Poezia ”Puiul” de Costache Ioanid, în lectura autorului (de pe o casetă audio veche)

28 noiembrie 2013

https://vimeo.com/80502438


”Porumbițe albe ca zăpada”…înțelesul unei poezii

6 aprilie 2013

Pentru Costache Ioanid ”porumbițele albe” erau poeziile lui, care zburau copiate de mână din adunare în adunare dintr-un capăt în altul al țării, erau recitate, învățate pe de rost, ascultate și ”mângâiau hulubărește” sufletele ascultătoare. Nu a fost în intenția lui să adune un volum de poezii, ci să împrăștie ”porumbițele” în zbor ”gingaș, luminos și înțelept”. Însăși compunerea poeziei, alcătuirea cuvintelor în formă rimată, n-o vedea ca venind de la el, ci ca o poposire de moment: ” …v-am strâns o clipă lângă piept”. Inspirația n-o vedea altceva decât ”…harul ciugulit din rai…”
Smerenia l-a făcut să nu se semneze și prigoana l-a ajutat să rămână ascuns, așa că aproape nici unul din noi n-am știut zeci de ani cine a scris ”Tâlharul” sau ”Nu tăia din cruce” sau atâtea și atâtea cântări.

porumbite

 

 

 

 

 

 

 

Porumbiţe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriţi arcada
cu ghirlănzi de raze şi ninsori.

Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaş, luminos şi înţelept,
v-am cuprins făptura sclipitoare
şi v-am strâns o clipă lângă piept.

Dar curând, voi oaspeţi de departe,
stol de flăcări şi de primăveri,
am lăsat ca vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.

Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâiaţi-l voi hulubăreşte,
cu tot harul ciugulit în Rai!

Şi făcând pe urmă cale-ntoarsă,
stol de pace alb şi marmoreu,
duceţi, lângă lacrima cea ştearsă,
ramuri de măslin lui Dumnezeu…

Slăvit să fie Domnul!


Din ce ”cult” a făcut parte Costache Ioanid?

29 decembrie 2012

Din niciunul.
Ca și Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei românești sau Nicolae Moldoveanu, sau Vasilică Moisescu sau alții.
Visky Ferenc a spus despre unii dintre colegii lui de închisoare: ”Ei nu făceau parte din nici o sectă”.

Desigur a nu face parte dintr-o sectă nu este o virtute purificatoare care te scapă de orice altă robie sau te îndreptățește.
Mulți fac parte din secta celor ce nu fac parte în altceva decât în secta propriei îndreptățiri, stând în ea ca într-o carapace  de broască țestoasă.
A te feri însă de a fi prins în menghina unei apartenențe restrictive e poate doar un semn distinctiv al unei bune vederi și al unei maturități de dorit pentru oricine vrea să fie și eficient în lucrul Celui ce l-a chemat.

Ieri am citit (fugitiv) o carte: Biografia lui Costache Ioanid, editura Dalia, Timișoara, S-D Cătană.
Autoarea dă dovadă de echidistanță și obiectivitate față de un subiect sensibil: apartenența religioasă.
Mai puternic decât un blazon medieval sau un brand comercial modern, apartenența religioasă rămâne un subiect aprins: Ce ești? Unde mergi la Biserică? Unde ești membru? etc.

Că e un subiect dureros și actual o știu bine ce-i ce nu poartă aceste semne. Chiar dacă Alianțe și asociații par a acoperi cu bunăvoință diferențele religioase, oamenii dau dovadă de mai multă îngăduință față de unul dintr-o partidă bine-definită decât față de unul ce nu face parte din ”nimic”. Cum s-ar zice: mai bine să știm ce boală ai decât să te dai sănătos.

Citez în continuare o scrisoare pe care Cristian Ioanide, fiul lui Costache Ioanid director la revista Romanian Times din Portland USA a trimis-o autoarei cărții de mai sus.

Creștinismul său l-a condus la cel mai pur idealism. Or, idealiștii resping cu grație, dar și cu hotărâre, atât etichetele, cât și galoanele. Nu le sunt de trebuință, pur și simplu, ci mai degrabă îi stânjenesc.
Aduceți-vă aminte de catrenul din ”Lumânărele” care justifică crezul idealistului:

”Să fii rob, dar să fii fiu.
Să fii mort, dar să fii viu.
Să fii prinț și să nu fii.
Să fii sfânt, dar să nu știi.”

Mie mi-ar fi trebuit câteva sute de ani ca să ajung la această superbă înțelepciune și înc-o sută ca s-o torn în această poetică condensată.
Acest gen de ”crez” l-a făcut pe tatăl meu să iubească Biserica Invizibilă (așa cum o numesc teologiile protestante), singura universală și indivizibilă, mai mult decât orice altă biserică din lume. Și ei, și numai ei, a acceptat să-i fie membru.
Pe de altă parte, apartenența la Biserica Invizibilă i-a creat posibilitatea de a se adresa întregului popor român în cea mai pură manieră paulină. Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m-am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe ceice sînt supt Lege; cu ceice sînt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.  Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” Cristian Ioanide

Ca o ironie, asemenea lui Eminovici, și Ioanid are probabil puțin ”sânge” românesc. Biografia fratelui Ioanid arată că a avut tată cu origini aromâne(născut în Pentihadia, Macedonia, în familia tatălui se vorbea și greaca).  Mama, născută Ecaterina Hadgi-Mahdesian avea origini armene(vorbea și armeana). Dar limbile sunt nu de mult și sunt un blestem, sau urmarea unui păcat, Duhul lui Dumnezeu este din veșnicie.
Poeziile creștine care redau învățătura curată sunt darul lui Dumnezeu pentru vorbitorii acelei limbi.


Dar ca mine Domnul are…milioane!

29 iulie 2009

La primul „Festival de Muzica Crestina” de dupa revolutie care s-a tinut in 1992 in Campingul Faget din Cluj, prezentatorul si-a batut joc de cantarea:”Milioane, milioane!” M-a durut tare, a mai largit un pic bresa care mi se casca catre crestinismul comercial, institutionalizat, negustorizat, vandabilizat. Cantarea e semnata discret: versuri CI, muzica NM. La vremea cand acele cantari au fost scrise, doi oameni fara functii, fara pretentii, dar cu Har. Au lucrat cu Harul lor si ceea ce au lasat a adus multa roada. Ce-am canta noi acuma?
Iata o poza din acele vremuri, e probabil din anii 6o, poate imediat dupa eliberarea din inchisoare (1964), fratele Costache Ioanid si fratele Niculita Moldoveanu in casa fratelui Niculita din Sibiu.:

ioanidmoldoveanu


%d blogeri au apreciat: