Vestea Buna (despre acest blog)

       16 mai 2009
      Acest blog nu este confesional, adica nu apartine unei confesiuni sau grup religios, este un blog personal, reprezinta punctul de vedere si contributia unei singure persoane. 

Lumina imparte timpul!

“Si Dumnezeu a zis: Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii…” Geneza 1:14
“Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină…” Ps 119:130

Tot asa cum timpul fizic este determinat  de luminatorii materiali si timpul spiritual, al vietii noi este masurat, insemnat si impartit de Luminatorul de Sus, soarele neprihanirii cu mersul Lui in jurul nostru, sau dupa ce ne dumirim cum sta treaba, cu mersul nostru in jurul Lui.  Avem Alt timp si alta agenda dupa nasterea din Nou sau din Cel Nou.
“Dar daca umblam în lumina, dupa cum El însusi este în lumina, avem partasie unii cu altii…”

Pornind a vesniciei unde
luminatorii pusi pe cer
impart vecia in secunde
sporind al timpului mister.
Din intunericul din care
tot universul s-a nascut
lumina-ntaia ce rasare
ii este vremii inceput.
Cadenta ei da toamne sumbre,
da ierni cu crivaturi si ger,
da veri cu arsite si umbre
si-al primaverii proaspat cer.
Luminatori in mers statornic
creati sa-mparta-l vremii mers
dau si secunda din ceasornic
si erele din univers.

Tot astfel si Lumina Vietii
in Inimi stralucind prin Har
e primul ceas al Diminetii
si-al Altui fel de Calendar.
Cu ALTI ochi Inima priveste
Lumini din ALT Luminator
ce-n ALT FEL vremea-mi imparteste
spre-un foarte ALTFEL Viitor.

Lumina sa-mi desparta timpul
vietii-n bezne si Lumini,
in Vremi traite pe Acasa
din vremi pierdute-ntre straini.
Din Slavi in Slavi prin Domnul Duhul
ce-a stralucit in Duhul meu
si luminatu-mi-a vazduhul
cu-al Harurilor Curcubeu,
din frica noptii fara luna
spre tihna Diminetii-n Har,
Lumina-mparte si aduna
al vremii curs si-i e hotar.
…..

Din Noul Soare ce Lumina
da Partasiilor Fratesti,
sa umblu-n Dragostea Divina
precum si Tu Lumina esti.
Tu-mi luminezi cu stralucirea
ce-mparte timpul meu cel  Nou
un Nou fel de-a-mi vedea Menirea
si-Alt calendar imi faci cadou.

Crestere sau inmultire!

“Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si stapaniti-l” Geneza 1:28

Prima porunca data omului de carne a fost  cresteti, APOI a fost  inmultiti-va. Tot asa este si in Duhul: se urmareste cresterea, maturizarea, intarirea in Duhul, si secundar inmultirea ca numar.
      Acest post este un fel de comentariu la aceasta postare si la aceasta postare, blogul respectiv nu permite comentarii. Rog sa cititi mai intai postarile respective.
      Ma bucur ca internetul este un domeniu al cuvantului usor-alergator, imi permit sa pun pe-aici cateva observatii.
      Nu ar trebui sa se confunde cresterea cu inmultirea.
      Cresterea este porunca dintai, se refera la maturizare, implinire, completare, invatare, inteleptire, ajungerea la statura, calificare, etc.
      Inmultirea este aspectul secundar, se refera in general la marirea numarului, la multiplicare.
     Cand se vorbeste in Noul Testament despre crestere, de cele mai multe ori se are in vedere cresterea spirituala, maturizarea in Hristos, cresterea in Har, inmultirea virtutilor, ajungerea la capacitatea de a fi mostenitor, de a fi intarcat, de a fi declarat matur.
     Aspectul numarului si a cresterii acestuia pare secundar in tot Noul Testament, nu vedem o polarizare pe contabilizarea numarului, ci pe cea a maturizarii, a virtutilor, a harurilor. Se mai vorbeste mult mai mult despre inmultirea harului si a harurilor, mai putin a numarului. Cresterea numarului este o promisiune, nu ar trebui sa ne obsedeze, “credinta VINE in urma auzirii.” Sigur vine!
     Apreciez analiza rece a situatiei “agentiilor religioase“, adevarata este, iar concluzia “Liderul religios contemporan isi zideste biserica lui si concurenta nu il va birui…” este trista dar adevarata.
     Pentru mine ramane un suspans claritatea acestei analize, confruntata cu incurcata situatie de pe teren, inclusiv a megabisericii respectatului analist.
    Banuiesc pe cine are in vedere cand spune “acest fel de crestinism” in penultimul paragraf, dar as sugera ca analiza sa se extrapoleze si asupra propriei gradini. Pentru ca multe din concluzii sunt autoacuzari, sa luam una:

Sa nu datorati nimanui nimic

Romani 13:8 “Sa nu datorati nimanui nimic, decit sa va iubiti unii pe altii…”

Am demult in minte aceste ganduri.
N-am prea avut curajul insa sa le marturisesc. Acum imi pare rau. 
Ca si copii ai lui Dumnezeu, consideram de la sine inteles ca ascultam de Tata, ca “tatal nostru” exprima o realitate si ca ascultam Cuvantul Lui si cu privire la felul in care ne purtam in lume.
De multe ori Cuvantul Lui este impotriva obiceiurilor lumii. 
Discutam acum despre datorii.
Dupa ce m-am intors la Dumnezeu am inteles foarte repede acest adevar: “cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut. …” Proverbe 22:7
Asezat langa: “sa nu va faceti rob oamenilor” I Cor 7:23 da un verdict greu de urmat:: vrei sa fii liber, stai departe de datorii.
Nu am prea avut curajul sa spun ce cred, dar prin mila lui Dumnezeu am urmat acest cuvant cu credinciosie.
Acum imi pare rau ca nu am spus.
Cateva intamplari:

Flamand de cer

Flamand de cer si insetat de pace,
asa mi-e sufletul si trupul meu,
dar toate cate-l tin se vor desface,}
cand un cuvant va spune Dumnezeu.}

Ref: Spre cer, spre cer mi-ndrept mereu
si sufletul si trupul meu,
spre Dumnezeu, spre Dumnezeu.

Dar pan-atunci, cu ravna si credinta,
sa tes din raze stralucit vesmant,
sa-nalt in marginita mea fiinta }
dumnezeiescul nou asezamant.}

Si-n aurul cel sfant al vesniciei
vreau sa pietrific clipele de-acum,
ca tot ce am, in slujba-mparatiei }
sa pun, prin Duhul ce ma-nvata cum.}

Imi umple sufletul cu sarbatoare
prin Domnul care m-a rascumparat,
El mi-a adus statornica intrare}
in Templul harului straluminat.}

De-aceea-nchinaciune si marire
I-aduc acum, cu tot ce am si sunt,
si-mi plec genunchii-n sfanta multumire}
spre Dumnezeul Cel in veci preasfant.}
(Nicolae Moldoveanu, Cantarile Harului, caietul 3, nr 10)

Din Ierusalimul sufletului meu…

Ieremia 42

Marea parte a poporului Sfant fusese dusa in robie, in Babilon, au fost lasati in tara cei mai saraci, lucratorii in vie si plugarii. Au avut un mare belsug de vin si de fructe de vara. Si totusi au cautat sa fuga in Egipt. Nu au vrut un Ierusalim ruinat. Nu l-au bagat in seama. Ca si astazi, Hristosul batjocorit este considerat “batut de Dumnezeu”, e mai cautata religia hiper-organizata(Babilonul) sau cea carnala(Egiptul). Ce mult seamana situatia de atunci cu cea de astazi.

Din Ierusalimul sufletului meu
stramutat in taina locului ceresc,(1)
sfaturi si indemnuri imi aud mereu
cum Cetatea Pacii sa mi-o parasesc.(2)

Spre Sionul trist si greu batjocorit
edomitii-si varsa ura prin blesteme:
“radeti-l cu totul” striga ei cumplit,(3)
Domnul ii sopteste insa:”Nu te teme”.(4)

Din Ierusalimul frant si-mprastiat
in zadar iti pare a-nalta vre-o ruga, 
robi legati spre Babel, siruri au plecat,
spre Egipt se-ndeamna cei ramasi sa fuga.

Sa ramana singur locul cel sfintit 
si sa nu se-aleaga mai nimic din el,
scrum de porti ‘negreste zidul prabusit,
“lasa-ne te rog cu sfantul lui Israel”.(5)

Ca si mine astazi si tu frate esti
cetatean in Noul, prigonit Sion,(6)
prins intre Egiptul poftelor firesti
si al inchinarii false Babilon.

Ramanand in Duhul, staruind in Har,(7)
fa-ti Ierusalimul culmea bucuriei,(8)
fara ziduri, templu, jertfa si altar,
fara fratii dusi in Babelul robiei.

Nici in Babilonul inchinarii seci
si nici in Egiptul poftelor nu merge,
stai in Locul Sfant, de-acolo sa nu pleci,
numai in Sion El  lacrimile-ti sterge.(9)

Ce-i Ierusalimul azi?
E-un legamant,(10)
nu ca legamantul aratat de-Agar.(11)
Naste libertatii fii-si prin Cuvant,(12)
e-un oras de Duh, de Dragoste, de Har.

In Ierusalimul Domnului Isus,
in Imparatia-i noua de Iubire,
prin credinta  fost-ai ridicat si dus(13)
sa aduci spre slava Harului rodire.(14)

Tresaltati in chiot dragi daramaturi,(15)
greu zdrobite pietre(16), necioplit altar(17)
inteleg din talcul Sfintelor Scripturi
ca in voi sunt puse bogatii de Har.(18)

…si raman in pace in Sionul meu,
rada toti de zidul prabusit gramada,
ochi deschisi prin Duhul cer lui Dumnezeu,
Noul Lui Sion, ca tot mai clar sa-l vada.

(1)”El ne-a inviat impreuna, si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus, ca sa arate in veacurile viitoare nemarginitele bogatie a harului”
(2)”Au pornit si s-au oprit la marele han al lui Chimham, langa Betleem, ca sa plece apoi in Egipt,..”
(3)7″Adu-Ti aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, in ziua nenorocirii Ierusalimului,ziceau:Radeti-l, radeti-l din temelii!” Psalmul 137:7
(4)” Fiica Sionului, nelegiuirea iti este ispasita:El nu te va mai trimete in robie” Plang 4:22
(5)”Abateti-va din drum,dati-va in laturi de pe carare, lasati-ne in pace cu Sfantul lui Israel…” Isaia 30:11
(6)  ”Ci v-ati apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc” Evrei 12:22
(7)”Cu toate acestea, mulţi Iudei şi oameni dintre Neamuri au crezut, iar Pavel „i-a îndemnat să stăruiască în harul lui Dumnezeu“ FA 13:43
(8) ”Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi facedin Ierusalim culmea bucuriei mele! ” Psalmul 136:6
(9) ”Dupa cum mama isi mangaie pe fiul ei si Eu va voi mangaia pe voi, si voi veti fi mangaiati in Ierusalim” Isaia 66:13
(11)”Lucrurile acestea trebuie luate într-alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar,”  Galateni 4:11
(10,12)” dar Ierusalimul cel de sus este slobod, și el este mama noastră.” Galateni 4:26
(13)”Lui Ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in aceasta stare de har, in care suntem;” Romani 5:2
(14)”spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui” Ef 1:6
“Daca aduceti multa roada, prin aceasta Tatal Meu va fi proslavit..” Ioan 15:8
(15)”Izbucniti cu toate in strigate de bucurie, daramaturi ale Ierusalimului! ” Isaia 52:9
(16)”Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea;” Matei 21:44
(17)”Daca-Mi vei ridica un altar de piatra, sa nu-l zidesti din pietre cioplite; caci cum iti veipune dalta in piatra, o vei pangari” Exod 20:25
(18)”care este bogatia slavei mostenirii Lui in sfinti” Efeseni 1:18

“Ierusalimul sa fie in inimile voastre”
“acestea sunt doua legaminte, unul naste pentru robie si este Agar …corespunde Ierusalimului de acum care este  in robie….dar Ierusalimul de sus este liber…”

TVA-ul sau zeciuiala? O discutie cu un frate.

            Discutam daunazi cu un frate bun si destept, despre cat de aspri suntem in a judeca pacate vizibile, gen fumat si betie, iar pentru unii mai stramti in principii, cat de riguros urmaresc purtarea baticelor sau nepurtarea cravatelor (sau a parului pe cap, sau….) si cat de neglijenti suntem in a condamna pacate la fel de grave, dar “netraditionale”. I-am spus ca acum la 20 de ani de la revolutie au aparut pacate noi, unul dintre ele fiind neplata taxelor la stat. Vreti sa cititi ce am vorbit?

Vestea Buna la 10 luni-o evaluare

        Se implinesc 10 luni de cand am pus pe net “Istoria unui rob al lui Hristos”, viata fratelui Mia Iovin. Nu am crezut atunci, dar aceasta carte a fost zile intregi cel mai solicitat material de pe acest blog. Acum la 10 luni, iata ca are cu mult mai multe accesari decat postarea de pe locul 2: Istoria fratilor Hutteriti. Cartea este o incununare a vietii acestui frate-martir la varsta celor tari: 85 de ani. Dumnezeu sa-l binecuvinteze.

Iata preferintele accesatorilor:
Titlu                                                                        Vizualizări
Istoria unui rob al lui Hristos (Viata fratelui Mia Iovin) 712
Fratii hutteriti (300 de pagini) 268

Intre Egipt si Babilon

La Isaia 30 si la Ieremia 40-44 scrie despre intoarcerea in Egipt a celor lasati nestramutati in Babilon.

Cam asta e si pozitia spirituala a noastra, acelor care credem si asupra carora a venit sfarsitul veacului: scosi din Egipt si scapati si de Babilon, ramasi intr-un Ierusalim in ruine.

Egiptul reprezinta starea fireasca dinaintea nasterii din nou.

Babilonul reprezinta inselaciunea caii religioase pline de fast, organizare si sarbatori, tot o stare fireasca.

Ierusalimul reprezinta legamantul cel Nou, cel mai bun, prin care ne apropiem de Dumnezeu, locul cel Sfant, locul ceresc in care am fost stramutati, un loc in care au fost lasati cei mai saraci si cei neimportanti, “Dar Nebuzaradan, capetenia strajerilor, a lasat în tara lui Iuda pe unii din cei mai saraci din popor, pe ceice n-aveau nimic; si le-a dat atunci vii si ogoare”(Ier 39:10)… “De pilda, fratilor, uitati-va la voi care ati fost chemati: printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales..” (I Cor 1:26).         Ierusalimul nu oferea organizarea si siguranta Egiptului sau Babilonului, devenise un loc respingator, cum sa crezi ca Dumnezeul Atotputernic, creatorul universului Si-a legat numele de acel loc, de niste pietre daramate, de niste ruine?

      Tot la fel si astazi exista un Egipt spiritual, din care am iesit si un Babilon spiritual in care n-am fost dusi sau din care unii dintre noi am scapat. Ierusalimul spiritual este intre ele.

De ce ne strangem in felul acesta?

Viziunea noastra cu privire la strângerile poporului lui
Dumnezeu,
de Stephen Kaung

Fara viziune…vom incepe sa umblam in cercuri (T.Austin-Sparks)

Viziunea spirituala

Primul lucru de care erau preocupati profetii, si care isi are implinirea intr-un mod launtric in madularele lui Cristos din aceasta dispensatiune, este viziunea spirituala. Totul din planul lui Dumnezeu, atat pentru implinirea lui, cat si pentru ajungerea noastra la el, depinde in primul rand de acest lucru, si anume de faptul ca Duhul Sfant a devenit, pentru noi, Duhul revelatiei si ne-a facut sa vedem, la scara mare, ce anume doreste Dumnezeu. Detaliile sunt date pe masura ce inaintam pe cale.

a) Facultatea vazului

Viziunea spirituala are doua laturi. Inainte de toate, este vorba de facultatea vazului. Profetii au avut multe de spus legat de acest lucru. Stiti ca, din cauza unei anumite prejudecati din partea copiilor lui Israel, care ii impiedica sa vada ceea ce Dumnezeu voia ca ei sa vada (intrucat ei aveau propriile viziuni si idei, nu erau gata pentru ceea ce voia Dumnezeu), a venit asupra lor a judecata dubla, si Domnul le-a inchis ochii. Lui Isaia i s-a dat un cuvant in acest sens la adresa poporului: „Du-te si spune poporului acestuia: Intruna veti auzi, dar nu veti intelege; si intruna veti vedea, dar nu veti cunoaste. Impietreste inima acestui popor si fa-1 tare de urechi si astupa-i ochii” (Isaia 6:9,10). Aceea era o judecata, si inca una ingrozitoare: era anihilata insasi facultatea vazului spiritual, cu consecinte teribile. Caci, asa cum am vazut, consecinta finala a fost ca au pierdut tot ceea ce Dumnezeu intentionase cu privire la ei, si acela nu era un lucru mic. Li s-a luat si a fost dat unui alt popor – unui popor ceresc. Nimicirea facultatii vazului spiritual este o judecata ingrozitoare. Si daca este asa, trebuie sa privim ca pe un mare lucru dorinta, harul si bunatatea Domnului ca poporul Lui sa alba o astfel de viziune, o astfel de vedere.

Iarasi despre vanzarea de frati

Iov 17:5  “Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.”

Recitesc Iov. 
M-am blocat la 17:5.
Am inteles plata vanzatorilor si am inteles situatia de azi. De aceea nu este viziune, e o pedeapsa a Domnului pentru tradarea “parintilor” lor spirituali. Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii. “Parintii” au vandut pe frati sa fie pradati si copiilor lor li se topesc ochii spirituali. Nu mai vad copiii acestia, sau vad lumeste, judeca fireste, carnal si numesc asta vedere.
       Am scris despre lipsa viziunii.
       Atunci n-am stiut de ce nu mai este viziune?  Mi-a raspuns Iov. Ca plata a vanzarii.
       Te prinde tremurul la cuvantul lui Dumnezeu, tatal duhurilor. v4: “le-ai incuiat inima in fata priceperii. De aceea nici nu-i vei lasa sa biruie.”
       Am meditat la lucrarile vandutilor si vanzatorilor, a pradatilor si a pradatorilor, a celor chinuiti si a celor ce i-au dat sa-i chinuiasca.
       A trebuit sa-i explic unei surori straine ce au insemnat inchisorile si persecutia comunista, lupta ideologica, cum ziceau ei. Mi-am reamintit astfel ceea ce scriu aici. 
       Au fost vanzatorii, in general clerici, cu toate mijloacele la dispozitie si au fost vandutii, majoritatea “oameni simpli”, inchisi si lasati fara hartie, fara creion, fara Biblie, fara haine, fara mancare, fara caldura, fara informatii, fara familie, fara renume(fusese distrus prin calomnie), fara nimic. Doar duhurile din ei, ca Iov. Si Domnul din ei.
       Ce au facut prigonitii? Au scris si au memorat poezii si cantari. Iar aceste poezii si cantari au zidit pe altii mai mult decat miile de temple cu care s-au justificat prigonitorii.
       Am tras o concluzie: decat sa construiesti temple, mai bine vegheaza la curatia templului trupului tau, decat sa torni beton mai bine lasa sa toarne Dumnezeu in tine Duh, decat sa faci o biserica de pamant mai bine scrie o poezie de cuvinte.
      Infinit mai bine.
      Da timp Cuvantului sa-ti umple launtrul si nu te amagi cu bisericism.

Biciul limbii

Iov 5:21 “El te va scapa de moarte in timp de foamete, si de loviturile sabiei in vreme de razboi, vei fi la adăpost de biciul limbii.”
Psalmul 31:20 b, “….îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.”

Calomnia este vazuta aici de catre Elifaz in rand cu foametea, sabia, dezastrul si fiarele salbatice.
Al treilea pericol, dupa foamete si razboi este calomnia (clevetirea) si sora ei conspiratia (uneltirea).

“Tu ii ascunzi la adapostul fetei tale de uneltirile omului…” Ps. 31:20 a

Calomnia este o forma de prigoana, la fel de rea ca foametea si razboiul. Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi, de exemplu,victima in gura presei, te macina ca moara.

Abdicare de la viziunea dreptatii

Pentru instaurarea dreptatii, in om, in familie, intre oameni este nevoie de cautarea dreptatii.
Pentru a cauta dreptatea oamenii trebuie sa iubeasca dreptatea mai dinainte.
Pentru a gasi dreptatea care o cauti, o iubesti si vrei s-o vezi functionand trebuie sa ai viziunea dreptatii, adica sa sti ce cauti.

Nu se pune problema ca inca n-ai gasit-o, chestiunea care primeaza este daca o “vezi”, o cauti, o iubesti? Sti ce cauti, ai viziunea ei, ti-a “zugravit-o” cineva?   Esti pe drum spre ea? Sau nu cumva ai renuntat si sa mai cauti, si sa mai vezi?…nu vei avea dreptatea niciodata.

I Cor 1:30: “El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, dreptate….” (trad. GBV 2001)

Hristos a fost facut de Dumnezeu pentru noi:…dreptate.
Tzi l-a zugravit cineva asa?

De ce scriu?

Traim in Sodoma.
Motivatiile faptelor oamenilor sunt pofta, castigul, interesul. Dreptatea este un obstacol, o aberatie, o himera. Norma este datul din coate, calcatul in picioare, furtul, ciubucul, mita,

Cine n-are nevoie de cler?

Galateni 4:1-3 “Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.”

Cine n-are nevoie de cler? Cei ce au ajuns la vremea randuita, care au alungat pe roaba si pe fiul ei, cei care au intrat din lege in Har, din robie in infiere, cei care striga Ava, cei care se apropie cu deplina incredere de Scaunul Harului. Cei care se socotesc cu totii frati si nu mai numesc pe nimeni rabi si parinte. Cei care nu mai au nevoie de alt mijlocitor pentru ca il cunosc pe Cel Unic.
Cei care “nu mai sunt copii” ci au ajuns la Capul din care trupul creste prin ceea ce da fiecare incheietura.
Cei care nu mai beau lapte, ci hrana tare, cei care s-au obisnuit sa deosebeasca binele si raul.
Cei care nu au nevoie de ritualuri, pentru ca cred in singurul ritual valabil facut asupra Lui insusi, aducandu-se pe Sine ca jertfa.
Cei care au iesit afara din tabara, din Egipt, Sodoma, Ur, Babilon, purtand batjocorirea Lui.
Cei care-L cunosc pe Marele Cleric al marturisirii lor, garant al Testamentului mai bun, chezas al bunurilor viitoare.

Ceilalti au nevoie.

Din pacate clericii sunt de doua feluri:

Masura marimii unei adunari: “lucrarea fiecarei parti”.

“II Cor 10:14 Nu ne intindem prea mult, ca si cand n-am fi ajuns pana la voi, caci, in adevar, pana la voi am ajuns in Evanghelia lui Hristos…”
Romani 12;3;”Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi, sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia …”
Efeseni 4:7 “Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. “

     Avand in vedere scopul pentru care am fost creati noi(adj.) in Hristos, ca sa slujim de Lauda Slavei Harului Sau, consider ca marimea  unei adunari nu poate sa depaseasca capacitatea de relationare a madularelor care o compun, in asa fel incat in mod cumpatat, echilibrat, proportional cu masura de credinta a fiecaruia, toti din  adunare sa-si poate aduce slujba pentru Gloria lui Dumnezeu.
    Epistolele ne dezvaluie aceasta taina, taina Adunarii, “sa fie potrivire in trup”, echilibru, armonie intre madulare, “sa nu fie dezbinare in trup”, toti sa fie ziditi, “prin ceea ce da fiecare incheietura, isi face cresterea potrivit cu lucrarea fiecarei parti in masura ei si se zideste in dragoste.” Ef. 4:16
     In tot Noul Testament nu gasim temple si catedrale, nu aveau nevoie, nici noi nu avem. Livingurile noastre sunt din pacate mult mai mari ca inimile noastre, daca i-am putea accepta deplin si larg in inima pe atatia cati ne incap in living, daca am putea spune ca avem fiecare cel putin 15 oameni cu care suntem un Duh? Ce stare! ”Adunarea din casa lui…” sau chiar mai putin:”fratii care sunt impreuna cu ei…”.
     Sa nu ne intindem prea mult, sa nu ne adunam mai multi decat cati putem a ne sluji temeinic unii pe altii. 
     Mega-churchul, worshipul, marsurile, catedralele si fastul, sunt lucruri pe care bunicii nostrii le-au lepadat cu oroare. De ce sa ne condamnam nepotii la un primitivism de tip sud-american, al unei religii de fatada, fara implicare, fara pocainta, fara Hristos, fara Har. O religie plina de actiune umana, fara credinta si fara cuvant, cel mult cu filosofii inselatoare ale unor bieti maestrii care sunt disperati in gasirea de solutii pentru a atrage oamenii in temple.

    Nu observati ce val de inselatorie perfida tese diavolul prin religia inchinarii carnale? Muzica, fast, spectacol, temple si atotputernicul:…el, clericul, persoana care face tot, fara masura darului lui Hristos, dar si fara Harul masurat. Cu diploma insa.
    Sa stai o viata inselat si condus de cineva fara autoritate data din Hristos?

     De ce insist?

Iafet va locui in corturile lui Sem!

Am extras citatul de mai jos de pe www.mesia.ro/istoria_3  Ideea mi se pare inedita, adica cum ca noi toti, urmasii dupa carne ai lui Iafet, locuim “corturile” lui Sem.

Cititi si comentati aceste idei stranii. Cred ca  sunt scrise de Wurmbrand.

“…Noe a profetit ca Iafet (din care deriva rasa indo-europeana) “va locui în corturile lui Sem” (din care descind evreii).
Cu alte cuvinte, rasa indo-europeana va trai în sisteme social-temporale create de evrei, asa cum a spus profetul cu mii de ani în urma (Gen. 9:27). Iar Moise i-a spus mai târziu lui Israel: “Vei zidi o casa si n-o vei locui… Vei planta o vie, dar nu vei bea din vinul ei” (Deut. 28:30,39).
Sa ne uitam cum s-au împlinit aceste profetii remarcabile!
Casa crestinatatii a fost zidita de Sem, prin evrei. În crestinismul primar, totul avea o origine evreiasca. Dintre evrei “a iesit dupa trup Mesia, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci”, a scris apostolul Pavel (Rom. 9:5).
Biblia este evreiasca. “Cuvântul lui Dumnezeu le-a fost încredintat doar lor”, a spus Luther.
Apostolii erau evrei. Psalmii cântati în biserici au fost scrisi de David.
Multe secole, întreaga Europa a locuit în cortul lui Sem.

Le voi da baieti drept capetenii

“Le voi da baieti drept capetenii, -zice Domnul-si niste copii vor stapani peste ei…tanarul va lovi pe batran, si omul de nimic pe cel pus in cinste …” (Isaia 3:4)
Am vrut sa comentez postarea lui Paul N.Postmodernismul si poporul condus de femei si copii.
Pentru ca respectivul blog nu permite comentariile am comentat pe altul: Comentariu la un articol de pe blogul …..

Iata cometariul:
“vesteabuna a spus
martie 13, 2009 la 10:03 pm
Am citit si eu postul lui Paul N.
Scrie bine, cursiv, argumentat, fluent si usor de absorbit.
Atat de curgator, ca iubesti curgerea si ignori gustul.
Doua idei in antiteza: fragmentarea bisericii incat “fragmente” ajung dominate de “femei si copii”, versus “biserica omogena”, “laolalta”, unita, etc. in jurul persoanei veghetoare a pastorului.
Dreptate mare are in treaba cu femeile si copii, blestem este.
Dar hai numai un pic sa cercetam duhul viziunii sugerate: biserica clasica, neschimbata, cum o stim, asa!
Sunt mai multe feluri de copii: despre un fel scrie “sa nu mai fim copii”(Ef.4), despre altul:”daca…nu vă veţi face ca nişte copilaşi”(Mt.18).
In biserica e dat ca batranii(in Duhul) sa-i conduca pe tineri….dar intreb naiv, scoala te face batran sau viata traita?
Ce autoritate are imberbul absolvent de seminar peste oameni duhovnicesti, maturi in Hristos?Nu scartzaie nimic aici?
Nu cumva falnicul seminarist e tot un “copil-conducator”, dat ca pedeapsa peste cei blestemati?Nu acesti “copii-conducatori” au fost adementzi de jucariile securitatii si au colaborat asiduu?
Urmasii lor, infantili ca ei, se pretind azi lideri pe baza aceluiasi blestem!E mare taina, cresterea spirituala.
Iata aici o istorie in versuri a istoriei petrecute cu “necrescutii fii”:
“….dar cerberii stravechilor porunci
inchis-au Calea Vietii tot mereu
pe fii silindu-i sa ramana prunci.

A fost usor sa-i vinzi ca robi atunci
(vorbesc de anii-aceia de demult)
pe necrescutii fii, ramasi tot prunci
cu robii-asemanandu-se mai mult.”

Scrisoarea(2.) lui Gustav Pocsy catre Marcu Nechifor-”..ati pierdut vederea clara..”

 Iubit frate Marcu,

 

Te rog in Numele Domnul ui nostru comun, Isus Hristos, iarta-ma ca neinvitat mi-am luat indrazneala sa raspund la randurile matale. Am facut un circuit de 30 de zile si mi-am luat ramas bun de la fratii, pe care i-am vizitat de doua ori pe an slujindi-i cu “Paine si Apa”. Dar, deja am ajuns la neajunsurile batranetii si nu mai pot sa fac calatorii de 30-40 de zile, plus de asta in Oradea exista o mica adunare fara autorizatie, dar tolerate de autoritati, si acestor frati si surori de diferite culte le sunt pastor si Domnul mi-a pus pe inima sa pastoresc si sa le slujesc.

Asa am sosit acasa, si cand am vizitat pe fratele Ioanovici, i-am povestit intamplarile din drumul meu si el mi-a povestit intre altele vizita matele, convorbirile voastre si mi-a dat scrisoarea matale, pe care n-a prea inteles-o, de ce scrii aceste lucruri. Am citit de vreo doua-trei ori si am ramas uimit ca la scrisoarea pe care v-am trimis-o, ati raspuns fratelui Ioanovici. Da. Problema aceasta ati mai scris-o si eu v-am mai spus sa nu faceti ce-ati facut. Subliniez: Sunteti ce-ati fost, fiul lui Dumnezeu prin Isus Hristos.(Gal. 3.26), dar nu mai faceti ce-ati facut. Ati pierdut vederea clara, faceti compromisuri si marturisirea dumneavoastra nu mai are “sunet clar”(1Cor. 14.8). Cand ne-am intalnit ultima data la Aurel Popescu si v-au rugat tinerii sa vorbiti ceva

Scrisoarea(1.) lui Gustav Pocsy catre Marcu Nechifor-”draga frate te-ai impotmolit”.

02.XI.1977

“Ca o fantana tulbure si ca un izvor stricat, asa este cel neprihanit, care se clatina inaintea celui rau”.(Pilde 25.26).

Draga frate Marcu,

 

Nu te mira de faptul ca, eu iti raspund la scrisoarea ta trimisa fratelui Ioanovici, dar noi suntem in legatura intima si te iubim amandoi, asa ca mi-a dat sa citesc scrisoarea ta, dupa ce mai intai mi-a povestit intalnirea si convorbirea voastra.

Trebuie sa-ti marturisesc, ca si impresia mea este , ca nu mai vorbesti cum ai vorbit cu multi ani inainte, cand ti-am ascultat cuvintele rostite de tine, cand simtitor era prezent Domnul si cele marturisite erau: “Mireasma lui Hristos.” – moarte spre moarte, sau de la viata spre viata.

Nu spun ca, nu mai esti ceea ce ai fost, caci ai fost si esti fiul lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, dar nu mai faci ce ai facut, cum ai vorbit, cand cuvintele tale erau “sabie cu doua taisuri.” Cauza o stie Dumnezeu dar, sunt convins ca stie si sufletul tau(matale).

De cand te cunosc(aproape de 30 de ani), mi-erai un exemplu de viata sacrificata, fara compromisuri, si cand erai pus in situatie, cui sa te supui: Cultului Baptist sau Domnului Isus, atunci nu te sfatuiai cu nici un om.(Gal.1.16), ci te supuneai Domnului, oricat te costa. Dar, acum cand te intalnesc, sau te ascult, vorbesti fara putere, traiesti din amintirile si experientele experimentate, de atatia ani. De ce?

Teologia deciziei

-aceste ganduri le-am scris prin 2003 sau 2004, le-am postat pe masa rotunda in 30 sept 2006 si acum aici.
 ”Tu trebuie sa decizi…”, “Ai de facut o alegere…”,”Depinde de vointza ta…”, sunt doar cateva din ashchiile LIMBAJULUI DE LEMN care s-a raspandit in lumea evanghelica in ultimele decenii ale sec XX si azi este ascultat ca “norma” si crezut ca Adevar. Nu putem trece peste faptul ca acest limbaj este strain Noului Testament, absolut neantalnit in paginile “Legamantului mai bun” si nici peste faptul ca limbajul este din ce in ce mai indragit de “clerul evanghelic”. Acest scurt articol se vrea o CRITICA SEVERA a acestei, sa-i zicem de acum “teologii a deciziei sau a deciderii” sau mai bine zis, se doreshte un SEMNAL DE ALARMA pentru cei ingrijoratzi de starea CALDICICA a locurilor cereshti..
1.Teologia deciziei nu este scrisa in Noul Testament.
S-a dezvoltat un CONFLICT intre intensitatea cu care aceasta teologie este propagata si IMPOSIBILITATEA de a fi dovedita cu “Cuvantul lui Hristos”. In acest articol doresc sa strabat (in folosul celor cu adevarat calauziti de Duhul lui Dumnezeu) cauzele si efectele acestul conflict cu implicatziile sale in viatza Societatzilor Evanghelice. Pentru aceasta am nevoie de termeni noi, nefamiliari mediului obishnuit creshtin ca: “cler evanghelic”,”societate evanghelica”,”parghie teologica”,”limbaj de lemn” si chiar “teologia deciziei”.
2.Cauze ale dezvoltarii Teologiei deciziei
Principala cauza a dezvoltarii acestei teologii printre evanghelici consider ca este NECESITATEA clerului evanghelic de a avea o PARGHIE psihologica necesara conducerii societatii evanghelice, adeziunea la Spiritul si Litera Scripturii fiind vazuta in mod tacit ca o PIEDICA in exercitarea rolului de LIDER. O alta cauza este imposibiliatatea de a intzelege alegerea noastra in Hristos facuta de Dumnezeu mai dinainte de intemeierea lumii. Teologia deciziei a venit ca un PETEC perfect care sa acopere GOLUL lasat de parasirea Cuvantului lui Hristos cu privire la alegere:

Purtam in noi omorarea lui Isus (prin Duhul…sa moara faptele trupului)

“Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Cor. 4, 6-10)
“Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Luca 9:23)
“…dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”(Romani 8:13)
 ”….Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu,”(Evrei 9:14)

…partasia suferintelor Lui…
…rastignit impreuna cu Hristos…
…imi lovesc trupul si-l tin captiv…
…in noi lucreaza moartea….
…simt placere in slabiciuni…..

Toate aceste cuvinte ne transmit mesajul aceleiasi lucrari spirituale.
Nu este nimic mistic, nici ritualic, nici neinteligibil.
Lucrarea crucii este una duhovniceasca, a cuvantului, a cuvintelor, pentru ca “cuvintele…sunt Duh.”(Ioan 6:63) Iar cuvintele lui Hristos, gandurile lui Hristos, gandul lui Hristos…sunt Duhul lui Hristos.

       Asta e lucrarea Duhului, sa ia din ce este a lui Hristos si sa ne dea. Cuvinte ne da, ganduri ne da si ne formeaza pana nu mai gandim altceva si ajungem sa “avem gandul lui Hristos”, identic. Lucrarea se petrece in fata tronului de Har, singurul loc destinat pentru a primi Har, in “locurile ceresti” ale Cortului de Sus, in intimitatea partasiei preotesti, el Mare, noi mici. Ridicarea crucii in fiecare zi este prin Duhul, se petrece in mintea noastra, omoram gandurile pe care Duhul le condamna. Si condamna, ca asta e slujba Lui, sa dovedeasca lumea vinovata, in fiecare zi, si in noi.
     Acolo in minte(inima), cortul gandurilor, ascundem idoli-ganduri, haine-ganduri, ca Acan, ca Rahela, ca Ghehazi si vine Duhul cu sentinta de condamnare a acestor ”madulare” ale omului vechi si ne cere sa le pironim pe cruce. Fara sa stie nimeni,  in lumea gandurilor proprii, in fiecare zi, sa “ne judecam singuri”, sa ”ne aducem aminte”, sa adunam probe-mustrari de cuget, martori-amintiri, si in fata marii sentinte a judecatorului-Duhul lui Hristos, sa participam bucurosi la condamnarea “madularelor care sunt pe pamant”, sa le dam mortii si sa ne putem lauda ca am crucificat  inamicul. Si devenim tot mai slabi, personalitati sterile, fade, lipsite de individualism, de proprietate, de sarm. Zilnic, preferabil dimineata.
     Ca Hristos, …asa de dispretuit, ….noi nu l-am bagat in seama. Mai mult…am crezut ca a fost …lovit de Dumnezeu. Asa suntem si noi in lumea aceasta. Nu printr-o imitare naiva a unui umblet si apucaturi fals-smerite, ci prin lucrarea energica a crucii, a Duhului care omoara ce este condamnat, ca sa aiba loc sa ramana viu ce trebuie sa traiasca. Ca sa ne dea un har si mai mare. Si cele ce mor si cele aduse la viata folosesc perimetrul dat de tarusii aceluiasi cort. La un cort stramt al unor obiceiuri rigide, vine cuvantul si porunceste:” Largeste locul cortului tau; si intinde invelitoarele locuintei tale: nu te opri! Lungeste-ti funiile, si intareste-ti tarusii. ”(Isaia 54:2) si “largiti-va si voi”(II Cor 6:13). Ca un burduf nou.
fratele dan

Smereste-ma Doamne!

“O sa vezi dumneata, iti distrugem mai intai reputatia de care te bucuri si apoi te vom distruge si fizic.”(Securistul catre P. Dugulescu, in ancheta.)

“Stateam tacut si umilit in fata completului de judecata si in fata unei sali pline pana la refuz si nu puteam sa ma apar. Am incercat de vre-o doua ori dar nu mi s-a permis”(P.D).

“Si atunci, Duhul Sfant mi-a amintit marturia lui Traian Dorz, care ma vizitase pe furis, noaptea, cu cateva luni in urma si imi ceruse cateva pachete cu Biblii si literatura crestina…..Avea 72 de ani si se sprijinea intr-un baston indoit la capat. Tara dupa el un picior infirm, pe care, cand statea pe scaun, il tinea intins: nu iI putea indoi, din cauza batailor si torturilor din inchisoare.Parca iI auzeam spunandu-mi urmatoarele: “Petrica draga, dupa saptesprezece ani de temnita, m-am intors acasa la Livada Beiusului. Intre timp, s-a infiintat Colectivul, care ne-a luat tot. Sotia mea lucra la Colectiv si mai tineam in grajd o capra batrana. Pentru ca nu mai aveam ce manca, ne-am hotarat sa vindem capra. Mergeam cu ea in fiecare sambata la targ la Beius si plecam din targ ultimul, dar nu puteam sa o vand. Capra era slaba si batrana si nimeni nu era interesat sä o cumpere.

Unii din dusmanii mei, care m-au dat pe mana Securitatii, treceau pe langa mine, intorceau capul si radeau intre ei: «Uite-l ce-a ajuns… lar e in targ cu capra batrana!» In timp ce ei treceau batjocoritori si radeau de mine, eu, cu capra legata de gard, ma rugam: «Smereste-ma, Doamne, asa mi se cade. Smereste-ma, Doamne, numai Tu sa fii inaltat. Smereste-ma, Doamne.»” (P. Dugulescu, “Ei mi-au pregatit moartea. Ed. Marineasa, Timisoara, 2003 p. 189)

 

 

  

Slabiciunea lui Dumnezeu

“…este mai tare decat oamenii.”

“….inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire.”

          Lucrarea duhovniceasca a crucii asupra omului nostru vechi, a “faptelor trupului”, il slabeste pe acesta incat sa poata fi strunit, stapanit de cel launtric.

“….daca prin duhul faceti sa moara faptele trupului, veti trai.”

       Crucea are de-a face cu gandirea noastra, cu soliditatea argumentelor ei, cu justetea motivatiilor ei, cu taria justificarilor si a indreptatirilor mersului comun. Nu se va schimba nimic in mersul si in faptele nimanui pana nu se schimba “softul”, gandirea care le genereaza.
      Vrasmas al crucii este cel cu gandirea fireasca neatinsa, care “se gandeste la lucrurile de pe pamant”(Fil. 3).
      Crucea lui Hristos este o denumire spirituala a lucrarii launtrice de “partasie a suferintelor Lui”, partasie la care am fost chemati, “cu Tatal si cu Fiul”.
      Proclamarea crucii inseamna

Ultima poezie din cartea lui Milly King: Siraguri nestemate

Nu…niciodata! (33.) Milly King

De ce? (32.) Milly King

Chip cioplit (31.) Milly King

Drepturile omului nou

      Aseara am discutat mai mult cu un frate care s-a intors la Domnul doar de 4 ani.

L-am intrebat: “ce lucru v-a bucurat cel mai mult din ce ati gasit de cand sunteti credincios?”
       Mi-a raspuns fara ezitare: “fagaduinta din Faptele Apostolilor”: “

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum în oricât de mare îi va chema Domnul,…” FA 2:39 si apoi fagaduinta din Ioan 1:12 „Dar tutor celor ce l-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai Lui Dumnezeu!”

        Aveam in minte de mai demult sa oranduiesc cateva idei legate de „drepturile omului”, dar ale omului cel nou, cel ascuns, cel de mare pret, cel nevazut.
       Necunoasterea drepturilor lasa libera timiditatea si ezitarea, frica si inselarea, falsul si viclenia. Necunoasterea drepturilor si neuzarea lor duce la robie „celor ce din firea lor nu sunt dumnezei”, ce trist sa fi rob la robi, dar ce bucurie ca Cineva „a luat robia roaba”, adica a inrobit captivitatea si a dat daruri oamenilor.

1.Dreptul de a intra in locul sfant, de a te apropia in Sfanta Sfintelor, la tronul de Har, la scaunul indurarii….”sa ne apropiem dar cu deplina incredere de Scaunul Harului..”

2.Dreptul de a iesi din mediul spiritual corupt, de a emigra spiritual:”sa iesim dar afara din tabara si sa suferim ocara Lui…”

3. Dreptul de a ne numi copii ai lui Dumnezeu….” De aceea, Lui

nu-I este rusine sa-i numeasca frati…”

4.Dreptul de a cere Har de la Tatal:”

Pînă acum n’aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, …”

5.Dreptul de a trai liber viata cea noua: „Căci voi, fraţilor,

aţi fost chemaţi la libertate…”

Jertfe mrejei si tamaie navodului

Habacuc 1:16 „De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! …”2 
 Împăraţi 17:10 “Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal şi sub orice copac verde…”
     Oamenii isi manifestau multumirea prin entuziasmare si prin incurajarea la entuziasm, prin cooptarea la chef.
    Moabitii i-au atras pe evrei la jertfele lor. Mare prilej de chef.
 
Ce reprezinta navodul?
     Mijlocul meu de existenta, munca mea sau unealta cu care imi castig painea. In termeni mai moderni: cariera sau in limbajul comunist: implinirea profesionala? Apostolii carpeau mrejile. Noi ne carpim carierele:

Iubire (30.) Milly King

Intrebare fara de raspuns (29.) Milly King

Marturia lui Dadianov T.F. (primul evanghelist in Osetia de Nord)

In lumea materială lucrează legea: sămânţa aruncată în pământ aduce multă roadă. 0 astfel de lege lucrează şi în lumea duhovnicească.
Despre aceea cum a dat rod sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu aruncată în adâncul suferinţelor şi intuneri¬cului poporului osetin, cum a fost zidită Biserica lui Dumnezeu în mijlocul acestui popor eu şi vreau să scriu, deoarece sunt primul care m-am întors la Domnul dintre oamenii de naţie osetină.
Osetinii sunt unul din popoarele Caucazului de Nord. Ei au limba lor. La infăţişare se aseamănă cu alţi caucazieni: inguşi, ceceni, tavlini, cabardini.
Cea mai mare parte a osetinilor sunt mahomedani, ceilalti se socot ortodocşi, însă în realitate se închină idolilor, lucrurilor făcute de mâini omeneşti, unor părţi ale naturii. Aduc jertfe acestor zei pe munţi inalţi, in lunci frumoase, proaspăt înverzite. După aducerea jertfelor organizează călării acrobatice, jocuri, dansuri şi în încheiere fac un mare ospăt in frunte cu prorocii şi oamenii aleşi. Mie mi se părea că o religie mai bună decât în Osetia nici nu poate fi.
În felul acesta se poate sustine că osetinii sunt păgâni, care nu-L cunosc pe Dumnezeul cel viu.
Eu, Dadianov T. F., m-am nascut in mijlocul acestui popor în anul 1882 şi am fost educat in casa părintilor pănă la chemarea în slujba militară în 1902. În armată aşa şi n-am slujit, comisia m-a găsit inapt pentru slujbă din cauza bolii.
După ce m-am întors acasă, am primit invitaţie în gubernia Volân şi am plecat încolo în nădejdea de a îndrepta situaţia materială. Acolo mi-au apărut nişte cunoscuţi care mi-au propus să plec în America.
În străinătate de mine se îngrijea părinteşte un om foarte bun cu care făcusem cunoştinţă pe vapor. El era creştin. Numele lui e Vladimir Iakovlevici Ikskul.
Ce zile pline de bucurie am trăit atunci, cât de înţeleasă mi-a devenit dragostea lui Dumnezeu faţă de mine!

De atunci a trecut multă vreme, dar toate cele întâmplate sunt vii în memorie, este viu chipul acestui om nobil mânat de dragostea lui Dumnezeu. Nu prin cuvinte mi-a îndreptat el privirea spre Hristos, ci prin faptele iubirii de oameni. Mulţi oameni la prima întâlnire par blânzi, profund-gânditori şi devotaţi lucrului lor, dar la o cunoştintă mai îndeaproape toate acestea, asemenea unei fantome, dispar undeva şi se descoperă prefăcătoria rău-ascunsă. N-a fost aşa cu prietenul meu mai mare: cu cât mai mult mă apropiam de el, cu atât mai mult se descoperea sinceritatea, curăţia şi nobleţea sentimentelor lui.
Acasă m-am întors la începutul lunii mai 1910. Venirea mea a fost pentru toti neasteptată. Rudele m-au întâlnit ca pe cel mai scump oaspete si au făcut un mare ospăţ. Intr-o asemenea atmosferă era greu să spun ceva despre Dumnezeu şi despre ce a făcut El cu mine. De aceea am hotărât să găsesc mai întâi în Vladikavkaz fraţi şi surori după credinţă printre ruşi.
A treia zi după venire, duminică, m-am sculat devreme, m-am îmbrăcat, cum se întâmpla să mă îmbrac în New York, într-un costum excelent, am îmbrăcat manşetele scrobite, guleraşul, cravata, pălăria, am incălţat ghetele din piele moale şevro şi am pornit din Ghizel la oraş.

O framantatura noua…fara aluat (fatarnicie)

1Cor. 5:7  “Măturaţi(inlaturati) aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală(framantatura) nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. …”

“Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia…” (Luca 12, 1).

“Sa praznuim dar praznicul(sa luam parte la sarbatoare) nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimile curatiei si adevarului.” (1 Corinteni 5,7.8)

2Cor. 11:3 “Dar ma tem ca nu cumva , dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu viclenia lui, tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la simplitatea si curatia fata de Hristos…”

         Azimile sunt mici, uscate, tari, neatractive si greu de inghitit. Au insa avantajul ca ocupa loc putin, se fac repede, se strica tarziu si nu sunt mai putin hranitoare. Le-au copt evreii fugind din Egipt pentru ca n-au mai avut timp sa dospeasca plamadeala. Au luat postavele subsuoara si au fugit. Au rascumparat timpul.

       Noi suntem plamadeala lui Dumnezeu, iar El ne vrea fara aluat, fara fatarnicie, prefacatorie, viclenie,viata dubla. In Luca 12 Domnul Isus ne invata sa nu ne temem sa traim o singura viata, nu doua. Sa nu ne temem a nu ne gandi mai dinainte ce vom spune la interogatoriu, a spune tare afara ce am auzit inauntru, a nu ne procupa de “imagine’”, de “look”.

Sa fim ca azima. Framantatura lui Dumnezeu.

     Si de fapt, ce aduce drojdia(aluatul) in plus? Nimic hranitor. Doar inmoaie , umfla, antreneaza aer. Iar aerul, vazduhul, nu hraneste, are alt domn, “domnul puterii vazduhului”, e un mediu propice inselaciunii.

      Noi gasim in lume un mediu dedat la prefacatorie, la viata dubla. E ceva normal in aceasta lume.  Vedem acest lucru si in “lumea religioasa”. O idee se “umfla” si se face o predica, o prelegere “dospeste” si ajunge un sir de prelegeri si daca mai dospeste mult, se transforma intr-o carte groasa.
     Unei cantari simpla, cu un mesaj curat i se adauga drojdia intrepretarii artistice, aluatul dospit al repetitiilor spre o perfectiune a nimicului, incat mesajul simplu si hranitor e greu de gasit in prajitura moale si inecacioasa a spumei interpretarii.

“….cine a auzit Cuvantul Meu, sa spuna intocmai Cuvantul Meu! „Pentru ce sa amesteci paiele cu graul?” Ier 23:28

      Sa ne temem(ferim) sa adaugam aluat(drojdie) in framantatura (noi suntem framantatura). Mai ales in intalnirile noastre pentru zidire, sfatuire, mangaiere, legatura frateasca, crestere. Sa fim simpli si neprefacuti. Sa nu ne supunem traditiilor

Prietenie (28.) Milly King

Melancolie (27.) Milly King

Ce faci intr-o biserica mare?

Nimic, pana-ti vine randul!
Acest post este un raspuns la comentariul sorei Elisa de aici: comentariu elisa
    
        Prima intrebare: cum sa ai legaturi cu toate madularele?
         Sau, in context:“...Trupul este cel care are madulare pretutindeni de fapt…nu prea inteleg…biserica locala e un Trup? nu e!Atunci cum sa ai legaturi cu toate madularele?”
         Buna  intrebare, obliga la un raspuns la fel de bun. Ma simt nevrednic.
Dar “…ferice de cine citeste:”…tot asa este si Hristos…dupa cum trupul...” am inversat putin. E foarte simplu, toate madularele au legatura unele cu altele prin cap. Daca legatura nervoasa(comunicatia) cu capul este taiata, dispare si functia senzoriala si cea de comanda, iar ceea ce ramane, niste oase cu muschi fara intelepciune, nu mai folosesc la nimic.
Tradus in limba duhovniceasca: “…si-au pierdut orice pic de simtire…” Chemarea nostra spre unitate nu este sa facem orice fel de unitate ci ” …sa ne tinem stransi uniti de Capul din care tot Trupul creste…”. Vitala nu este unitatea intre noi, ci unitatea cu Domnul din noi. Numai simtirea duhovniceasca, acest simt ceresc al deosebirii si cercetarii duhurilor ne conduce la legatura frateasca, legatura a desavarsirii, care face ca Harul capatat de mine  sa se inmulteasca prin turnarea in “vasul gol”, largit, al inimii fratelui meu, iar eu sa ma umplu la randul meu cu ceea ce da “fiecare incheietura”. E o lucrare care nu o pot cunoaste decat cei care pretuiesc (nu leapada, nu dispretuiesc, nu ingroapa) Harul lui Dumnezeu, ci il pun in negot, il vestesc, se implica, cauta acel mediu in care dreptul lor de copii ai lui Dumnezeu nu este impiedicat. Dreptul la “emigrare spirituala” este un drept al “omului nou”:
“….La ce-ti folosesc in viata
aripi pentru ceru-ntins?
cand tu stai in colivia
oamenilor ce te-au prins!…”.(NM, La ce-ti foloseste spada?)
     Cat de usor au plecat oamenii in America, in alte tari, cand au simtit ca drepturile lor sunt incalcate si in alta parte sunt respectate!
      Tot asa, noi avem niste drepturi care deriva din statutul nostru de copii ai lui Dumnezeu: “…le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu….”.   Oh si cate drepturi decurg de aici, toate promisiunile lui Dumnezeu, care sunt numai in Hristos, se implinesc numai pe acest imens domeniu duhovnicesc, al Harului, al trupului lui Hristos. Dreptul de a ne apropia de tronul harului ” …cu deplina incredere…”. Dreptul de “…a iesi afara din tabara, purtand ocara Lui…” Evrei 13:13, dreptul de a ne aduna “….impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata…”. Si cate drepturi mai avem!
     M-am gandit mult la adunarile din Roma. Le saluta Pavel in Romani 16. Nu vorbeste de o ierarhie acolo, nici de mega-biserici sau de dorinta de a infiinta astfel de mega-biserici, nici de nostalgia dupa cei 5000 de la Ierusalim. Se adunau prin casa unuia sau altuia, nu gasim ca faceau conferinte periodice, mai mult, foloseste la un moment dat expresia: “…fratii care sunt impreuna cu ei….”(v 14, 15) Cata putere de exemplu, cata simplitate, cata maturitate! Un mediu perfect pentru a creea atatea legaturi fratesti cat de larga inima ai…si sa-ti largesti inima.

Aripi (27.) Milly King

“Cei care sunt gata sa-si poarte crucea, renuntza la coditza… ! ” Nicolae Moldoveanu despre despartziri (Babel)!

“……Atunci i-am spus: „Oare Hristos a fost iudeu? A fost grec? A fost român? A fost neamţ?” Dar stă şi zice: „O, asta e o mistică adâncă!” Zic: ”Nu, ăsta este adevărul!” Noi trăim viaţa Domnului Isus Hristos care nu face parte din despărţirile care sunt pe pământ. Oamenii au făcut despărţirile, fie politice, naţionale, religioase, toate acestea sunt produsul Babelului. Şi zic: „creştinul adevărat este izbăvit din duhul Babelului, că are Duhul lui Hristos. Cine n-are Duhul lui Hristos, nu este al Lui, spune Romani 8/9” Şi aşa ne-am despărţit de omul acela, ce-o fi gândit după aceea, nu ştiu, dar ăsta este adevărul şi în faţa adevărului nu poate nimeni decât dacă e prea rău, să se împotrivească chiar până în pânzele albe. Adică viaţa creştină e doar de un singur fel, nu de o mie de feluri.
Viaţa noastră este Hristos, zice: „voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” Col. 3/2,3,4 „şi când se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi cu El în slavă”. Deci nu pot să uit lucrul acesta, şi nu vreau să-l uit şi mă rog să nu-l uit. De ce? Pentru că este viaţa mea spirituală…..”
“….Biserici? Da, sunt nişte partide mai vechi sau mai noi născute pe terenul creştinismului. Dar partidele au fiecare numele respectiv şi fac parte, repet ce am mai spus, din Babel. Dacă aţi fost atenţi, când aţi citit despre Turnul Babel, care a fost prima idee a celor care au început să zidească Turnul Babel? Să citim din Biblie, Gen. 11: „Hai… să ne facem un nume…”! Ei, asta e! Oamenii ţin foarte mult la numele pe care şi l-au dat! Observaţi lucrul acesta: toţi care fac parte dintr-un partid ţin la nume! Dar numele care l-am primit noi creştinii, uite ce spune Sf. Apostol Petru, în epistola întâia cap. 4 versetul 16: „Dimpotrivă, dacă sufere cineva pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta!” Nu pentru creştin catolic, creştin ortodox, pentru creştin baptist, creştin penticostal… Adică codiţa aceasta sau adaosul acesta face să se despartă oamenii. Că dacă ar spune: „sunt creştin”… când au venit cu recensământul la noi, era o rubrică: ce religie ai? Am spus: sunt creştin. Ce creştin? Zic: sunt 2 feluri de creştin? Creştin! Dar ce să scriu aici? Scrieţi aşa cum declar! Păi sunt 2 feluri sau mai multe? Zice: scriu cu creionul… Vă rog să scrieţi cu pixul! Acum ce şi cum o fi scris… dar l-a surprins şi surprind pe toţi la care le spun: Sunt creştin! –Dar ce fel de creştin? Aici e ispita cea mare a diavolului cu care a făcut multe victime!! De aceea nu e unită Biserica, nu sunt uniţi credincioşii. Pentru adaosul la numele de creştin.. eu subliniez mereu aceasta: sunt creştin! „Bine, dar creştin ortodox înseamnă cine are dreapta învăţătură…” – păi dar există creştin adevărat fără dreapta învăţătură? Învăţătura cea dreaptă este aceea a Domnului Hristos. Sau „creştin baptist” – păi da există creştin nebotezat? Dar nu e creştin acela care nu e botezat în urma credinţei. Zice Domnul: cine crede şi se botează, va fi mântuit! Deci e de prisos să mai adaugi la „creştin” – botezat. Că nu există credinţă inconştientă. Credinţa se bazează pe o cunoştinţă, să spui despre Domnul Isus şi apoi să crezi! Că zice: „tuturor celor ce cred, adică celor ce L-au primit sau celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor ori din voia vreunui om, ci din Dumnezeu!” este scris la Ioan 1/12, 13. Deci nu există credinţă fără o cunoştinţă minimă despre Dumnezeu şi despre Domnul Isus. Aici iar lucrurile se împart, se despart, că oamenii au interese. Ştiţi că în limba română e un proverb care rimează: „interesul poartă fesul”, adică nu toţi erau convinşi din domnitorii care treceau la turci, adică cei care primeau credinţa turcilor, nu erau convinşi, dar pentru că erau interesaţi, ziceau că se trec. Despre Constantin Brâncoveanu, nu a vrut să treacă şi de aceea l-au decapitat pe el şi pe cei 4 fii. Deci interesul poartă fesul, şi dacă nu ar fi interesul de partid, ar fi creştinii uniţi, dar pentru că e interesul de partid, sunt dezbinaţi şi dezbinaţi vor fi până va veni Domnul Isus, până vor începe judecăţile. Însă cei care au conştiinţa adevărată şi cei care sunt gata să-şi poarte crucea, renunţă la codiţă! Vă rog să mă-nţelegeţi bine, nu am nimic cu nimeni, eu iubesc pe toţi fraţii, de toate culorile, dar rău e că-s culori!… Zice Goethe: „culoarea este suferinţa luminii”: o rază de lumină trecută printr-o prismă apar dincolo culorile dar nu mai sunt lumină. Sunt frumoase, copiii mai ales le plac. Sau tot Goethe spune: „cine greşeşte cu îmbumbatul la primul nasture, nu mai ajunge la capăt cu îmbumbatul!” Primul nasture sunt primii creştini. Ei au staruit în 4 lucruri, şi dacă creştinii stăruiesc în aceste 4 lucruri, sunt adevăraţi, şi anume: Faptele Apostolilor 2:42: “…primii creştini stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” Dacă ăstea stau bine, toate stau bine.”
Vezi: sursa

“…un frate din ramura ţiganilor” (Ferenc Visky despre sovinism)

Ştiţi, este o mare problemă naţionalismul şi şovinismul maghiar şi românesc. Şi noi am fost împreună şi cu români, şi cu alte naţionalităţi: şi cu ţigani, şi cu musulmani chiar, şi în situaţia aceasta am trăit lucruri minunate, şi anume: fiindcă erau mulţi deţinuţi, am ajuns împreună cu un preot greco-catolic într-un pat, un singur pat pentru 2 persoane. Dacă noi am fi fost posedaţi de spiritul şovinismului, nu încăpeam, dar aşa am dormit, Dărăban cu capul încolo şi eu invers, şi m-am trezit că Dărăban – că aveam o singură pătură – şi Dărăban, român, preot ortodox, aranjează pătura ca să nu-mi fie frig!… Numai Domnul poate să rezolve problema naţionalismului, doar El poate! Am fost scos din celula mea şi pus împreună cu alţi 8 fraţi cu care am stat vreo 8 luni. Împreună ne-am rugat, am meditat, şi a fost foarte folositor şi pentru mine pentru că eram foarte slab, cu 20 kg minus în ce priveşte trupul, de mai multe ori am ameţit, coaja cartofilor a fost folosită pentru supă, asta înseamnă că solaninul care este periculos… apoi fraţii au fost scoşi din celulă şi eu am foat băgat într-o altă celulă, o celulă mare de transport (tranzit), au fost 80 de inşi şi nu am cunoscut pe nimeni acolo, (eram) fără o mare bucurie pentru că ştiţi, am fost despărţit de fraţii mei, şi m-am plimbat între paturi, paturi cu 4 etaje. Şi la etajul 4 văd cineva se uită la mine, nu l-am cunoscut, un frate din ramura ţiganilor. S-a uitat la mine şi m-a întrebat cine sunt şi de unde am venit, am spus că eu vin din camera preoţilor şi că nu ştiu ce se va întâmpla mai departe. Atunci el a sărit jos şi m-a îmbrăţişat şi a zis: „Oh, frate, de mai mulţi ani am dorit să ne întâlnim!” El era plin plin cu bucurie! A spus: „Văd că puţin sunteţi trist. De ce?” I-am spus că am fost scos din cadrul fraţilor mei şi-mi lipsesc. Şi el a spus că predicatorul Spurgeon a spus: „dacă se întâmplă în viaţa creştină o schimbare de mediu, să nu fii posedat de tristeţe pentru că cu schimbarea situaţiei Domnul va dărui daruri şi binecuvântări”. După aceea am fost băgat într-o cameră mare, o altă cameră străină pentru mine şi am auzit cântând, că unii fraţi tineri cântă şi am auzit din textul lor numele „Isus” şi o mare bucurie pentru mine a fost! Am stat de vorbă şi am ajuns la convingerea că ei sunt Oastea Domnului. Acolo m-am întâlnit cu Moldoveanu şi cu alţii. Dar bucuria aceasta trebuie să fie legată de personalitatea lui Isus, nu că ai daruri de profeţii… nu! Ci trebuie să ne bucurăm în El şi pentru El!

Vezi sursa

Aur, smirna si tamaie (26.) Milly King

Aur, smirna si tamaie (25.) Milly King

Aur, smirna si tamaie (24.) Milly King

Aur, smirna si tamaie (23.) Milly King

“O faptura noua in Hristos”- istoria intoarcerii la Dumnezeu a sorei Domnica Iovin

“…pe pamantul inghetat am ingenunchiat, am citit scrisoarea si m-am rugat:”Doamne-Domnul meu Isus, Te rog sa faci din caminul care ni-l vei da, o Betanie pentru frati si o reduta impotriva infernului spre gloria Ta vesnica si a Imparatiei Tale”!  Si asa a fost”

Domnica Iovin 
25 august 2006 - Chicago

Tu ce valenta ai? – despre legatura frateasca, un pic de chimie spirituala

“…Si toti, in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie…” I Petru 5:5
 “Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca…”,Faptele Apostolilor 2:42

      Pentru ca doi atomi sa poata fi legati unul de altul, au nevoie fiecare de cel putin un electron liber si de un spatiu liber pentru a “primi” un electron de la alt atom.
      M-am gandit  zilele trecute la analogia atat de perfecta intre legaturile chimice si legatura frateasca.
     Desigur, daca n-ati lipsit la orele de chimie, o sa intelegeti mai usor ce va scriu aici.
     Legaturile chimice se fac intre atomi “incompleti”, adica carora le lipsesc un anumit numar de electroni pe ultimul strat. Tot astfel si intre crestini, Harul capatat de unul implineste golurile si slabiciunile celorlalti. Si viceversa. Daca un crestin nu are “spatiu liber” pentru a-l primi pe fratele lui, indemnul este: “Faceti-ne si voi la fel: va vorbesc ca unor copii ai mei – largiti-va si voi!”(2 Cor 6:13) Era o problema acolo, corintenii se facusera mici, ingusti, stramti, nu mai puteau primi pe frati, nu mai aveau loc ca “sa primeasca”, sa faca legaturi fratesti. In chimie, atomii care sunt “completi” fara capacitate de a se lega cu alti atomi se numesc gaze inerte, pe ultima coloana din tabelul periodic. Asa sunt si fratii “completi” ca si gazele inerte, inerti, fara capacitate de a forma legaturi, nu vor si nici nu simt lipsa, sunt atat de stramti ca nu mai este loc in sentimentele lor pentru alti frati. Zice Pavel corintenilor:” 6:12Voi nu sunteti la strâmtoare în noi; dar voi sunteti la stramtoare in sentimentele voastre” si apoi “…largiti-va si voi”.
       Cat Har, fratii sa nu se simta stramtorati in inima mea!  Sa-i fac sa simta asta, sa-i incredintez! 
      Cu atat mai mult cat traim intr-o lume plina de barfa, de clevetire, de rautate, de suspiciune…”ai auzit?”. Si mintea se incarca cu clevetiri, inima se ingrasa de mandria indreptatirii prin comparatie si se face tot mai mica, se smochineste, se stramteaza pentru frati. Cand intalneste un frate nou il trece prin “ciurul acceptarii”, cunoasterea dupa starea fireasca, doctrine si obiceiuri, nu Duh si Viata.
       Numarul de spatii libere intr-un atom, sau cati electroni poate primi se numeste valenta, adica un numar: valenta unu, valenta doi, trei…etc
       Fiecare  din noi are o anumita capacitate de legatura frateasca. Fiecare legatura implica timp si dedicare. Cate legaturi fratesti putem intretine, asta este “valenta” noastra. Daca niciuna, suntem inerti. 
       Bucuria este ca putem sa ne “crestem” valenta, sa ne largim. Sa crestem in dragostea care isi deschide inima si-i face pe frati sa se simta acceptati, primiti fara fatarnicie, ca pe Domnul.
        Exista in zilele noastre un tip de crestinism scolastic, predat didactic de la catedre si interpretat de multi ca:”sa-l primesti pe Hristos in inima ta” intr-un fel mistic, care nu te angajaza la nimic vizibil, il inghesui 8 ore pe luna intr-un colt al inimii tale si-ti vezi de treaba.
        Dar fratii Lui?
        El nu prea umbla fara ucenici, si nu umbla nici astazi?
        Cum ar fi sa le faci loc in inima ta, in casa ta?
        “Gaius gazda mea si a intregii adunari, va saluta” …wow!…mai avea putere? N-o facea cu sila?
       Sa-ti foloseasca baia, sa-ti ocupe bucataria, sa le asterni de dormit, sa sforaie!
      “….fiti primitori de oaspeti intre voi, fara murmur”
       Cat de larga e inima ta?
       Ce valenta ai?

fr. d.

Aur, smirna si tamaie (22) Milly King

Aur, smirna si tamaie, Milly King (21)

Cosuri cu resturi (faramituri) !

” …. Doamne, dar si cateii se satura cu faramiturile cazute de la masa stapanilor lor…”
Asta da credinta…sa vezi Harul inainte de a fi turnat. Sa te multumesti cu resturi, cu ramasite…
” strangeti faramiturile…sa nu se piarda nimic..”
Faramiturile, resturile, cojile tari, ce nu s-a putut manca sunt hrana noastra, Harul destinat unei ramasite (numai ramasita va fi mantuita). O ramasita hranita cu ramasite.
Noi suntem cainii, cei de afara, cei carora nu este bine sa le arunci painea.
“Dar Harul lui Dumnezeu A PRISOSIT peste masura de mult.”
Ce multe resturi au ramas, cosuri intregi, 12 pentru semintii, 7 pentru biserici! Hrana de acelasi fel: HAR, ramasite, coji. Pentru toti acelasi fel de hrana: “noi TOTI suntem partasi aceluiasi HAR.”
Ce s-a putut manca?
Miezul, mijlocul, ceea ce era moale si usor de inghitit, au ramas cojile tari, scortoase, marginile de paini, hrana tare.
Asa este Harul: HRANA TARE.
Prima data nu-l vrea nimeni, la gunoi cu El. La cosuri!
” v-am dat ..lapte nu hrana tare…”
“Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu CUVANTUL DESPRE NEPRIHANIRE, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oameni mari…”
Ce este hrana tare? CUVANTUL DESPRE NEPRIHANIRE. Harul revelat.
Cum ni se descopera acest har?
Ca niste cosuri cu resturi, ceva neatractiv ochilor, chiar respingator. “iti intorceai fata de la El”.
Pana la marea zi a “descoperirii fiilor lui Dumnezeu” impreuna cu Cel ce Vine, asa sunt si raman toti cei ai Lui: “noi nu l-am bagat in seama…”
Ne ramane acest cuvant de ordine; “strangeti faramiturile…sa nu se piarda nimic…”
“…nu lepad Harul lui Dumnezeu…”
Domnul Isus este DARUL (HARUL) LUI DUMNEZEU si este descoperit in copiii lui (”sa descopere IN MINE pe fiul Sau”, ” a stralucit IN INIMILE NOASTRE”), nicaieri in alta parte, acum.
Felul cum este descoperit, este unul “de dispretuit”, fratii Domnului nu au stralucire, purtatorii Harului nu au Glorie exterioara.
Cuvantul Harului, cuvantul despre neprihanire, este cu neputinta de inteles fara ungere, fara pocainta, fara zdrobire, fara Duhul.
“Lucrurile duhovnicesti se inteleg duhovniceste.”

Biserica lui Nabot

“In El am fost facuti si mostenitori…”
Via lui Nabot era mostenirea lui. Nu putea s-o vanda.
Asa e si mostenirea noastra. Arvuna primita e parte a acestei mosteniri. E mica…e numai arvuna, dar dupa felul cum administram aceasta arvuna…acest dar partial, vom primi restul mostenirii.
Dar cine intelege?
Isabela niciodata…era prea ocupata cu machiajul ochilor!
Sa vrei sa faci din vie o gradina de verdeturi…ce sacrilegiu, cata orbire!
Ochi machiati…nu unsi.
….
Dar asa sunt Viile Domnului!
Prea aproape de casa imparatului.
Traim azi aceleasi vremuri.
Viile mici sunt dispretuite.
Gradinile de zarzavaturi sunt aprobate, apreciate si largite. Sa fie mari!
Sa faca multe zarzavaturi….castraveti, pepeni, ceapa, usturoi…roadele Egiptului!
Dupa ce au suspinat evreii in pustie?…dupa zarzavaturi.
Hrana robiei.
Rasplata trudei.
Legatura frateasca? Partasia? Slujirea dupa har, nu dupa scoala?
Libertatea Gloriei Copiilor lui Dumnezeu? Dragostea de frati?
Ce-i aia?
In curte, dupa “program”.
Maria sa “programul”! Gradina Isabelei.
Via lui Nabot? Ce vie?…un teren bun pentru verdeturi…!
Nabot? La moarte cu El.
“Via sa fie a noastra”,”mostenirea sa fie a noastra”,”biserica sa fie a noastra”, Fiul, mostenitorul, Hristos-Capul, la moarte cu El.
Cata nebunie? Sa omori Viticultorul, sa tai via si sa sameni…ceapa si praz!
Si azi e la fel.
“…..sa lasam dar invataturile incepatoare ale lui Hristos ai sa mergem spre cele ce apartin oamenilor maturi…”(GBV 1989)

A da!

Efeseni 4:16
“Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei si se zideste in dragoste…”

     Cresc daca DAU, asa scrie aici, madularul care nu lucreaza, se atrofiaza.
E o lege atat a trupului fizic, creat acum 6000 de ani, cat si a Celui de Duh, adus la viata(infatisat) acum 2000 de ani. Poate e denaturat  ”adus la viata”, e mai bine “dezvaluit”, pentru ca noi eram in Hristos inainte de vesnicii, inainte de Adam. Adamul a fost cortul, si ne ramane cort pana vom termina cu aceasta gazduire vremelnica. Hristos este Trupul insusi, nu umbra. La aceste lucruri m-am gandit zilele acestea discutand cu mai multi, despre beneficiile sau lipsurile partasiilor mici in comparatie cu mega-church-urile . Sa fie spre zidire.

Cum m-a primit Hristos pe mine-odat…
(….E legea Trupului ce m-a primit…..),
sa DAU din harul ce l-am capatat.
la fratii care mi i-a randuit.

Nu cat am adunat din Har sa stiu
ci cat am DAT  la altii in slujire,
lucrand prin Har, la Cel ce este Fiu
si are-o-mparatie de iubire.

Masura judecatii de apoi,
cand L-om vedea pe Cel ce-a fost strapuns
….ce va desparte caprele de oi…
va fi cat NOI i-am DAT celui ascuns.

Cat l-am hranit si L-am recunoscut
in cel din fratii Sai mai ne-nsemnat
care-naintea noastra a crescut
ca o mladita dintr-un sol uscat!

….O vaduva ce DA doar doi banuti,
un frate care spune cinci cuvinte,
DAU mult mai mult decat DAU  cei avuti
vorbiri si fara Har si fara minte.

Sporim prin ce DA fiecare-n trup,
prin lucrul fiecarui madular,
prin slujba felurita ca-ntr-un stup
Spre Lauda Slavitului Sau Har.