Un alt fel de Betanie!

18 septembrie 2009

O Betanie care n-a murit, nu moare si nu va muri. Portile(planurile, judecatile, conspiratiile) locuintei mortilor n-o pot birui.
E starea de har in care am intrat, locurile ceresti in Hristos, inchinarea in Duh si-n adevar, Ierusalimul lui Dumnezeu. Intrati cu bucurie in Betania de Duh, nu de slova, de har, nu de truda, de bucurie, nu de obida!

AUDIO: 

Betanie scumpă, Altar fericit,

aprins de văpaia iubirii,

|: în flacăra-Ţi sfântă, pe veci s-au topit

făptura cu Domnul măririi! 😐

 

Ce taină măreaţă, ce har luminos,

în casa cea dulce s-arată,

|: căci mirul iubirii, divin şi frumos,

îşi varsă mireasma-i curată! 😐

 

Acolo odihna şi pacea trăiesc

în sfântă şi dulce-armonie,

|: lumina Cuvântului viu şi ceresc,

e taina ce dă bucurie! 😐

 

Acolo-Adevăru-şi găseşte deplin,

cămin cu adâncă primire,

|: căci numai acolo nu este străin.

– El pururi trăieşte-n iubire! 😐

 

Betanie scumpă, Altar fericit,

primeşte-mă astăzi în tine,

|: ca-n tine să ard şi să fiu mistuit,

în focul iubirii divine! 😐

 


Grabind venirea zilei lui Dumnezeu

3 noiembrie 2008

„…2 Petru 3,11: Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă
12. aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?…”

       In ce fel putem grabi venirea zilei Lui?
       Mult timp am crezut ca planul lui Dumnezeu este imuabil, pana cand am inteles ca prin Harul pe care L-am primit am fost facuti partasi FIRII DUMNEZEIESTI, (parte din natura divina) iar faptele si gandurile noastre izvorate din contopirea in Duhul reprezinta un mare procent din proiectul si executia Noii Creatii („fiecare sa ia bine seama cum zideste deasupra”).
      Intr-un anume fel imparatirea Domnului Isus in Cer si in noi, in locurile ceresti, in cei ai Lui, in Adunare, in cele ceresti, duhovnicesti, aceasta imparatire zic are ca scop nimicirea treptata a vrasmasilor Sai…”El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi aşternut picioarelor Sale (I Corinteni 15, 25)…” . Acesti vrasmasi sunt „duhurile rautatii, domniile si stapanirile din locurile ceresti…” acele autoritati ale celui rau care nu-i ataca decat in mod special pe cei chemati, pe cei ce sunt in Hristos si pe cei in care este Hristos.
       Cand Satan ne ataca pe noi, il ataca de fapt de Domnul Isus din noi. Pe Domnul il vrea nimicit, Mladita, Odrasla… Fiind chemati cu o chemare sfanta, specifica, fiecare lupta in care biruim distruge un vrasmas, asteptarea Domnului Isus fiind ca toti vrasmasii sa fie „facuti asternut al picioarelor lui”. Mania de care sunt ispitit, pofta, radacina de amaraciune sunt atacuri impotriva Domnului Isus, impotriva intregului Trup, duhuri rautacioase care trebuiesc mortificate si astfel grabim venirea zilei lui Dumnezeu. („…prin Duhul faceti sa moara faptele trupului…”) Daca in adunarea  noastra nu se va face aceasta lucrare, Domnul va acorda sfesnicul altei adunari si vrasmasii lui tot vor fi nimiciti.
      Varsta noastra spirituala este masurata prin taria dovedita in infrangerea celui rau.
        „….V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.…”
      Intarindu-ne in Har, biruind pe cel rau, vrasmasii Domnului sunt facuti asternut al picioarelor Lui, planul lui Dumnezeu se implineste si se apropie ziua lui Dumnezeu.
       „….
De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, in „ziua ceea Şi nu numai mie , ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui…”
      Maranata, VINO DOAMNE ISUSE.
(rezumat al unui mesaj din adunare)

PS.:”…Doar Har s-aduc,
       doar Har sa fiu
       doar Har sa capat si sa darui
ca planurile celui rau si-mparatia lui s-o narui.
Si toate-acestea se-mplinesc in binecuvantata stare
ce-o am cand stau si ma hranesc cu ce primesc in adunare….”
…din poezia:
Ce facem cand venim la adunare? inspirata din I Cor 14:26


%d blogeri au apreciat: