”…cei care vor să fie UNA, ei sunt tot atât de ”ilegali” pe pământ”…despre faptul că Adunarea(biserica) este UNA, dar nu este văzută și înțeleasă(cunoscută) de lume. (NM)

5 noiembrie 2012

moldoveanu

E vorba de o porțiune dintr-un interviu cu Nicolae Moldoveanu, din anul 1995, pentru Radio Vocea Evangheliei.

”Mă gândeam la trecutul ăla destul de lung, anii ăia care i-am trăit și-acuma să renunți așa de ușor și…pentru ce? Da, era înfățișată o cauză măreață: ”lucrarea”. Da’…bine, Dumnezeu n-are mai multe lucrări pe pământ decât una singură: zidirea Bisericii, nu are și alta, nu se mai face și alta. Evanghelizările care se fac se fac tot în vederea zidirii Bisericii, dar nu fiecare cu ceata lui și fiecare-și zidește, cum se-ntâmplă și astăzi: se-ntrec în zidirea clădirilor. Câte clădiri mărețe se fac, adică El ne vrea ca să fim una și rugăciunea Lui a fost ascultată dar acum cei care vor să fie UNA, ei sunt tot atât de ilegali pe pământ, tot atât de…trebuie să umble…că nu sunt…nu sunt înțeleși.
Spune sfântul apostol Ioan: ”vedeți ce dragoste ne-a arătat Dumnezeu, să ne numim copiii Lui, și suntem, Lumea nu ne cunoaște.” Ori Biserica este zidită numai din copiii lui Dumnezeu pe care lumea nu-i cunoaște, deci nici Biserica nu este cunoscută în adevărata ei față.
În lume sunt recunoscute culte, religii, mii de religii, dar nu-i cunoscută Biserica, zice ”pentru că nu l-a cunoscut nici pe El”. Nici Domnul Isus n-a fost cunoscut. Evreii!..zice: ”în mijlocul vostru este Unul pe care voi nu-l cunoașteți!” spune Ioan Botezătorul. Nu că nu era cunoscut ca om, ca om era cunoscut, că zicea: ”ăsta este fiul tâmplarului, fiul Mariei, surorile și frații lui sunt printre noi, de unde are El atâta învățătură?” Adică era cunoscut într-un anumit fel dar nu era cunoscut ca trimisul lui Dumnezeu, ca Mesia, nu era cunoscut ca Cristosul, cum înțelegem noi acum. Nu era cunoscut, nu era recunoscut.
Spun lucrul acesta pentru că este un adevăr, un adevăr mare. Eu acuma am trecut prin multe lucruri, prin multe etape în viața mea, dar la fiecare am suferit, am avut de suferit, fie din partea securității, fie din partea unor ”frați”.”


Obștea mea cea risipită

4 august 2012

Citesc profeții mici.
La Țefania 3 m-am oprit cu gândul ca trenul în gară și n-am mai plecat.
Prea bine seamănă Țefania 3:9-10 cu Ioan 11:52.

Comparați:
” Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând. Dincolo de rîurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mîncare închinătorii mei, obştea Mea cea risipită.”

cu 

 ”Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.

E atât de asemănător încât m-a făcut să cred că în Evanghelia după Ioan este un citat compus din Țefania. Cel puțin ideile sunt aceleași.

Dar de ce să fie risipiți copiii lui Dumnezeu?
De ce să fie împrăștiată obștea Lui?

E mai bine așa! Așa a rânduit Dumnezeu. Poate ca să nu se îngâmfe, să nu fie asemănare cu ”împărații” și împărățiile neamurilor.
Dacă Adunarea este un TRUP al cărui Cap este în cer, are puțină importanță cât de laolaltă sau de împrăștiați geografic sunt cei legați prin Duhul de Cap.

Împrăștiați fizic dar UN SINGUR GÂND! Cum se poate acest lucru?

Se poate atunci când acest singur gând este GÂNDUL LUI CRISTOS. ”Noi însă avem gândul lui Cristos”.
Care este acel gând?

Gândul crucii, Cuvântul crucii, slăbiciunea lui Dumnezeu.

Și risipirea face parte tot din slăbiciunea lui Dumnezeu.
De multe ori se găsește mai multă unitate între frați grozav de risipiți geografic, decât între oamenii adunați într-o catedrală dezbinată de ambiții și pretenții nerăstignite ale omului vechi.

În Roma creștinii se adunau prin multe case dar acest lucru nu era un impediment pentru a fi un singur gând.
Se ajunge la un singur gând, la Gândul lui Cristos prin pocăință, judecare de sine și părtășie în amănuntele unei legături frățești, cel mai bine între doi sau trei, nu prin participarea în număr mare la întruniri pline de fast într-o sală unde nu dai socoteală nimănui și nici nu poți sluji nimănui.

Un singur gând nu înseamnă gândul unuia sau altuia, ci Gândul lui Cristos: ” Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.” Filipeni 2:5-8

Slavă lui Dumnezeu că sunt zadarnice strădaniile oamenilor de a făuri unități cu alte gânduri decât gândul Lui.
Cuvântul crucii(gândul lui Cristos) însă este ”puterea lui Dumnezeu”.
Unitate nu se poate făuri decât în acest gând.
Detaliind: unitate nu poate fi fără dezbrăcarea de sine însuși a fiecăruia care o dorește. Orice ridicare a capului a omului vechi din unul sau altul va lucra la stricarea nu la zidirea unității în același gând.

Darurile de mâncare aduse de dincolo de râurile Etiopiei arată locul Unității: altarul de aramă, simbol al jertfei lui Cristos, simbol al Cuvântului crucii.
Cei de pe calea lui Ieroboam au considerat că e prea departe să vină la Ierusalim: distanța este argumentul ziditorilor de idoli, ai constructorilor de unități(uniuni) idolatre de ieri și dintotdeauna. Și totuși, chiar dacă Betelul și Danul erau prea departe de Sion, Țefania arată că Etiopia nu e, slavă Domnului pentru risipirea Lui.

Cred că sunt ziditoare aceste îndemnuri mai ales pentru cei ce privesc mirați cum crapă altare vechi, altare la care părinții lor și împărații părinților lor ardeau tămâie.


%d blogeri au apreciat: