Mai întâi hoț, pe urmă trădător…despre ”păstorii plătiți”

25 iunie 2014

1.Citim despre Iuda că era ”casierul” celor 12+1.
Iuda ”era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.”(Ioan 12:6)
Mirul vărsat de Maria pe picioarele lui Isus a fost convertit imediat în gând de ”contabilul” Iuda în suma exactă de bani.
Se pare că în timpul acelor 3 ani, Iuda își formase un obicei din a fura din pungă.
Domnul Isus a tăcut tot acest timp.

2.Ideea trădării, a vânzării a încolțit treptat în mintea hoțului vechi.
Mai întâi Satana își pusese în mintea lui Iuda gândul lui, gândul să-l vândă pe Isus.
3 ani de hoție au uzat conștiința, omul s-a obișnuit cu păcatul.
(Este un Iuda în fiecare din noi din acest punct de vedere. Scăpările morale permise treptat prin filtrul conștiinței devin obiceiuri și lărgesc găurile sitei.)
În timpul cinei deja: ”diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să-L vîndă”.
Deci gândul mai ucigaș decât hoția al diavolului era deja în mintea lui Iuda și avea deja acest gând al trădării chiar când Isus îi spăla picioarele.

3. Satan a intrat în Iuda atunci când a primit bucățica de pâine la frângerea pâinii: ”Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. ” Ioan 13:27
Oare nu la acest lucru se referă apostolul când zice că: ”…cine mănâncă şi bea[+] îşi mănâncă şi îşi bea judecata[−] (Vina sau motivul condamnării), dacă nu deosebeşte trupul[+].” GBV ? 1 Corinteni 11:29
De aceea suntem îndemnați: ”Să se cerceteze[−] Sau „Să se încerce“ dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.” 1 Corinteni 11:28

4. Deci vedem că Iuda a fost mai întâi multă vreme hoț, apoi a intrat gândul satanei în el(gândul trădării) și apoi a intrat satana însuși la frângerea pâinii și a vândut pe Isus.
(Unora li se deschid ochii, alții sunt umpluți cu Satana la frângerea pâinii, aceasta este judecata, repartizarea.)

5. Oare nu este în zilele noastre, sub ochii noștri la fel?
Cine au fost trădătorii adunărilor și ai fraților buni în anii comunismului?
Oare nu cei care erau hoți mai înainte, oare nu păstorii plătiți?
Oare nu cei care predicau pe bani?
Oare nu cei care au făcut din evanghelie o meserie și din evlavie un izvor de câștig?

6. În Ioan 10, în Pilda cu Păstorul cel  Bun găsim mai multe feluri de personaje:
-oile din staul(ul Iudaismului)
-alte oi, din alte staule (națiuni, neamuri)
-hoți
-tâlhari
-străinul
-portarul
-Păstorul cel Bun
-păstorul plătit
-lupul
Ca lupul să poată să le răpească și să le împrăștie e necesar ca oile să fie ”păzite” de un păstor plătit. Păstorul plătit va fugi de primul lup.
Pilda nu este întâmplător lăsată în Noul Testament, Domnul a zis-o pentru noi, cei amestecați într-o confuzie de caractere, pentru a deosebi păstorul plătit de CEL BUN, pentru a nu fi victime lupului.
Nu ar trebui să se mire cei ce se văd împrăștiați și trădați atât timp cât nu cunosc glasul Păstorului cel Bun, cât timp se lasă conduși de păstori plătiți și nu-i deranjează la conștiință acest lucru.

7.Așa cum la Iuda mai întâi a fost gândul hoției și apoi gândul vânzării, tot așa astăzi în creștinism, ”oile” supuse unui păstor plătit sunt abandonate primului lup ce vine.
Tu cui te supui?
A cui oaie ești?
Lasă conștiința ta să macine aceste frământări, să se încălzească la acest foc și să ceară dreptatea(neprihănirea) arătată prin Cel Bun, care-și dă viața pentru oi.
Iar acestă viață este în Cuvântul Lui.

8.Păstorii plătiți sunt cei ce urăsc Sionul, nu iubesc  pe Păstorul cel Bun (care slujește cu lepădare de sine), nici pe cei ce au duhul Păstorului cel Bun, (care nu au făcut din evlavie un izvor de câștig).
”Să se rușineze și să dea înapoi toți cei ce urăsc Sionul. Să fie ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte de a fi smulsă.” Psalmul 129:5-6
Păstorii plătiți sunt slujbașii clericali din creștinismul instituționalizat din jurul nostru și împreună cu ei toți cei implicați în industrii religioase (obiecte, temple, muzică) sunt cu toții păstori plătiți, al căror unic și central interes sunt banii. Lor nu le pasă de oi.
Următorul pas este să lase oile în seama lupilor de care bietele oi se cred apărate de către cei plătiți.
Câtă naivitate la oi!
Pe vremea comunismului și după, până astăzi, lupii în piele de oaie ai înfiltraților au împânzit turmele, cu știrea și aprobarea tacită a păstorilor plătiți.
Ce bine ar fi fost dacă cei plătiți  le-ar fi spus oilor cât sunt ele de urmărite!
Dar lor nu le-a păsat și nu le pasă de oi.
Dragul meu, privește în turmă, privește în jurul tău! Pe cine socotești păstor, din ce trăiește acela?
Are curajul să mustre, apelează la conștiință?
Slujba lui este pentru oi sau pentru el?

9. Adaug un citat din meditațiile lui Hamilton Smith la Evanghelia după Ioan:

Cel plătit poate și el, într-o oarecare măsură să slujească oilor, dar o face pentru plată și de aceea, în cele din urmă, motivația sa este el însuși, nu oile. Prin urmare, atunci când vine lupul, în loc să-și dea viața pentru oi, el se gândește doar la propria sa siguranță și fuge. Celui plătit ”nu-i pasă de oi”. Din nefericire, în cea mai mare parte, creștinătatea și-a părăsit Bunul Păstor și și-a pus lideri plătiți, care au făcut negustorie cu slujba Domnului. Nu este de mirare că lupul a făcut ravagii împrăștiind oile.
Este util să reținem cele trei imagini folosite de Domnul pentru a prezenta trei caractere diferite ale răului prin care turma va fi asuprită: hoțul, cel plătit și lupul.
”Hoțul” reprezintă orice persoană sau sistem fals care-i jefuiesc pe oameni de adevăr, introducând ceea ce este fatal pentru creștinătate, distrugând astfel sufletul. […]
”Cel plătit” nu introduce în mod necesar ceva care este distructiv pentru creștinism, ci mai degrabă, principiul fals al slujirii pentru bani, făcând negustorie pe seama oilor. Prin urmare, ușa este larg deschisă acelei clase a cărei primă motivație este eul și nu oile, astfel că în fața dificultăților aceștia fug, gândindu-se doar la propria lor siguranță și la propriul lor confort. ei părăsesc oile chiar în momentul în care acestea au cea mai mare nevoie de îngrijire. Să veghem ca atunci când se ridică dificultăți în mijlocul poporului lui Dumnezeu, să nu fim dintre aceia care lucrează pe principiul celor plătiți, gândindu-se doar la siguranța proprie și la un drum lejer, abandonond oile când vine pericolul sau când apar greutățile.
”Lupul” îi simbolizează pe aceia care, ascunzându-se sub pretenții false, intră în turmă și împrăștie oile.”
Hamilton Smith, Evanghelia după Ioan, GBV 2013, pag 127-128

10. Vindecarea acestei stări constă în ieșirea de sub înșelătoarea protecție a păstorului plătit (marinar de vreme bună) și ascultarea numai de Păstorul care-și dă viața pentru oi. Se cere o atentă analiză de sine a fiecăruia, a poziției lui spirituale, într-o stare de tăcere a sufletului pentru distingerea clară a glasului Bunului Păstor.

Un alt citat tot din aceeași carte:

”Cei cărora le-a fost adresată această pildă nu au înțeles nimic din ea. Așa a fost cu marea masă a iudaismului corupt și tot așa stau lucrurile în privința numărului și mai mare al acelora care formează creștinătatea coruptă. A-L urma pe Cristos în locul de afară al lepădării este un lucru de neimaginat și imposibil de împlinit pentru omul natural. Chiar și în cazul unor creștini adevărați, prețul care trebuie plătit este socotit prea mare.” pag 124-125

Mărit să fie Domnul!

 

 

 


Se angajează ”forță de muncă” în biserică

14 ianuarie 2012

sursa: http://www.adevarul.ro/locale/alba_iulia/Mures-Agentia-Ocupare-Fortei-Munca_0_626937531.html

Pentru cine cunoaște și crede Cuvântul și Voia lui Dumnezeu acest anunț este tragic.
Teoretic, Taina lui Cristos, Adunarea este supusă unei autorități de altă natură, una pământească, nu cerească. Practic eu sunt ferm convins că cei ce au dat acest anunț n-au nici cel mai mic habar despre administrarea acestei taine, deci tragicul e mai mic.

 

Pentru cine cunoaște legea statului anunțul nu este straniu deloc. Orice post vacant trebuie anunțat la AOFM, se dau amenzi pentru abateri.

Ar trebui să fie un semnal alipirea acestor concepte. Din moment ce nimeni nu se sinchisește, se pare că tuturor li se pare normal ca o biserică, exact ca orice firmă să-și caute angajați, să-i plătească și să-și facă treaba.

AVERTIZARE

Dacă faci parte din acea biserică din Ocna Mureș sau dintr-o astfel de ”biserică” și vezi  abaterea de la Cuvânt, cred că ar trebui să-ți reconsideri locul și chemarea. Babilonul religios nu poate fi vindecat. E timpul să desțelenești un ogor nou, fără să fi angajat prin AOFM și fără pungă sau traistă.


%d blogeri au apreciat: