Calea lui Ieroboam

A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul,” este un text pe care îl găsim des asociat cu descrierea multor împărați răi din Israel.

Ce vrea să ne învețe Domnul prin Ieroboam? Prin calea lui!

Noul Testament ne vorbește și despre o apostazie(lepădare de credință) care trebuia să vină după zilele apostolilor, de apariția mai multor anticriști(anticristul era un tip de om) și de îndepărtarea majorității de credință. Apostolii au profețit clar în Noul Testament despre această îndepărtare de credință.
Însă detaliile acestui proces de lepădare, felul în care se desfășoară astăzi sub ochii noștri îl vedem profețit în chip simbolic în viața și calea lui Ieroboam.
În primul rând Ieroboam era slugă, nu fiu.  Slujea, nu moștenea. Prin testamentul cel Nou, noi am devenit moștenitori prin înfiere.
Ierusalimul a fost încă de Moise profețit ca fiind locul destinat jertfei și închinării. Locul acela  era important. Numai acolo. Era absolut interzis în altă parte.
Ieroboam și-a făcut o închinare după capul lui. Motivul ascuns: ca nu cumva mergând să se închine la Ierusalim, oamenii să fie atrași iarăși de casa lui David. Observați, erau două feluri de evrei deja: cele 10 seminții care l-au urmat pe Ieroboam(sluga deșteaptă) pe de o parte, pe de altă parte Iuda și Beniamin, împreună cu Levi, care slujeau Domnului la Ierusalim. Ieroboam a invocat distanța, un impediment omenesc , pentru a-și creea o religie cum îi place, dar de fapt cu scopul ascuns de a-i ține pe oameni departe de Ierusalim, de casa lui David. Nu i-a lăsat fără religie, a instituit preoții, preoți, sarbători, jertfe și altare. În toate aceste instituiri a călcat repetat și flagrant Cuvântul Domnului. Mai rău: a devenit un simbol, a dovedit că se poate. Mulți l-au urmat(multi îi vor urma în fărădelegile lor)! Mulți din împărații răi ai lui Israel sunt amintiți că au umblat pe calea lui Ieroboam.
Ce înseamnă aceasta?
În zilele noastre există două etape ale apropierii de Hristos.
”Cine se apropie de El trebuie să: 1)creadă că El este și 2) că răsplătește pe Cel ce-L caută.”
Prima etapă e credința din inimă, dar și dracii cred. A doua este credința în legământul cel Nou, în răsplătire, în Har, în Grația lui Cristos.
Prima etapă este cucerirea țării, a doua este cucerirea Ierusalimului și rămânerea în Ierusalim.
Toți erau evrei, dar unii erau amăgiți spre o închinare fără ascultare, fără jertfă, fără preoție aleasă, în înțeles duhovnicesc, fără cruce.
Cei din Iuda , cei rămași lângă casa lui David, în Ierusalim, erau și ei ispitiți, făceau greșeli, dar se lăudau cu Numele Domnului.
Istoria semințiilor răzvrătite prin amăgirea lui Ieroboam o întâlnim  printre noi în fiecare zi.  O întâlnim în noi, în relațiile cu ”frați” și vecini. Avem egiptenii, moabiții, filistenii și israeliții noștri. Calea lui Ieroboam îndeosebi e una largă. E la modă, un adevărat bulevard al distracției religioase, promenadă a delicvenței spirituale, un Mall plin de fast-food religios și amăgire tâmpă. Regula este: fac ce place poporului, poporul stabileste regulile.
Pe vremea lui  Ezechia însă, după ducerea în robie a unei părți a lui Israel, unii din cei rămași ”s-au smerit și au venit la Ierusalim” la chemarea lui Ezechia. Majoritatea poporului însă au râs și au batjocorit și nu s-au suit la Ierusalim .  ”A fost mare veselie la Ierusalim!”
Să ne smerim fiecare din noi , să părăsim religiile Ieroboamite, inventate de imaginație, altarele dezbinării(Betel și Dan) și să ne suim la Ierusalim!
…din Cuvântul de ieri din adunare…

Anunțuri

5 Responses to Calea lui Ieroboam

  1. […] el s-a smerit, a fost jos de tot. Eu să vreau să fiu mai sus. Să fiu ca alți Cristoși. Ca alți apostoli, nespus de aleși. Ajunge ucenicului….ce gând care te umple de pace și te face să cânți […]

    Apreciază

  2. […] pe un altar necioplit. Nu-i de mirare că treceau așa de repede la închinarea la vițel, la calea lui Ieroboam. Binecuvântat nimic. Odihnitor! Acolo unde scriptura tace, noi n-avem ce face, în rânduiala […]

    Apreciază

  3. […] Egiptul și Babilonul, Edomul, Moabul și Amonul, rudele noastre de dinainte de paște sau chiar Israelul celor 10 seminții, frații noștri firești nu sunt Ierusalim, luptele lor nu ne privesc. De câte ori s-au bătut […]

    Apreciază

  4. […] Cuvântul scris, citit, auzit, crezut și aplicat fără modificări de nici un fel. Să nu urmăm calea lui Ieroboam. M-a frământat problema. E puțin scris în Biblie despre școală cu copii. Doar atât(Ef […]

    Apreciază

  5. […] vremea judecătorilor (dacă ne-am judeca singuri), vremea împăraților, ruperea împărăției(calea lui Ieroboam), dacă le înțelegem spiritual, vedem și ni se explică adevăruri imposibil de înțeles […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s