Rânduiala în Adunarea Domnului (7) Ce învățăm? Despre învățătura apostolilor.

23 Iulie 2010

” …..ei stăruiau în învățătura apostolilor…”

Era primul subiect al activității lor: învățătura apostolilor. Ce conținea această învățătură? E important să știm pentru că de aici decurge o rânduială a lucrurilor minții, a gândurilor care e bine să cuprindă pe toți cei ce vin la adunare și a viziunii care ne va pasiona. Când vorbim de rânduială nu ne referim la o rânduială militară a unei ordini externe, ci de una lăuntrică a unei viziuni comune și aspirații unice a tuturor, așezarea noastră fiind ”după Cristos” în urmărirea acestei rânduieli, nu a unui program rigid și lipsit de unitatea spirituală a Cuvintelor ce vin din Cristos, spre lauda harului Său!

pe El îl proclamăm noi…”
”…dar voi n-ați învățat așa
pe Cristos…
”…n-am venit
să vă vestesc Taina lui Dumnezeu(”adică pe Cristos”) cu o înțelepciune strălucită”
”noi proclamăm
pe Cristos…

Cum îl proclamau pe Cristos fără să aibă Noul Testament?
Din Vechiul Testament. Atât era de infuzat mesajul apostolilor cu Vechiul Testament încât cei din Bereea au fost brusc cuprinși de o frenezie a cercetării Vechiului Testament. Spre Emaus, Domnul Isus „…..începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la El”. Aceste tâlcuiri au făcut ”să le ardă inima în ei” ca de bucuria descoperirii unei comori. Chiar creația în 6 zile vorbește despre creația cea nouă, jertfa lui Abel de jertfa lui Cristos, etc.
Căci:
”toate scripturile mărturisesc despre Mine
”aceste lucruri au fost scrise
pentru învățătura noastră
Apostolii vorbeau din profeți: I Petru 1:12     ..profeților….”le-a fost descoperit că….pentru noi spuneau ei lucrurile care acum v-au fost vestite prin cei care v-au predicat evanghelia…” Deci predicarea evangheliei, proclamarea apostolilor conținea lucrurile vestite de profeți.
despre Mine vorbesc legea și profeții
Subiectul primordial al Adunării este Domnul Isus Cristos, Taina lui Dumnezeu, dezvăluirea acestei taine, Harul destinat nouă. Dumnezeu care se poartă cu noi ca și cu niște fii a pregătit dinainte ”material didactic pentru înțelegerea realității, adevărului, a Fiului”. Acest material didactic este colecția de ”umbre” ale Vechiului Testament, istoriile pline de absurdități și de aparente contradicții dinainte de venirea Fiului și a credinței în El. E bine să nu extragem din Vechiul Testament principii, ci să căutăm să-l vedem pe Fiul. E ÎNȚELEPT SĂ CONSIDERĂM VECHIUL TESTAMENT CEEA CE ESTE: MANUALUL DE ÎNVĂȚARE A FIULUI.

Ce rânduială decurge de aici, ce subordonare? Una importantă: subjugarea gândurilor tuturor celor prezenți de farmecul persoanei Fiului, a realității harului, a revărsării de înțelepciune din descoperirea Tainei Lui. Preocuparea dezvelirii tuturor aspectelor moștenirii din Cristos, a imensității de bogăție de înțelepciune care se găsește în El face ridicolă orice altă preocupare, mai ales preocupările nebune ale celor ce nu și-au răstignit firea pământească cu pasiunile ei și numesc cu Numele lui Cristos manifestările ei.
Învățătura apostolilor a fost principala activitate a adunării dintâi, este amintită înaintea rugăciunii, frângerii pâinii sau legăturii frățești.
Să-i dăm și noi în strângerile noastre același loc dintâi acestei învățături, să-L învățăm pe El, să-L admirăm până ne îndrăgostim tot mai tare de El, să-l cunoaștem tot mai mult și-l vom iubi tot mai mult, sa-l ”privim” tot mai mult și vom fi transformați în chipul Lui. Vechiul Testament este ”descrierea Lui”, prezentarea Lui, reprezentarea Lui în umbre și asemănări. Dumnezeu a folosit umbre nu datorită dorinței de a complica lucrurile ci tocmai datorită faptului că ”lumea în înțelepciunea ei n-a cunoscut pe dumnezeu în Înțelepciunea Lui...” și atunci Dumnezeu a trimis pe Fiul să moară pe cruce pentru ca oamenii ”să fie mântuiți prin absurditatea proclamării crucii”. Așa a avut Dumnezeu plăcere.


Rânduiala în Adunarea Domnului(6)….Căpitanul și cârmacii

23 Iulie 2010

Comparând Adunarea cu o corabie pe care este un singur căpitan și mai mulți cârmaci, bătrânii adunării sunt comparați în Cuvânt cu cei care cârmuiesc, Căpitanul este Altul. Bătrânii din adunare nu sunt căpitani. Căpitan pe corabia Adunării este și rămâne Domnul Isus Cristos.           Oamenii nu pot schimba acestă realitate, când o schimbă, acel loc nu mai este numit Adunare a Domnului, ci sinagogă a Satanei.
Cârmuirea în Adunarea Domnului are de-a face cu Cuvântul, cu maturitatea, cu capacitatea de discernământ și de analiză, nu cu o ierarhie autoritară ca în lumea cea lipsită de dragoste.
”Tot ce faceți să fie făcut în dragoste.”
Cârmuirea este o slujbă duhovnicească, nu o regizare de program sau teatralizare de ritual.
Adunarea Domnului îl are pe Domnul Isus ca și căpitan, totul se petrece prin El, pentru slava Lui, prin Harul Lui.
Cei care prin maturizare au primit de la Căpitan viziune duhovnicească, au ochi deschiși și putere de veghere, se învrednicesc să facă slujbă de cârmuire prin Cuvânt și învățătură.
Cârma se află în spatele corăbiei și nu este o piesă mare. Nici cârmacii nu sunt supermani, multicalificați, nu prea fac altceva pe corabie, își cunosc bine meseria lor, Drumul și Voia Căpitanului. Cârmacii corăbiilor cunosc foarte bine porturile, traseele, stâncile ascunse și comportamentul pe timp de furtună. Slujba de cîrmaci presupune experiență căpătată în timp. De aceea Duhul dă această slujbă bătrânilor, nu celor tineri:”bătrânii care cârmuiesc bine”.
A fi bătrân e o vârstă, a fi cârmaci e o slujbă, sunt două condiții. Vârsta de bătrân presupune maturizare, depășirea vârstei de lapte, a înțărcării. Nici o școală nu te face bătrân, nici o funcție nu te califică pentru o slujbă duhovnicească. Pentru a fi cârmaci trebuie să fi îmbătrânit pe corabie, să cunoști șenalele, să ai răbdarea de a merge cu grijă și să primești acestă slujbă de la Căpitan. Doar El dă slujba cui vrea.
E o rânduială în Adunare, prima dată bătrân apoi cârmaci, dar înainte chiar și de cârmaci(mai mulți) stă Căpitanul, Cel în fața căruia ne dăm zilnic raportul, Cel din fața căruia plecăm instruiți.
Ce se întâmplă când într-o adunare altcineva venit de la cel rău ia slujba de cârmaci. E o catastrofă. ”Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
Cui spune?
Adunărilor. Cum, nu pastorului?
Cine spune? Duhul.
Să nu ne amăgim, Lipsa judecății Adunării atrage cu sine judecata Domnului: pocăința, timpul pocăinței, pedeapsa și apoi lepădarea celor ce nu vor să se pocăiască. Domnul face și o separare:” Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate….” Judecata începe cu tine, în tine, nu cu pastorul, nu există ”pastor” în adunarea Domnului.
Scriu aceste gânduri ca o mărturie pentru fiecare care citește să se cerceteze pe sine înaintea Domnului, să se judece mai întâi pe sine și apoi ceea ce Domnul îi arată că trebuie judecat.
Har!


Rânduiala în adunare(5). Obstacole. ”Să dăm la o parte orice piedică.”

4 Iulie 2010

Este normal ca omul să se exprime în mod sincer, să vorbească ceea ce gândește, să spună altora ce crede că le-ar face bine, să urmărească binele în relaționarea cu cei din jur. Când vorbim de ceea ce se întâmplă în timpul dedicat Adunării în Numele Domnului, atunci ne gândim la exprimarea lucrurilor care îi plac Lui, la Voia Lui.
Plăcerea Tatălui.
Toată plăcerea Tatălui este în Fiul. Slujba Duhului este tocmai aceasta de a ”lua din ce este al ”Fiului și ” a ne descoperi”. Adunarea nu va cultiva altfel de stări, de altă origine decât cele furnizate de Duhul. Bogățiile de Har ale Fiului sunt atât de mari încât pare o nebunie că oamenii cu grăbire au început să aducă ca și închinare din lucrurile proprii, din ”virtuțile” firii pământești. În Adunarea Domnului nu place Domnului a aduce din cele ale firii pământești, ale tradițiilor sau obiceiurilor oamenilor. Pentru cei chemați de Domnul e simplu să renunțe la ceea ce Domnului nu-i place.
Pur și simplu din clipa când ești luminat cu privire la un obstacol, nu mai faci acel lucru.
E jugul cel bun. Domnul nu cere să faci lucruri grele ci să renunți la a mai face tot felul de lucruri grele, poveri pe care oamenii religioși ți le-au pus pe umeri până ai devenit ”trudit și împovărat”.
Să enumerăm câteva astfel de obstacole care cel care dorește să fie în Voia Domnului nu le va mai păstra.
a) Templul.
Clădirea de piatră, lemn, fier și alte lucruri pământești. E o irosire de timp și o implicare de fire pământească uriașă în construcția și întreținerea de temple. De fapt e un mediu bun pentru cuibărirea mamonei, templele fiind o afacere imobiliară și un business pentru constructori. Dar pentru Adunările Domnului templele de orice formă și mărime sunt nu numai un obstacol serios ci și o cursă vicleană. Templele sunt lucruri de evitat, obstacole de ocolit, piedică de dat la o parte. Cel dintâi de înlăturat din minte necesitatea lor, apoi de sădit convingerea că sunt o capcană. Domnul nu locuiește în ele. Lumea și lumeștii te vor convinge că e nevoie de ele. E chiar posibil ca mai ales la începutul unei adunări, templul să pară ceva bun. Nu e așa, templul cere ritual, iar ritualul cere popă, șamanul, prin care vrăjitoriile BABILONULUI înșeală mai departe pe oameni. Mai bine să smulgem buruiana când e mică și să nu ni se cuibărească în gând acceptarea unui lucru atât de împovărător, inutil și înșelător. Mai bine în simplitatea unei ”slăbiciuni” dătătoare de Har decât sub povara unor lucruri dătătoare de trudă. ”Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini omenești.”
b) Manifestarea firii pământești prin artă. Arta este din lume, este o ”virtute” a cărnii și dă de lucru cărnii. Prin artă lucrurile lumii par nobile, iar lucrurile Duhului par ridicole prin. E un obstacol viclean care e bine să fie înlăturat din fașă. Cu cât îl vei înlătura mai repede se va clătina mai puțin din cap împotriva ta.
c) Școala duminicală. Un lucru neîntâlnit în Scriptură. A apărut ca o ”necesitate” a educației copiilor ”enoriașilor”. În Scriptură vedem rânduiala Domnului ca părinții să-și educe copiii acasă.
d) Studiul Bibliei pe cărți. ”nici o proorocie din scriptură nu se interpretează singură”.
e)Ritualul și programul. Două forme diferite ale aceleiași înșelătorii. Repetarea acelorași practici duminică de duminică. Poate că pentru unii ritualul este văzut ca rău, dar programul? Ce este rău într-un program? Lipsa călăuzirii Duhului. Unii vor spune că este bine ca Adunarea să aibă cârmuitori, scrie și în Scriptură. Așa este, orice corabie are cârmaci(mai mulți, nu numai unul) dar nici o corabie nu are doi căpitani. Cel care ”face programul” este Căpitanul, nu cârmaciul. Căpitanul Adunării este Domnul Isus, cârmaci sunt mai mulți, indeosebi bătrânii din adunare. Dar nici un bătrân ascultător și nici un tânăr nu va uzurpa în Adunare dreptul Duhului de a da fiecăruia în parte cum voiește.
f) Popa sau pastorul. Șamani contemporani. Lumea îi respectă nu pentru că în lume ar fi o dorință de a se apropia de Dumnezeu, nici vorbă. Lumea îi rspectă dintr-o frică veche, din obicei, șamanii fac legătura cu lumea duhurilor, leagă și dezleagă. Mai ales între preoți sunt mulți care profită ordinar de această biată neputință a firi omenești. Șarlatani de la tatăl lor. N-au ce căuta în adunarea Domnului. Nu cumva cei ai Domnului să se asemene cu ei.
g) Înscăunarea, sfințirea sau ordinarea, ritualuri specifice. Nimic nu scapă actului șamanic. Se sfințesc clădiri, oameni, mașini, copii mici, miri, morminte. Cu taxă desigur. Când vrei să arăți că în Scriptură aceste lucruri nu sunt, vorbești în vânt, nu dorul de a plăcea Domnului îi mână pe cei mai mulți, ci acela de a plăcea lumii, de a perpetua tradiția, așa se face. De a se supune obiceiurilor ei ca unor forțe de neînvins. Slab domn, anemică mărturie. În adunarea Domnului nu au ce căuta nici măcar asemănări ale acestor lucruri. Nașterea unui copil într-o familie păgână îi face să-l cheme pe șaman. De ce și pe cine să cheme familia creștină? Nu scrie, nu facem.
Ba da, scrie! „să nu vă asemănați deloc cu ei…”
Deci dacă am face ceva asemănător, să înșele aparențele, am strica mărturia. ”Nimicul” e mai bun. Ca și închinarea evreilor, la ”nimic”. Când toate popoarele din jur se închinau la idoli anevoios sculptați, jertfind pe altare minuțios cioplite, evreului îi cerea cartea să se închine la …”nimic”,  jertfind pe un altar necioplit. Nu-i de mirare că treceau așa de repede la închinarea la vițel, la calea lui Ieroboam.
Binecuvântat nimic. Odihnitor!
Acolo unde scriptura tace, noi n-avem ce face, în rânduiala Adunării nu avem ce inventa. Să nu vă grăbiți să spuneți ”amin, frate!”. Ce faceți dacă mîine aveți nuntă? Mergeți la ”șaman”? Aici se vede lucrarea crucii, puterea cuvântului ei.
Obstacole mai sunt, nu le-am scris pe toate, poate nu le văd pe toate. E de observat că lucrurile care sunt obstacole pentru Duh, plac firii pământești, fac parte din lume, iar între lume și carne(firea pământească) este o unitate de origine și acțiune. Luarea crucii, lepădarea de sine însemană și lepădarea acestor practici care sunt atât de proprii omului vechi.
Dar tocmai de aceea a murit Domnul Isus Cristos, ca să murim și noi împreună cu El față de Învățăturile începătoare ale lumii. Și tocmai de aceea a înviat, ca să trăim o viață nouă, viața Lui, lipsită de zorzoanele rușinoase ale traiului religios vechi.


Rânduiala în Adunare(4) Libertatea. Apropierea de Cristos cu încredere.

29 Iunie 2010
1 Corinteni 12:11 „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte…

Ca să putem vorbi despre rânduială (pentru că doar acest aspect al adunării îl discutăm aici)e necesar să descriem principiile care stau în spatele unor aparent rigide regulamente sau restricții. Pentru că nu-i așa, cuvântul rânduială sugerează ideea de restricție, neorânduiala fiind asociată cu haosul sau cu lipsa de limitări. Tocmai de aceea am vorbit înainte de limitări, de limitele adunării, pentru a putea vorbi acum de libertatea care este protejată de aceste limite.
Adunarea este un ”tărâm” duhovnicesc, (ca celălalt tărâm, dacă vreți, din basmele copilăriei) acel teritoriu spiritual al Domniei Celui Ceresc. Noi am fost puși în locurile cerești, în El, prin credință.
În această poziție suntem îndemnați în multe locuri să lepădăm neîncrederea și să ne apropiem cu îndrăzneală de scaunul harului. Deplină îndrăzneală, încredere, credință deplină, sunt termenii folosiți pentru această atitudine. În alt loc zice că ”ne luăm o mare libertate și nu facem ca Moise”. Această libertate a apropierii de Dumnezeu și de Domnul Isus pentru închinare și slujire este un drept suprem al nostru, al creștinilor, al tuturor. ”să ajungem toți la Cel care este capul, Cristos...”, ”din El tot trupul crește…”…și alte multe versete ne arată clar că Voia Domnului este să stăm TOȚI, FIECARE, strânși lipiți de El, de Capul Adunării, FĂRĂ INTERMEDIARI.

Din această libertate, din acest drept decurg niște RÂNDUIELI de seamă, flagrant ignorate de impostori de diferite nuanțe.
Să medităm la ele.
Libertatea nu poate fi ”rânduită”, ci doar asigurată de rânduieli. Rânduielile din Adunare asigură exersarea acestei libertăți de către toți cei ai Domnului.
Așa cum într-o familie mică sau mare, toți frații au aceleași drepturi în fața părinților, în Adunarea Domnului suntem învățați că ”toți suntem frați” și să nu numim pe nimeni pe pământ cu titluri și nume care se cuvin doar capului Adunării, Domnului Isus.
Rânduielile pentru promovarea, păstrarea și asigurarea libertății sunt cel mai greu de ținut și cel mai ușor de lepădat sau falsificat. Din Istoria și viața popoarelor vedem și învățăm cum popoare odată lăudate pentru democrația și libertatea care domnea în ele au alunecat destul de repede în totalitarismul unor restricții tocmai ale libertăților cu care s-au lăudat. Pentru comfortul unor guvernanți comozi. Tot astfel mai ales pentru Adunările care încep să se asemene cu lumea sună îndemnul Domnului:” Împărații Neamurilor domnesc peste ele și Celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători, voi să nu fiți așa..:”
Dreptul de a se apropia de Domnul îl are și cel tânăr și cel bătrân, și cel slab și cel tare, și cel bolnav și cel sănătos. Să se apropie să slujească, nu doar așa teoretic sau simbolic, cu buze șoptite.  Pentru că în Adunarea Domnului trupul este zidit ”prin ceea ce dă fiecare încheietură”, ”prin lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste”. Am amorțit pe scaun de când scriu la tastatură, să mă mișc puțin, picioarele mele au acest drept. Poate și tu ai amorțit citind. Mișcă-te și gândește-te că tot așa este trupul lui Cristos. Dacă nu se mișcă, dacă nu lucrează, se anchilozează și moare.
Consecință practică:
Există o rânduială a libertății de lucrare în adunările Domnului.
Rânduiala libertății  Adunării Domnului dă dreptul fiecărui mădular din trup să-și aducă aportul.
Fără bilețele, fără cereri de voie și fără făcător de program.
Cerința este să nu fie toți deodată ci pe rând. În rest este lăsat la latitudinea Duhului Sfânt să călăuzească pe fiecare ce să dea. Această rânduială derivă din dreptul la libertatea în Cristos. Este definită de un verset simplu:”Ce este de făcut atunci, fraţilor? Cînd vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă,altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. ...” Realizarea practică a acestei stări este foarte simplă, nu se mai face nici un fel de program, ci ne adunăm în mod simplu și așteptăm ca fiecare să aducă ce are, unul un Cuvânt, altul o cântare, fără șef care să dea voie unuia sau să interzică altuia. Duhul știe mai bine cui să dea, ce fel de Cuvânt. ”Toate acestea le face unul și același Duh”, nu vre-un om.

Înlocuirea acestei rânduieli cu alta, cu dictatura unui om, cu realizatorul de program ucide viața trupului lui Cristos. Un creștin viu va adormi acolo, se va imbolnăvi. Sau mai bine zis o astfel de Adunare nu mai are dreptul să poarte Numele Domnului, ci numele acelora care o conduc.
Ce să faci dacă te găsești într-o astfel de stare? În primul rând să te judeci pe tine și să te pocăiești. Îndepărtarea de Cuvânt te-a făcut să nu vezi acest adevăr simplu. Să te rogi. Apoi să împărtășești și altora acest pericol. Să încerci să schimbi ceva, să faci conștienți pe cât mai mulți. Dacă ești ascultat, Slavă Domnului, va fi greu pentru cei ce vor să se smerească, dar istoria ne-a lăsat exemple frumoase de adunări care s-au pocăit pe de-a-ntregul. Dacă nu ești ascultat, ai de urmat sfatul din Timotei:”urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea…” Observă ordinea, pacea este ultima, nu prima. Mai întâi neprihănirea.
Ce poți face cu siguranță este să umbli în lumina dată ție de Domnul. Împreună cu cei care caută pe Domnul dintr-o inimă curată.
Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” Matei 18:20

Rânduiala în adunare. (3) Limitele. Crucea lui Cristos.

26 Iunie 2010
Prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.”
Gardul spiritual care separă adunarea de lume este crucea lui Cristos. Crucea nu este o influență mistică care se pogoară inconștient (sau mai grav, ritualic) asupra celui ce cere, ci este un cuvânt explicit și explicabil, declarabil, o proclamare auzibilă a unui mesaj inteligibil, analizabil cu mintea: cuvântul crucii. Desigur intervenția duhului lui Dumnezeu are loc,  dar strict asupra cuvintelor mesajului,  nu asupra vreunui obscur ritual mut. Credința se raportează întotdeauna doar la Cuvânt, nu la un atașament sentimental/volitiv de un grup sau de un act ritualic.     Cuvântul crucii definește minții noastre cele două stări spirituale…..starea firii pământești, gândurile cărnii, starea Duhului, gândurile Duhului. Cuvântul crucii condamnă păcatul, îl judecă și îl omoară; în același timp aducând la viață omul cel nou.

Ceea ce se petrece în celulă se petrece și în țesut. Ce se petrece în mădular se petrece și în trup.      ”N-am avut de gând să ştiu între voi altceva. decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit
Vorbim de adunare acolo unde este Isus Cristos răstignit. Unitatea nu se poate face decât în moartea Lui. Moartea noastră împreună cu Domnul a realizat unitatea.
am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui(asemănarea morții Lui)
Această unitate este Duhovnicească. ”cine se lipește de Domnul se face un singur Duh cu El”.
Proclamarea mesajului crucii definește Adunarea.
Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit” este un slogan frumos și repetat, apare scris pe multe amvoane, dar când în fața lui firea pământească nerăstignită își execută programul ei măiestru, sloganul este o minciună crasă. Rânduială din punctul de vedere al crucii este atunci când ”ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nju sunt și i-ai găsit mincinoși”. Acolo unde se mai găsește o adunare care să pună la încercare, să aibă autoritatea de a cerceta pe pretinși lucrători, acolo este cu adevărat adunare. În grupuri de oameni care ”înghit” orice, care lasă să învețe pe oricine nu se poate spune că este o stare de adunare, ci de Babilon, de robie, starea degradării spirituale.
Crucea este mai mult decât mesaj, decât proclamare, crucea este trăirea practică, ridicarea crucii în fiecare zi înseamnă condamnarea zilnică la moarte a omului vechi și înnoirea din zi în zi a Celui Nou. În adunare crucea înseamnă a nu se aduce din lucrările omului vechi, artă, talent uman și fire pământească cizelată.
A aduce în Adunare doar ceea ce lucrează Duhul , care îi înnoiește din zi în zi pe cei ce cred este ”rânduială bună, dpdv al cuvântului crucii. Nu un program rigid, artistic regizat de un DJ religios. Programul omoară părtășia, ucide Duhul. Să deosebim susurul blând și subțire de uraganul șarlataniei.


Rânduiala în Adunarea Domnului (2) Numele. Singurul Nume sub care se prezintă Adunarea.

25 Iunie 2010
Acesta nu poate fi altul decât numele Domnului Isus, numele simplu de creștin.
Nici un alt nume nu poate să stea alături de Domnul atunci când ne definim Stăpânul.
Cu ce Nume ne lăudăm?
Așa cum în domeniul economic numele, brandul este o proprietate, tot așa ”Numele Domnului este un turn tare”.
Sau așa cum în familie, dacă soția mea n-ar renunța la numele ei la căsătorie, sau dacă și-ar pune un nume străin alături de al meu sau dacă i-ar place mai mult să fie numită cu acel nume străin, cum aș vedea eu acest lucru? Mi-ar dovedi dragoste prin această lepădare a numelui meu? Aș crede eu că ea se bucură că este soția mea? Sau mai degrabă mi-ar fi clar că ea urmărește să placă altora și se rușinează de numele meu.
Mărturisirea Domnului, cea care va face diferența la judecată (”cine mă va mărturisi înaintea oamenilor”) are de-a face cu mărturisirea Numelui Său, cu ”a fi numiți după Numele Lui”, nu cu alte nume.

Consecință practică: creștinul care se consideră al Domnului, Adunarea care se consideră a Domnului nu va mai folosi alt nume pentru a se defini, decât Numele Domnului.         Isaia 44:5 Unul va zice: ,Eu sunt al Domnului!’ Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: ,Al Domnului sunt!’ Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.”
Adunarea este trupul Lui. Dacă într-adevăr cineva, un grup de creștini se hotărăsc să-L sfințească în inimi pe Isus ca Domn, să țină cont de etichetă. O etichetă falsă nu va asigura un conținut bun. Întrebați pe orice chimist. În chimie, înainte de a pune o substanță într-un vas se lipește eticheta pe vasul gol.
Numele este foarte important. Mai ales pentru Domnul. Mărturisim prin purtarea Numelui Domnului că suntem ai Lui.   Unii vor obiecta că mulți își zic ai Domnului și nu sunt.   Nu cred că este un motiv serios ca cei ce într-adevăr sunt ai Domnului să nu-și mărturisească apartenența doar pentru că unii care nu sunt se folosesc abuziv de Numele Sfânt.

Vorbind de rânduială sau neorânduială, amalgamul de nume cu care creștinii se laudă astăzi nu este o dovadă de ”rânduială”. Vorbind de rânduială ne raportăm la o autoritate care nu poate fi alta decât Cuvântul cel Viu. Iar Cuvântul ne prezintă Numele Domnului.


Rânduiala în Adunarea Domnului(1) Autoritatea. Sursa de autoritate: Cuvântul lui Dumnezeu

23 Iunie 2010
Autoritatea în Adunarea Domnului aparține Domnului.Adunarea este a Domnului și El nu-Și dă Gloria Lui altuia. Adunarea este supusă Domnului și El Și-o conduce în cadrul Scopului, Planului Său veșnic, în interiorul acestui Plan. Acest Plan ne-a fost revelat prin Cuvântul Lui, asupra acestui Cuvânt primim înțelegere prin revelația Duhului Sfânt, este slujba Duhului. Gloria acestei slujbe se vede în Cuvântul Lui, în perfecțiunea și înțelepciunea acestuia. Slujba însăși este una de a ”lua din ce este al Domnului și a ne descoperi”, mai concret de ”a ne aduce aminte de ce ne-a spus Domnul”, adică de Cuvântul Lui. Nu putem vorbi de o revelație în afara a ceea ce este Cuvântul.Cuvântul lui Dumnezeu este atât de bogat în semnificații în toată plenitudinea lui încât nimănui nu-i ajunge întreaga viață pentru a-L cuprinde. Cuvântul nu este , așa cum multora le pare, o hrană searbădă și de care ți se scârbește sufletul, ca evreilor de mană, ci acea consistentă fire divină căreia îi devenim părtași prin credința în promisiuni și care copleșește cu satisfacții sufletul inundat de ea. Începând de la claritatea și lumina strălucitoare a învățăturii apostolilor, apoi privind în oglinda întunecoasă a istoriilor Vechiului Testament, la lumina din loc întunecos a profețiilor care le explică, învățăm pe Cristos, admirăm pe Cristos, suntem transformați în chipul Lui pentru ca Cristos să fie totul în toți.

Duhul Sfânt este acea pesoană divină, invizibilă care ne învață Cuvântul sub a cărui autoritate stăm, nu doar  o influență mistică care ne afectează sentimental și volitiv. Această învățare a lui Cristos este o învățare de elemente simple, definite nepretențios și însoțite de o mulțime de comparații didactice ușor de asimilat, toate fiind în Cuvântul Domnului,  nu ceva dincolo de capacitățile de percepție ale omului obișnuit. Lucrarea Duhului, Cuvântul și  Autoritatea Domnului formează același mediu, au aceeași origine, diferită de firea carnală umană.

Ieșind din Cuvânt, ieșim din Cristos, reformatorii au numit acest principiu Sola Scriptura, dar negura timpurilor l-a întunecat. E necesar să redefinim și să reafirmăm valoarea Cuvântului. Credibilitatea Cuvântului a fost puternic atacată de evoluționism, minciuna sfârșitului de mileniu, de aceea e necesar ca această înșelătorie cumplită să fie demascată mai întâi, pentru a reașeza în mintea oamenilor întreg Cuvântul lui Dumnezeu pe poziția de autoritate care o are. E parte a luptei spirituale, să dărâmi temple păgâne. Atunci, în vechime,  ca material didactic pentru a ne învăța pe noi erau temple de piatră, acum sunt construcții mult mai rigide, temple de argumente, idoli de explicații, jertfe de articole, cărți, National Geografic și cascade de darwinism. Nu-l poate învăța pe Cristos cel ce nu are ca temelie solidă teritoriul spiritual clar al Cuvântului lui Dumnezeu. Iar Adunarea este Trupul lui Cristos. Creșterea noastră în Cristos se face prin Cuvântul Lui. Modul în care Cristos ne-a fost făcut de Dumnezeu ”înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” este condensat spus definiția felului cum trebuie să înțelegem creșterea noastră în Cristos, ca creștere în aceste Haruri. Toate realitățile sunt definibile prin cuvinte, descriptibile și redabile, nimic nu este misticism ritualic. Această introducere am făcut-o pentru a defini de la bun început limitele resurselor de inspirație și când vorbim de Adunare, doar în Cuvânt.

Consecință practică: atunci când devenim conștienți că a asculta doar de Cuvânt înseamnă a asculta de Domnul, devenim prudenți și vigilenți în a urma oameni sau grupuri care cu ușurătate își justifică practicile prin argumente din afara Cuvântului. Oare unde mai mult decât aici se potrivește îndemnul: ”Vegheați!”?

Citiți și : http://www.biblecentre.org/language/romanian/sufficiency_and_authority_of_scripture.htm în limba română.