Supuși la o asemenea presiune că trebuie să părăsească țara. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (8)

23 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
O organizație internațională din Turcia ne-a informat că autoritățile nu sunt interesate în mod normal de credincioșii obișnuiți. Reprezintă o grijă pentru autoritățile iraniene aceia care sunt energici în fondarea și menținerea adunărilor de casă, în stabilirea de legături cu adunări din alte țări, sau care fac prozelitism în public, în cartier sau la locul de muncă. Însă, aceasta nu anulează pedepsele pentru convertirea la creștinism de la islam din codul islamic, convertirea este ilegală și în ultimă instanță se pedepsește cu moartea.
Referitor la Yousef Naderkhani, sursa a spus că acesta a fost de curând arestat din nou, dar că iarăși a fost eliberat. Sursa a spus că regimul nu dorește să execute credincioși. Mai degrabă ar prefera ca aceștia să dispară din Iran. S-a adăugat că, în general, nu se prea întâmplă în Iran ca persoane individuale să fie executate. Dacă un inamic politic se întoarce în Iran, el sau ea va fi hărțuită de către autorități, obiectivul fiind ca respectivul să fie determinat să părăsească țara.
Unele dintre măsurile folosite de către autorități pot fi prigonitoare, în timp ce altele nu. Însă, hărțuirea va fi continuă. În general, se considera că nu era obișnuit ca autoritățile iraniene să emită interdicții de părăsire a țării, în plus, procesul pentru emiterea unei asemenea interdicții durează mult. Dacă o interdicție pentru părăsirea țării a fost emisă, iar acea persoană era împiedicată de la a pleca, au fost cazuri când o interdicție a fost ridicată temporar prin mituirea autorităților frontaliere, prin urmare permițând călătoriile în afara Iranului.
Elam Ministries a precizat că pe baza cazurilor cunoscute de către ea în Iran, există dovezi că autoritățile mai degrabă ar prefera ca liderii adunărilor de casă să părăsească Iranul. Un asemenea individ drept consecință își va pierde slujba și poate să întâmpine dificultăți în a închiria o locuință. Într-un final, sunt supuși la o asemenea presiune că trebuie să părăsească țara.
De asemenea, autoritățile intră și în posesia a ceea ce fusese plătit pentru cauțiune. S-a făcut referire la un caz recent în care o femeie conducătoare a unei adunări de casă are acum de ispășit o sentință de trei ani de pușcărie. Ea a fost întemnițată în Iran și a fost eliberată pe cauțiune după două-trei luni. I s-a înapoiat pașaportul, dar nu a plecat din țară. Autoritățile o presau să plece pe ascuns, prin a o împiedica să se angajeze, să închirieze o casă sau un cont bancar și pe față, urmărind-o pe străzi. Într-un final, după un an, ea a plecat în Turcia. După ce s-a gândit mult la această opțiune, a decis să se întoarcă în Iran. Când s-a întors, ea a fost arestată și condamnată la trei ani de închisoare și acum a ispășit deja șapte sau opt luni din pedeapsă.
S-a adăugat că au fost cazuri privitoare la credincioși întemnițați care au fost expuse în detaliu în media internațională, prin urmare afectând negativ imaginea Iranului. Prin urmare, conform Elam Ministries, autoritățile iraniene preferă ca credincioșii să părăsească Iranul.
Tipurile de acuzații care le primesc persoanele implicate în adunările de casă includ implicarea în activități împotriva siguranței naționale și tulburarea ordinii regimului, colaborare cu puterile străine și participarea la întâlniri ilegale.
Au fost multe arestările unde cei arestați au fost eliberați după câteva zile. Autoritățile îi țin doar pe aceia care sunt suspectați a fi conducători de adunări de casă sau de rețele. Când se efectuează o razie asupra unei adunări de casă, autoritățile vor întemnița întreg grupul, interogându-i și deseori intimidându-i și amenințându-i cu acuzații de apostazie, dar de cele mai multe ori sunt eliberați fără să fie puși sub acuzare. În ultimii ani, se pare că autoritățile folosesc măsuri mult mai severe împotriva adunărilor de casă. Din moment ce cunosc mult mai bine adunările de casă le investighează mai în profunzime, ascultând telefoanele și supraveghind adunările de casă.
Conform sursei, în ultimii trei ani, au crescut extrem de mult arestările și liderii adunărilor de casă au fost puși în închisoare până la zece luni, iar unii chiar doi sau trei ani înainte de a ieși pe cauțiune care conform Elam Ministries indică faptul că  autoritățile doresc să distrugă adunarea de casă prin orice mod posibil.
Întrebată dacă profilul familiei credinciosului ar avea vreo relevanță pentru autorități, Elam Ministries a răspuns că în mod normal s-ar pune presiune mai mare pe familii în care există oficialități de rang înalt. În Iran ar putea fi important ca cineva din familia extinsă să aibă o poziție mai înaltă. S-a adăugat că mulți credincioși aparțin de familii situate în josul sau la mijlocul spectrului social.
Referitor la activitățile care implicau riscuri de consecințe legale în Iran, reprezentanții bisericii Union au menționat că liderii adunărilor de casă riscă să fie acuzați de prozelitism, convertire/apostazie, dar și de conducerea unei biserici neînregistrate. Drept exemplu, sursa s-a referit la Saeed (Abedini, care ispășește o pedeapsă de opt ani). Membrii unei adunări de casă pot veni și pot pleca, însă, conducătorul unei adunări este constant, de aceea autoritățile doresc să
oprească activitățile acestuia.
(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)

Sfârșit.


„Oricine care este arestat și întemnițat poate să riște a fi torturat ” Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (7)

20 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Acuzații împotriva membrilor și liderilor adunărilor de casă

Întrebată despre activități care ar putea implica riscul unor consecințe legale, AIIS a spus că majoritatea cazurilor aduse în atenția ei referitoare la persecutarea credincioșilor implică persoane cu un statut deosebit și aceia care au autoritatea de a strânge oamenii sau sunt percepuți de către oficialități că ar avea o asemenea autoritate. Aceasta, însă, nu exclude oameni care nu au acel statut deosebit. Referitor la tratamentul credincioșilor de către autorități, cei de la AIIS au considerat că, dată fiind răspândirea torturii și a relelor tratamente în țară, oricine care este arestat și întemnițat poate să riște a fi torturat sau tratat cu cruzime la un moment dat în timpul detenției lui sau ei.
Majoritatea cazurilor privitoare la credincioși care implică și un proces de care are cunoștință AIIS-ul, se referă la credincioși în special cu statut înalt. Se consideră că este foarte probabil ca indivizii simpli sunt și ei arestați și deținuți pentru o perioadă de timp, dar sunt apoi eliberați fără ca ei să ajungă înaintea tribunalului. Acești indivizi pot să fie torturați sau să li se aplice altele rele tratamente chiar și în timpul relativ scurt al întemnițării. Totuși, AIIS nu cunoaște cazuri ale acelora care doar participau la adunări de casă dacă astfel de cazuri nu sunt expuse în media sau sunt aduse în atenția organizației de către membrii ai familiei sau avocați ai întemnițaților. Iran rămâne o țară închisă pentru multe organizații ale drepturilor omului precum Amnesty International și autoritățile iraniene nu oferă cifre oficiale ale arestărilor.       Rezultatul este că indivizii care nu pot lua legătura cu reporteri, organizații sau avocați care pot atrage atenția asupra cazurilor lor, este puțin probabil să se facă cunoscuți unei organizații ca Amnesty International.
Citește restul acestei intrări »


„Autoritățile sunt interesate de membrii adunărilor de casă, doar dacă îi pot folosi ca unealtă împotriva altor membrii ai adunărilor.” Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (6)

19 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Arestarea liderilor și membrilor adunărilor de casă

Întrebată cine ar risca să fie întemnițată de către autorități, o organizație internațională din Turcia a spus că liderii și gazdele adunărilor de casă sunt cei mai probabil să fie ținuți sub supraveghere, însă, membrii obișnuiți pot, de asemenea, să riște a fi urmăriți în încercarea autorităților de a obține informatori din interiorul adunărilor de casă. Membrii obișnuiți pot fi amenințați să își încheie activitățile sau să ajute autoritățile să dea la iveală adunări de casă sau să furnizeze informații incriminatorii despre rețeaua de credincioși. Oamenii care sunt arestați sunt amenințați și că familiile lor pot păți ceva dacă ei nu cooperează. Tipul de întrebări care li se pune credincioșilor în timp ce sunt întemnițați deseori includ întrebări despre legăturile lor cu străinii, cine îl susține pe el sau ea, cu cine cooperează adunarea ei sau lui, de unde primește fonduri, acestea fiind întrebările care au importante dedesubturi politice.

Există rapoarte de credincioși acuzați cu legături în rețele de credincioși creștini care au fost torturați în timpul detenției.
Când a fost întrebată pentru cât timp sunt în mod obișnuit credincioșii deținuți, sursa a precizat că deseori depinde unde și când a fost întemnițat un individ și de către ce autoritate. S-a adăugat că situația poate să difere de la oraș la oraș, de la secție de poliție la secție de poliție și că este obișnuit în Iran ca persoanelor arestate să li se pună cătușe la mâini și să li se acopere ochii și prin urmare mulți nu ar ști ce autoritate îi întemnițează și unde sunt duși.
Când a fost întrebată cum sunt arestați credincioșii de către autorități, o organizație internațională din Turcia a precizat că aceasta se petrece de obicei în legătură cu o razie efectuată asupra unei adunări de casă. Autoritățile vor supraveghea o casă pentru o perioadă de timp și apoi vor decide să efectueze o razie acolo, arestându-i toți membrii.     De asemenea, se pare că autoritățile întemnițează un singur membru dacă doresc un informator.
Citește restul acestei intrări »


Autoritățile au înființat propria lor adunare de casă-„momeală”. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran. (5.)

15 februarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)

Saeed Abedini se află deocamdată în închisoarea Raja’i Șahr fiind ținut în condiții dure într-o aripă a deținuților cu diverse trecuturi criminale, unii având la activ fărădelegi violente. Drept rezultat, alături de condițiile grele din închisoare, el mai are și temeri cu privire la siguranța sa personală.
Cu privire la monitorizarea adunărilor de casă și a raziilor, AIIS a afirmat că nu are informații dacă acesta este un fenomen în creștere, explicând că majoritatea cercetării efectuate de AIIS se bazează pe contacte aflate în afara Iranului. Prin urmare, AIIS nu avea nici informații punctuale cu privire la numărul adunările de casă, dacă acesta crește sau nu.
Din 2010, autoritățile au creat un climat de frică în sânul comunităților adunărilor de casă conform lui Mansour Borji. Autoritățile au făcut eforturi pentru a strânge informații despre comunitățile adunărilor de casă, de a elimina resursele comunităților și a efectua razii împotriva întâlnirilor adunărilor de casă. Legat de întemnițarea membrilor adunărilor de casă, autoritățile i-au folosit pe credincioși unii împotriva altora și i-au silit să facă mărturisiri mincinoase.
Autoritățile le-au cerut credincioșilor să furnizeze informații cu privire la modul de finanțare al adunărilor (de casă), cum erau instruiți și prin acestea autoritățile au obținut informații despre mișcarea adunărilor de casă. În continuare, autoritățile au confiscat Biblii și în efortul de a restrânge fenomenul adunărilor de casă, au încercat să taie furnizarea materialelor de instruire creștine către acestea.
Citește restul acestei intrări »


Adunările de casă din Iran. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (4.)

2 februarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
(Această postare este traducere de pe un raport oficial al Serviciului de Imigrări Danez, capitolul 3)

O organizație internațională din Turcia observă că adunările de casă nu sunt neapărat versate în creștinism și practic sunt inițiative de construcție de comunități ale unor conducători evanghelici informali care cunosc doctrinele bisericii mai mult sau mai puțin.

          Referitor la natura adunărilor de case, sursa considera că o membrii unei adunări de casă pot schimba locația adunării de casă, pot opri adunările pentru o vreme și la un moment dat să reinițieze totul și atunci să aleagă un nou loc.

          Referitor la numărul de persoane al unui grup dintr-o adunare de casă, sursa considera că poate varia, totuși cel mai probabil că se situa undeva sub 15 persoane pentru a nu atrage prea multă atenție, dar putea să ajungă și până la 30. A adăugat că e greu să precizezi un număr exact și că o întâlnire a adunării poate fi câteodată chiar un picnic în vreun parc și că poate cuprinde de la cinci la 25 de persoane.

3.1.1. Căi de a intra în contact cu și de a deveni membru al unei adunări de casă, incluzând precauții luate de către adunările de casă

         Referitor la căile de a intra în legătură cu și de a deveni membru al unei adunări de casă, Mansour Borji a explicat că potențialii membrii sunt ținuți sub supraveghere mai multe luni. O adunare de casă poate să se pornească un grup cu familia și cu prietenii, însă nu înainte de a împlini trei luni va fi alipit unei rețele.

         Sursa a descoperit că în ultimii patru-cinci ani, datorită presiunii exercitate asupra adunărilor de casă, nu a fost ușor ca cineva din afară să devină un membru al unei adunări și să i se acorde încredere de către o adunare de casă. Multe grupuri s-au limitat, prin urmare, la familie și prieteni, dar în același timp mișcarea este evanghelică, ceea ce înseamnă că membrii simt obligația de a-și împărtăși credința și altora.

           Când au fost întrebați cum poate o persoană să cunoască o adunare de casă sau creștini în general, CSW a considerat că adunările de casă de astăzi sunt puțin mai atente cu privire la ce persoană introduc în grupurile lor.

3.1.2  Diversitatea grupurilor evanghelice din Iran

         Întrebat fiind despre diversitatea creștinilor iranieni vorbitori de farsi referitoare la denominațiunilor evanghelice, Mansour Borji a informat delegația că sunt mai multe „ramuri” protestante și evanghelice incluzând penticostali, creștini după Evanghelie, episcopalieni, baptiști și presbiterieni. Sursa a apreciat că odată cu masiva emigrație a creștinilor armeni și asirieni din Iran, creștinii vorbitori de farsi probabil că acum i-au depășit numeric pe creștinii tradiționali. Totuși, sursa a subliniat faptul că creștinii vorbitori de farsi nu au vreo reprezentare oficială în Iran în Parlament sau altundeva. Citește restul acestei intrări »


Adunările de casă din Iran. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (3.)

11 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
(Această postare este traducere de pe un raport oficial al Serviciului de Imigrări Danez, capitolul 3)

Adunările de casă, structura/organizarea Adunărilor de casă și a activităților lor

       O organizație internațională din Turcia susținea că nu are informații cu privire la numărul de Adunări de Casă din Iran, dar credea că numărul acestora crește pe zi ce trece. Este imposibil de oferit un număr al Adunărilor de Casă din Iran. Adunările de Casă erau deja numeroase din pricina presiunii la care erau supuse diferite clădiri evanghelice și protestante care se aflau “deasupra solului” (la vedere, oficial, n.n.)(referința se face la 4.1). În continuare se detalia că majoritatea Adunărilor de Casă nu existau pe termen lung. Adunările se roteau destul de mult, schimbând locații și membrii. Aceasta se întâmplă și din cauza monitorizării la care sunt supuși și care îi obligă să le închidă și să deschidă noi adunări în noi locații. Ar fi greu de ținut în funcțiune aceeași Adunări de Casă doi ani la rând de exemplu din pricina riscului de monitorizare din partea autorităților. Prin urmare, detectarea mai multor Adunări de Casă apărând ici-colo nu ar putea fi neapărat un indicator valid al unei adevărate creșteri a numărului de Adunări de Casă. Când a fost întrebat despre zone cunoscute unde sunt Adunări de Casă, sursa a menționat Teheran, Rașt, Șiraz și Isfahan ca fiind orașe unde par a fi multe Adunări de Casă. De asemenea, acesta ar putea fi un indicator al concentrării organelor guvernamentale de aplicare a legii asupra grupurile de credincioși din aceste orașe.
house_church_in_iran.jpg

      Cum a început să se pună presiune pe adunările din marile orașe, a început să ia amploare fenomenul Adunărilor de Casă, acest fenoment dezvoltându-se și în orașe mai mici și la sat, creștinii (vorbitori de farsi) neavând vreo altă opțiune decât să se adune în Adunări de Casă, conform lui Mansour Borji. Citește restul acestei intrări »


Alegerea Magdei. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran. (2)

8 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Citește și dă mai departe!

Alegerea Magdeimagda-banner

Când divorțul sfărâmă o familie, majoritatea tribunalelor pun interesul copiilor pe primul plan referitor la custodie. Însă în Iran nu este așa. Dacă ești un creștin căsătorit cu un musulman, copiii trebuie să trăiască cu musulmanul. Aceasta-i legea. Astfel că creștinii care au un soț musulman pot să ajungă să fie obligați să aleagă între credința și copiii lor.

Fiind ademenită într-un mariaj cu un om ce se dădea drept creștin, Magda Montazami a fost obligată să facă acea îngrozitoare alegere. În continuare ea își relatează povestea, argumentând de ce nu regretă că l-a ales pe Hristos.

O căsătorie „din dragoste”

Am fost crescută într-o familie creștină și slujeam cu pasiune din adolescență. Chiar îmi plăcea să merg la biserică și chiar îmi amintesc într-o zi că i-am spus mamei cum aș fi dorit să trăiesc într-o biserică. Ca adolescentă eram o membră activă a corului și slujeam la Școala duminicală.

Eram singura creștină din întreaga universitate și colegii mei obișnuiau să spună că eram diferită de ei. Nu puteam vorbi în mod deschis despre credința mea, dar eram bucuroasă că oamenii totuși știau că îl iubesc pe Hristos. În al doilea an la universitate, am ajuns să cunosc un bărbat ce părea să știe destul de multe despre mine și familia mea. El a aflat că eram creștină și mi-a spus: „Și eu îl iubesc pe Isus. Vreau să îți cunosc familia”.

Pe atunci, casa noastră slujea drept casă de adunare1 pentru credincioșii locali și tatăl meu era pastorul. Noul meu amic a început să vină la adunările noastre și după ceva vreme mi-a spus că s-a îndrăgostit de mine și că vroia să mă ia de nevastă. Trei luni mai târziu ne-am logodit și apoi ne-am căsătorit. Am crezut că dragostea lui era adevărată.

„Urâta” realitate

Cum ne-am căsătorit mi-am dat seama de cruda realitate: soțul meu nu era un creștin. Felul în care se purta cu mine s-a înrăutățit. Nu îi plăcea să îmi vizitez familia și mă ura pentru credința mea creștină, numindu-mă „ghiaură” și „apostată”. El mă tot amenința pe mine și pe familia mea că ne va denunța la autoritățile islamice ca să ne spânzure pentru că eram creștini. Deși nu era un musulman practicant, el recita intenționat versuri din Coran în fiecare noapte cu voce tare doar pentru a mă irita.

Într-o zi l-am întrebat de ce s-a mai însurat cu mine din moment ce mă ura pe mine și pe familia mea atât de mult. Fără rușine el a răspuns că pe când încă eram la universitate într-o zi m-a urmărit până acasă și văzând că locuiesc într-un cartier bun și că eram o fată frumușică a decis că eram demnă de el! Asta a fost ca și cum ar fi turnat apă rece ca gheața peste sentimentele mele! Nu credeam că cineva ar fi putut să se căsătorească pentru asemenea motive superficiale.

Nașterea și separarea

Simțindu-mă fără de ajutor și singură, m-am rugat ca Dumnezeu să îmi dea un copil. Vroiam să fiu mamă, dar soțul meu spunea că nu vroia un copil de la o femeie „apostată”. Dumnezeu mi-a auzit rugăciunile și mi-a dat un copil. Perioada sarcinii a fost pentru mine una foarte stresantă și soțul meu mi-a spus că un copil care are o mamă ca mine nu va avea niciun căpătâi. După nașterea fiicei noastre, atitudinea lui doar s-a înăsprit și pe când ea avea doar patru luni și jumătate ne-a silit să plecăm din casa lui. Viața era grea. Soțul meu refuza să divorțeze de mine, însă în același timp nu ne întreținea pe mine și pe fiica mea și nici nu îmi dădea permisiunea să îmi caut de lucru. Conform legii islamice iraniene, soțul trebuie să îi dea permisiunea soției să lucreze. Mulțumim că familia mea ne susținea financiar. Din când în când soțul meu venea acasă la noi să ne ia fetița pentru câteva ore și apoi o aducea înapoi. Într-o zi a luat-o, dar nu a mai adus-o înapoi. El a argumentat că conform legii islamice, eu ca „ghiaură” nu eram în stare să am grijă de copil. Între timp a și divorțat de mine.

„Dezice-te de credința ta și îți vom da fetița”

Imediat am angajat un avocat să recâștig custodia fetei mele. Ea avea doar doi ani și jumătate și avocatul meu mi-a spus că conform constituției Iranului o fetiță poate sta cu mama ei până la vârsta de nouă ani. Dar în ziua audierii la tribunal, judecătorul mi-a spus că legea din constituție nu se aplică în cazul meu. Judecătorul mi-a spus: „Există o singură modalitate prin care poți să capeți custodia fetei tale. Dacă revii la islam și renunți la credința ta creștină, ți-o vom da pe fiica ta.”.

Citește restul acestei intrări »


O prezentare istorică succintă a relațiilor dintre musulmani și creștini (pentru a înțelege persecuția creștinilor din Iran)

4 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în cătușe, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei…” Evrei 13:3
Prin anii 600 când a apărut mahomedanismul, majoritatea statelor din orientul mijlociu care acum sunt musulmane, erau creștine.
Cucerirea de teritorii face parte din „teologia” islamului.
Este un fel de teologie geografică sau geografie teologică, teoretic islamul trebuie doar să crească ca suprafață ocupată. Așa au mers lucrurile mai bine de 1000 de ani, „casa islamului” a mers doar crescând.
Surpriză majoră pentru musulmani: pe la 1800 Napoleon cucerește Egiptul, apoi teritoriile islamice devin treptat colonii ale „creștinilor”, state coloniale.
Timp de 150 de ani are loc o modernizare formidabilă a țărilor islamice și o întoarcere spre vest a locuitorilor lor.
Această modernizare a fost bine primită de majoritatea oamenilor din aceste țări, mai puțin de către clericii musulmani.
La 1979 în Iran are loc o revenire a islamismului, o reînviere care s-a făcut nu atât la nivelul oamenilor de rând, cât la nivel guvernamental.
În multe țări musulmane a avut loc un proces similar de reîntoarcere spre islamism.

În Iran situația este mai rea decât în multe alte țări islamice.
În Iran creștinismul de limbă farsi (limba de stat) este interzis, sunt acceptați dar foarte strict controlați creștinii de limbă armeană și asiriană (câteva sute de mii din 80 de milioane).
Toate adunările de limbă farsi (persană) din Iran sunt adunări de casă, subterane, de maxim 10-12 persoane.
Oamenii din Iran însă nu pot uita vremurile bune și asociază teroarea și privațiunile dictaturii actuale cu islamul promovat de stat și astfel tot mai mulți oameni sunt interesați de creștinism.
Oamenii sunt foarte interesați să asculte pe creștini, au loc zeci de mii de convertiri pe an, mii de botezuri și există mii de adunări în tot Iranul, adunări clandestine.
Citește restul acestei intrări »


Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (1.)

2 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Citește și dă mai departe!

Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în cătușe, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.” Evrei 13:3

…este o persecuție de stat.
Ministerul inteligenței și securității de la Teheran conduce în mod organizat o campanie continuă de persecuție împotriva creștinilor evanghelici.
iran1

Câteva date statistice despre Iran:
-deși este țară musulmană, limba principală a Iranului este farsi (persana)
-creștinii reprezintă (oficial) cam 1% din populația de 80 de milioane a Iranului
-dintre acești creștini cam 300 de mii sunt comunitățile vechi de secole ale creștinilor armeni și asirieni. (Da, ați citit bine, există încă câteva milioane de urmași ai vechilor asirieni și sunt majoritatea din ei creștini)
-persecuția este selectivă și diferențiată:
-vechii creștini, care sunt cam ca ortodocșii de la noi sunt puțin persecutați, ei nu reprezintă un pericol pentru populația majoritară pentru că au serviciile în limbile lor: armeană și aramaică. Ei sunt persecutați diferit de evanghelici, li se închid bisericile, nu li se dă voie să construiască sau să repare biserici, etc.
creștinii evanghelici sunt însă în vizorul guvernului iranian, contrar imaginii pe care Iranul și-o dorește în lume (de țară democrată și liberă)
-metodele de persecuție sunt foarte asemănătoare cu cele practicate de KGB, STASI, Securitatea de la noi (de ieri și de azi) și de Inchiziție

Metode de persecuție: intimidări, hărțuiri, urmăriri, ascultări de telefoane și ambiental, arestări, biciuiri, întemnițări, amenințări, expulzări din țară, teroare psihologică, supraveghere a locuințelor și altele.

-majoritatea creștinilor evanghelici din Iran se adună sub forma adunărilor de case, o crimă și aceasta, să te aduni cu alți creștini în casa ta.

Există două motive foarte puternice pentru care despre acest tip de persecuții nu pot vorbi și scrie decât cei ce le-au trăit:
persecuțiile sunt secrete, cei din jur nu le cunosc, nu sunt publice, peste tot guvernele care persecută se dau miei nevinovați.
persecuțiile sunt selective, sunt persecutați doar creștinii angajați, conform vechii profeții: „toți cei ce voiesc să trăiască cu angajament în Hristos Isus vor fi prigoniți.” 2 Timotei 3:12, ceilalți nu sunt, ceilalți habar n-au că semenii lor așa, „mai religioși” ca restul, sunt urmăriți de stat ca niște criminali. Și dacă cumva află, își zic probabil cum ziceau cei de pe la noi în anii când grupul Moisescu zăcea în închisori: n-au putut să stea și ei în banca lor, să-și vadă de treabă, să meargă la biserică și să tacă? Unii n-au putut, unii sunt robi, nu servitori. Robul e pe viață, nu pe vremuri.

În aceste zile „libere” mi-a căzut sub ochi o știre despre arestarea a nouă creștini evanghelici „sioniști” din Iran.
Apoi am găsit știrea pe un site iranian.
Voi înșira elemente din retorica articolului:
-evangheliști corupți
-grup sionist
-evanghelicare coruptă
-versiune falsificată a creștinismului
-idei corupte
-cultură creștină falsificată
-extremiștii evanghelici

Două din paragrafele articolului vreau să le evidențiez:
1.”….credincioșii creștini  din Alborz au protestat oficial împotriva propagării culturii creștine falsificate în întreaga provincie.” Se susține că creștinii vechi (armeni și sirieni) ar fi făcut proteste, minciună mare, ca și tot clipul din articol care vrea să arate câtă libertate e în Iran. Bla-bla ca la Ceaușescu.
2. „Arestările au venit după detenția a cinci membri ai grupului din provincie miercuri. Potrivit Tasnim (agenția de presă guvernamentală) , ei s-au angajat să inducă în eroare oamenii credinței, inclusiv musulmanii , prin înființarea de secte și biserici de casă.” Două păcate majore: evanghelizarea musulmanilor și înființarea de biserici de casă.

Vă redau un singur caz de arestări în grup, deși doar în lunile noiembrie și decembrie anul acesta, mai mult de 100 de creștini au fost arestați în Iran.
Treisprezece membrii ai Gărzilor Revoluționare Iraniene îmbrăcați în haine civile au percheziționat patru case creștine la 2 decembrie în orașul Ahvaz, care este situat în partea de sud în apropiere de granița cu Irakul. Numele creștinilor arestați sunt Shima Zanganeh, Shokoefeh Zanganeh, Farzad Behzadi și Abdollah Yousefi. Rapoartele arată că cele două femei, Shima și Shokofefe, au fost agresate fizic în timpul interogării ulterioare. Ei au fost transferați la închisoarea Sepidar la 12 decembrie ….

Ce poți face tu, cel care ai citit până aici cu răbdare?
În primul rând să-ți aduci aminte de cei încătușați, căci și tu trăiești în trup.
Apoi să te rogi pentru ei. A fi creștin înseamnă a suferi, ca toți profeții, ca Domnul Isus, ca Apostolii, ca martirii.
Creștinism fără suferință nu există.
Apoi să spui și altora despre cei arestați. Așa cum slava Norvegiei a coborât la cotele reale ale fărădelegilor lor, făcute la adăpostul legii, prin informarea a cât mai multor oameni de suferințele nedrepte pe care un guvern le produce, tot cam la fel este și în Iran.
Creștinii evanghelici din Iran sunt majoritatea foști musulmani, oameni care au ajuns creștini pentru că și-au pus întrebări și atunci când au intrat în apă la botez au știut că-și semnează condamnarea.
Nu cred că protestele îi vor elibera. Dar noi nu așteptăm o lume mai bună, o lume în care creștinii sunt acceptați și iubiți, noi așteptăm răpirea celor ce așteaptă și învierea celor ce au murit prigoniți.
Socotesc persecuțiile de tipul celor din Iran, (precum și cele care au fost la noi): comunismul, Marea Teroare, Holodomorul, Holocaustul, migrația musulmanilor în Europa, darwinismul, nazismul, neomarxismul, ca urgii ale sfârșitului de vremi, urgii ca cele din Egipt, urgii care preced UN MARE EXOD  pe care unii din noi îl așteptăm.
Informați pe cât mai mulți despre persecuțiile din Iran, sensibilizați-vă și sensibilizați!
Cât despre mine voi strânge mărturii probate, voi sintetiza și voi prezenta cu ajutorul lui Dumnezeu cazuri și informații despre necazul fraților din Iran.

Citește și dă mai departe!
(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)

 

 

 


%d blogeri au apreciat: