Citind istoria huteriților am fost impresionat de descrierea răpirilor de oameni din perioada anilor 1600.
Este descris în carte cum veneau turcii în localități care de sute de ani nu cunoscuseră războiul și luau fata sau soția din casă, le batjocoreau, le legau de cai și plecau cu ele în Turcia unde le vindeau ca roabe la târgurile de robi. Adesea luau și băieți și mar rar bărbați.
Imaginea este atât de vie descrisă cu durere tocmai de cei ce au scăpat ”ca să ne dea de știre”.
Este descrisă și povestea unui hutterit care a plecat în Turcia(a se înțelege Imperiul Otoman) ca să-și răscumpere soția și alți frați.
M-am gândit la soarta acelor răpiți, cum probabil soțiile sau fiicele răpite ajungeau la alți bărbați, cum trăiau toată viața rămasă cu amintirea căminului pierdut, cu amintiri și cum încercau să transmită noilor copii o istorie pe care răpitorii ar dori-o uitată. Era un fel de răpire, răpirea trupului.
Mi-am amitit de doamna Maier, ”maghiară” catolică din Vințu de jos, locuia în Cluj lângă Policlinica unde lucrează soția mea. I-a șoptit într-o zi soției că și ea este urmașă a habanilor, acei habani care nu au vrut să emigreze, s-au convertit forțat la catolici prin călugărul Delpinii la anii 1760, dar iată că după 250 de ani, conștiința apartenenței la un alt popor încă pâlpâia transmisă prin generații. Un alt fel de răpire, răpirea cu religia.
M-am gândit la cât de vie trebuie să fii rămas în mintea celor răpiți imaginea locului, a părinților, a dragostei lăsate în urmă.
Ce rană continuă au suferit restul vieții lor, știind că undeva este ceva mult mai bun decât starea de rob. Și m-am gândit la cei ce s-au ”adaptat”, ce au început să se obișnuiască și să uite, au început ”să se simtă bine” cu răpitorii.
Și diavolul l-a răpit pe Adam la cădere, apoi urmașii lui Adam au uitat de starea dinainte și s-au obișnuit cu răpitorii. Câtă durere pe tatăl ”trădat” mai ales văzând din cerurile lui cum imaginea(chipul) copiilor săi se transformă încet-încet în imaginea(copia) dușmanului Său, iar copiii se bucură de starea asta.
Citeam poezia Tatianei:
”De-atunci … se naște pururi Absalom
cu ceata lui de mii și mii de Core
de-Ahabi și Iude prinși mereu, ca-n hore….
Și-Adam
tot mai puțin aduce-a om.”
Întreaga omenire este răpită și ”învățată”(educată) de vrășmașul Tatălui natural. Noi, omenirea secolului XXI gândim adesea, spunem și facem obiceiurile răpitorului.
Vestea Bună 