Cum trebuie părinţii şi tutorii să pregătească copiii pentru şcoala primară? Școala maternă (12) Comenius

Toată cartea aici.

Tot lucrul pe lume, că să fie de folos, are nevoie de sfat şi pregătire bună. Despre aceasta spune Sirah (cap. 18, 203), că înainte de rugăciune, precum şi înaintea tribunalului şi înainte de oricare discurs (oricât de clară ar fi chestiunea, cap. 34, 4), să ne pregătim vorbirea. Este potrivit ca omul, fiind o fiinţă raţională, să nu facă nimic la întâmplare, ci totul să facă cu judecată şi cu prudenţă şi să ştie cauza din care face ceva, cât şi care ar fi efectul, dacă ar face altfel. Deci părinţii să nu-şi trimită copiii la şcoală, ca şi când ar arunca ţărâna de pe lopată, ci sunt obligaţi şi ei singuri să se răzgândească, dar şi să explice copiilor lor, ce e şcoala şi ce aa a face acolo.

Cât timp să petreacă tineretul în școala maternă? Școala maternă (11). Comenius

Toată cartea aici.

Precum planta sau pomul, care răsare din sămânţa lor, pentru ca să se dezvolte şi să producă fructe mai bune, se transplantează într-un pământ mai bun, mai ales în grădini sau pepiniere, tot aşa şi copiii, crescuţi în poala mamei lor, întăriţi trupeşte şi sufleteşte, să fie daţi apoi pe mâna grădinarilor (preceptorilor), ca să crească şi mai bine. Căci pomul altoit creşte mai frumos şi rodeşte mai mult, iar fructele din pomii altoiţi sunt totdeauna mai gustoase, decît cele din pomii sălbatici. Deci când să se înceapă cu şcoala şi cum?

Nu sfătuiesc, ca să se ia copiii din poala mamei lor şi să se dea preceptorilor spre instruire, înainte de vârsta de 6 ani, şi iată de ce:

!) Vârsta prea fragedă are nevoie de o îngrijire specială, pe care învăţătorul, îngreuiat de mulţimea elevilor, nu o poate da. Deci pentru ei va fi mai bine, dacă vor ti menţinuţi încă în poala mamei lor.

Cum trebuie tineretul îndrumat în evlavie. Școala maternă (10.) Comenius

Toată cartea aici.

„Nu te bucura de copii, dacă frica de Dumnezeu nu este întrânşii. E mai bine a muri fără copii, decât a avea copii necredincioşi”, spune Sirah 16, 1. Deci mai mult decât orice, părinţii să cultive în copiii lor o evlavie sinceră, adevărată, din suflet, fără de care artele şi virtuţile ar fi mai mult spre pagubă, decât spre folos. Precum tot aşa cuţitul, sabia şi securea în mâna nebunului, cu cât sunt; mai ascuţite, cu atît mai păgubitoare.

Cum trebuie copiii îndrumați spre moralitate și virtute? Școala maternă (9) Comenius

Toată cartea aici.

Despre virtuţile, care înainte de toate trebuie altoite copiilor, am vorbit în cap. IV; aici vine la rând să arăt modul, cum să se facă aceasta, cu multă precauţiune, spre a asigura un succes bun. La întrebarea: cum poate copilul, la o vîrstă atît de fragedă şi fără minte, să înveţe virtuţile, răspund:
precum un pom tânăr se poate mult mai uşor îndoi şi îndreapta ca să crească cum vrei, decât unul bătrân, aşa şi tineretul se poate cu mult mai uşor îndruma în_ virtuţi, în prima epocă a vârstei sale, decât mai tîrziu. Dar mijloacele de cari ne vom folosi, trebuie să fie cele potrivite, şi anume:
l) un exemplu continuu de virtuţi şi moravuri bune,
2) învăţături prudente şi la timpul potrivit,
3) disciplină blândă.
Exemple bune şi continue sunt necesare tineretului, pentrucă (cum am arătat pe larg în Didactică), Dumnezeu a dat copiilor o însuşire de maimuţe, adică dorinţa irezistibilă de a face totul ce văd la alţii. Astfel, chiar dacă nu li s-ar porunci sau arăta nimic, ei, văzând şi auzind ce fac alţii, se vor obișnui dela sine, să facă acelaşi lucru în acelaşi fel; aceasta este probat prin exemple convingătoare. De aceea, în casa în care se află copii, este necesară o precauţiune de tot mare, ca nimic să nu se facă împotriva virtuţilor stabilite mai sus, ci cu toţii să păstreze strict: cumpătatea si buna înţelegere, respectul întreolaltă, ascultarea, dragostea de adevăr etc. Dacă se va face aşa, atunci cu siguranţă nu vor fi de trebuinţă multe cuvinte pentru instruire şi multă pedeapsă pentru constrângere. Cum însă oamenii maturi adeseori ies mult din echilibru, nu e de mirare, dacă cei tineri imită ceea ce au văzut la cei în vârstă, căci propriu începătorilor este de a greşi, iar firea noastră e de la sine mai mult aplicată spre cele rele.

Cum trebuie exercitat graiul copiilor? Școala maternă (8) Comenius

Toată cartea aici.

Ceea ce deosebeşte pe om de animale este mintea şi graiul (prima este pentru trebuinţa proprie, a doua pentru aproapele). De aceea trebuie depusă pentru ambele o grijă egală, pentru ca omul să aibă nu numai o minte ageră, prin care mişcă toate membrele sale, dar şi un grai bine dezvoltat. După ce am arătat, cum trebuie educat şi “întărit intelectul copiilor, pentru cunoaşterea şi înţelegerea lucrurilor înconjurătoare trebuie să vorbesc acum ceva şi despre dregerea limbii, despre începuturile ei şi despre modul când şi cum se pot aplica regulile gramaticale, retorice şi poetice.

Cum trebuie deprinși copiii la lucru? Școala maternă (7) Comenius

Toată cartea aici.

Copiii lucrează cu drag ceva; pentru că sângele lor tânăr nu poate sta liniştit. Aceasta e chiar bine; de aceea nu numai să nu fie opriţi de la lucru, ci, din contră, să ne tot gândim, ca mereu să lucreze ceva, căci sunt ca furnicile, mereu grijind de ceva, ducând, trăgând sau rânduind. Să fie însă îndrumaţi de a lucra bine ceea ce lucrează; în acest scop să le dăm modele potrivite, pe cari apoi să le poată imita copilăreşte (căci altceva la început nici nu-i putem învăţa); să nu evităm a ne juca cu ei. Despre Temistocle, domnitorul Atenei, se spune, că, venind la el un tânăr, l-a găsit călărind pe un băţ cu fiul său. Mirîndu-se acesta, că un bărbat atît de celebru se joacă de-a copiii, a primit ca răspuns, să tacă pînă atunci, cînd el însuşi va avea copii, căci atunci va înţelege dragostea părintelui faţă de copii şi va judeca mai bine ceea ce acum i se pare ridicol.

Cum trebuie cultivată inteligenţa copiilor? Școala maternă (6) Comenius

Toată cartea aici.
Cînd am fost fiu tînăr la părintele meu (zice Solomon) şi unul născut al maicii mele, el mă povăţuia şi-mi spunea: „Întăreşte-te în înţelepciune, fiul meu, şi mai presus de toată averea strânge-ţi prudenţă” (Prov. 4, 4 s). Spre aceasta deci să se străduiască părinţii cuminţi, îngrijind nu numai de trai şi de prisosinţă în averi, ci să caute din răsputeri să sădească înţelepciune în inimile copiilor lor. „Căci înţelepciunea este mai scumpă decît pietrele nestimate, iar cele mai dorite lucruri nu se pot asemăna cu ea, căci lungimea zilelor este în dreapta ei, iar avuţia şi mărirea în stînga ei. Căile ei sunt plăcute şi toate cărările pacinice. Pomul vieţii este ea pentru acei cari năzuiesc la dînsa, iar cei ce o posedă, fericiţi sunt”, aşa mărturiseşte Spiritul Sfânt” (Prov. 3, 15).

Părinţilor, însemnaţi-vă cînd trebuie să începeţi cu instrucţiunea intelectuală a copiilor voştri. Solomon zice, că chiar de mic a fost instruit de părintele său şi, deşi era unicul fiu al maicei sale, ea nu-l împiedica în învățătură. Deci şi copiii voştri să fie exercitaţi, chiar de mici în cunoaşterea tuturor lucrurilor, naturale şi altele.
Dar cum să facem aceasta? Desigur numai aşa, cum e posibil a face cu copiii mici, adică în conformitate cu aptitudinile lor; de ex.:

1) Fizica la cei noi născuţi se reduce la mîncare, băutură, dormire, mistuire şi creştere. Ei însă nu le înţeleg acestea. Abia în anul al doilea sau al treilea al vieţii, ei încep să înţeleagă, ce este mâncarea, băutura; ce e pînea, carnea etc.; ce se numeşte apă, foc, pămînt, vînt, frig, căldură; ce e omul, văcuţa, cîinele şi cari sunt deosebirile între lucrurile din natură ce îi înconjoară. De aceea doicele, preumblîndu-se cu copiii, să-i înveţe: iată văcuţa, iată păsărica, iată pisicuța, iată copilul, etc. La vârsta de 4, 5 şi 6 ani se poate progresa tot mai mult în cunoaşterea lucrurilor externe, învăţîndu-i ce este piatra, nisipul, ţărîna, pomul, ramura, mugurul, floarea etc.; apoi să deosebească unele fructe ca para, mărul, vişina, strugurul, etc.; să ştie să numească organele sale interne şi să poată defini aproximativ funcţiunea lor etc. Doica, mama sau tatăl să-i înveţe toate acestea, arătîndu-le si obiectul respectiv, cerînd apoi de la copii exprimarea numelui, examinîndu-i, ce este aceasta? cum se numeşte aceasta? la ce serveşte aceasta? etc.

„Părinții…ei înşişi trebuie să se ocupe cu creşterea odoarelor.” Despre ce trebuie tineretul instruit în mod progresiv de la naştere şi până la vârsta de 6 ani? Școala maternă (4) Comenius

Toată cartea aici.
Cine nu ştie ce grijă poartă pomul pentru ramurile sale, oricât de răsfirate ar fi ele, care îndată din tinereţe, au trebuit din el să răsară şi apoi să crească? Altfel nici nu se poate. Şi cine nu ştie, că animalul care, îndată la a sa zămislire, nu a primit toate membrele sale, ulterior nu le mai primeşte? Cine poate îndrepta făptura, care a venit în lume oarbă, oloagă, ruptă sau strâmbă? Deci şi omul, pentru ca să fie, în tot timpul vieţii, aşa după cum trebuie să fie, trebuie format chiar din clipa când se împreunează în el trupul cu sufletul, pentru ca el să fie apoi nobil, ca vas al milei lui Dumnezeu, şi mai mult, ca icoana Dumnezeului celui viu.

De aceea părinţii să nu amâne instrucţia copiilor lor, încredinţându-o abia preceptorilor sau preoţilor, căci e greu a îndrepta pomul crescut strâmb sau a curăţi mlădiţele tufişurilor; ci ei înşişi trebuie să se ocupe cu creşterea odoarelor, date lor de către Dumnezeu, ca astfel acestea. sub supravegherea lor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să prospereze mult, atât la trup, cît şi în înţelepciune şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Am arătat nu odată, că cine vrea să placă lui Dumnezeu şi oamenilor, trebuie instruit în cele trei direcţii: în evlavie, moralitate şi în diferite cunoştinţe literare. Este deci de datoria părinţilor, să pună aceste trei fundamente în inimile copiilor lor, chiar in aceasta primă şcoală de creştere. De aceea, e necesar să demonstrez aici, ce cale trebuie să apuce părinţii şi cât de mult să aprofundeze explicarea noţiunilor fundamentale, ca să le poată pricepe copiii pînă la vârsta de 6 ani. ‘

1) Evlavia (cea adevărată şi mântuitoare) zace în aceste trei lucruri: întâiu, inima noastră să tindă totdeauna şi pretutindeni spre Dumnezeu şi să-l caute pe El în toate lucrurile sale; al doilea, aflând şi cunoscând urmele lui Dumnezeu, întotdeauna şi pretutindeni inima noastră să cinstească pe Dumnezeu cu frică, dragoste şi ascultare; al treilea, amintindu-şi astfel mereu de Dumnezeu, inima noastră să petreacă întotdeauna în gânduri la Dumnezeu, aflându-şi în el pace, plăcere şi bucurie. Aceasta este evlavia cea adevărată, raiul desfătării divine pe care o poartă cu sine omul; bazele ei să se explice deci copiilor pînă la 6 ani astfel, ca ei să ştie: că este Dumnezeu, că este atotprezent, că este atotvăzător, că cine îl ascultă, aceluia îi dăruieşte mîncare, băutură, haine şi toate cele trebuincioase; că cine nu-l ascultă pe acela îl ucide (sic! nota trad.). De aceea se cuvine sa avem frică de el şi la el să ne rugăm mereu şi să-l iubim ca pe Părintele cel mai înalt, şi să facem ceea ce el prin proroci ne ordonă etc. Atât de departe putem cu mult succes să introducem în religie pe copiii de vîrsta pînă la 6 ani.

2) In chestiuni de morală şi virtuţi copiii să se deprindă cu:

a) cumpătare, adică să mănânce şi să bea numai după trebuința naturii şi să nu se îndoape sau să se adape peste măsură;
b) bunăcuviinţă, adică să se folosească de obiceiuri bune la mâncare, băutură, haine şi împodobirea trupului;
c) respect faţă de bătrîni, atenţie în fapte, vorbe şi priviri;
d) ascultare faţă de preposiţii lor, ca la orice chemare să fie la îndemâna lor;
e) foarte necesar este a-i învăţa să spună adevărul, ca toate cuvintele lor să fie, precum porunceste Hristos: „da-da, nu-nu“. Să nu se deprindă cu înşelăciune şi vorbe neadevărate, ca nici măcar în glumă să nu le rostească;
f) dreptate, adică să înveţe a nu se atinge de lucrurile străine, a nu le lua, a nu le fura, nici a le îndosi sau a face pagubă din ciudă;
g) bine este a-i deprinde la muncă, ca să nu fie trândavi;
h) să înveţe a vorbi, dar şi a tăcea atunci, cînd este de trebuință, aşa în timpul rugăciunii, sau cînd vorbeşte unul mai bătrîn;

Fara conducere şi exerciţiu tineretul „nu poate de loc prospera”. Școala maternă (3) Comenius

Toată cartea aici.
Să nu creadă cineva, că această creştere s-ar putea face fără o îngrijire străduitoare şi fără o băgare de seamă. Dacă pomul trebue altoit, udat, proptit, îngrădit, curăţit sau altfel îngrijit şi cultivat, ca să crească; dacă icoana din lemn trebue sculptată, săpată, cioplită, tăiată, lustruită, colorată sau pictată în mod diferit; dacă şi calul, boul, asinul, catârul trebuie deprins cum să folosească omului; dacă însuşi omul trebuie să înveţe munca fizică, adică a mânca, a bea, a umbla, a vorbi, a lucra cu mîinile, cum poate el atunci să ia cunoştinţă de lucrurile mult mai îndepărtate de simţurile fizice, precum este credinţa, virtuţile, arta înţelepciunii? Oare vin acestea dela sine? E cu neputinţă, de tot cu neputinţă! (precum am arătat mai pe larg în Didactica mea şi precum voi mai arăta încă).

De aceea, Dumnezeu a poruncit părinţilor, să-i instruiască conştiincios pe copîii lor despre deplina cunoaştere şi frica de Dumnezeu, învăţându-i în tot locul, fie că petrec cu ei în casă, fie că sunt pe drum, fie la culcare sau la sculare precum zice Dumnezeu la Moisi (Dent. 6, 7 etc.). Solomon şi Isus Sirah îndeamnă în cărţile lor ca tinerii să fie crescuţi în înţelepciune, iar disciplina să nu lipsească faţă de ei. David, înţelegând necesitatea aceasta, deşi era rege, totuşi adeseori îl făcea pe învăţătorul copiilor, zicîndu-le: „Veniţi copiilor, ascultaţi-mă; frica Domnului vă voi învăţa” (Psalm 34, 12); Şi apostolul admoniază pe părinţi, ca „să crească şi să povăţuiască copiii lor în învăţătura şi îndreptarea Domnului” (Efes. 6, 4).

Din ce cauză Dumnezeu a încredinţat pe copii părinţilor? Spre ce ţel să-i îndrumeze? Școala maternă. (2) Comenius

Toată cartea aici.
De ce Dumnezeu nu le-a creat aceste mărgăritare cereşti pe toate de o dată, cât de multe ; dorit să le aibă, precum i-a creat pe îngeri, ci i-a împărţit în mod diferit între oameni? El cinsteste astfel pe oameni, ca să fie colaboratorii creatorului lor întru procrearea făpturilor lui. Dară ei să aibă nu numai plăcere şi dezmierdare cu dânşii, ci şi grijă. Grijă zic, în conducerea lor, ca să fie ceea ce trebue să fie.

Oamenii învaţă boul să are, calul să poarte călăreţii, câinii să vâneze, pentru că aceste făpturi sunt date pentru aceasta şi la alt lucru nu pot fi folosite. Omul însă, fiind creat pentru ţeluri mult mai înalte, la cele înalte trebue să tindă, adică să fie cât mai asemănător în virtuţi lui Dumnezeu, al cărui chip poartă. Trupul, fiind din pămînt, rămîne pămînt şi desigur, în pămînt se va întoarce; sufletul însă, de la Dumnezeu fiind insuflat, din Dumnezeu este, în Dumnezeu îşi are lăcaşul şi spre Dumnezeu trebuie să meargă.

Obligaţiunile lor faţă de copii, părinţii nu şi le îndeplinesc numai prin aceea, că-i învaţă a mânca, a bea, a umbla, a vorbi, a se îmbrăca; pentru că aceste lucruri privesc numai trupul, care încă nu este omul, ci numai locaşul omului; gospodarul (adică sufletul rațional) locuieşte înlăuntru, iar de acesta trebuie să avem o grijă mult mai mare decît de bordeiul, locaşul lui.

Copiii sunt darul cel mai scump al lui Dumnezeu şi giuvaer vrednic de îngrijirea cea mai sârguitoare. Școala maternă (1) Comenius

Toată cartea aici.

1) Că copiii sunt un giuvaer deosebit, scump şi slăvit, ne învaţă Spiritul sf., vorbind prin gura lui David: „Fiii sunt moştenire dela Dumnezeu şi plodul vieţii este o răsplată. Precum săgeata în mîna viteazului, aşa sunt copiii de treabă. Fericit acela, care are teaca plină de astfel de săgeţi“ (Psalmul 127). lată deci, fericit acela, cine are copii!

2) Se poate constata şi din faptul, că Dumnezeu, dorind să vorbească mai cu blândețe cu noi, oamenii, ne numeşte copii, ca şi cînd nu ar cunoaşte o altă denumire mai dulce, mai distinsă pentru noi.

3) Din contra, cînd Dumnezeu mustră pe oameni pentru păcatele lor, şi el îi mustră foarte aspru, căci jertfesc copiii lor lui Moloch şi nu Lui, (Levitic 20, 2; leremia 32, 35), e extraordinar, ca el chiar pe copiii idolatrilor îi numește copiii săi, sie-şi născuţi (Ezechiel 23: 37), dând de înțeles, ca să-i considerăm nu ca pe copiii noştri, ci ca pe cei ai lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu născuţi.

4) De aceea la Malachia 2.15, copiii se numesc sămânţa lui Dumnezeu; din care aşadar purcede familia lui Dumnezeu (Fapt. Apostol. 17, 29).

5) De aceea eternul şi preamăritul fiu al lui Dumnezeu, arătîndu-se în trupul omenesc, avea multă bunăvoinţă pentru copii şi cu mare drag a binevoit adeseori a-i dezmierda foarte, considerîndu-i fraţi şi surori mai mici, luîndu-i în braţe şi sărutîndu-î (Marcu 10, 16).

6) Adesea admonia, să ne ferim de a-i ofensa sau supăra pe copiii mici, ci să-i cruţăm ca pe dânsul însuş; rostind blăstăm asupra acelora, ce mîhnesc pe unii dintre aceştia mici (Mat. 18, 5-6).

7) Dacă s’ar opri cineva,spre a judeca, de ce Dumnezeu cinsteşte aşa de mult pe copii şi de ce noi să-i considerăm ca ceva atît de important, acela va găsi destule pricini. Inainte de toate, dacă ţi s’ar părea, că copiii sunt răi, nu privi, ce sunt ei acum, ci ce trebuie ei să fie în viitor; astfel vei înţelege importanţa lor. Ei s’au născut mai ales spre aceasta, ca să fie nu numai locuitorii lumii după noi, domnii şi stăpînitorii globului pămîntului, funcţionarii şi regenţii lui Dumnezeu peste alte făpturi, ci împreună cu noi să fie părtaşi ai lui Hristos, preoţie regească, popor Sfînt şi cîştigat, tovarăşii îngerilor, judecătorii dracilor, bucuria cerului, frica iadului, moştenitorii înălţimilor şi ai tuturor veacurilor în etern.
Ce poate fi numit mai măreţ?

„O educaţie morală, fondată numai pe principiile creştine, aflate în Scriptură.” Școala maternă, introducere(0) Ioan Amos Comenius

Toată cartea aici.
Viaţa şi activitatea lui loan Amos Comenius.

Numele Comenius care în limba cehă se zice: Komensky, nu este numele adevărat de familie al lui Ioan Amos, ci este numai o toponimie ‘care înseamnă, că Ioan Amos a fost de origine din Komna (deci Komn(a)-eanul). Tatăl său şi poate şi înaintaşii acestuia vor fi purtat această poreclă, pe care şi Ioan Amos a păstrat-o (în scrierile sale în limba cehă, cât şi în societatea Cehilor), pe când în scrierile sale latine o latinizează în Comenius. Aşa se explică, că în afară de Cehi care îl numesc constant Komensky, toate celelalte popoare îl cunosc sub numele de Camenius.

Jan Amos Komensky s’a născut la 28 Martie 1592 la Nivnice (un sat situat ca şi Komna lângă Uhersky Brod în Moravia), ca fiu al unui morar care era membru credincios al <<Comunităţii fraţilor Cehi» (Jednota ceskych bratri). Rămânând de timpuriu orfan, Ioan Amos, fiind neglijat de tutorii săi, o duce greu, dar prin puteri proprii ajunge totuşi, la vârsta de 16 ani, să intre în Şcoala latină (gimnaziu) a „Fraţilor Cehi” din Prerov. Intre anii 1610-12 studiază filosofia şi teologia Ia universităţile din Herborn şi Heidelberg. Apoi face călătorii de studii prin Occidentul Europei (mai ales Olanda) şi se reîntoarce în 1614, cu gândul de a se face preot al «Comunităţii fraţilor Cehi». Neavând însă etatea necesară este numit conducător al gimnaziului din Prerov (1614-1618). Aici, pătruns de dorinţa fierbinte ce-l obsedase încă din timpul studiilor universitare cât şi al călătoriilor sale, de a contribui cu ceva la educaţia şi instrucţia mai corectă în toate privinţele (din punct de vedere pedagogic, religios-moral şi filologie) a tineretului, el scrie prima sa carte didactică: Gramaticae facilioris praecepta, o scurtă gramatică pentru înlesnirea studiului limbii latine. Ajungând etatea necesară este numit preot la Olomouc, apoi la Pulnek în Moravia. După lupta nenorocită pe Dealul Alb (1620), începe în Boemia şi Moravia calvarul bisericii  evanghelice de toate nuanţele, deci şi pentru Ioan Amos Komensky. Fulnek este ars de Spanioli; toată averea sa, mai ales cărţile şi manuscrisele sale cad pradă focului, iar întreaga sa familie moare de ciumă. El nu fuge însă în străinătate, ca mulţi alţii, ci rătăceşte prin patrie, ascuns prin casele diferiţilor boieri evanghelici. In timpul acesta de restrişte pentru “Fraţii Cehi», Komensky scrie un şir întreg de cărţi religioase, între cari este de remarcat mai ales alegoria: „Labyrint sveta a răi srdce“ (Labirintul lumii şi raiul inimii) (autorul înfăţişându-se ca un peregrin prin labirintul lumii, purtând raiul în inimă).