Libertate și timp (1993)

24 Februarie 2013

File din jurnalul vechi(în 1993 aveam 26 de ani):

11 aug ’93

Azi am muncit până la opt seara. La nouă m-am așezat în balcon pe un scaun comod cu o sticlă de ”Coca-Cola” în mână. Am vrut să mă simt liber, adică confortabil.
Doar toată ziua fusesem rob, nu? Dar nu poți să scapi de robie. Dintr-o dată m-a incomodat ghiveciul de flori. L-am mutat.
Mi-am recâștigat libertatea? Da de unde? Mi-am dat seama că nu mai pot sta mult pe balcon, dar dacă sună telefonul, dacă bate cineva la ușă! Dușmanul libertății este trecerea timpului. Am visat deseori să am o casă liniștită, frumoasă…(indescifrabil)….în mijlocul unei grădini cu alei umbroase, într-o după-masă de vară! Ce imagine idilică, dar cât de iluzorie!
După-masa însorită trece în două-trei ore, dar ploile, dar iarna, dar noaptea?
Apoi câtă muncă (deci robie, lipsă a libertății) pt. întreținere, dar înainte, pentru construcția casei. Unde-i libertatea? Ai pus mâna pe ea și te-ai trezit cu pumnul gol sau dacă ești mai inconștient crezi că dacă casa ar fi o vilă și grădina un parc ai avea fericirea, confortul, deci libertatea.
     Libertate absolută nu există de fapt decât în imaginația noastră, dincolo de reperele obsedante ale inconfortabilității. Când vrem să trăim în realitate libertatea, imaginația ne joacă o festă: mută reperele, limitele de confortabilitate și iar suntem departe de ea.
     Libertatea noastră deci, acest idol prețios o vedem la discreția unui administrator josnic care este de fapt materialul nostru de construcție: carnea.  Intențiile cărnii mută limitele confortabilității (în imaginație, desigur, dar cu ce consecințe pentru realitate) și ne fură libertatea. Aceasta permanent. 
Acum nu prezint soluția, am constatat doar.

Probabil soluția am scris-o aici, sau aici, sau aici.