”…şi lăsa să-i curgă balele pe barbă…” A făcut pe nebunul înaintea lor.

15 septembrie 2014

Text de citit: 1 Samuel 21:10-15
” David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului. Slujitorii lui Achiş i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cînta, jucînd: «Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii ?“ David a pus la inimă aceste cuvinte, şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului. A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgîrîieturi pe uşile porţilor, şi lăsa să-i curgă balele pe barbă. Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile; pentruce mi-l aduceţi? Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?“

Când citim viețile profeților, găsim scene ca aceasta, scene greu de înțeles, de ce le-a lăsat Tatăl în Cuvântul Lui?!

Pe scurt: David fuge de Saul, nu mai găsește unde să fugă în țara lui Israel, erau scotocite toate pădurile și peșterile, așa că trece granița la filisteni.  (După ce omorâse pe viteazul lor Goliat, nu era cel mai potrivit loc unde să se ascundă.) Recunoscut de slujitorii lui Achiș, se preface nebun. Nu e sincer cu ei, am putea zice, era cuprins de o mare frică. Mai departe legătura cu Achis se strânge, Achiș își dă seama că David nu e nebun, îi dă Țiglagul ca loc de refugiu și în zilele bătăliei decisive dintre Saul și filisteni, Achiș îl ia cu el să lupte împotriva armatei lui Saul. Respins de ceilalți filisteni, de frica ”trădării”, David se retrage și întors ”acasă”(în țara filistenilor) descoperă că amaleciții  jefuiseră complet cetatea lui de refugiu. Recuperează pierderea și se întoarce.

Scena ”nebuniei lui David” ne aduce aminte despre alte scene de, aparent, purtări de mască(comportament simulat). De exemplu Saul care a insistat la Samuel să facă prezență(figurație) la jertfă (chiar dacă Domnul îi respinsese pe Saul) și Samuel s-a dus.

Chiar Domnul Isus ”a jucat jocul lui Iuda” timp de 3 ani de zile, am putea spune. Domnul Isus știa că Iuda ia din pungă și că nu la săraci se gândește, (Iuda vedea în acel mir suma, bugetul din care el s-ar fi putut servi eventual), dar nu l-a demascat față de ceilalți ucenici. Chiar atunci când l-a demascat (la frângerea pâinii) a făcut-o într-un fel încât ceilalți ucenici n-au înțeles ce zice (ei credeau că-l trimite să cumpere ceva). Domnul Isus știa că Iuda era un drac dinainte de-al alege. Am zice că e o pierdere faptul că Domnul Isus nu l-a descoperit pe Iuda față de ucenici, deși când vedem la urmă, trădarea lui Iuda l-a afectat doar pe Domnul Isus: ”dacă mă căutați pe mine, lăsați pe aceștia să se ducă”, ca să se împlinească profeția: ”n-am pierdut pe niciunul”.

Mai este un exemplu în 2 Corinteni 8. Adunările din Macedonia(Filipi, Tesalonic și Berea în principal) au fost pline de dărnicie. Dragostea lor s-a transformat în faptă, au strâns belșug de ajutoare, un exemplu de dărnicie. Corintenii nu! (Încă.)
Ca să-i stimuleze la dărnicie Pavel le povestește despre dărnicia Macedonenilor, un fel de , pe românește spus, ”bate șaua să priceapă iapa”. Se explică apoi: ”….spun…ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre!”

Ascunderea de către Domnul Isus față de ucenici, timp de trei ani, a faptului că Iuda era un trădător, punerea la încercare a dragostei Corintenilor de către Pavel, chiar fricile lui Ilie, ale lui David și a celorlalți profeți sunt lecții pentru noi. A juca jocul dușmanului, a te lăsa compromis, a sacrifica un mijloc pentru a atinge un țel, a lăsa să fii mușcat numai că să dai ocazia lupului să-și arate colții, sunt lecții în viețile profeților și oamenilor lui Dumnezeu care ne fac să ne ascuțim unealta cuvântului.
Iuda a fost convins că Domnul Isus nu știe nimic despre el.
Achiș a fost convins că David îl va sluji cu credință: ”Achiş se încredea în David, şi zicea: „S-a făcut urît poporului său Israel, şi va rămînea în slujba mea pe vecie.“
Pavel le-a scris doar la momentul potrivit exemplul dărniciei macedonenilor, abia în 2 Corinteni(după pocăința lor) nu atunci când erau ei plini de îngâmfare. Până atunci corintenii erau convinși că sunt OK.

Un ”elogiu al nebuniei” după voia lui Dumnezeu sunt capitolele 11 și 12 din 2 Corinteni. Nebunia lui David, fapta lui Samuel, tăcerea Domnului Isus, doar întregesc un tablou a ceea ce înseamnă nebunia după voia lui Dumnezeu.
”O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea!”

Mărit să fie Domnul!


Din cauză că am devenit ”culte” am ajuns lumești

8 septembrie 2014

Am mai scris că citesc blogul lui Rădoi Nicolae. Îi răspund aici postării lui ”Din aceeași plămădeală”, postare unde dânsul își pune câteva întrebări:
”-Așa se face că și la ora actuală Cultul Baptist din România este condus de foștii și noii colaboratori ai Securității. Nu avem nici un fel de explicație pentru această realitate.
-De ce membrii Cultului Baptist din România tolerează această situație revoltătoare, nu înțelege nimeni?”

Răspunsul îl găsiți, și el și voi în scrisorile fratelui Pocsy. Fratele Pocsy a arătat că acceptarea condițiilor lumești, nebiblice de înregistrare a cultelor (in toate regimurile) a dus la lumificare.
Ca să nu fim suspectați de anarhie, afirmăm din nou că nu avem nevoie de legi speciale pentru credință. Constituția țării este suficientă. Cultul, mare sau mic este o ”minoritate” care pretinde ”discriminare pozitivă”, cere bani de la guvern și nu dă nimic, de fapt este hoție socială veche de milenii.
Și pentru Dumnezeu și pentru stat(slujitorii lui Dumnezeu) cultele sunt peșteri de tâlhari, hoți, de la Dumnezeu fură slavă, de la stat fură bani.
Nu susțin reforme sociale, ci scriu pentru tine dragul meu cititor, să dai afară din inima ta cu gândul și cu fapta aceste capcane de prins oameni.

Primul citat din scrisorile lui Pocsy este de la pagina 13 în scrisoarea către fratele Vasile Semeniuc din Bacău.

”…Draga Vasile, “Toti trebuie sa ne infatisam inaintea Scaunului de judecata al lui Dumnezeu, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata pentru binele sau raul pe care-l va fi facut pe cand traia in trup.” (2 Cor.5.10). Asa ca nu trebuie sa am frica rea, ca cineva ma barfeste in fata Domnului si eu nu pot sa dovedesc. Nu. El are ochi  ca para de foc. In fata Lui totul este limpede si descoperit, orice viclenie se destainuie. Pentru tine asta este un prilej de bucurie? Sau n-ai dori sa fie chiar asa? Nu cred. Asa am si eu pace si liniste – si astept venirea Domnului impreuna cu toti sfintii. Si pana atunci s-ar putea sa ma lipsesc de “casa de adunare”, de organizatia masiva a unei religii, de slava desarta a oamenilor, de reputatia predicatorului – dar aceste lipsuri nu-mi fura “bucuria negraita slavita si”, pe care o am vazand pe Domnul meu si Domnul tuturora in Cuvantul Domnului. In ce priveste marturisirea, cu multa bucurie marturisesc la un singur suflet, sau la 100 de suflete. 

Tocmai am primit o carte postala in care ma instiinteaza fratele Geza, ca a primit scisoarea mea mare, ca volum si ca continut .Caci despre cele intamplate am instiintat si pe Feri. De fapt el nu pricepe complet, sau nu-i vine sa creada, ca din cauza ca am devenit Culte, am ajuns lumesti, dar totusi ce este partea mea eu le spun.

Al doilea citat este de la pag 89, către Iosif Țon

”… Nu este adevarat ca si adunarile asa zise “secte”, au decăzut din cauza stramtorarilor adiministrative ale inspectorilor de Culte. Cu mult inaintea erei socialiste, deja nu mai era alegerea conducatorilor adunarii dupa voia Duhului Sfant. Cred ca nu este ceva nou ceea ce scriu. Cum am devenit Cult am si pornit cu valea devierii de la Adevar. Incetul cu incetul am inceput sa lucram pentru Cultul nostru. Am inceput sa ducem Chivotul Domnului in “Car nou”(1 Sam. 6.7,8, 2 Sam. 6.3-7, 1 Cron. 15.2,3,12-15). Apoi nu ma mir ca ne e frica ca se rastoarna Cultul. Dar adunarile noastre sunt pline de membrii care n-au dat mortii viata lor veche si noi ce facem? Chemam pe acesti nepocaiti sa moara pentru Hristos? Nu o data au fost dati afara din Cultul Baptist cei mai buni fii ai adunarii(Arad, Constanta, etc.), si nu imputernicitii cultului, si ei au cerut ajutorul dapartamentului sau chiar al securitatii statului.
3. D-stra ati devenit aparatul unei organizatii si cereti drepturi ca in tarile occidentale. Eu consider ca asta este deja lupta politica. Nu sunt de acord si stiu ca nu sunt singur cu aceasta convingere. In tot cazul, trebuie sa va spun ca am fost prin circuite si am fost intrebat undeva care este parerea mea; peste tot am spus parerea mea clar.
La pagina 25, aliniatul 3-4 vorbiti de compromisuri si renuntarea la calauzirea Duhului Sfant.
Spuneti asa: “…lucrarea care se face in Biserica aceea, de la data aceea inainte, sa fim absolut siguri ca va fi o lucrare pur omeneasca si si nu lucrarea lui Dumnezeu”. Trebuie sa recunoastem in mod sincer ca cu multi ani inaintea erei socialiste ne-am acomodat cu compromisuri si am renuntat la calauzirea Duhului Sfant.”

Cu drag

 


Podoaba unui duh blând și liniștit

7 septembrie 2014

Acest articol publicat în revista Sămânța Adevărului pe februarie 2012, a fost publicat pe blogul Har de la Dumnezeu sub titlul: Odată erai frumoasă.

”Odată erai frumoasă.

A fost o vreme când mă uitam la înfăţişarea ta şi erai frumoasă . Aveai o pace pe care nu o văzusem la femeile din lume, care, în momentele de voioşie, par urmărite deseori de supărare . Pacea de pe chipul tău reflecta faptul că L-ai primit pe Domnul Isus şi că El domneşte în inima ta . Lumina din ochii tăi reflecta speranţa din suflet . Nu era ca atunci când o fată este îndrăgostită de un bărbat, ci cred că tu erai îndrăgostită de Omul-Isus Hristos şi nimic din ce-ţi cerea El nu era prea greu .

Bănuiesc că lumea nu ar înţelege paradigma despre care scriu . Când erai cu capul acoperit, aşa cum învaţă Scriptura, aveai o frumuseţe pe care lumea nu o posedă. Părul tău, aranjat şi frumos potrivit cu simbolul capului acoperit, indica faptul că ai acceptat poziţia de supunere. Strălucirea şi bucuria de pe chipul tău nu puteau fi atribuite nimănui altcuiva decât Domnului care locuia în inima ta.

O, cât de înviorător era comportamentul tău rezervat . Era plăcut să fii în preajma ta . Nici nu-mi amintesc ce haine purtai, dar îmi amintesc cu recunoştinţă cât de minunat era să fiu în compania ta fără să trebuiască să-mi păzesc gândurile ca atunci când mă întâlneam cu o fată lumească . Un lucru pe care îl admiram la tine era să văd că ai curajul să te îmbraci modest . Dacă ai fi ştiut ce dezgustat eram şi ce pericol îmi păştea sufletul când o fată încerca să fie atrăgătoare şi seducătoare, atunci ai fi înţeles ce minunate mi se păreau modestia şi simplitatea ta .

Te-am apreciat că erai naturală şi lăsai să se vadă culoarea şi înfăţişarea pe care Dumnezeu ţi l-a oferit . Vopseaua poate face minuni în privinţa caselor, maşinilor şi aparatelor, dar am considerat chiar de tânăr că machiajul la o femeie era un lucru indezirabil.

Dar ceva s-a întâmplat! Oare ce? Oare care lucru din tot ce lumea are de oferit te-a întors de la frumuseţea pe care ai avut-o odată? Ce ai câştigat că ţi-ai pensat sprâncenele? Ai pierdut ceva când ai renunţat la acoperirea capului şi la hainele modeste . Eşti conştientă de această pierdere? Aparent ai fost conştientă pentru că, în locul lor, acum tu îţi tunzi şi îţi vopseşti părul şi urmăreşti bijuteriile . Ştii cât timp petreci vopsindu-ţi trupul zi de zi? Nu înţeleg cu ce te ajută pe tine sau pe alţii vopsitul unghiilor de la picioare .Vopseaua acoperă frumuseţea pe care ai avut-o cândva . În timp ce alergai după strălucirea lumii, ai pierdut ceva minunat .

Cum oare ai ajuns ca şi un inel de aur în râtul unui porc, potrivit autorului cărţii Proverbele? Eşti conştientă de felul în care eu îi văd pe bărbaţi privindu-te? Ai observat că trebuie să-mi întorc privirea când apari îmbrăcată mai sumar? Nu mă mai simt în siguranţă în preajma ta .

Frumuseţea pe care lumea o admiră este deseori asociată cu tinereţea, pasiunea şi pofta . Odată cu trecerea timpului, astfel de frumuseţe păleşte şi necesită mai multă vopsea şi podoabe ca să facă faţă pierderii resimţite . Frumuseţea despre care eu vorbesc este cu siguranţă atractivă când eşti tânără, dar ea creşte în pământul fertil al relaţiei cu Domnul, o relaţie permanentă de ascultare . Ea vine din interior şi este de mare preţ să o vezi pe chipul şi în viaţa ta

O, da, ştiu prea bine că lumea nu ar înţelege de unde am aceste gânduri . Dar sper ca tu să-ţi aminteşti de unde ai căzut. Ai găsit tu sfânta părtăşie când ai încercat să te asemeni cu fetele din lume? Oare schimbările pe care le-ai făcut au adâncit pacea pe care ai avut-o cândva? Sper să aţâţ în tine dragostea dintâi pe care cred că ai avut-o odată . Podoaba unui duh blând şi liniştit este încă de mare preţ în ochii lui Dumnezeu . Femeile care se tem de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui au încă o frumuseţe care depăşeşte cu mult pe cea lumească .

Revista Sămânţa Adevărului, februarie 2012


Peștera de tâlhari(2)

4 septembrie 2014

Citește și Peștera de tâlhari(1).

Am găsit în Antichități Iudaice un fragment care m-a făcut să leg ceea ce am citit cu un filmuleț despre orașele subterane din Anatolia(Estul Turciei). Dar să priviți mai întâi unul din filmulețe, sunt multe(vezi orașul Derinkuyu):

Ați urmărit, mulțumesc.

Să nu credeți că ceea ce ați văzut este o așezare de locuitori pașnici care se ascund de hoți, din contră este un oraș de hoți care se ascund, o peșteră de tâlhari, cum a spus Domnul Isus.

Citez din Antichități:

”Alungarea tâlharilor era o misiune deloc ușoară, căci ei se îndeletniceau cu jafurile și numai din asta trăiau, nu aveau așadar orașe și nici ogoare proprii, ci numai vizuini subpământene și peșteri unde viețuiau alături de vitele lor. Își procurau din vreme bogate rezerve de apă și provizii de cereale, așa că puteau să reziste multă vreme în ascunzătorile acelea. Intrările în peșteri erau atât de înguste încât nu puteau să pătrundă decât unul câte unul. În schimb interioarele, incredibil de mari, fiind în stare să adăpostească o sumedenie de oameni. Casele nu răzbeau însă la suprafață, unde dădeai cu ochii doar de pământ neted. Întregul teritoriu era stâncos, aspru și greu de străbătut, dacă nu aveai înaintea ta o călăuză care să-ți arate drumul, deaorece cărările nu aveau o linie dreaptă, fiind foarte întortocheate….” Flavius Josephus, Antichități Iudaice, Editura Hasefer, 2007, pag 314 (Citatul se referă la trei zone din estul Galileii: Trachonitis, Batanea și Auranitis), Anatolia e la câteva sute de km, dar se pare că jaful era un mod de ”trai” în antichitate.

Dar astăzi?

MLM-urile sunt un mod de trai, mama Omida la fel, astrologii, zodiile, vrăjitoriile de tot felul.

Apoi religia!

La ce m-a dus gândul? (Azi m-a sunat o cunoștință, (citește blogul) că i-a spus de la biorezonanță că are cancer. Alți tâlhari!) E o rețea de mafioți cu biorezonanța asta, analiza costă, dar să vezi prafurile, de 3 ori atâta. Tâlharii operează mult mai bine în bandă și benzile în rețele. 

Peșterile de tâlhari de la Derinkuyu (desigur săpate de oameni înrobiți de ei) sunt peșteri unite în rețele subterane de galerii.

derinkuyu

 

Cam așa e și religia lumii, o rețea de peșteri de tâlhari. Culte și secte ierarhizate și legate între ele ca și peșterile de tâlhari trăiesc din furtul de oameni. Fură prin seducție.

Încheie Flavius: ”Atunci când nu puteau să pună la cale nelegiuiri împotriva vecinilor lor, acești oameni se jefuiau între ei, fără să se dea înapoi de la nici o ticăloșie.”

Am scris în 17 aprilie anul acesta la Autocefalia unei iluzii, citez:

”….5.În contextul actual al confruntării Rusia-Ucraina, toată salba de mitropoliți, preafericiți și preaînalți tac mâlc. De ce tac oare? Omul meu care crede ce crede biserica, cărei biserici i-ar da crezare dacă ar fi în Ucraina? Sau este un Adevăr rusesc și unul ucrainian? Este un Cristos pentru ruși și un Cristos pentru ucrainieni? Hai să ne exprimăm pravoslavnic: se luptă ”frați” cu ”frați”, creștini ortodocși cu creștini ortodocși, doare pe cineva acest lucru? Se ridică cineva în Numele Unicului Cristos să-i îndemne pe acești rebeli la o pace dorită, chiar cu pierderi de orice fel? Oare tăcerea celor ce ar trebui să strige, nepăsarea celor ce ar trebui să se streseze, nu este o dovadă că toată religia lor e teatru gol iar ei, purtătorii uniformelor sunt niște actori doar? Ba da. Dacă cuvântul ”frate” spus unul altuia de călugări și preoți ar fi adevărat, atunci ar trebui să facă procesiuni cu praporii și crucile în care cred și cu care se laudă, printre kalașnikovuri și tranșee să împartă cuvântul împăcării.

Bat câmpii, așa-i?

Așa-i.

6. Dar a trebuit să le bat ca să pot trage concluzia din titlu, dar s-o dezvolt puțin: religia autocefală (în traducere liberă: de capul ei) e așa cum îi e numele, nu îl are ca și Cap pe Cristos. Această religie e bună pe timp de pace, la hramuri și sfeștanii, la boteze și parastase, la moaște, la Sfânta Paraschva și Sfântul Ioan cel Nou, e bună de luat banii de la fraieri.

7.Să mă explic: am cunoștințe în vestul Ucrainei, naționaliști ucrainieni plini de un etnicism de gândire față de care Vadim al nostru și secuii de la noi sunt copii mici. În Ucraina de vest naționalismul nu este o răceală trecătoare, este un cancer de minți. Dușmanii sunt ”moscalii”, rușii, cei care prin Stalin au omorât prin înfometare între 7 și 10 milioane de ucrainieni, lucruri care se uită greu. Sunt patimi în Ucraina pentru care cu siguranță sute de mii de oameni ar fi gata să moară.
Întreb dar:
Ce valoare are religia și preceptele ei bune de paravan în fața unor izbucniri de ură cu rădăcini de secole?
Autocefali sunt și unii și alții. Nu este autocefalia asta o iluzie?
Mai poți crede ”ce crede biserica”, dragul meu prieten?”

Alt citat:
Eu nu văd în  scutirile de taxe sau ajutorul financiar dat cultelor ”libertate religioasă”, ci o îngăduire a aroganței popești, o slăbiciune, nu o mărinimie a Statului, un motiv de rugăciune pentru vindecare, nu un motiv de mulțumire. O țară cu catedrale sclipitoare privite din mașini ce se scutură prin gropi, dovedește că șarlatanii stau pe ceafa dregătorilor și-i fură și pe ei amenințând cu biciul electoral . E iarăși un motiv de rugăciune.”

Mărit să fie Domnul!


Două înțelegeri diferite ale felului cum oamenii vin la credință

4 septembrie 2014

Înțelegerea 1.
Învățarea.
Aducerea oamenilor spre credință prin educație în familie (cei născuți în familii creștine) sau prin instruire (a celorlalți), un proces în timp care înseamnă învățare, hrănire, așa cum sunt hrăniți copiii până cresc mari. Această înțelegere presupune  experiențe puternice a comunităților celor ce se învață unii pe alții, a sprijinului reciproc și a ajutorării, a lepădării de sine (abandonării egoismului) pentru binele comun. Eu consider că această înțelegere(1) este gândul lui Dumnezeu.

Înțelegerea 2.
Experimentul pietist/carismatic(trezire).
Această înțelegere greșită spune că omul vine la credință printr-o experiență individuală a unei convertiri bruște (se folosește eronat termenul ”naștere din nou”), de cele mai multe ori lipsită de implicarea altora, fără accent pe învățare (chiar o respingere a învățării). Eu consider că această înțelegere(2) este o înșelătorie ambalată seducător de tatăl minciunii.

Sursa gândului: aici. Paragraful 5 de la urmă.

Citesc acum Cronica fraților Huteriți.
huteriti

O carte plină de mărturii ale unei înțelegeri educaționale a credinței, convertirea și creșterea spirituală fiind înțelese de acești frați(alții le-au zis huteriți) ca un proces măsurabil și repetabil, verificabil și aplicabil, o însărcinare dată Adunării, o jertfă zilnică. Cartea are aproape 900 de pagini.

 

 

 


M-am cățărat în fața Domnului

31 august 2014

”M-am cățărat în fața Domnului și am mulțumit pentru scumpa posibilitate că pot intra în cabinetul Medicului meu Cel mare, fără să stau la coadă și El să mă vindece prin judecata focului sacru al dragostei Lui.” .

E citat din Gusztav Pocsy, pag 17.

Am discutat săptămânile trecute cu o soră bătrână de aproape 90 de ani, soția unui frate care a fost închis pentru mărturia lui creștină între 1959-1964. Ei amândoi erau în adunarea de pe strada Oituz din Arad, împreună cu familia Moisescu și cu alții cărora li s-a dat numele de moisiști. Această soră ne-a spus printre altele că ei avut profesori buni. A amintit de Moisescu, Pocsy, Ioanovici, Tonoiu și Panaitescu.

Pe avion aveam descărcate pe tabletă mai multe cărți și am recitit scrisorile lui Pocsy. Cu alți ochi. (Mărturisrea și pocăința înaintea Domnului erau văzute de Pocsy ca bază și început al oricărei ”experiențe” creștine, a vieții celei noi.) E lesne acum de înțeles manipularea adunărilor de atunci (e vorba de anii 1960-1980) de către ”responsabilii” dirijați din spate de ”împuterniciții cultelor”. Dar și felul cum ”ei au învins prin sângele Mielului și prin Cuvântul mărturisirii lor.


Ce urmează? Ce așteptăm? Răpirea Adunării.

22 august 2014

Este o taină, știu, nu aștept să scrie în ziare despre asta, nici să aud știri focalizate pe aceste așteptări.

Taină e și împietrirea evreilor, taină e și unitatea Trupului lui Cristos, taină e însăși Adunarea.

Nu aștept știri în mass-media sau nici măcar să aibă astfel de informații sau cât de cât opinii. Noi suntem însărcinați să le vestim, nu mass-media, nici măcar popii lumii.

Lumea așteaptă “progres, dezvoltare, evoluție” cuvinte cu care acoperă realitatea îmbătrânirii și a bolii, a corupției și a degradării.

Dar noi, dar eu, dar tu, ce așteptăm? Îl așteptăm pe Domnul Isus din cer sau așteptăm iluziile lumii.

Nu cumva ne amestecăm cuvintele și opiniile cu ale lor, când ei așteaptă una și noi alta? 

Noi știm și începutul și scopul și sfârșitul creației, ei nu numai că se fac înadins că nu le știu dar se asociază cu cei ce le împărtășesc iluziile, fac mare tărăboi cu evoluția și cu milioanele de ani.

Eu nu voi fi așa de nebun să vorbesc ca ei, nici atât de inimă-rece să nu-i avertizez.

Așteptăm altceva, vorbim altfel.

Mă uit la știri: război, Donețk, Lugansk, ce e acolo?

Centrul afacerilor a 300000 de evrei care iată că sunt încă odată fugăriți de valurile popoarelor ce împlinesc poruncile Domnului. Acești evrei habar n-au că au căzut într-o împietrire ce stă să se sfârșească.

Eu așa privesc știrile….și istoria.

Peste 4 ani sunt 70 de ani de la naționalizarea care a fugărit evreii din Estul Europei în Israel.

Istoria n-are logică decât privită prin prisma profețiilor Bibliei. Iar până acum profețiile se împlinesc cu precizie de ceas.

Nu mai este mult!


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 93 other followers