De emoție, nu cred că am dormit o oră noaptea trecută, așa că toată ziua am fost adormiți, la propriu.
Dar s-o iau pe rând. Săptămâna trecută când am vrut să iau bilete, am descoperit că am pașaportul expirat.
Dezamăgire, nu mai putem pleca pe 29, voiam să prindem liberele de 1 mai.
Dar am făcut programare la pașaport pe marți (25 aprilie) și…surpriză, vineri (28 aprilie) la 15:00 mi-a apărut pe aplicație că e la ghișeu.
Scos pașaport, cumpărat bilete (pe sâmbătă, 26 aprilie 23), check-in, bagaje, ne-a prins ora 2:00, la 4:00 ne-am trezit.
Am ieșit din Ben Gurion abia la 11:00, la timp să prindem adunarea de la Jaffa (Adunarea fraților) unde cunoșteam câțiva. Am prins o oră. Mulți străini: Filipine, Coreea, Ucraina, Belarus, Finlanda, Germania, dar totul era în ebraică, cu traducere engleză. A urmat o agapă cu lipii, humus, povești (mai mult în rusă cu mulți veniți din fosta URSS) și am plecat prin Jaffa abia după 13:30.
Surpriză, la 20 de metri de adunare era parcat autobuzul lui El Nifla Tours. Lumea e mică. Probabil erau prin Jaffa la plimbare. 
Ne-am dus și noi prin Jaffa, deși sufla vântul tare de tot.
Am plecat apoi spre Galileea. Orașul Jaffa (majoritar arab) într-un contrast puternic cu zonele evreiești din jur.
Mă prindea somnul că era pericol la condus, aproape două ore cât a ținut drumul.
A fost sabat azi, prin zonele evreiești nu vezi picior de om pe-afară.
Respectă și benzinarii sabatul.
Doar la automat puteai găsi benzină.
Și noi doream câte-o cafea…și apă.
Că pe avion nu poți lua mare lucru în bagaj, e ca în viață: trece iute și „noi zburăm”.
Celebrele Cafe-cafe din Israel erau închise de sabat.
Iar eu muream de somn. Când după Netania am virat spre Carmel, să trecem munții spre Galileea, am găsit un evreu mai puțin religios probabil, cu benzinăria deschisă. A fost drăguț și ne-a chemat înăuntru, că afară sufla vântul. 
La scurt timp, deja eram treji de la cafea, am urcat Carmelul și ne-am văzut în vârf.
Îi explicam soției cum se ascundeau prorocii Domnului în pădurea din mijlocul Carmelului, pădure din care astăzi mai există suprafețe destul de întinse.
Am coborât spre Iocneam și am mers să căutăm saitul arheologic, nu știam că nu s-a excavat încă. L-am găsit și am filmat două clipuri scurte.
Apoi, din altă poziție, am prins locul tradițional al pogorârii focului din cer de către Ilie și al condamnării prorocilor lui Baal.
Deja eram pe câmpia de lângă Meghido, valea Armaghedonului și mai aveam puțin.
Autostrăzi peste tot, cu 3 benzi pe sens majoritatea distanțelor, lângă Tel-aviv, cu 5, cu 6 benzi. 
Asta era parcă intersecția de la Iocneam.
Am ajuns la chibuțul unde suntem acum și n-am mai putut decât să mergem într-un sat arab de aici de aproape să mâncăm ceva ieftin și bun, adorm cu degetele în taste.
(Spre deosebire de acum 6 ani, aici la chibuț avem internet 5G, încarcă pozele instant.)
Chibuțul, nu mai e chibuț, dar activitate este.
Am ieșit un pic afară să mă mai răcoresc, să nu adorm, s-a oprit vântul, aici și noaptea e calduț, mâine mergem la Hațor, cred, la Iabin, împăratul Hațorului, avea care de fier. Unde am mâncat acuma seara, era o roată de fier, probabil modelul s-a păstrat peste milenii.
„Și carele să le arzi în foc„, i-a zis Domnul lui Iosua.
Nu tehnologii avansate dorește Dumnezeu, ci o dreptate avansată.
La ce foloseau niște isteți care cunoșteau fierul, produceau arme de război și supuneau milioane de oameni? La nimic. Domnul e tot cu omul zdrobit și smerit, nu cu cei îngânfați.
Chibuțul e frumos, plin de flori, pomi fructiferi, trandafiri, înecat în verdeață.
Cam acesta a fost traseul de azi:
Slăvit să fie Domnul.
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Vestea Bună 