Agurida copiilor

22 octombrie 2014

”În zilele acelea nu vor mai zice: Părinţii au mâncat aguridă şi fiilor li s-au strepezit dinţii», pentru că fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii“. Ieremia 31:29-30(GBV)

Agurida sunt strugurii verzi, necopți.
agurida

Agurida este un simbol al necoacerii, al neașteptării, al timpului negata, al nevoii de răbdare.
Dacă ne uităm la Avram (cu Ismael): un simbol al grabei, al nerăbdării.
La fel la Saul (care nu l-a așteptat pe Samuel la jertfă).
De fapt agurida, rodul cules și mâncat necopt este un simbol al compromisului, al ”descurcărelii” celui ce nu are credința și răbdarea să aștepte, un simbol al fușerelii, al încropirii.

Pentru noi ca creștini, am zice că rodul copt este simbolul vieții noastre noi, dar nu e așa, e mai mult decât atât, simbolul vieții noastre noi este vinul, mai mult: paharul cu vin(acest pahar). Rodul copt, ciorchinele parfumat are mesajul lui, dar sunt boabe risipite, paharul cu vin arată zdrobirea boabelor, am fost făcuți una cu El, proces fără de care ne păstrăm fiecare aroma și forma, nu arătăm forma paharului(LEGĂMÂNTUL CEL NOU).

Să ne întoarcem la aguridă ca simbol al compromisului.
(gândurile de față le-am rumegat după ce am privit vizita unui anumit candidat la președenție la o anumită universitate creștină și după ce am citit pe net reacțiile contrare)

1.Agurida păstorilor cu școală respectiv a școlilor de popi.
Este un compromis să zici că cei care cârmuiesc adunările trebuie să fie copii cu diplome. (Că la astfel de copii li se strepezesc dinții nu e de mirare, e profețit.) Este aguridă să nu aștepți până un creștin are și vârsta și împlinește și condițiile din Scripturi pentru a cârmui pe alții. Rod copt cu răbdare este atunci când un creștin ”crește în toate până la Cel care este Capul, adică Cristos” și pahar cu vin este când mai mulți astfel de creștini umblă ”o inimă și un suflet”.

2.Agurida clădirilor de biserici.
Este un compromis să zici că n-ai unde să te aduni, să părăsești gazda adunării pentru un templu fără stăpân. Cel mai sigur un astfel de templu va fi loc de muncă pentru un popă de tip nou, bucătărie de servit aguridă spirituală. Să avem răbdarea până ce unul sau mai mulți își vor deschide inimile și apoi casele pentru adunare. Să nu ne grăbim să zidim sau să plătim pentru zidit temple.

3.Agurida înregistrării la stat ca și cult sau asociație religioasă.
Este o grabă copilăroasă gândirea că statul ar trebui să se amestece în treburile adunării. Orice slujbaș de stat știe că ar fi bine ca toți cetățenii să se poarte ca creștinii cei adevărați. Nu avem nevoie de mai mult decât constituția țării pentru a sluji pe Dumnezeu. Orice alcătuire de ”minorități religioase” este discriminare pozitivă, mai ales când aceste minorități cer drepturi colective distincte. Un stat normal va refuza să plătească un singur leuț pentru orice popă sau biserică, nu pentru aceasta e statul.

Ce este STREPEZIREA DINȚILOR?

Strepezirea dinților este suportarea poverii întregului sistem financiar-religios construit în jurul aguridei descrise în punctele de mai sus. NU numai o povară financiară(o înrobire, un furt, pentru că sistemul este susținut de multe ori financiar de oameni care nu sunt de acord deloc cu ce se face la conducere) ci o povară a conștiinței. Când cineva vrea să facă voia lui Dumnezeu (comparată de Domnul Isus cu ”mâncarea mea”) se trezește că în loc de un vin curat cu același gust, nu are parte nici măcar de struguri copți, ci de agurida compromisurilor istorice sau recente.

Ce este AGURIDA PĂRINȚILOR?
Agurida părinților este moștenirea de compromisuri făcute de părinți sau străbuni și lăsate moștenire urmașilor. Pastorul sau preotul bisericii, clădirea de biserică, sărbătorile și ritualurile, toate sunt încropeli ale celor ce nu și-au luat crucea și au căutat o scurtătură a căii.  La un moment dat în istorie cineva nu s-a uitat cum ”este scris” ci a zis ”facem cumva” și au făcut un compromis. Urmările acelui compromis sunt acre și strepezesc dinții celor ce vor un gust mai bun.

Ce este AGURIDA COPIILOR?
Agurida copiilor este continuarea conștientă a compromisului părinților și stăruința în compromis, poate chiar intrarea în compromisuri noi. Agurida copiilor (despre asta vorbește profetul Ieremia) o trăim noi astăzi. Fiecare om(copil) poate să se pocăiască de agurida moștenită. Dacă nu o face înseamnă că și-o asumă, e agurida lui, de la agurida lui i se strepezesc dinții lui, nu de la a părinților.

La Oradea a fost servită o porție de aguridă a copiilor urmată de strepeziri de dinți pe bloguri ale altor copii.

Ne trebuie pastori(e un compromis), ne trebuie clădiri de biserici(alt compromis), ne trebuie cult(alt compromis), ne trebuie Universitate(alt compromis) și așa s-a ajuns că acreditarea universității ne-o dă statul(alt compromis), titlurile de doctori în teologie le luăm după examene date cu profesori de la catolici și ortodocși(ALO!!!)(alt compromis), și tot așa. Cum s-ar zice: ”dai la un om să bea și apoi te miri de ce cântă!” Mănânci aguridă că tu n-ai răbdare să se coacă strugurii și apoi te plângi că ți se strepezesc dinții! Un compromis cere alt compromis, e un dat aici, o logică a compromisului pe care cel pus să conducă știe că trebuie să-l facă des.
Acest mesaj este pentru prietenii mei de blogherit, cărora li s-a acrit în cerul gurii când au văzut clipul de mai sus și acum li se strepezesc dinții de acreală: dragii mei, această aguridă e din vița proprie, culeasă necoaptă cum e datina, cuvântul nefiind cugetat și nici vorbă de teascul zdrobirii: vestirea crucii.
Nu e scuză că ”părinții au lăsat agurida asta”, fiecare generație trebuie s-o lepede, trebuie să se pocăiască de aceste verziciuni.
(Trebuie să scriu că dinții care azi strepezesc, mâine scrâșnesc.)
Arta de a face compromisuri ”istețe” e o virtute doar în colivia, în închisoarea sau în capcana celor ce nu văd că ușa închisorii stă deschisă și ei se mai luptă pentru locuri de frunte în celule, pentru priciuri mai bune.
Ieșiți la libertate prieteni!


”Crucea” noilor apostoli

18 octombrie 2014

Dar să citim mai întâi despre crucea apostolilor adevărați:

”…În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte ! De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard? Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.”

Cu durere, deși sună absurdă asemănarea trebuie să scriem despre crucea apostolilor falși, a trubadurilor noii ”evanghelii”, evanghelia unui dumnezeu de tip nou care nu se crede ci se simte, un dumnezeu care nu se vestește ci se dănțuiește..

”…în cântat și mai mult, în studiouri și mai mult, în repetiții fără număr, de multe ori suprasolicitați! De cinci ori am organizat turnee de concerte, de trei ori am organizat tombole, odată am acordat premii, de trei ori am făcut circuite în Europa, o noapte și o zi am condus pe autobuz continuu chiar. Deseori am fost în călătorii, în concerte în biserici, în concerte în centre creștine, în concerte în corturi, în concerte pe stadioane, în concerte la penticostali, în concerte la baptiști, în concerte la carismatici. Am scos casete și DVD-uri, ținem site, blog și facebook, priveghem la creșterea ratingului, la fotografii și like-uri, în postări adesea, în criză și lipsă de clienți. Și pe lângă muzică, în fiecare zi ne apasă grija încasărilor….”

Continuați voi!

Ca să vedeți cât e de departe Cuvântul crucii din Biblie, cu evanghelia ”evoluată” a trubadurilor, citiți prima dată 2 Corinteni 11 (aici) și apoi priviți acest clip:

Pentru acești oameni,  singura ”primejdie” de care se tem este o comparație ca cea de mai sus: între textul scris despre înaintașii ai căror urmași se pretind și ei. E un business acolo, bani, bugete, vise, copii de crescut, nevoi zilnice, case de terminat, mașini de plătit.
Când te legi de păpica omului te mușcă. Vezi, cazul ghicitoarei din Filipi sau a argintarului Dimitrie. Revolta s-a datorat scăderii nădejdii câștigului.

Cu această postare mi-am adus jertfa de seară cu ocazia poposirii ”turneului” prin orașul meu.


Când faci un jurământ în paguba ta

16 octombrie 2014

”El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.” Psalmul 15:4

Greu.
Să constați că ai promis ceva păgubitor pentru tine și să te ții de promisiune.
Să faci un legământ cu cineva, să descoperi apoi că pierzi și să-l duci până la capăt.
Dacă ești meseriaș, să iei o lucrare la grabă, de dragul banilor și să descoperi pe parcurs că e mai grea decât ai crezut și dacă o termini nu rămâi cu mare lucru, dar totuși să te ții de prețul spus prima dată.
Dacă ești comerciant, să vinzi la prețul de listă până la sfârșitul perioadei scrise în ofertă, chiar dacă brusc crește cererea și ai putea vinde mai scump.
Dacă ești beneficiar și ai contractat un produs, apoi descoperi că în altă parte e cu un leu mai ieftin, să te ții de primul contract.
Dacă ești angajat și ai un contract pe termen iar între timp primești o ofertă mai bună în altă parte, să te ții de primul contract.
Dacă ești angajator și ai promis un salariu și anumite condiții un termen dat, să te ții de ele.
Dacă ești creștin și ți-ai luat crucea s-o duci până la capăt, cu tot disprețul și ocara ei.

Greu.

Dar așa spune Dumnezeu să facem. Nu numai că spune, ne și arată în pilde. Este un exemplu când israeliții, prin Iosua au făcut un legământ în paguba lor, legământul cu gabaoniții(Iosua 9).

Pilda gabaoniților.

”Iosua a făcut pace cu ei, şi a încheiat un legămînt prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta.”

”Dar nu i-au bătut, pentrucă fruntaşii adunării le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că-i vor lăsa cu viaţă. Şi toată adunarea a cîrtit împotriva căpeteniilor.”

După sute de ani legământul făcut în pagubă a fost încălcat de Saul. Ciudată râvnă pentru un împărat care în alte domenii ale ascultării a arătat compromis nu fidelitate.

Pe vremea lui David, Dumnezeu a dat o foamete. Cauza foametei a fost încălcarea legământului păgubos. ”copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurămînt, şi totuş Saul voise să-i ucidă, în rîvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda.” 2 Samuel 21
”a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sîngeroase, pentru că a ucis pe Gabaoniţi este foametea aceasta.“

Care a fost rezolvarea?

”Şi împăratul a zis: „-Ce voiţi dar să vă fac?“
”-să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui, şi-i vom spînzura înaintea Domnului, la Ghibea lui Saul, alesul Domnului.”
”-Vi-i voi da.”
”-Toţi cei şapte au perit împreună; au fost omorîţi în cele dintîi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzurilor.”

Este o pildă pentru noi, pentru adunare. Lucrurile se petrec la începutul seceratului orzurilor, pericol mare să urmeze al patrulea an de foamete, să ne gândim numai dacă Dumnezeu ar fi dat ploi în timpul secerișului, cum s-ar fi stricat recolta.
Seceratul orzului, a celor dintâi roade are legătură cu Adunarea, cu cele dintâi roade ale făpturilor Lui. Lucrurile s-au întâmplat și au fost scrise pentru învățătura noastră, să le pătrundem tâlcul.

Luarea crucii este un legământ păgubos, pierzi continuu toată viața, iertarea gabaoniților ne este pildă. Ei s-au apropiat de frică de israeliți, apoi au fost făcuți una cu ei, acceptați în țară, trebuiau lăsați în pace. Noi, Adunarea suntem străinii (gabaoniții, sau ca Rut moabita, sau Rahav) făcuți părtași rădăcinii și grăsimii măslinului. La rândul nostru, odată  primiți în El, trebuie să primim și noi bine pe cel slab în credință chiar dacă n-a fost în Egipt, cu noi, n-a trecut Marea Roșie, nici pustia, nici Iordanul. Dealtfel, dacă am privi cu ochii israeliților, nu ar trebui să ne lăudăm că am fost chiar fideli Domnului în istoria noastră. Deci în locul oricui ne-am pune, ori al israeliților, ori al gabaoniților, jurământul făcut în pagubă trebuie ținut.
O pagubă este ca o datorie mai ales când știi pe cel ce te-a păgubit.
Plata datoriei sau răzbunarea ofensei nu sunt treaba noastră, se cumulează până la judecată, El va răsplăti atunci celor păgubiți, înșelați și vânduți astăzi. Și răzbunarea și răsplata sunt ale Domnului, să nu urmărim egalizarea aici și acum.
Tot ce pierdem ținând legăminte în pagubă, toată ocara de care avem parte purtând crucea, tot disprețul adunat pentru cuvintele rostite primite de la Cel cu care ne-am făcut una vor fi pentru noi o greutate veșnică de Glorie.
Cei ce disprețuiesc, ucid, mint, se prefac și înșeală își cumulează la fel o comoară de mânie în ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Cel care va răsplăti.
Tu ce aduni, glorie sau mânie?


Parolat: Înregistrare adunare 7 septembrie 2014

14 octombrie 2014

This content is password protected. To view it please enter your password below:


”Un nou turn Babel.” Huteriții despre începuturile reformei lui Luther. Cronica Fraților Huteriți (1)

14 octombrie 2014

”Amândoi, atât Luther, cât și Zwingli, au demascat și au adus la lumina zilei toată înșelătoria și ticăloșia papei cu o tărie de parcă ar fi vrut să le facă praf și pulbere. Dar nu au reușit să le înlocuiască cu ceva mai bun. De îndată ce au început să prindă gustul puterii lumești și să își pună încrederea în ajutorul omului, au devenit la fel de răi – asemeni celui care, încercând să repare un ceainic vechi, nu face decat să îi lărgească spărtura. Au lăsat în urma lor un popor fără rușine, pe care îl învățaseră să păcătuiască. Figurativ vorbind, ei nu au făcut decât să spargă urciorul din mâna papei, păstrându-și însă cioburile pentru sine. ”

”…, în curând, Luther și Zwingli împreună cu ucenicii lor s-au divizat în două tabere ostile datorită convingerilor lor ireconciliabile privind  sacramentele, creând astfel un nou turn Babel. Nu s-a remarcat nicio schimbare în viața lor, cu excepția laudei de sine și a genului de cunoștințe care le oferea prilejul de a-i disprețui pe ceilalți. Slujirea lor de Dumnezeu s-a redus la mâncatul cărnii, la căsătorire și la ocărârea papilor, a călugărilor și a preoților (care, desigur, o meritau pe deplin).”

”Amândoi botezau însă copii, respingând astfel adevăratul botez al lui Hristos, care în mod cert trimite la cruce. Indiferent cât de mult îl dispreţuiau pe papă în alte privințe, ei i-au urmat exemplul prin practicarea botezului la copiii mici, preluând astfel de la el aluatul care face să dospească toată plămădeala, adică însăşi portița de trecere spre un fals creştinism.”

”Prin urmare, credinţa nu poate fi impusă cu forţa, ci este un dar de la Dumnezeu. Isus le spune ucenicilor: “Dacă cineva vrea să mă urmeze (luaţi aminte: dacă cineva vrea, doreşte), să se lepede de sine şi să işi ia crucea.” El nu spune sabia, deoarece ea nu își are locul la cruce. Sabia şi crucea seamănă tot atât de puțin, pe cât seamănă Pilat cu Hristos sau lupul cu oaia în țarc.”

Descărcați fragmentul de document aici: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2014/10/cronica1.pdf


Cronica Fraților Huteriți, Cuvânt Înainte

14 octombrie 2014

Încep aici publicarea Celei mai autentice istorii a credincioșilor din secolele 16-18(anii 1500-1700): Cronica Fraților Huteriți:
huteriti
De ce este autentică?
Pentru că este o cronică, un letopiseț, un fel de jurnal de comunitate ținut chiar de cei despre care scrie, chiar atunci.
Nu este o carte de istorie ca și cele de școală, scrise de istorici din afara cauzei, la ani de zile după evenimente, ci o Cronică scrisă atunci, de ei, din izvoare apropiate, din mărturii bine cunoscute, privite cu ochii celor de atunci.

Am mai pus aici pe blog o parte din istoria acestei comunități: http://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/17/fratii-hutteriti/

În acea carte lucrurile se petrec între anii 1620-1760.
În Cronica pe care încep să o public lucrurile sunt redate cronologic, gradual, cu indicații geografice și istorice exacte.

E mult, e vorba de sute de pagini.

Voi încerca să scot în evidență anumite paragrafe pentru a vă stârni interesul și a citi tot, a vă lăsa pătrunși de istorie.

Este de folos să știi istorie?
De mare folos. Istoria dreaptă, adevărată.
Spune David: ” Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gîndesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mînilor Tale.” Psalmul 143:5


”…și să vezi cum o lucrat Domnu’!” Despre amăgirea experienței!

14 octombrie 2014

Dumnezeu lucrează!
Incontestabil.
Dumnezeu este amestecat în cele mai mici amănunte ale vieții noastre.
Dumnezeu are evidență exactă cu numărul de vrăbii și secunda când cade fiecare la pământ.
Dumnezeu are catastife cu numărul de peri albi, negri, blonzi, crescuți, căzuți și lipsă de pe capetele fiecăruia din ai Lui: ”cât despre voi…până și perii din cap vă sunt numărați!” Matei 10:30
Noi știm aceasta pentru că e scris și credem ce e scris, nu pentru că experimentăm.
Și totuși sunt situații când Dumnezeu confirmă prin semne exterioare vizibile grija față de ai Lui.

De cele mai multe ori însă această grijă este percepută doar de cel îngrijit. Ceilalți habar n-au și nici măcar nu-i prea interesează de fapt.

Amăgirea vine însă atunci când în medii religioase se permite cultivarea nu a credinței, ci  dovedirea prin semne a ocrotirii Tatălui, când oamenii în loc să se zidească prin Cuvânt(să semene sămânța), încep doar să laude o pretinsă roadă sau alta(halal plugari!):
-să vezi frate cum a lucrat Domnul….și începe o poveste cu detalii, (poate adevărată, dar noi nu astfel de povești avem de spus.)
-Domnul mi-a vorbit…
-Domnul mi s-a arătat…
-ne-am rugat și s-a reparat carburatorul, mașina a pornit
-etc. etc.

Pericolul constă în îndreptățire. Un astfel de om care se laudă cu semnele și minunile lui Dumnezeu în viața Lui transmite din start un mesaj: ”Dumnezeu mă socotește bun, El îmi confirmă aprobarea Lui pentru că îmi dă semne..(vise, vindecări.).!” Poate un astfel de om nu știe cinci versete din Biblie și nu se gândește cu drag toată ziua la Cuvântul Domnului. Poate nici nu iubește pe frați, poate nici nu e pocăit (lepădat de sine), dar dacă i s-a părut că ceva i se potrivește, exaltă de fericire că ”Domnul a lucrat” că el e bun în fața Domnului (că, de!?, altfel Domnul nu-i dădea semnul!) și nici nu vrea mai mult. Ba vrea. Vrea ca toți să știe cât de aprobat e el în fața Domnului și le spune tuturor povestea.

De aici explozia de ”mărturii” cu semne și minuni lucrate în oameni, de multe ori ”minunat” de împietriți în alte lucruri ale lui Dumnezeu, lucruri mult mai la îndemână și mai ușor de primit, ca de exemplu Cuvântul Lui. E ușor de văzut că astfel de oameni nu cunosc de obicei Cuvântul lui Dumnezeu, nici măcar ”cu mintea”, cum cu dispreț tot ei zic că ”nu-i destul”. Dar măcar?

Să nu mai primim astfel de mărturii? N-aș zice. Dumnezeu le face deseori. DAR!

1.Dacă noi trăim astfel de minuni, să le tăcem. Apostolul Pavel a apelat cu reținere la relatarea descoperirii Domnului, să facem și noi tot așa.

2. Dacă ne este dat să auzim astfel de mărturii, să punem la probă pe cel ce le relatează. Cum? Să-i testăm învățătura. În toată Scriptura, mai ales în Noul Testament Dumnezeu întărea(confirma) prin semne ce ei spunea cu gura, mărturia lor. Dacă cineva nu are o mărturie(învățătură) dreaptă, acela pretinde că semnele și minunile să-i confirme o înșelătorie. La astfel de lucrări nu se va zice amin, dar nici nu se va tăcea, ci vor fi date pe față.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 100 other followers