Logica este o proprietate a cugetului

15 aprilie 2018

Am arătat într-o altă postare pe acest blog că evlavia (angajamentul) cuiva depinde de logica planului urmat.
Vreau să arăt în postarea de astăzi că această logică nu este o performanță a unei elite, ci o proprietate a fiecărui cuget omenesc. Altfel pedeapsa n-ar avea sens, pedeapsa este justificată tocmai pentru că omul a căpătat pricepere destulă.
Priceperea e legată de pedeapsă așa cum e legat auzul de ureche și văzul de ochi.
Concluzia la urmă.

 Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă? Cel ce pedepseşte neamurile, s-ar putea să nu pedepsească, El, care a dat omului pricepere?” Psalmul 94:9-10
Dumnezeu se așteaptă să fie înțeles și iubit de copiii Lui.
Dar oare care părinte nu așteaptă asta?
Acum pot scrie, că știu, avem copii mari.
Fiecare om este răzvrătit sau ascultător după cât de sensibil sau de împietrit îi este cugetul.
Răzvrătirea sau simțirea din cuget se formează prin observație, prin simțuri, prin ceea ce Dumnezeu numește ”descoperire” în ei a ”ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu” privind lucrurile create ”, ”de la facerea lumii” adică, ”însușirile, puterea și divinitatea” pot fi observate clar în creație.
Creația se caracterizează prin ordine, armonie, frumusețe, iar aceste atribute mărturisesc existența unui Creator, ordonat, înțelept, armonios.
Dumnezeu așteaptă să fie recunoscut ca înțelept, puternic și divin din aceste însușiri ale creației Lui.
Ce anume din creație mărturisește despre ”însușirile nevăzute”, ”puterea lui veșnică” și divinitatea Lui? Citește restul acestei intrări »


Legătura dintre creație și cuget, justețea pedepsei divine

12 noiembrie 2017

Înregistrare din adunare 20 august 2017


Este ceva bun în om? Da. Cugetul

17 septembrie 2017

”Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.” Romani 7:18

Doctrina calvinistă a depravării totală citează trunchiat acest verset.
În concepția calvină omul este mort până la regenerare (”ați fost morți în greșelile și în păcatele voastre”) și momentul regenerării este socotit ca aducere la viață sau naștere din nou.
Totuși Biblia prezintă acest om mort în greșeli ca având un cuget în care locuiește legea lui Dumnezeu (”Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege;  si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele.”) Romani 2-14-15
Deci, morți-morți, dar toți oamenii au un cuget bătăuș.
Legea este scrisă în inimile oamenilor, a tuturor oamenilor, nu doar a unei elite sau a celor credincioși.
E vorba de oameni neregenerați în textul de mai sus, oameni care vor să facă binele dar nu pot, asta nu înseamnă că nu gândesc.
Tocmai la acest proces de frământare a conștiinței se adresează Vestea cea Bună:
omului care vrea să facă voia lui Dumnezeu.
mers-in-genunchi.jpg
În om este un cuget, cel mai adesea bun, și în Pavel era chiar când persecuta pe creștini (”Mulţămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, ”) 2 Timotei 1:3
În carnea mea până la ”venirea credinței” locuiește păcatul, de aceea sunt mort, datorită păcatului. Citește restul acestei intrări »


Grija față de cugetul altuia, despre idolatrie, 5 martie 2017, 1 Corinteni 8 și 10, …27 de minute

11 martie 2017

Cugetul curat: cuibul credinței (2), gânduri de pe drum(6)

14 iunie 2014

( ”Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat; pentruca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.” 1 Petru 3:15-16)

(„păstrând o credinţă şi o conştiinţă bună, pe care unii, lepădând-o, au naufragiat[−] Lit. „au suferit ruperea corăbiei“ în ceea ce priveşte credinţa” 1 Timotei 1:19, traducerea GBV)

(”ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat.” 1 Timotei 3:9)

(”Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.” 1 Timotei 1:5)

Cugetul este locuința, cuibul credinței. dacă vrei să alungi o pasăre, îi strici cuibul și pleacă singură.
Cine vrea să strice credința cuiva, îi murdărește cugetul, conștiința. Ori un păcat sau mai multe, ori fapte moarte (adesea religioase), orice întinare a cugetului duce la alungarea credinței.

Orice pasăre (și Domnul Isus ne-a spus să ne uităm la păsări) duce cu ciocul sau cu ghiarele atât mâncare pentru pui cât și, mai înainte de asta, duce paie și materiale pentru cuib.

pasarecuib

 

 

 

 

Tot așa să învățăm de la păsări că nu numai credința este importantă ci și locuința ei: cugetul curat.  

(”Dacă nu ne osândește inima noastră avem îndrăzneală la Dumnezeu.”)

Înaintarea cu îndrăzneală pentru a cere ceva lui Dumnezeu presupune un cuget curat, motivații lipsite de egoism, de gândiri carnale. Cât de adesea gândurile cărnii ne păcălesc, lăsând să trăiască în noi atitudini și fapte care par drepte, dar întinează conștiința, ne trezim de exemplu că ne cântărim pe noi cu o măsură indulgentă și pe alții cu severitate.

De aceea preocuparea cu cercetarea de sine trebuie să fie pentru orice creștin ca igiena corpului. Un trup curat este imaginea unui cuget curat, iar cugetul se curățește prin pocăință, prin mărturisire, prin stropirea cu sângele lui Cristos cum este scris și cum cu stângăcie am arătat în postarea precedentă.

 


Contradicții aparente în Biblie(5): primiți de ORICE cuget omenesc sau..omul firesc nu primește

23 ianuarie 2013

”Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 4:2

”Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie” 1 Corinteni 2:14

Cum vine asta, le primește sau nu le primește?

Primul verset pare că spune că orice cuget omenesc poate primi mesajul, al doilea verset că cei firești nu pot.

Deosebirea nu e deosebire, dacă privim lucrurile de pe poziția și cu ochii lui Dumnezeu.

Oamenii zic că omul are trei părți: intelect(sau rațiune), sentiment și voință.
Cuvântul lui Dumnezeu pune însă rațiunea(gândurile) față în față cu cugetul(conștiința), acestea aflându-se chiar în război: ”…despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.” Romani 2:15

Evanghelia se adresează cugetului(conștiinței), nu rațiunii, cugetul primește evanghelia, rațiunea o respinge. Cugetul sensibil(bun) este locașul în care locuiește credința. Pavel spune despre sine că slujea lui Dumnezeu cu un cuget bun(nu curat) din strămoși, adică era sincer. El în mod sincer prigonea pe creștini. Mintea lui era întunecată, trăia în robia poftelor, a cărnii, nu avea cum să înțeleagă rațional nimic. Ceea ce a precumpănit la întoarcerea lui a fost venirea în fire, trezirea conștiinței.

Argumentele rațiunii(izvodirile minții) se împotrivesc acestei treziri, dar glasul dragostei este mai tare și aceste izvodiri (întărituri, fortificații) sunt dărâmate.

În fața unei conștiințe împietrite doar dragostea cucerește: ”vă îndemn cu lacrimi pe fiecare din voi”. Citeam din Invierea de Tolstoi paragraful cu participarea lui Tolstoi la adunare în palatul prințesei Lieven (în Petersburg) unde  a vorbit într-o seară doctorul Baedecker din Anglia(era pe la 1880). Tolstoi îl ridiculizează pe Baedecker pentru felul lui plângăcios în care îi îndemna pe oameni. Lui Tolstoi i se părea teatral. Așa scrie el atunci  dar în realitate tot romanul Învierea e scris ca urmare a întâlnirii lui cu Baedecker, personajul principal al romanului fiind de fapt inspirat din viața lui Baedecker, viață de misionar prin pușcăriile țariste din Siberia secolului 19.
Și apostolul Pavel îndemna cu lacrimi, sfătuia ca un tată pe copii, spunea: ”vă spun și acum plângând” etc. Ruperea inimii, împărtășirea durerii, simțirea ta a nesimțirii celui ce ar trebui să simtă îl sensibilizează pe acesta și-l face să-și vină în fire. Felul de a vorbi ușuratic însă, participarea continuă la jertfele păgâne(vorbirile lumești) desensibilizează conștiința(cugetul), face inima nesimțitoare durerii poverii păcatului atât de ușuratic acoperit de oameni prin vorbiri înșelătoare, atât inima celui ce ar trebui să învețe cât și a celui ce ar avea nevoie să fie învățat. Limbă: fiară sălbatică și neâmblânzită! Oamenii își folosesc limbile ca să înșele și prin acoperirea cu dialoguri de suprafață a păcatului, a durerilor lăuntrice, prin înădușirea adevărului în nedreptate.
Arătarea(manifestarea) Adevărului străpunge acest zid fariseic respectat cu frică de actorii lumii și pătrunde cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu până la despărțiea sufletului și a duhului, la judecarea simțirilor și gândurilor inimii.


Având un cuget curat

1 octombrie 2012

Am scris mai înainte despre cercetarea duhurilor.
Despre Pilda cântarului.

Ceva am lăsat pentru a fi aici  ca o paranteză.
Orice cântar se calibrează, se aduce la zero. Orice cântar pentru a fi verificat se verifică atunci când este gol, când nu este nimic pe el, când este curat.

Cântarul nostru lăuntric este cugetul.

Când cugetul este murdar cântarul este decalibrat. Cu cugetul murdar singura judecată(cercetare, cântărire) pe care o poți face este judecata de sine. Scoate bârna, curăță lăuntrul.

Orice judecată, (cântărire) a orice se face cu verificarea prealabilă a uneltei de cântărit. Cugetul curat.

Adu-te la zero,la nimic, ca Pavel. Pocăiește-te de faptele moarte ce-ți țin cugetul murdar și talerul judecății greu, mărturisește-le la altarul de aramă, la cruce. Apoi primești darul sfântului Duh! Taina credinței într-un cuget curat!

 


Calea împăraților care au să vină de la răsărit.

8 iulie 2021

Poziționarea Chinei împotriva Israelului (opinie)

Apocalipsa 16:12 „Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din răsărit.
Zilele trecute s-a petrecut un lucru care mai completează încă o mică piesă la tabloului final al evenimentelor profetice.
A avut loc poziționarea Chinei împotriva Israelului. (Pentru original aici: https://www.jpost.com/opinion/why-has-china-turned-on-israel-opinion-672959)
În scenariul evenimentelor finale schițat de Duhul sfânt prin apostolul Ioan în cartea „Descoperirea”(Apocalipsa), împărații din răsărit au un rol în pedepsirea pământului. Așa cum în vechime, Dumnezeu i-a folosit pe babilonieni și pe asirieni pentru a-și duce la îndeplinire judecățile, tot așa și în viitor vedem profețite împărății și împărați care vor intra pentru un „joc” dinainte stabilit de Dumnezeu.
Până acum China nu a exprimat nici un punct de vedere legat de „conflictul” din Israel.
Această tăcere a fost însoțită de o creștere economică constantă în ultimele decenii a împărăției de la răsărit, care acum este capabilă să recruteze 200 de milioane de soldați. Pentru că aceasta este cifra profetică, un număr uriaș de oameni, pe care numai o singură țară poate să îi recruteze. Lucrurile sunt legate și de Mesopotamia (râul Eufrat), unde prin legăturile cu Iranul, China are un cap de pod puternic.

Apocalipsa 9:16 „Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.” (adică 200.000.000, 200 de milioane)

Iar Iranul este cel mai mare dușman al statului Israel. De asemenea dezvoltarea autostrăzilor care probabil vor trece munții spre a ajunge din China la marea Mediterană, îndeplinește un scop profetic. Prima dată am auzit că această interpretare de la Cristian Moisescu și dacă ascultați tot ce a vorbit veți găsi și voi.
Merită ascultat tot. (Partea 1, Partea 2)
Câteodată mă gândesc cât de puțini oameni cred aceste lucruri și îmi vine în minte versetul din Isaia: „Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire între ucenicii mei„. Isaia 8:16 Una din cele mai mari bogății pe care le avem cu noi este cunoașterea și înțelegerea acestor taine.
Tainele rămân taine până când sunt explicate.
După aceea nu mai sunt taine.
Taina împietririi evreilor, o taină atât de mare încât milioane de oameni prin neînțelegerea ei au alunecat în calvinism, este pe cale să se reveleze. Sfârșitul oricărei taine înseamnă începutul clarificării. Cu cât vedem mai multe evenimente că se potrivesc unui tablou profetic, ne obligă cugetul să eliminăm alte explicații.
Participarea împăraților de la răsărit la războiul armaghedonului este sigură, detaliile sunt mai puțin clare. Eu nu fac aici nici speculație, nici nu sunt dogmatic pe tema. Dar atunci când un eveniment de azi se potrivește cu o profeție de ieri, pentru a explica un eveniment de mâine, sunt prea multe detalii ca să acordăm hazardului vreun rol în scenă.
Mai mult, teoria probabilităților obligă cugetul la concluzii.
Dacă ar fi o singură profeție împlinită în Biblie am putea acorda coincidenței o șansă și cugetului o pernă. Dar atât de multe profeții împlinite duc spre zero probabilitatea ca să fie hazard, și acordă 100% credit planului Dumnezeu, pentru oricine se apleacă cu credință și răbdare asupra vechiului text biblic, divin, inspirat de Dumnezeu.
Aceste avertismente ne salvează și pe noi, pentru că ne țin mintea trează și conectată la profeții și știri.
Ar trebui de asemenea, și rugăciunea mea pentru Dumnezeu este, atât pentru mine cât și pentru alții, ca vederea acestor evenimente care îndeplinesc profețiile divine să producă în noi o mai sigură dedicare și predare a timpului și trăirii noastre în angajament și iubire față de Comandantul suprem.
Noi zidim viitorul la care să visăm și ne zidim viitorul la care lucrăm, crezând în împlinirea lui, studiind Planul dintre coperțile cele vechi.
Noi „clădim deasupra” peste fundația apostolilor, dar ne ducem de câte ori trebuie la Proiect, la Plan, să nu zidim strâmb, să nu greșim.


Mă iubești tu mai mult decât aceste lucruri?

2 iulie 2021

Reîntors la pescuit, ocupația lui de bază, după învierea lui Isus din morți, Petru atrage după el și o parte din ucenici: „Mă duc să prind pește. Mergem și noi cu tine.”
Știm cum n-au prins nimic toată noaptea iar dimineața, la Cuvântul lui Isus, au prins captura vieții.
Ne putem imagina gândurile lui Petru (care credea că de acum Isus va fi cu ei și vor avea în continuu astfel de pescuiri), bucuria lui privind mreaja plină de pește, mândria că mreaja a rezistat, ce vor vorbi oamenii din Capernaum despre atâția pești, câștigul ce-l va avea după ce-i va vinde. Cam ce ne gândim și noi atunci când „ne rodește țarina”.
Traducerea este evident corectabilă.
Sunt 3 variante de înțelegere a textului:
1. Mă iubești tu mai mult decât mă iubesc aceștia?
2. Mă iubești tu mai mult decât pe aceștia?
3. Mă iubești tu mai mult decât aceste lucruri?
Din context, dar și din analiză, cea corectă este ultima variantă.

Această ultimă întrebare ne-o pune peste 2000 de ani Domnul Isus fiecăruia dintre noi
, atunci când avem pentru ce mulțumi și răspunsul nostru ar trebui să fie să ne întoarcem spre Dăruitor cu iubire și ascultare.

Pentru că după cele 3 întrebări spuse lui Petru, Domnul Isus nu i-a spus: „Du-te și vinde peștele, să-ți acoperi costurile drumurilor la Ierusalim, de când cu răstignirea mea, de exemplu”….cum a spus Elisei la înmulțirea untdelemnului, nici nu știm ce-a făcut Petru cu peștele, ci Domnul l-a supus examenului conștiinței în fața mrejei pline de pești:

Ce sau pe cine iubești mai mult?
Aceste lucruri (care tot Eu ți le-am dat, spune Dumnezeu) sau pe Mine?
Te ocupi toată ziua de ce ți-am dat eu sau te ocupi de Cuvântul Meu și de „oile Mele”?
Și în fața acestei întrebări i-a trasat a doua oară țelul vieții: „paște oile Mele!„. Adică „Eu te-am chemat de la pescuit să te fac pescar de oameni, și acum trebuie să te mai chem odată, pentru că tu Petru iubești pescuitul!”

Cât de mult semănăm noi cu Petru, cum iubim rutina zilnică prin care primim de fapt ce ne-a hărăzit Dumnezeu, ce Tatăl știe că avem nevoie. Dar întrebarea rămâne: iubim mai mult aceste lucruri sau pe Domnul?
Ne întreabă și pe noi Domnul lângă „mreaja” noastră câteodată plină: „Mă iubești tu mai mult decât mreaja cu pești”, decât meseria ta, decât școala ta, decât casa sau mașina ta, decât familia ta, decât pasiunea ta și chiar mai mult: decât viața ta?

Petru era un om cu inima împărțită până la Rusalii, a răspuns chemării lui Isus și a părăsit pescuitul, dar în inima lui era dragostea de meseria Lui. Așa suntem și noi.

Dovada că iubim pe Domnul este că-i iubim pe oameni, că-i iubim pe toți oamenii, nu doar pe cei din „barca noastră”.
Dar ocupația de zi cu zi, rutinarea vieții are nevoie de sirena avertizoare a întrebării cugetului: mă iubești tu mai mult decât iubești aceste lucruri?

Închei cu o analiză a textului, nu pentru frica de „inchiziție”, ci pentru corectitudine.
Dr J. Harold Greenlee, doctor în Greacă Biblică și patristică la Harvard University, a scris un articol pe temă:
https://www.sil.org/system/files/reapdata/17/00/45/170045653181104208428365630695750061511/siljot2005_2_02.pdf

Din grabă nu traduc, dau print screen doar:


Nu este singura explicație pe temă, dacă dați căutare pe Google cu textul „do you love me more than these” veți găsi multe articole cu același răspuns.

Să rămânem cu gândul că a sluji pe Dumnezeu înseamnă a paște turma altuia, a-i sluji pe oameni, chiar pe cei ce nu sunt (încă) ai lui Dumnezeu, a te face tuturor totul pentru a mântui pe unii din ei (rog pe calviniști să nu citească), a face ce nu-ți place.

„Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” înseamnă că Domnul vrea să se folosească și de ce ți-a dat El.
Iar vestirea morții lui Petru sună neplăcut pentru oricine se iubește pe sine: „altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.”
Dar doar aceste lucruri se răsplătesc: pașterea oilor, proslăvirea lui Dumnezeu prin viață adică, dar și „a te lăsa dus” unde nu voiești, pe tine care ai mers totdeauna unde ai vrut, adică proslăvirea prin moarte.
Vă las cu o imagine de acum 4 ani a locului probabil, din apropiere de Capernaum, unde s-a petrecut pescuirea, imagine pe care am avut-o în minte când am recitit textul și când am scris postarea.




Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite! Sau „cel puțin șapte lucruri pe care ni le spune Covidul?”

9 aprilie 2021

Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul...” Mica 3:11
Urmărirea câștigului material din religie sau simonia, cum este numită, este alături de sectarism (și ridicolele etichete despre care am scris într-o postare anterioară), o altă mare rușine a creștinismului apostat.
Puțini, foarte puțini din cei ce proclamă Cuvântul lui Dumnezeu pot spune astăzi ca apostolul Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.” FA 20:33, iar dacă totuși ar fi unii care „se bizuie pe Domnul”, dar „nu lucrează nimic„, tot nu seamănă cu apostolul care a scris mai departe: „Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele….” Textul mai adaugă: „….şi ale celor ce erau cu mine.A lucrat ca să asigure nevoile grupului cu care umbla. Nu a așteptat ca aceia sau alții să-i dea lui.
(Dacă vorbiri în limbi autentice n-am găsit dragii mei de 11 ani pe net, cred totuși că astfel de oameni care să refuze să ia vreun ban pe „Cuvânt” se găsesc destui, că de nu, țara asta ar geme și mai greu de mânia Domnului.)
Dar lumea geme totuși sub pandemie!

Nu cumva pandemia asta strigă ceva?
Nu cumva covidul este o pedeapsă?
Nu cumva pedeapsa asta a trimis-o Dumnezeu?
Nu cumva Dumnezeu vrea să ne spună tuturor ceva prin această pedeapsă?
Să fim atât de nebuni să nu vedem că Cel ce a creat ADN-ul și a organizat furnicile, Cel ce a proiectat aripa libelulei și cohlea să fi fost luat prin surprindere de Covid? Nici pomeneală, pandemia este pedeapsa Lui și această pedeapsă trebuie ascultată.
Cel ce a trimis pedeapsa trebuie ascultat.
Vă propun pentru înțelegere să aplicați șablonul apostolic: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu ….” 1 Corinteni 10:8
Să nu socotim că acest text se aplică doar bisericii(Adunării), Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor și El dorește ca toți să vină la pocăință, chiar și cei din Ninivele, Sodomele și Gomorele veacului 21.
Așa că lumii întregi îi spune Cel ce trimite pedepse, prin pana apostolului:
să nu poftim după lucruri rele
-să nu fiți închinători la idoli
-să nu curvim
-să nu ispitim pe Domnul
-să nu cârtiți

Și nu spune numai atât, spune mult mai multe. Voi lua din Biblie și mai ales din cartea profetului Mica câteva motive pentru care Dumnezeu trimite pedeapsa.

1. Pandemia este globală, ca și potopul. De mult n-a mai fost o urgie mondială. Poate de la potop. Despre potop, Cel ce trimite pedepsele scrie în cartea Lui că „a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi„. Un astfel de fapt ne spune pedeapsa, că a venit ca răzbunare divină pentru nelegiuiri generale.

2. Gândirea la rău este păcat, și numai gândirea, ce să mai zicem de înfăptuire! Cel ce trimite pedepse a lăsat scris de ce le trimite: „Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni,…” Mica 2:1-3 Observați vă rog că relele sunt plănuite în imaginație mai întâi, apoi la ziuă sunt înfăptuite. Motiv de pedeapsă.

3. Interzicerea celor ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu curat este un motiv de pedeapsă, punerea pumnului în gură. „„Nu prorociţi!” zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!” Mica 2:6
Îmi amintesc de interzicerea, exact în anul 2019, anul apariției covidului, a lui Aurel Gheorghe din bisericile evanghelice. Nu prorociți! (Până la urmă tot au reușit să-i oprească analizele profetice, prin „influențare pozitivă” probabil). Cauze de pedeapsă toate. Amos 2:12 ”Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin, şi proorocilor le-aţi poruncit: «Nu proorociţi!»Am comentat atunci și am revăzut comentariul, am scris atunci trolilor care au năvălit aici pe blog:” Nu vă jucați cu Dumnezeu că nimeni n-a câștigat din jocul ăsta!”

4. Injustiția socială este un motiv de pedeapsă. „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov şi mai-mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul,…” Mica 3:1-2. „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi..” (6) Păcat și pedeapsă.

5. Mituirea judecătorilor, administrația coruptă, religia plătită, sunt motive de pedeapsă. „Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani...” Mica 3:11 Aceștia sunt cauza distrugerii: „ De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre...” (12) Aici ar fi multe de adăugat. Industria religioasă nu are de-a face doar cu sumele de bani cheltuite aiurea și cu șarlatanii care sugativează aceste fluxuri financiare, ci mai degrabă cu muntele de nepăsare care umbrește ca o prăpastie adevărul divin și-l face pe om să se simtă ocrotit de acest univers de religie, de predicărie, de cântărie, dar fără să fie el implicat mai mult decât un spectator care plătește o taxă la un spectacol.

6. Violența, minciuna în comerț, înșelătoria sunt motive de pedeapsă. Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale. ” 6:12-13 Pustiirea este o plată a păcatului.

7. Răspândirea și generalizarea răului până la dispariția celor drepți aduce pedeapsa lui Dumnezeu.S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie” 7:2-4


Am mai putea adăuga la cauze ale pedepsei:
-alungarea lui Dumnezeu din școli, din manuale,
– alungarea creaționismului din programa școlară
– răspândirea homosexualității și acceptarea la nivel social general
– persecutarea la scară aproape mondială a celor ce urmăreau educația creștină, a celor ce făceau homeschooling, a familiei creștine
– continuarea idolatriei religioase, pelerinaje, moaște,
– spectacole, concerte, meciuri, chefuri, evenimente: „poporul s-a sculat să joace” cu scopul distracției, uitând și neglijând pe Dumnezeu
Cam acesta este mesajul pedepsei, cam acesta este mesajul Celui ce-o trimite!

Când îngerul morții nu poate fi oprit, trebuie să ne punem aceste întrebări, trebuie să ascultăm răspunsul.

Ce trebuie să facă cei ce ascultă pe Cel ce trimite pedeapsa?
În primul rând să se ferească de a participa la răul care aduce pedeapsa, sub toate formele lui.
Dacă ești într-o poziție de autoritate, să nu folosești silnicia, violența.
Dacă împarți dreptatea, să nu primești mită, ci să fi drept.
Dacă vestești Cuvântul, să o faci de bună voie, ca Pavel, nu pentru plată.
Să nu te gândești la rău, nu numai să nu-l faci.
Să vestești tu însuți Voia celui ce trimite pedeapsa, să nu faci pe surdul la glasul pedepsei.
Să nu te faci, să nu vă faceți că nu înțelegi ce spune!
Ascultați pedeapsa!

(Urmează, cu voia lui Dumnezeu, tot din cartea Mica o cugetare despre „Turma din mijlocul Carmelului”,(7:14) o imagine a Adunării de astăzi, persecutată în acest veac rău.)


O durere necurmată în inimă

27 februarie 2021
„Legătura de iubire,
Dându-mi drept la toți cei dragi,
(:Vreau să-i smulgi de la pieire
Și spre Tine să-i atragi:).” V.V Moisescu (cântarea „Nu pot crede că-ntâmplarea…”)

„... simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Romani 9:2-3
Pribegind zilele trecute pe net am dat de cântarea asta și am ascultat-o de câteva ori.
Cuvinte frumoase, doar că cei ce au publicat, au scris fără să verifice că textul este de Traian Dorz.
Nu „suna” a Dorz,… așa că „hai să verific”, mi-am zis.
M-am dus imediat la Indexul general al cântărilor fratelui Niculiță.
Era acolo în volumul 1 din Cântările Domnuluii:
Intuiția nu m-a înșelat, cântarea este de fratele Moisescu, nu de Dorz.
Și am căutat mai departe la Cântările Betaniei, unde am avut o surpriză, erau două cântări pe aceeași melodie, nr 58 și 59. Voi reveni mai jos.
Așa cum l-am cunoscut pe Cristi, un om care evita monotonia și rutina, șablonarea și lipsa de logică, și tatăl lui, V.V. Moisescu era la fel, un nonconfomist pe toate planurile.
O întâmplare auzită despre Moisescu: deși a fost doar creștin fără afiliere confesională, era invitat adesea prin adunările baptiste din Arad. Cunoscând idolatrizarea amvonului și a bisericii de către baptiști le-a dat un tratament.
Hai să divaghez.
Crescând într-o adunare mică baptistă la țară, fără amvon, (era o masă acolo, cu câțiva bărbați în jur și o mulțime de băbuțe), îmi amintesc de această idolatrie, dar n-am receptat-o așa atunci. (Încă o divagare, băbuțele erau multe văduve de război, căci noi am fost în Ardealul de Nord, pe granița Dictatului și statul maghiar a trimis la ucis pe front sute de mii de tineri români din Ardealul ocupat, 45 din ei nu s-au mai întors, dar astea le-am aflat mai târziu. Gata divagarea la divagare.) Timpul de adunare era împărțit pe vremea aceea în trei: ora de rugăciune, cu 4 îngenuncheri (bărbați, femei de două ori și copii), studiul biblic (sau ora duminicală) și serviciul divin. Acest serviciu zis divin (numit înainte de război „slujbă dumnezeiască”) era socotit cel mai sfânt timp. Bunicul (pastor) se ridica din locul lui și tot în locul lui, la colțul mesei, îngenunchea și se ruga în tăcere un minut-două, timp în care noi așteptam. Apoi citea Biblia cum se cuvine, cu toți ridicați și apoi ne așezam și rostea predica care încheia ziua și mai ales noi copiii ne bucuram când auzeam slobozitoarele cuvinte „Adunarea este liberă”. Desigur fără amvon și biserică, nici acest teatru nu ar fi fost posibil. Gata și divagarea.
Și acum tratamentul lui Moisescu: cunoscând sanctificarea amvonului de către baptiști, a urcat odată în acel „loc sfânt” cu pălăria pe cap și a predicat așa spre oroarea audienței.
Tot lui îi este atribuită și o replică tot într-o adunare baptistă, la sfârșitul programului, după ce pastorul a rostit „adunarea este liberă” a întrebat tare: „De ce n-ați lăsat-o liberă de la început?” cu referire desigur la felul biblic de a participa orice frate la slujire.
Cartea Cântările Betaniei este o mostră din acest nonconformism al ideilor lui Moisescu. Cel mai bine se vede în textul cântărilor Betaniei, să luăm cum am promis aceste două cântări.
Și pentru că îmi place să fac slujba de jertfă cu temeinicie, dau textele ambelor cântări, iar pentru că din 1938 până acum „tiparul” a ajuns gratuit, voi desfășura referințele biblice la note de subsol fără restricții de spațiu:

Cântarea 58:
PENTRU AI MEI

1) „Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai mei1
Cum deci, ar putea uitarea
Să m-abată de la ei?

Ref1: O Isuse-n cartea vieții
cred c-ai scris și pe acei
cari acum din „locul morții”
mi i-ai dat să fie-ai mei.

2) Ref: De aceea chiar și-n ceruri
Vreau să fiu cu toți ai mei
căci de dor nespuse goluri
aș simți de n-ar fi ei.

3) Dacă voi sosi la tine
Neșt’ind soarta a lor mei
ți-i voi cere prin suspine
până vor sosi și ei2.

4) Legătura de iubire
dându-mi drept la toți cei dragi
vreau să-i smulgi de la pieire
și spre tine să-i atragi3.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu chiot4 fi-va cântul5
când cu roadă am să-l strâng6.

6) Voi avea puteri în ceruri
lumi întregi să rânduesc
dar cu ce-aș putea de-a pururi
pe ai mei să-nlocuesc?7

7) Și cereasc-Apocalipsă
întrebând mi-ar arăta
că doar unul de-ar fi lipsă
ceru-ntreg l-ar aștepta.8



1 Ioan 17:24 „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu..
2 Luca 16:28 „căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin
Dacă bogatul necredincios se interesa de ai lui, cu atât mai degrabă noi.
3 Matei 8:5-6? „Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.
4 Psalmul 89:15 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Psalmul 95:2 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!”
5. Iov 38:7 „atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
6 Psalmul 126:4-5 „Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!  Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
7 Matei 16:26 „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
Matei 2:18 „„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau
8 Apocalipsa 6:11 „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

A doua cântare pe aceeași melodie
Cântarea 59 din Cântările Betaniei
se intitulează PENTRU AI TĂI, cu referire la faptul că trebuie să ne rugăm și să mijlocim atât pentru „ai noștri”, rude, prieteni, apropiați, cât și pentru „ai Domnului”, frații de credință.

1) Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai Tăi
de aceea depărtarea
nu m-abate de la ei.

2) Ref: O, Isuse vreau de-acuma
să-Ți slujesc cu toți ai Tăi
căci din dor de Tine numa
uit de mine și de-ai mei.

3) Fi’nd trecut în Cartea Vieții
cu răscumpărații Tăi
depășesc ținutul morții
și-i primesc ca frați ai mei.

4) Legătura mântuirii
n-o socot că e-n zadar
căci în loc de golul firii
simt iubirea făr-hotar.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu câtă slavă-i cântul
când în Numele-Ți se strâng.

6) Casa ce durează pururi
cu nimic n-o-nlocuesc
căci ea nu e doar în ceruri
ci de-aci s-o locuesc.

7) Scumpa Ta „descoperire”
întrebând-o mi-a răspuns
și de-atunci pân’ la răpire
Tu în totul Mi-ești de-ajuns.

Vă las cu înregistrarea de la care a plecat meditația și căutările mele,

O parte din urmașii lui Constantin și Victoria Dincă, (12 copii, 91 de nepoți, peste 220 de strănepoți, 5 stră-strănepoți) cântând cântarea care a fost „motto”-ul bunicilor lor.

Nașterea unui copil este sfârșitul unui proces de 9 luni de zile de „purtare” în pruncului în pântece.
Nașterea din nou este tot așa sfârșitul unui proces de purtare („vă port în inima mea” Filipeni 1:7) în inimă, de suferințe ale nașterii („Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19), de eforturi, efortul părintelui ce dă naștere („Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” 1 Corinteni 4:15) Acest efort este lupta cea bună, luptă care se câștigă înainte de câmpul de luptă, la instrucție, instrucție zilnică: citirea și învățarea Cuvântului (ascultare de Comandant) și rugăciune (raport zilnic) și apoi sfat, îndemn, mustrare, etc. date altora, educația creștină propriu-zisă.
Trebuie să ne antrenăm atât pentru „ai noștri” cât și pentru „ai Domnului” prezenți sau viitori, simțire, durere, lacrimi, rugăciune, afecțiune.
Desigur, o variantă tâmpă și redusă a lucrurilor o oferă te(hn)ologia calvinistă a „momentului”, moment când când mortul devine viu, fără educație, fără mustrare de cuget, fără frământuri de conștiință și fără rugăciune de mijlocire, căci „dacă Dumnezeu alege?!” Cu alte cuvinte, nu mă rog, nu îi învăț, nu mă rog pentru ai mei, ci aștept că „Domnul să se atingă de inima lor”. Bătrânii Dincă, cei de la minutul 6:18 din clip n-au cunoscut teologia calvinistă și de aceea s-au rugat zilnic pentru copiii, nepoții și strănepoții lor. Au purtat această durere, acest plâns, aceste lacrimi până la moarte și la seceriș vor cânta.
Ca și fost calvinist, (port încă cicatricile și urmările acelor vremi) vă îndemn pe cai care încă cochetați cu acest lichior teologic, să vă treziți. Dacă mai cunoașteți astfel de bețivi, să-i îndemnați și pe ei să se trezească.
Întristați-vă și plângeți!







Protocolul ceresc

15 februarie 2021

Articol important, articol de referință. Am fost nevoit să fac un rezumat biblic (nu e complet desigur, departe de asta) al regulilor cerului, pentru ca cei „cerești” adică cei ce cred pe Cel ce s-a coborât din Cer și cred Cuvântul trimis de Cel ceresc să știe cum trebuie să se comporte „în cer”. Și chiar cei care nu știu și ajung să citească, să înțeleagă că orice autoritate vine de la Dumnezeu, care este sursa ordinii cosmosului.
Acest articol conține reguli de comportament în prezența lui Dumnezeu. Nu, nu în biserică, pentru că Dumnezeu nu locuiește în biserici și temple, El locuiește în cer și în inimile (sufletele, cugetele) celor cerești, adică în cei ce cred.
Sunt câteva reguli simple, de bun simț adunate în acest mărunt articol, din diferite locuri din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar acest scurt articol și destul de tehnic, poate mai asemănător cu un paragraf de instrucție militară sau de protocol de stat decât cu o „învățătură creștină” cum se numește acest blog, se vrea o portiță deschisă spre cer, să lase o proiecție din splendoarea cerească peste mințile noastre, splendoare pe care înțelegând-o să ne potrivim sufletele pentru a ne conforma cerințelor cerului și a fi acceptați acolo.

1. Dumnezeu nu doarme niciodată.
2. Dumnezeu poate asculta miliarde de cugete în paralel, el nu are ca noi oamenii, un singur fir de gânduri succesive.
3. Dumnezeu nu este singur în cer, El este înconjurat de îngeri și chiar Fiul, Domnul Isus stă la dreapta Sa.
4. Îngerii par a fi extrem de numeroși, dar la un rang inferior nouă celor ce credem. Sunt numiți chiar slujitorii noștri. (Trebuie să stăruim asupra îngerilor ca să înțelegem protocolul ceresc, mare parte din acțiuni se petrec din pricina lor sau pentru ei. Chiar existența noastră ca creștini, suferințele și traumele prin care trecem au ca scop în parte și „educarea” domniilor și stăpânirilor din locurile cerești” adică a îngerilor.)
5. Există îngeri buni (ascultători) și îngeri răi (răzvrătiți). Există chiar o căpetenie a îngerilor răzvrătiți (Satan) care comunică în mod permis cu Dumnezeu și au autoritate (tot permisă) asupra noastră. Fără aceste explicații nu putem înțelege suferința, suferința profeților și a Domnului Isus, propășirea răului.
6. Noi oamenii putem aduce cereri înaintea lui Dumnezeu, respectând un anumit protocol și înșir aici câteva reguli (nu pretind că toate):
7. Numai cine cere capătă.
8. Atât cererile cât și îndemnurile sau învățătura se fac „înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor aleși” adică tot ce fac cei credincioși este „spectacol” pentru îngeri, ei se uită la noi.
9. Îngerii doresc să se uite la noi, o fac cu plăcere.
10. Îngerii învață de la noi, ajung să cunoască prin noi „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”.
11. De aici derivă o concluzie extrem de importantă a acestui articol: protocolul ceresc trebuie respectat nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar iubi, ci tocmai pentru că cei ce-L iubesc pe El trebuie să-și dovedească dragostea respectând „protocolul” sălii tronului, protocol admirat de miliarde de îngeri.
12. Rugăciunile sunt poarta de intrare a oamenilor în cer și la rugăciune se referă expres „protocolul cerului”.
13. Fac încă o paranteză și mai adaug ceva: Dumnezeu este fericit. El stă în cer și coordonează de exemplu nașterea a aproximativ 50000 de oameni pe zi din care aproape 10000 de chinezi. Cam un om pe secundă vine în lume. Și toți vor beneficia de bunătatea lui Dumnezeu.
14. Din clipa nașterii, apoi de când zice „mama” sau „tata” bebelușul crește și aduce fericire celor ce-l cresc, iar când prima dată privește în sus și zice Tata, aduce fericire Celui ce I-a creat și pe el și pe părinții lui. Așa că protocolul ceresc nu este ceva lipsit de sentiment sau suspans.
15. Când zice prima dată „Tată”, când cheamă pe Domnul, atunci copilașul devenit adult deschide timid ușa cerului, la acest moment se referă acest articol.
16. Rugăciunea se face în ascuns, în particular, cu ușa încuiată. Parada, sinagoga, scaunul dintâi, colțul uliței, filacteriile late, fața sluțită și vorbele multe nu fac parte din protocolul cerului.
17. Datorită faptului că cerul este un loc activ, un loc al ascultării și judecății, rugăciunile urmează un traseu special și sunt ascultate nu doar de Dumnezeu, ci în același timp de Domnul Isus și de îngeri.
18. Îngerii de multe ori sunt trimiși să slujească celor ce se roagă sau celor pentru care se roagă unii, adică chiar să împletească împrejurări și să creeze condiții favorabile unor anumite evenimente sau să împiedice alte evenimente. Acest lucru ei îl fac la porunca și trimiterea lui Dumnezeu, iar în neștiința lor (ei sunt duhuri slujitoare, robi, nu fii, „robul nu știe ce face stăpânul„) ascultând și rugăciunea și porunca de a executa ceva, ei cu adevărat învață Înțelepciunea nespus de felurită a luI Dumnezeu.
19. Cel ce se roagă trebuie să fi înțeles relația de autoritate și subordonare din cer și să fi respectat și pe pământ relațiile de autoritate derivate din cer. De exemplu relația soț-soție. Sau iertat-vinovat.
20. Dacă nu-ți iubești soția, nu poți apela la dragostea de Tată a Celui ce vă este Tată la amândoi și rugăciunea ta va fi împiedicată, mai sunt piedici pentru rugăciune, e tot un fel de protocol, să nu fi nepregătit atunci când ceri, că nu vei primi.
21. Prima accesare a protocolului ceresc de către fiecare om este pocăința, acest moment este un prilej de mare bucurie în cer: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” Luca 15:7 Desigur bucuria este atât a lui Dumnezeu, a Domnului Isus cât și a îngerilor aleși (buni).
Acum probabil înțelegem mai bine :”Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” Matei 7:7-8, așa e protocolul ceresc. Chiar dacă Dumnezeu știe mai bine dorințele și nevoile noastre, chiar dacă „nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu Doamne îl și cunoști în totul…” nimeni nu capătă nimic fără să respecte protocolul.


Interfața cu Dumnezeu

15 februarie 2021

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” Matei 23:13
Clericii+bisericile+slujbele sunt socotiți de majoritatea oamenilor „interfața cu Dumnezeu”, așa-i socotește lumea, dar oare așa este?
Dumnezeu ne spune în Biblie că interfața cu Dumnezeu e Cuvântului Lui: „fața Domnului”.
Să lămurim.
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
Acesta este subiectul postării de azi, al jertfei mele pentru voi: care este „fața Domnului”, interfața noastră cu Dumnezeu?
Clerul, popii/pastorii, bisericile, slujbele pe de o parte sau Cuvântul lui Dumnezeu/Biblia pe de altă parte?
Argumentul dintâi: cum explică Dumnezeu prin pilda lui Moise care își acoperea fața, că „fața lui Moise” este de fapt „cuvântul lui Moise”, deci fața interfața lui Dumnezeu este Cuvântul Său explicat și făcut înțeles?
” ....fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, ….noi …..nu facem ca Moise care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. 14 Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. 15 Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. 16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17 Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Fața lui Moise/citirea lui Moise este citirea Vechiului Testament, slava Domnului/chipul Domnului este în mod evident citirea Noului Testament, asta înseamnă a privi slava Domnului. Cuvântul, Biblia este interfața noastră cu Dumnezeu. Mergem mai departe.
Cuvântul nu are nici o putere în nimeni dacă nu este cunoscut, meditat, analizat, lăsat să taie (căci e o sabie) ca și atunci când te dai la o operație să fi tăiat, să opereze, căci e viu, să fie înțeles. Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu este o hrană a minții, a cugetului, este dat ca să te gândești toată ziua la el, să-ți umple viața, să nu mai vezi nimic mai prețios decât asta. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia conține Planul lui Dumnezeu, plan care îl are în mijloc pe Hristos, pacea noastră care va uni toate lucrurile în sine la sfârșitul vremurilor.
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt lucruri grele de înțeles. Iar când ceva trebuiește înțeles, se vor găsi destui „greoi la auzit” care nu vor înțelege sau vor căuta o cale mai ușoară. Aceștia vor căuta să simplifice, să ocolească greul, să evite efortul înțelegerii, mai ales a unor lucruri grele. Și așa apare ritualul, simplitatea, prostirea și clericul care înșeală și ia banii enoriașilor cu ele.
Să spui că cineva devine transformat instant, divinizat, îndumnezeit, prin atingerea altcuiva, sau prin atingerea unui obiect, prin semnul crucii, prin punerea mâinilor, prin prezența într-o clădire, prin purtarea unei haine sau prin plata unei taxe, fără nici o implicare a cugetului, a analizei, a meditației și a dorinței de îndreptare este un grad primitiv de prostire.
Iar a da și bani pentru ca cineva cu „puteri” să-ți facă asta: să-ți facă slujba, sau sfințirea, sfeștania, dedicarea, binecuvântarea, este un grad și mai jos de coborâre de la standardele divine, un întuneric mai gros, dovada înșelării totale.
Duminică (14 feb) am vorbit la adunare din Isaia 46, „Bel se prăbușește, Nebo cade (idoli babilonieni)” despre idolatrie, despre ducerea idolilor în spate, în timp ce Dumnezeu ne duce pe noi în spate. (O să pun înregistrarea cât pot de repede.)
Clericii și slujbele împreună cu templele au devenit idoli, locul unde se oprește privirea omului, locul de unde omul nu merge mai departe, de unde nu vede mai încolo. De ce să vadă? Lui i s-a făcut ritualul, e „transformat”, e „atins”, a trăit „experiența” așa că poate sta toată viața departe de drumul credinței, în parcarea voinței proprii. Cine socotește că clericii și slujbele sunt interfața, rămână cu siguranță cu banii luați și fără nimic, fără Dumnezeul pe care crede că-L cumpără.
Realitatea este cu totul alta: Dumnezeu vine la interfață cu noi nu prin slujbe, ci prin Cuvânt.
Și vine nu de acum, ci de 3000 de ani.
Acum nici nu mai vine, Cuvântul este complet, nu se mai poate adăuga nimic și trebuie citit, analizat, crezut, verificat atât cât este, pentru că este complet.
Cuvântul lui Dumnezeu este interfața cu noi oamenii, așa ni se descoperă El, iar o altă interfață este rugăciunea, așa ne deschidem noi înaintea Lui.
Interfața divină e lucrul la care se gândește fiecare om când își amintește de Dumnezeu. Expresia din Corinteni „noi toți privim slava Domnului” se referă la ceea ce citim, de exemplu, când citim prorocii din Vechiul Testament, ei „vesteau mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
Să nu ne oprim la imaginea de fațadă a vreunei interfețe false, să nu ne hrănim cu satisfacția înșelătoare a unui ritual, (dimpotrivă, să le evităm în totalitate), ci să aprofundăm Cuvântul, să-l cunoaștem, căci „cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:25

PS. După ce am început această postare (am scris-o în câteva zile, câte-un pic) am ascultat duminică seara puțin din programul unei biserici unde am auzit expresia „prezența lui Dumnezeu” și s-a cântat ceva legat de privirea „chipului Domnului”, dar contextul era evident mistic, nimeni nu se gândea la Biblie cântând.
Dacă cineva crede că scopul acestor postări este contradicția, se înșeală, este un scop mult mai nobil: iluminarea, discutarea, lămurirea, clarificarea prin punere în discuție. Dacă cineva nu este de acord, poate comenta negativ la subiect, dar cu argument.



„Dar țara lor este plină și de idoli…”, despre religia populară

6 februarie 2021

Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.” Isaia 2:8
Doamne-ajută.”, „Să ajute Dumnezeu pe toată lumea și să ne ferească de rău.„, „Dumnezeu să ne ajute pe noi, păcătoșii” și alte „rugăciuni” de acest fel sunt cele mai des postate comentarii la postările pe care le public pe cele două pagini de FB pe care le administrez: https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ și https://www.facebook.com/Citeștebiblia-1755967537981921/.
De cele mai multe ori șterg aceste comentarii, dar unele, care au o anumită nuanță în plus, le las și mai intru în dialog cu câte un comentator pe care îl „simt” din ce scrie că are un cuget treaz sau împotrivitor.
Cei cu „Doamne-ajută” nu sunt nici treji, nici împotrivitori, sunt cum e mai rău: indiferenți, inerți.
Pe pagina FB Vestea Bună postez și promovez mai mult pentru credincioșii biblici (probabil mulți din voi, cei ce citiți blogul, așa ați ajuns aici), iar pe Citește Biblia pun și promovez  postări creaționiste și mesaje pentru „creștinii nebiblici”, (că nu-i pot numi necreștini), încercând să înclin cugetele spre credință. 
Mai ales pe această a doua pagină am comentat mult și am dialogat cu zeci sau sute de oameni, așa că mi s-a conturat o imagine „medie” a cugetului „comun”, a religiei „comune”, religie pe care-o are toată lumea și cu care toată lumea e mulțumită: s-o numim „religia populară” sau „creștinismul popular”.
Și pe omul care-o practică, să-l numim „creștinul popular” sau „românul religios”.
E țara mea, sunt rudele mele, colegii mei, împărtășim aceeași țară, aceeași climă, aceeași conducători, aceeași istorie, mergem la aceleași școli, lucrăm în aceleași firme, sau spitale, sau instituții, folosim aceleași drumuri și totuși cât de diferită ne este adesea viziunea. Pot scrie la persoana întâia plural.
Românul religios crede în Dumnezeu, în „Bunul Dumnezeu” un Dumnezeu despre care a auzit câte ceva, n-a citit nimic, că la Biserică i s-a zis că numai popa are dreptul să citească și să explice Biblia. „Bunul Dumnezeu” nu pedepsește, nu cere nimic, nu deranjează și nu este deranjat, stă la biserică în spatele lui popa probabil, pe-acolo de unde se-aude cântarea, din altar și ca să mergi la El scrii un acatist, îl trimiți lui popa și popa se roagă tarifat pentru „cauza” ta. Știu c-am amestecat limbajele, așa am vrut.
Românul religios crede în slujbe, în servicii clericale, în supranaturalul lor, în magia popească, cu tot teatrul și toată ridicola expunere de mișcări, veșminte, temple. Desigur dacă întrebi (nimeni n-o face), unii ți-ar explica că fiecare pas, fiecare colț de veșmânt are o explicație, dar nimeni nu-ntreabă și nimeni nu explică, că pe nimeni nu interesează. Dar absolut toți cred în efectul binefăcător al slujbelor. Trei momente: nașterea, căsătoria și înmormântarea nu se pot face fără „slujbă”, dar pentru cei mai religioși oferta e largă și gradată: sfeștania locuințelor și mașinilor, mai nou a firmelor, parastase, pelerinaje, etc. Peste tot se fac slujbe.
Religia populară nu pune accent pe argument, pe Biblie, pe logică. (Aici greșesc un pic, că tot logică e și să spui că nu pui accent pe logică.) E vorba mai degrabă de un refuz al aprofundării a orice pentru rămânerea în zona de confort mental care nu te angajează. Superficialitatea e voluntară, e voită: cât timp zici că nu știi și nu trebuie să știi, nimeni nu te va întreba de ce nu știi sau de ce nu faci ce trebuie. Și de aici, din superficialitate se deschide un sac larg de posibilități de fraudă morală, ca zestrea fetei babei. Și idolii încep să fie ciopliți, turnați, împodobiți.
Idolul templu. E plină România de sate prăpădite, fără canalizare, eventual cu un fir de asfalt îngust, mai nou fără oameni, dar aproape în fiecare sat este o catedrală, adesea iluminată arhitectural noaptea.Parcă e și concurs, dacă ortodocșii au avut biserică mare și acolo s-au înmulțit pocăiții, aceștia și-au făcut biserică mai mare. E cazul celebru din Benia, Suceava, unde un om a construit o catedrală în grădina casei părintești.
Captură de ecran din 2021.02.06 la 18.48.36












Idolul om. Persoană, om investit, cel mai adesea cleric, dar nu neapărat, se poate și „om cu puteri”, cu „daruri” depinde de mediu, de limbaj, „vasul”, părintele, pastorul,…prorocul. Când devine destul de puternic nu mai are nevoie nici de cult. (Chiar personajul cu catedrala de mai sus se pare că a fost exclus din cult pentru abateri (nu știu) și și-a revendicat catedrala, acum e în nume personal.) Cât de mult s-a ferit apostolul „ …întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.” 2 Corinteni 12, cei de astăzi nu se feresc deloc, dimpotrivă, le place să-i creadă lumea dotați și „vase”, să-i invite, pe față și prin față, să-i asculte și evident să-i plătească prin spate. Dacă se face altfel, rog să fiu informat.
Idolul cult. E cadrul, rama, mediul care păstrează idolii de mai sus. Nu insist asupra lui, dar insist asupra altui detaliu. Idolii populari nu sunt ortodocși și evanghelici, acestea sunt nuanțe. Atunci când trebuie să ne batem în temple, slujbe și popi, suntem români, suntem oameni, suntem păcătoși, nu ne ferim nici unii, nici alții ca să aibă cineva o părere mai înaltă despre noi, ba să aibă. Dăunăzi a umblat din ecran în ecran vestea dată de președintele unui cult că președintele țării dă o lege despre educație și președintele cultului cutare-mare și pastorul bisericii-mari nu e de acord și citez limbajul unui blogger:”Oare liderii evanghelici si credinciosii evanghelici nu ar trebuii sa fiarba de manie cand slugarnicul Iohannis, omul lui Merkel si al epavelor de la conducerea Europeana faciliteaza violarea mintala a copiilor romani prin asa zisa educatie sexuala de tip gender?” Nu cred că la acest tip de fierbere s-a referit apostolul când a zis: „în duh fiți fierbinți”. Cred că pentru președinte trebuie să ne rugăm și că în trupul acesta de cetățeni gemem apăsați, plini de dorința de a ne muta, nu de a face țara cortului nostru o tabără de beatitudine perpetuă.
Dar dac-a zis președintele cultului?
Sunt mari rușini: cultul, idolul, eticheta, templul, funcția. Rușini ale celor cu Biblia în mână, idoli scârboși de care nimeni nu se ferește, ba mai se și laudă cu ei. O țară plină.
Priviți un clip cu catedrala.

Biserica Benia, Suceava


Are Dumnezeu nevoie de așa ceva? Și e plină țara de astfel de temple.
Toate construite cică în numele unui Dumnezeu care a lăsat expres scris în cartea Lui că „nu locuiește în temple zidite de mâini„.
Tot ce este scris în Vechiul testament, îndeosebi în profeți, ca sentință împotriva idolatriei evreilor se poate aplica și idolatriei românilor, acestei religii populare, religie care nu îndreaptă ochii inimii spre Hristos, spre Planul Lui, spre Biblie, spre cuget, spre cercetare de sine, spre dreptate și pocăință, ci îndreaptă ochii trupești spre temple, apleacă urechile spre vorbitorii din ele, apleacă dragostea spre slujbe și slujirea spre „bisericism„, o palidă imitație a adevăratei evlavii (angajament). Cu astfel de măsuri nu se poate evalua decât idolatria, nu adevărata închinare, adevăratul creștinism, adevăratul angajament creștin.
Timotei, colucrător cu Pavel și cosemnatar a trei epistole: 2 Corinteni, Coloseni și Filimon, peste tot este numit „fratele Timotei”, nicio funcție.
Nu cumva trăim alt creștinism?
Nu cumva acest creștinism de locuri sfinte, de zile sfinte și de oameni sfinți e o formă, un fals în tot ansamblul lui?
Nu cumva în loc de cele 10 versete slogan din Noul Testament, ni s-ar potrivi mai bine scrierile profeților din Vechiul?
Nu cumva această pustiire a țării (plecarea tinerilor și golirea satelor, probabil în curând a orașelor) este o pedeapsă de același fel cu a evreilor din vechime?
Nu cumva corupția nu este o chestiune politică, nici de administrație de stat, ci una profund religioasă, legată intrinsec nu doar de popii rapaci de orice „cult”, nici de perpetuarea „tradițiilor” profitabile, ci de mine și de tine, cei ce poate îi hrănim sau poate nu vorbim destul împotriva lor?
Pentru că scopul Dumnezeului întrupat într-un copil culcat într-o iesle este și ca pe acest pământ cei numiți cu Numele lui să fie promotori ai eticii, justiției, dreptății și atenției pentru cel slab, bolnav, sărac și neputincios. Idolii slujesc ca mască iubirii de sine, egoismului și rapacității slujitorilor lor, de aceea sunt iubiți.
Iar țara noastră e plină de ei.
Vai de noi și de toate religiile noastre „românești” sau de import!


Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă

30 ianuarie 2021

Herschel Herskovic în vârstă de 93 de ani a supraviețuit holocaustului, a emigrat din Cehoslovacia natală în Anglia, a trecut și prin covid și recent a primit vaccinul anticovid (în mâna cu tatuajul de la Auschwitz), din partea unui medic militar britanic. Fotografia făcută de fiul lui s-a viralizat …ca covidul.

(sursa: https://jewishnews.timesofisrael.com/picture-of-auschwitz-survivor-93-getting-jab-on-tattooed-arm-goes-viral/)
Uite, mi-am zis, omul ăsta a trecut prin toate cele 3 urgii profețite: sabia, (fascismul), foametea (comunismul) și ciuma (epidemia).
Și tot n-a plecat în Israel.
E în Anglia.
Biată Anglie!
Biet evreu care nu vrei s-o părăsești!
Cum, tu țară, Anglie vei da afară în curând pe evreii tăi, precum surorile tale din estul Europei i-au dat afară în anii dinainte!
Cum tu evreu, ai fugit de nazism, te-a ajuns comunismul și ai ajuns acasă în Anglia și te-a mușcat Covidul!
Parcă e profeția din Biblie.
Cât de departe în timp e Ieremia profetul, 2600 de ani, sau Ezechiel, sau Daniel, ei au scris despre vremurile de azi, doar cuvintele lor se „potrivesc’. Doar prin ochelarii lor, istoria se vede clar.
Am avut un coleg, s-a pensionat acum, care nu-și cumpăra ochelari noi, mergea la târgul de vechituri și proba, îi cumpăra pe cei cu care vedea cel mai clar.
La istoria lumii, chiar și la geografia ei, trebuie privit prin ochelarii profeților.
De ce n-a plecat Herskovic în Israel după război? De ce nu pleacă acum?
Probabil pentru că fiind influențat de educația evreiască ortodoxă, a socotit proiectul sionist o aventură. Și a plecat în Anglia.
Dacă Herskovic locuiește în Stamford Hill, cea mai puternică comunitate evreiască ortodoxă din Europa (haredimi) atunci e clar că nu vrea să plece din Anglia.
Așa arată cartierul londonez evreiesc:

Așa arată și cei din Mea Shearim, Geula sau Bnei Brak, cartiere sau orașe evreiești ortodoxe din Israel.
Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,  pentru că n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cărora în nenumărate rânduri le-am trimis pe robii Mei, prorocii, dar n-aţi vrut să ascultaţi, zice Domnul.” Ieremia 29:18-19 După regulile corectitudinii politice este un pasaj aproape ilegal de citit astăzi. E un pasaj aparent antisemit, dar totuși e scris de un evreu.
Acești oameni, evreii religioși (hasidici) disprețuiesc statul Israel, oriunde se găsesc.
Chiar și în Israel.
Zilele trecute au făcut mare tămbălău și au dat foc unui autobuz în Bnei Brak, lângă Tel-Aviv. Revolte împotriva carantinării.

Fără să vrea, fără să știe și fără să poate face altceva, acești evrei ultraortodocși încăpățânați împlinesc profețiile biblice cu privire la ei.
Toate, dar absolut toate profețiile care privesc acest al doilea exod scriu despre „îi voi scoate”, „îi voi aduce”, „îi voi urmări”.
Din pozele cu autobuzul incendiat vedem cum disprețul evreilor ortodocși pentru statul Israel este evident.
Din peregrinarea lui Herskovic vedem cum mulți ca el nu au de gând să plece în Israel.
Pe lângă cei visători, sioniștii militanți (nereligioși) care merg în Israel mânați de „vuietul profețit”, ajung până la urmă în Israel și acești încăpățânați, dar doar în mod forțat, așa cum au plecat și din România.
Dacă Dumnezeu va mai ține lumea (ceea ce este sigur, mai sunt multe profeții de împlinit) și pe noi în ea (nu cred că ne va mai ține mult, nu este nimic neîmplinit pentru a avea loc răpirea Adunării), cei ce vor fi pe pământ vor vedea plecarea evreilor din Anglia, America, Brazilia, Belgia spre Israel. A tuturor evreilor.
Nu va mai rămâne unul.
Dar repet: acest proces se poate încheia și după răpire, faptul că mai există evrei împrăștiați nu înseamnă cu se amână răpirea.
Cei ca Herskovic sunt urmașii fariseilor, farisei a căror istorie se duce în timp cam de pe vremea lui Isaia, poate mai dinainte, de pe vremea împăraților, cum am arătat aici:


Cu ce ne alegem dacă știm aceste lucruri, cu ce ne deosebim, la ce ne folosesc?
În primul rând la conștientizare, la hrană pentru cuget.
Acest fel de hrană, scrierile profeților, este bună atât pentru cei declarați creștini cât și pentru ceilalți.
Pentru oricine poartă cuget, adică pentru toată lumea.
În al doilea rând, știrile din mass-media care în mod normal sunt senzaționale, șocante, pline de violență și provocatoare de neliniști, dacă le privim prin ochelarii profeților se potrivesc până la detaliu cu Planul General al lui Dumnezeu și fiecare știre ne umple astfel de pace în loc de neliniște.
În al treilea rând, a cunoaște și a vesti profețiile Domnului este o parte importantă din slujba pe care trebuie s-o facem pentru Domnul azi.
Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.” Ieremia 31:10
Cine trebuie să facă această vestire?
Neamurile, adică să înțelegem: Adunarea dintre neamuri, cei ce cunosc, iubesc și înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu, adică și tu dragul meu, că dacă nu înțelegeai, nu-mi urmăreai argumentația până la…
sfârșit.


PS Mă gândesc adesea că Noul Testament nu începe de la cartea Matei, începe de pe undeva din Isaia, de la profeți, profeții sunt robii trimiși să ceară roada de la vierii răsvrătiți. În profeți era duhul lui Isus, acel Isus care nu numai că ia copilași în brațe, învie pe fiul văduvei, pe Lazăr, vindecă ologi și neputincioși și deschide ochii orbilor, ci și acel Isus ce spune fariseilor toate păcatele, care ia biciul în templu și transmite lui Irod: „spuneți vulpii aceleia”. Dacă nu avem imaginea pedepsei și a răzbunării pe care o va aduce Domnul Isus în ziua răzbunării de atunci, din viitor, nu putem înțelege cu adevărat ziua îndurării din prezent, de acum, mărimea acestei îndurări. Covidul, comunismul, nazismul au fost și sunt părți ale tabloului general, tablou care conține ca orice tablou: lumini și umbre, și bunătatea dar și asprimea lui Dumnezeu.








Blogul ca jurnal

28 ianuarie 2021

Intră în al 14-lea an la vară.

La 14 ani am plecat din casa părintească. 14 ani, o lume, o eră.
În 2008, când am început blogul, trăiau tata, mama, mătuși, rude, frați și o grămadă de prieteni și da…de cititori.
De-atunci au tot plecat mulți și plecările lor împreună cu călătoriile noastre, căsătoriile copiilor (au plecat și ei de acasă), venirea nepoților (anul acesta ajungem cu voia lui Dumnezeu la 3) au împlântat jaloanele care îmi ușurează sortarea amintirilor. Pentru că eu sunt primul cititor al acestui blog.
Mai sunt evenimentele istorice, ca vulcanul din Islanda, despre care am scris, politice, economice sau religioase. Mă întorc câteodată la ele căutând pe blog ca pe un real jurnal.
„Oare ce-am scris atunci?”
Că se mai schimbă omul.
Judecățile de mai târziu nu sunt la fel, nu sunt proaspete, amintirile ruginesc.
„Jurnalul de Israel” este singurul jurnal-jurnal din blog, restul sunt tot jurnale, dar nu de călătorii prin țări, ci printre gânduri, printre oameni și fapte și răzgândiri.
Căci mai ales răzgândirile ți le amintești, ca și curbele la drumuri.
La Cluj avem curba morții.
Ce-ai văzut în stânga, după 100 de metri vezi în dreapta.
Da, mai am un fel de jaloane: trădătorii, momentul când i-am descoperit, tot un fel de moarte și plecarea lor din capul meu. Din cap i-am dat afară ușor, (sunt un călău și de gânduri) mai greu din relații, e greu să scoți otrava din ceai, dar … pot da lecții, sau învățăminte.
Uit, mai am jaloane: operațiile, ale mele, ale soției, venirea bolilor, un fel de mici morți bolile astea, tinda cimitirului. Mașina n-am schimbat-o de 10 ani și nu e jalon, că nu mă gândesc la ea.
Cărțile, alte jaloane, pofta de a le citi, de a mă lăsa cuprins de tăcuta înțelepciune a celui ce a scris demult, știind că peste 20 sau 200 de ani unul ca mine va gândi la fel ca el, dar cu un centimetru mai neștiutor, și grăuntele lui de lumină va lumina cotlonul meu de întuneric, într-o legătură ca cea chimică. Legătura asta scriitor-cititor e una din cele mai de seamă taine și forțe ale cuvântului. Mă gândesc la ea când ascult sau citesc profeții, când citesc istorii sau povețe, când scriu la rândul meu și vorbind apoi cu unul sau altul dintre cititorii mei, aceștia fac aluzie la penultimul paragraf al postării mele de acum două luni și atunci știu că n-am scris degeaba. E ca o cârdășie tăcută a unor negustori de înțelepciune pe o piață unde nu prea se caută marfa lor și amândoi știu asta.
Dar mă mângâi când citesc profeții biblici, nici „marfa” lor nu se caută.
Oare de ce evreii de azi nu dau nume de profeți copiilor lor?
Veți găsi evrei pe care-i cheamă Beniamin, Simon, Shmuel (Samuel), Saul, Avraam, Isaac, Cohen, Levi, Dan, Iuda, Mozes, Aaron, etc. dar nu veți găsi decât rareori evrei pe care să-i cheme Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Amos, Osea, Obadia, Mica, etc.
Păi, simplu.
Toți profeții (numiți de Domnul Isus robi, în pilda vierilor) au fost trimiși la vremea roadelor (perioada împăraților, apogeul țării căpătate în dar, a viei) să culeagă dreptate, cinste, ascultare, etc. N-au găsit, au fost omorâți chiar de „frații” lor, dar nu înainte de a-și lăsa cuvintele pline de reproș la adresa întregii nații răsvrătite.
Cum să dai la copilul tău numele unuia care numai de rău zice de tine?
Am răspuns.
Plecările cititorilor au fost tăcute, pur și simplu n-au mai comentat, n-au mai dat like, iar despre unii am aflat de pe net că au murit, despre unii după ani. E un jalon și ăsta, un jurnal.
Orice analiză a trecutului este ca o autopsie, desfaci, diseci, dar nu mai poți schimba nimic.
În anul întâi de facultate am fost cu soția (eram doar prieteni atunci) și cu o colegă de-a ei să vizităm sala de disecții. Nu erau opreliști. Pe o masă, după ce au dat un cearceaf la o parte, am văzut cadavrul, un țigan cu mustață, relativ tânăr. Cu o pensetă, colega soției a dat deoparte pielea de pe pieptul cadavrului, care era tare ca un carton, ca și cum ar deschide o cutie, apoi strat cu strat câțiva mușchi dinainte „feliați”.
Blogul e bun, e material de analiză, ai ce pune pe cântar, ai scris, citești, compari, tragi concluzii.
Câteodată mă gândesc că n-ar trebui să scriu, e treabă de îngeri, de slugi, nu de fii.
Ei oricum scriu cărți.
Dar alung repede ispita asta, scrisul e lucrul meu: „orice faceți cu cuvântul” apoi „cu fapta„.
Scrisul, îndemnul, povața, învățătura, explicația, argumentul, logica sunt hrana cugetului, jertfa „duhovnicească” (Doamne, ce cuvânt deteriorat) căutarea și răspunsul, „de aceea”-ul fiecărui „de ce” care ne-au fost date să le împerechem cu entuziasm.
Pentru că asta lipsește celor greoi la auzit, leneviți la ascultare și amorțiți la argument: entuziasmul căutării, adrenalina răspunsului, serotonina cunoașterii.
Citeam dăunăzi din Iov: „Dumnezeu … este puternic prin tăria priceperii Lui.” Iov 36:5
Oricine este puternic prin pricepere. Căutarea aceasta a înțelepciunii este secretul celor tari, celor ce rămân în picioare după ce vânturile au doborât pădurea.
Am fost acum 2-3 săptămâni cu soția la Beliș, prin Răcătău, să vă pun niște poze….
Avem o țară frumoasă.
Cu multe curbe strânse.
Și cu păduri doborâte de vânturi.
Că în pădure copacii se fură pe sărite, pe rărite.
Și când pădurea e rară de tot, o doboară vântul deodată.
Acum zece ani nu se vedea nimic de la Mărișel la Beliș, acum se vede tot:
Ziceam de cel ce rămâne în picioare.
Mai sunt jaloane în jurnal: vânturile, furtunile, smeririle.
Dar și minunile, ridicările, mângâierile.. (Despre astea nu scriu nimic, că și bucătarul mănâncă, și chelnerul, dar nimeni nu-i întreabă ce, clientul de la masă se gândește la ce se gătește și se pune pe masă.)
Eu mănânc cam din tot ce pun pe masă și de aceea blogul mi-e și jurnal.


Păcatul nu este supranatural

9 ianuarie 2021
O pledoarie împotriva calvinismului

Păcatul e foarte natural.
E „natura” umană, cum se zice.
Firea noastră, pofta ei, a ochilor de carne, lăudăroșia vieții, lenea, curiozitatea morbidă, bârfa, certurile, toate sunt păcat, păcate.
Nu ni se cer revelații să păcătuim, nu facem slujbe și eforturi, ne vine.

Nici cugetul nu este supranatural, ne mustră.
Pe toți ne mustră, toți avem cuget.
Pe unii mai mult, pe alții mai puțin.
În orice om există o luptă între cuget și gânduri.
Gândurile tot mai deformate de filozofii care îndreptățesc, se luptă cu bietul cuget tot mai înnădușit de nelegiuire.
Nimic nu e supranatural până aici.

Nici Biblia nu e „supranaturală”, e o carte.
E în limba noastră, e text, sunt istorii, legislație, sentințe și da, multă profeție.
Istoria din Biblie se poate verifica, e confirmată de muzee, șantiere arheologice, texte antice și de bunul simț.
Legislația biblică stă la baza statelor, la fel sistemul punitiv.
Biblia se poate înțelege, de aceea a fost scrisă, să fie citită, gândită, înțeleasă.
Profețiile se pot verifica, mai ales că mare parte din ele s-au împlinit, unele cu date exacte.

Citirea Bibliei este iarăși un lucru natural, îl poate face oricine, sau ascultarea explicațiilor din Biblie.
Omul măcinat de păcat, de mustrările cugetului sau de greutatea religioasă poate dori să scape, și acesta este un lucru natural.
De unde începe oare supranaturalul?

Pentru că postarea a pornit de de aici, de la întrebarea:
de unde începe supranaturalul în mântuire? Ultimele zile am ascultat multe predici, întruna din ele un predicator spunea simplist că procesul mânturii este „o intervenție miraculoasă a lui Dumnezeu în viața omului.”
Măi să fie?
Nu zic, e o părere confortabilă, îți asigură o liniște netulburată: „înceapă Dumnezeu”!… să și termine, nu? Nu ai de ce te stresa de cel de lângă tine.
Dar e adevărat?
Omul păcătos nu are de făcut altceva decât să aștepte „supranaturalul” ca să vină ca vara trăznetul? (Și trăznetul vine după fulger și doar când înnorat.)
Și omul mântuit nu trebuie oare să-i poarte în inimă pe cei dragi, să-i „nască prin evanghelie”, ca Pavel pe Corinteni, să „sufere durerile nașterii” pentru cei păcătoși? Până „va lua Hristos chip în ei”?!
Afirmațiile astea cu supranaturalul necesar, scoase de teologi „care n-au ratat un prânz”, păstrează mințile într-un confort criminal.

Gândeam la asta dăunăzi, când întorcându-mă la lucru, mă aștepta fiul unui colaborator de la lucru, tatăl lui este un mare specialist în domeniul lui. Știam că e bolnav, tatăl. Leucemie, internat din nou la hematologie. Fiul a venit să mă roage dacă nu pot să donez sânge. Am mai donat, dar țineam minte ceva, am verificat la centrul de transfuzii pe net: „trebuie să nu fi avut intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni”. Eu am avut luna trecută.
Dar am povestit un pic cu băiatul, am urat sănătate tatălui și…atât.

Mi-am dat seama cât de natural ar fi fost să-i spun în cei peste 10 ani de colaborare naturalețea istoriei creației, a evangheliei, speranța viitorului. Nu i-am spus, că aveam ideea că a fi moral și corect e suficient să-i stârnesc interesul, eventual aș fi vorbit mai multe dacă mă întreba el. Nu m-a întrebat nimic niciodată, era fericit că-i plătesc facturile la timp. Acum regret. Am avut vagi discuții, știa că sunt pocăit, avea rude pocăiți și cunoștea ceva din Biblie. Odată, am mers la el la firmă și se auzea Vocea Evangheliei. Dar nu e destul, acum regret. Poezia „Mi-ai fost vecin și cumsecade” îmi răsuna în urechi!. Mult rău mi-a făcut calvinismul.

Și mântuirea este naturală. „Cine va crede”. Ce să creadă? „Ce ni se vestise.” De profeți desigur. „Crezi tu în profeți?” Nu întrebi așa ceva pe un „mort” prietenii mei calviniști, îi conduci pe oameni prin judecăți și profeții, prin pedepse și răsplăți până la cheia mântuirii: predarea sufletului sub autoritatea Celui ce ce S-a smerit că a încins un prosop și apoi S-a lăsat răstignit de dușmanii săi. Textele ce se cer crezute se pot citi natural în Biblie și fără revelații „supranaturale”, sunt scrise în limba română. E descriere, narațiune, ce s-a și întâmplat și au scris apostolii, Biblia adică. Natural, simplu, pagină cu pagină, fără intervenții miraculoase, că nu se poate. Să ajungă omul să creadă în pedeapsă și răsplată, în curățire și albire așa cum n-are ce face și crede în păcatul „natural”, păcat de care nu se poate lăsa. „și se va boteza„….cum? în apă? când? după ce citește Biblia și crede. Totul e natural. Dar durează, ia timp, zi de zi, plâns, explicații, rugăciune și de la capăt, nu chemări mistice în acompaniament de orgă, la sfârșitul unei predici cu mai multă emoție decât pildă, profeție și logică, în ambianța unui templu fastuos.
Vestirea evangheliei este muncă de demolare, de dezmembrare. 10 ani din viață m-am ocupat (pe lângă serviciu) cu dezmembrări auto, ocazional. Nu e ușor, deși pare. Lucrurile nu-s făcute să se dezbine fără efort. Nici diavolul nu-și lasă prada ușor, trebuie unelte și efort. „Noi dărâmăm izvodirile minții” e un proces, nu un moment. Dar e natural.

Natural este să fie ajutat omul să înțeleagă. Să fi fost făcut să vrea, să fi plâns cineva lângă el, cum a plâns Pavel la Efes lângă fiecare, cum s-a purtat cu ei ca un tată cu copiii lui, sau ca o doică. Natural. Să sufere cineva durerile nașterii lui. Să-l „nască prin evanghelie„, dar pentru asta să-l poarte în inimă înainte o vreme, cum își poartă mama fătul în ea. Să ajungă omul „natural” este să-și dea singur seama cât e de tare și ne „natural” păcatul din el și cât de strâns îl ține legat. Natural este să vadă în Biblie că alții au scăpat, că se poate.

Și de pe-aici doar începe supranaturalul. Când i se prezintă fiecărui om calea deschisă spre cer, prin Cuvântul venit din cer, care descrie „cerul deschis”, calea nouă și vie, posibilitatea de a cere direct lui Isus izbăvire și mântuire.
Când pentru prima dată omul cade pe genunchi și cere cu credință eliberare de păcat, pacea și liniștea, bucuria și încrederea pe care le primește sunt primele lucruri supranaturale. Dar până aici e un drum lung al cugetului și nu avem în Scriptură exemple de scurtături.

S-a răspândit și am fost și eu entuziasmat de rețeta mântuirii instant, prin revelație. Nu scrie „să vă dea un duh de descoperire”? Și n-am prea plâns nici eu lângă mulți, nici n-am prea dădăcit. Am așteptat s-o facă Domnul, „să-i cerceteze”. „Doamne atinge-te de inima lor!”, am crezut rugăciunea asta. (Cred că e catolică, în Biblie nu este așa ceva.) Dar era comod. Doamne iartă-mă!

Calvinismul și carismatismul au în comun această „scurtătură” a pretenției de supranatural. Calvinul zice: Domnul lucrează în om, iar carismaticul îi prezintă omului o lucrare instantă falsă a Domnnului: emoția. Fără Biblie și fără credință, fără proroci, promisiuni sau pedepse.

Pentru cel ce vestește Cuvântul lui Dumnezeu din dragoste de oameni și de Dumnezeu și fără alte interese, sunt o mulțime de argumente naturale care pot conduce sufletul spre poarta supranaturală a revelației și iertării, spre a cere singur mântuirea sufletului său, spre a-i arăta cum să ceară de la Dumnezeu el însuși, nu altul pentru el. Natural, așa cum v-am scris și eu vouă azi, desigur, celor ce ați ajuns cu cititul până la sfârșit.






Testul focului

19 decembrie 2020

Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,  lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
Trec aproape zilnic, când merg la lucru, pe lângă o casă neterminată.
Am trecut și azi-dimineață. Știu povestea casei de la un vecin. Cineva a construit-o fără autorizație prin anii 2000 și apoi legislația s-a înăsprit și n-a mai fost posibilă „trecerea în legalitate”.
Probabil casa va fi demolată și se va pierde toată munca acelor constructori, toată plata lor.
Cât efort: să pui cărămidă pe cărămidă, să faci cofraj, să întinzi fier, să torni beton, dar fără proiect, fără verificare, fără cadru legal, dar bani, efort și entuziasm, da.
Casa asta n-a trecut testul aprobării inspecției în construcții, poate.
Probabil are vicii ascunse.
Ce folos de atâta muncă, dacă nu a fost în cadru legal?
N-a trecut testul.
Și m-a dus gândul la tot Clujul, cum se vede seara de pe Feleac, atât de spectaculos.
Conform Cuvântului lui Dumnezeu, „pământul cu tot ce este pe el, va arde„. Și Clujul tot.
Și casele cu autorizație, și cele fără.
Ce metodă are Dumnezeu de testat lucrările? Focul.
Focul judecății, cuptorul mâniei.
Aurul, argintul și pietrele scumpe trec de foc.
Lemnul, paiele și trestia ard.
La sfârșitul vremurilor, Dumnezeu va testa lucrările prin foc.
Ce ispită avem acum să devenim vizibili, (relevanți se zice acum) să ne vadă lumea, să fim băgați în seamă, să influențăm pe cei din jur! Ispita se transformă în a începe să construiești cu cele mai vizibile materiale: lemn, fân, trestie. Se construiește repede, se vede de departe, te laudă toți nepricepuții.
Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, e ilegal.
Constructorul care știe că lucrarea lui va fi arsă pentru testare nu este interesat de volum.
Nici de cifre mari, nici de săli mari, nici de donații mari, nici de multe like-uri sau mulți urmăritori pe canalele de media, ci de cu totul altceva: cum să fie plăcut lui Dumnezeu.
Iar lui Dumnezeu nu-i place lemnul, nici fânul, nici trestia.
Să mergem puțin la simbolistică, ce înseamnă fiecare element:
1. Lemnul era materialul de bază pentru idoli,Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi…” Ieremia 10:3-5
Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.” Isaia 44:13
Acestor idoli li se alocă puteri, au o vrajă asupra mulțimilor, lemnul reprezintă vrăjitoria religioasă, o cursă perfidă a sufletului.
Cercetează-te dragul meu: ești credincios sau religios? Ai credință în Cuvântul scris al Bibliei sau ești îmbătat de vrăjitoriile religioase? Ispita de a tăia lemne din pădure și de a construi cu ele e mare, să dau exemple:
a)-nu e destul să vestești Cuvântul cu simplitate, nu te bagă nimeni în seamă, ia să mergi la seminar, să iei titlu, să fi ordinat, să scrie înainte de numele tău: pastor, sau reverend, cum te privește lumea! Dar oare om nătâng, forța argumentului tău e mai mare dacă ai titluri? Sau dacă ești un nătărău și un încuiat religios, va schimba titlul sau ordinarea ceva? Dacă îți mai pui și o haină specială, un guler alb, vraja e totală.
b)-nu e destul să te aduni ca adunare în casa unui frate sau într-o sală simplă, obișnuită, care chiar poate fi folosită și la altceva în restul timpului. Nu, trebuie sală dedicată. Apoi sala se împodobește, i se pun semne și cruci, un mic turnuleț, apoi un turn mai mare și o cruce uriașă în vârf, un amvon grandios în mijlocul unei săli reci și respingătoare. Asta e vraja locului sfânt. A, am uitat de dedicare, ceremonia aia de sfințire a clădirii…care va arde. Mai sunt exemple.
2. Fânul reprezintă încrederea în oameni, în personalități, în nume și în mulțimi. Mă găndeam la nicolaiții din Efes, de ce erau eretici? Pentru că erau nicolaiți, și-au dat alt nume, ca „cei ai lui Pavel„, „cei ai lui Apolo„, secte și diviziuni. Ce reprezintă fânul? „….Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade…” Isaia 40:6-8
Fânul reprezintă oameni, mulțimi, grupuri, „căpițe”, identități folositoare celor ce le-au creat și le perpetuează.
Vizibile ca fârciturile.

Ce este o verighetă de aur, un inel sau un diamant pe lângă o fârcitură? Nimic.
Nici să nu povestim, n-ai ce arăta.
Când cineva stă în fruntea unei mari mulțimi care-l ascultă, autoritatea aceluia pare indiscutabilă.
Până la foc.
3. Trestia reprezintă autoritatea sau încrederea în autorități, în stăpâniri și domnii. Egiptul decăzut era numit o trestie: „…În cine dar ţi-ai pus încrederea…? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă,  care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului…” 1 Împărați 18:21
Astăzi avem culte religioase, partide politice și corporații comerciale, autorități ademenitoare, toate oferă diferite ierarhii, posibilități de urcare socială pe diferite paliere: politice, economice și religioase. Și fiecare ademenit urcă fericit pe scara lui, cu viteze diferite, de 3, 5, 7 fuștei pe viață, care-cum, producându-și adrenalină din felul cum dă și capătă laudă de la sau la ceilalți alergători spre nimic. Ca în vestitul filmuleț:

Happines, evident, filmul e dinainte de covid

În această lume de lemne, paie și trestii, să vrei să ai doar un giuvaer, o comoară mică, invizibilă, te face un exclus. Dar doar giuvaerul va trece de foc, doar cei care trăiesc cu gândul să vrea să fie doar plăcuți lui Dumnezeu, nu oamenilor. Nu contează cât efort ai făcut pentru construcția de paie sau lemn, contează dacă trece de foc ceea ce ai construit, dacă nu este vrăjitorie religioasă, încredere în oameni sau propășire corporatistă. Am scris ca să vă ajut să puteți selecta țelurile pe care le urmăriți!
Cu gândurile acestea am ajuns la serviciu dimineață și cu multe altele, acum când simt că prind puteri să pot relua activ postările pe blog. Fac în mod normal 11 minute până la lucrul, dar de când cu pandemia și mai puțin. Apoi am primit pe mail rezultatul testului histopatologic de la operația de săptămâna trecută: colecistită cronică litiazică. Rezultatul explică multe din starea mea din ultimii ani, mai ales că acum, după operație mă simt mult, mult mai bine decât înainte, atât că mă mai trag un pic firele, dar starea dinainte a fost tare rea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.
Aurul-credința, argintul-Cuvântul lui Dumnezeu și Pietrele Scumpe-relațiile cu creștini adevărați care învață pe alții, ar trebui să ne fie materialele de construcție ale templului ființei noastre.
Câteva întrebări pentru cuget:
Cu ce materiale zidești?
Ești pregătit de control?
Ești pregătit de testul focului?
Ești mulțumit că ești ca toată lumea și toată lumea este ca tine sau cauți să fi „plăcut lui Dumnezeu” tot mai mult?
Testul focului este foarte aproape. Semnul drumului lumii acesteia este „drum înfundat”:

Pentru noi, cei ce credem și așteptăm pe Domnul este ceva de genul:

…urmează plecarea.
Dacă cumva te vezi pe drumul greșit, construind cu materiale ilegale, la un proiect fără viitor, te îndemn să te pocăiești înaintea lui Dumnezeu, să-i ceri iertare, să-ți mărturisești neputința și greșeala, să intri în legalitate cu Dumnezeu, să cauți îndreptarea vieții tale, timpul pocăinței expiră.








De la potop la Domnul Isus: doar 2350 de ani….

4 decembrie 2020

Pe scara istoriei e foarte puțin.
Comparativ cu milioanele cu care am fost aburiți la orele darwiniste.
Priviți această cronogramă:

Știind că, după cronologia biblică Domnul Isus a venit în lume aproximativ în anul 4000 de la creație, să tragem împreună câteva concluzii:

-4000-1650=2350 de ani au trecut de la potop la Domnul Isus

-Sem a trăit 500 de ani după potop, deci Sem a murit cu 1850 de ani înainte de Domnul Isus,

divizarea pe limbi, apariția națiunilor a fost pe vremea lui Peleg, priviți cronograma: între 1758-1788 de la creație (după 1788 a fost „vremea lui Reu” („Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul, ” Geneza 10:25 verset foarte important) deci acum aproximativ 4200 de ani, de atunci bunicii noștri au început să vorbească unul română, altul maghiară, altul engleză. Frați obligați la distanțare, nu maimuțe diferite.
-strămoșul evreilor și cel de la care le provine evreilor numele a fost Eber, care a trăit mai mult decât cele 6 generații care i-am urmat, mai mult și decât Avram. Incredibil, înțelegem de ce lui Avram i s-a zis evreul, era trib serios tribul lui Eber („A venit unul care scăpase şi a dat de ştire lui Avram, Evreul” Geneza 14:13)

-tot pe vrema lui Avram, la 5 generații de la Babel existau deja națiuni, (Agar era egipteancă), citim despre Elam, Șinear, erau lupte între națiuni, deși „armatele” erau încă mici: cu 318 oameni, Avram a rezolvat conflicte între mulți „împărați”.

nici animale nu putea fi multe, mai ales din cele sălbatice scăpate din arcă, din doi lei și doi tigri de exemplu, la natalitatea lor de un pui pe an, s-au înmulțit încet și…uitați-vă pe harta răspândirii lor, în America cele mari și greoaie n-au ajuns. Există o explicație: răspândirea animalelor din arca oprită pe Ararat s-a făcut treptat, pe măsură ce s-au înmulțit. Elefanții, leii, hipopotamii, la 300 de ani după potop (când s-au despărțit popoarele și probabil și continentele), nu ajunseseră prea departe cu puii lor. Americile și Australia au „migrat” fără ei. Divaghez.

toate mărturiile arheologice din muzee, datele istorice înregistrate cu oameni sigur sunt din aceste două milenii de aur dintre potop și venirea Domnului Isus în lume.

-aceste două milenii, mai ales primul, mai extins, cei 1350 de ani după potop, la 3000, sunt cea mai falsificată epocă istorică de către istorici, arheologi, muzeografi, etc. Toți acești așa-ziși „oameni de știință” iau acea perioadă și o leagă de o „istorie mai veche”, istorie care nu există. O numesc în fel și chip: cele mai vechi timpuri, preistorie, comuna primitivă, epoca fierului, epoca pietrei, etc. Nu au nici o dovadă, decât speculații.

primul mileniu de după potop este crucial să-l înțelegem. Istoria acestui mileniu pune logică și sens și credință în tot sistemul nostru de gândire, și pune temei moral. În acești 1350 de ani s-a făcut alegerea lui Avram, nimicirea Sodomei, legămintele, coborârea în Egipt, darea legii, cucerirea Canaanului, repere mai mult morale decât istorice, pe o axă nu atât cronologică, cât mai întâi etică. Căci în timp ce lumea mergea din rău în mai rău, cei chemați de Dumnezeu au pășit prin credință pe o cale a unei purități morale și excelențe etice crescânde. Deja Dumnezeu la jumătatea mileniului dinainte de Domnul Isus, putem spune că „pune cruce” lumii prin sentințele prorocilor asupra poporului evreu apostat și prin împrăștierea acestor evrei în toată lumea. Sentințe etice prin excelență, nimic arbitrar sau hazardat. Scurtă vreme au fost evreii laolaltă, multă vreme e de când sunt împrăștiați. Rămânem din acest mileniu cu profețiile, cu „luminița care strălucește în loc întunecos„, cu „celelalte Scripturi” numite de Petru, adică cu Vechiul Testament. Nu divaghez.

alunecarea „creștinilor” de azi în misticism, carismatism, calvinism, și alte „-isme” fără plan și logică se datorează abandonării creaționismului și necredinței lor în cronologia acestui prim mileniu de după potop, mileniu bine descris în Biblie. Și în abandonarea logicii lui lăsată scrisă de Scripturile din al doilea mileniu. Căci dacă temeiul judecății viitoare și a condamnării celor ce nu cred va fi creația, creație care privită trebuie să conducă la credință („însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi,…” Romani 1:20) atunci înseamnă că la judecată Dumnezeu va apela la luptele lăuntrice ale fiecărui om și va scoate vinovăția din cuget la suprafață, vinovăția de a fi creat de Dumnezeu și beneficiar al tuturor binecuvântărilor și să ajungi să te întorci cu aversiune spre Singurul care-ți dorește binele din dragoste pură. Dragostea lui Dumnezeu are în ea logica bunătății Lui. El prima dată dă, apoi așteaptă mulțumire, recunoștință, glorificare, mărturisire. Toate
„-ismele” de la începutul acestui paragraf sunt înrudite prin procentul mare de „ilogică etică”, prin apelul la „minuni” și „experiențe mistice” sau „trăiri”, ca și cum toată treaba lui Dumnezeu care a creat codul genetic și galaxiile, valențele și straturile de electroni, urechea și ochiul, ar fi devenit dintr-o dată să arunce cu „mântuiri” și „trăiri”, cu „stări” și „prezențe” neapărat din gâtlejurile celor ce într-un elan industrial neoprit nici măcar de covid, (căci aceste „componenete divine” sunt propagate tarifat de noii apostoli ai internetului) ne inundă online cu invitații de a ne face locaș în staulele lor virtuale. (Lungă divagare, probabil mi se trage de la ficat, vedem săptămâna viitoare, după colecistectomie, dacă-mi revin.) Hai încă un pic: calvinismul e campion la ilogică etică, subiect de-o postare.

-Dumnezeu a vorbit lui Avram imediat după Sem și familiile celor care I-au văzut puterea prin potop, Dumnezeu nu s-a lăsat fără mărturie. E foarte important să observăm o progresie a numărului de mărturii și de martori, a împrăștierii „martorilor” în lume. E etic pentru Dumnezeu să nu ceară dacă nu dă mai întâi: dă dovezi, așteaptă credință.

E târziu și trebuie să închei postarea: citiți Biblia cronologic! Dacă cineva va crede că această înșiruire de cifre și ani nu e pentru noi, hai să-i dezumflu îngâmfarea și ignoranța cu un verset: „Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa,
pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.
” Deuteronom 32:7 Nu de altceva dar și eu am crezut la fel și am fost dezumflat la vreme. Asta am făcut azi, am socotit ani, pentru a ajuta cugetul bun să lupte cu gândurile rele, pentru a dărâma izvodiri ale minții pentru a semăna un cuvânt bun care la vreme potrivită va rodi.

Slăvit să fie Domnul!



Doar două feluri de creștini

22 noiembrie 2020

…sunt în lume: creștini care iubesc venirea Domnului și ceilalți.
Aș spune fără îndoială că secretul angajamentului creștin este credința acestei învățături a iminentei reveniri a Unsului lui Dumnezeu.
Ajungerea la această încredințare și asumarea ei vizibilă prin schimbarea conduitei conform ei, am putea numi că este Învățătura care duce la evlavie (angajament), după formularea apostolului.
Când aștepți pe Domnul, toate se schimbă în viața ta.
În primul rând gândirea.
Apostolii aveau ca obiectiv ajungerea de către toți cei învățați de ei să cunoască în detaliu toate aspectele acestei autorități(puteri) și veniri a Domnului. Să vedem cum făcea Petru acest lucru.
….v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.” (2 petru 1:16) Explicarea acestei învățături de către apostol a fost un proces de construcție a imaginii, de „zugrăvire” a evenimentului venirii Domnului, ca regia unui film, de învățare a evenimentelor care vor fi.
Când erau pe muntele Hermon, lui Petru, Iacov și Ioan li s-a arătat o mostră din această glorie, iată cum descrie Petru în continuarea textului, ziua aceea a schimbării la față: „Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă (glorie), atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.  Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.” (2 Petru 1:17-18)
Dar lucru uimitor, Petru nu socotește această revelație ca ceva extraordinar și nu insistă asupra ei, ci insistă în continuare asupra a ceva ce ne este tuturor foarte accesibil, dar „mai tare„: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” (2 Petru 1:19) Deci „cuvântul prorociei” adică partea profetică a Scripturilor, textul scris este mai tare decât revelația lor de pe munte, decât ascultarea directă a glasului divin și acest text scris este lucrul spre care trebuie să fim focalizați.
Care este acest „Cuvânt al prorociei„? Este acest Cuvânt (așa cum ar crede unii din cei afectați de maladia carismatică) alcătuit din revelații spuse de tot felul de oameni „inspirați” din zilele noastre?
Nicidecum. Cuvântul prorociei este alcătuit „din Scriptură” textul explicativ în continuare nu lasă dubii: „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură….” 2 Petru 1:20
(Iar în altă parte scrie despre Scripturile lui Pavel și ale apostolilor și „celelalte Scripturi„, adică Vechiul testament, toate sunt Scripturi. Dar să nu divagăm.)
Cuvântul prorociei este acea parte a Bibliei care scrie despre viitor, despre ce va fi, cum va fi în viitor
Deci, „Cuvântul prorociei” este alcătuit din partea profetică a Vechiului Testament împreună cu partea profetică a Noului Testament. Ele se completează și se explică una pe alta.
Care este partea profetică a Vechiului Testament? În primul rând Profeții numiți Mari (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel) care au în total 5 cărți și ceilalți 10 profeți mici. Apoi există părți profetice importante în Psalmi („David era și el profet„), în cărțile lui Moise, chiar în Iov și în celelalte cărți. Trebuie să luăm aminte la aceste părți.
Care este partea profetică din Noul Testament? Multe bucăți din Evanghelii, din epistolele lui Pavel, ale lui Petru, Ioan și Iacov, din Iuda și cartea Apocalipsa integral. Și la acestea trebuie să luăm aminte.
Dragii mei, am un îndemn pentru voi toți: citiți profeții, vizualizați evenimentele pe care le trăim acum și cele care vor urma, toate au legătură cu Unsul, Unsul care va veni în Glorie! Nu vă amăgiți cu un Isus mistic, un Isus al inimii, un Isus care nu te pune să înveți, să citești, să crezi ce citești, un Isus de care nu ți-e nici frică, nici drag și pe care nici nu-l aștepți. S-ar putea să fie „alt Isus”!
Când conștientizezi că viața în carne este trecătoare, că trăim într-un cadru istoric scurt și într-un cadru moral viciat îngrozitor, că semenii din jur și noi împreună cu ei trăim într-un cadru moral alterat de părerile noastre despre etică, nu croit de standardul lui Dumnezeu, îți pui gândirea pe coordonate bune și te pocăiești.
(Să divaghez puțin: pocăința e prilej de mare bucurie în cer. Povesteam acum câteva seri la masă cu niște musafiri despre rugăciune. Le-am spus că „da, Domnul știe de ce avem nevoie, dar nu ne dă, dacă nu cerem. Este un protocol ceresc care trebuie respectat pentru ca îngerii să învețe ceva de la noi, de la Adunare: Dumnezeu stă pe tron, Domnul Isus stă la dreapta Lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi, iar armatele de milioane de miliarde de îngeri stau în fața lor și așteaptă ordine. Când cineva se roagă, dacă este curat la suflet și rugăciunea lui face parte din miliardele de variante posibile ale Planului divin, Domnul Isus o duce la Tatăl, arată că acel ce s-a rugat a parcurs curățirea cugetului („sângele stropirii”) și odată rugăciunea auzită în tot cerul, Dumnezeu dă ordine la câți îngeri trebuie să meargă să împletească împrejurările pentru împlinirea obiectivelor acelei rugăciuni. „dacă cerem ceva după Voia Lui ne ascultă”. De detalii se ocupă îngerii, ei sunt „duhuri slujitoare trimise să slujească celor ce vor moșteni mântuirea„.
Dar dacă cel care se roagă nu este curat, nu s-a pocăit el însuși? Atunci, folosind imaginea și limbajul vechi-testamental, neavând parte de veșminte albe (cuget curat), „stropite cu sângele Mielului” (mărturisirea păcatului și regretul) până la „efectuarea” acestei „proceduri” rugăciunile nu sunt ascultate, acea persoană nu este „a lui Hristos”. Doar după ce cineva se încredințează lui Hristos, „printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” mărturisindu-și și regretându-și păcatele”, doar după aceea este curățit și se bucură de privilegiul de a-i fi ascultată rugăciunea. Însăși această primă rugăciune de pocăință, venită din zbuciumul unei conștiințe frământate este un mare prilej de bucurie pentru cer: pentru îngeri, pentru Fiul, pentru Tatăl. Gata divagarea.)

Să mă întorc la subiectul celor două feluri de creștini: cum sunt ei, ce fac ei, prin ce se deosebesc:

Creștinii care iubesc venirea Domnului…

…. trăiesc cu conștiența acestei glorii cerești, atât de bine prezentată și explicată în Scripturi, așteaptă această glorie, se pregătesc pentru ea, sunt gata să sufere, dar să nu renunțe la speranța aceasta. Acești creștini sunt total împotriva oricărui fel de glorie pământească, de mândrie sau de îngâmfare pentru ceva din veacul de acum.
Creștinii care iubesc venirea Domnului nu se tem nici de moarte, știu că „ar fi mult mai bine„, că moartea celor iubiți de Domnul este „scumpă înaintea Domnului” și că dacă se merită să mai stea în trup este pentru că mai au ceva de lucru pe aici.
Cei ce iubesc venirea Domnului așteaptă răsplătirea Lui și răzbunarea Lui, de aceea nu se vor răzbuna pe cine le face rău și nu vor căuta răsplătirea vreunui bine, nici măcar cu câte-un pic de slavă deșartă, renume sau recunoaștere de merite.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor evita în orice situație publicitatea, promovarea numelui lor sau cu mult mai rău, promovarea altor nume decât Numele Stăpânului.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor lua aminte la Cuvântul prorociei, cum a zis apostolul Petru, un om care a stat în preajma Domnului Isus și a învățat accentul pus de Domnul pe „toți prorocii”, pe ce au scris prorocii. (Ca o altă paranteză: evreii ortodocși de astăzi nu-i studiază pe prooroci, ei studiază Tora și talmudul și alte scrieri.)
Nu am epuizat subiectul, am exemplificat.

Creștinii care NU iubesc venirea Domnului

…sunt toți ceilalți.
Nu, desigur ei nu vor spune cu voce tare că nu iubesc venirea Domnului, dar tot felul lor de viață va arăta că văd acest eveniment ca un moment foarte îndepărtat în timp, ca și moartea lor dealtfel.
Ca să poată trăi cum vor, dar mai ales ca să le înflorească lor afacerile religioase și mai nou, politice, așa-zișii creștini care nu iubesc venirea Domnului se ascund după 2-3 versete și înlătură tot „cuvântul prorociei” la care ei zic că nu trebuie să luăm aminte.
Înlăturând cuvântul prorociei, lași mintea pradă unor „învățături ale demonilor„, evanghelia prosperității, teoria evoluției, toate vin în loc.
Mai ales teoriile evoluției, ale progresului lumii, ale viitorului luminos al omenirii sunt încurcate grozav de „iubirea venirii Domnului”.
O lume evoluată, urbanizată, computerizată își cere „biserica” pe măsură, evoluată, o biserică care are drum în față. Chiar o biserică de la noi din oraș, în disperare după enoriași potenți financiar se întitulează „biserică urbană”…
….nu ca celelate 30 din oraș, care desigur sunt rurale. (Cele 4 conturi IBAN pentru „Donează!” de pe prima pagina ne arată clar că ei și cei ce conduc astfel de biserici, n-au nimic de-a face cu cel ce a zis: „voi cheltui prea bucuros din ale mele!”.)
Când vrei să faci bani din religie nu poți cere pur și simplu oamenilor „dați-mi bani”. Le vei prezenta proiecte, lucrări, investiții, vei cere pentru Domnul, ei vor umple borcanul din care tu-ți vei linge degetele zilnic. Asta nu poți să faci dacă lași ca învățătura venirii Domnului să fie propagată. Păi dacă vine Domnul, de ce facem biserici de milioane de Euro bucata? Sunt bune și săli simple sau case. Și bani mai puțini.
O incursiune istorică. Comuniștii au interzis subiectul venirii Domnului, al veacului viitor, au schimbat cuvintele cântărilor, au interzis să se vorbească despre judecata viitoare, în general la „ședințele de orientare” pastorii erau prelucrați cu viziunea partidului comunist pentru o lume aici și acum, nu pentru gloria Împărăției care va veni, nici pentru slujirea Unsului care a fost făcut moștenitor al tuturor lucrurilor.
Există un anume fel de constrângere datorată faptului că vorbitorul este nevoit să placă celor ce-l plătesc. (Această constrângere eu nu o am și este principalul motiv pentru care am urmărit să câștig suficient încât să nu mă poată cineva manipula financiar.) Când depinzi financiar de auditoriu, vei nuanța subiectele vorbirilor spre intensificarea aplecării ascultătorilor spre „dărnicie”, spre „donează”, spre „jertfe ca acestea Îi plac” deși tu știi că de-acolo-ți vine venitul. Poate ești bine intenționat și vrei să-l slujești pe Domnul, dar dacă iei bani pe ce vorbești ești conștient că orice subiect asemănător cu răpirea iminentă sau „va veni ca un hoț” ar frâna impulsul de donator al celui cu astfel de credințe. Și atunci taci.
Ocolești subiectul. Ești creștin de celălalt fel. Este pocăință și pentru asta.
Aceasta a fost jertfa mea de seară, socotiți-vă fiecare din ce categorie faceți parte!
Peste două săptămâni merg la o operație și mă gândeam zilele trecute: dacă mor, cu ce rămân, ce las în urmă, cu ce plec la raport? Folosește cuiva ce am scris? (Riscul să mor e mic, dar există, ca la orice operație.) Am scris enorm de mult pe acest blog despre răpire, despre venirea Domnului, despre semnele sfârșitului, am scris fără bani și fără plată. De acest lucru știu că Stăpânul Meu se bucură și-i place.
Cred cu tărie că a merge pe calea Domnului înseamnă a urca niște trepte de înțelegere, nu a fi catapultat în stări mistice. De aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Am fost toată tinerețea atât de aburit cu teorii mistice despre „oameni sfinți care emană puteri și numai când stai în prezența lor”, încât după epuizarea prea multelor verificări (în care nu am dat decât de grupuri de naivi care se amăgeau reciproc) am verificat cu Biblia cântarul prost din mintea mea și l-am aruncat din cap. Repet: de aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Asta văd că făceau Petru, Pavel, Domnul Isus, toți învățau, citau, explicau Scripturile. Construiau așteptarea.
Nu am scris nimic despre denominații pentru că cei ce iubesc venirea Domnului, iubesc și Cuvântul Domnului, Cuvânt care arată clar cât de mult urăște Domnul despărțirile.


Întrebări calviniste

16 octombrie 2020

În ultimii 10 ani epidemia de calvinism s-a mai domolit în România, editurile Agape și Făclia nu mai au forță și pentru că vremea hârtiei trece.
Totuși câte un calvinist mai apare, ca un focar de Covid după trecerea unui val.
Mi-a scris „Andrei” pe Facebook, a scris mult, nimic ce n-am știut. M-a mirat că de pe vrema unuia cu „calviniști din toate țările uniți-vă!” (dovedit ulterior troll) nu am mai primit o provocare de la o așa înălțime. Căci calviniștii stau de obicei în turnurile lor, foarte înguste și foarte înalte, de unde ne privesc de sus pe cei ce „nu putem înțelege”, „n-am fost aleși” etc.
Ei nu își pierd vremea să argumenteze, să explice, să plângă ca apostolul „noapte și zi” lângă cei ce nu înțeleg. Deformarea calvină le spune că „aceia” sunt morți și au nevoie de un „moment” în care vor deveni vii și vor înțelege.
Dar.

Întrebările

„……omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?
Cine este cel care își vede păcatul, omul cel vechi sau omul cel nou, născut de sus?
Si apoi, ce poate face omul pentru a fi născut din nou?
Ce poate face un om mort spiritual?
Daca acesta poate face ceva, inseamna ca nu a fost nevoie ca pentru el să moară Domnul Isus, de ce?
Pentru ca se pare ca dupa teologia dumneavoastra, omul își poate procura singur nașterea din nou, iar daca omul își poate procura singur nașterea din nou, inseamna ca isi poate procura mântuirea.
Cuvantul ne învață că El este Cel care ne naște de sus prin Cuvant, Duhul Sfânt este Cel care ne poartă prin tot adevărul si ne arată greselile/păcatele, ne conștientizează de ele, astfel avem parte de acea părere de rau, regret, căință, care ne determina sa ne întrebăm ce sa facem fraților?”

Răspunsul.

„Andrei, gândești într-un cadru strict calvinist, știu cum e. Am trecut prin noaptea calvinistă. Am doi papagali care stau în cușcă, dacă-i scot afară sunt speriați. Se poate ieși din cușca asta. Hai să încercăm:
-omul are cuget. Din strămoși, Pavel slujea cu el, cu cugetul
-acest cuget poate fi bun (când zice că „nimic bun nu locuiește în mine, adaugă „în carnea mea”) „cu cuget bun din strămoși” slujea Pavel
-omul fără lege, păgânul din Africa care nu a auzit de Biblie, dar care face lucrurile legii din fire, dovedește că lucrarea legii este scrisă în inima lui. Cine dovedește?
Doi martori: cugetul și gândurile.
-cugetul și gândurile sunt în război. Se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.
Ai întrebat: „omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?” Sigur, poate multe lucruri omul „mort”, să vezi câte poate:
– omul, orice om poate vedea creația lui Dumnezeu,
– poate vedea în creația lui Dumnezeu diversitatea înțelepciunii lui Dumnezeu
-poate înțelege cu mintea însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu
-poate dori să facă voia lui Dumnezeu, poate să „vrea să facă binele”.
Ceva nu poate face totuși omul „mort în păcate”: nu poate face voia lui Dumnezeu, „răul stă lipit de el”.
Imaginea din Ezechiel 37 a evreilor din diaspora este tot a unor oameni „morți”. Ei sunt „morți” pentru că nu cred în Mesia, în Cuvânt. În rest sunt foarte vii.
Andrei dragul meu, calvinismul este o boală de cap.
Se datorează neînțelegerii de către începătorii biblici, nu a marilor taine ale alegerii, ci a marii taine a împietririi lui Israel (o parte din Israel a căzut într-o împietrire). Când înțelegi că toate bucățelele de explicații din care pedobaptistul Calvin și-a făcut o teologie sunt părți din argumentarea unei taine mai mari, taina împietririi evreilor, înțelegi bucuros că teologia calvină este ca atunci când vrei să-ți faci bicicletă din piese da camion.
De aia nu merge, da arată fain.
Pune argumentele în explicarea tainei pentru care au fost scrise și vei pleca cu camionul.
Va scrie pe camion arminianism?
Am răspuns aici: https://vesteabuna.wordpress.com/…/cum-am-scapat-de…/
Să știi că n-am șters de pe blog postările mele calviniste, le-am trecut doar pe privat. Dacă vrei îți dau acces.
Am fost foarte calvinist și te înțeleg perfect.
Dacă excluzi factorul cuget din ecuație, pierzi cele mai eficiente unelte pentru a sluji oamenilor cu dragoste.
Pentru că în creație stă ascunsă înțelepciunea lui Dumnezeu, această înțelepciune se adresează cugetului.
Dezvinovățirea la judecată va fi imposibilă (apropo, calviniștii cum zic că se va dezvinovăți omul la judecată, că el era mort tot timpul? Nu-mi răspunde, râde de tine, pardon, plânge!) tocmai datorită lungii perioade de ani de zile în care omul a văzut însușirile lui Dumnezeu în creație.
Zic ceva calviniștii de cuget?
Nu zic nimic, zero, că omul e mort, gata.
Să știi că ascult calviniști, ăia pentru care mă rog, cei tineri, sunt doi: Alin L. și celălalt mai vocal, mai rar. (Cu Alin am avut lungi discuții despre educația și creșterea copiilor.)
Îmi e greu să-i ascult, în viața de zi cu zi am și experiență de mecanic. Când îi ascult pe băieții ăștia mă simt ca și când văd un mecanic începător cum testează direcția de deschidere a unei piulițe.
Încearcă bietul!
Scopul învățăturii biblice este să ducă pe fiecare om la ANGAJAMENT (evlavie). Învățătura care duce la evlavie.
Calvinismul îl duce invers.
Calvinismul e rețeta lenevirii și a trândăviei de cap.
Sunt foarte supărat pe anii mei calviniști, nu zic că am fost păgân, dar am pierdut din „evlavie” (eusebea=angajament) foarte mult.
N-aș vrea să pierzi și tu, deși după numărul de comentarii și pancartele sub care defilezi, e evident că vrei să-ți aperi parcarea unde ți-ai tras mintea.
Ieși afară!”


De ce Dumnezeu nu a folosit în Biblie un limbaj simplu pe care sa îl înțeleagă orice muritor?

10 septembrie 2020

Este o întrebare pusă pe Facebook.
Toată întrebarea: „Bună ziua, Ma adresez dvs., celui ce ați scris acest articol. As vrea sa cunosc punctul dvs. de vedere în legătură cu limbajul criptat, metaforic din Biblie. Dincolo de faptul ca trebuie sa ai temeinice cunoștințe de istorie, de teologie, filozofie și nu numai, e ne voie și de o hermeneutica a Bibliei pt. a înțelege corect mesajul lui D-zeu. Întrebarea ar fi:De ce D-zeu nu a folosit u limbaj simplu pe care sa îl înțeleagă orice muritor? Întrebarea vine din sufletul unei persoane care citește și încearcă sa înțeleagă ce scrie acolo. Va mulțumesc.

Răspunsul:

„Bună seara.
O să încerc să vă răspund la întrebarea dvs.: „De ce D-zeu nu a folosit un limbaj simplu pe care sa îl înțeleagă orice muritor?
Întradevăr, chiar despre Domnul Isus, în Evanghelii este scris că „el nu vorbea deloc fără pildă„. Și tot despre El scrie că „vorbea ca unul care avea putere, nu cum le vorbeau cărturarii lor„. Eu aș lega aceste două afirmații și aș îndrăzni să spun că aceast aparentă ascundere a mesajului în pilde este tocmai secretul forței discursului divin. Și voi aduce câteva argumente.
1. Dumnezeu a creat omul în mijlocul unor lumi vegetale și animale extrem de diverse, de complexe și de intercolerate.
A făcut acest lucru pentru ca prin admirarea acestei creații, cugetul omului să poată ajunge la credința și la glorificarea lui Dumnezeu ca Înțelept. Citez:
Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi,…” Romani 1:19-20
Deci plantele și animalele, semănatul și seceratul, via și alăptarea, clocirea ouălor și creșterea ierbii, vara, iarna, oaia, răsăritul, moartea, somnul, soarele, stânca, noroiul poartă în ele nu doar înțelepciunea relaționărilor care mențin viața ci și un tâlc mai adânc.
2. Limbajul biblic conține pilde, atât profeții (prorocii) au spus pilde, cât și Domnul Isus, și apostolii. Așa cum spuneți, este un limbaj simbolic, ascuns, numit de apostoli: limbaj duhovnicesc. Dar nu este necesar „sa ai temeinice cunoștințe de istorie, de teologie, filozofie”…așa cum vi s-a părea. Biblia spune că pildele se înțeleg prin alte pilde, prin corelare. Practic, trebuie să cunoașteți bine Biblia și ea se explică pe sine. „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. 21 Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” 2 Petru 1:20-21
3. De ce Dumnezeu a folosit pilde și nu definiții? Oaia, furnica, pasărea, vulpea, șarpele, sunt animale prezente în Scripturi. Nu putem fără ele, mai ales fără cele de la care luăm mâncare. Observați vă rog că tot ce băgăm în gură e din lumea vegetală, din ce a crescut maxim anul trecut, nu putem fără ele. Blândețea e mult mai simplu de exemplificat printr-o oaie, decât prin orice definiție. Comparația e cea mai bună metodă didactică: ca. Viclenia e simbolizată prin vulpe, etc. Acesta e limbajul cel mai simplu posibil, limbajul comparațiilor, al similitudinilor.
4. Chiar faptul că noi oamenii ne înmulțim prin unire bărbat-femeie, cu îndrăgostire, hormoni, căsătorie, naștere, alăptare, creștere de copii, etc. e tot plan divin. Putea face Dumnezeu să ne „fabricăm” prin spori ca ciupercile, dar a croit o cale complexă pentru a ni se revela pe Sine, desăvârșit în înțelepciune. În relațiile dintre noi, soț-soție, părinți-copii e ascuns tâlcul relației cu El, de aceea spunem Tatăl nostru. Dacă nu creșteam crescuți de tați, cum să fi spus Tatăl nostru?
5. Dumnezeu a folosit în Biblie nu numai pilde simple: oaie-blândețe, vulpe-viclenie, ci și multe pilde complexe: stropirea cu sânge-iertarea de păcate, scufundarea în apă-curățarea conștiinței, purtarea de haine albe-faptele bune, arderea tămâiei-rugăciunea, etc.
6. O și mai complexă și greu de înțeles analogie este cea dintre Vechiul testament și cel Nou. Întâmplările din Vechiul Testament sunt lecții pentru noi, cei ce trăim în cel Nou. Nu doar lecții, ci și avertismente sau încurajări. Împărații răi, popoarele idolatre, cetățile păcătoase, perioadele de idolatrie sunt exemple rele și de avertizare, împărații buni, înțeleptul Iov, leviții, cei drepți și mai ales disprețuiții și persecutații profeți sunt exemple bune, pentru noi. „Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului. ” Așa că dacă socotim lunga perioadă a Vechiului Testament și mai ales aparent plictisitoarea istorie a împăraților, să ne trezim la realitatea pericolului de a nu cădea în aceleași pilde de neascultare ca și ei. Paralelismele sunt simple și se înțeleg ușor, trebuie doar citit de câteva ori, înțelegerea vine.
7. Vă mai sugerez ceva. În momentul în care vă apropiați de Biblie, de Cuvântul lui Dumnezeu cu atitudinea cu care mi-ați scris mie (cred din toată inima că sunteți sinceră) puteți cere direct de la Dumnezeu claritate și spirit de înțelegere a Bibliei. Dumnezeu are îngeri la dispoziție, are mijloace de aranjat împrejurări până la detalii și are cea mai mare bucurie când un om se apropie de Cuvântul Lui cu dorința de a-l înțelege. Spune lui Ieremia: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” 33:3
8. Nu vă speriați de Biblie, citiți-o de la început, citiți-o toată, întoarceți-vă la ce înțelegeți, recitiți ce e greu, folosiți referințele, acum sunt aplicații cu Biblia! Vă încurajez s-o faceți, iar dacă undeva vă poticniți, vă stau la dispoziție cu răspunsuri.
9. Limbajul metaforic, mai ales în unii profeți poate să sperie pe unii. De ce scrie de lei, de urși, de balauri, de pantere? Am mai răspuns cuiva pe acest subiect:
https://vesteabuna.wordpress.com/…/putea-sa-zica…/
Am și vorbit într-o zi despre asta:
https://vesteabuna.wordpress.com/…/cum-predica-domnul…/
10. Căutați să aveți un cuget curat. Dacă undeva aveți mustrări de cuget, cereți iertare de la Dumnezeu. Probabil, pe măsură ce veți citi Biblia, această sensibilitate a cugetului va crește și veți simți nevoia să vă cereți iertare de la Dumnezeu pentru tot ce descoperiți rău în conștiința dvs., nu vă opriți. Așa veți înțelege tot mai mult și veți dori să fiți tot mai aproape de Voia lui Dumnezeu.
cu mult drag”


În numele unui Hristos păgân. Spovedania unei conștiințe.

10 august 2020

În 1941, Cernăuțiul, reocupat de armata română, trăiește drama deportării celor 50000 de evrei din oraș „la Bug”. Traian Popovici, primarul de atunci al orașului Cernăuți, s-a opus din toate puterile și cu un mare chin lăuntric la acest act barbar. Salvând de la o moarte aproape sigură în jur de 20000 de evrei, a reușit parțial, iar după război și-a scris mărturia.
(Postare lungă, 42 de pagini, să aveți timp)

motto 1: „….locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.” Ezechiel 38:8

În această postare arăt cum s-a împlinit această parte din profeția care prevestea cu 2500 de ani înainte că cei care vor coloniza Israelul o vor face după „sabie”, adică după holocaustul care a ucis peste 6 milioane de evrei.
Este o profeție exactă despre zilele noastre.

motto 2: „În numele unei umanităţi, a unei civilizaţii, a unei religii prin esenţă iertătoare, în numele unui Christos păgân, un „făuritor de neam nou” şi „dăltuitor de mai bun destin” ne spurcă istoria. Cu sângele celor martirizaţi, cu sufletele celor expiaţi în chip supraomenesc, cu groaza celor scăldaţi în apele morţii, noii preoţi ai acestei religii sălbatice au scris pagina de ruşine apocaliptică în psaltirea neamului românesc.” Traian Popovici

Deportarea evreilor din Cernăuți, 1941

(un documentar Youtube și mai multe fotografii la sfârșitul articolului)

 „SPOVEDANIA 

Traian Popovici 

Cuvânt înainte 

La răscrucile istoriei sale un popor nu-şi are încredinţate totdeauna destinele sale în mâinile celor chemaţi. Evenimentele în prăvălirea lor surprind deseori tocmai pe cei nepregătiţi în fruntea treburilor obşteşti. 

Trăirea măsurilor de guvernare, care angajează în desfăşurare grăbită însăşi răspunderea întregului neam, nu lasă factorilor de conducere, autori ai acestor măsuri, nici agenţilor executori chemaţi a le duce la îndeplinire, răgazul de meditare asupra consecinţelor ce pot să nască din ele. 

Şi unii şi alţii se lasă furaţi de vâltoarea a ceea ce au dezlănţuit, cârmă având numai instinctul brutal, care ucide virtutea în om. 

Numai o cultură profundă, o adâncă cunoaştere a sufletului colectivităţii în fruntea căreia ai fost adus de împrejurări, de cele mai multe ori independent de voinţa ta şi, în sfârşit, respectul ce trebuie să porţi tradiţiei acestei colectivităţi, crează suportul moral al faptelor cu care te încumeţi să conduci un popor şi să-i scrii istoria. 

Incontestabil că măsura deportării evreilor în Transnistria a fost şi rămâne un act necugetat de conducătorul statului, mareşalul Antonescu, un act neomenos, brutal şi sălbatic, care a zguduit adânc fiinţa neamului nostru, un act care a dezlănţuit cele mai urâte instincte în om: ura şi lăcomia. Deportarea cu întreg cortegiul ei de suferinţe pentru proscrişi, cu îngenuncherea sentimentelor de omenie, de milă, de echitate, cu abrutizarea întregului aparat de militari şi funcţionari ordonaţi cu executarea lui ne-a coborât în respectul popoarelor civilizate şi ne-a înfierat în istorie cu dangaua barbarismului. 

Citește restul acestei intrări »

12 ani de blog

22 iulie 2020

Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos”. FA 2:40
M-a anunțat wordpress acum câteva zile.
În Împărăția lui Dumnezeu nu se folosesc bani, se folosesc cuvinte și fapte.
Dar mai ales cuvinte.
Dumnezeu se definește pe Sine ca fiind Cuvânt, rostire, afirmație.
Așa că tot ce facem cu Cuvântul sau cu fapta, facem în Numele Domnului Isus.
De 12 ani pe acest blog scriu cuvinte, multe cuvinte.
Iată câteva statistici

Dărâm concepții false, dezleg legături rele, leg mintea oamenilor de Cuvântul lui Dumnezeu, o dezleg de tradiții și ritualuri, de minciuni și prefăcătorii.
Acest blog nu este sponsorizat de nimeni, este investiția în timp a unei singure persoane.
Ca principiu, pentru a nu descuraja pe alții care ar dori să facă același lucru, lucrez cu resursele gratuite de pe internet, nu am investit nici un leu și nici un dolar în realizarea blogului.
Nu plătesc taxă anuală, mă restrâng la ceea ce oferă internetul ca resurse gratuite. La fel cu Facebook și cu Youtube. (Folosesc în schimb bani din câștigul meu pentru promovare pe Facebook, nu primesc donații.)
Tot ca principiu biblic, nu sunt afiliat confesional, promovez și practic împreună cu familia și alți frați adunarea de casă ca mediu de educație și creștere creștină.
Anonimatul relativ îl consider iarăși un principiu creștin: atât cât privește nerecunoașterea standardelor lumești, de a fi considerat cineva în această lume („lumea nu ne cunoaște„, „ca niște necunoscuți„) cât și a faptului că răsplătirea în ceruri se va face doar pentru faptele făcute în ascuns.
Unul din lucrurile de care am devenit tot mai conștient în ultimii ani este efectul dezarmant pe care-l are ritualul asupra cugetului oamenilor. O ceață deasă se lasă pe mintea ce-și face cuib în ritual, pe cugetul ce socotește necesar această absurditate: că dacă cineva „investit” va efectua o „procedură”, se va transmite un „efect” asupra celuilalt, așa cum doctorul face o injecție pacientului, sau cum iei o pastilă. Mintea intră în pauză, cercetarea de sine și pocăința se oprește și toată „viața religioasă” se reduce la un ritual tot mai nebiblic, și mai redus și acesta, cu cât generațiile se îndepărtează de adevărurile stricte ale Bibliei.
Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta” am putea spune și dacă suntem prieteni, angajați și ostași ai Stăpânului, trebuie să ne punem lângă el, să salvăm problema.
Începând de la blândele și simplele afirmații ale Voii lui Dumnezeu, ca cele din Areopag: „nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea… ” până la explicații complexe ale Planului lui Dumnezeu pentru cunoscătorii Bibliei, ar trebui să avem fiecare ceva de spus pentru orice om, indiferent pe ce fuștei al scării „culturii biblice” se află, mai ales dacă nu vrea să urce nici unul mai sus.
Cât voi mai ține blogul?
Mă mai întreabă unul și altul: „vă mai adunați?”
Ca și cum: „n-ați renunțat, cât o veți mai duce așa?”
Până la răpire sau până la moarte.
Tot așa și cu blogul, și cu vestirea, și cu credința.
Noi nu terminăm, noi trecem, nu cădem de oboseală.
Termenul „răbdare” din Noul Testament ar trebui în multe locuri tradus cu perseverență, acea muncă asiduă, dar cu un scop precis, cu entuziasm și viziune, nu ca „răbdarea” robului condamnat, care face cu silă tot lucrul.
Așa că dragul meu, poate ai ajuns aici curios, de prima dată, du-te la categorii, alege ceva ce te interesează, sau pe pagini sugerate, dar să nu citești mai mult pe bloguri și pe Facebook, decât Biblia.
Dacă îți place ce citești aici, poate ești urmăritor și citești regulat, nu uita să dai și altora ce ți se pare folositor, nu sunt restricții sau interdicții la împărtășire, nu am copy-right.
Am un cuvânt și pentru cei ce citesc acest blog ca job, ca meserie, cei ce „scot pușca când văd cuvinte” (sunt și din aceștia): îi rog să se calmeze, să se pocăiască și să nu se pună rău cu Dumnezeu, până acum nimeni n-a câștigat nici o bătălie cu El.
Glorie lui Dumnezeu


Mai există astăzi vorbiri în limbi și prorocii autentice? Mai există apostoli? Ce este „cunoștința”? O analiză biblică.

21 iunie 2020


Această analiză, pe care am condensat-o într-un mesaj mai scurt de 15 minute, nu am realizat-o pe fugă, nici în 2-3 zile, ci este o căutare de decenii, din adolescență, după multe frământări, căutări, stăruințe prin diverse cercuri și biserici. Am căutat să aflu: „Mai există astăzi astfel de manifestări autentice?” Nu tentative sau falsuri. Faptul că nu am găsit personal nici o „vorbire în limbi” serioasă, care să nu fie afectată de ridicol, nu m-a mulțumit, poate n-am căutat bine, mi-am zis, poate undeva este…gândeam,…. până am citit analiza unui fost penticostal francez: Fernand Legrand, a cărui carte am postat-o aici: Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți.
Apoi, confruntat deseori de-a lungul vieții cu întrebarea: „cine a stabilit canonul Noului Testament? Nu biserica (catolică sau ortodoxă)?”, mi-am dat seama că aceste două întrebări au un singur răspuns biblic: Sola Scriptura. Nimic pe deasupra. Apostolii au stabilit canonul, ei au primit această „cunoștință”, cunoștință care s-a sfârșit odată cu ei. Nu mai există revelații extra-biblice, doar speculații și confuzii.
Desigur, un cuget luminat de Spiritul care a scris Scriptura, se va bucura de înțelepciunea care a planificat aceste desfășurări de evenimente și se va supune credincios conducerii celui mai puternic Stăpân: Isus, Unsul (Hristos).


Via lui Dumnezeu și vierii

26 mai 2020
August, 11, 2001
VIA LUI DUMNEZEU ŞI VIERII

Isaia 5:1-7 „Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.  I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.  „Acum dar – zice Domnul –, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!  Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?  Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;  o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”  Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată şi, când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate şi, când colo, iată strigăte de apăsare! 

Matei 21:33-46 „Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.  A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.  La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu!’  Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: ‘Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui’.  Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.  Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?”  Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor”.  Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’?  De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.  Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”  După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei  şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept proroc.

(Vie cu turn de pază, Nazaret Village, Nazaret, Israel, 23 aprilie 2017)

Trăim într-o lume tulbure şi frămîntată, mai stricată şi mai rea ca oricînd. Cuvîntul lui Dumnezeu Spune că “toată lumea zace în cel rău” şi merge din rău în mai rău. Suntem chemaţi Să fim conştienţi de această tristă realitate şi să deosebim ” pe cele alese„. (Fil. 1:9-11) Deşi aşa stau lucrurile, preocuparea noastră de căpetenie nu este lumea, ci Cuvîntul lui Dumnezeu şi Impărăţia Lui, a cărei temelie şi vîrf cu slavă nepieritoare este Domnul Isus Hristos.

Într-o astfel de lume înstrăinată de Ziditorul ei şi potrivnică Răscumpărătorului său, Domnul Dumnezeu Şi-a făcut lucrarea Lui nestingherit, potrivit cu îndelunga Sa răbdare, sfinţenie şi dragoste. Dealungul vremurilor El a ţinut legătura Sa cu omul, Şi-a instituit aşezămintele Sale sfinte şi mereu a chemat la Sine pe cei ce L-au părăsit, prin gura proorocilor.

Astfel, atunci cînd Domnul a înfiinţat poporul Său Israel, Cuvîntul ne spune în cuvinte poetice de o rară frumuseţe, cum pe o cîmpie mănoasă a fost plantată o vie, proprietatea Celui Prea Iubit.( Isaia5:1-7) Lumea înconjurătoare îşi vedea de drumul ei şi de stricăciunea ei, dar via lui Dumnezeu era în grija dragostei Lui şi era înzestrată cu tot ce trebuia în vederea unei bune recolte: pămînt curăţit de pietre, saduri de viţele cele mai alese, gard, turn şi teasc. Şi totuşi, marea durere a fost că via a făcut struguri sălbateci.

Citește restul acestei intrări »

Orice om este doar o suflare

11 mai 2020

…oricât de bine s-ar ține.” Psalmul 39:5
O respirație, adică o succesiune de respirații.
Cel mai bine înțelegi asta când nu mai poți să respiri, când te îneci, sau te sufoci, sau ai dispnee.
M-am gândit zilele trecute la cei bolnavi de Covid, cum e să mori sufocat, și mi-am amintit de un frate din secolul 16 care a fost executat prin înecare și de 3-4 ori a fost scos din apă și întrebat dacă se leapădă și a răspuns de fiecare dată, NU.
Fratele Matia Hasel, istoria lui e aici.
A fost omorât la Würenlos, în Elveția, probabil în râul Limmat.

(Râul Limmat, Würenlos, Elveția, imagine Google Earth)
M-am gândit apoi că și Domnul Isus a murit sufocat pe cruce, și-a dat duhul, fără aer.
Și că prima respirație a fost secunda nașterii omului, prima dată a suflat Dumnezeu în nările creației lui perfecte, dar inerte, o suflare.
Și că în Ezechiel 37 este scris despre o mare armată de oameni fără duh în ei.
 „El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Ezechiel 37:3 și au primit suflare și au înviat.
Și că peste suflare noi punem multe lucruri care … nu sunt om.
Omul e suflarea, ce e pe deasupra îl împovărează.
….viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Luca 12:15
Dar în ce stă?
În suflare. Atâta e omul.
Tot ce e mai mult decât suflare încurcă, îngreunează.
Când Domnul Isus i-a chemat pe oameni nu i-a întrebat „ce-mi dai?”, „cu ce vii?”, „ce-mi aduci?”, ce titluri, grade, competențe…
„Vinde ce ai!”
Dă la săraci, apoi urmează-mă, tu, omul, suflarea.
Nu poverile care te obosesc și te fac să te crezi ceva.
Mult m-am gândit la Ieremia, prorocul, ținut în temniță într-un oraș asediat, dar mai avea ceva: suflare.
La Daniel și Ezechiel, modelele noastre, robi, fără nimic, pribegind prin Babilonia, dar aveau suflare și cugetau în fiecare zi la Cuvântul lui Dumnezeu.
Mare amăgire să credem că putem fi lui Dumnezeu mai mult decât atât, decât o suflare.
Că dacă am avea ceva să-I dăm, dar ne-am păstra suflarea pentru „ale noastre” ar fi ok.
Domnul Isus are nevoie de „suflări” care să vestească Cuvântul Lui așa cum este.


Tot ce este ascuns

22 aprilie 2020

Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” Eclesiastul 12:14
Din înțelegerea acestui text și a acestei realități viitoare a judecății, derivă o întreagă atitudine de viață prezentă. Înțelegerea te obligă ca să-ți asumi atitudinea.
Va fi o judecată.
Dumnezeu va judeca pe oameni.
Cei ce s-au împăcat cu Dumnezeu de acum, nu mai au „dosar”, sunt iertați și vor scăpa.
Cei ce nu s-au împăcat, vor fi osândiți. E la fel și poate mai simplu decât orice lege de pe pământ. Legea de pe pământ nu te iartă, chiar dacă ai mărturisit. Primești reducere la pedeapsă pentru recunoaștere, dar nu iertare deplină.
Dumnezeu însă iartă deplin.
Sunt două feluri de păcate, mărturisite și ascunse.
Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.„1 Timotei 5:24
Cei ce și-au mărturisit păcatele lui Dumnezeu, le-au „trimis înainte„, le-au scos la lumină, nu mai au păcate ascunse, aceia scapă, pentru că „judecata aceasta se va face (doar) cu privire la tot ce este ascuns„.
Judecata, nici acuzarea, nici răsplătirea nu vor avea treabă cu ce e cunoscut, cu ce e public, cu ce știe toată lumea. Cele mărturisite, publice sunt cunoscute, sunt clare, ce să mai judeci?
Judecata se va face cu privire la cele secrete: „Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” (secretele) Romani 2:16
Cei ce nu și-au mărturisit păcatele, cei ce le țin ascunse, cei ce nu le-au trimis înainte, ci „trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii„, pentru aceia dosarul e gros.
Judecata va fi un prilej de mirare, atunci mulți vor zice: „când te-am văzut noi?” sau „n-am scos noi draci?” și dintre premiați, și dintre condamnați, cu aceeași mirare. Criteriul care deosebește ce se va judeca de ce nu, este tocmai PUBLICITATEA.

Citește restul acestei intrări »


O istorie a „distanțărilor sociale”

19 aprilie 2020

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” Fapte 17:26-27

Trăim între ziduri în aceste zile, despărțiți, distanțați la modul fizic, îndepărtați unii de alții. Dar mai este un zid vechi, un zid al minții, al cugetului, zidul dintre Dumnezeu și oameni, distanțarea de El, distanțarea de Cuvântul Lui, distanțarea de felul Lui de a gândi, aceasta este cea mai dureroasă distanțare.
…ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte…” Isaia 59:2
Dumnezeu nu poate iubi nelegiuirea și nedreptatea din om, de aceea El nu ascultă atunci când cineva plin de nedreptate cere ceva, ca primind să poată continua să fie nedrept. Să amintim câteva distanțări istorice și să tragem o concluzie în aceste zile când stăm în casă de frica virusului, acest înger al morții.Captură de ecran din 2020.04.19 la 17.26.58

Prima distanțare din istoria omenirii a fost în Eden, când omul, strămoșul nostru Adam s-a distanțat de Dumnezeu, s-a ascuns. Și această distanțare de Dumnezeu s-a tot mărit de 6000 de ani încoace, deși în tot acest timp dragostea lui Dumnezeu pentru creația Sa nu a încetat. Dar modul cum vrea Dumnezeu să se impună, să ne apropie de El, nu este forța, ci persuasiunea, dragostea, convingerea. Pentru aceasta El ne dă timpuri roditoare, tinerețe, bucurii, soț sau soție, copii, multe motive de mulțumire și de a ne conduce gândul spre El.
În același timp pedeapsa primei distanțări a neascultării a fost și este încă tot o distanțare: moartea, despărțirea. Dumnezeu trăiește durerea refuzării relației cu El, așa că ne-a dat moartea ca pedeapsă, ne-a despărțit unii de alții în mod ireversibil, ca să simțim și noi cum este durerea despărțirii, durerea Lui. Aceasta a fost prima și cea mai teribilă distanțare din istoria omenirii…și a rămas.

A doua mare distanțare din istoria omenirii a fost la Babel.

Citește restul acestei intrări »


Nu este o coincidență…

11 aprilie 2020

(sâmbătă, 11 aprilie 2020)
…că cel mai mare număr de cazuri de Covid-19 din lume este în orașul cu cel mai mare număr de evrei din lume: New York, joi 9 aprilie 2020.

149000cazuri

(sursa: Timpul Israelului, 9 aprilie 2020)
Acest lucru se potrivește cu scrierile profeților: „îi voi urmări…cu epidemie” (Ieremia 29:18)
Iar nouă ne este dată porunca, nouă creștinilor dintre „neamuri, ….vestiți…până în insule îndepărtate”…că….„Cel ce a risipit pe Israel îi va aduna.” (31:10)
Asta fac și eu și astăzi, vestesc, spun, arăt, explic cauzele și urmările acestui atât de neînțeles prezent.
Îngerul morții, așa cum este numită în Biblie epidemia, continuă să secere vieți, fără ca cineva să i se poată împotrivi. Știința, politica, religia, acești idoli venerați de la care mulți oameni își așteaptă scăparea, tac neputincioși și învinși, lăsând un loc larg pentru întrebări și necunoscute, tuturor până mai ieri adoratori fervenți ai lor.
De ce, de ce, de ce?
Aceste necunoscute, aceste întrebări sunt lemnele de foc de pe altarul minții, lemne fărămițate și uscate de gânduri negre, lemne care așteaptă chibritul explicației, focul logicii, ca să ducă fiecare cuget spre aprinderea gândului și arderea jertfei Mielului lui Dumnezeu, spre cenușa contopirii cu Unsul, Uns care este esența logicii, cauza fiecărui eveniment istoric, trecut, prezent și viitor.
Altfel spus, în logica divină, rațiunea felului nostru de a vorbi este „ca neamurile să-i fie o jertfă„, adică să ajungă gândurile răzlețe și rebele, personalitățile individualiste și egoiste să se supună rațiunii Unicului plan care se va împlini, planul divin.
Am arătat chiar când a început epidemia că această epidemie ne va lovi mai puțin pe noi, cei din Estul Europei,

Citește restul acestei intrări »

Două coșuri cu smochine

8 aprilie 2020

Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine puse înaintea Templului Domnului, după ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, strămutase din Ierusalim şi dusese în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe căpeteniile lui Iuda, pe lemnari şi fierari. Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele care se coc întâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, care nu se puteau mânca de rele ce erau.
Ieremia 24:1-2baskets-of-good-and-bad-figs-jeremiah-24-tb092506048-bibleplaces

O pildă plină de semnificații, un exemplu al felului de judecată al lui Dumnezeu, un exemplu despre felul cum Dumnezeu face deosebire chiar în intensitatea, felul și durata pedepsei copiilor săi și un exemplu pentru noi peste veacuri, în timp.
Mai ales acum, în plină epidemie de coronavirus, o urgie asemănătoare războaielor mondiale, cu deosebirea că acum nu se bat popor cu popor, ci întreaga lume se bate cu un virus nevăzut, un război care a prins nepregătită întreaga lume, pe bogați și săraci deopotrivă, pe înțelepți și pe oameni simpli, pe savanți și pe cerșetori la fel, în această perioadă trebuie să înțelegem felul cum un tată se poartă cu copiii răzvrătiți. Cum vrea să-i despartă de păcat, să-i scape, cum îi iubește, dar este și drept și atunci pedepsește pe unul ca să-l trezească pe celălalt. E greu să fi tată corect, când ai mai mulți copii, să fi echitabil.
Dumnezeu, este scris în Biblie, are două feluri de copii: „copiii trupești” (evreii) și „copiii făgăduinței” (Adunarea). Copiii trupești, evreii sunt lecții pentru noi, pentru cei ce credem dintre neamuri, pentru copiii făgăduinței. Ce li s-a întâmplat lor este manualul nostru, lecțiile, pildele, modelele, nu avem decât de privit, de înțeles, de aplicat și de urmat.

Citește restul acestei intrări »


„Mă înfurie faptul că peste tot unde te duci să te interesezi despre religii dai numai peste evrei, Fecioara Maria evreică, Iisus Hristos din mamă evreică, apostolii lui Hristos evrei.” Întrebare foarte bună pe Facebook.

30 martie 2020
Am primit o întrebare astăzi pe Facebook:
Mă înfurie faptul că peste tot unde te duci să te interesezi despre religii dai numai peste evrei, Fecioara Maria evreică, Iisus Hristos din mamă evreică, apostolii lui Hristos evrei. Nu înțeleg de ce a fost preferat acest popor de cult mozaic ,iar România numită de unii grădină Sfintei Marii. Mă poate lămuri cineva ? Dar nu cu povesti de grădiniță ci cu lucruri logice. Mă pronunț astfel fiindcă am luat legătura cu diverși teologi, dar niciunul n-a reușit să elucideze logic problema. Toți cu tot felul de povestioare dogmatice care pentru mine n-au nicio relevanță.„Stimate domn S.
O să încerc eu să vă explic logic de ce „peste tot unde te duci să te interesezi despre religii dai numai despre evrei”.
Aș vrea să fac două mențiuni înainte de a vă da răspunsul meu destul de laborios, dar care cred că va mulțumi nevoia dvs. de înțelegere.
1. Eu sunt român din Ardeal, născut la Huedin, în zonă mixtă, români amestecați cu maghiari, satul meu a fost greco-catolic (acum ortodox mixat cu baptiști, iehoviști), alte sate din jur ortodoxe. Am fost crescut destul de român, am un preot ortodox rudă apropiată și în tinerețe am avut puternice sentimente naționaliste. Așa că în răspunsul meu nu va fi părtinire etnică. Nu sunt evreu deloc.
2. Întrebarea mi-am pus-o și eu. Am fost crecut în școli comuniste și echitabil în lumea asta mi s-ar fi părut să fie ca ponderea oamenilor deștepți de exemplu să nu țină cont de nație, să avem și noi românii laurații noștri Nobel, de exemplu. Am rămas cu întrebarea în aer până n-am găsit răspunsul ascuns bine în Biblie, adică în gândirea și Planul lui Dumnezeu.
Răspunsul:
A. Nedumerirea dumneavoastră are o rădăcină, nu este o întrebare care a crescut din aer, ca un fulg sau ca o pleavă. Întrebarea dumneavoastră este o ramură dintr-un pom, a crescut dintr-o rădăcină de înțelegere, așa că dacă vrei să vezi răspunsul, trebuie să cunoști nu doar ramura, ci și butucul, adică cauza care a dus la această nedumerire, neînțelegere.
B. Haideți să încep cu o glumă care circulă în aceste zile pe net.
Că știți că nu numai Biblia e plină de evrei, ci și conducerea României: dl Maior, dl. Helvig, dl Isărescu, oameni care își fac bine treaba la locul lor, a fost dl Roman, dl Brucan și încă o mare mulțime. Dr Felix, dr Elias, etc
Gluma: „Se zice că în această criză a coronavirusului, ca să nu se supere poporul român, domnii Johanis, Arafat, Orban și Helvig, au cooptat în celula de criză un român, îi zic Streinu’.”
Sper că nu v-am supărat.

„Ca o căprioară speriată…

27 martie 2020

….fiecare va fugi în țara lui.”
Să fie oare un semn împlinit?
Este o profeție a profetului Isaia despre niște vremuri îndepărtate.
Să citim profeția, să vedem detaliile și să recunoaștem vremurile:
Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.” Isaia 13:14
scareddeer
Socotesc că ar fi un pic forțat (dar nu de tot) să aplicăm acest text la zecile de mii de compatrioți împrăștiați prin Europa, care în aceste zile ale epidemiei de coronavirus se întorc speriați în țară, care cu ce poate.
Captură de ecran din 2020.03.27 la 14.07.37
Mai ales privind textul în context.
Dar totuși ceva învățăm de aici, și din acest exod neașteptat, și din textul biblic.
Odată că Isaia a profețit că va veni o vreme a amestecării popoarelor, când oamenii vor trăi „globalizați”, neținând cont de criteriul etniei și aproape nici de granițe.
Parcă acum este vremea aceea, oamenii sunt împrăștiați prin lume, fiecare țară are emigranții și imigranții ei.
Citește restul acestei intrări »


Creștinism biblic sau creștinism bisericesc?

26 martie 2020

Sunt multe feluri de identități creștine, de modele, de tiparele sociale în care ești deseori înghesuit să intri, ca și pantofii pe calapoade, deci sunt multe feluri de „creștinism”.

Captură de ecran din 2020.03.25 la 09.55.25

Ca și pantoful pe calapod, de la o vreme te obișnuiești cu cel până acolo încât, dacă ai crescut într-un fel de exemplu, nu mai poți altfel.
Unii mai schimbă calapoadele, mai ales dacă-s strâmte.

Două modele de creștinism

Acum vreau să-ți pun înaintea ochilor minții doar două calapoade, două modele de creștinism, să te provoc să te întrebi căruia dintre modele te simți atașat și dacă e bine sau nu: creștinismul biblic și creștinismul bisericesc.

Citește restul acestei intrări »


Carismatizarea creștinismului evanghelic („Industria” vrăjitoriei, 2)

6 martie 2020

Vrăjitoria este o industrie religioasă veche, exploatează o ispită a firii omenești: ispita de a crede că cineva (un om, o creatură), sau ceva (un obiect) este divin, are puteri magice și poate intermedia mântuirea. Vrăjitorii vor specula orice slăbiciune de pe „piață” și vor încerca să transforme orice prilej într-o afacere, să facă bani din el. Voi lua ca și caz particular „convertirea” lui Simon din Samaria, care nu a fost convertire deloc, ci o dorință a unui șarlatan de a specula o ocazie și de a transforma „noua religie” în profit.
Să urmărim evenimentele:
Istoria lui Simon înainte de venirea lui Filip:
În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.  Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare-aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte mare”.  Îl ascultau cu luare-aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.” FA 8:9-11 Vedem deci un lider religios de necontestat în cetatea lui, cu siguranță avea un câștig însemnat din ceea ce vorbea și făcea.
Convertirealui Simon vrăjitorul:
Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei.  Chiar Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.” FA 8:12-13 Din ceea ce scrie aici am putea înțelege că Simon „a crezut”, că a devenit credincios. Nici vorbă, el urmărea să „fure secretul”, credința lui era o credință că acolo se ascunde un truc pe care dacă-l obține, își va putea continua viața lui de persoană influentă. S-a lipit de Filip, toată ziua era cu el și-l privea cu uimire.
Prima dată Simon s-a dat de gol când a oferit bani . Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt”.” FA 8:18-19
Captură de ecran din 2020.03.06 la 16.43.00
Nu l-a interesat pe Simon că acest semn al vorbirii în limbi împlinea o profeție, nu s-a stresat că el nu a primit semnul, el era stresat de altceva: „cum se face”? Cât ar costa să prindă „șmecheria”? Citește restul acestei intrări »


Ispitele

6 martie 2020

Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt, cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult? Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult”. Isus i-a zis: „Drept ai judecat”. Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: ‘Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin’.” Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” ” Luca 7:41-48Captură de ecran din 2020.03.06 la 09.27.46

Ispitele sunt o măsură a dragostei de Dumnezeu.
Priviți imaginea de mai sus: niciunul din noi nu mănâncă greutatea de pe talerul din stânga al cântarului, tuturor ne plac bunătățile cântărite de pe cel din dreapta.
Dar bunătățile se măsoară cu ceva, iar în lucrurile nevăzute, ale sufletului, atâta iubești cât lași pentru cât iubești.
Ispitele nu vin de la Dumnezeu („Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu …. nu ispiteşte pe nimeni.” Iacov 1:13 ), de la Dumnezeu vin roadele bune, de pe celălalt taler. Ispitele vin de la cel rău, ca să le învingem, aceste atacuri nu le putem împiedica, vor veni periodic. Leul va da târcoale continuu.

Citește restul acestei intrări »


Harta lui Trump, Israelul lui Dumnezeu sau când profeția bate geografia (despre identitate)

29 ianuarie 2020

E miezul nopții, 28 spre 29 ianuarie 2020.
Eram acuma seara cu soția în fața Spitalului Militar, unde m-am dus să mă întâlnesc cu cineva care mi-a adus o carte de la Chișinău.
Ne-a prins ora 19.00 când Times of Israel transmitea direct din Statele Unite prezentarea  Planului de Pace propus de Donald Trump pentru Israel și „Palestina”.
Am stat în mașină mai bine de o jumătate de oră și ne-am uitat pe telefon la Trump și Netanyahu cum se bucurau ca doi copii de planul de pace prezentat.
A apărut pe net și o hartă, asta:
Captură de ecran din 2020.01.29 la 00.04.37
Sunt cel puțin 4 elemente noi:
1. Anexarea văii Iordanului
2. Anexarea tuturor așezărilor din Iudeea și Samaria
3. Un tunel care să lege Gaza de „Iudeea” (zona Hebron), e vorba de 35 de km distanță
4. Câteva zone în Neghev, „donate” palestinienilor, una ca zonă industrială, cealaltă ca zonă agricolă
Drumuri, poduri, treceri, treversări, ziduri, enclave, astea deja sunt vechi, oricine a fost în Israel, le-a văzut.
Dar le-a „văzut” și cine a citit Biblia, pe vremea Domnului Isus era la fel („trebuia să treacă prin Samaria„), era la fel pe vremea patriarhilor, era la fel pe vremea împăraților.
Mă uitam astă-seară cât de singuri erau cei doi: americanul Trump cu evreul Netanyahu și mă gândeam cum o lume întreagă urăște acest plan, urăște Israelul, urăște America chiar, și cum urăsc Israelul mai ales oamenii a căror identitate a fost deformată de „educația” atee, să se creadă că descind din maimuțe și că toți oamenii suntem turme în conflict.

Citește restul acestei intrări »


Oameni ai concesiilor

12 ianuarie 2020

Una din expresiile des folosite de fratele Mia cât a trăit a fost „nu am vrut să devin un om al concesiilor„.
Se referea la presiunile securității, atât înainte de arestare, cât și în timpul detenției, cât și după detenție, să îl facă un „om de-al lor„, o unealtă, un informator sau cel puțin un om care se angajează să facă anumite concesii la angajamentul creștin, să scadă înălțimea standardului cerut și să se acomodeze.
A fi un creștin angajat, așa cum era familia lui, era un mare pericol, cum spunea cineva la înmormântare, pericolul consta că putea să fie un model, cum a și fost de fapt. Un model scuipat, bârfit, înegrit, izolat, așa cum au fost profeții Celui Uns și Unsul însuși, căci…”cine a crezut în ceea ce ni se vestise?
N-avea nici frumusețe, nici strălucire care să ne atragă privirile…” este caracterizarea, portretul, imaginea profetică a Unsului de care ascultăm noi. Că de ascultăm de altul, nu e bine.
„..ca un burduf pus în fum” Psalmul 119:83 se vede și David, tot în mod profetic.
Iar acest Uns și urmașii lui au aceste cel puțin două caracteristici:
1. Nu fac de la ei ceea ce fac. Domnul Isus a primit de la Tatăl și noi am primit de la Domnul Isus, este un transfer de cuvânt, de autoritate, de fapte. Nu facem ce vrem, ci ce ni s-a spus să facem.
2. Nu fac concesii. Conform DEX, concesie înseamnă cedare, renunțare la un drept sau privilegiu într-o negociere.

Citește restul acestei intrări »


După 30 de ani, o stare de confuzie profețită

21 decembrie 2019

motto 1: „Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: Iată că îţi iau din mână potirul ameţelii, potirul mâniei Mele, că să nu mai bei din el! Şi îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îţi ziceau: «Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!» Isaia 51:22-23
motto 2: „Starea cea de om începe de la conștiință-n sus,
cei fără de conștiință sunt orice, dar oameni nu-s” T. D

21 decembrie 1989, acum fix 30 de ani.
Aveam 22 de ani, eram căsătoriți de un an jumate, aveam un copil de 5 luni și trăiam într-o lume clară: alb-negru, la contrast maxim.
Tot ce era venea din vest era alb, tot ce era la noi era negru.
Comunism=negru, capitalism=alb.
Ateism=negru, creștinism=alb.
N-aveam confuzii, sau ni se părea că n-avem.
Locuiam în Cluj, unde e acum MacDonalds-ul din Mănăștur.
Așa arăta atunci locul:minerva.JPG

Țin minte că acum 30 de ani, la 1 mai 1989 am organizat cu alți tineri creștini o „întrunire pe țară”, la Oradea.oradea1989.JPG

Eram tineri din mai multe părți, adunați după o planificare pe care noi am crezut-o secretă. În poza de mai sus suntem pe câmpul de la Felix, de lângă stațiune.

Citește restul acestei intrări »


Sst, sst, Aliyah (Exodul din România. )

1 decembrie 2019

Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.

Procesul de reîntoarcere a evreilor în țara lor veche, în Israel, a început în secolul 19 și continuă în zilele noastre, se numește în evreiește Aliyah (ridicare, suire) după textele biblice vechi care îndeamnă: „să ne suim” la casa Domnului, în Ierusalim.
Un exemplu de text biblic: „Căci vine ziua când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: «Sculaţi-vă să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru!» Căci aşa vorbeşte Domnul: Strigaţi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cântaţi laude şi ziceţi: «Doamne, izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!» Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici! 9″ Ieremia 31
Pe acest blog eu scriu despre acest proces și îl explic în cea mai bună lumină: lumina profețiilor biblice, lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu care a creat totul acum 6000 de ani și care își desfășoară istoria sub ochii noștri , El i-a numit pe evrei martorii Lui.
Privind la evrei, citind Biblia și cugetând cu cumpăna unei gândiri drepte, Îl înțelegem pe Dumnezeu.
Înțelegându-L, Îl iubim mai mult, Îl admirăm în toate lucrările Lui.
Iubindu-l, ne supunem Lui cu drag și cu plăcere, ne facem robi Lui, Stăpânului și Tatălui nostru și supuși fiind Lui, îi facem lucrul, dar ca robi.
Am început să scriu despre Aliyah din România, despre exodul evreilor din România.
Cum a fost posibil ca în timpul dictaturii comuniste, să plece 400.000 de evrei pe tăcute, pe nesimțite, pe neștiute?
Citind și căutând izvoare istorice, am găsit motivul.
Dar mai întâi trebuie să vedem piedicile, motivele de a le se fi refuzat emigrarea, exodul, aliyah, căci sunt mult mai multe decât de a li se fi permis.
Trăim vremuri biblice, apocaliptice.
E incredibil, dar unul din motivele pentru care românii au oprit pentru un timp emigrarea evreilor din România, a fost ca pe vremea primului exod: „faraonul” Egiptului.
De fapt, evreii din Israel au făcut pentru un timp scurt o greșeală mare , prin 1958 când s-a reluat exodul, ei anunțau la radio în fiecare zi câți ingineri, doctori și specialiști au venit din România. Acest lucru a scandalizat pe egipteni.
Iar „faraon” în Egipt în anul 1958 a fost Nasser: Gammal Abdel Nasser, 
Captură de ecran din 2019.11.20 la 16.43.41
Președintele de atunci al Egiptului.
Ion Gheorghe Maurer explică astfel opoziția „faraonului” față de exodul din România:

Ambasadorul lui Nasser vine la noi şi protestează împotriva plecării evreilor din România, susţinând că furnizăm soldaţi Israelului.

Noi îi spunem că nu e adevărat, că vor pleca doar bătrânii şi infirmii. Atunci ambasadorul ne spune: «Pe cine să credem, pe voi sau pe Ben Gurion şi pe Golda Meir?». În fiecare seară, aceştia dau la radio detalii precise privind numărul de ingineri, doctori şi tineri specialişti evrei care au sosit din România în Israel (…). Am deschis porţile ţării noastre şi nimeni nu ar mai trebui să ne descrie drept tâlhari în presa mondială. Dar gestul nostru nu a însemnat nimic. Nu s-a schimbat nimic. Suntem în continuare atacaţi şi descrişi ca tâlhari. Păi, dacă suntem tâlhari când avem porţile închise şi tot tâlhari când le deschidem, atunci preferăm să le ţinem închise şi să evităm problemele pe care le avem cu arabii.

Ce se întâmplase? După ce, constrânși de împrejurări internaționale (în care e evidentă mâna lui Dumnezeu) asemănătoare urgiilor din cuptorul de fier al Egiptului cu 3000 de ani în urmă, românii au dat drumul la emigrare din nou în 1958, această imprudență a mass-mediei israeliene de a anunța copilărește la radio pe noii veniți, ruina tot planul. Israelienii și-au dat seama imediat de greșeala ce o făceau și au reglat lucrurile printr-o lege specială care a interzis mass-mediei să scrie sau să vorbească despre „exodul din România”. În mare măsură, de aceea n-am știut nimic, în România era cenzura comunistă care oricum interzicea orice știre, în Israel a fost o lege specială pentru exodul din România, legea Sst Sst Aliyah (Sha Sha Aliyah, ebr).
Iată cum a decurs corecția:

Pentru a şterge amintirea umilirii autorităţilor române şi în schimbul deciziei sale de a permite alyah, Maurer dorea ca presa israeliană să prezinte România mai favorabil. Autorităţile Israelului au fost de acord. ….Golda Meir s-a întâlnit cu reprezentanţi ai presei israeliene şi i-a rugat să fie mai discreţi în privinţa emigrării evreilor români în Israel. …..mass-media s-a conformat, autocenzurându-se pentru a evita un alt scandal care să întrerupă emigrarea. Câteva luni mai târziu, emigrarea evreilor spre Israel a fost reluată.…… porţile se deschiseseră din nou. „Dar nimeni nu a scris despre alyah, şi nici nu a vorbit despre asta la radio sau la televiziune”, …… ,,Knesset-ul a votat o lege specială prin care a trecut în rândul delictelor faptul de a vorbi în public despre sosirea evreilor din România. Această lege a emigrării a primit un nume special, acela de sha-sha alyah (sst-sst alyah).

Discuția de mai sus a avut loc între Ion Gheorghe Maurer și rabinul Moses Rosen prin anii 1958 în contextul celui de-al doilea val de exod, exod pe care autoritățile române îl vedeau ca o monedă de schimb pentru ușurarea urgiilor economice: embargoul comercial cu apusul, lipsa investițiilor, lipsa tehnologiei, lipsa materialului genetic de calitate pentru ferme și implicit a randamentului scăzut al producției zootehnice pentru export.
Voi arăta aici cum în anii 50 ai secolului trecut, ocupația sovietică și jaful sovietic, cotele, naționalizarea, au transformat România într-o ruină economică, condiții care au făcut ca autoritățile române să aibă o singură „marfă” de export: evreii.

Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.


Când se face prostul înțelept?

27 octombrie 2019

Când este pedepsit batjocoritorul, prostul se face înţelept
şi când se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa.
Proverbe 21:11
Învățăm din Vechiul Testament că sunt diferite grade de păcat.
Păcatul prostește, dar obișnuința în păcat îl face pe om mult mai rău, îl face batjocoritor.
Dacă în timp ce Dumnezeu îl așteaptă să se pocăiască, păcătosul dimpotrivă, stăruie în păcat și ajunge batjocoritor, prin aceasta se face mai vinovat și urmează pedeapsa.
Pedeapsa batjocoritorului este o lecție de îndurare a lui Dumnezeu pentru cei mai puțin păcătoși, pentru cei numiți de Cuvânt: proști.
Pentru păcătoși, analizarea pedepsei batjocoritorilor este o lecție de dreptate a lui Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »


În școli și muzee se predă o istorie falsă, o istorie servilă ideologiilor, o „istorie ideologică”.

26 octombrie 2019

…….vor veni batjocoritori ……, care ….înadins se fac că nu ştiu că odinioară …. lumea de atunci a pierit …. înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, ….., pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.” 2 Petru 3
Am învățat la școală o istorie comunistă, ca o scară cu primii fuștei venind din „comuna primitivă”, urcând spre „antichitate”, apoi „evul mediu”, apoi perioada modernă socialismul și comunismul ce trebuiau justificate.
Această istorie a fost „fabricată” de ideologii comuniști cu un scop bine planificat.
Scopul acestei prezentări graduale era ca să construiască în mintea copiilor o scară, pe care să urce oamenii în „podul” comunismului, țel glorios.
Această scară avea ca fuștei de jos epoci și „orânduri” vechi, spre a justifica abandonarea lor pentru un viitor de aur, comunist.
Epoca noastră era numită socialistă, ca un ultim pas spre comunism.
Opozanții acestui urcuș erau în această prismă de gândire văzuți ca pericol social, erau etichetați, condamnați, distruși, totul  justificat ideologic.
Citește restul acestei intrări »


Un război cu mamele creștine

15 octombrie 2019

Politica neomarxistă este focalizată pe educație.
Propaganda, discursul e arma lor vizibilă, dar au și arme invizibile.
Discursul negativ, (vorba rea) este îndreptat înspre subminarea argumentelor învățăturii biblice, divine și spre promovarea agendei diavolului, aceasta este arma fățișă.
Dar există și o conspirație (profețită) împotriva Unsului Domnului și a robilor Lui, un război ascuns.
Agenda diavolului vine sub titluri pompoase, sub filozofii luminoase, sub perspective și planuri pline de argumente.
      (Aceste filozofii sunt prezentate în Scriptură sub imaginea femeii care călărea o fiară.
Fiara este imperiul mondial, în cazul nostru, cel de-al patrulea, imperiul roman, sub diferitele forme și diviziuni (sau picioarele de fier și de lut ale chipului văzut de Daniel).
Atât femeia, cât și fiara sunt active astăzi.
Fiara are dinți de fier (urmează să scriu despre ei) și gheare de aramă, (am scris).)
Urmăresc caracteristicile persecuțiilor nevăzute din țările „civilizate”, cum sunt duse în numele „protecției copilului”. Caz particular, dar foarte clar e Barnevernetul din Norvegia.
 În spatele organizației Barnevernetului este o întreagă filozofie planificată de stat.
Scopul filozofiei este schimbarea treptată a caracterului societății prin educarea „tinerei generații” într-un alt spirit.
Alianța conspirativă are ca obiectiv familia creștină, mama (și bunica) creștină care (încă) își mai țin copilul pe genunchi și-l învață, îl cresc în frică de Dumnezeu.
Pentru a răpi copilul din acest mediu și a fi mai târziu o victimă sigură, educatorii neomarxiști știu că trebuie să distrugă procesul de educare. În vederea acestui scop ei atacă pe mai multe fronturi.
1. Țin mama ocupată. Cât mai repede copilul să ajungă în grija statului. Iar statul numai să-i dea copilului frică și învățătură a Domnului nu va căuta.
2. Controlează bisericile.  Marea majoritate a creștinilor sunt incluși în structuri: biserici, uniuni, culte, asociații. Marea majoritate a acestor structuri sunt controlate din exterior prin măsuri administrative atent aplicate, scopul fiind asigurarea că în poziții cheie să fie permanent oameni obedienți. Direcția pe care acești oameni obedienți (față de dușmanul Stăpânului nostru) o dau oamenilor din structuri este contrară celei dorite de Stăpânul nostru. De obicei bisericile organizează dezastroasele școli duminicale, invenții nenorocite, prin care copilul este dat să-l educe alți copii, dar răul cel mare vine din pasarea responsabilității și angajamentului părinților, de a se ocupa ei de educație. Părintele nătâng, care-și duce odrasla la biserică să fie la școala duminicală, se spală pe cuget cu amăgirea că face bine și că treaba cu educația e rezolvată.
3. Controlează școlile creștine și educația creștină. Am fost o scurtă vreme profesor în școală creștină, am avut copii elevi la școală creștină, așa că vorbesc și din experiență, dar nu numai, am săpat pe temă. Școlile creștine nu contribuie decât în mică măsură la „învățătura care duce la evlavie”. Profesorii de biologie, geografie și istorie din aceste școli cred în evoluție, epoci geologice și omul preistoric. Cât privește creația acum 6000 de ani, Adam, potopul și istoria antică biblică, sunt voit confuzi sau ignoranți. Nu e de mirare că din astfel de școli „creștine” copiii ies la fel de confuzi cum au intrat, în subiecte cruciale, gen creaționism, angajament creștin, implicare creștină. Orbii nu aleargă.
4. Controlează radiourile și massmedia (cât pot).
5. Atacă blogherii și formatorii de opinie necontrolați de ei. Adesea, acest atac are loc din partea celor controlați, din „interior” cum s-ar zice.

De ce am scris că este un război cu mamele creștine, de fapt cu părinții creștini?
Scopul nedeclarat al editorilor de manuale și al formatorilor de educație, (aproape toți atei și așa-ziși progresiști) este „dezrădăcinarea” concepțiilor retrograde din mintea copiilor de creștini (limbaj marxist), a se citi: distrugerea a ceea ce mamele au zidit în cei 7 ani de-acasă.
Ca anii din pildă: după 7 ani de belșug, 7 ani de foamete.
Sau cum zicea Tatiana:
„Se risipesc bogate boabe,
tresare Duhul Sfant mâhnit,
văzând cum niște spice slabe
pe cele grase le înghit….”
O mică completare: de peste 20 de ani de când ne-am mutat la casă, aici în Cluj, observ an de an ceva ce se repetă. E octombrie, au început facultățile. În fiecare octombrie văd studente crescute în familii modeste, venite cu siguranță de undeva de departe, din afara Clujului, cum umblă pe stradă îmbrăcate modest și cuviincios, unele din ele chiar cu batic, chiar când merg la școală. În noiembrie se mai văd câteva, primăvara nu mai este niciuna.
An după an.
Nu că ar sta evlavia în batic, dar în modestie și bună cuviință, stă.
Mall-ul e aproape, moda își are parada chiar în biserică, cele 7 vaci slabe ale „re-educației” spre lume, le mănâncă repede pe cele grase ale anilor de pe genunchii mamei. (trebuie să termin de scanat cartea, știu).
Parcă le aud explicațiile date părinților după: „toate fetele de la biserică sunt „așa”…”, „dar nimeni nu mai e „așa”…”.
An după an e la fel, acum e început de octombrie, locuim într-un cartier plin de studenți, văd des imaginea.
Realitatea tristă este că tonul în standardul educației creștine îl dau (tot mai anemic) în continuare mamele și părinții creștini și aproape deloc conducătorii de biserici, puși acolo de securitate și lăsându-și bisericile fiilor lor, spre folos.
Iar cu aceste mame, cu acești părinți luptă o lume întreagă.
E război.


„Preoți…lăsați sectanții să recolteze spicele călcate de voi în picioare!” Tudor Arghezi, 1926

29 septembrie 2019

Fac arheologie arhivistică.
Biblioteca Centrală Universitară Cluj și-a digitalizat periodicele (o muncă titanică) și când fur ceva timp, mai citesc din vremuri vechi.
Am găsit astă seară un Apel către Preoți, articol scris de Turdor Arghezi în revista Țara noastră, anul 6, numărul 33 la Cluj în 15 august 1926.
Este un apel la pasiune, la angajament, un apel cum numai un maestru al cuvintelor ca Arghezi ar ști să-l condeiască.
Este o analiză fină, de chirurg de gânduri scrierea lui Arghezi, citiți-o după ce-i citiți psalmii, să-i înțelegeți pasiunile…
Arghezi vede convertirea la secte a românilor (la apogeu în timpul lui) ca dovadă a capacității românilor de a…face istorie.

Epistola către Preoţi

Un argument foarte defavorabil clerului nostru, mai categoric şi mai decisiv decât orice critică şi literatură, îl dă indiferenţa poporului românesc.

Toţi scriitorii l-au acuzat întotdeauna că nu participă la nici-o mişcare de revendicări şi îndrăzneli, că rabdă, suferă şi tolerează ca un material inert, necultivat în sensibilitățile lui de marea şcoală primitivă a credinţei religioase. Popoarele cari au făcut istorie au crezut şi cred. Mai lesne se altoieşte o idee pe cugetul muncit de o preocupare mistică decât în mentalitatea brută a unui popor străin de contemplaţie şi controversă. Dacă poporul francez nu era catolic, nu putea să fie nici republican şi marea revoluţie s’ar fi ivit pentru întâia oară cu 130 de ani mai târziu, la ruşi, popor necivilizat, însă mistic, în stare de o jertfire de sine spontană şl monahală. Noi nu am fi luat iniţiativa nici unui eveniment, niciodată, dacă evenimentele nu sileau iniţiativa să le asculte, târâtă în deslănţuirea lor. Pasivi faţă de nedreptate, faţă de boier, faţă de prefect, de jandarm şi de guverne, pasivi am fost în tot trecutul nostru şi supuşi. Operația intelectuală a unei convingeri drepte sau eronate, dar obţinută dintr-un conflict moral, dintr-o luptă a sufletului secretă, nu s-a săvârşit în spaţiul simţirii noastre, din pricina unei educații religioase absente şi a incapacităţilor ce rezultă din această absenţă. Ce-i  de facut? Cum vom putea pune ceva în golul educaţiei noastre şi ce anume trebuie pus, ca să echivaleze intârziat cu ceeace era necesar să fie la timp?

Indiferenţa noastră religioasă e numai aparentă. Facultatea de a crede nu este exclusiv franceză, catolică, protestantă sau revoluţionară. Poporul românesc este în stare să se comporte la fel cu înaintaşii lui, mai fericiți istoriceşte. Puterea de a se răzema pe suflet și pe imponderabile, el o are şi numai stârpiciune nu i se poate imputa lui, victorios în ţările Dunării, prin belşugul posterităţii. Indiferenţa românească priveşte în special materialitatea credinţii: Biserica şi clerul şi îndeosebi clerul, pe care într-adevăr, să nu ne codim, poporul nu ştie şi nu ştie de ce să-l respecte.

Pilde evidente de capacitate mistică integrală dă actualmente poporul românesc în convertirea la secte. Adventismul a putut ridica și depărta de realităţile bucuroase ale vieţii sociale, pe ţăran până la sacrificiul personal. În timpul războiului au fost adventiști români, de cea mai curată şi expresivă origină, cari au refuzat să tragă, din principiu religios. Predicatorii adventişti, bătuţi timp de zece ani, la toate adunările religioase, de către preoţi, secondați de administraţie, au sfârşit prin a converti numeroase regiuni ţărăneşti, fără să mai socotim succesele din oraşe. Aceşti predicatori erau români, ca şi ascultătorii lor. Astăzi adventismul are în Bucureşti complex cultural, bibliotecă, imprimerie, sală de rugăciuni, o proprietate impunătoare, improvizată din contribuţiile banilor săraci. Mai mult, fiecare a putut preţui influenţa hotărâtă în ceea ce priveşte personalitatea morală a convertiţilor, a sectei asupra tuturor aderenţilor. O viață curată, un desinteres remarcabil, o neînchipuită de noi onestitate curentă, caracterizează pe adventişti.

Dintr-un anumit punct de vedere, adventismul poate să constituie o gravă eroare, o sinceră eroare însă; ne este permis să contestăm valoarea unui adevăr eronat care mântuieşte pe omul micşorat şi viciat de adevăruri adevărate? Când se manifestă câştigul obştesc şi naţional mai mare, la îmbrăţişarea entuziastă a unei erezii dinamice sau la profesarea unei ortodoxii vlăguite?

Foarte interesant în privinţa demonstraţiei că publicul românesc poate simţi şi practica actul suav şi tonic al credinţii, este cazul preotului caterisit Tudor Popescu, de la biserica din Bucureşti Cuibul-cu-Barză. Acest preot nu s-a ivit cu originalitatea unui sectarism românesc, ideile lui, împrumutate şi incoerente, nu sunt din cele cardinale. El a putut însă, într-un cartier populat de bogătaşi indiferenți, să umple biserica, să se facă ascultat, primit şi urmat cu solidaritate, şi după caterisire. Trimişii Mitropoliei pentru a cerceta şi întoarce la făgaş pe acest preot rătăcit de o sinceritate, au fost întâmpinaţi ostil de către domnii şi cucoanele din cartier, care până la predica preotului schismatic, abia dacă aflaseră că există o Scriptură și că ea dovedea, în limbaj imaterial, dumnezeirea lumii şi a unui Fiu, Iisus. Proprietarii cartierului citeau Biblia, confruntau esențele, discutau Evanghelia, pasionaţi de o preocupare până atunci ironizată: răscrucea sufletească.

Prin urmare, o erezie îmbrăţişată de o clasă socială românească, deosebita de aceea frecventată de adventism. Nu, poporul românesc nu este indiferent religios.

Evident, felurite alte secte şi schisme îşi dispută atentiunea și respectul poporului românesc – şi nu în deşert. Toate şi-au recrutat aderenți organizaţi de luptă, desprinşi zilnic mai numeroşi de la sânul Bisericii ortodoxe, păzită de câini adormiți şi de semne zugrăvite.

Substanţa spiritului religios este credinţa dar şi vehemența. Poporului îl place, pe bună dreptate, o Biserică profetică şi luptătoare, cu preoţi activi pentru intinerirea necurmată a forţelor morale, cu preoţi devotați şi în felul lor, revoluţionari. El evită discursurile ministeriale, presa oficioasă şi catedrele plătite, preferând un cuvânt bun rostit pe stradă şi cântecul unui flaşnetar, şchiop şi independent.

Din toate instituţiile Statului, aceea care este obligată să rămâie permanent gingaşă şi fragedă este Biserica. Preoţii au datoria să nu pară nişte funcţionari şi mai târziu nişte pensionari. Ei păstoresc în principiu patimile, zborurile, avânturile, dragostea şi mila. Ei nu se pot învechi fără primejdie, alături de aceste izvoare în veci frământate şi noi. Ei cultivă, prin definiţie, regiunea obscură, în care se întâlnesc idealurile, durerile şt desnădejdile: cum pot să umble printre ele ca nişte şoareci şi să nu plutească peste piscurile lor, ca nişte pasări mari? Cum au timpul să se banalizeze, să devină vulgari, papugii şi meschini?    (papugiu-om de nimic, n.n.)

Înaintea prelaţilor de categoria burghezilor îmbogăţiți la tejghele, obezi, moleşiţi, cu blănile scumpe încuibate de molii, iese sprinten, focos şi iute sectantul. Acesta nu a fost înscris în Buget, nu este protejat de legi, nu are bătrâneţile garantate, pe seama lui nu circulă şoapta şi zvonul. El apare în numele unui Christ îndreptător, îndrăgostit de durerile insului social, fără samur, făra automobil, fără episcopie, fără prestigiu, ca un Christ dorit de toată lumea. Sectantului îi este sarcina relativ uşoară: el învinge întotdeauna şi concentrează simpatiile creştinilor desgustaţi de orânduiala bisericească parvenită. Iar Biserica românească, a moşilor şi a strămoșilor, trebuie apărată de poliţie şi de comisari, ca nu cumva să fie ştirbită în măreţia ei lascivă.

Preoţi tineri români, care cunoaşteţi relele voastre mai bine, vot puteți fi, fără să înstrăinați nimic din vechile învăţături, acei adventişti, baptişti, sciencişti, care zi cu zi vorbesc poporului cu inima fierbinte. Voi puteţi ieşi la predica liberă, ca şi dânşii, ca şi dânşii opri urechea trecătoare şi a o aduna în jurul vostru. Voi puteţi fi dascălii mari fără abateri, al poporului, pe care mai marii voştri, betegiţi de plăceri inferioare, l-au părăsit. Ce faceţi în satul şi în mahalaua în care vă găsiţi? Zestre pentru fată şi pregătiri politice pentru băiat? Bănci şi cooperative, societăţi anonime, exploatări forestiere şi de petrol?  Sunteți 10.000 şi nimeni nu vă vede lucrând în ogorul naţional.
Haide! puţină râvnă, puţină libertate şi chiar puţină obraznicie penţru Hristos şi pentru popor, nu are să vă steie rău. Pornind, vă veți da seama ce trebuie curăţit şi suprimat şi veţi face operă bună.

Dacă nu, lepădați preoţia de care v-aţi depărtat, şi lăsaţi sectanții să recolteze spicele călcate de voi în picioare.
T. ARCHEZI

 


Casa lui Dumnezeu sau instituția lui Dumnezeu?

16 august 2019

Seara de alaltăieri am petrecut-o în compania lui Misuzu, o soră japoneză din anturajul lui R. W. , născută în Japonia, dar trăind în SUA, s-a convertit la creștinism citind la vârsta adolescenței cărțile lui RW.
Este a doua oară la noi, prima dată fiind în 2009, când cu centenarul Wurmbrand.
O persoană mai îndrăgostită de tot ce înseamnă România eu nu am mai văzut, așa că (gândeam aseară ascultând-o pe Misuzu) cel mai prigonit „român” se pare că a fost cel mai bun ambasador al patriei care l-a chinuit și expulzat.
Deci tot ce am vrut să facem alaltăieri ieri cu soția, am amânat pe ieri, că așa e când ai musafiri, când ai peste 50 de ani, când ai neamuri, prieteni și frați pe 5 continente, casă mare (și goală) și timp.
Ieri dimineață, fiind 15 august, ziua de Sfânta Maria, noi eram ferm hotărâți cu soția, s-o cinstim prin muncă (pe sfânta), ne-am trezit, ne-am băut cafeaua, am citit din Scriptură, ne-am rugat și …a sunat telefonul,
Lui Ștefan(pseud.), un frate rus din R. Moldova, în drum spre Germania fiind, i s-a stricat mașina și nu mai schimbă vitezele. Era pe la Bistrița și venea încet. Am sunat un prieten/frate/rudă mecanic și cu inimă mare, mi-a spus că știe problema la acel tip de mașină și că-l rezolvă.
M-am bucurat că-l revăd pe Ștefan, el chiar dacă locuiește în Chișinău, umblă mult în misiune în Asia Centrală și Extremul Orient Rus.
Așa că ziua ne-a fost iar programată. Parcă așa ne și rugasem cu soția.
Pe la 12.00 Ștefan a intrat în atelier, la 16.00 a ieșit cu mașina ok și a venit la noi. Am mai stat vreo 3-4 ore legănând istorii. Ziua s-a dus. În ultimul an a fost peste 200 de zile în misiune în Rusia și Asia Centrală. Mi-a adus vești. De povestit am povestit în rusă.
       -În Kazahstan s-a schimbat președintele, e mai lejer cu prigoana, s-au anulat amenzile, dar mașinile confiscate nu le-au returnat.
       -În Uzbekistan e jale, parcă toată conducerea e pornită împotriva creștinismului. Biblia să nici nu fie permisă în țară.
-Dar în Rusia? am întrebat.
-În Rusia persecuția împotriva creștinilor neînregistrați crește, dar „Putin e viclean, aplică metoda chinezească” mi-a zis Ștefan.
-Cum?
-De exemplu, dărâmă noaptea casele de rugăciune, că „acoperișul nu respectă panta din proiect”, că „e mai lungă construcția cu 50 de cm”, sau din alte motive.
Casele sunt de fapt biserici în toată regula, doar că sunt construite pe teren privat și pe nume privat.
Mi-a mai povestit de ofertele „călduroase” ale administrațiilor pentru înregistrare, că nu vor plăti impozit ca asociație religioasă. În Chișinău, pe una din biserici, tot așa construită pe nume privat, impozitul e de 6000 de Euro pe an, o sumă greu de plătit. Dacă ar fi asociație religioasă înregistrată, ar fi scutită de impozit.
În SUA situația lor e mai grea, acolo impozitele pe clădiri private sunt mai mari, „și avem 25000 de membri acolo”, mi-a spus. Preferă să plătească impozite, chiar în SUA, decât să schimbe principiile.
Putin persecută chinezește, după ce a închis ochii la construcții masive, acum le dărâmă, deja e vorba de peste 10 construcții în Rusia, în ultimul an dărâmate, toate mari.
-De ce nu vă adunați în case private, în număr mai mic? l-am întrebat pe Ștefan.
Iar de aici discuția a alunecat spre principii și spre Biblie, că ce-ți mai rămâne dacă vrei să fi biblic.
Am adus vorba despre confruntarea loc public/loc privat și despre cum făceau primii creștini. Argumentul autorităților, pe bună dreptate și logic, și juridic, și biblic, este următorul: dacă declari adunarea loc public, unde poate intra oricine, atunci cine hotărăște cine NU POATE INTRA? 
Pentru că sunt cel puțin trei categorii de oameni care nu au voie să intre într-o adunare creștină:
-bețivii și scandalagiii,  niciodată
-cei ce nu sunt membri, la adunările numai cu membri
-cei excluși, pe perioada excluderii
Cum îi oprești pe aceștia să intre, dacă adunarea este loc public?
Cine îi oprește pe aceștia să intre, dacă adunarea este loc public?
Ce mijloace folosești pentru a-i opri, dacă ei nu se supun cu vorba bună?
Ca creștin, poți folosi forța? Categoric nu.
Declararea adunării ca loc public, adică înregistrarea la stat a fost pârghia principală de persecuție a comuniștilor de peste tot în tot secolul XX, și în Rusia, și în Estul Europei, și în China, chiar până astăzi.
Pentru că înregistrarea se dădea cu condiții imposibil de respectat de cei ce doreau să trăiască cu angajament viața creștină, celorlalți nu le păsa. Atunci, cei ce au vrut să trăiască  după cugetul lor, au refuzat la pachet și ofertele de înregistrare, și dreptul de a avea loc public de închinare. În felul acesta, autoritățile au obținut nu numai o pârghie de persecuție eficientă, ci și o nouă „dezbinare” între „creștini”: înregistrați/neînregistrați.
Nu e vorba de cazuri izolate sau de un număr mic de oameni, e vorba de sute de mii de creștini confruntați cu acest fel de persecuție în Rusia și de zeci de milioane în China. Pentru autorități a fost comod de lucrat cu ambele tabere: cei ce acceptau înregistrarea, pentru că exista modelul „creștinismului protestant apusean”, au fost îmbiați cu acest fel de „creștinism” și au copiat până la lumificare totală tot sistemul clerical și de afacere religioasă al protestantismului apusean. (Acest model se impune acum și în China.) Cei ce nu au acceptat înregistrarea s-au descurcat cum au putut, dar să nu creadă cineva că nu au fost înfiltrați puternic cu agenți KGB cu roluri perfecte. Așa că lucrurile sunt foarte confuze.
Aparent, problema este că în „bună tradiție” rusească, pe teritoriul fostei URSS, creștinii neînregistrați, după 1989 au fost lăsați în pace de autorități, unii au început să-și construiască, mai mult fără acte, săli de adunări tot mai mari. Au ținut și congrese, tot neînregistrate. Acum, de când cu legea Iarovaia lucrurile se schimbă drastic. Dar încet.
„Putin e viclean” mi-a spus Ștefan, el nu vrea să fie văzut de cei din vest ca un persecutor, așa că procedează prudent și mai ales nu face arestări.
Cum?
-„Net dom, net sobranie.”
Adică: „nu-i casă(clădire), nu-i adunare”.
Putin știe asta.
Sunt „persecutate” ca și în China, locurile de adunare, clădirile, nu persoanele.
Vidul legislativ și haosul birocratic ajută.
Aproape nimeni în Rusia nu are toate actele de construcție în regulă, după stufoasa birocrație moștenită de la țari.
Și atunci, în fața oricărei investigații, o demolare apare ca un act administrativ, nu o persecuție religioasă.
Hitrâi, (viclean) mod de lucru.
Acest lucru este povestit de cei ce-l trăiesc, o investigație vastă nu face nimeni și o dovedire e imposibilă. Mie însă îmi amintește de Barnevernet, de tăcuta deportare a evreilor, de KGB, de Securitate și de alte instituții despre care nu mă credeți dacă vă scriu.
Oare Dumnezeu are instituții? ….mă ducea gândul în timp ce ne delectam împreună cu Ștefan din primele smochine din anul acesta.
I-ar fi plăcut Domnului din cer să-i zicem: Domnule Director de Univers, sau CEO al creației?
El să ne numească pe noi directori de departamente sau de secții?
Are Dumnezeu instituții?
Nu, nicidecum. „TATĂL NOSTRU” am fost învățați să-I zicem, „acum, suntem copii ai lui Dumnezeu„, nu funcționari ai lui.
Suntem „casa LUI”, nu „primăria lumii”, suntem „familie”, nu „centru de plasament” al exaltaților religioși.
Și pentru că suntem familie, Domnul Isus umblând prin familii ne-a învățat calea mântuirii: la Betania, la Zacheu, la Capernaum, în camera de sus, etc. Locuri private de tot sau publice de tot:  pustie, câmp, iarbă, malul mării.
În aceste clipe scurte până la răpire, noi nu are rost să ne apucăm de instituit instituții. Constituția ne este de ajuns, avem drepturi destule așa.
(Desigur, pentru cei ce voiesc să facă din evlavie un izvor de câștig, e nevoie neapărat de instituție, peștera lor de tâlhari.)
La Corint, în casa lui Iust, mai apoi în casa lui Gaius, problema loc public/loc privat nu exista, orice om are voie să primească musafiri și să primească pe cine vrea, să închidă ușa cui vrea. Ca și gazdă, ca stăpân al casei, acest drept este și a fost apărat de la creație, sau de la Babel încoace, așa este și acum.
Atunci când adunarea este în casa cuiva, din punct de vedere juridic, dacă un bețiv vrea să intre forțat chemi jandarmii sau Poliția Locală, ca și gazdă.
Dacă e loc public e mai complicat, trebuie să existe reguli clare juridic definite, cine e gazdă și cine nu.
Statutul de comunitate care are dreptul să fie apărată de o agresiune eventuală e cerut de stat.
Statutul de oaspete al unei gazde e mult mai simplu, e definit de gazdă.
Ce mult conținut juridic este în aceste puține cuvinte, „Gaius, gazda mea și a întregii adunări…„.
Ne putem duce ca adunare în gazdă la un frate, la o familie.
Putem invita ca oaspeți, întreaga adunare. Nu e nimic ilegal.
Am mai povestit cu Ștefan cât de mare este acest număr de oaspeți, despre păhărele și pahar. Despre faptul că nu scrie: „aceste păhărele sunt legământul cel nou…” nicăieri, nici acest vin. Peste tot scrie „acest pahar„. Așa gândește Dumnezeu.
Am mai povestit despre „învățătura care duce la evlavie„, termen tradus în traducerea rusă, tot greșit: благочестие. 
Cam cu astfel de istorii a trecut „Sfânta Maria” și cu astfel de gând te las și pe tine, cel ce dacă ai citit această postare până la capăt, înseamnă că ești preocupat de felul, locul, modul și gândul cu care Îl așteptăm pe Domnul nostru.
Și așa mă și dezvinovățesc că de ce nu scriu așa des pe blog: când călătoresc, când primesc oaspeți, când citesc cărți, nu am cum să și scriu.
Toate la timpul lor.


Pustiul popoarelor

10 august 2019

„Nu-i aici a noastră bucurie
Lumea n-are pentru noi decât urgie
s-o străbateți frați iubiți, ca pe-o pustie…” T Dorz

Vă voi aduce în pustiul popoarelor, și acolo mă voi judeca față în față cu voi….”

Călătorim.
Vineri, 2 august am sosit la Cracovia/Polonia, după o călătorie începută duminică, prin Ungaria, Slovacia, Polonia, Germania, Danemarca și înapoi tot așa. Am unit nevoia cu odihna.
La Cracovia ne-am cazat în cartierul evreiesc, Kazimierz și am ieșit la plimbare. Voiam să stăm să vizităm mai pe îndelete acest cartier. Mai fusesem în Cracovia de trei ori, dar acum știm mai multe despre profeții,…iar o parte s-au împlinit pe-aici.
Pietrele vorbesc.
În Kosice/Slovacia, duminica trecută (28 iulie) am trecut pe lângă o sinagogă uriașă, pustie acum …
kosice
mărturie a puternicei comunități evreiești de acolo.
„…vă voi aduce în pustia popoarelor…” îmi răsuna în urechi și ” vă voi scoate din mijlocul popoarelor și vă voi strânge din țările în care v-am risipit, cu mână tare și cu braț întins și vărsându-mi urgia…”. La astfel de promisiuni și profeții îmi zbura gândul privind sinagogile părăsite ale Europei de Est.
Pentru că pe-aici a fost urgia: comunismul, o urgie a minții, când Dumnezeu ia mintea conducătorilor, ca la Țoan, când se prostesc sfetnicii faraonilor.
Nu numai urme de evrei, sinagogi, cimitire, școli sau prăvălii cu acele forme unice, cu uși pe colțuri și geamuri mari sunt în Europa de Est, în fiecare oraș, mai sunt urme ale comunismului, grajduri aliniate de CAP-uri pe lângă sate, unele transformate în firme industriale, altele cu acoperișurile năruite, în ruine, vorbesc cu pietrele lor despre urgia trecută.
Căci comunismul a fost unealta prin care evreii au fost alungați spre Israel, urgia vărsată.
Părinții noștri n-au înțeles că urgia aceasta a venit de la Domnul, tatăl meu îi ura pe comuniști din toată inima și a avut grijă să-mi sădească discret această ură și în mine. Avea pentru comuniști un apelativ spus întotdeauna cu năduf: „porcii ăștia”. Și știam cine-s comuniști în sat: ăia pe care nu-i saluta tata pe drum. Lucrurile erau clare, alb-negru, n-aveam dubii.
Acum am înțeles, au trebuit să treacă peste mine 50 de primăveri, ca peste Arghezi, ca să mă liniștească acele promisiuni din marea taină a împietririi evreilor, taină administrată de Tatăl chiar sub ochii noștri.
Luni am  condus toată ziua din Kosice până înainte de Hamburg, prin Polonia și pe lângă Berlin. După 30 de ani, diferența dintre fosta Germania Comunistă și partea vestică a Germaniei e evidentă încă. Urgia.
Marți dimineața, Danemarca ne-a întâmpinat cu ploi și vânt, ca de obicei, noi plecasem de la 37 de grade din Cluj. Am numărat de câte ori am prins ploaie, pe la 32 am pierdut șirul. În Ungaria am văzut copaci groși ce căzuseră peste drum, retezați de pompieri mai apoi. Erau zeci. Sfârșitul vremurilor. Un copac de 80 de cm în diametru, are cel puțin 50-60 de ani, iar în acești ani n-a fost vânt așa de mare ca acum, când l-a frânt, e clar că s-a întețit. Nu e încălzismul de vină, sunt noi urgii, progresive.
La intrare în Danemarca ne-a oprit la frontieră. Controalele sunt reluate la frontiera daneză demult, știam. Visul european al unei lumi lipsite de granițe e frumos, dar funcționează pentru, când, pe unde și pentru că așa a zis Tata din ceruri care a trimis vânători ca să-și scoată poporul său pământesc afară. Migranții trec frontierele ca prin brânză, fără stres. Iar unde nu-s frontiere e și mai bine, probabil pentru ei nu-s.
Europa?!
Umblăm prin Danemarca anul acesta sunt 20 de ani, cu afaceri. La Padborg cunoaștem granița de când trebuia viză și ne chestiona 10 minute la intrare, prin 1999. Apoi au fost ani întregi fără control deloc. Acum este la loc: încetinire, control.
denm1.jpg
Am mars mai întâi la Ribe la un vechi prieten și partener să-l vizităm, acum în vârstă 70 de ani, are demență senilă.
Trece timpul, nu mai ai cu cine vorbi, i-au rămas câteva sterile preocupări: televizor, câine, fără nepoți, o viață searbădă. Mi-am amintit de ce ne zicea bătrânul frate Aaron Mladin de la Arad, acum vreo 10 ani: „eu nu știu ce fac cei necredincioși la bătrânețe, că eu uite, citesc, scriu scrisori, meditez, am activitate plină. E rău să ajungi bătrân necredincios.” Cu gândurile astea am plecat de la Ribe, de la prietenul nostru bătrân și bolnav…și necredincios. Ribe este orașul unde a trăit Maersk, un mare miliardar danez, tot necredincios și el. A trăit pare-mi-se 95 de ani, dar s-a dus, trec TIR-uri pe lângă noi cu containere pe care scrie mare: Maersk. Ce folos sufletului său?
De la Ribe am luat direcția Nord Jyland, partea continentală, la un alt partener.
Îi dădusem o Biblie mai demult. După ce am cumpărat ce ne-a trebuit și am mai discutat câte ceva, l-am întrebat arătându-i Biblia care stătea pe frigider în sala de mese/protocol a firmei: „mai citești Biblia?”
„Știi Dan, eu am un principiu: să nu fac niciodată rău la nimeni.”
Mi-a mai spus că el nu crede în nimic. I-am spus că există o înviere, o judecată, o viață după moarte. (M-a ascultat, că comandă, partener, contracte.)
„Uite zic, tu ai 5 angajați, nu sunt toți la fel de preocupați de lucru, așa-i?
Unii sunt mai angajați, alții mai delăsători, mai blazați, mai indolenți, așa-i?” A recunoscut imediat, că da, așa-i.
„Ei bine, să știi că și față de Dumnezeu tu te porți  ca angajații tăi față de tine. Tu ești față de Șeful tău din ceruri ca cel mai leneș angajat al tău, pe care nu-l interesează firma, nu munca, nu calitatea, pe el îl interesează strict ce are de făcut, cât câștigă și să nu întârzie la plecare. Și probabil să nu facă rău la nimeni. Pe un astfel de om nu te poți baza, așa-i?” Mi-a dat dreptate.
„Apoi, am continuat, cu siguranță ai și angajați „angajați”, oameni preocupați de ce face firma, cum gândește patronul, ce ar vrea patronul sau ce cere lucrul și unor astfel de oameni le poți da sarcini mai grele.”
A recunoscut că are și din ăștia.
„Ei, uite, tu atâta timp cât nu vrei să citești Biblia, ești pentru Stăpânul din ceruri ca angajatul cel nepăsător, iar dacă ai urmări să cunoști ce vrea Stăpânul, ai fi ca angajatul tău cel bun. Ce fel de angajat vrei să fi?”
Mi-a dat dreptate cu un zâmbet larg încremenit pe față, se gândea probabil la vreunul din cei 5 operatori CNC angajați pe care-i plătește lunar cu salarii uriașe. Un zidar cere 350 de coroane daneze pe oră și nu se găsesc zidari pe la ei. Socotiți voi, e cam 222 de lei, 47 de Euro, sau 52 de dolari. Pe oră.
Pe noi ne plătește Tata cu mult mai mult….și avem un premiu colosal la terminarea lucrului. Cum lucrăm oare?
Am plecat și de la el, iar în seara aia târziu, cu noapte, am găsit o cazare într-o pădure, la o fermă care mirosea puternic a …fermă. A doua zi aveam de vizitat încă două fabrici, iar a treia zi mai aveam două vizite în Germania.
Cu mirosul de la fermă ne-am obișnuit, iar dimineața ne-a întâmpinat cu cântec de cocoși și cu o imagine de poveste:
casadk.jpg
Aici n-a prea fost urgie, mi-am zis. Mi-am amintit de Barnevernet și de socialismul și ateismul minților lor. Scandinavia e altfel, sau altfel de urgie.
După cele două fabrici, miercuri spre seară am trecut în Germania, de data asta fără control de pașapoarte, cu ferry, la Rodby.
ferry.jpg
În Germania am mers la Uschi, o soră care acum 30 de ani, la revoluție ne-a adus multe ajutoare. Am stat la o cafea, am povestit despre soțul ei care a murit acum 4-5 ani.
„Tu ce crezi Dan, soțul meu unde e acum?”
„În Domnul, se odihnește.”
„E conștient sau nu?”
Eu cred că doarme, așa scrie, „doarme…în Domnul”.”
Și mi-am amintit cum acum 20 de ani, la prima călătorie în Danemarca, neavând bani de hotel, am dormit două săptămâni în mașină. I-am amintit sorei și am zis că e diferență și unde dormi, în pat sau în mașină. Cei credincioși au adormit în Domnul, și din pricina Duhului Său, Domnul va învia și trupurile. Am citit apoi textul din 1 Tesaloniceni 4 care se încheie cu:
„mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte”.
„So tröstet euch nun mit diesen Worten untereinander.”
Am mângâiat-o pe Uschi pentru moartea soțului ei, amândoi erau refugiați din Prusia, partea de este a Germaniei, acum e Polonia acolo. În bazinul Ruhr unde s-au stabilit ei după război,(Renania de Nord-Westfalia) nu este numai cea mai puternică zonă industrială a Germaniei, ci și cea mai densă zonă de neoprotestanți.
M-a mai întrebat ceva Uschi (bătrânii întreabă pe cine pot): ce cred eu despre emigranții ăștia care umplu Deutchlandul (Germania) și fără să mă lase să-mi spun părerea, mi-a spus ce crede ea. Că adică germanii nu fac copii și dacă au copii, îi dau să facă școli înalte și nu mai rămâne nimeni la Handarbeit (munca cu mâinile) și atunci trebuie să vină Auslanders (străini) să lucreze. Și că ce Zukunft (viitor) poate să mai aibă Germania. Era îngrijorată, trebuia mângâiată și liniștită.
I-am citat din traducerea germană de pe telefon textul din Ieremia și i-am spus cam ce v-am spus și vouă pe-aici despre pescari și vânători, despre răpire și scurtul viitor din față.
La plecarea de la ea m-am gândit la pustiirile pe care le face Domnul pe pământ, la cum se pustiește și Germania, cum în casele și fabricile nemților locuiesc și lucrează tot mai mulți turci și sirieni, sârbi și polonezi „vei zidi casă și n-o vei locui„, „oile tale vor fi date vrăjmașilor tăi„, crunte blesteme pustiirile astea.  Nu zice profeția că nu vei zidi, Germania a fost frumos zidită după război, ca să ajungă acum casele lor locuite de fii străinilor, ca pedeapsă pentru ce? Pentru că „Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni” Deut 30:7
Un blestem cu două faze: zidirea și pustiirea, ca belșugul și foametea.
Să vezi cum de zidirea ta se bucură altul, asta este pustiirea.
E imaginea durerii lui Dumnezeu: când vede casele sufletelor noastre locuite de vrăjmașul Său.
Apoi am plecat de la Uschi la GBV unde am fost primiți bine de directorul editurii, am povestit lângă o cafea, ne-a condus prin editură și depozit, cam vreun ceas.
Le-am povestit cum pentru prima dată am luat cărți GBV pe ascuns prin 1985 și le dădeam mai departe. S-au bucurat, ei fac astfel de lucruri și acum în anumite țări.
I-am încurajat.
Ne-au dat cărți multe și ne-am dus.
Asta a fost joi, joi seara am dormit în Turingia, partea fostă comunistă și vineri seara am ajuns la Cracovia, în Kazimierz, de unde pornii povestea mea, dar mă pierdui în paranteza asta lungă.
Pustia popoarelor, acesta e verdictul divin pentru mediul în care evreii au fost împrăștiați din cauza păcatelor lor, timp de 2000 de ani.
Țara a fost pustiită și ei au fost împrăștiați.
(Înainte de Cracovia, am văzut semnul pe autostradă: Oświęcim, adică Auschwitz, mai fusesem de două ori.)
Iar acum sunt strânși înapoi prin același Cuvânt, de către același Tată. Cu cât avem mai multe profeții, mai mulți martori, mai multe date, cu atât avem mai multe motive să credem, mai multe argumente să credem. Putem explica mai ușor. Avem mai mare vină dacă nu credem, suntem mai vinovați. Fără profeții, Biblia n-ar avea nici o logică.
Fără logică, cugetul n-ar avea ce rumega, n-ar avea de ce se teme? Fără preocupare pentru cuget, omul nu caută mântuirea, cugetul trebuie curățat.
Aici e marea greșeală a calvinismului, zice că nimic bun nu locuiește în om (dar nu mai citează „în carnea mea”), că omul e mort până la un așa-numit moment mistic, când brusc „duhul” îl învață instant. Ce să învețe un mort, ce să înveți pe un mort.? Mare prost am fost. Dar calvinismul mi-a oferit și o pernă pentru plăcuta lene. Tot meditând am plecat spre centrul vechi (Stare Miesto) și am trecut pe lângă castelul Wavel. M-am vindecat de calvinism după ce mai întâi m-am vindecat de evoluționism. Ereziile sunt niște prăjituri toxice, cu straturi de filozofii: calvinism cu cremă de evoluționim, ornate cu umanism, decorate cu încălzism. După gusturi și distanțe față de mana ascunsă a Cuvântului. Este o legendă în Cracovia, despre un balaur care locuia într-o peșteră sub actualul castel. castelul există, peștera există. Eu cred legenda la modul real, dinozaurii au existat până acum câteva sute de ani.
wavel.jpg
Centrul vechi, cam la un kilometru ce cartierul evreiesc e plin de turiști, mulți evrei. Pentru că Auschwitzul se vizitează cu cazare în Cracovia. Sunt curse de autobuze și microbuze de toate felurile și la orice oră Cracovia-Oświęcim (Auschwitz).
Iar centrul vechi e o babilonie nu numai de turiști, ci și de restaurante, poloneze, ucrainiene, gruzine chiar. Soția mea, ucrainieancă 100% mi-a tradus diferitele feluri de mâncare ucrainiană, iar eu i-am arătat cum se face în Gruzia (unde fusesem în 1997) pâinea. Pâinea gruzină (georgiană) numită „Khachapuri” se găsește aici. Chiar și un cuptor georgian am găsit.
cuptor.jpg
Focul se face jos, pereții se încălzesc, iar pe pereții calzi, pâinea se lipește ca un palaneț de la noi. După 15 minute e gata, egal coaptă pe ambele părți. E mai mult coajă (subțire) dar e foarte bună.
Freamăt de turiști, avizi să capteze tot, fotografii, meniuri, trăsuri, o lume activă, vie…
Acum 80 de ani aici era o altfel de lume pe-aici. Cracovia a avut înainte de război 30% din populație evrei. Atunci era freamăt de evrei, acum e freamăt de turiști atrași de istoria lor: Auschwitz și Kazimierz.
Cum să numești tot freamătul acesta sau acela „pustiul popoarelor”?
Cu ce ochi privește Dumnezeu?
Freamătul, istoria, economia e viață, nouă așa ne pare, de ce-i zice Dumnezeu pustiu?
Ne zbuciumăm, muncim, adunăm, călătorim, cumpărăm, vindem, ni se pare un trai plin de vlagă, dar pe eticheta lui Dumnezeu lipită pe toată această goană scrie clar: „pustiul popoarelor„.
La explicații mai scrie: „neamurile se ostenesc pentru vânt„.
În alt loc, cu litere pe care nu le citește nimeni: „și toate lucrările de pe el vor fi arse„.
Despre pogromuri n-aș vrea să scriu, dar m-am gândit și la ele.
Le-a profețit Moise:
Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. 65 Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. 66 Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. 67 În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!’” Deuteronom 28
Cam asta a fost „viața” și freamătul evreilor și din Cracovia timp de 600 de ani.
Acum e altfel de pustie, au plecat.
Ca din Egipt.
Trăim vremuri profetice, e al doilea exod al evreilor, sau al treilea. Dar după numărul de „scoși”, e cam al doilea. Ei fug aparent din diferite motive, din Rusia și Estul Europei, au fugit de comunism, din țările arabe, au fugit din frica de răzbunarea arabilor după cucerirea Ierusalimului, din țările din vest, evreii fug de migranții trimiși de Dumnezeu să-i atace.  E tot pustiu, toată lumea, cum a zis Dorz, dac-o vedem altfel, vederea e de vină.
Noi suntem pustiul rămas și mai pustiu după plecarea lor.
Cum va fi după plecarea Adunării(bisericii)?
Pentru că așa cum a plecat Noe spre corabie, cum a ieșit Avram din Ur și Lot din Sodoma, așa cum au ieșit evreii din Egipt, apoi din Babilon, așa cum au ieșit acum din toate țările, chiar așa cum au plecat din Kazimierzul pe unde ne-am plimbat sau din Cluj, sau din fosta URSS, așa vom pleca noi din lume.
Care noi?
Cei ce iubim venirea lui, dacă socotim lumea pustiu, dacă ne socotim pe noi străini și călători, dacă nu ne socotim „acasă, în trup” ci stăm cu gândul la cealaltă casă, la cea veșnică, nefăcută de mână.
Seara pe la ora 11, după ce ne-am odihnit puțin în cameră, am pășit afară pe străzile cartierului Kazimierz, unde eram cazați. Plin de baruri, de tineri beți și drogați peste tot. Sinagogi, școli evreiești și încercări de reconstituire a vechii istorii.
Evrei nu, poate turiști.
Se făcea spre miezul nopții când am dat un tur al cartierului. Sinagogi vechi.
img_20190803_000814.jpg
Asta a fost cea mai veche, dar mai erau.
img_20190803_001253.jpg
Am dat de restaurante evreiești care încearcă să reînvie aerul vechii Cracovii:

 

La unul din restaurante erau afișate mai multe firme vechi de dinainte de război:

Cam acesta a fost pustiul, oboseala noastră ne-a tras spre cameră, printr-un cartier evreiesc Kazimierz masacrat urbanistic de comuniști și în care abia acum se încearcă readucerea la o formă exploatabilă turistic a zonei, cam ce s-a făcut cu Clujul, Brașovul și Sibiul nostru acum vreo 15 ani. Șantierul e abia la început:
IMG_20190803_075549.jpg
Dimineața am intrat să ne bem cafeaua într-o patiserie deschisă sâmbăta unde o călugăriță în fața noastră ne-a ținut mai bine de 5 minute cumpărând pâine pentru toată mănăstirea: un sac. Biserica catolică e foarte puternică aici, sunt călugări și călugărițe pe stradă peste tot. Pustie și asta.
Am plecat ca dintr-o sală de judecată, Polonia a fost pustiul judecății pentru evrei, unul din ele.
Și v-am scris în cap pe drum, acum doar am pus pe taste, oboseala atârnă tot mai greu cu fiecare anișor adunat la incredibil de interesanta viață pe care ne-a hărăzit-o Tatăl.
Că dacă nu vezi soarele de lumânare, dacă nu privești marele Plan al vremilor profețite, dacă nu ești ancorat în ceea ce face Dumnezeu, nu în ce faci tu, îți poți pierde ușor mințile la fiecare necaz îngăduit și programat.
Pe-aici, prin pustiul popoarelor.


Blestemul pustiirilor

9 august 2019

Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.” Psalmul 46:8

Unul din blestemele care le trimitea Dumnezeu peste cei intrați în legământ cu El și care apoi au călcat legământul și au batjocorit binecuvântarea primită, prin închinare la idoli, a fost pustiirea.
Ce este pustiirea, cum este pustiirea, unde este pustiirea?
Pustiirea este acolo și atunci, unde și când o casă sau o cetate zidite cu grijă, locuite de generații, îngrijite spre a fi lăsate moștenire copiilor, devine distruse sau intră în proprietatea altor popoare, a copiilor altor oameni, poate a copiilor dușmanilor celor ce le-au zidit.
Vei avea logodnică, şi altul se va culca cu ea; vei zidi casă, şi n-o vei locui; vei sădi vie, şi nu vei mânca din ea. 31 Boul tău va fi junghiat sub ochii tăi, şi nu vei mânca din el; ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmaşilor tăi, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. 32 Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mâna ta va fi fără putere.” Deut 28
      Cam aceste lucruri li s-au întâmplat evreilor, de la asirieni mai întâi, apoi dela babilonieni sub Nebcadnețar, mai târziu sub romani și până în 1967, sub toate neamurile care au pustiit „casa” după Cuvântul Domnului Isus.
Dar din anii 1900 încoace se validează textele profetice care descriu cu 2500 de ani înainte întoarcerea evreilor, iar acum blestemele cad peste cei ce-i prigonesc sau i-au prigonit pe evrei.
Domnul, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni.„(Deut 30:7) după ce mai întâi arată exact timpul când vor cădea aceste blesteme: „Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău. Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute.” Deuteronom 30, v 3-4
      Deci e vorba de timpul de acum.
Ca popoare așa-zis creștine suntem de două ori vinovați.
Odată, chiar dacă unii dintre noi ne-am pocăit, chiar dacă pentru o parte din noi, cei ce citim Biblia, „învățăturile Domnului sunt desfătarea” noastră (Ps 119:24), trăim la fel ca evreii marea apostazie creștină. Așa cum ei după plecarea lui Moise evreii s-au stricat, la fel creștinii, după plecarea lui Pavel s-au stricat. Idolatria evreilor marcată cu denumirea „calea lui Ieroboam” a fost urmată de o mare pustiire, la fel idolatria creștină este urmată de pustiire.
Se golesc bisericile și adunările în care Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este ținut, se golesc casele, se golesc țările de oameni preocupați de bunăstarea primită, nu de Dătător.
Apoi, ca țări, ca popoare trăim înșelarea Curvei celei Mari, Babilonul Spiritual, îmbătat cu potirul amețelii, cu învățătura care produce beție și confuzie. Unul din refrenele acestor bețivi este antisemitismul generat de „teologia înlocuirii”.  Statele europene sunt antisemite în politică, chiar țara noastră suferă de aceeași atitudine vinovată față de „martorii lui Dumnezeu„, România nu are ambasador în Israel, iar holocaustul românesc este ignorat și nu asumat.
Dragii mei, iată două motive să recunoaștem că se aplică blestemul și asupra noastră ca români: „aceste blesteme să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni.”
     Iar unul din blesteme este pustiirea:
-să zidești case dar să nu stai în ele, să împingi o viață căruciorul prin Leroy sau prin Dedeman, lucrând cu vise-n cap la casa plănuită, „ca s-o lași la copii” și aceștia nu vor sta în ea, poate vor sta în ea copii dușmanilor tăi sau a celor ce i-ai disprețuit.
De ce?
Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă, 48 vei sluji, în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fier până te va nimici.” Deuteronom 28
Iată motivul pustiirii.
Grozav blestem. Și se aplică parcă și azi.
Această emigrație cumplită, aparent goană după vânt, este o profeție împlinită, casele pentru care s-au ostenit o generație sunt goale, iar generația de acum se ostenește probabil pentru alte case goale.
Acest blestem se aplică, ca pustiirea Israelului de nord sau a Ierusalimului, atât bătrânului, cât și pruncului, bogatului și săracului deopotrivă.
Cum ar fi în zilele noastre, atât neo-securiștilor îmbogățiți prin jaful țării „moștenite”, cât și patronilor ridicați cinstit, și celor ce trudesc, și celor ce fură, și celor săraci, tuturor. Căci vina nu e munca și belșugul, ci uitarea lui Dumnezeu, disprețuirea lui în mijlocul belșugului, buzele necurate care în loc să-l laude pe Dumnezeu, stau vorbind de materiale și costuri, de prețuri și salarii. Așa, că tu cel ce ajungi la sfârșitul postării mele, poate citești de drag, poate ai sarcină de serviciu, la toți ne sună blestemul.
Există riscul dragul meu ca și casa ta să ajungă sub stăpânirea altora, poate să fi tu scos din ea, sau țara noastră, la fel.
Nici eu nu sunt scutit, pot zice ca Isaia: „„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate,” Isaia 6:5
Ca om care cunosc istoria și o citesc cu multă pasiune, vă dau două exemple istorice.

1.Basarabia și Bucovina de nord.
Cedate rușilor în 28 iunie 1940 prin pactul Ribbentrop-Molotov, au fost recucerite de români după un an și imediat a început în acele zone pogromul evreilor, coordonat de români. Un număr (contestat dar din păcate dovedit real) de peste 300000 (trei sute de mii) de evrei uciși stau ca dovadă la dosarul vinovăției nației noastre. Ca și consecință, acel teritoriu a fost pierdut de România.

2.Ardealul de Nord.
Cedat Ungariei prin Dictatul de Viena, acest teritoriu (granița trecea chiar prin satul meu care a rămas în Ungaria, dar am avut rudele din partea mamei în satul românesc aflat la un km) a fost 4 ani administrat de Ungaria. În acești ani 180000 de evrei au fost deportați la Auschwitz în principal, dar și în alte lagăre. Majoritatea din ei au fost uciși.
Ca și consecință acest teritoriu, după război a fost pierdut de Ungaria.

Nu pentru țări, nu pentru teritorii și nici măcar pentru case scriu. Sau nu numai.
Deși și eu iubesc țara în care trăiesc, limba în care vorbesc și casa pentru care săptămâni întregi am împins căruciorul prin Baumax sau Praktiker.
Scriu pentru suflete, case de oameni, casele lui Dumnezeu din care El a fost dat afară, pustiite de înșelătoria de a lăsa pe altul să le locuiască.
Când nu mai este cunoștința desfătarea sufletului, ci o poftă sau alta, atunci sufletul, casa lui Dumnezeu este întinată și cel ce a întinat astfel casa, va fi și el izgonit din casa lui de cărămidă, cum a fost Dumnezeu izgonit din casa lui de carne. El sau fiul lui.
Pustiirea caselor și țărilor, izgonirea din ceea ce-i al tău este o consecință directă și o pedeapsă pentru izgonirea lui Dumnezeu din ceea ce-i a Lui, din suflet, din Duh, din cuget, din gândire, din planuri și vise, din fapte și slujire.
Observați că nu scrie că nu vei avea case sau oi, sau fii, sau boi sau măgari. De toate vei avea, ca să știi ce înseamnă truda de a le obține sau dragostea de a le avea, de ce-i al tău, dar le vei pierde prin jaf și pustiire, ca să înveți ce înseamnă durerea Celui ce la fel cum a făcut vrăjmașul tău cu ce-i al tău, ai făcut tu cu ce-i al Lui.
Înțelegem noi oare durerea Tatălui ignorat, a Stăpânului disprețuit, a Celui ce ne-a dat totul, iar ca răsplată, noi L-am alungat din planurile, visele și dorințele noastre?
Să ne pocăim și să facem să devină orânduirile Lui desfătarea sufletului nostru, cugetul nostru să-l facem la loc Casa Lui, sufletul și trupul nostru să devină „o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul”.
Și atunci, cel puțin ca Ieremia, dacă nu vom scăpa țara, vom avea ca pradă de război viața noastră.
Căci cu siguranță noi creștinii nu suntem chemați să izbăvim tot pământul, ci suntem chemați să ne salvăm pe noi și să-i salvăm pe oameni din nimicirea care va veni peste pământul blestemat.

 

 


Martorii lui Dumnezeu

13 iulie 2019

Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul –, voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun dumnezeu şi după Mine nu va fi, …” Isaia 43:10
Orice proces juridic are nevoie de martori.
Orice proces tehnologic are senzori, tot martori și ei, intrări ca mărimi de proces.
Procesul conștiinței, judecata de sine, judecata istoriei, cunoașterea istoriei are martori.
Evreii sunt martorii lui Dumnezeu.
Dintre toate popoarele, evreii au lăsat cele mai mult urme în istorie.
Din Chile pânâ în Kamchatka, de la Avram până la Netanyahu, istoria e plină de evrei.
De ce?
Pentru că Dumnezeu i-a folosit, îi folosește și îi va folosi ca martori pentru noi ceilalți.
constanta sinagoga
(ruinele sinagogii mari din Constanța)
Clădirile lor părăsite, invențiile lor, banii lor și companiile lor care conduc lumea financiară, nu de azi sau de ieri, ci de pe vremea Imperiului Babilonian, sau Egiptean ne vorbesc nouă celorlalți despre Dumnezeu care conduce istoria.
Ne vorbesc conștiinței noastre.
Orice martor mai are nevoie de un martor. Trebuie să fie doi.
Robul Meu ales„, Stăpânul Isus este al doilea martor.
Doi martori absolut independenți, de aceea au și mai mult credibilitate.
Căci evreii, de Isus nici nu vor s-audă.
E vorba de un proces al conștiinței, atunci când citim istorie, când judecăm istorie, când citim Biblia.
Profeția este pentru vremea de acum, pentru analiza vremii de acum, „Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus. Voi zice miazănoaptei: ‘Dă încoace!’ şi miazăzilei: ‘Nu opri, ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pământului: pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit. Scoate afară poporul cel orb, care totuşi are ochi, şi surzii, care totuşi au urechi.’ Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: ‘Adevărat!’ ” 10 „Voi sunteţi martorii Mei….”
Acum evreii sunt Martorii lui Dumnezeu.
Niște naivi religioși și-au fircălit o etichetă pompoasă cu un titlu asemănător, n-are legătură cu realitatea.
Evreii sunt martorii lui Dumnezeu.
Creația mărturisește despre El, gâzele și crinii, foamea și hrana, canioanele și ghețarii, cruciadele și imperiile.
Evreii sunt unii din martori, pentru o mântuire mare, pentru o judecată înfricoșătoare, pentru o speranță glorioasă, pentru o slujire dedicată.
Pentru a avea la ce medita!


Vina părinților Bodnariu: adunarea din casa lor

10 iunie 2019

De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu angajament în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” 2 Tiomotei 3:12
Angajamentul este un standard, o măsură, un cântar, îl ai sau nu, iar dacă-l ai îl poți avea în diferite grade.  Mai poate să existe și angajament fals, formal.
Textul de mai sus ne spune că doar cei angajați vor suferi prigoană, ceilalți nu.
Deci e posibil ca într-o adunare unii să fie prigoniți, alții nu, într-o denominație, unii, cei angajați față de Hristos să fie prigoniți, ceilalți care poartă doar eticheta, nu.
Lucrurile sunt și mai greu de deslușit când prigoana se face pe ascuns, metodă patentată de comuniști și perfecționată de post-comuniști.
Vorbind despre conspirativitatea persecuției, la români (și la ruși) este o normă, niciodată pe față, ar fi o mare greșeală, din două motive:
1. Noi suntem o țară democratică, nu persecutăm pe nimeni.
2. A spus-o tovarășul Stalin: „Istoria a dovedit că persecuțiile doar întăresc „prejudecățile religioase” (crează martiri), mult mai eficiente sunt dezbinările și demoralizările”, persecuția internă adică, prin informatori și agenți, fără nici o urmă de sânge.
Despre aceste lucruri am scris pe acest blog cu ani înainte de cazul Bodnariu.
Imaginați-vă că acum cineva ar fi arestat pe față pentru credința lui în Hristos (încercați să vă imaginați).
Așa-i că orice cuget creștin s-ar alia cu acela, ar crea un nor de simpatie în jurul lui și povara aceluia ar fi mult mai ușoară?
Nu se face așa, cine este prigonit astăzi, este ajutat să greșească mai întâi, un pic, atât cât să poată fi arătat cu degetul, apoi „frații” veghetori îi vor scoate ochii cu „pata” lui, îl vor demoraliza, izola, îi vor alunga prietenii și-i vor paraliza astfel lucrul. De 50 de ani văd această metodă aplicată eficient.
Mă gândeam anii trecuți, ce greșeală ar trebui să facă persecutorii ca să li se trădeze munca?
(Slavă Domnului, față de noi (de mine și soția mea) au făcut greșeli, noi ne-am dat seama și am putut construi un zid de apărare.)
Cunoșteam Scandinavia bine de tot dinainte de cazul Bodnariu, cunoșteam creștini din Scandinavia. La unul din ei, un carismatic simpatic, am dormit într-o noapte prin anii 2010 (avea pensiune) și omul ne-a povestit toată seara plin de durere cum „Barnevernetul” lor i-a interzis să-i mai vadă copiii, el era evanghelic, soția nu. Și cum soția s-a mutat la Esbjerg (în vest) iar el stătea lângă Odense (est). „Ei ne urăsc!” mi-a spus-o plin de suferință, mărturisesc că nu l-am crezut. Drăguța Danemarcă să persecute? Omul părea mai degrabă că-și pierduse mințile, am uitat de om. Mi-am amintit când cu cazul Bodnariu.
Ceva bănuiam eu, poate de aceea am scris cu năduf.
Norvegienii au făcut o greșeală mare, pe care românii n-ar face-o niciodată: au persecutat pe față. Greșeala trebuia exploatată,….și am scris.
Acum citesc în carte despre caz și mi se confirmă ce bănuiam: „….de câtva timp înainte de răpirea copiilor, Marius ținea întruniri religioase la el în casă, unde invita și veneau rudenii, vecini și alți creștini evanghelici din comunele învecinate.” pag 78 „Înfrângerea lui Goliat”, Petre Costea.
Pentru norvegieni era ceva nemaiauzit, „…li se părea straniu ca un grup de oameni să se întâlnească la cineva acasă pentru închinare religioasă„. (idem)
Aflăm tot din carte că înainte de răpirea copiilor, Barnevernetul i-a interogat intensiv pe aceștia la școală, fără ca copiii să spună nimic acasă (probabil au fost amenințați).
Citim: „…pe 8 octombrie 2015 Bernevernetul….începe să interogheze…fetele, la școală, în absența părinților. O parte din discuții se focalizează asupra vieții de familie, cine locuiește în casă, cine vizitează familia, care e atmosfera din familie. Pe parcursul interogațiilor(!) se discută și faptul că familia lor este „foarte creștină”, în special bunica, că au o credință puternică și cred că Dumnezeu pedepsește răul. Fetele au dezvăluit de asemenea că toate mătușile și unchii familiei extinse împărtășeau aceeași perspectivă.” (pag 18)
     Dragii mei, să nu ne înșelăm, evanghelia nu s-a schimbat, nici promisiunile, nici avertismentele, „TOȚI cei ce voiesc să trăiască cu angajament în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” toți, nu doar unii.
Peste tot. nu doar pe alocuri.

 


Biserica trebuie să rămână biserică

7 iunie 2019

Am primit aseară cartea.
biserica

Ce nu spune titlul, nici coperta, este despre cine e vorba în carte: despre creștinii evanghelici din fosta Uniune Sovietică.
După primirea cărții și în timpul discuției cu cel care mi-a adus-o, gândul îmi zbura fără să vreau la semnificația zilei de azi (ieri îi ziceam mâine): 7 iunie, la 52 de ani de la curățirea Iersualimului de neamuri, de la sfârșirea călcării în picioare a Ierusalimului de către neamuri. Cât de exact au vorbit smeriții profeți!?
Și cât de tare i-a mustrat Domnul Isus pe cei din vremea lui că nu i-au crezut ( pe profeți).
Duminică am vorbit la adunare despre cum predica Domnul Isus: prin pilde și deslușit.
Spre Emaus a predicat deslușit, din Moise și din toți profeții.
Pustiirile țării Israel au fost profețite de Moise în Levitic 26, în pustia Sinai, cu mult înainte de a intra ei în țara din care după secole au fost izgoniți blestemați.
Pustiirea cea mai lungă a mai fost profețită de Ieremia, de Daniel, de Ezechiel și nu e greu de identificat cronologic.
Despre Unsul care va fi stârpit și nu va avea nimic, despre un Uns care sufere (la un ceas precis) ca să intre în Slavă au scris profeții.
Și despre Calea Unsului, aceeași cale de suferință care duce spre aceeași slavă.
„Dar oare pentru cât timp va trebui să rămână Biserica Biserică?”… mă gândeam aseară în timp ce petreceam cu fratele din Chișinău la o cină prelungită, mulțumind lui Dumnezeu că în ciuda unei zile extenuante și a vârstei care-mi amintește zilnic de Psalmul 71:9 („Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!„) nu mi-era somn și mai aveam și vlagă. Oare autorii cărții au în vedere o „împărăție aici și acum„? Văd ei împlinirea vremii?
Nici acuma nu știu. Dar cartea pare cutremurătoare după doar câteva pagini răsfoite.
Se estimează la 22000 de martiri, numărul de credincioși uciși doar în Marea teroare stalinistă a anului 1937 în Uniunea Sovietică.

O întâmplare adevărată povestită în carte (pag 94):

Mâna Binecuvântată

M. I. Horev

În 1965 eu şi cu P. F. Zaharov am vizitat bisericile din Extremul Orient. În una din ele, după adunare o soră înaintată în vârstă ne invită la ea acasă: „Soțul meu e necredincios şi m-a rugat să chem pe cineva dintre slujitori. Nu-mi refuzați rugămintea, el e pe moarte…”. Am acceptat rugămintea ei stăruitoare.
Soţul ei bolnav zăcea la pat. Trupul îi putrezea de viu. În odaie era un miros greu. Dar, spre mirarea noastră, muribundul vedea şi auzea bine, avea şi o memorie bună. Am început discuţia.
-Sunteţi gata să vă înfăţişaţi înaintea lui Dumnezeu şi să-I daţi socoteală de viaţa trăită?-Nu-u-u! răspunse el răsuflând greu. Dumnezeu nu mă va ierta niciodată.
Era împovărat de amintirile apăsătoare ale vieţii sale păcătoase.
-Dumnezeu iartă orice păcat…ne străduiam să-i explicăm noi, într-un limbaj simplu, calea mântuirii prin credinţa în Isus Hristos.
–Nu-u-u! ne întrerupse el dând de înţeles că nu e de acord cu noi. De-aţi cunoaşte viaţa mea!
Ştiţi cine am fost? Din tinereţe am lucrat toată viaţa la NKVD. Am fost executor al hotărârilor troicii. Am pe cuget moartea muItor oameni nevinovaţi.
_Câţi? Zeci? am concretizat eu.
-Nu-u-u dădu din cap bolnavul. Mai mulţi!
-Sute? m-am interesat din nou.
-Mai mulţi răspunse el.
Am înţeles că, dacă a împuşcat mii de jertfe nevinovate, atunci nu e vorba de numărul lor.
-Vi se întâmplă să vă chinuie dureros amintirile trecutului? Nu vă obsedează coşmarurile? I-am întrebat eu, dar nu din o curiozitate deşartă, ci dorind să-I îndemn Ia destăinuire, ca să-I ajut pe acest nefericit să ajungă la mântuirea sufletului.
Un om îmi apare mereu în faţă şi nu mă pot izbăvi de el. Îndată ce închid ochii, el se apropie de mine cu mâna întinsă.
Bolnavul ne-a destăinuit o istorie din viaţa sa:
Era anul 1937. De obicei, interogându-i pe deţinuţi, anchetatorul le punea întrebări stereotip: Povestiţi despre activitatea contrarevoluţionară a dumneavoastră. Când aţi început a colabora cu serviciul de spionaj japonez? Avem informaţii cu privire la activitatea dumneavoastră de spionaj…» etc. De regulă, la interogatorii fiecare îşi recunoştea „vina” si semna împotriva sa acuzările inventate de anchetator, cum că e spion angajat de serviciul de spionaj japonez. De obicei, la interogatorii nu erau devieri. Sub influenţa metodelor ilicite de interogare, arestaţii semnau orice proces-verbal. Toţi cei care îşi recunoşteau «Vina» erau condamnaţi la pedeapsa capitală, iar dosarele erau depuse la arhivă. Dar mi s-a întâlnit un om credincios, care nu-şi recunoştea «vina» şi nimeni nu-l putea frânge. Eu, din bravură, m-am apucat să scot din el recunoaşterea vinii, iar el, nici chiar după bătăi crude, nu se învoia nicidecum. Toate metodele au fost puse în aplicare, dar toate au fost zadarnice.
Tin minte cum, în timpul interogatoriului, şedea pe scaun în cabinetul meu: a fost ajutat să se aşeze, nu mai putea merge deja. Mâna stângă îi atârna ca un vrej, degetele îi erau vinete, umflate. Eu îi zic: «Totuna vei semna! Gândeşti că întâmplător ţi-am lăsat teafără mâna dreaptă? Ți-am lăsat-o numai ca să poţi semna…» Iar el îmi răspunse: “Greşeşti, fecioraşule. (Avea la vreo 50 de ani şi, după vârstă, eu, într-adevăr, îi puteam fi ca fiu.) Mi-ai lăsat teafără mâna dreaptă pentru a te binecuvânta».
Rostind aceste cuvinte, el ridică mâna să mă binecuvânteze. Nu mă așteptasem la o asemenea întorsătură. Nervii mei n-au mai rezistat: înfuriat, l-am împuşcat pe loc chiar acolo în cabinet. Şi acum, îndată ce închid ochii, văd faţa acestui om sfânt. EI întinde mâna spre mine şi acest gest mă îngrozeşte”.
Aici bolnavul şi-a încheiat amintirile. Duhul meu triumfa auzind o asemenea mărturie despre martirul-creştin necunoscut. N-am îndrăznit să întreb de numele acelui om, din ce oraş era, din ce confesiune. Ar fl fost un gest nepotrivit. Pentru mine era mult mai important să aud că printre martiri erau oameni care întindeau mâna de binecuvântare spre călăii lor şi aşa îşi sfârşeau viaţa pe pământ. Tot așa a procedat primul martir Ştefan: când era ucis cu pietre, el a îngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta…“ şi, cu aceste cuvinte, a trecut la Domnul.
-Scumpule, – i-am zis muribundului – păi, e minunat că fratele îţi apare înaintea ochilor nu cu blestem, ci îţi întinde mâna de binecuvântare. Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea duh de pocăinţă.
Nu în zadar a dorit acest om, la sfârşitul vieţii, să-i invite pe slujitorii lui Dumnezeu pentru discuţie. Şi noi am putut să-i satisfacem rugămintea deci nu era încă totul pierdut pentru mântuirea lui. Sufletul i se chinuia de conştiinţa vinii, dar el nu avea credinţă în iertarea lui Dumnezeu. Ne-a îngăduit să ne rugăm Domnului pentru el şi noi ne-am rugat, dar nu pentru însănătoşirea trupului, ci pentru mântuirea sufletului, ca, în ziua când Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor, întâlnirea cu acel martir să fie pentru el o întâlnire cu premergătorul său, care, cu prețul vieţii sale, a pregătit calea pentru Hristos în inima lui.
Închizând ochii, el asculta cu atenţie rugăciunile noastre. Nu, el nu s-a rugat cu voce tare, dar am credinţă că inima lui era un pământ bun pentru a-L primi pe Hristos, un pământ afânat de acel martir, care împlinise porunca lui Domnului: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă…

Biserica rămâne biserică dacă urmează calea crucii, calea suferinței.
Această cale este urmată atunci când cineva vestește cuvântul crucii: Hristosul trebuia să sufere ca să intre în Slava Sa. Pe calea aceasta mergem și noi.
Biserica asta va fi răpită, celelalte vor „rămâne”.
Închei cu un citat dintr-un mail primit de la fiul unul alt martir care mi-a scris săptămâna trecută (se poate aplica această evaluare la multe postări și comentarii pe bloguri și pe net în general) : „Toți se pierd in dispute teologice despre teorii și dogme susținute de teologi și filozofi care n-au pierdut un prânz.

 


Crezi tu în proroci, mortule? Despre logica profetică.

22 mai 2019

Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.” FA 26:27

Daniel, Daniel
Împărțirea asta în două, fără să stabilești exact pe unde, lasă leneșilor multe scuze.
Ei vor face 1% și-l vor ruga pe Domnul, că-i mare, bun și puternic, nu ca amărâții de noi, să facă restul de 99%. Planul ăla, „nevăzut, profund, ontologic”.
Fac totul pentru Evanghelie” spunea Pavel, mai spunea, „…de la Ierusalim şi ţările de primprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos„. Romani 15:19
De fapt la Pavel nici nu se văd cele două planuri, el spune despre lucrarea lui așa:
Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt. Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt.” Romani 15
Vedem deci un singur plan, nu Pavel și Hristos, văzut și nevăzut.
Așa că putem spune liniștit că explicațiile, interogările altora, întrebările și răspunsurile sunt „lucrul lui Hristos”. Nu am putea spune că atunci când l-a întrebat pe Agripa „crezi tu în proroci” a fost Pavel, fără Hristos. Pentru că el nu putea aminti nimic ca venind de la sine.
Chiar această despărțire este periculoasă. A aștepta revelația, intervenția divină pentru orice lucru, pentru o argumentare simplă de exemplu, atunci când și cel ce învață și cel învățat au un temei comun, e absurd. Da, cel ce învață știe ceva mai mult, dar nu poate ignora ceea ce cel învățat știe deja. Chiar de la aceea va pleca.
Așa că întrebarea adresată lui Agripa nu se potrivește cu evaluarea dumitale „Cuvantul nu explica omului aflat in Adam nimic, din simplu fapt ca nu ar avea cui (chiar asa, cui? mortilor?)” Păi ce? Pavel stătea de vorbă cu un Agripa mort? Iată că mortul aude, este întrebat, răpunde. Acest dialog presupune totuși că cel ce explică „are cui” și că cel în Adam „mort în păcate”, nu e și „mort în cuget”. Pavel slujea lui Dumnezeu din strămoși „cu un cuget bun”.
Oamenii ca Corneliu, ca famenul, aveau un cuget bun.
Lidiei, „Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel„. Fără explicațiile lui Pavel despre împlinirea profețiilor în Hristos, nu putea veni credința. Credința în ce? Samaritenii se întrebau, nu cumva este acesta profetul cel așteptat în lume? Era o așteptare, evenimente la care se gândeau, citeau comparau, judecau, nu trăiau transe mistice.
Există o logică a profețiilor, a Planului divin, de aici se nasc așteptările.
Credința într-un cuvânt profețit, asta e adevărata credință, compararea a ceea ce ai citit cu ceea ce ți se oferă să crezi că este împlinirea.
Atât timp cât există profeții, acestea sunt crezute de unii și le este așteptată împlinirea, așa era în cazul tuturor prozeliților, așteptau Profetul vestit de Moise în Deuteronom:
Domnul, Dumnezeul tău, te vei ridica din mijlocul tău, din frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el!” Deuteronom 18:15
Alții nu le cred, alții nici nu vor să știe de Biblie.
Nu o transă mistică care conduce la afilierea de un grup, nu așa este convertirea, ci analizarea profețiilor, așteptarea lor și recunoașterea împlinirii lor.
Asta morții nu fac, analiza asta morților nu li se pretinde.
Este o jignire să spui cuiva „ești mort”, tu nu poți crede, apoi să-i cânți urechii, că poate se va trezi cugetul. Calea potrivită este prezentarea de argumente începând cu cele știute, apoi treptat cu cele necesare, spre închegarea unor convingeri, este un proces de învățare greoi. Teama și trezirea minții prin înștiințări au un mare rol în această învățare.
Această postare este un răspuns la comentariul de aici.
Să mai continui, mă întrebați:
Cine credeți dvs ca face lucrarea de străpungere in inima (Fapte 2:37)?
Răspund: eu cred că lucrarea de „străpungere la inimă” se face dacă cel ce explică, o face clar și convingător. Nu cine, ci cum. Arătați-mi un om străpuns la inimă la un mesaj fără argument, fără explicații provenite din Planul lui Dumnezeu și din teama de El.
Absolut deloc nu sunt de acord cu viziunea dumneavoastră și nu aveți dreptate, trebuie să vă corectați, să vă pocăiți și să căutați învățătura care duce la angajament.
Trebuie evitate orice învățături care duc la lene, la dezangajare, la demotivare și la o și mai mare confuzie.
Vestea Bună nu este un mesaj lipsit de logică, ce ar trebui să fie „primit” emoțional de „receptor”.
Nu poți numi acest ipotetic proces (sau moment) lucrare a duhului, decât dacă vrei să fi absurd.
Vestea Bună e Bună pentru că e ceva dorit, așteptat.
Cei ce ascultă mesajul nu sunt toți creiere goale, „tabula rasa”, nici cugete neutre, ci mulți din ei sunt ca și Corneliu, sau famenul, sau Agripa, oameni care gândesc, care citesc, care caută, care au credințe și așteptări, confuzii și întrebări.
Pentru aceștia Vestea Bună este răspunsul logic și dorit al așteptărilor lor. De aceea cine vrea să fie confuz și absurd poate rămâne, dreptul la prostie este un drept al omului, garantat de Constituție, eu scriu pentru ceilalți.
Nici lui Dumnezeu nu-i plac cei fără minte, adică ce ce vor să rămână „fără minte”, cei care nu vor să crească în înțelepciune.
Lipsa de plan logic, lipsa de plan profetic, lipsa de calendar al așteptărilor profetice în mesajul cuiva e garanția confuziei mesajului său.
Un mesaj angajant este bazat pe o schemă cronologică exactă, marcată de evenimente dovedite trecute și profețite viitoare.
Semnele acestor evenimente sunt dovezile în fața cărora o minte cât de cât curioasă se deschide spre analiză.
Dacă acest mesaj este proclamat sub forma aceasta și ascultat, atunci cel ce proclamă face „lucrul lui Hristos” iar dacă cineva crede acest mesaj, cu siguranță Domnul i-a deschis inima să asculte și să creadă.
Doar dacă se proclamă și se pretinde analiză logică de profeții, promisiuni și împliniri vorbim de evanghelie (Veste Bună).


O întrebare lungă…

19 mai 2019

(atenție, postare pentru cititori răbdători)

Redau întrebarea integral (cu verde):

„Iarta-ma, draga frate “vesteabuna”, insa cred ca gresesti fundamental.
Nota bene, vorbim de fundamente, de temelii!
Pentru ca fara temelii sanatoase, nu exista constructii sanatoase!
Draga frate, Cuvantul nu explica omului aflat in Adam nimic, din simplu fapt ca nu ar avea cui (chiar asa, cui? mortilor?).
Cuvantul nu e ceva impersonal, ca un indicator care “explica si arata” cum se ajunge la o anumita destinatie.
Cuvantul lui Hristos nu e o suma de invataturi care se adreseaza intelectului uman, ci el, urmare a lucrarii Duhului Sfant, devine o putere (dunamis) a lui Dumnezeu in duhul nostru.
Cuvantul prin Duhul e viu si lucrator si patrunde in fiinta noastra, despartind/lamurind/luminand sufletul (starea noastra fireasca/naturala) si duhul (componenta din noi care, impreuna cu Duhul (si doar asa! – Romani 8), ne pune in legatura cu Dumnezeu). N-am nicio indoiala ca, de pilda, textul din 1 Corinteni 2 va este foarte cunoscut:

“Dar omul natural (sufletesc, omul animat numai de sufletul său creat, fără învăţătura şi puterea Duhului Sfânt) nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; şi nu le poate cunoaşte, pentru că ele se judecă spiritual; dar cel (omul) spiritual (sau duhovnicesc) judecă toate lucrurile şi el nu este judecat de nimeni. Pentru că „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?“ Noi însă avem gândul lui Hristos.”

Cum spuneam si in comentariul anterior, esenta problemei tine de natura noastra, nu de instrumente pe care, la o adica, le-am avea in dotare si cu care, chipurile, am putea intreprinde travalii intelectuale care, la randu-le, sa ne conduca la credinta.

Dvs, dimpotriva, spuneti asa: “Acest Cuvânt se explică și se crede ca proces, desfășurat în timp, cu judecată, cuget, frământare, întrebări, îndoieli și explicații. Cum fac eu acum.”?! Wow, bulversant paralelism! Unde anume ati gasit dvs ca asa ar avea loc nasterea din nou in Cuvantul lui Dumnezeu?!

În foarte multe locuri, aș putea spune că tot Noul Testament este un frământ de argumente succedate logic, conturând marele plan revelat, plan ale cărui secrete trebuie administrate. „Ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu” se numeau apostolii, așa doreau să fie văzuți.

Dar pentru a nu risca ca punând etichete și definiții să ne batem ca orbii, hai să apelăm la pilde.
Voi arăta prin pilde cum apostolii vesteau Cuvântul „adresându-se intelectului uman”.
Dar înainte de asta trebuie să știți că sunt un cunoscător al literaturii Watchman Nee, am citit Nee prin anii 80, scris de mână, apoi am tipărit eu însumi cărți de Nee. Te(hn)ologia spirituală a lui Nee însă nu este aceeași cu teologia lui Pavel și a Noului Testament, îmi pare rău.

Pilda 1:
Tesalonic: „Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi.” Fapte 17:2-3 Vedem că a vorbit cu ei, nu doar a transmis verdicte, „încheieturile și măduva” între care intra sabia Cuvântului spus de Pavel nu erau materiale inerte, ci cugete vii, cu reacții și întrebări (ascultate și răspunse), cu dubii, cu capacitate de analiză, pentru că altfel, cui dovedea și cui lămurea?

Pilda 2:
Atena
: „În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.” 7 zile din 7, sâmbăta în sinagogă, cu iudeii, 6 zile în agora cu toată lumea. Nu transmitea verdicte așteptând în acorduri de orgă ca sufletele să-și deschidă inima, ci „stătea de vorbă„, asculta, replica,  dialoga. „Morții” dumitale vorbeau și Pavel nu juca teatru vorbind cu ei. Le asculta argumentele și le răspundea. 
Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Așa de mult stătea de vorbă cu oamenii că văzând discuțiile cu filosofii, unii i-au spus palavragiu. Vorbe, cuvinte, răspunsuri, dialoguri, nu insuflări unidirecționale.

Pilda 3:
Corint: „Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.îndupleca, adică convingea. FA 18:4

Pilda 4:
Efes: „Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece (să convingă) pe cei ce-l ascultau. ” FA 19:8 Iarăși muncă de convingere. Acesta e lucrul lui Hristos, munca de convingere.

Pilda 5:
Discuția cu împăratul Agripa: „Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”  Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”  „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” FA 26:27-28 De aici vedem că așteptările lui Pavel nu erau ca cineva în mod calvinist să creadă, ci el căuta să-i convingă pe toți, chiar pe împăratul. Pavel explica împăratului aflat „în Adam„, îi explica taina lui Hristos, asta era treaba lui, isprăvnicia lui, administrarea lui, talanții dați lui, valuta lui, contul lui din care cheltuia ca să facă profit pentru stăpân.

Pilda 6:
Felix: „.a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema”. FA 24:24-25
Aici a fost argumentul care a mai demolat un pic de calvinism din mine: „de ce să-l îngrozească pe Felix, de ce să-l facă să se teamă?”
Pentru că teama mișcă inima, Noe a fost mișcat de teamă.
Fără teama de mânia viitoare, nimeni nu va căuta nici o mântuire.
Cam aceasta e marea problemă a teologiei plastic descrisă de dumneata, cum că cică „Cuvântul nu explică omului aflat în Adam nimic.” Asta e teologie digitală, zero și unu sau în baza doi, sau alb-negru. Lucrurile sunt mai complexe, oamenii au cuget, cum mulțumesc că ai citit ce-am scris. 

Pilda 7:
La Galateni:
Asta are legătură cu expresia „travaliu intelectual„, care cică n-ar fi necesar. E bun termenul travaliu, scrie de el în Biblie: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!  O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul…” Galateni 4:19-20 E evident că aici scrie despre naștere, cineva naște, iar altcineva este născut.
Cine suferă, pe cine-l doare conștient? Pe cel ce naște.
E nevoie de un travaliu al cuiva, pentru ca altcineva să fie născut din nou.
E nevoie de truda propovăduirii, explicării, detalierii.

Dragă Daniel I.
Aș mai pune exemple, că sunt, dar șapte e o cifră frumoasă, eu sunt azi în ziua mea 6600, e ora 10 seara și încerc să vin din urmă cu postările.
Mai pun un argument totuși, Romani 1:19-20 „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi, ” Dovezile dumnezeirii sunt analizabile, evidențele creației, ale inteligenței divine sunt criterii la judecată, oamenii nu se vor putea dezvinovăți, că ei „au fost mai proști”, că „au fost „în Adam””, că pe strada lor n-a fost adunare, nici în sat la ei evanghelizare.  Ce e mai greu de pătruns sunt lucrurile duhului, adică Cuvântul inspirat de Duhul, nu alte „revelații”. Aceste Scripturi se înțeleg mai greu, dar explicate, cu duh de revelație, se pot înțelege, asta e treaba noastră, să le explicăm, să le punem în lumină.
Pentru treaba asta vom primi plată.
Am trecut acum doi ani prin Detroit, chiar m-am întâlnit cu un coleg de blog.
Poate va îngădui Tatăl să ne și vedem, dacă va mai fi o dată viitoare.

cu drag și stimă


Fața și dosala

18 mai 2019

Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v-am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.”Ezechiel 20:34
Cea mai mare urgie care i-a scos pe evrei din Europa a fost comunismul. Ideologia sovietică, statul sovietic, tradiția stalinistă au fost realist descrise de mulți scriitori.
Iată încă unul.
„După părerea mea, orice stat are două ipostaze ale existenţei sale. Una este faţa și alta dosala. Nu încape nici o îndoială că aşa stau lucrurile. Statul are grijă de fața sa: și-o arată, o propagă cu toate mijloacele disponibile: presa, radioul, literatura.

Dar cât de mult se deosebeşte dosala de ceea ce numim faţă! Dosala sunt subsolurile, închisorile, lagărele, activitatea miliţiei, a NKVDului, MGB-ului si a tuturor organelor de securitate cu anchetările, bătăile, schingiuirile, torturile, celulele, carcerele, omorurile premeditate…

S-ar părea că există şi drepturile omului sau cum i s-ar mai spune drepturile cetăţeneşti. Dar vai de soarta aceluia care nimereşte pe mâna lor. El este lipsit nu numai de drepturile cetăţeneşti, dar si de orice drepturi omenești. Cadrele poliţiei, miliţiei si ale celorlalte organe, care sunt chemate să apere drepturile cetăţeneşti, n-au calificarea necesară, nu sunt educate în spirit uman. Ei termină școlile primare și niște cursuri cu termen redus, fug la serviciu pentru a-şi face datoria… Și cine a nimerit în mâinile lor din greşeală, nu va mai scăpa de acolo.

24 aprilie 1947″

Alexei Marinat, Călătorii în jurul omului, Ed. Prut International, Chișinău, 2004, pag 14

Alexei Marinat este un Soljenițen al Moldovei, arestat în studenție, deportat în Siberia, peste tot pe unde e dus scrie, în românește, sau scrie după aia. Nu știu. Este un jurnal al suferinței, dar mai bine voi descrie după ce voi citi, că am citit doar fragmente.
Azi am primit prima carte de el. L-am rugat pe un prieten din Chișinău, fost student la Cluj, să-mi caute cărțile lui Marinat. A găsit-o pe asta. Azi mi-a sosit.
E o poveste și cu sositul ăsta.
De două săptămâni stă la noi Liliana (pseudonim …DGPR) o credincioasă din Chișinău pe care soția a cunoscut-o în iarnă pe holuri la Oncologie. Discuțiile au alunecat ușor după ce au descoperit că amândouă sunt medici, amândouă credincioase.
Soțul Lilianei, Oleg, un rus de 140 de kg care vorbește neașteptat de bine românește a venit azi din Chișinău s-o ducă pe Liliana acasă și mi-a adus cartea.
Puțin despre Liliana.
Am scris cândva pe acest blog că ne-am făcut casă mare ca să găzduim îngeri. Șederea ei la noi a fost o binecuvântare. Merge la o adunare de limbă rusă în Chișinău, deasemenea are un grup de casă pe care ea îl prețuiește foarte mult. E singura credincioasă din familie.
A stat cu noi la adunare, a cântat, nu știe nici o cântare în românește, deși vorbește româna perfect.
A ascultat „Facă-mi-se-ntotdeauna” și a zis că e o rugăciune periculoasă, acolo unde am cântat: ” chiar de-ar fi să se dărâme, printr-o lovitură grea”, Liliana a zis că ea nu vrea printr-o lovitură grea, ea vrea să asculte să nu fie nevoie de „lovitură grea”.
La cântarea „Nu te-ndoi, ci crede că după orice nor, e-un soare și mai dulce” a mai zis ceva, dar cu totul de acord a fost cu cântarea „Numai Harul” pe care a auzit-o pentru prima dată.
………………
Asta am scris luni sau marți, azi e sâmbătă, cartea aproape am terminat-o, mi-a lăsat un gust amar: cât de trist este când un om nu-l cunoaște pe Dumnezeu, mai precis: când un om nu are perspectiva veșniciei. Își va forma vise în perspectiva lui scurtă, iar aceste vise se vor nărui odată cu scurtimea vieții. Așa și Marinat, un om cu cuget bun, cu un mare talent de scriitor, dar cu perspective scurte.


De ce „creștinii” din țările „creștine” bogate, nu sar în apărarea creștinilor persecutați din restul lumii?

10 mai 2019

Când frații închiși erau anchetați, securiștilor le plăcea să-l chinuie cu argumentul: „aici o să-ți putrezească oasele, nimeni nu știe de tine, nu merită să mori pentru o himeră, cedează, etc…”.
În zilele noastre când în cele mai multe din țările lumi creștinii sunt o minoritate oprimată, mulți se miră de ce creștinii din țările bogate nu fac aproape nimic pentru ușurarea situației fraților lor persecutați.
Mai ales în contextul în care dacă musulmanii sunt „persecutați” undeva în lume, imediat „frații” lor de religie vor sări și vor face atentate chiar, ca răzbunare.
(Vezi cazul sinucigașilor din Sri Lanka, ca răspuns la atacul neo-nazistului din Noua Zeelandă.)
Dacă cazul din Noua Zeelandă legat de cel din Sri Lanka este izolat, persecuția constantă și de peste tot a creștinilor, mai ales în țările musulmane este generală.
De ce creștinii nu intervin energic pentru ușurarea situației fraților în suferință?
Grea întrebare, lung răspuns, dar să încercăm să găsim câteva motive.
1. Creștinii sunt dezbinați, politic, etnic, religios. Protestanții bogați din Scandinavia nu simt nici o afinitate pentru ortodocșii copți din Egipt sau pentru evanghelicii din Iran, de exemplu. Rămân reci la suferințele lor.
2. Creștinii se deosebesc unii de alții chiar în țările unde sunt persecutați. Există creștini de duzină, creștini nepracticanți, nemilitanți, aceștia sunt cei mai mulți și în general aceștia nu sunt persecutați, se încearcă convertirea lor forțată, de fapt o altă formă de persecuție. Creștinii angajați însă, aceștia sunt persecutați, evanghelicii din adunărule de casă din Iran de exemplu, dar nici aceștia nu toți, ci cei mai activi, cei care învață pe alții, cei care-și oferă casa ca loc de adunare, etc. Iar persecuția este mai mult pe ascuns (prin șicanări, strâmtorări administrative, etc) decât pe față.
Caz particular:
La noi în România, la instaurarea comunismului, în anii 50, doritul „carnet de pastor” sau râvnita „autorizație de funcționare”, se dădea sau le anula în funcție strictă de obediența „liderului” față de prigonitor. Această obediență(ascultare) se dovedea sub două aspecte:
-trădarea principiilor biblice și „ajustarea” doctrinei după dorințele prigonitorului
-impunerea ca liderul ascultător să-i convingă și pe „nesupuși” să se adapteze cerințelor guvernului opresor. Așa se face că a apărut o „persecuție internă”, lupta frate cu „frate”, păstorul convingea pe dizidenți să intre în „cultul” condus de trădători, dar cine să priceapă că unii „frați” sunt de fapt lupi?
3. Adunarea Domnului Isus și creștinătatea sunt două lucruri distincte ideologic, chiar dacă aparent se suprapun. Aici se aplică un principiu divin: „cei ce voiesc să trăiască cu angajament (evlavie) în Hristos Isus, vor fi persecutați„, ceilalți nu. Așa că creștinii „angajați”, militanți, activi sunt persecutați și în țările sărace și în „lumea creștină”, deopotrivă.
Să nu ne așteptăm ca creștinii apatici sau societatea creștină secularizată a Europei de vest să sară în apărarea vreunui creștin persecutat din Asia sau Africa. Pe acești „creștini” îi deranjează și creștinii activi din țările lor, ba mai mult, îi deranjează și simbolurile „creștine” din țările lor, nu îi deranjează când musulmanii le distrug (simbolurile). Toate aceste „elemente” fac pentru ei parte dintr-un trecut pe care l-ar vrea uitat, le sâcâie cugetul.
4. Țările „creștine” nu mai sunt creștine demult în convingeri, sunt „creștine” doar cu numele. Statele „creștine” nu au intersul, (deși ar putea) să sară în apărarea creștinilor oprimați, creștinii militanți din statele creștine empatizează cu creștinii militanți din statele sărace, dar n-au puterea de a interveni. Cel mai adesea și acești creștini din țările „creștine” sunt persecutați, pe ascuns. Vezi cazul Norvegiei. Pentru că sunt multe feluri de face persecuție.
5. Adunarea Domnului Isus este „poporul care nu este un popor„, neamul fără pricepere, noua moștenire a lui Dumnezeu, prin care El stârnește la gelozie pe cea veche. Aceste prigoniri fac parte din mediul în care Dumnezeu crește Adunarea, pentru a-și exprima Slava Lui, Slavă care se arată strict prin suferințe, prin conflicte, prin persecuții. Așa că aceste suferințe, de orice fel ar fi sunt de neevitat pentru oricine vrea „să slujească de laudă slavei harului Său”. Deci întrebarea din titlu are o logică politică, socială, sau cum vreți, dar un răspuns logic și rațional găsim doar în Biblie. A fost profețit așa, există un scop ascuns, ca la Iov, scop pe care-l pricepem când gândim cu gândirea lui Iov, nu cu gândirea prietenilor lui.


„Botezul cu Duhul Sfânt”, un clișeu paralel cu Biblia

3 mai 2019

Iată o expresie care nu se găsește nicăieri în Noul Testament LA SINGULAR.
Peste tot este scrisă la plural, „ați fost botezați”.
Dar va zice cineva  (ca la botezul copiilor): „nu scrie, nu scrie, dar noi credem că se poate să fie”.
(Îmi venea să scriu „noi credem”, dar mă abțin, acesta este un blog personal)… eu cred că nu se poate „să trecem peste ce este scris„.
Nu există nici un caz relatat în Biblie când cineva singur să fie „botezat” cu Duhul Sfânt în stilul existent astăzi, ca experiență „personală”, privată.
În patru cazuri, în Ierusalim la rusalii,  în Samaria, la Cezareea (în casa lui Corneliu) și la Efes, (cei 12 bărbați), vedem mai mulți creștini au „primit Duhul Sfânt” cu glosolalie, dar întotdeauna în prezența unor evrei, acest amănunt este foarte important.
Să încep cu detalierea acestui ultim aspect: de ce „botezul cu Duhul Sfânt” (cel biblic, nu fake-ul de azi) trebuia să aibă loc în prezența evreilor?
Pentru că „glosolalia”, (un fel de inversare a Babelului) a fost profețită:
Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.“ 1 Corinteni 14:21
Deci limbile sunt adresate „poporului acestuia” adică poporului evreu. Concret: necredincioșilor din poporul evreu. 
În toate cazurile descrise de „glosolalie” în Noul Testament au fost prezenți evrei, lor le-a fost destinat semnul: „poporului acestuia„. Concluzia „limbile sînt un semn ….pentru cei necredincioşi” adică pentru evreii necredincioși, nu lasă loc de dubii.
Enumăr doar exemplele înainte de a trece mai departe:
1. –rusaliile, unde prozeliții (pseudo-evrei) și evreii din diaspora erau uimiți că Dumnezeu le vorbește cu buze străine, adică în limba țării lor, devenită limbă proprie. A trebui ca pedeapsa exilului să traverseze generații, ca ei să-și uite limba și Dumnezeu să le vorbească în alte limbi, așa trebuie să înțelegem textul, conform profeției.
2. –la Samaria, unde mai observăm un amănunt, Filip a predicat și a vindecat, a făcut minuni și semne, dar nu și-a pus mâinile peste samariteni ca să primească Duhul Sfânt. Doar apostolii Petru și Ioan au avut acest „semn apostolic” de a da darurile Duhului prin punerea mâinilor. (citiți Fapte 8) Și mai citiți care sunt semnele unui apostol. Unul din semne este acela da a da daruri „după Voia Sa” 2 Corinteni 12:12, Evrei 2:4 Și aici au fost prezenți cel puțin doi evrei: Petru și Ioan.
3. –la Cezareea, au fost tot străini „botezați cu Duhul Sfânt”: casa lui Corneliu, romani de data asta. Observăm că plecând din casa lui Simon Tăbăcarul, din Iope (Jaffa) spre Cezareea, pe Petru „l-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope.” Fapte 10:20 Iar Cuvântul inspirat nu uită să adauge că după ce s-a coborât Duhul peste o casă de romani „Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. ” Fapte 10:45 .  Aici este cheia înțelegerii. Voi reveni și voi aborda imediat.
4. –la Efes cei doisprezece bărbați au fost ei înșiși și cei ce vorbeau și cei ce auzeau alte limbi. Erau ucenici, botezați cu botezul lui Ioan, deci probabil evrei sau prozeliți, sau temători, oricum se încadrau la „poporul acesta”, evreu.

În multe alte cazuri, le înșir doar, botezul în apă este prezent, dar experiența glosolaliei nu, fără ca să fie loc de interpretare că ceva ar lipsi:
-famenul etiopean
-Lidia la Filipi
-temnicerul din Filipi,
-Crisp din Corint și mulți alți corinteni

Trebuie să dezlegăm în capul nostru aceste două lucruri: botezul în apă de „botezul cu Duhul Sfănt”.
Revin asupra punctului 3 de mai sus. Botez înseamnă scufundare, dar aici are sens și de contopire, de a fi făcut una. Realitatea „sudării” evreilor de neamuri într-un singur „trup” nou, trebuia confirmată nu pentru neamuri, care se bucurau, ci pentru evreii care scrâșneau din dinți de gelozie (o gelozie profețită și aceasta).
Să nu uităm că la rusalii a fost și foc, un foc care amintea oricărui evreu de Horeb, de stâlpul de la Marea Roșie, de focul de pe Carmel al lui Ilie, de focul din cer care a aprins jertfa lui Solomon. Un semn inteligibil.
Limbile popoarelor printre care au fost împrăștiați le aminteau evreilor de ceva mai mult, nu doar de profeția despre limbi, cât despre asprimea pedepsei exilului lor, de limbile străine cu care le vorbeau stăpânii unde au fost duși robi, pedeapsă îndulcită pentru cei cu ochii credinței deschiși de o realitate nouă: adunarea, unde toți, într-un duh au fost făcuți una, împlinind promisiunile despre „multe neamuri„, promisiuni date lui Avraam.
A utiliza expresia „botez cu duhul sfânt” ca descriere a unei experiențe mistice, personale, extatice, recunosc este o nevoie, atunci când n-ai etichetă pentru experiență, trebuie să lipești ceva pe ea. Dar înainte de „lipici”, orice cuget bun ar trebui să se întrebe dacă Cel din care se trage orice Nume n-a dat El eticheta, nu cumva nu trebuie lipit nimic pe nimic? Că noi chimiștii ăștia de pe pământ, prima dată lipim eticheta și pe urmă umplem borcanul.

O expresie mult mai uzată biblic și cred că cu un conținut valabil și astăzi ar trebui să fie „plin de duh”. Dar citind locurile unde este scrisă, această expresie nu poate însemna altceva decât că un om plin de duh este „în stare să învețe cu Învățătura sănătoasă” aceea dată de Domnul Isus și de apostoli prin Duhul Sfânt trimis din cer. Cu siguranță nu e „plin de duh” orice zurbagiu ce vorbește cu fața roșie, entuziasmat și febril despre nicielnuștiece, dar strigă tare.

„Și…tu ce crezi?” Mai există astăzi darul vorbirii în limbi? parcă simt că cineva ar vrea să mă întrebe. Dragii mei, în anul 2019, la traficul actual de net, ar trebui să fie plin youtube-ul cu înregistrări. Și Google Translate să traducă „lucruri minunate” în cel puțin jumătate din cazuri (că n-or fi toate limbi îngerești). Eu doresc exemple…de multă vreme.

 


Din gura copiilor şi a celor ce sug la țâță

23 aprilie 2019

Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.” Psalmul 8:2

De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.  Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.  Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,  pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 1:26-29

Îl ascultam duminică seara pe Amir Tsarfati la Cluj (am vizionat online) și meditam la repartizarea înțelepciunii.
De mult m-am întrebat: „de ce Dumnezeu ne-a făcut pe toți proști, ne-a adus în lume ignoranți adică?”
De ce Domnul Isus „a luat un copil” și a zis că „dacă nu suntem ca niște copii„, nu vom vedea împărăția…?
E clar că textul are în vedere o vârstă spirituală, nu una fizică, nu copilăria fizică.
Apostolul clarifică mai mult adăugând: „la răutate fiți prunci….!” nu la minte.?

Ca să bage mai mult în ceață mințile fixiste, Dumnezeu spune că i-a lăsat pe oameni să-L caute bâjbâind…așa de multe religii, atât de multă înșelăciune, atâtea amăgiri.

Răspunsul este că în mijlocul acestui mediu aparent ostil și confuz, învățarea, creșterea, învățătura este slăvită, cei învățați de El sunt binecuvântați. Procesul de învățare este apreciat, este plăcerea lui Dumnezeu.

Soția a comandat mai demult cartea lui Amir Tsarfati, „Ceasul de pe urmă”
ceasuldepeurma
(Alfa Omega Publishing, 2019, Timișoara)
și tocmai ieri a ajuns la noi.
Citește restul acestei intrări »


„Uitat de inimi, ca un mort” – acceptarea suferinței este acceptarea destinului creștin

30 martie 2019

Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat.” Psalmul 31:12

Am vorbit Duminică 17 martie din acest text.
Viața înseamnă suferință și sensul vieții înseamnă sensul suferinței.
David reprezintă profetic pe Domnul Isus.
Creatorul Universului și cheia înțelegerii epocilor este „uitat de inimi”.
„Dumnezeu a murit” așa cred oamenii, marea majoritate a lor.
Dumnezeu îngăduie ca și noi să fim „uitați de inimi”, cel puțin atât cât să gustăm amarul acestei dureri.
Poți căuta sensul vieții în urmărirea fericii, însă sensul vieții trebuie căutat în acceptarea suferinței pentru o cauză mai înaltă, pentru o cauză care merită, pentru Planul divin.
Mai sunt 3 cazuri în Scriptură de oameni uitați de inimi:
1. Iosif care a fost uitat de mai marele paharnicilor după ce acesta a fost reabilitat.
Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.” Geneza 40:23
2. Iov
Îi piere pomenirea de pe pămînt, numele lui nu mai este pe uliţă.” Iov 18:17
A depărtat pe fraţii mei dela mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.  Rudele mele m-au părăsit, și cei mai deaproape ai mei m-au uitat. Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut.  Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.  Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele. Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc. Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s-au întors împotriva mea.” Iov 19;13-19
3. Mardoheu
Împăratul a zis: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?“ „Nu i s-a făcut nimic,“ au răspuns cei ce slujeau împăratului.” Estera 6:3

Cugetul omului este o încăpere cu multe uși, pe una scrie tinerețe, pe alta scrie sănătate, pe alta scrie succes, pe alta scrie belșug, pe alta scrie viață lungă,….
Citește restul acestei intrări »


Întrebare pe Facebook: „Ce puteți spune despre Holocaust? Pentru ce a fost pedepsit poporul evreu?”  

10 martie 2019
Răspuns:
 Să știi că am pus întrebarea asta la mai mulți prieteni evrei și nici unul nu mi-a spus că holocaustul a fost o pedeapsă.
Sau cum cred mulți „creștini”, că holocaustul a fost o pedeapsă că l-au răstignit pe Isus. Pur și simplu prietenii mei evrei ori au refuzat să răspundă pe subiect, ori au spus un simplu nu.
Eu văd acum, după ani de zile de citit și recitit profeții, un pic mai mult: nu numai holocaustul, dar întreaga istorie de pribegie a evreilor este o pedeapsă profețită de Moise, de ceilalți profeți asupra lor „dacă nu veți asculta, vă voi risipi printre popoare„.
Ei sunt totuși o pildă și o avertizare pentru noi.
În același timp, evreii au dus cu ei, în pribegia lor, nu doar pedeapsa pribegiei și a imposibilității de a avea o țară a lor, ci și ceea ce Dumnezeu a scris despre ei la Isaia 43: „voi sunteți martorii Mei, zice Domnul„, au dus mărturia lui Dumnezeu din Chile până în Kamceatka.
Evreii sunt pricină de mirare și de întrebare.
Când Domnul Isus ne-a atenționat să privim la smochin, a știut că nu numai evanghelia va fi propovăduită în toată lumea, dar și evreii vor fi împrăștiați peste tot.
Holocaustul, ca apogeu al acestei pedepse este o împlinire a mai multor profeții:
Deuteronom 28:65-67 „Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit, şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lîncezi, şi sufletul îndurerat. Viaţa îţi va sta nehotărîtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. În groaza care-ţi va umplea inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: „O, de ar veni seara!“ şi seara vei zice: „O, de ar veni dimineaţa!
Citește restul acestei intrări »

Trădarea, pocăința și moartea lui Fiodor. Rusia lui Stalin, anii 1930

24 ianuarie 2019

Un crâmpei din prigoana stalinistă împotriva creștinilor. Tașkent, URSS, anii 1930.

Una din metodele NKVD de recrutare a informatorilor dintre creștini a fost atragerea la colaborare, mai ales a liderilor. Gordeev Fiodor este reținut într-o seară până târziu spre miezul nopții, amenințat, ademenit să semneze declarația de colaborare cu NKVD (Securitatea Sovietică) pentru a da informații „despre creștini și adunări”. Plata pentru informări urma să fie „cu orişice capriciu vei la vreme ajutat.” și stima socială: „Vei om cu respect, onoare, În carieră avansat. Serviciul de informare La noi e mult apreciat!”

1. Recrutarea, semnarea angajamentului de informator

Mai des NKVD încearcă
A recruta conlucrători.
Arhivele demult remarcă:
Au fost creştini informatori.

Acuma victima aleasă
Gordeev Fiodor deveni.
O seară nu veni acasă
La ora când se cuveni.

Şi tocmai după miez de noapte
Posomorât, extenuat,
Tăcut în chinul cel de moarte,
Veni de tot epuizat.

Kabaev Liuba e soţia,
Imediat cu mama ei,
Deşi e vremea prea târzie,
Găsind pricină şi temei

L-au cercetat în amănunte
Şi el de lacrimi plin a spus:
— La interogatorii crunte
Am fost de securişti supus.

NKVD cu forţă cere,
Ca el să dea comunicări
Se are totul în vedere:
Despre creştini şi adunări.

L-au dus în a lor edificiu
La creier de a fi spălat
I-au spus: — cu orişice capriciu
Vei la vreme ajutat.

Vei om cu respect, onoare,
În carieră avansat.
Serviciul de informare
La noi e mult apreciat!El a respins aşa oferte
Şi-a fost îndată ofensat.
Pe loc au spus că n-au să-l ierte:
Cu statul nu e de jucat!

La un moment, părea… aude
Copiii lui alături plâng.
Ei ştiu că prin metode crude
Şi cei puternici se înfrâng.

I-au spus: — Copiii niciodată
De astăzi nu-i vei mai vedea…
În caz de nu va semnată
Convenţia ce se cerea.

Şi l-au lăsat mult timp să fie
Într-o celulă separat
Să ia aminte şi să ştie
În ce castel a fost cazat.

Şi Dumnezeu doar Unul ştie
În ce măsuri l-au spăimântat.
Dar când i-au mai propus, el scrie:
— Sunt de acord! Şi a semnat.

Când cugetul a „bătut alarma” Fiodor nu a mai mers la adunări, ca să nu aibă ce declara la întâlnirile conspirative cu securiștii. După o întâlnire cu ofițerul NKVD, în care a spus ce știa, s-a hotărât că nu va mai merge la celelalte, deși era conștient că pentru asta va plăti cu viața. Cazul lui Fiodor seamănă cu cel al lui Cruceru sau Iovin de la noi, ademeniți inițial la colaborare, apoi mustrați de cuget, au renunțat. Cruceru a fost omorât, iar Iovin expulzat a fost practic din țară cu întreaga familie. Problema era că deși Fiodor nu a mai dat informații, el nu era singurul informator din adunare și se știa că „La Kovtun, Grubov — (informare Mi s-a adus) — şi tu ai fost!”

2. Trezirea cugetului

Iar cugetul bătea alarma
Şi pentru a se linişti,
El ca şi alţi depune arma
La adunări nu se ivi.

Citește restul acestei intrări »


„Voi pune foc Țoanului”, Google Earth, Youtube, arheologie și profeții

24 decembrie 2018

Corectez în această perioadă de odihnă epopeea despre Viața lui Pavel Vladâkin (o poezie cu 6000 de strofe) și pe măsură ce personajele călătoresc prin lagărele Siberiei, spre Magadan, spre Ust-Omciug, eu urmăresc pe Google Earth traseele și găsesc exact locurile descrise, cu distanțe și amănunte.
La fel fac când citesc profeții.
Cetățile din Biblie sunt aproape toate dezvelite de arheologi.
Acum două duminici am vorbit din Psalmul 78 despre Țoan, cetatea în care era faraonul care a fost împietrit să nu lase pe evrei să plece din Egipt.
De atunci tot googălesc, ba pe Youtube, ba pe Earth.
Profețiile despre sfârșitul Egiptului sunt clare, multe și împlinite exact, babilonienii au distrus Egiptul.
Dar să ne referim strict la Țoan, locul de unde a plecat Moise, locul unde a negociat cu faraon.
Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan (Tanis).” Psalmul 78:12
Apoi după 800 de ani Tanisul (Țoanul) a fost distrus de către babilonieni.
Iată dovezile arheologice ale acestei distrugeri, statuile poartă pe ele urmele focului și textul biblic care a prevestit acest dezastru.
efectefoc1.png
(Presupunerile naratorului ignorați-le, nu sunt adevărate, se pare că omul nu cunoaște istorie, nici profeții. Dar dovezile filmate dau dreptate 100% Bibliei. Statuile din Țoan (Tanis) poartă urmele focului.)
voi pune foc Ţoanului, şi-Mi voi aduce la îndeplinire judecăţile asupra Noului.  Îmi voi vărsa urgia asupra Sinului, cetăţuia Egiptului, şi voi nimici cu desăvîrşire mulţimea din No. Voi pune foc Egiptului; …” Ezechiel 30:14-16, citiți tot capitolul
efectefoc2.png
Urmăriți urmele focului din Țoan (Tanis):

Locația pe Google Earth este aici: Citește restul acestei intrări »


Convertit, convins, convingător

23 decembrie 2018

Noul Testament este revelația cea mai cuprinzătoare a Planului lui Dumnezeu,ultimele amănunte ale acestui Plan trasat, (creionat, descris succint) în Vechiul Testament, schițat în lege și Cronici, explicat puțin în profeți, revelat în mod luminos în arătarea persoanei Domnului Isus și deplin detaliat în scrierile apostolilor.
Acest Plan trebuie învățat de către orice om care vrea să știe pe ce lume trăiește, și ar trebui ca orice om să vrea.
Numai cunoscând și iubind acest Plan, singurul adevărat, omul, orice om, poate să fie mântuit(salvat) de celelalte planuri mincinoase și false.
Transmiterea Planului, predarea lui, detalierea, explicarea planului, punerea acestor cuvinte în mințile altora este cea mai de seamă lucrare pe care cineva o poate face pe acest pământ, în această viață și pentru care la înviere orice om care a făcut-o va fi lăudat și premiat.
Pentru slujba asta, omul trebuie să ajungă calificat, competent, capabil să explice, după cum este scris:
-„…încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” 2 Timotei 2:2
….robul Domnului … trebuie să …. fie…în stare să înveţe pe toţi,” 2 Timotei 2:24
Cu alte cuvinte un om al lui Dumnezeu trebuie să fie …

1. Convingător.
      Pentru a fi convingător, orice om care învață pe alții, (spuneau cei din vechime), trebuie să aibă 3 calități sau competențe:
-să fie etic, adică să fie credibil din punct de vedere moral
-să fie patetic, adică să pună pasiune, (în greacă patimă), durere în ceea ce spune, nu doar să transmită niște informații, ci s-o facă cu durerea și interesul cu care transmiți cele mai de seamă vești, care pot salva viața cuiva condamnat.
-să fie logic, asta mai cu seamă. Dacă ceea ce transmiți este o culegere de știri dezlânate, fără legătură unele cu altele și cu realitatea cunoscută, de ascultător nu se va lega nimic.
Capacitatea de a fi convingător ține atât de calitățile morale (ca ale unui dascăl), dintre care cea mai de seamă este blândețea, cât și de dragostea celui ce învață față de Planul Celui ce l-a trimis și implicit de cât de bine a pătruns acesta misterele, secretele, amănuntele acestui Plan, cu alte cuvinte, de cât este de….

2. Convins
În starea de a fi convins ajunge cel ce a pus întrebări, cel ce a avut întrebări, cel ce a avut îndoieli, cel ce a avut nevoie să afle.
Înainte de a fi convingător, omul trebuie să fie el însuși convins de adevărul pe care-i convinge pe alții.
La starea de a fi convins omul ajunge prin argumente, prin opoziție, prin judecare, prin analiză. Omul ajunge convins printr-un proces al minții, dar înainte de asta are loc un proces al conștiinței, o luptă a cugetului. Există în carnea umană (firea pământească) o opoziție naturală față de lucrurile Duhului lui Dumnezeu, adică față de lucrurile pe care Duhul lui Dumnezeu le-a lăsat descrise în Biblie, față de Planul lui Dumnezeu.
Această opoziție se arată prin aceea că omul ascultă de toate obiceiurile celor neascultători de Cuvânt, se adaptează lor și intenționat se face că nu știe de Planul veșnic al lui Dumnezeu.
Este convins doar cel ce a învins această înclinare naturală spre lene de minte, cel ce a refuzat obiceiurile carnale și se antrenează încontinuu ca un gimnast în gândirea cea nouă, așteptând lucrurile descoperite care se vor arăta.
Ajungerea în starea de convins este un proces, ca și cucerirea unei cetăți, metru cu metru, stradă cu stradă, nu un clic mental.  Omul devine convins de un adevăr atunci când leapădă conștient minciuna care l-a subminat. Și pentru că sunt multe minciuni care umplu mințile oamenilor, acest proces de a ajunge convins este lung și greu.
Din păcate una din înșelătoriile industriei popești este că omul nu trebuie să fie convins (ei nu vorbesc despre asta), ci doar să fie….

3. Convertit
Citește restul acestei intrări »


Adunările creștine să fie case de atenție, nu de detenție (nici de teatru și divertisment). Nevoia unui alt fel de trezire.

1 decembrie 2018

Fără o narațiune, viața nu are însemnătate.
Fără însemnătate, învățarea nu are nici un scop.
Fără scop, școlile (adunările, mi-am permis să adaug, n.n.) sunt case de detenție, nu de atenție.” a scris Neil Postman și a și spus:

De ce nu mai vin tinerii la adunări(biserici)? se întreabă părinți, bătrâni, clerici, oamenii născuți acum 50, 60, 70 de ani.
Pentru că cineva le-a șters istoria, narațiunea, cadrul creaționist, logic de gândire biblică.
Sau nu le-a fost scris.
Adunarea (numită ca la catolici: închinare) a rămas o coajă tot mai subțire de experienționalism.
Înainte de a pierde motivația de a „merge la adunare”, tinerii au pierdut gândirea la „adunarea nevăzută”, cea pe care Domnul Isus o va aduna într-o zi, din morminte, de pe câmpuri și de la râșnițe, o va aduna cu El pe norii cerului.
Tinerii au pierdut (s-au nici n-au învățat) și cadrul de gândire creaționist, și motivația juridică a unei gândiri care se teme de Dumnezeu, și exemplele de pedepse din Vechiul Testament. Toate aceste cadre fac parte dintr-o altă educație, una paralelă cu cea profesională pe care o oferă școala.
Avem nevoie să distingem și să coordonăm două tipuri de educații pe care le dăm copiilor noștri: una biblică, acasă, din cea mai fragedă pruncie și apoi toată viața, pentru păstrarea și salvarea sufletului și apoi cea profesională, în școli publice pentru păstrarea și întreținerea trupului.
Educația biblică trebuie să scrie povestea, istoria, cadrul care dă motivație întregii vieții și în cadrul acestei motivații, motivația învățării va avea sens. E vorba de cadrul de gândire biblic, creaționist, acea gândire care urmează firul logic al istoriei Vechiului Testament, de la Adam, Avram, Moise, Domnul Isus și până la noi.
Aici am greșit mulți părinți care am pus pe primul loc educația oferită de școlile publice.
Care este „păcatul” școlilor publice?
Învățământul public nu este nicidecum focalizat pe formarea de idei de viață, și nicidecum idei biblice. Darwinismul a intimidat mulți creștini, și darwinismul a creat Planul de gândire, acel cadru care strică orice formă de angajament spre Dumnezeu. Planul biblic trebuie sădit de părinți și bunici în mintea copiilor. Învățământul public este un cerc mic care trebuie încadrat complet în cercul mare al motivației de viață, pentru că „viața este mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea„.
O mare greșeală fac și cei care își dau copiii la forme de școlarizare bisericești (gen Școală duminicală, etc) care sunt de cele mai multe ori forme de distracție a celor mici până cei mari stau „la program”.
Dragul meu, trezirea trebuie să pornească din capul tău, tu dormi pe temă, nu aștepta „trezirea bisericismului„, că nu va veni.
Salvează-ți casa, ca Noe!
Ai nevoie de o altfel de trezire.
Construiește „narațiunea (istoria) – Dumnezeu” în capul copiilor tăi, cu meticulozitatea cu care-i înveți o deprindere, un joc sau o meserie. Urmărește ca această narațiune să fie asimilată de ei, crezută și să le rămână ca gând dominant al minții. (Dar verifică dacă și pentru tine este mai întâi, să nu fii fariseu.)
Un Dumnezeu în sensul în care eu folosesc cuvântul, este numele unei narațiuni(istorii) mărețe, una care are suficientă credibilitate, complexitate și putere simbolică, într-atât cât să face posibilă organizarea vieții și a educației cuiva în jurul ei.” Neil Postman, din prezentarea cărții lui: Scopul educației.

Citește restul acestei intrări »


Două feluri de a citi Biblia: speculativ și analitic

24 octombrie 2018

O mătușă bătrână avea o cutie cu bilețele cu versete biblice.
(În casa ei era adunare peste săptămână, la ea acasă mi-am cunoscut soția. Și probabil, dar nu numai de aceea, am continuat să facem și din casa noastră un loc de adunare.)
Mergeai la mătușa și cel târziu la plecare nu scăpai să nu „tragi” un bilet, așa întâmplător.
Îl deschideai, citeai, ea te privea zâmbind și se subînțelegea că ce ai citit e ce „ți-a vorbit Domnul.”
Eu nu zic acum că nu Domnul a vorbit, că din Biblie se citea, nu zic că nu prindea bine, dar s-o iei ca personal și pe ziua aia, e cam deplasat.
Mai era metoda să deschizi Biblia întâmplător și să pui degetul cu ochii închiși (acum cu aplicația e mai greu, ce bine!) ca să afli „voia Domnului”.
Pentru cei ce voiau să fie siguri de metodă (eu, de exemplu), deschideau de două ori, sau de trei.
Și această metodă poate duce la ceva nedorit, se cunoaște povestea (probabil doar poveste) când cineva a deschis odată la „Iuda s-a dus și s-a spânzurat” și a doua oară: „du-te de fă și tu la fel.”
Mai sunt apoi calendarele Biblice, cu versete și scurte meditații, a scos Spurgeon, tipăresc cei de la GBV în fiecare an „Sămânța bună” (de evanghelizare, pentru necredincioși) și „Domnul este aproape” (tot cu meditații zilnice, pentru credincioși).
Cu siguranță citirea Cuvântului lui Dumnezeu oricând, sub orice formă și plecând de la orice motivație, nu are cum să strice.
Întrebarea pusă de Filip, famenului etiopean, sună oricui citește Biblia:
Înțelegi tu ce citești?

Se poate mai mult, nu doar citi, se poate înțelege.

Biblia nu este o colecție de mantre, ca și Coranul sau ca alte texte așa-zis sacre, din care citești ca „să-ți găsești norocul”.
Prin târguri umblau pe vremuri (poate mai umblă) țigani cu papagali, (unii șarlatani care nu aveau papagali, vopseau o cioară dresată, (de aici a rămas vorba: „a umbla cu cioara-vopsită„), și-i ziceau papagal), eu am văzut țigani de ăștia, chiar prin Cluj erau când eram copil.bilete-de-papagal-1

Plăteai ceva, papagalul la un imbold „trăgea” un bilet pe care-l citeai, era „soarta” ta, sau nu știu ce scria acolo, că n-am tras niciodată, (bunicul ne-a spus că aia nu-i voie, nici Loz în plic, nici Loto).

A citi Biblia doar pentru:
-a găsi alinare,
-a găsi călăuzire,
-a fi mângâiat,
-a fi încurajat,
nu e rău, dar …se poate mai mult.
Nu e destul.
Cel ce a scris Biblia a avut în vedere mult mai mult pentru cititorii ei.

Biblia este cartea care Conține mesajul lui Dumnezeu pentru om, Biblia conține Planul lui Dumnezeu, scris și descris prin simboluri și pilde, prin istorii și întâmplări, prin descrieri de oameni și mesaje înlănțuite logic, determinate și determinante, cauzate și cauze ale evenimentelor succesive, cel mai adesea și deseori paralele între ele.
Biblia este istorie fidelă înainte de orice, cronologie exactă cu siguranță, evenimente profetice descrise cu sute sau mii de ani înainte de a se întâmpla, iar multe descrise cum s-au întâmplat, altele lăsate să le vedem întâmplându-se sub ochii noștri.
Acest Plan al lui Dumnezeu îl are ca Obiectiv central pe Fiul Său, Motivul pentru care există creația, Universul și omul.
Întreaga rațiune a existenței are o singură logică, un singur Plan, iar această logică existențială este descrisă detaliat într-o singură carte, în Biblie.
Fără înțelegerea cadrului larg al logicii planului lui Dumnezeu, nu va putea nimeni înțelege detaliile acestui Plan sau ale existenței persoanei proprii, sau a altor oameni, nu va înțelegea rațiunea cursului istoriei, politicii, religiei, rațiunea vieții și a morții, a bolii și a durerii, a bucuriei și a mulțumirii.
Nevoia de înțelegere rațională a lucrurilor nu este o pretenție arogantă a celor mai curioși sau a celor ce se dau deștepți, ci această nevoie de înțelegere vine din bunul simț existent în fiecare om, din cuget, cuget așezat de Dumnezeu ca martor în fiecare om. Cugetul pune întrebări, la care, dacă gândurile minții nu-i răspund degajat și fluent, acest cuget devine ca un copil la care i se pune perna pe gură și sfârșește înădușit.
Biblia este pentru cuget așa cum este aerul pentru plămâni și hrana pentru trup.
Trupul, hrănit progresiv cu hrană, crește după codul genetic programat de Creator.
Duhul, omul lăuntric din ambalajul de carne, hrănit progresiv cu laptele și apoi cu „hrana tare” a Cuvântului crește după aceleași rânduieli ale Creatorului. Rânduiala creșterii înseamnă înțelegerea Planului Veșnic.
Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă…” Matei 13:23
Iar dorința de a nu ști, pe motiv că cică tu ești mai prost sau că noi creștinii nu trebuie să fim tare deștepți, această dorință este o smerenie falsă, aspru condamnată în Cuvântul unde scrie clar că trebuie să ajungi la „bogățiile siguranței depline de înțelegere„(plinătățiii de pricepere).

Tu cum citești Biblia ta? Se poate în două feluri.
1. Speculativ, așa cum un necredincios își citește horoscopul sau zodiacul?
2. Analitic, așa cum un Diriginte de șantier, un meșter sau un programator se apleacă asupra proiectului când își încep ziua de lucru și apoi la fiecare etapă a construcției casei, mașinăriei sau programului la care lucrează.

armare-placa.jpg

Abordările diferite vor duce la rezultate diferite pentru viața ta…

Citește restul acestei intrări »


«Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!» A avut conștiință „torționarul” Ficior?

26 septembrie 2018

….ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele, și faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” Romani 2

Deodată ne-am întors privirile şi am încremenit. Gardianul care era spaima deţinuţilor era în spatele nostru. Nu l-am observat când a venit, când s-a apropiat de noi şi nici câte strofe din cântare a ascultat, dar un singur lucru ştim că ne-a întrebat: «Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!”

Comandant de pușcărie crescut în familie de pocăiți, cine-a mai văzut?
Dar nu vă grăbiți să judecați, pocăiții sunt de mai multe feluri, e foarte posibil să fi crescut în familie de informatori și postul acela de comandant să fi fost răsplata fiului pentru abnegația tatălui, sau mamei. Cine știe?!
Câte vom afla la judecată.
Rușinos sfârșit, pildă pentru orice Iudă, dar Iudele nu citesc bloguri.
A murit astăzi, am aflat la știri.
Eram la cantină, după o oră de stomatolog și mergea un televizor pe perete.
În timp ce mâncam supa de legume, m-au năpădit amintirile.
Ne-a povestit despre el fratele Mladin într-o toamnă, prin 1997, când m-a rugat să-l duc de la Cluj la Aiud, ne zicea cum Ficior era spaima deținuților din Periprava (Delta Dunării).
A vorbit și într-o adunare, la Oradea despre subiect, vezi min 30.00.
A scris despre el fratele Mia Iovin în cartea lui.
Nu știu dacă a avut remușcări, dar conștiință a avut cu siguranță.
Este pe net înregistrarea cu fratele Aaron Mladin când povestește cum maiorul Ficior a tresărit când i-a auzit (pe Mladin și pe încă un frate) cântând (min 30.00) cântarea Întregul soare joacă-n stropi de rouă.

Citez pe larg:
Într-o zi, pe la apusul soarelui, după ce am terminat lucrul, împreună cu un alt deţinut, creştin de la Oastea Domnului, ne-am dus după nişte barăci care se aflau la marginea curţii închisorii, ca să ne ascundem de ochii gardienilor.

Şi cum stăteam acolo retraşi de mulţimea celorlalţi deţinuţi, am început să discutăm despre soarta şi încercarea prin care treceam, privind spre minunatul apus de soare. Şi eram atât de vrăjiţi de frumuseţea acelui apus de soare încât am început să cântăm cântarea lui Vasile Moisescu «Poet şi poemă».

În timp ce cântam am privit pentru câteva momente spre soare şi gândul ne-a dus dincolo de el, fiind fericiţi şi însufleţiţi de versurile deosebit de frumoase care ne-au apropiat de Soarele nostru Ceresc. Simţindu-ne liberi şi fericiţi am fost duşi departe, peste zidurile închisorii, mai presus de nori şi de stele, uitând unde ne aflam.

Deodată ne-am întors privirile şi am încremenit. Gardianul care era spaima deţinuţilor era în spatele nostru. Nu l-am observat când a venit, când s-a apropiat de noi şi nici câte strofe din cântare a ascultat, dar un singur lucru ştim că ne-a întrebat: «Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!» N-am putut răspunde. A început să ne ceară mai apăsat să cântăm cântarea pe care am cântat-o. Eram atât de şocaţi încât nu ne puteam deschide gurile.

Citește restul acestei intrări »


Bereea. De la Neapolis la Bereea, pe urmele Apostolului Pavel prin Macedonia, (Grecia), 8-10 August 2018, (13. Sfârșit)

31 august 2018

Toată călătoria, aici)

De ce era comunitate de evrei în Bereea? Min. 1:50
Ce înseamnă inimă mai aleasă (caracter ales)? Min. 5:00
O parte din Israel a căzut într-o împietrire. Min 7:40
Nu mai sunt evrei în Bereea. Min. 8:00
Această sinagogă goală vorbește mai bine. Min. 8:35
Prin ce se arăta inima lor mai aleasă? Min. 11:20
Cercetarea Bibliei nu este o chestiune de opțiune. Min 12:50
Cercetarea argumentelor face ca Biblia să fie logică. Min. 14:57
Nu cred că există o învățare miraculoasă. Min. 17:50
„Duhul vă va călăuzi în tot Adevărul”…la ce se referă?” Min. 18:15
Educație înseamnă cercetare a Scripturii. MIn 19:10
Să urmăriți ca crearea de convingeri să fie scopul educației. Min. 20:00
De ce statul Israel nu poate fi înfrânt? Min. 21:00
Cugetul se spală citind Cuvântul lui Dumnezeu. Min. 22:28
Ca noi să fim folositori, trebuie să ne încadrăm bine conștiința noastră în „cosmos”, în viața de zi cu zi. Min 23:04

La Bereea a fost sfârșitul călătoriei noastre pe urmele apostolului Pavel prin Macedonia (Grecia). Ne-a luat timp, a trebuit să punem alte activități deaoparte, deasemenea îmi ia timp să editez, dar sper să vin din urmă cu tot. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toată însoțirea și vouă la fel.


Statul laic este după voia lui Dumnezeu

20 iulie 2018

Nicăieri nu a lăsat Dumnezeu în Biblie, nici profeților, nici apostolilor să ne lase scris că ar trebui noi creștinii să înființăm state creștine, state în care legea lui Dumnezeu să fie constituție și toți oamenii să fie prin lege „obligați” să se conformeze lui Dumnezeu.
Nu, înainte de apariția oricărui stat, Dumnezeu l-a pus pe om într-o grădină, l-a înconjurat cu flori și pomi fructiferi, cu gâze și păsări, ca să-i vorbească conștiinței, neam după neam.
Chiar până astăzi, oricât ar fi de tehnologizată și de „betonată” lumea, nu scăpăm de țânțari și de muște (mărturiile creației divine) chiar în mijlocul zidurilor între care trăim.
De aceea Dumnezeu nu are nevoie să ne forțeze prin legile vreunui stat, să-i slujim Lui.
Dacă nu ne „forțează” conștiința, nici o lege nu ne poate forța.

Și totuși, ideea de stat laic vine din Biblie.

Suntem îndemnați, nu să formăm guverne „creștine”, ci să ne rugăm pentru guverne, așa cum sunt.
Dreptul „sabiei” este lăsat de Dumenzeu guvernelor și este o expresie a dreptății Lui în administrarea lumii, deși este discutabil și o chestiune de conștiință îndelung discutată de scriitori creștini, cât de mult se poate implica un creștin în a administra el însuși acest drept și a rămâne în același timp cu conștiința curată.
Lui Corneliu, Petru nu i-a spus să-și dea demisia din armata romană, nici Pavel temnicerului din Filipi. Și totuși legea dragostei care spune „să nu vă împotriviți celui ce vă face rău„, n-o putem șterge din Biblie, nici sări peste ea când o citim.
Scriu această postare ca să înțelegem bine un echilibru: să nu trăim cu impresia că statul așa cum e, e greșit, că lumea ar trebui cotrolată religios până la nivelul la care pastorii să facă guvernul și diaconii să fie polițiști.
Răul așa este de mare în lume încât fără amenzi, închisori și frică de lege, n-am putea umbla pe stradă.
Și confuzia este așa de mare în lume încât de multe ori sunt pedepsiți și nevinovații, și binevoitorii împreună cu cei dovediți răi.
Oricum ar fi, nu mai e mult, pământul nu e pentru veci și „sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape„.

N-ar trebui să ne dorim ca statul să fie condus după principii creștine, deși repet, statul laic (nereligios) este după voia lui Dumnezeu.
Statul ateu însă nu este după voia lui Dumnezeu, ateismul este o religie în sine, este negarea religiei. Un stat ateu nu este echidistant, poziția ateistă clar că va duce la a discrimina pe cei religioși.
Cu atât mai mult, statul religios nu poate fi după voia lui Dumnezeu. Ca creștini biblici, nu găsim în Biblie această intenție în planul lui Dumnezeu, deși eu știu destule capete de popi în care fierbe ideea, le-ar place ca domeniul lor de control să treacă dincolo de zidurile tot mai rar vizitate ale feudelor lor religioase: temple, mănăstiri, tabere, în general locuri de lăsat bani.

Privesc cu milă încercările de religiosizare a statului laic, de introducere de elemente „creștine” la manifestări publice, am în minte „micul dejun cu rugăciune” din parlament de exemplu.
Mă mai gândesc la icoanele din școli și la orele de religie din școli, la prezența preoților la absolvirea școlilor sau în unități militare. Toate sunt cotropiri popești ale unui domeniu în care popii ar trebui să fie cu respect ținuți la distanță.
N-ar trebui ca vreun leu din impozitele oamenilor să meargă la vreun popă, la vreo biserică. Dar nu de mila banilor scriu, ci de mila celor ce socotesc că e drept să dea bani la popi, nu timp lui Dumnezeu să-I citească cartea.
(Iată un motiv bun de rugăciune, nu în parlament, ci în odăița despre care avem instrucțiuni precise de la Șeful nostru, cum s-o folosim.)
De fapt, popii de orice culoare sunt un cancer social, ar trebui ținuți la distanță de oricare creștin cu cuget bun. Popii cu pretențiile lor tot mai mari, cu aura de șamani cu care sunt priviți de enoriașii tot mai ignoranți și cu micile lor imperii financiare de păstrat și apărat, mai fac un mare rău: țin oamenii la distanță de Cuvântul lui Dumnezeu, dau impresia de monopol, ei „explică” Biblia, iar omul „de rând” nu se simte motivat să se deranjeze să fie cercetat în cuget de dorința de a cerceta un Cuvânt scris al lui Dumnezeu, pentru că pastorul sau preotul lui are pretenții mult mai mici de la el.
Pastorul îi asigură prin prestația clericală un grad de „confort”, confort pe care conștiința luminată de Cuvânt mai mult îl tulbură.
Și atunci, între un Cuvânt care deranjează și un popă care liniștește, omul superficial îl iubește pe popă.
Mare tragedie!
Dumnezeu vrea ca fiecare om să ajungă să fie preot în Marea Preoție, și fiecare om să fie preocupat de Cuvântul lui Dumnezeu și de cunoașterea voii Lui, nu doar unii, anumiți. Eu pentru astfel de oameni scriu, pentru acei fiecare care cercetează cu capul lui și de aceea nu mă feresc să atac instituția, funcția clericală. Nu am nevoie de laudele popilor, m-ar deranja, mă bucură de fiecare dată suferința directă sau indirectă, pe față sau pe ascuns datorată faptului că tulbur aceste încețoșate (dar strălucitoare ca de obicei), invenții ale satanei: industria religioasă, misticismul popesc, încrederea oamenilor în preoți(pastori), frica de om, nu de Dumnezeu.
Deci să nu ne deranjeze statul laic, să-l privim ca o mare binecuvântare a lui Dumnezeu și să ne rugăm pentru întărirea statului și slăbirea influenței popilor în stat.
Numai așa putem avea liniștea necesară, ca eu de exemplu să scriu liniștit și în pace această postare, tu s-o citești netulburat (sau poate da) până la capăt, ca să te poți ruga spre îndreptare și autoritatea Marelui Preot din ceruri să mai ocupe un teritoriu încă nesupus și sălbatic al inimii tale.


Suferință și conștiință

15 iulie 2018

Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfîrşit-o cu păcatul;” 1 Petru 4:1

Meditez de câteva zile la felul cum Dumnezeu folosește suferința.
Cel rău este frânat în calea lui de suferință.
Cel bun este smerit, ca să învețe. „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile tale.” Psalmul 119:71
Cel vinovat este pedepsit prin suferință.
Mai multe despre asta, un creștin evreu rus Vladimir Marținkovski a scris  o carte despre Sensul suferinței, (Смысл страдания), se poate traduce cu Google Translate.
Când suferința lovește un mare număr de oameni, o zonă geografică sau o anumită perioadă de timp, o numim nenorocire.
Am scris o postare despre două nenorociri din țara noastră, am primit un reproș, cineva n-a înțeles.
Am scris o a doua postare despre mai multe nenorociri,  multe din ele la adăpostul legii, iar am primit reproș.
Așa că am pus pe prima pagină a blogului o postare mai veche „Aduceți-vă aminte de cei chinuiți”, ca să înțelegem mai bine că suferința are un rost, un rost multiplu.
Nu doar pedeapsă a vinei, nu doar disciplină spre învățare, este și o echilibrare morală, etică, așa cum și pedepsele juridice au rol educativ.
Suferința formează conștiința, iar conștiința este calul de la căruța gândului.
Expresia „neprihănirea cerută de cugetul (conștiința) lor” arată că în om este o foame după dreptate, foame creată în cuget.
Iar suferința are un mare rol în formarea cugetului.
E necesar să vedem nenorocirile care însoțesc aceste zile din urmă și să ne fie gândul la cei ce trec prin ele.
Astfel chiar dacă țara noastră sau vremea noastră trec prin nenorociri mai puțin vizibile chiar acum, altundeva sau/și altădată au fost, sunt și vor fi nenorociri îngăduite de Dumnezeu.
Cu aceste gânduri am pășit ieri în Cărturești, tocmai terminasem lista de lectură și nu mai aveam cărți.
În 2007 când ne-am terminat casa, s-a construit lângă noi un mare Mall, nu știam ce-i aia.
S-a dus liniștea noastră, ulițele pe unde în 1995 când ne-am mutat  încă se scotea ciurda, vecinii aveau porci și dimineața ne trezeau cârduri de cocoși, au devenit rapid artere aglomerate, blocurile au răsărit tot mai înalte, iar cea mai apropiată prăvălie de ușa curții noastre acum, nu este vre-un butic de cartier, ci Librăria Cărturești.
Accesul la cărți e unul din motivele pentru care nu am plecat din țara asta.
Am cumpărat cărți istorice ca de obicei, documentare adevărate, una despre o fată siriană, Nujeen, în cărucior cu rotile, care a reușit evadarea din Siria spre Europa,  (iată o nenorocire, războiul din Siria), apoi o altă carte, „Mormintele tac”, despre fuga nemților din România peste granița Iugoslavă (o nenorocire trecută, dar atât de vie în memoria celor ce au trăit acele vremi) și o altă carte despre Boko Haram, teroriștii care ucid și înspăimântă cea mai populată țară africană și încă a carte a lui Marius Oprea.
Ar trebui un creștin să înțeleagă suferința?
Cu siguranță, deși sunt mulți care cred că creștinii ar trebui să trăiescă într-un turn de ignoranță, imuni la situația celor din jur.
Oare și la suferință?
Suferința deschide conștiința celui ce suferă, iar înțelegerea celor care trec prin suferință, deschide porțile ascultării.


De la Nazaret la En Kerem, călătoriile Mariei

7 iulie 2018

După ce am venit din Israel m-am gândit la tot ce am văzut, am recitit Biblia cu ochii minții pe harta țării pe care de-acum o cunoșteam mai bine.
Fusesem la Nazaret, fusesem la En Kerem, am fost și la Capernaum, și la Cana.
Am fost și la Betleem, am dormit 5 nopți în Betleem.
În timp ce eram la En Kerem m-am gândit la Maria, mama Domnului Isus, cum a venit din îndepărtatul Nazaret la Elisabeta, rudenia ei.
Pun aici o imagine a Nazaretului de acum:
nazaret3
Desigur Maria a ocolit Samaria, a venit prin valea Iordanului, cam 150 de km, 32 de ore, cam 3-4 zile de drum.
Maria s-a sculat chiar în zilele acelea, şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda” Luca 1:39
Aici
en kerem
o imagine din munții iudeii, En Kerem, locul unde tradiția zice că s-a născut Ioan Botezătorul. Citește restul acestei intrări »


Idolii din inimă (1)

30 iunie 2018

Fiul omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă, şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?” Ezechiel 14:3

Ce este un idol?

Idolul, pe scurt este definit de Dumnezeu ca fiind „lucrarea mâinilor„.
Tot ce poate face mâna omului are în sine riscul de a deveni pentru om un idol, un obiect de închinare.
Nu numai ce a făcut omul, și ce a făcut Dumnezeu, elemente din creația Lui, pot deveni pentru cineva idol, obiect de închinare: „…au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit creaturii în locul Creatorului…” (Romani 1:25)
Idol a devenit mai întâi unealta cu care omul își câștigă pâinea, mai apoi omul a personalizat fecunditatea, ploaia, vinul, tunetul și multe alte elemente din creație.
Porunca lui Dumnezeu este însă interzicerea totală a realizării de obiecte de închinare, de idoli.
Dumnezeu și ascultarea de Cuvântul Lui nu este însă idolatrie, ci este închinare plăcută, supunere, ascultare, evlavie (angajament).

Locul idolilor?

În vechime idolii au avut mai multe locuri unde au fost așezați sau ascunși:
-pe înălțimi
-sub copaci verzi
-în case (vezi Mica din Judecători)
-în clădiri speciale, în temple (Betel, Dan)
-sub samarul cămilei (vezi Rahela)
-în pământul din cort (vezi Acan)
-în inimă

Fabricarea idolilor: o industrie

Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: «Fii cu inimă!» Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicînd despre îmbinare: «Este bună!» şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.“ Isaia 41:6-7

Iată câți meseriași își câștigă o pâine mârșavă din fabricarea de idoli:
-lemnarul,
-argintarul
-lustruitorul
-forjorul
-cel ce face ansamblul final,
Iată deci cinci meseriași diferiți, fiecare cu specializarea lui, ceea ce dovedește că producția de idoli a depășit faza de prototipuri, idolii se fac în serie mare, în fabrici de idoli.
Specialiștii se încurajează, calitatea se controlează, se verifică, munca se apreciază, este ca un fel de team-building la corporații, este un domeniu la care nimeni nu-și pune probleme de conștiință, ci de productivitate și de calitate.
Deci, vedem cum producția de idoli a devenit o adevărată industrie, în adevărate fabrici, nu doar o activitate sporadică și sezonieră a unor amatori. Asta arată profetul. Comparați vă rog această laborioasă activitate a multor profesioniști calificați, vestiți și aproape sigur bogați, cu un Isaia, sau cu un Elisei, sau cu un Ilie, fără templu, fără statui, fără bani, doar cu un mesaj transmis cu gura, despre un Dumnezeu care a interzis astfel de industrii atractive și veți avea un puternic sprijin moral în această lume, în care numărul de firme și echipe care construiesc biserici crește, mulțimea de pastori care iau salarii în biserici se mărește, veniturile celor ce construiesc mobilier pentru biserici cresc și la fel al celor ce vând instrumnete muzicale sau de bubuială, la fel.
Nu vă descurajați, căci împotriva tuturor acestor făcături există o armă mai puternică decât vicleniile tuturor mercenarilor religioși: Cuvântul lui Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »


”Cine ucide o carte…” John Milton despre cenzură, 1644

25 iunie 2018

De o săptămână călătorim prin Europa cu soția, ieri ne-am întors, azi ne-am odihnit și acum încep să scriu.
Azi ne-au plecat și musafirii, o familie din USA cu 3 copii drăgălași care au stat o lună la noi.
Povesteam cu ei acum o săptămână că unul din motivele pentru care n-am putut să plec din România sunt cărțile. Celălalt motiv l-am arătat aici.
Rea, bună cum e societatea românească, divizată, învrăjbită, (nu e mult mai rea ca altele), nu i-au murit toți înțelepții, mai apare câte-o carte bună din când în când sau câte o traducere și nu mă pot dezbăra de obiceiul ăsta: să mă las spălat pe creier de boarea răcoritoare a altei gândiri, e ca și cum fac aerisire în dormitor dimineața, mai ies miasmele propriilor gânduri.
John Milton, marele poet și scriitor protestant englez, antiregalist a scris (”o postare” am zice astăzi în vremea blogurilor), un pamflet despre cenzura pe care conducătorii vremii lui propuneau să o reintroducă.
(Citatul e cu albastru, comentariile mele cu roșu.)
”..Deoarece cărţile nu sînt cîtuşi de puţin nişte lucruri moarte, ci cuprind în ele o putere de viaţă, ce le face să fie la fel de active ca şi sufletul care le-a zămislit; ba chiar, asemeni unor fiole, ele păstrează esenţa şi substanţa cea mai pură a cugetului viu care le-a crescut. (Cuvântul lui Dumnezeu (este tot o carte) este viu și lucrător.)
Eu ştiu că ele sînt la fel de vii şi la fel de viguroase în rodnicia lor, precum colţii balaurului din poveste1 fiind semănate, ele se pot preface în oşteni înarmaţi.
Şi totuşi, pe de altă parte, dacă nu se procedează cu băgare de seamă, primejdia de a ucide o carte bună e la fel de mare ca aceea de a ucide un om.
(Deci cine ucide cartea lui Dumnezeu: Biblia, îl ucide din nou pe Hristos, la fel cine o răstălmăcește sau o defaimă, sau o ignoră. Cine cenzurează o carte este ca cel ce-l ucide pe autorul cărții.)
Cine ucide un om, ucide o fiinţă raţională, care este icoana dumnezeirii; dar cine ucide o carte bună, ucide însăşi raţiunea, ucide icoana dumnezeirii, chiar în ochii oamenilor. Sînt destui oameni care fac umbră pămîntului; pe cînd o carte bună este sîngele viu şi preţios al unei minţi viguroase, anume păstrat şi îmbălsămat pentru o viaţă dincolo de viaţa obişnuită.
(Deci Biblia este rodul minții viguroase a lui Dumnezeu pentru viața noastră. Viața lui pentru viața noastră. La fel este un blog sau o carte de memorii sau una autobiografică.)
E adevărat că nici o epocă nu poate reînsufleţi o viaţă, a cărei pierdere nu constituie o pagubă prea mare; dar, adesea, mişcarea de revoluţie a veacurilor nu recuperează pierderea unui adevăr respins la vremea lui, şi a cărui lipsă înrăutăţeşte starea unor naţiuni întregi.
(Milton se exprimă ca toți cărturarii protestanți ai veacului 17: în viziunea urmăririi binelui comun. Datorită destrămării ideii de religie de stat, noi cei din secolul 20, în apelărie și abordările noastre nu mai judecăm așa, ci ne referim în mod personal la unul sau la altul, nu la națiune, ca întreg. Dar e valabil și la persoane: respingerea unui Adevăr duce la înrăutățirea stării acelei persoane.)

Citește restul acestei intrări »


Răsplata

11 mai 2018

Meditez de câteva zile la versetele acestea:

Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.“ Geneza 15:1

Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc…” 1 Corinteni 9:18

Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentrucă ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.„ Luca 14:13-14

” Dar, vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea!” Luca 6:24

Suntem obișnuiți să răsplătim și mai ales să ne răsplătim, dacă ne e foame să mâncăm, dacă suntem obosiți, să ne odihnim, dacă suntem nedreptățiți, să ne pretindem dreptatea, dacă facem un bine, să fim lăudați, etc.

Trăim într-o lume comercială, o lume  a obiectelor, a ”lucrurilor”, o lume în care fiecare lucru este prețuit cam egal cu valoarea muncii depuse ca să fie produs. Când vindem, căutăm să primim un preț cât mai bun, când cumpărăm, să dăm o sumă cât mai mică.
Răsplata, ideea de compensare, de echilibrare domină gândirea omului într-un mod care PARE JUST.

Câteva gânduri despre răsplată.

1. Ideea nu e rea, e bună, Dumnezeu este drept, este just și acest principiu vine din cuget.
Iar cugetul este format de legea lui Dumnezeu care locuiește și este activă în fiecare om. Oamenii doresc să fie drepți sau nu doresc, în funcție de cât de sensibilă le este conștiința sau cât le este de împietrită.

2. Pentru creștin, ideea de răsplată are de-a face cu slujirea lui Dumnezeu. Ca și pentru Avraam, pentru noi, toți fiii credinței, Dumnezeu ne este scut și răsplată. Credem în el, răspundem chemării Lui de a-I sluji, facem lucrul Lui convinși fiind că ”osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică”.

Citește restul acestei intrări »


Pilda copilului înțărcat

3 aprilie 2018

”…sufletul îmi este liniştit şi potolit, ca un copil înţărcat, care stă lîngă mamă-sa; da, sufletul meu este ca un copil înţărcat.” Psalmul 131:2copil1

Aceste cuvinte le-a spus David, un om luat de la ”coada oii”, un om simplu, fără pretenții de a ajunge cineva. A fost chemat, nu s-a ”cățărat” spre tron.
Pilda pe care Dumnezeu i-a dictat-o lui David pentru a ne învăța este despre atitudine.
Atitudinea de liniște și de mulțumire prin nenorociri.
Pentru a ne învăța starea de a nu dori lucruri mari, a nu umbla după ele, ci a căuta protecția lui Dumnezeu, (ca și copilul protecția mamei) Dumnezeu a trebuit să stabilească în creație alăptarea și înțărcarea, foamea și săturarea, necazul și mângâierea.
E interesant de observat că într-o țară unde ”curge lapte și miere”, Dumnezeu a interzis să i se aducă ca jertfă miere și lapte. Mierea era chiar cu totul interzisă.
Apoi despre lapte Scriptura Lui ne spune multe:
-laptele este hrana copilăriei, laptele e simbolul învățăturilor începătoare. 1 Corinteni 3:2
-la Samuel, înțărcarea, sfârșitul alăptării a fost momentul când a fost dus la templu să-și înceapă slujirea. 1 Samuel 1:22
-la Isaac, sfârșitul alăptării a fost momentul când tatăl său l-a alungat pe Ismael, căci ”nu vor moșteni împreună”, lucruri cu mare însemnătate spirituală. Vezi Galateni 4:30
Laptele este simbolul pildelor, al învățăturilor ușoare, al exemplelor din creație, al cugetului șovăielnic și confuz.

Citește restul acestei intrări »


Construcția și reconstrucția alternativei de gândire creaționiste

24 martie 2018

”.…spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţionamente şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi înrobind orice gând ascultării de Hristos.” 2 Corinteni 10:5 (GBV)
S-au terminat alegerile în Rusia.
Am văzut un clip cu interviuri cu oameni din Rusia: ”de ce ați votat cu Putin?”
”Cu cine să votăm, nu am văzut altă alternativă?
Iar eu m-am întrebat: ”cum să aveți alternativă când mass-media e în mâna lui Putin?”
Cui să explici și cum să înțeleagă oamenii când cineva nu dă voie să fie altă alternativă?
Greu, imposibil.
Și totuși în această lume ne-a trimis Domnul Isus.
Și cu satan oamenii votează în fiecare zi, cu ”partidul” lui, cu planul lui, nici nu cred oamenii c-ar mai fi altă alternativă. Citește restul acestei intrări »


Credința: ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu sau trăire de experimente religioase?

27 februarie 2018

Poate un catolic să fie născut din nou?
Dar un ortodox?
Bineînțeles rămânând ceea ce este fiecare.
Răspunsul ortodox și catolic îl știm: pruncul este ”născut din nou” la botez, ”taina” sau ”sacramentul” botezului executate de personajul corespunzător echipat, îndrituit de instituția care l-a abilitat, îi acordă pruncului care a trecut prin procesiune statutul de ”născut din nou”.
Răspunsul evanghelic tinde să se schimbe prin generații.
Dacă pentru părinții noștri era clar că ”schimbarea vieții” vine din ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru noi urmașii lor, expresia ”naștere din nou” a îmbrăcat forma unei experiențe religioase lăuntrice, de multe ori instante și …ceea ce avertizez că este foarte periculos, niciodată verificabile de către 2-3 martori.

Modelul de gândire statornicit mai nou este că „schimbarea vieții” se face dintr-o dată, la un moment dat, într-o „scumpă zi”, dată și zi până la care totul a fost catastrofal și de la care totul este minunat.
Se dă de înțeles prin acest model de gândire că educația creștină, educația copiilor creștini nu ar avea nici un rol în „nașterea din nou” și că după nașterea din nou nimic altceva nu mai trebuie.

Dar care este sensul biblic al expresiei ”naștere din nou”? Vedem că este un sens care duce la ideea de ascultare de Cuvânt, nu la trăire de experiențe.

El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.” Iacov 1:18

Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămînţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămîne în veac.” 1 Petru 1:23
Deci nașterea din nou nu se poate fără Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu.
Iar acest Cuvânt trebuie ascultat, crezut, înțeles, ia timp asta.
Nașterea din nou este un proces care are legătură cu o frământare a conștiinței, cu o perioadă de întrebări, de căutări ale cugetului, are legătură cu ascultarea Cuvântului și cu credința în acest Cuvânt.
Citește restul acestei intrări »


Declarația lui Trump privind recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului

6 decembrie 2017

Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, dupăce vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari sînteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor.” Ezechiel 20:41
”În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strînge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului, cînd voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul.” Țefania 3:20

Prima dată am transmis ceva LIVE pe acest blog.
De fapt astă-seară am preluat de la Casa Albă transmisia LIVE cu declarația lui Trump cu privire la recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului.

Încă un pas în împlinirea profețiilor, încă un mugur din mlădițele care frăgezesc ale smochinului.
Această imagine cu înflorirea unui pom, care este un proces aproape imperceptibil, această imagine a folosit-o Domnul Isus ca să înțelegem sfârșitul vremurilor.
”Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31

A fost declarația Balfour în 1917, a fost după 50 de ani războiul de 6 zile în 1967 și în acest nou an sabatic, Domnul le-a dat evreilor încă un cadou: recunoașterea Ierusalimului ca și capitală.
Am așteptat cu emoție această zi, nu pentru că nu știu ce se întâmplă, ci stau ca și un copil lângă Tatăl lui și privesc cum lucrează..
Amănuntele legate de mutarea ambasadei le-am mai dezbătut pe acest blog.
De asemenea au scris și alții, iar eu doar am citat despre consecințele acestui act.
Dar deasupra dorințelor și înțelegerilor oamenilor, adesea confuze și contradictorii stă Planul lui Dumnezeu și detaliile acestui Plan lăsate pentru noi în creație, în Scriptură, în istorie și în trupul și cugetul fiecăruia din noi.
Aici nu mai este nici confuzie nici contradicție.
Universul, Scriptura, istoria, moartea instalată prin păcat în trupurile noastre nu se pot nega, nici ignora, orice altceva și-ar imagina cineva și ar dori.
Am mai scris aici: ”Să privim istoria prin ochelarii profeților, orice altfel de a privi este confuz.
Profețiile te ajută să vezi clar toate evenimentele (pentru că toate sunt legate de Planul lui Dumnezeu), să nu te neliniștești și să te pregătești pentru ce urmează.
Deasemenea această așteptare care pentru noi este mântuire, trebuie să știm că pentru cei mai mulți va fi pedeapsă, dacă oamenii continuă să-și îngroașe dosarul acuzator de mânie din partea lui Dumnezeu.
Știrile, istoria, evenimentele ne îndeamnă la pocăință, la resetarea minții spre și în reperele cronologice și istorice ale Planului lui Dumnezeu arătat în Biblie.”
Ca creștini care credem profețiile și așteptăm împlinirea lor, noi facem parte din altă ceată, iar fiecare va pleca la rândul cetei lui.
Noi suntem ceata cea mai fericită.
Evreii vor rămâne după răpire și evenimentele vor decurge, noi le vedem și le așteptăm.
Desigur că eu nu cred că Trump cu ale lui averi, neveste și preocupări, stă toată ziua la studiat profeți, la oră de rugăciune în cămăruță și la studiu biblic profund și că urmare a acestor adânci convingeri biblice, el a făcut acest pas.
Cred însă că virajul spre dispensaționalism al unei largi majorități de evanghelici americani face parte tot din planul lui Dumnezeu și că acești evanghelici ”îi țin spatele” lui Trump în chestiunea Israelului, pentru că sunt singurii care cred profețiile.
Trump împlinește niște profeții fără să știe multe despre ele, ca Nebucadnețar, ca Cirus, ca Darius Medul, ca Alexandru cel Mare, ca oștirea care a demolat Ierusalimul.

În timp ce scriam această postare a apărut pe net discursul de mulțumire a lui Netanyahu: Aceasta este o zi istorică…..

Încă o observație: ca creștini trebuie să ne rugăm pentru împărați, ca să putem duce o viață pașnică și liniștită.
Mai știm că fericirea unui popor depinde și de cât de aproape sau de departe stă acel popor de recunoașterea lui Dumnezeu că există, că lucrează, în Univers, între oameni, în istorie. Ani de zile de legionarism și comunism au tăbăcit caracterele românilor, le-au împietrit în nesimțirea ignoranței și ignorării lui Dumnezeu.
Ar fi un vis frumos ca România noastră amărâtă să fie printre primele țări din Europa care să recunoască Ierusalimul ca și capitală a Israelului.
Cunoscând promisiunea lui Dumnezeu dată lui Avram că ”voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema„, în aceste puține zile până la răpire, am putea fi astfel ca popor binecuvântați cu vremuri de pace, pentru a putea vesti Cuvântul Celui ce lucrează și prin evenimente ca cel de astăzi.
Această recunoaștere ar fi totuși o voce slabă în această orchestră dezacordată și cu ‘enșpe dirijori numită politică, când și cea de-a doua Romă, și cea de-a treia fac scandal și latră, ba una, ba alta, la caravana care trece pe lângă ei și ei nu înțeleg nimic.


Convertirea: ”atingere” sau convingere?

20 noiembrie 2017

”Preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu căci în lume s-au ridicat mulți prooroci mincinoși” 1 Ioan 4:1
analize
”Întinde-te pe patul acela” mi-a zis oncologul și apoi m-a ”pipăit” mai bine de jumătate de oră, mai ales la subsuori, unde mă dureau ganglionii.
Apoi, când am coborât la radiografie la plămâni, asistenta mi-a zis citind din hârtii: ”doctorul Ghilezan va fi doctorul dumneavoastră.”
În secunda aceea lumea mea s-a prăbușit: ”sunt condamnat la moarte”, asta însemnau pentru mine cuvintele asistentei…și mi-am amintit de poeziile lui Magda Isanos: ”vor fi și-atuncea ierburi și zăpezi”…”tu ochi cum ai să rabzi să nu le vezi”.
Cunoșteam Spitalul de Oncologie, cântasem prin saloane, fusesem la bolnavi, la cunoștințe, la rude, la …„alții”, căci întotdeauna aceste chestii li se întâmplă doar altora. Celorlalți. Și acum eu.
Aș fi vrut să nu cred,….. dar nu mai puteam ridica o găleată de jos.
Tocmai ne mutaserăm de la bloc la casă și lucrând prin curte am simțit cum zi după zi eram tot mai slab. Ultima roabă de pământ am reușit s-o încarc prin noiembrie și a stat așa nedusă până primăvara.
Și apoi durerile acelea tot mai intense la subsuori, la ganglionii din axilă.
Erau inflamați și dureau și noaptea.
Nu era încă internet și nici Google, era 1995, dar am răsfoit tratatele soției, și ea mi-a zis: ”dacă dor, nu e rău”, cancerul nu doare.
Doctorul Ghilezan era profesionist, … și om.
În timp ce mă consulta pe mine, aștepta afară, pe hol nevasta unuia mare de pe la Garda Financiară parcă, doctorul nu s-a grăbit, nu a fușerit, mi-a pipăit fiecare ganglion în parte. Îi urmăream fața să prind un gest, dar nu-i puteam citi mimica, era de piatră, nu i se mișca un mușchi pe față.
Mi s-a făcut fișă, am primit număr (lipit în buletin) și cu numărul ăla m-am prezentat diminețile la Oncologie.
Analize și iar analize.
Fața doctorului nu-mi spunea nimic, dar mi-a zis vocea lui într-o zi după ce m-a mai întrebat detaliat (îi spusesem că lucrasem în chimie, mediu toxic) și exact în ce mediu am lucrat și după analize repetate: ”o să încercam un tratament, văd o depășire de ”nuștiucâte ori„ a nivelului maxim de metale grele din organism”.
A urmat un proces de curățare a metalelor din organism cu un medicament ”chelator”, adică cu un fel de moleculă care captează metalul și-l ”scoate afară.”
Tratamentul a durat luni de zile și după un an am început să mă înzdrăvenesc.
Iar analize și…se pare asta fusese.
Recomandare: să părăsesc mediul toxic.
(Ca paranteză: m-am rugat, am cerut de la Dumnezeu 12 ani, aveam 28 și 40 mi s-au părut destui, deci trăiesc ilegal.)

Acuma, ăsta  a fost cadrul, rama, pilda, să mergem la tâlc. Citește restul acestei intrări »


500 de ani de la reformă

31 octombrie 2017

Sunt pastor reformat într-o biserică DE-formată” spunea Ferenc Visky acum vreo 20 de ani acasă la el la Oradea, unde în mijlocul grădinii amenajase din 4 bănci puse în careu și înconjurate cu viță, un loc fără microfoane și fără urechi.
Vorbea rar, silabisind aproape, spre a fi bine înțeles, accentuând DE-ul, cu un foarte simpatic accent maghiar și cu un zâmbet inteligent pe față.
L-am vizitat pe Visky atunci în 1997 la cererea cumnatului meu din State de a-i fi șofer fratelui Mia, Visky și Mia fuseseră colegi la Gherla, Aiud, Periprava. L-am dus la Oradea nu numai pe fratele Mia, ci și pe Mladin Aron, pe sora Nuți, am cunoscut astfel acolo pe Visky, pe Margareta Balc, oameni aflați pe marginea veșniciei atunci, pe care am apucat să-i cunosc.
Mișcarea betanistă din care făcea parte Visky e parte a bisericii reformate.
La fel ca mișcarea Herrnhut a contelui Zinzendorf despre care am scris la vremea cuvenită când am fost pe la Herrnhut la o trecere prin Germania.
Acum suntem iar în Germania și astăzi este Reformationtag (=Ziua Reformei).

Citește restul acestei intrări »


”Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău.” Principiul non-rezistenței.

28 septembrie 2017

Subiect tabu.
Merg creștinii la război?
Depun jurământ?
Dacă merg și trebuie să tragă în inamic ce fac?
Ucid? Trag în vânt?
Nu scrie în Biblie: ”să nu ucizi!”?
Există războaie corecte?
Cel de-al doilea mondial a fost corect? Când sau până unde?
Până la Nistru?
Sau de la Nistru?
Până la 23 august?
Sau de la 23 august?
De obicei dreptatea o hotărăște învingătorul.
Stalin a rămas în istorie aliatul victorios iar Hitler odiosul nazist.
Că și Stalin a fost la fel de criminal a stabilit istoria….și ucrainienii, urmașii holodomorului.
Iată întrebări de-o viață, nu de-o postare…sau de-un rug…sau de-o celulă.
Dar sunt întrebări pe care orice cititor al Bibliei cu cuget bun și le pune, mai ales când citește predica de pe munte.
Căci acolo unde scrie că dacă te lovește cineva peste obrazul drept, să-l întorci și pe celălalt, nu mai rămâne loc de interpretarea că dacă trage după tine cu mitraliera, tu să arunci după el cu grenade.
Și dacă vrei să împlinești ce te îndeamnă cugetul, atunci mai cauți în jur să vezi și pe alții care-i îndeamnă și care vor să împlinească, că n-ai numai tu cuget, nu citești numai tu Biblia și Dumnezeu a zis că va chema un popor care să fie al Lui, nu cugetători răzleți și rămași așa.
Așa că s-o luăm istoric.
În România sunt 3 mișcări religioase care afirmă și practică principiul non-rezistenței:
Citește restul acestei intrări »


Bunătatea Ta-i eternă (cântare)

30 august 2017

Dumnezeu, prin creație își arată bunătatea în fiecare zi față de toți oamenii, și față de cei ascultători de El, și față de cei neascultători.
Hrana, clima, trupul de care ne bucurăm, oamenii din jur, pacea din țară, dar mai ales bucuria copilăriei fiecăruia sunt dovezi ale bunătății divine.
roade
Apoi la maturitate începe omul să simtă dovezile asprimii lui Dumnezeu.
Fiecare om, pe măsură ce dă de bunătate sau de asprime are datoria să le recunoască, să le compare.
”Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.” Romani 11:22
Dar aici intervin  la mulți oameni frustrările și necredința, mai ales la dovezile asprimii.
De aceea trebuie omul, ca înainte de a da de asprimea maturității și bătrâneții, să dea răspunsul drept și cumpătat al oricărui cuget care a văzut în mod copleșitor bunătatea lui Dumnezeu: pocăința și credința. Pentru aceasta este necesară învățătura, încă de foarte mic, de prunc, să știe să mulțumească omul, ca apoi la maturitate, când lupta cugetului este tot mai grea, să se pocăiască conform Scripturilor.
”Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Romani 2:4
Această bunătate cere ca drept răspuns pocăința.
”Bunătatea Ta mă-ndeamnă grabnic să mă pocăiesc…”
După pocăință, chiar dacă vedem mai departe dovezile asprimii divine(boala, slăbiciunea, bătrânețea, moartea), nu deznădăjduim pentru că credința în înviere e mai puternică decât dezamăgirea dovezilor asprimii.
Analizarea bunătății și a asprimii lui Dumnezeu e necesară, scrie clar: uită-te!
Lupta cugetului, frământarea, răscolirea, întristarea care duce la pocăință vine și dintr-o analiză de sine, analiză al cărei rezultat va fi trist pentru fiecare: la dovezile bunătății am răspuns adesea cu dispreț și ignorare, ca niște copii rebeli față de un tată încontinuu darnic.
Dar până când oare?
Putem face această analizare privind creația, privind trupul nostru, dar cel mai bine privind istoria oamenilor din Vechiul Testament, ei au trăit pentru a ne fi profesori nouă. În textul din Romani (asprime față de cei ce au căzut) e vorba de cei din  Vechiul Testament care au fost pedepsiți, și cum și sunt încă astăzi urmașii lor, toți evreii sunt împietriți încă.

Citește restul acestei intrări »

Blogul, un chip schimbăcios

13 august 2017

”…bocitorii cutreieră ulițele!”
Eclesiastul 12:5

Am nouă ani de blog, dar sunt pe netul creștin din anul 2000, de 17 ani.
După câțiva ani de forumuri, grupuri de discuții și ce alte meleaguri de situri cu ”iarbă de biți” ce ne-au oferit la vremea lor Gates, Yahoo, Google, a apărut WordPress și a oferit parcă ceva mai mult.
O vreme.
(Pentru că testele de impact pe care le-am făcut în ultimele luni așează WordPressul mult sub alte platforme.)
Pe WordPress mulți au un ”chip”, un chip de cuvinte, trăsături de idei, grimase de reacții sau zâmbete de încurajări. Fără poze și filme, chipul acesta vorbește de la inimă la inimă.
La puțini din cei ce scriu pe wordpress le știu chipul, nici ei nu mi-l știu mie.
Nici nu li-l cer și-i socotesc și înțelepți, îi citesc cu aceeași încredere ca și Epistola către Evrei.
Dar maturizarea sau îmbătrânirea acestui chip îl simt de asemenea.
Se modifică idei, prietenii, afinități, feluri de reacții, se modifică chipurile de pe bloguri.
Și la mine și la alții. La unii mai mult, iar alții ca și cu ridurile, nu vor să arate că se schimbă, vor să pară neschimbați.
Consecvența este însă principala calitate a nebunilor.
Schimbarea de atitudine a unuia sau altuia nu mă miră, mă miră mai mult încăpățânarea, inflexibilitatea, teama de a nu fi acuzat că ”de ce te-ai schimbat?”, cum mi-a scris mie un comentator la o postare: ”mai aveți ceva de exclus/înlocuit/negat?
Citește restul acestei intrări »


Cronica fraților hutteriți (349) Primul apendice: contextul politic și economic

3 august 2017

PRIMUL APENDICE

Contextul politic și economic

La începutul secolului al șaisprezecelea, în timp ce statele naționale apăreau în nordul și vestul Europei, Europa de sud-est se afla în mâinile turcilor otomani. După două secole de cucerire treptată, turcii încă încercau să pătrundă în vest, iar raidurile și războaiele lor au continuat să pună în pericol Europa centrală pentru încă două secole. Victoria lor de la Mohacs din 1526 a adăugat două treimi din Ungaria dominioanelor lor. În același an, Ferdinand, arhiduce ereditar al Austriei, a devenit rege peste Boemia, Moravia și ce mai rămăsese din Ungaria, revendicând aceste țări prin drept de succesiune, deși în mod tradițional coroana era electivă. Ca și membru al dinastiei Habsburgice, Ferdinand a fost ales împărat în 1556 pentru a-l înlocui pe fratele său Carol Quintul. Împărăția sa se întindea acum peste multitudinea de state vorbitoare de germană care formau imperiul. Habsburgi care s-au perindat succesiv au deținut aceleași pământuri și titluri, unii, ca Ferdinand, au devenit în mod simultan, arhiduce al Austriei, rege al Boemiei, rege al Ungariei și Împărat al Sfântului Imperiu de Națiune Germanică. Citește restul acestei intrări »


Logică și emoție în predarea Cuvântului lui Dumnezeu

28 mai 2017

Am scris mai demult despre logică, etică și patos, trei elemente necesare impactului unui mesaj.
Trebuie să revin cu completări.
Ieri am discutat mai bine de trei ore cu un evanghelist cunoscut, plin de forța emoției și de credibilitatea unei poziții etice de forță datorită trecutului său și a convertirii sale categorice.
Totuși la partea de logică, mesajul lui suferea de lipsă de coerență.
Am încercat în cele mai bine de 3 ore de discuții să repar în duhul dragostei aceste lipsuri.
Nu cred că am reușit, îmi lipsește cu siguranță aura de lumină a acelor apostoli nespus de aleși care l-au învățat.
Dar am încercat. Citește restul acestei intrări »


Jurnal de Israel, ziua 5: Carmel, Haifa (Bahai’s garden), Tiberiada

22 aprilie 2017

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 4)
Până acum am scris despre ce am vrut să vedem și am văzut.
Am mers cu mașină închiriată 4 zile și dacă am vrut să ne oprim undeva, ne-am oprit.
Acum am predat mașina, ne-am integrat într-un grup și ”altul ne duce” unde e programat următoarele 7 zile, deci de la ziua 5 la ziua 12.
Mai comod, mai lejer, mai fără stres de condus.
Rudele din State mi-au cerut poze de la Ierusalim.
N-am prea făcut poze, am fost un fel de taximetrist la prima vizită în Ierusalim, trăgeam tare să nu ne prindă sabatul pe drum.
Am prins din mers o sinagogă plină
sinagoga
peste tot pe străzi vedeai evrei tineri și bătrâni, femei, fete, toți îmbrăcați de sinagogă, mergeau pe jos.
Asta e regulă, cum să calci sabatul conducând mașina?
Poza e făcută în cartierul Talpiyot, cam la 3 km de locul sfânt dedicat de David și poruncit de Moise ca doar acolo să se închine.
Citește restul acestei intrări »


”Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.” Despre Biserica ideală și bisericile lumii. Vasile V. Moisescu

13 aprilie 2017

Continui citarea din cărțile scrise de fratele Vaile V. Moisescu și publicate de Editura Samuel  cu scopul de a vă determina să le procurați.
Nu am nici un fel de interes monetar, singurul scop ar fi ca cei câteva sute de urmăritori ai acestui blog să vă înarmați cu gândirea creștină atât de minuțios servită de acest maestru al Cuvântului Biblic, care a fost fratele Vasile V. Moisescu.
De aceea dau adresa Editurii: Editura samuel, str Honterus 31, Mediaș, Tel 0269831707
Comandați acolo cărțile.
Eu vă ofer câte puțin, de gust, de ici, de colo și ajut cu câte-o evidențiere.
Azi tot din ”Cartea Iov”, capitolul 20: Neartificial. Este folosită imaginea Leviatanului din Biblie ca alegorie pentru Eclesia și a Behemotului ca imagine a poporului Israel.

Chestiunea înregistrării vreunei adunări ca și cult la stat este tratată cu toată seriozitatea din punct de vedere biblic: concesii, strâmtorări, prigoană individuală, fascinația dragonului, apelul la forțele lumii, cerșirea înlesnirilor, propuneri viclene, datoria față de semeni. Dacă vrem să rămânem fideli Domnului și legământului Său e necesar să rămânem ”nesistematizați”, ca natura.

Ca să înțelegem mai bine realitatea Bisericii ideale, aplic și aici mult dezbătuta discuție despre universalia și lucrurile concrete. ”Eclesia nevăzută” e incorporată în veritabilii creștini risipiți274 în mai toate grupările celor trecuți prin serioasă pocăință și încredere doar în jertfa Mântuitorului. Cu toate acestea, nici una din confesiuni n-are existență juridică în fața lui Dumnezeu, deoarece azi Isus Însuși e singurul Cult182 autorizat de El, cu Noul Testament ca statut, nesistematizat, ca și natura.

Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.Citește restul acestei intrări »


Trei grade de pocăință, Vasile V. Moisescu

12 aprilie 2017

Pe Cristi, fiul fratelui Vasilică l-am cunoscut cu câțiva ani înainte de a muri.
Îl botezase fratele Aron în Mureș, fidel rămânerii lui înafara oricărei înțărcuiri religioase.
Pe fratele Aron l-am găzduit de mai multe ori începând cu 1997, când a fost la noi cu fratele Mia.
Pe fratele Mia l-am cunoscut, că l-a botezat la Chicago pe cumnatul meu (cred că prin 1995) în adunarea ideală pe care a încercat s-o formeze și în exil, (dar n-a reușit pentru că a fost sabotat de securiștii botezați ajunși acolo probabil înaintea lui).
Lumea e mică.
În decembrie 2016, când am fost în State, am mers s-o vizitez pe sora Domnica, ea m-a întrebat: ai citit cartea ”Adunarea lui Dumnezeu sau Isus este de ajuns!”?
I-am spus că o citisem.
Apoi a început să-mi vorbească atât de viu despre eclesia ideală pe care au încercat, dar n-au putut-o practica consecvent și pe deplin în viață. Doar sporadic. Poate că și pentru că eclesia este ”un popor care nu este un popor”. Citește restul acestei intrări »


Slava oamenilor

29 martie 2017

” Totuş, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor, decât slava lui Dumnezeu.” Ioan 12:42-43

Astăzi m-a vizitat un fost informator de-al meu.
De câteva minute a ieșit din birou și acum scriu.
După ultimele întâlniri cu alții din cei care m-au vândut am învățat o lecție: să-i îndemn spre pocăință.

Așa am făcut și astăzi.
I-am spus că mi-am scos dosarul, că știu cum am fost urmărit, provocat, întrebat, spionat.
Nu i-am spus că îmi amintesc perfect cum și ce m-a întrebat el la instrucțiunile ofițerului lui coordonator.
Nu i-am spus că știu că și astăzi face același lucru, dar scriu pentru că și șefii lui citesc și ce scriu aici și și lor le sună. Citește restul acestei intrări »


Obiecte și obiceiuri cu semnificație idolatră

13 martie 2017

Citiți înainte 1 Corinteni 8, 9 și 10 !

Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decât un singur Dumnezeu.” 1 Corinteni 8:4

Un idol este un obiect, noi care știm asta nu ne temem de obiecte și nu așteptăm nimic de la obiecte. Pentru noi care știm, ”… nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” v 6
Dar majoritatea oamenilor cred în obiecte sau în obiceiuri stă ascunsă o ”compoziție divină”. Crezând în valoarea divină a acestor obiecte sau obiceiuri, purtându-le sau/și practicându-le, în cugetul lor ei cred că ”pe-acolo” vine Dumnezeu”, prin acel obiect sau obicei. Și astfel ”cugetul lor, care este slab, este întinat.” v 7
Această întinare înseamnă subordonare față de satan,  rămânere sub puterea satanei, cugetul care crede în idoli este o putere, se va teme de acea putere și pentru acel om Cuvântul care proclamă Un singur Domn nu va însemna nimic.  Această îndepărtare de Cuvânt  este pierea sufletului, este moarte  ”cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor? Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos!” v 10.
(Omul mânca din carnea jertfită idolilor și cu gândul că aduce o slujbă lui Dumnezeu, că banii care-i plătește ajung la templu și că astfel zeul o să-i fie favorabil.)
crucifix

Citește restul acestei intrări »


În vederea rugăciunii

14 februarie 2017

Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.” 1 Petru 4:7

Mai sunt texte care arată că rugăciunea liberă, neîmpiedicată este un scop în sine pentru creștin, o condiție a mântuirii Lui.

Tot Petru scrie puțin mai în față:
Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, …. ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.” 1 Petru 3:7

Și Ioan explică:
Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.
1 Ioan 3:21

Această îndrăzneală este puterea noastră: căpătăm ceea ce cerem.
Dacă nu cerem, nu căpătăm. Dar nu putem cere oricum, ci doar după Voia Lui, să vedem.

Vegherea în vederea rugăciunii este păstrarea în noi a acelei stări care ne ține conectați cu Voia lui Dumnezeu, o stare a curăției de cuget și a preocupării cu lucrul lui Dumnezeu:
 Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
1 Ioan 5.14 Citește restul acestei intrări »


Orbis Sensualium Pictus, Lumea în imagini, J.A.Comenius

1 februarie 2017

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu.” Evrei 13:7

Ca să ne știm bine drumul, trebuie să ne cunoaștem temeinic povestea, istoria.
Niciunul dintre noi nu este nici începutul, nici sfârșitul.
Suntem continuatori și transmițători, ca la ștafetă: preluăm și dăm mai departe.
Suntem în mijlocul unei istorii, a unui Plan, pe care le continuăm.
Trebuie să ne cunoaștem istoria, să-i înțelegem Planul, să le ducem mai departe, să nu ni le fure nimeni.
Dați click pe imagine.
orbis

Citește restul acestei intrări »


Nu poți în același timp să fi și calvinist și să crezi și în răpire

30 ianuarie 2017

Este o incompatibilitate logică.
Nu poți folosi aceleași argumente ca să explici împietrirea iudeilor (și dreptul lui Dumnezeu de a-i împietri) și alegerea adunării (bisericii) dintre neamuri și tot aceleași argumente(versete) ca să explici cu ele o eventuală arbitrară împietrire sau alegere.
Odată că Dumnezeu a împietrit pe evrei, ei sunt încă împietriți acum, la această taină se referă cartea Romani.
Apoi în același timp Dumnezeu ”a ales” un număr mare de oameni dintre celelalte popoare pentru a forma Adunarea Domnului Isus. Iar această ”alegere” nu este o selecție ca la Auchwitz, ci o lucrare a cugetului, o supunere, o manifestare de ascultare, de credință.
Această ascultare presupune o propovăduire care se adresează, nu ca o exploatare emoțională a unei intenții, ci un apel argumentat pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, un apel la cuget, la logică, la Plan.
Dacă vedem „alegerea” în acest fel vedem bine, adică: împietriți sunt evreii (nu toți, mai este o rămășiță (evreii credincioși creștini)), aleși sunt neamurile, nu toți ci doare cei ce cred, care intră pe ”ușa credinței”.
Citește restul acestei intrări »