Adunarea Domnului sau cultul statului?

15 august 2010

Am citit „Răscumpărarea memoriei”. Nu am background penticostal dar cartea mi-a întărit credinţa. Mai ales acea încredinţare care am primit-o acum 20 de ani să-L slujesc pe Domnul în afara a tot ceea ce lumea (chiar religioasă)admiră, în afara zidurilor, a templelor, a amvoanelor, a sistemului, a măriei sale CULTUL, idolul inimilor multor înşelaţi. Acum când îi văd pe toţi „bizonii” ruşinaţi de autoritatea cu care au dominat, mă bucur şi-L glorific pe Domnul pentru cei 20 de ani de libertate. Poate că mulţi „bizoni” nu se ruşinează, au slujit pentru bani, pentru stomac, ca cerşetorii, ca o meserie, ce contează pentru ei adevărul, râd de El şi de cei ce-L preţuiesc. De judecată nu se tem pentru că nu cred în ea.
Dar cei dominaţi! Cei ce mă sfătuiau să nu vorbesc de rău pe „unsul domnului” iar ăla era unsul securităţii. Duhul meu nu ştia cine l-a uns dar ştia cine nu L-a uns.
Pentru cei care au citit Răscumpărarea Memoriei şi Pigmei şi uriaşi(eu nu am văzut uriaşii) postez mai jos un articol din 1930, scris de un frate englez (Broadbent) în revista Creştinul(nr 2-3/1930), revista Adunărilor frăţeşti dinainte de a se degrada în ceea ce vedem azi fiind  Cultul Creştin după (altă)evanghelie.
Observaţi viziunea bătrânului Broadbent! Mă miră faptul că unul din „pigmeii” penticostali Eugen Bodor a ieşit de sub mâna lui! Sunt uşor de observat înfluenţele învăţăturii fraţilor în viaţa lui Bodor, aşa cum apare în Răscumpărarea Memoriei. Pentru cine nu știe cine a fost Broadbent, adaug câteva informații: a făcut parte din aceași mișcare spirituală care l-a  dat pe Hudson Taylor și pe George Muller, pe Watchman Nee și pe Jim Elliot, „mișcarea fraților”, atât de schimonosită azi în România , încât  a ajuns imaginea și chipul partidului Comunist care a re-„format-o”. Cartea lui Broadbent:”Drumul Adunării” a fost publicată pe acest blog.

Articolul lui Broadbent(1930)

CAILE LUI DUMNEZEU FAŢA DE CREDINCIOS, PERSONAL, ŞI FAŢA DE BISERICA

Cine nu ştie prigoana suferită de fraţii din Rusia, din pri­cină, că la cererea conducătorilor de astăzi ai acelui Stat, n’au voit să se organizeze în chip lumesc (ca sectă) pentru a fi, zice-se, în schimb, recunoscuţi ? Astfel, n’au voit să facă federaţia Adunărilor (uniune organizată) cu regulamente şi conducere de la centru (conducere centrală şi răspunzătoare de totul şi pentru toţi), cu preşedinţi, cu comitete, secretari-generali. secre­tari, casieri, etc. Ce a urmat se ştie : După un timp de prigo­niri, Domnul a pus mâna asupra lucrului Său, şi fraţii au fost lăsaţi în pace — din acest punct de vedere, bine înţeles! — pe când acelor secte oganizate (şi deci recunoscute) li se cer mereu cu ameninţări, lucruri noui şi protivnice Evangheliei şi bunului mers al Bisericei lui Hristos, pe cari sunt silite să le primească. Şi prin cine ? Tocmai prin acele persoane, alese, re­cunoscute şi răspunzătoare pentru toate adunările cari alcătuiesc fiecare din acele secte!

Rândurile de mai jos, sunt tocmai o parte din scrisoarea trimisă de un bătrân frate, vechi şi respectat slujitor al lui Dum­nezeu, fraţilor bătrâni din Adunările creştine după Evanghelie, din Rusia, adunaţi la ultima conferinţă (ţinută, sunt de atunci mai mulţi ani) când au şi declarat că nu voiesc să se organi­zeze în felul amintit.
Credem că adevărurile cuprinse în aceste rânduri, vor folosi tuturor acelora cari iubesc „calea Domnului” şi cari îşi dau bine seama de sfârşitul nenorocit al bisericilor cari, din pricina organizării, au „coborât” de la Ierusalim la…Ierihon.

„Iubiţi fraţi în Domnul,

….fiecare suflet, în parte, are dreptul de a comunica direct cu Domnul; El spune : „Veniţi la Mine” (Eu. Matei 11, 28). Mari sforţări au fost făcute pentru a se împiedica acest lucru, punân-du-se, un preot, un sfânt, sau un alt mijlocitor, între suflet şi Dumnezeu (I Timotei 2, 5),

Noi am învăţat să o rupem cu aceste piedici, şi să avem o directă împărtăşire cu Domnul (II Corint. 12, 8, 9; Ioan 5, 14-15).
Noi credem în El. pentru mântuirea noastră (Faptele Apost 16, 31) ;
umblăm în legătură cu El (I Corin 1, 9-, i ioan 1, 3);
ascultăm de Cuvântul Lui (Ioan 14, 23, 24) ■,
atârnăm de El (Ieremia 17, 7-8; Prov.3,5,6) şi suntem răspun­zători faţă de El, pentru toate lucrurile (I Cor. 4, 1-4 ■ II Timot 2 15 . II Cor. 5, 9,10).
Noi nu îngăduim nimănui să ne răpească acest drept de nepreţuit, de a fi într’o legătură directă şi personală cu Dum­nezeu.

*

Tot astfel este şi pentru o biserică (adunare de credincioşi). Fiecare Adunare, are dreptul să atârne direct de Domnul
(Faptele 4, 23-31; 14, 23; 20, 32);
asculte Cuvântul Său (// Tesal. 2, 15;3,6;I Cor. 11 2)
primească darurile Duhului Sfânt (/ Cor. 1, 4-8); ‘
şi ajutoarele Lui, în orice nevoie şi de orice fel {Filipeni 4 19 ; II Cor. 9. 6),
Noul Testament arată lămurit aceste lucruri; Domnul spune : „Pe această Piatră, Eu voi zidi Biserica Mea’ (Matei 16, 18).

In cartea „Faptele Apostolilor” nu găsim nici o federaţie (uniune) a Adunărilor, ci fiecare adunare este de sine stătătoare, împărtăşirea între Adunări, nu era păstrată prin statornicirea a unora şi acelora-şi rânduieli în fiecare adunare, ci prin legături personale şi prin vizite dese.

In Epistole, fiecare biserică este arătată fiind răspun­zătoare direct către Domnul (Efes. 5,24; Colos. 1, 9,10; Apocalips cap. 1-2-3).

Pavel scrie: „Chemaţi ai lui Isus Hristos, toţi cei cari sunteţi în Roma, prea iubiţi ai lui Dumnezeu Tatăl; chemaţi să fiţi sfinţi” (Rom 1, 6-7); precum şi • …..către Adunarea (Biserica) Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos (I Tesal, 1, 1);Şi în chipul acesta, atârnarea directă de Domnul, a fiecărei adunări în parte, este pretutindeni arătată.

Sforţări mari s’au făcut şi se fac mereu, pentru a pune ceva (sau pe cineva) între Domnul şi Biserica Lui. Sunt organizări religioase de tot felul, cari urmăresc să cârmuiască adunările : să hotărască cele ce trebuie ele să creadă şi să facă ; să câr­muiască şi să poarte grijă de nevoile acelora cari propovăduiesc Cuvântul Domnului, etc. deci, în orice chip să împiedice atârnarea directă de Domnul a Adunărilor, fâcându-le să atârne de oa­meni. Pentru a statornici aceasta, sunt întrebuinţate măsurile cele mai straşnice, ca : prigoana, excluderea (darea afară din adunare), oprirea ajutoarelor materiale, etc.

Trebuie ca fiecare Adunare să-şi păstreze dreptul ei de-a atârna direct de Domnul. Altfel, credincioşii nu vor putea merge înainte, în credinţă şi în ascultare, de oarece, în clipa când ei ajung la o anumită creştere, iată că rânduielele sau tradiţiile organizării, or ale sistemului (felului) care îi cârmuiesc, se ivesc (scot capul.’) oprind orice înaintare, din pricină că ea (înainta­rea) s’ar face împotriva rânduielelor organizării. Aceasta este cauza principală a lipsei de creştere şi mergere înainte, în sânul poporului lui Dumnezeu.

Precum fiecare suflet atârnă direct de Dumnezeu şi nimeni nu are voie să se bage la mijloc ; tot astfel şi fiecare Adunare (Biserică) de credincioşi, atârnă direct de Domnul şi de călăuzirea Duhului Sfânt, care lucrează prin Cuvântul Domnului; iar nicidecum nu atârnă de vre-o organizaţie sau federaţie (uniune)   de adunări.
Broad.”


%d blogeri au apreciat: