Fratele Mia Iovin a plecat la Domnul

19 octombrie 2019

Scumpă este înaintea Domnului
moartea celor iubiţi de El.
Psalmul 116:15

Ultimul moisist.
A terminat călătoria ieri, 17 octombrie 2019.
O filmare cu el acum 8 ani aveți mai jos:

A fost ultimul supraviețuitor din lotul creștinilor arestați în anul 1959.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Chicago.
A lăsat o carte autobiografică: Istoria unui rob al lui Hristos.
Una din ultimele lui apariții publice, aici, …”îl laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați.”.
Cântările Biruinței, cartea lui de cântări.
Câteva cântări:
Ce mare har să poți vedea cu ochii tăi lumina. O interpretare aici.
De n-ar fi Harul Tău cel mare slăvitul meu Mântuitor. Aici.
Fișa matricolă penală a fratelui Mia pe pagina web cu deținuții politici.
Mai multe din ce am scris despre fratele Mia, aici.

Citește restul acestei intrări »


”Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea,…” (Mia Iovin)

14 decembrie 2013

Extras din cartea autobiografică a fratelui Mia Iovin: Istoria unui rob al lui Hristos, pag 454

Nu sunt nici primul, nici ultimul care să fi rămas singur! În căile cele drepte şi sfinte ale lui Dumnezeu, cei mai aleşi oameni ai Lui au avut această dureroasă, dar frumoasă experienţă. Domnul meu iubit, Isus, m-a aşezat în demnitatea de învins! El a fost desăvârşit, eu nu sunt desăvârşit, dar sunt pe urmele Lui şi ale sfinţilor Lui care au fost vânduţi, lepădaţi şi daţi morţii.

Am fost rob, în lanţuri, pentru Hristos-Domnul, pentru că am fost mai întâi robul Lui, sunt şi voi fi până la capăt! Am iubit Harul împreună cu disciplina din căile harului, de aceea, toţi cei certaţi cu disciplina, cu supunerea şi ascultarea, nu m-au suferit. Pentru mine închisoarea n-a fost numai chin şi suferinţă fizică, ci un şir lung şi greu de torturi psihice. Securiştii nu şi-au putut ierta că nu mi-au putut frânge rezistenţa spirituală, ca să mă transforme într-o unealtă a lor şi într-un om de concesii. Dar aceeaşi închisoare a fost şcoala cea mai înaltă a ascultării.

Îl laud pe Domnul şi pentru faptul că mi-a dat o soţie care să-L iubească întâi pe El, iar pe mine să mă înţeleagă, să fie supusă şi  ascultătoare. O viaţă întreagă am avut deplină unitate  duhovnicească. Ea a purtat şi poartă împreună cu mine ocara lui Hristos. Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea, avem Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, cântarea de laudă şi frângerea pâinii în fiecare întâia zi a săptămânii. Mărturisim şi aşteptăm venirea Lui, recunoaştem Trupul Domnului Hristos şi iubim frăţietatea cu dragostea adevărului.
Am fost învins de cei mulţi, pentru că au fost mai tari, nu pentru că au fost mai buni! Dar am rămas ROB AL LUI HRISTOS!”
citește și: https://vesteabuna.wordpress.com/2011/12/30/dragii-mei-cititi-cartea-asta-2-niciodata-inaintea-lui-nu-va-straluci-omul-ci-harul-fratele-mia-despre-conflictele-fratesti/


”Am suferit de frig cum greu se poate spune.” ..fratele Mia Iovin în închisoarea Periprava (postare foarte lungă)

26 septembrie 2013

Pentru că în aceste zile se scrie mult și se transmite despre iminenta condamnare a fostului șef al lagărului Periprava, Ion Ficior, redau mai jos un fragment mai larg din cartea autobiografică a fratelui Mia Iovin ”Istoria unui rob al lui Cristos!”

În fragment apare și o întâlnire dintre fratele Mia și maiorul Ficior:
”Dar într-o dimineaţă a venit comandantul lagărului din Periprava, un bărbat înalt şi zdravăn, cu gradul de maior, şi a ordonat ca toată lumea, şi cei grav bolnavi, să iasă în curte la numărătoare. Aşa am ieşit şi eu, cum am putut… Cum m-a ochit maiorul pe mine dintre 1000 de deţinuţi, galben ca ceara, i-a întrebat pe doctorii deţinuţi:”Dar ce ați făcut cu deținutul ăla, de este galben ca ceara?” Am ajuns intoxicat de atebrină, căci doctorii deţinuţi nu aveau laboratoare sau alte facilităţi să poată analiza rezultatul unui tratament. Bietul medic, a făcut experienţă pe mine, nu pot şti sigur cu ce scop;…”

Remarc și un alt pasaj din fragment, despre Adunare și conducerea Adunării:
” Când această unitate cu Capul slăvit al Bisericii este o realitate, niciodată nu va fi între aceşti urmaşi ai lui vreo luptă pentru putere, pentru întâietate.
Niciodată această unitate nu va fi supusă metodelor democraţiei, doi împotriva a trei, sau invers… Toţi vor fi o unitate în
gândire, când s-a realizat dezbrăcarea de sine, gloria de sine, despre care este scris în Filipeni 2:5-7. Nimic nu se ia pe apucate, cu japca, în poporul lui Dumnezeu. De aceea, de când m-am întors la Dumnezeu, nu am acceptat să fac parte dintr-un comitet sau sfat de fraţi, care este o expresie a democraţiei atât de la modă în zilele noastre. Darurile de slujire sunt o rânduire dumnezeiască, o ordine stabilită de Dumnezeu, care se face prin selecţia realizată de Duhul Sfânt. Aşa scrie la 1 Corinteni 12, despre daruri, iar în versetul 11 este arătat că aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh Sfânt, care îi
dă fiecăruia după cum vrea El, Duhul Sfânt, nu cum voieşte omul.
Sunt destui contrafăcători şi în zilele noastre, care au schimbat în desfrânare ordinea divină. De aceea slujba în adunare este o operă dumnezeiască, la care se supune cu bucurie şi ascultare orice copil al lui Dumnezeu, care se supune Capului Hristos.
Asta trebuie spus sus şi tare, că nu avem voie să călcăm în picioare Cuvântul lui Dumnezeu, nu avem voie să trecem peste ce
este scris! (1 Corinteni 4:6)….În adevăratele adunări ale lui Dumnezeu există TEOCRAŢIA, şi nu DEMOCRAŢIA. Conducerea de sus, Cârmuirea Divină şi nu ce zice mulţimea, poporul, căci aceasta, împreună cu preoţii ei, L-au dat morţii pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Slavei. A rămâne într-o astfel de biserică, cu revoluţionari fără scrupule, este o vătămare a onoarei MARELUI PĂSTOR AL OILOR, care a spus: “Eu sunt Păstorul cel bun! Eu îmi dau viaţa pentru oi!”

 

Urmează fragmentul din carte, să aveți 20 de minute.

”După ce am fost scos de la Zarca, nu am mai stat multă vreme la Gherla. Au ajuns la scadenţă poliţele mele faţă de Biroul Special “K”, copoii Securităţii înlăuntrul închisorii. Pe la sfârşit de noiembrie 1963, a fost alcătuit un lot de aşa-zişi ireeducabili”, care au fost condamnaţi să ajungă din nou în lagărele de muncă forţată, în pragul iernii, şi anume la Periprava şi apoi la Grind, în Delta Dunării.
Printre cei 96 de deţinuţi am fost selecţionat şi eu. Ca urmare, a fost ordonată izolarea noastră în celula din pavilionul II. Acolo am fost puşi din nou la supliciul penibil folosit la închisoare, acela al percheziţiei. Întotdeauna puteam ajunge în conflict cu unii gardieni zeloşi ai regimului comunist.
Din cauza faptului că am fost socotiţi “neconvertiţi” ideologiei comuniste, chiar după ani grei de închisoare, probabil că
percheziţia a fost ordonată să fie făcută foarte amănunţit. Primul lucru care mi-a venit în gând a fost micuţa fotografie a celor patru copilaşi în jurul mamei lor. Mi-am pus problema ce o să fac dacă va fi găsită şi nu aş fi vrut s-o pierd cu nici un chip. Am scos-o din 288ascunzătoarea de la cojoc şi mi-am zis că vreau să-i văd pentru ultima dată. I-am sorbit din ochi pe fiecare în parte îndelung, ca pentru ultima dată, hotărât că în mâna caraleilor nu o voi lăsa intactă. Am rupt-o frumuşel în două, apoi pe cele două bucăţi, suprapuse, le-am înjumătăţit din nou şi s-au făcut patru şi aşa mai departe până au ajuns nişte bucăţele mici de tot. Înainte de a le arunca, aşa ca să li se piardă urma, căci percheziţia se apropia ameninţător de locul unde eram eu, am dorit să mai văd dacă a rămas vreun căpşor întreg din numărul celor cinci. Spre uimirea mea, care a făcut ca să fiu străbătut de un fior din creştet până în tălpi, toate cele cinci capete au rămas intacte! Am zis: “Asta este o minune” şi am primit puterea şi hotărârea să nu le arunc. Am ascuns toate bucăţelele la locul lor, în căptuşeala de la cojoc. Am considerat ca un semn dumnezeiesc acest fapt; şi dacă Domnul a făcut minunea aceasta, o va face şi pe aceea de a le păstra până la ajungerea acasă, la cei dragi. Cu rugăciune, m-am încredinţat Domnului.
Un plutonier major, la care am ajuns la rând cu percheziţia, când mă vede îmi spune:”Ce e cu tine Iovine în acest lot? Nu se
poate să fii şi tu printre cei ireeducabili! E o greşeală!!” Nu a vusem nici un fel de tangenţe cu acest gardian şi mă miram de unde mă cunoaşte, şi încă pe nume…. Eu ştiam însă că nu este la mijloc vreo greşeală, din punctul de vedere al regimului politic şi al motivelor pentru care am fost arestat şi condamnat. Toţi am fost băgaţi la grămadă şi condamnaţi la ani grei de închisoare, şi cu toate astea, cu unii dintre cei condamnaţi, comuniştii-atei aveau răfuieli speciale, şi printre aceştia eram şi eu.
Aveam în inima o bucurie deosebită, căci eram pe punctul de a
sfârşi un alt episod al tranzitului meu prin Gherla: lacrimi, slăbiciuni,
boli, experienţe de neuitat, dar şi biruinţe spre gloria eternă a
Marelui nostru Mântuitor şi Domn, Isus Hristos! Mai aveam şi
bucuria că în acest lot a ajuns şi Popa Petru de la Batiz, despre
care auzisem de la alti fraţi din Oaste, dar pe care aveam să-l
întâlnesc abia acum. El a lucrat la bucătăria închisorii şi ca
polonicar la distribuirea mâncării pe celule.
Spre mirarea mea, în acest lot apare şi Pop Alexandru, care
era considerat inapt pentru orice fel de munci, din pricina văzului
289care era foarte slab, datorită unei anomalii serioase. Dacă voia să
citeasca ceva, trebuia să-şi apropie hârtia de unul dintre ochi care
era mai bun, până la 3-4 cm. Deci, era nedrept a se trimite în lagăre
de muncă un om inapt. Avea însă Pop Alexandru alte “virtuţi”,
acelea de a-i vinde pe fraţi, aşa că lesne a fost recrutat şi la
închisoare ca ”turnător”, de organele de Securitate. Aşa ceva au
vrut şi securiştii din Arad să facă din mine, când m-au arestat în
mod secret pentru prima dată… Mulţi au fost răpuşi de metodele
draconice pe care ei le-au folosit, la baza cărora a stat minciuna şi
crima. Domnul Isus l-a numit pe stăpânitorul lumii, pe Satan,
criminal şi mincinos, şi chiar “tatăl minciunii”, adică originatorul
acestui păcat care-l tăgăduieşte pe Dumnezeu!
Am plecat cu trenul, până la Brăila. De acolo, pe cunoscutul
bac, până la colonia Periprava. Drumul spre Deltă a fost extrem de
greu: două nopţi şi o zi. Colonia de munca Periprava. Auzisem
despre ea de la alţi deţinuţi, acum însă o voi cunoaşte în mod
nemijlocit. Bucuria a fost una singură, că în sfârşit am ajuns la
destinaţie. Nădejdea mea era şi aceea că ajuns la Periprava, voi
întâlni alţi fraţi în credinţa Domnului Isus, cu care mă voi bucura în
părtăşia în Cuvânt şi chiar la “frângerea pâinii”. În cazul frângerii
pâinii, unul dintre noi trebuia să renunţe la pâinea lui pe ziua aceea.
Muncile din Deltă au fost cunoscute mai ales prin tăierea stufului,
despre care au vorbit şi au scris alţii; eu nu am ajuns la tăiat stuf. În
schimb, odată repartizaţi în brigăzi, am ajuns la muncă de plantat
butaşi de vie. În felul acesta aveam să mai cunosc câte ceva şi din
tainele viticulturii. Numai că acum era iarnă în plin, decembrie şi
ianuarie. Drumul spre gospodăria unde urma să lucrăm a fost lung,
de 7-8 km, fiind transportaţi în remorci deschise, trase de tractoare.
Trebuia să stăm pe şezut în acele remorci, pe fundul cărora erau
ceva tulei de porumb, folosiţi de alţi deţinuţi încă din toamnă,
sfărâmaţi şi înghetaţi de toate ploile care au curs peste ei. Practic
am stat pe gheaţă şi, în plus, vânturile în Delta Dunării cu teren
deschis spre Răsărit şi Miazănoapte, băteau cu furie, uneori cu
ninsori, aşa că aveam împresia că zăpada nu va ajunge niciodată
să atingă pământul. Am suferit de frig cum greu se poate spune.
Un lucru cu totul neaşteptat avea să mă îmbucure mult, să văd
căile ascunse ale Domnului, cum a lucrat El şi în viaţa altor copii ai
290Săi, tocmai când regimul de detenţie se înăsprise faţă de noi. Cu
ocazia asasinării preşedintelui Statelor Unite J.F. Kenedy, care a
avut loc în timpul acela, gardienii ne batjocoreau, că sprijinul şi
speranţa noastră a deţinuţilor a trecut pe lumea cealaltă. Tocmai în
acele zile, fratele Popa Petru din Batiz a fost chemat într-o seară pe
înserate, să vină să-şi ridice pachetul venit de la familie, veste mare
şi bună pentru un deţinut. Întors în baracă cu pachetul, pentru care
i-am mulţumit împreună Domnului, mi-a spus ce se întâmplase
acolo. Gardianul tocmai îi verifica cele primite. Era rândul la o
punguţă cu mai multe cornuleţe făcute de soţia lui, ca pentru un soţ
iubit. Caraleul îi rupea cornuleţ cu cornuleţ, până ce au rămas doar
două, când s-a deschis uşa şi o suită de ofiţeri superiori de la
Bucureşti, de la Direcţia Penitenciarelor, a intrat înlăuntru. Când a
văzut cum i-a ciopârţit cornuleţele, unul dintre ofiţeri i-a spus:”Ce
faci, tovarăşe? De ce îţi baţi joc de cornuleţele acelea şi de
pachetul pe care l-a primit?” Subofiţerul cu pachetele a amuţit! ”Dă-i
pachetul şi lasă-l să se bucure de el!” Dar lucrurile nu au rămas
doar la atât. Cei ce primeau pachet, de obicei îl împărţeau cât mai
raţional, ca să aibă supliment la mancarea extrem de slabă ce ni se
dădea. La început, fratele Popa a folosit cornuleţele ciopârţite de
gardian şi le-a reţinut pe cele întregi la urmă. Într-o seară, a ajuns la
rând primul dintre cele două rămase. Ce să vedeţi? Înlăuntru era o
scrisoare de la soţia lui. Bucuria fratelui Popa a fost la culme. I-am
mulţumit Domnului din toată inima pentru harul acesta, pentru
minunea care a intervenit şi a curmat ruperea acelui cornuleţ. Seara
următoare a venit rândul ultimului cornuleţ. Când l-a rupt cu grijă,
înlăuntru era o fotografie a soţiei cu toţi copiii pe lângă ea, şi nu
erau puţini… A venit din nou la patul meu şi mi-a arătat fotografia,
pentru care am avut un nou prilej să-i mulţumim Domnului. Putem
spune cu deplină încredere că tot ce face Domnul e MINUNAT, ca şi
unul dintre cele 111 nume ale Domnului Isus din Sfânta Scriptură.
Unitatea în sânul Dumnezeirii este perfectă: Unul şi totuşi Trei, Trei
şi totuşi UNUL. Pentru această unitate S-a rugat Domnul Isus
pentru urmaşii Lui (Ioan 17). Când această unitate cu Capul slăvit al
Bisericii este o realitate, niciodată nu va fi între aceşti urmaşi ai lui
vreo luptă pentru putere, pentru întâietate.
Niciodată această unitate nu va fi supusă metodelor
democraţiei, doi împotriva a trei, sau invers… Toţi vor fi o unitate în
gândire, când s-a realizat dezbrăcarea de sine, gloria de sine,
despre care este scris în Filipeni 2:5-7. Nimic nu se ia pe apucate,
cu japca, în poporul lui Dumnezeu. De aceea, de când m-am întors
la Dumnezeu, nu am acceptat să fac parte dintr-un comitet sau sfat
de fraţi, care este o expresie a democraţiei atât de la modă în zilele
noastre. Darurile de slujire sunt o rânduire dumnezeiască, o ordine
stabilită de Dumnezeu, care se face prin selecţia realizată de Duhul
Sfânt. Aşa scrie la 1 Corinteni 12, despre daruri, iar în versetul 11
este arătat că aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh Sfânt, care îi
dă fiecăruia după cum vrea El, Duhul Sfânt, nu cum voieşte omul.
Sunt destui contrafăcători şi în zilele noastre, care au schimbat în
desfrânare ordinea divină. De aceea slujba în adunare este o operă
dumnezeiască, la care se supune cu bucurie şi ascultare orice copil
al lui Dumnezeu, care se supune Capului Hristos.
Asta trebuie spus sus şi tare, că nu avem voie să călcăm în
picioare Cuvântul lui Dumnezeu, nu avem voie să trecem peste ce
este scris! (1 Corinteni 4:6). Şi nu cum zice un auto-înscăunat
pastor, care a făcut şi el ceva studii de teologie aici. A ţinut să
afirme că el are ultimul cuvânt în orice problemă, după dictonul
latin: “Primus inter pares!” (primul între părţi). Aşa se face că a făcut
cu câţiva ani în urmă o nouă “constituţie a Bisericii, “după capul lui
şi nu după Hristos” şi l-a pus pe fiecare membru să o semneze. Cei
ce nu au vrut să semneze, fiindcă era împotriva Cuvântului lui
Dumnezeu, automat au fost lăsaţi pe dinafară.
Nu trebuie deplânsă înlăturarea dintr-o astfel de biserică, cu
astfel de păstor, ci ea trebuie părăsită (Evrei 13:13). “Să ieşim dar
afară din tabră la El să suferim ocara Lui.” Nu este de mirare că s-a
înscăunat prin rebeliune şi răscoală de tip comunist, căci învăţase
şi filosofia comunistă. De asemenea citise în ţară eseul “Locul
creştinului în societatea comunistă”. Autorul menţionează acolo că
revoluţia comunistă a avut nevoie la început de omul crud, fără
scrupule, gata să-i omoare şi pe cei din familia lui, şi l-au găsit
foarte repede, căci asta este natura omului în starea decăzută, cum
îl descrie Biblia. Dar după ce revoluţia a fost realizată, au avut
nevoie de un tip de om nou, bun, liniştit, mulţumit, prin care să-şi
292asigure la nesfârşit dominaţia asupra mulţimii. Dar acest tip nou de
om nu a mai apărut niciodată, ci “revoluţia” s-a dezvoltat într-o
dictatură tot mai cruntă, până când a falimentat cu totul.
Aşa se face că, inoculat cu morbul rebeliunii, m-a invitat şi pe
mine într-o seară la el acasă, împreună cu alţi bărbaţi din biserică,
şi ne-a spus textual:”Fraţilor, v-am chemat să vă spun că am
întocmit o listă cu 34 de semnături, în virtutea căreia spunem
păstorului să-şi ia catrafusele şi să plece!” Unul dintre cei invitaţi l-a
divulgat familiei păstorului şi… ce a urmat după aceea!!! Dorea
tinerelul teolog ca la terminarea anului 4, să-şi aibă o biserică
asigurată pentru el… prin uneltire mârşavă. Când a fost luat la
întrebări în comitetul bisericii şi de familie, a tăgăduit categoric, deşi
noi eram atâţia bărbaţi care am auzit acele vorbe. De ani de zile,
acel păstor s-a dovedit a fi mai degrabă un activist social religios,
decât un păstor al unor sărmane oi rămase fără păstori adevăraţi,
rânduiţi de Dumnezeu! Metoda lui a fost preluată şi de alţii şi să nu
ne mirăm, căci noi am ajuns la ceea ce zice Biblia despre “zilele din
urmă”.
În adevăratele adunări ale lui Dumnezeu există TEOCRAŢIA,
şi nu DEMOCRAŢIA. Conducerea de sus, Cârmuirea Divină şi nu
ce zice mulţimea, poporul, căci aceasta, împreună cu preoţii ei,
L-au dat morţii pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Slavei. A rămâne
într-o astfel de biserică, cu revoluţionari fără scrupule, este o
vătămare a onoarei MARELUI PĂSTOR AL OILOR, care a spus:
“Eu sunt Păstorul cel bun! Eu îmi dau viaţa pentru oi!” Pop
Alexandru, din Oastea Domnului, pe care a terfelit-o prin viaţa lui,
care i-a vândut pe fraţi şi i-a denigrat în faţa lumii, a venit “trimis” de
securiştii Biroului Special “K”, în Delta Dunării cu un singur scop: să
mă defaime şi să mă lanseze şi la Periprava că sunt colaboratorul
Securităţii şi că i-am trădat şi vândut pe fraţii mei de credinţă! Şi
minciuna asta a prins la unii, care voiau să-şi acopere nelegiuirile
lor prin denigrarea mea, dar cei mai mulţi au rămas neatinşi de
acest virus. Fiecare dintre noi avem să ne dovedim credincioşia faţă
de Domnul, prin viaţa trăită şi prin roadele rămase pe urmele
noastre. În lucrarea lui Dumnezeu este adeverit nu cel ce face
anumite lucruri, care pot fi făcute şi de păgâni, ci acela care trăieşte
în Hristos şi Hristos trăieşte în el.
293Cei apropiaţi mie au venit şi mi-au spus acest lucru şi m-au
slujit, printre ei şi domnul Prunduş Augustin, preot greco-catolic, cu
doctoratul în teologie luat la Roma. Cu dânsul am avut o bună
părtăşie în Cuvântul lui Dumnezeu. Acest om s-a opus cu toată
vigoarea defăimărilor lui Pop Alexandru (probabil auzise despre el
şi de la alţii ce a făcut în Oaste), aşa că poziţia lui demnă între mulţi
deţinuţi a fost bine primită şi apreciată. Domnul Almăjean, de care
am amintit în relatările despre munca la grădină, s-a dus într-o zi
direct la Pop A. să aibă o discuţie între patru ochi cu el, să-l înfrunte
şi să ceară dovezi:”Noi, cei care am lucrat la grădina închisorii atâta
vreme, l-am urmărit pe Iovin toţi, pas cu pas, şi nimeni nu a putut
spune nimic rău. Cum poţi să-l acuzi de lucruri pentru care nu poţi
să dai dovezi?” Pop i-a răspuns:”Şi eu am fost împreună cu el prin
celule, îl cunosc, aşa este cum ziceţi, dar nu am ce să fac!…” Cu
alte cuvinte spus:”Ăsta-i rolul pe care trebuie să îl joc. Am intrat în
horă şi trebuie să joc, căci altfel mă calcă alţii în picioare…” Bietul
de el, era robul Securităţii, a intrat în hora lor şi spera la o eliberare
mai curândă din închisoare… În luna ianuarie, la Periprava fiind,
m-am îmbolnăvit foarte grav şi am fost internat la baraca-staţionar
pentru cei bolnavi. Era vorba despre o revenire cu recrudescenţă a
insuficienţei hepatice, în care colecistul îmi crea suferinţe mari.
Medicii deţinuţi însărcinaţi cu dispensarul m-au chestionat de
antecedente la acest capitol. Erau doi medici cu acest serviciu
atunci. Eu le-am spus că am suferit mult şi am fost tratat pentru
diagnosticul de “lambliază”. Tratamentul a fost, după multe sondaje
duodenal, cu nişte pastile mici de culoare galbenă, cu numele de
atebrină. Doctorul deţinut mi-a făcut şi el sondaj duodenal şi mi-a
administrat atâta atebrină, zile în şir, până m-am făcut galben de tot
şi eu nu ştiam, că oglinzi nu erau şi nici nu mi s-a spus. Dar într-o
dimineaţă a venit comandantul lagărului din Periprava, un bărbat
înalt şi zdravăn, cu gradul de maior, şi a ordonat ca toată lumea, şi
cei grav bolnavi, să iasă în curte la numărătoare. Aşa am ieşit şi eu,
cum am putut… Cum m-a ochit maiorul pe mine dintre 1000 de
deţinuţi, galben ca ceara, i-a întrebat pe doctorii deţinuţi:”Dar ce aşi
fpcut cu deşinutul pla, de este galben ca ceară?” Am ajuns intoxicat
de atebrină, căci doctorii deţinuţi nu aveau laboratoare sau alte
facilităţi să poată analiza rezultatul unui tratament. Bietul medic, a
făcut experienţă pe mine, nu pot şti sigur cu ce scop; bănuieli am
avut, dar nu şi dovezi sigure.În aceste condiţii, l-am invitat prin cineva pe Pop Alexandru să
vină până la infirmerie, că vreau să-i vorbesc. Eu primisem gândul
că sunt la un pas de moarte şi să-i ofer posibilitatea unei confesări,
să nu rămână în păcatele lui legat pentru eternitate, cum a declarat
Domnul Isus în Ioan 20:23. Ca să-i ofer şansa cea mai bună, i-am
spus, că nu ştiu să îl fi supărat cu ceva în timpul cât am stat
împreună în celule la Gherla. Dar dacă totuşi a fost ceva considerat
de el aşa, eu îl rog să mă ierte, în Numele Domnului. Asta cu atât
mai mult cu cât eu poate voi pleca pe drumul fără întoarcere. El a
rămas surprins de gestul meu neaşteptat şi nu a putut răspunde
nimic…
Cu Szke Ladislau nu m-am mai putut întâlni după ce fusesem
în celula 90 împreună, ca să putem avea explicaţiile necesare celor
întâmplate. Am oarecum convingerea că Pop a strecurat în mintea
lui Ladislau gândul că sunt informator al Securităţii şi că i-am
vândut pe fraţi. În lipsa lui Szke, care s-a retras cu totul din orice fel
de legătură cu mine, Pop a avut tot timpul să se ocupe de mine, cu
privire la care a primit sarcini speciale. Cred că prin formula lui cu
postul negru de o zi şi cu cercetarea de sine până în pruncie, ca să
ne cunoaştem şi să ştim de ce trebuie să ne pocăim, o fi vrut să afle
mărturisiri intime de ale mele, ca apoi să le aducă la cunoştinţa
securiştilor, ca aceştia să ştie cum să mă destrame şi să ajung şi eu
colaborator al lor… Totul a rămas însă nefructificat, căci eu fusesem
scos din nou la munci. De altfel, nici nu ar fi avut ce afla, deoarece
chiar şi înainte de întoarcerea la Dumnezeu, în relaţiile cu oamenii
am trăit într-un chip onest şi respectuos.
Ultimul lucru pe care îl amintesc despre Pop Alexandru este
acela că după vreo doi ani după eliberare a venit la Arad şi m-a
căutat în mod special ca să-şi ceară iertare pentru felul cum s-a
purtat faţă de mine la închisoare. Şi l-am iertat, după Cuvântul lui
Dumnezeu, l-am dus şi la adunare, unde l-am prezentat, şi a fost
primit să ia Cuvântul. La fel, l-am dus şi la fraţii ţigani. Nu ştiu şi nici
nu am aflat cum şi-o fi rezolvat problemele cu fraţii din Oastea
Domnului şi dacă ar mai fi putut fi iertat de aceştia. Cert este că
Traian Dorz, în memoriile lui scrise şi publicate, spune lucruri foarte
grele la adresa lui. Semn că nu a avut loc vreo împăcare. Noi ştim
despre un alt Alexandru, din Noul Testament, care i-a făcut mult rău
295apostolului Pavel şi pe care, împreuna cu Filet, i-a dat pe mâna
Satanei, ca să se înveţe să nu hulească. Păcatele lor au fost că au
pierdut un cuget curat şi astfel au suferit naufragiul cu privire la
credinţă (1 Timotei 1:20).
Marea binecuvântare de care am avut parte la Periprava a fost
reîntâlnirea cu mai mulţi fraţi betanişti, dintre care pe unii i-am
cunoscut, iar pe alţii nu. Primul dintre ei îl amintesc pe fratele Dezsi
Zoltan, preot reformat, cu care am stat mai multe săptămâni în
baraca dispensar. El suferea de tuberculoză pulmonară. Zoli, cum îi
spuneam noi, le-a mărturisit celorlalţi betanişti că Domnul l-a
cercetat prin legătura cu mine şi el s-a întors cu adevărat la Domnul
prin părtăşia cu mine. El fusese în celulă şi cu Niculiţă Moldoveanu,
de la care învăţase o cântare pe care o cântam împreună adeseori
în duet, eu melodia, iar el basul. Avea o frumoasă voce de bariton.
Cântarea era:” Cer senin, cer senin, plin eşti de lumină, plin/Vino-n
viaţa mea, vin după tine suspin/Cer senin, cer senin.”
Dar cu noi îi aveam în părtăşie şi la frângerea pâinii pe Iakab
Alexandru şi pe unii de care nu îmi amintese numele lor. De la
baptişti era Balog Adalbert, de la Oaste era Popa Petru. Un avocat
din Oradea, s-a convertit la credinţă prin legătura cu fraţii din
închisoare. Cu ocazia unei strângeri laolaltă la Periprava, am
amintit ceva din Cuvânt în legătură cu botezul, cu totul
neintenţionat. Din acel moment, Popa Petru s-a supărat atât de
tare, că a rupt orice legătură cu noi. Mi-a părut rău de această
întâmplare şi nu mi-am dat seama în acele clipe că doctrinarii
Oastei Domnului ţin morţiş la botezul copiilor mici, cum se practică
în biserica ortodoxă. Eu nu am avut nici cea mai vagă intenţie în ce
am spus, dar am înţeles cu durere cât de sectari sunt unii.
Boala mea s-a agravat însă, şi nu mai ştiam ce este de făcut,
decât să privese la cer, căci Domnul are orice soluţie şi ia aminte la
nevoile mele, aşa că voia Lui pentru mine era mai sfântă ca orice
pe pământ. Cine vine la mine la infirmerie într-o zi? Fratele avocat
care tocmai primise pachet de la soţia lui. În pachet erau şi zece
fiole de extract de ficat, cu vitamina B12. El îmi spune cu o faţă
radioasă:”Eu mă simt sănătos şi nu am nevoie de ele. Am primit un
îndemn să ţi le dau ţie, ştiu că aşa ceva îţi va prinde bine.” Pentru
această faptă, el a plecat foarte fericit înapoi la baraca lui.
296Îndată le-am predat unuia dintre cei doi doctori cu rugămintea
să mi le administreze. Mai luasem de multe ori înainte de a intra la
închisoare şi ştiam că sunt foarte dureroase în ţesutul muscular,
unde pătrund. Dar acum nu mai era problemă de acele dureri, aşa
că medicul i-a încredinţat felcerului deţinut sarcina să mi le
administreze. Tratamentul a început chiar în ziua aceea. Felcerul
mi-a spus să mă întorc cu faţa în jos şi unul din şolduri să-l las
descoperit. Am tras cu coada ochiului să văd ce face şi am văzut că
a tăiat cu lama vârful fiolei şi a tras conţinutul în seringă. Mă
aşteptam acum la durerile din muşchi, dar spre surprinderea mea,
nimic nu s-a întâmplat, nu m-a durut decât înţepătura uşoară a
acului. Îndată mi-am întors capul să-l văd ce face, iar el, întors cu
spatele spre mine, a golit conţinutul seringii pe pământul din
baracă. Nu am obiectat nimic. După ce a plecat, m-am uitat să văd
locul unde a golit seringa şi am văzut clar pata de lichid pe sol…
Bucuria pe care am avut-o când mi-au fost dăruite injecţiile cu
câteva ore mai devreme s-a dus!
Atunci am strigat în rugăciune la Domnul şi am zis:”Doamne,
dacă nu intervii Tu, sunt pierdut!” Mi-am dat seama că era un om
care îi ura pe “pocăiţi”, că or fi ajuns la el veştile pe care amicul Pop
le-a răspândit peste tot… Acum Pop nu mai era în colonie, a
dispărut subit şi am înţeles că a fost dus înapoi la Gherla, să dea
raportul stăpânilor lui şi să îl mai poată folosi acolo şi în alte cazuri.
Şi-a împlinit slujba până la capăt cu privire la mine.
Încă nu-i împărtăşisem nici unuia dintre fraţi nimic, doar
Domnului în rugăciune, şi a şi venit un ordin ca felcerul să meargă
în brigada de lucru la câmp, că sunt destui cei doi medici, pentru
munca pe care o au de făcut. Fulgerător a intervenit Dumnezeu şi
felcerul şi-a terminat munca la infirmerie odată cu injecţia pe care
mi-a ratat-o voit. Le-am împărtăşit apoi experienţa fraţilor, şi bucuria
noastră în Domnul a fost mare. Mai aveam nouă fiole, pe care mi
le-a administrat apoi unul dintre medici, cu mare conştinciozitate.
Situaţia mea s-a îmbunăţăţit simţitor. Gălbeneala cauzată de
atebrină a dispărut. MĂRIT SĂ FIE DOMNUL CEL VREDNIC DE
LAUDĂ! AMIN!
Aşa am ajuns la sfârşitul lunii februarie, în ultima zi, care era o
zi de an bisect, adică luna avea 29 de zile, cum se întâmplă tot la
297patru ani. Cerul era acoperit cu nori şi de dimineaţa a început să
ningă puternic. Zăceam încă bolnav în baraca în care eram de atâta
vreme, când am primit înlăuntrul meu o comandă clară:
– Scoală-te şi te îmbracă. Ia pufoaica pe tine şi iesi în curte!
M-am conformat îndată şi am luat-o pe liziera de Răsărit a
coloniei. Ajuns acolo, m-a năpădit o bucurie cerească, aşa cum nu
poate da lumea aceasta. A fost o repetare a experienţei din iunie
1959, când eram la Timişoara şi mi s-au pus lanţurile la picioare.
Mă rugam şi-i mulţumeam Domnului pentru harul special care mi-a
fost rezervat acelei zile. Prezenţa lui Dumnezeu o trăiam aievea şi
Duhul Sfânt m-a umplut cu har şi cu o plinătate de binecuvântare
ce se revărsa asupra mea cu atâta intensitate, încât nu o mai
puteam suporta. Simţeam că mor sub povara ei şi a trebuit să mă
rog:“Doamne Tată, Te rog în Numele Domnului Isus, opreşte
această stare de binecuvântare; este prea mare pentru mine şi nu o
mai pot suporta, simt că mor dacă continuă aşa şi nu sunt vrednic
de o aşa moarte slăvită! Mulţumesc Tată, în Numele Fiului Tău,
Amin!”
În cipa următoare, nivelul extazului spiritual ce mi s-a dat de
sus a coborât la nivelul la care am putut suporta povara de slavă pe
care am primit-o de la Domnul! Am început să cânt, cântare după
cântare, în timp ce mă plimbam în sus şi în jos pe liziera de Est a
lagărului de la Periprava. Mi-am croit prin zăpadă poteca mea, pe
care nu circula nimeni în afară de mine, iar la cântările mele asista
nu numai cerul, ci şi cele trei sentinele din trupele de Securitate,
care ne păzeau, doi la colţuri şi unul la turela din mijloc. A fost
posibil acest lucru, fără să se sesizeze vreun gardian, deoarece
între mine şi poartă, unde erau gardienii, era în funcţie un motor
puternic, care genera curent electric pentru colonie. Era o explicaţie
a mea raţională în acele momente, sau poate a fost o minune, cum
minune a fost şi fericirea pe care am trăit-o. Ziua de 29 februarie
1964, an bisect, a rămas pentru mine de neuitat. Când vreau să
stabilesc în ce an va fi un nou an bisect, întotdeauna încep
socoteala de la anul 1964, când eu eram în lagăr la Periprava, şi în
care Domnul mi-a ridicat un stâlp de aducere-aminte a gloriei Sale,
a prezenţei Sale. Mărit să fie Domnul! A fost o întărire a mea în
credinţă, pentru etapele care aveau să urmeze. Am împărtăşit cu
298fratele Dezsi cele petrecute şi ne-am încredinţat împreună în mâna
cea bună a Domnului, iar după aceea şi cu alţi fraţi cu care am avut
părtăşie.
În luna martie o parte dintre deţinuţi am fost mutaţi la colonia
Grind, care era la Răsărit de Periprava.”


De n-ar fi Har…cântare de Mia Iovin

16 decembrie 2011

Ascultă ”De n-ar fi Har”:  https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/12/de-n-ar-fi-harul-tau-cel-mare.pdf


Să fii creștin în clocot, cântare de Mia iovin

15 septembrie 2011

Ascultă,


Să fii creștin în clocot…cântare de Mia Iovin

24 octombrie 2010

1. Să fii creştin în clocot, în veacul de acum,
Să răspândeşti lumina şi-al vieţii scump parfum;
Să fii văpaia vie a dragostei de sus
Ce poartă mărturia slăvită-a lui Isus.

R: în clocot, în clocot, în clocot fii mereu
Trăind ca fiu de Dumnezeu.

2.Să fii creştin în clocot, când cei mai mulţi rămân
Cu-o formă de-nchinare, slujind un alt stăpân;
Tu gata fii de slujbă, de jug şi de altar,
Să suferi pentru Domnul e cel mai mare har.

3. Să fii creştin în clocot şi nu doar căldicel,
Căci căldiceii fi-vor vărsaţi de Sfântul Miel;
Tu umple-a ta fiinţă de foc, de Duh, de har;
Şi-aprinde şi pe alţii cu al iubirii jar.

Text si melodie: nr 50 din Cântările Biruintei


Cântări din temniţă..şi nu numai, Cântările Biruinţei, de fratele Mia Iovin (72 de cântări, 100 de pagini)

29 martie 2010

Cântările fratelui Mia. Atât de duşmănit de mulţi, atât de iubit deasemenea.

„….Când au văzut ce am scris, m-au aruncat la „Zarcă„, în celula 128 subteran (celebră, căci aici a fost ţinut în lanţuri vestitul haiduc al Imperiului Austro-Ungar, Rozsa Sandor), cu ameninţarea: „Aici îţi vor putrezi oasele, până vei bate la uşă, să vii, să ne spui totul!” După mai multe săptămâni, tot ei au venit şi m-au scos, văzând că eu nu am mai bătut la uşă, aşa cum au scontat ei că voi face, datorită  condiţiilor îngrozitoare de acolo. Zarca era destinată lichidării la moarte a celor indezirabili regimului comunist….”Veţi găsi în această carte cântări ziditoare, inspirate din Cuvântul amestecat cu credinţa care lucrează prin fapte: Străjerule, străjere, Ce mare Har, De n-ar fi Har, Vine Domnul…şi multe altele.
Unele cântări cu istoriile lor.
Încep aşa:
„...Eram în celula 19 subteran, la Securitatea din Timişoara, ziua de 21 ianuarie 1959. Trecuse mai bine de o lună de la arestare. Eram foarte bolnav şi slăbit, sufeream de stomac şi fiere-ficat. Mâncărurile neadecvate în care predomina varza îmi provocau dureri mari. Restituiam uneori porţia neatinsă. Au crezut că am declarat greva foamei în mod neanunţat. Nu era însă cazul, i-am asigurat….”

Click pe imagine pentru .pdf


Gherla, Salcea, Giurgeni, Ostrov, Gherla, Periprava, Jilava, Fisa Matricola Penala” a fratelui Mia Iovin.

15 octombrie 2009

Cititi si Istoria unui rob al lui Hristos, marturia vietii fratelui Mia Iovin.

„…n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea si au fost chinuiti. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare,[….] lipsiti de toate, prigoniti, munciti…” Evrei 11:35-37

Din document: averea la data arestarii: fara avere, in trecut: nu a posedat.
Originea sociala: t(taran) sarac.

Fisa matricola penala era documentul de evidenta al detinutului, care il insotea prin toate inchisorile.
Se gaseste  aici.
iovin1
iovin2
Pentru a vedea bine deschideti aici Fisa matricola penala a fratelui Mia Iovin(fatza) si verso.
Pentru intelegerea termenilor consultati si lista de acronime.


PROCESUL, ”…parcă aș fi mers la o nuntă!…” fratele Mia Iovin

31 octombrie 2008

Am asteptat cu mare dor ziua procesului, cand speram sa-i intalnesc pe iubitii mei frati, pe care nu ii vazusem de mai bine de doua luni și jumatate. In celula nr. 19 eram singur de o luna de zile si singuratatea mi-a placut si mi-a prins atat de bine, pentru meditatie, rugaciune si chiar doua si trei cantari pe care mi le-a dat Domnul ca un dar de sus, pe care le cantam mereu, in fiecare zi. Eu nu eram nici poet si nici compozitor. Mi-a placut sa cant si chiar inainte de a intra la inchisoare am incercat sa compun o cantare dar nu am reusit.
Intotdeauna mi-a placut mult cum a raspuns Amos, proroc al lui Dumnezeu, pe care imparatul Amatia il ocara, il fugarea si-l oprea ca sa nu mai proroceasca la Betel. Amos a raspuns lui Amatia: “Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc; ci sunt cioban și strangator de smochine din Egipt. Dar Donmul m-a luat de la oi si Donmul mi-a zis: “Du-te si proroceste poporului Meu Israel. Asculta acum Cuvantul Dommtlui, tu care zici: 1711 proroci impotriva lui Israel, nu vorbi impotriva casei lzti Israel.”
In sfarsit, mai repede decat ne-am fi asteptat, exact la doua luni dupa arestarea mea, procesul nostru a fost pus pe rol pe data de 18 februarie 1959. Nu stiu vreun alt proces de organizatie cu mai multe persoane la care perioada de anchetare sa fi durat atat de putin cat a durat al nostru. Eu m-am rugat fierbinte ca sa fie grabita ziua procesului. Oare sa ma fi ascultat pe mine Domnul, sa pot prinde si eu ziua aceea? Voi sti cand voi ajunge acasa la Domnul. “Acum cunoastem in parte” , cum spune apostolul Pavel la 1 Corinteni 13:12, “dar atunci, in ziua aceea glorioasa vom cunoaste pe deplin’”.
In dimineata zilei amintite, la ora 5 a sunat desteptarea, ca de obicei la securitate, dar pentru mine era o zi cu  totul diferita si inima imi era plina de o mare bucurie. Parca as fi mers la o nunta, și nu la o condamnare care putea sa insemne si moartea. Familiile noastre au fost anuntate de ziua si ora procesului, asa ca au sosit la Timisoara cu o zi mai devreme si noaptea de 17 spre 18 au donnit la cunostinte, ca sa fie dis-de-dimineata in fata Tribunalului Mil itar, de pe Str. Popa Sapca Nr.7, pentru a nu scapa ocazia sa ne vada la sosirea la Tribunal. Am fost imbarcati toti 12 intr-o masina-penitenciar (”duba”), indata dupa ora 6 dimineata, iar afara era inca intuneric. Cu noi au urcat și doi gardieni si ni s-a atras atentia ca nu avem voie sa vorbim nimic.

La sosirea la Tribunal, masina a tras cu spatele la usa de la intrare si am primit ordin sa coboram. Rudeniile au avut slaba sansa sa ne vada, distanta intre spatele “dubei” din care am coborat noi si usa de la intrare fiind foarte mica. Care cum coboram si eram zariti si recunoscuti, eram strigati pe nume. Atat noi cat si ai nostri eram fericiti ca ne-am vazut chiar și pentru o secunda sau doua. Au avut insa din plin posibilitatea sa ne vada in sala procesului, in boxa acuzatilor.In ce ma priveste, am fost introdus intr-un birou, in care dupa cateva minute a intrat un domn, care s-a prezentat ca fiind avocatul Cordos, insarcinat din oficiu cu apararea mea in proces. Amabil, mi-a spus ca vrea sa imi puna cateva intrebari, ca sa stie cum sa isi poata formula apararea.

Trebuie sa spun ca eram plin de o bucurie exuberanta. I-am spus ca, personal, nu simt nevoia de nici o aparare, ca in sistemul comunist totul este dinainte stabilit, pana si anii de condamnare, pe care anchetatorii i-au și trecut in dosar, in acord cu sefii lor mai mari. Am adaugat insa ca avand in vedere sarcina primita “din oficiu” pentru a face apararea mea in proces, eu sunt gata sa colaborez si sa raspund la orice intrebare pusa. Asa a si fost, el citise deja dosarul meu si era in cunostinta de capetele de acuzare puse in sarcina mea. Mi-a multumit si aveam sa ne revedem in sala procesului.Am fost dus apoi in anticamera salii in care urma sa inceapa judecata. Ne-au pus in sir cate unul pe scaun, unul in spatele celuilalt, supravegheati indeaproape de gardieni. Fratele meu Nicolae a tinut sa-l contacteze pe avocatul Cordos sa-i afle opinia, cum sunt Si in ce stare de spirit ma gasesc. Eu aveam sa aflu opinia domnului Cordos abia sase ani mai tarziu, cand aveam sa ajung acasa de la inchisoare. Iata aprecierea facuta de domnul Cordos fratelui meu, Nicolae:

— Domnule lovin, as vrea sa iti spun ca eu practic aceasta profesie de 22 de ani si am avut de-a face cu multe feluri de oameni. In viata mea eu nu am intalnit astfel de oameni cum este fratele dumitale. Este fericit si plin de bucurie ca poate sa sufere pentru Numele lui Hristos si mi-a spus ca el, de fapt, nu simte nevoia niciunei aparari. Totusi, va asigur ca eu imi voi face datoria in insarcinarea pe care am primit-o oficial in acest proces. Va mai spun ca, ajuns acasa, voi cauta albumul in care am obisnuit cu mai multi ani inainte sa-mi notez impresiile de la procese, dar peste care s-a asezat praful, caci nu 1-am mai folosit, si imi voi scrie impresiile deosebite despre acesti oameni pe care i-am cunoscut astazi.

Marit sa fie Domnul, singurul vrednic de orice lauda!

La ora 8, in ordinea stabilita de oficialitati, am fost strigati la rand cate unul si introdusi in sala pe usa din spate, pe culoarul din mij loc, dusi in fata, pe stanga, unde era boxa acuzatilor. Primul strigat a fost fratele profesor V.V. Moisescu, apoi Aron Mladin, eu, dupa mine fratele Traian Ban si asa mai departe, toti cei doisprezece. Cand mi-am luat locul trei in boxa, procurorul sef mi-a citit rechizitoriul cu sublinierea capetelor de acuzare.

Procesul nostru a fost incadrat in litera legii astfel: “Organizatie Mistica-Religioasa, care a preconizat schimbarea regimului din Republica Populara Romana. Crima de uneltire impotriva ordinii sociale!” Capetele de acuzare in sarcina mea sunt cele aratate mai inainte, cand am luat cunostinta de ele d in dosarul meu aflat la grefa securitatii.

Odata intrati toti cei doisprezece, Presedintele Completului de Judecata al Tribunalului Militar din Cluj, deplasat la Timisoara, i-a dat cuvantul Procurorului Sef, care, cu lux de amanunte, a prezentat rechizitoriul in acest proces, in cele mai negre si odioase culori posibile, scornite din cele mai otravite surse ale fanteziei ateismului si filosofiei materialiste, caci si ateismul este o religie, a negatiei. Daca in Romania pre-comunista, pe stema tarii era aceasta inscriptie in limba latina: “NIHIL SINE DEO”, adica “Nimic fara Dumnezeu”, apoi in jargonul comunist-ateu, pe stema fiecarei tari comuniste putea sta fara jena inscriptia: “Totul fara Dumnezeu!”

Dupa aceasta prezentare a sefului procuror a inceput audierea noastra a fiecaruia. In ce ma priveste pe mine, mi-aduc aminte ca am fost scos in fata completului de judecata si mi s-au pus diferite intrebari din partea Procuraturii, prin care sa se sublinieze si sa se substantieze acuzele puse in sarcina mea. Asa cum am mai spus, eu m-am rugat pe toata durata anchetelor, care au tinut doua luni, ca la proces sa pot sa fac marturie crestina, indiferent ce pret voi plati. Stiam ca orice va fi, ma va apara Dumnezeu! Si asta, chiar daca asemenea lui Iosif, aveam sa fac ani de inchisoare, sau asemenea atator martiri din Vechiul si Noul Testament, aveam sa fiu randuit de Domnul la martiraj pentru El si pentru cauza imparatiei lui Hristos, Domnul.

Ce putea sa fie mai frumos decat atestarea faptului ca am fost pe urma primilor crestini, cand am organizat si am participat, la adunari crestinesti, dupa modelul primilor crestini, in casa la mine ca si in alte case. I-am dat slava lui Dumnezeu pentru o asemenea acuza. Nu am cautat nici cea mai mica scuza sa ma disculp. Ar fi fost o necinste adusa Mantuitorului si Domnului meu Isus Hristos si o descalificare a mea ca vrednic urmas al Lui si al primilor crestini. Adevarul trait de primii crestini, potrivit calauzirii si conducerii Duhului Sfant, era sublim si neclatinat si n-as fi putut sa-l tradez.

Sigur ca la punctul al doilea, in acuzare, ca am raspandit literatura crestina neautorizata, in speta: “Misiunea secreta, pagina 92-a din “Triumful Cristic”, scrisa de prof. V.V. Moisescu, au cautat sa insinueze caracterul conspirativ al actiunii, implicit sa-mi atraga o vina care sa cantareasca greu in anii de condamnare ce mi-i vor da.

Procurorul Sef, cu un aer de superioritate si ironie, imi pune urmatoarea intrebare:

Ia spune, cum e chestia aia cu misiunea secreta – pagina 92 – din cartea “Triumful Cristic”?

Domnule procuror si domnule presedinte, regret foarte mult ca inca nu citisem cartea, cand am transmis din partea domnului Moisescu rugamintea catre ing. Aurel Popescu din Bucuresti, să decupeze pagina 92 din carte, in care se ocupa cu actualizarea unor date profetice din Vechiul Testament. Pentru mine insusi titlul cartii a fost minunat, “Triumful Cristic. Insusi titlul ei imi spune adevarul ca: TOATE IMPARATIILE LUMII SUNT VREMELNICE, UNA SINGURA ESTE VESNICA SI VA BIRUI SI ACEASTA ESTE iMPARATIA LUI ISUS HRISTOS! Serviciul pe care l-am facut la cererea fratelui meu, Vasilica Moisescu, l-am facut nu numai ca pentru el, ci ca pentru Insusi Domnul meu Isus Hristos!

Cand a auzit presedintele tribunalului raspunsul meu a strigat:

-Grefier ! Scrie! Apoi mi-a zis:

-Sa stii ca ti-ai ingreunat mult detentia. Ai sa suferi! Eu i-am raspuns:

Sunt gata nu numai sa sufar, sunt gata si sa mor pentru Isus Hristos, Domnul meu, si pentru Adevar! Nu intamplator am fost ultimul scos din celula din cei doisprezece pentru eliberare din inchisoarea Jilava!

Dupa depozitiile noastre ale inculpatilor, au luat cuvantul avocatii apararii. Acestia s-au intrecut pe ei insisi, au manuit articole de lege cu atata maiestrie, incat au desfiintat punct cu punct toate acuzele Procuraturii aduse impotriva noastra. Multi din sala au crezut ca ne vor da drumul curand acasa, printre care si rudenii de ale noastre.

In pauza care a urmat, doi frati ai mei care erau la proces mi-au facut semne optimiste, dar eu am căutat să-i aduc la realitate si le-am aratat pe degete ca voi primi 20 de ani munca silnica. Realitatea avea sa ma adevereasca pe mine, si nu pe ei. Apoi au urmat depozitiile martorilor. In total au fost convocati patruzeci si sapte de martori, dar nu au fost audiati decat parte din ei. Una dintre curiozitatile proceselor regizate de comunisti a fost si aceea ca au fost adusi ca martori ai acuzarii pana si rudenii foarte apropiate din familiile acuzatilor. Astfel, in cazul meu a fost adus si programat de securitate chiar fratele meu de corp Nicolae Iovin, pentru fratele Moisescu a fost adusa ca martora a acuzarii propria lui sotie, Gheorghina Moisescu, iar in cazul fratelui Mitica Harap, a fost adus insusi tatal sau, Dumitru Harap. Inca o data se poate vedea si din acest fapt ce fel de de farse judecatoresti au fost regizate de catre comunisti, numai ca nu toate amanuntele aveau sa se desfasoare dupa cum au vrut ei, ci a iesit exact contrariul. Scopul lor era sa divida constiintele, sa deprime pe cei condamnati, aratandu-le ca familiile lor sunt loiale regimului si nu sunt de partea lor.

Spre surprinderea mea, au introdus in sala pe fratele meu, Nicolae, pe care 1-au prezentat ca martor al acuzarii. Ma tot intrebam, oare ce are sa declare fratele meu impotriva mea?? El era invalid de razboi, cu un picior pe care 1-a pierdut pe frontul de rasarit, in regiunea Krivoirog, lovit de o schija de brand. Pentru acest fapt a fost decorat cu medalia “Virtutea Militara”. De felul lui, el era un om de pozitie, de indrazneala, nu facea targ cu nimeni si pentru nimic, cand era in joc adevarul.

Procurorul i-a pus o intrebare ticluita de anchetatorul Cristescu, prin care sa fiu incriminat eu, iar el sa ajunga discreditat in fata publicului, cat si a credinciosilor baptisti, el fiind si un propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, cu pozitie de diacon al Bisericii Baptiste Sega-Arad. Fratele meu insa nu avea sa cada in plasa lor, intinsa cu atata dibacie. In raspunsul lui, Nicolae a spus adevarul si l-a contrazis pe procuror, care enervat i-a citit o declaratie pe care el, ca frate, ar fi facut-o impotriva mea, in cadrul unei anchete. Apoi, amenintator, procurorul tipa la el:

-Spune, nu ai declarat asa?

-Nu, domnule procuror, aceea nu este declaratia mea, ci a anchetatorului care a intocmit dosarul! Eu nu am semnat o astfel de declaratie neadevarata! Masluirile realitatii de catre anchetatorii comunisti, prin metode de persuasiune si interpretari fanteziste, nu au dat roadele scontate de securitate in cazul acestui martor, care nu sa lasat intimidat de amenintarile lor! Marit sa fie Domnul nostru Isus Hristos, care in Evanghelia lui loan, Se marturiseste pe Sine Adevarul, cand a zis: “Ezt sunt Calea, Adevarul si Viata (sau Realitatea) (Ioan 14:6). Adevartil nu este doar o notiune oarecare, ci o Persoana, Isus Hristos, Domnul Dumnezeu. In afara de El nu exista adevar.

La procesul Domnului Isus, cand a fost adus in Pretoriu, Pilat din Pont, mare dregator la Ierusalim, i-a pus mai multe intrebari, dupa cum relateaza evanghelistul Ioan. Pilat, un om flecar, laș, fara sira spinarii, care se iubea pe sine si pozitia sa mai mult ca adevarul,

Il apostrofeaza pe Domnul (Ioan 18:37) cand Ii spune:

-Atunci un imparat tot esti!

-Da, a raspuns Isus. “Eu sunt imparat”. (Observati raspunsul Domnului Isus: nu un imparat oarecare, ci imparatul, Unicul Imparat care ramane in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit). Si Domnul Isus continua:
-Eu pentru aceasta M-am nascut am venit in lume: ca sa marturisesc despre adevar Oricine este din adevar asculta glasul Meu!
Cati crestini in zilele din urma nu beau minciuna ca apa si-L tradeaza pe Hristos-Adevarul, deoarece nu au urechi pentru Adevar si nu-L asculta pe Cel care este Adevarul in Persoana?! Sfanta Scriptura ne arata ca apostolul Pavel a fost in primejdie intre acesti “frati mincinosi”, robii Satanei, care este originatorul si tatăl minciunii, si nu poate sa stea in Adevar. Acelasi apostol le scrie Efesenilor sa traiasca intr-o neprihanire si sfintenie pe care o da Adevarul. “De aceea, lasati-va de minciuna. Fiecare sa spuna aproapelui Sau Adevarul, pentru ca suntem madulare unii altora” (4:25). A trebuit sa ajung in America sa vad cat de mult este maltratat Adevarul de crestini. Pilat, auzind marturia Domnului Isus in legatura cu Adevarul, ii pune ultima intrebare:

-Ce este adevarul??? Intrebarea a ramas insa fara raspuns! Pilat voia sa stie ceva notiuni despre adevar, dar nu voia sa-L cunoasca pe Cel ce statea in fata lui ca Adevarul in persoana, de aceea nici nu a putut asculta de glasul Lui, cu atat mai putin sa-L inteleaga si sa-L primeasca in inima lui. Laud pe Domnul pentru fratele meu Nicolae, care in procesul de la Timisoara a fost un martor al Adevarului-Hristos si pentru Adevar! Marire, Tie, AdevarulHristos, Imparatul Slavei!

Martorii folositi in proces nu au avut voie sa intre in sala de judecata decat cand au fost chemati sa depuna marturia lor. Dupa aceea au putut sa ramana in sala. Urmatorul martor al acuzarii a fost o femeie, mica de statura, dar cu o inima si statura mare Hristos. A fost sora Gheorghina Moisescu, careia sotul si cei intimi ii ziceam Sanzeana. Adeseori prin ea se raspandea o aleasa mireasma a lui Hristos, cum avea sa fie si de data aceasta. Intrarea martorilor se facea pe usa laterala, care era langa boxa acuzatilor. Acuzatul nr. 1 in proces era chiar sotul ei, care statea pe primul scaun langa usa. O, ce surpriza placuta cand am vazut-o. S-ar fi cuvenit sa o aplaudam in avans, dar asta nu era admis si posibil in conditiile date. Dupa ce a intrat in sala, a inaintat cativa pasi spre masa din fata, unde era Presedintele si Asesorii populari, toti comunisti, bineinteles. Dar, deodata se opreste si se intoarce cu fata spre boxa acuzatilor. Cu mana dreapta ridicata in sus, descrie un gest larg spre noi si cu o voce tare zice:

Bucurati-va, fratilor, caci noi toti stim ca voi sunteti judecati astazi pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos si credinta Lui!

Presedintele Completului de Judecata o apostrofeaza grav si-i zice:

-Nu-ti dai seama, doamna, unde te afli? In clipa urmatoare poti fi asezata in boxa acuzatilor, Ianga sotul dumneatale!!! Sanzeana ii raspunde:

Nu-i nimic, donmule presedinte, nici un sacrificiu nu este prea mare, cand este vorba de Numele scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru! Presedintele infuriat striga la ea: Iesi, iesi, iesi afara! In clipa cand s-a supus ordinului dat, o lumina cereasca se revarsa de pe fata ei spre noi, si spre toti ceilalti din sala… Ea, sora noastra, Sanzeana a iesit, dar in sala a ramas o aleasa mireasma a lui Hristos, care ne inmiresma pe toti!… Glorie, slava, cinste, Mielului lui Dumnezeu, care a fost junghiat! (Apocalipsa 5: 1 2).

A urmat la rand Dumitru Harap ca martor. Acesta intra in sala si inainteaza spre masa din fata, dar presedintele observa ca are in gura o bomboana si-i striga:

Ce faci, domnule Harap, dumneata vii in sala de judecata, in fata noastra, cu bomboana de supt in gura? Iesi afara si scoate bomboana din gura, apoi te intoarce in sala. Depozitia lui, oricare ar fi fost, nu mai avea valoare in proces…

Dezbaterile s-au prelungit pana seara tarziu, pe la ora 10. Deliberari nu au mai avut loc si s-a anuntat ca sentintele vor fi comunicate in ziua urmatoare dimineata, care era ziua de 19 februarie 1959. Cei ce au participat din familiile noastre au mai ramas o noapte in Timisoara, ca sa asiste la pronuntarea sentintelor. Nu avea sa fie o experienta deloc usoara pentru sotiile noastre, cum optimismul unora a anticipat, dupa pledoaria avocatilor apararii, ci dimpotriva, in unele cazuri a fost chiar caz de lesin, plansete mai mult decat dureroase. In ce o priveste pe sotia mea, a fost constienta de favoarea capatata de la Domnul si a suportat totul intr-un chip vrednic de El.

Ni s-a permis cu ocazia zilei procesului sa primim de la familie alimente si ceva imbracaminte de iarna. Dupa proces, nu am mai fost dusi la Securitate, ci am fost dati in custodia inchisorii din curtea Tribunalului Militar. Am fost repartizati in celule diferite pe la miezul noptii. II aveam cu mine, din lotul nostru, pe Mitica Harap.

În ce priveste condamnarile, cei doisprezece am primit un total de 221 de ani de munca silnica, repartizati astfel: Cel considerat sef de lot a primit 25 de ani, altii patru cu 20 de ani, trei cu 18 ani, doi cu 17 ani, unul cu 16 ani si bătranul de 72 de ani a primit 12 ani. Portia mea a fost stabilita la 20 de ani munca silnica si in plus fiecare a mai primit cate 15 ani si 10 ani de degradare civica si interdictie corectionala. Marit sa fie Domnul Cel vrednic de lauda!


Arestarea (portiune din cartea-marturie: „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

31 octombrie 2008

Sotia era deja de doua zile sub stare dc arest la domiciliu, din seara zilci de 16 decembrie, cand au fost arestati ceilalti frati si eu inca nu stiam nimic. Era strajuita de catc doi securisti care se schimbau tot la opt ore, iar cei ce veneau in inspectie dintre superiorii lor o intrebau mereu:

Dar daca ar sti sotul tau ca noi il asteptam acasa ca sa-1 arestam, ar mai veni acasa, sau s-ar ascunde? Sotia le raspimdea eu marc siguranta si calm:

-Daca ar sti asta, mai mult s-ar grabi!

-Esti sigura de asta?

-Da! Imi cunosc sotul.

-Ei, bine, pana la proba contrara te credem.

La gara din Deva, urc in trenul accelerat si, spre surpriza mea, am locul in compartimentul in care erau trei frati si prieteni din Arad, carc se intorccau cu calabalacurile lor de la Seminarul din Bucuresti, pentru vacanta de Craciun. Acestia erau vl ordinca varstei: Cocian Martian, lnovan Dumitru si lonel Truta. Bucuria a fost mare  si  aveam multe de impartasit laolalta, asa ca drumul de 160 km ni s-a parut foarte scurt si timpul parca a zburat.

La coborarca din tren, Mitrut Inovan a luat-o spre Gradiste, iar pentru ceilalti doi si pentru mine am fost fericit sa iau un taximetru. Mergeam toti cam in aceeasi directie. Dupa ce i-am condus pe ei pana acasa, i-am spus soferului sa intoarca spre casa mea. In drumul spre casa, 1-am intrebat pe sofer daca stie ceva despre doinnul Ginga Ioan, care era dispecer la taximetre. Sofcrul, dupa cateva momente de tacere si ezitarc, cu o voce mai grava imi spune: “Domnule, drept sa-ti spun, despre Ginga loan, de doua zile nu se mai stie nimic…”. indata mi-am dat seama ca fratii mei au fost arestati si ca voi fi luat si eu la sosirea mea acasa. Nu mi-a fost deloc frica si nici emotii speciale nu am avut, eram pregatiti cu sotia pentru o zi ca asta, chiar de mai multi ani. Dc fapt, a fost un privilegiu special sa fii cu fratii arestati spre marturie, inaintarea Evanghcliei si triumful imparatiei lui Dumnezeu si sprc gloria Mantuitorului nostru lsus Hristos.

Ajuns in apropirea casei, indata mi-am dat seama de anumite semnc deoscbite, geamurile dinspre strada erau lumi nate, ca si cele din casa scarilor.

Usa de la strada era descuiata si la fel cea de la antreu, semn clar ca eram asteptat. Cum am deschis usa si am facut primii pasi pe trcpte, sotia imi iese in fata pe balustrada de sus si imi spune: “Pace, tatiti !”, cum imi ziceau copilasii. “Sunt bine si linistita!” Citește restul acestei intrări »


Marturii despre fratele Mitica Harap (Mia Iovin si L. Ghe.)

31 octombrie 2008

L. Ghe. despre Mitica Harap, …..din cartea ‘Biserica adevarata”

„…..Dar într-o Duminică eram la amvonul bisericii din Teliuc,  cu un frate bătrân de la Arad pe care îl chema Harap. Auzisem că este un bun cunoscător de Biblie dar nu-l cunoscusem. El mi-a zis: ,,Citeşte un text.”  L-am întrebat: ,,Ce text?   El a zis: ,,Orice text că totul e cuvântul Domnului.” Am citit  un text din Romani şi i-am spus să vorbească şi în locul meu că eu sunt mai cunoscut în biserică. A vorbit din text ca şi cum s-ar fi pregătit un an de zile, fără să ştie din ce text va vorbi. Am rămas surprins de aşa înţelepciune şi cunoştinţă a Scripturilor şi l-am chemat la mine acasă.

Am dormit împreună şi el m-ia zis: „Eu nu prea pot să dorm noaptea.  Eu am zis: ,,cu atât mai bine, că-mi vei spune ce spune Biblia despre slujitorii Biserici si despre rânduiala Bisericească.”  Şi m-ia explicat în amănunţime exact ce învăţasem eu, ba şi mai mult. Dimineaţa l-am întrebat ,,cum de aţi ajuns la convingerea aceasta?” Mi-a zis: ,,Eu citesc Biblia aşa cum e scrisă ea.” A doua zi s-au adunat mai mulţi fraţi în casă la mine ca să-l asculte. Eu l-am rugat să le spună ce mi-a spus mie azi, noapte, dar n-a vrut să spună. După plecarea lor l-am întrebat: „de ce nu  le-ai vorbit şi lor?” Mi-a zis: ,,Dacă vorbesc despre lucrurile acestea păstorii mu mă mai lasă să lucrez prin biserici.” Am mulţumit lui Dumnezeu că mai am un frate ca mine şi Dumnezeu m-a întărit. Am mai găsit şi alţii, ca  Panaitescu de la Ploieşti, care a scris concordanţa Biblică (acea groasă). El mi-a povestit că fusese în conducerea cultului Creştin după Evanghelie dar când a văzut adevărul s-a retras. …..”

Mia Iovin despre Mitica Harap, ……din cartea „Istoria unui rob al lui Hristos”
„……Amintesc in cele ce urmeaza o intamplare care s-a petrecut in colonia Stoienesti, in legatura cu fratele meu Mitica Harap. Era in iarna lui 1960/61, eram la baraci cu multe camere legate intre ele cu usi de comunicare, nu insa si cu exteriorul. Eu eram la regim de celula Norma 24 de hrana, la care primeam doar 100 de grame de paine pe zi. Mitica, mai sanatos, mai robust, era cu norma de munci, cu 300 de grame de paine pe zi. In celula lor era o soba mare, zidita din caramizi pentru incalzire.

seara m-am dus si eu cu bucatica mea de paine sa o prajesc putin la jaratecul din cuptor. Am observat mai in fundul sobei niste cartofi pusi la copt, insirati pe o bucata de sarma de vreun alt detinut, care nu stiu cum si-a facut rost de ei. Cu painea mea prajita, in graba m-am intors sa merg in camera unde era patul meu. Drumul era pe langa patul lui Mitica, si cand m-a vazut a simtit mirosul de paine prajita. Mi-a spus ca va merge si el sa-si prajeasca painea lui. Nenorocirea a fost ca pe cand era tocmai el la cuptor a venit caraleul care facea pe ofiterul de serviciu. Sa fi fost vreun “ciripitor” care raportase…? Nu stiu. Gardianul ii ordona lui Mitica sa deschida usita de la cuptorul de Acesta se uita inlauntru si vede acolo cartofii inseilati pe sarma si-i spune lui Mitica:

-Ma, ia spune, ai cui sunt cartofii aia?

-Nu stiu, domnule plutonier. De fapt nu stia in adevar. Caraleul repeta intrebarea amenintator, la care raspunsul lui Mitica a fost la fel. Furios, ofiterul de serviciu tipa la el:

-Ia asculta, baa, fiindca nu mi-ai spus ai cui sunt cartofii, la ora stingerii te prezinti la mine, in fata “mititicii”. Mititica era o celula mica de izolare, unde erau pusi cei pedepsiti, neincalzita, cu groapa de aeresit deasupra usii si dedesubtul usii. Practic, frigul de iarna de afara era si in celula. Noaptea i se dadea celai pedepsit doar o saltea si o patura.

La stingere, bietul Mitica se prezenta la locul indicat unde 1-a asteptat caraleul. Acesta era o namila de om, bine facut, cunoscut de noi, detinutii, cu porecla de “hahaul”. De fapt, el ne-a sugerat aceasta porecla, cand in diferite imprejurari ii ameninta pe detinuti cu o bataie sora cu moartea, cu un ton de bestie:

-Ia da-ncoace mai, hahaul, sa-1 incerc pe spatele voastre, sa va mangai spinarea cu el. Toti detinutii ii stiau de groaza. (Hahaul era bastonul de cauciuc.)

Gardianul ii zice lui Mitica:

-Ei, ia spune, te-ai gandit sa-mi spui cine a pus in soba cartofii? Mitica i-a raspuns:

-Daca as sti v-as spune, sunt sincer, si va spun ca nu stiu.

-Bine bandit, am sa te invat eu acuma, sa, ma tii minte pentru toata viata. A luat hahaul si 1-a batut din crestet pana jos la picioare cu o sete nebuna si salbaticie, incat 1-a lasat aproape mort. Asa, 1-a apucat si l-a aruncat in celula de izolare pe saltea, de unde se auzeau strigate de durere si gemete mari. Groaza a cuprins toata colonia de o asemenea bestialitate aplicata unui copil al lui Dumnezeu, credincios, nevinovat. Cand 1-am vazut ziua urmatoare cu vanataile pe tot trupul, m-am infiorat. Puteam sa fi fost prins eu la cuptor si sa fi fost eu cel batut. Sunt sigur ca dintr-o asemenea bataie eu nu as fi scapat cu viata. Dar a venit judecata lui Dumnezeu peste gardian si 1-a mustrat constiinta. Dimineata 1-a scos pe Mitica de la izolare, 1-a dus la bucatarie si i-a dat ordin bucatarului sa-i dea de mancare. I-a spus lui Mitica:

— Ma, ori de cate ori ti-e foame, sa vii sa-mi spui. Dar Mitica nu s-a dus niciodata.
Apostolul Pavel le scrie fratilor din Corint: “Nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dunmezeu, care este credincios, nu va ingadui sa pi ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”

(1 Corinteni 10:13).


„Domnule, da-te de partea noastra si are sa-ti mearga bine…”(continuarea cartii: „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

26 octombrie 2008

Cand ma vede in pragul usii, sotia, cu ochii mari deschisi spre mine si cu mirare ma intreaba:
Dar tu, de unde vii??? Eram la grea cumpana. Ma simteam legat. Draga, de ce ma mai si intrebi? Doar stii ca am fost scos din productie si cu ce scop…
Asculta, mie sa-mi spui Adevarul! Eu citesc pe fata ta, in toata fiinta ta, o tragedie adanca, asa cum nu a mai fost alta in viata ta de pana acum; sa nu ascunzi nimic de mine!
Draga, nu inteleg de ce insisti acum. Stii ca… (am pus placa in functie).
Daca tu mie nu-mi spui Adevarul, atunci sa stii ca unitatea noastra, baza familiei noastrc, se destrama si se prabusestc. MIE TREBUIE SA-Ml SPUl ADEVARUL INTREG! SUNT SOTlA TA!
In acel moment am izbucnit in hohote de plans cu lacrimi amarc si i-am spus totul!!! Pe masura ce ii marturiseam cele intamplate, simteam cum mi sc ia povara imensa din sufiet si devin din nou om libcr. Prin sotie am reluat legatura cu Trupul viu al lui Hristos, care este Biserica Lui, din care fac si eu parte ca madular al Lui. Oh, cc minunata cste realitatca aceasta, sa stii ca esti copilul lui Dumnezeu si ca El estc Domnul tau! Marit sa fie Domnul!
Tarziu, dupa miczul noptii, am ajuns la convingerea ca trebuie sa ducem lupta in doi si ca nu vom face compromisuri, fiind gata de a plati orice pret. Trebuie insa sa cercm intelcpciunc si putere de sus, ca adunarea si marturia, fratii, sa fie salvati si ocrotiti incat atarna de noi. In sensul acesta, ne-am rugat si ne-am incredintat Domnului. I-am multumit Domnului pentru reluarea legaturii de partasie cu sotia, in “Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in avem partasie unii cu sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat”  
(1 loan 1:7). De-acuma, razboiul cald a inceput, Citește restul acestei intrări »


ARESTAT IN MOD SECRET (continuarea cartii „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

25 octombrie 2008

Inainte de a descric acest eveniment, sc cuvine sa amintesc ca dupa casatoria noastra, doi tineri ne vizitau aproape seara de seara, pana noaptea tarziu, pentru partasie si rugaciune. Acestia crau I. T. si S. l. Desprc bunul mcu prietcn l. am mai spus cate ceva. Totusi, as mai vrca sa adaug ca era foarte studios, dornic sincer dupa partasic, rugaciune, marturic, asa ca adeseori, noi doi faceam si vizite in alte familii. Intr-o seara, pe intunecatc, mcrgeam pe strada Ural din Arad, sa facem o vizita la familia Naghi care, in special sora, era gata pentru a favoriza partasia. La un moment dat l. imi spune:— Stii ceva? Am o durere teribila de cap si ma simt tare sfarsit. Fara sa ii spun nimic, m-am intcriorizat si am inceput sa ma rog in taina pentru durerca dc cap a lui l. Am zis: “Doamne, lsuse, stii ca noi suntem in misiunea imparatiei Tale. l. are nevoie de I iniste si dc putcre, de o buna dispozitie trupcasca si spirituala. Te rog sa intervii Tu, Medicul ccl Bun, carc i-ai vindecat pe atatia. Fa Tu sa ii incetcze durerca de cap, pentru a fi apt de slujba in familia in care mergem. Te rog sa ma faci sa cunosc ca m-ai ascultat, lucru pentru carc Iti multumesc! Amin!”Dupa ce facuram cativa pasi, I. exclama plin de bucurie si uimit:

— Mia! Uite, mi-a incetat brusc oricc durerc dc cap. Parca cineva mi-a luat-o cu mana!… Am dat si eu slava lui Dumnczeu pentru minunca intamplata si i-am marturisit ce am facut, cum m-am rugat i! special pcntru asta si am ccrut ca Domnul sa ma faca  sa  cunosc si cu ca E1 mi-a ascultat rugaciunea. O mica experienta, dar cu rasunet mare in constiinta mea.In ceea ce-1 privestc pe N. S., acesta era un tip scntimental, nestatornic si nu puteam pune baza prea mare pe el. In anii aceia, N. pusese mana pe o carte in limba engleza, cu privire la venirea Domnului, de Haldemann. A tradus ceva, dar nu stiu cum, caci engleza nu stia si nici nu invatase carte. Meseria lui era aceea de brutar. In cateva randuri, el insa ne-a citit cate ceva dintr-un caiet mototolit de multa Intrebuintare.
Tip de aventurier, in 1952 a avut tentativa de trecere frauduloasa a granitei spre Vest, prin lugoslavia. Visul lui de totdeauna a fost sa ajunga in America. Incercarea lui a reusit, dar granicerii sarbi i-au mirosit, pe el si pe altii, si i-au arestat. El a fost pus sa lucreze intr-o brutarie la Belgrad sa faca paine pentru mil itari si detinuti. Din Belgrad, el scria scrisori familiei lui, (inca nu era casatorit), si altora, printre ei si lui I. Datorita cenzurii stricte comuniste, aceste lucruri s-au aflat si s-au pus pe raboj. Dupa sasc luni in Iugoslavia, N. si altii cativa sunt luati noapte si dusi la granita cu Romania, in regiunea Banatului, intr-o zona de dealuri impadurite. Li s-a spus la toti: incolo este Romania, inainte mars si inapoi sa nu vmai vedem, ca nu veti mai scapa asa usor! Astfel, ei au fost predati neoficial, deoarece relatiile lui Tito, presedintcle cu tarile comuniste, inclusiv Moscova, erau rupte. In Romania, Tito era prezentat pe panouri cu caricaturi, pe ziduri, cu un sort plin cu urme de sange ca si pe maini, in care tinea un topor: “Calaul Tito!”Cu toate ca securitatea stia de inapoierea lui, nu-1 arestase inca. L-au lasat liber o vreme, asa ca a patruns prin familii, in adunare si la comunitatea baptista din Arad. Banuiesc ca o fi fost trimis cu sarcini anume, caci dupa cateva luni a fost arestat, dar procesul lui nu avea sa apara pe rol pentru a fi j udecat nici dupa 13 luni de zile, contrar procedurilor juridice. Intrerup aici firul povcstirii cu N. si il voi relua mai tarziu.Ziva de 20 septembrie 1954, deci la o luna dupa intrevederea cu securistul Ionescu in biroul directorului Farkas, parea o zi normala si linistita de toamna, cu soare cald. Cadristul M. I. deschide usa la Serviciul de Planificare si uitandu-se la mine ma intreaba:
Cine se ocupa de Statistica? l-am raspuns prompt: Tovarasa Shriffcrt. Era o tanara, membra de partid, nemtoaica, dar care intotdeauna degaja un aer conspirativ, retinut, calculat…Ah, nu! Vino dumneata! Mi-am zis: O, da! Nu te intereseaza statistica, ci persoana mea. De altfel cum a deschis usa, am avut tainica instiintare ca eu sunt cel vizat si nu altcineva. Atat eu cat si sotia, primisem in valtoarea persecutiilor un anume simtamant prin care eram instiintati cu privire la spiritele care erau in slujba celui rau. Citește restul acestei intrări »


INFIINTAREA ADUNARII CRESTINE DE PE STRADA OITUZ (portiune din cartea: „Istoria unui rob al lui Hristos”, viata fratelui Mia Iovin.)

23 octombrie 2008

O parte dintre cei dati afara din adunarile baptiste au inceput sa se stranga prin case, asemenea primilor crestini. De altfel, casatoria noastra a avut la baza gandul acesta, ca locuinta noastra sa fie o Betanie, care sa gazduiasca Adunarea lui Dumnezeu si sa fie o reduta impotriva lucrarilor satanice. Multumim lui Dumnezeu ca asa a si fost din primele zile de dupa casatorie. Casa ne-a fost mereu plina de frati si surori, dornici de partasie in Cuvantul lui Dumnezeu. Familia H. si-a construit o casa cu etaj, la parter fiind instalata familia gazda, la etaj o locuinta mai mica, o singura camera, bucatarie mica, un antreuas si o si mai mica camera de alimente. Familia propietarului o fi gandit cand ne-au inchiriat-o noua ca nu o sa aiba probleme cu noi si o sa duca un trai linistit. Dar nu avea sa fie asa… Primul dar al lui Dumneziu in familie, la 7 iunie 1951, a fost un baietel voinic, caruia i-am pus numele original din limba ebraica, anume: Michael. Nu era obisnuit la romani un asa nume, dar noi am avut o motivatie. Era perioada cand ofensiva comunista a regimului instalat se dadea pe mai multe fronturi si in special asupra credintei in Dumnezeul Cel Adevarat si in Isus Hristos, Fiul Lui.

In acea vreme aveam o colega la birou, venita de prin Basarabia, infocata activista de partid, pe care o chema Sulumete Leontina. Ea facea mult tapaj pe chestiuni de politica muncitoreasca si nu isi gasea astamparul nicidecum. Prindea orice prilej sa se dea in vant si sa se faca auzita. Tocmai in acea vreme nascuse si ea un fiu, caruia a tinut neaparat sa ii puna numele “Ilici”, care era numele marelui dascal comunist Lenin. Era mandra de numele dat feciorului ei. Auzind toate acestea, mie mi s-a intaratat duhul si am spus ca noi trebuie sa-i dam un nume fiului nostru care sa fie o riposta comunismului ateu! Semnificatia numelui “Mi-cha-el” in limba romana isti: “CINE ESTE CA DUMNEZEU?!” Mai este cineva ca Dumnezeul nostru?? Nu este nimeni altul in tot Universul. El este singurul Dumnezeu adevarat si Isus Hristos, Mantuitorul nostru. Stiam ca multi ne vor intreba cum de ne-am gandit sa punem un astfel de nume copilului, care nu suna a fi romanesc. In cazul acesta aveam prilejuri de marturie a Numelui Dumnezeului nostru. Ilici a murit, pe cand Dumnezeul nostru a ramas si este viu in vecii vecilor. Isus Hristos, Domnul nostru, a inviat, cu moartea pe moarte calcand, ca sa le dea viata prin inviere tuturor celor ce au crezut in El! Marit sa fii Domnul! Chiar si sub asa forme subtile se dadea lupta in vremea aceea intre lumina si intuneric, intre Adevar si minciuna, intre filosofia materialista atee si credinta crestina. Celui de-al doilea fiu al nostru, nascut doi ani mai tarziu, i-am pus numele Cristian, deci “cristin”, nu ateu, cu semnificatia “al lui Hristos”. Celui de-al treilea fiu i-am pus numele Gratian, adica un fiu al harului lui Dumnezeu.
Cateva familii ne strangeam cu regularitate prin casele noastre si  o data pe saptamana, duminica seara, frangeam painea pentru “Cina Domnului”. Bucuria era mare, si Cuvantul era viu si plin de putere. Strangerile laolalta nu au putut fi tinute neobservate, deoarece securitatea a reusit sa-si asigure colaboratori dintre credinciosi, dar nici noi nu am cautat neaparat sa ne ascundem.Securitatea, prin uneltele lor, au elaborat o strategie, ca totusi  sa  ne poata tine sub control pe cei dati afara din cult sau in cazul nostru, la “Sega”, “retrasi”,in mod preventiv. Astfel, a fost convocata intr-o seara prin anul 1952 o sedinta, la Comunitatea Baptista, a comitetului de conducere al Comunitatii, prezidata de pastorul presedinte. La aceasta sedinta a fost invitat din partea celor exclusi fratele Dumitru Sida, un om binecuvantat al lui Dumnezeu, foarte activ in lucrarea lui Dumnezeu de trezire printre cei tineri.

In cadrul discutiilor purtate i-a fost oferita fratelui Sida o casa propietate a Cultului, aflata in zona cartierului Gradiste, ca sa ne slujeasca pentru strangere. In marea lor “grija” si “bunavointa” fata de noi, chipurile, s-au oferit doi dintre conducatorii cu vaza sa seadune si ei cu noi, si anume: Nica Neta si C. I., amandoi membri in biserica “Speranta”. Fara sa banuiasca ceva, fratele Mitru Sida a acceptat oferta lor si a venit oarecum satisfacut acasa. Fara sa stiu nimic, am sosit la ei, in a caror casa de fapt locuia si cumnatul lui, frateli Vasile Moisescu. Ne-a adus la cunostinta neasteptata veste, paruta buna, dar pentru mine a fost o stire care mi-a pus in alerta duhul meu si toata fiinta intr-o stare de totala neincredere si aversiune.  Le-am marturisit ca totul apare ca o “schema” bine ticluita de securitate, ca la momentul oportun sa fie folosita impotriva noastra si sa cadem in capcana lor… Eu m-am opus eu totul acestui plan si ei au acceptat ca bun punctul meu de vedere. Cine a mai vazut ca lupii sa le faca bine mieilor si nu, mai degraba, de petrecanie? Planul securitatii a esuat din fasa, dar ei nu se vor lasa batuti atat de usor si vor incerca noi metode. Cine a mai vazut dragoste intre lup si  miel??? Intotdeauna lupul acuza pi bietul miel ca-i tulbura apele, desi mielul era in albia paraului in aval fata de lup….

Am continuat sa ne strangem cum puteam, dar semnele ca securitatea era pe urmele noastre s-au inmultit. Frica a inceput sa-i convinga pe unii sa o lase mai moale, ba chiar sa se lasi la fund, adica sa nu mai participe la strangerile laolalta. Mai tarziu, am inteles ca unul dintre frati a fost luat la securitate si presat sa-1 faca. informator. Pe parcurs au fost luati si altii… duminica dimineata, strangerea frateasca pentru inchinare si cult am avut-o in cartierul Micalaca Noua, la fratele Mot Simion. Eram stransi in jur de vreo cincisprezece frati si surori. Unul dintre frati ne-a adus la cunostinta ca suntem urmariti de securitate si s-ar putea sa urmeze persecutii, chiar arestari si condamnari la ani grei de inchisoare… S-a pus intrebarea atunci: “Ce e de facut? Mergem inainte, oricare ar fi riscurile, pana la moarte? Ori sa ne vedem de treaba, frecare cum crede de cuviinta?” La aceasta intrebare fiecare a trebuit sa dea raspuns personal. Cu o singura exceptie, toti au spus: “Mergem inainte si ne strangem la Cuvant si la rugaciune, orice s-ar intampla!” Acel unul a spus: Pe mine ma lasati la o parte! Si lasat a fost… Presiunile din familie cat si din cult au avut asupra lui un rol hotarator. I s-a pus inainte perspectiva mergerii la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti, pentru a se dedica slujbei de pastor si a nu se izola de masa de credinciosi baptisti. A fi ramas de partea celor exclusi din cult insemna a se expune la persecutii, chiar inchisoare si fara viitor. Apostolul Pavel, in 2 Timotei 4:9, pomeneste pe Dima, care i-a fost colaborator in lucrare, dar din dragoste pentru lumea de acum 1-a parasit si si-a urmat drumul lui spre Tesalonic… in cazul acesta, acest “unul” avea sa aiba un drum de ascendenta religioasa, dar nu spirituala, pe cand alegerea mea, de partea Domnului si a fratilor persecutati, avea sa mearga spre sacrificiu total fata de lume. La strangerile noastre pentru Cuvant si partasie nu mai venea, dar pentru o vreme ne mai vizita in familie. Am discutat de mai multe ori despre alternativa aleasa de el si alternativa riscurilor totale de partea noastra. Intr-o buna zi, ne spune sotiei si mie asa: “Si daca buna zi, in viitorul ce ne sta in fata, drumul vostru se va adeveri ca cel bun, dupa voia lui Dumnezeu, si nu al meu, voi fi indeajuns de mandru sa nu recunosc si sa va dau satisfactie!” Dar Dumnezeu 1-a smereit si, dupa zeci de ani, a recunoscut si a marturisit.

Pericolul celor ce ne adunam prin case de a fi arestati s-a raspandit printre frati. Era si strategia comunistilor de a raspandi frica, stiind ca prin asta pot sa paralizize lucrarea lui Dumnezeu printre cei fricosi. Unii “slabi de inger”, cum este vorba, s-au retras, si nu au mai venit la adunare, dar ceilalti am continuat. In aceasta imprejurare ne-a venit un mesaj din partea familiei Rosianu, sa venim la ei acasa, sa ne strangem pentru inchinare, deoarece ei au autorizatie din partea Cultului Crestin dupa Evanghelie, fiind credinciosi din ramura II.

Oferta a fost primita, asa ca din anii 1953-1954, ne-am adunat in casa lor, in care ne-au fost puse la dispozitie pentru adunare doua camere. Domnul a fost cu noi si ne-a dat binecuvantarea Lui. Marturia adunarii s-a raspandit si era pentru prima data cand in orasul Arad a functionat o Adunare Crestina autorizata de Cultul Crestinilor dupa Evanghelie, dar nu pentru prea multa vreme. Satan nu privea cu ochi buni lucrarea lui Dumnezeu din aceasta adunare si prin ea. Reprezentantul cultului in vremea aceea era preaiubitul frate Alecu Panaitescu, un barbat plin de credinta si indrazneala, minunat vestitor al Evangheliii, de loc din Ploiesti. El si-a pus casa I u i anumi construita ca sa adaposteasca Adunarea lui Dumnezeu in str. Cheia Nr. 18. Chiar dansul s-a deplasat la Arad, la fata locului, si ne-am bucurat mult impreuna in Cuvantul Domnului si marturia crestina. El si cunoastea foarte bine cu fratele V. Moisescu, amandoi avand antecedente bine cunoscute intre frati in lucrarea Lui Dumnezeu de pe alte meleaguri din Romania. Amandoua aceste capetenii au avut convingerea si practicarea “Cinei Domnului” sau “frangerea painii” cum este scris si in Faptele Apostolilor, adica in cadrul unei mese de seara, cum atesta si “Istoria Universala a Crestinilor”, tiparita de Biserica Ortodoxa, prin grija Patriarhiei din Bucuresti, pe care o citisem si eu, o carte foarte voluminoasa.

Pe fratele Panaitescu 1-am insotit si introdus sa vesteasca Cuvantul in doua adunari, cele mai mari din Arad: “Speranta” si “Sega”. A fost revarsata o binecuvantare deosebita peste cele doua adunari cu acele ocazii de neuitat si pentru mine. Cativa ani mai tarziu, cu aproximativ o saptamana inainte de a fi arestati mai multi frati din Arad, (in 16-18 decembrie 1958), 1-am vizitat la Ploiesti pe fratele Alecu. El mi-a impartasit mai multe experiente cu Dumnezeu, legate si de lucrarea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o lui in acele vremuri grele. El a fost un om integru si nu a acceptat compromisuri cu regimul ateu.

In mod special mi-a povestit cea mai recenta experienta a lui cu inspectorul de culte, care de fapt era reprezentantul in drept al Securitatii de Stat, ca si al altor organe ale puterii. Acestia i-au cerut sa publice in revista cultului anumite articole cu teme politico-sociale, care sa preamareasca partidul comunist. Fratele Alecu nu a acceptat cu nici un chip compromisul acesta, cum facusera deja alte culte, si a preferat sa nu apara revista. Autoritatile au considerat acest lucru ca pe un afront foarte grav si 1-au schimbat din functia de reprezentant al cultului, cu altul pe care il convinsesera pentru compromis in prealabi I.

La Ploiesti mai vizitasem si pe iubitul frate profesor Nicolae Tonoiu, la care am si gazduit, autorul tixtului cunoscutei cantari:  “Te ridici sau cobori?” Fratele N. Tonoiu ne-a vizitat la Arad, cu cativa ani mai tarziu, si am avut chiar favorul sa-1 avem chiar la actul de cununie religioasa a fiului nostru cel mai mare, Michael. Cu acea ocazie ne-a inmiresmat pe toti, cu darul cu care 1-a inzistrat Dumnezeu, de a vesti cu mult farmec si har Evanghelia Domnului Hristos. Mi-am continuat atunci drumu 1 si la Bucuresti, unde am avut partasie cu mai multi frati, dintre care pe loc de frunte era preaiubitul frate inginer Aurel Popescu cu sotia lui, doctorita Valerica Popescu. Au suferit si ei in acele zile, amandoi, zile de arest si anchete la Bucure sti…

Cartea intreaga o puteti citi sau descarca de AICI

Urmeaza: Nori negri de persecutie la orizont.


Istoria unui rob al lui Hristos (Viata fr. Mia Iovin, 500 pagini)

20 iulie 2008

Istoria unui rob al lui Cristos . pdf 

CHEMAREA LA SLUJIRE

Am absolvit Liceul Economic in primavara anului 1945, iar doua luni mai tarziu am luat si Diploma de Bacalaureat. Intoarcerea mea la Dumnezeu a avut loc un an mai tarziu, printr-o minune dumnezeiasca. Fara indoiala, a fost cea mai mare experienta a vietii mcle.

In cursul acelui an am lucrat cu tatal meu la munci agricole cum ar fi: cultura graului, porumbului, rosiilor si a pepenilor. Pe la sfarsitul verii, Citește restul acestei intrări »


”Îl laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați…” 12 minute cu fratele Mia, întemnițat al lui Cristos,

20 iulie 2011

Fratele Mia Iovin, întemnițat al lui Cristos între anii 1959-1964. Exclus de către argații cultului oficial, pentru a putea fi arestat de stăpânii lor, a suferit lanțuri și închisoare, dar cel mai dureros, a suferit o continuă și derutantă calomniere, multe viclenii, conspirații și curse întinse de noii „iudei” al vechiului șarpe, chiar și în țara „azilului de conștiință”. „Te vei întâlni cu noi și acolo” i s-a spus la plecarea din România…”și m-am întâlnit” o spune plângând după 20 de ani de la o iluzorie revoluție. „Dureros că…prin frați!” Frați? Cine-l înțelege? Mărit să fie Domnul! A biruit, de acum îl așteaptă cununa.
Dă-te de partea noastră domnule și-ți va merge bine. Nu vei avea probleme cu copiii. Ne-ngrijim să facă școli și tot ce trebuie…”
”Și înainte de a pleca în America, pentru că mi-am manifestat hotărârea de a pleca cu toată familia în America, am fost întâmpinat, venit de la București, un comandant înalt și-a spus: ”Să nu crezi c-ai scăpat de noi. Te vei întâlni cu noi și acolo.” Și m-am întâlnit. Ce dureros că prin frați, prin credincioși …”creștini”!...Mulțumesc Domnului, Îl laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați.
Citiți și aici o altă mărturie a fratelui Mia din cartea lui autobiografică: ”Istoria unui rob al lui Cristos


Costache Ioanid, poet între creștini, creștin între poeți

10 ianuarie 2021
Articol scris de Michael Iovin, fiul fratelui Mia Iovin, în ziarul Micro-Magazin, din New-York, 1987, la moartea lui Costache Ioandi

„De ziua Mulţumirii – Thanksgiving, s-a stins din viaţă, bogat în sărăcie şi strălucitor în singurătate, poetul creştin român Costache Ioanid. A fost coborât sub un mesteacăn între brazii şi şi păltinaşii opriţi în curmătura dealului de-o parte şi de cealaltă, orizontul ondulat, întrerupt doar de munţii cei mari, veşnic înzăpeziţi ai Oregonului. Din universul continuei sale suferinţe, sufletul poetului a trecut astfel în cel al continuei împăcări şi, la nunta sa, a căzut o stea.

Deşi restrânsă prin vicisitudinile sorţii la o circulaţie mai mult orală în zarea comunităţilor creştine româneşti, opera lui Costache Ioanid se bucură de o popularitate considerabilă. Poeziile sale străbat încoace şi încolo cu viteza gândului, pe foi volante şi pe bandă magnetică, sunt cântate la întruniri religioase şi difuzate în emisiuni radiofonice, fiind de mult intrate în patrimoniul neoficial al culturii religioase româneşti. Odată cu dispariţia autorului, afirmarea valorii şi semnificaţiilor acestei opere a devenit măsura probităţii intelectuale şi a simţului patriotic al posterităţii sale.

A zice Poet,  a zice Creştin şi a zice Român este rezumatul cel mai scurt şi mai cuprinzător al spiritualităţii de sorginte carpato-dunăreană. Dar a fi Poet Creştin Român înseamnă astăzi a purta trei cruci deodată – eterna damnaţiune a poetului, multisecularul martiriu al credinciosului, şi, în ultimele decenii, calvarul mistuitor de a fi român. Costache Ioanid  a ştiut însă de o singură Cruce, pe care a purtat-o nu ca povară ci ca steag:
El mi-e steag şi El mi-e soartă,
Eu îl port. Dar El mă poartă.
Cu cât vântu-I mai semeţ,
Cu-atât steagu-I mai măreţ.
Mic şi slab stegar sunt eu
Însă steagu-I Dumnezeu. (Dumnezeu e Steagul meu).

Avântul acestui imn militant cântat la numeroasele ocazii în ţară şi în străinătate, dă seama de calitatea de român a autorului care, deşi umilit şi terfelit în ţara lui, nu a pregetat să păstreze vie conştiinţa poporului său, încălzind-o la lumina cuvântului simplu dar bine ales, mobilizator:
„Dacă tu ai ochi să vadă,
dacă tu ai duh să creadă,
Iată steagul! Altul nu-i.
Pleacă fruntea-n faţa Lui!
Tu eşti lut. Şi lut sunt eu.
Însă steagu-I Dumnezeu!”

Scris şi popularizat în România, sub imperiul fricii generalizate şi al ateismului instituţionalizat, versul Iată steagul! Altul nu-i! întruchipează gestul purtătorului de ştafetă şi demnitatea unei personalităţi de elită al cărei crez nu a fost cel al capului plecat ce sabia nu-l taie. Dimpotrivă:
„Nicidecum, nicăieri, niciodată
gândul meu altui domn nu-l aştern.
În Isus viaţa mea e bogată,
Stea eternă în cerul etern!” (Nicidecum).

Nicidecum e replica poetului dată celor care, recunoscându-i talentul, l-au somat să-şi lepede credinţa. Fireşte, fermitatea lui i-a anulat accesul la notorietate publicistică şi i-a adus, în cele din urmă, exilul cetăţenesc. I-a asigurat însă preţuirea cea mai caldă în cercurile frăţeşti, dar, vai, cu o putere de înţelegere mereu mai prejos de sensibilitatea lui excepţională. Pe când se afla încă în ţară, i s-a publicat în America volumul Taine (Door of Hope, 1981), dar ar fi de aşteptat ca, în chip de omagiu, tezaurul manuscriseor sale de-o viaţă să fie cât mai degrabă restituit pe de-a-ntregul şi fără plată poporului român şi poporului ales căruia i se cuvine.

Inspiraţia lui Costache Ioanid n-a fost însă legată de setea de faimă şi de omagii. Nu pentru lumina rece a tiparului a compus el. Şi tocmai prin perseverenţa lui în deplină modestie va rămâne în memoria tuturor nu doar poet între creştini, ci mai ales un creştin între poeţi. Întreobsesiile sale poetice răsună pregnant o întrebare:
„Isus ne-a dat un Ghetsimani!
O Golgotă! Un nume
ce timp de două mii de ani
a’mbogăţit o lume;
Cuvântul care ni l-a spus şi azi în inimi scurmă;
Dar noi cu ce vom merge sus?
şi ce lăsăm în urmă?” (O, poate, mâine).

A răspuns într-un corpus vibrant cu timbrul unic al poetului cult (adică nu „popular” sau „naiv” ca alţi poeţi creştini). În rostirea lui ecourile literaturii române clasice şi moderne sună epigonic sau numai în sensul în care Eminescu însuşi s-a socotit un epigon. Prin contrast însă, Ioanid  nu a cântat pasiunile omeneşti, ci patima divină, nu avatarurile făpturii ci tainele firii şi nu l-a stăpânit delirul ci rigorile spiritului.
Centrul absolut al operei sale îl ocupă ISUS Mântuitorul, Cel revelat, iar minunile naşterii, morţii, învierii şi revenirii Sale, după o vreme. . .”


Cristian Moisescu, vorbind despre răpirea Adunării și alte subiecte (1)

20 decembrie 2020

Sunt înregistrări din 2013, 29 decembrie cred.
A prezentat mai multe subiecte, printre care și cartea lui: Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice.

Trăim vremuri apocaliptice, Cristi Moisescu, Cluj, dec 2013

Nu am găsit mulți creștini care să nu se rușineze de numele Domnului, să-și păstreze doar numele de creștin, să reziste la a se lăsa înregimentați în culte. Mă bucur însă că cei pe care i-am cunoscut au fost oameni verticali. (Despre cult ca idee și culte ca instituții urmează să mai scriu.)
Pomul se cunoaște că e bine înrădăcinat în pământ doar dacă trec peste el vânturi și furtuni.
Creștinul se cunoaște că e bine înrădăcinat în Hristos doar după ce trece prin suferințe.
L-am cunoscut pe Cristi prin 2010 prin Aaron Mladin, pe care l-am cunoscut prin Mia Iovin, oameni despre care am mai scris.
Lector universitar, doctor în filozofie, a fost profesor de engleză la Universitatea la care a fost și membru fondator. Modest și abordabil, deschis și gata să asculte nevoile oamenilor, a lăsat nu numai două Universități în Arad, nu numai cuvintele latine „Via, Veritas, Vita” pe clădirea primăriei din Arad, …..

(Veneam de la Timișoara luna trecută și stând la stop în Arad am întors capul să văd fațada Primăriei, atunci am făcut poza.)
…..ci mai ales o mireasmă aleasă a lui Hristos în cei care l-au cunoscut, Hristos Cel de pe buzele căruia curge Har.
Suferind cu inima, Cristi s-a dus la Domnul Isus în 2016 ianuarie, la doi ani după ce a făcut prezentarea cărții sale, în casa noastră, la Cluj și iată sunt 7 ani de când îmi propun să editez înregistrarea, dar menghina timpului m-a ținut strâns. În ultimul timp și menghina sănătății. Dar pentru că după operație mă simt mult mai bine, azi am stat și am editat minuțel cu minuțel amalgamul de dialoguri și „zgomote” dintr-un timp „didactic” în care nu a lăsat să ne adoarmă interesul nici o clipă. Tactici de profesor.
Cristi a fost fiul fratelui Vasilică Moisescu, martir al credinței și „șef de lot”, lotul de pușcăriași numiți moisiști de către comuniști și de către pastorii cultelor, care-i descreditau.
Partea a doua, aici.


„Mie trebuie să-mi spui adevărul întreg! Sunt soția ta!”…la plecarea sorei Domnica

7 decembrie 2020

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmul 116:115


Am citit de atâtea ori și mi-a prins atât de bine istoria „dezconvertirii” unui proaspăt „convertit” din om obișnuit în informator al viclenei securități. Acest pasaj e absolut unic în istoria acelor ani de teroare: să-ți pui nu problema vieții, nu problema supraviețuirii familiei, să nu te gândești la avantajele copiilor, să te gândești să spui adevărul. Erau anii 50 după război. Cui îi păsa de adevăr într-o lume a mascaradei instituționalizate și a prefăcătoriei generale?
(Inițial am pus o poză care mai este pe acest site, cu ei amândoi în vârstă, dar apoi am luat un print screen cu poză cu ea tânără. Cred că Dumnezeu nu va învia bătrâni, adică nu va fi nimeni bătrân la înviere, cred că vom fi toți în plinătatea puterii, poate de aceea îi va zice „trup de slavă”. O țin minte pe sora Domnica mai mult pe pat unde a stat în ultimii nouă ani și unde am vizitat-o de fiecare dată când am fost în State. Dar cred că e drept să pun această poză, care probabil e de pe vremea războiului. Ziceam că o vedeam țintuită pe patul din care nu s-a dat jos nouă ani și în timp ce o ascultam vorbind cu prospețime, cu claritate, cu vigoare și cu o limbă română impecabilă aveam în minte acest verset: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11)
Verticalitatea acestei femei care și-a luat credința în serios, (credință ce i-a fost coloană vertebrală, nu un accesoriu ocazional) a inspirat generații întregi de oameni care au cunoscut-o.
În spatele oricărui om mare stă o femeie de caracter și acest lucru l-am văzut și eu în viața acestor doi oameni.
I-am cunoscut bine, începând de când fratele Mia l-a botezat pe cumnatul meu, prin 1994, apoi când a fost la noi și i-am fost șofer prin 1997, apoi în 2002 la prima mea vizită în America, apoi de fiecare dată când am mers pe-acolo.
Am trăit stranii ciudățenii în legătură cu ei. Cel mai ciudat lucru (care s-a repetat de fiecare dată când am încercat să mă apropii de câte unul din cei ce au fost închiși, Dorz, Moldoveanu, Mladin, Iovin) a fost faptul că imediat după ce i-am cunoscut, câte un „frate” sau „soră” care obligatoriu ne cunoșteau pe amândoi, îmi strecurau câte o informație negativă, o mică pată de pe biografia celui apreciat de mine. Așa a fost și cu ei. Vă spun o poveste pe care n-o știu mulți:
Prin anul 1996-97 am avut un vis ciudat cu 3 elemente distincte legate de o apă mare, de un pom fructifer de un soi pe care nu-l mai văzusem și de un dialog ciudat cu un om pe care nu-l cunoșteam. (Eu cred în vise, mai ales în ale altora, sau care implică mai mulți martori independenți, dacă se împlinesc fără ca ei să știe mai ales, sau fără să înțeleagă, în sfârșit. Nu cred în vorbiri în limbi și profeții acum, dar în vise fără trâmbițe înainte și în vindecări fără tam-tam cred.) Pe moment am uitat visul. Prin 1993 trecuse cumnatul meu „apa cea mare”. Prin 1998 cumnata mea cu familia ei trec și ei „apa cea mare” și ajung în America. Rămânem în țară doar eu cu soția, din familia ei, cu părinții. În 2002 ajung eu în SUA cu o viză de afaceri, la un târg în LA unde duminica vizitez mai mulți frați și unde la cineva acasă în San Bernardino, în mai puțin de 5 minute mă trezesc că trăiesc pe viu „dialogul din vis” și ca să fiu sigur evident m-am dus în grădină, unde am găsit „pomul fructifer”, era Papaya, era cel din vis. (Până atunci nu văzusem papaya, nici în magazine.) Mi-a fiert capul. Din acel moment am știut că sunt în America cu un scop, dar n-am știut scopul, am devenit însă foarte calm așteptând să vedem ce va mai fi. Am plecat din LA la Detroit după o săptămână, de unde colegii mei de „afaceri” să ia avionul spre Europa și eu spre Chicago, la neamuri, aveam viză pe o lună. Era sfârșit de martie, iar la Detroit la sfârșit de martie nu e gata iarna. La aterizare (era avion din acela mare-mare cu 4 rânduri de scaune pe mijloc, uriaș) era ceață, gheață pe pistă și pilotul a luat hotărârea să nu aterizeze, ne-am învârtit pe sus, parcă a mai încercat odată, dar nu a aterizat, a „decolat” spre Grand Rapids, puțin mai la nord-vest. Acolo, soare și frumos. Colegii mei români erau supărați, dar numai unii, echipa era deja mai mică, unii uitaseră să mai urce în avion de la LA, alții au uitat să plece din Detroit, greu cu vizele. Am stat la Grand Rapids în avion peste 4 ore, s-a terminat sucul, apa. Emoții și stresuri. Eu aveam o pace deplină: visul. Era în 2002, unii aveau telefoane, alții nu, eu nu cu roaming. Am cerut telefonul de la o vecină de scaun panicată rău și mi-am sunat neamurile. Îmi spun neamurile că ei sunt la aeroport, că mă așteaptă cu toată adunarea, tare m-am minunat de atâta dragoste. Am calmat-o și pe vecina de scaun cu câtă engleză știam atunci și am așteptat. Am decolat, ajungem târziu la Detroit, de unde foarte târziu am luat ultimul avion spre Chicago, unde am ajuns spre miezul nopții, puțini în avion, aeroportul gol, m-au mai așteptat doar doi, cumnatul și încă un frate. Ei mi-au povestit ce mulțime mare fusese după-masă la aeroport să mă aștepte.
Mi s-a părut stranie această dorință de a mă aștepta așa de mulți, ei credeau probabil că vreau să rămân acolo sau cine știe, nu înțelegeam, dar eram calm. A doua zi, cei care mă așteptaseră la aeroport au venit la cumnații mei acasă să „mă întâmpine”, au umplut casa, m-a copleșit atenția lor. Unul din lucrurile care m-au șocat a fost însă că au început să-l vorbească de rău pe fratele Mia, cel ce înființase adunarea lor. Îndeosebi doi din ei, acompaniați și de alții. Eram confuz, păreau oameni normali, credincioși, dar de ce atât de plini de venin față de această familie? Semănau cu cineva din România, dar nu înțelegeam. Apoi mai târziu, mult prea târziu am înțeles, ascultați 40 de secunde, de la 6.20:

„Laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați” fr Mia Iovin, 2011


Din păcate nu am înțeles nimic atunci. Au reușit să mă catalizeze și pe mine la critică, din păcate. Scopul acesta fusese. Am mers cu ei la adunare unde am luat cuvântul de câteva ori, apoi m-am întors în țară și după plecarea mea am auzit că starea de confuzie din adunare și de respingere a fratelui Mia s-a accentuat. Fratele Mia și sora Domnica s-au retras din adunarea înființată de ei, de la „basement”, era subsolul unei biserici rusești. Adunarea au instaurat rapid un păstoraș trimis de Cultul din România și lucrurile au intrat pe făgașul morții, în prohod de chitară și cu mască de anonimus pe toată fața, nu semi, ca astea de covid. Apoi fratele Mia a scris o scrisoare explicativă unde culmea, m-a disculpat, deși „frații” reușiseră să mă bage și pe mine în echipa de critici. Naiv am fost, Doamne. Mai târziu mi-am dat seama că am greșit și mi-am cerut iertare de la amândoi. A fost greu, dar m-a ajutat fratele Mladin. (La înmormântarea fratelui Moldoveanu, în vara lui 2007, l-am rugat pe fratele Mladin să facă slujba împăcării, și i-am explicat pe îndelete cum am fost de amăgit. Fratele Mladin care fusese coleg de pușcărie cu fratele Mia și pe care l-am găzduit de multe ori când venea la Cluj, vorbea des la telefon cu fratele Mia. Mi-a fost avocat și m-am împăcat telefonic cu fratele Mia.) Dar multe lucruri nu s-au mai putut repara. Mai ales că unii din cei ce s-au ocupat cu bârfa au primit nu târziu răspunsul dureros al Domnului la acțiunile lor. Cu Dumnezeu nu te poți juca, m-am înfiorat, îmi fierbe capul și acum când mă gândesc și retrăiesc acele istorii.
În iarna lui 2008-2009 am ajuns iarăși în State când mi-am cerut iertare de la amândoi personal și am fost iertat deplin.
Prin 2011, când mi-am scos dosarul de la securitate am înțeles mai mult din ce au trăit acești oameni, inclusiv partea cu dezbinarea din 2002. Puzzle-ul pieselor trecutului vieții mele a început să semene cu un cu totul alt tablou decât cel pe care credeam eu că mi-l pictez, mi-l pictaseră alții. Câtă risipă de energie umană, câte distrugeri de relații, de familii! Ce viață de larvă au unii, să stai să coci toată ziua intrigi ca să poți distruge pacea dintre doi oamenii! Te mai miri că lasă Dumnezeu urgii? Te mai miri că bate?
Dar am învățat să stau și să aștept în tăcere ajutorul Domnului. Îngerii câteodată întârzie.
Am scris zeci de postări despre familia Iovin: https://vesteabuna.wordpress.com/?s=iovin
Un lucru care mi-a prins bine și cu care am rămas: să spui adevărul chiar dacă:
-nu ești înțeles atunci și
-spunând adevărul, te faci dușmanul celui ce-i vorbești
(„M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Galateni 4:16)
Câteodată acesta e prețul adevărului.
Săptămâna trecută am stat până la 3 noaptea să văd priveghiul sorei Domnica.
Acum chiar că s-a dus „ultimul moisist„.
Vara trecută am sunat-o, obișnuiam s-o sun la câteva luni, îmi spusese orele la care nu deranjez.
atunci am înregistrat porțiunea de mai jos:


Cei grăbiți să ascultați cel puțin de la minutul 9:00.
Cam acesta este obolul meu de amintiri la plecarea lor.
Printre altele a tradus din maghiară cartea: Fericita mea robie de Szilagy Sandor.
Fratele Mia a compus mai multe cântări culese într-o carte: Cântările Biruinței pe care am postat-o aici acum 10 ani.




Răpirea Bisericii este un act militar…

29 iunie 2020

Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.  Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori,” 1 Tesaloniceni 4:16-17
Știam că la casele de bătrâni sunt interzise vizitele acum, în pandemie, dar poți „merge” cu telefonul. Oricum, America e departe. Sora Domnica Iovin este soția ultimului moisist, Mia Iovin, celui mai longeviv dintre creștinii închiși pentru credință în anii 1959-1964, care a plecat la Domnul anul trecut.
Așa că azi am sunat-o fără să știu în ce dispoziție o găsesc. De multe ori era în vervă, uneori însă momentul era nepotrivit când sunam, astăzi însă mi-a răspuns cu aceeași energie a minții, rar întâlnită chiar la cei tineri, dar să te gândești că stai de vorbă cu o femeie care se apropie de 93 de ani, și ce ani: 5 ani a fost despărțită de soțul ei, închis, apoi acești ultimi 9 ani din viață i-a petrecut pe pat, n-a pus talpa jos. Ascultați-o, amintirile învățăturilor din tinerețe îi sunt vii.

Familia Mia și Domnica Iovin


Ideea care a repetat-o a fost că această zăbovire a Mirelui are de-a face cu pregătirea ‘extragerii”, a răpirii, ținând cont de forțele întunericului, de „puterile văzduhului”. Ei discutau la adunarea din Arad despre aceste lucruri, încă prin anii 60.
Iar partea de la urmă, când unul din copii verifica în fiecare dimineață dacă părinții n-au fost răpiți, e o dovadă a seriozității tratării subiectului și a credinței lor.


Blogul Vestea Bună

24 mai 2020

Din 2008.
Peste 3000 de postări pe diferite subiecte: creaționism, profeții biblice, analize, explicații biblice, istorie creștină, persecuții, supoziții, cărți unicat, biografii, istorie creștină, Comenius, Moldoveanu, Moisescu, arheologie, înregistrări, cântări, Israel, înțelegerea prezentului în lumina profețiilor Biblice.
Contact mail: vesteabunamail@yahoo.com
Pagini Facebook asociate: https://www.facebook.com/VesteaBună
https://www.facebook.com/CiteșteBiblia
Youtube: https://www.youtube.com/c/YoutubeVesteaBună


Aceste mesaje sunt publicate gratuit, nu generează venit și nu pretind donații.
Postările scrise sau mesajele audio sunt distribuite în și pentru Numele (autoritatea) Domnului Isus, această pagină nu reprezintă vreo identitate religioasă (cult, asociație, sectă).
Promovarea plătită atunci când se face, este 100% contribuția unei singure persoane fizice române, numai cu cetățenie română, cu domiciliu numai în România și din venituri obținute legal și impozitate numai în România.


Citește restul acestei intrări »

S-au închis bisericile? Nu e nici o problemă. Adunați-vă în grupuri mici pe la case! Sau chiar doar familia voastră.

14 martie 2020

Mâine e duminică 15 martie 2020.
Datorită măsurilor împotriva răspândirii coronavirusului, întrunirile cu mai mult de 50 de oameni nu mai sunt permise.
Nu e nici o problemă. Sau mai bine zis, n-ar trebui să fie pentru creștinii adevărați.
Conform Bibliei, nu avem nevoie de 50 de tovarăși ca să ne închinăm lui Dumnezeu, nici măcar de 5.
Numărul este mai mic: doi sau trei.
Poate fi doar familia ta pentru început. În casa ta. cropped-housechurch2.jpg

Nu pentru că e virus, ci pentru că așa e biblic.
De 12 ani de când scriu pe acest blog și de 31 de ani de când mi-a citit securitatea scrisoriledosar1

eu arăt acest lucru.
I-am scris atunci soției, în 1989 iulie și securiștii au scris conștiincios ca să nu uit (ei sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru binele nostru), era vremea când vedeam diferențele dintre ce scrie în Biblie și ce se face în „biserici”:dosar2

Citește restul acestei intrări »


Când mor bătrânii

17 noiembrie 2019

Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.” Iosua 24:31

Luna trecută au murit la 3 zile unul după altul doi „bătrâni”: Mia Iovin și Petru Popovici.

Bătrânii credincioși Domnului fac de 6000 de ani încoace ce făcea bătrânul apostol Petru:
Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte!” 2 Petru 1:13 Așa au făcut Noe, Iov, Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Moise, Iosua și apoi ceilalți mai puțin, că n-au mai trăit așa de mult.

Citește restul acestei intrări »


Adunare 27 octombrie 2019

1 noiembrie 2019


Înregistrare adunare 27 octombrie
Cântări
Dumnezeul Harului min 0:00
Mărețul Har min 2:13
Nu te-ndoi, ci crede min 6:15
Nu te pierde-n deznădejde min 9:25
Vine Domnul, vine pe nori (versuri și muzică Mia Iovin) min 13:00
Fiți voioși, fiți voioși min 15:20
fr DL Proverbe 21 Când se face prostul înțelept? min 17:43
fr AG Romani 11 Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! min 48:03
Căntare, De n-ar fi harul tău(versuri și muzică Mia Iovin)min 1:15:30
Rugăciune, frângerea pâinii


Fiara cu dinți de fier, fiara a patra

29 octombrie 2019

Prima dată am fost la un muzeu al torturii în Praga în anul 1994. Atunci, am fost trimis de fabrica unde lucram la o expoziție internațională, împreună cu încă doi colegi, timp de o săptămână. Directorul ne-a spus degajat: „să nu stăm tot timpul în stand”, „să facem cu rândul și să mergem să vizităm Praga”, că de fapt „excursia e mai mult un fel de premiu pentru rezultate bune la lucru”, că „Praga e un oraș frumos”. I-am ascultat sfatul și am făcut cu rândul: din trei, unul stătea în stand și doi ne plimbam.
Era sfârșit de Aprilie, pomii erau înfloriți, vremea caldă, iar Praga era mirifică.
Pe Vltava erau lebede, podul Carol era înțesat de turiști într-un furnicar nemaivăzut.
Cam așa e tot timpul.
podul carol.jpg
La fiecare picior pe acel pod erau statui de bronz cu diferite personaje,  statui care unele erau lucioase de frecat, foarte mulți le atingeau cu o emoție mistică, erau siguri că le face bine, le aduce noroc.
Le-am ocolit.
Citește restul acestei intrări »


Afară din sistem

28 octombrie 2019

Mircea Cure, fiul lui Simion Cure vorbind la priveghiul fratelui Mia Iovin (min 1:48:07) despre Mia, despre moisiști și despre ce înseamnă a fi „afară din sistem” sau de a gândi „out of box”.
Biblic, afară din tabără.

La minutul 2:07:00 să-l ascultați și pe Vasile Răscol, un frate arestat pentru răspândirea de Biblii în anii comunismului.
Chiar și trădarea grupului Moisescu a fost și cu ajutorul unui om care a fost mai târziu răsplătit cu funcție de pastor într-un mare oraș.


Să prețuiți pe ASTFEL de oameni

18 mai 2019

Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. ” 1 Tesaloniceni 5:13
Am socotit de trebuinţă să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toţi şi era foarte mâhnit pentru că aflaserăţi că a fost bolnav. Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare. L-am trimis dar cu atât mai în grabă, ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi iarăşi şi să fiu şi eu mai puţin mâhnit. Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria şi preţuiţi pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.” Filipeni 2:25-30
Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor. Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte. Mă bucur de venirea lui Ștefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni.” 1 Corinteni 16:15-18
Există ierarhie în Adunarea Domnului Isus?
Există mai mari și mai mici?
Conform poruncii Domnului Isus: „între voi să nu fie așa” și „voi toți sunteți frați„, nu există o ierarhie așa ca în lume, între împărați și supuși sau între stăpâni și robi.
Noi toți suntem frați și nimeni nu este oprit de a sluji altora.
Observați că porunca din cele 3 texte de mai sus nu este dată celor ce slujesc să pretindă supunere de la slujiți, ci celor slujiți să-i prețuiască pe cei ce slujesc.
Aici intervine evaluarea angajamentului.
Există angajament real și angajament de formă, în limbaj Cornilescu: evlavie și formă de evlavie.
Când ne alegem frații acceptați și nu-i prețuim după criteriul slujirii lor dezinteresate riscăm să ne înconjurăm cu „falși angajați”, cu cei ce practică angajamentul de formă, să ni-i luăm de modele, să ne justificăm cu ei, sau să ne lăudăm, sau să ne creăm o identitate în jurul lor. Să ne asumăm identitatea lor.
Când eram copil mergeam cu tata la coasă, lui îi plăcea cu mine că-l întrebam multe, mie-mi plăcea cu el, că povestea interesant. Știu și acum coasta unde coseam, când mi-a povestit de Traian Dorz, de Nicolae Moldoveanu și de Ioan Marini. Că au făcut închisoare pentru credință.  A povestit cu un fel de admirație sugestivă. Mama vorbea cu admirație de frații de la comunitate, de la uniune, (erau colegii fratelui ei), tata însă era destul de rezervat cu pastorii care ne călcau prin casă, unii de la cult, alții chiar de la Uniune. N-am uitat povestea lui tata, despre cei ce au făcut închisoare, iar mai târziu, când am ajuns la oraș, când am învățat a umbla cu trenul, i-am căutat.
Am prețuit pe astfel de oameni.
I-am căutat, i-am găzduit, i-am prețuit.
viskycom
Poza de mai sus e făcută în 1997, în casa lui Visky din Oradea, Visky și Iulia în stânga, între ei în spate Aaron Mladin, mai în dreapta în spate Mia Iovin, iar în dreapta pozei sora Nuți Păcurar de la Cluj (ultimii 3, „moisiști” de vază). I-am purtat prin țară cu mașina sute și mii de kilometri, i-am ascultat și i-am prețuit.
Apoi am descoperit ceva la mulți ani după plecarea lor.
Acești frați au trăit înconjurați de „frați” sau vecini sau colegi setați de securitate să le fie umbre și confesori. Sora Nuți ne enerva când ne tot spunea că toți vecinii ei sunt securiști, o credeam obsedată, paranoică. Țin minte că pe drum spre Oradea ne-am plâns fratelui Mia: frate Mia, sora Nuți crede că și acum (1997) e urmărită de securitate, vă rog să-i spuneți ceva. Pe drum, pe mașină, fratele Mia a încercat să-i spună că „cine o urmărește pe ea…?”, o bătrână. Parcă o aud și acum izbucnind cu năduf: „tu nu știi Mia!” și s-a apărat mai ceva ca Iov. Când o s-o întâlnesc la „descoperire”, o să-mi cer iertare, acum o cred 100%. (Apocalipsă nu înseamnă sfârșit, ci descoperire, sfârșitul lumii va fi descoperirea lui Isus Hristos, termen care se folosea în vechime la dezvelirea unei statui, la inaugurare. Atunci vom fi „descoperiți” și noi cu el.)
Criteriul după care trebuie să prețuim pe cineva este munca lui, implicarea aceluia în lucrul lui Cristos, acesta este criteriul după care îl prețuiește și Tatăl, Domnul, Patronul nostru al tuturor, Domnul semănatului și secerișului.
(Iar despre „lucrul lui Hristos”, va fi o următoare postare, dacă va voi Domnul. )
Apostolii nespuși de aleși, cei ce se laudă singuri, cei prețuiți după alte criterii, trebuie lăsați.
De cei ce lucrează invers decât voia Stăpânului, de cei ce nu ascultă de apostoli și de cuvintele lor venite din cer, trebuie să ne îndepărtăm.
Tu ai granițe în cap, ai oameni prețuiți, sau „lăsați”, sau oameni de care te îndepărtezi?
Eu te-am ajutat azi să-ți setezi un criteriu al acestor granițe.
Prețuiește pe cei ce lucrează din angajament real, nu pe bani, nu pe funcție, ci pe dragoste dezinteresată!


«Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!» A avut conștiință „torționarul” Ficior?

26 septembrie 2018

….ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele, și faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” Romani 2

Deodată ne-am întors privirile şi am încremenit. Gardianul care era spaima deţinuţilor era în spatele nostru. Nu l-am observat când a venit, când s-a apropiat de noi şi nici câte strofe din cântare a ascultat, dar un singur lucru ştim că ne-a întrebat: «Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!”

Comandant de pușcărie crescut în familie de pocăiți, cine-a mai văzut?
Dar nu vă grăbiți să judecați, pocăiții sunt de mai multe feluri, e foarte posibil să fi crescut în familie de informatori și postul acela de comandant să fi fost răsplata fiului pentru abnegația tatălui, sau mamei. Cine știe?!
Câte vom afla la judecată.
Rușinos sfârșit, pildă pentru orice Iudă, dar Iudele nu citesc bloguri.
A murit astăzi, am aflat la știri.
Eram la cantină, după o oră de stomatolog și mergea un televizor pe perete.
În timp ce mâncam supa de legume, m-au năpădit amintirile.
Ne-a povestit despre el fratele Mladin într-o toamnă, prin 1997, când m-a rugat să-l duc de la Cluj la Aiud, ne zicea cum Ficior era spaima deținuților din Periprava (Delta Dunării).
A vorbit și într-o adunare, la Oradea despre subiect, vezi min 30.00.
A scris despre el fratele Mia Iovin în cartea lui.
Nu știu dacă a avut remușcări, dar conștiință a avut cu siguranță.
Este pe net înregistrarea cu fratele Aaron Mladin când povestește cum maiorul Ficior a tresărit când i-a auzit (pe Mladin și pe încă un frate) cântând (min 30.00) cântarea Întregul soare joacă-n stropi de rouă.

Citez pe larg:
Într-o zi, pe la apusul soarelui, după ce am terminat lucrul, împreună cu un alt deţinut, creştin de la Oastea Domnului, ne-am dus după nişte barăci care se aflau la marginea curţii închisorii, ca să ne ascundem de ochii gardienilor.

Şi cum stăteam acolo retraşi de mulţimea celorlalţi deţinuţi, am început să discutăm despre soarta şi încercarea prin care treceam, privind spre minunatul apus de soare. Şi eram atât de vrăjiţi de frumuseţea acelui apus de soare încât am început să cântăm cântarea lui Vasile Moisescu «Poet şi poemă».

În timp ce cântam am privit pentru câteva momente spre soare şi gândul ne-a dus dincolo de el, fiind fericiţi şi însufleţiţi de versurile deosebit de frumoase care ne-au apropiat de Soarele nostru Ceresc. Simţindu-ne liberi şi fericiţi am fost duşi departe, peste zidurile închisorii, mai presus de nori şi de stele, uitând unde ne aflam.

Deodată ne-am întors privirile şi am încremenit. Gardianul care era spaima deţinuţilor era în spatele nostru. Nu l-am observat când a venit, când s-a apropiat de noi şi nici câte strofe din cântare a ascultat, dar un singur lucru ştim că ne-a întrebat: «Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!» N-am putut răspunde. A început să ne ceară mai apăsat să cântăm cântarea pe care am cântat-o. Eram atât de şocaţi încât nu ne puteam deschide gurile.

Citește restul acestei intrări »


Iulie 2018: blogul Vestea Bună la 10 ani. Cele mai importante lucruri de pe acest blog

31 martie 2018

1. Cărțile: Marea Cronică a fraților Hutteriți, alături de o prelucrare după Cronica Mică alcătuiesc un tablou istoric întins pe 500 de ani al unei comunități din a cărei supraviețuire avem multe de învățat.
Marea trezire a secolului XX. Istoria persecuțiilor din Uniunea Sovietică. În 1961 presați de ”persecuția mascată” a statului ateu, o mare parte din creștinii evanghelici din fosta Uniune Sovietică, s-au retras din comunitățile controlate de stat și au înființat o rețea de adunări ”neînregistrate” la stat. Unii văd acest lucru ca o ”despărțire”. Ei nu văd așa, nici eu. Despărțire a fost atunci când conducătorii mișcării evanghelice au dat mâna cu statul mincinos și s-au supus regulilor atee, a fost despărțire de Hristos, poate mai înainte a fost despărțirea, când și-au pus conducători după principii lumești, nu după Cuvânt:
Istoria unui rob al lui Hristos. Viața fratelui Mia Iovin.
Mai sunt cărți.

2. Eliberarea copiilor Bodnariu. 70 de postări în favoarea eliberării acelor copii și pentru informarea și motivarea celor ce erau nelămuriți pe subiect.

3. Educația creștină, Comenius, altele. Comenius mi-a schimbat felul de a gândi exact într-un moment când am avut nevoie foarte mare: în perioada când copiii noștri erau adolescenți și ”metodele” clasice de educație erau insuficiente.

4. Jurnal de Israel. Istoria călătoriei de 12 zile prin Israel în aprilie 2017: Haifa, Hermon, Jaffa, Beer-Șeba, Neghev, Eilat, Ierusalim, Carmel, Galileea, En-Ghedi, Betleem, Ierihon.

Citește restul acestei intrări »


”Pastorii cultelor baptist și penticostal”… despre recensământul lupilor

18 noiembrie 2016

motto:
”….flămânzi ies lupii serii, suind pieziş urcuşul
spre oile luminii ce tremură pe culmi…” Traian Dorz (sursa)

Pastorii cultelor baptist și penticostal din județul Sălaj în anul 1981 par a fi fost cu toții agenți ai Securității comuniste.
Ei, ziceți că exagerez!
Aș vrea să cred altceva, dar citiți ce scrie textul…românește: protopopi (cu un singur i), nu protopopii (adică nu toși protopopii erau agenți), iar dacă scria pastori, credeam că unii pastori sunt agenți, alții nu, dar scrie negru pe alb: pastorii.
Redau:
”Raportăm că din cei aproximativ 400 deservenți ai cultelor și sectelor din județul Sălaj, 147 sunt cuprinși în rețeaua informativă, între aceștia fiind cuprinși și protopopi ortodocși, reformați și pastorii cultelor baptist și penticostal. Activitatea de atragere în rețea continuă.”

salaj1
Articolul e pe site la CNSAS, jud Sălaj,  aici, pe la paginile 53 încolo.
O fi exces de zel la securist, ca recoltele la hectar…și asta se poate.
Citește restul acestei intrări »


A murit un baci

1 noiembrie 2015

Am amintiri multe cu el. Mi-a fost baci și mie. Pe părinții mei i-a botezat.
Am plecat din turma lui, dar baci sunt peste tot. Bătrâni și tinerei cu blană proaspătă.
Citiți detalii pe blogul unui baci adevărat: Rădoi Nicolae.

baciu

Acuma plec, am treabă pe alt ogor, dar dacă mă întorc în pace, voi da și detalii.

……………….

M-am întors.
Detalii? Câteva. Mi-a botezat părinții înainte de a mă naște eu.

Dar mai am un detaliu care mi l-a povestit fratele Mia Iovin prin 2008 la Chicago.

”Trebuie să-ți spun ceva, zice. Despre BI.
Era un tânăr care venea și nu prea venea la biserică.
Odată l-am văzut la biserică, dar a plecat mai repede. Am fugit după el cu un alt frate și l-am ajuns în centru lângă niște linii de tramvai (era în Arad). L-am întrebat ”cât mai vrei să aștepți până te vei preda Domnului?” A bâiguit ceva și noi am insistat. L-am pus să spună atunci o rugăciune și s-a rugat după noi, mai mult de forță. Pe urmă s-a botezat.
Pot să spun că este rodul meu, dar nu mă laud cu el. A trebuit să fac această mărturisire.”

Am fost de multe ori cu el la Ferentari la biserică. Mă punea să zic câte-o poezie.
Mi-a prins bine că l-am cunoscut, m-a ajutat să înțeleg mai târziu singur că un om poate fi un bun informator la securitate și un bun pastor în același timp, un desăvârșit actor adică, înțelegere care mi-a ușurat deprinderea de a nu mă păcăli colegii lui mai tineri.


Frate şi tovarăş de slujbă, de suferinţă şi de lanţuri(4, sfârșit)

15 februarie 2014

Închei aici postarea în serial a unui document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 4-a)

(urmare de aici)

La procesul amintit mai sus, sora Sînzeana este adusă cu citaţie de martor al acuzării, împotriva soţului ei, fapt ce se pare fără precedent în analele justiţiei din Lumea Liberă. Solicitată şi introdusă în sală, pentru depoziție, pe o uşă laterală, face cîţiva pași spre „Completul de Judecată”, al cărui preşedinte era îmbrăcat în uniformă militară şi apoi se întoarce de-odată spre cei 12 inculpaţi care se aflau în „boxa acuzaţilor”, dintre care in prim plan era soţul ei. Descrie un gest larg cu mîna şi, cu o faţă radioasă de bucuria slavei lui Dumnezeu, strigă: „Bucuraţi-vă fraţilor,căci noi știm că pentru Numele Scump al Domnului Isus Christos sunteţi astăzi traşi la răspundere şi judecaţi !”
Judecătorul surprins şi enervat îi strigă: „Nu-ţi dai seama Doamnă unde te afli? Nu știi că în clipa următoare poţi fi pusă în boxa acuzaţilor, alături da soţul d-tale şi copiii să rămână singuri?” Sora Sînzeana răspunde promt: „Nu-i nimic domnule judecător, nici un sacrificiu nu este prea mare, cind este vorba de Numele Scump al Domnului Isus Christos!” Ieși, ieși afară”, a strigat judecătorul exasperat…și ea liniştită şi supusă a ieșit, dar în urma ei în sală a rămas o scumpă şi aleasă mireasmă a lui Christos(2 Cor.2:15), care a îmbărbătat pe toţi fraţii, uimind pe cei din asistenţă. Slavă Domnului.
         Dumnezeu a îngăduit adeseori, ca pe tot cuprinsul istoriei sacre, unii dintre cei mai aleşi copii ai Lui, să treacă pe cele mai întunecoase poteci ale lepădării şi dispreţului, venit din partea unei lumi păgîne ori religioase, dar vrăjmaşe crucii Domnului Isus Christos, asemenea Domnului lor. Oamenii lui Dumnezeu, asemenea lui Vasilică Moisescu, care nu cerea la proces vreo clemenţă pentru sine, ci doar recuperarea operelor confiscate, munca de o viaţă și se fie redate familiei spre păstrare, aveau să împlinească si în zilele noastre Cuvîntul lui Dumnezeu din Evrei 11:35-38: „Unii ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut ca să primească izbăvirea care li se dădea, ci au fost chinuiţi, au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiți, au murit uciși cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, – EI, DE CARE LUMEA NU ERA VREDNICA -, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului…” 

Iubite frate Vasilică Moisescu,acum cind ţi-ai luat rămas bun de la noi și ai plecat „ACASĂ”, la ACEL PREAIUBIT DOMN AL TĂU ȘI AL NOSTRU,ISUS CHRISTOS, MIRELE CERESC” și ai intrat în „MARELE SABAT” al „ODIHNEI LUI”, la Cel care Singurul va şti să aprecieze cu competenţă şi să răsplătească viaţa şi slujba ta,,,PENTRU SLAVA LUI”, noi îti răspundem LA REVEDERE PE NORI „, serv bun şi credincios, MARAN-ATHA !!! Cei morţi vor învia întîi, la strigătul Domnului, la glasul Arhanghelului şi la trîmbiţa lui Dumnezeu, iar apoi noi cei vii, schimbaţi într-o clipită de ochi, uniţi impreună, vom fi răpiţi pe nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul 1 (1 Tes.4:15-17).                 Împreună cu soţia mea Domnica, slăvim pe Domnul pentru slujba ta specială din partea Domnului la creşterea şi desăvîrşirea credinţei noastre în Domnul Isus Christos. Credem că suntem in asentimentul multora, care ca şi noi, la rîndul lor, pot spune la fel despre slujba ta, pentru desăvirşirea vieţii lor de credinţă. LA REVEDERE PE NORI !

Al tău frate şi tovarăş de slujbă, de suferinţă şi de lanţuri,

Mia Iovin
Chicago, Aprilie 1985

(sfârșit)

moisescu4


Nu s-a lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals(3)

13 februarie 2014

Continui să postez în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 3-a)

(urmare de aici)

Și apoi, cine nu cunoaşte şi cântă în atîtea biserici din România, cîntarea nr.485, din cartea: ”CîntărileEvangheliei” modificată pe alocurea de o cenzură neautorizată:”Fără număr se pierde în zare”. Ce să mai zicem de frumuseţea şi adîncimea versurilor din cîntarea:”Dulce e viaţa, ca-n ceruri dusă, chiar pe pămint.” Voi cita doar o singură strofă aci, potrivită cu această ocazie:”Vremea se scurge si nu se-ntoarce,şi nu se-ntoarce iar la izvor…Din El ne adăpăm şi veşnic tineri stăm, Vreamea se scurge iar ia Izvor”.

Mai tirziu, prin anul 1957, scrie frumoasele şi duioasele versuri, adaptate la o melodie pe aceiaşi măsură, care aveau să-i fie cîntate de cei dragi, în serile lungi de priveghere lingă catafalc: „Nu mai e nici o amărăciune-,cînd spre cer pleci…Acolo, toate-s o minune, Viaţa fost-a un vis pot spune, faţă de veci…(Refren):” Zic  bun rămas, eu merg acas, să-L întâlnesc pe Mirele Ceresc.” Iată şi ultima strofă a acestei cintări, care vorbeşte dela sine: „Pentru-această zi glorioasă m-am pregătit…Zilnic calea crucii spinoasă, mă ducea spre odihn-aleasă, la-L meu Iubit…”

Ca şi credincios şi om în societate, a fost de o umilinţă pilduitoare, de un spirit de sacrificiu total, trăind împreună cu familia, soţie şi patru copii, în condiţii nespus de modeste, în schimb dăruind şi dăruindu-se chiar pe sine altora, cu o bunătate şi adeseori naivitate de copil. Din ale lui, cît şi din interesele lui personale, era întodeauna gata să dea, să renunţe, fiind întodeauna gata de sacrificiu, ca şi un miel de jertfă. Dar era cu un curaj ca de leu, cind era vorba de tărîmul lui Dumnezeu, de „Adevărul” Cuvîntului lui Dumnezeu. Aici nu putea face concesii, dar avea multă ingăduinţă pentru cei slabi în  credinţă şi ignoranţi. Din dragostea lui vie pentru Adevăr şi din fidelitatea lui faţă de Domnul şi tărîmul sfînt, s-a născut un conflict cu toate sistemele religioase omeneşti, care au înlocuit autoritatea lui Dumnezeu în Adunările creştine, cu autoritatea uzurpatoare a omului.  Nu s-a  lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals, de aceia a fost ”sacrificat si lepădat „ca însusi Domnul Isus, de „ai Săi”, prigonit şi batjocorit,  duşmanii lui crezând că în  felul acesta aduc o slujbă aleasă lui Dumnezeu…

Împreună cu alţi fraţi, care au fost structurați duhovnicește la fel, împărtăşind aceiaşi soartă „a lepădării”, a luat fiinţă „Adunarea Creştină” din Arad, str.Oituz 27, în anul Domnului 1952, care a devenit curînd o adevărată oază duhovnicească, loc de refugiu pentru toţi cei prigoniţi. Doar cerul va putea confirma binecuvîntările spirituale revărsate peste această comunitate şi răspindite prin ea, spre slava lui Dumnezeu. Caracterul strîngerii  laolaltă a Adunării era intim-familiar, de tip betanic, in care predomina simplitatea şi naturaleţea, in contrast profund cu formalisml tipicar din bisericile creştine.

Dar, după aproape 7 ani dela înfiinţare, Deavolul şi slujitorii lui nu au putut rămânea pasivi, cu privire la existenţa şi influența acestei Adunări. Aşa se face că la 16 Dec. 1958, un număr de 12 fraţi sunt arestaţi, cea mai mare parte dintre ei fiind direct din efectivul Adunării. S-a înscenat în pripă un proces, de către regimul comunist, cu avizul favorabil dat din partea unor căpetenili religioase, iar autorizaţia de funcţionare dată de Cultul Creştin după Evanghelie, prin preaiubitul fr.Alecu Panaitescu, avea să fie confiscată, iar localul închis și sigilat. Pedepsele administrate ca urmare a procesului, de către Tribunalul Regiunii 3 Militare din Cluj,deplasat la Timişoara pentru dezbateri, au fost foarte severe, datorită încadrării de uneltire la adresa ordinii sociale”, Organizaţie mistico-religioasă care a preconizat schimbarea regimului din R.P.R. Fratelui Vasilică, făcut cap de lot, i s-a repartizat nu mai puţin de 25 ani munca silnică”.  Au urmat ani grei de suferinţe şi închisoare, atît pentru el cît şi pentru familia lui, pentru că a ştiut să stea cu şira spinării dreaptă şi să nu accepte nici un fel de compromis. Închisorile cele mai grele din ţară, cum au fost: Timișoara, Gherla şi Jilava, unde l-am reîntîlnit după aproape 6 ani de detenţie, aveau să-I întărească şi mai mult credinţa şi consacrarea, astfel ca în tot restul vieţii să-şi poată duce spre culme slujba şi opera încredinţată lui de  Domnul.

Și dacă Domnul l-a chemat la o aşa slujbă nobilă, de a fi un martor neabătut al Celui care a zis:”Eu sunt Calea, Adevărul  şi Viaţa”, El i-a dat și o soţie credincioasă, iubitoare si devotată la jugul Evangheliei, de o gingășie, smerenie şi puritate, ce nu se pot imita. Ea, sora Sînzeana, cum o numea fratele Vasilică, avea să-I fie de un real folos, în cele mai grele încercări ale vieţii. (va urma)

moisescu3


”Militant neobosit pentru simplitate şi naturaleţe în Ekklesiile lui Dumnezeu”(2)

11 februarie 2014

Continui să postez în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 2-a)

(urmare de aici)
Pronia cerească a hărăzit ca el să se specializeze în aceste domenii,care aveau să-l consacre în mod special și definitiv, sondării și studierii Cuvîntului lui Dumnezeu, direct dela sursă, din limba greacă. Spiritul lui viu, inteligenţa lui, cu care a reuşit să-şi însuşească o cultură vastă, în multe domenii, cu o puritate sufletească de fecioară, fac ca el să îmbogăţească tezaurul creștin cu revelaţii, descoperiri şi interpretări originale, neabordate până la el. Instruit și în ghematrie(socotirea literelor ca cifre din texte originale), descoperă ordinea, simetrii1e și armonlile numerice ale Bibiei, simbolismele și
sensul lor profetic, un loc special ocupându-l sistemul septimal şi implicaţiile lui sacre, cât și armonii numerice ale celor 111 nume ale Domnului Isus în Biblie,etc. Din toate ştia să scoată în evidenţă în mod deosebit slava Domnului Isus, spre deosebire de atâția care în acest veac rău, umblă după slava care și-o dau unii altora(Ioan 5:41 și 44) cât și după foloasele
lor si nu după ale lui Christos(Fi1ip.2:21) Subiecte de predilecţie ii erau: Persoana Domnului Isus Christos, suferinţele, moartea, învierea și înalţarea Lui în slavă, culminînd peste toate cu fericita noastră nădejde(Tit, 2:13), revenirea. pe nori a Mirelui drag MARAN-ATHA pentru  răpirea Bisericii la cer, la împlinirea numărului deplin al Neamurilor(Rom.11:25). El a fost
uns de Duhul Sfînt cu un dar deosebit de învăţător creştin, excelent instruit în cunoaşterea planurilor profetice dispensaţionale. Cit de mult ne-au delectat şi zidit duhovniceşte revelațiile ce i-au fost date de sus, scrise şi prezentate în mai multe volume, cum. ar fi: „Călătoria lui Pavel la Roma” în 7 etape, (F.Ap., cap.27 şi 28), prefigurînd călătoria Bisericii pe pământ, dela formarea ei la Rusalii și pînă la răpirea ei la cer. A circulat în ţară doar sub formă dactilografiată neputînd vedea lumina tiparului in condiţiile date din România. Ce să mai zicem de lucrarea:”Curcubeul Spiritual”, cu simbolismele celor 7 culori, perfect redate la rînd în structura septimala a textului din Ioan 3:16, seria septimală dela cauză la scop, ori de cartea în manuscris doar:”Triumful Christic”, care avea să fie folosită de autorităţi ca și cap de acuzare, în procesul din 18 Februarie 1959, ori volumele:”Taina Sărbătorilor mozaice” ”Ekklesia lui Dumnezeu”, ”Cina Domuuluiti”,et.

Ca om de știintă a evoluat în arheologie, fiind primul specialist cu adevărat din România în  domeniul piramidologiei, avînd descoperiri unice în tainele structurale şi valorile numerice, ascunse peste tot în marea piramidă a lui Keops, necunoscute renumiţilor piramidologi din Apus,ca Davidson şi alţii. Parte din aceste descoperiri a reuşit să le publice în mod sumar în România, înainte de instalarea la putere a regimului comunist ateu. Astfel în anii 1942/43 a publicat cartea intitulată:”Taina Tainelor„, iar in 1946 a reuşit, să publice un volum ceva mai amplu, sub titlul de ”Armonia Universală”. La prezentarea acestei cărţi, în sala Ateneului Român din Bucureşti, în fața unei asistenţe care umplea sala pînă la refuz, avea să  aibă o experienţă unică în felul ei. Prezentînd piramida lui Keops, cu planul ei ca fiind de inspiraţie divină, a asemuit-o cu Biblia, care in centrul atenţiei are persoana slăvită a Domnului Isus, la fel şi piramida, pe care o numea Biblia de piatră, în limbajul ei numeric prezintă pe Domnul Christos, „Piatra din Capul Unghiului.”„ (Lc. 20 :17, etc.), lepădată de zidarii lumii acesteia. Referinţa de bază a acestei asemuiri, fratele Moisescu o avea în Cuvîntul lui Dumnezeu din Luca.19:40: „Vă spun, că dacă vor tăcea ei(ucenicii) „pietrele vor striga!”Ajuns la acest punct, din asistenţă, o voce puternică a strigat : „Lăsaţi Biblia şi pe Christos și întoarce-ţi-vă la subiect!” Răspunsul a venit, promt, plin de autoritate: „Sunt la Subiect, căci Isus Christos este Marele Subiect al Piramidei lui Keops”. La sfîrşitul conferinței, este ovaționat frenetic de o mulţime entuziasmată și scos pe umeri la ieșirea din sala Ateneului. Cercetări în domeniul Pirarnidologiei au continuat, dar volumul complet, nu a mai ajuns să fie publicat, din pricina obstrucţiei practicate de căpeteniile politice şi religioase ale regimului. Ba incă la arestarea din 16 Dec.1958 aveau să-i fie confiscate scrieri şi lucrări de o valoare inestimabi1ă care cu greu și mari sacrificii au putut fi refăcute, parte din ele.

Spirit betanic, militant neobosit pentru  simplitate şi naturaleţe în Ekklesiile lui Dumnezeu, era şi un pasionat admirator al muzicii. Cu toate că nu avea o pregătire de specialitate în aceasta, totuși a scris versuri nemuritoare, pe melodii cunoscute. Astfel, încă din anii ’30, publică o carte de cîntări creştineşti : „Cîntările Betaniei” şi redactează și o revistă periodică creştină sub numele de: „Betania”. Ambele aveau să aducă atîtea binecuvîntări pentru mulţi din România în decursul anilor. Dintre cîntări voi aminti in mod deosebit poemul dedicat creației universului intitulat: „Poet şi Poemă”, care se cîntă pe melodia cunoscută ”0 Doamne mare, cînd privesc eu lumea”. Cele 7 strofe redau principiile dumnezeiești care stau la baza creaţiunii universului material și spiritual şi sunt de o înaltă inspirație.

(va urma)
moisescu2


O căpetenie, un om mare a plecat dintre noi! (1)

8 februarie 2014

Postez aici în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! ”

Împăratul David a deplîns în faţa întregului popor moartea lui Abner zicind:
”Nu știți că O CĂPETENIE, UN OM MARE a căzut astăzi in Israel?” (2 Samuel 3:38).
O veste neașteptată, ca un fulger, a sosit pînă la noi străbătînd Atlanticul,
la numai două ore după trecerea Iordanului Morţii,a celui ce a fost preaiubitul nostru frate şi prieten: „VASILE V. MOISESCU”. Era ziua de Simbătă, 13 Apr.1985,orele 14 (2 PM), ora București cînd fratele Vasilică ( aşa-i spuneau cei intimi ) a făcut exodul din trup, implinindu-se şi cu el minunatele cuvinte din Isaia 33.17 ”Ochii tăi vor vedea pe impărat In strălucirea Lui,vor privi toată ţara,in toată intinderea ei. Inima ta işi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice:” Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra ta?” (Am putea anticipa aici: ”A căzut Babilonul, sistemul care te-a asuprit atît.”) „Priveşte Sionul, Cetatea sărbătorilor noastrel Ochii tăi vor vedea Ierusalimul,ca locuinţă liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată
şi ale cărui funii nu vor mal fi deslegate.”

Născut la 23 Mai 1905, in comuna Domneşti Muscel, a atins pragul vîrstei celor tari întîlnind pe impăratul lui, Domnul Isus Christos, de care era pe drept Indrăgostit şi în slujirea Căruia şi-a dedicat toată viaţa, încă din fragedă tinereţe, cum puţini au fost şi au putut să și exprime acest lucru. Adorarea Domnului Isus Christos, dorul după Patria de Sus, entuziasmul lui in cercetarea Sfintelor Scripturi, în care a descoperit atîtea frumuseţi ascunse, a atîtor taine nebănuite de omul firesc şi chiar de teologii cei mai iluştri, cît și ardoarea de a le spune altora, de a-i face părtaşi acestor bucurii, erau de-a dreptul Mişcătoare, antrenante, aducînd atîta binecuvintare şi bogăţie spirituală tuturor acelora care l-au preţuit şi iubit.

La primirea ştirii trecerii la Domnul a fratelui Vasilică, am simțit cum toată fiinţa: duh,suflet şi trup, au inceput să-mi vibreze, parcă de un fior sfînt, de simţăminte alese, ca mai apoi lacrimi fierbinţi să dea la iveală parfumul scump al unor amintiri, ce cu greu ar putea fi îmbrăcate în cuvinte omeneşti. Plecarea la Domnul a unui adevărat fiu al Său lasă în urmă o mireasmă plăcută a lui Christos, pentru toţi cei ce l-au iubit dar şi un jar de cărbuni aprinşi pe conştiinţa celor care l-au prigonit….Unul din proorocii din vechime revelează optica divină asupra unui asemenea eveniment cînd zice: „Scumpă este Înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Ps.116:15).

Îmi revine sarcina de a face o evocare a persoanei şi operei realizate de fratele nostru scump, V.V.Moisescu şi nu e uşor pentru mine. Alţii ar fi reuşit mult mai bine să pună în valoare tezaurul lăsat în urma lui, de descoperiri duhovniceşti, cercetări ştiinţifice, versuri şi cîntece, care ar însuma multe volume, dar din care prea puţine au reuşit să fie publicate. Ce aş putea să zic de aleasa lui sensibilitate de poet, cu care a scris imnuri şi versuri creştineşti de valoare unică, ori despre caracterul lui de copil (Mt.18:3), toate la un loc dublate si de o rară nobleţe sufletească

Mi-aduc aminte cum ne spunea adeseori, de focul sacru care a început să ardă încă din anii adolescenţei pe vatra inimii lui, simţind chemarea specială de a se dedica cu totul slujirii lui Dumnezeu. Deaceia, la terminarea studiilor in comuna lui natală, vine la Bucureşti, unde urmează cursurile Seminarului Teologic Ortodox, cu rezultate excelente la invăţătură,ca şi de altfel cei doi prieteni ai lui pe care i-a avut acolo, Ilie Enea din
Giurgiu si Nico1ae Tonoiu din Ploieşti.

În viaţa acestor trei seminaristi,care erau şi premianţii clasei, se produce un
eveniment crucial, acela al convertirii lor adevărate, primind credinţa cea vie a Domnului Isus Christos și naşterea din nou(In.3:3-5), lucrată de Duhul Sfînt. Îndată ei au început să mărturisească peste tot pe Isus Christos, Mîntuitorul lor, fapt care a atras persecuţii ale Patriarhiei, fiind siliţi în final să părăsească Teologia Ortodoxă, întrucît nici unul din ei nu au acceptat compromisuri de nici un fel, pe considerente de credinţă. Ca urmare, fr. Vasilică se înscrie şi urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, luînd licenţa in Arheologie şi Limba Greacă, cu excelentul calificativ de: „Magna cum Laude”. (va urma)

moisescu1


Fratele Aron Mladin a plecat la Domnul

26 ianuarie 2014

Azi 26 ianuarie 2014, ora 17.

Am scris mult despre el pe acest blog. A fost ultimul întemnițat din grupul moisiștilor care mai era în viață în Romania. A trăit aproape 90 de ani. Sora Maria a plecat în septembrie 2013. Din grupul lor mai trăiesc doar Mia Iovin și Traian Ban.

Aici este una din ultimele poze la ei în casă în anul 2011, râzând pentru că virtutea care l-ar caracteriza cel mai bine a fost  bucuria lui contagioasă.

mladin

L-am cunoscut în 1997, le-am fost șofer lui și fratelui Mia în vizitele prin Ardeal, la Visky, la Boțan(Aiud), la Gherla, la Suceava.

viskymladinmia

Fișa matricolă penală este aici.

O cântare compusă în închisoare aici.

Două înregistrări  cu Aron Mladin vorbind în adunarea fraților din Oradea, 22 martie 2009:

-prima înregistrare: http://ekklesiaoradea.ro/uploads/uploads/mesaje/mp3/2009.03.22-AronMladin.mp3
-a doua înregistrare: http://ekklesiaoradea.ro/uploads/uploads/mesaje/mp3/2009.03.22-AronMladin2.mp3

Dumnezeu a făcut o minune cu această familie chiar prin moartea lor: nu și-au văzut moartea unul altuia, sora Maria a murit în septembrie 2013 când deja fratele Mladin era deja greu afectat de Alzheimer și nu a fost conștient de nimic.


Citat din postarea de la plecarea sorei Maria:

”Avea mai multe obiceiuri fratele Aron.
Unul era că venea întotdeauna neanunțat, doar suna la poartă. (Tare-i plăcea la noi, deși el era trecut de 70, iar noi eram în jur de 30.)
După ce intra în casă, primul lucru: dădea un telefon soției: ”Sora Maria” așa se adresa soției, ”Aron aici”, ”am ajuns….”….
Niciodată nu spunea unde pleacă atunci când pleca de acasă.
Niciodată nu suna să ne anunțe că vine.
N-am înțeles acest obicei decât acum târziu. Trăind o viață înconjurat de informatori, trebuiau să-și ia măsura de prudență, ca soția să nu fie obligată să mintă dacă e întrebată…”

În timp ce scriam această postare, un frate din Arad, botezat de către fratele Mladin m-a sunat să-mi aducă aminte că în biografia fratelui Moisescu este o mărturie a fratelui Aron (numele lui în acte era Gheorghe) din lagărul de la Periprava.

Iată mărturia lui Gheorghe(Aron) Mladin, arestat în acelaşi lot cu Vasile V. Moisescu(1963):
Într-o zi, pe la apusul soarelui, după ce am terminat lucrul, împreună cu un alt deţinut, creştin de la Oastea Domnului, ne-am dus după nişte barăci care se aflau la marginea curţii închisorii, ca să ne ascundem de ochii gardienilor.

Şi cum stăteam acolo retraşi de mulţimea celorlalţi deţinuţi, am început să discutăm despre soarta şi încercarea prin care treceam, privind spre minunatul apus de soare. Şi eram atât de vrăjiţi de frumuseţea acelui apus de soare încât am început să cântăm cântarea lui Vasile Moisescu «Poet şi poemă».

În timp ce cântam am privit pentru câteva momente spre soare şi gândul ne-a dus dincolo de el, fiind fericiţi şi însufleţiţi de versurile deosebit de frumoase care ne-au apropiat de Soarele nostru Ceresc. Simţindu-ne liberi şi fericiţi am fost duşi departe, peste zidurile închisorii, mai presus de nori şi de stele, uitând unde ne aflam.

Deodată ne-am întors privirile şi am încremenit. Gardianul care era spaima deţinuţilor era în spatele nostru. Nu l-am observat când a venit, când s-a apropiat de noi şi nici câte strofe din cântare a ascultat, dar un singur lucru ştim că ne-a întrebat: «Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!» N-am putut răspunde. A început să ne ceară mai apăsat să cântăm cântarea pe care am cântat-o. Eram atât de şocaţi încât nu ne puteam deschide gurile.

Gardianul insista mereu să cântăm din nou cântarea, dar noi nu ne puteam deschide gurile; fălcile ne erau încleştate. Oricât a stăruit de noi să cântăm încă o dată, nu am putut, atât de încremeniţi eram. Aşa cum am mai spus-o, gardienii nu se purtau deloc bine cu deţinuţii şi acesta era cel mai rău dintre toţi.

Văzând că nu reuşeşte cu nici un chip cu noi, ne-a zis: «Veniţi după mine!». Ne-a dus într-o magazie şi după ce am intrat a închis uşa după noi – mă gândeam că acum o să cântăm de jale deoarece ne va rupe oasele.

Intraţi acolo ne-a spus din nou: «Să cântaţi încă o dată cântarea pe care aţi cântat-o afară.». De data aceasta ne-a vorbit pe un ton mai prietenos şi atunci ni s-au deschis gurile şi am împlinit cu bucurie cererea stăruitoare a gardianului, cântând cântarea iubitului nostru tovarăş de suferinţă, Vasile Moisescu, o perlă între multe alte perle compuse de el.

A fost ceva de neuitat pentru noi, faptul că inima acestui gardian, groaza deţinuţilor, a fost mişcată. M-am tot gândit de atunci şi până astăzi ce s-o fi petrecut în sufletul gardianului? Poate cândva vom afla mai multe…”. („Prizonierii speranţei” pg. 200-201).

Acum mă gândesc dacă nu cumva acest gardian era maiorul Ficior, recent acuzat de crime împotriva umanității, comandant al lagărului în acel timp. Maiorul Ficior a fost crescut în familie de pocăiți și e posibil ca acea cântare să fi trezit ecouri în inima lui împietrită. Am mai scris despre asta.

În înregistrarea nr 2 de la Oradea apare și acest episod, de la min 30, citat: ”…un uriaș, niciunul nu-i aici ca el” care ne face să credem ca e vorba de Ficior.

Mărit să fie Domnul!


Creștinism românesc (3)…român cu R mare

19 noiembrie 2013

M-am gândit mai serios la subiect prin 1997. Atunci am fost șoferul lui Mia Iovin.

Am mers cu el la Visky la Oradea, unde fratele Mia s-a întreținut cu Visky într-o limbă maghiară extrem de fluentă, mai vorbeau și românește de dragul nostru. Mai erau acolo sora Nuți, Margareta Balc-o creștină evreică și alți frați pentru care limba era o unealtă neutră, bună oricare dacă celălalt o știe. Vorbeau amestecat, când maghiară, când română, în funcție de ce urechi ascultau, era evident că se bucurau că pot comunica.

O fază îmi rămâne în minte tot din acei ani.

Fratele Mia era în țară și eram adunați la un frate, mai mulți. Era între noi un diacon, care suferise și el un pic prin anii 60, fără să fi făcut închisoare. Se derulau mărturii, cântări, etc. Atunci când  a vorbit diaconul, a ținut să precizeze că într-o anchetă sau discuție cu un securist, el i-a spus securistului că el este Român cu R mare și Baptist cu B mare.

În acel moment fratele Mia a sărit ca ars și a strigat tare: ”pe mine un Român cu R mare și Baptist cu B mare” m-a băgat la pușcărie”.

Ce vreau să spun? Patriotismul, românismul a fost folosit ca armă ideologică. În anchete sau în ședințele de orientare cu clerul, ideea de ”patriotism”, de ”românesc” era introdusă viclean, ca și cum străinii vin să ne fure, să ne spioneze. Era inoculată ideea că e o datorie patriotică să tragi cu urechea, să pândești pe frații tăi și să-i torni la secu, că tu nu știi ce vor străinii ăștia, da tovarășu ofițeru e mai deștept ca tine și alege el informațiile din ce pârăști tu, tu să-i spui lui nenea ofițeru tot. Pârâtul a devenit astfel o virtute în mintea acestor înșelați, o treabă onorabilă, o datorie patriotică, nu o ocupație abjectă, condamnată  de credincioși și necredincioși deopotrivă.

Trebuia să ai o țară de apărat de străini, un cult de apărat de învățători eretici ca să-ți poți ameți conștiința că pânditul și trasul cu urechea, că trasul de limbă și declaratul săptămânal la ofițer nu e o mișelie ci o virtute, o datorie patriotică și de ce nu o slujbă lui Dumnezeu.

”Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” Ioan 16:2

Pentru că înainte de a-i aresta securitatea, i-a dat afară din biserici clerul, frații de la Arad au fost dați afară din bisericile lor cu acuzația: ”ăștia-s dizidenți!” Iar vina cea mare a arestării lor o are clerul acelor vremi.

(va urma)


Dragii mei, citiți cartea asta! (1.”…am trecut prin atâtea laboratoare ale dezumanizării”)

28 decembrie 2011

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/11/istoria-unui-rob-a-lui-hristos.pdf

citat, pag 443:
”Eu L-am invatat pe Hristos-Domnul, în sensul ca să pierd totul şi să mă cheltuiesc pe mine însumi pentru Evanghelie şi pentru fraţi. N-am căutat niciodată funcţii, loc înalt şi cu vază, am vestit Cuvântul Evangheliei fără plată, cu riscul vieţii şi al libertăţii, oriunde, în orice vreme. Am fost ca înviat din morţi din Şeolul comunist, am trecut prin atâtea laboratoare ale dezumanizării, încât nu mi-a rămas altceva decât „Isus Singur”, „Hristos-Domnul şi El Răstignit”! Am fost şi sunt fericit să port semnele răstignirii mele împreună cu El, cu atât mai mult cu cât acestea îi incomodeaza pe creştinii molateci, laşi şi superficiali, şi îi exasperează pe farisei şi făţarnici. Din fragedă tinereţe am primit conştienţa faptului că nu sunt produsul nici unui sistem religios, deoarece, acolo unde s-a ridicat omul şi sistemul, eu am fost respins. Am înţeles că Dumnezeu are pe pământ o singură Biserică, un singur popor, un singur tărâm al Lui pentru adunarea sfinţilor Săi răscumpăraţi, care începe de la doi sau trei, în Numele Domnului Hristos, iar cultul practic al sfinţilor în adunare este în totul după Sfânta Scriptură şi după cuvintele Domnului Isus (1Corinteni 14:26; Ioan 4:23-24).” Mia Iovin, Istoria unui rob a lui Hristos, pag 443


Biblioteca

1 noiembrie 2010

Răspund unei mici provocări a lui Răsvan legată de ”comorile” din biblioteca mea.
Sunt tare puține. Mă tem că le-am pus aproape pe toate pe net deja.
Dau ca criteriu un citat dintr-un comentariu al lui Doru Radu:
integrarea crestinilor ce-au fost inchisi in biserici a fost dificila. Toti am fost dezamagiti de compromisurile/tradarile conducatorilor sau pastorilor/preotilor.
Cine a fost mai indrituit la dezamagire decit cei ce-au suferit pt Domnul si credinta lor?
Unii n-au putut trece peste compromisurile confesiunilor lor si nu s-au mai integrat oficial: Moldoveanu, Moisescu, T. Nicolae, D. Harap, etc.
Altii au trecut peste ele redevenind membri: T. Dorz, Mia Iovin, A. Mladin, si multi, prea multi, altii. Ei au aplicat sfatul lui Richard Wurmbrand -pomenite altadata:
“Cauta sfintii si nu te pierde cu un Templu corupt pe care nu-l poti reforma”.
Si integratii si ceilalti au continuat activitatea clandestin-subterana care ne-a fost benefica multora. ”
Cunoscându-i pe mulți din cei închiși, această atitudine (de reintegrare) mi s-a părut ciudată.
Nu pot să spun prea multe. S-a manipulat la greu.
Am în bibliotecă niște cărți scrise de unul din cei închiși, eliberat mai devreme, plecat din țară, etc.
A cedat presiunilor de a deveni colaborator încă din închisoare. Cărțile lui miros a Iuda. Pleavă.
Încă nu au luat drumul reciclării. Au un loc în spate.
Celelalte cărți despre cei închiși, scrise de ei sau de alții stau cuminți. Le citesc, le citez. Le-am citit pe îndelete de ani mulți în urmă. Sunt atât de multe încât cuiva care ar începe acum i-ar trebui ani să le parcurgă. Se sedimentează niște convingeri în timp.
Dacă n-ai citit  de exemplu TOATE poeziile lui Traian Dorz, istoria vieții lui în ambele ediții, Istoria unei jertfe, e greu să ai o opinie, e obraznic s-o emiți. Sau riscant.
La fel cântările fratelui Niculiță, meditațiile lui, poeziile lui Sergiu Grossu, sunt ca psalmii lui David, se împletesc cu viețile lor, cu întâmplările trăite.
Opinii din opinii e ca homeopatia, 1 la mie din 1 la mie, păreri formate din puținul despre puțin.
Suferința nu are unitate de măsură, durerea nu are cântar, lacrimile nu au contor. Contabilitatea acestora se ține în cer.
Să citești aceste istorii însă e un lucru care te umple de bucuria slavei care i-a însoțit pe ei. Cuvântul Domnului ne îndeamnă să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire. E un îndemn plin de învățăminte. Un om se poate preface toată viața, avem exemple cu duiumul, dar chiar dacă ajunge în fața morții fără să fie prins, slăbiciunile și sudorile mormântului îl fac să-și dea arama pe față, de aceea Tatăl ne învață să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire. Un copil al Domnului va avea un sfârșit glorios.
Nu zic de Traian Dorz aici. Pe el l-am dat ca exemplu, pentru mine nu a fost cel mai fericit, deși a jucat un mare rol în înțelegerea suferinței.
El a privit lucrurile din punct de vedere al ”mișcării”, unitate  de evaluare socială specifică începutului de secol 20. Opinez că în poeziile lui despre suferință Traian Dorz a exprimat un punct de vedere comun tuturor celor închiși, mai degrabă decât teologia ortodoxă (spre care s-a îndreptat după închisoare ca singură soluție teologică viabilă a mișcării pornită pe două cărări).
Cam atât despre biblioteca mea. Cândva aveam obiceiul când intram în casa cuiva să-i cer voie să mă uit la cărți, știam instant ce are în creier, m-am mai lăsat de acest obicei.
Am un mare număr de cărți despre suferințele creștinilor. Când am fost la Moscova în interes  de serviciu(prin 1995-1999) am dat peste adunările prigoniților. Am petrecut zeci de ore cu ei înșirând istorii care mi-au cristalizat niște opinii neverosimil de crude. Acum aceste lucruri se scot de la CNSAS.
Istoria nu s-a făcut atunci, acum se face.
Nu ce au făcut niște oameni sinceri și înșelați amarnic, fără apărare (deși au fost excepții glorioase) aflați sub presiunea persecuțiilor și amenințarea morții, ci ce fac astăzi niște oameni care își spun liberi, nu-i amenință nimeni și pot (zic ei) s-o ia la stânga sau la dreapta nestingheriți. Atunci a fost infracțiunea, acum se face judecata. Tăcând nu se face dreptate iar pocăința începe de unde a fost căderea, întoarcere în timp, scrie nu că e posibilă, ci că trebuie.
Vai de ea bibliotecă, orice cărturar ar râde de ea. Stau Darby lângă Spurgeon. Știam că au fost contemporani. Am scotocit netul să aflu dacă s-au întâlnit. Am găsit un articol în care ”prințul” l-a apostrofat sarcastic pe ”fratele” într-un mod lipsit de noblețe. Loc pe raft a câștigat Darby, prințul mai puțin. E tare elastică.


Slava a plecat la Gherla

23 octombrie 2010

I Petru 4:14 ”Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.”

S-a făcut o afirmație pe un blog: ”Tradarile conducatorilor cultelor n-au echivalat cu plecara Slavei lui Dumnezeu din templu.” Nici eu nu cred ca a plecat, nu mai avea ce. Convingerea mea este că trădările conducătorilor au fost pedeapsa, nu cauza. Slava a plecat mai dinainte, a plecat unde s-a dus și crucea.  Fratele Pocsy a spus primul acest lucru.
Slava însoțește suferința.
Iar suferința nu este ceva ce cade întâmplător, darwinistic peste oameni speriați de spaimele hazardului, de fricile necunoscutului viitor. Suferința vine predestinată peste cei ce cred, poartă cu ea Gloria, bucuria, tăria, ”tăria Gloriei Lui”. Sunt multe cuvinte în scriptură care arată această legătură duhovnicească dintre învățătura care duce la evlavie, suferința celor care voiesc să trăiască cu evlavie, batjocura la care sunt supuși și slava care o urmează.
Slava a părăsit templul atunci când a fost respins cuvântul crucii, când a început cochetarea cu lumea, alinierea la pretențiile ei, mângâierea penelor ei colorate. Când drumul credinței a fost scurtat de orbi la cu mult înainte de moarte, cu doi metri inainte de cruce. De când s-a început predicarea unei evanghelii fără cruce, cu talente și programe pentru gâdilirea firii pământești.
Tot ce se predică și practică astăzi în temple și la amvoane este o evanghelie fără cruce, o evanghelie nouă, nemaiauzită, fără suferință și fără slavă.
Pastori salarizați ca directorii, coruri și orchestre ca lumea, clădiri ca sălile de spectacol, trupe de ”laudă și închinare” neplăcută  Domnului dar plăcută celor cu un singur rând de urechi. E o erezie strălucitoare, bucuria diavolului, câștigul lui.
Slava s-a dus cu cei slăviți, cu cei rânduiți, cu ”cei care nu și-au iubit viața chiar până la moarte”.
Observați că au fost duși la Gherla tocmai cei ce au suferit înainte bătaia de joc a clerului pocăit, cei ce au căutat mai mult Slava lui Dumnezeu decât slava oamenilor, cei ce au căutat să trăiască cu evlavie în Cristos.
Ce au ”greșit” ei?
Au pus în aplicare principiile clare și unice ale Adunării lui Dumnezeu, cum le găsim în Noul Testament. Au practicat adunarea simplă, fără cler, fără rânduială omenească, fără cult, fără nume pământesc. Acest lucru i-a înfuriat pe conducătorii baptiști, slava lor era verde, venea pe aripa urâciunilor idolești din țara calului alb(apus).  Când vântul s-a schimbat și calul a devenit galben(răsărit) măngăietorii de păsări au schimbat doar cioara și au croncănit corespunzător. Porumbeii au fost sacrificați.
Nu putem vorbi despre slava lui Dumnezeu acolo unde singurul lucru admirat este slava lucrărilor omului. Adunarea lui Dumnezeu este formată din oameni care s-au negat pe ei înșiși, au lepădat omul cel vechi, nu l-au finisat, nu i-au slăvit talentele. Adunarea de pe strada Oituz a fost ghimpele din ochiul rău, bucuria Domnului și a fraților a fost ura marilor preoți de atunci. L-au răstignit din nou pe Isus. Slava a plecat la Gherla.

”In dimineata zilei de 11 iunie 1959, in celula noastra, ca si in altele, a inceput sa fie multa miscare. O serie de detinuti, printre care si eu, am fost scosi din celula de un gardian si dusi intr-o curte din spate, unde erau ceva ateliere de intretinere. Ma aseza langa un butuc de lemn pe care era un ilau (nicovala) Si apoi veni cu un baros si cu o pereche de lanturi pentru picioare, care erau compuse din trei inele mai mari, unite intre ele cu doua mai mici. imi aseza piciorul pe butuc, asa ca sa poata face nituirea pe picior, apoi repeta aceeasi operatie la celalalt picior.

Am inceput sa ma rog si sa-I multumesc Domnului pentru harul de a fi pus si eu in lanturi pentru Numele Lui, cum au fost apostolii. Asa cum ma rugam si-I multumeam Domnului pentru favoarea aceasta, deodata am avut o experienta personala unica, asa cum nu am mai avut si nici macar nu as fi putut macar banui ca exista asa ceva. O greutate imensa de slava, de binecuvantare, mi-a coplesit fiinta intreaga. Bucuria era atat de mare, incat am simtit ca nu pot rezista la aceste poveri de glorie, care nu erau de pe pamant. Am fost nevoit atunci sa spun: “Doamne Isuse, Te rog opreste aceasta greutate de binectivantare, pe care nu pot sa o suport; simt ca mor sub apasarea ei. Opreste-o, Doamne, Te rog!”Domnul m-a ascultat indata si a redus-o la nivelul la care am putut sa o suport. Ce am spus nu este vis, nici poveste, ci o experienta reala!

Mai tarziu am aflat ca in seara aceea ne vor transporta la o alta inchisoare, dar fara sa stim unde. Uzantele erau ca acei care au o condamnare de la 12 ani in sus sa fie pusi in lanturi, la fel ca si acei care erau condamnati pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei. (Ei erau numiti “frontieristi”.) In total am fost un lot de vreo 85-90 de detinuti. Dupa ce s-a innoptat, am fost scosi din celule si, cu niste camioane, am fost dusi la gara din Timisoara. Frontieristii aveau lanturi mai grele ca ale noastre. Nu voi uita niciodata cat de sinistru a sunat in noaptea aceea zornaitul lanturilor frontieristilor, atunci cand, la gara, a trebuit sa trecem peste mai multe lin i i de cale ferata. Lovirea lanturilor de sine adauga un zgomot Si mai Infiorator, nu numai pentru noi, ci si pentru calatorii care se aflau in statie, asteptand sa plece in directiile lor.

Am fost urcati cu totii intr-un vagon-penitenciar, anume facut pentru transportarea detinutilor, fie politici, fie de drept comun. Vagonul era compus dintr-un compartiment mare si trei sau cinci mai mici. ln cel mare au fost suiti 76 de detinuti, iar in cele mici incapeau cate trei sau chiar cinci. Calatoria spre necunoscut cu acest vagon duba a fost infernala, greu de inchipuit pentru mintea omului.

Compartimentul mare sa fi avut o lungime de 10-12 metri, cu patru randuri de banci dispuse in lungul compartimentului, asa ca detinutii de pe doua randuri stateau fata catre fata si genunchi la genunchi. La fel era si cu celelalte doua randuri, dar supraaglomerati si presati. O singura cale spre W.C. era intr-una dintre bancile interioare. Cel ce a avut acel loc a trebuit sa se scoale de nenumarate ori, sa-i faca loc celui in nevoie, iar el sa stea presat printre genunchii celorlalti. La asta se adauga povara fiecaruia, cu lanturile lui…

Tarziu in noapte am aflat ca suntem opriti in gara la Lugoj. Nu puteam verifica, deoarece vagoanele-duba nu aveau geamuri. Ne-au dus mai departe, prin Faget, spre Ilia, unde cu chiu cu vai am ajuns in dimineata zilei de 12 iunie. Vagonul nostru a fost decuplat si tras pe o linie secundara. Era o zi torida de vara, senina, cu un soare dogorator. Cred ca numai in iad putea fi o situatie mai ingrozitoare ca acea zi in gara la Ilia. Fierbea carnea pe noi in propriile transpiratii si nu am primit apa de baut decat tarziu in cursul zilei, si aceea era mai mult decat clocita, si nu la discretie, ci cu portioara. La cereri insistente, gardienii ne-au mai dat pana seara de vreo trei ori apa. Am dat jos de pe noi fiecare zeghia si camasa, iar transpiratiile curgeau lin jos neoprite. Nu pot descrie in cuvinte mizeria indurata in gara Ilia. Am mai trecut prin situatii de presa si transpiratii, cand trenurile erau supraaglomerate in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar nu asa ca in mizeria de acum.

Cand s-a innoptat, am fost cuplati la un alt tren, spre Simeria. I-am multumit lui Dumnezeu ca noaptea a fost mai usoara, fiind scutiti de caldura grozava din gara Ilia. In cazuri de acestea de deplasare a detinutilor, in functie de lungimea drumului, ni se dadea hrana rece, pe doua-trei zile. Cei care erau mai nestapaniti, mancau toata mancarea intr-o zi si dupa aceea rabdau, faceau foame, nu gluma… In meniul hranei reci era: paine, branza telemea sarata si marmelada. Am calatorit toata noaptea si dimineata in zori am ajuns la Gherla. I-am multumit lui Dumnezeu ca am scapat din mizeria vagonului-duba. Cu niste camioane, am fost transportati la imensul penitenciar, care in vremuri de varf a gazduit pana la patru mii de detinuti. Aici am fost dusi sa ni se ia lanturile de pe picioare. Lanturile acestea erau de asa fel ca la fiecare pas se suceau in jurul gleznei inainte si inapoi, provocand umflaturi si chiar rani. La mine, ca si la altii, a venit cate un gardian inarmat cu un baros si o dalta supertocita, taisul avand vreo trei milimetri latime. Operatia de taiere a niturilor n-a fost usoara, si pozitia in care trebuia sa ne tinem piciorul cu nitul pe ilau nu era deloc confortabila. Nervozitatea si injuraturile gardie-ilor erau greu de suportat.

Cladirea din mijloc, cu doua nivele, si in sfarsit cea de-a treia, din fata si orientata spre sosea, care a fost construita in 1859, cu parter si trei etaje. avea doua geamuri, inspre urtea mare. Fata de cei 100 de detinuti Am fost introdusi in cladirea de la mij loc, intr-o celula care veniti din Timisoara, celula era foarte mica, cu doua randuri de paturi suprapuse. Un pat era lat de 80 cm. Dormeam trei intr-un pat, doi pe margine si al treilea la mijloc, cu capul intre picioarele celor doi. Sub paturi, pe dusumea, dormeau altii, toata suprafata celulei fiind ocupata, pana acolo ca unii nu mai aveau loc decat langa tineta….” Din cartea ”Istoria unui rob al lui Cristos” Mia Iovin.


”Nu sunt pești în Feroe”, o poveste cu Wurmbrand

11 septembrie 2010

Am cunoscut un frate din insulele Feroe.  Acest frate a fost traducătorul din engleză în Feroeză a lui Richard Wurmbrand prin anul 1978 când RW a făcut un turneu în insule. A fost fantastic. Niciodată în toată istoria insulelor nu s-au adunat 5000 de oameni la un loc(populația era de 30.000). Erau pe un stadion adunați și Wurmbrand a vorbit. Înainte cu câteva zile, prim-ministrul lor feroez(socialist) fusese la Moscova și la întoarcere a declarat că nu-i adevărat ce spune Wurmbrand, în țările socialiste biserica nu este prigonită, nu există biserică subterană, el a fost acolo și n-a văzut așa ceva.
Pe stadion Wurmbrand a spus: ”venind aici cu vaporul de pe altă insulă, m-am uitat la apă, m-am uitat bine, insistent și n-am văzut nici un pește. ” Apoi a început să strige: ”Nu sunt pești în Feroe, nu sunt pești în Feroe …..! eu n-am văzut.”. Era ridicol. Aproape toți cei din audiență erau pescari, 90% din economia insulelor o formează pescuitul. A adăugat:”faptul că prim-ministrul vostru nu a văzut creștini prigoniți nu înseamnă că nu există, nu i-a văzut el, poate chiar în subsolurile clădirii unde a fost el erau ținuți închiși creștini.” Nu sunt pești în Feroe! La alegerile următoare socialistul a căzut.
De ce scriu?
M-a indignat un comentariu al cuiva pe evz.ro despre dizidenți(10 sept ora 00:35 zglibut):
Eu nu am auzit de existenta unei Biserici paralele, subterane. Unde sa se adune ? Nu erau asemenea biserici. Se adunau oamenii pe la case particulare pentru o cintare, o rugaciune, se mai infitra un securist pe care il podideau lacrimile de durere si gata bilciul. Nu erau dizidenti . Decit la sate ici colo cite un chelos care nu purta cravata si ceas la mina si care nu se conforma legilor Dept Cultelor. Dar nu era o Biserica Subterana. Confundati Biserica Subterana prigonita din China ! Si nu se compara deloc !
”Nu erau dizidenți, nu erau dizidenți” urlă toți orbii astăzi, noi nu i-am văzut.
”Nu sunt dizidenți, nu sunt dizidenți” repetau ca papagalii toți clericii unși de secu’!
Uitați-vă în cărțile de cântări, majoritatea cântărilor sunt compuse de dizidenți, de cei din biserica subterană. Nu i-a zis nimeni așa(bis subterană), e ok, dar așa a denumit-o Wurmbrand pentru americani, ca să înțeleagă. Erau diferiți, nu erau o organizație, li se spunea în zeci de feluri: ostași, betaniști, treziți, tremurici, etc., sper că nu sunteți atât de neserioși să vă însușiți gândirea și vorbirea dușmanului.
Hai să vă dau nume de oameni neincartiruiți în Cultele recunoscute sau marginalizați și ”coborâți” în ”subterană”: Traian Dorz, Sergiu Grosu, Vasilica Moisescu, Mia Iovin, Ferenc Visky, Szilagy Sandor, Costache Ioanid, Richard Wurmbrand, Nicolae Moldoveanu, Constantin Tudose, Todor Nicolae, Pocsy Gustav, Damaschin Ioanovici. Chiar cei cu care unii se laudă astăzi ca Aurel Popescu, Liviu Olah, Caraman, Marcu Nechifor au fost la limita acceptării, păstrând strânse legături cu cei ilegali. Din fericire există dosarele securității.
Fără cântările lor, ce-ați cânta voi?
Iar câte adunări există și azi la fel de independente și de ”dizidente” ca atunci, poate comentatorul de pe evz.ro nici nu vrea să știe.
Un dizident. (Cu păr pe cap, dar fără cravată că n-am costum.)


„Isus, viaţa noastră noi pe Tine te mărim” versuri Ioan Ginga, închisoarea Gherla …1959

17 mai 2010

Alt „moisist„, cum i-au batjocorit persecutorii.
Citat:
„Aceştia  spuneau că suntem membri într-o biserică neautorizată de stat şi încercau să ne facă să renunţăm la credinţă. Odată mi-au spus că îmi vor da argint şi aur, o maşină nouă şi cele mai frumoase femei, dacă mă las de Dumnezeu şi mă iau după ei. Am spus: „Prefer să am o conştiinţă curată decât tot argintul şi aurul lor.” Şi m-am întors la patul meu de ciment.” Ioan Ginga, pag 51 din cartea scrisă de soţia lui Elena Ginga: „Destinul meu cu Dumnezeu” Ed. Cartea Creştină 2009.

La Gherla a compus două variante ale cunoscutei cântări. A doua variantă este legată de condiţiile de detenţie:

„Fost-am aruncat ca Iona-n pântecele chitului
Năvălit-au pân’ la gură apele Şeolului
Când strigat-am din adâncuri Domnul meu m-a ascultat,
Christos m-a liberat.

Ref.

După lupte-nverşunate şi satan a fost zdrobit,
lanţuri grele-ncătuşate au căzut, sunt dezrobit,
căci Christos lupta cu mine, mă-nsoţea în orice loc
cu carul Lui de foc. ”

ref.: Glorie, Glorie, Aleluia

Gherla 1959

Detalii despre acea perioadă cât şi despre fratele Ginga găsiţi în istoria de 500 de pagini a fratelui Mia Iovin: „Istoria unui rob al lui Cristos

Ce s-ar mai putea spune? Responsabil, în perioada războiul de peste 1000 de prizonieri americani, majoritatea aviatori doborâţi în luptele aeriene. Un destin ales, un vas pregătit de Domnul pentru a-şi duce la îndeplinire căile Lui misterioase, cum spunea fratele Moisescu: „Atatea legi nespus de felurite urzesc mereu vesminte de-ntamplari…” Dar gloria destinului ceresc copleşeşte cu mult luminiţele chiar strălucitoare, însă de o clipă ale gloriilor pământeşti.

Iată mai jos fișa matricolă penală a fratelui Ginga (născut în comuna…S.U.A., raionul S.U.A., regiunea S.U.A.) :



Cărţi on-line!

20 martie 2010

Aplicația Biblia pe Android. Cea mai rapidă aplicație, simplă și eficace, cea mai ”lentă” căutare ia între 0,4-0,6 secunde. Mărime font reglabilă, mod nocturn, instrumente de căutare cu deschidere la text instant și întoarcere la căutare instant. 

Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți, Fernand Legrand

Școala părintească câteva îndrumări pentru creșterea copiilor, carte scrisă după citirea câtorva cărți de Comenius

Istoria unui rob al lui Cristos, 500 de pagini, viaţa fratelui Mia Iovin, vândut de „fraţi” şi închis pentru credinţa în Domnul Isus. Mărturia lui aşa cum a fost. Coleg de suferință și prieten cu Richard Wurmbrand, Nicolae Moldoveanu, Vasilică Moisescu, Ferenc Visky și ceilalți mărturisitori și soli în lanțuri ai evangheliei. Este cred, cea mai detaliată scanare cu penița a acelei tulburi perioade a istoriei. Trăiește la Chicago. Spre deosebire de ceilalți naratori ai acelor vremuri, Traian Dorz, Richard Wurmbrand, Szilagy Sandor, etc. fratele Mia excelează în redarea trăirilor momentului. Rușii au un cuvânt pentru ”a avea emoții”: perejiti=a retrăi. Prin felul de descriere a întâmplărilor și felul cum fratele Mia te face să retrăiești istoria, cartea te captivează. Și mai e ceva: cartea conține mărturia trezirii din capcana de a fi devenit informator. Trezire prin Cuvânt, prin cuvântul unui frate: Pocsy Gusztav, cu sprijinul soției și prin marele Har al Domnului. S-a putut. Cu un preț greu, dar cu biruință.
Istoria unui rob al lui Cristos.pdf

Fraţii hutteriţi, 300 de pagini, o istorie captivantă a pribegirii pe teritoriul de azi al României, a unor grupuri de fraţi prigoniţi. E vorba de anii 1622-1757, o perioadă tulbure şi plină de învăţăminte pentru noi. Netipărită, o găsiţi doar on-line, aici.

Adunarea lui Dumnezeu sau Isus este de ajuns! de CHM, una din cărţile care m-au marcat ireversibil.

Drumul Adunării. de Broadbent, o istorie a adunării dintr-un punct de vedere neclerical, neconfesional. Tipărită în 100 de exemplare pe vremea comuniștilor de o editură cultică.

Scrisorile lui Pocsy, pdf(Nou: pdf – pentru deschidere bookmarks(semne de carte) dați click pe bara neagră verticală din stânga, pe imaginea cu semnul de carte, apoi puteți merge direct la scrisoarea dorită) de fapt corespondenţa fratelui Pocsy Gusztav. Netipărite, le găsiţi doar on-line, aici. in format doc aici.

Urmați-le credința , despre persecuțiile baptiștilor neînregistrați din fosta URSS

Didactica Magna, de Jan Amos Comenius.

Mai mult decât radicali, Gene Edwards

Lucrarea fratelui Baedecker în Russia (lb. engleză)

Marea trezire a secolului XX, istoria separării Înregistrați-neînregistrați în fost URSS.

Cărți de Werner Gitt.

Creșterea bisericii sau seducerea bisericii de Rudolf Ebertshauser

Marea cronică a fraților hutteriți, întregul document. Este cartea care a fost publicată aici în serial între octombrie 2014 și ianuarie 2018 în 427 de episoade.

Sensul suferinței, Vladimir Marținkovski

Biserica trebuie să rămână biserică, Beniamin Horev, Moscova, 2019

 


De n-ar fi har

21 decembrie 2009

Capodopera fratelui Mia Iovin:

Citește restul acestei intrări »


Istoria unui rob al lui Cristos la 10 luni-o evaluare

20 mai 2009

        Se implinesc 10 luni de cand am pus pe net „Istoria unui rob al lui Hristos”, viata fratelui Mia Iovin. Nu am crezut atunci, dar aceasta carte a fost zile intregi cel mai solicitat material de pe acest blog. Acum la 10 luni, iata ca are cu mult mai multe accesari decat postarea de pe locul 2: Istoria fratilor Hutteriti. Cartea este o incununare a vietii acestui frate-martir la varsta celor tari: 85 de ani. Dumnezeu sa-l binecuvinteze.

Iata preferintele accesatorilor:
Titlu                                                                        Vizualizări
Istoria unui rob al lui Hristos (Viata fratelui Mia Iovin) 712
Fratii hutteriti (300 de pagini) 268
Citește restul acestei intrări »


Institutzii sau Duh (dialoguri despre inchinare)

1 august 2008

geo, pe aprilie 15th, 2008 at 10:02 pm Said: Institutiile nu se pot pocai…pur si simplu pentru ca duhovniceste NU EXISTA. Un idol este totuna cu nimic. O institutie este o asociere de oameni(nu un om, nu e fiinta)…usor de corupt, lesne de deturnat de la scopurile initiatorilor. O institutie nu plange, nu se roaga, nu rabda. O organizatie nu este plina de bunatate, pizmuieste, se lauda, se umfla de mandrie chiar, se poarta necuviincios, cauta folosul sau, se manie, se gandeste la rau, se bucura de nelegiuire si se ascunde de adevar. O institutie, chiar religioasa, nu protejeaza nimic, nu crede nimic, nu spera nimic, nu sufera nimic.
Toate institutiile vor pieri.
Noi crestinii trebuie “sa ne tinem strans de Capul, din care tot Trupul creste…”.nu de institutii…care la urmatoarea ocazie ne vor baga iarasi, ori la inchisoare , ori la tacere de voie. Citește restul acestei intrări »


Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila.

17 aprilie 2021
Fragment dintr-o scrisoare a sorei Domnica Iovin către sora Lidia C.

Noi nu suntem purtători ai niciunui mandat oficial din partea oamenilor şi nu reprezentăm nici o firmă. Ceea ce avem este harul și adevărul, împuternicirea din partea lui Dumnezeu (fără pretenția de a fi recunoscută de oameni) şi mireasma Domnului Hristos. Suntem sincer convinşi de nevrednicia noastră, de aceea preţuim tot mai mult harul care ne îmbracă, izvorul de sus şi plinătatea Celui ce plineşte totul în toți.

Decepţia cu care ai revenit din ţară era de așteptat. Ar fi fost ceva anormal şi un indiciu suspect, dacă ai fi venit mulțumită. Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila. Ba încă, pe măsură ce se apropie – şi încă vertiginos – venirea Domnului, atât aria exterioară cât şi cea interioară – duhovnicească – se va restrânge tot mai mult.

Suflete sincere şi prețioase ca aurul curat, sunt peste tot, în toate sistemele, dar sistemele ca atare s-au depravat mai mult ca oricând, odată cu cei ce s-au alipit numai de ele şi nu de Domnul. „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Săi„!!

În ultima vreme am parcurs cu citirea ultimele capitole din Evanghelia după Matei, privitoare la suferinţele şi moartea Domnului Isus Hristos. Acoperit de disprețul şi batjocura căpeteniilor lumii, cât şi a mulțimii suprainstigate, Domnul nostru a strălucit de demnitate divină, de calm și pace cerească, de sfinţenie şi puritate şi de autoritate regească în plină lepădare.

Acoperit şi încărcat de păcatele noastre, a strălucit în supunere şi ascultare de Tatăl, a înmiresmat cerul şi pământul cu frângerea şi zdrobirea fiinţei Sale și, ca Mare Preot al lui Dumnezeu, S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.

Bătut, umilit, batjocorit, scuipat, dezbrăcat şi răstignit a suferit cu răbdare, a murit cu credinţa în înviere, a disprețuit rușinea şi S-a uitat la bucuria care-i era pusă înainte. Şi bucuria aceea am fost noi, rodul suferințelor şi morţii Sale şi pecetea vieţii Sale biruitoare!

Din pomul cunoștinței binelui și răului, oamenii I-au făcut crucea. Iudeii I-au dat osânda de moarte, Neamurile L-au executat. Iudeii L-au declarat hulitor şi L-au renegat ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mesia şi Împărat al lor. Romanii I-au dat spinii, trestia și purpura, cuiele și lancea. Împărăţia de fier a lumii, Roma (cea de a 4-a parte metalică a chipului din cartea-Daniel) L-a recunoscut ca împărat bun de încoronat cu spini și partea fieroasă: cuiele şi lancea, I-a dat-o cu generozitate.

Dintre toți participanţii fervenţi la omorârea Domnului Isus, au „strălucit” în perseverenţă marii preoți. Iuda s-a sinucis – până şi el – mărturisind, cu o căință fără pocăință, că a vândut sânge nevinovat. Pilat și Irod nu I-au găsit nici o vină, dar marii preoţi au mers până la capăt cu ceea ce au început.

Cutremurul spiritual din univers care a însoţit drama din istoria creaţiunii, l-a făcut pe Pilat să intre și să iasă de trei ori din sala de judecată, până să poată . – în sfârşit – delibera sentinţa! De trei ori a oferit alegerea între Baraba și Isus. De 4 ori, în diferite forme, s-a pronunţat cu privire la nevinovăția Domnului Isus. Crima a făcut-o din ticăloşie și laşitate. Dacă a „excelat” Pilat în ceva, a fost în calitatea de a fi pus în faţa lumii cea mai mare cumpănă a alegerii: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc?”… De atunci și până astăzi, cumpăna e tot acolo unde a pus-o Pilat. Încă mulţi nu ştiu ce să aleagă, iar alţii aleg pe Baraba. E ceasul cumpenei şi lumea e în cumpănă. Suntem și noi, dovediţi ca unii care nu întotdeauna știm „să deosebim lucrurile alese„… (Filip. 1:9-10). Rămânem adesea în cele comune și, pentru că seamănă prea bine unele cu altele, nu ştim care sunt cele alese. Se pare că alegerea între păcat şi moralitate se mai face cumva (astăzi), dar când în cumpănă apare: „pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc? „, omul vechi, firea pământească şi lucrările ei atât cele rele cât şi cele bune, nu se deosebesc vizibil de firea nouă și preţul răstignirii împreună cu Domnul Hristos nu e pus, pentrucă nu se cunoaşte.

Ce să mai zicem, când Pilat strigă: „… dar CE SĂ FAC CU ISUS, CARE SE NUMEŞTE HRISTOS”? „Isus” pot fi mulţi, „Isus Hristos” e Unul Singur! “”Hristoşi mincinoși sunt mulți, Unul Singur este Cel adevărat: „Cel răstignit”! La cumpăna aceasta cei mai mulţi și foarte mulţi se angajează să facă ceva cu Isus, „pentru EI”, „cu ajutorul Lui”, lucrarea Lui”… dar prea puţini Îl lasă pe El să facă El ceva cu ei, în ei, prin ei!

La procesul intentat de marii preoţi, Domnul nu S-a ocupat de martorii mincinoşi. Nu S-a apărat. Dar la conjurarea legală care 1 S-a făcut (cap. 26:63) a răspuns din plin! … Tot soborul: “căutau” formula de moarte, dar „n-au găsit nici una“. A trebuit Dumnezeu să le-o dea, pentru că Dumnezeu n-a permis ca Fiul Său să moară sub o acuză falsă, inventată de oameni! El a murit pentru ceea ce era cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Hristosul, Fiul Omului!!

Dacă această sublimă realitate, era hulă şi osândă de moarte în ochii marilor preoți, aceasta era slava Lui Dumnezeu odihnindu-Se peste Fiul Său preaiubit!

Ba mai mult” – este mărturia dumnezeiască a Fiului! Cu aceasta şi de aici începe harul! Tot ce este şi face harul, tot ce a adus harul este „mai mult“ decât tot ce a fost şi ar putea fi! Mai mult decât ce este harul în Domnul Hristos, pentru noi, nu există, şi mai puţin nu se poate! (In cap. 5 din epistola către Romani se vede din plin frumuseţea harului; de 7 ori se repetă acest dumnezeiesc “ba mai mult”!) Fiul lui Dumnezeu și Hristos – Mesia, întruchipat în Fiul Omului a fost pricina de scandal, de poticnire a înţelepţilor religioşi; nebunia lui Dumnezeu aceea care este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lumii. În cea mai puţină cu putinţă de exprimat, în vorbire, Domnul a spus toată realitatea divină a persoanei şi lucrării Sale: “”…veţi vedea pe Fiul Omului șezând”, „şi venind„! Glorificat la dreapta măririi dumnezeieşti, ca Cel ce a fost mort, dar este viu în vecii vecilor, va veni pe pământul pe care a suferit şi a murit, cu slavă și cu putere fără sfârşit!

Şi dacă în faţa lumii religioase, Domnul Isus Hristos a primit cea mai gravă acuză asupra Sa, dar cea mai înaltă slavă dumnezeiască în ochii Tatălui, tot așa, în faţa lui Pilat, lumea politică, El a spus: „Da, sunt Împăratul Judeilor”! Acest lucru era cel mai grav ce putea fi în faţa Romei.

„Legat”, „dus” şi “dat” în mâna dregătorului Pilat din Pont, Domnul Isus a împlinit începutul proorociei de a fi pus în numărul celor fărădelege! „Răufăcător” a fost socotit şi numărat Domnul nostru, Care a fost Singurul Bun și a făcut singurul bine! Între cei doi tâlhari, răstignit la mijloc, a însemnat a fi fost cel mai mare răufăcător dintre ei şi dintre toţi!

Dar, îngropat la un loc cu cel bogat “a fost partea cealaltă, onoarea funerară pe care I-a pregătit-o Tatăl şi, nu numai atât, ci mai ales, în vederea celor mai potrivite condiții pentru arătarea slavei învierii. Dintr-un „mormânt nou”, „în care n-a mai fost pus nimeni”, “săpat în stâncă”, cu intrarea acoperită cu o piatră prăvălită şi sigilată, păzit de străjerii Romei, ferecat din toate părțile (stânca din 3 părţi şi piatra dintr-o parte) Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului a ieşit biruitor asupra morţii. (Piatra n-a fost dată la o parte de înger ca să-l facă Domnului loc de ieşire, ci ca să poată fi văzut mormântul gol, de toți martorii învierii Lui!).

Şi, dacă Irod și Pilat s-au împrietenit din vrajba în care au fost, cu prilejul procesului Domnului Isus, la îngroparea Sa, s-au împrietenit Iosif din Arimatea – bogatul, cu Nicodim – fariseul şi s-au dat pe faţă ca ucenici ai Săi.

Preoţii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu – Hristosul – Mesia – Fiul Omului; Romanii au răstignit pe Împăratul ludeilor. Acolo am fost și noi toţi, de partea lor, încadraţi, mai ales, între Neamuri! Binecuvântat să fie Cel ce a deschis izvorul nesecat al harului, pentru Iudei şi pentru noi, Neamurile! A Lui să fie slava în veci!

Împreună cu fr. M. salutăm cu dragoste întreaga familie. Numărul nostru de telefon este: ___________________
Te îmbrățișez cu dragostea care ne-a fost turnată prin Duhul Sfânt şi te sărut

Cu o sărutare sfântă! A ta, soră, D.

sursa: Lidia C. Pelerinajul meu spiritual, O colecție de scrisori, editura Multimedia Arad, 2002, pag. 67-69


Dar tu ce ești?

14 octombrie 2020

Isus al Bibliei nu este într-un cult sau denominație.
Am luat decizia să nu mă mai identific cu nici un cult.

Mărturia lui Andrei și Filip despre ieșirea din cult.

Ieșire din cult? Am făcut acest lucru împreună cu soția acum 31 de ani, în 1989, în octombrie.
Deși de atunci motivele pentru care am făcut acest act s-au schimbat un pic, nu regret deloc faptul și sfătuiesc pe orice creștin că dacă vrea să slujească cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să fie „afară din tabără„, ca Moise. Mai mult, socotesc că dacă aș fi rămas în cadrul rigid al cultului în care am crescut, aș fi fost paralizat și constrâns la compromisuri iar angajamentul meu creștin ar fi fost grav afectat.
Desigur, „ieșirea din cult” nu este un panaceu (leac universal) pentru orice boală spirituală. Sunt mult alte lucruri necesare pentru a fi plăcut lui Dumnezeu: vegherea continuă, rugăciunea, mărturisirea Cuvântului, etc.
Dar toate normele interne ale Adunării suferă grav atunci când vrei să le aliniezi la cerințele a ceea ce oamenii numesc „cult”.
Spre deosebire de vremea de acum, acum 31 de ani trăiau încă și erau în putere Moldoveanu, Iovin, Mladin, am avut ca modele pe cei care au suferit pentru această cale. Ei (și nu numai) ne-au fost modele pentru ce înseamnă a fi „în afara taberei”. Față de acești foști pușcăriași nu exista pericolul confuziei, pentru că ei n-au jucat teatru la închisoare. Între timp, după 1975 mai ales, au mai fost mulți care aveau eticheta de „ieșiți din cult”, dar pe aproape jumătate dintre ei a trebuit după analize și „trădări triste” să pun eticheta de agenți ai securității, falși dizidenți astfel încât astăzi peisajul este foarte pestriț.
Cum noi ieșiserăm din cult în 1989, peste noi și peste familia noastră, inclusiv părinții și frați, absolut neștiutori și fără „vină” au căzut ca vulturii mulți „zâmbitori” care ne-au intoxicat viața. A trebuit ca în ultimii 10 ani să duc o luptă pe care încă nu am terminat-o de identificare și debarasare de acest balast relațional. M-a ajutat mult meseria mea de chimist. După 10 ani de chimie am aplicat tot atâta meticulozitate la analiza duhurilor câtă am văzut că se folosește la analiza calitativă a ionilor din soluții. Pentru că mulți diavoli vin „dizolvați” în „frați”, în soluții așa de diluate că n-au nici miros, nici gust, de nimic, iar cu epidemia de Covid spiritual care a început de după plecarea apostolilor, și dacă ar avea, n-ar simți mulți.
Am divagat, sunt bun la asta.
” Dar tu ce ești?
Mi se pune întrebarea asta peste tot și tot timpul, de 31 de ani.
Răspund întotdeauna bucuros: creștin.
Dar am mai scris: doar creștin. (Am uitat de Cristian Moisescu.)
Chiar dacă nu agrez 100% cu toate punctele de vedere ale lui Andrei și Filip, agrez cu direcția lor, pardon, și cu sensul.
Dinspre, spre.
Dumnezeu să îi binecuvinteze.
Pilda lor să fie urmată de mulți.
Nu, nu ca să ne cunoaștem, nici ca să devenim cunoscuți.
Adunarea, biserica nu este cult, este un popor, popor sfânt, nu este (re)cunoscută de oameni, între oameni.
Să nu ne mai identificăm cu numele unui idol făcut de om (spre folos): cultul, ci numai cu Numele Domnului Isus, numele de creștin.

Cu același subiect: Fără cult!


” Foamea, frigul şi frica, triada …pe care profesorul Moisescu părea să o ignore cu totul.” Academicianul Alexandru Zub despre fratele Vasilică Moisescu

4 iunie 2020

Întâlniri de destin

UN HOMO RELIGIOSUS ERUDIT ŞI PERSUASIV
Academician Alexandru Zub

Din mulţimea de oameni pe care mi-a fost dat a-i întâlni în timpul ecluziunii mele politice, profesorul Vasile Moisescu se detaşează net prin curajul de a-şi afirma opiniile, într-un domeniu greu de cuprins.

L-am întâlnit prima dată la Gherla, într-o celulă suprapopulată, la începutul anilor 60, pe când acea închisoare „tereziană”, de tristă faimă, găzduia prizonieri de conştiinţă policromi şi se afla în etapa când încerca să împace, pe cât posibil, tactica terorii cu nevoia de a câştiga adeziuni la politica regimului „democrat-popular”, cum se numea încă formula impusă după abolirea monarhiei şi înainte ca România să devină „socialistă”.

Fusesem adus la Gherla, împreună cu alţii, mai ales din lagărele de muncă din zona Brăilei (Salcia, Stoeneşti, Strâmba, Giurgeni etc.), am trecut prin mai multe celule şi m-am trezit deodată, după o nouă „pritoceală”, întro încăpere mai mică, se poate spune minusculă, destinată unui ,,locatar”, însă care număra deja opt şi trebuia să mă înghită şi pe mine.

închisoarea Gherla

Mi s-a făcut loc la ultimul nivel, al patrulea, primit cu bunăvoinţă de un om trecut de jumătatea vieţii, dar extrem de vioi şi de amabil, Vasile Moisescu.

Numele îmi era cunoscut din literatura de specialitate, îi citisem chiar nişte cărţi pe teme de piramidologie, simbolistică religioasă ş.a., iar discuţiile cu distinsul teolog Gheorghe Chiriac (îndeosebi despre fllonul guenonist din fllosofle) şi cele cu indianistul Sergiu Al. George, purtate în Balta Brăilei (la Salcia, Grădina, Stoeneşti), mi-au înlesnit 0 mai bună înţelegere a domeniului.

La Gherla însă aflam de la „sursă” cum a ajuns Vasile Moisescu, teolog şi filolog de formaţie, să dea Marii piramide valori numerice, prin calcule sofisticate, exegeze care puteau nedumeri pe mulţi.

Citește restul acestei intrări »

Agonii identitare, despre cultul morților și alte culte

1 februarie 2020

 

În dimineața aceasta de sâmbătă, un prieten mi-a trimis câteva filmulețe primite și de el de la altcineva. Eu mă strădui în aceste zile să termin cărțile începute și să îmi încheg câteva idei despre identitate creștină, să le pun aici, dar tot trebuie să amân.
Am acum dovezi documentate că Stalin a organizat în mod științific modificări de identități asupra comunităților etnice și religioase din lumea comunistă după principii marxist-leniniste. Teroarea a fost unul din mijloace, cel dur, și poate mijlocul care a pus în umbră pe celelalte mijloace, mult mai subtile și mult mai eficiente.
La aceste lucruri mă gândeam când mi-a trimis prietenul meu minutele de film.
La cărțile pe care am să le termin:
WhatsApp Image 2020-02-01 at 13.53.13 (1)
și mai ales la câteva paragrafe din documentele NKVD din 1923:
WhatsApp Image 2020-02-01 at 13.55.23

Ce vor face acești membri tineri, „bine instruiți” ai tineretului comunist care „se vor da drept baptiști„?
Vor lucra decenii la rând la schimbarea identității de grup, la transformarea „cultului”….într-un cult al morților probabil.
Câți erau aceștia? Dacă răsfoiți cartea, la pagina 276 veți descoperi: numai în Ucraina, în anul 1928, la 5 ani de la emiterea directivelor, erau 383 de persoane, de securiști înfiltrați.
WhatsApp Image 2020-02-01 at 13.53.13

Citește restul acestei intrări »


Trădarea, pocăința și moartea lui Fiodor. Rusia lui Stalin, anii 1930

24 ianuarie 2019

Un crâmpei din prigoana stalinistă împotriva creștinilor. Tașkent, URSS, anii 1930.

Una din metodele NKVD de recrutare a informatorilor dintre creștini a fost atragerea la colaborare, mai ales a liderilor. Gordeev Fiodor este reținut într-o seară până târziu spre miezul nopții, amenințat, ademenit să semneze declarația de colaborare cu NKVD (Securitatea Sovietică) pentru a da informații „despre creștini și adunări”. Plata pentru informări urma să fie „cu orişice capriciu vei la vreme ajutat.” și stima socială: „Vei om cu respect, onoare, În carieră avansat. Serviciul de informare La noi e mult apreciat!”

1. Recrutarea, semnarea angajamentului de informator

Mai des NKVD încearcă
A recruta conlucrători.
Arhivele demult remarcă:
Au fost creştini informatori.

Acuma victima aleasă
Gordeev Fiodor deveni.
O seară nu veni acasă
La ora când se cuveni.

Şi tocmai după miez de noapte
Posomorât, extenuat,
Tăcut în chinul cel de moarte,
Veni de tot epuizat.

Kabaev Liuba e soţia,
Imediat cu mama ei,
Deşi e vremea prea târzie,
Găsind pricină şi temei

L-au cercetat în amănunte
Şi el de lacrimi plin a spus:
— La interogatorii crunte
Am fost de securişti supus.

NKVD cu forţă cere,
Ca el să dea comunicări
Se are totul în vedere:
Despre creştini şi adunări.

L-au dus în a lor edificiu
La creier de a fi spălat
I-au spus: — cu orişice capriciu
Vei la vreme ajutat.

Vei om cu respect, onoare,
În carieră avansat.
Serviciul de informare
La noi e mult apreciat!El a respins aşa oferte
Şi-a fost îndată ofensat.
Pe loc au spus că n-au să-l ierte:
Cu statul nu e de jucat!

La un moment, părea… aude
Copiii lui alături plâng.
Ei ştiu că prin metode crude
Şi cei puternici se înfrâng.

I-au spus: — Copiii niciodată
De astăzi nu-i vei mai vedea…
În caz de nu va semnată
Convenţia ce se cerea.

Şi l-au lăsat mult timp să fie
Într-o celulă separat
Să ia aminte şi să ştie
În ce castel a fost cazat.

Şi Dumnezeu doar Unul ştie
În ce măsuri l-au spăimântat.
Dar când i-au mai propus, el scrie:
— Sunt de acord! Şi a semnat.

Când cugetul a „bătut alarma” Fiodor nu a mai mers la adunări, ca să nu aibă ce declara la întâlnirile conspirative cu securiștii. După o întâlnire cu ofițerul NKVD, în care a spus ce știa, s-a hotărât că nu va mai merge la celelalte, deși era conștient că pentru asta va plăti cu viața. Cazul lui Fiodor seamănă cu cel al lui Cruceru sau Iovin de la noi, ademeniți inițial la colaborare, apoi mustrați de cuget, au renunțat. Cruceru a fost omorât, iar Iovin expulzat a fost practic din țară cu întreaga familie. Problema era că deși Fiodor nu a mai dat informații, el nu era singurul informator din adunare și se știa că „La Kovtun, Grubov — (informare Mi s-a adus) — şi tu ai fost!”

2. Trezirea cugetului

Iar cugetul bătea alarma
Şi pentru a se linişti,
El ca şi alţi depune arma
La adunări nu se ivi.

Citește restul acestei intrări »


Trei grade de pocăință, Vasile V. Moisescu

12 aprilie 2017

Pe Cristi, fiul fratelui Vasilică l-am cunoscut cu câțiva ani înainte de a muri.
Îl botezase fratele Aron în Mureș, fidel rămânerii lui înafara oricărei înțărcuiri religioase.
Pe fratele Aron l-am găzduit de mai multe ori începând cu 1997, când a fost la noi cu fratele Mia.
Pe fratele Mia l-am cunoscut, că l-a botezat la Chicago pe cumnatul meu (cred că prin 1995) în adunarea ideală pe care a încercat s-o formeze și în exil, (dar n-a reușit pentru că a fost sabotat de securiștii botezați ajunși acolo probabil înaintea lui).
Lumea e mică.
În decembrie 2016, când am fost în State, am mers s-o vizitez pe sora Domnica, ea m-a întrebat: ai citit cartea ”Adunarea lui Dumnezeu sau Isus este de ajuns!”?
I-am spus că o citisem.
Apoi a început să-mi vorbească atât de viu despre eclesia ideală pe care au încercat, dar n-au putut-o practica consecvent și pe deplin în viață. Doar sporadic. Poate că și pentru că eclesia este ”un popor care nu este un popor”. Citește restul acestei intrări »


Biserica pelerină

8 septembrie 2016

O nouă carte în librăriile creștine: Biserica pelerină.
V-o recomand cu căldură.
biserica-pelerina

Fratele Broadbent (biografia aici, en), un frate englez care a umblat mult și prin România a scris din sursele pe care le-a avut atunci la dispoziție o istorie a Adunării, o istorie un pic mai ciudată. Citește restul acestei intrări »


Declarându-se întotdeauna doar creștin. (…sau a umbla călăuzit de ”o sfântă hartă!”)

9 ianuarie 2016

Așa scrie un ziarist și așa a fost: ”Chiar dacă, de-a lungul vieții sale, Cristian Moisescu nu s-a lăsat înregimentat în niciun cult, în nicio biserică – declarându-se întotdeuna „doar” creștin – …”

Ne-am întors de la înmormântarea lui Cristi Moisescu.
Fiul unui fost moisist, Onisim Mladin i-a găzduit înmormântarea în biserica lui.
Cristi a dat ”dezlegare cioclilor să-i ducă trupul la cimitir și să îngroape totul”.
Una din poeziile pe care a lăsat prin testament să fie recitate la înmormântare mi-a amintit de a doua noastră întâlnire în Arad, acum câțiva ani.
Ne-am întâlnit la MacDonalds. Ne-a dăruit un ghiveci cu iarbă-neagră (Calluna Vulgaris)
calluna
și ne-a spus o poveste. Cum că le dusese și la studenți la curs câteva ghivece. Că în engleză se numește Heather și că Emily Dickinson a scris o poezie, ne-a recitat-o și parcă ne-a dat-o scrisă:

”I never saw a moor;
I never saw the sea,
Yet know I how the heather looks
And what a billow be.

I never spoke with God,
Nor visited in heaven.
Yet certain am I of the spot
As if the checks were given.”

cu traducerea făcută de el:

”Nicicând o mlaștină nu am văzut vreodată
și marea mi-e total necunoscută.
Cu toate-acestea știu prea bine
cum floarea mlaștinii arată
și înspumatul val cum țărmul trebuie să-l bată.

Nicicând cu Domnul n-am vorbit vreodată
și nici în rai eu nu L-am vizitat,
cu toate-acestea credința-mi spune: iată
de parc-o sfântă hartă îmi fusese dată.”

Am auzit poezia recitată la înmormântare și ne-am reamintit.
Cealaltă poezie de Carl Sandburg spune așa:
Dau dezlegare cioclilor,  să-mi ducă trupul la cimitir și să îngroape totul: capul , picioarele, mâinile, totul! știu că rămâne ceva ce nu vor putea să îngroape.

Tot atunci ne-a spus: ”am lăsat în orașul ăsta două universități.”

După programul din sala biserici ne-am aliniat cu mașina în cortegiul funerar și însoțiți de poliție în fața și spatele cortegiul am străbătut orașul. Am trecut prin fața unei clădiri a Universității Vasile Goldiș (de fapt campusul de pe str pădurii). La fiecare intersecție un număr mare de polițiști au închis circulația pentru trecerea cortegiului.

Mihail Iovin, fiul fratelui Mia din Statele Unite (alt moisist) a scris și a trimis să fie citit la înmormânatre(vezi aici, la minutul 1.15.30:”…o stare de confuzie pe care prea puțini o pot discerne și contracara. În Arad și în România, numele Moisescu e scris cu litere de aur împroșcate cu noroi și sânge, în catacombele nevăzute ale luptei între bine și rău, între întuneric și lumină, între ură și iubire. Arestați în 1958, grupul restrâns de 12 moisiști au primit condamnări care au însumat peste 200 de ani de temniță grea. Împreună, frații de credință au executat peste 60 de ani, până la amnistia generală din 1964….”

Să vi-l amintiți așa cum era:


Această convorbire este înregistrată

7 ianuarie 2016

Așa îmi răspundea Cristi la telefon.
O făcea fără urmă de frică, cu umor și voie bună. Dar și cu o durere neascunsă că nu merg lucrurile cum ar trebui în țara asta. Punea multă patimă pe politică și eu încercam fără succes să-l temperez.
Avea o boală pe Băsescu, iar eu îl îndemnam să se roage pentru el. ”Roagă-te tu!”
M-a căutat prima dată prin 2009 pe email,  legat de ce am scris pe blog despre tatăl său: V.V.Moisescu.
De fapt mai înainte sora Maria, când mergeam pe la ei tot insista să-l cunoaștem pe Cristi (fratele Aron îl botezase).
La fratele Aron ajunsesem prin fratele Mia, iar la fratele Mia prin cumnatul meu (fratele Mia îl botezase)…Istorii!
La următorul drum la Arad, prin 2010 sora Maria l-a sunat și ne-a aranjat o întâlnire lângă piață. Cristi  a venit cu bicicleta, pe care a legat-o de un stâlp și am coborât într-un demisol la o cantină să mâncăm. Soției i-a oferit câțiva toporași și ne-a spus ceva cu tâlc despre ei, dar am uitat ce. Până la ușa cantinei (25 de metri) l-a oprit o băbuță să-l salute, a stat de vorbă cu ea, a intrat în cantină unde era salutat de …foarte mulți. Am găsit un colț unde am povestit un ceas.
Apoi de câteva ori ne-am mai întâlnit. Odată pe terasa de la MacDonalds din Arad a fost imposibil să vorbim, era salutat de mulți foști studenți și vorbea cu toți.
Apoi a venit la Cluj prin 2013 unde a ținut în adunarea din casa noastră două zile de prezentare de carte: ”Trăim într-adevăr vremuri apocaliptice” o parte aici.
La coborârea din tren în gara Cluj mă tot scăpam și-i ziceam ”dumneavoastră”. M-a atenționat. Apoi am coborât să trecem tunelul să ieșim la parcare. În tunel am întâlnit o călugăriță tânără care ne-a întrebat de ceva linie de tren. I-am spus adresându-mă cu dvs. Călugărița m-a oprit ferm și mi-a spus cu un aer foarte serios: ”Nu-ți permit să-mi spui dumneavoastră!” Am râs cu Cristi apoi amândoi de coincidență, chiar mult timp după aia.
Urma să mai vină, să mergem la Topa Mică, satul prietenului său Ioan Alexandru, dar n-a mai ajuns.
L-am vizitat în 2015 acasă după operația de inimă, respira mai ușor. Mi-a spus cu satisfacție că locuiește pe strada Ioan Alexandru, a schimbat numele străzii când era primar.
Mi-a dat cartea ”V.V.Moisecsu, fascinația Armoniei Universale”, să mă uit peste ea și să-i fac sugestii, urmează să apară la o editură din Mediaș.
Ar fi urmat să mai vină toamna trecută să ne prezinte și această carte.
Am parcurs cartea și i-am sugerat să scoată din carte o poză cu partizanii ce luptau cu comuniștii prin anii 50, lumea asociază pe aceștia cu legionarii (era o poză cu niște tineri cu o pușcă lungă). Și-a menținut poziția și a adăugat cu umor: ”Bine, bine, zice, o să mai tai din țeava de la pușcoiul ăla” și a râs….”să fie mai scurtă”.
Acum vreo lună mi-a cerut să mă interesez de un monitor cu ecran mare de 25 de inchi, nu mai vedea bine. Apoi săptămânile trecute când am călătorit, urma să trecem prin Arad să-l vizităm,  dar am aflat că nu-l putem vizita, era deja la terapie Intensivă.
Am două cărți scrise de el:
carti moisescu

M-a fascinat tatăl lui încă de prin clasa a 3-a sau a 4-a (prin anii 70) de când am găsit ascunse sub un hambar în șură la bunicul meu mai multe cărți. Două din ele erau semnate de V.V.Moisescu:
-Armonia Universală și Cântările Betaniei
Pentru credința în Cristos, tatăl lui a fost condamnat la 25 de ani.
Chiar dacă cei ce l-au băgat la pușcărie pe V.V.Moisescu (cultul oficial) acum se laudă cu ce frumos știu ei zugrăvi morminte (o fac magistral și fără rușine) trebuie adăugat că acești oameni (V.V.Moisescu, Moldoveanu, Mladin, Iovin, Tudor, Ginga, Băbuț, chiar și Ioanid) au suferit pentru Cristos, nu pentru un Cult, nu numai pentru că n-au făcut parte din nici unul, ci pentru că pentru a putea fi arestați chiar cultele s-au dezis de ei în mod laș (prin conducătorii lor), dar întreaga mărturie a celor întemnițați era Cristocentrică.
A plecat acasă fratele Aron, a plecat sora Maria, a plecat Cristi.
Au mai rămas puțini: sora Domnica a intrat în al 90-a an al vieții, fratele Mia în al 91-lea.
Probabil vom pleca cu toții, poate unii vom prinde răpirea.
Important e să ne încurajăm unii pe alții la întreținerea acestei stări de spirit:” Și Duhul, și Mireasa zic Vino!”

 

 


Discernământ!

17 iulie 2012

Am fost mințit de multe ori de apropiați de-ai mei, prefăcuți în prieteni.
Citirea planului de măsuri din dosarul de la securitate mi-a fost ca o cheie pentru înțelegerea trecutului.
Am aflat astfel de ce cutare ”mare” inginer în fabrică s-a împrietenit brusc cu un muncitor ca mine, mai tânăr cu mulți ani …
Am aflat de ce cutare frate se oferea să ne conducă de la biserică și nu se mai dădea dus din casa noastră (eram tineri căsătoriți) până seara târziu.
Am aflat de ce de la o vreme vecinul de palier de vis-a-vis își petrecea după-mesele pe casă scării(prin ușă se auzeau ușor discuțiile dinăuntru) și în plus putea înregistra pe cine intra și ieșea.
Și lucrurile au prins recent să se lege involuntar în mintea mea cu fiecare crâmpei de amintire, mai ales de acele ciudate nepotriviri care îți lasă în creier un semn de întrebare: de ce oare? ..atunci?… E ca un puzzle format din evenimente, clipe și trăiri inexplicabile care incepe să se așeze pe o masă a trecutului și să întregească un tablou dealtfel fără noimă.

Involuntar! Repet, n-am nici pasiune, nici interes de vendetă(răzbunare).

O astfel de preocupare, de a dezgropa un trecut ar fi și o faptă a întunericului, cui și în ce fel i-ar folosi?

Poate doar ca o mostră de naivitate și înșelătorie, ca un material didactic.

Și totuși oare nu ar fi trebuit ca un discernământ spiritual să fie cultivat, să existe și să ne ferească de capcanele în care am căzut?

Mai târziu  când am citit prin anii 90 caietele fratelui Pocsy și am ajuns la scrisoarea lui Pocsy către Aurel Popescu(la pag 100) în care îl face pe I.Ț. ”șarlatan”, nu numai o dată, sau când tot cu referire la același I.Ț, în casa noatră în prezența mai multor frați adunați fratele Mia. I.( întemnițat al lui Cristos) a folosit același adjectiv: șarlatan, m-am înfiorat: cum să poți să te exprimi așa față de ”fratele Ț”?

Citat din scrisoarea lui G.Pocsy către A. Popescu: ”Frate Popescu, pentru d-ta nu este neobisnuit cuvantul politica, caci orice organizatie mare religioasa face politica. Politica religioasa. Iata pe rev. Ton Iosif. Am citit ultima lui scrisoare: Se spala ca Pilat. Imi venea sa vomit cand am citit randurile lui de om cumsecade. Hop si noi!A aflat ca Rom. 13.1-6 exista in Noul Testament si acest instigator care in scrisul lui “Cine isi pierde viata’, scria asa; “Hai sa ne dezbracam de toate reglementarile si instructiunile unor oameni…haideti sa ne ignoram toate ignorarile de libertate…haideti sa le cerem pastorilor nostri sa nu mai ia instructiunile si aprobarile de la Inspectorii de Culte…si haideti sa dovedim ca alaturi de Domnul Isus Hristos avem curajul sa si murim.Acum scrie asa: “Cand as fi starnit vreodata impotriviri? Da, iubitii mei frati, noi trebuie sa-i respectam pe cei de la Uniune. Noi am ales pe acesti frati pe cale democratica si daca ii respectam pe ei ne respectam pe noi insine”. Ce zici de asta, frate Popescu? Nu ai darul de acunoaste duhurile. Si te-ai laturat de acest sarlatan. Acest cuvant din gura dumitale am auzit prima data dupa ce s-a descoperit. Dar si eu spun: un sarlatan. De el ai scapat caci un ocean va desparte, dar de duhul razboinic cu care te-a infectat, n-a scapat. Nu ai ochi sa vezi, nu aiurechi sa auzi ca un crestin nu se amesteca in treburile acestei lumi(2 Tim.2.4,5)

Ei (Pocsy și Mia) au avut discernământ, eu nu.

Mai mult decât gravitatea bolii acuzate m-a impresionat prestigiul ”bolnavilor”. Și totuși mi-a rămas în minte chestiunea că un om ca A.P. să nu aibă darul deosebirii duhurilor. Și iată că s-a dovedit așa. Ceea ce a scris Pocsy acum aporape 33 de ani se dovedește azi adevărat. Nu jubilez! Mă întristez pentru că de aceeași boală suferim mulți. Eu cu siguranță.

Am citit săptămâna trecută I Corinteni 6. Am vorbit puțin în adunare de acolo. N-am dezvoltat. ”Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?” (vers  5) Se referă la capacitatea de a discerne. Are legătură cu vegherea: ”vegheați să nu fie între voi nimeni…” pentru că ”dacă cineva se curățește de acestea va fi un vas de cinste folositor stăpânului Său”. Azi am citit din Daniel când împăratul Belșațar a băut din vasele de la templul din Ierusalim și cu ele în mână a ”lăudat dumnezeii de aur, argint…etc” degetele mâinii apărute pe perete în spatele sfeșnicului  l-au îngrozit pe împărat încât i s-au bătut genunchii unul de altul. Dumnezeu e ”gelos” pe vasele Lui.

Dumnezeu nu ne va folosi ca ”vas folositor” cât timp nu ne curățim de ”acestea”. Iar curățirea presupune discernământ. Discernământul însă nu este o chestiune de sclipire instantă, ci de analiză:”cercetați duhurile!” Dumnezeu nu ne poate cere să fim în părtășie cu un număr mai mare de oameni decât putem să ”cercetăm”(discernem) ”pentru că în lume au ieșit și prooroci mincinoși”. Tot fratele Pocsy spunea: ”De aceea si fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie,suspiciune, prejudecata.”
Repet: cu cât numărul oamenilor cărora vrei să placi este mai mare, va fi mare și numărul de compromisuri cerute.
E bine să lucrăm și să ne asociem doar cu cei pe care avem timp să-i cercetăm.
Dumnezeu nu ne va certa că nu lucrăm și nu ”iubim” pe ”toți frații” necercetați dar cu siguranță nu ne va mai folosi dacă ne asociem cu lucrări compromise și necercetate. Sora Rivka a refuzat să participe acum vreo 10 zile la o întâlnire a unui grup de creștini ”mesianici” la noi în oraș, când după ce a cerut câteva referințe despre ei și-a dat seama că nu au aceeași mărturie.

Pentru curățire e nevoie de discernământ și de timp pentru aplicarea lui. De alifie pentru ochi adică și de timp de vindecare.
Faptul că în lume oamenii au pus eticheta de ”cultul X„ și pretind că toți cei dinăuntru să se accepte între ei și relativ cei dinafară să se respingă e una din orbirile sau mai bine zis piedicile orbilor pe cale.

Fratele Comenius îndemna să nu urmărim să avem multe legături cu oameni. În nici un caz mai multe decât putem întreține temeinic. Să nu fușerim! Îndreptățirea noastră nu ne vine din mărimea grupului care ne aprobă sau îl aprobăm, ci din contemplarea gloriei Domnului în Cuvântului Lui, din transformarea noastră în același chip al Lui, din curățirea noastră spre a-I fi plăcuți, de a fi în stare să deosebim lucrurile cele mai alese. Discernământul e vederea bună care nu ne va lăsa să umblăm ca unul care ”nu știe încotro merge pentru că întunericul i-a orbit ochii.”

Nu putem face curățirea după alt criteriu decât după discernământ. Să ne ungem ochii, la ”farmacie” e deschis.


Dați aripi Moabului!

24 noiembrie 2010

Citiți Ieremia 48.
Ceea ce scriu aici se referă la noul ”război religios” declanșat de ”trecerea lui Iosif Țon la străjeri”.
Această postare este pentru frați și prieteni apropiați ca un fel de a-mi exprima opinia față de ceea ce se întâmplă.

Deconspirarea trecutului unei mari părți a clericilor pocăiți este o tragedie pentru mulți din ei. Este un trecut plin de mizerie, dar care lor le-a asigurat un trai pământesc confortabil și le asigură prin perpetuare aceleași beneficii.
Acești oameni nu au în vedere Gloria lui Dumnezeu, ci binele lor.
Nu pentru ei scriu. De aceea am parolat.
Devin tot mai uimit de mărimea eforturilor depuse pentru acoperirea eforturilor de deconspirare. Privesc detașat pentru că miza nu mă privește. Teritoriul spiritual care reprezintă aceste forțe nu este Ierusalimul, nici Iuda, ci cred că mult mai periferic, rudele de mai demult, Edomul sau poate Amon și Moab.
Depărtarea de Har(Ierusalim) te duce în închinarea dublă, și-și, Calea lui Ieroboam(Betel și Dan) sau dacă îndepărtarea e mare se ajunge în teritoriul spiritual legalist, sec, Moabit și Amonit.
Nu putem să disprețuim aceste istorii vechi prin care iubitul Tată vrea să ne învețe ca pe niște copii preaiubiți frumoasele Lui căi.
De aceea li s-a întâmplat ca să se poată scrie, de aceea au fost scrise ca să învățăm din ele.
Ierusalimul e Harul, Noul Legământ, starea cerească, de Har, închinarea fără fapte, apropierea cu încredere. Scrie în Galateni, în Evrei.
Iuda(Laudă) la fel, stă sub stăpânirea Ierusalimului (Domnul locuiește în mijlocul laudelor) împreună cu Levi(Alipire).
Israelul: cele 10 seminții deja, ni-i arată pe cei îndepărtați de Har, dar aflați încă pe terenul țării promise. Fuseseră odată părtași promisiunilor dar acum disprețuiau Ierusalimul. Puteau oricând să se urce însă, nu era interzis.
Ezechia îi cheamă în II Cronici 30 așa de frumos, pentru ei care se găseau de multă vreme în stare dinaintea lepădării, mai era posibilitatea de întoarcere (”adu-ți aminte de unde ai căzut”, ”i-am dat timp să se pocăiască”). La chemarea alergătorilor lui Ezechia majoritatea din Israel ”râdeau și își băteau joc de ei” dar unii ”s-au smerit și au venit la Ierusalim”. Pentru ei se mai putea.
Am spus de mai mult timp că vremea pocăinței expiră. Se pare că acest timp a sosit.
Am ajuns cu analiza mai la periferie față de Ierusalim, față de Har.
Moabul, Amonul reprezintă cultura Sodomei, mamele lor, fiicele lui Lot au crescut în Sodoma.
Rude îndepărtate ale celor din Ierusalim, teritoriile lor erau în afara țării promise, în afara ”firii dumnezeești”.
Total străini, nu aveau voie să intre în adunarea Domnului.
Țara promisă, Harul nu suportă locuitori care o întinează. Levitic 18.28 ”..ca nu cumva țara să vă verse și pe voi din gura ei dacă o necurățiți…„. Acest verset îl amintește Domnul în Apocalispa, ”am să te vărs din gura mea”.
”În Cristos” înseamnă în Har, în promisiune, în iertare, îndurare, milă, în traiul frumos sub aceste învățături aducătoare de libertate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Legalismele rețetarelor religioase, -dacă nu vb în limbi nu ești mântuit, -dacă nu ții sabatul nu ești mântuit, -dacă nu faci parte din org. noastră nu ești mântuit, -dacă nu iei o decizie…., -dacă nu mergi la cultul nostru, -dacă, -dacă-…….departe de iubire, de Har sunt teritorii spirituale reprezentate de Moab, Amon și Edom, nu de Iuda și Ierusalim și iată ce durere, nici măcar de cele 10 seminții. Această veste prostă a vestit-o Iosif Țon și m-am ridicat în public împotriva ei și pe Masa Rotundă(până m-a dat afară) și pe Masa Rotundă2, și pe frateledan, și pe evanghelist și aici.
Sentimentul de atotsuficiență, de încredere falsă bazată pe fapte și vistierii de gunoaie e starea de Moab. Ier 48:7 ”…pentru că te-ai încrezut în faptele și în vistieriile tale vei fi luat și tu…”.
Acest lucru se întâmplă acum, regele pădurii, spinul nu a fost mulțumit că cedrii nu stăteau cuminți la umbra lui și a ieșit un foc din spin.
Papa baptiștilor, încrederea lor, zeul este căzut pe prag.
Când mă gîndesc că a stat o zi întreagă în casă la fratele Niculiță încercând fără folos să-l facă să intre în ”Alianța evanghelică.”
Nu pot să nu-mi amintesc și analiza rece și corectă care i-a făcut-o un om al lui Dumnezeu prin 1970. E vorba de fratele Pocsy, același frate Pocsy care în adunarea de pe strada Oituz din Arad, unde mergea și fratele Moisescu, a vorbit acele cuvinte care l-au făcut pe un alt frate să rupă relația cu securitatea și să devină martir, închis la Gherla pentru credința lui Isus.
Vă las să vă delectați și să-l slăviți pe Dumnezeu cu scrisoarea care fr Pocsy i-a trimis-o lui Iosif Țon în februarie 1975:

Motto: Amos 5.21-24.
”Urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu voi mirosi un miros plăcut la adunările voastrede sărbătoare! Pentru că, dacă-Mi veţi aduce arderile-de-tot şi darurile voastre de mâncare, nu le voi primi; şi nu voi privi la jertfele voastre de pace din vitele cele îngrăşate ale voastre. Depărtează de la Mine zgomotul cântărilor tale; şi nu voi asculta muzica lirelor tale; ci să curgă judecata ca apele şi dreptatea ca un pârâu care nu seacă niciodată.

Catre,Fratele meu Ton, in Isus Hristos,
De mult ma framant sa va scriu. Mintea mea imi spunea sa nu ma amestec, dar n-am ce face caci nu sunt un om care sa faca lucruri dupa capul sau, ci am un Stapan care e si Stapanul d-stra. D-stra sunteti coplesit de convorbiri cu diferiti frati, oameni si eu nu pot sa am pretentie sa va aduceti aminte, dar amintiti-va: De doua ori am stat de vorba in scurt timp. Odata in Bucuresti la adunarea din Mihai Bravu si odata la Baile Felix. In ambele cazuri v-am atras atentia ca insarcinarea pe care ati primit-o din partea Domnului o veti face cat timp ramaneti la Cuvant, fara sa deveniti un reformator baptist. V-am spus ca daca ramaneti numia la mesajul Divin, care nu e al Cultului baptist, ci e supraconfesional, veti avea suferinte tocmai de la membrii nepocaiti aia dunarilor, si din partea predicatorilor care au devenit niste functionari platiti, si cu gelozie isi pazesc turma, ca orice preot din orice religie. V-am spus ca daca veti deveni un reformator, deveniti un om cu renume si un conducator al maselor religioase, dar asta nu mai e lucrarea Domnului. Si iata asa s-a intamplat. Sunteti un om cu faima, dar pacea divina ati pierdut-o si lucrarea s-a degradat. A devenit lucrarea unui Cult.

Cand am primit si am citit “Situatia actuala a Bisericilor Baptiste din Romania” si altele, cele doua scrisori, le-am citit de doua-trei ori si am gasit cateva puncte foarte negative, care denatureaza adevarul.
1. Sunt adevarate restrictiile administrative a inspectorilor de culte, dar dumnealor nu fac decapul lor, ci primesc dispozitii de la Ministerul Cultelor. Dar nici Ministerul nu face de capul lui, ci se incadreaza la politica dusa de partid. Si tara este o tara socialista si marturisesc clar ca duce o politica comunista si materialista. Niciodata nu de-a declarat ca nu ne da o libertate religioasa ca-n Anglia sau america.. Nu cred ca ati primit o insarcinare de la guvernul tarii noastre sa difuzati o asemenea libertate religioasa. Daca d-stra ati facut, ati facut socoteala fara gazda. Dupa cum nu sunt adevarate cele vestite de Wurbrand R., ca in Romania adevarata biserica e “subterana”, tot asa nu este adevarat ce ati vestit d-stra ca in Romania Cultele fac ce vor, ca in Anglia.
2. Nu este adevarat ca si adunarile asa zise “secte”, au deczut din cauza stramtorarilor adiministrative ale inspectorilor de Culte. Cu mult inaintea erei socialiste, deja nu mai era alegerea conducatorilor adunarii dupa voia Duhului Sfant. Cred ca nu este ceva nou ceea ce scriu. Cum am devenit Cult am si pornit cu valea devierii de la Adevar. Incetul cu incetul am inceput sa lucram pentru Cultul nostru. Am inceput sa ducem Chivotul Domnului in “Car nou”(1 Sam. 6.7,8, 2 Sam. 6.3-7, 1 Cron. 15.2,3,12-15). Apoi nu ma mir ca ne e frica ca se rastoarna Cultul. Dar adunarile noastre sunt pline de membrii care n-au dat mortii viata lor veche si noi ce facem? Chemam pe acesti nepocaiti sa moara pentru Hristos? Nu o data au fost dati afara din Cultul Baptist cei mai buni fii ai adunarii(Arad, Constanta, etc.), si nu imputernicitii cultului, si eia u cerut ajutorul dapartamentului sau chiar al securitatii statului.
3. D-stra ati devenit aparatul unei organizatii si cereti drepturi ca in tarile occidentale. Eu consider ca asta este deja lupta politica. Nu sunt de acord si stiu ca nu sunt singur cu aceasta convingere. Intot cazul, trebuie sa va spun ca am fost prin circuite si am fost intrebat undeva care este parerea mea; peste tot am spus parerea mea clar. La pagina 25, aliniatul 3-4 vorbiti de compromisuri si renuntarea la calauzirea Duhului Sfant. Spuneti asa: “…lucrarea care se face in Biserica aceea, de la data aceea inainte, sa fim absolut siguri ca va fi o lucrare pur omeneasca si si nu lucrarea lui Dumnezeu”. Trebuie sa recunoastem in mod sincer ca cu multi ani inaintea erei socialiste ne-am acomodat cu compromisuri si am renuntat la calauzirea Duhului Sfant. Da, am deviat d ela Adevar, cand am admis ca temeiul adunarii sa fie schimbat de la noua nastere la botezul cu apa.
4. D-stra mereu amintiti de Biserica Nou-Testamentala, adr nu poate fi adevarata aceasta declaratie din moment ce “avem doar o forma de evlavie, dar tagaduim puterea” (2 Tim. 3.5). Asa ca nu Autoritatile Statului, ci noi trebuie sa spunem un hotarat NU conducerii baptiste. De mult, apostolul Pavel admite o singura dezbinare: “…ca sa iasa la lumina cei gasiti buni”(1 Cor. 11.18,19). Noi insa, lucram febril ca sa se musamalizeze totul, ca nu cumva sa se dovedeasca ca o mare parte a membrilor de adunare nu sunt decat baptisti fara pocainta. Nu trebuie sa ne plangem de starea adunarilor noastre din Romania mai mult decat de starea adunarilor din Apus, unde din prea multa libertate, starea adunarilor este accentuat mai rea. Eu sunt membru al Cultului Crestin dupa Evanghelie si ori de cate ori conducatorii cultelor mi-au cerut un lucru care am considerat ca nu corespunde cu lucrarea Duhului Sfant, am spus NU clar si hotarat. Rezultatul?! M-au sters de pe lista Cultului ca pe un razvratit, cu toate ca sunt un crestin devotat Domnului nostru Isus Hristos. Asa se dovedeste ca nerabdarea religioasa este mult mai apasatoare decat stramtorarea administrativa a Autoritatilor. Pe mine nu Autoritatile m-au urmarit, ci crestinii, asa zisi pocaiti, si m-au denuntat fiindca am spus NU clar Conducerii Cultului Crestin dupa Evanghelie la devieri de la Adevar.
5. Nici sa nu ne gandim ca adunarile nosatre de azi sunt cu caracter de “Mireasa”. Aduanrile noastre de azi sunt niste adunaturi de oameni religiosi, “oameni amalgam”, nu “omogeni”. Sunt convins ca la venirea Domnului Isus pentru “Trupul” Lui, acest Trup va fi gasit in cadrul Bisericilor oficiale: Ortodoxa, Catolica, Reformata, Luterana, Baptista, Penticostala, Crestina dupa Evanghelie si inca din alte denumiri, da, toti cei care au Duhul lui Hristos(Rom. 8.9), viata lui Hristos in ei (1 Ioan 5.11,12). Venirea Domnului nostru Isus Hristos este la usa. Un crestin cu vedere larga a spus asa: “Cand un predicator se plange ca nu mai incap oamenii in sala adunarii: Lasa-ma sa spun Cuvantul lui Dumnezeu cu sare si in scurt timp va fi sala prea mare”. Cum spunea crestinul C.H.M: “Cuvantarea evlavioasa umple bancile adunarilor, iar la predicile cu sare bancile se golesc”. Peste tot este un duh de jertfa care seamana cu cel de la Exod 32.2-4. Dar gasesti foarte rar suflete predate Domnului care nu se multumesc cu forme religioasa, ci dovedesc fara zgomot si fara zarva mare ca au viata lui Isus in ei. Focul va incerca si sunt convins ca mari lucrari asa zis crestine vor fi arde.
Al d-stra frate in Isus Hristos, Pocsy Gustav.
P.S. Nu astept raspuns caci nu am de gand sa fac dialoghizare, dar am fost indemnat sa depun o marturie.
Febr. 1975.


Puii păsării cu clonț de rubin…

18 octombrie 2010

Astă seară, după școala cu copiii, (o să vă spun mai încolo ce-i aia), am vorbit cu fata cea mică.
Despre școală, colegi, teme, profi, etc.
A recitat bine la română o poezie de Blaga, a fost felicitată.
Am vorbit despre poezie.
Am întrebat-o de Labiș? Nu-l știa.
I-am citit ”Moartea Căprioarei”.
M-a ascultat retrăind și la ”…avem carne!” a izbucnit: ”…ce sadiiic!”
Mi-am amintit cum a fost omorât Labiș și i-am spus.
Fusese împins sub tramvai.
Înaintea morții a mai compus o poezie ”pasărea cu clonț de rubin”.

Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă…

Am meditat apoi singur la ziua din liceu(industrial, anii 80) când profa de română ne-a recitat această poezie ”cu subînțeles”.
(Am avut o profesoară de română care ”ne-a împins” poezia în suflet, Eminescu, Coșbuc, Goga, etc. L-a mine a ținut vraja până am primit cartea lui Traian Dorz(Cântări nemuritoare) din care citeam non-stop. Incomparabil. Eminescu să se ascundă, gândeam. La școală, în liceu o aveam în bancă și citeam în ore, citeam în pauze. Domnul a deschis ușa gândurilor Lui în mintea mea prin poezia lui Dorz, citiți și voi cel puțin:”Scrisoare despre jertfă” )
Colegii mei ”mai copți, mai perspicace” s-au prins repede de faza cu rubinul, eu nu. După școală, colegul meu cu care
mâncam împreună la ”Cantina Sfatului” m-a lămurit pe-ndelete la masă: rubinul e o piatră roșie, clonțul e
ciocul agresiv al păsării răpitoare. Labiș a murit de fapt ucis de comuniști, ”pasărea” cu clonț roșu „…s-a răzbunat, s-a răzbunat”.
Orice cochetare cu comunismul a căzut, ”nu mai pot s-o mângâi, m-a strivit”.
Azi trăim vremea puilor păsării cu clonț de rubin, pui care ciugulesc în țărână.
Acum, dacă trecem din lumea poeziei în sfera spirituală, a locurilor cerești, Labiș a trebuit să fie împins sub tramvai ca să nu-i mai vină să  mângâie cioara cu clonț roșu.
Chestiunea colaborării și a colaboratorilor nu este cu comunismul, ci cu lumea, dorința ascunsă în gândirea cărnii fiecăruia din noi de a fi plăcuți lumii, de a fugi de cruce, de a mângâia ”cioara vopsită” cel puțin pe cioc.  Azi ciocul nu mai e roșu, e albastru cu steluțe galbene poate, e culoarea vaticanului pentru unii , pentru mulți e verde și scrie pe el:”In God we trust”. Doar Adevărul Părintelui de sus și a unora din părinții noștri de jos ne împiedică când vrem să mângâiem diferitele ciori vopsite ce stau croncănind de plăcerea mângăierii și-și rânjesc ironic cameleonicul clonț spre cei incomodați de strâmta cămașă a adevărului, de cei ce nu pot întinde mâna.
Acum nu se mai cer mângâiați vulturi cu clonț roșu, puii au crescut și stau grupați în cete de culori nu numai de clasă, politice sau naționale, ci în cele mai selecte și sever delimitate țarcuri religioase. Toți ciugulesc pământuri, inerți la cer. Ciugulesc în praful scuturat de pe picioarele nespălate ale celor ce nu i-au mângâiat. Chiar cartea de la Medgidia tratează chestiunea din punct de vedere al ”cultului”(scrie pe copertă), o altă cioară vopsită ce stă docilă la mângâiat și e mângâiată cretin de toți cei ce-o cred porumbel.
Temelia lucrurilor e tragică zicea Chambers, iar Origen spunea că prigoana lui Ismael era atragerea lui Isaac în joc,  într-o plăcere beată a satisfacției vinului turmentant, nu a laptelui mângăietor.
Turmentarea religiei plăcerii e programul lumificat să placă puilor cu clonți ca curcubeul de la care se așteaptă croncănit aprobator.
Termin cu un citat  din Mackintosh:
Se spune adesea:”adevărul trebuie prezentat sub formă atrăgătoare”; în realitate aceasta înseamnă să faci din adevăr ceva variabil, elastic, care poate lua orice dimensiune și formă adaptabilă gusturilor și obiceiurilor celor care ar dori bucuroși să-l facă să dispară.” Sursa.
M-a uimit trumfalismul inconștient al unuia ce se laudă că a crescut la umbră de stejari. Pentru mine stejarii erau meri, mănânc des din sacii culeși din ei. Îi am în pivniță, pe polițe. Sunt la liber, ”drumețule să iei fără sfială”.
Atitudinea celor întemnițați pentru că n-au mângâiat cioara e demnă de Gloria Celui ce le-a dat-o, dar și de imitarea noastră. În loc de această atitudine, văd o defilare a orbilor într-o paradă  frenetică a vopsitorilor de morminte în culorile clonțurilor lor.
Această postare poate fi un răspuns pentru cine citește, ca să înțeleagă.


Uriașii au fost la Gherla

14 septembrie 2010

-repostare de pe vechiul blog din 17 nov 2007

Am cautat uriasii in cartea cu pigmeii. Nu i-am gasit. Nu sunt in acea carte. Sunt in alte carti. Si in Cartea Vietii.
Azi povesteam cu un frate despre miracolul pe care l-a facut Dumnezeu cand i-a pus pe toti fratii intr-un singur loc, luni de zile la….Gherla. Betanisti, ostasi, moisisti, fara deosebire. Mari sfatuiri au fost acolo. Cand citesti biografiile fratilor, realizezi framantarile si indelungatele stari de vorba care au fost acolo. In celula 64. Probabil in conditii normale nu ar fi stat de vorba, la puscarie au devenit una. Acolo au fost  uniti in moarte. Unii, altii nu.
S-au legat prietenii, s-au nascut poezii, cantari, partasii sau…ruperi. Cei sfinti s-au sfintit….
Nu cautati uriasii prin templele si locurile inaltate. In templele FACUTE de maini omenesti a fost locul pigmeilor, de aceea au piedesatale inalte, sa fie vazuti.
Uriasii au stat sub ziduri de beton, in lanturi, sub sarma ghimpata, in frig, in  ploaie, sub injuraturi si blesteme, batjocuri si batai. Acolo au crescut uriasi…in duhul.
Mai traiesc putini: Iovin, Mladin, Tudose.
Cei mai multi au plecat: Wurbrand, Moldoveanu, Dorz, Visky, Szilagy, Moisescu, etc.
Marturia lor au pecetluit-o cu jertfa cea vie, de aceea si Cuvantul lor merita pretuit.
Cantarile, poeziile, marturiile, viata, mesajele, meditatiile, partasiile si biografiile uriasilor ne-au format pe noi, multe nascute in lanturi. Ele sunt vii si astazi si multi mai sunt inca si azi nascuti si ziditi prin acestea.
Pigmeii n-au lasat mai nimic nobil, poate rusinos, imediat dupa pigmeizare n-au mai lasat decat cateva temple tot mai inalte, o generatie de pigmei-fii si un model de viata searbada si anosta de “yes-men-i”  ai celor ce i-au uns. Grav este ca au impus ca standard modelul lor si au anatemizat nonconformistii.
Au creat o generatie tip”1984″ sau “Ferma animalelor” de tip “orwelian” a controlului total si al impunerii unei autoritati false.
De ce scriu despre   aceste lucruri? Pentru a deveni constienti ca lucrurile pe care le-am mostenit “de-a gata”, nu au o origine  demna si pentru a provoca o ridicare de pe ”drojdii”. Suntem multi dintre noi, fii si nepoti de pigmei si chiar daca nu suntem, s-a statornicit o evanghelie pigmeizata si o biserica pigmeizata careia multi ii sunt supusi.
Nonconformistii  sunt pe mai departe stigmatizati dupa un model “pigmeic”.
Cand te gandesti ca pretindem ca facem parte dintr-un Trup a Carui principala caracteristica este diversitatea!


Fişa matricolă penală a fratelui Ban Traian. Timişoara-Gherla-Salcia-Periprava-Gherla-Giurgeni-Jilava..

28 ianuarie 2010

Închis in grupul de „moisişti” cum au fost porecliţi pentru defăimare de către  securişti (…şi nu numai), fratele Ban a îndurat mai bine de 5 ani de puşcărie comunistă adevărată. Mult mai cruntă decât gulagul sovietic. În cartea „O zi din viata lui Ivan Denisovici” de Soljeniţin  personajul Aleoşka Baptisul, (un frate rus închis pentru credinţă,) ….avea Biblia la El, scria scrisori, etc. lucruri de neimaginat în lagarele româneşti.
Cine vrea sa ştie mai mult sa-şi facă o zi sa citească cele 500 de pagini de Istoria unui rob al lui Cristos.
Caracterul hidos al defaimării la care au fost supuşi aceşi oameni(moisiştii), defăimare care continuă şi astăzi, e posibil să nu fie descoperit pe deplin decât în ziua dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.
Îmi place sa citesc mărturii, mă zidesc, mai ales mărturii ale întoarcerii oamenilor la Dumnezeu.
Acuma seara am citit acest interviu.
Şi mi-am amintit de fratele Ban. Fratele Niculiţă îl pomenea des.
Hai sa-l pomenim şi noi.
A purtat Lanţuri, Lovituri şi Lupte pentru Cristos, în Cristos.
Firmele, Formaţiile şi Formalismul nostru nu încap în Cristos, e prea îngust.
Iată mai jos fisele matricole penale ale fratelui Ban. Să mă ierte fratele, chiar dacă nu-l cunosc personal, îl cunosc destul de bine din multe mărturii anonime.



Bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi (2008)

31 decembrie 2008

Batranetea e frumoasa!
Prima data am auzit de la cineva in varsta aceste cuvinte. Toti batranii ne spun cat e de grea, de urata…o sa vedeti voi!
Azi am fost cu sotia sa vizitam doi sfinti, ei ne-au spus: „batranetea e grea, dar e frumoasa”.
familia-iovin-1
Ai dreptul sa spui asta dupa ce ai trecut de varsta celor tari, dupa ce ai stat ani prin puscarii, vandut de „frati„, batut de straini, urmarit si hartuit, neinteles si zdrobit, fugarit si defaimat. Dupa toate acestea, sa imbarbatezi pe altii, sa zambesti ca un fiu de Rege, sa scrii si sa publici pentru zidirea altora! Totul cu o minte amprentata de puterea Duhului, fara oboseala anilor, cu prospetimea unei tinereti launtrice, intr-o limba eleganta si curgatoare!
„Am pus frica la picioarele crucii!”
Am fost doua ceasuri in cer, ca apostolul, am plecat imbogatiti in toate privintele in omul launtric.
Imi daduse Domnul, mai ieri, gandul acesta, din Efeseni 1, ca vederea noastra trebuie folosita pentru a reusi sa vedem „bogatiile Slavei mostenirii Lui in sfinti”.
Aha, deci acolo isi tine Domnul averea, lor le-a dat talantii.
Ei ii pun in negot.
In cei nestiuti si nebagati in seama, celor smeriti le da Har. Cine nu ramane smerit, se descalifica pentru Har.
Da, dar sunt numai doi banuti de la o vaduva saraca, va zice cineva!
Desigur, dar stiti bine ca in Finantele Imparatiei Cerurilor acesti doi banuti sunt din singura valuta care nu va fi devalorizata de inflatia mandriei si a slavei desarte.
Citește restul acestei intrări »


NORI GREI DE PERSECUTII LA ORIZONT (continuare din cartea:”Istoria unui rob al lui Hristos”)

24 octombrie 2008

     Activitatea si influenta Adunarii din strada Oituz 27 nu putea fi acceptata si tolerata de regim. In vremea acelor ani, Domnul ne-a binecuvantat in adunare cu mai multi vizitatori scumpi, frati in credinta, printre care au fost: fratele Pocsi Gusti, om al credintei cu multe experiente cu Dumnezeu si o infatisare a Cuvantului cu mult farmec. Era pe jumatate evreu, crescut un timp la Budapesta. Provenea dintre crestinii dupa Evanghelie din Oradea. Era bine cunoscut in tara. Apoi, fratele Szilagy Alexandru, preot reformat la Pancota, judetul Arad, condamnat si el mai tarziu la 20 de ani munca silnica.

Dansul facea parte dintre “BETANISTI”, nume dat in urma unei lucrari de trezire spirituala in cadrul Bisericii Reformate, unei mari grupari de frati maghiari.Pentru ca autoritatile comuniste sa poata supraveghea si controla activitatea in launtrul adunarii noastre, i-au trimis in fiecare duminica pe doi frati agenti ai lor, Nica Neta si Ciobanu Ioan. Ei nu participau la Cuvant, ci doar asistau sa vada cum se desfasoara lucrarea din adunare si cine sunt cei ce activeaza. Noi eram convinsi ca ei sunt trimisi de autoritatile comuniste, dar pe noi nu ne deranja atata vreme cat stateau linistiti. Ei au fost dovediti dincolo de orice indoiala ca au fost colaboratori ai regimului.

Comunistii nu s-au multumit doar cu atat, ci au cautat sa recruteze informatori chiar din efectivul de membri ai adunarii. Primul care fusese luat si supus metodelor de intimidare pentru a accepta colaborarea a fost chiar fratele Rosianu, gazda adunarii. Dansul a fost maestru de aviatie, acum pensionar. Era un barbat masiv, inalt si chiar obez. Experienta lui a fost socanta, nu si-a putut-o ascunde si le-a marturisit unora dintre noi ce anume s-a intamplat cu el. Socul a fost atat de puternic asupra lui, incat curand dupa aceea a plecat la Domnul. Citește restul acestei intrări »


<span>%d</span> blogeri au apreciat: