă pe aeroport imediat la sosire.
La Hristos ți se dă cetățenia prin credință, înainte de a pleca spre patrie. Noi n-avem viză de cer, nici bilet de cer, noi avem cetățenie în ceruri.
Mai mult, suntem angajați ca ambasadori în țara de unde nici n-am plecat.
Desigur, nimeni nu ne cunoaște, dar nici pe El nu-L cunoaște și recunoaște lumea. Noi îl recunoștem, îl așteptăm, îi păzim Cuvântul?
Îl apărăm de calomnii? Îl lăudăm, îi păstrăm cuvintele nealterate într-un vacarm de răstălmăciri. Căci toți cei care nu-L cred și nu-L iubesc, cu Numele Lui se laudă. E o mare confuzie, te prinde dorul de abandon (se spune dezertare).
Ce mare pildă!
Dacă îngrijești smochinul, ai parte de rod.
Dacă păzești cuvintele Stăpânului, vei fi prețuit. (În atelierul unde lucrez am pus pe perete un verset: „un om este prețuit după măsura priceperii lui” Pr. 12:8) Căci asta înseamnă să păzești pe Stăpânul, să păzești, să respecți Cuvântul, așa cum L-a lăsat.
Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat” 1 Timotei 6:20
Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.” 2 Timotei 1:14
Ce să păzească anume?
Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l …” 2 Timotei 1:13
Cum? Așa cum se îngrijește un smochin.

Citește restul acestei intrări »

Caracterul comercial al Babilonului, comentariu la Apocalipsa 18:11-13, Cristian Moisescu

21 mai 2020

Fostul primar al Aradului, Cristian Moisescu, nu a fost numai un om onest dincolo de orice bănuială, nu numai un profesor dedicat studenților care l-au iubit foarte mult, nu numai un primar care a strâns pentru Arad cât a putut, mai ales în domeniul educației, ci și un cercetător biblic neobosit. A scris cărți întregi cu subiect creștin, din una din ele vă citez azi.

undefined
(Pe frontispiciul primăriei din Arad, în timpul mandatului său a pus să se scrie: Calea, Adevărul, Viața. Așa este și acum. sursa: https://www.facebook.com/primarulpebicicleta/)

Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn bine-mirositor, tot felul de vase de fildeş, vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură; nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mitul, nici tămâia, nici vinul nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor

Apocalipsa 18:11-13

Caracterul comercial al Babilonului este scos în evidenţă prin faptul că negustorii îi deplâng distrugerea. Jalea lor este cauzată de încetarea comerţului cu Babilonul: pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa şi ‘ deoarece toate aceste bogăţii atât de dorite sufletului lor , toate lucrurile alese, strălucitoare, sunt pierdute acum pentru totdeauna.

Câştigul de pe urma religiei false este hidos. Oamenii şi-au făcut o carieră, au scos profituri dintr-o astfel de activitate. Este şi mai trist când cei care se pretind creştini caută să obţină beneficii materiale dintr-o astfel de activitate. (Conform Ioan 2:14; 1 Timotei 6:5; Tit 1:11)

Citește restul acestei intrări »


Cum va declanșa Covid-19 emigrarea evreilor din Vestul Europei și America spre Israel?

20 mai 2020

(Postare din luna mai, între timp cifrele s-au schimbat, s-au agravat, dar direcția și amploarea evenimentelor urmează clar împlinirea pas cu pas a profețiilor.)

Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34
Acest text biblic și altele asemenea acestuia explică timpul de acum, clarifică istoria secolului XX și se pare și a secolului XXI. Secole în care Dumnezeu adună în Israel pe fiii firești ai lui Avraam, proces numit de politicieni „sionism” și de profeți în multe feluri: „înfrunzirea smochinului”, „realtoirea mlădițelor rupte”, „învierea oaselor din valea uscată” și alte imagini biblice cunoscute.
Israelul a fost una din țările care au trecut cel mai ușor peste pandemia de Covid19.
Pe un blog evreiesc (al unui medic, Gabriel Sapir) am găsit articolul: „Timpul de a reveni acasă: valul Aliyah după Covid-19„ care spune că:
-Israelul a răspuns cel mai bine epidemiei
-Israelul a avut doar 20 de decese /1 milion locuitori( articolul e din 19 aprilie, acum 31/1 milion)
-Israelul fiind sub amenințare are o politică de răspuns la dezastre (nu doar epidemii) superioară celorlalte țări.
-rata de decese din Belgia : 471 decese / milion, (acum 794/1 milion locuitori)
-SUA 118, (acum 275/1 milion locuitori)

Captură de ecran din 2020.05.20 la 14.32.13

-UK 228, (acum 523/1 milion locuitori)
Adăugând la aceste date și ponderea de 5-7 ori mai mare decât procentul din populație al numărului decedaților din comunitățile evreiești din diaspora, trebuie înmulțite cifrele din paranteze cu minim 5. Rezultă niște statistici înspăimântătoare pentru comunitățile evreiești din diaspora, o rată de decese de 100 de ori mai mare decât în Israel.

Citește restul acestei intrări »

Risipa și desfrâul Babilonului

18 mai 2020

Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire!
Apocalipsa 18:7
Ar fi trebuit să dau titlul acestei postări, despre necesități sau nimicuri.
Unul din lucrurile pe care le-am înțeles când am citit prima dată Biblia pentru mine a fost să lucrez în viață „un lucru bun„, la ceva util, ceva necesar omului, nu nimicuri.
Ce este acest „ceva bun„, m-am gândit mult. Dacă mă fac cântăreț la operă este „ceva bun”? Eu cred că nu (oricum n-am voce, dar se punea problema la unii). Omul poate trăi fără să asculte operă. Dar un obiect necesar, aliment, haină, materiale necesare vieții, servicii vitale, lucruri sau activități pentru viață, da, pentru distracție, nu.
„Nevoile” (cum le vedea Maslow) se împart în două: necesități și distracții.
Din acest principiu se desprind două feluri de industrii: industriile necesarului și industriile distracției. Despre asta am vorbit acum 3 ani la niște studenții:
„nu vă apucați să vă faceți sală de jocuri de noroc….sau tot felul de chestii care ies din sfera util(/plăcut), orice produs (sau serviciu) răspunde unei nevoi sau răspunde unei plăceri. Plăcerea nu este nevoie. Nevoie este să mănânci, nevoie este să te îmbraci, nevoie este ceea ce face omul bolnav și omul necăjit, nu omul buiac. …”
    „Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ” Efeseni 4:28 ceva folositor, ceva fără de care nu (se) poate. Adică ceva util, obiectele, serviciile  pot fi necesare sau plăcute.
Nu intrați în sfera plăcutului că-i primul lucru la care renunță oamenii când vine criza. …Ca creștini să nu ieșim din domeniul necesarului. ” De aici.
    Babilonul prezentat în Apocalipsa (ca fiind falimentat) are în componența sa acest aspect al risipei și al distracției, industriile inutilității, ale surplusului, ale lucrurilor fără de care se poate trăi.
Vedem acest lucru cel mai bine acum în pandemia de Covid, când cele mai multe întruniri publice au fost închise. Lumea nu s-a oprit. N-a dat faliment nici o măcelărie, nici o alimentara, nici o brutărie. Dar turismul, discotecile, teatrele, meciurile, barurile s-au închis iar bisericile au trecut pe virtual, fără mulțimi fizice.
Ce citim în Apocalipsa este o imagine a falimentului unei lumi formată de filozofia plăcerii și risipei. De fapt, este filozofia care conduce lumea noastră:
-scopul vieții este să mă simt bine
-trebuie ca să-mi placă ce fac
-omul trebuie să urmărească să fie fericit
-trebuie să te simți împlinit
…sunt câteva din cele zece porunci ale acestei „evanghelii”.
Această atitudine de urmărire a plăcerii are în spate și o împinge o puternică industrie a distracției și în față o filozofie a plăcerii, a risipei. Și mijlocul de obținere a acestor dorințe este banul. Așa că pentru majoritatea oamenilor, ciclul vieții este o fugă în cerc de:
-a muncii pentru a obține bani (dacă se poate, a câștiga bani într-un mod plăcut este cel mai de dorit)
-a cumpăra obiecte sau servicii plăcute, promițătoare, care oferă siguranță, impun respect și apreciere, haine, mașini, case, etc.
-a te folosi de aceste achiziții cu gândul plăcerii maxime și suferinței minime.
Trebuie subliniat cu tărie că opusul acestor stări, abstinența totală și stoicismul nu sunt mai bune.  Dumnezeu se bucură ca oamenii să se bucure de ceea ce El dă, dar fără să-L uite pe Dătător, primind, folosind și mulțumind, cu dreptate, fără mândrie, fără pizmă și fără să uite să facă dreptate la alții.
Să ne întoarcem la filozofia risipei și desfătării. Biserica creștină falsă a dezvoltat o industrie religioasă a plăcerii, opulenței și luxului. „….s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă…” v 7 Să ne gândim la miile de catedrale pline de opere de „artă” și de lux care umplu lumea…
Captură de ecran din 2020.05.16 la 22.23.28
Se zice că sunt peste 3800 de catedrale numai catolice în toată lumea. 3800
Și tot teatrul ce se desfășoară în ele este susținut de milioane de actori și de sute de milioane de donatori. Dragii mei, e lumea în care trăim, miliarde de oameni care n-au citit o pagină din Biblie, sau dac-au citit-o nu a fost cu credința că e de la Tatăl lor, dar acești oameni cad în extaz în fața luxului slujbelor religioase pline de fast și opulență. Și de muzică, pentru că căderea Babilonului va avea ca semn liniștea…”Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare.”  traducere alternativă mai potrivită: „artist în vreo artă oarecare„. Apocalipsa 18:22
Pandemia de Covid a îndepărtat pe oameni unii de alții, păcătuiesc mai puțin, e într-un fel un semn al milei lui Dumnezeu.
       Lângă casa noastră este un Mall și pe vremea asta, de primăvara până toamna, mai ales la sfârșit de săptămână bubuia muzica, erau concerte de duduiau geamurile. Anul trecut m-am rugat fără credință deloc: „Oprește-i Doamne!” N-am crezut. Acum, în timp ce scriu se aud de afară greieri, și broaște…și cățeii ce latră la a 7-a casă.
Parcă e o avanpremieră a Apocalipsei. „…nu se va mai auzi…
negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta” v 23
Care este vraja?
Potirul care îmbată, filozofia care spune să faci ce-ți place, felul de a trăi fără Dumnezeu și fără Scriptură. Fără gândurile lui Dumnezeu. Această filozofie, dragii mei e specifică „lumii creștine”, țărilor creștine în general, Europei și Americilor și în special lumii formate de catolicism.
acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.” v 24
Fiara a patra, Imperiul roman este călărită încă de femeia curvă, Babilonul spiritual.
Cum este călărită?
Este condusă, imperiul (fiara) face ce-i spune (sau ce nu-i interzice) „călărețul”, femeia.
Iar această femeie este Religia Romană și fiicele ei, celelalte religii cu pretenții de uiniversalitate.
Lumea este coruptă pentru că religia este coruptă. 
E vremea de acum, dragii mei, să citim bine Biblia, să ne uităm bine în jur.
Politica este coruptă pentru că religia este coruptă.
împăraţii pământului, … au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea,” v 9
Comerțul este corupt pentru că religia este coruptă.
Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei.” v 15
Mentalitatea urmăririi luxului, a distracției (desfrâului) și plăcerii s-a format din potirul filozofic al religiei pline de vrăji. Totul pleacă din religie, dacă popa fură și trăiește în lux este un indiciu că Dumnezeu vrea să fi bogat și să urmărești distracția. Originea corupției este în religie!
Aceasta este beția, îmbătarea: mentalitatea aceasta, să urmărești distracția, plăcerea, risipa, desfrâul.
Și mentalitatea aceasta provine din religie.
Ce faci când constați ca Isaia că ești în mijlocul acestor lucruri? „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate” Isaia 6:5
Asculți de glasul din cer: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
  O observație: Cel ce vorbește din cer, spre deosebire de cel ce vorbea pe pământ (Moise) este Domnul Isus. De Cel din cer trebuie ascultat. Mulți comentatori spun că nimicirea Babilonului religios va avea loc înainte de răpire (îngerul ținea încă cele 7 potire ale judecății, Glasul Domnului Isus este „din cer” iar „poporul meu” este împrăștiat în mijlocul Babilonului).
 De aici, mulți comentatori deduc că înainte de răpire va avea loc o mare „ieșire” din Babilon. Unii văd aceasta ca o mare mișcare religioasă de trezire, dar eu cred mai degrabă că de la reformă încoace și încă și mai dinainte glasul „din cer” a răsunat nu într-un mod mistic, ci citit de pe paginile Bibliei, în ultimii 500 de ani.
Nu cred în trezirea bisericismului, dar cred în ieșirea individuală din Babilon.
Dacă înțelegem limba lui dumnezeu, limbajul figurat al profețiilor, ce înseamnă Babilon, ce înseamnă Ierusalim, înțelegem că nu trebuie să ne mișcăm fizic de undeva altundeva, ca să ieșim din Babilon. Trebuie doar să nu mai dăm credit religiei mistice, religiei îmbătătoare, fără logică, fără pocăință și judecată, să ne apropiem de Cuvântul Legământului (Noul Ierusalim) și să facem din el „culmea bucuriei noastre„. Ps 137
Acum, când toți oamenii așteaptă „reîntoarcerea la normalitate”, de fapt la vechile distracții și desfrâuri de la care pandemia i-a oprit, tu dragul meu ce aștepți?  Ai „suferit” și tu din lipsa discotecilor, a meciurilor, a restaurantelor și a celorlalte lucruri închise? Nu vezi că Dumnezeu din dragoste de oameni a trimis pandemia, frica, distanțarea. Psalmul 2 „apoi îi înspăimântă cu urgia Sa„. Toată globalizarea și toate uniunile s-au destrămat. Nu e conspirație, e degetul lui Dumnezeu în această pandemie, mâna lui tare mai degrabă.
Nu vedeți cât e de mare harul lui Dumnezeu că de 100 de ani de la Gripa Spaniolă, altă pandemie n-a fost? A fost nazism, comunism, pandemii ale minții, au fost războaie, dar pandemii mai puțin. A așteptat Dumnezeu în răbdarea Sa, nu numai ca oamenii să se pocăiască, ci și ca tehnologia să permită, să avem net ieftin și telefoane în palmă, să ne plângem necazurile unii altora pe video-call și distanțarea să nu fie atât de groaznică.
Ieși din Babilon, ieși din această filozofie a risipei și distracției. Caută-ți sens în suferință, în suferința lui Hristos. Ia crucea Lui. Nu te chem să vii la El ca la un furnizor de ebrietate, aceasta oferă inamicul, antiHristosul, antiHriștii, mulții antiHriști. Hristosul cel viu nu are potir, el are cruce, suferință, realism, cuvânt, dreptate. Și nu-ți pune El crucea-n spate, nu, îți cere să ți-o iei singur. „ia-ți partea ta de suferință”, nici nu are punători de cruce-n spate în adunarea Lui, fiecare trebuie să-și ridice crucea și să și-o ducă, să-și asume responsabilitatea de creștin.
     Această pandemie de Covid va declanșa plecarea evreilor din locurile de unde nici nu le trecea prin gând să plece (din USA, UK, Franța, etc) spre locul unde niciodată nu se gândeau, spre Israel.
Mă rog de tine dragul meu ca această pandemie de covid să declanșeze plecarea ta din Babilon, din această religie a distracției, din această politică a bunăstării și plăcerii, din acest comerț al nimicurilor și luxului, să ieși și să pleci spre Ierusalimul simbolizat de Sara, despre care scrie „ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva…” 2 Petru 3:6 Ascultă și tu de domnul legământului, ieși din religia care distrează, spre Domnul și cu Domnul care pribegește și suferă.
Poate suferi din cauză că sunt închise bisericile? Mai gândește-te. Oare Dumnezeu suferă și El? În câte biserici nu se mai predică Cuvântul crucii, s-au și scos amvoanele pe care scria „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit.” S-au introdus scule muzicale de zeci de mii de euro, adunările sunt catedrale, frații sunt reverenzi, privesc de sus, părtășia e concurs de interpretare, dacă nu e pe 4 voci cu n repetiții, nu e bine. Orchestre ca să impresionăm lumea care l-a răstignit pe Domnul Isus? Oameni care nu mai stau focalizați pe Cuvânt, ci pe tic-tac-ul de metronom al mersului și venitului de la o clădire. Dumnezeu ne-a făcut un mare Har că a închis pentru o vreme aceste multe locuri. Harul de a-ți pune întrebări. Suferă de sevraj monetar cei ce ți-au făcut din evlavie (angajament) un izvor de câștig.
Filozofia distracției, a faptului că trebuie „să-ți placă” la biserică, vine din Babilon și stăpânește minți și inimi.
Ieși din acest Babilon!


       


Pacea lui Dumnezeu, între frica de virus și teoria conspirației

13 mai 2020

       „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:6-7
Deci nu trebuie să ne îngrijorăm nici de virus.
Am scris mult pe acest blog în ultimii 2 ani despre urgiile care însoțesc acest sfârșit de veac (eon, perioadă) și am și vorbit mult despre răbdarea pe care trebuie s-o avem în urgii. Pardon, perseverența.
(Răbdarea, e un termen cam greșit tradus, presupune inactivitate, stăm și așteptăm să treacă. Perseverența e mai bun cuvântul, mai pe românește „a-ți vedea de lucrul tău”, a continua, a nu te lăsa de treaba pe care o faci, indiferent de ce se întâmplă în jur. )
Pacea vine din cunoaștere. Să vă dau un exemplu. Un mecanic auto experimentat specializat pe o anume marcă, adesea poate să pună un diagnostic corect și numai după sunetul motorului. Un neștiutor se va speria însă de cel mai mic țăcănit.
De aceea Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:35
De ce avem pace? Pentru că ne-a spus ce va fi, că vor fi urgii, pustiiri, necazuri, pentru că știm. Nu pentru că așteptăm „o lume mai bună„.
Diferența majoră între un creștin biblic și un necreștin (sau creștin bisericist, ritualist) este că creștinul biblic are pace prin orice ar trece.
Pacea mai vine din credința, din încrederea în Stăpânul care ne-a răscumpărat. Cui nu are această încredere îi este frică, tremură la orice schimbare de împrejurări.
Calea păcii este calea încrederii. Să luăm exemplul cu urgia din Egipt în noaptea de paște : li s-a spus evreilor să se închidă în case, să taie câte-un miel, să dea cu sângele mielului pe marginile ușii de intrare, să-l mănânce cu ierburi amare, dar închiși înăuntru. Cei ce au făcut așa au stat liniștiți. Boala nu i-a atins. Nu au trebuit să facă nici mai mult, nici mai puțin.
Acum, cu pandemia sunt două extreme, două margini ale acestui drum al păcii, două prăpăstii în care cad cei ce nu cunosc calea păcii. Una din ele este…..
Citește restul acestei intrări »


Această distanțare socială (poezie)

11 mai 2020

Această distanțare socială
are în Planul Domnului un țel
și pe pământ o cauză morală;
iar ambele au loc în paralel.

Cum paralele-s mila și asprimea1
Părintelui, de șase mii de ani,
prin ele să-și apropie mulțimea
copiilor2, ce i-au ajuns dușmani.

Întâia distanțare, chiar în rai
s-a petrecut, când omul prin păcat
n-a ascultat dumnezeiescul grai,
de-atuncea tot pământu-i blestemat.

Apoi distanță s-a creat și când
s-au înecat toții răii în potop,….
și poate astăzi te-ai trezi-ntrebând:
potopul a fost cauză sau scop?

La Babel au fost crude distanțări,
când frații brusc n-au mai comunicat,
de-atuncea sunt popoare și sunt țări
și „Uniunea” s-a împrăștiat.

Chiar Iosif, cel vândut de frații săi
și distanțat de Tatăl său iubit,
a fost ca să-i salveze pe cei răi,
ce vor forma poporul profețit.

Când Moise a proclamat urgia,
ce-a distanțat pe-ai lui de faraon,
se împlinea exact cronologia
exodului
, cum scris era-n canon.

Biserica dintâi: toți împreună
au stat o vreme, mii și mii de frați,
lor le părea că-i bine că se-adună,
dar Domnul i-a dorit împrăștiați.

Vierii îndoit de vinovați
ce și-au ucis stăpânul cu furie
au fost în toată lumea „distanțați”
și casa le-a rămas din nou pustie.

Atâtea pilde deslușit ne spun
prin profeții, urgii și catastrofe
că Dumnezeu e și gelos și bun,
…vă rog, mai ascultați câteva strofe:

Căci au rămas de spus și Vești mai Bune,
acuma în această distanțare:
-nu-i interzis să stăm în rugăciune
-….și încă se mai dăruie iertare.

„Se ne apropiem” cu mult curaj
de Preotul cel Mare, cel din cer,
ne-mpiedicați de nici un anturaj,
la El se merge drept, El n-are cler!

Despre biserici nu ne-a scris nimic,
citește toată Biblia de vrei,
dar a vorbit și nu pot să nu zic,
de Adunarea celor doi sau trei.

De mari mulțimi grămadă nu e scris
dar scrie de mulțime de cuvinte,
ce-ar trebui s-aprindă câte-un vis
și câte-un foc în fiecare minte.

Credința nu-i atunci când mergi sau vii
cu alții pe la vreo clădire „sfântă”,
ci când din zori și până-n seri târzii
o agonie bună te frământă.

V-am scris, să nu vă impacientați
să nu lăsați neliniștea să crească,
chiar de vom fi o vreme distanțați,
și toți vom fi de-acum „creștini cu mască”.

Citește restul acestei intrări »

Orice om este doar o suflare

11 mai 2020

…oricât de bine s-ar ține.” Psalmul 39:5
O respirație, adică o succesiune de respirații.
Cel mai bine înțelegi asta când nu mai poți să respiri, când te îneci, sau te sufoci, sau ai dispnee.
M-am gândit zilele trecute la cei bolnavi de Covid, cum e să mori sufocat, și mi-am amintit de un frate din secolul 16 care a fost executat prin înecare și de 3-4 ori a fost scos din apă și întrebat dacă se leapădă și a răspuns de fiecare dată, NU.
Fratele Matia Hasel, istoria lui e aici.
A fost omorât la Würenlos, în Elveția, probabil în râul Limmat.

(Râul Limmat, Würenlos, Elveția, imagine Google Earth)
M-am gândit apoi că și Domnul Isus a murit sufocat pe cruce, și-a dat duhul, fără aer.
Și că prima respirație a fost secunda nașterii omului, prima dată a suflat Dumnezeu în nările creației lui perfecte, dar inerte, o suflare.
Și că în Ezechiel 37 este scris despre o mare armată de oameni fără duh în ei.
 „El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Ezechiel 37:3 și au primit suflare și au înviat.
Și că peste suflare noi punem multe lucruri care … nu sunt om.
Omul e suflarea, ce e pe deasupra îl împovărează.
….viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Luca 12:15
Dar în ce stă?
În suflare. Atâta e omul.
Tot ce e mai mult decât suflare încurcă, îngreunează.
Când Domnul Isus i-a chemat pe oameni nu i-a întrebat „ce-mi dai?”, „cu ce vii?”, „ce-mi aduci?”, ce titluri, grade, competențe…
„Vinde ce ai!”
Dă la săraci, apoi urmează-mă, tu, omul, suflarea.
Nu poverile care te obosesc și te fac să te crezi ceva.
Mult m-am gândit la Ieremia, prorocul, ținut în temniță într-un oraș asediat, dar mai avea ceva: suflare.
La Daniel și Ezechiel, modelele noastre, robi, fără nimic, pribegind prin Babilonia, dar aveau suflare și cugetau în fiecare zi la Cuvântul lui Dumnezeu.
Mare amăgire să credem că putem fi lui Dumnezeu mai mult decât atât, decât o suflare.
Că dacă am avea ceva să-I dăm, dar ne-am păstra suflarea pentru „ale noastre” ar fi ok.
Domnul Isus are nevoie de „suflări” care să vestească Cuvântul Lui așa cum este.


….îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma. (2)

10 mai 2020

(Citește prima parte: Cel ce a risipit pe Israel (1))
„Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.”
Ieremia 31:10
În această postare voi arăta cum astăzi, sub ochii noștri se împlinește o profeție biblică: Dumnezeu adună și păzește pe evrei în țara lor pământească, Israel. Pentru un creștin învățat cu expresia „Dumnezeu este Duh” este poate ciudat să înțeleagă cum aceste evenimente pe care le auzim la știri „se potrivesc cu cuvintele prorocilor„. Dar textele care ne ajută să înțelegem sunt: Romani 11, care explică cum Israel a fost împietrit o vreme, Ezechiel 37, care arată că întoarcerea evreilor în Israel se va face în starea de necredință în Isus, este imaginea aceea a văii pline de oase, și alte texte.
Captură de ecran din 2020.05.10 la 11.34.21
Domnul Isus însuși a vorbit despre noi creștinii dintre popoare cu expresia „alte oi”, deci nu a renunțat la oile dintâi ale turmei, la poporul Său ales mai dinainte. Nu a spus nicăieri Domnul Isus că va renunța la oile dintâi, la casa lui Israel, dar a spus că le va risipi pentru o vreme, în timp ce va aduna pe celelalte.
 Sunt lucruri grele de înțeles, cu privire la subiectul acesta, dar nu imposibil. Așa a spus apostolul Petru: „…în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc…” 2 Petru 3:16
O mică observație: ca să poți identifica și să te bucuri de aceste împliniri, trebuie neapărat să nu crezi nici o iotă de darwinism și obligatoriu să crezi că:
-universul are 6000 de ani
-toată Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu
-toți prorocii au fost inspirați și tot ce au scris ei s-a împlinit și se împlinește
-„toți prorocii mărturisesc despre El” despre Unsul, despre Hristos
-ar trebui ca tu, cel care citești să-L iubești pe Stăpânul, să vrei să fi cu El, să iubești și să aștepți venirea Lui și în timp ce Îl aștepți să lucrezi necurmat ceea ce EL ȚI-A PORUNCIT SĂ FACI.

Iar pentru că în vremea de acum trebuie să clarificăm semnele, să le vestim, asta fac și eu prin aceste postări.
     Dacă nu respectă cineva semnele profetice, va fi călcat de trenul istoriei. Cel ce respectă semnele, lasă trenul să treacă, nu se sperie, multe nu-s pentru el, nu se împotrivește și are pace. Fii așa!
 Să încercăm să identificăm concomitent: evenimentele profețite în istorie și evenimentele istorice în profeții. Această preocupare este una plină de suspans, este incredibil cât de exact au profețit oamenii lui Dumnezeu din vechime, vremurile de acum, vremurile sfârșitului. Dar s-o luăm metodic.
1. Este vremea sfârșitului. Domnul Isus a spus că semnul sfârșitului va fi înfrunzirea smochinului,
smochin2020
adică renașterea Israelului ca stat. Despre această renaștere au scris mult profeții din vechime iar Domnul Isus a precizat că în momentul când smochinul va înfrunzi, „vara este aproape„, adică timpul recoltei, al culegerii roadelor, al primelor roade, boabele de orz. Orzul este în Vechiul testament simbolul Adunării (Bisericii), Grâul este un alt simbol, al celor ce cred din poporul Israel. Să ne amintim de pâinea de orz care se rostogolea, dar și de piatra care a lovit chipul, de întoarcerea lui Naomi din Moab pe vrema seceratului orzului, de trecerea Iordanului, tot pe vremea orzului și de sărbătoarea celor dintâi roade. Toate au de-a face cu „pârga făpturilor Lui” Adunarea. Dar după primele roade mai sunt alte roade, grâul, sigur sunt evreii.
2. Ne este mai ușor să urmărim această renaștere a Israelului ca succesiuni de evenimente politice, unele din ele fiind exact profețite în Vechiul Testament. După aproape 1900 de ani de la ultima risipire și de la a doua pustiire a Ierusalimului, în anul 1967 orașul Ierusalim a fost din nou „călcat în picioare” de evrei.
Captură de ecran din 2020.05.10 la 11.52.07
(grup de soldați evrei în Ierusalimul vechi, fotografie, aprilie 20177, în timpul vizitei în Israel) Atât de profetic mi-a sunat în urechi cadența bocancilor acestor soldați în ziua când am făcut poza, acum 3 ani, atât mi-era de-aproape Ieremia, parcă el îi conducea.
Această recucerire a avut loc matematic exact la2300 de ani de la bătălia dintre Alexandru cel Mare și Darius persanul, cu 333 de ani înainte de Hristos, eveniment folosit de Dumnezeu ca marker cronologic (prin profetul Daniel).
3. Profeția scrie că „îl va păzi„, adică evreii vor fi adunați mânați mai mult de o forță exterioară, și se dă pilda: „cum își păzește păstorul turma„. Îmi amintesc de Orde Wingate, ofițerul englez care a organizat hagana, dar și de cadoul neașteptat pe care l-au primit evreii în 1973, la războiul de Yom Kippur, când însuși ginerele lui Nasser, președintele Egiptului, se oferise voluntar să spioneze pentru Israel. Și i-a anunțat pe evrei data exactă a atacului. S-a făcut și un film pe subiect: Îngerul.
4. Dar pentru că procesul de strângere, de adunare nu s-a încheiat, ci se petrece sub ochii noștri, exact așa cum ciobanul întoarce oile cu ajutorul unor câini special dresați, tot astfel Dumnezeu le întoarce mersul evreilor care nu vor să plece în Israel. Să urmărim filmul de mai jos:

Citește restul acestei intrări »

Cel ce a risipit pe Israel…(1)

5 mai 2020

Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.” Ieremia 31:10

În această postare voi căuta
să arăt că Israel este risipit, să explic de ce este Israel risipit și de când și să descoper puțin taina aceasta a împietririi lor de 2000 de ani și reîntoarcerii israeliților în țara strămoșilor lor, în zilele noastre.

Israel este risipit
, este o realitate ușor de dovedit acum cu Google, poporul evreu este singurul popor risipit încă de acum 2500 de ani.
Israel este risipit pe toate continentele, în toate țările, iată cât de risipit:

Peste tot și-au păstrat identitatea și conștiența că sunt speciali.

Israel a fost risipit din cauza păcatelor lor
, pentru că nu L-au cunoscut pe Dumnezeu.
Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat, de aceea vor rătăci printre neamuri.” Osea 9:17
Dumnezeu este cel ce i-a risipit.

Risipirea lor a fost o lepădare, pentru a face posibilă salvarea celorlalte popoare.
Limbajul profetic care îmbracă aceste istorii este deosebit de frumos, plin de pilde luate din creație, din viața de zi cu zi: roua, norul, pleava, fumul, etc. Imagini ale rispirii.
Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit. ….. De aceea vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn…” Osea 13:1-3  Sau ca să fim actuali, acum în epidemia de coronavirus, imagini ale distanțării.
Atunci când am scris o istoria a „distanțărilor sociale” am amintit doar fugitiv distanțarea evreilor unii față de alții ca fiind răsplata păcatului distanțării față de Dumnezeu. Sunt mulți profeți care au profețit această risipire mondială și milenară.

Moise este primul profet
căruia Dumnezeu îi descrie cu detalii această împrăștiere:
Deuteronom 28:63- înainte, (citiți tot capitolul) „Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească, şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire.  Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat.  Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta.  În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!” Am arătat în postarea Jurnalul martorului o împlinire a acestei profeții.
Și numai această profeție ar trebui să pună pe gânduri pe orice ateu. Mai ales noi românii care nu ne cunoaștem bine decât istoria a câteva sute de ani, ar trebui să vedem cum Dumnezeu ne-a lăsat scris în cartea lui și gândurile, și visele și binecuvântările și blestemele primilor evrei.

Isaia 6 este un capitol foarte important
, e profeția împietririi, a îmbătării, a turmentării dată ca pedeapsă, beția de la nunta din Cana a fost un semn al împlinirii acestei profeții, s-a băut vin din apa obiceiurilor bătrânilor lor, beția prostelii religioase, a misticismului fără judecată, care se răspândește și astăzi în lume, dar de data asta printre „creștini”.
El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: ‘Întruna veţi auzi, şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea, şi nu veţi pricepe!’  Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.”  Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot;  până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.” Isaia 6:9-12 De atunci sunt evreii religioși așa:
Captură de ecran din 2020.05.04 la 23.49.35

Cu adevărat țara a ajuns o mare pustie după a doua pustiire, după pustiirea romană, dar despre asta puțin mai încolo.

Citește restul acestei intrări »

Voi cheltui prea bucuros din ale mele

3 mai 2020

N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.  În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: Este mai ferice să dai decât să primeşti’.” Faptele Apostolilor 20:33-35
A spus-o Apostolul Pavel, croitorul de corturi, grea meserie.
Era născut în Cilicia, care chiar asta înseamnă, țara unde se fabrica „cilicium”, pânza de păr de capră. Munții Taurus (în Turcia de azi) sunt până astăzi plini de turme de capre cu păr lung negru, păr din care se țese pânza de păr.
Goats East of Myra, Turkey
(Sursa fotografiei: From the Land of Black Tents, )
Materialul acesta, pânza de păr se exporta în toată lumea ca materie primă pentru croitori ca Pavel. Se exporta în suluri de aproximativ 60 de cm lățime. În funcție de cerere, de particularități, de zone, din acea pânză de făceau corturi, saci, haine chiar.
Se lucra greu, era o meserie care cerea efort și îndemânare, osteneală, pânza trebuia tăiată, tivită și cusută laolaltă după model ….
Captură de ecran din 2020.05.03 la 13.46.42
N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.” 2 Tesaloniceni 3:8, spune Pavel tesalonicenilor despre munca sa între ei, la Tesalonic.
Pavel, copil de evrei, a primit o educație care a cuprins două aspecte: religios și profesional.
Ca religie a fost crescut de farisei, ca fariseu. Ca profesie, a primit probabil de la părinți meșteșugul local de făcător de corturi, meșteșug cu care și-a găsit de lucru, poate tot  la compatrioți prin toate locurile pe unde a umblat. Îl găsim lucrând în Macedonia, la Tesalonic, apoi în Ahaia, la Corint și în Asia, la Efes.
Este o nelegiuire ca cineva să își facă un mod de trai din vânzarea de religie, este o nelegiuire să-L vinzi și să-L cumperi pe Dumnezeu, să ai impresia că-ți poți răscumpăra sufletul cu bani.
Acum doi ani în Agora din Tesalonic am vorbit despre aceste lucruri, nu le repet:
Citește restul acestei intrări »


Jurnalul martorului

27 aprilie 2020

(Completare 18 octombrie 2020, vezi la sfârșit)

Nu, nu e martor al lui Iehova.
Ba da, e martor al lui Iehova, dar nu din ăla cu turnul.
E martor pentru că e evreu, și toți evreii au fost martori și sunt martori ai lui Dumnezeu. (Apropo de martorii ăștia cu reviste colorate, care mai mult fac paradă doi câte doi, că nu-i prea vezi vorbind pe drum cu alții, decât între ei, – (fie vorba între noi, din cât cunosc eu în România, la martori cred că tot al doilea e securist înfiltrat) sunt simpatici uzurpatori de etichete, că etichetele-s piese ușor de uzurpat). La Șimleul Silvaniei, Sala Regatului e chiar lângă sinagogă, o ironie urbanistică fără egal, să ții falsul lipit de adevărat.Captură de ecran din 2020.04.24 la 02.05.53

Îi citesc jurnalul lui Sebastian, cred, pentru a treia oară.
De când a izbucnit pandemia, și eu am învățat să număr până la 3, cele 3 urgii: sabia, foametea și epidemia, am și mai mult timp și mai multă aplecare spre secrete. Caut ca profeții vechi să văd, „ce vremuri….și ce împrejurări avea în vedere…„.
Dar ce să zic de împrejurări, e epidemie peste tot în lume.
Scrie în Biblie de ea.
Dar mai scrie de sabie, de ucidere, de când a început sionismul?
Scrie, a fost holocaustul.
Scrie de foamete, de lipsuri?
Scrie, a fost comunismul.
Și mai scrie de ciumă, de epidemie.
Asta este acum.
Și asta caut să înțeleg: cât va dura, cum va fi, va trece repede și vom uita ca un vis urât, va ține mult, ca comunismul: 50 de ani și după aia?
Biblia vorbește nu numai de ciumă, ci și de pustiirile ei.
Epidemia și după aia, va urma oare o nouă normalitate, o altfel de normalitate?

Citește restul acestei intrări »