Istoria emoțiilor

”Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele dimprejur ….” Zaharia 12:2”
”Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor” Luca 21:24”
Când nu scriu înseamnă că citesc, călătoresc, vizitez sau pur și simplu fac o pauză.
Am mai zis pe-aici că mi se pare imoral să scrii continuu, ca și cum tu ai fi izvorul înțelepciunii, mai trebuie și să pui în sacul din care dai. Îmi răsună în minte un vers al lui Dorz:
”N-am fost ispravnicu-nțelept pus peste-averi cuprinse
Scriind puțin, sa pot da mult la cei cu mâini întinse,
– ci mult scriind am dat puțin. Iar cei ce ma căutară
s-au depărtat dezamăgiți: n-am fost ce-așteptară.
Eu scriu mult și dau tot, n-am manuscrise nepublicate, răzbun vremea când pentru 4 pagini mi s-a deschis dosar. Dar totuși mai fac și pauze. Iar de citit, citesc mult, mult mai mult decât scriu.

Eram în Budapesta vineri seara când un cititor (o rudă) al blogului m-a întrebat la telefon de ce n-am scris nimic de mult timp.
Păi cum să scriu dacă călătoresc?
De fapt am fost cam ocupat, iar timpul liber l-am dat cititului.
Cea mai apropiată prăvălie de casa noastră, nu este nici vreun butic, nici vreo crâșmă sau altceva, ci librăria Cărturești.
Poposesc pe-acolo cam rar, la o lună-două odată, dar stau mult. Au scaune și mese, poți sta să alegi ce cumperi.
Unul din lucrurile care au tras serios la cumpăna a emigra/a nu emigra acum 13 ani  au fost tocmai librăriile. Nu știu altă limbă mai bine ca limba română, e un fel de închisoare și asta, dar pentru mine e cea mai largă. O să scriu în altă postare de ce iubesc România.
Acum citesc…
ierusalim23.jpeg
Liniștit am putea numi această carte istoria călcării în picioare a Ierusalimului.
Am putea numi cartea și o istorie a emoțiilor lumii, căci parcă nici un alt loc și subiect nu au inflamat mai repede capetele oamenilor decât opiniile listate la ”bursa teologică a Ierusalimului”. (pag 343)

Și nici o altă pildă nu descrie mai bine o emoție, decât pilda potirului de amețire.
Și încă tot așa este și astăzi, emoțiile politice se înfierbântă conform cursului dat de bursa teologică a opiniilor despre Ierusalim. Priviți popoarele din jur: Siria, Iordania, Egipt, Liban, haos și clocot.

Să luăm câteva exemple din carte:

”Pe 3 mai (1834), albanezii au prezidat peste Paştele ortodox: 17 000 de pelerini creştini au umplut un oraş în fierbere, aflat în pragul unei revolte. În noaptea de Vinerea Mare, mulţimea s-a îngrămădit în Biserica Sfântului Mormânt, pregătită pentru Lumina Sfântă, sub ochii lui Robert Curzon, un călător englez care a lăsat o relatare însufleţită a ceea ce s-a întâmplat în continuare. „Comportamentul pelerinilor era rebel până la extrem. La un moment dat, au organizat un fel de cursă de alergări în jurul Mormântului, iar unii dansau goi cu gesturi frenetice, ţipând şi zbierând de parcă ar fi fost posedaţi.” A doua zi de dimineaţă, Ibrahim a intrat în Biserică pentru a fi martor la Lumina Sfântă, dar mulţimea era atât de numeroasă, încât gărzile au croit drum „cu paturile muschetelor şi cu bicele“, în timp-ce trei călugări cântau nebuneşte la vioară, iar femeile au început să se tânguiască „scoţând nişte ţipete stridente foarte ciudate”.
Ibrahim s-a aşezat. Întunericul s-a aşternut. Patriarhul ortodox, într-o „procesiune magnifică”, a intrat în edicul. Multimea aştepta scânteia divină. Curzon a văzut întâi scăpărarea, apoi flacăra Miracolului care a fost înmânată pelerinului „care plătise suma cea mai mare pentru această cinste”, dar „o încăierare furioasă” a izbucnit pentru Foc. Pelerinii au căzut la podea în leşinuri extatice. Un fum orbitor a umplut Biserica; trei pelerini şi-au găsit moartea căzând de la galeriile superioare. O bătrână armeancă a murit în strana ei. Ibrahim a încercat să iasă din Biserică, dar nu se putea mişca. Gărzile lui, încercând să-i deschidă calea lovind mulţimea, au stârnit haosul. Când Curzon „a ajuns în locul în care a stat Fecioara Maria în timpul Crucificării”, a simţit că lespezile de piatră de sub tălpile lui se înmuiaseră.
De fapt, călcam pe un morman de corpuri omeneşti. Toţi erau morţi. Mulţi dintre ei se înnegriseră de-a dreptul ca urmare a sufocării, iar alţii erau plini de sânge, de bucăţi de creier şi măruntaie împrăştiate, fiind călcaţi în picioare de mulţime. Soldaţii au ucis cu baionetele mai mulţi nenorociti care leşinaseră, iar pereţii erau împroşcaţi cu sânge şi resturi de creier de la oamenii doborâţi ca nişte boi la abator.
Debandada frenetică a devenit o luptă „disperată şi sălbatică” pentru supravieţuire -Curzon a văzut cum oamenii mureau în jurul lui. Ibrahim abia a reuşit să scape cu viaţă, leşinând de mai multe ori până când gărzile lui şi-au scos săbiile şi şi-au croit drum, hăcuind tot ce le stătea în cale.
Cadavrele „zăceau în mormane
chiar şi peste Piatra Ungerii”. Ibrahim, ieşit în curte, dădea ordine de evacuare a cadavrelor şi-i punea pe oamenii lui să târască afară corpurile celor ce mai dădeau semne de viață. Au pierit patru sute de pelerini.”

Călcați în picioare, cum este scris.
Alt exemplu:

”Pe 4 octombrie 1844, Warder Cresson a sosit la Ierusalim în calitate de consul general al Siriei şi Ierusalimului -principalul său merit pentru această funcţie fiind certitudinea sa că al Doilea Advent urma să aibă loc în 1847. Cresson a ridicat îngâmfarea consulară a colegilor europeni la un nou nivel: el galopă în jurul Ierusalimului într-un „nor de praf înconjurat de „o mică armată Americană“, care ai fi zis că e o „trupă de cavaleri şi paladini” dintr-un roman de Walter Scott „un detaşament de călăreţi înarmaţi şi strălucitori, conduşi de un arab şi urmaţi de doi ieniceri cu buzdugane argintii care scânteiau în soare”.
În cursul discuţiei de primire pe care a avut-o cu pașa, Cresson i-a explicat acestuia că venise acolo pentru iminenta Apocalipsă şi întoarcerea evreilor. Latifundiar din Philadelphia, copil de quakeri bogaţi, Cresson petrecuse douăzeci de ani trecând de la o sectă apocaliptică la alta. După ce şi-a scris primul manifest, Ierusalim, centrul bucuriei întregii lumi, şi şi-a părăsit soţia şi cei sase copii, Cresson l-a convins pe secretarul de stat, John Calhoun, să-l desemneze consul. „Am părăsit tot ce mi-a fost apropiat şi drag pe pământ, ca să pot porni în căutarea adevărului.” În scurt timp, preşedintele american John Tyler a fost înştiinţat de diplomaţii săi că primul său consul trimis la Ierusalim era un „maniac religios şi un nebun”, dar Cresson se afla deja în Ierusalim. Şi nu era singurul care credea în Viziunile apocaliptice. Era un american al timpului său.”

”În Vinerea Mare din 10 aprilie 1846, guvernatorul otoman şi soldaţii lui erau în alertă la Biserică. În mod neobişnuit, anul acela ortodocşii şi catolicii sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi. Călugării nu-şi pregăteau doar cădelniţele: introduseseră clandestin pistoale şi pumnale, ascunzându-le pe după coloane sau pe sub anterie. Cine avea să-şi ţină slujba mai întâi? Creştinii ortodocşi au câştigat cursa, aşezându-şi vălul de pe masa altarului Golgotei. Catolicii erau imediat în urma lor dar prea târziu. Aceştia i-au provocat pe ortodocşi: aveau autoritatea sultanului? Ortodocşii i-au provocat pe catolici –unde le era firmanul sultanului care să le dea dreptul de a se ruga primii? A fost un moment de cumpănă. Degetele probabil că au zăbovit pe trăgacele pistoalelor de sub odăjdii. Deodată, cele două tabere au început să se bată cu orice armă se putea improviza din recuzita ecleziastică aflată la dispoziţie: crucifixele, sfeşnicele şi felinarele au fost vânturate amenintător până când şi-a făcut apariţia luciul rece al oţelului şi au început îrnpuşcăturile. Soldaţii otomani au năvălit ca să oprească încăierarea, dar patruzeci de inşi zăceau deja morţi în jurul Mormântului Sfânt.”

 

4 comentarii

  1. Intr-o maniera ironica probabil ca motto-ul cartii ar fi trebuit sa fie „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.”

    Apreciază

    Răspunde

  2. Nu frate, m-am raportat strict la pasajele citate de dumneavoastra, la nebunia cruciadelor si a unei rivalitati interreligioase pentru posesiunea „locurilor sfinte”.

    Apreciază

    Răspunde

  3. Cătălin, mă tem că n-ai prins ideea. Această rivalitate și nebunie a fost profețită de Domnul Isus:” Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri!” Toate emoțiile și fricile s-au învârtit în jurul Ierusalimului de-a lungul istoriei și în perioada care urmează va fi și mai și.
    Cine nu se prinde de acest adevăr disprețuiește Scripturile, nu apucă de capătul aței ghemului istoriei.
    Și misticismul e întunericul care domină lumea, tradiția, obiceiurile toate fac parte din acea stare de confuzie care va fi risipită prin arătarea Domnului Isus.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s