Masura marimii unei adunari: „lucrarea fiecarei parti”.

18 aprilie 2009

„II Cor 10:14 Nu ne intindem prea mult, ca si cand n-am fi ajuns pana la voi, caci, in adevar, pana la voi am ajuns in Evanghelia lui Hristos…”
Romani 12;3;”Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi, sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia …”
Efeseni 4:7 „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. ”

     Avand in vedere scopul pentru care am fost creati noi(adj.) in Hristos, ca sa slujim de Lauda Slavei Harului Sau, consider ca marimea  unei adunari nu poate sa depaseasca capacitatea de relationare a madularelor care o compun, in asa fel incat in mod cumpatat, echilibrat, proportional cu masura de credinta a fiecaruia, toti din  adunare sa-si poate aduce slujba pentru Gloria lui Dumnezeu.
    Epistolele ne dezvaluie aceasta taina, taina Adunarii, „sa fie potrivire in trup”, echilibru, armonie intre madulare, „sa nu fie dezbinare in trup”, toti sa fie ziditi, „prin ceea ce da fiecare incheietura, isi face cresterea potrivit cu lucrarea fiecarei parti in masura ei si se zideste in dragoste.” Ef. 4:16
     In tot Noul Testament nu gasim temple si catedrale, nu aveau nevoie, nici noi nu avem. Livingurile noastre sunt din pacate mult mai mari ca inimile noastre, daca i-am putea accepta deplin si larg in inima pe atatia cati ne incap in living, daca am putea spune ca avem fiecare cel putin 15 oameni cu care suntem un Duh? Ce stare! „Adunarea din casa lui…” sau chiar mai putin:”fratii care sunt impreuna cu ei…”.
     Sa nu ne intindem prea mult, sa nu ne adunam mai multi decat cati putem a ne sluji temeinic unii pe altii. 
     Mega-churchul, worshipul, marsurile, catedralele si fastul, sunt lucruri pe care bunicii nostrii le-au lepadat cu oroare. De ce sa ne condamnam nepotii la un primitivism de tip sud-american, al unei religii de fatada, fara implicare, fara pocainta, fara Hristos, fara Har. O religie plina de actiune umana, fara credinta si fara cuvant, cel mult cu filosofii inselatoare ale unor bieti maestrii care sunt disperati in gasirea de solutii pentru a atrage oamenii in temple.

    Nu observati ce val de inselatorie perfida tese diavolul prin religia inchinarii carnale? Muzica, fast, spectacol, temple si atotputernicul:…el, clericul, persoana care face tot, fara masura darului lui Hristos, dar si fara Harul masurat. Cu diploma insa.
    Sa stai o viata inselat si condus de cineva fara autoritate data din Hristos?

     De ce insist? Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat: