I-Cabod…s-a dus Slava! Duhul popismului!

12 ianuarie 2010

“Cand trăgea să moară femeile de lângă ea i-au zis:Nu te teme căci ai născut un fiu! … A pus copilului numele I-CABOD, zicând: ”S-a dus slava din Israel! …” I Samuel 4:21

Postez un alt articol  al fratelui Florea Moisescu din revista Creştinul  nr.3-4/1934. E vorba despre presiunile Ministerului Cultelor de atunci asupra Adunărilor Frăţeşti de a accepta controlul statului, autorizarea pastorilor, organizarea ierarhică şi alte lucruri lumeşti, străine de Duhul lui Dumnezeu. Concluziile fratelui Florea  sunt deosebit de actuale.  Articolul are 10 pagini din care am copiat doar 4, cele de la urma. Toată selectia aici.
Citate:

Citate:
” Adunări creştine bogate ? În ce ? In dorinţa, în stăruinţa de a face ca Binele să crească, să se întindă, să biruiască ? Bogate în dragoste de adevăr şi în dorinţa de a face numai voia Domnului ?  De-a atârna numai de El, singurul nostru Cap ? Bogate în dorinţa sinceră de a păstra neştirbită, neatinsă, autoritatea Domnului, a Duhului Sfânt şi a Scripturei ? Sau poate voiesc cumva să se îmbogăţească cu prietenia lumii (iacob 4, 4); cu ceremonii, cu obiceiuri şi „servicii dumnezeeşti” după tipic, cu comunităţi, cu preşedinţi, cu secretari şi secretari……. generali (buni de păpat gologani!);  cu botezători şi cu frângători de pâine, etc. ? Sau voim să începem să ne îmbogăţim cu „predicatori” în frac, în redingotă, frezaţi, parfumaţi, jobenaţi, înmănuşaţi şi cu colţul batiscioarei dibaciu scos afară din buzunar, în dreptul inimei şi de o pocăinţă îndoielnică ? cu de aceia cari îşi pun frumos numele, in reviste, dedesubtul articolelor altora sau pe coperte de cărţi scrise de alţii ? sau cu câţiva fraţi — cu 1-2-3-4-5 — cari numai ei să aibă voie „oficial* dela stăpânirea lumească (având „ţidula* la buzunar) ca să umble, unul prin toate Adunările din ţară, altul prin 10—20 de Adunări, iar alţii numai prin 2—3, când Dumnezeu voieşte ca toti cei chemaţi şi doritori să lucreze pentru El, să facă lucrul acesta, fie că lumea le dă tuturor libertate, fie că trebue la nevoie să sufere cu toţii (căci ce morală creştină şi dragoste frăţească în Isus Hristos poate fi aceea,ca cu „ţidula stăpânirii lumeşti in buzunar, să umblu slobod pretutindeni prin Adunările din ţară, sau până la hotarul cutărui judeţ, sau numai în satul meu, iar fratele meu în Isus Hristos — tot la fel chemat de Domnul în lucrul Său, ca şi mine, sau poate chiar mai mult — să putrezească în închisoare sau să fie bătut şi purtat pe drumuri de jandarmi, fiindcă el n’are..*… ţidulă (autorizaţie n.n.) de la lumea care a răstignit pe Domnul Isus ?).

Judece cetitorul!….”

„Să mergem noi oare pe calea Laodiceii, fraţi şi surori? Să căutăm noi oare o astfel de îmbogăţire? In Iad cu ea!”

Binele descreşte, iar Răul creşte. Ori unde pătrunde duhul popismului în nişte Adunări creştine, interesele Domnului rămân pe al doilea plan, pentrucă omul ajunge să se aibă în vedere mai întâi pe el, pielea lui, existenţa lui, slava lui.”

„şi noi voim acelaş lucru: libertate, libertate deplină, însă nu libertate plătită cu ceva de care nu avem noi dreptul să ne atingem—fiindcă acel ceva nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu — lucru care dacă l-am face, ar duce la moarte duhovnicească Adunările, făcându-le de atunci să atârne de oameni şi să deschidă calea „pastoratului” oficial, spre popia de sub care am ieşit din clipa când ne-am dat Domnului Isus.”
„Autorităţile lumeşti ne pot porunci în  lucrurile cetăţeneşti, însă n’au niciun interes şi niciun drept ca sa se amestece în lucrul lui Dumnezeu, acolo unde numai voia Lui trebui s’o facem, unde numai Cuvântul Său trebue să-l ascultăm. Dacă vom fi veghietori în acestea, vom fi fericiţi în umbletul nostru şi Adunările vor fi ferite de o grabnică decădere datorită duhului Laodiceii, care ne şopteşte: „Primiţi aceste condiţiuni! De ce să fiţi voi împiedicaţi, căci iată sufletele se pierd!”. Ah, glasul şarpelui! El, ştie bine că în chipul acesta n’am avea nici binecuvântarea Domnului, şi Adunările ar primi o lovitură de moarte; pe când altfel, oricum, tot vom putea merge unde vrem — (numai să vrem )—pentru a câştiga Domnului suflete pierdute, iar Adunările ar rămânea neatinse de otrava lui ucigătoare.

Domnul Isus ne-a chemat la cruce, iar nu la slava deşartă predicată astăzi….”

Toată selecţia aici!


Cantarile Betaniei, pag 100-129

5 noiembrie 2008

pag-100-101
pag-102-103 Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat: