M-am cățărat în fața Domnului

31 august 2014

”M-am cățărat în fața Domnului și am mulțumit pentru scumpa posibilitate că pot intra în cabinetul Medicului meu Cel mare, fără să stau la coadă și El să mă vindece prin judecata focului sacru al dragostei Lui.” .

E citat din Gusztav Pocsy, pag 17.

Am discutat săptămânile trecute cu o soră bătrână de aproape 90 de ani, soția unui frate care a fost închis pentru mărturia lui creștină între 1959-1964. Ei amândoi erau în adunarea de pe strada Oituz din Arad, împreună cu familia Moisescu și cu alții cărora li s-a dat numele de moisiști. Această soră ne-a spus printre altele că ei avut profesori buni. A amintit de Moisescu, Pocsy, Ioanovici, Tonoiu și Panaitescu.

Pe avion aveam descărcate pe tabletă mai multe cărți și am recitit scrisorile lui Pocsy. Cu alți ochi. (Mărturisrea și pocăința înaintea Domnului erau văzute de Pocsy ca bază și început al oricărei ”experiențe” creștine, a vieții celei noi.) E lesne acum de înțeles manipularea adunărilor de atunci (e vorba de anii 1960-1980) de către ”responsabilii” dirijați din spate de ”împuterniciții cultelor”. Dar și felul cum ”ei au învins prin sângele Mielului și prin Cuvântul mărturisirii lor.


Ce urmează? Ce așteptăm? Răpirea Adunării.

22 august 2014

Este o taină, știu, nu aștept să scrie în ziare despre asta, nici să aud știri focalizate pe aceste așteptări.

Taină e și împietrirea evreilor, taină e și unitatea Trupului lui Cristos, taină e însăși Adunarea.

Nu aștept știri în mass-media sau nici măcar să aibă astfel de informații sau cât de cât opinii. Noi suntem însărcinați să le vestim, nu mass-media, nici măcar popii lumii.

Lumea așteaptă “progres, dezvoltare, evoluție” cuvinte cu care acoperă realitatea îmbătrânirii și a bolii, a corupției și a degradării.

Dar noi, dar eu, dar tu, ce așteptăm? Îl așteptăm pe Domnul Isus din cer sau așteptăm iluziile lumii.

Nu cumva ne amestecăm cuvintele și opiniile cu ale lor, când ei așteaptă una și noi alta? 

Noi știm și începutul și scopul și sfârșitul creației, ei nu numai că se fac înadins că nu le știu dar se asociază cu cei ce le împărtășesc iluziile, fac mare tărăboi cu evoluția și cu milioanele de ani.

Eu nu voi fi așa de nebun să vorbesc ca ei, nici atât de inimă-rece să nu-i avertizez.

Așteptăm altceva, vorbim altfel.

Mă uit la știri: război, Donețk, Lugansk, ce e acolo?

Centrul afacerilor a 300000 de evrei care iată că sunt încă odată fugăriți de valurile popoarelor ce împlinesc poruncile Domnului. Acești evrei habar n-au că au căzut într-o împietrire ce stă să se sfârșească.

Eu așa privesc știrile….și istoria.

Peste 4 ani sunt 70 de ani de la naționalizarea care a fugărit evreii din Estul Europei în Israel.

Istoria n-are logică decât privită prin prisma profețiilor Bibliei. Iar până acum profețiile se împlinesc cu precizie de ceas.

Nu mai este mult!


Taina împietririi evreilor, (de mirare la așa oameni deștepți)

19 august 2014

Toate dovezile divinității Domnului Isus, toate amănuntele profețiilor duc (chiar doar analizate logic) la o singură concluzie: Domnul Isus este Mesia cel promis în toată Scriptura. De aceea este cu atât mai de mirare că un întreg popor, poporul evreu, cel mai deștept popor din lume, poporul a cărui istorie este chiar în cartea care scrie despre Domnul Isus, acest popor zic, timp de două milenii nu îl recunoaște pe Domnul Isus ca Mesia, ei așteaptă un alt Mesia.

Această ciudățenie are o singură explicație: ei sunt împietriți în  inimile lor. Împietrirea evreilor este de fapt o taină lucrată de Dumnezeu, este una din tainele pe care le vedem cu ochii noștri:”Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.” Romani 11:25

O altă împietrire detaliat descrisă în Biblie este împietrirea lui Faraon. Tot la fel de lipsită de logică a fost și împietrirea lui Faraon. Să vezi atâtea minuni și să mergi orbește spre distrugerea propriului popor, asta nu e decât mâna lui Dumnezeu!

Dacă azi nu mai trăim vremurile exodului, dacă faraonii sunt istorie, evreii împietriți nu sunt, ei ne sunt contemporani, vedem această taină sub ochii noștri. O mică rămășiță doar crede, restul sunt împietriți spre folosul nostru, până vor fi altoiți iarăși în pomul lor. Acest timp este aproape, împietrirea nu va mai ține mult.

Cu acești ochi să privim istoria, așa să ascultăm știrile.


Baptistii originali

18 august 2014

(Scriu de pe computerul cuiva care nu are instalata limba noastra si deci nu am diacritice. Imi cer iertare. Dar e mai bine decat de pe tableta mea, pe tableta e un fel de incercare a rabdarii scrisul fara tastatura fizica. Ajung incet la concluzia ca tableta e buna pentru citit, dar pentru scris sau editat trebuie taste tangibile.)

Sunt plecat si gazduim pe la unul-altul. Inca e bine, avem mai putine zile disponibile decat cate vizite am putea face. Umblam zilele trecute prin tara asta si am vazut intr-o anumita zona multe biserici baptiste, tot una misionara si una “primitiva”, suspect de aproape una de alta. Misionar suna bine, primitiv mai putin, dar m-am dus la net sa vad ce e cu ele.

Pe scurt.

Pana la anii 1800 baptistii si din Europa si din America nu aveau scoli duminicale, societati misionare si seminarii teologice. Pur si simplu copiii erau educati de parinti acasa, bisericile trimiteau misionari (sau mergea cine avea indemn) si batranii educau si invatau pe tineri. Pe la 1800 au aparut in lumea religioasa de atunci si au fost asimilate de baptisti (si) aceste trei inovatii: societatile misionare, scolile duminicale si seminariile teologice pentru formarea de clerici cu diploma. (A mai aparut ceva: muzica instrumentala.) Inovatiile nu au fost primite de toti baptistii, mai ales in zonele rurale din sudul Statelor Unite, Tennessee, Carolina de Nord si Texas. Cei care s-au opus au fost numiti “primitivi”(in sensul de originali) si ceilalti s-au numit misionari. 

Am aflat de pe net, (puteti cauta si voi) ca aceasta divizare a ramas pana azi, cu ramuri si ramurele, cu pasiuni si ambitii, cu aparari si acuzatii, cu oameni activi pentru sau impotriva.

E clar ca e mai bine asa, e mai bine “sa fie si partide intre voi” …ca sa iasa la lumina cei gasiti aprobati. Decat “noi iubim pe toti fratii”, o aprobare larga, mai bine o ingustime de vederi, o sita a invataturii care va transmite generatiei urmatoare un sunet mai deslusit de trambita.

Am citit zilele trecute cateva ore despre baptistii originali (cautati “primitive baptists’ pe Google), desi eticheta e evident gresita si derutanta, mare parte din invataturile la care inca cu greutate ei tin, ii fac simpatici.

Mi-am dat seama chiar ca am cunoscut cativa, dintre multii misionari americani care i-am cunoscut. Despre adoptarea de catre cei “misionari” pe la anii 1800 a practicilor lumii religioase de atunci nu e greu de scris, e o boala care exista si astazi si care va continua pana va intra numarul deplin al neamurilor si pana se va sfarsi aceasta “taina”. Noi traim acum, in vremea noastra o alta boala: adoptarea pe scara larga a “laudei si inchinarii”, o alta divizare si profesionalizare a slujbelor, care nu e decat ca o boala in plus la un pacient deja bolnav. De ce sa-l plangi, de boala veche, de boala noua? Nici aia veche nu e sanatate.

Concluzie.

E mai buna framantarea decat dezinteresul, lupta decat abandonul, tinerea sus a Cuvantului Vietii decat plecarea steagului, orice forma de promovare a Adevarului va face o paguba imparatiei minciunii si va ajuta pe unii sa se desprinda din cursa tatalui ei.  Intr-o padure, am vizitat o biserica “primitiva”, era deschisa, n-avea incuietoare, dar nici ce fura dinauntru. Erau vreo 10 Biblii in toata acea “cabana” de lemn, cu banci roase de carii. O soba intr-un colt. Atat. Mi-am amintit cum s-au spart cateva biserici in saraca noastra Romanie pe la anii 1990 si s-au furat scule muzicale de zeci de mii de dolari. Mi l-am amintit pe fratele Samuel si pe fratele James (misionari americani in Romania) si pe tatal lui Isaac(care si acum, foarte batran e misionar in Mexic) care a deschis peste 40 de adunari(si ei zic adunari, nu biserici) in Mexic. Toti acestia munceau cu mainile lor (erau buni meseriasi). Langa biserica din padure era cimitirul satului, (acolo baptistii erau religia majoritara), multe generatii erau ingropate acolo, veterani din al doilea razboi mondial, din Vietnam, din Golf.
Meditam ca arata altfel o tara a caror preocupari de discutii teologice sunt la nivel de datalii biblice (ca intre “primitivi” si “misionari”), decat una in care industria religioasa fura si jefuieste in folosul unei tagme de talhari,  religia(aceasta unealta de inselat oameni) fiind fastuos condusa si promovata mediatic, in acelasi timp fiind privita cu teama chiar de conducatorii natiunilor. 

Sunt trei feluri de pomi(natiuni):

-Pomul Vietii, natiunea Sfanta, cei care “nu sunt un popor”, Adunarea, Primul Rod, taina(lumea nu ne cunoaste)
-Smochinul lui Israel care a infrunzit din 1948 incoace si urmeaza pocainta lui, la terminarea “tainei lui Cristos” (rapirea) si terminarea perioadei de impietrire a lor(a evreilor), cand ei se vor pocai si il vor recunoaste pe Domnul Isus.
-Ceilalti copaci, celelalte natiuni care desigur nu sunt decat la nivel de “inflorire”, de inmugurire, impreuna cu smochinul, (nu ne spune nimic floarea, e doar un semn.) E ca la casatorie, floarea aspectului e una si rodul caracterului e diferit. Si matraguna si caisul au flori frumoase, dar rodul (dupa ce cade floarea) e diferit.

(La aceasta postare nu am pus linkuri, scriu de pe Mac si nu stiu copy/paste si alte comenzi, probabil va urma sa pun.)

Slavit sa fie Domnul.

 


Bun, adevărat, obișnuit

16 august 2014

“. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, …” 1 Tim 4:8a

 

Chiar de-ai făcut un lucru bine

Și cei din jur l-au prețuit,

Se vor uita chiorâș la tine

De nu-i ceva …„obișnuit”.

 

Când spui un Adevăr curat

Și ai în vorba ta temei,

Vei fi privit ca un ciudat

De nu-i ceva ca…„de-obicei”.

 

Când faci ceva frumos și bun

După Cuvânt și prin credință,

Ești socotit ca un nebun

Când treci peste …„obișnuință”.

 

Cu idoli lumea s-a dedat (“unii, fiind obinuiţi pînă acum cu idolul,”) 1 Cor 8:7b

De pofte inima li-e plină

Iar sufletul întunecat

Nu vrea să vină la lumină.

(“Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.”) Ioan 3:20 

 

Frumos și bun și-adevărat

Zadarnic sună celui prins,

Înlănțuit și-încătușat

De gându-n care s-a deprins.

 

Deprinderea firească dar

E un cârlig, un laț mișel

Din care cel ce are Har

Se liberează ușurel.(“şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să -i facă voia.“) 2 Timotei 2:26

 

Ieși și tu dragul meu din tot

Obișnuitul aprobat,

Ca Noe, ca Avram, ca Lot

Spre ce e Bun și-Adevărat.


Turma lui Noe

16 august 2014

La potop au intrat în corabie câte 7 perechi de animale curate.

Dacă luăm de exemplu oile, au intrat 7 oi și 7 berbeci sau dacă socotim puteau fi 7 mioare și 7 berbecuți.

Cam câte oi au fost în turma lui Noe la sfârșitul potopului?

14, 7 perechi?

Probabil mai multe dacă pe corabie s-au înmulțit!

Probabil mai puține dacă a luat din ele ca să aducă jertfă!

În orice caz au fost în jur de 14 oi (7 perechi) și doi lupi pe tot pământul.

După un an, dacă cele 7 perechi au avut fiecare un mieluț, au fost 21 oi pe pământ.

După încă un an au mai fost 10, deci 31.

Nu socotim nici câte au murit, dar nici că au putut avea 2-3 miei pe an, aproximăm pentru simplificare.

Rata de înmulțire a fost de 1,5 pe an.

După 6 ani turma  de oi a lui Noe avea cam 100 de capete.

Probabil i-a zis lui Sem: “ia și tu 20 de oi”, și la fel la ceilalți doi.

Ce să învățăm de aici? Că toate oile lumii se trag din turma bunicului nostru Noe, că toți oamenii lumii suntem nepoții lui, că de fapt “suntem din neam de Dumnezeu”.

Așa să ne învățăm copiii când le arătăm pe câmp o oaie, un  miel, o turmă sau un măgăruș.

Explicând creația privind înapoi, le arătăm drůmul spre Dumnezeu, Creatorul din care ne tragem toți.

Dar trebuie să ne folosim în această învățare de elementele creației, căci toate sunt pentru învățarea Lui, “din El, prin El și pentru El sunt toate”. Dacă noi nu le vom da explicații, alții o vor face, dar cu teorii mincinoase. Grăbește-te să pui tu temelia gândurilor copiilor tăi, când te vor întreba.
 


Hainele vorbelor noastre (…”și orice faceți cu Cuvântul…”)

14 august 2014

În gândirea noastră noi de obicei despărțim “a vorbi” de “a face”.

Chiar disprețuim adesea pe cei ce nu trec de la vorbe la fapte.

Considerăm vorbirea timp pierdut și socotim vrednic doar făcutul. E o filosofie, se numește pragmatism.

La Dumnezeu nu e așa: “faceți cu Cuvântul” este porunca!

Cum învățăm acest lucru din lecțiile Cuvântului?

Faptele noastre au ca și corespondent în Vechiul Testament hainele albe ale preoților ce slujeau în Cortul Mărturiei. Aceste haine trebuiau să fie “albe în orice vreme”. Și mai trebuiau să fie stropite cu sânge și să fie unse cu untdelemn.

Vorbele noastre sunt una din hainele pe care le îmbrăcăm și le purtăm toată ziua. Aceste vorbe trebuie să fie CU HAR.

Dar ca să ajungem să primim Har trebuie să aducem jertfa apropierii de Dumnezeu cu încredere DUPĂ RÂNDUIELI.

Care sunt aceste rânduieli (reguli) pentru îmbrăcarea omului nou referitor la faptele “cu vorba”?

În primul rând albirea “și le-au albit”, ne vorbește de lepădarea de sine, atât a murdăriei (întinăciunea cărnii) cât și a culorii (întinăciune duhului). Se face prin pocăință, adică printr-o rugăciune sinceră și personală înaintea lui Dumnezeu, o rugăciune de mărturisire a stării rele, a eului păcătos, o judecată de sine cu mărturisirea tuturor păcatelor, așa cum le vezi și tu și Tatăl.

Stropirea cu sângele lui Cristos reprezintă ascultarea și supunerea față de Vestea Bună, de tot Cuvântul Scripturii, îndeosebi purtarea suferințelor Lui, a ocării și disprețului Lui. Sângele este simbolul vieții, al sufletului, hainele stropite cu sângele lui Cristos ne vorbesc despre ascultarea cuvintelor Veștii Bune, Moise a stropit și cartea și tot poporul, după ce  A CITIT.

Ungerea cu untdelemn(parfumarea) reprezintă creșterea noastră în orice fel de Har, purtarea miresmei cunoștinței Lui.

Aceste 3 caracteristici sunt norma cu care ne măsurăm vorbele, “tiparul” după care le croim, modelul pe care-l avem în minte(Duhul ni-l amintește) când deschidem gura, astfel ca vorbirea noastră să semene cu “Harul curge de pe buzele tale”, să ne fie etalonul după care ne măsurăm și reperul la care ne întoarcem când greșim.

Nu ambiția, nici afirmarea sinelui, nu ar trebui să fie în intonația frazelor ce ne învelesc cu sunetele lor atunci când suntem ascultați, ci blândețea, încurajarea, îndemnarea la dragoste și la ….fapte bune.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 93 other followers