„Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe” Apocalipsa 18:22
„În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului de aur, pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar.” Daniel 3:5
Babilonul era plin de orchestre. Orchestrele conduceau. Închinarea la idolul unificator era însoțită și chiar condusă de orchestre. Muzica lipsită de cuvânt a orchestrelor este o ”limbă” comună.
Șadrac, Meșac și Abed Nego le-au ignorat, nu au fost vrăjiți de măiestria orchestrației sincrone.
Și în Babilonul spiritual muzica profesionistă, perfecțiunea interpretării, încântarea melodică joacă un rol mare. Arătarea venirii Domnului va spulbera acest Babilon și sunetul care va înceta al instrumentelor este trecut în Apocalipsa, ca primul semn al căderii lui.
Babilonul cel vechi din Mesopotamia are ca și corespondent spiritual actualul Babilon religios, plin de slujire profesionistă, transpirată, repetată pană la minuțiozitate. Acest Babilon nu are nimic de-a face cu Sionul. Cântările Sionului nu pot fi cântate în Babilon. ”Noi avem un altar de la care n-au drept să mănânce cei care fac slujba în cort.” Nici harfele Sionului nu au nici o legătura cu orchestrele bine dirijate ale Babilonului. Psalmii lui David erau acompaniați de harfe sau alte instrumente, dar cuvintele erau ”master” și melodia era ”slave”. În Babilon găsim muzică dirijată la unison, dar fără cuvinte. Acolo unde muzica se cântă de dragul muzicii este Babilon, nu Sion. Acolo unde cuvintele sunt doar ca umplutură pentru delectarea urechii cu muzică este Babilon, nu Sion. În Babilon cântările Sionului nu sunt primite. Orchestrele Babilonului cântă mult mai frumos.
De fapt este ceva comun între Sion și Babilon: robii evrei și vasele templului. Robii sunt acolo nu din voia lor, iar cei ”mișcați” de Domnul vor pleca la prima slobozire. Pentru folosirea vaselor Domnului, judecata a venit imediat. Poate ești și tu un rob în Babilonul religios, dacă nu ai încă slobozenie să ieși, nu te închina la sunetul orchestrei și pune-ți harfa in salcie. Astăzi e vremea ieșirii din Babilonul religios, ca din Sodoma, ca din Egipt. Să înțelegem că trăim vremuri la fel de concrete ca Avraam sau ca Daniel.
Trăim într-o vreme când oamenilor le place să fie gâdilați în urechi cu amăgiri deșarte.. . În Adunarea lui Dumnezeu(Sion) nu este așa, în Adunarea lui Dumnezeu Domnul Isus este Cap și El nu-și dă cinstea altuia, nici chiar muzicii. În adunarea lui Dumnezeu(în Sion) nu există dirijori de cor, nu au fost rânduiți. Nici orchestre, nici fanfare. ”Daca unul dintre voi are o cantare”(nu doi, nu grămada)…ne vorbește despre zidire, despre bucuria unei cântări ale cărei cuvinte zidesc și se rețin ușor. Nici măcar cântare în comun nu găsim explicit arătată în Scriptură ca practică a bisericii primare. ”Totul să se facă spre zidire”..este norma Cuvântului.
Noi am ”fost cumpărați cu un preț”, ni se cere să nu ne facem robi oamenilor. Oamenii înrobesc pe alți oameni nu prin forță, ci prin seducție. Programele TV îi țin pe oameni țintuiți în fotoliu de dragul reclamei, ei vor cumpăra acele produse cărora le-au plătit tribut ascultându-le ambianța vrăjită în care s-a implementat reclama în mintea lor. Tot la fel seducția prin muzică instrumentală fără cuvintele Harului este periculoasă prin cuvintele fără har care se transmit, se repetă ca manelele și înlocuiesc hrana tare, hrană care nu are în ea seducție și vrajă, ci putere de hrănire și zidire prin har și Cuvânt.
Muzica profesionistă este un atribut al cărnii, nu al Duhului, talentul natural nu este Har divin, perfecțiunea intrepretării nu se coboară din moștenirea câștigată prin cruce. Să nu ne prostim pe noi înșine de dragul mulțimii sau al obiceiului, să înțelegem că nimic din ce nu se coboară din Harul adus prin jertfa Domnului Isus, nu este pentru Gloria Domnului, ci a omului.
Dacă și prin aceste semne înțelegem ce este Babilonul , să-l părăsim, să nu încercăm să-l vindecăm.
Ierusalimul să fie în inimile noastre.
Psalmul 137
Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.
În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm harfele.
Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!„ –
Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?
Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi-l, radeţi-l din temelii!„
Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stîncă! (”și stânca era Cristos”)Să cădem peste Stâncă, să ne zdrobim de Ea duhurile noastre, Domnul ne vrea cu duhul zdrobit pentru a fi făcuți una cu El.Har!
Vestea Bună 