Nu da zeciuială dacă ai datorii

25 Iunie 2017

Plătește-ți mai întâi datoriile, tu ești cel care trebuie ajutat, nu-ți cere nimeni să ajuți pe alții până nu ai terminat cu tine.
Lasă-i să dea pe cei ce sunt pe plus.
Ce te învăț eu aici nu te va învăța nici un popă.
E simplu să înțelegi de ce: dacă ei ar predica împotriva zeciuielii, n-ar avea venituri.
Iar dacă ar predica împotriva îndatorării, nici enoriașii lor n-ar fi prea bogați.
Of, of.
Dar s-o iau cu începutul.
Titlul meu  e puțin greșit, eu învăț peste tot și dintotdeauna nici să nu dai zeciuială, nici să nu ai datorii.
Atunci de ce am scris titlu așa?
Pentru că de zeciuială poți scăpa, de datorii mai greu, majoritatea oamenilor au cel puțin o datorie (rată) pentru casă.
Socotesc că atât timp cât cineva are datorii, acela este el însuși rob, acela are nevoie să fie ajutat și nici chiar Dumnezeu nu-i cere să ajute pe alții cel aflat el însuși în nevoie.
Citește restul acestei intrări »


Evodia și Sintichia

11 Iunie 2017

Evodia și Sintichia au fost două surori din Filipi care erau certate.
O ceartă grea, o ceartă veche, o ceartă vestită, atât de vestită că a ajuns la urechile lui Pavel
Cel care a dus vestea a fost probabil Epafrodit, cel care adusese de la Filipi la Roma și ajutoarele filipenilor pentru Pavel, probabil o sumă de bani și cel care ducea acum înapoi de la Roma la Filipi scrisoarea lui Pavel.

 Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gînd în Domnul. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, cari au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei..:”
Filipeni 4:2-3

Ce lecții tragem din această situație care Dumnezeu a socotit necesar s-o lase scrisă pe paginile Cuvântului său inspirat?

1. Evodia și Sintichia erau amândouă credincioase. Nu scrie că una era firească și una duhovnicească, că una era născută din nou și cealaltă nu, că una era vinovată mai mult și alta mai puțin sau deloc. Nu. Citește restul acestei intrări »


Uniformitatea e mai rea decât lupta sectară. Despre sectarism și adevăr. Broadbent

5 Iunie 2017

”Sectarismul înseamnă limitare. O parte din adevăr îl preluăm din Scriptură, o parte a revelației divine este dobândită pe măsură ce inima răspunde la el și-l acceptă. Pe măsură ce este statornicit, expus, apărat, puterea și frumusețea sa influențează tot mai mult pe cei afectați de el. O altă latură a adevărului, o altă concepție a revelației, care se găsește de asemenea în Scriptură, pare să-l diminueze, ba chiar să contrazică adevărul ce s-a constatat a fi atât de eficace, iar în teama geloasă pentru doctrina acceptată și predată, adevărul echilibrant este minimalizat, pierdut prin explicații, ba chiar negat. Și astfel, pe o porțiune a revelației, pe o parte a Cuvântului, se înființează o sectă, bună și utilă pentru că predică și practică adevărul divin, dar limitată și dezechilibrată, întrucât nu vede tot adevărul, nici nu acceptă cu toată franchețea întreaga Scriptură. Membrii ei nu numai că sunt privați de folosirea integrală a întregii Scripturi, dar sunt detașați de părtășia multor sfinți, care sunt mai limitați decât ei, sau limitați în alte privințe.
Există motive să regretăm dezbinările din rândul poporului Domnului, căci unitatea lor esențială, de bază, este ascunsă de aceste dezbinări exterioare și aparente. Totuși, libertatea bisericilor de a sublinia ceea ce au învățat și experimentat este de cea mai mare valoare și chiar și conflictele sectare dintre biserici zeloase pentru diferite aspecte ale adevărului, au condus la o mare cercetare a Scripturii și descoperire a comorilor ei. Când aceasta se petrece în așa fel încât să pericliteze dragostea, pierderea este mare, totuși, mai rea decât lupta sectară este uniformitatea întreținută cu prețul libertății sau reunificarea posibilă prin indiferență.”

E. H. Broadbent, Biserica pelerină, 2015, pag 155


Ce fel de creștin ești tu?

4 Iunie 2017

Mi s-a pus a suta oară această întrebare săptămâna trecută, de către un om la care nu m-am așteptat.
Propovăduitor al evangheliei, destul de dezlegat (zice el) de culte și uniuni.
Zice.
I-am răspuns că:
-sunt creștin.
-Bine, bine, ce fel de creștin?
-Creștin punct
Nu accept altă etichetă pe mine.
O dezlipesc când mi-o pun alții.
Omul insista, că nu se poate, că trebuie să fiu de careva fel.
-I-am spus că în Biblie scrie de un singur fel și că de ăla vreau să fiu:
Chiar dacă nu port totdeauna cu cinste mărturia acestui nume, nu-mi voi pune altul, sau încă unul.
Citește restul acestei intrări »


Logică și emoție în predarea Cuvântului lui Dumnezeu

28 Mai 2017

Am scris mai demult despre logică, etică și patos, trei elemente necesare impactului unui mesaj.
Trebuie să revin cu completări.
Ieri am discutat mai bine de trei ore cu un evanghelist cunoscut, plin de forța emoției și de credibilitatea unei poziții etice de forță datorită trecutului său și a convertirii sale categorice.
Totuși la partea de logică, mesajul lui suferea de lipsă de coerență.
Am încercat în cele mai bine de 3 ore de discuții să repar în duhul dragostei aceste lipsuri.
Nu cred că am reușit, îmi lipsește cu siguranță aura de lumină a acelor apostoli nespus de aleși care l-au învățat.
Dar am încercat. Citește restul acestei intrări »


Pierzând conștiința de pelerini

23 Mai 2017

”Avraam și Isaac erau pelerini și trăiau în corturi, singura bucată de pământ pe care o stăpâneau în Canaan era un loc de înmormântare.
pelerini
Iacov ar fi trebuit să meargă pe urmele lor, dar în Geneza 33:17….
Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă, şi a făcut colibi pentru turme.
….și 19 îl vedem construind o casă și cumpărând un teren.
Ce deosebire între el și strămoșii săi!
Și totuși înțelegem foarte bine că nu-i deloc ușor și nici plăcut să fii mereu un pelerin. ……
Citește restul acestei intrări »


Primul evreu

22 Mai 2017

Primul evreu pe care l-am întâlnit a fost după revoluție.
Eram la Cernăuți, cred că în 1991, nu mai știu exact.
Socrii mei (ucrainieni) aveau acolo niște cunoștințe și am plecat de câteva ori ”peste hotare”, aveam ”priglașenie” de la prietenii socrilor, adică invitație, act obligatoriu pe lângă pașaport..
(Pe urmă, după căderea URSS am mers mai des, nu a mai fost nevoie de ”priglașenie”.)
Nu ne luam bani de drum, prietenii noștri din Cernăuți ne spuseseră să aducem șosete și pantofi să le vindem la bazar, ieșim mai bine.
Am cumpărat câteva perechi de papuci și câteva legături de șosete să am ce să vând.
M-am instalat să vând produsele  în Krasnoarmiiskii bazar, de fapt Krasnoarmiiskii se numea parcul din centrul orașului, strada principală, dacă bine-mi amintesc sau strada Storojenețului, nu mai știu. Bazarul de pe acea stradă (de fapt inițial a fost o piață pentru țărani, să-și vândă produsele) se numea tot așa.
cernauti.jpg

Krasnoarmiiskii însemna în rusă ”al Armatei Roșii”, Cernăuțiul a avut în secolul XX patru limbi oficiale: Germana, Româna, Rusa și Ucrainiana. După independența Ucrainiei, 1991 i-au zis imediat Cervonoarmiiskii apoi alte nume, permanentă este doar schimbarea.
Citește restul acestei intrări »