Nu-s prea multe cântări!

6 decembrie 2009

A spus cel care a compus peste 8000. Pe langă cântări a scris mult mai multe meditaţii. Personal cred ca meditaţiile au o încărcătură duhovnicească şi un mesaj mult mai adănc decât cântările. Citește restul acestei intrări »


De ce atata risipa? – o explicatie la postarea intregii carti: Cantarile Betaniei.

7 noiembrie 2008

Scrisoare de recomandatie
2 Cor 3:1

In revista „Betania” (nr 12, 1937) am dat cateva lamuriri asupra ratiunii de-a fi publicate aceste cantari.
Ar trebui un intreg program manifest ( ca al lui V. Hugo) ca sa indrept privirile asupra unor fagasuri doar pornite aici. Cu toata truda noastra imensa, am renuntat la o multime de proecte nerealizate, nu numai din lipsuri banesti. (Prov 25:11)
Cei intelegatori vor aprecia lucrarea de fata ca savarsita cu incalculabile jertfe….totusi, ce departe de ce-am dorit sa fie! (2 Kr 2, 5-9 Iov 11, 6;38,33 Ecl 9,10;12,11 Ir 48,10…) Cele vreo 500 de trimiteri la Sf Scriptura si atatea notite fac unele cantece sa fie si pentru invatatura destul de concentrata Ps 47,7; 49, 4-52…1 Co 14,15
Coperta simbolizeaza mai bine ceea ce incerc sa recomand aici. Motivul decorativ national e ca reflex al fulgilor de zapada printre cari pluteste titlul acelui cuib de intimitate unde se retragea MAESTRUL „Casei cantecilor” caci asa se traduce cuvantul Betania.
Bijuteriile neintrecute imprastiate din „comorile zapezii” (Iov 38,22) de o maestrie si varietate cum numai arta naturii le poate izvodi, sunt de comparat cu orice se aseamana cu „parfumul de mare pret” turnat in Betania.
Si despre acestea pot unii sa spuna:”La ce bun atata risipa?” La suflarea ta prea apropiata se transforma repede in apa noastra cea de toate zilele. Poti sa le calci in picioare, poti sa te scuturi de ele, fara sa le banuiesti finetea, totusi nu-s trimise in zadar. Sunt o invitatie a Cerului. te fac sa doresti sa fii si tu Acolo de unde aceste „iluzii” instelate fulguesc spre noi cu solia ca exista o lume ideala.
Vs. V. Moisescu, 1938 Mai 28


Cantarile Betaniei, pag 76-99

2 noiembrie 2008

Citește restul acestei intrări »


Cantarile Betaniei, pag 50-75

1 noiembrie 2008

  Citește restul acestei intrări »


Arestarea (portiune din cartea-marturie: „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

31 octombrie 2008

Sotia era deja de doua zile sub stare dc arest la domiciliu, din seara zilci de 16 decembrie, cand au fost arestati ceilalti frati si eu inca nu stiam nimic. Era strajuita de catc doi securisti care se schimbau tot la opt ore, iar cei ce veneau in inspectie dintre superiorii lor o intrebau mereu:

Dar daca ar sti sotul tau ca noi il asteptam acasa ca sa-1 arestam, ar mai veni acasa, sau s-ar ascunde? Sotia le raspimdea eu marc siguranta si calm:

-Daca ar sti asta, mai mult s-ar grabi!

-Esti sigura de asta?

-Da! Imi cunosc sotul.

-Ei, bine, pana la proba contrara te credem.

La gara din Deva, urc in trenul accelerat si, spre surpriza mea, am locul in compartimentul in care erau trei frati si prieteni din Arad, carc se intorccau cu calabalacurile lor de la Seminarul din Bucuresti, pentru vacanta de Craciun. Acestia erau vl ordinca varstei: Cocian Martian, lnovan Dumitru si lonel Truta. Bucuria a fost mare  si  aveam multe de impartasit laolalta, asa ca drumul de 160 km ni s-a parut foarte scurt si timpul parca a zburat.

La coborarca din tren, Mitrut Inovan a luat-o spre Gradiste, iar pentru ceilalti doi si pentru mine am fost fericit sa iau un taximetru. Mergeam toti cam in aceeasi directie. Dupa ce i-am condus pe ei pana acasa, i-am spus soferului sa intoarca spre casa mea. In drumul spre casa, 1-am intrebat pe sofer daca stie ceva despre doinnul Ginga Ioan, care era dispecer la taximetre. Sofcrul, dupa cateva momente de tacere si ezitarc, cu o voce mai grava imi spune: “Domnule, drept sa-ti spun, despre Ginga loan, de doua zile nu se mai stie nimic…”. indata mi-am dat seama ca fratii mei au fost arestati si ca voi fi luat si eu la sosirea mea acasa. Nu mi-a fost deloc frica si nici emotii speciale nu am avut, eram pregatiti cu sotia pentru o zi ca asta, chiar de mai multi ani. Dc fapt, a fost un privilegiu special sa fii cu fratii arestati spre marturie, inaintarea Evanghcliei si triumful imparatiei lui Dumnezeu si sprc gloria Mantuitorului nostru lsus Hristos.

Ajuns in apropirea casei, indata mi-am dat seama de anumite semnc deoscbite, geamurile dinspre strada erau lumi nate, ca si cele din casa scarilor.

Usa de la strada era descuiata si la fel cea de la antreu, semn clar ca eram asteptat. Cum am deschis usa si am facut primii pasi pe trcpte, sotia imi iese in fata pe balustrada de sus si imi spune: “Pace, tatiti !”, cum imi ziceau copilasii. “Sunt bine si linistita!” Citește restul acestei intrări »


Cantarile Betaniei, pag 1-13

25 octombrie 2008

Coperta vechii carti de cantari a adunarii de la Arad: Cantarile Betaniei


Prima pagina…

Citește restul acestei intrări »


NORI GREI DE PERSECUTII LA ORIZONT (continuare din cartea:”Istoria unui rob al lui Hristos”)

24 octombrie 2008

     Activitatea si influenta Adunarii din strada Oituz 27 nu putea fi acceptata si tolerata de regim. In vremea acelor ani, Domnul ne-a binecuvantat in adunare cu mai multi vizitatori scumpi, frati in credinta, printre care au fost: fratele Pocsi Gusti, om al credintei cu multe experiente cu Dumnezeu si o infatisare a Cuvantului cu mult farmec. Era pe jumatate evreu, crescut un timp la Budapesta. Provenea dintre crestinii dupa Evanghelie din Oradea. Era bine cunoscut in tara. Apoi, fratele Szilagy Alexandru, preot reformat la Pancota, judetul Arad, condamnat si el mai tarziu la 20 de ani munca silnica.

Dansul facea parte dintre “BETANISTI”, nume dat in urma unei lucrari de trezire spirituala in cadrul Bisericii Reformate, unei mari grupari de frati maghiari.Pentru ca autoritatile comuniste sa poata supraveghea si controla activitatea in launtrul adunarii noastre, i-au trimis in fiecare duminica pe doi frati agenti ai lor, Nica Neta si Ciobanu Ioan. Ei nu participau la Cuvant, ci doar asistau sa vada cum se desfasoara lucrarea din adunare si cine sunt cei ce activeaza. Noi eram convinsi ca ei sunt trimisi de autoritatile comuniste, dar pe noi nu ne deranja atata vreme cat stateau linistiti. Ei au fost dovediti dincolo de orice indoiala ca au fost colaboratori ai regimului.

Comunistii nu s-au multumit doar cu atat, ci au cautat sa recruteze informatori chiar din efectivul de membri ai adunarii. Primul care fusese luat si supus metodelor de intimidare pentru a accepta colaborarea a fost chiar fratele Rosianu, gazda adunarii. Dansul a fost maestru de aviatie, acum pensionar. Era un barbat masiv, inalt si chiar obez. Experienta lui a fost socanta, nu si-a putut-o ascunde si le-a marturisit unora dintre noi ce anume s-a intamplat cu el. Socul a fost atat de puternic asupra lui, incat curand dupa aceea a plecat la Domnul. Citește restul acestei intrări »


INFIINTAREA ADUNARII CRESTINE DE PE STRADA OITUZ (portiune din cartea: „Istoria unui rob al lui Hristos”, viata fratelui Mia Iovin.)

23 octombrie 2008

O parte dintre cei dati afara din adunarile baptiste au inceput sa se stranga prin case, asemenea primilor crestini. De altfel, casatoria noastra a avut la baza gandul acesta, ca locuinta noastra sa fie o Betanie, care sa gazduiasca Adunarea lui Dumnezeu si sa fie o reduta impotriva lucrarilor satanice. Multumim lui Dumnezeu ca asa a si fost din primele zile de dupa casatorie. Casa ne-a fost mereu plina de frati si surori, dornici de partasie in Cuvantul lui Dumnezeu. Familia H. si-a construit o casa cu etaj, la parter fiind instalata familia gazda, la etaj o locuinta mai mica, o singura camera, bucatarie mica, un antreuas si o si mai mica camera de alimente. Familia propietarului o fi gandit cand ne-au inchiriat-o noua ca nu o sa aiba probleme cu noi si o sa duca un trai linistit. Dar nu avea sa fie asa… Primul dar al lui Dumneziu in familie, la 7 iunie 1951, a fost un baietel voinic, caruia i-am pus numele original din limba ebraica, anume: Michael. Nu era obisnuit la romani un asa nume, dar noi am avut o motivatie. Era perioada cand ofensiva comunista a regimului instalat se dadea pe mai multe fronturi si in special asupra credintei in Dumnezeul Cel Adevarat si in Isus Hristos, Fiul Lui.

In acea vreme aveam o colega la birou, venita de prin Basarabia, infocata activista de partid, pe care o chema Sulumete Leontina. Ea facea mult tapaj pe chestiuni de politica muncitoreasca si nu isi gasea astamparul nicidecum. Prindea orice prilej sa se dea in vant si sa se faca auzita. Tocmai in acea vreme nascuse si ea un fiu, caruia a tinut neaparat sa ii puna numele “Ilici”, care era numele marelui dascal comunist Lenin. Era mandra de numele dat feciorului ei. Auzind toate acestea, mie mi s-a intaratat duhul si am spus ca noi trebuie sa-i dam un nume fiului nostru care sa fie o riposta comunismului ateu! Semnificatia numelui “Mi-cha-el” in limba romana isti: “CINE ESTE CA DUMNEZEU?!” Mai este cineva ca Dumnezeul nostru?? Nu este nimeni altul in tot Universul. El este singurul Dumnezeu adevarat si Isus Hristos, Mantuitorul nostru. Stiam ca multi ne vor intreba cum de ne-am gandit sa punem un astfel de nume copilului, care nu suna a fi romanesc. In cazul acesta aveam prilejuri de marturie a Numelui Dumnezeului nostru. Ilici a murit, pe cand Dumnezeul nostru a ramas si este viu in vecii vecilor. Isus Hristos, Domnul nostru, a inviat, cu moartea pe moarte calcand, ca sa le dea viata prin inviere tuturor celor ce au crezut in El! Marit sa fii Domnul! Chiar si sub asa forme subtile se dadea lupta in vremea aceea intre lumina si intuneric, intre Adevar si minciuna, intre filosofia materialista atee si credinta crestina. Celui de-al doilea fiu al nostru, nascut doi ani mai tarziu, i-am pus numele Cristian, deci “cristin”, nu ateu, cu semnificatia “al lui Hristos”. Celui de-al treilea fiu i-am pus numele Gratian, adica un fiu al harului lui Dumnezeu.
Cateva familii ne strangeam cu regularitate prin casele noastre si  o data pe saptamana, duminica seara, frangeam painea pentru “Cina Domnului”. Bucuria era mare, si Cuvantul era viu si plin de putere. Strangerile laolalta nu au putut fi tinute neobservate, deoarece securitatea a reusit sa-si asigure colaboratori dintre credinciosi, dar nici noi nu am cautat neaparat sa ne ascundem.Securitatea, prin uneltele lor, au elaborat o strategie, ca totusi  sa  ne poata tine sub control pe cei dati afara din cult sau in cazul nostru, la “Sega”, “retrasi”,in mod preventiv. Astfel, a fost convocata intr-o seara prin anul 1952 o sedinta, la Comunitatea Baptista, a comitetului de conducere al Comunitatii, prezidata de pastorul presedinte. La aceasta sedinta a fost invitat din partea celor exclusi fratele Dumitru Sida, un om binecuvantat al lui Dumnezeu, foarte activ in lucrarea lui Dumnezeu de trezire printre cei tineri.

In cadrul discutiilor purtate i-a fost oferita fratelui Sida o casa propietate a Cultului, aflata in zona cartierului Gradiste, ca sa ne slujeasca pentru strangere. In marea lor “grija” si “bunavointa” fata de noi, chipurile, s-au oferit doi dintre conducatorii cu vaza sa seadune si ei cu noi, si anume: Nica Neta si C. I., amandoi membri in biserica “Speranta”. Fara sa banuiasca ceva, fratele Mitru Sida a acceptat oferta lor si a venit oarecum satisfacut acasa. Fara sa stiu nimic, am sosit la ei, in a caror casa de fapt locuia si cumnatul lui, frateli Vasile Moisescu. Ne-a adus la cunostinta neasteptata veste, paruta buna, dar pentru mine a fost o stire care mi-a pus in alerta duhul meu si toata fiinta intr-o stare de totala neincredere si aversiune.  Le-am marturisit ca totul apare ca o “schema” bine ticluita de securitate, ca la momentul oportun sa fie folosita impotriva noastra si sa cadem in capcana lor… Eu m-am opus eu totul acestui plan si ei au acceptat ca bun punctul meu de vedere. Cine a mai vazut ca lupii sa le faca bine mieilor si nu, mai degraba, de petrecanie? Planul securitatii a esuat din fasa, dar ei nu se vor lasa batuti atat de usor si vor incerca noi metode. Cine a mai vazut dragoste intre lup si  miel??? Intotdeauna lupul acuza pi bietul miel ca-i tulbura apele, desi mielul era in albia paraului in aval fata de lup….

Am continuat sa ne strangem cum puteam, dar semnele ca securitatea era pe urmele noastre s-au inmultit. Frica a inceput sa-i convinga pe unii sa o lase mai moale, ba chiar sa se lasi la fund, adica sa nu mai participe la strangerile laolalta. Mai tarziu, am inteles ca unul dintre frati a fost luat la securitate si presat sa-1 faca. informator. Pe parcurs au fost luati si altii… duminica dimineata, strangerea frateasca pentru inchinare si cult am avut-o in cartierul Micalaca Noua, la fratele Mot Simion. Eram stransi in jur de vreo cincisprezece frati si surori. Unul dintre frati ne-a adus la cunostinta ca suntem urmariti de securitate si s-ar putea sa urmeze persecutii, chiar arestari si condamnari la ani grei de inchisoare… S-a pus intrebarea atunci: “Ce e de facut? Mergem inainte, oricare ar fi riscurile, pana la moarte? Ori sa ne vedem de treaba, frecare cum crede de cuviinta?” La aceasta intrebare fiecare a trebuit sa dea raspuns personal. Cu o singura exceptie, toti au spus: “Mergem inainte si ne strangem la Cuvant si la rugaciune, orice s-ar intampla!” Acel unul a spus: Pe mine ma lasati la o parte! Si lasat a fost… Presiunile din familie cat si din cult au avut asupra lui un rol hotarator. I s-a pus inainte perspectiva mergerii la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti, pentru a se dedica slujbei de pastor si a nu se izola de masa de credinciosi baptisti. A fi ramas de partea celor exclusi din cult insemna a se expune la persecutii, chiar inchisoare si fara viitor. Apostolul Pavel, in 2 Timotei 4:9, pomeneste pe Dima, care i-a fost colaborator in lucrare, dar din dragoste pentru lumea de acum 1-a parasit si si-a urmat drumul lui spre Tesalonic… in cazul acesta, acest “unul” avea sa aiba un drum de ascendenta religioasa, dar nu spirituala, pe cand alegerea mea, de partea Domnului si a fratilor persecutati, avea sa mearga spre sacrificiu total fata de lume. La strangerile noastre pentru Cuvant si partasie nu mai venea, dar pentru o vreme ne mai vizita in familie. Am discutat de mai multe ori despre alternativa aleasa de el si alternativa riscurilor totale de partea noastra. Intr-o buna zi, ne spune sotiei si mie asa: “Si daca buna zi, in viitorul ce ne sta in fata, drumul vostru se va adeveri ca cel bun, dupa voia lui Dumnezeu, si nu al meu, voi fi indeajuns de mandru sa nu recunosc si sa va dau satisfactie!” Dar Dumnezeu 1-a smereit si, dupa zeci de ani, a recunoscut si a marturisit.

Pericolul celor ce ne adunam prin case de a fi arestati s-a raspandit printre frati. Era si strategia comunistilor de a raspandi frica, stiind ca prin asta pot sa paralizize lucrarea lui Dumnezeu printre cei fricosi. Unii “slabi de inger”, cum este vorba, s-au retras, si nu au mai venit la adunare, dar ceilalti am continuat. In aceasta imprejurare ne-a venit un mesaj din partea familiei Rosianu, sa venim la ei acasa, sa ne strangem pentru inchinare, deoarece ei au autorizatie din partea Cultului Crestin dupa Evanghelie, fiind credinciosi din ramura II.

Oferta a fost primita, asa ca din anii 1953-1954, ne-am adunat in casa lor, in care ne-au fost puse la dispozitie pentru adunare doua camere. Domnul a fost cu noi si ne-a dat binecuvantarea Lui. Marturia adunarii s-a raspandit si era pentru prima data cand in orasul Arad a functionat o Adunare Crestina autorizata de Cultul Crestinilor dupa Evanghelie, dar nu pentru prea multa vreme. Satan nu privea cu ochi buni lucrarea lui Dumnezeu din aceasta adunare si prin ea. Reprezentantul cultului in vremea aceea era preaiubitul frate Alecu Panaitescu, un barbat plin de credinta si indrazneala, minunat vestitor al Evangheliii, de loc din Ploiesti. El si-a pus casa I u i anumi construita ca sa adaposteasca Adunarea lui Dumnezeu in str. Cheia Nr. 18. Chiar dansul s-a deplasat la Arad, la fata locului, si ne-am bucurat mult impreuna in Cuvantul Domnului si marturia crestina. El si cunoastea foarte bine cu fratele V. Moisescu, amandoi avand antecedente bine cunoscute intre frati in lucrarea Lui Dumnezeu de pe alte meleaguri din Romania. Amandoua aceste capetenii au avut convingerea si practicarea “Cinei Domnului” sau “frangerea painii” cum este scris si in Faptele Apostolilor, adica in cadrul unei mese de seara, cum atesta si “Istoria Universala a Crestinilor”, tiparita de Biserica Ortodoxa, prin grija Patriarhiei din Bucuresti, pe care o citisem si eu, o carte foarte voluminoasa.

Pe fratele Panaitescu 1-am insotit si introdus sa vesteasca Cuvantul in doua adunari, cele mai mari din Arad: “Speranta” si “Sega”. A fost revarsata o binecuvantare deosebita peste cele doua adunari cu acele ocazii de neuitat si pentru mine. Cativa ani mai tarziu, cu aproximativ o saptamana inainte de a fi arestati mai multi frati din Arad, (in 16-18 decembrie 1958), 1-am vizitat la Ploiesti pe fratele Alecu. El mi-a impartasit mai multe experiente cu Dumnezeu, legate si de lucrarea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o lui in acele vremuri grele. El a fost un om integru si nu a acceptat compromisuri cu regimul ateu.

In mod special mi-a povestit cea mai recenta experienta a lui cu inspectorul de culte, care de fapt era reprezentantul in drept al Securitatii de Stat, ca si al altor organe ale puterii. Acestia i-au cerut sa publice in revista cultului anumite articole cu teme politico-sociale, care sa preamareasca partidul comunist. Fratele Alecu nu a acceptat cu nici un chip compromisul acesta, cum facusera deja alte culte, si a preferat sa nu apara revista. Autoritatile au considerat acest lucru ca pe un afront foarte grav si 1-au schimbat din functia de reprezentant al cultului, cu altul pe care il convinsesera pentru compromis in prealabi I.

La Ploiesti mai vizitasem si pe iubitul frate profesor Nicolae Tonoiu, la care am si gazduit, autorul tixtului cunoscutei cantari:  “Te ridici sau cobori?” Fratele N. Tonoiu ne-a vizitat la Arad, cu cativa ani mai tarziu, si am avut chiar favorul sa-1 avem chiar la actul de cununie religioasa a fiului nostru cel mai mare, Michael. Cu acea ocazie ne-a inmiresmat pe toti, cu darul cu care 1-a inzistrat Dumnezeu, de a vesti cu mult farmec si har Evanghelia Domnului Hristos. Mi-am continuat atunci drumu 1 si la Bucuresti, unde am avut partasie cu mai multi frati, dintre care pe loc de frunte era preaiubitul frate inginer Aurel Popescu cu sotia lui, doctorita Valerica Popescu. Au suferit si ei in acele zile, amandoi, zile de arest si anchete la Bucure sti…

Cartea intreaga o puteti citi sau descarca de AICI

Urmeaza: Nori negri de persecutie la orizont.


Istoria unui rob al lui Hristos (Viata fr. Mia Iovin, 500 pagini)

20 iulie 2008

Istoria unui rob al lui Cristos . pdf 

CHEMAREA LA SLUJIRE

Am absolvit Liceul Economic in primavara anului 1945, iar doua luni mai tarziu am luat si Diploma de Bacalaureat. Intoarcerea mea la Dumnezeu a avut loc un an mai tarziu, printr-o minune dumnezeiasca. Fara indoiala, a fost cea mai mare experienta a vietii mcle.

In cursul acelui an am lucrat cu tatal meu la munci agricole cum ar fi: cultura graului, porumbului, rosiilor si a pepenilor. Pe la sfarsitul verii, Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat: