”Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt: cum te-a întâlnit pe drum, şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri.
Când îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii cari te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpînire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.”
Deuteronom 25 de la 17 la 18
Și știm cum s-a întâmplat mai apoi: Iosua, Ghedeon, Saul, David au luptat cu amaleciții și mai apoi Mardoheu a terminat cu amaleciții(cu Haman).
De ce au fost lăsați ca pildă? Ce fel de vrășmași semnifică?
Pentru că cu certitudine pentru noi s-au întâmplat acele istorii, ca să învățăm o lecție.
Atacul mișelesc, ascuns, lipsit de fair-play, nu numai în lumea de carne e văzut ca ceva detestabil, ci și în ochii lui Dumnezeu.
Să-i ataci pe cei slabi, să lupți cu șchiopii, cu bolnavii, cu bătrânii, cu copii! Cu cei care ajungeau seara ultimii în tabără, care rămânerau de coloană, dar ajungeau și ei mai târziu.
Cum ar fi astăzi, ”mulți neputincioși și bolnavi” atacați de șarlatani prefăcuți în îngeri de lumină..
”Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!
Noi, cari trăiam împreună într-o plăcută prietenie, și ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!” Psalmul 55 de la 12 la 14
Esau, bunicul lui Amalec era frate cu Iacov (Maleahi 1 cu 2), erau frați gemeni.
Cel puțin așa ar fi trebuit să se socotească, dar pilda lor ne învață lecția și plata trădării.
Este o sentință a lui Dumenzeu împotriva amaleciților de astăzi, a celor ce se prefac frați, dar atacă pe la spate.
Care este sentința?
”Pentrucă şi-a ridicat mîna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!” Exod 17 cu 16
Cu certitudine Dumnezeu l-a lăsat pe Amalec cu un scop: ”Copiii lui Israel au făcut iarăş ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentrucă făcuseră ce nu plăcea Domnului. Eglon a strîns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit.” Judecători 3 cu 12
Tăria amaleciților a fost pedeapsa neascultării, a idolatriei. Dumnezeu a întărit pe dușmanii poporului Său atunci când poporul Său nu-I mai slujea Lui.
Faptul că amaleciții au îndeplinit judecata lui Dumnezeu nu-i scutește însă de pedeapsă. Vedem peste tot în Vechiul Testament o cumpănire, un echilibru al judecăților lui Dumnezeu, fiecare primește pedeapsa sau lauda, cumpătat și potrivit cu abaterea sau cu ascultarea.
Pe mine nu mă uimește felul mișelesc de a lucra al amaleciților dintotdeauna, ci cauza întăririi lor: neascultarea noastră. Căci și vindecarea și eliberarea nu va veni din împotrivirea față de amaleciți, ci din ”potrivirea” față de Tatăl căruia nu I-am fost ascultători, din pocăință. Iar ca Dumnezeu să slăbească înapoi pe cei care I-a întărit trebuie să dispară motivul întăririi lor: neascultarea noastră, trebuie să ne pocăim de ceea ce vedem că a dus la supărarea lui Dumnezeu și abia apoi să supunem pe cei ce trebuia de la început să ne fie supuși.
Cu Amalec se luptă Dumnezeu, iar cât timp vedem un Amalec tare asupra noastră, un ”Agag înaintând vesel” sau un Haman ce ”se stăpânește” înseamnă că trebuie să ne apropiem de Scaunul Harului, ne lipsește pocăința.
Continuare aici.
Vestea Bună 