Un singur Nume

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12)
Numele cu care ne prezentăm face parte din mărturia noastră.
Desigur un nume poate fi o etichetă așezată greșit, dar nu despre acest lucru doresc să scriu aici, ci despre mărturia pe care o dăm prin numele cu care ne prezentăm sau ni-l acceptăm.
Acesta contează, mărturia contează, numele care ți-l dai sau pe care ți-l accepți, ”ce zici tu despre tine însuți?”
”Creștin” este un singur nume, ”creștin baptist” sunt două nume, ”creștin baptist carismatic” sunt trei nume, ”baptist carismatic” sunt iarăși două nume, ”creștin carismatic” sunt tot două nume,”carismatic” este un singur biet nume, numele lui Cristos a fost pierdut chiar la nivel declarativ.
Între Cluj și Oradea este o biserică baptistă în Topa de Criș, clădire frumoasă, firmă pe măsură, scrie destul de mic și subțirel(cam 15 cm) ”Biserica Creștină” și apoi cu litere groase cam de 50 de cm ”BAPTISTĂ” . Desigur, dacă suntem baptiști ne pâlpâie inima când auzim acest nume, sunt convins că și adventiștii au aceleași simțăminte, alții la fel.   De câte ori trec prin Topa de Criș zâmbesc când văd firma, atâta e Cristos de mic și de subțirel și atâta e BAPTISMUL de mare și de dolofan cum scrie pe firmă. E incontestabil, altfel ar șterge, s-ar rușina de numele protezei dată de stat, de idolul de lângă care în mod sigur Domnul a plecat.
Am mai scris despre mersul pe două cărări, despre purtarea a două mărturii, despre oameni alcătuiți din două jumătăți diferite, citez:
”Mersul la adunare și la popă(de orice fel) în același timp e calea diavolului.Cei care cred că pot să-i împace, votează doar cu unul de fapt, cu cel care i-a înșelat că o astfel de coabitare este posibilă. Strângerile de casă paralel cu ”programul din biserică” au un viitor scurt. Autoritatea în aceste strângeri nu este cea a Domnului Isus, ci a lideruților desemnați de liderul plătit.
Consecința cea mai gravă a acestui fel de practică este generarea gândirii că o astfel de opțiune e viabilă. Că ar funcționa. E un cancer mental, acceptarea ideii că te hrănești din Cuvânt, dar mergi la ”ritual”, ca să nu suferi prigonire din pricina lui Cristos. Ori e albă, ori e neagră? Dacă Harul e Har și vine prin credință în urma auzirii, ritualul e zadarnic.
Dacă ritualul e viabil, dacă acesta dă Har, atunci ce rost mai are să vorbim? Recomand acestor închinători la oameni să facă bine să nu-L mai batjocorească pe Dumnezeu șchiopătând grațios de două picioare: un har pe care nu-l prețuiesc și un ritual în care nu cred.
Să se pocăiescă și să renunțe la tot eșafodajul religiei-marfă, închinării-fast-food, de luat la nevoie și de lepădat la interes.
Să se apropie de Dumnezeu pe calea Lui, nouă și vie, deschisă prin trupul Lui, Adunarea, prin această perdea sfâșiată, disprețuită.”

sursa: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/10/31/umblarea-pe-doua-carari/

Acest adevăr al mărturisirii unui singur nume l-a înțeles fratele Niculiță și l-a cântat în temniță în ”…cel mai greu mormânt, cu trupu-n chin, cu Duhu-n bucurie…„ atunci când a compus ”Pe harfa inimii un singur Nume”.
AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Pe_harfa_inimii.mp3

”Dar cine să priceapă lucrul acesta?”