Prin dogmatism se comite o anumită violentare și înfricoșare a minții (Comenius)

10 ianuarie 2013

Citat din Comenius, Pampaedia, 1977, pag 87

”S-a arătat de fapt în altă parte că scena divină (lumea, mintea și Sfânta Scriptură) este plină de lumină. Întrucât lumina operelor Domnului luminează toate, iar lumina Cuvântului divin luminează pe toți, oare atunci de ce totul nu s-ar putea prezenta clar fiecărei înțelegeri omenești și pe înțeles, chiar și fără rigiditatea filozofică.
Dar ce este rigiditatea filozofică? Să comunici lucrurile prin sentințe rigide. Ce înseamnă pe înțeles? Înseamnă să comunici lucrurile prin sugestii, persuasiune și încurajări; pe scurt, mai degrabă prin colocviu decât prin monolog, nu dogmatic, ci protreptic. Căci prin dogmatism se comite o anumită violentare și înfricoșare  a minții. Modul protreptic trezește lumina înăscută, ca să devină flacără. ….”


Pampaedia

14 martie 2012

E titlul unei cărți scrise de Comenius.
”Pampaedia” s-ar putea traduce: Educația Universală.

Asta citesc acum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E o carte captivantă. Istoria ei deasemenea. ”Mult timp nu s-a știut nimic de acest manuscris, fiind considerat pierdut.
Abia în 1935, prof. Dmitrij Tschizewskij îl descoperă în arhiva Bibliotecii principale a casei de orfani Francke din Halle. Astfel că aproape trei secole această valoroasă operă a rămas necunoscută cititorilor. Abia în 1966….” citat din prefața ediției românești Ed didactică și Pedagogică, 1977.
Cum a fost primită cartea de credincioșii români în anul 1977?
Citez din scrisoarea interceptată de securitate a unui student din Cluj către unul din Iași, 1977:

” XXXXX din Cluj-Napoca a afirmat către YYYYY din Iaşi str. D…..:
…..Nu de mult a fost pe la mine cineva din Ploieşti, care a fost pe la Iaşi; acolo a dat peste o carte „Pampaedia” de Comenius; a venit, mi-a spus de ea şi imediat am mers la cea mai mare librărie din Cluj şi prin intervenţii am pus mâna pe ultimele două bucăţi, e o carte care mă mir cum a apărut şi culmea ce editură o editează? Răspunsul e în Rom 8:28. ….”
Și eu mă mir! Cartea e plină de citate biblice, parcă-l citesc pe Wachman Nee.

A fost bună și securitatea la ceva, a înregistrat impresii și mărturii autentice.
Rom 8:28 (”…toate lucrurile lucrează împreună”) a notat securistul din scrisoarea lui Dorel și așa este. Ascunsă timp de 300 de ani, găsită în 1935 a fost netipărită din cauza hitlerismului apoi a comunismului căzut peste estul Germaniei. A venit 1989, internetul și …vremea Pampaediei.
Căutați cartea, este pe la anticariate online și pe okazii.ro.

Citat din Pampaedia:

”De fapt, Sfînta Scriptură ne arată că însăşi evlavia se poate învăţa (ea nu se transmite omului imediat şi în mod mira­culos de către Dumnezeu, ci pe calea obişnuită a instruirii). Altfel, Dumnezeu nu l-ar fi lăudat pe Avram că în casa sa a cultivat evlavia (Geneza, 18, 19), şi n-ar fi prescris de atîtea ori părinţilor să-şi crească copiii în disciplină şi întru învăţătura lui Dumnezeu (5. Moise, 6.20; Efeseni, 6, 4 şi în alte locuri) Şi atunci, de ce nu ar putea fi învăţată evlavia? Pentru aceasta există:
1. Exemple: mai întîi să ne gîndim la exemplul însuşi al lui Dumnezeu care zice: „Să fiţi sfinţi, că eu..,” etc. — şi al Fiului său Isus Hristos, care a devenit om ca să-i poată învăţa pe oa­meni prin exemple neîntrerupte (cum trebuie să se comporte, în fiecare caz), în al doilea rînd, exemple de adevărată evlavie sînt îngerii, de la care există pentru aceasta atîtea pilde (în ce fel ei îl slujesc pe Dumnezeu, încît să învăţăm să-i imităm) şi, în sfîrşit, toţi oamenii sfinţi ai Vechiului şi Noului Testament, ca şi steluţele de pe cerul spiritual al Bisericii, care (după însuşi soarele drep­tăţii) radiază o lumină plăcută.”

 

 


Învinși cu armele noastre

27 februarie 2012

Am terminat de citit Didactica Magna. Fiica mea a scos-o de la bibliotecă și de câteva zile tot citesc.
Prima carte citită cu ochelari.
De mai bine de un an îmi lăcrimau ochii la citit, mi se formase chiar un reflex, deschideam cartea și lăcrimam.
Îmi iubesc ochelarii, paginile sunt mai mari, mai clare, mai luminoase, cei ce-i aveți știți, ce-i ce nu-i aveți e bine să știți.

Mi-a lăsat un gust dulce-amărui.

Dulce pentru că am mai văzut odată că ”toți se trag din Sion”, chiar Babilonul și Egiptul.
Fratele Comenius este incontestabil părintele educației moderne.
Până la el nu exista educație metodică generală, doar încercări locale și amatoricești de școală.
Fratele Comenius a fost primul care a văzut necesitatea unui învățământ general organizat de stat.
Înainte de moartea lui(1670) a apucat să organizeze învățământul general în Suedia, Olanda și Anglia. După metoda lui s-a organizat învățământul în toată lumea, chiar și în țările catolice, ortodoxe, islamice sau păgâne.
Școlile așa cum le vedem astăzi sunt așa doar după Comenius, (anii 1592-1670).
Împărțirea pe ore, pe clase, metoda unică pe țară, predarea în limba maternă, orele, vacanțele, manualele unice pe țară, predarea concomitentă a aceluiași material didactic, tec. toate acestea n-au fost până la Comenius. Ni se par atât de naturale.
Fratele Comenius a fost un fiu al reformei, partea mai prigonită: Frații Boemi.

Urmași ai lui Hus, frații Boemi au rămas până astăzi continuatorii(cel puțin nominali) ai  liniei de părtășie a vechilor frați valdenzi, catari, albingenzi și paulicieni din evul-mediu. Nu are rost să căutăm o identitate sau puritate doctrinară. Poate punctul comun al înțelegerii și purtării suferinței dă rost mărturiei lor și închide gura dușmanilor lor.
Hus, Comenius, Zinzendorf și Wesley ar fi suficient să fie amintiți ca o încurajare pentru cei intimidați de numărul mic și pentru o alungare a oricărui gând de teamă față de lipsa mulțimii.
Nu o dată a fost alungat Comenius din casa lui, cărțile i-au fost arse cu fast de armata catolică biruitoare, dar acest lucru nu l-a descurajat deloc, deloc.

Iată un citat din Didactica Magna, despre nevoia de a pune Sfânta Scriptură pe primul loc în educația tinerilor:
”Din Capitolul XXIV Metode de inoculare a pietății,
20. De aceea, Sf. Scriptură să fie alfa  şi omega tuturor şcolilor creştine. Ceea ce spune Hyperius  că un teolog se  naşte în Sf. Scriptură, vedem că o dezvoltă şi mai mult apostolul Petru cînd zice: „copiii lui  Dumnezeu au fost născuţi a doua oară nu din  sămînţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă,  prin cuvîntul lui Dumnezeu cel viu şi care rămîne  in veac” (I Petru 1, 23). De aceea, în şcolile creştine această carte divină trebuie să fie preferată înaintea tuturor celorlalte cărţi, pentru ca astfel, după. exemplul lui Timotei, „de  mic copil să cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciune spre mîntuire”(2 Timotei  3, 15), „fiind hrănit cu cuvintele credinţei” (1 Timotei 4, 6). Frumos s-a exprimat la timpul său, asupra acestui lucru, Erasm în Paruclesis sau Îndemnarea la studiul filozofiei, cînd a spus: „Sf. Scriptură se potriveşte tuturor; ea se apleacă asupra celor mai mici şi se potriveşte modului lor de înţelegere, nutrindui ca laptele, îngrijindu-i, sprijinindu şi făcînd  totul pînă ce cresc în Jîristos. Dar aşa cum nu se dezice la cei mici, ea se confirmă într-un chip minunat la cei mari: pentru cei mici e mică, pentru cei mari, peste măsură de mare. Nici o etate, nici un sex, nici o situaţie şi nici o stare nu este înlăturată de ea. Nici soarele însuşi nu e în aceeaşi măsură comun şi tuturor deschis, ca învăţătura lui Hrislos. Ea nu îndepărtează pe nimeni, afară numai dacă cineva se înstrăinează de ea” etc. Şi continuă: „De ar fi tradusă în limbile tuturor popoarelor, ca să poată fi citită şi cunoscută tiu numai de scoţieni şi irlandezi, ci şi de turci şi saracen! S-ar putea ca mulţi să rîdă de aceasta, dar unii vor fi cîşligaţi. Ce bine ar fi  dacă plugarul ar cînta din ea în urma plugului,  ţesătorul la războiul său, iar călătorul şi-ar  uşura greul drumului cu istorioarele ei. Toate  convorbirile creştinilor să nu  izvorască decât din ea. Căci aşa sîntem, cum sînt discuțiile noastre zilnice! Fiecare să înţeleagă din ea ceea ce poate şi să exprime ceea ce poate.

Cine, a rămas în urmă să nu invidieze pe cel din faţa lui, iar cel din faţă să nu dispreţuiască pe cel ce-i urmează, ci sa-l încurajeze. De ce să limităm ocupaţia comună numai la cîţiva? Și către sfîrşit, conchide „.„Noi toţi care la botez am depus un jurămînt pe cuvintele lui Hristos” (dacă într-adevăr am jurat din inimă), „trebuie, de îndată ce e posibil, încă din braţele părinţilor noştri şi din mîngîierile dădacelor, să fim  introduşi in învăţătura lui Hristos. Căci prinde
rădăcini mai adinci şi mai solide ceea ce recipientul gol al spiritului a primit mai intii.
Numele lui Hristos să fie primul gungurit al  copilului, iar prin evangheliile sale să fie  cultivată prima copilărie şi aş dori ca despre el  astfel să se povestească, încît copiii să prindă drag de el din frageda vîrstă. Şi să rămînâ la  aceste studii pînă ce printr-o creştere liniştită ajung să se maturizeze ca bărbaţi desăvîrşiţi în Hristos, Fericiţi acei pe care-i apucă moartea în miilocul acestor studii! Aşadar, să căutăm aceste studii din tot sufletul nostru, să ne îndeletnicim cu ele, să le iubim şi, în sfîrşit, să murim cu ele şi chiar să ne transformăm in ele, pentru că studiile trec în
moravuri” etc. ” Acelaşi Erasm arată în Compendiul său de teologie: „După părerea mea n-ar fi nici o greşeală dacă scrierile sfinte s-ar învăţa pe dinafară, chiar fără să le fi priceput, după cum zice Sf. Augustin.
Aşadar, şcolile creştine să nu răsune de Plaut, Terentius, Ovidiu sau Aristotel, ci de Moise, David şi Hristos. Să se caute însă mijloace şi căi cum s-ar putea prezenta tinerimii creştine Biblia întocmai ca un abecedar al tinerimii consacrat lui
Dumnezeu (căci toți copiii creştini sînt sfinţiţi, 1. Corint. 7, 14). Căci după cum orice vorbire constă din sunete şi silabe, tot aşa întreaga construcţie a religiei şi pietăţii este clădită pe elementele Sf, ‘Scripturi,

Didactica Magna, Ioan Amos Comenius, editura Didactică și Pedagogică, București 1970, pag 115-116

Citirea cărții mi-a lăsat și un gust amărui.

Mă gândeam tot mai dureros în timp ce citeam că după această metodă am fost eu și voi învățați evoluționismul și minciunile geologice. 
Și biologia darwinistă s-a învățat tot cu metodele lui Comenius.
Iar din școlile unde tronează uneltele(METODELE)  fratelui Comenius a fost scoasă afară tocmai Sfânta Scriptură: ”alfa  şi omega tuturor şcolilor creştine”.
Am mai scris aici despre Scoala părintească: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/10/22/scoala-parinteasca/
A scris și Comenius despre datoria părinților. Are cartea: Școala maternă. Aici în engleză: http://core.roehampton.ac.uk/digital/froarc/comsch/

Mai multe cărți online de Comenius: http://onlinebooks.library.upenn.edu/webbin/book/lookupname?key=Comenius%2C%20Johann%20Amos%2C%201592-1670

Gustul amărui vine de la senzația de înșelare, de furt, cartea Didactica Magna a fost scrisă ca proiect pentru a zidi școli creștine și s-au zidit cu acest proiect milioane de școli păgâne, anticreștine, ateiste.
În același timp se întinde ca o molimă lipsa totală de ducație în familiile ”creștine”, transformarea Adunărilor în Biserici, a Bisericilor în Cluburi Muzicale și hrănirea oamenilor cu o iluzie  a unui misticism de genul: ”lucră-Domnu’ !” asemănător credinței că prin rugăciune mărăcinii vor începe să producă struguri.


Fratele Comenius despre nevoia educației

22 ianuarie 2012

Ceea ce postez mai jos este un citat din Didactica Magna, cartea după care s-a croit educația din școlile zilelor noastre. Aparținând de ”Frații Moravi” una din ramurile reformei, fratele Comenius a avut o viziune înaltă, o vedere de sus a lucrurilor, ceea ce se vede și din rezultatul ”muncii sufletului lui”: cartea lui: ”Didactica Magna” a devenit Biblia educației.
Ce păcat însă că roadele ei au devenit unelte pentru propășirea răului, căci inclusiv educația atee și evoluționistă din școli s-a predat tot după principii trasate de Comenius.
Vederea cea bună a creat unelte care s-au furat ușor, iar țelurile pentru care aceste unelte au fost create au fost deturnate de la scopul creatorului lor.
O observație: atât Biserica Moravă cât și cea reformată a fost una a urbei, a comunității, nu a ”rămășiței” a celor scoși, a eklesiei. De aceea învățăturile lui Comenius au o țintă cuprinzând toată comunitatea. Țintă vastă, rezultate slabe. Deși rezultatele din punct de vedere al națiunilor reformate ce au aplicat primele Didactica Magna sunt ușor de observat în sistemele lor de educație, pe plan familial, pe plan personal tocmai cunoașterea Cuvântului a avut de suferit cel mai mult.
Națiunile reformate sub presiunea umanismului au abandonat educația religioasă din școli, aceasta s-a refugiat în biserică, s-a atrofiat în mâinile unui cler liberal și a produs aceste ciudate societăți nord-europene: beneficiare din plin ale unui sistem de educație și ale unei morale pe care nu le mai ”seamănă”.
E de mirare și ciudat, ca unul care am străbătut Scandinavia în lung și lat de aproape 15 ani, să vezi cum își îngrijesc cu precizie câmpurile, cum au cele mai roditoare ferme, cele mai înfloritoare economii și totuși sufletele copiilor lor sunt lăsate pradă unui umanism născut în mințile mai sudicilor lor vecini, la care ei disprețuiesc totul. De ce atunci le iau de bun umanismul și liberalismul?
Devin pe zi ce trece tot mai convins că o roadă statornică de virtuți crește dintr-o educație spre virtute. Cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește ca această  educație să se facă în familie: ”Voi părințilornu în adunare sau în școală. Pentru aceasta este necesar să ne învățăm unii pe alții cum să ne creștem copiii, nu să-i abandonăm companiei găștii de la biserică, învățătorului de școală duminicală sau școlii creștine sau laice.

Citat din Didactica Magna:
”26.Acum însă trăim în promiscuitate — cei buni cu cei răi. Dar numărul celor răi este infinit mai mare decît al celor buni. Prin exemple rele, tineretul este atît de mult ademenit încît îndrumările spre cultivarea virtuţii, drept leac împotriva răului, nu au nici o putere sau una extrem de mică.

27. Şi cum ar fi altfel, cînd şi acele îndrumări spre virtute se fac din ce în ce mai rar. Sînt puţini părinţi în stare să înveţe ceva bun pe copiii lor, fie că nici  ei  înşişi n-au învăţat nimic de acest fel, fie că neglijează,  mintea lor fiind ocupată cu altceva.

28. Şi între învăţători se găsesc puţini care ar fi în stare să insufle tineretului ceea ce este bun, într-un mod potrivit. Iar dacă există vreodată unul, atunci e acaparat de vreun satrap ca să-l folosească în particular pentru ai săi (copii).  Şi astfel, comoara lui nu-i revine poporului.

29. Aşa se face că restul tineretului creşte fără îngrijirea cuvenită, ca  şi copacii sălbatici, pe care nimeni nu-i plantează, nu-i udă, nu-i altoieşte şi nu-i face să crească drept. Iată cum moravurile  şi obiceiurile sălbatice  şi nestăpînite cuceresc lumea, oraşele mari  şi mici, toate casele  şi pe toţi oamenii ale căror trupuri  şi suflete, se irosesc într-o totală zăpăceală. Dacă ar apărea astăzi din nou între noi Diogene, Socrate, Seneca sau Solomon, n-ar afla  nimic nou faţă de ceea ce era pe timpul lor. Iar clacă Dumnezeu din cer ni s-ar adresa nouă, el nu ne-ar spune decît ceea ce  spunea pe atunci:  „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut…”  (Psalm  14,2).

30. De aceea, de orice neam ar fi oricine care poate să dea vreun sfat sau să născocească ceva, ori ar putea prin gemete, suspine, plîns sau lacrimi să implore pe Dumnezeu în orice chip pentru ca tînăra generaţie în creştere să fie cit mai bine îndrumată, acela să nu tacă, ci să dea sfat, să gîndească şi să se roage,’„Blestemat fie cel ce va face ca orbul să  rătăcească din drum!” a zis Dumnezeu (5. Moise 27,18).”Blestemat să fie şi acela care, dacă poate să întoarcă pe un orb din rătăcire, nu-l întoarce. „Vai aceluia care va sminti pe unii dintre aceştia mici”, spune Hristos (Matei 18, 6, 7). Vai deci şi celui care poate să înlăture pierzania şi nu o face! „Dumnezeu nu vrea ca asinul sau boul rătăcitor prin cîmpie şi pădure, sau zdrobit sub povară, să fie părăsii, ci să fie ajutat chiar dacă nu vei  şti cui aparţine, şi chiar dacă vei şti că este al duşmanului tău”  (2. Moise 23, 4, 5. Moise 22, 1). Oare să-i placă lui Dumnezeu cînd noi vedem în rătăcire nu animale lipsite de raţiune, ci creaturi inteligente, şi nu numai una sau două, ci lumea întreagă, să trecem nepăsători fără să le întindem mina? Nicidecum!

31. „Blestemat fie tot cel ce, cu înşelăciune, face opera Domnului cu nebăgare de seamă, şi blestemat fie tot cel ce-şi fereşte sabia lui de sîngele Babilonului!” (Ieremia 48, 10). Putem spera oare că vom scăpa de pedeapsă dacă tolerăm cu nepăsare îngrozitorul Babilon al coruperii noastre? Scoate sabia, tu cel ce eşti încins cu ea sau cel ce  ştii în ce teacă zace ascunsă şi, ca Jehova să te binecuvînteze, ajută la distrugerea Babilonului!

[….]Voi aţi înţeles că  răni din om nu poate fi mai bine preîntîmpinat decît dacă se preîntîmpină în fragedă tinereţe, că  nu  se  pot  planta  mai  cu  succes  copăcei care vor dura o veşnicie, decît dacă plantăm şi creştem tinere lăstare; că nimeni, nu poate să zidească mai cu succes Sionul în locul Babilonlui, decît atunci cînd pietrele cele vii ale Domnului — copiii — vor fi de timpuriu tăiate, cioplite, netezite şi încorporate construcţiei cereşti. Aşadar, daca dorim să avem biserici, state  şi gospodării bine aşezate  şi înfloritoare, atunci trebuie — înainte de orice — să punem în ordine şcolile noastre si să le facem să înflorească, ca ele să devină adevărate ateliere vii ale umanităţii, răsadniţe ale bisericii, statelor  şi ale gospodăriilor. Numai aşa şi nu altfel putem să ne atingem ţelul nostru. ”


Didactica Magna

29 august 2010

Asta citesc acum.
O puteți citi si voi: Didactica Magna
Lucrare de referință a lui Jan Amos Comenius, părintele educației. Și el a fost din Sion, a făcut parte dintre Frații Boemi.


Lolarzi, husiţi şi Uniunea fraţilor, cap 7 din Drumul Adunării

20 februarie 2010

„Sir John a fost în sfîrşit capturat în ţ a r a Galilor şi condamnat la moarte prin ardere pe rug. El a fost primul dintre nobili englezi care a murit din cauza credinţei«. După moartea sa, o nouă lege a fost decretată : oricine va citi Scriptura, o va face cu preţul vieţii sale, a bunurilor sale mobile şi imobile. El va fi condamnat ca eretic faţă de Dumnezeu* duşman al coroanei şi trădător al imperiului, şi nu va avea nici drept de refugiu, dacă el stăruie în erezia sa. Dacă el recădea după ce fusese iertat, el va fi spînzurat pentru trădare împotriva regelui şi apoi pe rug* pentru erezie împotriva lui Dumnezeu. Cu toate aceste măsuri, fraţii deşi au t r ă i t ascunşi sau alungaţi în exil, ei nu au putut fi nimiciţi şi anumite congregaţiuni au continuat chiar să existe. Aceşti credincioşi se găseau îndeosebi în estul Angliei şi la Londra. în perioada urcării pe tron a l u i Enric al Vl-lea, (1422) au existat mari congregaţiuni în împrejurimile Becclesului. Cu toate că aceste biserici au fost frecvent suprimate, apoi reformate, unele din ele au existat perioade îndelungate. Spre exemplu în comitatul Buckingam, multe durară şasezeci sau şaptezeci de ani şi rămaseră în legătură cu cele dela Norfolk Suffolk şi cu altele din ţară. Scriind în 1523 lui Erasmus, episcopul din Londra spunea : „ Nu este vorba de oarecari nout ă ţ i periculoase, ci mai degrabă de noi adausuri la marea c e a t ă de eretici Wicleffieni.”

Despre cartea Năvodul credinţei
„în această carte noi ultimii veniţi, nu căutăm altceva decît să vedem primele începuturi şi să revenim acolo, după cum Dumnezeu ne va face capabili. Noi sîntem ca nişte oameni care examinează o casă arsăşi care caută să-i găsească temelia. Lucrul este cu a t î t mai anevoios cu cît ruinele sînt acoperite cu plante de tot felul şi multă lume le confundă cu temelia. Ei spun : „iată temelia” sau „chiar aşa trebuie să meargă totul*1 iar alţii repetă după ei acest lucru. în, aceste noutăţi care au prins rădăcină ei îşi imaginează că au descoperit temelia edificiului. în realitate ei au găsit ceva, care este* cu totul altceva şi care este contrar cu temelia cea adevărată.. Acest lucru complică mult căutările, căci dacă toţi spun : „vechea temelie este ascunsă sub aceste ruine”, ei se pun pe săpat şi scormonit pentru a o găsi. Astfel ei vor face lucrarea cea a d e v ă r a t ă
restabilind toate lucrurile pe temelia lor aşa cum au făcut Neemia şi Zorobabel după distrugerea Templului. Este cu mult mai greu
acum de a ridica ruinele spirituale, după un timp atît de lung şl de a reveni la starea primitivă pentru care nu există altă temelie
decît Isus Hristos şi de care mulţi s-au îndepărtat întorcîndu-se spre alţi dumnezei”.
El a mai scris : „Eu nu spun că peste t o t unde au propovăduit apostolii toţi au crezut, ci numai aceia pe care Dumnezeu i-a
ales, aici mai mulţi, acolo mai puţini. în timpul apostolilor adunări le de credincioşi erau numite după oraşe, sate sau districte,
unde se adunau fraţii de aceiaşi credinţă. Aceste biserici (adunări) au fost despărţite de către apostoli de cei necredincioşi. Eu nu vreau să spun prin aceasta că fraţii locuiau toţi împreună în anumite străzi speciale ale oraşului, ci că ei erau uniţi prin credinţă asemănătoare şi se adunau pentru a fi în împărtăşire spirituală unii cu alţii prin Cuvîntul lui Dumnezeu. Din această cauză această asociaţie spirituală în credinţă era numită biserică de credincioşi”.

Cap 7 în .doc
cap 7 în .pdf


%d blogeri au apreciat: