„Parca despici cu ghilotina….”

3 septembrie 2009

Asa mi s-a spus de  catre cineva, ca sunt prea dur, ca folosesc cuvintele ca o sentinta, ca si cum ar cadea o ghilotina. Era o discutie cu cineva care a citit cu grija ce am scris pe ici pe colo pe net.
Ii raspund aici in cateva versuri:

Îmi ascut Cuvântul cum se-ascute-o spadă
și-l păstrez în teaca dragostei ascuns
gata pentru luptă, nu pentru paradă
gata să despice, gata de străpuns.

Imi păzesc Cuvantul: înnoite gânduri,
arsenalul minții ordonat mi-l țin,
rafturi de cuvinte,  de idei in rânduri,
gata de alarma luptelor ce vin.

Curățesc tot  lutul vorbelor deșarte
șlefuiesc rugina felului viclean
scutur tot limbajul meu de fapte moarte
să rămana limba Noului Canaan.

De-orișicare data când lovesc văzduhul
cu-ascuțișul spadei sa despart deplin
în acel ce-asculta , sufletul si duhul
paiele si graul, mierea de venin.

Limpezesc cuvântul, cum îmi spăl paharul
mai intâi lăuntrul să-l păstrez curat,
gata sa primească, nou si proaspăt Harul
spre a fi spre alții iarăși revărsat!


%d blogeri au apreciat: