Cui jertfim?

Evrei 13:15 „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”

I Petru 2:5 „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, …”

Psalmul 39:3 „Îmi ardea inima în mine; pe când cugetam, focul s-a aprins şi am vorbit cu limba mea:…”

„Cui ardem focul jertfelor din noi?
Pe-altarul cărui duh sacrificăm
duhovniceşte nevăzute oi?
şi  fumul lor spre cine-l înălţăm?

De unde-I focu-acesta arzător
ce mistuie secundă cu secundă
din timpu ce se scurge-nşelător
sorbit de-nvăpăiata-I undă?

Spre cine ardem? cui jertfim vorbind?
De unde-I pasiunea ce ne-animă?
Altarele spre cine ni se-aprind,
Slăvirea cărui Duh exprimă?

Entuziasmul vorbelor curgând
din limbă, ne-mblinzită fiară,
e-un foc ce-aprinde inimi rând pe rând
facându-le să-nvie sau sa piară!

Vorbind cuvinte, răspândind idei,
aprindem inimi şi stârnim dorinţe,
un foc ce nu-L aprinde vre-un condei
ci AUZIREA veşnicei credinţe.

De fiecare dată când vorbim
cuvinte, noi aducem o jertfire
spre slava duhului de-unde primim
idei ce se transformă în rostire!

Cand negândite vorbe slobozim
din dragostea de lume inspirate,
atunci spre idolii scârboşi  jertfim
şi focul ni se-aprinde spre păcate!

Când însă Duhul prelucrează-n noi
gândirea Lui şi rodul Lui tăcut
vorbind, aducem nevăzute oi
ca jertfă de miros plăcut!