Contradicții aparente(2): ”de mult trebuia să fiți învățători!”/”să nu fiți mulți învățători!”

16 octombrie 2012

În general când apar astfel de texte în discuții, se nasc controverse în care fiecare parte apasă pe un anume înțeles.

Avem aici: Evrei 5:12 ”În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători…
și Iacov 3:1 ”Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători,”
Cum să înțelegem? Într-un loc, unora le scrie că trebuiau să fie învățători, altora în alt loc să nu fie mulți.

La Evrei e vorba de creșterea duhovnicească, starea de ”învățător” fiind sinonimă cu capacitatea de a învăța pe altul. De a învăța pe Cristos.
Copilul mic nu se poate hrăni singur, este hrănit.
Copilul mai mare se poate hrăni singur, dar nu poate hrăni pe altul.
Cineva matur se poate și hrăni pe el, dar poate și hrăni pe alții.
În creșterea noastră ajungem să ne maturizm și să devenim capabili să învățăm pe alții, nu numai pe cei ce înțeleg, cei cât de cât maturi(care cer și întreabă), ci și bebeluși care vor lapte. Cu ei e mai greu.

Aceasta e imaginea din Evrei. Aici termenul de învățător desemnează capacitatea cuiva de a învăța pe alții ca fiind o măsură a maturizării acestuia. Se cere ca fiecare creștin să devină învățător în sensul de fi matur și destoinic pentru a da hrană spirituală altora.

La Iacov e vorba despre dovedirea credinței. Unii, plini de ambiții doreau să-și dovedească credința prin vorbe, să devină învățători, (dar probabil ai legii), ca cei despre care spune Pavel lui Timotei: ”Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. 1 Timotei 1:7
Credința trebuie unită (și dovedită) cu fapta, apoi cu cunoștința. Iacov scrie despre limbă și despre înfrânarea ei, apoi acuză pe cei ce sunt purtați de duhul de gâlceavă. Încheie apoi așa: ”Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blîndeţa înţelepciunii!” deci nu printr-o gură slobodă. Cred că acesta este sensul din Iacov, învățător ca un fel de ”rabbi” fără frâu între buze.

Comparând cele două locuri înțelegem că toți ar trebui să creștem spre măsura de a fi capabili să ne învățăm(sfătuim, îndemnăm) unii pe alții:”În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sînt încredinţat că sînteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sînteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.” Romani 15:14, dar că nu ar mai trebui să fim învățători de lege acuzatoare.
La Iacov scrie să nu fim muți învățători în sensul arătării credinței. Credința nu poate fi arătată prin limbă ascuțită și controverse, ci prin fapte. Abia peste fapte vine cunoștința.
Ne ajută și imaginea din Cortul Întâlnirii. Hainele de in subțire ale preoților(reprezentând faptele drepte ale sfinților) erau unse cu untdelemn mirositor(mireasma cunoștinței). Aceasta e ordinea: credință, faptă, cunoștință…etc.
Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!

Vezi și restul de postări din această categorie.


%d blogeri au apreciat: