Ridicolul etichetelor și gloria comunicării

…între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 1 Corinteni 1:11-12

…sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.” 2 Timotei 2:9

Nu este un lucru mai rușinos și mai ridicol pentru creștinătate decât sectarismul.
De la cele mari și istorice, (căci nu cunosc secte mai virulente și mai tupeiste în Europa decât bisericile autocefale), până la cele mici, fiecare grupușor își are ierarhia Lui, piramida lui cu papa propriu din vârf și respectivele anateme care se rostesc și se distribuie ca săgețile și tirurile pe un front de luptă neînțeles de privitori.
Dar mai sunt și alianțe, părute fericite, când cei „ai lui Pavel” se înțeleg cu „cei ai lui Apolo”, (dar fără să renunțe niciunul la eticheta lui), formează o „alianță” și par mari în ochii lor.
Rușinea e doar mai mare.
De fapt există stări rușinoase de plâns, dar există și rușini ridicole, de tot râsul, când rușinea vine din multă îngâmfare amestecată cu prostie din belșug, nu știi care pe care se laudă.
Să dau un exemplu, trebuia să fie o postare: „iubită biserică”, dar o pun aici ca paragraf, e destul („de rușinos/ridicol”).
Sunt ani buni de când pe meleagurile virtuale, un pastor vestit pe nume IȚ a trecut cu arme și bagaje de la baptiști la penticostali. El zicea că la carismatici, nuanțe. (Nu comentez că omul era securist din tinerețe, dificil de dovedit, greu de lămurit.)
Dacă cunoști istoria României, nu te miri, era la modă la boieri trădarea, treceai de partea celuilalt.

Ca răspuns la „trădare”, un alt vajnic pastor baptist din Bihor (dinspre Cluj, zona mea) a scris un articol, alt pastor din America a scris ceva de profeții lui Baal, revistele românești și blogul unui cunoscut profesor au găzduit postarea.
Vuia netul, „ce mai freamăt, ce mai zbucium”….
Nu trec mulți ani, poate doi-trei, când cunoscutul profesor a venit la una din cele mai mari biserici penticostale din orașul meu. El baptist.
Pe șustache, pe tăcute, fără anunțuri la rve sau altfel.
Doar că eu, având obiceiul ca seara să ascult o predică, două pe la biserici, pe net, navigam de la una la alta să găsesc ceva vrednic și dau de om.
M-am frecat la ochi, nu-mi venea să cred. Între „prorocii lui Baal”!
Își marca schimbările de „puncte” ale prezentării (și de instrumente muzicale) cu expresia „iubită biserică”.
Stop, stop, mi-am zis, ori ești „iubită biserică”, ori sunt „prorocii lui Baal”? Dar mi-am zis numai mie și poate la doi-trei, acum vouă. Întrebând, am aflat cam care e tariful (sau era înainte de covid), al unei predici, nu mai conta eticheta.
Ridicol.
Cum pot niște bancnote să transforme „prorocii lui Baal” în „iubită biserică”?

Cât de ridicole par etichetele.
Gata cu exemplul.

Ce facem cu ridicolul?
Nu cred că profetic avem ce face.
Babilonul religios este copia Babilonului politic, urmarea dorinței oamenilor de a se uni „în diversitate”.
Chiar după Babel și după apariția translatorilor, visul Uniunilor e visat de multe minți fierbinți.
Unde e ridicolul în toată treaba? În etichetă.
De fapt în lipsa acelei descrieri a ingredientelor, acel tabel de nutrienți prezent pe orice produs alimentar.
Cele mai multe etichete religioase nu descriu decât nutrientul diferit, chichița prin care se deosebesc de ceilalți și numai despre asta vorbesc, cu pancarta asta defilează. Restul poate fi apă chioară, nimeni nu-ntreabă.
Am meditat la etichete mult și v-am scris și vouă din Betleem, după ce vizitasem En Ghedi, pe undeva între Muntele Ispitirii și izvorul lui Elisei, pe la jumătatea postării).
Citez:”Eu urăsc etichetele.
Nu ceea ce este în spate, mai ales pe oameni, pe oameni îi iubesc pe toți, mai ușor sau mai greu, dar etichetele le urăsc aproape pe toate cu o ură sinceră.
Mai ales cele care le simt că vor unii să le lipească pe mine. Sau pe care le văd pe alți oameni. Unii le poartă cu mândrie inconștientă.
Mă declar întotdeauna doar creștin când sunt întrebat.
”De care?” …se insistă.
Sau: ”unde mergi la biserică?”
Eticheta ”creștin” nu place nimănui, unii cred că așa ceva nici nu există.
”Trebuie să fi de vreun fel, dar nu vrei să spui.”
Pe cei ce insistă să mă întrebe, îi bag în ceață și mai tare, le răspund ce-mi trece prin cap atunci fără să caut să-i conving de ceva
Știu eu ce are el în cap?
Pe ce zidesc o convingere?
Este timp? 
Am aflat aici în Israel că pe lângă termenul de convertire (la religia evreiască) sau de trecere la starea de evreu practicant, ei mai au și termenul de desconvertire, pentru asta folosesc ceva de genul: reîntoarcere la întrebări.
Cum ar fi că cei convertiți au certitudini, iar cei neconvertiți au doar întrebări.
Cât privește etichetele sau eticheta mea, prefer să îi las pe oameni la întrebări (confuzii) sincere, decât la convingeri proaste.
O confuzie mică adăugată unei confuzii mari, nu e nici o catastrofă.
Căci ce poate spune o etichetă, sau ce este o etichetă?
O etichetă este un cuvânt pus din lene a minții, pentru a condensa în câteva litere un buchet de prejudecăți.
Și iată că am dat o pildă, și am și pus definiție la etichetă, definiția este mai bună decât eticheta, iar pilda mai bună decât definiția.
Domnul Isus a folosit etichete mai deloc, definiții puține și pilde din greu
.”
Așa că etichetele și etichetații vor rămâne, n-avem ce face, Babilonul va fi nimicit de arătarea Domnului Isus, nu de o postare pe blog.
Dar ce faci tu, care ai citit totuși postarea de pe blog?
Vei mai rămâne etichetat? Vei rămâne în Babilon?
Căci mai este o cale, un biblică, cea necunoscută de lume, cea îngustă, cea disprețuită.
Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus...” Coloseni 3:17
Să nu faci nimic în alt nume, sub altă etichetă, decât în Numele Domnului Isus.
Nu să lipești, nu să cumperi, ci să dezlipești, să renunți la altă etichetă.
Sau pare simplu.
Când cineva vrea să placă lui Dumnezeu, va căuta să se conformeze cu ce scrie în cartea Lui.
Iar acolo nu scrie de alt nume, decât numele de creștin, numele Domnului Isus:
-să slăvească pe Dumnezeu în numele acesta
Desigur îmi veți vorbi despre comunitate, despre nevoia de a fi împreună, despre legalizare, despre săli și vă va duce mintea la industrii. Pe mine să nu mă luați cu voi în drumul minții voastre. Comunitate da, industrie ba. Mă uit în Noul Testament și nu văd un dinar cheltuit pe o cărămidă, nu văd o drahmă dată ca salariu la vreun pastor.
Oamenii nu au nevoie de etichete, nici Dumnezeu, dar clădirile au nevoie de proprietari persoane juridice, iar ierarhiilor le trebuie cod fiscal și cont bancar. Deci etichete.
De aceea țin acest blog gratuit, nu că n-am 10 euro pe an sau 30 să cumpăr un Plan și să profesionalizez aspectul, chiar mă și pricep, dar vreau să dau și un exemplu de cum se poate vesti Cuvântul fără bani și fără plată ca și în cântarea 634 din Cântările Evangheliei.
Mai demult era mai greu, ca să poți sluji altora, ca să poți fi ascultat trebuia să mergi într-o sală unde stăteau mai mulți oameni ….și tot așa. Aceste săli aveau șefi, care te lăsau sau nu.
Când respinșii erau destul de tari, făceau alte săli, cu alte etichete și tot așa…dintr-o neputință.
Cunosc un sat în ardeal care are 7 biserici și nu sunt nici maghiari, nici nemți în sat, șapte confesiuni românești, de fapt șapte etichete.
O istorie de 2000 de ani a umplut o geografie a pământului cu milioane și milioane de „biserici”, de săli, toate etichetate, toate cu pretenții, dar Dumnezeu nu de acești mastodonți are nevoie, nici de muzică profesionistă, nici de doctoranzi în teologie examinați de preoți catolici și ortodocși, brrrr! Dumnezeu are nevoie de suflete fierbinți care să ardă de dor să-L slujească sub comanda Fiului Său.
Duminică la adunare, am auzit o pildă cu un flautist din orchestra împăratului chinez. Bietul de el, nu știa să cânte, dar cumva a ajuns în orchestră și…mima. Până într-o zi când împăratul și-a arătata dorința de a-i asculta pe fiecare muzicant cântând solo. Atunci bietul „flautist” s-a sinucis.
Munca este în comun, dar judecata este separat, personală.
„Comunitatea”, de fapt „etichetatea” dă un anume confort, ca al flautistului din pildă.
Dar judecata nu se va face pe etichete, nu va fi cu orchestra, ci solo.
Nici nu va fi un rai baptist și unul penticostal.
Omul cu articolul (este și acum articolul pe blogul lui) putea să meargă la penticostali și chiar suna frumos „iubită biserică”, dar după ce rezolva problema etichetei, după ce ștergea articolul și-și cerea scuze. Fabulez.
Ridicole și rușinoase moșteniri.
Din fericire există gloria Cuvântului, Cuvânt care se rostogolește cu viteza luminii în ultimele două decenii.

Nu socotesc întâmplător faptul că pandemia a venit doar după ce tot omul de pe pământ ține în palmă un telefon deștept cu care poate vorbi aproape gratis cu cine vrea și poate asculta ce vrea. Chiar tu, prietene, poate ești unul din cei trei din patru oameni care-mi citești postările pe telefon, nu pe comp. Ține de gloria înțeleptului nostru tată, care și-a ținut îngerii răzbunători în cazarmă până toți oamenii au avut acces la ecran.
Revoluția tiparului de pe vremea lui Gutenberg va fi depășită în amploare de revoluția informatică, de trecerea Cuvântului de pe hârtie pe ecran și din tipografie în eter. Sau a depășit deja.
Vă scrie aceste lucruri un om care a fost urmărit ca un tâlhar și ca un hoț pentru 3-4 pagini fotocopiate, zeci de oameni m-au urmărit, și asta doar acum 32 de ani. De atunci, nu doar libertatea peste țările Europei de Est a venit, ci slobozirea Cuvântului din ghearele hârtiei, în zborul ca de lumină al razelor internetului.
Și nu numai din ghearele hârtiei, ci și din ghearele popilor și din cuștile etichetelor, din ridicolul etichetelor.
Gloria Cuvântului constă în puritatea Adevărului Său, în indestructibilitatea argumentului, a logicii din spate și a deducției pe care o generează.
Iar acest Cuvânt, fiind acum liber de milenarele cătușe ale clădirilor, are dreptul să lepede bulendrele uniformelor închisorilor în care a fost ținut.
Ce să facem „în Numele Domnului Isus”?
Să vestim Cuvântul Său.

Atât de mult mă bucur că am ascultat la vremea potrivită de cei mai bătrâni și mai înțelepți ca mine, care m-au învățat să rămân pe viață neînscris nici într-un cult și așa să-l slujesc pe Dumnezeu.
Dacă ar trăi ei acum să vadă cum canalele de Youtube și blogurile, paginile de Facebook au umplut lumea și puterea etichetelor e afectată grav.
Iar puterea Cuvântului se arată în Gloria cu care renaște precum pământul dă afară florile primăvara.
Falimentul etichetelor, dezbrăcarea de putere a domniilor ce poate să însemne decât glorificarea Cuvântului.
Nu-l scoateți pe Dumnezeu din ecuația aceasta în care vedem că distanțările sociale coincid cu posibilitățile de infinit de rapide apropieri virtuale. Doar un Dumnezeu plin de dragoste și de asprime, putea ca un tată bun să reseteze lumea copiilor Săi, ca să și-i apropie de El.
Socotiți o binecuvântare faptul că puteți vesti Cuvântul pe net și faceți-o!
Lăsați etichetele, vestiți în Numele Domnului Isus!
Și nu doar să le lăsați, lepădarea etichetelor să o faceți și ieșind în mod real de sub autoritatea ridicolă a celor care susțin aceste proiecte satanice, aceste șubrede invenții în numele cărora sug arginți.
Dacă Apostolul ar trăi astăzi și ar scrie o scrisoare, în primul capitol asta v-ar spune, ca mine: „…..între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!
Cuvântul glorios nu are nevoie deloc de etichetele zdrențăroase și etichetele nu au cum ajuta Cuvântul care le condamnă.
De partea cui rămâi tu dragul meu?




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: