Nu fac politică, nici pe blog, nici în privat.
Dar câteodată mă enervez când fără să scotocesc, dau de corupție, mai ales instituțională și mă deranjează când de exemplu văd dovezi clare de corupție, dar pentru că numai 2-3 văd, e zadarnic să protestez, n-am cui.
Am scris despre Bodnariu.
Mult.
Pe vremea aceea o doamnă zburdalnică la minte a emis ideea că toți cei care scriu pentru Bodnariu sunt plătiți de Putin.
Acum iar.
Un domn asociază cazul Bodnariu cu Putin.
(Să fac o paranteză: am fost întrebat de ce m-am implicat în cazul Bodnariu (am scris peste 70 de articole și sute de comentarii) și de ce nu mă implic în mișcarea Coaliției pentru familie?
Să fiu scurt în răspuns: bunul Samaritean a acționat solitar, nu ca membru în asociația samaritenilor milostivi, secția Ierusalim-Ierihon. Mie îmi cere Cuvântul să fac totul ”în numele Domnului Isus”.
Coaliția Pentru Familie este ”un alt nume”.
Nu mă asociez cu ei.
Cred că am fost scurt.
Faceți și voi ca mine!)
Când am scris pentru Bodnariu am scris pentru Numele Domnului Isus.
Am scris pentru ca copiii aceea să fie eliberați și au fost în cele din urmă.
Nici nu cunosc personal familia Bodnariu, (le-am zis la niște prieteni care-i cunosc să ne facă legătura, dar n-a fost dat.)
Aștept cununa dincolo, nu vreau să-mi iau aici mângâierea unei răsplăți.
Am citit recent că SRI a aprobat o grămadă de urmăriri, 300000 în 5 ani și îmi explic de ce am fost atât de abitir urmăriți, adunarea noastră neînscrisă în cultele lor este pentru ei ”organizație subversivă” sau cam așa ceva. Credeți că s-a schimbat ceva din 1959 de când au fost închiși moisiștii? Eu nu cred.
Mai țin minte cum la ultima vizită a unor frați de limbă rusă, în adunarea din casa noastră eu am tradus. (Știu rusă pentru că soția e de etnie, am făcut rusă la școală, am lucrat pe comerț exterior 7 ani cu rușii și am avut ocazia să vorbesc mult, nu pentru că sunt spion al lui Putin). Atunci, când au fost frații ruși, securistul ….numărul 37 al vieții mele era cu noi la adunare. Privea uimit la mine cum traduc și cine știe la ce se gândea. Probabil la Putin, c-ar fi șeful meu. Că șeful lui nu era Hristos cu siguranță, ci tot un ofițer, ca Putin. Sau el era ofițerul?!
Acum gata, e clar: cei ce au scris pentru Bodnariu, au fost plătiți de Putin.
Mai ales cei care știu rusește și-s născuți la Huedin, nu la Soroca.
Poți dovedi că nu-i așa?
N-ai cum!
N-ai cui.
Poate doar celui ce a ajuns cu cititul până aici.