Spunând Adevărul în Dragoste. Pilda fructelor.

10 ianuarie 2014

Al 12-lea verset din Biblie spune așa: ”Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.” În fiecare fruct este sămânță: mar Mâncând rodul, pulpa fructului, ajungi la sămânță. Rodul este o pildă pentru ”Roada Duhului”, pentru acele virtuți care cresc în cei ce urmăresc creșterea chipului lui Cristos în ei. ”Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţea,…” Prima este trecută dragostea.   Ca o asemănare a acestei pilde și ca o învățătură este să ”spunem Adevărul în dragoste” Efeseni 4:15 Adevărul să stea în Dragoste, adică mărturisirea lui Cristos în faptele noastre drepte, așa cum stă sămânța în fruct sau altfel zis:” tot ce facem să facem în Numele Domnului Isus!” De obicei noi mâncăm fructul și aruncăm cotorul. Tot așa oamenilor le place de credincioși că sunt iubitori, cinstiți, blânzi, dar când ajung la Cuvânt…îi aruncă. Dar Dumnezeu așa a făcut în lecția Lui: semințe în mijlocul pulpei zemoase și aromate ca să înțelegem că Cel ce ne-a dat Duhul și lucrează în noi Roada Duhului a pus în mijlocul acestei roade mărturia Cuvântului Lui. Să nu fim numai cei care arătăm roada și nu avem sâmbure(Cuvânt), chiar dacă majoritatea sâmburilor sunt aruncați. Există totuși un fruct pe care marea înțelepciune a Lui Dumnezeu ni l-a lăsat ca Învățătură ca fiind singurul care se găsea în tunica Marelui Preot: rodia. rodie Dacă alte fructe au 5-6 sâmburi, ca lămâile, portocalele, …sau 10-12 ca merele, perele,… la rodie este aproape imposibil să alegi roada de sămânță, sunt sute de semințe într-un fruct și aproape ești obligat să le mănânci dacă nu vrei să pierzi aroma rodului ce le înconjoară. Pe lângă culoarea roșie ce ne duce cu gândul la  ”stropirea sângelui”, pe lângă numărul mare de semințe (”Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi”), așezarea rodiei ca simbol pe tunica Marelui Preot ne învață despre felul mărturisirii noastre, ”fapte (tunica, hainele simbol al faptelor) făcute cu blândețea (roada Duhului) înțelepciunii”…și adaug, având în ele belșug de Adevăr(sămânța Cuvântului lui Cristos). S-ar putea crede că rodiile de pe tunică, făcute din fire sub formă de ciucure (rodia are formă de ciucure legat la vârf) aveau rolul doar să nu se atingă clopoțeii între ei și eventual să amortizeze zgomotul, simbolismele însă sunt multiple și tot ce se potrivește revelației generale a Cristosului-Cuvânt întrupat și învățat prin pildele Lui, lucrează la zidirea noastră. Ce rol are Dragostea dacă nu să țină de culcuș(cuib) Adevărului? Ce folos de Adevărul care nu lucrează în Dragoste? Când mai mâncați fructe gândiți-vă nu doar la vitamine, calorii și fibrele din ele, ci mai degrabă la tâlcul dulceții, aromei, gustului din ele și a înțelesului sâmburilor ce merg la coș. Deocamdată tot din belșugul lui Dumnezeu ne hrănim, nu există fabrică de mere, nici intreprindere de produs rodii, doar grădini mângâiate de soarele și ploile Domnului. Tot la fel nu există fabrică de Dragoste, nici atelier de Adevăr, doar sămânță(Cuvânt), pământ(inimă) și grădină(Adunare) pentru ele. Mărit să fie Domnul!


Când mărăcinele va produce struguri…din nou despre înșelătoria teologiei deciziei

14 august 2012

Am mai scris demult despre teologia deciziei.

O eroare de gândire strecurată sub o formă coafată ca să pară înțelepciune.
Ideea sugerată este că ”momentul deciziei” înseamnă totul, până la el n-are rost să faci nimic.
Domnul ”să lucreze la inima lui” spun și se roagă mulți părinți pentru copiii lor.

Gândul este că la un moment dat în viață, la auzirea unui mesaj, la ascultarea unei predici sau a clasicei și deja ”industrializatei” chemări, răspunsul omului va declanșa transformarea lui Dumnezeu. Mă tem că respectivele ”veniri în față” sunt pentru foarte mulți un teatru ieftin, teatru de a cărui regie sunt vinovați mai întâi actorii(”ipocriții”) ce-l susțin (hypocrites(actor)=fariseu).

Unde e eroarea? Eroarea constă în profesionalizarea învățării, reducerea spațiului și a timpului învățării, înlocuirea părinților ca învățători cu străini.

Spațiul este redus de la pretutindeni la clădirea ”sfântă” și timpul este redus de la totdeauna la ora duminicală sau respectiv ora cu copii.
Chiar și cei ce predau învățătura au fost înlocuiți: nu părinții, ci învățătorii de școală duminicală la copii sau mai târziu, la maturitate, nu toți(unii pe alții) ci clericii cu școli speciale doar.

Este metodologia sigură pentru cultura mărăcinilor. Gândurile sunt lăsate de izbeliște, părinții care trebuie să-și învețe copii nu se mai învață nici pe ei, nu cresc la starea de a putea să învețe pe alții și toată învățătura este lăsată pe seama ”profesioniștilor” amvoanelor. Iar astfel de locuri aducătoare de câștig din evlavie numai învățătură ziditoare și curată nu mai dau.
Gândurile s-au stricat de la simplitatea lui Cristos!

Se pune mult accent însă și greutate pe momentul deciziei care pare că la mulți produce o oarecare transformare.
De multe ori acest moment al deciziei este mai mult un eveniment emoțional decât rațional, cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și judecarea în Lumina Lui lipsind des.
Dar pământul minții este pregătit de primirea seminței numai printr-o muncă prealabilă de săpare și fărămițare printr-o disciplină a învățării în pildele creației și apoi în pildele Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt este Sămânța a cărei încolțire va aduce roadele neprihănirii.
Fără Cuvânt la ce se referă termenul de credință?
Fără Cuvânt ce va încolți? Ce va fi udat?
Fără Cuvânt ce va crește?
Fără Cuvânt ce va rodi?


Copac sau pom? Pilda lui Iotam.

3 septembrie 2009

 

(După Judecatori cap. 9)

Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa…” Luca 22:25-26a
„Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Christos, şi voi toţi sunteţi fraţi.

Copacii din pădure s-au pornit
odată să-și aleag-un împărat.
Măslinul fu întâiul ce-a primit
propunerea „distinsului” lor sfat:

„-Împărățește peste noi măsline
fii rege peste-ai munților copaci,
vom fi supușii tăi la rău și bine
si ce vei vrea, putea-vei să ne faci!”

„-Să-mi las eu untdelemnul meu și rodul
vestit pe-ntregul cercului pământ,
ce-mbucură și satură norodul?…..
….nu merg pentru copaci să mă frământ?”

„Smochinului i-a spus apoi pădurea:
-„smochine, vino rege sa îmi fii,
să stai tot singuratic e aiurea,
mai bine e-ntre arbori, ca-n pustii.”

„-Să-mi las eu rodul meu, a mea dulceață
și câmpul cu cicoare și cu maci?
Nu sunt nebun, nu am decât o viață,
nu merg să mă frământ pentru copaci!”

Spre viță s-a-ndreptat apoi soborul:
„-Hai viță Tu și fii-ne împărat!”
Supus îți va fi ție-ntreg poporul
pădurilor cu arbori de tăiat.”

„-Să-mi las eu mustul meu? Să-mi las ciorchinii
ce-mi cresc  fără să sap și să alerg,
din mângâierea humei și-a luminii…?
….să mă frământ pentru copaci? nu merg!”

Doar spinul arogant și plin de sine
țepos, înfumurat și vorbăreț
a zis:”-Un împarat să fiu, prea bine,
dar numai dacă cedrul cel semeț

și toți ceilalți copaci, să vin-or vrea
să stea la adăpost la umbra mea!
De nu, un foc să ias-acum din spin
pădurea să o mistuie deplin!”

–––––––––––––––––––

Tâlc:
Eu înțeleg din pilda lui Iotam
ca nu-s copac, ci pom,
sau doar un ram
părtaș făcut grăsimii din măslin
și nu mai sunt condus de-un „rege-spin”.

Ca pom cu rod, eu am un Grădinar,
ca viță, un Viticultor ceresc,
doar arborii pădurii fără Har
la umbra spinilor se-adăpostesc.

De-aceea nu mă-ngrijorez deloc
că n-am un împărat de mărăcini,
din „spinii-regi”, nu iese decât foc,
eu am un „Rege-Domn” peste grădini.

(din cuvântul de duminică din adunare)


%d blogeri au apreciat: