Pizma – roada darwinismului, concursul, concurența. (1.)

27 ianuarie 2011

Desigur pizma nu a apărut în secolul 19, odată cu Darwin, ci imediat după căderea în păcat.
Dar Darwin a construit zidurile acestei cetăți, adică a îmbrăcat un păcat cu o filosofie care să-l justifice, l-a înconjurat cu o întăritură de argumente justificative. Din exterior nu se mai vede păcatul protejat, ci foarte frumoasele ziduri îndreptățitoare.
”Noi răsturnăm izvodirile minții”(întăriturile-fortificațiile)” spune apostolul.
Azi vreau să scriu despre pizmă. Să răstorn niște ziduri, sau cel puțin să strig la ele.
Ideea acestei postări mi-a venit după ce am vizionat un alt ”concurs creștin”: Festivalul micilor predicatori”.

Mi-am amintit de multe concursuri de coruri și fanfare, de orchestre, etc. din biserici și apoi am  meditat la cât de mult a fost impregnată cu darwinism metoda didactică, școala și de fapt mintea omului modern.
De ce spun că de darwinism?
În darwinism, în această minciună a evoluției speciilor, singura explicație a unei eventuale mutații genetice este ”lupta pentru supremația celui mai tare”.
Concluzia care derivă de aici este că deviza ”Omoară-l pe cel slab, bate-l, distruge-l, bate-l” este justificată și necesară.
Păcatului grozav al pizmei care mănâncă ca un cancer sufletele care-l cuibăresc  i s-a construit o cetățuie de justificări ”onorabile”.
I se spune ”concurență”, se organizează „concursuri”, se premiază câștigători, se ornează podiumuri.
Cel mai mult în școli.
În comerț e și mai grav.
Cine e cel mai mare, cel mai bun, primul?
Ceilalți să moară, de ce mai există?
S-a furișat în ”bisericile” permeabile ca un gaz mortal.
Răspunsul lui Dumnezeu este că ”domnul a împărțit pământul fiilor oamenilor”. Mai ales timpurile, înțelepciunea și împrejurările, deși oamenii văd cel mai adesea sănătatea, banii și averea.
Toate sunt împărțite de El pentru a-și  desfășura minunatele lui planuri, de fapt Planul Veșnic.
”Am mai văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia.” Ecl 4:4
Ce bine că nu ”orice Har”.
Dragostea ”nu pizmuiește” . Ce bucurie! Acolo unde este pizmă sigur e vorba de efort uman, de transpirație, de surse, energii și foloase pământești.
” Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti,…”, ”cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești”.

Darwinismul, prin filosofia concurenței a îmbrăcat doar păcatul pizmei într-o formă asimilabilă, acceptabilă.
Perpetuând mentalitatea concurențială protejăm păcatul care aceasta îl acoperă: pizma sub toate formele ei.

Calea Domnului este ”complementaritatea”, ceea ce-ți lipsește ție, am eu și de ce am eu nevoie mă ajuți tu.
Dumnezeu a creat trupul în așa fel încât ca ”mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.”

 


%d blogeri au apreciat: