Lecțiile trecutului

Prin această postare continui prezentarea unor file dintr-o istorie aproape necunoscută: istoria persecuțiilor asupra creștinilor din fosta URSS.
La ce ne folosește cunoșterea acestor fapte? Ele sunt istorie, cu ce ne pot afecta?
Eu văd în cunoașterea acestor istorii cel puțin două foloase mari:
1. Este împlinirea poruncii Domnului, să ne aducem aminte de cei din temnițe, de cei ce au vestit Cuvântul și să ne uităm la sfârșitul viețuirii lor.
2. Să învățăm din rezistența lor în fața uneltirilor celui rău. Mijloacele psihologice folosite de șarpele cel vechi fac parte din arsenalul lui de milenii. Istoria biruințelor spusă de contemporanii noștrii ne dă curaj și inspirație în călcarea pe urmele Mielului.

Postarea de față este un citat dintr-o carte mai mare ”Să ieșim din tabără” carte care adună între două coperți articole scrise în timp de G. K. Kriucikov, conducător în ilegalitate al Creștinilor evanghelici și baptiști neînregistrați din fosta URSS. Personal, nu împărtășesc absolut toate 0piniile și practicile autorilor acestor articole, dar consider  folositoare experiența și reacția lor față de acest tip de persecuție. Am rezerve față de modul ultracentralizat și perfect copiat al ”noii” organizații ”neînregistrate” create în paralel cu cea pe care ei o condamnă. Nu am o cunoaștere foarte bună a realităților lor, probabil n-o s-o am niciodată, cel mai sigur pot sluji lui Dumnezeu fără s-o am, dar anumite lucruri de folos suntem îndemnați să le luăm după cercetarea tuturor lucrurilor. Să păstrăm ce este bun.

Postarea este parte dintr-o ”dare de seamă improvizată …prezentată pe bandă magnetică … la 22 mai 1976…”

ÎNVĂŢĂMINTELE TRECUTULUI
Vreau să menţionez, scumpi prieteni, că amestecul celor din afară în treburile bisericii ne obligă să veghem permanent,
să fim vigilenţi. Suntem nevoiţi să ne aflăm în ilegalitate, fiindcă în trecut potrivnicii lucrării lui Hristos reuşeau adesea să substituie centrele duhovniceşti într-un timp foarte scurt. Istoria frăţietăţii evanghelico-baptiste ne-a lăsat o amintire tristă, care ne previne să nu mai comitem greşeli. În anul 1929, când a fost emisă hotărârea Comitetului Executiv Central din URSS şi a Consiliului Comisarilor Poporului, era, desigur, o vreme grea şi noi nu condamnăm pe nimeni. Dar când fraţii noştri din Uniunea Baptistă şi din cea Evanghelică au început să fie aruncaţi în închisori, autorităţile îi înlocuiau, încă în prezenţa lor, cu oameni nevrednici. Sub presiunea celor din afară în conducere au fost introduse câteva persoane. Prin intermediul lor se urmărea vădit distrugerea întregii lucrări a lui Dumnezeu. Noi nu considerăm în totul drept faptul că fraţii sinceri, ce se af lau pe atunci la conducere, n-au informat poporul lui Dumnezeu despre aceste circumstanţe.
Desigur, ei au suferit, ei şi-au pecetluit credincioşia cu moartea în închisori, ba şi timpurile erau într-adevăr extrem
de grele, dar credem că era mai bine totuşi să fi fost anunţată biserica. În urma rugăciunilor înălţate în comun
puterea lui Dumnezeu ar fi biruit neapărat! Era important să se dea un semnal, care să anunţe că în centru au fost
introduşi oameni străini, dar lucrul acesta nu s-a făcut. Iar când fraţii devotaţi Domnului erau în închisori, oamenii
periculoşi, veniţi în locul lor, au destrămat către anul 1936 Uniunea Baptistă, au schimbat Uniunea Evanghelică şi au
avut ei înşişi un sfârşit tragic.
Acum avem acest regretabil precedent. El ne demonstrează cu ce rapiditate şi uşurinţă se obţine biruinţa asupra bisericii substituindu-se centrul ei duhovnicesc.
A fost destul o singură noapte ca centrul să-şi înceteze existenţa. Căci în biserică se vor găsi întotdeauna fraţi
capabili şi cu autoritate, care se bucură de încrederea şi stima bisericii, dar înăuntrul lor sunt foarte concilianţi faţă
de cei din afară. Asemenea fraţi vor fi numiţi în posturi de conducere, iar cei cu adevărat devotaţi vor fi înlăturaţi. Şi,
odată ajunşi la conducere, aceşti fraţi concesivi vor căuta, desigur, să facă pe placul celor care i-au numit, şi nu pe
placul lui Dumnezeu. Iată de ce suntem adesea nevoiţi să trăim în clandestinitate, căci prea lesne sunt obţinute
biruinţele în surparea centrelor. Trebuie să fim conştienţi de lucrul acesta fără a ne teme să ţinem piept atacurilor
şi să ne închidem pe noi înşine într-o astfel de închisoare care ne-ar îngădui totuşi să muncim. Să nu considerăm
acest lucru drept ceva anormal. Căci atunci când mii de oameni mor în urma unor calamităţi, când sute de mii şi
milioane pier seceraţi de războaie şi foamete, nimeni nu se miră, toate par a fi în firea lucrurilor. Sau când domnitorii
şi conducătorii multor ţări ale lumii, de dragul puterii, al ambiţiilor, sau de teamă să nu-şi piardă tronul, măcelăresc
sute de mii de oameni nevinovaţi îndoliind familii şi lăsând copii orfani — acţiunile lor ne par inevitabile.
Oamenii necredincioşi spun: „e fatalitatea“. Iar credincioşii zic: „Ce poţi face, dacă Dumnezeu a îngăduit?“ Iar dacă
vreo câţiva slujitori trec în ilegalitate, pentru a se opune distrugerii centrului şi dezmembrării frăţietăţii, se aude
uneori şi cârtire chiar: „Cum poţi să-ţi laşi în voia soartei familia, copiii?“ O astfel de jertfă e de neconceput. Unii
nu pot să înţeleagă o asemenea viaţă când, spre a ne putea continua munca, ne-am închis benevol într-o atare temniţă
în Numele Domnului şi în numele lucrării Lui pentru o perioadă de 5 sau, poate, de 10 ani. Însă tocmai această
neînţelegere e una dintre cauzele biruinţelor obţinute cu atâta uşurinţă asupra bisericii. O, prea puţine sunt jertfele
pe care le aducem Domnului, prea puţine!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: