Israel – popor ales. Hristos și evreii (5.) V. F. Marținkovschi

4 august 2021

Poporului evreu i-a fost încredinţată măreaţa misiune de a vesti tuturor popoarelor credinţa în Dumnezeul unic.

Dar poporului evreu îi fusese dată o anumită, o mare misiune, pentru ea a fost.el «ales».
Fiecare popor are o vocaţie a sa deosebită, fiecare este chemat să-şi spună omenirii cuvântul .

Şi nu are oare fiecare om o sfântă chemare personală a sa, deosebită — de a descoperi adevărul lui Dumnezeu prin darurile pe care numai el le are?

Gogol şi Dostoievski credeau într-un astfel de „mesianism” al poporului rus: şi va veni un timp când în chinuri şi suferințe se va naşte, spre bucuria lumii, acest «cuvânt rusesc» deosebit, o revelaţie deosebită asupra vieţii. .

Mickiewicz era şi el însufleţit de credinţa mistică în vocaţia deosebită a poporului polonez.

Pe când evreii sunt un popor în esenţă recunoscut, «ales». Şi aici, ca întotdeauna, noblesse oblige; dar odată cu abaierea de la îndatoriri se pierde şi demnitatea ce-i era proprie.

După cum am mai spus, poporului evreu i-a fost încredinţată măreaţa misiune de a vesti tuturor popoarelor credinţa în Dumnezeul unic. Dar asta nu e totul: credinţa într-un singur Dumnezeu o propovăduiau încă așa gânditori greci ca Socrate şi Platon, deşi nu atât de clar ca Biblia.

Esenţa caracterului ales al evreilor a constituit-o descoperirea lui Dumnezeu Însuşi pe pământ, revelaţia despre calea spre comunicarea nemijlocită cu Dumnezeul viu în persoana întrupării Lui —Mesia.

Toate religiile lumii, într-un grad diferit de intensitate şi profunzime, aspiră spre Dumnezeu, căutând acces la El. Dar fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă pentru om.

Setea de a găsi calea spre El o au toate popoarele: tocmai ea a şi creat nevoia de un Mântuitor, Care urmează să vină și să transforme omul, apropiindu-l de Dumnezeire. Această credinţă în Mijlocitor şi Ispăşitor poate fi găsită în speranţele confuze ale legendelor şi ritualurilor din vechime, în misteriile greceşti, în învăţătura lui Zoroastru şi altor înţelepţi ai Orientului (din mijlocul lor au venit cei «Trei magi» pentru a i se închina lui Isus Hristos, când s-a născut la Betleem).

Însuşi faptul venirii lui Mesia trebuia să aibă loc în mijlocul poporului evreu.

«Materialismul sacru» ce-i este caracteristic, capacitatea de a realiza principiul spintual şi de a spiritualiza materia constituiau acea trăsătură, în virtutea căreia, după părerea lui V. Soloviov, Dumnezeu a binevoit să se întrupeze anume în mijlocul acestui popor.

Veacuri întregi a durat pregătirea acestuia pentru primirea lui Mesia. Despre el proroceau sfintele slujbe din Templu, însăşi construcţia lui şi obiectele sfinte (chiar şi veşmintele preoţeşti1— despre el «vorbeau în Lege Moise şi proorocii».

Aşadar, cuvântul despre Dumnezeu şi Mântuitorul trimis de El — aceasta este misiunea sfântă dată poporului evreu.

Rămâne oare poporul evreu credincios acestei misiuni?

Nu cumva abaterea de la ea este izvorul principal al suferinţelor lui?

Şi într-adevăr, păstrează oare evreii din zilele noastre acea credinţă fierbinte în Dumnezeu, care a făcut să iasă din pieptul lui Isaia rugăciunea:

«O! de ai despica cerurile, şi Te-ai pogorf, s-ar topi munții înaintea Ta ca de un foc…»2

Cu părere. de rău însă, în ce priveşte intelectualitatea evreiască, tineretul studios evreiesc, nu s-ar putea da un răspuns pozitiv în sensul acesta.

Am vizitat odată, la Praga, căminul studenţilor evrei de acolo; în timpul unei discuţii pe o temă religioasă i-am întrebat pe studenţi: «Cine dintre voi crede în Dumnezeu?».

— «Fiecare are dumnezeul său», a răspuns evaziv unul din ei.

— «Acesta nu este un răspuns la întrebarea mea. Cine dintre voi crede, conform Bibliei, în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi lacov, în Dumnezeul Care ne-a creat, nu în dumnezeul pe care l-am creat noi?»

— «Într-un aşa Dumnezeu nimeni din noi nu crede…»

‘«În aşa caz, eu sunt aici printre voi singurul evreu», am spus eu râzând, «fiindcă eu cred în Dumnezeu după Biblie, în Dumnezeul lui Avraam, Isaac, Iacov. Şi de acum încolo voi încerca să vă convertesc nu la confesiunea creştină, ci, mai întâi, la cea iudaică».

Ateismul a devenit, pare-se, chiar o trăsătură tipică a studenţimii evreieşti.

Fireşte, nu voi generaliza această constatare, deoarece cunosc şi alte fapte din viaţa poporului evreu.

Dacă în 1922 tineretul evreu a organizat la Odesa, de Ziua Judecăţii o procesiune antireligioasă prin faţa sinagogilor cu strigăte profanatoare: «Weg mit Gott!»,(afară cu Dumnezeu! n.n.) dreptatea cere să amintesc şi faptul că acest apel a rămas fără răspuns din partea credincioşilor.

La cunoscuta dispută antireligioasă cu Lunacearski, care a avut loc la Moscova, în 1921, alături de noi, oponenții din partea creştinilor, s-a pronunţat în apărarea nobilă şi îndrăzneaţă a credinţei în Dumnezeu rabinul Ia. I. Maze, de care am amintit mai sus.

Dar cu toate acestea, eu l-aş ruga pe fiecare evreu conştient să răspundă la întrebarea: crede el în Dumnezeu și numai în El Unul cu toată credinţa vie? Căci dacă religia nu este la noi pe primul loc, atunci ea nu este deloc, cum pe bună dreptate spune Reskin: Doar Biblia ne învaţă întâi de toate despre monoteismul moral şi cel etic.

Și orice preferinţă a exteriorului faţă de interior şi a materialului faţă de spiritual nu este oare închinare la idoli?

În acest caz, neîndoios este că orice evreu care şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu a încetat de a mai fi evreu.

1. Vezi Cartea „Lumină din umbra harurilor viitoare. de I.V. Karghel
2. Isaia 64


Afaceri cu suflete de copii – carte online

3 august 2021

Ceea ce „hotărește” naționalitatea unui popor este limba, spunea doctorul Max Nordau, acum mai bine de 100 de ani, atunci când încă imperiile Austriac, Otoman și Rus căutau să se salveze de răbufnirea internă a dorinței de afirmare a spiritului național al popoarelor oprimate.

De atunci au trecut ani și războaie iar spusele lui Max Nordau s-au adeverit.
Forța unei națiuni este dată de câștigătorul războiului limbii, de câți ajung să vorbească acea limbă. Și cum.
Iar muniția acestui război este literatura, textul scris, ideile purtate pe pagini, care fac să înflorească mințile, să le pasioneze și să le scoată din starea de consumator de materie în cea de formator de idei, astfel încât materia să rămână ceea ce-i este dat: farfurie, nu mâncare, haină, nu trup.
Literatura hrănește o limbă și-i face viguroși intelectual pe vorbitorii ei.
Lipsa literaturii, a preocupării pentru citit, folosirea hârtiei mai mult pentru ștergerea celor două capete ale tubului digestiv decât pentru aducerea de cuvinte sub ochi și trimiterea de cuvinte din minte, e semnul degradării unei limbi și a slăbirii vitalității națiunii ce-o vorbește.
După planul profetic, noi trăim epoca înfrunzirii copacilor și a smochinului, adică epoca înfrunzirii națiunilor (toți copacii), printre care și evreii (smochinul).
Iar această înfrunzire a națiunii cum se face? Limba hrănește națiunea și literatura hrănește limba.
După urgia comunistă, anii imediat de după revoluție au fost mai puțini productivi în literatură.
Chiar dacă a fost o abundență de informație, acea informație a fost haotică și puțin s-a scris exact despre acel timp.
Oamenii erau puși pe căpătuială, nu pe scris în anii 90.
Ceea ce vă propun astăzi spre citire este o carte care descrie tocmai acele vremuri.
Anii 90 au fost ani în care românii nu știau nimic despre capitalism și funcționarea lui, nici despre valorile care se schimbă în „lumea liberă”.
Cartea „Afaceri cu suflete de copii” a medicului Maria G. umple puțin acest gol, lipsa de literatură din anii 90.
Și pentru cei ce au trăit acele vremuri, cartea va trezi amintiri duioase, înaintea înțelegerii durerii provocate de întreaga mașinărie de făcut bani inventată de un vânzător de oameni.
Pentru că acest lucru îl dezvăluie cartea: ițele unei afaceri cu copii, bine mascate sub activitatea filantropică a câtorva fundații, fundații conduse cu mână de fier atât în România, cât și în Statele Unite de către un singur om.
Ceea ce nu scrie cartea este că acest lucru nu s-ar fi putut petrece dacă omul n-ar fi avut legături bine unse cu structurile dinainte, dar scrierea cărții a fost un strigăt care a ajuns sus de tot și a făcut ca în scurt timp, adopțiile internaționale să fie oprite prin lege.
Citiți cartea, meditați asupra ei și faceți așa încât să câștigați un simț al analizei oamenilor, sau al cercetării duhurilor, „căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși„.
După scrierea cărții, autoarea și soțul au fost contactați și convocați de oameni sus-puși, relații ale „generosului filantrop”.
Ca explicație, soțul a replicat calm: „cartea este un roman”.


Vă îndemn să citiți cartea, s-o recomandați și altora și să faceți în situații asemănătoare, la fel ca „autorii” cărții: să umblați după cugetul bun și după „cum este scris”, în orice situație.
Descărcați cartea de aici:
doc, https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/08/afaceri-cu-suflete-de-copii.doc
sau pdf: Afaceri cu suflete de copii
Link pdf: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/08/afaceri-cu-suflete-de-copii.pdf
(Pentru utilizatorii de wordpress: am observat că sunt probleme la descărcarea cărții pe telefon în aplicația WordPress, deschideți în Chrome, sau altceva.)
Publicată cu permisiune.


Decăderea spirituală a poporului evreu. Hristos și evreii (4.) V. F. Marținkovschi

2 august 2021

Ei au pierdut chipul măreț al poporului lui Dumnezeu, căruia i-a fost încredinţat Cuvântul lui Dumnezeu, care are «înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele…» (Rom. 9,).

Ce fel de suferinţă este aceasta pe care o îndură poporul evreu?

Să mă ferească Domnul de orice condamnare din partea mea a acestui popor şi să-mi ajute să ating cu grijă şi compasiune rănile lui de veacuri!

Dar în acelaşi timp, în numele adevăratei iubiri faţă de om, trebuie să am curajul să vorbesc adevărul, să spun lucrurilor pe nume, încercând să stabilesc diagnoza bolii în mod just şi profund. Căci ce înseamnă iubirea fără adevăr? Şi care este preţul adevărului fără iubire? lar pe acestea două poate să le îmbine ca adevărat numai înţelepciunea Divină.

Pe de altă parte, îi voi ruga pe cititorii mei evrei să mă asculte cu răbdare și curaj.

Evreii şi-au pierdut măreţia lor şi demnitatea lor morală… Chiar şi ei recunosc asta. Theodor Herzl recunoaşte în carnetul său de note neajunsurile morale ale poporului său «Die Juden weisen moralische Defekte auf» (Theodor Herzl Tagebucher, Berlin, 1922). Ei trec printr-o reală decădere spirituală şi sărăcire morală. Şi tocmai asta e cel mai rău în soarta lor. Ei au pierdut chipul măreț al poporului lui Dumnezeu, căruia i-a fost încredinţat Cuvântul lui Dumnezeu, care are «înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele…» (Rom. 9,).

Vechiul eroism al evreilor s-a preschimbat în timiditate şi laşitate, credinţa în valori spirituale invizibile a degradat în prețuirea valorilor materiale vizibile, palpabile.

Marele nostru filozof rus Vladimir Soloviov a fost un prieten al poporului evreu, şi el şi-a exprimat simpatia sa față de acesta într-o serie de lucrări («Talmudul şi literatura modernă despre el, «Israelul Noului. Testament», «Necrolog pentru Iosif Davidovici Rabinovici» ş.a.).

În articolul «Creştinismul şi problema evreiască», una din lucrările sale cele mai semnificative în acest sens, sunt amintite trei trăsături de mare valoare proprii geniului poporului evreu, şi anume:

1) credinţa intensă în Dumnezeul Viu,

2) puterea sentimentului personal (conştiinţa profundă de sine ca personalitate liberă) şi

3) aşa-numitul materialism sacru, în virtutea căruia evreul tinde spre sacralizarea materiei, spre imprimarea principiului religios tuturor relaţiilor pământeşti reale (personale, econo-mice, familiale, sociale), aşa cum se vede asta din numeroasele prescripţii, reguli şi ritualuri expuse, de exemplu, în cartea «Leviticul».

Dar fără legătura vie cu Dumnezeul viu, aceste trei trăsături au degradat în contrariile lor spirituale: credinţa în Dumnezeul viu s-a transformat în autoadorare, puterea sentimentului personal s-a denaturat, devenind vanitate bolnăvicioasă — egocentrism (de aceea evreului îi place să vorbească așa de mult despre sine!), iar materialismul sacru s-a transformat în patima deloc sfântă pentru înavuțire.

«Fiii proorocilor şi legământului» au degradat în negustori şi afacerişti de bursă.

Apostolul Pavel a fost un evreu tipic: cu setea nestinsă de a-l proslăvi pe Dumnezeul său el mergea din ţară în ţară, purtând vestea cea bună despre Mesia iudeilor şi elinilor, până când sabia ostaşului roman n-a curmat această energie nobilă.

Evreul de azi merge şi el din ţară în ţară, dar el nu poartă nici o veste bună, nici o misiune — doar tragica întrebare despre sine însuşi tăinuiesc buzele arse şi privirea bolnavă a acestui peregrin.«jidovul rătăcitor» — Ahasverus.

El nu are ce spune oamenilor: el tace şi suferă în tăcere. Şi mai rău este că tace şi Dumnezeul lui Israel. De multe, multe veacuri durează această tăcere a lui Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu (Șehina), care se afla în templu, l-a părăsit. «I-cabod» «s-a îndepărtat slava de Israel» — în aceasta constă esenţa profundă a tragediei evreieşti.


Nu moartea este cel mai îngrozitor lucru, ci învierea fără Dumnezeu

31 iulie 2021

Atunci va fi uluiala lor.” Mica 7:4

Discutam azi „la foișor” cu o cunoștință, martor al lui Iehova.
Om educat, relativ bogat și nu foarte atașat de principiile „organizației”, destul de destupat cât să nu fie dogmatic și să poți purta cu el un dialog fără anateme.
Meditasem de câteva zile la Luca 16 și n-am spus la prea mulți.
Lui i s-a potrivit textul, căci martorii nu cred în pedeapsa lui Dumnezeu.
Dar s-o iau cu începutul.
Foișorul este un loc de recreere, la firmă, acoperit, înconjurat cu iederă și copaci, cu 6 scaune și o măsuță, destul de larg să stea de vorbă 6 oameni.
Acolo am povestit cu martorul meu.
Luca 16 ne descrie mijlocirea păcătoșilor.
Chiar așa, în Biblie nu scrie nimic despre mijlocirea sfinților, dar scrie totuși despre mijlocirea morților.
Adică, dogmele Bisericilor tradiționale susțin că sfinții mijlocesc pentru oamenii vii și că trebuie plătit la biserică pentru morți.
Parcă se susține și că tu ca viu te poți ruga pentru sufletul celui mort și că cel mort, mai ales dacă a fost sfânt, se roagă pentru tine.
Problema este nu avem argument biblic pentru această inovație teologică.
E posibil ca singurul picior al acestei mese să fie cel financiar, că totul se face taxat.
Dar să revin.
… în Biblie nu scrie nimic despre mijlocirea sfinților, dar scrie totuși despre mijlocirea morților.
A murit şi bogatul şi l-au îngropat. 23 Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui 24 şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta’. 25 ‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. 26 Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.’ 27 Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu, 28 căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’.
Vedem deci o mijlocire a celor morți pentru cei vii. Bogatul mort mijlocea la Avraam pentru frații săi vii, să trimită pe Lazăr „să le adeverească aceste lucruri„.
Toată problema cu această mijlocire este că nu a fost acceptată.

Avraam a răspuns: ‘Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei’. 30 ‘Nu, părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi’. 31 Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi’.”
Așa că răspunsul pe care ar trebui să i-l dăm unuia care crede în mijlocire este dat de Avraam, să creadă Scripturile cei ce trăiesc, atât timp cât trăiesc…”ca să nu vină în acest loc de chin„.
Nu să dea bani „pentru suflet” cuiva.
În satul în care am crescut erau mai bine de un sfert din sat martori ai lui Iehova, cunosc subtilitățile doctrinei lor, așa că am atins discret cu omul meu, coarda aceasta a pedepsei morale, a exemplului pedepsei evreilor, am povestit mult.
Am discutat despre teologia înlocuirii, prezentă și la martori, ca la toți, despre profeția celor 2300 de ani, despre Ezechiel 38, munții lui Israel, despre Ieremia 16, pescari și vânători, lucrurile se legau logic, așa că m-a ascultat cu interes.
M-am întors la coarda „pedepsei” de la Luca 16 și am ciupit să sune mai tare, am amintit de Felix și de Pavel care l-a îngrozit.
Omul asculta.
A răbufnit: „moartea este cel mai îngrozitor lucru!”
„Nu-i adevărat, învierea este, trezirea dincolo în chin, regretul tardiv va fi uluiala lor, va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”…am replicat.
Totuși nu își putea imagina un Dumnezeu care este dragoste, să pedepsească.
Dacă scoatem din Biblie perspectiva pedepsei trebuie să scoatem potopul, Babelul, Sodoma și Gomora, paștele și urgiile Egiptului, nimicirea Canaaniților, robia asiriană și babiloniană, nimicirea Babilonului, zdrobirea perșilor, războaiele punice, nimicirea Ierusalimului și împrăștierea evreilor în lume de 2000 de ani.
Dacă scoatem pedeapsa și logica pedepsei din Biblie rămânem fără Biblie, rămânem cu o coajă de poveste lipsită de logică, de argument și de putere.
De fapt rămânem cu teologia care se vestește astăzi, o teologie fără frică de Dumnezeu, că de-ar fi cu frică nu ar vinde-o nimeni.
Am încheiat discuția cu prietenul meu ciupind și mai tare coarda cea mai subțire, cea a identității și i-am spus că nu putem să nu ne uităm la evrei, numiți „martorii lui Dumnezeu” în Isaia 43:10, la pedeapsa lor de-a lungul istoriei și la vindecarea lor de acum.
Am vorbit că s-a-ntrebat.
Dar pentru cine nu-ntreabă….înseamnă că nu i-a pictat nimeni vis(ualiz)area asta!


Vânătorii trimiși…

21 iulie 2021

…trebuie să aibă drumuri.
Am învățat la istorie că a fost o epocă a popoarelor migratoare, acum…vreo 1000 de ani.
Cam fals.
Migrații sunt și acum.
Dimineață stăteam la ghișeu să-mi schimb permisul, în fața mea, o familie. Doamna de la ghișeu întreabă: „Ce-i cu permisul ăsta așa de expirat?” Am fost mulți ani în Canada. A zâmbit doamna, au zâmbit ei, și-au făcut poze și în 3 minute au plecat. Repatriere. Migrații.
Migrează românii, au migrat nemții din România, evreii din România.
Aceste migrații sunt profețite.
Mai ales cele ale evreilor. (Migrațiile românilor sunt pustiiri.)
Azi, președintele Belarusului, (alături de cel al Rusiei și al Turciei, aflați cu toții în dezacord sever cu lumea vestică) a promis și el că va da drumul emigranților spre Europa prin țara lui.
Voi i-ați chemat. Descurcați-vă!” vezi sursa.
Șahul acesta numit geopolitic arată așa acum: americanii pleacă din Afganistan, talibanii recuceresc țara și întreaga infrastructură politică fost pro-americană va trebui să emigreze: milioane de polițiști, militari și familiile celor din aparatul de stat vor fugi. Unde?
Unde este scris, să facă un lucru profețit de Dumnezeu: „Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui, şi, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor.” Ieremia 16:16
Scriu demult pe acest blog că acești emigranți care au luat drumul spre vestul Europei fac un lucru demult scris despre ei.
Ce a scris Ieremia.
Rusia și Belarus nu vor împiedica aceste migrații, le vor favoriza.
Ei nu știu că împlinesc un plan. „Dar el nu judecă așa!” a zis profetul despre o altă situație identică, când un popor a fost pus să pedepsească pe un alt popor pentru păcat, dar cel ce pedepsea „nu judeca așa”.
Nici afganii, nici rușii și nici chiar americanii nu știu că mișcările lor de trupe sau migrațiile împlinesc un Plan demult scris. Aceste amănunte le știu doar cei ce se apleacă cu seriozitate și credință asupra textului profetic și-l înțeleg.
Valul de migranți sporește antisemitismul din vestul Europei.
Ca urmare evreii vor pleca în Israel, după cum este scris în tot Vechiul Testament și după cum vedem că se întâmplă.
Ieri am citit Ieremia 30.
Parcă descrie vremea de acum.
Este acolo un verset care demult m-a pus pe gânduri: „Totuşi toţi cei ce te mănâncă vor fi mâncaţi şi toţi vrăjmaşii tăi, toţi, vor merge în robie; cei ce te jefuiesc vor fi jefuiţi şi voi da pradă pe toţi cei ce te pradă.” V16 Cine? Nemții, românii, rușii?
Am cumpărat și am citit pe nerăsuflate aseară cartea „Groapa este în livada de vișini” de Arnold Dagani, jurnal de Transnistria al pictorului cernăuțean Arnold Korn (ebreizat Dagani). Sonia Palty, doamna Bercovici și alții au scris despre jaful, chinul și uciderile din Transnistria „românească”. Despre români și ruși pot spune că au plătit și au împlinit versetul. Vină mare!
Dar ce-am gândit și n-am spus tare a fost despre nemți.
Nu vedeam nici o urgie acolo, deși am fost de zeci de ori în Germania.
Am rude multe și prieteni.
Poate de aia n-am zis.
Și pentru că e o țară dezvoltată, perfectă, nici urmă de urgie acolo.
Când am văzut inundațiile de săptămâna trecută am zis la niște prieteni duminică seara la o înghețată în grădină, după o zi toridă.
Am îndrăznit.
Se făcea noapte povestind cu prietenii mei (tovarăși de blogherit, de wordpress) când am văzut spre Apahida fulgere mici pe cer. Se apropiau. Mi-am smuls niște vișine să plec și vântul s-a pornit într-un minut-două.
Când am pornit mașina, deja ploua.
La 3 minute bătea gheața și n-am mai văzut nimic. Cunoșteam bine drumul, m-am ascuns sub podul hingherilor, unde era deja plin de mașini, inclusiv o mașină de poliție.
În Cluj a fost prăpăd.
Am plecat spre serviciu, slavă Domnului, ochiul ciclonului nu trecuse pe-acolo, acasă, doar o creangă de piersic bătrân s-a rupt.
Ce mare ești Doamne!
Acoperișul liceului unde au absolvit fetele noastre a fost dat jos. La un kilometru de noi.
Duminică la amiază după adunare am ascultat predica luI Aurel Gheorghe, din Apocalipsa.
Mi-a plăcut o specificare cum că „iată eu vin curând” se poate traduce: iată eu vin în mod rapid.
Venirea Domnului va fi într-o succesiune rapidă de evenimente profețite.
Și a mai scris Ieremia: „Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini şi va înfăptui gândurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” 30:24
Înțelegem tot mai bine.
Urgiile profețite, catastrofe naturale, epidemii, migrații, inundații, incendii, toate sunt pe noi, „alocurea” unele!
Dar cu ce-am început? Cu drumurile vânătorilor. Tocmai nu pricepeam de ce-i Lukașenko supărat pe UE.
Ca să permită împlinirea profeției.
Vânătorii trimiși trebuie să aibă drumuri.
Înțelegem tot mai „în totul’.



13 ani de blog

18 iulie 2021

Mulțumesc lui Dumnezeu.
Chiar dacă ultimele luni au fost cu activitate mai restrânsă pe blog (promit să revin în forță), fiecare zi de 16 iulie îmi trezește amintiri: wordpress mă anunță că blogul Vestea Bună s-a născut acum …n ani.
În ultimele luni mi-am dat mai mult timp unei campanii de „citit” cărți, istorie, documentare, comentarii.
Multe nu s-au schimbat: numele blogului, stilul, frecvența postărilor, abordarea și atitudinea, s-a schimbat lumea, oamenii, m-am schimbat eu, împrejurările s-au schimbat.
Acum 13 ani eram părinți de adolescenți, îmi trăiau părinții, socrii, acum mi-au murit părinții, socrul, copii s-au căsătorit toți și suntem bunici de 3 nepoți.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi, cei ce mă urmăriți, mulțumesc că am putut să vă fiu de folos cu peregrinarea mea pe pășunile cuvintelor.
Vă mulțumesc și vouă de însoțire.
cu drag




Calea împăraților care au să vină de la răsărit.

8 iulie 2021

Poziționarea Chinei împotriva Israelului (opinie)

Apocalipsa 16:12 „Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din răsărit.
Zilele trecute s-a petrecut un lucru care mai completează încă o mică piesă la tabloului final al evenimentelor profetice.
A avut loc poziționarea Chinei împotriva Israelului. (Pentru original aici: https://www.jpost.com/opinion/why-has-china-turned-on-israel-opinion-672959)
În scenariul evenimentelor finale schițat de Duhul sfânt prin apostolul Ioan în cartea „Descoperirea”(Apocalipsa), împărații din răsărit au un rol în pedepsirea pământului. Așa cum în vechime, Dumnezeu i-a folosit pe babilonieni și pe asirieni pentru a-și duce la îndeplinire judecățile, tot așa și în viitor vedem profețite împărății și împărați care vor intra pentru un „joc” dinainte stabilit de Dumnezeu.
Până acum China nu a exprimat nici un punct de vedere legat de „conflictul” din Israel.
Această tăcere a fost însoțită de o creștere economică constantă în ultimele decenii a împărăției de la răsărit, care acum este capabilă să recruteze 200 de milioane de soldați. Pentru că aceasta este cifra profetică, un număr uriaș de oameni, pe care numai o singură țară poate să îi recruteze. Lucrurile sunt legate și de Mesopotamia (râul Eufrat), unde prin legăturile cu Iranul, China are un cap de pod puternic.

Apocalipsa 9:16 „Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.” (adică 200.000.000, 200 de milioane)

Iar Iranul este cel mai mare dușman al statului Israel. De asemenea dezvoltarea autostrăzilor care probabil vor trece munții spre a ajunge din China la marea Mediterană, îndeplinește un scop profetic. Prima dată am auzit că această interpretare de la Cristian Moisescu și dacă ascultați tot ce a vorbit veți găsi și voi.
Merită ascultat tot. (Partea 1, Partea 2)
Câteodată mă gândesc cât de puțini oameni cred aceste lucruri și îmi vine în minte versetul din Isaia: „Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire între ucenicii mei„. Isaia 8:16 Una din cele mai mari bogății pe care le avem cu noi este cunoașterea și înțelegerea acestor taine.
Tainele rămân taine până când sunt explicate.
După aceea nu mai sunt taine.
Taina împietririi evreilor, o taină atât de mare încât milioane de oameni prin neînțelegerea ei au alunecat în calvinism, este pe cale să se reveleze. Sfârșitul oricărei taine înseamnă începutul clarificării. Cu cât vedem mai multe evenimente că se potrivesc unui tablou profetic, ne obligă cugetul să eliminăm alte explicații.
Participarea împăraților de la răsărit la războiul armaghedonului este sigură, detaliile sunt mai puțin clare. Eu nu fac aici nici speculație, nici nu sunt dogmatic pe tema. Dar atunci când un eveniment de azi se potrivește cu o profeție de ieri, pentru a explica un eveniment de mâine, sunt prea multe detalii ca să acordăm hazardului vreun rol în scenă.
Mai mult, teoria probabilităților obligă cugetul la concluzii.
Dacă ar fi o singură profeție împlinită în Biblie am putea acorda coincidenței o șansă și cugetului o pernă. Dar atât de multe profeții împlinite duc spre zero probabilitatea ca să fie hazard, și acordă 100% credit planului Dumnezeu, pentru oricine se apleacă cu credință și răbdare asupra vechiului text biblic, divin, inspirat de Dumnezeu.
Aceste avertismente ne salvează și pe noi, pentru că ne țin mintea trează și conectată la profeții și știri.
Ar trebui de asemenea, și rugăciunea mea pentru Dumnezeu este, atât pentru mine cât și pentru alții, ca vederea acestor evenimente care îndeplinesc profețiile divine să producă în noi o mai sigură dedicare și predare a timpului și trăirii noastre în angajament și iubire față de Comandantul suprem.
Noi zidim viitorul la care să visăm și ne zidim viitorul la care lucrăm, crezând în împlinirea lui, studiind Planul dintre coperțile cele vechi.
Noi „clădim deasupra” peste fundația apostolilor, dar ne ducem de câte ori trebuie la Proiect, la Plan, să nu zidim strâmb, să nu greșim.


Mă iubești tu mai mult decât aceste lucruri?

2 iulie 2021

Reîntors la pescuit, ocupația lui de bază, după învierea lui Isus din morți, Petru atrage după el și o parte din ucenici: „Mă duc să prind pește. Mergem și noi cu tine.”
Știm cum n-au prins nimic toată noaptea iar dimineața, la Cuvântul lui Isus, au prins captura vieții.
Ne putem imagina gândurile lui Petru (care credea că de acum Isus va fi cu ei și vor avea în continuu astfel de pescuiri), bucuria lui privind mreaja plină de pește, mândria că mreaja a rezistat, ce vor vorbi oamenii din Capernaum despre atâția pești, câștigul ce-l va avea după ce-i va vinde. Cam ce ne gândim și noi atunci când „ne rodește țarina”.
Traducerea este evident corectabilă.
Sunt 3 variante de înțelegere a textului:
1. Mă iubești tu mai mult decât mă iubesc aceștia?
2. Mă iubești tu mai mult decât pe aceștia?
3. Mă iubești tu mai mult decât aceste lucruri?
Din context, dar și din analiză, cea corectă este ultima variantă.

Această ultimă întrebare ne-o pune peste 2000 de ani Domnul Isus fiecăruia dintre noi
, atunci când avem pentru ce mulțumi și răspunsul nostru ar trebui să fie să ne întoarcem spre Dăruitor cu iubire și ascultare.

Pentru că după cele 3 întrebări spuse lui Petru, Domnul Isus nu i-a spus: „Du-te și vinde peștele, să-ți acoperi costurile drumurilor la Ierusalim, de când cu răstignirea mea, de exemplu”….cum a spus Elisei la înmulțirea untdelemnului, nici nu știm ce-a făcut Petru cu peștele, ci Domnul l-a supus examenului conștiinței în fața mrejei pline de pești:

Ce sau pe cine iubești mai mult?
Aceste lucruri (care tot Eu ți le-am dat, spune Dumnezeu) sau pe Mine?
Te ocupi toată ziua de ce ți-am dat eu sau te ocupi de Cuvântul Meu și de „oile Mele”?
Și în fața acestei întrebări i-a trasat a doua oară țelul vieții: „paște oile Mele!„. Adică „Eu te-am chemat de la pescuit să te fac pescar de oameni, și acum trebuie să te mai chem odată, pentru că tu Petru iubești pescuitul!”

Cât de mult semănăm noi cu Petru, cum iubim rutina zilnică prin care primim de fapt ce ne-a hărăzit Dumnezeu, ce Tatăl știe că avem nevoie. Dar întrebarea rămâne: iubim mai mult aceste lucruri sau pe Domnul?
Ne întreabă și pe noi Domnul lângă „mreaja” noastră câteodată plină: „Mă iubești tu mai mult decât mreaja cu pești”, decât meseria ta, decât școala ta, decât casa sau mașina ta, decât familia ta, decât pasiunea ta și chiar mai mult: decât viața ta?

Petru era un om cu inima împărțită până la Rusalii, a răspuns chemării lui Isus și a părăsit pescuitul, dar în inima lui era dragostea de meseria Lui. Așa suntem și noi.

Dovada că iubim pe Domnul este că-i iubim pe oameni, că-i iubim pe toți oamenii, nu doar pe cei din „barca noastră”.
Dar ocupația de zi cu zi, rutinarea vieții are nevoie de sirena avertizoare a întrebării cugetului: mă iubești tu mai mult decât iubești aceste lucruri?

Închei cu o analiză a textului, nu pentru frica de „inchiziție”, ci pentru corectitudine.
Dr J. Harold Greenlee, doctor în Greacă Biblică și patristică la Harvard University, a scris un articol pe temă:
https://www.sil.org/system/files/reapdata/17/00/45/170045653181104208428365630695750061511/siljot2005_2_02.pdf

Din grabă nu traduc, dau print screen doar:


Nu este singura explicație pe temă, dacă dați căutare pe Google cu textul „do you love me more than these” veți găsi multe articole cu același răspuns.

Să rămânem cu gândul că a sluji pe Dumnezeu înseamnă a paște turma altuia, a-i sluji pe oameni, chiar pe cei ce nu sunt (încă) ai lui Dumnezeu, a te face tuturor totul pentru a mântui pe unii din ei (rog pe calviniști să nu citească), a face ce nu-ți place.

„Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” înseamnă că Domnul vrea să se folosească și de ce ți-a dat El.
Iar vestirea morții lui Petru sună neplăcut pentru oricine se iubește pe sine: „altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.”
Dar doar aceste lucruri se răsplătesc: pașterea oilor, proslăvirea lui Dumnezeu prin viață adică, dar și „a te lăsa dus” unde nu voiești, pe tine care ai mers totdeauna unde ai vrut, adică proslăvirea prin moarte.
Vă las cu o imagine de acum 4 ani a locului probabil, din apropiere de Capernaum, unde s-a petrecut pescuirea, imagine pe care am avut-o în minte când am recitit textul și când am scris postarea.




Regele pomanagiilor

20 iunie 2021

…sau „un nou cult în România”

Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. 11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” 1 Corinteni 1:10-13

Mi-a spus un coleg într-o dimineață.la lucru: „Ai auzit? Cutare, și cutare,…și cutare vor să fac un cult nou.”
Parcă era alianța de la Zohelet:…” la masa răzvrătirii,
Adonia, davidicul lăstar,
cu preotul bătrân Abiatar
și cu Ioab, mai-marele oștirii
se proclamase domn prin legea firii
și închina pahar după pahar.
Și-n timp ce minți bătrâne și dibace
urcau un rege-sânge în Sion,

…” asta e poezia.
Seamănă.
Despre acest clip probabil e vorba.
De multă vreme urmăresc mișcările plevei de mulțimi atrase și înghesuite de vânturile de învățături prin colțuri de „hambare” cu identități cu nume exotice.
Zic dânșii că au nevoie de 21000 de semnături ca să devină cult.
Evenimentul este propus cu aer triumfal, ca „salvator”…pentru „vremurile grele” care vor veni.
N-am prea priceput din clip și nu ni s-a spus, nici despre ce fel de „vremuri grele” vor veni, nici cum ne-ar putea salva mântuitorul cult (Domnul e scos discret pe făraș din problemă, semn că pe mercenarii noilor înjghebări îi înrolează în chestiune altcineva și altceva, decât Domnul de sus.)
Cultul nu ne pregătește de răpire, nici nu e înaintea lui Dumnezeu, sau a îngerilor, nu pentru „arătarea și împărăția Sa” cum scriau apostolii cei adevărați.

Este o febră care vine și trece…cu înființările,…..și iar vine,….a fost cu partidele, partidul pocăiților, alianța nuștiucare, dar asta cu cultul cel nou (scuzați cucufonia) e gravă.

Nu erau destule partide, culte și secte, mai trebuia unul.
Ziceau ei în clip un lucru aparent frumos, că ar fi câteva sute de biserici independente în România, adică biserici care nu aparțin unui cult din cele mari. Dar au asociații majoritatea, cred că sunt puține biserici fără nici o formă legală de asociere, nu ar avea dreptul la „loc public”, doar la loc privat, unde se intră cu invitație.

Citisem recent o carte de Israel Zangwill: „Regele pomanagiilor” și fără să vreau am făcut asocierea.

De când cu primirea banilor de la stat, conducătorul de cult, pe lângă că primește personal un salariu gras, are parte și de privilegiul de a împărți cota de „subvenții” sau cum le-o zice, alocate fiecărui cult de către guvern.
Pomana.
Pâinea și cuțitul.

Cultul ăsta nu va fi altceva, după cum îmi miroase mie, decât încă o pâine și încă un cuțit…și încă un cuțitar.
Nu, nu e Pâinea care s-a pogorât din cer, cea din cer e Una, astea-s multe.

Că foarte mulți „slujitori” și-au dezvoltat abilitatea de a atrage sponsori și a se asigura financiar știam, dar din câți cunosc, majoritatea și-au păstrat aparența de boi care treieră grâul.
Ei zic că au dreptul.
Dar cum s-or fi numind în pildă banii primiți de la stat?
Secară, porumb?
Au dreptul boii să mănânce secară când treieră grâul?
Iată întrebări la care apostolul n-a răspuns, pentru că de la creație toți boii pasc iarbă, și doar la treierat mănâncă grâu, grâu de-acolo de unde treieră, nu din altă parte.
Iar apostolului nu i-a trecut prin minte că vreodată statul te va îmbia cu bani.

Cu ce gând te îmbie statul cu bani, cu gând curat?
După mai bine de 100 de ani de când evanghelia a făcut breșă în monopolul „bisericilor naționale” în estul Europei, întreținerea unor cozi de topor pe ascuns între evanghelici a fost preocuparea constantă a fiecărui guvern, de orice culoare politică, în timp ce lozincăraia temei libertății religioase era zdrăngănită tot pe culori politice variabile, dar constant neschimbată și neîntreruptă.
Știm bine asta.
Și cum poți mai bine să ungi mecanismul, decât cu obedienți plătiți de tine?
Așa că și noul cult va fi o nouă gașcă de pomanagii cu rege.
Una în plus.
Ce să răspundem izvodirilor acestor „minți bătrâne și dibace” vorba poetului?
Să lăsăm ce-a scris apostolul la capăt de capitol:

Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, 31 pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul”.” 1 Corinteni 1:30-31


Explicație: Dumnezeu nu a lăsat scris în Biblie că Fiul său sau apostolii Săi vor înființa o nouă religie, nici măcar cea corectă.
Noi creștinii nu suntem religia lui Dumnezeu, nici religia adevărată sau o religie printre altele.
Toți credincioșii în Hristos adevărați suntem copii ai lui Dumnezeu și popor al lui Dumnezeu, nu religie.
Și nici cult.
Așa este scris, nu este altă Biblie.
Care tată s-ar bucura când copiii lui ar face „bisericuțe” unii contra altora?
Mai ales atunci când ar renunța la numele lui de tată și și-ar da alte nume?
Degradarea de care se plâng mulți „slujitori” e și din cauza acestei „schele” (cultul) care te obligă să trăiești forțat într-un cadru care dă impresia de schelet, dă impresia de viață, de imaginea „religioasă” a adunării, o religie printre altele, un cult printre altele. (Să nu scriu despre ierarhii paralele că lungesc postarea.)
Dar nu așa se construiește identitatea creștină, pentru că creștinii nu sunt religie, creștinii nu sunt cult, creștinii sunt copiii lui Dumnezeu, sunt poporul lui Dumnezeu.
Trebuie reconstruită demnitatea de copii a lui Dumnezeu, de familie divină, de popor ales, nu construind culte noi, religii noi, aberații noi, jalnice, ci tocmai așa cum profesorul la tablă, șterge discret cu buretele tentativa greșită a elevului pentru a face loc rezolvării corecte, să ștergem aceste denumiri rușinoase și identități forțate și păcătoase ca să fim, schimbând pilda, „o plămădeală nouă, fără aluat”.
Acest lucru se poate face doar la nivel individual, asumându-ne fiecare conștient nu doar o etichetă goală, ci întreaga plinătate de conținut a identității de copil al lui Dumnezeu, de parte din unicul popor al lui Dumnezeu.
Împărțirea în culte și perpetuarea acestor stări este cea mai rușinoasă stare pentru cine vrea să placă Domnului.

Ca români, avem exemple demne de creștini care au refuzat etichetele și „codițele”, trei din ei sunt foarte cunoscuți, dar nu sunt singurii: Moldoveanu, Ioanid și Moisescu.
Așa că pilde bune avem.
De ce să le urmăm pe cele rele?


Suferințele poporului evreu. Hristos și evreii (3.) V. F Marținkovschi

20 iunie 2021

Să ne amintim lanţul nesfărşit de prigoniri, persecutii, înjosiri la care a fost sortit acest popor.

Ierusalimul a fost asediat de patruzeci de ori.

Poporul, izgonit din ţara sa, a fost risipit pe întreaga față a pământului.

Să urmărim peregrinările neîntrerupte ale evreilor în căutarea unui adăpost mai bun, aceste strămutări nesfârşite din Palestina în Spania, din Spania în Olanda şi Germania, din Germania în Rusia.

Astăzi (anul 1932 n.n.) aceşti exilați se găsesc şi în China, și în Abisinia; potrivit revistei evreieşti «Ha-Olam», evreii trăiesc în prezent în 48 de țări.

În Europa, evreii erau închişi în ghetouri, o parte îngrădită a orașului; dincolo de porţile de lanţuri ale ghetoului nici un evreu nu avea dreptul să iasă după ora opt seara.

A fost o vreme, în evul mediu, când fiecare evreu trebuia să poarte pe spate un cerc galben, ca semn al originii și ostracizării lor,

Asta însă n-a fost numai o izolare exterioară — de ea era legat un ghetou moral și mai greu — disprețul moral, al cărui jug evreii îl poartă şi până acum.

Dar convertirea cu forţa la creştinism cu ajutorul inchiziţiei?1

Dar pogromurile? Îţi îngheaţă sângele în vine numai când citeşti paginile sângeroase din istoria Chişinăului, Belostokului, Odesei. Vânătoarea unor bieţi săraci, goana după ei pe acoperişurile şi prin podurile caselor, schingiuirea sălbatică a femeilor şi copiilor… Aceste fapte reale nu sunt oare o ruşine de neşters pentru așa-zisa civilizaţie a noastră?

Ciudat este că evreii au fost supuşi celor mai mari prigoniri din partea reprezentanţilor creştinismului şi mahomedanismului, adică a celor două religii mondiale care își trag rădăcinile din iudaism. Mahomed nu numai că a preluat adeile sale religioase din Vechiul Testament, dar şi prin sânge el, ca și poporul său, era înrudit cu evreii, trăgându-se din Ismail, fiul lui Avraam şi Agar.

La început, împreună cu iudeii el recunoștea Ierusalimul drept loc ‘sfânt, către care trebuia să se întoarcă cu fața în tmpul rugăciunii (kibla). Mai târziu însă, el și-a ales Mecca drept loc sfânt, explicând asta prin aceea că Dumnezeu i-a îndepărtat de la sine pe iudei și cetatea lor.

Când a luat Medina, Mahomed a poruncit să fie masacraţi toți evreii de parte bărbătească (600 de oameni).

Da, evreii beau din cupa cea mare a suferinţei, beau până în ziua de azi. Care este cauza acestei sorți grele?

Se ştie că suferinţa este de două feluri: pentru dreptate şi pentru încălcarea dreptăţii.

1. Imnul «Kol-Nidrei» (toate făgăduințele»), cunoscut prin zguduitoarea sa tristeţe, executat de cantor în Ziua Ispășirii (lom-Kipur), a apărut în timpul acestei nevoite abateri de la credința părinţilor: în această rugăciune evreii îl imploră pe Dumnezeu să considere nevalabile «toate făgăduințele» ce li s-au smuls prin ameninţări când au fost convertiți cu forţa la creştinism.

urmează: Decăderea spirituală a poporului evreu.


Meritele culturale ale poporului evreu. Hristos și evreii (2.) V. Marținkovschi

15 iunie 2021



Citește prima parte: Problema evreiască. (1.)


Tot ce avem mai valoros în viaţa noastră, a oamenilor de cultură, am dobândit prin poporul evreu. Credinţa curată în Dumnezeul unic, aşa-numitul monoteism, i-a fost dată acestui popor şi, prin el, întregii omeniri. Și tocmai de această credinţă – are nevoie sufletul omului contemporan. Unitatea omenirii depinde de măsura în care popoare aparte cred în Unicul. Nu în zadar doctorul Kerjenţev, chinuit de căutările adevărului unic (în povestirea lui Andreiev „Gândul”), exclamă într-un moment de mare tristeţe arzătoare: «Eu aş sfâşia acest pământ blestemat care are atât de mulţi dumnezei, şi nu un veşnic Dumnezeu unic!»

Este cu adevărat acesta un strigăt al sufletului, ieşit din pieptul omului de azi suferind de moarte din cauza nesfârşitelor divizări în partide, religii şi secte ce se vrăjmăşesc între ele; căci sănătatea spirituală, tăria şi integritatea personalităţii sunt determinate de credinţa în Dumnezeul unic.

Personalitatea sănătoasă, puternică este creată de aşa-numitul monoteism, dominaţia unei singure idei măreţe în suflet. Cu decăderea sau pierderea acestei credinţe, mai devreme sau mai târziu survine inevitabil dedublarea, zbaterea spirituală şi degradarea personalităţii.

De aceea, de credinţa în Unul Dumnezeu, moştenită de la evrei, întotdeauna vom avea nevoie nu numai datorită valorii ei filozofice, ci şi din necesitatea unităţii interioare a fiecărui om viu care gândeşte.

Figura puternică a lui Moise ca prooroc, conducător şi legislator nu şi-a pierdut forţa de atracţie şi influenţa (fie şi numai în sfera legilor sociale) până în prezent.

Proorocii evrei îndeobşte sunt oameni cu inspiraţie şi o gândire de zbor vulturesc, ei ne deschid idealurile unei viitoare existenţe spirituale universale, când «în cerurile noi şi pe pământul nou» se vor înfăptui până la sfârşit dragostea şi adevărul, când «din săbii se vor făuri fiare de plug», şi se va sfârşi puterea întunericului, căci «pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr».

Fie ca oamenii zilelor noastre, obosiţi cu sufletul, deprimaţi de triumful vizibil al răului, să se atingă din nou de aceste izvoare necesare de apă vie care răzbesc din chemările proorocului Isaia: «Voi, cei însetaţi, mergeţi cu toţii către ape…» şi ei îşi vor ridica din nou aripile căzute. Şi în ochii lor din nou se va aprinde focul de la şuvoaiele de lumină ce se revarsă din aceste înălţimi cereşti fără fund, văzute cu ochi de prooroc.

A trăi înseamnă a crea, iar a crea înseamnă a crede.

Şi dacă credinţa care a pălălăit cândva în inima ta tinerească a început să se stingă, dacă ţi-a slăbit curajul de a o împărtăşi deschis şi cu îndrăzneală, priveşte chipurile viguroase ale atleţilor credinţei, cum a fost, de pildă, Daniel, care nu s-a temut să fie aruncat pentru credinţa sa în Dumnezeul cel Viu într-o groapă cu lei.

Tineri şi tinere din zilele noastre, de la care astăzi se cere mai mult ca oricând o credinţă îndrăzneață, fierbinte — priviţi mai atent chipurile celor trei adolescenţi evrei aruncaţi în cuptorul aprins din porunca împăratului Nebucadneţar pentru credincioşia lor faţă de Dumnezeul unic; aprindeţi-vă deci făclia, care poate de-acuma e gata să se stingă, de la credinţa lor ce s-a dovedit a fi mai fierbinte ca focul…

În mijlocul vechilor evrei vom găsi eroi ai credinţei, prooroci şi conducători…

Dar Biblia însăşi?… Nu este ea oare cel mai mare monument al literaturii şi al culturii noastre în genere?

Literatura clasică universală nu este oare doar un comentariu la această carte, care oglindeşte idealurile ei universale eterne în condiţiile diferitelor epoci şi ţări?

Cunoscutul istoric al literaturii universale Scherr n-a găsit o mai mare laudă pentru Shakeaspeare decât calificând opera lui genială drept o «Biblie laică».

După cum spunea marele savant fizician Boyle, «comparate» cu Biblia, toate cărțile scrise de oameni, chiar şi cele mai bune, nu sunt decât nişte planete care împrumută «toată lumina şi strălucirea lor de la soare».

Ne sunt deci înţelese versurile lui Byron:

Ferice de cel ce Biblia citind,
Profundu-i sens l-a înţeles.
Mai bine însă, o muritorule, să nu te fi născut
Decât divinele-i cuvinte, trufas să le respingi
.

Dar tot ce ni s-a arătat mai măreț şi mai sfânt pe pământ este Domnul Isus Hristos, «Lumina lumii, Mântuitorul omenirii.

Trupeşte, însă, el se trage tot din evrei.

Anume în acest popor Dumnezeu a binevoit să se întrupeze.

Tot din mijlocul acestui popor au ieşit primii creştini, apostolii, care au adus lumii vestea bună a mântuirii.

Să nu uităm că Evanghelia — care deschide calea spre . înfăptuirea tuturor speranţelor, idealurilor, viselor şi înaltelor noastre năzuinţe — este o carte evreiască.

Aşadar, încă de pe acum s-a împlinit în bună măsură marea făgăduință pe care a făcut-o Dumnezeu evreilor în persoana lui Avraam.

«Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine„. Geneza 12:2-3

Da, evreii din trecut sunt un mare popor.

A fost oare vreun alt popor pe pământ pe care Însuşi Dumnezeu să-l călăuzească nemijlocit prin pustiurile acestei lumi, arătându-i-se noaptea într-un stâlp de foc, iar ziua într-un stâlp de nor?

Asta însă a fost în trecut… Pe atunci soarta evreilor purta aureola unei măreţii şi puteri spirituale excepţionale.
Dar acum?

Urmează: 3. Suferințele poporului evreu


Hristos și evreii. Carte în serial. Vladimir F. Marținkovschi, 1932 (1.) Despre autor, Problema evreiască

14 iunie 2021

Vladimir Filimonowicz Marcynkowski , (rus Владимир Филимонович Марцинковский, născut în 1884 în satul Derman din guvernarea Volyn, decedat la 9 septembrie 1971 la Haifa) – activist creștin rus, scriitor de emigrație și jurnalist.

În 1902, a absolvit un gimnaziu din Grodno, iar în 1907, facultatea de istorie și filologie de la Universitatea din Sankt Petersburg. …. A activat în Asociația Religioasă și Filosofică din W. Sołowiow. Apoi a devenit profesor la o gimnaziu din Grodno. În 1913 a venit la Moscova, ….În calitate de reprezentant al organizației, din 1914 a vizitat universități din Rusia, inițierea înființării unor grupuri de studenți care se ocupă de studii biblice și științe bisericești. A vizitat închisorile, predicând Cuvântul lui Dumnezeu printre deținuți. A susținut prelegeri și prelegeri în fabrici și fabrici industriale. ….. În anii 1917-1918, ca invitat, a participat la deliberările Sfatului Bisericii Ortodoxe Ruse. Din toamna anului 1919, a fost profesor de etică la Universitatea din Samara. El și-a continuat activitățile religioase. Mai mult, a participat la discuții publice cu activiști anti-biserici. A fost arestat de mai multe ori de către Cheka. În aprilie 1923, după ce a fost reținut la Odessa, a fost trimis înapoi în Germania. A participat la numeroase prelegeri și prelegeri pe teme religioase la universități și biserici din diferite țări europene. De asemenea, s-a ocupat de traducerile Bibliei în ucraineană și rusă. Apoi a venit în Polonia, unde s-a stabilit la Vilnius. A scris articole pentru revistele locale cu emigranți ruși. După ceva timp, s-a mutat la Praga, unde a co-organizat primul congres RSChD. Din 1930, a locuit în Palestina. A organizat mai multe comunități religioase compuse din evrei și arabi. A fost autorul unor lucrări științifice despre relația dintre creștinism și iudaism. După formarea Israelului în 1948, și-a asumat cetățenia. ….
Am luat această mică prezentare a autorului de pe net și am găsit și o poză:

Problema evreiască

Acum vreo zece ani am ţinut o prelegere pe această temă la Moscova, la Muzeul Politehnic1. Înainte de a vorbi public despre problema evreiască îl vizitasem pe rabinul Moscovei Iacov Isaievici Maze, cunoscut prin învăţătura sa înaltă şi autoritatea spirituală de care se bucura în rândurile evreilor. Vroiam să-mi verific ideile mele principale privind destinele poporului evreu într-o discuție personală, intimă cu unul dintre conducătorii lui de frunte.

Ia. I. Maze m-a primit cu multă căldură şi a arătat mult interes pentru concluziile mele. Am citit împreună din Vechiul Testament câteva proorociri despre Mesia. Deşi el nu împărtăşea credinţa mea în Isus Hristos ca Mesia Israelului, totuşi aveam multe puncte comune: credinţa în Dumnezeu, în Mesia (pentru el unul care va să vină) şi compasiunea pentru soarta grea a naţiei evreieşti. Acest din urmă lucru, desigur, l-a făcut deosebit de binevoitor faţă de mine.
M-a rugat să vin oricând la el, ca să citim împreună Evanghelia, această «mare carte a vieţii», după spusele sale. La despărţire, petrecându-mă spre ieşire, a zis: «Binecuvântat să fiţi de Cel în numele Căruia…» «lucraţi”, a vrut probabil să spună, dar l-a întrerupt clopoţelul de la intrare: îi veniseră nişte vizitatori2.

În spiritul acelei memorabile discuții prietenești aș dori să propun gândurile expuse mai jos cititorului evreu și oricărui alt cititor.
În Talmud este o zicere: „Când stau doi și cuvintele Torei (adică Cele Cinci Cărți ale lui moise) se găsesc în mijlocul lor, atunci Șhekina (adică lumina lui Dumnezeu) se află între ei”.

Oare nu ne amintesc aceste cuvinte cunoscuta zicere a lui Hristos: «Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor». Sunt sigur că noi, creştinii şi iudeii, ne vom înţelege mai bine unii pe alţii dacă în convorbirea noastră ne vom conduce de aceste sentinţe.

Gândurile expuse mai jos le adresez şi evreilor, şi creştinilor3, urmărind să clarific acel element comun prin care Biblia îi îndrumă pe evrei şi Evanghelia pe creştini.

Materialul pe tema dată s-a adunat în mod firesc pe parcursul muncii mele de mai mulţi ani.

Am trăit şaptesprezece ani în fosta parte apuseană a Rusiei, la Grodno (1897-1913); am avut multe cunoştinţe printre evrei şi ca gimnazist, şi mai târziu, ca învăţător de literatură la gimnaziu (de stat şi particular).

Am văzut viaţa covârşită de muncă şi sărăcie a micilor comercianţi şi meşteşugari evrei, am venit în contact cu intelectualitatea evreiască, am cunoscut idealurile tineretului evreu, cu năzuinţele lui entuziaste şi mintea lui iscoditoare.

Mai târziu, lucrând în mijlocul tineretului: studios din școala superioară în calitate de lector pe problemele eticii şi religiei, am putut cunoaşte căutările spirituale ale studentului evreu.

În 1921, din cauza prelegerilor mele pe teme religioase, am nimerit în închisoarea Taganka din Moscova şi acolo am avut posibilitatea să iau cunoștință de limba ebraică datorită tovarășilor mei evrei de detenţie.

Ca fiziolog, am încercat cea mai mare desfătare învățând această limbă originală, sfântă şi pentru noi creștinii — limba proorocilor.

Probabil, chiar împrejurările de ordin exterior ale vieţii mele m-au îndreptat spre problema evreiască.

Nu în zadar V. S. Soloviov susţine că însăşi istoria a pus povara acestei probleme pe seama Rusiei şi Poloniei, stabilind cu traiul în aceste ţări masa cea mai mare, relativ vorbind, a poporului evreu. |

Dar oare numai o asemenea condiţie exterioară trebuie să constituie motivul interesului pentru tema dată?

Oare nu sunt legate toate popoarele prin interese indisolubile şi suferinţe comune? Nu împărtăşim noi oare tot amarul şi bucuria unul altuia?

Oare n-a avut dreptate Dostoievski spunând că «fiecare este vinovat pentru toți ceilalți»?

Dar mai există pentru acest interes încă un motiv ce va fi înţeles îndeosebi de cei pentru care învățăturile lui Hristos sunt poruncile absolute ale lui Dumnezeu: oare nu le spunea El apostolilor cu deosebită insistenţă ca ei să meargă «mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel»? După învierea Sa, El a poruncit ucenicilor Săi să-l fie «martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului» (E. Ap.1,).

Şi nu cade oare asta în sarcina noastră, a tuturor creștinilor, căci noi toţi se cuvine să fim martori ai lui Hristos în această lume? În sfârşit, chiar simplul sentiment al recunoştinţei îl determină pe orice om inteligent, care gândeşte, să-i privească pe evrei cu atenţie deosebită şi compasiune.

1. În URSS prelegerea a fost ţinută, de asemenea, la Samara (universitate), apoi în Cehoslovacia — la Praga (Casa studenţilor), în Germania (Berlin, Frankfurt-pe Main), în Franţa (Paris), Polonia (Varşovia, Belostok, Grodno, Luţk, Rovno, Ostrog, Brest-Litovsk ş.a.), în România (Bucureşti, Chişinău, Galaţi, Reni) şi, în sfârşit, în 1932 la Ierusalim. După prelegere, de obicei, avea loc un liber: schimb de opinii, sau răspundeam la întrebările ce mi se puneau.

2. Despre această vizită, precum şi despre participarea lui Maze împreună cu mine ca oponent în apărarea credinţei în Dumnezeu la cunoscuta «dispută antireligioasăy» a lui Lunacearski la Moscova — vezi cartea mea «Notiţele unui credincios» (din istoria mişcării religioase în Rusia sovietică). Praga, 1920, 320 p.

3. Împărțirea în «creştini» şi «evrei» o fac doar într-un sens general, adică iau evreii ca pe un popor întreg, căci numai ca un întreg național evreii pot fi opuși creştinilor, unii evrei aparte se pot găsi printre creştini, ştiut fiind că în toate timpurile, începând de la apostoli, au existat evrei-creștini convinşi.



Urmează: 2. Meritele culturale ale poporului evreu.

De acealși autor: Sensul suferinței.


Crima uitării…crimelor

10 iunie 2021
Despre necesitatea păstrării memoriei trecutului pentru asigurarea unei baze solide în educație.

Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.” Deut 32:7

Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt...” Deut 25:7

În prefața unei cărți despre holocaustul românesc (deportarea în Transnistria) se menționa că a uita ororile care li s-au întâmplat celor ce au fost uciși ar însemna a-i mai ucide odată, a adăuga o crimă în plus alături de cea a criminalilor, căci ucigașii chiar pe asta au mizat, că nu va ști nimeni, că nu-și va aminti nimeni, că se va uita.

Dar să citez: „Acoperirea cu vălul uitării de către noi, a acelor ani negri, dar mai ales contestarea crimelor făptuite însemnează uciderea, încă odată, a atâtor milioane de evrei căsăpiți,...” M. Rudich, prefață la cartea Evrei, treceți Nistrul, de Sonia Palty.

Am meditat mult la adevărul acestei fraze și la cât de bine se potrivește cu îndemnurile Tatălui de sus: să nu uiți, să-ți aduci aminte, să exersezi „gimnastica” acestui exercițiu mental: păstrarea vie a memoriei trecutului.

Mai ales în ce privește urmările păcatului.

Să nu uiți:….”Ce a făcut Amalec”,… „că ai fost rob în Egipt…”, „că în vremea aceea erați fără Dumnezeu în lume..”.etc.

Criminalii și tatăl lor, diavolul, mizează pe uitare, pe ștergerea amintirilor și astfel pe anularea vinovăției și a pedepsei. Vor ajuta ei înșiși la uitare prin minciună, prin denaturare, prin negare și prin …tăcere.
Tăcerea e cea mai eficientă unealtă a uitării.
Datorită „tăcerii” am bătut timp de 20 de ani Cernăuțiul cu pasul, cu troleibuzul, cu mașina, cu taxiul fără să știu absolut nimic despre tragedia celor 60000 de evrei uciși de români, (de „neamurile” mele) în anii 40 prin masca „deportării” în Transnistria. De fapt această deportare a fost o operațiune paravan pentru uciderea deportaților prin felurite mijloace: frig, foame, boli, extenuare fizică prin marșuri lungi cu împușcarea celor rămași în urmă, (ca și Amalec), cazare în condiții ce provocau boli, lipsă de medicamente și condiții de igienă, etc, etc. .
Tăcerea cărților de istorie, tăcerea mass-mediei de atunci, tăcerea martorilor, sunt tot crime care ajută pe criminali să rămână nepedepsiți și pe alții ca ei să facă alte crime.
Am în minte executarea de către autoritățile române în iarna lui 1941 a peste 40000 de evrei doar în lagărul de la Bogdanovca și alte crime, nenumărate. La Bogdanovca execuția s-a făcut în loturi de câteva mii de evrei pe zi, evrei care erau duși la marginea unui râpe și împușcați de echipe de criminali care se tot schimbau, că oboseau. Apoi cadavrele au fost scoase din gropi și li s-a dat foc, timp de luni de zile.

Cum privim aceste atrocități?
Cu ce gânduri?
Avem mai multe variante:

1. Darwinistic, evoluționist, ne place să zicem că ororile țin de trecut, că lumea a evoluat de atunci, că de-acum am intrat într-o altă epocă, ce nu va mai permite repetarea unor astfel de tragedii. Gravă eroare.

2. Putem să vrem să uităm, și aceasta este cea mai seducătoare variantă, să nu ne implicăm, să stăm deoparte, să trecem înainte pe alături, ca levitul și preotul din pildă. Imoral.

3. Profetic, vedem cum toate războaiele și pustiirile sunt profețite, fiind urmări ale păcatului. Doar punctul de vedere profetic ne asigură claritate de înțelegere a istoriei, iar această înțelegere are nevoie de memorie, de aducere aminte în primul rând și de meditație, de analiză, în al doilea rând. Starea cea bună.

Dar alt tâlc vreau eu să scot din această durere a uitării: crima păcatului, uciderea și moartea aduse de înșelăciunea seducătoare a șarpelui cel v,echi sunt tot crime și pot fi tot la fel de eficient acoperite de uitare ca și crimele naziste sau staliniste. Totul e să nu vorbești despre ele, să nu le amintești, să le lași neamendate.
Păcatul va face alte crime și va înșela alți semeni, cu complicitatea ucigașă a noastră, a celor care știm.
E cântec de jale ce scriu eu, dar tăcerea înseamnă aprobare, rareori opoziție.

Crima uitării…păcatului înseamnă aprobare și acord. Consimți să fie, e ok că a fost.
Și păcatul domnește în lume nestingherit și fără opoziție.
Păcatul este tot crimă, este ucidere, minciuna este tot crimă, falsitatea, mascarea, promovarea falsului și ascunderea realității sunt tot crime.
Minciuna ucide suflete, sedează conștiințe care ar trebui să rămâne treze, adoarme străjeri și cucerește cetăți întregi care altădată erau apărate de străjeri vigilenți.
Ca să facă uitat adevărul, minciuna are nevoie să pară ea însăși adevăr, făcând astfel ca adevărul propriu-zis să fie uitat, să nu vorbească nimeni despre el, să vorbească despre altceva.
Și această uitare este tot o crimă, înfăptuită paradoxal în numele unul adevăr, bietul de el, denaturat.

A nu vorbi despre păcat, a nu arăta urmările lui, a trece nepăsător pe lângă păcat este tot crimă.
Păcatul duce la moarte, păcatul este cauza morții.
Minciuna manifestată în toate formele ei este un fel de holocaust al adevărului, nerostirea adevărului este ajutor dat minciunii, adică ajutor dat crimei, tăcerea este vinovată.
Când știm că păcatul duce la moarte, că toată lumea zace în cel rău, simpla rostire a voii Celui Bun, simpla afirmare a Adevărului este o declarație de război, deși adesea războiul e mai mult un atac de gherilă.
Sfiala noastră, a creștinilor, intimidarea noastră în fața pseudoadevărurilor, dă apă la moară perpetuării minciunii.
Recâștigarea victoriei după această tragică înfrângere se face prin păstrarea vie a memoriei, a trecutului, un fir care începe de la creaționism și duce prin împărați și profeți, tot firul biblic, până la noi. Pe acest drum vom întâlni fapte și istorii răstălmăcite pe care trebuie să le punem la loc, cronologii abuzate și lăudate pe care trebuie să le negăm și să „tragem” în loc ceasul biblic, al cronologiei biblice adevărate.
Să construim „trupul” memoriei care va hrăni creierul, pe scheletul adevărului istoric, biblic, tragic, așa cum e el, nu cum ar vrea filosofii să fie, sau cum ni-l promit politicienii, reclamele comerciale, bancherii sau…popii.
Trebuie să mizăm pe trecut, istoria e adevăr … uitarea este o crimă!



America s-a terminat, mă mut în Israel (articol preluat de pe Times of Israel)

6 iunie 2021

„Americanii nu mai privesc către guvernul lor ceea ce este adevărat și corect. Se uită la Facebook, la Instagram, la Bella Hadid și Jimmy Fallon. Suntem guvernați de opinia publică…” Rea Bochner

Nu știu dacă este posibil un alt Holocaust în SUA, dar după ce am văzut în ultima vreme, cred că la un moment dat evreii nu vor mai fi bineveniți aici.” Rea Bochner

Articol preluat de pe Times of Israel. (sursa)

Cuvântul lui Dumnezeu se împlinește la virgulă și punct. Acum 5 ani plecam în America să văd cum e o Americă din care evreii n-au plecat și n-au de gând să plece. Am spus tuturor prietenilor mei atunci că evreii vor pleca din America. Unii au zâmbit, alții, puțini mi-au cerut detalii. I-am dus la profeții. Profeții ăștia și profețiile lor, cam limbă străină pentru cei mai mulți „bisericiști” (mergători la biserici).
(Bisericismul exclude în mod organic, ca pe un puroi, învățăturile despre răpirea iminentă, judecata viitoare, mânia lui Dumnezeu și semnele apropierii acestor zile. Unul din semne e întoarcerea Israelului înapoi după 2500 de ani de împrăștiere. De ce bisericismul nu propagă aceste învățături? Pentru că clericul semidoct, (la acest nivel s-a transformat identitatea evaghelică, încât credința a trecut din fiecare inimă, în mâinile a câțiva, vai de ei) preocupat de venitul lui religios va evita în limbaj orice aluzie care ar putea canaliza energiile enoriașului spre altceva decât donațiile la clădire/pastor.)
Între timp ne-au expirat vizele, pașapoartele (în Israel am mers cu pașaport temporar). Am făcut pașapoarte noi dar a venit pandemia și a trebuit s-o luăm de la capăt.
Alaltăieri ne-au venit noile vize.
Și probabil vom în ajunge într-o altă Americă, o Americă în care e posibil un alt fel de Kristallnacht.
Cam cu aceste gânduri în cap mi-am privit vizele gândindu-mă că acum doi an a fost operată soția, anul trecut eu, după o lungă boală de o vară și o slăbiciune inexplicabilă. Acum suntem amândoi bine cu sănătatea, avem și energie, să mai vină încă odată primăvara oare?
Vom mai ajunge oare în State?
Ce vom găsi?
Se poate oare schimba atât de repede o țară ca America, încât antisemitismul să fie posibil acolo?
Autoarea articolului de mai jos spune că da și aduce argumente.

Eu caut conecții.
Conecții între amănuntele scrise de către profeți despre acest proces al emigrării evreilor și evenimentele de la știri.
Cel mai spectaculos eveniment este cel desigur văzut ca imposibil de cei mai mulți: plecarea evreilor din America.
Orice om normal zice că nu vor pleca.
Dar Dumnezeu are alte planuri.

Să citim articolul (traducere Google Translate)

„Săptămâna trecută, l-am urmărit pe John Oliver, una dintre cele mai cunoscute gazde de știri de comedie din America, preluând conflictul israeliano-palestinian. L-am urmărit de multe ori înainte (episodul Joe Exotic este favorit) și sunt fan. Dar calomnia lui împotriva Israelului ca autor al crimelor de război sau denaturarea conflictului israeliano-palestinian m-au îngrozit.

Pentru că atunci mi-am dat seama că tot ce învățasem despre istoria evreiască era adevărat. 

Nu sunt expert în acest subiect, dar după 15 ani de auto-studiu, am tras câteva concluzii:

Existența de peste 3.000 de ani a poporului evreu este în esență o mulțime de pogromuri, expulzări, violuri, mutilări, arderi pe rug în public, convertiri forțate, vandalizare de proprietăți, demonizare în presă, instanțe de cangur și cel mai mare genocid sistematizat din istorie a omenirii. Sigur, am avut perioade pașnice, dar au fost pauze comerciale, nu programul programat în mod regulat.

Secvența se repetă în mod constant: violența și discriminarea îi împing pe evrei dintr-o societate într-una mai „iluminată” în care ne integrăm, ne asimilăm și avansăm în toate aspectele. Le adoptăm limbajul, obiceiurile și credințele până la punctul în care mulți dintre noi ne identificăm mai întâi cu cultura respectivă și apoi cu identitățile noastre evreiești, în al doilea rând. Dar la primul semn de instabilitate, de obicei după o criză financiară sau civilă, țara gazdă se îndreaptă spre evreii lor. Uneori este un proces rapid, alteori este mai lent, mai subtil și mai insidios. Dar se întâmplă inevitabil. În cele din urmă, chiar și cei mai asimilați evrei devin dușmani – și procesul începe din nou.

Odată am crezut că America este diferită. Din nou, la fel și evreii din Germania înainte de 1933. Pe atunci, era imposibil să credem că o astfel de societate progresistă, care producea minți precum Goethe, Kant și Mendelssohn, ar putea îmbrățișa antisemitismul – cel mai primitiv și neoriginal din idei. Această neîncredere a ținut atât de mulți evrei în Europa până când a fost prea târziu pentru a pleca.

Nu știu dacă cred că este posibil un alt Holocaust în America în 2021. Dar după ce am văzut în ultimele săptămâni, cred că la un moment dat evreii din Statele Unite nu vor mai fi bineveniți aici . Chiar dacă democrația noastră (foarte) fragilă reușește să își respecte principiile de bază ale libertății pentru toți cetățenii, este aproape irelevantă; Americanii nu mai privesc către guvernul lor ceea ce este adevărat și corect. Se uită la Facebook, la Instagram, la Bella Hadid și Jimmy Fallon. Suntem guvernați de opinia publică, iar opinia americană a Israelului – și, la rândul său, evreii – se întunecă pe zi ce trece.  

Această concluzie a urmat câțiva ani. În 2017, când neo-naziștii cu torțe tiki au mărșăluit pe Charlottesville, am început să bănuiesc că ceva a început. Cu atât mai mult după împușcăturile din Pittsburgh și Poway. Diverse povești despre nedreptăți antisemite din campusurile universitare și de pe rețelele de socializare mi-au stârnit îngrijorarea. Apoi, în ultimele săptămâni, am urmărit violența antisemită, alimentată de tensiunea din Israel, perpetuată în spațiile publice din New York și Los Angeles – urmată de o tăcere răsunătoare. Toți acei luptători ai justiției gata să iasă pe stradă în numele justiției rasiale – așa cum ar fi trebuit – au fost liniștiți în mod îngrozitor când victimele erau evrei. 

Și apoi John Oliver, o sursă de știri satirice pentru milioane de americani, a spus Americii de masă că Israelul este ticălosul. Ceea ce înseamnă că America de masă – dintre care mulți, mulți dintre aceștia egalează Israelul cu evreii – îl vor crede. 

Am fost devastat să realizez acest lucru, doar că am fost devastat să văd cum militanții înarmați asaltau clădirea Capitolului și să realizez că America pe care o cunosc de 39 de ani s-a terminat. De data aceasta, mi-am dat seama că America se va termina în curând pentru evrei. 

Pe măsură ce valul s-a îndreptat către evreii din Ierusalim, Roma, Medina, Spania, Bavaria, Paris, Napoli, Portugalia, Nürnberg, Haiti, Tennessee, Mississippi, Kentucky, Polonia, Rusia, Germania și aproape toate țările arabe de pe planetă, așa că acum se întoarce pentru evreii din Statele Unite. 

Nu voi aștepta să văd ce va urma. În această vară, eu și familia mea ne vom muta în Israel.

Trebuie spus că această decizie a fost luată înainte de conflictul recent și chiar înainte de COVID. Dar dacă aș avea vreo idee persistentă că libertatea și comoditatea Americii și legăturile pe care le avem aici au fost suficiente pentru a rămâne, ele au fost puse la odihnă. Mă duc acum, în timp ce am de ales, în loc de atunci când nu va fi de ales. 

Presupun că asta mă deosebește de acei evrei care au fost atrași și alungați cu valurile istoriei: nu aveau unde să meargă. 

Dar eu am. 

Israelul cu siguranță nu este perfect. Are burtica intunecata, trecutul tulburat, viitorul neclar, la fel ca Statele Unite. Dar este singurul loc din lume unde mă simt în siguranță să trăiesc ca evreu. Este singurul loc în care protecția mea este primordială. Este răspunsul la această inevitabilă schimbare de inimă pe care fiecare cultură gazdă o are despre evreii săi. Herzl o știa, la fel și Ben-Gurion și Weizmann și Meir. Știau că pentru evreii de oriunde, dar în Israel, era doar o chestiune de timp.

Și acum, timpul meu a trecut. „

Până aici a fost articolul preluat din Times of Israel.

Comentariu:
Bine, bine, va zice cineva, neobișnuit cu această talangă continuă de profeții/evenimente împlinite/semne/Israel/aliyah, ce ne privește pe noi creștinii ce se întâmplă cu evreii?
Ne privește foarte mult, sau ar trebui. Dacă nu ne privește e bai mare.
Identitatea noastră creștină se formează ca un trup viguros în jurul acestui schelet de învățătură sau devine ca o un melc amorf fără acest schelet.
Singură această învățătură a sfârșitului istoriei, a condamnării umanității ca întreg și a fiecărui om ca individ, sau a salvării lui, pune în lumină vina morală și întoarce sufletul de la conformism spre neliniște, de la nepăsare spre vinovăție, de la apatie la frământare și produce acea emulație necesară analizei de sine, pocăinței și angajamentului credinței.
Tot ghemul logic se pornește de la întrebarea simplă pe care i-a pus-o Pavel lui Agripa: Crezi tu în proroci? împărate Agripa, știu că crezi!
Crezi tu în proroci, împărate „cititorule” sau ai vrea să trăiești fără sentințele lor?
Citești pe proroci?
Crezi că dacă eviți să te gândești la ceva ce sigur va fi, poți evita acel eveniment?
Evanghelia a fost vestită mai dinainte de proroci, această evanghelie cuprinde nu numai salvarea popoarelor, ci și răscumpărarea finală a poporului evreu, apropierea lor de Hristos.
Pentru noi ca persoane particulare care nu suntem evrei, dar și pentru evrei, ne rămâne calea cea nouă și vie a apropierii prin credință de scaunul de domnie din ceruri, de tronul îndurării, de Domnul Isus Hristos, Salvatorul fiecărui suflet care se apropie prin El de Dumnezeu.





Ne vaccinăm? Un punct de vedere biblic.

10 mai 2021

Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.”
Ieremia 33:6

Am de mult în cap aceste gânduri pentru că nu odată în ultimele luni mai ales am fost întrebat:
-v-ați vaccinat?
-e bine să ne vaccinăm?
-ne bagă cipul?
-ne omoară „ăștia”? Ne controlează?
Astă seară m-a sunat un frate din Republica Moldova pe același subiect.
I-am spus că nu m-am vaccinat pentru că nu mă tem, pentru că cred că am trecut prin boală (de un an n-am mai fost nici răcit, decât vag) și socotesc că nu ar trebui să mă înghesui ca fricosul să-mi caut primul salvarea.
I-am mai spus că sunt cu totul de acord cu vaccinarea, cu vaccinul, mai ales după dovedirea eficienței în Israel și Marea Britanie și acum se pare că și la noi.
Socotesc că vaccinul este un leac, un mijloc care aduce vindecare.
Iar vindecarea este o imagine biblică a mântuirii.
Doctorul este o imagine a Mântuitorului.
Medicamentul, leacul alinător (din Galaad), alături de doctor este tot o imagine a Mântuirii și a Mântuitorului.
Cei bolnavi au trebuință de doctor” spune Domnul Isus.
Doctorul nu este ceva rău în Biblie, Luca era doctor, iar Pavel îl numește „doctorul preaiubit„, erau colegi în lucrare.
Peste tot în Biblie, leacul, vindecarea și doctorul au conotații pozitive, într-un singur loc un împărat este acuzat că a căutat salvare „la doctori”, dar se pare că era vorba de vraci acolo.
Dumnezeu avea nevoie de această imagine a leacului pentru a înțelege mântuirea Lui.
Păcatul este asemănat cu o boală cumplită: lepra, cu atrofierea terminațiilor nervoase, cu pierderea simțirii.
O imagine fidelă a păcatului.
Ar trebui creștinii să se teamă de vaccin?
Vaccinul este un medicament, ca o injecție și ca orice alt vaccin.
Mecanismul de acțiune al vaccinului urmărește stimularea producerii de anticorpi, anticorpi care se vor lupta ulterior cu virusul real în caz de infectare.
Să detaliez: vaccinul este o componentă asemănătoare virusului, care la administrare provoacă răspuns imunitar în organism, adică organismul produce anticorpi capabili să anihileze ulterior virusul adevărat.
Ca să lămuresc pe cei ce nu prea înțeleg acești termeni, mi-a venit în minte imaginea câinilor de turmă.
Câinii sunt tot un fel de lupi, dar domesticiți.
Ciobanii iau puii de câine ciobănesc, îi cresc, îi hrănesc și îi țin lângă turmă.
Câinii nu sunt oi și nu sunt turmă.
Nu-i tunzi, nu-i mulgi și nu-ți fac miei, aparent mănâncă degeaba.
Cam așa e și vaccinarea, ca și când își cumpără ciobanul cățeluși.
Dacă-l întrebi: „ești de acord cu cățelușii?” va râde, știe el ce știe, într-o zi cățelușii ăștia vor fugări toți lupii din jur și turma se va coborî toamna de la munte în număr deplin.
Cine „nu este de acord cu cățelușii” e posibil să nu fie atacat de lupi tot anul și să-i scape oile, dar e puțin probabil.
Mai mult ca sigur va pierde mult mai multe oi ucise de lupi, decât l-ar costa hrănirea unui număr suficient de câini.
Cam aceste lucruri i le-am spus fratelui din Moldova și multora care m-au întrebat, iar acum le-am scris ca să pot da link la cine-ntreabă.
Cei ce-mi cunosc postările mele dinainte despre urgii și despre faptul că Dumnezeu a trimis pandemia probabil m-ar întreba dacă eu cred că omul se poate lupta cu ceva trimis de Dumnezeu, cu îngerii lui Dumnezeu.
Găsim în Biblie astfel de situații și dialoguri între oameni și îngeri, Iacov, Balaam, etc.
Problema pe care mi-o pun eu față de vaccin este nu că e rău, ci că s-ar putea să nu fie destul de bun, să trebuiască repetat periodic, nu se știe încă.
Noi să nu uităm că așteptăm din ceruri o împărăție veșnică, ai cărei ambasadori suntem.
Urgiile, războaiele și pustiirile sunt profețite, să nu avem în cap imaginea unui viitor roz al unei omeniri evoluate, care trăiește în pace, ci ceea ce a scris Daniel: „este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile„.





Pâinea minciunii

8 mai 2021

Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș.” Proverbe 20:17

Sunt multe „pâini”, adică moduri de a-ți câștiga traiul, descrise în Biblie:
-pâinea care-mi trebuie
-pâinea lenevirii
-pâinea minciunii
-pâinea întristării
-pâinea celor mari
-pâinea luată pe ascuns
-pâinea celui pizmaș
-pâinea spurcată
-pâinea de jale
-etc.
Dar mai avem și pâinea care s-a coborât din cer sau pâine cea frântă, adică Domnul Isus Hristos și moștenirea Lui.
Azi ne vom ocupa cu treburi mai terestre, cu descrierea unui mod de trai atât de tentant, dar atât de obișnuit în zilele noastre: minciuna.
Vom analiza traiul din minciună în cele trei aspecte ale lumii: aspectul economic, aspectul politic și aspectul religios.
E bine să punem întotdeauna în paralel aceste 3 aspecte ale lumii și chiar în această ordine.
Aspectul economic trebuie să fie primul. Conform piramidei lui Maslow, nevoile primare sunt dominante în orice om și ispita de a minți (sau de a fura) vine aproape justificat pentru a-ți acoperi nevoile de bază, hrana, îmbrăcămintea, adăpostul.
Aspectele politic și religios ale lumii vin imediat ca urmare a nevoii omului de identitate, de protecție de grup și de atașament.
Sunt tot nevoi și acestea.
Dar divaghez puțin.
Cu cât un om îl cunoaște mai bine pe Dumnezeu și Planul Lui, nevoia de atașament sau de apartenență este tot mai mică, fiind înlocuită cu „mângâierile lui Dumnezeu” și pentru cei total alipiți de Domnul, cu protecția Lui specială.
Îi vedem pe Ilie sau pe Elisei, și pe toți profeții beneficiind de asistența îngerilor, de oștiri numeroase delegate pentru a-i proteja, încât singurătatea sau izolarea, chiar expulzarea nu erau privite de aceștia ca și catastrofe.
Pentru un creștin alipit de Domnul, izolarea nu este o tragedie.
Chiar mai mult, semnul că cineva nu este bine cu Domnul este frica de a nu fi respins de oameni.
Dacă s-ar avea bine cu Domnul, n-ar avea-o.
Gata divagarea.
Pâinea minciunii, pâinea dulce se coace la aceeași brutărie de sfaturi cu pâinea lenevirii sau cu pâinea luată pe ascuns.
Să analizăm un pic pâinea minciunii.
De ce să tragi, să muncești, să plătești taxe când poți să minți?
Făina minciunii, frământată cu relații false, cu pile, cu dorința de a plăcea celor ce te pot favoriza, vor coace un limbaj mincinos, dulce și mieros.
Pentru cei care conduc afaceri, pâinea minciunii este vânzarea la negru, salarii la negru și întregul sistem de argumente „evlavioase” pentru neplata taxelor, argumente care ca și o turmă uriașă de hipopotami intimidează mielul blând al rostirii Cuvântului lui Dumnezeu care ne spune „cui datorați birul, dați-i birul”.
Totul se face pentru a obține și păstra clienți, vânzări și profit.
Făina minciunii coace o pâine dulce.
Dar „mai pe urmă” zice Dumnezeu că gura aceluia care a rostit mâncat/minciuna este plină de pietriș.
Iar cu pietriș nu te poți hrăni.
În domeniul politic minciuna trebuie să aducă voturi, votantul este unitatea de măsură în politică, dacă ești votat, ești ales și ajungi la „borcanul cu miere”. Pentru că foarte puțini sunt acei ce se bagă în politică animați de dorința de a realiza binele obștesc, de a se sacrifica (nu disperați, sunt și din aceea, binecuvântat este orașul sau țara care are astfel de aleși) pentru alții, cei mai mulți vor urmări postul.
Și vor minți cât vor putea de mult în campania electorală, numai pentru a fi aleși.
Dacă în comerț se caută clienți și în lumea politică se caută votanți, în lumea religioasă se caută adepți.
Enoriașul sau adeptul este sursa de câștig a celui ce trăiește din religie.
Am avut de câteva zile în minte aceste gânduri, dar aseară am ascultat predica lui Aurel G. despre profeții mincinoși și m-am pus azi pe scris.
Lucrătorul religios plătit de enoriași este în cele mai multe cazuri obligat să mintă pentru a-și păstra venitul.
Va lăuda pe cei răi care-l plătesc și va disprețui pe cei care, chiar dacă sunt plăcuți lui Dumnezeu, nu-i plătesc acestuia „taxe religioase”.
Este o pâine a minciunii să primești salariu de pastor sau de preot și să ai grijă tot timpul ca ceea ce vorbești să nu supere, să nu îndepărteze enoriași, adică venit.
Pâinea minciunii place, este dulce, dar pietrele minciunii sunt învelite în aluatul dulceag, care după ce se topește, gura rămâne plină de pietre, de împietriri, de minciuni,care vor fi aruncate când va vorbi gura.
Feriți-vă de pâinea minciunii, n-o coaceți, n-o mâncați, n-o dați și n-o primiți!
Aș vrea să rămâneți cu un gând din postarea mea: nu ascultați pe cei ce vă vorbesc pe bani, indiferent din ce domeniu, comercial, politic sau religios.
Adevăratele sfaturi se dau gratis și n-au ascultători mulți.
Adevărații iubitori de oameni fac ce făcea apostolul Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.  În toate privinţele v-am dat o pildă…” Fapte 20:33-35




Adunare 18 Aprilie 2021

29 aprilie 2021

Lumina „sfântă” de la Ierusalim: o simplă reacție de autoaprindere a fosforului

24 aprilie 2021

Una din marile rușini ale țării mele este și trimiterea anuală a unui avion în Israel, de paște, să aducă „lumina sfântă”.
Probabil avionul va fi trimis și anul acesta.
Un profesor grec demontează șmecheria în cadrul unei emisiuni la o televiziune din Grecia.
Mulțumim pentru subtitrări.


Turma moștenirii Tale, care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului

18 aprilie 2021

Paşte-Ţi poporul cu toiagul Tău, paşte turma moştenirii Tale, care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului…” Mica 7:14
Acum 4 ani când am fost în Israel, exact pe vremea aceasta, am urcat de mai multe ori pe Carmel.
Chiar acolo am dormit două nopți, la prietenul nostru din Haifa.
Din apartamentul lui de pe muntele Carmel se vedea Marea Mediterană.

Carmelul înaintează în mare, așa scrie și profetul: „Pe viaţa Mea, zice Împăratul al cărui Nume este Domnul oştirilor, ca Taborul printre munţi, cum înaintează Carmelul în mare, aşa va veni.” Ieremia 46:18
Taborul este un țugui de munte în mijlocul unei câmpii aproape de Nazaret, iar Carmelul este o peninsulă care „intră” în mare.

Pe vremea Împăraților, zona Carmel făcea parte din cele 10 seminții care au urmat calea lui Ieroboam, locul unde au profețit Ilie și Elisei, în împărăția care s-a îndepărtat de Domnul, dar totuși locul despre care Domnul îi spune lui Ilie: „mai am în Israel 7000 de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
Unde erau acești 7000?
Cu siguranță erau ascunși.
Obadia a ascuns 100 din ei în două peșteri, pe vremea când Izabela a omorât cu sabia pe prorocii Domnului.
Cercetând cărțile istorice și profeții avem o imagine completă asupra acelei vremi, leviții și-au părăsit moșiile, cetățile, chiar cetățile de scăpare și au „emigrat” în împărăția lui Iuda.
Dar nu scrie că au emigrat toți.
Fiii prorocilor sunt mai mult ca sigur acei leviți care au rămas.
Cred că despre aceștia scrie la Evrei 11:38 :”…au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
Prin munți!
Turma care locuia singură în pădurea din mijlocul Carmelului era probabil o colonie de proroci refugiați, urmași ai leviților, pribegi din cauza Izabelei și a religiei sprijinite de statul idolatru.
Aceast grup de refugiați, numit „turmă” este o imagine a Adunării.
Și această turmă este „păscută” adică hrănită de Domnul, nu profețiii care se hrăneau la masa Izabelei.
Carmelul era departe de „centru”, de Samaria, de capitala unde domneau tiranii, dușmanii lui Dumnezeu, Ahab și Izabela.
Mi-am amintit citind că, după primele două zile în Israel, când am dormit la prietenul nostru din Haifa, tot pe Carmel, (pe strada Obadia) am plecat la Elat, cu mașina închiriată, apoi ne-am întors la Ierusalim, era vineri seara și dimineața de sâmbătă, am predat mașina la centrul de închirieri și ne-am unit cu grupul adunat de pe 3 avioane din țară și…am plecat direct iar pe Carmel.
Locul este și acum împădurit. Aceste poze le-am făcut atunci.

Sunt acolo câteva sate de druzi, exact în mijlocul Carmelului, loc bun de refugiu, druzii au reușit de secole să-și păstreze nația și religia în mijlocul unei mări de arabi.
Era sâmbătă, zi liberă în Israel și druzii erau ieșiți la iarbă verde cu familiile. Prin pădure.

Probabil acolo era și reședința lui Ilie, pentru că spune Cuvântul că Ilie a zis lui Ahab: „Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal şi pe cei patru sute de proroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei.” 2 Împărați 18:19
Deci reședința lui Ilie era „pe muntele Carmel„.
Mai mult, și reședința lui Elisei și Ghehazi era tot pe Muntele Carmel.
Ea (sunamita) a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel.” 2 Împărați 4:25
Pribegia prin munți, turma care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului este o imagine pentru noi.
Atunci când trendul general este adaptarea la idolatrie, îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu, mai este o cale, calea pribegiei, calea celor care „nu au vrut să primească eliberarea” condiționată de trădarea Domnului și au fost chinuiți.
În timp ce turma de proroci ai lui Baal mâncau la masa Izabelei, turma din mijlocul Carmelului este păscută de Domnul.
Cât de mult s-a adeverit acest lucru în timpul comunismului.
Cei ce au făcut cocesii, compromisuri și au cedat la învățătură s-au lumificat și nu au mai fost în stare să învețe, iar cei ce au pribegit prin închisori sau exil au continuat lucrarea Domnului, ei fiind turma „păscută de Domnul.”
Persecuția nu s-a încheiat și nu se va încheia până la răpire.
Și acum este o persecuție nevăzută împotriva celor dedicați lui Dumnezeu, împotriva celor ce doresc să trăiască cu angajament în Hristos. Mare taină.
În loc să caute pripășirea pe lângă Izabelele și Ahabii lumii, fiecare creștin conștient, când se vede condiționat în slujirea Domnului de concesii, trebuie să știe că Domnul ne-a lăsat în Scripturi modele și martori, exemple și înaintași.
Turma din mijlocul Carmelelui, leviții, care probabil emigraseră din Basan și Galaad sunt o pildă pentru noi.
Da, pribegi, da, prin munți, da, fără sprijin de la Ahab, mai mult, urmăriți cu sabia, dar erau singurii numiți Turma moștenirii Domnului, cei hrăniți de Domnul.
Tu dintre care vrei să faci parte, dintre cei aprobați de Izabela sau dintre cei hrăniți de Domnul?
Cam despre acest subiect am vorbit duminica trecută.



Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila.

17 aprilie 2021
Fragment dintr-o scrisoare a sorei Domnica Iovin către sora Lidia C.

Noi nu suntem purtători ai niciunui mandat oficial din partea oamenilor şi nu reprezentăm nici o firmă. Ceea ce avem este harul și adevărul, împuternicirea din partea lui Dumnezeu (fără pretenția de a fi recunoscută de oameni) şi mireasma Domnului Hristos. Suntem sincer convinşi de nevrednicia noastră, de aceea preţuim tot mai mult harul care ne îmbracă, izvorul de sus şi plinătatea Celui ce plineşte totul în toți.

Decepţia cu care ai revenit din ţară era de așteptat. Ar fi fost ceva anormal şi un indiciu suspect, dacă ai fi venit mulțumită. Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila. Ba încă, pe măsură ce se apropie – şi încă vertiginos – venirea Domnului, atât aria exterioară cât şi cea interioară – duhovnicească – se va restrânge tot mai mult.

Suflete sincere şi prețioase ca aurul curat, sunt peste tot, în toate sistemele, dar sistemele ca atare s-au depravat mai mult ca oricând, odată cu cei ce s-au alipit numai de ele şi nu de Domnul. „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Săi„!!

În ultima vreme am parcurs cu citirea ultimele capitole din Evanghelia după Matei, privitoare la suferinţele şi moartea Domnului Isus Hristos. Acoperit de disprețul şi batjocura căpeteniilor lumii, cât şi a mulțimii suprainstigate, Domnul nostru a strălucit de demnitate divină, de calm și pace cerească, de sfinţenie şi puritate şi de autoritate regească în plină lepădare.

Acoperit şi încărcat de păcatele noastre, a strălucit în supunere şi ascultare de Tatăl, a înmiresmat cerul şi pământul cu frângerea şi zdrobirea fiinţei Sale și, ca Mare Preot al lui Dumnezeu, S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.

Bătut, umilit, batjocorit, scuipat, dezbrăcat şi răstignit a suferit cu răbdare, a murit cu credinţa în înviere, a disprețuit rușinea şi S-a uitat la bucuria care-i era pusă înainte. Şi bucuria aceea am fost noi, rodul suferințelor şi morţii Sale şi pecetea vieţii Sale biruitoare!

Din pomul cunoștinței binelui și răului, oamenii I-au făcut crucea. Iudeii I-au dat osânda de moarte, Neamurile L-au executat. Iudeii L-au declarat hulitor şi L-au renegat ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mesia şi Împărat al lor. Romanii I-au dat spinii, trestia și purpura, cuiele și lancea. Împărăţia de fier a lumii, Roma (cea de a 4-a parte metalică a chipului din cartea-Daniel) L-a recunoscut ca împărat bun de încoronat cu spini și partea fieroasă: cuiele şi lancea, I-a dat-o cu generozitate.

Dintre toți participanţii fervenţi la omorârea Domnului Isus, au „strălucit” în perseverenţă marii preoți. Iuda s-a sinucis – până şi el – mărturisind, cu o căință fără pocăință, că a vândut sânge nevinovat. Pilat și Irod nu I-au găsit nici o vină, dar marii preoţi au mers până la capăt cu ceea ce au început.

Cutremurul spiritual din univers care a însoţit drama din istoria creaţiunii, l-a făcut pe Pilat să intre și să iasă de trei ori din sala de judecată, până să poată . – în sfârşit – delibera sentinţa! De trei ori a oferit alegerea între Baraba și Isus. De 4 ori, în diferite forme, s-a pronunţat cu privire la nevinovăția Domnului Isus. Crima a făcut-o din ticăloşie și laşitate. Dacă a „excelat” Pilat în ceva, a fost în calitatea de a fi pus în faţa lumii cea mai mare cumpănă a alegerii: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc?”… De atunci și până astăzi, cumpăna e tot acolo unde a pus-o Pilat. Încă mulţi nu ştiu ce să aleagă, iar alţii aleg pe Baraba. E ceasul cumpenei şi lumea e în cumpănă. Suntem și noi, dovediţi ca unii care nu întotdeauna știm „să deosebim lucrurile alese„… (Filip. 1:9-10). Rămânem adesea în cele comune și, pentru că seamănă prea bine unele cu altele, nu ştim care sunt cele alese. Se pare că alegerea între păcat şi moralitate se mai face cumva (astăzi), dar când în cumpănă apare: „pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc? „, omul vechi, firea pământească şi lucrările ei atât cele rele cât şi cele bune, nu se deosebesc vizibil de firea nouă și preţul răstignirii împreună cu Domnul Hristos nu e pus, pentrucă nu se cunoaşte.

Ce să mai zicem, când Pilat strigă: „… dar CE SĂ FAC CU ISUS, CARE SE NUMEŞTE HRISTOS”? „Isus” pot fi mulţi, „Isus Hristos” e Unul Singur! “”Hristoşi mincinoși sunt mulți, Unul Singur este Cel adevărat: „Cel răstignit”! La cumpăna aceasta cei mai mulţi și foarte mulţi se angajează să facă ceva cu Isus, „pentru EI”, „cu ajutorul Lui”, lucrarea Lui”… dar prea puţini Îl lasă pe El să facă El ceva cu ei, în ei, prin ei!

La procesul intentat de marii preoţi, Domnul nu S-a ocupat de martorii mincinoşi. Nu S-a apărat. Dar la conjurarea legală care 1 S-a făcut (cap. 26:63) a răspuns din plin! … Tot soborul: “căutau” formula de moarte, dar „n-au găsit nici una“. A trebuit Dumnezeu să le-o dea, pentru că Dumnezeu n-a permis ca Fiul Său să moară sub o acuză falsă, inventată de oameni! El a murit pentru ceea ce era cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Hristosul, Fiul Omului!!

Dacă această sublimă realitate, era hulă şi osândă de moarte în ochii marilor preoți, aceasta era slava Lui Dumnezeu odihnindu-Se peste Fiul Său preaiubit!

Ba mai mult” – este mărturia dumnezeiască a Fiului! Cu aceasta şi de aici începe harul! Tot ce este şi face harul, tot ce a adus harul este „mai mult“ decât tot ce a fost şi ar putea fi! Mai mult decât ce este harul în Domnul Hristos, pentru noi, nu există, şi mai puţin nu se poate! (In cap. 5 din epistola către Romani se vede din plin frumuseţea harului; de 7 ori se repetă acest dumnezeiesc “ba mai mult”!) Fiul lui Dumnezeu și Hristos – Mesia, întruchipat în Fiul Omului a fost pricina de scandal, de poticnire a înţelepţilor religioşi; nebunia lui Dumnezeu aceea care este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lumii. În cea mai puţină cu putinţă de exprimat, în vorbire, Domnul a spus toată realitatea divină a persoanei şi lucrării Sale: “”…veţi vedea pe Fiul Omului șezând”, „şi venind„! Glorificat la dreapta măririi dumnezeieşti, ca Cel ce a fost mort, dar este viu în vecii vecilor, va veni pe pământul pe care a suferit şi a murit, cu slavă și cu putere fără sfârşit!

Şi dacă în faţa lumii religioase, Domnul Isus Hristos a primit cea mai gravă acuză asupra Sa, dar cea mai înaltă slavă dumnezeiască în ochii Tatălui, tot așa, în faţa lui Pilat, lumea politică, El a spus: „Da, sunt Împăratul Judeilor”! Acest lucru era cel mai grav ce putea fi în faţa Romei.

„Legat”, „dus” şi “dat” în mâna dregătorului Pilat din Pont, Domnul Isus a împlinit începutul proorociei de a fi pus în numărul celor fărădelege! „Răufăcător” a fost socotit şi numărat Domnul nostru, Care a fost Singurul Bun și a făcut singurul bine! Între cei doi tâlhari, răstignit la mijloc, a însemnat a fi fost cel mai mare răufăcător dintre ei şi dintre toţi!

Dar, îngropat la un loc cu cel bogat “a fost partea cealaltă, onoarea funerară pe care I-a pregătit-o Tatăl şi, nu numai atât, ci mai ales, în vederea celor mai potrivite condiții pentru arătarea slavei învierii. Dintr-un „mormânt nou”, „în care n-a mai fost pus nimeni”, “săpat în stâncă”, cu intrarea acoperită cu o piatră prăvălită şi sigilată, păzit de străjerii Romei, ferecat din toate părțile (stânca din 3 părţi şi piatra dintr-o parte) Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului a ieşit biruitor asupra morţii. (Piatra n-a fost dată la o parte de înger ca să-l facă Domnului loc de ieşire, ci ca să poată fi văzut mormântul gol, de toți martorii învierii Lui!).

Şi, dacă Irod și Pilat s-au împrietenit din vrajba în care au fost, cu prilejul procesului Domnului Isus, la îngroparea Sa, s-au împrietenit Iosif din Arimatea – bogatul, cu Nicodim – fariseul şi s-au dat pe faţă ca ucenici ai Săi.

Preoţii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu – Hristosul – Mesia – Fiul Omului; Romanii au răstignit pe Împăratul ludeilor. Acolo am fost și noi toţi, de partea lor, încadraţi, mai ales, între Neamuri! Binecuvântat să fie Cel ce a deschis izvorul nesecat al harului, pentru Iudei şi pentru noi, Neamurile! A Lui să fie slava în veci!

Împreună cu fr. M. salutăm cu dragoste întreaga familie. Numărul nostru de telefon este: ___________________
Te îmbrățișez cu dragostea care ne-a fost turnată prin Duhul Sfânt şi te sărut

Cu o sărutare sfântă! A ta, soră, D.

sursa: Lidia C. Pelerinajul meu spiritual, O colecție de scrisori, editura Multimedia Arad, 2002, pag. 67-69


Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite! Sau „cel puțin șapte lucruri pe care ni le spune Covidul?”

9 aprilie 2021

Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul...” Mica 3:11
Urmărirea câștigului material din religie sau simonia, cum este numită, este alături de sectarism (și ridicolele etichete despre care am scris într-o postare anterioară), o altă mare rușine a creștinismului apostat.
Puțini, foarte puțini din cei ce proclamă Cuvântul lui Dumnezeu pot spune astăzi ca apostolul Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.” FA 20:33, iar dacă totuși ar fi unii care „se bizuie pe Domnul”, dar „nu lucrează nimic„, tot nu seamănă cu apostolul care a scris mai departe: „Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele….” Textul mai adaugă: „….şi ale celor ce erau cu mine.A lucrat ca să asigure nevoile grupului cu care umbla. Nu a așteptat ca aceia sau alții să-i dea lui.
(Dacă vorbiri în limbi autentice n-am găsit dragii mei de 11 ani pe net, cred totuși că astfel de oameni care să refuze să ia vreun ban pe „Cuvânt” se găsesc destui, că de nu, țara asta ar geme și mai greu de mânia Domnului.)
Dar lumea geme totuși sub pandemie!

Nu cumva pandemia asta strigă ceva?
Nu cumva covidul este o pedeapsă?
Nu cumva pedeapsa asta a trimis-o Dumnezeu?
Nu cumva Dumnezeu vrea să ne spună tuturor ceva prin această pedeapsă?
Să fim atât de nebuni să nu vedem că Cel ce a creat ADN-ul și a organizat furnicile, Cel ce a proiectat aripa libelulei și cohlea să fi fost luat prin surprindere de Covid? Nici pomeneală, pandemia este pedeapsa Lui și această pedeapsă trebuie ascultată.
Cel ce a trimis pedeapsa trebuie ascultat.
Vă propun pentru înțelegere să aplicați șablonul apostolic: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu ….” 1 Corinteni 10:8
Să nu socotim că acest text se aplică doar bisericii(Adunării), Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor și El dorește ca toți să vină la pocăință, chiar și cei din Ninivele, Sodomele și Gomorele veacului 21.
Așa că lumii întregi îi spune Cel ce trimite pedepse, prin pana apostolului:
să nu poftim după lucruri rele
-să nu fiți închinători la idoli
-să nu curvim
-să nu ispitim pe Domnul
-să nu cârtiți

Și nu spune numai atât, spune mult mai multe. Voi lua din Biblie și mai ales din cartea profetului Mica câteva motive pentru care Dumnezeu trimite pedeapsa.

1. Pandemia este globală, ca și potopul. De mult n-a mai fost o urgie mondială. Poate de la potop. Despre potop, Cel ce trimite pedepsele scrie în cartea Lui că „a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi„. Un astfel de fapt ne spune pedeapsa, că a venit ca răzbunare divină pentru nelegiuiri generale.

2. Gândirea la rău este păcat, și numai gândirea, ce să mai zicem de înfăptuire! Cel ce trimite pedepse a lăsat scris de ce le trimite: „Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni,…” Mica 2:1-3 Observați vă rog că relele sunt plănuite în imaginație mai întâi, apoi la ziuă sunt înfăptuite. Motiv de pedeapsă.

3. Interzicerea celor ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu curat este un motiv de pedeapsă, punerea pumnului în gură. „„Nu prorociţi!” zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!” Mica 2:6
Îmi amintesc de interzicerea, exact în anul 2019, anul apariției covidului, a lui Aurel Gheorghe din bisericile evanghelice. Nu prorociți! (Până la urmă tot au reușit să-i oprească analizele profetice, prin „influențare pozitivă” probabil). Cauze de pedeapsă toate. Amos 2:12 ”Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin, şi proorocilor le-aţi poruncit: «Nu proorociţi!»Am comentat atunci și am revăzut comentariul, am scris atunci trolilor care au năvălit aici pe blog:” Nu vă jucați cu Dumnezeu că nimeni n-a câștigat din jocul ăsta!”

4. Injustiția socială este un motiv de pedeapsă. „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov şi mai-mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul,…” Mica 3:1-2. „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi..” (6) Păcat și pedeapsă.

5. Mituirea judecătorilor, administrația coruptă, religia plătită, sunt motive de pedeapsă. „Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani...” Mica 3:11 Aceștia sunt cauza distrugerii: „ De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre...” (12) Aici ar fi multe de adăugat. Industria religioasă nu are de-a face doar cu sumele de bani cheltuite aiurea și cu șarlatanii care sugativează aceste fluxuri financiare, ci mai degrabă cu muntele de nepăsare care umbrește ca o prăpastie adevărul divin și-l face pe om să se simtă ocrotit de acest univers de religie, de predicărie, de cântărie, dar fără să fie el implicat mai mult decât un spectator care plătește o taxă la un spectacol.

6. Violența, minciuna în comerț, înșelătoria sunt motive de pedeapsă. Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale. ” 6:12-13 Pustiirea este o plată a păcatului.

7. Răspândirea și generalizarea răului până la dispariția celor drepți aduce pedeapsa lui Dumnezeu.S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie” 7:2-4


Am mai putea adăuga la cauze ale pedepsei:
-alungarea lui Dumnezeu din școli, din manuale,
– alungarea creaționismului din programa școlară
– răspândirea homosexualității și acceptarea la nivel social general
– persecutarea la scară aproape mondială a celor ce urmăreau educația creștină, a celor ce făceau homeschooling, a familiei creștine
– continuarea idolatriei religioase, pelerinaje, moaște,
– spectacole, concerte, meciuri, chefuri, evenimente: „poporul s-a sculat să joace” cu scopul distracției, uitând și neglijând pe Dumnezeu
Cam acesta este mesajul pedepsei, cam acesta este mesajul Celui ce-o trimite!

Când îngerul morții nu poate fi oprit, trebuie să ne punem aceste întrebări, trebuie să ascultăm răspunsul.

Ce trebuie să facă cei ce ascultă pe Cel ce trimite pedeapsa?
În primul rând să se ferească de a participa la răul care aduce pedeapsa, sub toate formele lui.
Dacă ești într-o poziție de autoritate, să nu folosești silnicia, violența.
Dacă împarți dreptatea, să nu primești mită, ci să fi drept.
Dacă vestești Cuvântul, să o faci de bună voie, ca Pavel, nu pentru plată.
Să nu te gândești la rău, nu numai să nu-l faci.
Să vestești tu însuți Voia celui ce trimite pedeapsa, să nu faci pe surdul la glasul pedepsei.
Să nu te faci, să nu vă faceți că nu înțelegi ce spune!
Ascultați pedeapsa!

(Urmează, cu voia lui Dumnezeu, tot din cartea Mica o cugetare despre „Turma din mijlocul Carmelului”,(7:14) o imagine a Adunării de astăzi, persecutată în acest veac rău.)


Chemați la „a rămâne dedesubt, a suporta”

6 aprilie 2021

„De multe ori, fără să caut intenționat, sfârșesc cu aceeași idee ca la început, un fel de rime îmbrăţișate, ca la ramurile în trei semicercuri ale sfeşnicului.
Uriaşii stâlpi dinaintea Templului, ale căror numiri arată tăria, suportau fațada.
Roata de jos a morii suportă pe cea de sus.
Cuvântul de care mulți fugim: răbdare, în greacă este compus aşa: a rămâne dedesubt, altfel zis, a suporta.
Ne-ar plăcea să fim doar stâlpi onorifici, de o artă falsă, artificială, care nu au nimic de susținut, nici măcar o traversă de fereastră.
Foarte rar predicatorii pomenesc versetul acesta: „Știţi că şefii națiunilor domină peste ele şi că cei mari uzează de autoritatea asupră-le; dar între voi să nu fie așa, ci oricine va vrea să devină mare printre voi va fi servul vostru”. Prin aşa cuptoare îi pregăteşte „Topitorul de inimi”!”

V.V. Moisescu, Cartea Iov, pag 159


Adunare 4 Aprilie 2021

6 aprilie 2021

La moartea lui Gabi Luncă

5 aprilie 2021

După ce a cântat mulți ani pentru lume, după întoarcerea la Dumnezeu a cântat doar muzică creștină.
Invitată uneori la televiziuni, nu s-a rușinat de Numele Domnului Isus, ci cu multă înțelepciune a îmbrăcat mesajul Veștii Bune în melodii lăutărești și a pătruns, vorba lui Traian Dorz, acolo unde „noi nu mai putem pătrunde”:

„Zburați cântări în patru zări
Pe dragoste și unde, pătrundeți voi
Pe unde noi nu mai putem pătrunde !
MĂRTURISIȚI pentru Hristos
Convingeți conștiința, că totul este-n veci frumos
Când biruie Credința.” (T. Dorz)

Prezint aici doua astfel de cântări:



Vă rog stimați cititori ai acestor rânduri, DACĂ VREȚI SĂ COMENTAȚI PE FACEBOOK, să țineți cont că după învățăturile lui Dumnezeu din Biblie, „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata„, deci după moarte nu mai vine vreo iertare, indulgență, sau slujbă care să-l ierte pe omul păcătos.
Această încredințare a avut-o și Gabi Luncă, de aceea s-a împăcat cu Dumnezeu atât timp cât a trăit.
Sunt convins că și-ar fi dorit ca cei ce-i ascultă cântările, să asculte nu numai melodia frumoasă, nu doar vocea inconfundabilă, ci și cuvintele, care îndeamnă pe fiecare ascultător la pocăință față de Dumnezeu.
De aceea vă rog, nu scrieți la comentarii: „Dumnezeu s-o ierte!”
A iertat-o.


Adunare 28 Martie 2021

4 aprilie 2021

Ridicolul etichetelor și gloria comunicării

2 aprilie 2021

…între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 1 Corinteni 1:11-12

…sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.” 2 Timotei 2:9

Nu este un lucru mai rușinos și mai ridicol pentru creștinătate decât sectarismul.
De la cele mari și istorice, (căci nu cunosc secte mai virulente și mai tupeiste în Europa decât bisericile autocefale), până la cele mici, fiecare grupușor își are ierarhia Lui, piramida lui cu papa propriu din vârf și respectivele anateme care se rostesc și se distribuie ca săgețile și tirurile pe un front de luptă neînțeles de privitori.
Dar mai sunt și alianțe, părute fericite, când cei „ai lui Pavel” se înțeleg cu „cei ai lui Apolo”, (dar fără să renunțe niciunul la eticheta lui), formează o „alianță” și par mari în ochii lor.
Rușinea e doar mai mare.
De fapt există stări rușinoase de plâns, dar există și rușini ridicole, de tot râsul, când rușinea vine din multă îngâmfare amestecată cu prostie din belșug, nu știi care pe care se laudă.
Să dau un exemplu, trebuia să fie o postare: „iubită biserică”, dar o pun aici ca paragraf, e destul („de rușinos/ridicol”).
Sunt ani buni de când pe meleagurile virtuale, un pastor vestit pe nume IȚ a trecut cu arme și bagaje de la baptiști la penticostali. El zicea că la carismatici, nuanțe. (Nu comentez că omul era securist din tinerețe, dificil de dovedit, greu de lămurit.)
Dacă cunoști istoria României, nu te miri, era la modă la boieri trădarea, treceai de partea celuilalt.

Ca răspuns la „trădare”, un alt vajnic pastor baptist din Bihor (dinspre Cluj, zona mea) a scris un articol, alt pastor din America a scris ceva de profeții lui Baal, revistele românești și blogul unui cunoscut profesor au găzduit postarea.
Vuia netul, „ce mai freamăt, ce mai zbucium”….
Nu trec mulți ani, poate doi-trei, când cunoscutul profesor a venit la una din cele mai mari biserici penticostale din orașul meu. El baptist.
Pe șustache, pe tăcute, fără anunțuri la rve sau altfel.
Doar că eu, având obiceiul ca seara să ascult o predică, două pe la biserici, pe net, navigam de la una la alta să găsesc ceva vrednic și dau de om.
M-am frecat la ochi, nu-mi venea să cred. Între „prorocii lui Baal”!
Își marca schimbările de „puncte” ale prezentării (și de instrumente muzicale) cu expresia „iubită biserică”.
Stop, stop, mi-am zis, ori ești „iubită biserică”, ori sunt „prorocii lui Baal”? Dar mi-am zis numai mie și poate la doi-trei, acum vouă. Întrebând, am aflat cam care e tariful (sau era înainte de covid), al unei predici, nu mai conta eticheta.
Ridicol.
Cum pot niște bancnote să transforme „prorocii lui Baal” în „iubită biserică”?

Cât de ridicole par etichetele.
Gata cu exemplul.

Ce facem cu ridicolul?
Nu cred că profetic avem ce face.
Babilonul religios este copia Babilonului politic, urmarea dorinței oamenilor de a se uni „în diversitate”.
Chiar după Babel și după apariția translatorilor, visul Uniunilor e visat de multe minți fierbinți.
Unde e ridicolul în toată treaba? În etichetă.
De fapt în lipsa acelei descrieri a ingredientelor, acel tabel de nutrienți prezent pe orice produs alimentar.
Cele mai multe etichete religioase nu descriu decât nutrientul diferit, chichița prin care se deosebesc de ceilalți și numai despre asta vorbesc, cu pancarta asta defilează. Restul poate fi apă chioară, nimeni nu-ntreabă.
Am meditat la etichete mult și v-am scris și vouă din Betleem, după ce vizitasem En Ghedi, pe undeva între Muntele Ispitirii și izvorul lui Elisei, pe la jumătatea postării).
Citez:”Eu urăsc etichetele.
Nu ceea ce este în spate, mai ales pe oameni, pe oameni îi iubesc pe toți, mai ușor sau mai greu, dar etichetele le urăsc aproape pe toate cu o ură sinceră.
Mai ales cele care le simt că vor unii să le lipească pe mine. Sau pe care le văd pe alți oameni. Unii le poartă cu mândrie inconștientă.
Mă declar întotdeauna doar creștin când sunt întrebat.
”De care?” …se insistă.
Sau: ”unde mergi la biserică?”
Eticheta ”creștin” nu place nimănui, unii cred că așa ceva nici nu există.
”Trebuie să fi de vreun fel, dar nu vrei să spui.”
Pe cei ce insistă să mă întrebe, îi bag în ceață și mai tare, le răspund ce-mi trece prin cap atunci fără să caut să-i conving de ceva
Știu eu ce are el în cap?
Pe ce zidesc o convingere?
Este timp? 
Am aflat aici în Israel că pe lângă termenul de convertire (la religia evreiască) sau de trecere la starea de evreu practicant, ei mai au și termenul de desconvertire, pentru asta folosesc ceva de genul: reîntoarcere la întrebări.
Cum ar fi că cei convertiți au certitudini, iar cei neconvertiți au doar întrebări.
Cât privește etichetele sau eticheta mea, prefer să îi las pe oameni la întrebări (confuzii) sincere, decât la convingeri proaste.
O confuzie mică adăugată unei confuzii mari, nu e nici o catastrofă.
Căci ce poate spune o etichetă, sau ce este o etichetă?
O etichetă este un cuvânt pus din lene a minții, pentru a condensa în câteva litere un buchet de prejudecăți.
Și iată că am dat o pildă, și am și pus definiție la etichetă, definiția este mai bună decât eticheta, iar pilda mai bună decât definiția.
Domnul Isus a folosit etichete mai deloc, definiții puține și pilde din greu
.”
Așa că etichetele și etichetații vor rămâne, n-avem ce face, Babilonul va fi nimicit de arătarea Domnului Isus, nu de o postare pe blog.
Dar ce faci tu, care ai citit totuși postarea de pe blog?
Vei mai rămâne etichetat? Vei rămâne în Babilon?
Căci mai este o cale, un biblică, cea necunoscută de lume, cea îngustă, cea disprețuită.
Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus...” Coloseni 3:17
Să nu faci nimic în alt nume, sub altă etichetă, decât în Numele Domnului Isus.
Nu să lipești, nu să cumperi, ci să dezlipești, să renunți la altă etichetă.
Sau pare simplu.
Când cineva vrea să placă lui Dumnezeu, va căuta să se conformeze cu ce scrie în cartea Lui.
Iar acolo nu scrie de alt nume, decât numele de creștin, numele Domnului Isus:
-să slăvească pe Dumnezeu în numele acesta
Desigur îmi veți vorbi despre comunitate, despre nevoia de a fi împreună, despre legalizare, despre săli și vă va duce mintea la industrii. Pe mine să nu mă luați cu voi în drumul minții voastre. Comunitate da, industrie ba. Mă uit în Noul Testament și nu văd un dinar cheltuit pe o cărămidă, nu văd o drahmă dată ca salariu la vreun pastor.
Oamenii nu au nevoie de etichete, nici Dumnezeu, dar clădirile au nevoie de proprietari persoane juridice, iar ierarhiilor le trebuie cod fiscal și cont bancar. Deci etichete.
De aceea țin acest blog gratuit, nu că n-am 10 euro pe an sau 30 să cumpăr un Plan și să profesionalizez aspectul, chiar mă și pricep, dar vreau să dau și un exemplu de cum se poate vesti Cuvântul fără bani și fără plată ca și în cântarea 634 din Cântările Evangheliei.
Mai demult era mai greu, ca să poți sluji altora, ca să poți fi ascultat trebuia să mergi într-o sală unde stăteau mai mulți oameni ….și tot așa. Aceste săli aveau șefi, care te lăsau sau nu.
Când respinșii erau destul de tari, făceau alte săli, cu alte etichete și tot așa…dintr-o neputință.
Cunosc un sat în ardeal care are 7 biserici și nu sunt nici maghiari, nici nemți în sat, șapte confesiuni românești, de fapt șapte etichete.
O istorie de 2000 de ani a umplut o geografie a pământului cu milioane și milioane de „biserici”, de săli, toate etichetate, toate cu pretenții, dar Dumnezeu nu de acești mastodonți are nevoie, nici de muzică profesionistă, nici de doctoranzi în teologie examinați de preoți catolici și ortodocși, brrrr! Dumnezeu are nevoie de suflete fierbinți care să ardă de dor să-L slujească sub comanda Fiului Său.
Duminică la adunare, am auzit o pildă cu un flautist din orchestra împăratului chinez. Bietul de el, nu știa să cânte, dar cumva a ajuns în orchestră și…mima. Până într-o zi când împăratul și-a arătata dorința de a-i asculta pe fiecare muzicant cântând solo. Atunci bietul „flautist” s-a sinucis.
Munca este în comun, dar judecata este separat, personală.
„Comunitatea”, de fapt „etichetatea” dă un anume confort, ca al flautistului din pildă.
Dar judecata nu se va face pe etichete, nu va fi cu orchestra, ci solo.
Nici nu va fi un rai baptist și unul penticostal.
Omul cu articolul (este și acum articolul pe blogul lui) putea să meargă la penticostali și chiar suna frumos „iubită biserică”, dar după ce rezolva problema etichetei, după ce ștergea articolul și-și cerea scuze. Fabulez.
Ridicole și rușinoase moșteniri.
Din fericire există gloria Cuvântului, Cuvânt care se rostogolește cu viteza luminii în ultimele două decenii.

Nu socotesc întâmplător faptul că pandemia a venit doar după ce tot omul de pe pământ ține în palmă un telefon deștept cu care poate vorbi aproape gratis cu cine vrea și poate asculta ce vrea. Chiar tu, prietene, poate ești unul din cei trei din patru oameni care-mi citești postările pe telefon, nu pe comp. Ține de gloria înțeleptului nostru tată, care și-a ținut îngerii răzbunători în cazarmă până toți oamenii au avut acces la ecran.
Revoluția tiparului de pe vremea lui Gutenberg va fi depășită în amploare de revoluția informatică, de trecerea Cuvântului de pe hârtie pe ecran și din tipografie în eter. Sau a depășit deja.
Vă scrie aceste lucruri un om care a fost urmărit ca un tâlhar și ca un hoț pentru 3-4 pagini fotocopiate, zeci de oameni m-au urmărit, și asta doar acum 32 de ani. De atunci, nu doar libertatea peste țările Europei de Est a venit, ci slobozirea Cuvântului din ghearele hârtiei, în zborul ca de lumină al razelor internetului.
Și nu numai din ghearele hârtiei, ci și din ghearele popilor și din cuștile etichetelor, din ridicolul etichetelor.
Gloria Cuvântului constă în puritatea Adevărului Său, în indestructibilitatea argumentului, a logicii din spate și a deducției pe care o generează.
Iar acest Cuvânt, fiind acum liber de milenarele cătușe ale clădirilor, are dreptul să lepede bulendrele uniformelor închisorilor în care a fost ținut.
Ce să facem „în Numele Domnului Isus”?
Să vestim Cuvântul Său.

Atât de mult mă bucur că am ascultat la vremea potrivită de cei mai bătrâni și mai înțelepți ca mine, care m-au învățat să rămân pe viață neînscris nici într-un cult și așa să-l slujesc pe Dumnezeu.
Dacă ar trăi ei acum să vadă cum canalele de Youtube și blogurile, paginile de Facebook au umplut lumea și puterea etichetelor e afectată grav.
Iar puterea Cuvântului se arată în Gloria cu care renaște precum pământul dă afară florile primăvara.
Falimentul etichetelor, dezbrăcarea de putere a domniilor ce poate să însemne decât glorificarea Cuvântului.
Nu-l scoateți pe Dumnezeu din ecuația aceasta în care vedem că distanțările sociale coincid cu posibilitățile de infinit de rapide apropieri virtuale. Doar un Dumnezeu plin de dragoste și de asprime, putea ca un tată bun să reseteze lumea copiilor Săi, ca să și-i apropie de El.
Socotiți o binecuvântare faptul că puteți vesti Cuvântul pe net și faceți-o!
Lăsați etichetele, vestiți în Numele Domnului Isus!
Și nu doar să le lăsați, lepădarea etichetelor să o faceți și ieșind în mod real de sub autoritatea ridicolă a celor care susțin aceste proiecte satanice, aceste șubrede invenții în numele cărora sug arginți.
Dacă Apostolul ar trăi astăzi și ar scrie o scrisoare, în primul capitol asta v-ar spune, ca mine: „…..între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!
Cuvântul glorios nu are nevoie deloc de etichetele zdrențăroase și etichetele nu au cum ajuta Cuvântul care le condamnă.
De partea cui rămâi tu dragul meu?





Adunare 21 Martie 2021

24 martie 2021

Adunare 14 Martie 2021

21 martie 2021

Cea mai bună educație este înțelepciunea lui Dumnezeu

18 martie 2021

Un documentar despre huteriții de acum din Canada:

„A-ți păsa sau a nu-ți păsa”.

Pentru cei care iată, de aproape 13 ani ați urmărit acest blog, cu siguranță ați dat de postările mele despre huteriți. Am tradus marea lor cronică timp de 2-3 ani, și am publicat-o aici.
În drumurile noastre prin Europa, ne-am abătut prin Slovacia de mai multe ori, la Velke Levare și Sobotiste, am vorbit cu urmași ai huteriților, am urmărit pe internet ceea ce au scris alții despre ei și lucru de căpetenie, am găsit pe net un articol care dovedea că ei au fost se pare modelul luat de Comenius atunci când a scris Didactica Magna și a extins învățământul general la lumea întreagă. (va urma)
Așa că dacă azi sunt în lume milioane de grădinițe, școli generale și licee cu învățământ obligatoriu, acest lucru se datorează preluării de către Comenius a modelului huterit. Școli și mai ales universități existau și înainte de Comenius, (chiar cuvintele Lyceum și Academia provin din greacă, erau numele unor grădini în care anumiți profesori au înființat școli) dar grădinițe și școli generale nu s-au pomenit până la Comenius. Ideea ca toți copiii să facă școală a fost atât de bizară până la 1670, doar copiii de nobili beneficiau de oareșicare educație dată de profesori particulari, dar această idee a educației generale învins (vorba cronicarului: birut-au gândul) la argumentele bine structurate ale lui Comenius din Didactica Magna, astfel încât astăzi toată lumea citește și scrie. Aceste idei Comenius le avea de la huteriți, huteriții fiind prima comunitate din lume unde de la începuturi, din anii 1500 învățământul a fost obligatoriu de la vârsta de 3 ani.
Da, huteriții au „inventat” grădinița de copii, acum 500 de ani.
Ei nu dețin proprietate privată, o consideră păcat, trăiesc în colonii de 100-150 de persoane, lucrează în comun, educă copiii pentru a sluji lui Dumnezeu. Afirmația: „cea mai bună educație este înțelepciunea lui Dumnezeu” am luat-o din acest documentar.
Evită în mod insistent egoismul, ca fiind păcat și cultivă ingăduința, predarea voinței, condiții necesare pentru viața în comun.
Au reușit să trăiască așa timp de 500 de ani.
Originea lor geografică este prin văile care se scurg din Alpi spre Italia, unde de sute de ani existau valdenzii, un fel de prereformați, creștini care refuzau autoritatea bisericii Romei și credeau Biblia. De acolo datorită persecuțiilor au emigrat spre nord.
Adunați prin anii 1500 în ceea ce azi este Cehia (Moravia de atunci) din toată Europa, au fugit pe la 1620 în timpul războiului de 30 de ani în Slovacia, apoi în Transilvania până pe la 1770, de unde au emigrat în Țara Românească unde au stat 3 ani, de acolo în Rusia până pe la 1870, din Rusia în Statele Unite până la 1918 și de 100 de ani sunt în Canada.
Asta a fost pe scurt istoria lor.
Activați traducerea automată pe Youtube.



Apărarea Evangheliei

13 martie 2021
Înregistrare din adunare 7 Martie 2021
Apologia, sau apărarea evangheliei înseamnă capacitatea de a explica tot Planul lui Dumnezeu

Vorbirea de duminica trecută are două părți: în prima parte am explicat puțin termenul și contextul, în partea a doua am exemplificat cu un text din Osea 12.
Introducere, despre apologie min 0:00
Text biblic 1 Petru 2:19-3:18a min 0:50
A fi creștin nu este o religie, ci o națiune min 3:50
Ca adunare să nu dorim să ne asemănăm cu statele, cu instituțiile min 5:39
O idee nu este adevărată dacă o rostește cineva care are prestigiu min 6:33
Nu trebuie să fim relevanți pentru cei din jur min 7:37
Ne face bine omului nostru lăuntric să suferim min 8:43
Noi avem la dispoziție asistența îngerilor min 9:33
Păcatul împietrește, nesimțește min 14:07
Să nu întoarceți rău pentru rău este teroare pentru firea pământească min 15:40
Este voia lui Dumnezeu să suferi pentru bine min 20:37
Apologia=a da un argument, o logică, un răspuns min 21:23
Nu prea vezi bătrâni fericiți, dar cine are nădejdea învierii este fericit min 22:52











Înregistrare adunare 28 februarie 2021

8 martie 2021

Carte sau film?

6 martie 2021

-Ai citit cartea asta?
-Am văzut filmul.
E un dialog des auzit, des purtat.
Recent am citit cartea „Lista lui Schindler”.
Schindler, neamțul „bun” care a salvat în jur de o mie de evrei din Cracovia, angajându-i la fabrica sa.
Cartea stătea la coadă pe raft, o răsfoisem, dar doar după ce am vizitat Cracovia de 4 ori, după ce într-o seară de toamnă târzie sub poarta pe sub care intrau trenurile în Auschwitz Birkenau am văzut și auzit un grup de evrei bocind,
cântând, nu știu, cu glasuri moderate, am înțeles realitatea tragică a legăturii dintre evreii de azi
și moartea strămoșilor lor și mi-am dorit să citesc cartea.
Și filmul este pe net, are peste 3 ore.
Când am fost la Cracovia am văzut semne spre „fabrica lui Schindler”, cunoșteam subiectul, dar n-am vrut să merg ca snobul să vizitez ceva despre ce n-am citit.
Acum am citit mai întâi cartea și apoi am privit și filmul.
Filmul e mult mai slab ca și cartea.
Și cam așa e întotdeauna.
(Oare nu putea Dumnezeu să ne lase un film, nu o carte?
Putea, că e înțelept:…așa pe un colț de cer să fie ca un ecran și acolo să se deruleze continuu filmul Lui.
Dar cred că și dacă ar fi așa, oamenii ar întoarce capul și nu s-ar uita la film, sigur ar decreta că numai bigoții privesc acel film și că trebuie să te uiți în altă parte. Așa e și cu cartea Lui.)
Odată că dacă n-ai citit cartea nu înțelegi filmul, apoi că filmul ia din carte poate10%.
Filmul nu conține gândurile oamenilor, nume, date, e greu să le vezi în film, ca regizor trebuie să inventezi dialoguri ca să verbalizezi gândurile. Asta strică la film, și la lungime și la originalitate, pui ce n-a fost.
Cartea Lista lui Schindler e carte-document, e mărturie.
Despre martorii lui Dumnezeu, despre evrei.
De ce nu ne-a lăsat Dumnezeu un film, ci o carte?
De ce a scris că „ferice de cine citește”?
De ce? Pentru că Dumnezeu se definește pe Sine: Cuvântul, nu imaginea.
Cu (filmul și cartea)Unortodox a fost la fel, deși mai întâi am văzut filmul pe Netflix și recent am citit cartea.
Iar cartea e mult mai bună ca filmul. Gândurile unei fete crescută în ramura hasidică a evreimii cu toate limitările și cu ciudățeniile ei.
Acum mai am o pereche carte-film: Dezinformarea, de Pacepa.
Cea mai ieftină armă, gheara de aramă a împărăției a patra: minciuna. Este și carte și film. Minciuna că armă de război.
  Mă întorc la închipuirea cu filmul pe cer. Că oamenii nu s-ar uita și dacă Dumnezeu ar derula un film pentru ei. Dar oare creația ce este? E mai mult decât un film, ne-a pus Dumnezeu de la naștere să trăim căldură și frig, durere și ușurare, iubiri și frici, emoții și liniști, îngrijorări și bucurii, slăbiciuni și tării, smeriri și îngâmfări, toate ca „imagini” ale Persoanei Sale, suntem copiile Lui, copiii Lui.
Toți oamenii.
Răzvrătiți și rebeli, înșelați și cu capul întors de la Tatăl, cu urechile surde, cu ochii orbi, atrași de jucăriile, scamatoriile și circul dușmanului Lui.
Nici realitatea vieții ca un teatru real în care trăim pe viu, nici admirarea istoriei și a prezentului ca un film pe care-l privim ca pe un ecran nu ne vor face să înțelegem pe Tatăl.
Trebuie să citim cartea Lui, s-o înțelegem, să-I înțelegem iubirea și asprimea Tatălui, motivele pentru care ne împinge și ne restrânge, ne copleșește cu iubire în tinerețe și pe cei ce nu se pocăiesc îi lasă să culeagă roada nesiguranței și disprețului pe care l-au semănat toată viața.
Dacă nu înțelegem gândurile Creatorului, degeaba privim filmul creației, degeaba trăim realitatea creației.
Niciun film nu poate face ce face o carte: să descrie în mod descriptiv gânduri, motivații, și mai ales justețea unei decizii.
De ce Dumnezeu este drept?
Cât este de atotcuprinzătoare dragostea Lui!
Voi da un singur exemplu: foarte mulți din cei cu care discut pe net și resping Biblia, afirmă că motivul respingerii lor este faptul că au găsit în Biblie un Dumnezeu crud, un Dumnezeu care poruncește unor împărați să distrugă cu desăvârșire cetăți cu mii de locuitori în ele sau țări întregi. Un Dumnezeu care este dragoste cum poate să facă așa ceva? se întreabă mulți.
N-au citit bine, n-au citit destul, n-au citit atent.
Ceea ce au observat ei este doar actul de justiție, nu cauza condamnării.
Ca și cum cineva ar nimeri în evul mediu la condamnarea la moarte a unor ucigași în piața centrală a unui oraș medieval european și privind execuția l-ar prinde mila de „bieții condamnați”.
Dacă nu știi câți oameni au omorât aceia, vezi doar o parte a „filmului”.
Toate „exterminările” din Biblie au fost acte de justiție.
Dumnezeu a pedepsit inechitatea socială și cauzele ei: idolatria, viața în pofte, traiul după plăceri.
Citiți bine cartea lui Dumnezeu, gândurile Lui, ca să înțelegeți bine Voia Lui.
Căci Dumnezeu „…are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.”


O durere necurmată în inimă

27 februarie 2021
„Legătura de iubire,
Dându-mi drept la toți cei dragi,
(:Vreau să-i smulgi de la pieire
Și spre Tine să-i atragi:).” V.V Moisescu (cântarea „Nu pot crede că-ntâmplarea…”)

„... simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Romani 9:2-3
Pribegind zilele trecute pe net am dat de cântarea asta și am ascultat-o de câteva ori.
Cuvinte frumoase, doar că cei ce au publicat, au scris fără să verifice că textul este de Traian Dorz.
Nu „suna” a Dorz,… așa că „hai să verific”, mi-am zis.
M-am dus imediat la Indexul general al cântărilor fratelui Niculiță.
Era acolo în volumul 1 din Cântările Domnuluii:
Intuiția nu m-a înșelat, cântarea este de fratele Moisescu, nu de Dorz.
Și am căutat mai departe la Cântările Betaniei, unde am avut o surpriză, erau două cântări pe aceeași melodie, nr 58 și 59. Voi reveni mai jos.
Așa cum l-am cunoscut pe Cristi, un om care evita monotonia și rutina, șablonarea și lipsa de logică, și tatăl lui, V.V. Moisescu era la fel, un nonconfomist pe toate planurile.
O întâmplare auzită despre Moisescu: deși a fost doar creștin fără afiliere confesională, era invitat adesea prin adunările baptiste din Arad. Cunoscând idolatrizarea amvonului și a bisericii de către baptiști le-a dat un tratament.
Hai să divaghez.
Crescând într-o adunare mică baptistă la țară, fără amvon, (era o masă acolo, cu câțiva bărbați în jur și o mulțime de băbuțe), îmi amintesc de această idolatrie, dar n-am receptat-o așa atunci. (Încă o divagare, băbuțele erau multe văduve de război, căci noi am fost în Ardealul de Nord, pe granița Dictatului și statul maghiar a trimis la ucis pe front sute de mii de tineri români din Ardealul ocupat, 45 din ei nu s-au mai întors, dar astea le-am aflat mai târziu. Gata divagarea la divagare.) Timpul de adunare era împărțit pe vremea aceea în trei: ora de rugăciune, cu 4 îngenuncheri (bărbați, femei de două ori și copii), studiul biblic (sau ora duminicală) și serviciul divin. Acest serviciu zis divin (numit înainte de război „slujbă dumnezeiască”) era socotit cel mai sfânt timp. Bunicul (pastor) se ridica din locul lui și tot în locul lui, la colțul mesei, îngenunchea și se ruga în tăcere un minut-două, timp în care noi așteptam. Apoi citea Biblia cum se cuvine, cu toți ridicați și apoi ne așezam și rostea predica care încheia ziua și mai ales noi copiii ne bucuram când auzeam slobozitoarele cuvinte „Adunarea este liberă”. Desigur fără amvon și biserică, nici acest teatru nu ar fi fost posibil. Gata și divagarea.
Și acum tratamentul lui Moisescu: cunoscând sanctificarea amvonului de către baptiști, a urcat odată în acel „loc sfânt” cu pălăria pe cap și a predicat așa spre oroarea audienței.
Tot lui îi este atribuită și o replică tot într-o adunare baptistă, la sfârșitul programului, după ce pastorul a rostit „adunarea este liberă” a întrebat tare: „De ce n-ați lăsat-o liberă de la început?” cu referire desigur la felul biblic de a participa orice frate la slujire.
Cartea Cântările Betaniei este o mostră din acest nonconformism al ideilor lui Moisescu. Cel mai bine se vede în textul cântărilor Betaniei, să luăm cum am promis aceste două cântări.
Și pentru că îmi place să fac slujba de jertfă cu temeinicie, dau textele ambelor cântări, iar pentru că din 1938 până acum „tiparul” a ajuns gratuit, voi desfășura referințele biblice la note de subsol fără restricții de spațiu:

Cântarea 58:
PENTRU AI MEI

1) „Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai mei1
Cum deci, ar putea uitarea
Să m-abată de la ei?

Ref1: O Isuse-n cartea vieții
cred c-ai scris și pe acei
cari acum din „locul morții”
mi i-ai dat să fie-ai mei.

2) Ref: De aceea chiar și-n ceruri
Vreau să fiu cu toți ai mei
căci de dor nespuse goluri
aș simți de n-ar fi ei.

3) Dacă voi sosi la tine
Neșt’ind soarta a lor mei
ți-i voi cere prin suspine
până vor sosi și ei2.

4) Legătura de iubire
dându-mi drept la toți cei dragi
vreau să-i smulgi de la pieire
și spre tine să-i atragi3.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu chiot4 fi-va cântul5
când cu roadă am să-l strâng6.

6) Voi avea puteri în ceruri
lumi întregi să rânduesc
dar cu ce-aș putea de-a pururi
pe ai mei să-nlocuesc?7

7) Și cereasc-Apocalipsă
întrebând mi-ar arăta
că doar unul de-ar fi lipsă
ceru-ntreg l-ar aștepta.8



1 Ioan 17:24 „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu..
2 Luca 16:28 „căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin
Dacă bogatul necredincios se interesa de ai lui, cu atât mai degrabă noi.
3 Matei 8:5-6? „Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.
4 Psalmul 89:15 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Psalmul 95:2 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!”
5. Iov 38:7 „atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
6 Psalmul 126:4-5 „Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!  Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
7 Matei 16:26 „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
Matei 2:18 „„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau
8 Apocalipsa 6:11 „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

A doua cântare pe aceeași melodie
Cântarea 59 din Cântările Betaniei
se intitulează PENTRU AI TĂI, cu referire la faptul că trebuie să ne rugăm și să mijlocim atât pentru „ai noștri”, rude, prieteni, apropiați, cât și pentru „ai Domnului”, frații de credință.

1) Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai Tăi
de aceea depărtarea
nu m-abate de la ei.

2) Ref: O, Isuse vreau de-acuma
să-Ți slujesc cu toți ai Tăi
căci din dor de Tine numa
uit de mine și de-ai mei.

3) Fi’nd trecut în Cartea Vieții
cu răscumpărații Tăi
depășesc ținutul morții
și-i primesc ca frați ai mei.

4) Legătura mântuirii
n-o socot că e-n zadar
căci în loc de golul firii
simt iubirea făr-hotar.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu câtă slavă-i cântul
când în Numele-Ți se strâng.

6) Casa ce durează pururi
cu nimic n-o-nlocuesc
căci ea nu e doar în ceruri
ci de-aci s-o locuesc.

7) Scumpa Ta „descoperire”
întrebând-o mi-a răspuns
și de-atunci pân’ la răpire
Tu în totul Mi-ești de-ajuns.

Vă las cu înregistrarea de la care a plecat meditația și căutările mele,

O parte din urmașii lui Constantin și Victoria Dincă, (12 copii, 91 de nepoți, peste 220 de strănepoți, 5 stră-strănepoți) cântând cântarea care a fost „motto”-ul bunicilor lor.

Nașterea unui copil este sfârșitul unui proces de 9 luni de zile de „purtare” în pruncului în pântece.
Nașterea din nou este tot așa sfârșitul unui proces de purtare („vă port în inima mea” Filipeni 1:7) în inimă, de suferințe ale nașterii („Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19), de eforturi, efortul părintelui ce dă naștere („Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” 1 Corinteni 4:15) Acest efort este lupta cea bună, luptă care se câștigă înainte de câmpul de luptă, la instrucție, instrucție zilnică: citirea și învățarea Cuvântului (ascultare de Comandant) și rugăciune (raport zilnic) și apoi sfat, îndemn, mustrare, etc. date altora, educația creștină propriu-zisă.
Trebuie să ne antrenăm atât pentru „ai noștri” cât și pentru „ai Domnului” prezenți sau viitori, simțire, durere, lacrimi, rugăciune, afecțiune.
Desigur, o variantă tâmpă și redusă a lucrurilor o oferă te(hn)ologia calvinistă a „momentului”, moment când când mortul devine viu, fără educație, fără mustrare de cuget, fără frământuri de conștiință și fără rugăciune de mijlocire, căci „dacă Dumnezeu alege?!” Cu alte cuvinte, nu mă rog, nu îi învăț, nu mă rog pentru ai mei, ci aștept că „Domnul să se atingă de inima lor”. Bătrânii Dincă, cei de la minutul 6:18 din clip n-au cunoscut teologia calvinistă și de aceea s-au rugat zilnic pentru copiii, nepoții și strănepoții lor. Au purtat această durere, acest plâns, aceste lacrimi până la moarte și la seceriș vor cânta.
Ca și fost calvinist, (port încă cicatricile și urmările acelor vremi) vă îndemn pe cai care încă cochetați cu acest lichior teologic, să vă treziți. Dacă mai cunoașteți astfel de bețivi, să-i îndemnați și pe ei să se trezească.
Întristați-vă și plângeți!







Înregistrare adunare 14 februarie 2021

19 februarie 2021

Protocolul ceresc

15 februarie 2021

Articol important, articol de referință. Am fost nevoit să fac un rezumat biblic (nu e complet desigur, departe de asta) al regulilor cerului, pentru ca cei „cerești” adică cei ce cred pe Cel ce s-a coborât din Cer și cred Cuvântul trimis de Cel ceresc să știe cum trebuie să se comporte „în cer”. Și chiar cei care nu știu și ajung să citească, să înțeleagă că orice autoritate vine de la Dumnezeu, care este sursa ordinii cosmosului.
Acest articol conține reguli de comportament în prezența lui Dumnezeu. Nu, nu în biserică, pentru că Dumnezeu nu locuiește în biserici și temple, El locuiește în cer și în inimile (sufletele, cugetele) celor cerești, adică în cei ce cred.
Sunt câteva reguli simple, de bun simț adunate în acest mărunt articol, din diferite locuri din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar acest scurt articol și destul de tehnic, poate mai asemănător cu un paragraf de instrucție militară sau de protocol de stat decât cu o „învățătură creștină” cum se numește acest blog, se vrea o portiță deschisă spre cer, să lase o proiecție din splendoarea cerească peste mințile noastre, splendoare pe care înțelegând-o să ne potrivim sufletele pentru a ne conforma cerințelor cerului și a fi acceptați acolo.

1. Dumnezeu nu doarme niciodată.
2. Dumnezeu poate asculta miliarde de cugete în paralel, el nu are ca noi oamenii, un singur fir de gânduri succesive.
3. Dumnezeu nu este singur în cer, El este înconjurat de îngeri și chiar Fiul, Domnul Isus stă la dreapta Sa.
4. Îngerii par a fi extrem de numeroși, dar la un rang inferior nouă celor ce credem. Sunt numiți chiar slujitorii noștri. (Trebuie să stăruim asupra îngerilor ca să înțelegem protocolul ceresc, mare parte din acțiuni se petrec din pricina lor sau pentru ei. Chiar existența noastră ca creștini, suferințele și traumele prin care trecem au ca scop în parte și „educarea” domniilor și stăpânirilor din locurile cerești” adică a îngerilor.)
5. Există îngeri buni (ascultători) și îngeri răi (răzvrătiți). Există chiar o căpetenie a îngerilor răzvrătiți (Satan) care comunică în mod permis cu Dumnezeu și au autoritate (tot permisă) asupra noastră. Fără aceste explicații nu putem înțelege suferința, suferința profeților și a Domnului Isus, propășirea răului.
6. Noi oamenii putem aduce cereri înaintea lui Dumnezeu, respectând un anumit protocol și înșir aici câteva reguli (nu pretind că toate):
7. Numai cine cere capătă.
8. Atât cererile cât și îndemnurile sau învățătura se fac „înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor aleși” adică tot ce fac cei credincioși este „spectacol” pentru îngeri, ei se uită la noi.
9. Îngerii doresc să se uite la noi, o fac cu plăcere.
10. Îngerii învață de la noi, ajung să cunoască prin noi „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”.
11. De aici derivă o concluzie extrem de importantă a acestui articol: protocolul ceresc trebuie respectat nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar iubi, ci tocmai pentru că cei ce-L iubesc pe El trebuie să-și dovedească dragostea respectând „protocolul” sălii tronului, protocol admirat de miliarde de îngeri.
12. Rugăciunile sunt poarta de intrare a oamenilor în cer și la rugăciune se referă expres „protocolul cerului”.
13. Fac încă o paranteză și mai adaug ceva: Dumnezeu este fericit. El stă în cer și coordonează de exemplu nașterea a aproximativ 50000 de oameni pe zi din care aproape 10000 de chinezi. Cam un om pe secundă vine în lume. Și toți vor beneficia de bunătatea lui Dumnezeu.
14. Din clipa nașterii, apoi de când zice „mama” sau „tata” bebelușul crește și aduce fericire celor ce-l cresc, iar când prima dată privește în sus și zice Tata, aduce fericire Celui ce I-a creat și pe el și pe părinții lui. Așa că protocolul ceresc nu este ceva lipsit de sentiment sau suspans.
15. Când zice prima dată „Tată”, când cheamă pe Domnul, atunci copilașul devenit adult deschide timid ușa cerului, la acest moment se referă acest articol.
16. Rugăciunea se face în ascuns, în particular, cu ușa încuiată. Parada, sinagoga, scaunul dintâi, colțul uliței, filacteriile late, fața sluțită și vorbele multe nu fac parte din protocolul cerului.
17. Datorită faptului că cerul este un loc activ, un loc al ascultării și judecății, rugăciunile urmează un traseu special și sunt ascultate nu doar de Dumnezeu, ci în același timp de Domnul Isus și de îngeri.
18. Îngerii de multe ori sunt trimiși să slujească celor ce se roagă sau celor pentru care se roagă unii, adică chiar să împletească împrejurări și să creeze condiții favorabile unor anumite evenimente sau să împiedice alte evenimente. Acest lucru ei îl fac la porunca și trimiterea lui Dumnezeu, iar în neștiința lor (ei sunt duhuri slujitoare, robi, nu fii, „robul nu știe ce face stăpânul„) ascultând și rugăciunea și porunca de a executa ceva, ei cu adevărat învață Înțelepciunea nespus de felurită a luI Dumnezeu.
19. Cel ce se roagă trebuie să fi înțeles relația de autoritate și subordonare din cer și să fi respectat și pe pământ relațiile de autoritate derivate din cer. De exemplu relația soț-soție. Sau iertat-vinovat.
20. Dacă nu-ți iubești soția, nu poți apela la dragostea de Tată a Celui ce vă este Tată la amândoi și rugăciunea ta va fi împiedicată, mai sunt piedici pentru rugăciune, e tot un fel de protocol, să nu fi nepregătit atunci când ceri, că nu vei primi.
21. Prima accesare a protocolului ceresc de către fiecare om este pocăința, acest moment este un prilej de mare bucurie în cer: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” Luca 15:7 Desigur bucuria este atât a lui Dumnezeu, a Domnului Isus cât și a îngerilor aleși (buni).
Acum probabil înțelegem mai bine :”Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” Matei 7:7-8, așa e protocolul ceresc. Chiar dacă Dumnezeu știe mai bine dorințele și nevoile noastre, chiar dacă „nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu Doamne îl și cunoști în totul…” nimeni nu capătă nimic fără să respecte protocolul.


Interfața cu Dumnezeu

15 februarie 2021

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” Matei 23:13
Clericii+bisericile+slujbele sunt socotiți de majoritatea oamenilor „interfața cu Dumnezeu”, așa-i socotește lumea, dar oare așa este?
Dumnezeu ne spune în Biblie că interfața cu Dumnezeu e Cuvântului Lui: „fața Domnului”.
Să lămurim.
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
Acesta este subiectul postării de azi, al jertfei mele pentru voi: care este „fața Domnului”, interfața noastră cu Dumnezeu?
Clerul, popii/pastorii, bisericile, slujbele pe de o parte sau Cuvântul lui Dumnezeu/Biblia pe de altă parte?
Argumentul dintâi: cum explică Dumnezeu prin pilda lui Moise care își acoperea fața, că „fața lui Moise” este de fapt „cuvântul lui Moise”, deci fața interfața lui Dumnezeu este Cuvântul Său explicat și făcut înțeles?
” ....fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, ….noi …..nu facem ca Moise care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. 14 Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. 15 Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. 16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17 Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Fața lui Moise/citirea lui Moise este citirea Vechiului Testament, slava Domnului/chipul Domnului este în mod evident citirea Noului Testament, asta înseamnă a privi slava Domnului. Cuvântul, Biblia este interfața noastră cu Dumnezeu. Mergem mai departe.
Cuvântul nu are nici o putere în nimeni dacă nu este cunoscut, meditat, analizat, lăsat să taie (căci e o sabie) ca și atunci când te dai la o operație să fi tăiat, să opereze, căci e viu, să fie înțeles. Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu este o hrană a minții, a cugetului, este dat ca să te gândești toată ziua la el, să-ți umple viața, să nu mai vezi nimic mai prețios decât asta. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia conține Planul lui Dumnezeu, plan care îl are în mijloc pe Hristos, pacea noastră care va uni toate lucrurile în sine la sfârșitul vremurilor.
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt lucruri grele de înțeles. Iar când ceva trebuiește înțeles, se vor găsi destui „greoi la auzit” care nu vor înțelege sau vor căuta o cale mai ușoară. Aceștia vor căuta să simplifice, să ocolească greul, să evite efortul înțelegerii, mai ales a unor lucruri grele. Și așa apare ritualul, simplitatea, prostirea și clericul care înșeală și ia banii enoriașilor cu ele.
Să spui că cineva devine transformat instant, divinizat, îndumnezeit, prin atingerea altcuiva, sau prin atingerea unui obiect, prin semnul crucii, prin punerea mâinilor, prin prezența într-o clădire, prin purtarea unei haine sau prin plata unei taxe, fără nici o implicare a cugetului, a analizei, a meditației și a dorinței de îndreptare este un grad primitiv de prostire.
Iar a da și bani pentru ca cineva cu „puteri” să-ți facă asta: să-ți facă slujba, sau sfințirea, sfeștania, dedicarea, binecuvântarea, este un grad și mai jos de coborâre de la standardele divine, un întuneric mai gros, dovada înșelării totale.
Duminică (14 feb) am vorbit la adunare din Isaia 46, „Bel se prăbușește, Nebo cade (idoli babilonieni)” despre idolatrie, despre ducerea idolilor în spate, în timp ce Dumnezeu ne duce pe noi în spate. (O să pun înregistrarea cât pot de repede.)
Clericii și slujbele împreună cu templele au devenit idoli, locul unde se oprește privirea omului, locul de unde omul nu merge mai departe, de unde nu vede mai încolo. De ce să vadă? Lui i s-a făcut ritualul, e „transformat”, e „atins”, a trăit „experiența” așa că poate sta toată viața departe de drumul credinței, în parcarea voinței proprii. Cine socotește că clericii și slujbele sunt interfața, rămână cu siguranță cu banii luați și fără nimic, fără Dumnezeul pe care crede că-L cumpără.
Realitatea este cu totul alta: Dumnezeu vine la interfață cu noi nu prin slujbe, ci prin Cuvânt.
Și vine nu de acum, ci de 3000 de ani.
Acum nici nu mai vine, Cuvântul este complet, nu se mai poate adăuga nimic și trebuie citit, analizat, crezut, verificat atât cât este, pentru că este complet.
Cuvântul lui Dumnezeu este interfața cu noi oamenii, așa ni se descoperă El, iar o altă interfață este rugăciunea, așa ne deschidem noi înaintea Lui.
Interfața divină e lucrul la care se gândește fiecare om când își amintește de Dumnezeu. Expresia din Corinteni „noi toți privim slava Domnului” se referă la ceea ce citim, de exemplu, când citim prorocii din Vechiul Testament, ei „vesteau mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
Să nu ne oprim la imaginea de fațadă a vreunei interfețe false, să nu ne hrănim cu satisfacția înșelătoare a unui ritual, (dimpotrivă, să le evităm în totalitate), ci să aprofundăm Cuvântul, să-l cunoaștem, căci „cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:25

PS. După ce am început această postare (am scris-o în câteva zile, câte-un pic) am ascultat duminică seara puțin din programul unei biserici unde am auzit expresia „prezența lui Dumnezeu” și s-a cântat ceva legat de privirea „chipului Domnului”, dar contextul era evident mistic, nimeni nu se gândea la Biblie cântând.
Dacă cineva crede că scopul acestor postări este contradicția, se înșeală, este un scop mult mai nobil: iluminarea, discutarea, lămurirea, clarificarea prin punere în discuție. Dacă cineva nu este de acord, poate comenta negativ la subiect, dar cu argument.



„Dar țara lor este plină și de idoli…”, despre religia populară

6 februarie 2021

Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.” Isaia 2:8
Doamne-ajută.”, „Să ajute Dumnezeu pe toată lumea și să ne ferească de rău.„, „Dumnezeu să ne ajute pe noi, păcătoșii” și alte „rugăciuni” de acest fel sunt cele mai des postate comentarii la postările pe care le public pe cele două pagini de FB pe care le administrez: https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ și https://www.facebook.com/Citeștebiblia-1755967537981921/.
De cele mai multe ori șterg aceste comentarii, dar unele, care au o anumită nuanță în plus, le las și mai intru în dialog cu câte un comentator pe care îl „simt” din ce scrie că are un cuget treaz sau împotrivitor.
Cei cu „Doamne-ajută” nu sunt nici treji, nici împotrivitori, sunt cum e mai rău: indiferenți, inerți.
Pe pagina FB Vestea Bună postez și promovez mai mult pentru credincioșii biblici (probabil mulți din voi, cei ce citiți blogul, așa ați ajuns aici), iar pe Citește Biblia pun și promovez  postări creaționiste și mesaje pentru „creștinii nebiblici”, (că nu-i pot numi necreștini), încercând să înclin cugetele spre credință. 
Mai ales pe această a doua pagină am comentat mult și am dialogat cu zeci sau sute de oameni, așa că mi s-a conturat o imagine „medie” a cugetului „comun”, a religiei „comune”, religie pe care-o are toată lumea și cu care toată lumea e mulțumită: s-o numim „religia populară” sau „creștinismul popular”.
Și pe omul care-o practică, să-l numim „creștinul popular” sau „românul religios”.
E țara mea, sunt rudele mele, colegii mei, împărtășim aceeași țară, aceeași climă, aceeași conducători, aceeași istorie, mergem la aceleași școli, lucrăm în aceleași firme, sau spitale, sau instituții, folosim aceleași drumuri și totuși cât de diferită ne este adesea viziunea. Pot scrie la persoana întâia plural.
Românul religios crede în Dumnezeu, în „Bunul Dumnezeu” un Dumnezeu despre care a auzit câte ceva, n-a citit nimic, că la Biserică i s-a zis că numai popa are dreptul să citească și să explice Biblia. „Bunul Dumnezeu” nu pedepsește, nu cere nimic, nu deranjează și nu este deranjat, stă la biserică în spatele lui popa probabil, pe-acolo de unde se-aude cântarea, din altar și ca să mergi la El scrii un acatist, îl trimiți lui popa și popa se roagă tarifat pentru „cauza” ta. Știu c-am amestecat limbajele, așa am vrut.
Românul religios crede în slujbe, în servicii clericale, în supranaturalul lor, în magia popească, cu tot teatrul și toată ridicola expunere de mișcări, veșminte, temple. Desigur dacă întrebi (nimeni n-o face), unii ți-ar explica că fiecare pas, fiecare colț de veșmânt are o explicație, dar nimeni nu-ntreabă și nimeni nu explică, că pe nimeni nu interesează. Dar absolut toți cred în efectul binefăcător al slujbelor. Trei momente: nașterea, căsătoria și înmormântarea nu se pot face fără „slujbă”, dar pentru cei mai religioși oferta e largă și gradată: sfeștania locuințelor și mașinilor, mai nou a firmelor, parastase, pelerinaje, etc. Peste tot se fac slujbe.
Religia populară nu pune accent pe argument, pe Biblie, pe logică. (Aici greșesc un pic, că tot logică e și să spui că nu pui accent pe logică.) E vorba mai degrabă de un refuz al aprofundării a orice pentru rămânerea în zona de confort mental care nu te angajează. Superficialitatea e voluntară, e voită: cât timp zici că nu știi și nu trebuie să știi, nimeni nu te va întreba de ce nu știi sau de ce nu faci ce trebuie. Și de aici, din superficialitate se deschide un sac larg de posibilități de fraudă morală, ca zestrea fetei babei. Și idolii încep să fie ciopliți, turnați, împodobiți.
Idolul templu. E plină România de sate prăpădite, fără canalizare, eventual cu un fir de asfalt îngust, mai nou fără oameni, dar aproape în fiecare sat este o catedrală, adesea iluminată arhitectural noaptea.Parcă e și concurs, dacă ortodocșii au avut biserică mare și acolo s-au înmulțit pocăiții, aceștia și-au făcut biserică mai mare. E cazul celebru din Benia, Suceava, unde un om a construit o catedrală în grădina casei părintești.
Captură de ecran din 2021.02.06 la 18.48.36












Idolul om. Persoană, om investit, cel mai adesea cleric, dar nu neapărat, se poate și „om cu puteri”, cu „daruri” depinde de mediu, de limbaj, „vasul”, părintele, pastorul,…prorocul. Când devine destul de puternic nu mai are nevoie nici de cult. (Chiar personajul cu catedrala de mai sus se pare că a fost exclus din cult pentru abateri (nu știu) și și-a revendicat catedrala, acum e în nume personal.) Cât de mult s-a ferit apostolul „ …întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.” 2 Corinteni 12, cei de astăzi nu se feresc deloc, dimpotrivă, le place să-i creadă lumea dotați și „vase”, să-i invite, pe față și prin față, să-i asculte și evident să-i plătească prin spate. Dacă se face altfel, rog să fiu informat.
Idolul cult. E cadrul, rama, mediul care păstrează idolii de mai sus. Nu insist asupra lui, dar insist asupra altui detaliu. Idolii populari nu sunt ortodocși și evanghelici, acestea sunt nuanțe. Atunci când trebuie să ne batem în temple, slujbe și popi, suntem români, suntem oameni, suntem păcătoși, nu ne ferim nici unii, nici alții ca să aibă cineva o părere mai înaltă despre noi, ba să aibă. Dăunăzi a umblat din ecran în ecran vestea dată de președintele unui cult că președintele țării dă o lege despre educație și președintele cultului cutare-mare și pastorul bisericii-mari nu e de acord și citez limbajul unui blogger:”Oare liderii evanghelici si credinciosii evanghelici nu ar trebuii sa fiarba de manie cand slugarnicul Iohannis, omul lui Merkel si al epavelor de la conducerea Europeana faciliteaza violarea mintala a copiilor romani prin asa zisa educatie sexuala de tip gender?” Nu cred că la acest tip de fierbere s-a referit apostolul când a zis: „în duh fiți fierbinți”. Cred că pentru președinte trebuie să ne rugăm și că în trupul acesta de cetățeni gemem apăsați, plini de dorința de a ne muta, nu de a face țara cortului nostru o tabără de beatitudine perpetuă.
Dar dac-a zis președintele cultului?
Sunt mari rușini: cultul, idolul, eticheta, templul, funcția. Rușini ale celor cu Biblia în mână, idoli scârboși de care nimeni nu se ferește, ba mai se și laudă cu ei. O țară plină.
Priviți un clip cu catedrala.

Biserica Benia, Suceava


Are Dumnezeu nevoie de așa ceva? Și e plină țara de astfel de temple.
Toate construite cică în numele unui Dumnezeu care a lăsat expres scris în cartea Lui că „nu locuiește în temple zidite de mâini„.
Tot ce este scris în Vechiul testament, îndeosebi în profeți, ca sentință împotriva idolatriei evreilor se poate aplica și idolatriei românilor, acestei religii populare, religie care nu îndreaptă ochii inimii spre Hristos, spre Planul Lui, spre Biblie, spre cuget, spre cercetare de sine, spre dreptate și pocăință, ci îndreaptă ochii trupești spre temple, apleacă urechile spre vorbitorii din ele, apleacă dragostea spre slujbe și slujirea spre „bisericism„, o palidă imitație a adevăratei evlavii (angajament). Cu astfel de măsuri nu se poate evalua decât idolatria, nu adevărata închinare, adevăratul creștinism, adevăratul angajament creștin.
Timotei, colucrător cu Pavel și cosemnatar a trei epistole: 2 Corinteni, Coloseni și Filimon, peste tot este numit „fratele Timotei”, nicio funcție.
Nu cumva trăim alt creștinism?
Nu cumva acest creștinism de locuri sfinte, de zile sfinte și de oameni sfinți e o formă, un fals în tot ansamblul lui?
Nu cumva în loc de cele 10 versete slogan din Noul Testament, ni s-ar potrivi mai bine scrierile profeților din Vechiul?
Nu cumva această pustiire a țării (plecarea tinerilor și golirea satelor, probabil în curând a orașelor) este o pedeapsă de același fel cu a evreilor din vechime?
Nu cumva corupția nu este o chestiune politică, nici de administrație de stat, ci una profund religioasă, legată intrinsec nu doar de popii rapaci de orice „cult”, nici de perpetuarea „tradițiilor” profitabile, ci de mine și de tine, cei ce poate îi hrănim sau poate nu vorbim destul împotriva lor?
Pentru că scopul Dumnezeului întrupat într-un copil culcat într-o iesle este și ca pe acest pământ cei numiți cu Numele lui să fie promotori ai eticii, justiției, dreptății și atenției pentru cel slab, bolnav, sărac și neputincios. Idolii slujesc ca mască iubirii de sine, egoismului și rapacității slujitorilor lor, de aceea sunt iubiți.
Iar țara noastră e plină de ei.
Vai de noi și de toate religiile noastre „românești” sau de import!


Ca niște șacali în mijlocul dărâmăturilor

31 ianuarie 2021

Înregistrare din adunare 31 ianuarie 2021.


Blogul ca jurnal

28 ianuarie 2021

Intră în al 14-lea an la vară.

La 14 ani am plecat din casa părintească. 14 ani, o lume, o eră.
În 2008, când am început blogul, trăiau tata, mama, mătuși, rude, frați și o grămadă de prieteni și da…de cititori.
De-atunci au tot plecat mulți și plecările lor împreună cu călătoriile noastre, căsătoriile copiilor (au plecat și ei de acasă), venirea nepoților (anul acesta ajungem cu voia lui Dumnezeu la 3) au împlântat jaloanele care îmi ușurează sortarea amintirilor. Pentru că eu sunt primul cititor al acestui blog.
Mai sunt evenimentele istorice, ca vulcanul din Islanda, despre care am scris, politice, economice sau religioase. Mă întorc câteodată la ele căutând pe blog ca pe un real jurnal.
„Oare ce-am scris atunci?”
Că se mai schimbă omul.
Judecățile de mai târziu nu sunt la fel, nu sunt proaspete, amintirile ruginesc.
„Jurnalul de Israel” este singurul jurnal-jurnal din blog, restul sunt tot jurnale, dar nu de călătorii prin țări, ci printre gânduri, printre oameni și fapte și răzgândiri.
Căci mai ales răzgândirile ți le amintești, ca și curbele la drumuri.
La Cluj avem curba morții.
Ce-ai văzut în stânga, după 100 de metri vezi în dreapta.
Da, mai am un fel de jaloane: trădătorii, momentul când i-am descoperit, tot un fel de moarte și plecarea lor din capul meu. Din cap i-am dat afară ușor, (sunt un călău și de gânduri) mai greu din relații, e greu să scoți otrava din ceai, dar … pot da lecții, sau învățăminte.
Uit, mai am jaloane: operațiile, ale mele, ale soției, venirea bolilor, un fel de mici morți bolile astea, tinda cimitirului. Mașina n-am schimbat-o de 10 ani și nu e jalon, că nu mă gândesc la ea.
Cărțile, alte jaloane, pofta de a le citi, de a mă lăsa cuprins de tăcuta înțelepciune a celui ce a scris demult, știind că peste 20 sau 200 de ani unul ca mine va gândi la fel ca el, dar cu un centimetru mai neștiutor, și grăuntele lui de lumină va lumina cotlonul meu de întuneric, într-o legătură ca cea chimică. Legătura asta scriitor-cititor e una din cele mai de seamă taine și forțe ale cuvântului. Mă gândesc la ea când ascult sau citesc profeții, când citesc istorii sau povețe, când scriu la rândul meu și vorbind apoi cu unul sau altul dintre cititorii mei, aceștia fac aluzie la penultimul paragraf al postării mele de acum două luni și atunci știu că n-am scris degeaba. E ca o cârdășie tăcută a unor negustori de înțelepciune pe o piață unde nu prea se caută marfa lor și amândoi știu asta.
Dar mă mângâi când citesc profeții biblici, nici „marfa” lor nu se caută.
Oare de ce evreii de azi nu dau nume de profeți copiilor lor?
Veți găsi evrei pe care-i cheamă Beniamin, Simon, Shmuel (Samuel), Saul, Avraam, Isaac, Cohen, Levi, Dan, Iuda, Mozes, Aaron, etc. dar nu veți găsi decât rareori evrei pe care să-i cheme Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Amos, Osea, Obadia, Mica, etc.
Păi, simplu.
Toți profeții (numiți de Domnul Isus robi, în pilda vierilor) au fost trimiși la vremea roadelor (perioada împăraților, apogeul țării căpătate în dar, a viei) să culeagă dreptate, cinste, ascultare, etc. N-au găsit, au fost omorâți chiar de „frații” lor, dar nu înainte de a-și lăsa cuvintele pline de reproș la adresa întregii nații răsvrătite.
Cum să dai la copilul tău numele unuia care numai de rău zice de tine?
Am răspuns.
Plecările cititorilor au fost tăcute, pur și simplu n-au mai comentat, n-au mai dat like, iar despre unii am aflat de pe net că au murit, despre unii după ani. E un jalon și ăsta, un jurnal.
Orice analiză a trecutului este ca o autopsie, desfaci, diseci, dar nu mai poți schimba nimic.
În anul întâi de facultate am fost cu soția (eram doar prieteni atunci) și cu o colegă de-a ei să vizităm sala de disecții. Nu erau opreliști. Pe o masă, după ce au dat un cearceaf la o parte, am văzut cadavrul, un țigan cu mustață, relativ tânăr. Cu o pensetă, colega soției a dat deoparte pielea de pe pieptul cadavrului, care era tare ca un carton, ca și cum ar deschide o cutie, apoi strat cu strat câțiva mușchi dinainte „feliați”.
Blogul e bun, e material de analiză, ai ce pune pe cântar, ai scris, citești, compari, tragi concluzii.
Câteodată mă gândesc că n-ar trebui să scriu, e treabă de îngeri, de slugi, nu de fii.
Ei oricum scriu cărți.
Dar alung repede ispita asta, scrisul e lucrul meu: „orice faceți cu cuvântul” apoi „cu fapta„.
Scrisul, îndemnul, povața, învățătura, explicația, argumentul, logica sunt hrana cugetului, jertfa „duhovnicească” (Doamne, ce cuvânt deteriorat) căutarea și răspunsul, „de aceea”-ul fiecărui „de ce” care ne-au fost date să le împerechem cu entuziasm.
Pentru că asta lipsește celor greoi la auzit, leneviți la ascultare și amorțiți la argument: entuziasmul căutării, adrenalina răspunsului, serotonina cunoașterii.
Citeam dăunăzi din Iov: „Dumnezeu … este puternic prin tăria priceperii Lui.” Iov 36:5
Oricine este puternic prin pricepere. Căutarea aceasta a înțelepciunii este secretul celor tari, celor ce rămân în picioare după ce vânturile au doborât pădurea.
Am fost acum 2-3 săptămâni cu soția la Beliș, prin Răcătău, să vă pun niște poze….
Avem o țară frumoasă.
Cu multe curbe strânse.
Și cu păduri doborâte de vânturi.
Că în pădure copacii se fură pe sărite, pe rărite.
Și când pădurea e rară de tot, o doboară vântul deodată.
Acum zece ani nu se vedea nimic de la Mărișel la Beliș, acum se vede tot:
Ziceam de cel ce rămâne în picioare.
Mai sunt jaloane în jurnal: vânturile, furtunile, smeririle.
Dar și minunile, ridicările, mângâierile.. (Despre astea nu scriu nimic, că și bucătarul mănâncă, și chelnerul, dar nimeni nu-i întreabă ce, clientul de la masă se gândește la ce se gătește și se pune pe masă.)
Eu mănânc cam din tot ce pun pe masă și de aceea blogul mi-e și jurnal.


Biserica: comunitate cu sau fără brand?

23 ianuarie 2021
Câteva gânduri la moartea lui Vasile Taloș

M-a ținut în brațe când eram mic, a fost prieten foarte bun cu fratele mamei mele, apoi l-am reîntâlnit în perioada armatei când cel mai mult mergeam la Iuliu Valaori la biserică. Mi-a adus cireșe în acea vară, prin anii 70, când a venit din Jibou cu un IMS la noi în sat. L-am urmărit și după ce am abandonat brandul și mai ales anul acesta am ascultat cu mare interes predica lui „Brand sau comunitate„.
Se simțea în vorbirea lui teama că vor pleca oamenii de la brandul de cult (aprobat și sprijinit de stat) la brandul de youtube (apărut și susținut de tehnologia IT).
Cum adică, tu, enoriaș la biserica din cartier, când sunt programe online la biserica ta, în loc să stai acolo, dai click la Genesis sau Cireșarii și la noi va fi cu una bucată viewer mai puțin și la respectivii cu una bucată viewer mai mult?
Invazia posibilităților online dă asaltul și vechile metode cedează intimidate.
Brandul de youtube bate brandul cultic, internetul bate amvonul.
Cred că asistăm la dizolvarea unui mod de comunicare, a unui mod de educare, a unui mod de viață și ia naștere sub ochii noștri, în acest sfârșit de eră profetică un nou fel de educație, un altfel de comunicare, de comunitate.
Dar la altă întrebare aș vrea să răspund eu: cât de biblice sunt cele două concepte care se luptă, brandul cultic și brandul de Youtube?
Nu sunt biblice nici un pic.
Pentru că ambele modele cad la examenul din 1 Corinteni 1: „fiecare din voi zice: eu sunt al lui Pavel, eu al lui Apolo„, eu cireșar, eu baptist, eu genesis.
Nu importă legitimitatea celui din spatele etichetei, elanul sau munca lui, ci pur și simplu faptul că astfel de etichete nu sunt bune, nu sunt biblice, nu sunt eticheta bună.
Eticheta bună spune clar: „Orice faceți să faceți în Numele Domnului Isus.” Singurul brand sub care avem voie și nevoie să luptăm și să defilăm. (Deși cred că timpul defilării n-a venit, parcă astfel de defilări și parade se compară mai mult în likuri și număr de likuri, decât lupte. Care e pluralul de la Like? Lichele.??!! Divaghez.)
Noi, ca creștini nu ar trebui să ne abandonăm steagul, Stăpânul, numele, onoarea numelui, nici pentru Cultul fără de care părinții noștri nu aveau drept de sală, nici pentru Brandul fără de care canalul de youtube va fi vizitat doar de 20 de cunoscuți.
Dacă Daniel ar fi avut canal de Youtube, cam câte vizualizări ar fi strâns?
De la cine? De la robi sau de la babilonieni?
Sau poate ar fi fost aruncat mai repede la lei.
Nu mai trebuia pândă multă.
Aceste nume: baptist, penticostal, etc, sunt cele mai rușinoase aspecte ale creștinismului ultimelor secole.
Măcar dacă ar exista un angajament real în spatele lor, dar nimeni nu mai crede în ele, dar nici nu le dă jos.
Jalnic.
Iar atâta timp cât aceste țarcuri există, dracul tare se bucură.
Are unde-i închide pe oameni.
Domnul Isus de 2000 de ani scoate oile afară din staul, din staule, ca să fie o singură turmă.
Tânguiala pastorului că frații din biserici locale stau pe net la „branduri” și se simt parte din „prinții și prințesele” sau „cireșarii” e justă pentru el, dar varianta cult nu e opțiunea bună, ambele tipuri de branduri ar fi acuzate de apostol, pentru că pur și simplu nu țin cont de standardul biblic.

Acum va zice cineva:”dacă ne zicem toți creștini, cum ne deosebim, că toți își zic creștini?”
Am două răspunsuri:
1. Foarte puțini își zic doar creștini.
2. Chiar dacă toți și-ar zice creștini, numai o parte ar fi, nu ar însemna că cei ce sunt cu adevărat ar trebui să-și dea alt nume. Existența conținutului falsul nu justifică falsificarea etichetei.
Concluzii:
-ar trebui ca fiecare creștin biblic conștient, fiecare adunare să „lepede codița” cum zicea fratele Moldoveanu și să își dea doar numele de creștin, fără brand ridicol ca cel de Cireșarii” (Doamne ferește!) sau „prinți și prințese” sau numele istoric al cultului amenințat de dizolvare de către rețelele sociale.
-comunitățile cu alt brand decât cel al Domnului Isus sunt nebiblice, atât cele vechi, cultele, cât și cele noi de genul bisericax.com
-e posibil ca un creștin sau o adunare să aibă pagină web sau facebook, dar să nu fie brand și acest lucru este de dorit. Am întâlnit la unele adunări românești din diaspora, dar și la multe americane, și la politcienii americani tendința de a lepăda culoarea confesională. Acesta este un lucru bun, chiar dacă se petrece de multe ori doar la nivel declarativ, cel puțin jena de a te lăuda cu ceva nebiblic se ivește.
Cam, acestea au fost gândurile la moarte unui om cu inimă caldă, incontestabil sincer în faptele și acțiunile lui, chiar și în predica dinaintea morții.
Vasile Taloș a plecat, modelul lui de biserică: „în case” a rămas într-un București pe unde se plimbă mai mult desfrâul decât virtutea cum spunea Goga după ce a fost la adunare la Tudor Popescu, a mai rămas predica lui și a mai rămas întrebarea: spre ce ne împinge Dumnezeu cu Covidul?
Covidul și Video-callul au apărut cam deodată.
Covidul ne închide calea deplasării fizice, video-callul ne deschide calea comunicării față către față.
Eu cred că lucrurile merg în direcția bună.
Dumnezeu dorește să cumunicăm, dar sub brandul Lui.
„….s-o umplut internetul de spiritualitatea voastră” se plângea un comentator la o postare de la mine.
M-am bucurat, s-a împlinit visul lui Ioanid: „s-aud lumea-ntreagă vorbind, de Domnul pe uliți!”
Cum nu poți opri omul să dea click, acum și popa dă degeaba sfaturi: „nu mai puneți mâna pe cărțile sectarilor”, că de paginile web ale sectarilor e greu să scapi.
Nu audiență ar căuta Ieremia, Isaia sau Domnul Isus dacă ar trăi în epoca Youtube, ci să spună cuvintele Tatălui.
Astfel de țel ar trebui să avem și noi, să spunem și să facem ca profeții (robii), ca Fiul.
Slăvit să fie Domnul!


PS Port de multă vreme aceste gânduri în minte, dar teancul de cărți de pe masă nu mă lasă să scriu. Am citit o carte despre masacrul din Rwanda,brrr, înfiorător, apoi am început cartea Nadejedei Mandelștam, Fără Speranță, mărturii din timpul terorii staliniste. Și mai sunt cărți.
Dar din când în când îmi calc pe inimă, biruie gândul, vorba cronicarului și-mi dă ghes inima și mai scriu, cum am făcut și în această zi,


Degradarea etică a omenirii după potop

14 ianuarie 2021

Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși

14 ianuarie 2021

Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?’  Tot aşa , cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Matei 20:15-16
Cât am stat în spital, m-am gândit la multe lucruri, versete, teme și dileme.
Unul din principiile de înțelegere ale Cuvântului divin pleacă de la conștiența existenței tainelor, a secretelor din Planul lui Dumnezeu. Iar acolo unde există un secret, unii îl cunosc bine, alții mai puțin iar alții deloc.
Certuri și neînțelegeri apar între cei ce cunosc doar câte-un pic dintr-o taină. Dacă n-ar ști deloc, n-ar pune suflet, dacă ar ști de tot, nu s-ar certa. Dar pentru că unele secrete se cunosc progresiv, gradual, unii le știu mai bine, alții mai puțin și apar neînțelegeri.
De aceea acolo unde un verset nu se înțelege bine sau deloc, trebuie să plecăm de la tainele mari: oare nu e legat de vreuna, că poate de aia e sens ascuns?
Taine în Biblie sunt câteva:
-taina împietririi evreilor
-taina Adunării
-taina lui Hristos (Adunarea)
-taina lui Dumnezeu (Hristos)
-taina Împărăției lui Dumnezeu
-taina Voii Sale
-taina Evangheliei
-taina fărădelegii
-taina credinței
-taina evlaviei (angajamentului)
Unele taine (secrete) se suprapun cu altele, pentru că toate fac parte din Planul tainic al lui Dumnezeu, ținut ascuns, dar descoperit în Noul Testament.
Taina e taină pân-o înțelegi, apoi nu mai e.
Cum se înțelege acest verset din titlu, cine sunt cei chemați, cine cei aleși?
Cu riscul să fiu pus pe rug pentru ce scriu, (fără scuza că mai sunt sub efectul anesteziei și al Tramadolului, deși după operație am meditat la ce vă scriu acum) îndrăznesc să afirm că textul se referă la evrei și la neamuri în mod diferit.
Aleșii sunt (la începuturi) dintre evrei, un număr mic, ceilalți au fost împietriți, chemații sunt dintre neamuri.
Acești puțini nu sunt dintre cei mulți, (cum ar părea), ci sunt împreună cu cei mulți.
În Adunare am fost chemați să fim una, puținii dintre evrei și mulții dintre neamuri.
E implicată taina împietririi evreilor.
Ținând cont de profeții, de împietrirea profețită, cum am arătat la istoria fariseilor, atâta timp cât o (mare) parte din Israel a căzut într-o împietrire, e clar că ceilalți sunt „aleși’ pentru mântuire.
Dacă nu se înțelege că evreii sunt împietriții și cei ce cred (atât evrei cât și neamuri) sunt prin contrapunere „aleși”, se vor aplica aceste apelative altor grupuri și grupări, separate de criterii desigur false.
Chemarea evangheliei se adresează însă întregii lumi, iar cei chemați sunt mulți.
Sunt două pilde unde găsim această expresie: pilda lucrătorilor viei și pilda nunții fiului de împărat.
Într-una, cei mulți sunt cei chemați la ceasul al treilea, al șaselea, al nouălea și al unsprezecelea (cei de la urmă) și cei puțini sunt „cei tocmiți cu un leu” (cei dintâi), în alta cei mulți chemați sunt cei de la răspântii și cei puțini nici nu apar, apare unul dintre cei „împietriți” care a fost aruncat afară.
Mai tâziu, când taina a fost dezvăluită, când idolatri din Efes au devenit creștini, apelativul „aleși” a trecut și asupra lor.
Ideea cu care trebuie să rămânem este că Dumnezeu a ales dintre toate neamurile un popor. Creștinii nu sunt o religie, ei sunt o altă națiune, diferită de cele formate la Babel.
Chemarea și alegerea mai pot fi două faze ale aceluiași proces.
Dacă la Babel oamenii s-au împărțit pe familii care vorbeau diferit, la rusalii s-au unit din toate popoarele spre a forma un popor nou.
Această apartenență la acest „popor nou” nu este dată nici de etichete, nici de nume, ci de perseverarea în credința primului ales, Avraam. Dacă ești bărbat, prin credință crești și devii fiu al lui Avraam, dacă ești femeie, devii fiică a Sarei. „Devenim” prin credința lui Avraam, urmași ai lui Avraam, nu prin declarare.
Chemarea și alegerea se „întăresc”, adică se confirmă, prin fapte. „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” 2 Petru 1:10
(gânduri din spital, de luna trecută. Pentru că atunci am fost sub efectul analgezicelor de după operație, confirm acum, cu mintea mai limpede ce am scris atunci și nu am publicat)


Costache Ioanid, poet între creștini, creștin între poeți

10 ianuarie 2021
Articol scris de Michael Iovin, fiul fratelui Mia Iovin, în ziarul Micro-Magazin, din New-York, 1987, la moartea lui Costache Ioandi

„De ziua Mulţumirii – Thanksgiving, s-a stins din viaţă, bogat în sărăcie şi strălucitor în singurătate, poetul creştin român Costache Ioanid. A fost coborât sub un mesteacăn între brazii şi şi păltinaşii opriţi în curmătura dealului de-o parte şi de cealaltă, orizontul ondulat, întrerupt doar de munţii cei mari, veşnic înzăpeziţi ai Oregonului. Din universul continuei sale suferinţe, sufletul poetului a trecut astfel în cel al continuei împăcări şi, la nunta sa, a căzut o stea.

Deşi restrânsă prin vicisitudinile sorţii la o circulaţie mai mult orală în zarea comunităţilor creştine româneşti, opera lui Costache Ioanid se bucură de o popularitate considerabilă. Poeziile sale străbat încoace şi încolo cu viteza gândului, pe foi volante şi pe bandă magnetică, sunt cântate la întruniri religioase şi difuzate în emisiuni radiofonice, fiind de mult intrate în patrimoniul neoficial al culturii religioase româneşti. Odată cu dispariţia autorului, afirmarea valorii şi semnificaţiilor acestei opere a devenit măsura probităţii intelectuale şi a simţului patriotic al posterităţii sale.

A zice Poet,  a zice Creştin şi a zice Român este rezumatul cel mai scurt şi mai cuprinzător al spiritualităţii de sorginte carpato-dunăreană. Dar a fi Poet Creştin Român înseamnă astăzi a purta trei cruci deodată – eterna damnaţiune a poetului, multisecularul martiriu al credinciosului, şi, în ultimele decenii, calvarul mistuitor de a fi român. Costache Ioanid  a ştiut însă de o singură Cruce, pe care a purtat-o nu ca povară ci ca steag:
El mi-e steag şi El mi-e soartă,
Eu îl port. Dar El mă poartă.
Cu cât vântu-I mai semeţ,
Cu-atât steagu-I mai măreţ.
Mic şi slab stegar sunt eu
Însă steagu-I Dumnezeu. (Dumnezeu e Steagul meu).

Avântul acestui imn militant cântat la numeroasele ocazii în ţară şi în străinătate, dă seama de calitatea de român a autorului care, deşi umilit şi terfelit în ţara lui, nu a pregetat să păstreze vie conştiinţa poporului său, încălzind-o la lumina cuvântului simplu dar bine ales, mobilizator:
„Dacă tu ai ochi să vadă,
dacă tu ai duh să creadă,
Iată steagul! Altul nu-i.
Pleacă fruntea-n faţa Lui!
Tu eşti lut. Şi lut sunt eu.
Însă steagu-I Dumnezeu!”

Scris şi popularizat în România, sub imperiul fricii generalizate şi al ateismului instituţionalizat, versul Iată steagul! Altul nu-i! întruchipează gestul purtătorului de ştafetă şi demnitatea unei personalităţi de elită al cărei crez nu a fost cel al capului plecat ce sabia nu-l taie. Dimpotrivă:
„Nicidecum, nicăieri, niciodată
gândul meu altui domn nu-l aştern.
În Isus viaţa mea e bogată,
Stea eternă în cerul etern!” (Nicidecum).

Nicidecum e replica poetului dată celor care, recunoscându-i talentul, l-au somat să-şi lepede credinţa. Fireşte, fermitatea lui i-a anulat accesul la notorietate publicistică şi i-a adus, în cele din urmă, exilul cetăţenesc. I-a asigurat însă preţuirea cea mai caldă în cercurile frăţeşti, dar, vai, cu o putere de înţelegere mereu mai prejos de sensibilitatea lui excepţională. Pe când se afla încă în ţară, i s-a publicat în America volumul Taine (Door of Hope, 1981), dar ar fi de aşteptat ca, în chip de omagiu, tezaurul manuscriseor sale de-o viaţă să fie cât mai degrabă restituit pe de-a-ntregul şi fără plată poporului român şi poporului ales căruia i se cuvine.

Inspiraţia lui Costache Ioanid n-a fost însă legată de setea de faimă şi de omagii. Nu pentru lumina rece a tiparului a compus el. Şi tocmai prin perseverenţa lui în deplină modestie va rămâne în memoria tuturor nu doar poet între creştini, ci mai ales un creştin între poeţi. Întreobsesiile sale poetice răsună pregnant o întrebare:
„Isus ne-a dat un Ghetsimani!
O Golgotă! Un nume
ce timp de două mii de ani
a’mbogăţit o lume;
Cuvântul care ni l-a spus şi azi în inimi scurmă;
Dar noi cu ce vom merge sus?
şi ce lăsăm în urmă?” (O, poate, mâine).

A răspuns într-un corpus vibrant cu timbrul unic al poetului cult (adică nu „popular” sau „naiv” ca alţi poeţi creştini). În rostirea lui ecourile literaturii române clasice şi moderne sună epigonic sau numai în sensul în care Eminescu însuşi s-a socotit un epigon. Prin contrast însă, Ioanid  nu a cântat pasiunile omeneşti, ci patima divină, nu avatarurile făpturii ci tainele firii şi nu l-a stăpânit delirul ci rigorile spiritului.
Centrul absolut al operei sale îl ocupă ISUS Mântuitorul, Cel revelat, iar minunile naşterii, morţii, învierii şi revenirii Sale, după o vreme. . .”


Păcatul nu este supranatural

9 ianuarie 2021
O pledoarie împotriva calvinismului

Păcatul e foarte natural.
E „natura” umană, cum se zice.
Firea noastră, pofta ei, a ochilor de carne, lăudăroșia vieții, lenea, curiozitatea morbidă, bârfa, certurile, toate sunt păcat, păcate.
Nu ni se cer revelații să păcătuim, nu facem slujbe și eforturi, ne vine.

Nici cugetul nu este supranatural, ne mustră.
Pe toți ne mustră, toți avem cuget.
Pe unii mai mult, pe alții mai puțin.
În orice om există o luptă între cuget și gânduri.
Gândurile tot mai deformate de filozofii care îndreptățesc, se luptă cu bietul cuget tot mai înnădușit de nelegiuire.
Nimic nu e supranatural până aici.

Nici Biblia nu e „supranaturală”, e o carte.
E în limba noastră, e text, sunt istorii, legislație, sentințe și da, multă profeție.
Istoria din Biblie se poate verifica, e confirmată de muzee, șantiere arheologice, texte antice și de bunul simț.
Legislația biblică stă la baza statelor, la fel sistemul punitiv.
Biblia se poate înțelege, de aceea a fost scrisă, să fie citită, gândită, înțeleasă.
Profețiile se pot verifica, mai ales că mare parte din ele s-au împlinit, unele cu date exacte.

Citirea Bibliei este iarăși un lucru natural, îl poate face oricine, sau ascultarea explicațiilor din Biblie.
Omul măcinat de păcat, de mustrările cugetului sau de greutatea religioasă poate dori să scape, și acesta este un lucru natural.
De unde începe oare supranaturalul?

Pentru că postarea a pornit de de aici, de la întrebarea:
de unde începe supranaturalul în mântuire? Ultimele zile am ascultat multe predici, întruna din ele un predicator spunea simplist că procesul mânturii este „o intervenție miraculoasă a lui Dumnezeu în viața omului.”
Măi să fie?
Nu zic, e o părere confortabilă, îți asigură o liniște netulburată: „înceapă Dumnezeu”!… să și termine, nu? Nu ai de ce te stresa de cel de lângă tine.
Dar e adevărat?
Omul păcătos nu are de făcut altceva decât să aștepte „supranaturalul” ca să vină ca vara trăznetul? (Și trăznetul vine după fulger și doar când înnorat.)
Și omul mântuit nu trebuie oare să-i poarte în inimă pe cei dragi, să-i „nască prin evanghelie”, ca Pavel pe Corinteni, să „sufere durerile nașterii” pentru cei păcătoși? Până „va lua Hristos chip în ei”?!
Afirmațiile astea cu supranaturalul necesar, scoase de teologi „care n-au ratat un prânz”, păstrează mințile într-un confort criminal.

Gândeam la asta dăunăzi, când întorcându-mă la lucru, mă aștepta fiul unui colaborator de la lucru, tatăl lui este un mare specialist în domeniul lui. Știam că e bolnav, tatăl. Leucemie, internat din nou la hematologie. Fiul a venit să mă roage dacă nu pot să donez sânge. Am mai donat, dar țineam minte ceva, am verificat la centrul de transfuzii pe net: „trebuie să nu fi avut intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni”. Eu am avut luna trecută.
Dar am povestit un pic cu băiatul, am urat sănătate tatălui și…atât.

Mi-am dat seama cât de natural ar fi fost să-i spun în cei peste 10 ani de colaborare naturalețea istoriei creației, a evangheliei, speranța viitorului. Nu i-am spus, că aveam ideea că a fi moral și corect e suficient să-i stârnesc interesul, eventual aș fi vorbit mai multe dacă mă întreba el. Nu m-a întrebat nimic niciodată, era fericit că-i plătesc facturile la timp. Acum regret. Am avut vagi discuții, știa că sunt pocăit, avea rude pocăiți și cunoștea ceva din Biblie. Odată, am mers la el la firmă și se auzea Vocea Evangheliei. Dar nu e destul, acum regret. Poezia „Mi-ai fost vecin și cumsecade” îmi răsuna în urechi!. Mult rău mi-a făcut calvinismul.

Și mântuirea este naturală. „Cine va crede”. Ce să creadă? „Ce ni se vestise.” De profeți desigur. „Crezi tu în profeți?” Nu întrebi așa ceva pe un „mort” prietenii mei calviniști, îi conduci pe oameni prin judecăți și profeții, prin pedepse și răsplăți până la cheia mântuirii: predarea sufletului sub autoritatea Celui ce ce S-a smerit că a încins un prosop și apoi S-a lăsat răstignit de dușmanii săi. Textele ce se cer crezute se pot citi natural în Biblie și fără revelații „supranaturale”, sunt scrise în limba română. E descriere, narațiune, ce s-a și întâmplat și au scris apostolii, Biblia adică. Natural, simplu, pagină cu pagină, fără intervenții miraculoase, că nu se poate. Să ajungă omul să creadă în pedeapsă și răsplată, în curățire și albire așa cum n-are ce face și crede în păcatul „natural”, păcat de care nu se poate lăsa. „și se va boteza„….cum? în apă? când? după ce citește Biblia și crede. Totul e natural. Dar durează, ia timp, zi de zi, plâns, explicații, rugăciune și de la capăt, nu chemări mistice în acompaniament de orgă, la sfârșitul unei predici cu mai multă emoție decât pildă, profeție și logică, în ambianța unui templu fastuos.
Vestirea evangheliei este muncă de demolare, de dezmembrare. 10 ani din viață m-am ocupat (pe lângă serviciu) cu dezmembrări auto, ocazional. Nu e ușor, deși pare. Lucrurile nu-s făcute să se dezbine fără efort. Nici diavolul nu-și lasă prada ușor, trebuie unelte și efort. „Noi dărâmăm izvodirile minții” e un proces, nu un moment. Dar e natural.

Natural este să fie ajutat omul să înțeleagă. Să fi fost făcut să vrea, să fi plâns cineva lângă el, cum a plâns Pavel la Efes lângă fiecare, cum s-a purtat cu ei ca un tată cu copiii lui, sau ca o doică. Natural. Să sufere cineva durerile nașterii lui. Să-l „nască prin evanghelie„, dar pentru asta să-l poarte în inimă înainte o vreme, cum își poartă mama fătul în ea. Să ajungă omul „natural” este să-și dea singur seama cât e de tare și ne „natural” păcatul din el și cât de strâns îl ține legat. Natural este să vadă în Biblie că alții au scăpat, că se poate.

Și de pe-aici doar începe supranaturalul. Când i se prezintă fiecărui om calea deschisă spre cer, prin Cuvântul venit din cer, care descrie „cerul deschis”, calea nouă și vie, posibilitatea de a cere direct lui Isus izbăvire și mântuire.
Când pentru prima dată omul cade pe genunchi și cere cu credință eliberare de păcat, pacea și liniștea, bucuria și încrederea pe care le primește sunt primele lucruri supranaturale. Dar până aici e un drum lung al cugetului și nu avem în Scriptură exemple de scurtături.

S-a răspândit și am fost și eu entuziasmat de rețeta mântuirii instant, prin revelație. Nu scrie „să vă dea un duh de descoperire”? Și n-am prea plâns nici eu lângă mulți, nici n-am prea dădăcit. Am așteptat s-o facă Domnul, „să-i cerceteze”. „Doamne atinge-te de inima lor!”, am crezut rugăciunea asta. (Cred că e catolică, în Biblie nu este așa ceva.) Dar era comod. Doamne iartă-mă!

Calvinismul și carismatismul au în comun această „scurtătură” a pretenției de supranatural. Calvinul zice: Domnul lucrează în om, iar carismaticul îi prezintă omului o lucrare instantă falsă a Domnnului: emoția. Fără Biblie și fără credință, fără proroci, promisiuni sau pedepse.

Pentru cel ce vestește Cuvântul lui Dumnezeu din dragoste de oameni și de Dumnezeu și fără alte interese, sunt o mulțime de argumente naturale care pot conduce sufletul spre poarta supranaturală a revelației și iertării, spre a cere singur mântuirea sufletului său, spre a-i arăta cum să ceară de la Dumnezeu el însuși, nu altul pentru el. Natural, așa cum v-am scris și eu vouă azi, desigur, celor ce ați ajuns cu cititul până la sfârșit.






6000 de zile

8 ianuarie 2021

6000 de zile mai am până voi împlini 70 de ani. Dacă le apuc. Moise spune în Psalmul 90: „Învață-ne să ne (dez)numărăm bine zilele.” Și că anii vieții noastre se ridică la 70. Și că să luăm aminte la urgia Lui Dumnezeu.

Nu am mai scris versuri azi, le pun pe cele de la 7000:
Am schimbat doar o cifră.

Doar 6000 de zile mi-au rămas,
tot mai probabile și tot mai rele,
și tot mai diferite de acele
ce le-am trăit până-n acest popas…”

S-au dus de-acuma anii de putere
cu zilele de cântec și de vis,
m-așteaptă anii (după cum e scris)
în care nu găsesc nici o plăcere.

Se-ntunecă și soarele și luna
alți nori și vânturi crengile-mi îndoaie
îndată dup-abia trecuta ploaie,
iar stelele nu se mai văd niciuna.

Măcinătorii s-au împuținat,
privesc prin două rânduri de ferestre,
ecouri de cântări și de orchestre
le-aud înăbușit și-ndepărtat.

Urmează anii-aceia când pe drum
mă sperii și mă tem de-orice-nălțime,
cum scris-a Înțeleptul din vechime
pentru neînțelepții de acum.

Țărâna se întoarce în pământ
precum a fost și cum e programat,
iar Duhul către Domnul ce l-a dat
se-ntoarce, să se-mbrace-n alt veșmânt.

Prin Moise, în psalmul nouăzeci
lăsat e scris că viața noastră zboară;
deci timpul să-l privim ca o comoară
că anii nu prea trec de șaptezeci.

Nu ani, ci zile să dez-numărăm
luând aminte la a Lui urgie
și-n zilele puține ce-o să fie
o inimă-nțeleaptă căpătăm.”

La urgie mă gândeam în 2018, dar nu m-am putut gândi la pandemie. Nu sunt profet.
Ce repede au trecut 1000 de zile.
Pentru cei care nu știți, acum vreo zece ani am început să-mi dez-număr zilele.
Atunci am scris postarea de 9000 de zile și o poezie, era 24 octombrie 2012.
Am scris și o poezie atunci.
A fost apoi postarea de 8000 de zile, în 19 iulie 2015.
Apoi, în 14 aprilie 2018 a fost postarea de 7000 de zile.

Dacă tot suntem cu versuri, pun și versurile de la 9000:

9000 de zile poate mi-au rămas,
poate nici atâtea, poate numai una
poate astă-seară fac al morții pas
poate astă seară îmi primesc cununa.

9000 de trepte să le urc mai am
tot mai tare omul dinăuntru mi-este
și-mi întinerește Noul meu Adam
ce le pare astăzi altora poveste.

9000 de fire: petecitu-mi cort.
zilnic se desșiră unul câte unul,
tot mai greu îmi pare carnea să mi-o port
moștenirea vieții lui Adam străbunul

9000 de jertfe-n locul Cel Preasfânt
să le-aduc pe-al Slavei aurit altar,
să primesc cum scrie-n noul Legământ
zilnic, măsurate bogății de Har.

9000 de zile rele și pustii
mi-ar fi calendarul vieții care-mi vine,
de n-aș cere-ntr-una și de n-aș primi
Har și-nțelepciune felurite-n mine.

9000 de zile crucea să mi-o duc
și să simt plăcere-n chin și slăbiciune,
să mă socotească: ”bun de balamuc”
și să-mi socotească vorbele: ”nebune”!

9000 de zile! și dac-aș trăi
chiar mai multe încă fără crucea Lui,
dacă nu le-ar umple felul Lui de-a fi
aș trăi zadarnic, rătăcit, hai-hui!

9000 de zile să mai număr sânt
poate mai puține n-am de unde știi,
să le număr bine, să vestesc, să cânt
Harului de slavă, laudă a-I fii.

Mâine se împlinește o lună de la ultima intervenție chirurgicală pe care am avut-o, a treia din viață, și cu fiecare anestezie generală se mai duce câte-un snop de neuroni.
Anul acesta, cu covidul, am devenit tot mai conștient că e posibil să nu mai fie 70 anii vieții noastre. Cei ce au ieșit din Egipt au pierit în pustie înainte de a împlini 60 de ani, a fost probabil tot vreun covid și atunci, tăia bătrânețea de pe listă.
Dar nimic nu poate elimina învierea din Plan.
Slăvit să fie Domnul.


Prezentare de carte pe Youtube: Eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți, Fernand Legrand

7 ianuarie 2021

În punctul în care am ajuns acum trebuie să demistificăm anumite practici sau experienţe care în viaţa multora sunt un derapaj inconştient de la Scriptură. Iată mărturia depusă de părinţii lui pentru un tânăr creştin autentic: când fiul lor a coborât din camera lui după ce a fost înaintea lui Dumnezeu în vorbire în limbi, s-a putut vedea pe chipul lui că în el se petrecuse ceva. Era aproape cum a coborât Moise de pe munte transfigurat de prezenţa lui Dumnezeu.
De necombătut şi convingător, nu-i adevărat? Aşa pare să fie. Dar, ca să credem aceasta, ar trebui să trecem sub tăcere tot ce am spus despre scopul vorbirii în limbi. Ar trebui să lăsăm la o parte faptul că acesta nu era un semn pentru credincioşi, că practicarea acestui dar nu era acordată tuturor şi că nu se zice nicăieri că trebuie practicat acasă, cu atît mai mult cu cît folosirea lui s-a terminat. Acestea sunt trei lovituri date de Biblie, fără să le socotim pe celelalte pe care nu le pot reaminti fără a trebui să zic tot ceea ce am zis deja.
Toţi cei ce se miră respectuos de asemenea experienţe nu-şi dau seama că Scriptura este ignorată şi ei se află în plin subiectivism, religiile orientale oferind mai mult în privinţa aceasta. Cei care au avut privilegiul să citească cartea Combats (Lupte) a părintelui Chiniquy, acest preot canadian care s-a convertit după cincizeci de ani de stat în Biserica Catolică, vor face bine să-i recitească, dacă pot, mărturia.
El relatează că, în viaţa lui de preot, clipele cele mai binecuvîntate, mai înălţate, le-a petrecut în adorare în faţa ostiei. Atunci a atins el sublimul. El se simţea transportat, înălţat, transfigurat. După convertirea lui, acest „sublim“ provenit din doctrina transsubstanţierii i-a apărut ca o nelegiuire. Şi totuşi ce înălţare de suflet, ce exaltare, ce mărturie!
citat, pagina 67

Prezentare de carte pe Youtube: Eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți

Un nou playlist pe canalul Youtube Vestea Bună: „Înștiințări profetice” Prima înregistrare: Criza imigranților(1). Cuvânt înainte.

3 ianuarie 2021


Voi trimite o mulțime de vânători…” spunea Dumnezeu profetului Ieremia acum aproape 2600 de ani, în Biblia care a început să se tipărească masiv doar acum 500 de ani, să fie citită de popoare care au început să fie alfabetizate acum 200 de ani și să fie tradusă spre aproape toate popoarele, doar de acum 100 de ani încoace.
Viteza împlinirii evenimentelor profetice ale istoriei crește exponențial și tot la fel ar trebui să crească și cunoștința noastră.
Ce cunoștință?
Cunoștință de Dumnezeu, de etica Lui, de dreptatea Lui, de Planul Lui și de cerințele Lui pentru noi.
Așa spunea mai târziu puțin de Ieremia, profetul Daniel, tot la dictarea lui Dumnezeu: în zilele din urmă „cunoștința va crește” și mai zicea că mulți vor citit profeția. Desigur, profețiile.
Numai cunoscând corect ce gândește Dumnezeu, ce vrea el să fim noi, ne vom putea alinia dorințelor Lui.
Identific în textul din Ieremia 16:16 exact acest proces de „exod” al evreilor spre Israel, exod început acum 120 de ani și numit sionism.
Pentru că ideea sionistă (ideea plecării spre Sion-Israel) este refuzată de majoritatea evreilor din diaspora, Dumnezeu, care scris aceste lucruri dinainte, folosește într-un fel forța pentru a-i sili să plece, la fel ca odinioară din Egipt.
Asta arăt prin acest scurt clip, că Dumnezeu îi ugărește pe evrei în Israel și prin imigranți.
Când am scris acele articole pe care le veți vedea în clip, nu știam nimic de covid, acum e mult mai clar.

Criza imigranților

Sunt de modă veche, dar nu mă las.
Revista mea la care am visat din adolescență, continuă. Visul meu.
Poate toate acele vise ar fi fost uitate și n-aș fi avut martori, dar băieții cu ochi albaștri au avut grijă să înregistreze. Cu siguranță și sunt și îngeri care fac același lucru acum.
Așa a fost scanat (visul) din una din scrisorile pe care i-am trimis-o soției atunci, (oricum le-au citit pe toate):

Din dorința mea de a face lucrul lui Dumnezeu, atunci am vrut să tipăresc o revistă.
Am reușit un pic, dar a venit revoluția.
Da, am lucrat și la prima revistă creștină de după revoluție, Alo se numea, în februarie 90 vindeam cu 3 lei bucata în fața la Librăria Universității, am dat 3000 de bucăți într-o singură zi, era coadă.
Acum blogul, canalul de Youtube și paginile de Facebook sunt „revistele mele”.
Cu „tentă” „strict religioasă”, cum corect au observat băieții cu ochii albaștri.


Voi încerca (nu promit) să păstrez un ritm al postărilor acestui playlist, cât și al prezentărilor de carte.
E necesar să treacă fiecare creștin de la faza de a gusta, de la superficialitate la aprofundare, la amănunțime, la „luare aminte și „băgare de seamă”.
Pe Youtube atrag atenția, pe blog stârnesc interesul și pe Facebook discut cu puținii cu adevărat interesați din mulții care scriu.
Slăvit să fie Domnul.
Socotesc un privilegiu nevisat ca să ajung după 32 de ani de la nivelul de adunat litere ca Gutenberg, la editare online text și video, publicare și promovare.
Pentru toate mulțumesc lui Dumnezeu care ne pregătește din timp pentru aceste vremuri.


Canalul de Youtube Vestea Bună

1 ianuarie 2021

Am avut timp liber și putere de lucru, așa că m-am ocupat câteva zile cu aranjarea canalului de Youtube Vestea Bună.

https://www.youtube.com/c/YoutubeVesteaBună


Am creat 8 Playlisturi (Liste de redare) pe subiecte:
-Pe urmele Apostolului Pavel prin Macedonia
-Pe urmele lui Alexandru cel Mare
-Pildele lui Dumnezeu
-Controverse
-Persecuții
-Urgii
-Profeții
-Mai mari ai noștri, probabil voi mai adăuga liste și cu siguranță voi adăuga videoclipuri la listele existente
Vă invit să parcurgeți listele și cu siguranță veți găsi mai ușor subiectele la care rezonați, fără să vă pierdeți în șirul cronologic de înregistrări.
Dați click pe Playlisturi și veți găsi această structurare.
Vă invit de asemenea să comentați la „Discuții” sau pe email: vesteabunamail@yahoo.com sau să vă abonați la canal.

După cum poate știți, răspund la comentarii și pe Facebook, pe cele două pagini:
https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ (pentru creștini) și
https://www.facebook.com/Cite%C8%99tebiblia-1755967537981921 (pentru evanghelizare)
Consider că nu există niciun altfel de trezire decât trezirea minții, iar aceasta se face prin înștiințări.
„...caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări.” 2 Petru 3:1
Înștiințările se referă la mai multe aspecte, după 2 Petru 3 :
1. Cel mai important aspect este de a ne aduce aminte „de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci” și deasemenea de „porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.”
2 Aducerea aminte a promisiunii venirii Lui
3. Amintirea potopului
4. Conștiența unei pedepse a omenirii prin foc
5. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
6. Cerul și pământul cel nou.
7. Înțelegerea exactă a Scripturilor
8. Vigilența față de cei ce caută să ne abată de la acest traseu mental


Armele și averea diavolului, 18 oct 2020

28 decembrie 2020
Explicație la textul din Luca 11:21-22

Ce treabă are bradul cu Nașterea Domnului Hristos? Alin Loloș despre idolatria din luna Decembrie

24 decembrie 2020

Dacă tu îi spui copilului și despre Moș Crăciun și despre Domnul Isus, când va crește și va afla că nu există Moș Crăciun, va crede la fel și despre Domnul Isus! Nu amestecați adevărul cu minciuna!
Faptul tu faci brad de la an la an. arată că e un stil de viață devotat lumii și sigur ești atat de libertin încât faci compromis în multe.
Tu vrei să trăiești după ce este clar scris în Biblie sau după mersul lumii?
Scrie undeva că Hristos Domnul S-a născut pe 25 decembrie? Sau scrie că trebuie sărbătorit cu brad, cadouri sau lumini?
Hristos Domnul e adevărata Lumină care luminează pe toți care au fost născuți din El.
De ce asociază lumea bradul de crăciun cu nașterea Domnul Hristos Isus?
Bradul de crăciun cel împodobit trebuie asociat doar cu un Tomberon.

Alin Loloș despre idolatria crăciunului, 10 dec 2017

(Menționez că nu sunt de acord cu toate punctele de vedere ale lui Alin, mai ales cu calvinismului lui (boală trecătoare socotesc) și cu faptul că a ales să poarte un nume de genul „Al lui Pavel, al lui Apolo”…)


Adunare 11 octombrie 2020

20 decembrie 2020

Testul focului

19 decembrie 2020

Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,  lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
Trec aproape zilnic, când merg la lucru, pe lângă o casă neterminată.
Am trecut și azi-dimineață. Știu povestea casei de la un vecin. Cineva a construit-o fără autorizație prin anii 2000 și apoi legislația s-a înăsprit și n-a mai fost posibilă „trecerea în legalitate”.
Probabil casa va fi demolată și se va pierde toată munca acelor constructori, toată plata lor.
Cât efort: să pui cărămidă pe cărămidă, să faci cofraj, să întinzi fier, să torni beton, dar fără proiect, fără verificare, fără cadru legal, dar bani, efort și entuziasm, da.
Casa asta n-a trecut testul aprobării inspecției în construcții, poate.
Probabil are vicii ascunse.
Ce folos de atâta muncă, dacă nu a fost în cadru legal?
N-a trecut testul.
Și m-a dus gândul la tot Clujul, cum se vede seara de pe Feleac, atât de spectaculos.
Conform Cuvântului lui Dumnezeu, „pământul cu tot ce este pe el, va arde„. Și Clujul tot.
Și casele cu autorizație, și cele fără.
Ce metodă are Dumnezeu de testat lucrările? Focul.
Focul judecății, cuptorul mâniei.
Aurul, argintul și pietrele scumpe trec de foc.
Lemnul, paiele și trestia ard.
La sfârșitul vremurilor, Dumnezeu va testa lucrările prin foc.
Ce ispită avem acum să devenim vizibili, (relevanți se zice acum) să ne vadă lumea, să fim băgați în seamă, să influențăm pe cei din jur! Ispita se transformă în a începe să construiești cu cele mai vizibile materiale: lemn, fân, trestie. Se construiește repede, se vede de departe, te laudă toți nepricepuții.
Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, e ilegal.
Constructorul care știe că lucrarea lui va fi arsă pentru testare nu este interesat de volum.
Nici de cifre mari, nici de săli mari, nici de donații mari, nici de multe like-uri sau mulți urmăritori pe canalele de media, ci de cu totul altceva: cum să fie plăcut lui Dumnezeu.
Iar lui Dumnezeu nu-i place lemnul, nici fânul, nici trestia.
Să mergem puțin la simbolistică, ce înseamnă fiecare element:
1. Lemnul era materialul de bază pentru idoli,Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi…” Ieremia 10:3-5
Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.” Isaia 44:13
Acestor idoli li se alocă puteri, au o vrajă asupra mulțimilor, lemnul reprezintă vrăjitoria religioasă, o cursă perfidă a sufletului.
Cercetează-te dragul meu: ești credincios sau religios? Ai credință în Cuvântul scris al Bibliei sau ești îmbătat de vrăjitoriile religioase? Ispita de a tăia lemne din pădure și de a construi cu ele e mare, să dau exemple:
a)-nu e destul să vestești Cuvântul cu simplitate, nu te bagă nimeni în seamă, ia să mergi la seminar, să iei titlu, să fi ordinat, să scrie înainte de numele tău: pastor, sau reverend, cum te privește lumea! Dar oare om nătâng, forța argumentului tău e mai mare dacă ai titluri? Sau dacă ești un nătărău și un încuiat religios, va schimba titlul sau ordinarea ceva? Dacă îți mai pui și o haină specială, un guler alb, vraja e totală.
b)-nu e destul să te aduni ca adunare în casa unui frate sau într-o sală simplă, obișnuită, care chiar poate fi folosită și la altceva în restul timpului. Nu, trebuie sală dedicată. Apoi sala se împodobește, i se pun semne și cruci, un mic turnuleț, apoi un turn mai mare și o cruce uriașă în vârf, un amvon grandios în mijlocul unei săli reci și respingătoare. Asta e vraja locului sfânt. A, am uitat de dedicare, ceremonia aia de sfințire a clădirii…care va arde. Mai sunt exemple.
2. Fânul reprezintă încrederea în oameni, în personalități, în nume și în mulțimi. Mă găndeam la nicolaiții din Efes, de ce erau eretici? Pentru că erau nicolaiți, și-au dat alt nume, ca „cei ai lui Pavel„, „cei ai lui Apolo„, secte și diviziuni. Ce reprezintă fânul? „….Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade…” Isaia 40:6-8
Fânul reprezintă oameni, mulțimi, grupuri, „căpițe”, identități folositoare celor ce le-au creat și le perpetuează.
Vizibile ca fârciturile.

Ce este o verighetă de aur, un inel sau un diamant pe lângă o fârcitură? Nimic.
Nici să nu povestim, n-ai ce arăta.
Când cineva stă în fruntea unei mari mulțimi care-l ascultă, autoritatea aceluia pare indiscutabilă.
Până la foc.
3. Trestia reprezintă autoritatea sau încrederea în autorități, în stăpâniri și domnii. Egiptul decăzut era numit o trestie: „…În cine dar ţi-ai pus încrederea…? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă,  care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului…” 1 Împărați 18:21
Astăzi avem culte religioase, partide politice și corporații comerciale, autorități ademenitoare, toate oferă diferite ierarhii, posibilități de urcare socială pe diferite paliere: politice, economice și religioase. Și fiecare ademenit urcă fericit pe scara lui, cu viteze diferite, de 3, 5, 7 fuștei pe viață, care-cum, producându-și adrenalină din felul cum dă și capătă laudă de la sau la ceilalți alergători spre nimic. Ca în vestitul filmuleț:

Happines, evident, filmul e dinainte de covid

În această lume de lemne, paie și trestii, să vrei să ai doar un giuvaer, o comoară mică, invizibilă, te face un exclus. Dar doar giuvaerul va trece de foc, doar cei care trăiesc cu gândul să vrea să fie doar plăcuți lui Dumnezeu, nu oamenilor. Nu contează cât efort ai făcut pentru construcția de paie sau lemn, contează dacă trece de foc ceea ce ai construit, dacă nu este vrăjitorie religioasă, încredere în oameni sau propășire corporatistă. Am scris ca să vă ajut să puteți selecta țelurile pe care le urmăriți!
Cu gândurile acestea am ajuns la serviciu dimineață și cu multe altele, acum când simt că prind puteri să pot relua activ postările pe blog. Fac în mod normal 11 minute până la lucrul, dar de când cu pandemia și mai puțin. Apoi am primit pe mail rezultatul testului histopatologic de la operația de săptămâna trecută: colecistită cronică litiazică. Rezultatul explică multe din starea mea din ultimii ani, mai ales că acum, după operație mă simt mult, mult mai bine decât înainte, atât că mă mai trag un pic firele, dar starea dinainte a fost tare rea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.
Aurul-credința, argintul-Cuvântul lui Dumnezeu și Pietrele Scumpe-relațiile cu creștini adevărați care învață pe alții, ar trebui să ne fie materialele de construcție ale templului ființei noastre.
Câteva întrebări pentru cuget:
Cu ce materiale zidești?
Ești pregătit de control?
Ești pregătit de testul focului?
Ești mulțumit că ești ca toată lumea și toată lumea este ca tine sau cauți să fi „plăcut lui Dumnezeu” tot mai mult?
Testul focului este foarte aproape. Semnul drumului lumii acesteia este „drum înfundat”:

Pentru noi, cei ce credem și așteptăm pe Domnul este ceva de genul:

…urmează plecarea.
Dacă cumva te vezi pe drumul greșit, construind cu materiale ilegale, la un proiect fără viitor, te îndemn să te pocăiești înaintea lui Dumnezeu, să-i ceri iertare, să-ți mărturisești neputința și greșeala, să intri în legalitate cu Dumnezeu, să cauți îndreptarea vieții tale, timpul pocăinței expiră.








Adunare 4 octombrie 2020

14 decembrie 2020

„Mie trebuie să-mi spui adevărul întreg! Sunt soția ta!”…la plecarea sorei Domnica

7 decembrie 2020

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmul 116:115


Am citit de atâtea ori și mi-a prins atât de bine istoria „dezconvertirii” unui proaspăt „convertit” din om obișnuit în informator al viclenei securități. Acest pasaj e absolut unic în istoria acelor ani de teroare: să-ți pui nu problema vieții, nu problema supraviețuirii familiei, să nu te gândești la avantajele copiilor, să te gândești să spui adevărul. Erau anii 50 după război. Cui îi păsa de adevăr într-o lume a mascaradei instituționalizate și a prefăcătoriei generale?
(Inițial am pus o poză care mai este pe acest site, cu ei amândoi în vârstă, dar apoi am luat un print screen cu poză cu ea tânără. Cred că Dumnezeu nu va învia bătrâni, adică nu va fi nimeni bătrân la înviere, cred că vom fi toți în plinătatea puterii, poate de aceea îi va zice „trup de slavă”. O țin minte pe sora Domnica mai mult pe pat unde a stat în ultimii nouă ani și unde am vizitat-o de fiecare dată când am fost în State. Dar cred că e drept să pun această poză, care probabil e de pe vremea războiului. Ziceam că o vedeam țintuită pe patul din care nu s-a dat jos nouă ani și în timp ce o ascultam vorbind cu prospețime, cu claritate, cu vigoare și cu o limbă română impecabilă aveam în minte acest verset: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11)
Verticalitatea acestei femei care și-a luat credința în serios, (credință ce i-a fost coloană vertebrală, nu un accesoriu ocazional) a inspirat generații întregi de oameni care au cunoscut-o.
În spatele oricărui om mare stă o femeie de caracter și acest lucru l-am văzut și eu în viața acestor doi oameni.
I-am cunoscut bine, începând de când fratele Mia l-a botezat pe cumnatul meu, prin 1994, apoi când a fost la noi și i-am fost șofer prin 1997, apoi în 2002 la prima mea vizită în America, apoi de fiecare dată când am mers pe-acolo.
Am trăit stranii ciudățenii în legătură cu ei. Cel mai ciudat lucru (care s-a repetat de fiecare dată când am încercat să mă apropii de câte unul din cei ce au fost închiși, Dorz, Moldoveanu, Mladin, Iovin) a fost faptul că imediat după ce i-am cunoscut, câte un „frate” sau „soră” care obligatoriu ne cunoșteau pe amândoi, îmi strecurau câte o informație negativă, o mică pată de pe biografia celui apreciat de mine. Așa a fost și cu ei. Vă spun o poveste pe care n-o știu mulți:
Prin anul 1996-97 am avut un vis ciudat cu 3 elemente distincte legate de o apă mare, de un pom fructifer de un soi pe care nu-l mai văzusem și de un dialog ciudat cu un om pe care nu-l cunoșteam. (Eu cred în vise, mai ales în ale altora, sau care implică mai mulți martori independenți, dacă se împlinesc fără ca ei să știe mai ales, sau fără să înțeleagă, în sfârșit. Nu cred în vorbiri în limbi și profeții acum, dar în vise fără trâmbițe înainte și în vindecări fără tam-tam cred.) Pe moment am uitat visul. Prin 1993 trecuse cumnatul meu „apa cea mare”. Prin 1998 cumnata mea cu familia ei trec și ei „apa cea mare” și ajung în America. Rămânem în țară doar eu cu soția, din familia ei, cu părinții. În 2002 ajung eu în SUA cu o viză de afaceri, la un târg în LA unde duminica vizitez mai mulți frați și unde la cineva acasă în San Bernardino, în mai puțin de 5 minute mă trezesc că trăiesc pe viu „dialogul din vis” și ca să fiu sigur evident m-am dus în grădină, unde am găsit „pomul fructifer”, era Papaya, era cel din vis. (Până atunci nu văzusem papaya, nici în magazine.) Mi-a fiert capul. Din acel moment am știut că sunt în America cu un scop, dar n-am știut scopul, am devenit însă foarte calm așteptând să vedem ce va mai fi. Am plecat din LA la Detroit după o săptămână, de unde colegii mei de „afaceri” să ia avionul spre Europa și eu spre Chicago, la neamuri, aveam viză pe o lună. Era sfârșit de martie, iar la Detroit la sfârșit de martie nu e gata iarna. La aterizare (era avion din acela mare-mare cu 4 rânduri de scaune pe mijloc, uriaș) era ceață, gheață pe pistă și pilotul a luat hotărârea să nu aterizeze, ne-am învârtit pe sus, parcă a mai încercat odată, dar nu a aterizat, a „decolat” spre Grand Rapids, puțin mai la nord-vest. Acolo, soare și frumos. Colegii mei români erau supărați, dar numai unii, echipa era deja mai mică, unii uitaseră să mai urce în avion de la LA, alții au uitat să plece din Detroit, greu cu vizele. Am stat la Grand Rapids în avion peste 4 ore, s-a terminat sucul, apa. Emoții și stresuri. Eu aveam o pace deplină: visul. Era în 2002, unii aveau telefoane, alții nu, eu nu cu roaming. Am cerut telefonul de la o vecină de scaun panicată rău și mi-am sunat neamurile. Îmi spun neamurile că ei sunt la aeroport, că mă așteaptă cu toată adunarea, tare m-am minunat de atâta dragoste. Am calmat-o și pe vecina de scaun cu câtă engleză știam atunci și am așteptat. Am decolat, ajungem târziu la Detroit, de unde foarte târziu am luat ultimul avion spre Chicago, unde am ajuns spre miezul nopții, puțini în avion, aeroportul gol, m-au mai așteptat doar doi, cumnatul și încă un frate. Ei mi-au povestit ce mulțime mare fusese după-masă la aeroport să mă aștepte.
Mi s-a părut stranie această dorință de a mă aștepta așa de mulți, ei credeau probabil că vreau să rămân acolo sau cine știe, nu înțelegeam, dar eram calm. A doua zi, cei care mă așteptaseră la aeroport au venit la cumnații mei acasă să „mă întâmpine”, au umplut casa, m-a copleșit atenția lor. Unul din lucrurile care m-au șocat a fost însă că au început să-l vorbească de rău pe fratele Mia, cel ce înființase adunarea lor. Îndeosebi doi din ei, acompaniați și de alții. Eram confuz, păreau oameni normali, credincioși, dar de ce atât de plini de venin față de această familie? Semănau cu cineva din România, dar nu înțelegeam. Apoi mai târziu, mult prea târziu am înțeles, ascultați 40 de secunde, de la 6.20:

„Laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați” fr Mia Iovin, 2011


Din păcate nu am înțeles nimic atunci. Au reușit să mă catalizeze și pe mine la critică, din păcate. Scopul acesta fusese. Am mers cu ei la adunare unde am luat cuvântul de câteva ori, apoi m-am întors în țară și după plecarea mea am auzit că starea de confuzie din adunare și de respingere a fratelui Mia s-a accentuat. Fratele Mia și sora Domnica s-au retras din adunarea înființată de ei, de la „basement”, era subsolul unei biserici rusești. Adunarea au instaurat rapid un păstoraș trimis de Cultul din România și lucrurile au intrat pe făgașul morții, în prohod de chitară și cu mască de anonimus pe toată fața, nu semi, ca astea de covid. Apoi fratele Mia a scris o scrisoare explicativă unde culmea, m-a disculpat, deși „frații” reușiseră să mă bage și pe mine în echipa de critici. Naiv am fost, Doamne. Mai târziu mi-am dat seama că am greșit și mi-am cerut iertare de la amândoi. A fost greu, dar m-a ajutat fratele Mladin. (La înmormântarea fratelui Moldoveanu, în vara lui 2007, l-am rugat pe fratele Mladin să facă slujba împăcării, și i-am explicat pe îndelete cum am fost de amăgit. Fratele Mladin care fusese coleg de pușcărie cu fratele Mia și pe care l-am găzduit de multe ori când venea la Cluj, vorbea des la telefon cu fratele Mia. Mi-a fost avocat și m-am împăcat telefonic cu fratele Mia.) Dar multe lucruri nu s-au mai putut repara. Mai ales că unii din cei ce s-au ocupat cu bârfa au primit nu târziu răspunsul dureros al Domnului la acțiunile lor. Cu Dumnezeu nu te poți juca, m-am înfiorat, îmi fierbe capul și acum când mă gândesc și retrăiesc acele istorii.
În iarna lui 2008-2009 am ajuns iarăși în State când mi-am cerut iertare de la amândoi personal și am fost iertat deplin.
Prin 2011, când mi-am scos dosarul de la securitate am înțeles mai mult din ce au trăit acești oameni, inclusiv partea cu dezbinarea din 2002. Puzzle-ul pieselor trecutului vieții mele a început să semene cu un cu totul alt tablou decât cel pe care credeam eu că mi-l pictez, mi-l pictaseră alții. Câtă risipă de energie umană, câte distrugeri de relații, de familii! Ce viață de larvă au unii, să stai să coci toată ziua intrigi ca să poți distruge pacea dintre doi oamenii! Te mai miri că lasă Dumnezeu urgii? Te mai miri că bate?
Dar am învățat să stau și să aștept în tăcere ajutorul Domnului. Îngerii câteodată întârzie.
Am scris zeci de postări despre familia Iovin: https://vesteabuna.wordpress.com/?s=iovin
Un lucru care mi-a prins bine și cu care am rămas: să spui adevărul chiar dacă:
-nu ești înțeles atunci și
-spunând adevărul, te faci dușmanul celui ce-i vorbești
(„M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Galateni 4:16)
Câteodată acesta e prețul adevărului.
Săptămâna trecută am stat până la 3 noaptea să văd priveghiul sorei Domnica.
Acum chiar că s-a dus „ultimul moisist„.
Vara trecută am sunat-o, obișnuiam s-o sun la câteva luni, îmi spusese orele la care nu deranjez.
atunci am înregistrat porțiunea de mai jos:


Cei grăbiți să ascultați cel puțin de la minutul 9:00.
Cam acesta este obolul meu de amintiri la plecarea lor.
Printre altele a tradus din maghiară cartea: Fericita mea robie de Szilagy Sandor.
Fratele Mia a compus mai multe cântări culese într-o carte: Cântările Biruinței pe care am postat-o aici acum 10 ani.




Exodul din România. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.

7 decembrie 2020


Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.

    „În 1974, un pasager român purtător al unui paşaport diplomatic s-a îmbarcat pe aeroportul din Zurich într-un avion cu destinaţia Bucureşti. Zborul a fost fără evenimente, dar odată ajuns la Bucureşti, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valizele sale, cea dată de o veche cunoştinţă cu puţin timp înaintea plecării lipsea.
Captură de ecran din 2020.05.19 la 17.50.02
Diplomatul român era generalul Gheorghe Marcu,
unul dintre şefii de divizie ai Direcţiei Generale de Informaţii Externe (DGIE sau DIE), ramura de spionaj a temutei Securităţi, poliţia secretă a regimului comunist român. Vechea cunoştinţă care-i dăduse lui Marcu valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor prim-miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului. Valiza care lipsea conţinea un milion de dolari în cash, bani daţi lui Marcu pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel.
million-dollars

Spre marele noroc al generalului Marcu, valiza a fost găsită intactă peste câteva zile în aeroportul din Zurich. Consecința acestei gafe a fost că ani de zile și Marcu, și Dan au avut interdicție de a mai intra pe teritoriul elvețian.”
Cred că dintre cele aproape 3000 de postări de pe acesta blog, pentru aceasta am citit cel mai mult. Am și cumpărat de pe Google Books „Blind Jump-Salt orb” despre viața lui Shaike Dan, viață care a fost fascinantă.
Captură de ecran din 2020.04.13 la 00.41.03
Cu atât mai fascinantă cu cât și-a dorit și păstrat anonimitatea, nu din rațiuni de supraviețuire sau de serviciu (era agent secret), ci datorită faptului că era omul unui vis. Un vis pe care tatăl său a reușit să i-l inoculeze de mic în Lipcani, orășelul evreiesc basarabean în care s-a născut.
Cât de important e ca cineva să-ți seteze visele, să-ți spună de mic pentru ce să trăiești, să te softeze corect. Tatăl lui Dan credea în sionism, credea că viitorul evreilor este în Palestina și acest vis l-a inoculat copiilor lui. După ce a ajuns în Israel în 1935, la vârsta de 26 de ani, Dan Shaike a urmărit un singur lucru cu orice preț toată viața lui: să ducă cât mai mulți evrei din estul Europei în Israel, mai ales între anii: 1948-1989. 40 de ani ca peregrinarea prin pustie. 40 de ani de comunism, de urgie special lăsată de Dumnezeu pentru ca ramurile vechi, ramurile uscate ale măslinului bun să fie aduse aproape de trunchiul, trunchi uscat și el.
40 de ani pentru ca oasele să se apropie unele de altele, cum scria acum 2500 de ani Ezechiel la 37. Să prindă tendoane, să le crească carne și să fie o mare oștire, cum sunt acum.  Dan Shaike a murit în 1994 la 85 de ani, un om cu misiunea împlinită.
Nu te făli față de ramuri” îmi răsuna în urechi citind,Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși„….”în chiar măslinul lor„. Am citit cartea Blind Jump greu, atent, adeseori cu Google translate, pentru că erau termeni vechi, de război, limbaj ciudat, nu am vrut să pierd nimic. Shaike Dan a fost parașutat de englezi în 1944 în România, cu scopul de a culege informații despre lagărul de prizonieri englezi și americani (piloți căzuți la bombardarea Ploieștiului de către aliați). S-a parașutat noaptea, pe orb, cum se zice, putea muri, dar a aterizat bine, pe un câmp cu porumb, lângă Arad. A ajuns cu bine în Arad, apoi la București unde s-a achitat de misiune și apoi a rămas ascuns printre evreii din București până după 23 august, când nu s-a mai ascuns și apoi s-a reîntors în Israel. Aventura vieții lui atunci începe, după 1948, cunoscând bine româna a fost omul de legătura al noului guvern israelian cu România.

„Născut în 1910 la Lipcani, în Basarabia, Shaike Dan a fost unul din cei mai eficienți agenți răspunzători de Aliyah beth, emigrarea organizată a evreilor spre Palestina, iar după 1948, spre Israel. Într-o scrisoare adresată lui Dan cu ocazia pensionării sale, Shimon Peres, pe atunci prim-ministru al Israelului, scria: „Sunt una dintre foarte puţinele persoane care ştiu adevărul pe care ai făcut totul ca să-l ascunzi: fără tine, fără devotamentul tău îndrăzneţ, fără imaginaţia şi energia ta, statul Israel nu ar fi fost ceea ce este el astăzi. Chiar dacă distribuim creditul în modul cel mai corect cu putinţă, fără acţiunea ta curajoasă care a “continuat neîntrerupt timp de patruzeci de ani, evreii din România, Iugoslavia, Bulgaria şi Uniunea Sovietică, 600.000 olim [imigranţi]; elita poporului evreu, n-ar fi ajuns niciodată în Israel”












„Deși Shaike Dan este unul dintre cei mai interesanți indivizi pe care i-ar putea întâlni, el a preferat să rămână tăcut până când a fost scrisă această carte. Tăcerea nu s-a potrivit numai cu caracterul autentic al acestui om modest, ci a fost și acolo pentru a-i permite să-și îndeplinească misiunile – niciodată mai îndrăzneț. El a devenit o legendă, secretată cum era în istoria Israelului. În al doilea război mondial, pentru a salva evreii, s-a oferit voluntar pentru a parașuta în spatele liniilor inamice. Povestea
parașutării sale este relatată în primele capitole ale cărții, o poveste apăsătoare de curaj. De atunci, și-a dedicat viața salvării evreilor din spatele Cortinei de Fier. Nimic nu-l putea abate de la acest scop. Toată
imaginația lui, toată magia personalității sale, toată puterea personajului său a fost dedicată acestui singur scop. Slujindu-și scopul fără trepidare, el l-a ridicat la un nivel pe care istoricii îl stabilesc drept „istorie”.
Nu prin orice ordine, nici prin ierarhie și nici ca urmare a vreunei numiri, Shaike se afla în mijlocul acestui proiect. El a fost milostivit de calități fără de care istoria pare să nu dorească. Al doilea Exod – un efort de
patruzeci de ani – va fi amintit ca fiind extraordinar în rezultatele sale și ascuns în manifestarea sa. Mulți au încercat să-l convingă pe Shaike să-și spună povestea de viață. El a refuzat. Am insistat că avem
nevoie de asta, o poveste despre eroism și speranță, pentru inspirație. Din fericire, am reușit. Avem înaintea ochilor un document măreț. O istorie unică a unui om unic.” Shimon Perez

„De multe ori prietenii mi-au cerut să le povestesc despre operațiuni dincolo de Cortina de Fier. Am refuzat, pentru că am crezut că este încă prea devreme. ……Când presiunea din partea prietenilor mei Hayim Yisraeli, Yosi Harel și Shimon Peres de a spune cel puțin ceva a început să devină prea grea pentru mine, tot ce am putut spune a fost: „în fața voastră este un expert în ceea ce nu trebuie vorbit. Dacă îmi pare rău pentru ceva din viața mea, sunt lucruri pe care le-am spus. Nu am regretat niciodată nimic din ceea ce nu am spus. ” Shaike Dan















Numărul de evrei pe care Shaike Dan i-a salvat din lagărul comunist este uriaș. Sute de mii. Procesul s-a petrecut treptat, pe furiș, pentru că nu trebuiau să știe nici arabii, nici populația majoritară din țările de exod, nimeni. Dacă pe vremea mandatului britanic, exodul era împiedicat de britanicii care nu lăsau vasele cu evrei să acosteze în Palestina, după înființarea statului evreu (14 mai 1948) această piedică nu mai exista, dar exista alta: evreii nu erau lăsați să plece. Deja la 30 decembrie 1947 România era republică populară, controlată de comuniști.
De ce acest lucru? De ce aceste piedici?
Ca să se poată împlinii o profeția că nu vor pleca ușor, că vor fi piedici: „îi voi scoate” a zis Dumnezeu peste tot prin profeții Lui, adică va fi o lucrare de forță ca și exodul din vechiul Egipt. Așa că putem privi fiecare Aliyah, fiecare exod spre Israel ca o intervenție divină, o manifestare a puterii extraordinare a lui Dumnezeu care își aduce la îndeplinire profețiile folosind tot felul de oameni.
Mai ales că au rămas în lumea din afara Israelului tocmai acei evrei care nu vor să plece, tocmai acei evrei care sunt setați religios să nu plece. Înțelegem de ce comunism, înțelegem de ce război, de ce tulburări, de ce Brexit, DE CE COVID, de ce urgii în general, pentru că profeții au scris „Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34. Similaritatea cu vechiul Exod din Egipt, când după plecarea evreilor, Egiptul a rămas o ruină, se vede prin faptul că după plecarea evreilor din Romania (procesul s-a încheiat prin anii 1980) în țara noastră a început o criză economică și politică înfiorătoare, de peste 20 de ani. Acum, la peste 40 de ani de atunci, putem scrie pentru că și înțelegem de ce. Dumnezeu și-a vărsat urgia ca să-și scoată oamenii afară. Fără urgie, dacă România ar fi fost un loc plăcut, (cum a fost mult timp înainte) n-ar fi plecat.
De aceea am spus prietenilor mei din SUA exact acum 4 ani: vor pleca evreii din America, nu știu cum, dar vor pleca. Acum, de când cu covid, de când cu mișcarea BLM, de când cu căderea lui Trump, rostogolul stabilității parcă nu se mai oprește. Dumnezeu își varsă urgia peste locurile unde mai sunt evrei ca să-i scoată. Cine înțelege stă liniștit. De aceea scriu: să așteptăm pe Domnul Isus, nu progresul și „evoluția” unei lumi vinovate și condamnate.
Despre Shaike Dan veți găsi multe pe net dacă vreți să căutați. Am citit enorm despre el și e fascinant totul. Dar am impresia câteodată că tot scriind cărți de acestea de aducere aminte iau din slujba îngerilor, e treabă de scribi, de grefieri, nu de fii de împărați.
Eu las un extras dintr-un interviu, de aici:

Acum au fost paraşutaţi Shaike Dan şi Yitzhak Ben Efraim – căruia noi îi spuneam „Meno”. Ei au fost paraşutaţi în zona Arad. După multe aventuri, cu un vagon de dormit, ei au ajuns la Bucureşti. Noi i-am aşteptat la Bucureşti, unde aveam o mică cameră de întâlnire. Eu am ştiut de venirea lor şi am asistat la prima întâlnire cu ei. În primul rând trebuia să le procurăm documente de identitate, mai ales pentru Shaike Dan care era un tip foarte vizibil, adică era înalt, era un barbat care ieşea în evidenţă foarte uşor. Celălalt, Yitzhak Ben Efraim era un om care, purtând ochelari şi palărie, arăta ca un fel de profesor distrat. În epoca aceea, începând din aprilie, au început să plece din România spre Palestina vapoare cu emigranţi evrei. Ei plecau cu paşapoarte colective, deci ne lăsau nouă actele lor – buletinul de identitate, buletinul de muncă în folos obştesc. Deci aveam un stoc de documente de identitate. Şi, cu ajutorul unui tânăr prieten polonez, care era grafician şi care ştia foarte frumos să falsifice documente de identitate, am reuşit să-i facem lui Shaike Dan un buletin de identitate. În felul acesta el a primit identitatea cuiva cu care semăna. Legătura radio cu Palestina a fost o altă problemă pe care au avut-o paraşutiştii. Când ei au aterizat au avut o valiză care conţinea diverse părţi ale unui apartat radio de emisie recepţie. Valiza a ajuns cu bine, dar problema care s-a pus a fost montarea aparatului. Şi atunci în cercul nostru am găsit un tânăr radio telegrafist, Shmuel Mendel, originar din Piatra Neamţ. Acest Mendel a montat aparatul. Unde l-a montat? În epoca aceea noi avem pregătite mai multe locuri de adăpost pentru cazul în care nemţii în retragere vor încerca să facă o baie de sânge. Aveam închiriată la Şosea o vilă şi în această vilă am băgat o fată foarte frumoasă care se comporta ca o doamnă distinsă. Şi în această vilă Shmuel Mendel a montat acest aparat de radio. La început acest aparat a funcţionat, aşa că în fiecare zi ei erau în legătură cu Palestina. Dar acest aparat n-a funcţionat prea mult, după un scurt timp s-a defectat, nu aveam pe nimeni care să-l repare. Deci acest contact s-a pierdut şi legături cu străinătatea am avut doar prin intermediul curierilor diplomatici.

Eu eram cel mai tânăr membru al conducerii sioniste care era prezidată de [Avram Leib] Zissu. Eu reprezetam acolo mişcarile de tineret şi de aceea am fost însărcinat să organizez întâlnirea dintre paraşutişti şi Zissu. Zissu nu ştia nimic despre paraşutişti pentru că această acţiune nu era virată prin organizaţia sionistă ci prin miscarea de tineret, prin contactele pe care le aveam noi la Istanbul. De aceea, eu am organizat această întâlnire. Această întâlnire a avut loc la o săptămână sau zece zile după sosirea paraşutiştilor la Bucureşti. L-am informat pe Zissu mergand la el acasă, nu prin telefon. El care era un om foarte exaltat a vrut să-i vadă imediat. Am organizat întâlnirea la el acasă. Eu nu ştiam că paraşutiştii au pentru Zissu o ştire specială. Venind la el în casă, omul s-a ridicat, i-a îmbrăţişat, i-a sărutat. Ei i-au strâns mâna, i-au spus că ştiu despre el pentru că au urmărit corespondenţa   pe care el o trimitea prin curier diplomatic. La un moment dat Shaike Dan s-a ridicat în picioare şi l-a anunţat că are pentru el o veste tristă, că fiul sau, Teodor Zissu care era aviator în Royal Air Force a căzut în cadrul unui raid contra germanilor. Zissu a început să plângă. S-a aşezat, a păstrat câteva minute de reculegere. Noi am stat în tăcere până şi-a sters lacrimile. Apoi a spus: „Acum putem continua!” şi a început să întrebe despre misiunea lor. Binenţeles că dl. Zissu a promis celor doi paraşutişti că le va acorda tot sprijinul său. Curând după această întâlnire a venit 23 august 1944 şi lucrurile au început să intre în normal.” Yitzhak Arzi

Munca lui de scoatere a evreilor de sub comunism a început însă după înființarea statului Israel, când relațiile cu estul Europei, limbile cunoscute, viziunea și curajul le-a folosit pentru acest unic scop: „aprovizionarea” Israelului cu materiale și oameni. În primul rând cu oameni. Totul în cel mai mare secret.

Să ascultați cei ce înțelegeți engleza un interviu cu Shaike Dan.
https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn557399

Israelul de după 1967 nu mai era statul din 1948. Victoria asupra coaliției arabe și cucerirea întregului teritoriu dintre Mediterana și Iordan a impus un respect mare nu numai în jur, ci în toată lumea.
Deja, emigrarea evreilor a devenit politică controlată de stat în mod direct, preluarea operațiunilor de la Jakober la Mossad (reprezentat prin Dan Shaike) s-a făcut în casa lui Jakober din Londra, când i s-a pus acestuia în vedere să se retragă. Omul, înțelept, a cedat. De atunci până în 1989 emigrarea a continuat în mod regulat, dar nu s-a oprit deloc. Episodul cu valiza de dolari a fost doar o mică etapă picantă a poveștii. Cu aceasta am ajuns și eu la capătul poveștii mele despre exodul din România, dar nu vă las, să mergem puțin la începutul acestei povești, de când sunt evrei răspândiți în lume? Am vorbit despre asta, în 2018, la Bereea exact în sinagoga evreiască de acolo, ascultați:

De ce era comunitate de evrei în Bereea?

Și mai degrabă, ar trebui dragul meu să îți pui întrebări ale conștiinței:
Ce fac eu în fața acestor evidențe, în fața unui Dumnezeu creator, care a creat viața, a permis moartea, dar a adus la lumină învierea?
Ce voi face la învierea trupului meu?
Cum voi răspunde de păcatul meu în fața unui dumnezeu just?
Singura cale de scăpare este pocăința față de Dumnezeu și îndreptarea vieții după calea care ne este prezentată în Cuvântul său.

Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.


Înregistrare adunare 27 Septembrie 2020

7 decembrie 2020

Domnul se miră că nimeni nu mijlocește

1 decembrie 2020

….Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire.  El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. …” Isaia 59:15-16
   „Pentru ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat?” Isaia 50:2
     Starea religiei pe vremea prorocului Isaia, adică „pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.” Isaia 1:1 era catastrofală. Și se strica mereu.
      De la Ozia, care atunci „când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la pieire” încât „a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului Său, intrând în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii” (2 Cronici 26:16) (și de aceea a ajuns lepros), continuând apoi cu fiul său Iotam, pe vremea căruia „poporul se strica mereu” și culminând cu Ahaz care „n-a făcut ce este bine înaintea Domnului” și ale cărui păcate sunt o lungă listă:
a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, 
 a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom
-a trecut pe fiii săi prin foc,
 aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde
-a trimis să ceară ajutor de la împăraţii Asiriei. 
– avusese o purtare fără frâu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului.
-a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai-marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei, dar nu i-a ajutat la nimic. 
-a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.  A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.
 Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu.
a închis uşile Casei Domnului, şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului 
a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei.
-a mâniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.
” 2 Cronici 28 vedem un lung șir de păcate și ani mulți în care închinarea de la templu a fost cu totul abandonată.
   E evident că nimeni nu mai putea să mijlocească când templul era închis, și uneltele pentru jertfă au fost distruse. Acesta este mediul în care Isaia este chemat să profețească și să arate cum Domnul se miră că nimeni nu mijlocește și întreabă de ce nu este nimeni când vine.
    De ce se miră Dumnezeu?
     Să înțelegem puțin protocolul cerului: Dumnezeu are milioane de miliarde de îngeri care stau organizați în sistem militar și așteaptă ordine. „Îngerii sunt duhuri slujitoare…”.
     Îngerii slujesc lui Dumnezeu în primul rând pentru că ascultă de poruncile Lui și apoi ne slujesc nouă pentru că așa scrie „….trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea.”
     Protocolul curții cerești e clar, sunt câteva reguli de netrecut:
nici un om nu primește fără să ceară, scrie în multe locuri
          -„nu primiți pentru că nu cerețI
          -„bateți și vi se va deschide”
          -„cine cere capătă”
ce se întâmplă acum în cer când cineva cere ceva? Fiți foarte atenți: când acum cineva cere ceva după voia luI Dumnezeu, rugăciunea lui, făcută în numele mijlocitorului Isus este dusă înaintea Tatălui și Tatăl se bucură să răspundă imediat, trimițând numărul corespunzător de îngeri specialiști pe problemă să răspundă rugăciunii.
Acești îngeri vor împleti împrejurări și vor provoca ocazii pentru ca lucrurile cerute să aibă loc, să se petreacă.
-„dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă
    Dumnezeu se bucură să facă bine, se bucură să I se ceară, se bucură să I se mulțumească, se bucură când fiii Săi apelează la El și de aceea le răspunde.
     Capacitatea de binefacere a lui Dumnezeu  e uriașă și oricine apelează la ea este răsplătit. Dacă cineva cere ceva după voia Lui.
      Când nimeni nu mijlocește, Dumnezeu se miră. Se miră pentru că pe îngerii Lui n-are la cine să-i trimită, se miră că oamenii creați de El nu apelează la această nemaipomenită forță de reacție care sunt legiunile de îngeri. 
      Să nu vrei să beneficiezi de acest potențial de slujire care sunt oștile de îngeri e chiar un lucru de mirare.
      Pe vremea lui Isaia, ani la rând ușile templului au fost închise, nu făcea nimeni jertfa de ispășire anuală, nici sărbătoarea azimilor, nici a corturilor, nici jertfe pentru păcat nu se aduceau. Nu se făcea mijlocire. Poporul ajunsese îmbibat cu „cultura” neamurilor pe care le-a nimicit Domnul dinaintea copiilor lui Israel, poporul devenise îmbibat cu idolatria canaanită.
      Dar oare astăzi nu e la fel? Un pic nu și un pic da.
     Nu e la fel astăzi pentru că la întrebarea retorică „de ce mijlocește nimeni?” răspunsul dat este: „Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor şi neprihănirea Lui Îl sprijină.” De la Domnul Isus încoace noi avem un templu întotdeauna deschis: cerul. Ștefan l-a văzut: „iată văd cerurile deschise„, un templu pe care nici un împărat nu poate să-l închidă (și nici un virus) și un Mijlocitor care nu poate fi intimidat și nici dat afară din templu sau înlocuit, (cum a vrut să facă Ozia).
        Noi îl avem pe Domnul Isus Hristos ca mijlocitor. Și mai avem o Cale nouă și vie care nu poate fi închisă, ca să ne apropiem de acest Scaun al îndurării, al mijlocirii, al cererii.
     Aceasta este sursa ascunsă a puterii noastre: rugăciunea și prin rugăciune avem ajutorul unei armate de slujitori nevăzuți, dar perfect organizați.
     Îngerii care au închis gurile leilor, care au dirijat prepelițe și corbi, care au ghidat peștele cel mare, îngerii care au fost prefăcuți în vânturi de au despicat Marea Roșie, îngerii care au dărâmat zidurile Ierihonului, care au ucis pe canaaniți și pe asirieni, îngerii care au deschis închisoarea lui Petru și au scuturat muntele cel mare de la Filipi, acești îngeri sunt și azi la datorie și așteaptă ordinele lui Dumnezeu declanșate de rugăciunile tale.
     Acesta e protocolul: „Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc.” Daniel 9:23 Când cineva respectă acest protocol, când deschide gura să se roage, Dumnezeu trimite îngerii la slujire. Fără rugăciune, nimeni nu primește nimic.
     O de am înțelege cât de mult îi place lui Dumnezeu să binecuvinteze.
Te îndemn înaintea îngerilor” spune Pavel lui Timotei. Noi trăim și suferim pentru ca îngerii să poată să învețe înțelepciunea nespus de felurite a lui Dumnezeu, nu putem fără ei, ei învață de la noi, privesc la noi, doresc să privească și ne slujesc. De aceea îngerii trebuie să audă mai întâi rugăciunea noastră în cer, mai înainte ca să asculte porunca trimiterii la slujire.  Ei sunt robi, noi fii.
     E la fel un pic astăzi ca pe vremea lui Isaia, căci prorocii mincinoși fac ca și fariseii: „închid calea oamenilor spre Împărăția cerurilor, nici ei nu intră, nici pe alții nu-i lasă.” Teorii care te îndepărtează de rugăciune, îngâmfări, mândrie, lipsa conștienței voii lui Dumnezeu și lipsa conștienței pieirii lumii, închid nu cerul, ci închid gurile care ar trebui să se roage. Dar de fiecare dată când cineva citește, se pocăiește și crede Cuvântul, când începe să se roage, primește răspuns: realizează imediat efectele cohortei nevăzute de îngeri la datorie.
       Roagă-te pentru orice lucru crezi că lui Dumnezeu i-ar place, dă-te lui Dumnezeu și El te va lua lângă El, la lucrul Său!

        


Adunare 29 noiembrie 2020

29 noiembrie 2020

Doar două feluri de creștini

22 noiembrie 2020

…sunt în lume: creștini care iubesc venirea Domnului și ceilalți.
Aș spune fără îndoială că secretul angajamentului creștin este credința acestei învățături a iminentei reveniri a Unsului lui Dumnezeu.
Ajungerea la această încredințare și asumarea ei vizibilă prin schimbarea conduitei conform ei, am putea numi că este Învățătura care duce la evlavie (angajament), după formularea apostolului.
Când aștepți pe Domnul, toate se schimbă în viața ta.
În primul rând gândirea.
Apostolii aveau ca obiectiv ajungerea de către toți cei învățați de ei să cunoască în detaliu toate aspectele acestei autorități(puteri) și veniri a Domnului. Să vedem cum făcea Petru acest lucru.
….v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.” (2 petru 1:16) Explicarea acestei învățături de către apostol a fost un proces de construcție a imaginii, de „zugrăvire” a evenimentului venirii Domnului, ca regia unui film, de învățare a evenimentelor care vor fi.
Când erau pe muntele Hermon, lui Petru, Iacov și Ioan li s-a arătat o mostră din această glorie, iată cum descrie Petru în continuarea textului, ziua aceea a schimbării la față: „Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă (glorie), atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.  Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.” (2 Petru 1:17-18)
Dar lucru uimitor, Petru nu socotește această revelație ca ceva extraordinar și nu insistă asupra ei, ci insistă în continuare asupra a ceva ce ne este tuturor foarte accesibil, dar „mai tare„: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” (2 Petru 1:19) Deci „cuvântul prorociei” adică partea profetică a Scripturilor, textul scris este mai tare decât revelația lor de pe munte, decât ascultarea directă a glasului divin și acest text scris este lucrul spre care trebuie să fim focalizați.
Care este acest „Cuvânt al prorociei„? Este acest Cuvânt (așa cum ar crede unii din cei afectați de maladia carismatică) alcătuit din revelații spuse de tot felul de oameni „inspirați” din zilele noastre?
Nicidecum. Cuvântul prorociei este alcătuit „din Scriptură” textul explicativ în continuare nu lasă dubii: „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură….” 2 Petru 1:20
(Iar în altă parte scrie despre Scripturile lui Pavel și ale apostolilor și „celelalte Scripturi„, adică Vechiul testament, toate sunt Scripturi. Dar să nu divagăm.)
Cuvântul prorociei este acea parte a Bibliei care scrie despre viitor, despre ce va fi, cum va fi în viitor
Deci, „Cuvântul prorociei” este alcătuit din partea profetică a Vechiului Testament împreună cu partea profetică a Noului Testament. Ele se completează și se explică una pe alta.
Care este partea profetică a Vechiului Testament? În primul rând Profeții numiți Mari (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel) care au în total 5 cărți și ceilalți 10 profeți mici. Apoi există părți profetice importante în Psalmi („David era și el profet„), în cărțile lui Moise, chiar în Iov și în celelalte cărți. Trebuie să luăm aminte la aceste părți.
Care este partea profetică din Noul Testament? Multe bucăți din Evanghelii, din epistolele lui Pavel, ale lui Petru, Ioan și Iacov, din Iuda și cartea Apocalipsa integral. Și la acestea trebuie să luăm aminte.
Dragii mei, am un îndemn pentru voi toți: citiți profeții, vizualizați evenimentele pe care le trăim acum și cele care vor urma, toate au legătură cu Unsul, Unsul care va veni în Glorie! Nu vă amăgiți cu un Isus mistic, un Isus al inimii, un Isus care nu te pune să înveți, să citești, să crezi ce citești, un Isus de care nu ți-e nici frică, nici drag și pe care nici nu-l aștepți. S-ar putea să fie „alt Isus”!
Când conștientizezi că viața în carne este trecătoare, că trăim într-un cadru istoric scurt și într-un cadru moral viciat îngrozitor, că semenii din jur și noi împreună cu ei trăim într-un cadru moral alterat de părerile noastre despre etică, nu croit de standardul lui Dumnezeu, îți pui gândirea pe coordonate bune și te pocăiești.
(Să divaghez puțin: pocăința e prilej de mare bucurie în cer. Povesteam acum câteva seri la masă cu niște musafiri despre rugăciune. Le-am spus că „da, Domnul știe de ce avem nevoie, dar nu ne dă, dacă nu cerem. Este un protocol ceresc care trebuie respectat pentru ca îngerii să învețe ceva de la noi, de la Adunare: Dumnezeu stă pe tron, Domnul Isus stă la dreapta Lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi, iar armatele de milioane de miliarde de îngeri stau în fața lor și așteaptă ordine. Când cineva se roagă, dacă este curat la suflet și rugăciunea lui face parte din miliardele de variante posibile ale Planului divin, Domnul Isus o duce la Tatăl, arată că acel ce s-a rugat a parcurs curățirea cugetului („sângele stropirii”) și odată rugăciunea auzită în tot cerul, Dumnezeu dă ordine la câți îngeri trebuie să meargă să împletească împrejurările pentru împlinirea obiectivelor acelei rugăciuni. „dacă cerem ceva după Voia Lui ne ascultă”. De detalii se ocupă îngerii, ei sunt „duhuri slujitoare trimise să slujească celor ce vor moșteni mântuirea„.
Dar dacă cel care se roagă nu este curat, nu s-a pocăit el însuși? Atunci, folosind imaginea și limbajul vechi-testamental, neavând parte de veșminte albe (cuget curat), „stropite cu sângele Mielului” (mărturisirea păcatului și regretul) până la „efectuarea” acestei „proceduri” rugăciunile nu sunt ascultate, acea persoană nu este „a lui Hristos”. Doar după ce cineva se încredințează lui Hristos, „printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” mărturisindu-și și regretându-și păcatele”, doar după aceea este curățit și se bucură de privilegiul de a-i fi ascultată rugăciunea. Însăși această primă rugăciune de pocăință, venită din zbuciumul unei conștiințe frământate este un mare prilej de bucurie pentru cer: pentru îngeri, pentru Fiul, pentru Tatăl. Gata divagarea.)

Să mă întorc la subiectul celor două feluri de creștini: cum sunt ei, ce fac ei, prin ce se deosebesc:

Creștinii care iubesc venirea Domnului…

…. trăiesc cu conștiența acestei glorii cerești, atât de bine prezentată și explicată în Scripturi, așteaptă această glorie, se pregătesc pentru ea, sunt gata să sufere, dar să nu renunțe la speranța aceasta. Acești creștini sunt total împotriva oricărui fel de glorie pământească, de mândrie sau de îngâmfare pentru ceva din veacul de acum.
Creștinii care iubesc venirea Domnului nu se tem nici de moarte, știu că „ar fi mult mai bine„, că moartea celor iubiți de Domnul este „scumpă înaintea Domnului” și că dacă se merită să mai stea în trup este pentru că mai au ceva de lucru pe aici.
Cei ce iubesc venirea Domnului așteaptă răsplătirea Lui și răzbunarea Lui, de aceea nu se vor răzbuna pe cine le face rău și nu vor căuta răsplătirea vreunui bine, nici măcar cu câte-un pic de slavă deșartă, renume sau recunoaștere de merite.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor evita în orice situație publicitatea, promovarea numelui lor sau cu mult mai rău, promovarea altor nume decât Numele Stăpânului.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor lua aminte la Cuvântul prorociei, cum a zis apostolul Petru, un om care a stat în preajma Domnului Isus și a învățat accentul pus de Domnul pe „toți prorocii”, pe ce au scris prorocii. (Ca o altă paranteză: evreii ortodocși de astăzi nu-i studiază pe prooroci, ei studiază Tora și talmudul și alte scrieri.)
Nu am epuizat subiectul, am exemplificat.

Creștinii care NU iubesc venirea Domnului

…sunt toți ceilalți.
Nu, desigur ei nu vor spune cu voce tare că nu iubesc venirea Domnului, dar tot felul lor de viață va arăta că văd acest eveniment ca un moment foarte îndepărtat în timp, ca și moartea lor dealtfel.
Ca să poată trăi cum vor, dar mai ales ca să le înflorească lor afacerile religioase și mai nou, politice, așa-zișii creștini care nu iubesc venirea Domnului se ascund după 2-3 versete și înlătură tot „cuvântul prorociei” la care ei zic că nu trebuie să luăm aminte.
Înlăturând cuvântul prorociei, lași mintea pradă unor „învățături ale demonilor„, evanghelia prosperității, teoria evoluției, toate vin în loc.
Mai ales teoriile evoluției, ale progresului lumii, ale viitorului luminos al omenirii sunt încurcate grozav de „iubirea venirii Domnului”.
O lume evoluată, urbanizată, computerizată își cere „biserica” pe măsură, evoluată, o biserică care are drum în față. Chiar o biserică de la noi din oraș, în disperare după enoriași potenți financiar se întitulează „biserică urbană”…
….nu ca celelate 30 din oraș, care desigur sunt rurale. (Cele 4 conturi IBAN pentru „Donează!” de pe prima pagina ne arată clar că ei și cei ce conduc astfel de biserici, n-au nimic de-a face cu cel ce a zis: „voi cheltui prea bucuros din ale mele!”.)
Când vrei să faci bani din religie nu poți cere pur și simplu oamenilor „dați-mi bani”. Le vei prezenta proiecte, lucrări, investiții, vei cere pentru Domnul, ei vor umple borcanul din care tu-ți vei linge degetele zilnic. Asta nu poți să faci dacă lași ca învățătura venirii Domnului să fie propagată. Păi dacă vine Domnul, de ce facem biserici de milioane de Euro bucata? Sunt bune și săli simple sau case. Și bani mai puțini.
O incursiune istorică. Comuniștii au interzis subiectul venirii Domnului, al veacului viitor, au schimbat cuvintele cântărilor, au interzis să se vorbească despre judecata viitoare, în general la „ședințele de orientare” pastorii erau prelucrați cu viziunea partidului comunist pentru o lume aici și acum, nu pentru gloria Împărăției care va veni, nici pentru slujirea Unsului care a fost făcut moștenitor al tuturor lucrurilor.
Există un anume fel de constrângere datorată faptului că vorbitorul este nevoit să placă celor ce-l plătesc. (Această constrângere eu nu o am și este principalul motiv pentru care am urmărit să câștig suficient încât să nu mă poată cineva manipula financiar.) Când depinzi financiar de auditoriu, vei nuanța subiectele vorbirilor spre intensificarea aplecării ascultătorilor spre „dărnicie”, spre „donează”, spre „jertfe ca acestea Îi plac” deși tu știi că de-acolo-ți vine venitul. Poate ești bine intenționat și vrei să-l slujești pe Domnul, dar dacă iei bani pe ce vorbești ești conștient că orice subiect asemănător cu răpirea iminentă sau „va veni ca un hoț” ar frâna impulsul de donator al celui cu astfel de credințe. Și atunci taci.
Ocolești subiectul. Ești creștin de celălalt fel. Este pocăință și pentru asta.
Aceasta a fost jertfa mea de seară, socotiți-vă fiecare din ce categorie faceți parte!
Peste două săptămâni merg la o operație și mă gândeam zilele trecute: dacă mor, cu ce rămân, ce las în urmă, cu ce plec la raport? Folosește cuiva ce am scris? (Riscul să mor e mic, dar există, ca la orice operație.) Am scris enorm de mult pe acest blog despre răpire, despre venirea Domnului, despre semnele sfârșitului, am scris fără bani și fără plată. De acest lucru știu că Stăpânul Meu se bucură și-i place.
Cred cu tărie că a merge pe calea Domnului înseamnă a urca niște trepte de înțelegere, nu a fi catapultat în stări mistice. De aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Am fost toată tinerețea atât de aburit cu teorii mistice despre „oameni sfinți care emană puteri și numai când stai în prezența lor”, încât după epuizarea prea multelor verificări (în care nu am dat decât de grupuri de naivi care se amăgeau reciproc) am verificat cu Biblia cântarul prost din mintea mea și l-am aruncat din cap. Repet: de aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Asta văd că făceau Petru, Pavel, Domnul Isus, toți învățau, citau, explicau Scripturile. Construiau așteptarea.
Nu am scris nimic despre denominații pentru că cei ce iubesc venirea Domnului, iubesc și Cuvântul Domnului, Cuvânt care arată clar cât de mult urăște Domnul despărțirile.


Dacă Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei ….și-ar fi făcut partid politic

18 noiembrie 2020

M-a sunat prin septembrie un prieten, pastor, să mă întrebe ce părere am eu: un cunoscut de-al lui i-a propus să se înscrie și să fie șef regional al Noului Partid Politic al pocăiților, Alianța Renașterea Națională, ARN. (Asociere nefericită, noul virus din 2019 este un virus ARN, cine-a știut?)
I-am spus prietenului că am o părere foarte proastă și i-am citat instant versetul din titlu.
Domnul Isus putea să le spună apostolilor: mergeți în toată lumea și faceți un partid politic, să ajungeți voi în locul Senatului Roman și al Cezarului, să faceți din lumea asta rea o lume bună.
Putea, nu?
Nu să-i trimită „ca pe niște oi de tăiat„, să sufere fără împotrivire, să fie blânzi cu toți, în stare să învețe pe toți,… Divaghez, sunt maestru în puține lucruri, dar în divagare excelez.
Vorbind cu prietenul meu, mi-am amintit de articolul scris acum 9 ani, când un concitadin a vrut să-și facă Partid Politic, nu mai știu ce s-a ales cu el (de partid), a chemat și un „preot” să le facă sfeștanie la idee.
Acum două săptămâni se zvonea că va fi iar închisă circulația, iar eu aveam niște treburi prin vestul țării. Am plecat la Oradea joi 5 noiembrie 2020 și între două vizite la două firme, un colaborator (credincios) de la una din firme m-a dus până la o librărie creștină, în apropiere mai era una. Am cumpărat multe cărți de la prima, printre ele și o cartea plină de bravadă despre înfrângerea Goliatului norvegian.
Brusc mi-a năvălit în minte discuția cu prietenul meu pastor (da, am prieteni pastori, chiar dacă sunt total în dezacord cu ce fac ei, le-am spus și le repet des), era un fotoliu în librărie, lângă un geam și m-am scufundat în el. (Ca să vă dați seama cât e de căutată cartea creștină, timp de o oră nu a mai intrat nimeni în librărie.) Eu citeam, masca de pe față mă incomoda grozav, nu puteam să respir, am lărgit-o puțin, deși vânzătoarea era dincolo de perete, n-am vrut să dau jos masca. Pagini după pagini de merite înșirate, cum „David l-a învins pe Goliat”.
Normal, știm cu toții că la o vreme după asta, David a ajuns împărat.
Dar nu și-a făcut partid politic.
Partid, partide.
Păi, dacă în religii avem partide, de ce să n-avem în politică?
Nume nenorocite.
Ca țiganii, că dacă unul și-a botezat pruncul Mercedes, de ce să nu-și boteze celălalt fata Vulcanizare, că se vor potrivi odată?
Cât de departe sunt acești oameni de simplitatea biblică: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17
Nu în numele unui partid politic, nu în numele unei partide religioase.
Nu avem voie să ne dăm alte nume.
Partizanismul religios, asumarea, purtarea de nume diferite este cea mai mare rușine a unui creștin, renunțarea la numele Stăpânului său.
A fost aspru criticată de apostol la 1 Corinteni 1, dar se pare că a scris degeaba apostolul de atunci pentru acești analfabeți biblici cu pretenții sforăitoare de acum.
Să vrei să-ți faci colibă cu zorzoane în această lume în care crezi că „este bine să fim aici”? Mare nebunie.
Am plecat spre librăria a doua aflată la 200 de metri de prima, o librărie mai mică de unde am cumpărat două cărți de Amir Tsarfati, evreul creștin care explică atât de bine evenimentele sfârșitului.
Început de noiembrie, dar încă cald.
În timp ce eram în această a doua librărie, mult mai mică, i-a sunat telefonul vânzătoarei. Am auzit-o oftând, apoi plângând: „a murit?”, murise pastorul de la biserica Tabor, din apropiere. Covid. Am schimbat câteva vorbe cu vânzătoarea încercând s-o mângâi, era evident îndurerată. Soția pastorului murise doar cu o săptămână înainte. Trist și dureros.
Am plecat cu gustul și mirosul morții în minte, simțeam mirosul toamnei în nări, n-am covid, ce bine. Ce ridicol mi se părea și Davidul român și Goliatul norvegian în anticamera morții în care trăim, în acest „prag de veșnicie”, nu știu ce poet e zis, dar e frumos.
Ce tristă dezertare de la ținta la care am fost chemați, să faci partide, de parcă nu-s destule.
I-am scris recent prietenului meu, pastorul. Nu s-a înscris, dar „ajută”.
„E păcat?” Mă întreabă.

Pe câți pot, lămuresc, pe cât mai puteți lămuriți și voi.
Vă las cu o imagine,

cu un verset,
Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
și cu un link:
De ce nu fac politică?
din care citez, pentru grăbiți: „Să te cobori din această stare la aceea de chibițar de filozofii  politice este o abdicare absurdă, ilogică de la poziția la care am fost ridicați.
Noi avem pârghii mult mai puternice. ”
Dacă poporul meu se va ruga….!” (nu dacă va face manifestații și marșuri) se va mișca ceva la ordinul Celui ce mișcă tot. Pentru toate aceste forțe nu sunt fără însemnătate, îndemnul de a ne ruga pentru împărați este ”înainte de toate”.
Așa că dacă până acum ai alunecat imediat pe panta protestului politic nu te mira dacă nu ești mulțumit de cei ce te conduc. Ia roagă-te și Domnul îți va da și mulțumire(pentru toate lucrurile)  și dacă va fi după Voia Lui îți va da și pace și prosperitate în țară. Dar de multe ori conducătorii răi sunt pedepse. Iar pentru că locuim ca Lot în Sodoma, devenim părtași pedepsei cetății care poate ne-a chinuit sufletul, dar nu i-am vestit pocăința și suntem părtași la vinovăția ei. Și casa lui Lot a ars în Sodoma.









Școala online înseamnă „homeschool”, școala de acasă

14 noiembrie 2020

Și adunarea online înseamnă tot un fel de adunare de casă.
Și în toată grozăvia asta cu Covidul găsim și lucruri bune: familia iese în avantaj.
Da, familia aia care a pierdut la referendum, familia care de 100 de ani încoace este în defensivă pe toate fronturile a primit un puternic impuls, suntem păziți de jandarmi să stăm în casă.
Părinții cu copiii, cu bunicii.
Lois și Eunice au timp să-l învețe pe Timotei din pruncie Sfintele Scripturi.
De când am scris celălalt articol despre subiect, mă tot gândesc la noua conjunctură: noua distanțare socială este un semn al încă unei bunătăți a Domnului față de oameni.
Cât de trist a fost atunci când după Babel, sute de familii, frați, surori, cumnați, n-au mai putut comunica, s-au împrăștiat.
Ca acum într-un fel.
Dar orice împrăștiere are un scop clar în Planul Tatălui:ca oamenii să caute pe Dumnezeu„, de aceea există limite, hotare, limbi, granițe, vămi, distanțe și distanțări.
De aceea există și Covid.
Să fim conștienți că această pandemie nu ne-a închiscalea cea nouă și vie„, nu a tăiat „ancora care pătrunde până dincolo de perdea” și nu a oprit slujba de Mijlocire a Marelui nostru Preot.
Avem voie să citim Biblia, acum avem și timp, avem voie să ne rugăm, acum avem și de ce, avem voie să mărturisim oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, acum au și întrebări.
Pandemia, da, este o catastrofă, dar nu pentru cine are viață veșnică.
Pandemia este o ocazie, o oportunitate, trebuie prinsă. O oportunitate de a întări familia, legăturile, de a spune „împăraților” așa cum scrie la Psalmul 2: „…împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune!
Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
11 Slujiţi Domnului cu frică
şi bucuraţi-vă, tremurând.
12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie
şi să nu pieriţi pe calea voastră,
căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toţi câţi se încred în El!

De 100 de ani încoace împărații pământului au scos din școli educația creștină, ca să scape de „lanțurile” divine, să le rupă legăturile oamenilor cu divinitatea.
Acum Dumnezeu îi înspăimântă cu urgia Sa.
Acum Dumnezeu îi scoate pe copii din școlile fără El.
În ultimele decenii bisericile s-au transformat din locuri de cercetat și analizat Cuvântul lui Dumnezeu și au ajuns locuri de distracție, de bâlci și de discotecă.
Acum Dumnezeu îi scoate pe oameni și din aceste discoteci.
De la creație, de 6000 de ani, Dumnezeu a procedat la fel, și-a împletit iubirea dăruirii și abundenței cu asprimea pedepsei și urgiei, dar strict în această ordine: mai întâi iubirea, apoi asprimea.
Mai întâi încântarea copilăriei, apoi asprimea bătrâneții.
Mai întâi a scos un popor din Egipt, apoi a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Mai întâi i-a dat timp Isabelei să se pocăiască, apoi a aruncat-o la pat că n-a vrut să se pocăiască.
Și noi, și împărații, și toți oamenii să luăm aminte la căile lui Dumnezeu, să le înțelegem și să nu ne răsvrătim, nici față de El, nici față de robii Lui, dregătorii, nici față de Cuvântul Lui și de cei ce-l proclamă.
Covid există, mor mulți de Covid, chiar credincioși.
Dar moartea nu este sfârșitul nimănui, istoria cuiva nu se încheie prin moarte, fiecare om va învia.
Și Elisei a murit, și Daniel, și Ieremia au murit. Ei ne așteaptă pe noi.
Viitorul lor și al nostru va fi împreună, ei nu au căpătat încă răsplata pentru lucrul lor, nici noi.
Dar răsplata va fi numai după trudă, după osteneală.
Va fi răsplătit doar cel ce va fi socotit rob bun, slujitor bun.
Fă și tu dragul meu slujba pentru care vei fi socotit bun: să pui în mintea celorlalți planurile, gândurile, dorințele lui Dumnezeu, Cuvântul Său!
Singura ambiție care merită să te anime.









Fișa de domiciliu obligatoriu a lui Traian Dorz

12 noiembrie 2020

Între 1954-1956 poetul Traian Dorz a fost dus în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, satul Dropia.
În memoriile lui, poetul descrie pe larg această perioadă.
Pe saitul CNSAS au fost publicat fișele tuturor strămutaților.


Înregistrare adunare 20 septembrie 2020

9 noiembrie 2020

Asistăm la construcția încă unei identități religioase: …(zona) Genesis

8 noiembrie 2020

De parcă nu erau destule!
De data aceasta o identitate construită politic, nu-mi cereți detalii, sunt nevoit să declar la timp, pentru ca să nu-mi zică cineva după aia că am zis după ce s-a petrecut. Se petrece.
Nu e cult, nu e sectă, nu e asociație, nu e mișcare, nu e „fundație”, obișnuitele ambalaje cu care se îmbrăcau ideile, pentru a fi livrabile.
De data aceasta regizorii identitari invită deșănțat „prinții și prințesele” să facă parte dintr-o comunitate virtuală: Genesis.
E întotdeauna folositoare o comunitate, se adună destui să poate scoate forțat pe „infractor” din sinagogă, să-l poată duce pe sprânceana muntelui, să facă de-o gloată la nevoie, să poate striga copleșitor: răstignește-l.
Nu știm de ce sau știm, dar întrebăm: Mântuitorul de ce n-a pus de-o gloată, ci de-un grupușor? Dintre ei, unul era vânzător, ales special, să ne fie pildă.
Alți doi se gândeau la șefie, unul purta sabie și trăda, așa că au mai rămas opt, fricoși și ei, că au fugit toți, nu gloate, nu „prinți și prințese” ci „nepricepuți și zăbavnici cu inima”.
Ascultați vă rog felul cum sunt lingușiți ascultătorii, să nu vi se facă rău….

Să analizăm puțin: apostolul ne-a dat instrucțiuni clare ca lumina SUB CE NUME avem voie să facem tot ce facem: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta,  faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17 De aici deducem că nu avem voie să luăm alt nume, să ne dăm sau să acceptăm să ne fie pus un nume străin de cel al Domnului Isus, numele de creștin.
Acest ordin a fost încălcat de la început la Corint: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. 11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” 1 Corinteni 1:10-13
Nu vor fi „zone” și „colțuri” la Dumnezeu și nu sunt.
Acuma, dacă cultele clasice de 1000 de ani și-au luat nume, după aplecare: ortodox (drept credincios) sau catolic (universal), cele de mai târziu, după oameni (calviniști, luterani) sau practici (baptiști, penticostali), iar cele mai recente, după …buget: (harvest-metanoia), după vre-un învățător cu șarm (cireșarii) iată că apare prima comunitate virtuală prin excelență, dirijată și construită pe principii psihologice, cu markeri identitari, denumire și balast emoțional ca să stea corabia drept.
L-am observat pe actor de ceva timp și am săpat un pic, prea semăna cu omul care m-a lăudat și cu omul care îmi scrie, avea ceva din amândoi.
Misterul s-a lămurit, toți 3 provin din Biserica CDE nr 2 din Craiova, probabil o pepinieră de investitori imobiliari în cartiere cerești.
Trecut la baptiști prin hirotonisire pe sub mâinile unui alt securist ordinat notoriu („fratele său” și al lor, IȚ) viitorul cartierul ceresc Genesis se vrea parte din Uniunea baptistă, ceva așa, un fel de palat pentru prinți, un cartier rezidențial prin vechiul cartier mai muncitoresc.
Cu siguranță fiul fostului turnător care conduce vechiul cult, are ordine precise pentru a aproba fuziunea.
Doamne ferește-ne de rezerva mondială de Hristoși falși!

Leacul, dragii mei la toate aceste epidemii religioase este Cuvântul lui Dumnezeu care interzice să ne dăm alte nume decât numele de creștin.
Citesc la comentarii cum din toate colțurile țării se declară adeziunea la Genesis. Multe din aceste adeziuni sunt false și dirijate desigur, dar se prind în lipiciul scârbos al limbii rele și albine, nu doar muște.

Pentru un penticostal de exemplu, cu părinți baptiști și bunici ortodocși, nu este nici o problemă ca pruncii să-i „meargă” la Cireșari și nepoții la Genesis, că de fapt nici nu mai „merg” din fața tastaturii. Nenorocite nume.

Cine înalță în acest Babilon Cuvântul lui Dumnezeu și cine mai ține numele de creștin?


„Controlează Dumnezeu viața ta?” …un medic vorbește despre coronavirus

8 noiembrie 2020

Dumnezeu este suveran, El stă pe tronul universului și controlează toate lucrurile, inclusiv virușii.
Dumnezeu nu stă undeva în cer, îngrijorat că un virus a scăpat de sub control, ci de fapt Dumnezeu „întâmplă” istoria, prin orchestrarea tuturor lucrurilor, atât bune, cât și rele. ….Întrebarea nu e dacă Dumnezeu controlează virusul sau nu, ci dacă Dumnezeu controlează viața ta…”
De pe Antena 1, via Facebook.


Citiți pe subiect mai multe postări despre logica și justiția divină:

Dumnezeu a trimis pandemia.
Cum va declanșa Covid-19 emigrarea evreilor din Vestul Europei și America spre Israel?
Trăim sfârșitul perioadei pedepsei descrise de profeți
Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt.


Istoria fariseilor

2 noiembrie 2020
O prezentare video condensată, de 15 minute, a apariției fariseilor, acum 2500 de ani, pe vremea lui Isaia.
Prezentare: Istoria fariseilor (originea lor)

„După câtăva vreme, pârâul a secat.”…de la Cherit la Sarepta

30 octombrie 2020
…despre atitudinea creștinului prin urgiile trimise de Dumnezeu peste toți oamenii. Sau ce faci când se schimbă împrejurările?

Seceta de 3 ani și jumătate din Israel, de pe vrema lui Ilie a fost o urgie, o pedeapsă a lui Dumnezeu peste împărăția vinovată.
Nici Ilie n-a scăpat de urgie, de secetă, deși el a vestit-o, mai mult, el însuși s-a rugat să nu plouă.
Ilie…s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.” Iacov 5″17
Cum vine asta? Nu s-a rugat să plouă? Nu a făcut slujbe și incantări, invocări pentru a aduce ploaia?
Nu, deloc.
Dar să mergem un pic în spate, în istoria ploii peste țara cea minunată ca să înțelegem de ce s-a rugat Ilie să nu plouă.
Între binecuvântările din Deuteronom apare ploaia:”Domnul îţi va deschide…. cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme.” și între blesteme apare seceta: „Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere…” Deuteronom 28:12,24 Blestemele peste Israel (cele 10 seminții) au venit ca urmare a idolatriei, a neascultării, a încetării slujirii după rânduieli, a lepădării ascultării de leviți și a jertfelor la templu (imaginea slujirii cerești, a celor cerești, care ascultă de Cuvântul venit din ceruri, Noul Testament). Aceste păcate s-au pedepsit în multe feluri, printre care seceta a fost unul.
Așa că atunci când Ilie a cerut secetă peste poporul idolatru, s-a rugat conform voii lui Dumnezeu.Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.
1 Împărați 17:1
Apoi Ilie fuge la Cherit și Dumnezeu începe să-i facă aprovizionarea prin corbi. Corbii mănâncă de obicei carne. Dar de data asta n-o mănâncă, ci o aduc lui Ilie, tocmai ca să i se arate lui Ilie parțial din răsplata credinței, pentru că nici el „n-a primit ce fusese promis” în totalitate, doar un pic.
Deci el cere seceta și el suferă. Își face rău lui însuși. Pentru că chiar dacă naveta corbilor nu ar fi încetat, „pârâul a secat„.
O lecție mare.
Ilie este o imagine spirituală a Domnului Isus, aveau același Duh, „duhul lui Hristos care era în ei” …când „s-a făcut asemenea nouă” căci și Domnul s-a supus acelorași restricții ca și noi, a trăit în trup, a flămânzit, a pribegit, a obosit, a fost bătut și a suportat, mai mult, a fost crucificat și l-a durut.
Apoi, când „seacă toate pâraiele” seacă și al nostru, dar spre deosebire de cei pedepsiți „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9) chiar și atunci când pârâul seacă, ca mai târziu noi să putem învăța, și Domnul Isus să ne poată aminti, cum omul „duhovnicesc” (cel care trăiește ca pildă, pentru a transmite un tâlc, o învățătură) este trimis departe, la canaaniți, la fenicieni, la Sidon, deși „pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.” Luca 4:25-26 Reacția de tip taliban a concetățenilor din Nazaret la scurta vorbire a Domnului Isus a fost o rapidă condamnare la moarte (din care a scăpat).
Întâmplarea, pățania lui Ilie la Cherit a fost profetică, pârâul a secat ca să putem și noi și mai ales evreii învăța o pildă: dragostea de Tată a lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la neamuri. Mai târziu, discret, pe ascuns și Domnul Isus a fost prin părțile Tirului și Sidonului, la neamuri („Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.” ) și apoi Pavel a primit același ordin: „du-te că te voi trimite departe la neamuri.” Salvarea Adunării, a unui popor dintre neamuri era încă parte a Planului ascuns, nedescoperit.
La Capernaum, Domnul Isus a vindecat pe sclavul unui centurion roman, la Tir, pe o femeie siro-feniciană, neamuri.
Și de la Cinzecime încoace tot vindecă: neamuri, popoare, națiuni, din fiecare, un număr mare.
Acuma, cu covidul, iar e „secetă” în lume, iar seacă pârâul, se apropie criza, criză datorată urgiei și urgia venită din cauza păcatului. Cu siguranță corbii, găzduirea la văduva din Sarepta, turta coaptă pe pietre calde și ulciorul cu apă ne sunt garantate.
Că nu va seca pârâul, nu. Dumnezeu vrea să ne dezobișnuim de curgerea monotonă a unei vieți rutinate, în care lipsa de evlavie, sau falsa evlavie(angajament) se pot instala netulburate.
Poate ne gândim că ispita lui Ilie era să se roage să plouă.
N-a făcut-o.
Să n-o facem nici noi pentru Covid.
Cum nu s-a rugat nimeni pentru vindecarea Izabelei sau pentru învierea lui Anania și Safira. Doar un alt Anania, din Damasc s-a rugat pentru un Saul, dar pentru un Saul pocăit.
Covidul este un păcat de moarte (aduce moarte), un simptom al cauzei numită ateism, necredință, disprețuire a lui Dumnezeu de către economiști, comercianți, artiști, de către toată această lume ale cărei „știri” ne invadează creierul. Doar pocăința de aceste păcate este un motiv vrednic de rugăciune, nu înlăturarea pedepsei lor.
Pârâul a secat după planul lui Dumnezeu, covidul a venit tot după acest Plan. „Urgiile lui Dumnezeu nu se tratează cu vaccin, ci cu pocăință.”
Nici măcar cu rugăciune.
Unii zic că, uite, „covidul închide bisericile”. Nu închide cămăruțele de rugăciune și nici „calea cea nouă și vie„. Poate nu-i plac lui Dumnezeu nici bisericile, v-ați gândit la asta? În februarie 2019 când 16 persoane au semnat o scrisoare de informare cu privire la Aurel Gheorghe, m-am uitat la titlurile acestor persoane, toți erau pastori și presbiteri peste….biserici, de fapt peste mulțimi. Acest mulțimi erau credibilitatea lor, sursa lor de autoritate, nu adevărul sau minciuna din gurile lor. Duminică seara m-am uitat pe net la biserici, mai ales la cele din oraș, mai ales la cele din cartier. La una, un vorbitor era supărat pe cei ce arată profetic că se apropie sfârșitul, „nu putem știi zice”, de fapt justifica confuzia. E clar că avea un ghimpe pe Aurel. Apogeul a fost când a zis că „internetul este plin de predicatori…acum cine are un garaj gol, dă învățătură„, și în loc să se bucure de acest lucru, disprețuiește. Ridicolul său era că spunea acest lucru pe internet, dintr-o biserică….goală. Care este diferența dintre o biserică goală și un garaj gol?
Probabil amvonul.
„”….au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă” Apocalipsa 16:9
Poate că probabil Dumnezeu de aceea îi scoate pe creștini din biserici, așa cum l-a scos pe Ilie din văgăunile pârâului Cherit, pentru a merge „departe, la neamuri”, pentru a vesti Cuvântul tuturor adică. Internetul are un mare rol aici.

Pârâul Cherit, o ascunzătoare perfectă a lui Ilie, când a fugit de Ahab

Pârâul Cherit este de fapt un defileu extrem de accidentat, o ascunzătoare perfectă, dacă aveai mâncare și apă.
Concluzie: ce faci când seacă pârâul, când se schimbă împrejurările? Sau ce nu faci?
1. Nu te rogi să nu se schimbe.
2. Nu te gândești la corbi, la vechile împrejurări binecuvântate, nu încerci să le prelungești.
3. Nu faci provizii de apă.
4. Asculți când Dumnezeu îți spune să pleci „la neamuri” și pleci imediat, adică te adaptezi noilor împrejurări.


„Să locuiască singur!” …carantinarea în Biblie

28 octombrie 2020
O analiză biblică a carantinării, izolării sau distanțării sociale ca măsură pe protecție socială de-a lungul istoriei lumii. Boala a venit ca pedeapsă a păcatului, dar măsurile de protecție sunt prescrise de Dumnezeu pentru ca cei ce ascultă de El să poată fi protejați prin ele.

Scriu din mijloc de pandemie, Clujul a ajuns pe locul 1 în țară la numărul de cazuri de covid. E valul 2 și auzim de tot mai mulți apropiați care sunt simptomatici, izolați, pozitivi sau chiar decedați din cauza acestei epidemii.
Pentru că întâlnesc tot mai des „negaționiști-covid” (cei ce ignoră sau zic că nu există virusul) de multe feluri, (nepunând la socoteală pe ignoranții care dacă nu văd sau nu simt ceva, ei zic că nu este, de parcă virusul ar trebui să poarte chipiu) întâlnesc și „creștini” care nu se tem de virus că ei „îl au pe Domnul care-i păzește”.
Nu scriu pentru ei, sunt destul de copt să-mi dau seama că acest fel de oameni nu sunt în stare să citească un text, scriu pentru cei care sunt în stare, ca să-i înarmez cu argumente pentru a-i putea ajuta pe ceilalți, să le știe cânta „cântece de jale” lângă ei, să-i convingă adică.
Apropo de „înarmarea cu argumente”, câteodată când scriu pe blog mă simt ca un „traficant de arme”, de arme ideologice, de idei care au putere, de argumente adică. Stă scris: „înarmați-vă și voi cu același fel de gândire„, un „fel de gândire, felul Unsului, al Șefului nostru este o armă redutabilă.
(Nu prea am „clienți” la acest „trafic”.)
În tinerețe am cunoscut un astfel de traficant de arme, eram șef de export și traducător trimis de „intreprindere” într-o țară estică (Georgia) la expoziții și contracte. Formam o delegație mixtă, cu un austriac printre noi. Directorul ne spusese confidențial: „cred că omul e traficant de arme, chimicalele sunt acoperirea lui”. I-am dat dreptate directorului, am studiat persoana, emana puterea celui care „are spate”. Și eu „am spate”, scriu învățat, iau din „arsenalul” Cuvântului lui Dumnezeu, scriu instruit și trimis, sper să nu-mi blocheze febeul promovarea datorită termenilor.
În spate, adică în anii trecuți (2015) am scris la vreme și cu vreme despre lepră. Să citiți vă rog cele 3 postări: Rana și durerea (1) unde am arătat ca și cauză a epidemiilor: descoperire păcatului „fiecare își va cunoaște rana și durerea” (Concluzie: „nu pot să fiu liber fără durere, fără descoperirea păcatului!„), Lepra hainei (2) despre contagiozitatea păcatului cu fapta și Lepra casei (3) despre contagiozitatea păcatului comunității.
Revin asupra textelor biblice legate de carantinare.
Să locuiască singur” este prima concluzie și cel mai important aspect pe care-l putem spune celor ce fac pe vitejii cu virusul este cel de la Levitic 13:46 „Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat.  locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.” Deci Dumnezeu a poruncit carantinarea, izolarea, distanțarea socială ca măsură de protecție a celorlalți. Boala este contagioasă prin apropiere și atingere. La fel este și păcatul, contagios prin apropiere și atingere.
Lecția și regula pe care vrea Dumnezeu s-o învățăm și pe care o uităm adesea este următoarea: prioritate trebuie să aibă legătura noastră pe verticală cu El, apoi cu ceilalți oameni. Când uităm și ne găsim satisfacția în relații fără El, ca un Tată înțelept ce este caută să ne atragă, în primul rând stricând aceste relații prin distanțare: limbi, obstacole, granițe, distanțe fizice, limitări, boli, epidemii, etc.
Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă care nu se arată mai adâncă decât pielea şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana A şaptea zi, preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.” Levitic 13:4-5 Vedem deci o „carantină de 14 zile” cu scopul de a opri contaminarea.
Ieșirea din carantină are și ea regulile ei: „Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei….Cel ce se curăţeşte trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă şi va fi curat. Apoi va putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din cort În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.” Levitic 14:3,8,9
Izgonirea leproșilor afară din tabără pentru a nu contamina este amintită și în Numeri 5:2 „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros„,
Porunca se repetăIa seama bine şi păzeşte-te de rana leprei ” în Deuteronom 24:8. Deci nu e vorba ca și în cazul atacurilor inamice sau al opririi ploii că Dumnezeu te va proteja, ci tu trebuie să fii atent.
Un exemple de aplicare a carantinei chiar în condiții de asediu și foamete găsim la cei 4 leproși de la poarta Samariei: „La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri?  Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete şi vom muri şi, dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra sirienilor: dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar, dacă ne vor omorî, vom muri.” 2 Împărați 7:3-4 Deși Împărăția de nord, mergând pe Calea lui Ieroboam, a adoptat închinarea la idoli, s-a îndepărtat de Ierusalim, de preoția levitică, de jertfe și templu, carantinarea leproșilor s-a păstrat, chiar în condiții de asediu și foamete.
Mai mult, regulile carantinei s-au aplicat și la împărați, fără deosebire: „Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului.” 2 Cronici 26:21
Vedem deci lepra și carantina ca fiind în Vechiul Testament exemple reale pentru noi. Din atitudinea lor (de ascultare de data aceasta), ar trebui să învățăm să ne ferim de ignorarea acestor reguli. Distanțarea socială ar trebui să fie prioritate pentru creștini și noi să fim primii care sărim în ajutor celor izolați, pentru a le face izolarea mai ușoară.
Iar dacă noi înșine stăm în izolare: putem citi Biblia, ne putem ruga, putem da telefoane, putem face ceea ce este scris: „Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.” 1 Petru 4:19 Este o suferință după voia lui Dumnezeu și izolarea, cel puțin din două motive. Odată că acest Covid este dat de Dumnezeu ca urgie peste o lume care păcătuiește prin „mulțimi”, prin asociere, prin uniuni care nu îl au ca centru pe El, Voia și Cuvântul Lui. Apoi, că acest Covid este o urgie prezisă de Dumnezeu, printre alte urgii, care de 120 de ani încoace, scot pe evrei în mod forțat dintre neamuri, și-i duc în Israel.
Închei cu o imagine încurajatoare, tot din Biblie. În Matei și Marcu îl găsim pe Domnul Isus în casa lui Simon leprosul din Betania. Îndrăznesc să speculez că a fost un lepros vindecat de Domnul Isus. „Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul” Marcu 14:3 O imagine a viitorului, o imagine a biruinței: un lepros în casă, un lepros vindecat. Căci locul în care erau scoși leproșii, afară din tabără, reprezintă spiritual locul în care a fost adusă jertfa de ispășire, arderea de tot „afară din tabără„. După câteva zile Domnul Isus a ieșit de bună voie în acest loc al rușinii, al izolării, al respingerii, „s-a făcut păcat pentru noi”, pentru a deveni noi drepți prin El. Să nu uităm ceva: în timp ce ucenicii stăteau la masă în casa lui Simon leprosul, după ce Maria a turnat mirul, Iuda a ieșit și s-a târguit la preț cu marii preoți, cu cât să-L vândă pe Isus.
O întrebare a conștiinței: unde este sufletul tău, cu cine ții? Cu Cel izgonit de bună voie, izolat și respins sau cu Iuda și preoții „mari” criminali?
Ai ieșit tu afară din tabără cu Isus cel respins și disprețuit, cu Isus cel părăsit de oameni, cu Isus cel „obișnuit cu suferința”? Sau îți place să te târguiești cu marii-preoți ai acestei lumi, cu mulțimile care strigă „răstignește-l!”, cu cei ce nu-L cunosc?
Ai ieșit tu afară și nominal și efectiv din orice tabără religioasă?


„Emigra-vor evreii?”…din America

25 octombrie 2020
Un articol scris în 1919, de către cel mai mare evreu sionist român, A.L. Zissu, despre emigrarea evreilor din România, văzută de românii de atunci cu neîncredere. Aceeași întrebare se pune despre evreii din America, acum, după 100 de ani. Răspunsul lui Zissu e valabil și pentru ei.

În 1919 evreii trăiau relativ bine în România, statul Israel nu exista, Palestina recent britanică era „o pustietate„, o țărână „înțelenită de milenii” dar despre care Zissu credea (și prezentul, după 101 ani, îi dă dreptate) că se poate ca „acea pustietate trebuie…să renască pentru o nouă menire.
Zissu a fost cel mai mare sionist român. Sionismul, o mișcare profețită de Dumnezeu, un semn pentru noi, această mișcare este înfrunzirea smochinului, semn la care TREBUIE să privim, ne-a spus Domnul Isus asta.
Dovadă că, deși nu era creștin, Zissu a avut acest ideal vizionar este împlinirea visului său după un secol: „poporul acesta…de dorul cărții și al pământului, se va întoarce la obârșie, va emigra. Pacea mai întâi și apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului.” Citiți articolul, dar aplicând în loc de România, America sau statele din vest unde mai sunt evrei.
(Sionism=SIONÍSM s. n. Mișcare politică și religioasă apărută în țările europene la sfârșitul sec. XIX, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei.) sursa: http://www.dexonline.ro



De când Sionismul, ieșind din făgaşul reveriei şi ideologiei pan-evreeşti şi trecând frontierele lumii noastre naţionale, deveni obiectul preocupărilor diplomaţiei mondiale, evreii au început să fie şi ei priviţi printr-o prismă alta decât aceea a raporturilor dintre ei și mediul ambiant, sau a viciilor şi virtuților închipuite sau reale pe cari le-ar manifesta în viața de toate zilele, ce adesea le-a fost impusă de tot soiul de restricții. Popoarele, devenind mai serioase și mai atente, au început să ne scruteze mai cu pătrundere. De unde până mai ieri pojghița în care ne învelise doară imaginaţia lor răutăcioasă, le făcea să întoarcă capul, simulând dezgust, dispreț, astăzi se apropie de noi cu oarecare bunăvoință şi zgâriind pojghiţa, încep să zărească ceva din sufletul nostru, cel adevărat și nepervertit. Când pojghiţa înșelătoare va cădea toată, multe enigme se vor dezlega deodată, multe nedumeriri se vor lămuri, multe calomnii se vor prăbuși şi multe minunății vor apărea înaintea ochilor înmărmuriţi ai popoarelor. Și lumea va rămânea, atunci, buimăcită în faţa formidabilelor valuri de idealism ce spumegă în sufletul torturat al acestui popor de „negustori“, care dacă era în adevăr practic,cum îi merge vestea, sau chiar numai atât cât sunt toate popoarele, ar fi putut de mult să-și transforme iadul în care trăiește, în cel mai fermecător Eden…

Până atunci, însă, mai avem, vai, de purtat încă crucea în spinare.

La noi, clipa de aur a revelaţiei e și mai îndepărtată ca aiurea. Pentru că la noi clișeele învechite cari aiurea încep să fie scoase din circulaţie, mai sunt în plină cinste. La noi, rătăcim și astăzi printre concetățenii noştri creștini, necunoscuţi, nepricepuţi, deci nedoriți. În ţara noastră, cunoscătoare de toate exotismele, planta evreiască crescută sub ochii oamenilor e doar călcată în picioare, dar rămâne străină, cu desăvârşire necunoscută. Așa se explică surâsul ironic al boierilor noștri, când le ajunge la ureche zvonul emigrărilor iminente. Din amabilitate sau din laşitate, ei nu-ți dezvăluie gândul, dar surâsul îi trădează cumplit: „voi, popor de negustori, de oameni practici, veţi abandona oala cu carne şi vă veţi aventura in necunoscut, de dragul unei himere ?! Haida de!

De unde vreţi să știe boierul nostru, că cel mai umil hamal al acestui popor de „negustori“ are în el puterea de a se lipsi de ultimul codru de pâine, spre a procura copilului cărți de şcoală,… De unde să ştie boierul nostru, că cel din urmă telal evreu e capabil de cultul cel mai fanatic al morţilor și momentelor mari din trecutul neamului. De unde să ştie boierul nostru că acest popor de „negustori“ a îndurat și îndură cu stoicism, cu frenezie, iadul pe pământ pentru că nu vrea să se despartă de… biblia lui! De unde să ştie boierul nostru că acest popor… al banului, singur el între toate popoarele lumii, cunoaşte tipul negustorului care strânge averi, numai el ştie cu câtă trudă, pentruca să-și poată îngădui luxul unui ginere savant pe care să-l puie la adăpostul grijilor și pentru a-i da astfel posibilitatea să se consacre exclusiv studiilor sacre! De unde să ştie boierul nostru, că acest popor „interesat“’ și numai el singur între popoarele lumii, cunoaște tipul sublim al „bachurului“, al veșnicului student sinagogal, care renunţă cu frenezie, de copil, la toate bunurile vieţii, de dragul unei învățături care nu-i aduce nici un folos practic și nici măcar satisfacția nevinovată a unei diplome sau a unei consacrări ! De unde, în sfârşit, să știe boierul nostru, că acest popor „practic“ a fost în stare să dea vizionari din mijlocul chiar al negustorilor, cari, abandonând oala cu carne, sau dus într-o pustietate, unde aveau să îngroape averi agonisite în sudoare şi să lupte, şi cari pierduseră de mult contactul cu glia, cu încăpăţânarea unei țărâne înțelenite de milenii și cu ferocitatea beduinilor, numai şi numai pentru că acea pustietate, păstrând tezaurul de amintiri al gloriei trecute, trebuie, în conştiinţa şi mândria lui, să renască pentru o nouă menire.

Da, fraţilor creştini, poporul acesta de „negustori” va abandona oala cu carne. Căci, poporul acesta fusese pe vremuri, la el acasă, poporul cărții şi al gliei. Şi de dorul cărţii şi al pământului se va întoarce cu frenezie la obârşie: va emigra. Mare îi va fi, desigur, nerăbdarea aşteptării, până ce pacea, mai întâi, şi apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului. Dar cum a ştiut să aştepte milenii, va ști să aştepte şi aceste câteva clipe cari îl mai despart de isbăvire.”

14 iulie 1919, A.L. Zissu
sursa: Noi, Breviar iudaic, Editura Adam 1932, articole diferite publicate de A.L.Zissu, pag 244

Tot ce a scris Zissu în 1919 despre înflorirea Israelului s-a împlinit după 1948. Sutele de mii de evrei români au abandonat oala cu carne în timpul comunismului. Urgia Transnistriei și apoi a comunismului a șters orice surâs atât de pe fața lor cât și de pe fața „boierilor” disprețuitori.

Cum stăm noi în fața acestor realități?
Smochinul înfrunzește, a înfrunzit.
Au plecat 50% din evreii din diaspora, jumătate, mai trebuie să plece jumătate.
Vânătorii trimiși, urgia pandemiei sunt mâna lui Dumnezeu cea tare care îi scoate afară din „mormintele lor” după cum au scris profeții.
Noi dar să fim gata, să ne curățim de orice întinăciune, căci Cel ce vine „ca un hoț” (pe neașteptate, fără să anunțe) este aproape.
Să fim furați.
Iar cei care, seduși de mirajul acestei lumi trecătoare, sunteți furați de alte planuri și vise, întoarceți-vă la Planul Cărții, la Cel ce a lăsat o singură Cale de salvare, prin Fiul Său, Isus Unsul(Hristos), prin care avem iertarea păcatelor și intrare liberă în apropierea lui Dumnezeu.
Mai ales creștinii care nu mai „iubesc venirea Lui„, cărora le-ar părea rău să li se întrerupă planurile, care iubesc mai mult „acest veac” numit rău, trebuie să se trezească și să știe că, ori vor, ori nu vor, acest Plan al lui Dumnezeu are loc. Nu mai bine „să ne supunem Tatălui Duhurilor și să trăim”?
Răpirea Bisericii poate avea loc oricând, nu este necesar ca evreii să plece mai întâi, detaliile Planului le-a păstrat Dumnezeu în tainele Lui. Noi trebuie să fim gata. Să nu cumva să zicem: „Stăpânul zăbovește să vină…„.



Atunci când se va-ntoarce Israel, cântare profetică (Traian Dorz)

19 octombrie 2020

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.  În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim…” Zaharia 12:10-11
Am scris într-o postare mai veche, de acum doi ani:Și acum să lăsăm textul poeziei cu promisiunea să v-o și cânt, dacă nu găsesc pe altcineva mai cizelat ca mine.” Am căutat atunci cântarea mult pe net și n-am găsit-o deloc.
Am găsit-o azi (ieri s-a pus pe net), cântată chiar foarte cizelat (mulțumesc Beni):

Cântare: Atunci când se va-ntoarce Israel.

Prin 2014, tot cam pe vremea asta, când s-a iscat războiul de au intrat turcii în Siria, am scris o postare, unde am amintit și cântarea asta și textul din Zaharia 12. Apoi am scris postarea de 1 mai 2018, întitulată chiar așa: Atunci când se va-ntoarce Israel. Melodia e aproape la fel cu ce am învățat de la sora Veronica, ritmul e puțin diferit.
Citez din ce am mai scris atunci:


Nu mai e nevoie să v-o învățăm noi, a apărut. Acuma seara am ascultat cântarea de 6-7 ori în timp ce m-am tuns. (De la Covid încoace am tăiat de pe listă mersul la frizer, recent mi-am cumpărat un aparat de tuns mai bun și l-am probat.) În timp ce mă tundeam și ascultam, mi-am amintit de legăturile lui Dorz cu evreii, cu Wurmbrand, cu Feinstein, de prietenia lui Feinstein cu Trifa, lucruri despre care am scris la vremea lor, acum 1o ani, dar pe care acum le pricep mai bine. Apoi m-am gândit la pogromul de la Iași, de la Cernăuți, la Transnistria, la Zissu. Câtă efervescență era atunci, de idei, de pasiuni, de politici, de idealuri, de religii și mișcări. Și peste toate aceste frământuri, plutea ca o corabie idealul sionist profețit de Ezechiel în 37, mișcare, vuiet care a făcut ca în exact anii când sora Veronica învăța cântarea (prin anii 60 îi duceau la lucru Sub Coastă, la colectiv sau întovărășire, cu căruțele, iar cei credincioși cântau, prin zona pe unde merge acuma centura de la Apahida la Cluj), evreii din România să fie sloboziți unul câte unul spre Israel, până au plecat toți.
Înțelegea Traian Dorz că evreii vor pleca? Mi-am amintit de Istoria unei jertfe, de dorința lui de legalizare a Oastei Domnului în timpul comunismului, de strădania lui Dorz de a dovedi în carte caracterul nevinovat al mișcării, mișcare ușor de confundat în epocă cu Legiunea Arhanghelului Mihail, mișcare nazistă. De Valerian Trifa, nepotul fost legionar al întemeietorului Oastei, Iosif Trifa, nepot care care a ajuns episcop peste românii din America și apoi „descoperindu-se” (cu ajutorul Securității din țară) trecutul lui legionar să fie expulzat din SUA și să fie nevoit să fugă în Portugalia. Cert este că Traian Dorz nu a fost nici legionar, nici antisemit, chiar a ajutat la obținerea unor documente pentru evreii refugiați din Transilvania de nord, se pare.
Cu siguranță Traian Dorz a înțeles și a prins în versuri de neegalat, (pentru care iubesc atât de mult limba română) acel minunat și înfricoșător moment: „…îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns…când evreii se vor întoarce la Domnul Isus, doar că acest eveniment nu va prinde biserica (adunarea) aici, lucru aproape sigur, dacă citim bine profețiile. Asta nu mai îmi dau seama dacă Traian Dorz a realizat.
Dar până atunci vor trece lucruri grozave peste omenire, un mare necaz, urgii, lucruri pe care tot Traian Dorz le-a văzut în chip parcă profetic:

Încă puţin şi semne mari
puteri ne-nchipuite
se vor ivi, cutremurând
privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit
credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat
al hulei şi-al pieirii.


Aveți textul și acestei cântări pe Youtube:


Religii în baza doi

17 octombrie 2020

O comparație între complexitatea Evangheliei veșnice revelate de Dumnezeu și simplismul vândut de teologiile „Hristoșilor” mincinoși: carismatism, misticism, sau multe alte ism-uri.

Evanghelia este complexă, Planul lui Dumnezeu nu e simplu, trebuie înțeles, trebuie pătruns, trebuie ca adevărurile lui Dumnezeu să înlocuiască în fiecare minte colibele și maghernițele de teorii și teologii construite de oameni cu materiale de contrucție de la depozitul de minciuni ale diavolului. Acest proces de demolare și de reconstrucție ia timp, are nevoie de Plan și orice abatere are consecințe grave.
În epistolele lui Pavel, adică în ultima parte a Cuvântului lui Dumnezeu, în întregirea lui, sunt „lucruri grele de înțeles pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte scripturi spre pierzarea lor„.
La Efes, apostolul Pavel a avut nevoie de 3 ani pentru a le predica TOT Planul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să omită ceva și astfel să fie vinovat de sângele (moartea) lor.
Prozeliții de la Rusalii care au crezut și „au mărturisit pe Isus” imediat, aveau marele avantaj al educației biblice, cunoșteau dinainte Cuvântul lui Dumnezeu și credeau în promisiunea venirii lui Mesia, o așteptau. Așa că atunci când li s-a prezentat Isus față în față cu profețiile, L-au identificat imediat și au crezut, drumul lor spre mântuire a fost foarte scurt.
Cu idolatri din Efes situația era mult mai grea, efesenii erau prinși de vrăjitorii, de închinare la idoli, de industria vrăjitoriei, a idolatriei, nu cunoșteau deloc Cuvântul, nici promisiunile, nici profețiile, trebuia învățați. A fost nevoie de timp pentru a învăța. De 3 ani a avut nevoie apostolul ca să poată spune „TOT”, dacă se putea mai repede, desigur un isteț ca Pavel, ar fi ales calea mai rapidă. Dar nu s-a putut mai repede. Citiți Fapte 20, descrierea activității lui Pavel la Efes, pentru mine este un model chiar și când scriu acest blog, iată condițiile:
-am slujit Domnului cu toată smerenia
-cu multe lacrimi (personal, aici nu stau bine, mai este de îmbunătățit)
-în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile… (aici și eu stau bine, dar n-am cui spune)
-n-am ascuns nimic din ce vă era de folos (înseamnă că sunt multe lucruri de dezvăluit)
-nu m-am temut să vă propovăduiesc (propovăduirea stârnea reacții adverse)
-să vă învăţ înaintea norodului şi în case
-să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos (respectarea ordinului dat de Domnul Isus (întâi la oile pierdute ale casei lui Israel, iudeilor)
-sunt curat de sângele tuturor
-nu m-am ferit să vă vestesc TOT planul lui Dumnezeu
-timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. (extraordinar, pe FIECARE zilnic, nu doar mesaje săptămânale la mulțimi)
-n-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva (un exemplu pentru mulți de astăzi)
-singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine (de neimaginat pentru cei ce-și zic astăzi pastori, clerici, etc. care nu știu folosi nici o unealtă)
-în toate privinţele v-am dat o pildă (a făcut așa ca să fie urmat, ca să fie pildă, cât de puțini calcă pe urmele lui)

Vedem o lucrare complexă desfășurată de Pavel, un lucrător al Cuvântului cu mare experiență, proclamând o Evanghelie cu multe detalii, așa cum este cea adevărată, nu una prescurtată, despre care voi scrie mai departe.
Compar evanghelia adevărată cu sistemul matematic în baza 10 și evangheliile false, cele reduse, cu sistemul din baza 2. Să detaliem.

Dumnezeu ne-a creat cu zece degete, suntem presetați să gândim în baza 10, matematic așa ne este cel mai ușor. Creația este complexă, avem nevoie de multe legi și cunoștințe pentru a o înțelege. În fiecare domeniu în care lucrăm, materialele cu care lucrăm se pot defini, se pot măsura în cifre, în numere, ajungem la mărimi și greutăți, temperaturi, presiuni, concentrații, lungimi de undă, intensități, volume, greutăți, arii. Toate aceste caracteristici le prelucrăm în baza 10, definim relații între mărimi, și așa putem opera cu atât de complexa creație divină. De la exatraordinarul trup omenesc, care din toate lucrurile făcute de om se poate asemăna cel mai bine cu un computer, până la agricultură sau mecanică, folosim cifre, formule, ecuații și multă matematică. Cifrele aduc la același nivel relațiile dintre mărimi și matematica ne ușurează înțelegerea complexității materiei. Gândiți-vă numai la ultimele analize medicale pe care vi le-ați făcut. Baza 10 e atât de ușoară și de suficientă în același timp.

Dar se poate mai simplu?
Într-un fel da.
Computerele folosesc baza 2, două numere: zero și unu, 0 și 1.
Anul 2020 în baza doi se scrie: 2 020(10) = 111 1110 0100(2)
Este un fel de simplificare necesară, mai simplu decât 10.
Dar se poate mai complex? Desigur.
Câte feluri de animale și plante sunt în lume? Două, zece?
Nici pomeneală, milioane.
Domnul Isus a „operat” în baza de numerație a creației Sale, El avea câte o pildă pentru un adevăr sau pentru o minciună, pentru orice învățătură. El „nu le vorbea deloc fără pildă„. De aici, complexitatea Planului Divin.

Oferta religioasă în baza doi oferă doar două variații posibile ale „stărilor” propuse: prezența sau absența unei emoții religioase sau așa numite „stări”. Parcă am fi condensatori electrici, avem sau nu curent.
Orice alte variații se exclud din start, pentru că nici nu se pomenesc.
Aceste stări propuse au diverse denumiri, în funcție de „comerciantul” religios, voi exemplifica, nu voi intra în detalii:
duhul, cu care poți fi plin sau nu. Scrie în Biblie: „fiți plini de duh” și aici în loc să se aplice la înțelegerea Cuvântului, la „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi„, se aplică la intensitatea emoției, care emoție poate avea din păcate orice sursă. S-a ajuns să se creadă că un catolic căzut în extaz în fața unei icoane și eventual vorbind în limbi are „duhul”. Atenție, cămilă în farfurie, nu înghițiți!
Personal, în tinerețe, că un mare admirator al poeziei lui Dorz, mi s-a servit cămilă crudă cu copite în farfuria unei cărți autobiografice: „Hristos, mărturia mea”, unde autorul descrie cu detalii mângâierea dată lui de Dumnezeu „prăbușit în fața Domnului meu” de fapt în fața unei statui de ghips dintr-o biserică (culmea, catolică, probabil maghiară) care se găsea peste drum de sediul Securității din Oradea, după ce ieșea de la anchete. Ei, aici, cu toată ornamentarea farfuriei, (persecuție, suferință, bătăi, stres, singurătate, brutalitate, etc) conținutul acesteia nu este comestibil, nu se aprobă de Biblie. Dumnezeu care a interzis expres reprezentarea Lui prin imagini și statui nu se va revela cuiva în fața unei astfel de reprezentări. Aș putea spune că oriunde altundeva, numai acolo nu. M-am întrebat: ce era dacă se ruga în parc, printre pomi, acolo nu era „prăbușit în fața Domnului”? Și astfel idolul Dorz a mai pierdut un braț și idolul „duh” a mai coborât un fuștei în mintea mea, dar nu destul.
stare sau stare de har. Nu scrie în Scriptură? „prin credință am intrat în această stare de Har…” Dar starea trebuie înțeleasă în mod cronologic la scara timpului larg și a așteptărilor viitoare, nu la o emoției de moment, nu la o emoție pe care o „simți” sau nu.
turnare. E vorba de un limbaj care provine dintr-o realitate. Când limbajul este deturnat, realitatea construită de limbajul fals va fi una paralelă, nu cea din care provine. Termenul biblic „turnare” nu se referă la un moment anume, moment după care consumăm, cum ar lăsa să se înțeleagă: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat…„. Cum înțelegem asta? Duhul turnat prin descoperirea Cuvântului a rupt zidul de la mijloc al despărțirii și a unit evreii cu neamurile, așa trebuie să înțelegem. Atenție mare, că poate înțelegerea greșită vrea să persiste. Peste tot în Noul testament se amintește botezul cu duhul Sfânt ca experiență comună „noi toți am fost botezați„, nu personală, nicăieri. Înainte ne uram unii pe alții, evreii și neamurile, acum ne iubim. Acest proces trebuie înțeles la scară cosmică, a cronologiei divine, nu la experiențe personale mistice. Mai mult, avem de crescut în dragoste, un proces, care dacă ar fi vorba de un moment al umplerii, după care tot consumi, nu are logică. Dimpotrivă, turnarea dragostei trebuie înțeleasă ca o inversare a urii și dragostea va crește în fiecare zi, pe măsura creșterii în înțelegere a dragostei și harului lui Dumnezeu. E ca și cu creșterea plantelor primăvara, zicem că soarele „a izbucnit” ca și cum ar fi un moment, dar creșterea plantelor este un proces paralel cu ridicare soarelui pe cer din martie până în iunie, dacă nu ar fi acestă ridicare treptată, fragilele plante s-ar arde de arșiță, dar soarele crește în putere pe măsură ce plantele se întăresc. Așa trebuie să înțelegem creșterea spirituală, paralelă cu înțelegerea, nu cu momente mistice după care nu trebuie să mai faci nimic. Nu e nimic în baza doi, totul e progresiv.
Sau să zicem așa, la scară cosmică, a cronologiei erelor divine, Dumnezeu la un moment dat anume, „a deschis neamurilor ușa credinței” (lucru arătat prin vorbirea în limbi, un fel de „vindecare” pentru moment a distanțării de la Babel, chiar folosește termenul „apropiere”) dar nu putem lua această expresie la nivel personal, ca moment magic după care poți trăi cum vrei, că ai trăit…momentul.
Consecința catastrofală a teologiilor în baza doi, de genul „ai sau nu”, este că duc la paralizie pe cei ce le cred, la amorțire, teoretizează și justifică lenea, plac puturoșilor, celor greoi la înțelegere. Ajung și mai greoi.
Cei ce cred teologiile în baza doi urmăresc momente și după ce li se pare că trăiesc aceste momente, nu mai urmăresc nimic, au ajuns. Tu „ai trăit”, „ai duhul”, „ai fost umplut”, ai avut „o scumpă zi”? Te întreabă și pe tine.
O Lois și o Eunice care cresc un Timotei învățându-l din pruncie Sfintele Scripturi nu plac acestor creștini „binari”, e prea greu, lasă că „se va atinge Domnul de inima lor” când vor fi mari. Vă dați seama cât e de dureroasă o astfel de diferență de abordare din punctul de vedere al educației creștine. E un virus mic care afectează și conduce la o pandemie teologică, la un fel de covid spiritual, în care dispare simțul, mirosul și gustul realității.
Carismatismul este una din aceste teologii care a produs o religie, mai mult, transformă cu viteză mare toate elementele de identitate creștină și din celelalte denominații biblice, simplificându-le la un schelet, la câteva elemente ridicole și absurde. În carismatism, zero este starea fără și unu este starea cu emoții, trăiri, etc. Iar „timpul religios” se reduce la câteva ore de respirat aer sfânt și „prezența lui Dumnezeu” în fabrici de trăiri de diferite branduri și tehnologii, după dotare și buget.

Calvinismul, rudă cu carismatismul simplifică procesul de apropiere de Dumnezeu prin frică și pocăință, la un moment de transformare, moment înainte de care omul era „mort”, după devine „viu”, baza doi, vai de noi. În calvinism starea fără este înainte de „moment”, starea cu, după. Baza doi.
Catolicismul și ortodoxia au alt sistem binar, ei îl numesc har și este materializat prin taine: șapte, administrat de oameni cu „har”, „har” căpătat prin hirotonisire. Nu le ai, ești zero, le practici, ești ok. Nu contează ce gândești, la ce te gândești, ce gânduri arzi zilnic pe altarul minții tale. Dacă ai parcurs „tainele” ești ok.
Sâmbătarismul sau (plus) religia bucătăriei. Dacă ții ziua ești ok, dacă nu, nu. Dacâ papi purcel e grav, dacă nu, ești ok. Simplu și clar.
Mai sunt religii binare, eu am terminat, am avut nevoie de definiții pentru cei alte explicații în care vom trata subiecte unde va fi nevoie de amănunțime.
Dacă va voi Domnul!


Întrebări calviniste

16 octombrie 2020

În ultimii 10 ani epidemia de calvinism s-a mai domolit în România, editurile Agape și Făclia nu mai au forță și pentru că vremea hârtiei trece.
Totuși câte un calvinist mai apare, ca un focar de Covid după trecerea unui val.
Mi-a scris „Andrei” pe Facebook, a scris mult, nimic ce n-am știut. M-a mirat că de pe vrema unuia cu „calviniști din toate țările uniți-vă!” (dovedit ulterior troll) nu am mai primit o provocare de la o așa înălțime. Căci calviniștii stau de obicei în turnurile lor, foarte înguste și foarte înalte, de unde ne privesc de sus pe cei ce „nu putem înțelege”, „n-am fost aleși” etc.
Ei nu își pierd vremea să argumenteze, să explice, să plângă ca apostolul „noapte și zi” lângă cei ce nu înțeleg. Deformarea calvină le spune că „aceia” sunt morți și au nevoie de un „moment” în care vor deveni vii și vor înțelege.
Dar.

Întrebările

„……omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?
Cine este cel care își vede păcatul, omul cel vechi sau omul cel nou, născut de sus?
Si apoi, ce poate face omul pentru a fi născut din nou?
Ce poate face un om mort spiritual?
Daca acesta poate face ceva, inseamna ca nu a fost nevoie ca pentru el să moară Domnul Isus, de ce?
Pentru ca se pare ca dupa teologia dumneavoastra, omul își poate procura singur nașterea din nou, iar daca omul își poate procura singur nașterea din nou, inseamna ca isi poate procura mântuirea.
Cuvantul ne învață că El este Cel care ne naște de sus prin Cuvant, Duhul Sfânt este Cel care ne poartă prin tot adevărul si ne arată greselile/păcatele, ne conștientizează de ele, astfel avem parte de acea părere de rau, regret, căință, care ne determina sa ne întrebăm ce sa facem fraților?”

Răspunsul.

„Andrei, gândești într-un cadru strict calvinist, știu cum e. Am trecut prin noaptea calvinistă. Am doi papagali care stau în cușcă, dacă-i scot afară sunt speriați. Se poate ieși din cușca asta. Hai să încercăm:
-omul are cuget. Din strămoși, Pavel slujea cu el, cu cugetul
-acest cuget poate fi bun (când zice că „nimic bun nu locuiește în mine, adaugă „în carnea mea”) „cu cuget bun din strămoși” slujea Pavel
-omul fără lege, păgânul din Africa care nu a auzit de Biblie, dar care face lucrurile legii din fire, dovedește că lucrarea legii este scrisă în inima lui. Cine dovedește?
Doi martori: cugetul și gândurile.
-cugetul și gândurile sunt în război. Se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.
Ai întrebat: „omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?” Sigur, poate multe lucruri omul „mort”, să vezi câte poate:
– omul, orice om poate vedea creația lui Dumnezeu,
– poate vedea în creația lui Dumnezeu diversitatea înțelepciunii lui Dumnezeu
-poate înțelege cu mintea însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu
-poate dori să facă voia lui Dumnezeu, poate să „vrea să facă binele”.
Ceva nu poate face totuși omul „mort în păcate”: nu poate face voia lui Dumnezeu, „răul stă lipit de el”.
Imaginea din Ezechiel 37 a evreilor din diaspora este tot a unor oameni „morți”. Ei sunt „morți” pentru că nu cred în Mesia, în Cuvânt. În rest sunt foarte vii.
Andrei dragul meu, calvinismul este o boală de cap.
Se datorează neînțelegerii de către începătorii biblici, nu a marilor taine ale alegerii, ci a marii taine a împietririi lui Israel (o parte din Israel a căzut într-o împietrire). Când înțelegi că toate bucățelele de explicații din care pedobaptistul Calvin și-a făcut o teologie sunt părți din argumentarea unei taine mai mari, taina împietririi evreilor, înțelegi bucuros că teologia calvină este ca atunci când vrei să-ți faci bicicletă din piese da camion.
De aia nu merge, da arată fain.
Pune argumentele în explicarea tainei pentru care au fost scrise și vei pleca cu camionul.
Va scrie pe camion arminianism?
Am răspuns aici: https://vesteabuna.wordpress.com/…/cum-am-scapat-de…/
Să știi că n-am șters de pe blog postările mele calviniste, le-am trecut doar pe privat. Dacă vrei îți dau acces.
Am fost foarte calvinist și te înțeleg perfect.
Dacă excluzi factorul cuget din ecuație, pierzi cele mai eficiente unelte pentru a sluji oamenilor cu dragoste.
Pentru că în creație stă ascunsă înțelepciunea lui Dumnezeu, această înțelepciune se adresează cugetului.
Dezvinovățirea la judecată va fi imposibilă (apropo, calviniștii cum zic că se va dezvinovăți omul la judecată, că el era mort tot timpul? Nu-mi răspunde, râde de tine, pardon, plânge!) tocmai datorită lungii perioade de ani de zile în care omul a văzut însușirile lui Dumnezeu în creație.
Zic ceva calviniștii de cuget?
Nu zic nimic, zero, că omul e mort, gata.
Să știi că ascult calviniști, ăia pentru care mă rog, cei tineri, sunt doi: Alin L. și celălalt mai vocal, mai rar. (Cu Alin am avut lungi discuții despre educația și creșterea copiilor.)
Îmi e greu să-i ascult, în viața de zi cu zi am și experiență de mecanic. Când îi ascult pe băieții ăștia mă simt ca și când văd un mecanic începător cum testează direcția de deschidere a unei piulițe.
Încearcă bietul!
Scopul învățăturii biblice este să ducă pe fiecare om la ANGAJAMENT (evlavie). Învățătura care duce la evlavie.
Calvinismul îl duce invers.
Calvinismul e rețeta lenevirii și a trândăviei de cap.
Sunt foarte supărat pe anii mei calviniști, nu zic că am fost păgân, dar am pierdut din „evlavie” (eusebea=angajament) foarte mult.
N-aș vrea să pierzi și tu, deși după numărul de comentarii și pancartele sub care defilezi, e evident că vrei să-ți aperi parcarea unde ți-ai tras mintea.
Ieși afară!”


Dar tu ce ești?

14 octombrie 2020

Isus al Bibliei nu este într-un cult sau denominație.
Am luat decizia să nu mă mai identific cu nici un cult.

Mărturia lui Andrei și Filip despre ieșirea din cult.

Ieșire din cult? Am făcut acest lucru împreună cu soția acum 31 de ani, în 1989, în octombrie.
Deși de atunci motivele pentru care am făcut acest act s-au schimbat un pic, nu regret deloc faptul și sfătuiesc pe orice creștin că dacă vrea să slujească cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să fie „afară din tabără„, ca Moise. Mai mult, socotesc că dacă aș fi rămas în cadrul rigid al cultului în care am crescut, aș fi fost paralizat și constrâns la compromisuri iar angajamentul meu creștin ar fi fost grav afectat.
Desigur, „ieșirea din cult” nu este un panaceu (leac universal) pentru orice boală spirituală. Sunt mult alte lucruri necesare pentru a fi plăcut lui Dumnezeu: vegherea continuă, rugăciunea, mărturisirea Cuvântului, etc.
Dar toate normele interne ale Adunării suferă grav atunci când vrei să le aliniezi la cerințele a ceea ce oamenii numesc „cult”.
Spre deosebire de vremea de acum, acum 31 de ani trăiau încă și erau în putere Moldoveanu, Iovin, Mladin, am avut ca modele pe cei care au suferit pentru această cale. Ei (și nu numai) ne-au fost modele pentru ce înseamnă a fi „în afara taberei”. Față de acești foști pușcăriași nu exista pericolul confuziei, pentru că ei n-au jucat teatru la închisoare. Între timp, după 1975 mai ales, au mai fost mulți care aveau eticheta de „ieșiți din cult”, dar pe aproape jumătate dintre ei a trebuit după analize și „trădări triste” să pun eticheta de agenți ai securității, falși dizidenți astfel încât astăzi peisajul este foarte pestriț.
Cum noi ieșiserăm din cult în 1989, peste noi și peste familia noastră, inclusiv părinții și frați, absolut neștiutori și fără „vină” au căzut ca vulturii mulți „zâmbitori” care ne-au intoxicat viața. A trebuit ca în ultimii 10 ani să duc o luptă pe care încă nu am terminat-o de identificare și debarasare de acest balast relațional. M-a ajutat mult meseria mea de chimist. După 10 ani de chimie am aplicat tot atâta meticulozitate la analiza duhurilor câtă am văzut că se folosește la analiza calitativă a ionilor din soluții. Pentru că mulți diavoli vin „dizolvați” în „frați”, în soluții așa de diluate că n-au nici miros, nici gust, de nimic, iar cu epidemia de Covid spiritual care a început de după plecarea apostolilor, și dacă ar avea, n-ar simți mulți.
Am divagat, sunt bun la asta.
” Dar tu ce ești?
Mi se pune întrebarea asta peste tot și tot timpul, de 31 de ani.
Răspund întotdeauna bucuros: creștin.
Dar am mai scris: doar creștin. (Am uitat de Cristian Moisescu.)
Chiar dacă nu agrez 100% cu toate punctele de vedere ale lui Andrei și Filip, agrez cu direcția lor, pardon, și cu sensul.
Dinspre, spre.
Dumnezeu să îi binecuvinteze.
Pilda lor să fie urmată de mulți.
Nu, nu ca să ne cunoaștem, nici ca să devenim cunoscuți.
Adunarea, biserica nu este cult, este un popor, popor sfânt, nu este (re)cunoscută de oameni, între oameni.
Să nu ne mai identificăm cu numele unui idol făcut de om (spre folos): cultul, ci numai cu Numele Domnului Isus, numele de creștin.

Cu același subiect: Fără cult!


Transformarea identitară carismatică

11 octombrie 2020

…ridicolul și absurdul numai prin exagerări se pot combate.” A.L Zissu

Este aproape o lună de când am pus pe net analiza unei pretinse „vorbiri în limbă străină”, „fenomen miraculos” petrecut luna trecută în orașul meu.
Analiza a arătat fără dubii că ceea ce se pretinde a fi un „dar miraculos”, o carismă, o „vizitare” a divinității, nu este decât un fals grotesc, căci desigur 3 silabe tot repetate nu pot fi numite limbă.
Ceea ce nu am putut prinde în flagrant din lipsa cadrului cronologic este infracțiunea exacerbării sentimentului religios evanghelic, într-un crescendo accentuat de pe vremea copilăriei mele până astăzi. O exacerbare care a ajuns la un nivel la care a schimbat standardele de evaluare a religiozității, pentru cei ce-și pun problema unei scalări a stării religioase.
Biblia prezintă o scală a stării religioase, prin asemănarea cu temperatura, poți fi rece, căldicel, sau în clocot (fierbinte), e ca o invitație spre creștere. Comparația e uzată savuros și de cei ce o aplică la un mod, socotesc eu fals, de identificare creștină. Cum am zice: scara e bună, podul la care e pusă e greșit. O dovedește nu râvna celor ce urcă, nici înconștiența celor ce se laudă că sunt cu un fuștei mai sus, ci nimicul de care dau cei ce ajung în „pod”, în capătul acestei scări. Cam așa ceva s-a dorit să fie „darul” manifestat la Cluj, un fel de capac pe oală, o dovedire a existenței darului, implicit a autenticității dăruitorului, mișcării, scării, direcției. O direcție spre care pare că merg toți, și cei de pe scene, și cei din săli. Voi încerca să dovedesc că podul spre care duce această scară e gol, nu duce la nimic, spre nimic.
Dragostea se va răci” în zilele din urmă, din pricina înmulțirii fărădelegii, a tainei fărădelegii. (Oh, Doamne și cât de bine vedem acum, după 30 de ani, cum vizitele de peste săptămână ale pastorilor noștri la casele conspirative unde se întâlneau cu ofițerii coordonatori de culte, (fărădelegi în taină) au condus la răcirea dragostei așa cum era ea, la semănarea suspiciunii, a bârfei și a partidelor (cultelor).)
Pentru că ești căldicel” zice la Apocalipsa, nu rece de tot, nu ești bun de mâncare, vei fi vărsat. Hrana Domnului Isus era de a face voia Tatălui. Cu asta se hrănea El, se sătura. Când noi slujim, când ne rugăm, ca creștini nu avem voie să fim căldicei, ci fierbinți. Așa plăcem Domnului, așa se satură El cu noi.
În duh fiți fierbinți, slujind Domnului„, „te rog fierbinte„, „doresc fierbinte să vin„, „să aveți o dragoste fierbinte” sunt exemple de stare după voia lui Dumnezeu, acei slujitori care au o efervescență lăuntrică. Această efervescență vine dintr-o dragoste de oameni, dragoste din Dumnezeu și după Voia lui Dumnezeu. Când această dragoste lipsește, atunci se pune în loc masca dragostei prefăcute, false. Și căldicismul devine norma. Ce stare tristă. Să nu mai iubești pe semenul tău, să nu-i spui nimic de pierzarea sufletului lui, nici de mântuirea pregătită, nici de viitorul glorios, să taci cu el, lângă el.
Doamne iartă-ne!
În același timp să lași nesancționate false iubiri, false arătări, cum e aceasta cu „limbile” din Casa de Cultură a Studenților din Cluj e tot căldicism, ca și mușamalizarea acestei infracțiuni.
Am fost certat pe Facebook mai mult de cei ce ziceau că nu e bine „să spălăm rufele în public”, decât de cei ce susțineau că n-am dreptate și că limba de la Cluj este ok. De fapt, dintre cei care susțineau că limbile sunt ok, 0% din ei au folosit limba română la un nivel care să ne dea voie să credem că ei știu ce e aia limbă. Niciunul nu știa. Eu nu am contestat moralitatea omului, nici persoana lui, eu am contestat că 3 silabe repetate de 10 ori sunt limbă. Mai pe românește, cioara nici măcar nu era vopsită să semene a papagal, dar așa zicea cel care umbla cu ea.
Reacțiile provocate de această analiză nu au condus spre pocăință pe niciunul din autorii acestei mascarade, nici pe gazde, nici pe musafir. Deși gazdele au dat un comunicat, acesta nu este categoric și cu siguranță felul lor mistic, carismatic de exploatare nu a conștiinței publicului, ci a sensibilității emoționale, va continua. Comunicatul se adresează bisericilor din cultul din care le-ar fi frică să fie excluși, nu conține un îndemn spre pocăință către infractor și nici măcar nu afirmă pocăința lor față de eveniment, doar „regretul”, în sfârșit.
Apăsarea pedalei emoțiiilor goale face parte din schimbarea subtilă de identitate a „creștinilor” secolelor XX-XXI, dinspre starea de cercetători ai Bibliei și oameni ai Scripturii, fiecare din ei capabili să susțină un punct de vedere și să-l argumenteze biblic, spre o nouă identitate de mergători la biserică, de participanți la cult, de consumatori de religie, fără asumarea conștientă a conținutului etic al identității creștine.
Tristă alunecare.
Dovada acestei alunecări este tocmai lipsa de reacție în fața delicvenței retorice, obișnuința cu idolul numit „cult divin” a înecat orice icnet de revoltă al celor care cu siguranță nu au înghițit cămila de la Cluj. Nivelul carismatic al acelei biserici (eu îl numesc generos beție mistică) a atrofiat complet mirosul de fals și gustul de stricat al „formidabilei manifestări” a „duhului”, un fel de covid spiritual generalizat, ca să fim în ton cu urgia.
(De fapt n-ar trebui să ne mire, lepra din vechime ducea la pierderea simțurilor, iar unul din efectele păcatului este că cei ce păcătuiesc își pierd „orice pic de simțire”, pedeapsa fizică seamănă cu infracțiunea spirituală. Oare de aia la bolnavii de covid se pierde gustul și mirosul fizic, pentru că oamenii l-au pierdut pe cel spiritual, să se prindă? ….Poate!)
Noul model eclesial de tip carismatic se îndepărtează cu viteză astronomică de tiparul nou-testamental al creștinismului familial, biblic, frățesc, al iubirii de frați (Filadelfia), spre modelul catolic, rece, al „cultului divin” săvârșit în catedrale, de către cler special, iar acest model devine normă. Podul la care urcă scara sentimentalismului religios exacerbat este gol. Lada din pod n-are zestre, sau are una ca cea luată de fata babei din poveste.
Dragii mei, adunarea lui Dumnezeu nu este cult, nu este religie, nu este sectă, Adunarea lui Dumnezeu este națiune, este seminție, este popor, este împărăție.
Noi nu suntem chemați la sentimente, suntem chemați la luptă.
Noi nu suntem chemați la stări, ci la lucru.
Ne hrănim cu cuvinte, ne luptăm cu cuvinte.
Carismatismul este o degringoladă de creștinism, o catolicizare a evanghelicilor, nu o trezire a nimănui, este o adormire.
Când vezi sute de mii de catolici că pretind că au daruri și carisme în timpul adorațiile lor în fața statuilor Mariei, îți pui serios întrebarea nu dacă duhul ce a pătruns între evanghelici și catolici deopotrivă, duh de a simți, de a „trăi” de a „se umple” este de la Diavolul, ci cât de deasă este această plasă!
Și dacă a mai rămas cineva neprins de ea.

Citiți pe temă:
Mișcarea penticostalo-carismatică în lumina Bibliei

Lada fără zestre

Codină în loc de grâu, despre discursul mistic-carismatic

Carismatizarea creștinismului evanghelic-1

Carismatizarea creștinismului evanghelic-2, industria vrăjitoriei, apoi a venit pandemia și nu am mai scris pe temă.

Trezire sau credință

De ce întârzie trezirea Bisericismului?

„Un semn, nu pentru credincioși”, m-am frecat la ochi, oare am citit bine?



Cartea de vizită a unui creștin

11 octombrie 2020
Înregistrare Aleșd, 13 septembrie 2020

Înregistrare adunare 6 septembrie 2020

8 octombrie 2020
Înregistrare adunare 6 septembrie 2020

Cum să aduci cererile la cunoștința lui Dumnezeu? Nu le știe deja?

30 septembrie 2020

Întrebare pusă pe Facebook.

Îți răspund:
Ba da, le știe, dar așa este regulamentul cerului.
Trupul tău, în care te simți așa de bine, funcționează după regulamente, fiecare țesut face parte dintr-un organ, toate organele sunt controlate și interrelaționate de creier, în spate la tot ce numim viață (și ne bucurăm de ea) stă un program cu care suntem setați.
Când acest program se dereglează, începe suferința, durerea, moartea.
Să mă întorc la rugăciune.
Domnul Isus a zis: „De aceea şi Eu vă spun: ‘Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate, i se deschide.” Luca 11:9-10
sau spune Iacov: „…nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” Iacov 4:2-3
Ca să înțelegem rugăciunea și logica cererii trebuie să citim toată Biblie bine.
Vom găsi pe Iov care a suferit fără să înțeleagă, pentru că cineva din cer a primit prin suferința lui Iov o lecție.
Viața lui Iov nu s-a terminat, Iov va învia și pentru suferința lui nedreaptă va fi răsplătit.
Vor învia și copiii lui.
Și dumneavoastră veți învia, chiar dacă poate nu credeți.
Va fi și o judecată și veți fi judecat pentru fiecare gând și faptă nedreaptă.
Cu ce mergeți la Dumnezeu?
Dumnezeu, Creatorul nostru, nu ne-a făcut pentru 70-80 de ani, ci pentru veșnicie.
El a zis: „…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata„Evrei 9:27
Rugăciunea se face cu cerere și cu primire doar după cerere, pentru că prin rugăciune și primire îngerii învață o lecție.
Ierarhic, îngerii ne sunt inferiori, ei învață de la noi, scrie asta în Biblie, de aceea Dumnezeu nu ne dă nimic fără să cerem, ca îngerii să învețe din supunerea și subordonarea noastră lecția pe care o parte din ei au călcat-o și s-au răzvrătit.
Una din principalele calități ale unui fiu sau rob care-și iubește Tatăl sau Stăpânul este ascultarea, iar cel mai mare viciu este nesupunerea, răzvrătirea.
Căutați să cunoașteți voia lui Dumnezeu și dacă credeți că ceva este după Voia lui Dumnezeu și doriți acel lucru, rugați-vă așa: „Doamne, Tu acela despre care mi-a scris omul de pa blog, că răspunzi la rugăciuni, dă-mi lucrul acesta.” Dacă ați cerut ceva ce și lui Dumnezeu îi place să aveți: dreptate, facere de bine, fidelitate, curățenie morală, etc. și primiți, vă rog să citiți toată Biblia. Veți avea mult mai multe de cerut.
Așa veți deveni un om bogat în avuțiile omului numit de Dumnezeu „lăuntric”, acel om care va învia și va fi, nu judecat, nu pedepsit, ci răsplătit la înviere.
cu sinceritate


Completare 1 octombrie 2020

Un site „colector”, adună articole de pe net și le republică.
Nu e nici o problemă pentru mine, tot ce scriu aici e public și mai ales gratuit.
E problemă mare de tot pentru el și mare pentru voi.
Omul cere donații pentru această „muncă”.
Face ce au zis apostolii că se va face: din evlavie un izvor de câștig…mârșav.

Cerere de donații pe blog!

Nu dați nimic, nu donați nimic!
Mă de acest site și de aceste metode!
Metoda lui Dumnezeu este: „Fără plată!”



Biserica „moartă” de la Troa în comparație cu bisericile „vii” de astăzi

23 septembrie 2020
O analiză a felului de manifestare al adunărilor creștine de pe vremea apostolilor, cu exemplul din Faptele Apostolilor, al Adunării de la Troa, în comparație cu „bisericile” pline de „viață” de astăzi.

În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.  În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.  Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”.  După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.  Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.” Fapte 20:7-12

Aș vrea să facem a astfel de analiză pentru toți cei sensibili la Cuvântul lui Dumnezeu și la standardele Lui. Ceilalți n-au trecut de titlu, oricum.
Să răspundem la câteva întrebări:

1. Oare felul de manifestare al bisericilor de azi, cu mult zgomot, lumini, beznă, trupe, concerte, coruri, multe feluri de muzică, este biblic?
Nu cumva este o invenție nebiblică, o datină a bătrânilor de acum, bătrâni ca și cei pe care era mâniat Domnul Isus?
La Troa era liniște, nu era cor, nu s-a cântat, ar fi scris, nu aveau trupă.
Era o atmosferă de plictis.
Se vorbea și se vorbea.
Calm, atât de calm că bietul tânăr, obosit probabil, a adormit.
Acum, dacă ar fi fost o atmosferă de vacarm, Eutih n-ar fi adormit.
Un pastor carismatic din zilele noastre ar numi o astfel de biserică, biserică moartă, că „vie”, în mintea lui e doar cea care face zgomot.

2. Bisericile de astăzi au împrumutat din industria spectacolului: estrada (scena), muzica și jocurile de lumini, dar mai ales umbre, beznă. Are această practică un model biblic? M-a șocat acum 4 ani când am fost în State, m-au dus rudele la biserica lui James MacDonald, la Chicago (nu-l dăduseră încă afară), cum în timp ce în față se cânta „drăcește” sau se vorbea (despre bani, foarte mult), sala era în beznă. Cam ca aici:

Imagine dintr-o reprezentație carismatică.(sursa: Youtube)

Am văzut recent la Cluj același exercițiu. Păi au dreptate ortodocșii, că la pocăiți se stinge lumina. „În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.” Nu era beznă adică, nici lumină slabă, n-ar fi avut motiv Eutih să adoarmă.
Nu era muzică, nu scrie că s-a cântat, nu beznă, nu concert, dar ce se făcea?

La Troa, Pavel a vorbit toată noaptea, cu o pauză pentru frângerea pâinii (Cina Domnului) și apoi cina „lor”, servirea mesei adică, apoi iar s-a vorbit.

3. Nu cumva astăzi s-a pierdut exercițiul ascultării?
Oamenii aveau exercițiul ascultării unui discurs lung. Acel discurs în mod sigur n-a fost o repetare de șabloane mistice, ci lanțuri de deducții și explicații, profeții, tălmăciri, înțelegeri, învățătură, etc.
Astăzi acest exercițiu al ascultării lipsește, religia este de tip Fast-Food, un pic de predică, să fie ușor de uitat.

4. Oare chiar trebuie nopți de stăruință comună? La Troa nu scrie că s-au rugat, n-au făcut „stăruință”. Rugăciunea se face în odăiță. Poate s-au rugat, dar nu scrie, ar fi scris dacă ar fi fost vorba de un timp însemnat, dar posibil să fi fost rugăciune la despărțire, ca la Milet, dar…nu rugăciuni lungi în public.

Iată 4 elemente care diferențiază net o biserică „vie” de astăzi de adunarea adevărată din Noul Testament.
Pentru un pastor carismatic de astăzi, adunarea de la Troa ar fi o „biserică” moartă.
Și ar chema tinerii să iasă afară de la Troa, să caute una „vie”.
Cineva cu duhul apostolului Pavel ar rămâne singur ca Ilie, la mila corbilor.
Tu din ce fel de adunare faci parte?
Ce e pentru tine „viu”?
Un cuvânt la care meditezi și-l înțelegi sau zgomotul amorf al unei muzici?
Ce fel de creștinism ai în cap, unul de familie sau unul de sinagogă?
Caută o adunare ca cea de la Troa, ieși din cârciumile religioase!
Dacă nu găsești, e timpul, cât mai este timp, să începi una, în casa ta.


Vorbire în limbi falsă, Cluj, 5 septembrie 2020

15 septembrie 2020

A fost la mine în oraș și am o obligație:
…tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei…” Apocalipsa 2:20
Așa că nu las ca bărbatul acesta, care falsifică într-un mod atât de ridicol și de grosolan ceea ce el numește „dar al duhului”, să rămână nesancționat. Urmăriți:

Vorbire în limbi falsă, Cluj, 5 septembrie 2020, Betel Centru

De când am scris Șebrato Șemena am urmărit ieșirea pe net a unor vorbiri în limbi „pentru analiză„. N-am prea avut ocazia. Ridicolul ar fi fost evident și riscul de a cădea în el e mare.
Chiar filmarea la care am făcut referire când am scris „șebrato” s-a evaporat de pe net, dar a rămas „separagraut șebrai„.
Nu am nici o iluzie că și această filmare va dispărea în curând, de aceea mă grăbesc să o captez, pentru că trebuie să îndeplinesc acel avertisment al Stăpânului meu: „am împotriva ta că tu lași pe înșelător să înșele…!”.
Să analizăm împreună:
0:07 Hara Bradear Tucana Tahavah
0:13 Zera Tapruia Tucan Tafava.
1:06 Zara Tabrania Tucan Tufava. („umple cu Duhul Sfânt”)
1:21 Erta Lahava Labraniato. („au fost transformate, văd zeci de vase de aur care sunt goale și care așteaptă să fie umplute” ….?? traducere probabil)
1:38 Zara Tahava Zabrania Tuhava. („lasă-te umplut…”)
1:59 Hara Tacana Tahavah. („văd mâini libere, văd picioare libere…”)
2:26 Zara Tahava Labraniar. („ultimul zid cade, se prăbușește…”)
2:46 Zara Tacara Tahava. („a căzut în numele lui isus”)
3:00 Zara Takara Zabraniato. („ultima rezistență…”)
3:15 Zara Tacana Tahava. („dacă nu vrei să te pocăiești….”)
3:26 Sara Tahava Labraniar Tuhava, Zirana Tacanto Louraniar Tuhava („în numle lui isus autoritate și putere…”)
3:44 Hertala („Să te liberi…” – asta nu-i română!)
3:50 Hera Tabradiar Tucarata („de ce te rușinezi?”)
3:54 Zara Tacara Tahava („Fă-i în ciudă satanei!”)
4:04 Zera Tastavia Turava Erta Harta Labrania Tucara Tavava („glorie numelui tău, glorie prezenței tale…”)
4:24 Harta Laradia Tucara Tahava („În numele tău”)
4:31 Sara Tastuvia Tucara Tahava („În numele tău isuse”)
4:37 Hala Hala Brania Tucana Tahava („vreau să mai cânte echipa de închinare un cântec….”)
5:10 Erta Labradia Topos („Treci în calendar, ca fiind ziua gloriasă….”)
5:23 Sara Bradia Tucara Tahava. (probabil Amin)

Cam asta a fost, Google Translate nu mi-a fost de nici un ajutor.
Zara e o marcă de haine, sigur a rezonat frumos în mințile femeilor.
În rest: tacana, tahava și labrania, plus încă 2-3 variante pe temă nu sunt o limbă, tacana tahava vă spun.
Prietenii mei, sunteți mulți din voi: studenți, medici, programatori, oameni înțelepți, nu sunt între voi câțiva oameni sănătoși la minte și în stare să învețe, de vă supuneți urechile unor astfel de analfabeți biblici?
Spre rușinea voastră o spun, ca apostolul.
(Deși ar trebui ca fiecare creștin să aibă dorința și capacitatea de a învăța pe alții.)
Faptul că duminical vi se servește o porție de zâmbete tip „anonymous”, satisface nevoia de argument a conștiințelor voastre?
„Zana tacana tahava” cu mici variații, „tradus” de 15 ori tot altfel nu e o limbă, e fals totul, de la a la z.
Am simțit că mă enervez din toată inima, o așa insultă la adresa înțeleptului nostru Tată nu am mai întâlnit demult.
Pentru că evenimentul a fost în orașul meu, mă simt obligat să sancționez infracțiunea.
Dragii mei, este în lume o epidemie de Hristoși falși, acesta e doar unul.
Toți „simt”, se „alimentează”, se „umplu”, parcă „duhul” ăsta ar fi combustibil și biserica benzinărie.
Dragii mei, duhul acestui om nu este Duhul Dumnezeului care a insuflat Biblia.
Epidemia asta de misticism nu e creștinism deloc.
Bisericismul acesta pe care s-a supărat și Dumnezeu nu e Adunarea lui Dumnezeu.
Treziți-vă!
Dacă scamatoria asta ieftină, ridicolă și prostească este „creștinism” adevărat, atunci toți cei care-o credeți sunteți exact în situația celor ce slujeau la Baali, sub conducerea profeților lui Baal și sub protecția Isabelei.
Nu mă leg de cei doi zâmbitori care l-au invitat, sunt în sevraj financiar, știu, e covid, dar n-au mai multă minte.
De-ar avea, ar fi citit cât de catastrofal a fost în Vechiul Testament locul numit Betel, cum a devenit o cursă și un simbol al răului pentru poporul înșelat, (Betel a ajuns locul unui templu idolatru, casa de închinare falsă a celor de pe „calea lui Ieroboam„, încât a ajuns profetul să strige: „Nu căutați Betelul!” (Amos 5:5)) și nu și-ar fi numit capela Betel.
Îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu produce astfel de febre.
Acest exercițiu de transă mistică este doar o amplificare a ceea ce a început peste tot cu trupele de laudă care te bagă „în duhul” prin crearea „prezenței lui Dumnezeu”.
Încercarea asta brută de falsificare a unei glosolalii este o doză crescută de drog religios, deși dacă-mi este îngăduit să speculez, o șmecherie pare aici: manipulatorii care l-au invitat simt că au „electorat” în „ligheanul” vecin, unde nu se poate pescui decât cu momeli din astea.
Jalnici pescari, amărâtă „pradă”!

Avertismentul lui Coresi rămâne valabil: „nu mai boscorodiți, că vă bate Dumnezeu!




























Instalația de lumini a sufletului

14 septembrie 2020
Înregistrare din adunare 30 august 2020

Lois, Eunice și Timotei: idealul biblic familial de educație și slujire

13 septembrie 2020
În această postare doresc să propun fiecărui cititor un angajament personal pentru reîntoarcerea la Biblie cu privire la felul educației copiilor, luând ca model „familia” lui Timotei: bunica și mama.

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.” 2 Timotei 1:5

din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” 2 Timotei 3:15

…la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec. ” FA 16:1

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” Efeseni 6:4

Covidul închide biserici, teatre, stadioane, cârciumi, școli (chiar și cele duminicale) și frânează mari mulțimi de oameni să se adune la un loc.
Oamenii sunt separați unii de alții printr-o distanță care face clădirile construite până acum niște mici cuști, într-o clădire în care mai înainte intrau 200 de oameni, acum dacă mai pot intra 50.
Totul se resetează.
Mai ales școlile sunt marea provocare.
Dar oare închinarea la Dumnezeu este frânată de covid?
Chiar are nevoie Dumnezeu ca oamenii Lui să fie mulți adunați laolaltă?
Nici vorbă.
Modelul Nou Testamental al adunării creștine nu implica mulțimi mari.
Nici bani mulți.
Nici clădiri mari.
Dar în cei 2000 de ani de lucru ai tainei fărădelegii s-a patentat un tip de creștinism fals, un Babilon religios, multe structuri religioase care țin legați pe oameni într-o stare de angajament fals față de Dumnezeu.
(Justificarea cu Biblia a celor ce investesc în astfel de structuri este că acestea slujesc educației, evanghelizării, „mântuirii”, etc. )
Paralel cu creșterea acestui creștinism anemic, taina fărădelegii s-a manifestat în ultimele secole și prin creșterea unui sistem educativ de stat, sistem care a condus generații întregi, timp de decenii, spre ateism.
Acest sistem educativ s-a transformat într-un tăvălug care nivelează toată „cultura” grădinii lumii la nivelul de 3 centimetri al unui gazon, a cărui singură calitate este uniformitatea, tunsoarea perfectă.

Să facem o enumerare a sistemelor educative în ultimele veacuri:
1. Înainte de Comenius, educația copiilor se făcea doar în scop religios (pentru cine voia să ajungă popă, de exemplu) sau în sistem privat: bogații plăteau profesori pentru copiii lor. Nu exista sistem de stat.
2. Comenius, pe la anii 1700 a implementat Școala Generală, finanțată de stat, adică statele „creștine” plătesc din buget un sistem educativ care se ocupă de copiii până îi dă „societății” gata educați. Această școală generală a fost un succes în ce privește educația profesională dar a fost o utopie și un eșec în ce privește educația morală și biblică.
3. Între timp, Darwin în secolul 19 „l-a bătut” pe Comenius, statele nu mai sunt „creștine”, nici școlile, iar copiii predați statului să-i „educe”, ies din școli atei pe dinăuntru și atâta de creștini pe dinafară, cât să nu-i supere pe „needucații” lor părinți. Cu cât fac mai multă școală, cu atât creștinismul e mai subțire. Nici vorbă de angajament creștin.
4. Ca o reacție și ca un caz particular, bisericile protestante au inițiat în secolul 19 „școala duminicală” pentru a contracara și compensa efectele laicizării școlii de stat și a eliminării lui Dumnezeu din programa școlară.
(Educația propusă de Comenius fusese una profund creștină.)
Unde s-a greșit?
A greșit Comenius?
Cu siguranță, Comenius nu s-a așteptat ca în timp sistemul propus de el, prezentat grandios în Didactica Magna să provoace rezultate contrare, împotriva Dumnezeului din cartea căruia s-a inspirat Comenius.
Practic, am fost învinși cu armele noastre.
Citez: „Gustul amărui (al citirii Didactica Magna) vine de la senzația de înșelare, de furt, cartea Didactica Magna a fost scrisă ca proiect pentru a zidi școli creștine și s-au zidit cu acest proiect milioane de școli păgâne, anticreștine, ateiste.
În același timp se întinde ca o molimă lipsa totală de ducație în familiile ”creștine”, transformarea Adunărilor în Biserici, a Bisericilor în Cluburi Muzicale și hrănirea oamenilor cu o iluzie  a unui misticism de genul: ”lucră-Domnu’ !” asemănător credinței că prin rugăciune mărăcinii vor începe să producă struguri.
” (sursa)
Covidul și distanțarea socială (apropo, distanțarea socială este parcă profețită în Apocalipsa 18: v10″Ei vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei„, v15 „vor sta departe de ea, de frica chinului ei.” și v17 „toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe„) sunt o provocare pentru reîntoarcerea la Biblie cu privire la modelul educației creștine, dacă vrem să creștem „oameni ai lui Dumnezeu”, acum în aceste zile din urmă, când diavolul știe că mai are puțină vreme și caută cu înverșunare pe cine să înghită, mai întâi pe copii noștri.

Întoarcerea la ascultarea de Biblie în acest domeniu, în acest timp înseamnă aplicarea standardelor biblice și abandonarea oricăror imaginații și presupuneri.
Să subliniem câteva idei pe subiect, din Cuvântul lui Dumnezeu și să le luăm fiecare pentru noi într-un angajament care ne va reseta programul vieții și va impune felul biblic de educație.

1. Voia lui Dumnezeu este ca nu doar 1-2 creștini să ajungă capabili să învețe pe alții, ci toți. Cel puțin pe cei din familia lor mai întâi, într-o ‘ierarhie” a maturității, cei bătrâni să-i învețe pe cei tineri, apoi pe alții. Porunca creșterii copiilor în învățătura și mustrarea Domnului este adresată părinților. Aceasta înseamnă două aspecte: părinții nu trebuie să delege această slujire altora și părinții trebuie să fie capabili să învețe pe copiii lor.
Dacă tu, cel care citești aceste rânduri, dai deoparte ce zice Dumnezeu și zici că tu nu știi cum să-ți educi copilul și cauți o „școală duminicală” pentru el, atunci ești pe calea neascultării, trebuie să te pocăiești.

2. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este o anomalie și un neajuns, nu o stare care să fie privită ca normală. Când ceva ce trebuie, nu există trebuie creat, când o stare nu este după Voia lui Dumnezeu trebuie remediere, iar înainte de orice acțiune, trebuie să existe o pasiune, un vis. Creștinul lipsit de dorința de a învăța pe alții este ca o nucă goală, ca o frunză uscată. Voia lui Dumnezeu este ca fiecare creștin să fie plin de dorința de a spune altora, de a fi capabili să învețe: „În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” Evrei 5:12

3. În lipsa unei educații creștine eficace, pericolul asimilării ateiste și prin asta al furtului copiilor noștri de către cel rău este iminent. O astfel de asimilare era și în secolul întâi. Fiara cu dinți de fier și gheare de aramă a societății romane de cultură greacă opera ca și astăzi. Cazul iudeicei Lois, a cărei fiică Eunice s-a căsătorit cu un grec, nu cu un iudeu, este exemplar. Asimilarea spre cultura greacă era ca și împlinită în cazul lui Eunice, mai ales că Eunice nici măcar nu s-a stresat să-și taie pruncul împrejur a opta zi. Nu vedea nimic rău să se căsătorească cu un grec, nici să-și crească copilul în cultura greacă. Lois nu a gândit la fel. Probabil și-a zis: „am greșit cu Eunice, nu am voie să greșesc cu Timotei”. Și l-a învățat pe copil în mod intensiv Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că cea care s-a ocupat de învățarea lui Timotei a fost în primul rând Lois, bunica. Ea a fost și prima care a crezut „întâi” evanghelia vestită de Pavel, apoi Eunice.

4. Pavel menționează acest proces de educație a lui Timotei și cred cu tărie că este modelul biblic divin al educației. Nu școala duminicală, nu școala de stat, ci școala de familie. Familia să fie școală, familia să fie adunare. Dragul meu cititor, draga mea cititoare care mi-ai urmărit firul gândului până aici: ești gata să-ți resetezi visele? Acum trebuie stat acasă, trebuie stat deoparte. Cineva trebuie să stea acasă cu copiii, copii care pot, slavă lui Dumnezeu, să facă școala online.
Ești gata să fi „cineva„?
Vezi această pandemie ca o catastrofă care te rogi să treacă sau ca o binecuvântare și o ocazie de revenire la tiparul biblic al educației?
Ești gata soră care ai nepoți să fi „Lois”?
Ești gata să fi o bunică implicată în educarea copiilor copiilor tăi?
Ești gata frate care ai nepoți să fi soț de „Lois”?
Ești gata mamă cu copii, să fi o Eunice?
Ești gata „soț de Eunice” să-i dai tot sprijinul, sau vrei să o trimiți pe „Eunice” la serviciu și pe „Timotei” la grădiniță?
Dacă chiar nu se poate altfel, măcar du-l pe „Timotei” la „bunica Lois”, dar nu la grădiniță!
Desigur, mamele au rolul lor, dar de multe ori soția se îngrijește cum să placă soțului ei și este împărțită cu slujirea, dar nu exclusă de la acest proces de educație.
Datorită internetului, educația profesională se poate face online, dar educația biblică trebuie făcută pe genunchii mamei și bunicii.

5. Vedeți, porunca educației se dă mai mult mamelor, la bărbați le scrie cum să lucreze, cum să nu fie leneși, mai puțin despre educația copiilor. Am vorbit acum doi ani într-un loc (a fost și Timotei pe-acolo): pe malul râului de la Filipi, unde a predicat prima dată Pavel în Europa, „femeilor care se aflau adunate acolo” despre aceasta: de ce femeilor? Du-te la minutul 29:30

Filmare în Grecia, august 2018, la Filipi, în locul primei „evanghelizări” din Europa


6. Reîntoarcerea la fel biblic al educației creștine trebuie văzută ca un pas spre reîntoarcerea la felul biblic al adunării creștine. Acum în acest sfârșit de veac rău, pentru că nu știm cât va mai ține această tensiune a așteptării, a zăbovirii și îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Cauza eșecului transmiterii poruncii credinței la generația următoare este lipsa de angajament personal în educație la nivel de familie, cel mai adesea delegarea spre cler a acestui angajament. Iar dacă această delegare pare comodă, să știi este o mare vinovăție la toate nivelele. Nu suntem chemați să fim clienții lui Dumnezeu, ci iubindu-L, suntem robii Lui.
Nu mergem când vrem la El, ca la Mall, ci Îl slujim toată viața.
Iar această slujire trebuie să înceapă cu o resetare a felului cum te vezi, trebuie să te vezi în stare să înveți pe alții, pe cei ai tăi, familia ta și pe cei din jur.

7. Nu trebuie să aștepți un program de mase pentru a începe educația creștină în familie, începe tu, acasă, la tine acasă, azi! Aceasta este adevărata reformă, aceea dinăuntru, la scară mică. Organizează cu copii tăi timp special de învățare a Biblie, cu cât începi mai repede cu ei, cu atât mai bine.
Folosește orice ocazie pentru a-i învăța creaționism, istorie biblică, cronologie biblică, geologie biblică, geografie biblică. Nu lăsa școala de stat să pună în mintea lor ateism și evoluționism, că îți va fi rușine de ce vei culege. Vorba profetului: „Au semănat grâu și seceră spini…să vă fie rușine de ce culegeți!” Ieremia 12:13


Să se scoale idolii tăi să te salveze

12 septembrie 2020
În această postare caut să analizez un aspect al logicii justiției divine: toți cei ce-și găsesc plăcerea în altceva decât în slujirea lui Dumnezeu, ajung să se închine idolilor (inimii) și astfel îl urăsc pe Dumnezeu.

Te-ai obosit tot întrebând – să se scoale, dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!” Isaia 47:13 adică cei care se iau după zodiac,….



…..cei care cred în soartă și noroc, nu în Cuvântul lui Dumnezeu.
Este o profeție împotriva Babilonului, ni s-ar părea drept să fie pedepsiți, nu erau popor ales, nu erau „din Avram”. Dar nu e așa. Babilonienii erau și ei creația lui Dumnezeu, nepoți ai lui Noe, ai dreptului Noe. Și lor li se adresează prorocii, sunt multe profeții către ei, au fost profeți chiar trimiși la aceste popoare, să ne gândim la Iona, trimis la Ninive, capitala Asiriei.
Asur fusese nepot al lu Noe, chiar semit, fiu al lui Sem. Babelul în schimb fusese sub domnia lui Nimrod, strănepot al lui Noe, nepot al lui Ham.
Acest tip de sentință (care după cum vedea mai încolo a fost dată și spre învățătura noastră) o găsim prima dată în cântarea lui Moise din Deuteronom 32 și apoi repetată și de Isaia și de Ieremia.
Să le luăm pe rând (cu roșu este textul biblic, Cuvântul lui Dumnezeu):
Deuteronom 32, cântarea lui Moise, citez fragmentat:
Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape…v. 35 (cum este acum nenorocirea cu Covidul)…”El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii lor?” v 37 „Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, Care beau vinul jertfelor lor de băutură? (adică idolii cărora li se dedica efortul, preocuparea și banii) „Să se scoale să vă ajute și să vă ocrotească!” v 38
Este un fel de ironie a lui Dumnezeu, Dumnezeu care dă toate lucrurile bune tuturor, și celor buni și celor răi: pacea, rodul pământului și sănătatea, atunci când nu le mai dă (și numim aceasta nenorocire: războiul, foametea și epidemia) îl face pe om de rușine cu „idolii” cărora le-a închinat dedicarea, în loc s-o închine dătătorului a toate. Mai mult, cei ce nu se gândesc la El, Dumnezeu spune despre ei că-l urăsc: „atunci când voi ascuţi fulgerul sabiei Mele Şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc!” v 41
Rezultă din textul de mai sus o concluzie importantă: toți cei preocupați obsesiv de sine, de plăceri îl urăsc pe Dumnezeu.Ascultă însă acum, tu, cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: ‘Eu, şi numai eu nu voi fi niciodată văduvă şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!” Isaia 47:8 și continuă în tonul lui Moise: „Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor, şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece. 10 Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: ‘Nimeni nu mă vede!’ Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ‘Eu şi numai eu.’ 11 De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate12 Vino dar cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.” apoi mesajul din titlu: să se scoale idolii, o ironizare.
Această sentință este la fel și pentru un popor și pentru un om: „La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om” Iov 34:29 Deci pentru noi astăzi să avem de învățătură:
-dacă zicem ca babilonienii: eu și numai eu
-dacă ne încredem în înțelepciunea și știința proprie
-dacă ne obișnuim viața cu plăceri, dacă ne dedăm plăcerilor,
ajungem să îl urâm pe Dumnezeu și Dumnezeu ne supune și pe noi la testul nenorocirii (cum este acest Covid imposibil de învins), ca odinioară și ne trimite să nu ne rugăm Lui, ci la cei cărora ne-am închinat efortul atunci când ne mergea bine: „să se scoale idolii și să te scape„, la idoli să te rogi.
Te-ai închinat educației, pregătirii profesionale, tot efortul l-ai depus pentru asta; să te scape la nenorocire înalta ta calificare.
Te-ai închinat acumulării de bani și bogății, la necaz să te scape acestea, lor roagă-te!
Te-ai închinat satisfacerii plăcerilor, adică ai avut ca normalitate a vieții să „faci ce îți place”, prin aceasta te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Dumnezeu cere ca să fi robul Lui, să faci ce îi place Lui, nu ție. (O, Doamne! cât de vrednici de pedeapsă suntem mulți din noi!) „Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.” Luca 19:27 Dacă nu vrem să împărățească El peste noi, adică dacă nu vrem să-I slujim, să ni se poruncească, atunci suntem vrăjmașii Lui.
Este vorba de înclinarea inimii: spre sine sau spre Dumnezeu, de preocupare: de sine sau de Cuvântul, Planul și Voia lui Dumnezeu.
Judecata din Ieremia 2 este la fel, de aici vedem această consecvență a logicii justiției divine și învățăm dreptatea și felul cum este și va fi judecata:
Ei zic lemnului: «Tu eşti tatăl meu!» Şi pietrei: «Tu mi-ai dat viaţa!» Căci ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar, când sunt în nenorocire, zic: «Scoală-Te şi scapă-ne!» 28 Unde sunt dumnezeii tăi, pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda! 29 Pentru ce vă certaţi cu Mine?
E sentința din titlu: „să se scoale ei„, să se scoale idolii, să te scape.”
De multe ori acești idoli sunt în inima noastră.
De ce te rogi lui Dumnezeu doar la necaz?
Nu e drept să slujești unuia tot timpul și să te rogi altuia la necaz.
Roagă-te „stăpânului” pe care-l slujești.
De câte ori astăzi Dumnezeu ne zice: „de ce te rogi Mie?”, „de ce vii la Mine la necaz?” Mi-ai slujit cumva, am vreo obligație față de tine.
Nici față de cei care-L slujesc, Dumnezeu nu are nici o „obligație”, de multe ori îi testează prin necazuri și suferințe. Dar oamenii care se roagă doar când ajung la nenorocire, sunt trimiși la idolii vieții lor, la obiectele cărora le-au slujit toată viața.
Dumnezeu ne cere un lucru care ne pare absurd, dar nu este: să-l slujim și să-l iubim în același timp, să spunem: „iubesc pe Stăpânul meu” și să fie așa.
Când mă abat și mă trezesc că-mi slujesc mie, să mă întorc spre El, să-l slujesc din nou.
Acum, pentru că mintea umană este ispitită tot timpul să găsească automatisme, să nu creadă cineva că dacă va sluji Domnului, îi vor fi garantate: pacea, succesul, prosperitatea și sănătatea.
Unui slujitor adevărat al lui Dumnezeu îi este testată tot timpul dragostea de Stăpân prin testul mulțumirii în lipsuri, persecuții și slăbiciune, să citim:
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţiprigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11 Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” 2 Corinteni 4;8-11
Este o imagine a unor oameni prăpădiți, aflați la limita rezistenței, pe marginea cedării. Dar probabil aceștia sunt robii cei mai buni.

Completare 9 octombrie. A doua zi după ce am scris această postare, în 13 septembrie am vorbit la Aleșd cam aceleași lucruri: Cartea de vizită a unui creștin.






Actul oficial de excludere din Cultul Baptist a membrilor „Comitetului Creștin Român pentru apărarea libertății religioase și de conștiință”, 5 septembrie 1978

8 septembrie 2020

Bunicul a fost pastor, eu i-am moștenit arhiva.
Bunicul a murit acum 29 de ani, dar am intrat în posesia arhivei doar acum 5 ani, când a murit mama. Și nu, nu am avut timp s-o cercetez toată. Dar cum acuma se lungesc serile, am mai mult timp, mai scotocesc.

Arhiva bunicului

Acte de deces, telegrame de chemare la înmormântări, schițe de predici, tot felul de acte. Corespondențe cu Comunitatea (Cluj) și cu Uniunea (București). Azi am găsit într-un plic un document tipărit, primit de bunicul direct de la Uniune. Mi-a atras atenția pentru că era tipărit, nu bătut la mașină. De tipărit nu se putea decât la tipografiile de stat. Deci era ceva foarte important.
Vă dau documentul mai întâi text, apoi imagine, pentru a nu pierde firul.
Este actul de excludere din cult a următorilor:
-Pavel Niculescu, București
-Nicolae Traian Bogdan
-Emeric Iuhasz
-Ioan Brisc
-Dimitrie Ianculovici
-Ion Moldovan, Timișoara
-Petru Cocârțeu
-Nicolae Rădoi, Caransebeș
-Ludivic Osvath, zalău
-Viorel Vuc
-Ion Teleagă
-Martin Mihuț
-Gheorghe Munteanu, Caransebeș
-Aurel Popescu, București

Realitatea a ceea ce s-a întâmplat la Caransebeș o găsiți pe blogul lui Nicolae Rădoi:
http://radoinicolae.blogspot.com/
Iată textul:

UNIUNEA COMUNITA’I’ILOR CREŞTINE BAPTISTE

DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

Şos. Nicolae Titulescu Nr. 56-A Sectorul 8

Nr 950/178, București 5 septembrie 1978

către

BISERICILE ŞI FILIALELE CREŞTINE BAPTISTE DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

„Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos“.

Cu dragoste frăţească vă facem cunoscut următoarele :

Comitetul de conducere al Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste din Republica Socialistă România, întrunit în şedinţă de lucru, în ziua de 30 august 1978, călăuzit de răspunderea pe care o are pentru păstrarea neştirbită a principiilor de credinţă baptistă de către toate bisericile şi filialele, a luat în dezbatere unele abateri de la mărturisirea de credinţă baptistă şi de la normele de conduită cetăţenească săvîrşite de unii membri ai cultului nostru.
În Congresul Cultului Creştin Baptist, ce a avut loc în luna februarie 1977, toţi delegaţii prezenţi au condamnat şi dezaprobat metoda de rezolvare a problemelor ce privesc cultul nostru prin trimiterea de scrisori deschise şî prin memorii de către persoane care nu au nici o încredinţare în cadrul cultului. Astfel de scrieri au produs mari framîntări în rîndul frăţietăţii noastre înainte de congres şi tocmai de aceea au fost dezaprobate, cerîndu-se ca astfel de practici să înceteze. Cu toate acestea s-a constatat că unele persoane, încălcînd hotărîrile Congresului au continuat să trimită asemenea scrisori şi memorii atît în ţară cît şi în străinătate, denigrînd conducerea cultului şi autorităţile de stat. La acestea s-au adăugat şi alte manifestări negative care au culminat cu constituirea unui grup de persoane, membri ai cultului nostru, are s-au auto-intitulat „Comitetul Creştin Român pentru Apărarea libertăţii religoasă şi de conştiinţă“ creind astfel, o grupare ilegală şi lansînd un manifest politic, îndreptînd un atac deschis împotriva conducerii cultului şi a autorităţilor de stat.
Aceste fapte sînt deosebit de periculoase deoarece ele contravin principiilor noastre de credinţă, spiritului nostru de creştini baptişti, care ne considerăm parte integrată din marea comunitate naţională a poporului român la a cărui unitate, independență şi suveranitate trebuie să ne aducem din plin contribuţia.
Comitetul Uniunii, în urma analizei făcută, a constatat că aceste elemente prin conduita lor puteau pune cultul nostru într-o situaţie nefavorabilă faţă de autorităţile de stat cît şi faţă de celelalte culte din ţara noastră, aducînd astfel grave prejudicii prestigiului Cultului baptist şi încrederii de care trebuie să se bucure acesta în faţa statului.
Comitetul Uniunii, în grija sa de a se împiedica producerea unor grave consecinţe pentru întregul cult, în baza Cuvîntului lui Dumnezeu din Evrei 13:17 ; Romani 16:17-18 ; Numeri 12:7-10 ; Romani 12:10.; Romani 13:1-2 şi 7 ; I Tesaloniceni 5:12-13, precum şi a prevederilor art. 60 lit. g din Statutul cultului a luat următoarele hotărîri :
1.Excluderea din cult a lui Pavel Nicolescu din Bucureşti, Nicolae Traian Bogdan, Emeric Iuhasz, Ioan Brisc, Dimitrîe Ianculovici şi Ion Moldovan din Timişoara, Petru Cocîrţeu şi Nicolae Rădoi din Caransebeş şi Ludovic Osvath din Zalău, pentru constituirea lor într-o grupare ilegală, cu caracter politic, care a aderat la organizaţii internaţionale nebaptiste, încălcînd astfel principiile evanghelice şi doctrina cultului baptist (Romani 13:1-2).
2. Excluderea din cult, la propunerea conducerii Comunităţii Baptiste din Timîşoara şi a turor păstorilor şi diaconilor de pe raza acestei Comunități, a lui Viorel Vuc, Ion Teleagă, Martin Mihuț şi Gheorghe Munteanu din Caransebeş, pentru abatere de la doctrina baptistă şi încălcarea hotarîrilor Comitetului Comunităţii Creştine Baptiste Timişoara (art. 60 lit. 3 din Statut).
3. Excluderea din cult a lui Aurel Popescu din Bucureşti, pentru faptul că a denigrat şi calomniat ani de zile, în scris și verbal conducea cultului şi autorităţile de stat încălcînd principiile de credinţă baptistă privind relaţiile dintre biserică şi stat şi pentru încălcarea hotărîrilor Comitetuîui Uniunii şi a angajamentului luat în faţa pastorilor şi diaconilor de pe raza Comunităţli Creştine Baptiste Bucureşti de a nu mai predica decît în biserica din care a făcut parte ca membru (Romani 13:1-2 şi art. 60 lit g din Statut).
Facîndu-vă cunoscute aceste hotărîri ale Comitetului Uniunii noastre, vă îndemnăm în mod stăruitor să luaţi toate măsurile necesare ca pe viitor aceste persoane fie tratate ca atare şi să li se interzică cu desăvîrşire orice fel de activitate în bisericile și filialele cultului baptist.
Totodată, ne facem datoria de a sfătui pe fraţii păstori, diaconi şi membri ai comitetelor de conducere ale bisericilor ca, în viitor să nu se mai petreacă astfel de fapte. În acest sens, în bisericile baptiste vor fi citite numai scrisorile venite de la Uniune ca şi cele venite de la comunităţile de care aparţin bisericile respective.
Comitetul Uniunii îşi exprimă convingerea că măsurile luate vor contribui la păstrarea neştirbită a principiilor de credinţă baptistă în bisericile şi filialele cultului nostru, ca şi la păstrarea bunei rînduieli, ştiind din Sfintele Scripturi că, „Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al orînduielii“.

Cu salutări frăţeşti, ai dvs. fraţi în slujba Domnului,

PREȘEDINTE, SECRETAR GENERAL,
Pastor Cornel Mara Pavel Birbitei

Iată documentul:

Iar pentru cine are mai mult timp, să asculte discuțiile de mai jos:


Un „vuiet” … de la Milcov la Iordan

6 septembrie 2020

Am prorocit cum mi se poruncise. Şi, pe când proroceam, s-a făcut un vuiet şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!” Ezechiel 37:7
Am trecut spre Focșani pe la Ojdula, prima dată am auzit de trecătoarea asta, noul drum pe vechiul pas, prin Lepșa. Pe acolo, de la Brașov ajungi repede la Focșani. Fiind pandemie, am zis prima dată după mai mulți ani că nu mai ieșim din țară în concediu (apoi ne-am răzgândit), nu văzusem cu soția Transalpina, iar eu nici Transfăgărășanul.
Luni 17 august 2020 am trecut Transalpina dinspre Ardeal spre Oltenia,, marți am trecut Transfăgărășanul invers, iar miercuri 19 august am trecut
Trans…”focșaniul”. Dumnezeu ne-a dat vreme bună și mașina a ținut. deși era reparată cutia de viteze.
La Focșani aveam și o treabă la o firmă de acolo, am terminat repede, am găsit cazare la o pensiune între vii, într-o podgorie, iar seara am ieșit cu soția să stăm la o pizza undeva. Eram prima dată în Focșani. Întunecat oraș, parcă acolo nu s-a inventat becul electric, seara nu te cunoști om cu om pe stradă, coroanele pomilor nu sunt tunse, parcă e pădure, sunt ceva becuri, puține și palide și…printre crengi. După pizza am zis să vedem ce se poate vizita, știusem că fuseseră evrei în focșani, chiar de ceva congres sionist și am căutat sinagoga. Am găsit-o aproape, în spate la niște blocuri, în reparație, învelită în plase contra-praf. Nimic de văzut, mai ales că strada cu sinagoga era mai în beznă decât centrul.
Apoi am căutat pe net și am găsit că la Focșani s-a ținut la 1881 primul congres sionist, adică prima adiere a acelei mișcări despre care a scris Ezechiel în 37.
(Și Petru Popovici în cartea sa „Graiul prorociilor” la pagina 136 scrie: „„Vuietul” auzit de Ezechiel s-a împlinit în „Mișcarea Sionistă”, care a început să facă propagandă pentru întoarcerea evreilor în Palestina.
Și mai scrie Petru P. că primul congres sionist a avut loc în 1897. Nu e adevărat.) Evreii s-a adunat în jurul acestei idei la Focșani în 1882. Să cităm.
În zilele 30 și 31 decembrie 1881, la Focșani s-a deschis primul congres sionist al Uniunilor Sioniste din România. Scopul sioniștilor era recolonizarea teritoriilor din Țara Israel. La congres au participat 56 de delegați care au reprezentat 33 de organizații sioniste locale, organizații care reprezentau aproximativ 70.000 de activiști evrei, o treime din evreii români. Președintele congresului a fost Samuel Pineles din Galați, iar secretarul congresului a fost David Rintzler. La congresul din Focșani a fost intonat pentru prima oara imnul Hatikva, azi imnul oficial al statului Israel. Marele Congres de la Focșani, cum mai este el cunoscut, a hotărât că soluția pentru rezolvarea problemei evreiești din România este emigrarea în Israel și înființarea de colonii agricole, pentru crearea unei vieți noi evreiești, independente, spre a putea continua tradiția și cultura evreiască, cei emigrați urmând să dea ajutorul necesar celor care vor să emigreze. Hotărârile Congresului au început să fie puse în aplicare în anul 1882 când au ajuns în Israel pionierii evrei care au întemeiat orașele Roș Pina și Zihron Iacov, printre ei și 3 familii din Focșani (Israel Sehter, Alter Vainstoc-Filderman și Itzhak Aaron Apelboim).[1][2][3]
De ce s-a ținut la Focșani primul congres sionist?
Pentru că evreii din România de atunci, fuseseră inspirați în idealul lor de succesul unirii românilor care s-a consfințit la Focșani. Focșaniul era orașul de pe Milcov, oraș de graniță, orașul unirii….nu spune și cântecul: „vin la Milcov cu grăbire”? Și dacă românii au reușit, de ce nu ar putea încerca și evreii?
Așa spun cronicile și așa au spus și profeții dinainte. Chiar Domnul Isus a spus: „când veți vedea smochinul și toți copacii”. Formarea națională a Israelului (smochinul) s-a petrecut concomitent cu a celorlalți „copaci” (națiuni), una din ele fiind România. Și iată că se pare că succesul proiectului „România”, înmugurirea acestui „copac”, i-a inspirat pe evrei, care s-au adunat la Focșani să învie „smochinul”.
După 67 de ani, în 1948, și proiectul Israel a luat ființă, s-a înființat statul.
De ce la Focșani? La fel răspunde și Puiu Zilberman: „De ce a avut loc Congresul la Focşani ? Focşani, simbolizează unirea Principatelor Române şi se poate face o analogie între Unirea celor două ţărişoare care au devenit o ţară mare; aşa şi poporul Evreu este slab, unit şi va deveni puternic !
Ne-a plăcut la Focșani, strugurii din podgoria unde am stat dădeau în pârg, și gazdele pensiunii ne-au dat voie să ne servim după plac, joi am mers până la Bârlad la familia unei verișoare a soției și am mai stat o zi.

Podgorie Vrancea

Am tot googălit pe subiect. Sionismul a fost un vuiet care a mers crescând în România secolului XX. Jurnalul lui Mihail Sebastian, presa sionistă din acea vreme, o mulțime de scriitori și ziariști pe care i-a înghițit ori urgia războiului, ori tăvălugul comunist, mărturisesc despre un vuiet puternic care a dus la „apropierea oaselor unele de altele” cum a scris profetul, adică la emigrarea în masă a evreilor în Israel. Eu adun acuma date despre Shaike Dan, un adevărat Moise al vremii lui, care a dus în Israel mai mulți evrei decât Moise din vechime și pentru că nu vreau să scriu prostii, mă documentez. Pe măsură ce citesc, pe măsură ce compar textele istorice cu textele profetice, sunt tot mai uimit de coincidența dintre ce s-a profețit, cu ce s-a petrecut. Am descoperit pe Al. Zissu, un sionist fervent dintre cele două războaie și după război, prezent atât în Jurnalul lui Sebastian cât și în cartea „Salt Orb” a lui Shaike Dan. Acum îl citesc pe acest Zissu.
Sionismul a fost vuietul profețit și împlinit.
În anii de acum, 2020, vuietul sionismului răsună pe acolo pe unde ideea n-a prins din multe motive, prin zonele de unde evreii încă n-au plecat. Sunt ultimele ecouri ale acestui vuiet, oasele sunt apropiate deja, au prins carne și oase, sunt o armată foarte mare.
Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei şi au înviat, şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.” Ezechiel 37:10
Tzahal, așa se numește armata statului Israel.
Este și o carte.

Tzahal-o istorie a armatei israeliene

Azi am terminat-o de citit, așa am avut timp.
Cu gândurile acestea am pășit 2 zile prin Focșaniul unirii, cu gândul că la Focșani s-a născut o națiune: România și o idee: sionismul.
Ambele evenimente au fost profețite: copacii din pădurea națiunilor și smochinul din pădurea asta.
După părinții trupești fac parte dintr-un copac , dar după Tatăl care m-a înfiat, am fost altoit în măslinul cu două feluri de ramuri.
E foarte important pentru angajamentul lăuntric al fiecăruia dintre noi să știm din CE facem parte, e răspunsul la ceea ce psihologii numesc problema identitară, sau uneori criza identitară.
Sunt român din România? Identitarii ortodocși au un singur răspuns pentru mine, nu poți fi român decât ortodox, mulți chiar cred asta. (În timp ce eram la Focșani, un tânăr preot de pe lângă Piatra neamț îmi scria de zor, Îi intrase pe Facebook reclama mea și voia să mă „recupereze”. Dialogul cu el îl am pe Facebook și afirmațiile lui sunt o mostră de misticism, ignoranță și îngustime de minte.)
Sunt creștin? Din ce ghetou fac parte?
Din ce „identitate”?
Pentru ce etichetă-mi bate inima?
Mie acuma nu-mi mai bate inima pentru etichete, îmi bate pentru profeți, pentru robii cei uciși, acolo e planul lumii, planul istoriei prin care ne-a fost hărăzit să umblăm. Caut să pun laolaltă profețiile cu istoria, să pricep harta.
Ca și călătoria mea cu gândul…de la Milcov, la Iordan.
Mulțumesc de însoțire.



Jugul, armura și crucea

29 august 2020
Înregistrare din adunare 23 august 2020

O nouă boscorodire

28 august 2020

Citesc dintr-o analiză istorică a unui fenomen puțin cunoscut: reforma în România.