Fericirea fericirilor este să fi răstignit cu Cristos

10 Octombrie 2010

“Dorinţa ta ar trebui să fie moartea vieţii tale de dragul Lui. Calea Domnului tău nu a fost dulce şi uşoară! El nu te-a invitat niciodată la aşa ceva.
Dac
ă Mă urmează cineva, să se lepede de sinesăşi ia crucea şi să Mă urmeze.
Pentru ca cre
ştinul să fie una cu Christos, trebuie să-L urmeze în suferinţă. Săîncepi să guşti dulceaţa dragostei divine, o vei face pentru un timp scurt, pentru căduşmanul va pune în inima ta dorinţa de a merge în deşert şi de a trăi acolo singur înaintea Domnului. Duşmanul se amestecă în gândurile tale spunându-ţi că acolo vei putea să trăieşti înaintea lui Dumnezeu fără piedici şi – drept rezultat – vei contiua să te simţi bine în rugăciune. Aceasta reflectă o lipsă de maturitate în înţelegerea căilor Domnului. Şi arată că Îl vrei pe Domnul din cauza plăcerii şi simţămintelor plăcute pe care le ai în prezenţa Sa. Sunt mulţi creştini, care au primit revelaţii extraordinare de la Domnul, viziuni mari şi înţelegeri profunde ale unor adevăruri mintale adânci. Cu toate acestea, ei nu înţeleg în profunzime secretele ascunse pe care le descoperă acei, care trec prin încercări şi necazuri mari.
Ce binecuvântare este pentru sufletul tăsă fie supus!
Şi ce onoare este să fie dispreţuit. Ce înălţare este să fie trântit jos. Ce mângâiere este să sufere. Ce cunoştinţă profundă este când e privit ca nepriceput. Fericirea fericirilor este să fii răstignit cu Christos. Acesta a fost lucrul, pe care apostolul Pavel l-a înălţat atât de mult: „Departe de mine gândul să mălaud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Christos.”
Las
ă-i pe alţi credincioşi să se laude cu bogăţiile, cu importanţa, cu desfătările,şi stima pe care unii o acordă credinciosului plin de succes. Dar pentru noi, nu este o cinste mai mare decât să fim lepădaţi, dispreţuiţi şi crucificaţi împreună cu Christos.”
Citat din cartea: Ghidul spiritual de Michael Molinos(sec 17). Toata cartea la:http://www.scribd.com/doc/12865212/Michael-Molinos-Ghidul-Spiritual

-repostare de pe blogul vechi, 25 dec. 2007


Am vrut să vindec Babilonul

8 Octombrie 2010

Am vrut să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat. Părăsiți-l” Ieremia 51:9  ”Fugiți din Babilon!” v.6
Babilonul este religia falsă,  este cetatea confortului, a religiei plăcerii, a muncii organizate, a laudei deșarte a robiei.
Aseară am stat 6 ore la părtășie, agapă și ”€œzidire prin  ceea ce dă fiecare incheietura”.  Am ascultat acest cuvânt din gura unui frate care a vrut și el să vindece Babilonul. Nu a reușit, a trebuit să-l părăsească.
M-am gândit la cât de mult am crezut eu c-o să-l vindec. Și cât mai cred încă, chiar prin acest blog poate, sau prin comentariile de pe alte bloguri.  Mi s-a făcut tot mai clar că nu se poate, Babilonul trebuie părăsit.
”€œIerusalimul să fie în inimile voastrea€œ, nu Babilonul.  ”
”…€œsa mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim, culmea bucuriei mele.” Ps 137

Babilonul, casa sclaviei, promite o ”mantuire” prin lucrări, dar în Babilon. Nu vorbește de glorie, pentru că Babilonul n-are decât o glorie deșartă a efortului  religios, nu a Odihnei Harului.
Toată Gloria este  păstrată de Domnul pentru Ierusalim.
”Îți voi face crestele zidurilor de rubin, porțile de cristal și toate marginile de pietre scumpe.”Isaia 54. Nimic glorios pentru Babilonul bizuit pe robie.
Adunarea în sărbătoare, Ierusalimul de sus, este mama noastră. Suntem născuți pentru libertatea Gloriei copiilor lui Dumnezeu. Locul nostru nu este în Babilon.
Ierusalimul nu este un cartier al Babilonului. E tare departe de Babilon, Ezra a făcut 150 de zile. Nici drumul spiritual nu e ușor. Dar ”€œmana Dumnezeului nostru a fost peste noi și ne-a păzit de mâna vrășmașului și de orice piedică pe drum. Am ajuns la Ierusalima€”Ezra 8:32-38
Ierusalimul este o imagine a Adunării Glorioase a Domnului Isus.  Este locul spiritual destinat zidirii și glorificării. Nu pentru calitățile lui intrinseci era deosebit Ierusalimul de atunci de Babilon, ci pentru promisiunile care însoțeau Ierusalimul și blestemele care planau asupra Babilonului. Din punct de vedere economic, sau militar diferența între Babilon și Ierusalim era comparativ azi, ca și între Japonia și Uganda. Ceea ce făcea atunci diferența erau promisiunile.
Dumnezeu are și astăzi un Loc Spiritual al binecuvântării, acesta se numește ÎN HRISTOS,  tot așa cum atunci se spunea în Ierusalim. A fi în Hristos înseamnă a fi făcut una cu El prin moartea Lui.
Să ieșim din Babilon, să intrăm în Ierusalim și să rămânem acolo.
”…sa fiu găsit în El…”

-repostare de pe vechiul blog, 23 decembrie 2007


De ce nu primim Har?

5 Octombrie 2010
Poate pentru că nu ne smerim deajuns. €œ”Celor smeriți le dă Har.
M-am gândit că așa cum noi oamenii nu bem apă din vase murdare sau nu dăm celor dragi să bea din vase murdare, tot așa Dumnezeu atunci când toarnă Harul Său, se uită să toarne într-un vas curat.
”...dacă cineva se curățește de acestea va fi un vas de cinste, folositor Stăpânului Său
De multe ori noi ne rugăm pentru Har, ne rugăm ca Dumnezeu să ne umpla vasul, dar ceea ce-L împiedică pe Dumnezeu să toarne este mizeria din vas, murdăria lipită de pereți, drojdiile uscate de pe fundul vasului, mirosul de stricăciune. Atâtor de multe gunoaie, apreciate de lume, le dăm glorie, le considerăm părți din ființa noastră, lipite de vas. Nu le socotim ca gunoaie și așteptăm ca Dumnezeu să toarne Harul său PUR peste acestea. Murdăria este atât de lipită de vas încât nici nu se mai desprinde.
Ezechiel 24:11-12 ”€œ Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se infierbinte arama, să i se topească murdăria dinăuntru, și să i se șteargă rugina.
12  Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeste de el; rugina nu se va lua de pe el decât prin foc,
Suntem noi oare conștienți de câte lucruri nu le socotim ca gunoaie, le cocoloșim în sufletul nostru și vrem ca Domnul să ne binecuvînteze? Personal am văzut că atunci când am fost entuziasmat sau tulburat în inimă de ceva nevenit de la Domnul, acel lucru a crescut și a ocupat mult loc din timpul și gândirea mea. Nu mai era loc pentru Har. Urmărirea entuziasmului sau înfricoșarea de tulburări mi-au devenit țeluri și căi de glorie, desigur deșartă și astfel urmărind slava deșartă a unei scăpări fără Hristos, nu mai eram smerit și deci am ajuns în imposibilitate de a primi Har. Dumnezeu nu toarnă peste gunoaie.
Noi, în bucătăria nostră, când ne spălam vasele sau tacâmurile, privim paharul spre lumină, ne uităm între dinții furculiței, spălăm, clătim și uscăm bine. Să fie Dumnezeu mai puțin înțelept? Să fie El mai puțin grijuliu? Fiecare din noi suntem vase din care ”€œmănâncă” ceilalți. Dumnezeu dă unuia Harul spre folosul întregului trup.
Iată de ce nu primim har. Avem în noi lucruri care pe Dumnezeu îl împiedică să toarne.
Cele mai multe din aceste lucruri la care nu vrem să renunțăm, sunt cele care ne aduc câștiguri, avantaje. Sunt neprihănirea proprie, lăuda deșartă a lucrărilor pe care le facem noi din talentele noastre, nu din Hristos.”5. DAR LUCRURILE, CARI PENTRU MINE ERAU CÂȘTIGURI, LE-AM SOCOTIT CA O PIERDERE, DIN PRICINA LUI HRISTOS. BA ÎNCĂ, ȘI ACUM PRIVESC TOATE ACESTE LUCRURI CA O PIERDERE, FAȚĂ DE PREȚUL NESPUS DE MARE AL CUNOAȘTERII LUI HRISTOS ISUS, DOMNUL MEU. PENTRU EL AM PIERDUT TOATE ȘI LE SOCOTESC CA UN GUNOI, CA SĂ CÂȘTIG PE HRISTOS”
Acele avantaje pe care a ajuns să le socotească gunoaie, de multe ori le avem și noi în inimă. O viață religioasă legalistă, o neprihănire proprie bazată pe lege, nu pe Har, bazată pe ”€œcel ce va face aceste lucruri” este o piedică, un gunoi care îl opresc pe Dumnezeu de a turna Har.
Vasul trebuie să fie GOL. Nimic să nu umbrească slava, să nu strice gustul, să nu altereze mirosul! Toate avantajele legii sunt gunoaie!
Iată de ce nu primim Har!
Ce să facem ca să primim Har? ”€œSă facem” e puțin eronat spus. La această întrebare Domnul a răspuns: ”Să credeți!”. Avem nu ”€œde facut” ci de ”nefacut”. Facem prea mult, trăim prin principiul ”cel ce va face, va trăi”. Avem de concediat pe Agar, de alungat legea și pe fiul ei. Nu pot moșteni împreună. Nu primim Har pentru că avem pe pereții sufletului nostru urme de lege. Și aceste legi pretind o slavă, miros urât. Miros a transpirație umană, a efort. Cuvântul credinței, chiar născut la vârsta de 100 de ani, va rodi, chiar dacă e al doilea, chiar dacă este batjocorit de întâiul, de Ismael.  Harul să domnească.
Nu primim Har pentru că nu am alungat pe Agar, legea.
Alungarea legii înseamnă renunțarea la multă glorie deșartă, glorie provenită din lucrări. Renunțarea e dureroasă, și pe Avraam l-a durut, dar altă cale spre Lăuda Gloriei Harului Sau nu este. Nu pot moșteni împreună!

-repostare de pe blogul vechi, 20 dec 2007


Mergi înspre zona de deal a țării

3 Octombrie 2010

Deuteronom 1.5-8

Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta şi a zis: Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta. Întoarceţi-vă, şi plecaţi; duceţi-vă la muntele Amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miază-zi, pe ţărmul mării, în ţara Cananiţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat. Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.”

Dictatura rutinei

Vrăjmaşul perfid care ameninţă Biserica lui Isus Cristos de astăzi este dictatura rutinei – atunci când rutina devine „stăpân” în viaţa Bisericii. Se organizează programe şi condiţiile impuse sunt acceptate ca ceva normal. Oricine poate prezice programul următoarei întâlniri de duminică şi ce se va întâmpla atunci. Aceasta pare să fie ameninţarea mortală din biserica de azi. Când ajungem în punctul în care totul poate fi prevăzut şi când nimeni nu mai aşteaptă nimic neobişnuit din partea lui Dumnezeu, atunci suntem în rutină. Rutina dictează, astfel că putem spune nu numai ce se va întâmpla duminca următoare, dar şi cum vor decurge lucrurile luna viitoare şi, în cazul în care situaţia nu se îmbunătăţeşte, putem spune chiar şi ceea ce se va întâmpla anul viitor. Atunci ajungem în punctul în care ceea ce a fost determină ceea ce este şi ceea ce este determină ce va fi. […]

Toată lumea ştie cam ce se va întâmpla, iar acest fapt a devenit duşmanul nostru de moarte. Dăm vina pe diavol, pe „zilele din urmă” şi pe tot ce ne vine în minte, însă marele nostru vrăjmaş nu este în afara noastră. Este înăuntrul nostru – este atitudinea de a accepta lucrurile aşa cum sunt. Credem că ce a fost trebuie să hotărască ce ve fi şi, ca rezultat, nu creştem în aşteptările noastre. […]

Automatismul – înseamnă repetare fără sentiment. Dacă, într-o zi, cineva ar citi Scripturile şi le-ar crede, dacă ar crede cuvintele marilor imnuri creştine, în scurt timp s-ar apropia o revoluţie spirituală binecuvântată. Însă prea mulţi sunt prinşi în automatism, în a repeta fără să simtă ceva, fără să înţeleagă ceva, fără uimire şi fără aşteptări sau surprize îmbucurătoare. Dumnezeu nu poate intra în slujbele noastre de la biserică deoarece noi am stabilit mai dinainte totul pentru El. Noi spunem: „Doamne, vom face aşa şi aşa; acum, binecuvintează planurile noastre”. Repetăm fără sentiment, repetăm fără sens, cântăm fără uimire, ascultăm fără mirare. Aceasta este descrierea mea pentru automatism. […]

Deoarece Duhului Sfant nu I se dă nici o ocazie să lucreze în slujbele noastre de la biserică, nimeni nu se pocăieşte, nimeni nu-şi petrece o zi aşteptându-L în tăcere pe Dumnezeu cu Biblia deschisă, căutând să-şi pună în ordine viaţa. Nimeni nu face acest lucru – noi vrem doar mai mulţi oameni. Dar mai mulţi oameni pentru ce? Mai mulţi oameni care să vină şi să repete slujbele noastre moarte, fără sentiment, fără sens, fără uimire, fără mirare? Mai mulţi oameni care să ni se alăture în sclavia faţă de automatism? În cea mai mare parte, rigiditatea spirituală care nu se poate apleca este prea slabă ca să ştie exact cât de slabă este. […]

Mă întreb dacă nu cumva ne păcălim singuri. Mă întreb dacă nu cumva mare parte a tuturor lucrurilor pe care le facem nu este autoînşelare. Aud vocea lui Isus spunându-ne: „Ai stat destulă vreme acolo unde eşti. Ridică-ţi tabăra şi mergi înspre zona de deal a ţării”. Aceasta va fi o nouă experienţă spirituală pe care Dumnezeu o are pregătită pentru noi. Tot ce a făcut Isus Cristos pentru noi putem avea astăzi. Viaţa triumfătoare, viaţa plină de bucurie, trăirea sfântă, trăirea roditoare, cunoştinţa plină de uimire şi de încântare a Triunului Dumnezeu – toate aceste sunt ale noastre. „Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara…” (Deuteronom 1.8). Domnul ţi-a dat-o printr-un legământ. Du-e s-o iei – e a ta. A fost dată lui Avraam, Isaac, Iacov şi întregii seminţii ce a urmat după ei. Isus s-a rugat: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în mine prin cuvântul lor” (Ioan 17.20). Aceasta îi acoperă pe toţi aceia care fac parte din Biserica lui Isus Cristos.

A. W. Tozer

Fragment din “Rutină, putreziciune sau trezire”, capitolul I, Editura Perla Suferinţei, Suceava, 2007
ediţia originală: “Rut, Rot or Revival”, Zur Ltd., Camp Hill, PA, USA, 1985

De pe:  http://bisericaquovadis.blogspot.com/

-repostare de pe vechiul blog, 16 dec. 2007


Ascunderea lucrurilor

2 Octombrie 2010

Gloria lui Dumnezeu sta in ascunderea lucrurilor.
Am postat pe un blog un comentariu mai acid si dupa putin timp, Domnul m-a mustrat tare de tot.
M-am vazut ca un batjocoritor, ca Simei.
M-am gandit la Simei, m-am rugat, am citit Biblia, am recitit istoria lui David si am avut azi-dimineata un cuvant in Adunare:
I Cor 8: ” daca crede Cineva ca stie  CEVA, inca n-a ajuns sa stie cum trebuie sa cunoasca…”.
Cand Samuel a mers sa-l unga pe David ca imparat, i-a fost frica de Saul. Dumnezeu i-a permis sa “mascheze”, totul printr-o jertfa. Toti au vazut ca Samuel se duce la Isai sa aduca o jertfa. Lucrul ascuns, nevazut, pretios, scopul era altul, Samuel l-a uns pe David de imparat.
Cand a ajuns David pe tron, multi au vazut prin aceasta o uzurpare de autoritate. Saul fusese Unsul Domnului. Simei era convins in sine ca David este un uzurpator. Fierbea in el, clocotea mania, mai ales ca Simei era ruda cu Saul.
Cand David a fugit, a fost o ocazie pentru Simei sa-si arate naduful.
Abisai a vrut sa-i taie capul. David nu l-a lasat. Ii facea bine smerirea, se bucura in batjocori, avea Duhul lui Hristos.
La intoarcere, primul care l-a asteptat a fost Simei. David l-a iertat. “Pocainta” de la malul Iordanului, nu a fost insa pocainta reala, a fost un simulacru dictat de imprejurari.
Solomon a fost cel care dupa zeci de ani a fost pus sa-l pedepseasca pe Simei. I-a pus domiciliu obligatoriu. Simei a depasit limita. A fost omorat. Toti au vazut in pedepsirea lui Simei, pedeapsa pentru calcarea legii. In realitate Simei a fost omorat pentru ca l-a batjocorit pe Unsul Domnului. De fapt poate pentru ca a avut timp sa se pocaiasca in tot timpul vietii lui David si nu a facut-o.
Aceste lucruri s-au intamplat atunci pentru noi, nu pentru ei.
Cand Haman agaghitul a fost spanzurat de propria spanzuratoare, a fost o implinire a promisiunii lui Dumnezeu:” Domnul va lupta cu Amalec din generatie in generatie.” Haman era ultimul urmas al lui Agag, imparatul lui Amalec, care a atacat miseleste pe copiii lui Israel la iesirea din Egipt, pe la spate, pe cei slabi, bolnavi si ramasi de convoi. Agag, imparatul lui Amalec, a fost lasat in viata de Saul, motiv pentru care Saul a fost lepadat.
Este pentru noi o lectie sa nu lasam “in viata” ceea ce trebuie omorat, si sa nu ucidem ceea ce trebuie sa traiasca. Desigur duhovniceste, inseamna sa un intristam Duhul, sa nu-L stingem, sa nu lepadam Harul, acestea trebuie sa traiasca, pe de o parte. Pe de alta parte sa nu “lasam in viata”ceea ce este destinat mortii, faptele omului vechi, de pe pamant, lucrarile firii, gandirea carnala, care trebuie sa moara.
In Adunare, in partasie, se desfasoara aceasta lucrare. Noi ne adunam nu ca sa stim CEVA, ci ca sa cunoastem pe Cineva, pe Hristos. PE el Il invatam, PE EL IL vestim, nu despre El. Nu lucruri moarte(ceva-uri) despre Cineva, ci pe El insusi, caci este VIU.
Sa nu cautam sa stim multe ceva-uri ci sa-L cunoastem pe El tot mai mult.
Cum? “…..si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui, fiind facut asemenea cu moartea Lui.” Sau, prin asemanarea mortii Lui.
Ispita curiozitatii cunoasterii, ne poate duce pe un teren minat al acumularii de cunostinte(de ceva-uri) care ne vor umple capul, dar inima noastra va ramane un izvor tot mai sec, un put crapat care nu tine apa. Apa, izvorul, este Domnul Isus, care este prin Duhul Sau un izvor de apa vie in inimile fiecaruia dintre noi.

-repostare de pe vechiul blog, 16 decembrie 2007


O cale nespus mai bună

30 Septembrie 2010

Incep acum o idee pe care probabil o voi relua si in alte postari sau voi reposta aceasta.
Sfarsitul cap 12 din I Corinteni este “va voi arata o cale nespus mai buna”.
Apoi incepe 13 si continua aparent fara logica cu capitolul 14 care este parca o continuare a cap 12.
Ce este aceasta cale nespus mai buna?
Marturisesc ca am fost influentat la aceste convingeri de cartea: “Eu vorbesc in alte limbi mai mult decat voi toti” scrisa de un frate, Fernand Legrand. Merita citita. Agape.
Sa schitez: Dumnezeu ne da  prin duhul daruri si tot prin duhul aducemRoada duhului.
Este o diferenta intre daruri (artificiale, agatate ca in pomul de craciun, fara crestere ci date de-a gata) si roade (naturale, crescute una cu mladita(ramura).
Diferenta e enorma: nimeni nu “creste” in daruri. Darurile au fost dateUNORA la inceputurile adunarii pana cand va creste roada. Cresterea este in roada, “in toate privintele”, in harul felurit, in Roada Duhului. Ca de la samanta la fruct, tot asa de la Cuvant la Roada duhului.
De la cuvantul credintei, la credinta(roada credintei).
De la cuvantul rabdarii, la  rabdare(roada rabdarii).
De la cuvant de intelepciune, la intelepciune.
De la cuvant despre neprihanire, la Roada neprihanirii.
E un proces care i-a timp.   E complex si implica intregul TRUP.
Cresterea e ca si cresterea trupului. Nici un madular nu creste individual.
E o cale mai buna, “tot trupul creste”, nu numai unele madulare.
Cale mai buna ca ce? Mai buna ca si calea darurilor, a lucrurilor primite de-a gata de UNII, (comparati in Efeseni 4, pe “unii” cu “toti”. “El a dat pe unii…pana vom ajunge TOTI….”). Starea de om matur, intarcarea, trecerea de la lapte la hrana tare s-a petrecut atunci, sau la unii trebuia sa se petreaca, gasim scris la Evrei 5.  Demult trebuia sa ajungeti maturi!
Calea nespus mai buna e calea dragostei, a partasiei neierarhizate si nedezbinate in Trupul. Sa socotim ca piedica si s-o inlaturam, orice opreliste care s-ar pune in calea dragostei. Dar oricum “dragostea e tare ca moartea.”

-repostare de pe vechiul blog, 7 dec 2007


”Eu știu că ei mă vor ucide”, Isaac Feinstein

25 Septembrie 2010

Citat 1:Un cosciug în care a fost pusa o ramura de copac

“Unul dintre cele mai mari triumfuri pe care harul lui Dumnezeu l-a avut în poporul evreu a fost Isaac Feinstein. La vremea convertirii sale era un mic functionar. Într-o seara, la o întâlnire crestina a auzit mesajul lui Isus si a crezut imediat. Când a ajuns acasa, a alergat spre dormitorul parintilor sai, care se culcasera deja, i-a sculat si le-a strigat: “L-am gasit pe Mesia!” Din acea seara el niciodata nu a oscilat în credinta sa, cu toate ca a întâmpinat mari împotriviri în familie.
Tatal sau, un evreu pios, a încercat sa-l convinga sa se lepede de Isus. Când asta s-a dovedit fara succes, a facut ceremonia prescrisa de rabini în aceste cazuri. A declarat ca fiul sau a murit. A urmat apoi înmormântarea simbolica, cu un cosciug în care a fost pusa o ramura de copac. Si-a rupt hainele si a plâns pentru fiul sau împreuna cu întreaga sa familie,dormind pe podea sapte zile.
În tot acest timp, “mortul” se bucura de o viata care era mai bogata decât ar fi visat vreodata si crestea în harul si cunostinta lui Dumnezeu.”

Citat 2: Este timpul sa cântam psalmii.

“Feinstein a venit într-o scurta vizita în Bucuresti si a stat la fratele Richard Wurmbrand. Acesta i-a sugerat sa nu se mai întoarca în Iasi, unde îl astepta moartea. I-a zis:
– Am putea trimite un frate român sa-ti aduca sotia si cei sase copii aici la Bucuresti.
El i-a raspuns:
– Datoria pastorului este sa moara împreuna cu turma sa. Eu stiu ca ei ma vor ucide, dar eu nu pot sa-mi abandonez fratii. Ma întorc la Iasi. Câteva zile dupa întoarcerea sa, pe 28 iunie 1941, a început pogromul. Numarul de evrei ucisi a fost de circa 11000. Evreii mesianici au fost ucisi de catre autoritatile fasciste si de catre localnicii fanatici care sustineau ca tara începe o cruciada sfânta!
Feinstein a fost printre cei arestati. El le-a spus evreilor sa nu-si faca nici o iluzie. El stia ca urmeaza sa fie ucisi si i-a îndemnat sa se converteasca pentru a se pregati sa-L întâlneasca pe Dumnezeu. Mii de evrei au fost înghesuiti în vagoane de vite sigilate si au fost trimisi sub soarele arzator fara un strop de apa, iar ca rezultat, cei mai multi dintre ei au fost sufocati. Printre ei a fost si Feinstein. Putinii supravietuitori au  fost  internati  într-un lagar de concentrare. Feinstein, când a înteles ca moartea era iminenta, s-a întors spre un rabin care era înghesuit lânga el si i-a spus: “Este timpul sa cântam psalmii”. A murit în timp ce rabinul recita psalmii cu glas tare si Feinstein explica cum ei Îl prevestesc pe Isus. Când a venitmoartea prin sufocarecapul sau se odihnea pe umarul rabinului. Rabinul însusi a murit câteva minute mai târziu. Un evreu mozaic si un evreu mesianic au fost victimele aceleiasi uri, ura care era în România de doua ori mai dezgustatoare pentru ca era ascunsa în spatele numelui de “crestin”.
Nu a supravietuit nici macar un barbat din congregatia evreilor mesianici din Iasi. “

Citat 3:  “Schwester Olga”

O diaconita norvegiana, Olga Olaussen, a lucrat neobosita chiar în perioada de mare dificultate în Iasi, în timpul razboiului. Tatal ei, care fusese pescar, alunecase odata de pe vas în timpul unei furtuni. S-a luptat cu valurile multe ore. Aflat la ananghie, I-a promis lui Dumnezeu ca-si va dedica toti copiii pentru lucrarea misionara daca va fi salvat, si asa a facut. “Schwester Olga” si-a daruit toata viata evreilor, mângâindu-i cu abnegatie pe bolnavi si crescând copii orfani. Dupa uciderea lui Feinstein, a lucrat singura cu un grup de fete crestine, pentru ca toti barbatii din grupul lor fusesera ucisi. Ea a crescut aceste suflete în spiritul credintei.

Citat 4: Adu un evreu in satul meu…. Intr-un catun din România, un dulgher german pe nume Christian Wölfkes îsi petrecea anii batrânetii, atâtia câti îi mai ramasesera. Fusese convertit la crestinism în timpul unei campanii de înviorare spirituala a Bisericii Luterane din România, condusa de pastorul Scherg. Mai târziu s-a alaturat unui grup de credinciosi care se numeau “Crestini dupa Evanghelie”.
Într-o noapte, pe când era grav bolnav, un evreu mesianic a vegheat lânga patul lui. De aceea, în semn de recunostinta, a început sa tânjeasca din adâncul sufletului sa aduca evrei la Mesia. Rugaciunea sa zilnica era:
“O, Doamne, Te-am slujit pe pamânt si doresc sa ma rasplatesti tot pe pamânt. Ma rog Tie sa nu mor pâna nu voi aduce un evreu la credinta. Dar nu sunt evrei pe aproape, iar eu sunt batrân, bolnav si sarac. Nu-s în stare sa ma duc sa-i caut, dar Tu esti atotputernic. Adu un evreu în satul meu …..”

PS.Alte amanunte despre cel pe care Dumnezeu l-a folosit la convertirea lui Richard Wurmbrand gasiti in cartea:
“Hristos pe ulita evreiasca” de Richard Wurmbrand, (in varianta AUDIO, aici:
http://www.silvianguranda.evonet.ro/Audio-Video/Wurmbrand/ )

Un citat: “Spunand aceasta am iesit precipitat din biroul lui Feinstein, fara sa-mi fi luat ramas bun.
A alergat dupa mine. N-am putut scapa de el. Am intrat intr-un magazin, m-a urmat. A fost atat de insistent, incat m-a convins sa-l insotesc in acea seara la o adunare de rugaciune care avea loc intr-un grup mic de crestini din Bucuresti, in Capela Misiunii Anglicane pentru Evrei.
Acolo, dupa ce mai multi din adunare s-au rugat, am fost miscat involuntar de Duhul Sfant. Si-am fost uimit s-a ma aud rugandu-ma pentru prima data cu glas tare, intr-o biserica. Imi auzeam vorbele dar nu puteau fi acelea pe care le formulasem eu.” R.W.
Transcris din cartea de mai sus, ed Stephanus, Bucuresti 1994, pag 46

-repostare de pe vechiul blog, 4 decembrie 2007