1Cor. 5:7 „Măturaţi(inlaturati) aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală(framantatura) nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. …”
„Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia…” (Luca 12, 1).
„Sa praznuim dar praznicul(sa luam parte la sarbatoare) nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimile curatiei si adevarului.” (1 Corinteni 5,7.8)
2Cor. 11:3 „Dar ma tem ca nu cumva , dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu viclenia lui, tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la simplitatea si curatia fata de Hristos…”
Azimile sunt mici, uscate, tari, neatractive si greu de inghitit. Au insa avantajul ca ocupa loc putin, se fac repede, se strica tarziu si nu sunt mai putin hranitoare. Le-au copt evreii fugind din Egipt pentru ca n-au mai avut timp sa dospeasca plamadeala. Au luat postavele subsuoara si au fugit. Au rascumparat timpul.
Noi suntem plamadeala lui Dumnezeu, iar El ne vrea fara aluat, fara fatarnicie, prefacatorie, viclenie,viata dubla. In Luca 12 Domnul Isus ne invata sa nu ne temem sa traim o singura viata, nu doua. Sa nu ne temem a nu ne gandi mai dinainte ce vom spune la interogatoriu, a spune tare afara ce am auzit inauntru, a nu ne procupa de „imagine'”, de „look”.
Sa fim ca azima. Framantatura lui Dumnezeu.
Si de fapt, ce aduce drojdia(aluatul) in plus? Nimic hranitor. Doar inmoaie , umfla, antreneaza aer. Iar aerul, vazduhul, nu hraneste, are alt domn, „domnul puterii vazduhului”, e un mediu propice inselaciunii.
Noi gasim in lume un mediu dedat la prefacatorie, la viata dubla. E ceva normal in aceasta lume. Vedem acest lucru si in „lumea religioasa”. O idee se „umfla” si se face o predica, o prelegere „dospeste” si ajunge un sir de prelegeri si daca mai dospeste mult, se transforma intr-o carte groasa.
Unei cantari simple, cu un mesaj curat i se adauga drojdia intrepretarii artistice, aluatul dospit al repetitiilor spre o perfectiune a nimicului, incat mesajul simplu si hranitor e greu de gasit in prajitura moale si inecacioasa a spumei interpretarii.
„….cine a auzit Cuvantul Meu, sa spuna intocmai Cuvantul Meu! „Pentru ce sa amesteci paiele cu graul?” Ier 23:28
Sa ne temem(ferim) sa adaugam aluat(drojdie) in framantatura (noi suntem framantatura). Mai ales in intalnirile noastre pentru zidire, sfatuire, mangaiere, legatura frateasca, crestere. Sa fim simpli si neprefacuti. Sa nu ne supunem traditiilor
care ne inrobesc la tot felul de prefacatorii, al caror singur merit este vechimea(au dospit), („oamenii s-au obisnuit cu idolul”). Sa fim scurti si consistenti, cinci cuvinte.
„Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu….”(I Petru 4:11)
„Cuvintele lui Dumnezeu, cine vorbeste sa le spuna
cum le-a primit… cand va-ntalniti la adunare impreuna;…” (Ce facem cand venim la adunare? )
Inlaturarea aluatului, a drojdiei inseamna nu numai inlaturarea omului pacatos din comuniune(usor de facut (si de multe ori cu patos, de fariseii moderni)), ci a unui fel de viata si mai ales de religiozitate, plina de apucaturi dospite si umflate, dar cu tot mai putina faina hranitoare (cuvant macinat, inteles).
Repetitiile muzicale, formatiile si corurile, (neintalnite in tot Noul Testament) au in ele multa drojdie, hrana si mediu bun pentru capetenia vazduhului, dar omul cel nou n-are mai nimic, nici acolo, nici de-acolo.
Scolile teologice produc, ca la fabrica, „batrani” artificiali, necrescuti(de multe ori, din pacate, nenascuti) care sunt jalnici maestrii ai drojdiei, virtuosi ai nimicului, regizori ai vicleniei si rautatii.
De drojdie si de dospeli se ocupa cei care nu traiesc sub imperiul urgentei („mijlocul sa va fie incins si facliile aprinse”), cei care au timp de pierdut, care nu fug cu postava subsuoara, cei care nu rascumpara timpul si nu-i cunosc valoarea.
Dospirea poate avea legatura si cu numarul in care ne adunam. Nu stiu prin ce artificiu de inselaciune, crestinii au ajuns sa creada ca daca se aduna intr-un numar mare, umflat, e mai bine decat intr-un numar mic. Ca multi e bine, putini e rau. Personal, cred ca numarul optim pentru o partasie este doi sau trei. Fiecare cu harul sau(specialitatea, slujba sa) lucreaza la zidirea celuilalt.
La doctor, preferam sa se ocupe „personal” de trupul nostru.
La scoala, platim copiilor nostri meditatori care se ocupa de unu-doi.
La mecanic, ne place chiar ca doi-trei sa se ocupe de masina noastra.
Proiectul casei il discutam atent cu mai multi arhitecti….etc.
Numai sufletul nostru, nebuni ce suntem, il ducem in locuri in care unul se ocupa de o suta, locuri in care lipseste legatura frateasca, in care se face tratament superficial, „la comun”, in care lipseste acea dedicare in interesul fata de starea celuilalt, acea implicare in nevoile fratelui meu „fiindca suntem madulare unii altora”. Eu vad lipsa „legaturii fratesti” reale si ca baza a intalnirilor noastre, cea mai mare catastrofa care i se poate intampla omului nou.
De aceea am scris si aceste randuri, pentru a fi multumiti cu El, cu simplitatea si curatia Lui, ca sa devenim astfel roditori in omul launtric (sa rodim dragoste, bucurie, pace….. si celelalte haruri) si astfel Tatal sa fie Glorificat(Ioan 15:8: „Daca aduceti mult rod, prin aceasta Tatal Meu va fi proslavit”(glorificat)).
Glorificarea harului lui Dumnezeu prin rodire trebuie sa ne fie scopul restului de traire a noastra in carne, nu mantuirea noastra sau a altora(acesta este unul din mijloace), daca nu vedem aceasta, ne-am ratat tinta credintei.
„El ne-a randuit mai dinainte…..spre lauda slavei harului sau” Efeseni 1:6, la fel si in v 12 si v 14.
Vestea Bună 