Lepra casei (3)

31 iulie 2015

Citește toate postările despre lepră (1, 2, 3)

Tot am amânat să scriu această postare…e prea dură, e prea evidentă pilda.
Plus că duminica trecută am vorbit la adunare despre acest subiect și am și pus pe blog înregistrarea.

Dar astăzi am fost obligat să scriu.
Astăzi s-a ars ceva pe aragaz și…s-a umplut casa de mirosul fumului.

Cum să scot mirosul din casă?

Spray-uri, farfurii cu oțet, așa zice Google. Nu a ajutat nimic.
M-am refugiat într-un dormitor de la etaj, al copiilor și scriu de aici.
Dar în timp ce căutam prin  beci o oală mare să pun niște apă cu oțet la fiert, m-am gândit iarăși la ”s-a umplut casa de mirosul mirului”. Iată la ce e bună o casă, ca să țină mirosul, mireasma…mireasma lui Cristos, cunoștința. Sau în cazul meu mirosul greu, duhoarea, casa ține laolaltă un miros anume.

Lepra casei ne vorbește despre păcatul comunității, al adunării. Să citim textul: Levitic 14:33-56

Sunt două simboluri aici la care vreau să ne gândim: tencuiala și zidul.

Tencuiala este un simbol al uniformizării, al obiceiului, al aprobării răului general de către învățătorii falși. Să citim Ezechiel 13, citiți voi tot, eu citez doar 13:10: ”poporul meu zidește un zid și ei îl tencuiesc cu ipsos” sau Ezechiel 22:28 ”proorocii lor au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înșelătoare, proorocii mincinoase….

Zidul este un simbol al comunității, al casei, adunării, ca în toată Biblia. ”și noi toți ca niște pietre vii, suntem zidiți împreună…”

Lepra se întinde prin tencuială, adică păcatul pornit din dreptul unor pietre (oameni) se întinde prin tencuială (obiceiuri) și cuprinde toată casa. Tratamentul este:   ”Să pună să răzăluiască toată partea din lăuntru a casei, şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într-un loc necurat. Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintîi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa. Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s-a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată.

Adică răzăluirea, abandonarea proorociilor mincinoase, a învățăturilor false și învățătorilor falși, a obiceiurilor ce ”s-au întins” de la aceștia, scoaterea lor din zid (dați afară!) a celor câtorva pietre cu rana, retencuire cu tencuială nouă (învățătură curată) și mai așteptat. Dacă lepra e veche va izbucni din pietrele rămase, adică dacă păcatul a cuprins toată adunarea, degeaba schimbi învățătorii, își vor da alții tot ca ăia dintâi. Dacă  a fost vorba de ceva local și trecător, tratamentul a avut efect, casa e curată. Dacă nu, casa trebuie dărâmată.

Lepra casei, analiza și tratarea ei ne vorbesc despre păcatul comunitar, despre infectarea prin participare.

Deci, pe lângă ereziile de gândire și de vorbire (reprezentat în Biblie de lepra nedureroasă a pielii și a cărnii), mai avem ereziile de practică personală, de fapte personale (lepra hainei) și ereziile de practică și amestec comunitar (lepra casei). Aici am văzut cum păcatul din câteva pietre se întinde prin tencuială la tot zidul, la toată casa.

Capitolul se încheie cu tratamentul casei declarate curate, cu jertfa de ispășire, adică în limbaj duhovnicesc, cu pocăința.
Să tratăm cu aceiași seriozitate și comunitatea în care suntem, ”casa” noastră, nu cumva are lepră? Sau pata care se întinde oare e lepră sau nu? Trebuie cercetat. Dacă e doar o pată de ceva(orice nelegiuire este păcat dar nu toate păcatele duc la moarte), se face răzuirea, înlocuirea pietrelor, retencuirea și ispășirea. Dacă e lepră se dărâmă casa și nu se mai face ispășire pentru nimic.

Dumnezeu a lăsat în Cuvântul Său învățături pentru orice situație, nu ne-a ajuns nici o ispită acum care să nu aibă un corespondent în Vechiul Testament, iar în Vechiul Testament avem și ”mijlocul ca să ieșim din ea, ca s-o putem răbda”: Deci nu este viața evenimentelor prin care trecem un drum nedefinit, ci un parcurs marcat dinainte, cu fapte pregătite mai dinainte (nu în mod mistic ci prin descrierea lor în faptele proorocilor din vechime), fapte de la care suntem îndemnați să învățăm prin imitație și pildă.

Slăvit să fie Domnul!

Citește toate postările despre lepră (1, 2, 3)


Lepra hainei (2)

24 iulie 2015

Citește toate postările despre lepră (1, 2, 3)

După ce am scris în postarea trecută despre lepra pielii și a trupului, ca fiind o boală ce dă lipsă de durere, acum voi scrie despre lepra hainei.

Dacă lepra în corp nu este simțită de bolnav, lepra în haine este absolut ignorată. Dacă nu ar fi porunca.

Dar să vedem mai întâi tâlcul, simbolul lucrurilor:

-lepra semnifică păcatul
hainele semnifică faptele cuiva

Deci lepra hainei semnifică păcatul din faptele cuiva, păcatul personal, dar cu fapta.

Lepra pe piele sau rana vie de lepră semnifică păcatul cu gândul și cu vorba.
Lepra hainei semnifică păcatul cu fapta (personal, hainele sunt lucruri personale).
Lepra casei reprezintă păcatul comunității, al adunării.(va urma)

Citiți vă rog Levitic 13

Câteva lucruri vreau să arăt legate de păcatul cu fapta (lepra hainei):

1. Nu orice pată de pe o haină este lepră, trebuiește cercetat. Cercetarea este treabă preoțească. Cum se face?
Preotul să cerceteze rana, şi să închidă şapte zile lucrul cu rana.” Cercetarea se face cu așteptare, nu se dă verdict imediat. Se așteaptă șapte zile și se cercetează iar, dacă e dubiu, se mai așteaptă șapte zile. Preoți suntem toți credincioții, ”suntem o preoție sfântă”, nu e vorba de cler, nici aici, nici în toată Biblia.
2.  ”Vin la voi pentru a treia oară” le spune Pavel Corintenilor, celor cu fapte pline de ”lepră”. ”Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori”. A treia oară, doi sau trei martori, ne vorbesc despre slujba de cercetare repetată, pentru siguranță.
Dacă fapta acuzată e păcat, se va agrava, dacă se face palidă, dacă omul se pocăiește, nu e păcat.
3.Dacă se dovedește a fi lepră haina trebuia arsă. Adică fapta aceea trebuie arătată în primul rând persoanei care o face. Chiar la Diotref vedem că ”îi vom arăta faptele pe care le face”. După ce dai afară lucrurile lui Tobia din casa Domnului el nu va mai folosi camera.

Comentatorii biblici nu consideră că la haine este vorba de lepra umană, (boala Hansen), ci de o vătămare asemănătoare leprei, specifică textilelor, deși e posibil să fie chiar lepră.

Indiferent de substanța bolii, pentru noi e important simbolul: faptele cuiva (hainele) pot fi leproase. N-ai de unde știi după bănuieli, trebuie cercetat. Cercetarea cere timp. Poate între timp omul chiar se pocăiește, caz în care trebuie declarat curat. Nu orice pată e lepră, nu orice abatere e păcat.
Nu cei care se ceartă sunt urâți de Domnul, ci cei care stârnesc certuri între frați.
Nu se poate să nu vină prilejuri de poticnire, dar vai de acela prin care vin.

Câtă nevoie este astăzi de cercetarea leprei hainei, a faptelor. În general s-a răspândit scuza nătângă că nu poți fi ”legalist” pentru fratele tău, că ”mântuirea este personală” și că nu te poți băga în ciorba altuia. Și așa, treptat, oameni înșelători au strecurat pe furiși erezii de practică, au eliminat îmbrăcămintea decentă, că e ”legalistă”, au acuzat pe cei ce se opun purtării bijuteriilor de către creștini, și tot așa, cu scuze neghioabe, lepra s-a răspândit în garderobele de haine (fapte) ale creștinilor. Câte haine de acestea trebuiesc arse cu bucurie și purtate doar cele fără lepră. Unele (fapte) au pete de slavă deșartă, altele lepră de modă trecătoare, altele lepră de evidențiere a deșteptăciunii cuiva cu scopul de a face câștig mârșav, și așa mai departe. A fi creștin nu înseamnă a purta o salopetă cenușie de fapte standard admise, ci a purta și a ne face slujba de jertfă îmbrăcați în haine curate, fără lepră. Că trebuie să fie albe, curate, unse și parfumate am scris în altă parte.

Citește toate postările despre lepră (1, 2, 3)


Rana și durerea (1)

23 iulie 2015

Citește toate postările despre lepră (1, 2, 3)

Cînd vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grîu, şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, cînd vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, cînd vor fi urgii sau boli de vreun fel:  dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mînile spre casa aceasta,  ascultă-l din ceruri,….” 2 Cronici 6:28-30a

Scopul disciplinării părintești a Tatălui din ceruri este ca să ne sensibilizeze, să ne facă simțitori față de lucrurile care nu le știm.

Există o axiomă logică: nimeni nu știe ce nu știe. Fiecare om se scaldă fericit în lumina interiorului picăturii cunoașterii lui și ignoră ceea ce este înafara picăturii.

Dar lucrurile care le doresc oamenii sunt înafara ”picăturii”, ei nu le cunosc. Cum poți să faci pe cineva să dorească ceea ce el nici nu cunoaște, nici nu vrea?
Iată o întrebare grea. Cum să faci sensibil pe un insensibil?

Ca să răspundă la această întrebare Dumnezeu a lăsat în Biblie Pilda Leprei.
Problema leprei este nu doar că dă răni, ci că aceste răni nu dor. Lepra nu doare. Lepra produce insensibilitate.
Un doctor indian a instruit bolnavii săi să-și ia o pisică lângă ei, pentru că șoarecii le mâncau mădularele devenite fără simțiri. Dar să cităm:

”Înainte ca Sadan să plece, am revăzut toate pericolele pe care putea să le întâmpine. Din moment ce organismul său nu mai avea un sistem de avertizare prin durere, orice obiect ascuțit sau fierbinte putea să îi facă rău. Deoarece în spitalul și în atelierul nostru învățase să își poarte singur de grijă, acum era încrezător în sine. A luat trenul spre Madras și s-a intors acasă.

Duminică seara, după o cină bogată servităcu familia, Sadan s-a dus în fosta sa cameră, unde nu mai dormise de patru ani. S-a întins pe patul de pe podea și a adormit în pace și mulțumire. Era în sfârșit acasă, pe deplin acceptat din nou de ceilalți.

A doua zi dimineața, când s-a trezit și s-a examinat, așa cum fusese învățat să facă la spital, s-a înfiorat. O bucată a părții din spate a degetului arătător era sfârtecată.

Știa cine era vinovatul, deoarece văzuse multe răni de felul acesta la alți pacienți. Dovezile erau clare: trădătoarele picături de sânge, urmele în praf, bucata decimată de tendon și carne, care fuseseră reconstruite cu atâta grjă cu câteva luni înainte. Un șobolan îl vizitase în timpul nopții și îi rosese degetul.

S-a gândit imediat la ce va zice medicul său. A fost în agonie toată ziua. Se gândea să se întoarcă la sanatoriul mai devreme, însă în cele din urmă s-a hotărât să își țină promisiunea și să stea tot weekendul. A căutat în zadar o capcană de șobolani, care să îl apere în acea ultimă noapte, dar magazinele erau închise cu ocazia unei sărbători.

A decis că trebuie să stea treaz, pentru a se păzi de alte răni. (Mai târziu, pentru a preveni astfel de tragedii, am încercat să păstrăm această lege la spital: toți pacienții externați trebuie să ia cu ei acasă o pisică, pentru a-i păzi de șobolani în timpul nopții.)

Toată acea noapte de duminică Sadan a stat în pat cu picioarele unul peste altul, rezemat de perete, citind dintr-o carte de contabilitate, la lumina unei lămpi de petrol. Pe la ora 4 dimineața, scena a devenit plictisitoare, ochii i s-au îngreuiat și nu a mai putut să se lupte cu somnul. Cartea i-a căzut pe genunchi, iar mâna i-a alunecat într-o parte pe sticla fierbinte a felinarului de vânt.

Când s-a trezit a doua zi dimineața, a văzut îndată că o bucată mare de piele de pe mâna dreaptă era arsă. A început să tremure în pat, disperarea crescându-i ca o tumoare înăuntru, privindu-și mâinile, una roasă de șobolan, celalaltă topită până la tendoane. Învățase care sunt pericolele și greutățile pe care le aduce lepra, de fapt îi învățase pe alții care sunt acestea. Acum era devastat de priveliștea mâinilor sale vătămate. S-a gândit din nou: „Cum aș putea să dau ochii cu doctorul meu, care a muncit atât la mâinile acestea?“

Sadan s-a întors în acea zi la sanatoriul, cu ambele mâini bandajate. Când ne-am întâlnit și am început să îi desfac bandajele, a început să plângă. Trebuie să recunosc că și eu am plâns cu el. În timp ce îmi povestea nefericirea, a spus:
– Mă simt ca și când mi-am pierdut toată libertatea.
Apoi a urmat o întrebare pe care n-am putut s-o uit:
– Cum pot să fiu liber fără durere?” (sursa)

Dumnezeu ne-a lăsat între împrejurări apăsătoare tocmai pentru a împărtăși durerea Lui, ” Suntem întristaţi în toate felurile, dar nu la strâmtorare; nevăzând nici o ieşire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutaţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu distruşi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus,” 2 Corinteni 4

Fără durere rămânem nesimțitori față de durerea Tatălui, față de ”necazul lui Iosif”. Gândiți-vă cum ar fi trupul nostru fără terminații nervoase ce semnalizează durerea? Am păți ca leprosul din India.

      Învățătura cu care rămânem azi este dacă analizăm felul cum preoții din vechime tratau lepra. Ei analizau foarte bine bolnavul. Să citim din Levitic 13.

Scrie de mai multe ori: ”preotul să-l cerceteze…”

Tâlc: cercetarea rănii, adică descoperirea păcatului care nu doare, de care omul râde este o treabă preoțească, este treaba noastră ”eu îmi împlinesc slujba de jertfă în Evanghelia lui Hristos,” zice Pavel. Ca preoție sfântă este în sarcina noastră să definim păcatul, să-i arătăm rana, chiar dacă păcatul nu doare.

Dumnezeu este cel ce trimite foamete, ciumă, lăcuste, urgii și boli, ca să sensibilizeze pe oameni ca să ”facă cereri în Casa aceasta” și ”să-și cunoască ”rana și durerea””. Treaba noastră de preoți este să fim lucrători cu El la a arăta ”rana și durerea” celor ce nu simt nici pe una, nici pe alta. 

    Un doctor de data aceasta român arăta alaltăieri: un ”Ce să facem?” zis de el, ”pe dos și invers”, un semn al neputinței, al legăturii, al robiei celor insensibili. Cum să reacționezi dacă n-ai stimuli? Groaznic. Vine noaptea, vine somnul, dar vine și șoarecele  și-ți roade carnea, iar tu nu poți să faci nimic.

Așa e și cu rana și durerea păcatului ce-i ține pe oameni.
Nu poți să fi liber fără durere.
Iar dacă nu te doare pe tine, crede-l pe fratele tău care plânge pentru tine.
Dacă nu-l doare pe el, plângi tu pentru El.

Cum s-a pierdut simțirea? Cum a ajuns omul nesimțit? S-a împietrit ”prin înșelăciunea păcatului.”

Am scris aici cum: https://vesteabuna.wordpress.com/2013/04/30/simtirea-spirituala/.

Citește toate postările despre lepră (1, 2, 3)


%d blogeri au apreciat: