Nomadismul lăuntric, Vasile V. Moisescu

17 Aprilie 2017

Caracterul nomad este specificul pur semit, din care decurg toate celelalte particularități iudaice, în primul rând separatismul.”

”Opus autoritarismului, ”spiritul de corp”, solidaritatea semitismului constă în admirabila forță a nefixării lui la nici un alt fel de viață, decât a nomadismului lăuntric.
Însăși sistemele de evrei concepute, curând sunt părăsite de către chiar părinții lor spirituali, adeverind că se trag din ”Abram, arameul pribeag (nomad). Uimitoarea lor permanență, într-o lume ostilă, pe când toate popoarele antice din jurul lor au dispărut, se datorează conservării scheletului forte al nomadismului patriarhal, neatașat artificialismelor din civilizațiile ce se perindă și pier, ca valurile izbite de stânca acoperită de ele, doar pentru un timp: ”ora” lor, față de veșnicia întrupată în poporul ales.”
Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Pacte aservitoare, Vasile V. Moisescu

16 Aprilie 2017

”Un exemplu negativ de legământ avem cel încheiat cu gabaoniții. Tot așa, firea veche e gata să facă pact de neagresiune chiar cu Domnul, numai s-o cruțe, ca să nu fie răstignită.

”Dar ce e și mai trist, sunt și în adunările creștine imitatori ai lui Iuda, ca să se vadă că chiar printre cei aleși dintre aleși pot fi agenți ai lui satan, pârâșul fraților.
Dacă așa de sceptică e situația celui mai privilegiat grup ce a existat vreodată, adică cei doisprezece intimi ai Domnului, ce să mai spunem despre adunările unde lumea comandă! Mai poate fi vorba să distingi care mai e azi Eclesia Domnului?”

”….începem să înțelegem că nici Satan și nici lumea nu poate încheia pact de neagresiune cu o ființă atât de despărțită de rău, ca și Mirele ei. Spiritismul (de cea mai evoluată speță, ca înainte de potop…) va fi inițiat de Antihrist să facă alianță cu lumea nevăzută contra Domnului și Unsului Său. Atunci cărțile vor fi date pe față, nu ca azi, cu trișări, unii fiind chiar inconștienți că servesc pe Satan și încă se mai pretind ai Domnului, sărutându-L, ca Iuda.
Citește restul acestei intrări »


Detalii despre răpire și de după aceea. Vasile V. Moisescu

15 Aprilie 2017

Într-adevăr, Eclesia ideală e invizibilă. Regina dinȘeba, doar venind la Solomon, a căzut în extaz și a mărturisit că nici pe jumătate nu i se spusese din câte a văzut cu ochii ei din slava Lui, inclusiv Templu.”

”Parcă nu mai ești pe pământ când ai parte de o adunare, unde Duhul e lăsat să lucreze prin cine vrea El, iar nu cei excomunicați de El.”

Credincioșii sunt spionați în toate mișcările lor, ca să fie prinși cu ceva compromițător. La fel, Dumnezeu, din partea Sa, punându-i la probă, îi leapădă.”

”Sensul cel mai potrivit e că satan va fi constrâns să recunoască, la urma urmei, că n-a putut prinde în mreaja sa și Eclesia divină,, precum a reușit să domine peste bisericile lumești, ca unele ce sunt produsul lumii. El a dezamăgit miliardele de locuitori ai planetei, dar el însuși, când e vorba de Eclesia de nebiruit, va deveni dezamăgit, marele șef al dezamăgiților. Doar privind alaiul spre Patria Cerească a Eclesiei, singura universală, când ea va fi răpită (…) va știi atunci că alungarea lui din cer e foarte aproape. După ce va fi lipsit de opoziția cea mai de neînfrânt a Eclesiei (…) va fi literalmente aruncat la pământ (…) acum încă își are sediul în locurile cerești.” Citește restul acestei intrări »


”Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.” Despre Biserica ideală și bisericile lumii. Vasile V. Moisescu

13 Aprilie 2017

Continui citarea din cărțile scrise de fratele Vaile V. Moisescu și publicate de Editura Samuel  cu scopul de a vă determina să le procurați.
Nu am nici un fel de interes monetar, singurul scop ar fi ca cei câteva sute de urmăritori ai acestui blog să vă înarmați cu gândirea creștină atât de minuțios servită de acest maestru al Cuvântului Biblic, care a fost fratele Vasile V. Moisescu.
De aceea dau adresa Editurii: Editura samuel, str Honterus 31, Mediaș, Tel 0269831707
Comandați acolo cărțile.
Eu vă ofer câte puțin, de gust, de ici, de colo și ajut cu câte-o evidențiere.
Azi tot din ”Cartea Iov”, capitolul 20: Neartificial. Este folosită imaginea Leviatanului din Biblie ca alegorie pentru Eclesia și a Behemotului ca imagine a poporului Israel.

Chestiunea înregistrării vreunei adunări ca și cult la stat este tratată cu toată seriozitatea din punct de vedere biblic: concesii, strâmtorări, prigoană individuală, fascinația dragonului, apelul la forțele lumii, cerșirea înlesnirilor, propuneri viclene, datoria față de semeni. Dacă vrem să rămânem fideli Domnului și legământului Său e necesar să rămânem ”nesitematizați”, ca natura.

Ca să înțelegem mai bine realitatea Bisericii ideale, aplic și aici mult dezbătuta discuție despre universalia și lucrurile concrete. ”Eclesia nevăzută” e incorporată în veritabilii creștini risipiți274 în mai toate grupările celor trecuți prin serioasă pocăință și încredere doar în jertfa Mântuitorului. Cu toate acestea, nici una din confesiuni n-are existență juridică în fața lui Dumnezeu, deoarece azi Isus Însuși e singurul Cult182 autorizat de El, cu Noul Testament ca statut, nesistematizat, ca și natura.

Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.Citește restul acestei intrări »


Trei grade de pocăință, Vasile V. Moisescu

12 Aprilie 2017

Pe Cristi, fiul fratelui Vasilică l-am cunoscut cu câțiva ani înainte de a muri.
Îl botezase fratele Aron în Mureș, fidel rămânerii lui înafara oricărei înțărcuiri religioase.
Pe fratele Aron l-am găzduit de mai multe ori începând cu 1997, când a fost la noi cu fratele Mia.
Pe fratele Mia l-am cunoscut, că l-a botezat la Chicago pe cumnatul meu (cred că prin 1995) în adunarea ideală pe care a încercat s-o formeze și în exil, (dar n-a reușit pentru că a fost sabotat de securiștii botezați ajunși acolo probabil înaintea lui).
Lumea e mică.
În decembrie 2016, când am fost în State, am mers s-o vizitez pe sora Domnica, ea m-a întrebat: ai citit cartea ”Adunarea lui Dumnezeu sau Isus este de ajuns!”?
I-am spus că o citisem.
Apoi a început să-mi vorbească atât de viu despre eclesia ideală pe care au încercat, dar n-au putut-o practica consecvent și pe deplin în viață. Doar sporadic. Poate că și pentru că eclesia este ”un popor care nu este un popor”. Citește restul acestei intrări »


Eclesia ideală, Vasile V. Moisescu

8 Aprilie 2017

”…Eclesia nu se poate confunda cu nici o țară zisă creștină, termen foarte impropriu, căci (biblic vorbind) în Noul Testament sunt numai persoane creștine, nu și teritorii sau sisteme religioase, mari sau mici confesiuni.”

”Ambele eclesii (cea vechi testamentală și cea nou testamentală, n.n.) sunt proprietatea specială a Domnului. Nu suportă dominația nimănui.

”Una din caracteristicile poporului pământesc și ceresc al Domnului e spiritul de independență spirituală.”

”…turma în mijlocul căreia Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori, ca să pașteți turma lui Dumnezeu, pe acre și-a dobândit-o pentru El, prin sângele Său.” Să respingem orice alt jug decât cel acceptat din propria inimă, trăgând jugul greutăților sfinte înjugați alături de Cel ce ne-a dat rânduielile Lui, doar spre despovărarea noastră. Apostolul Petru, oricât era de bine văzut între colegii săi, se semna însuși ”co-prezbiter între credincioșii tot de el numiți preoți (ierei). Îi îndemna să pască turma lui dumnezeu cea între voi….nu ca dominând asupra celor căzuți la împărțeală, prin sorți. Organizația ideală a Eclesiei, poruncită în Noul Testament, exclude orice autoritarism din partea fraților, cu atât mai puțin amestecul celor necredincioși.Citește restul acestei intrări »


”Un bisericist m-a întrebat din care sectă fac parte….” Vasile V. Moisescu

7 Aprilie 2017

”Pe când mărturiseam odată pe Hristos și numai pe El1, un bisericist m-a întrebat din care sectă fac parte, fiindcă zicea el că există vreo 600. I-am răspuns că sunt peste 1000, dar că Noul Testament nu recunoaște pe niciuna din ele ca având drept de existență, în jurisdicția cerească, singura Confesiune fiind clar de tot expusă: o Persoană, nu o instituție. În afară de Isus, ca singura Religie2, sunt o mulțime de expresii în Noul Testament că unicul cult autorizat de Dumnezeu este ”Cultul logic3 al aducerii ca jertfă vie… a însuși trupurilor noastre sau, cum spune practica epistolă a sfântului Iacov, că ”serviciul religios pur și fără pată înaintea lui Dumnezeu tatăl este acesta: de a vizita pe orfani și văduve, în necazul lor și de a se păstra neîntinat de lume.”4 ”cei ce aduc astfel de cult ”în duh și adevăr”5 doar aceia alcătuiesc unica biserică (zisă de teologi ”invizibilă”) deși membri ei sunt, din păcate, încă ”risipiți”6 în mai toate confesiunile creștine, cât de modernizate ar fi ele (exceptând pe cele care exclud pocăința, precum și importanța primordială a jerftei de pe Golgota).” Citește restul acestei intrări »


Via, Veritas, Vita: o emisiune cu Cristian Moisescu, 2011 ”Orice discurs al meu era bazat doar pe Hristos.”

6 Aprilie 2017

”Mai era și episcopul …îmi spunea: ”Domnu Moisescu dumneavoastră îmi luați pâinea.” …Orice discurs al meu era bazat doar pe Hristos. Nu poți să nu fii mărturisitor….dacă nu este dragoste de semeni….te uiți ca la niște oameni care vin doar să mă voteze și-mi bat joc de ei….trebuie să vezi…așa cum se spune…ființe făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”
”Nu m-am uitat niciodată la fața unui om.”
”Să nu uite oricare om care este în funcție astăzi….că vom da socoteală în fața lui Dumnezeu.” ”Eu cred în acest lucru.”


Florea Moisescu, predică audio din 1976 (aprox). Despre biserică.

5 Aprilie 2017

Mai multe articole de Florea Moisescu găsiți pe blogul: www.revistacrestinul.wordpress.com

(Florea Moisescu nu a fost rudă cu Vasile Moisescu, e o coincidență de nume.)

Deși a fost un militant activ în anii 30-40 pentru păstrarea adunărilor (care acum sunt în majoritate în Cultul Creștin după Evanghelie) în afara înregimentării cultice, ”războiul” lui a fost pierdut la venirea comuniștilor.

Doar un mic număr de frați lucrători, cei mai activi (Pocsy, Moisescu, etc.) nu s-au supus reglementărilor de a se înscrie în cult și au rămas pe dinafară.

Toți ceilalți s-au supus înscrierii și fiecare din ei au fost persecutați pe ascuns, nu pe față, dar în mod diferit unii de alții.


Legea ațintirii, Vasile V. Moisescu

4 Aprilie 2017

Luca 9:62 „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.“

plug

Evrei 3:1 ”Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,”

Evrei 12:1-2 ”…să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus,..” Citește restul acestei intrări »


Cărți noi de Vasile V. Moisescu în librării

2 Aprilie 2017

Sau la comandă în librăriile creștine.
New Doc 2017-04-02.jpg

Le citesc acum și probabil voi comenta în zilele următoare.

Cristi nu a nu a mai apucat să le vadă sub ”lumina tiparului”.

Am scris mult despre fratele Moisescu pe acest blog, găsiți aici. Citește restul acestei intrări »


”Să trăim fiecare zi de parcă Isus a murit ieri, a înviat astăzi şi va reveni mâine. ” Cristian Moisescu

18 Noiembrie 2016

„Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; din două femei care vor fi la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată.” Matei 24:40-41

Greu de înţeles în detaliu, ţinând de atotputernicia divină — Răpirea Bisericii, a adevăraţilor credincioşi care formează Trupul, Mireasa lui Christos — este un fenomen uimitor.
 Venirea lui Christos pentru Biserica Sa este înfăţişată ca un eveniment unic şi independent de alte evenimente, o speranţă permanentă în umblarea zilnică a credincioşilor din veacul acesta.
Răpirea Bisericii — manifestarea dragostei Domnului Isus pentru Mireasa Sa — trebuie să se împlinească înaintea judecăţilor apocaliptice.
Textul grecesc original spune: în afară de „ceasul încercării” referindu-se la loc, spaţiu şi timp. Totuşi, aceasta nu înseamnă că cei credincioşi sunt scutiţi de suferinţă pe acest pământ înainte de venirea Domnului. (Vezi Faptele apostolilor 14:22 şi Predica de pe munte – Matei cap. 5-7.)
Mai multe pasaje din Biblie declară în mod lămurit că Isus Christos va fi însoţit de sfinţii Săi şi de Mireasa Sa când va apărea în slavă ca să-Şi ducă la îndeplinire judecăţile.
Aceasta înseamnă că ei, credincioşii, vor fi fost răpiţi mai înainte. Citește restul acestei intrări »


”Adevărata credință, departe de a robi intelectul, îl eliberează.” V.V. Moisescu, 1947

16 Noiembrie 2016

” Trebuie să fim înțelegători cu revoluția franceză și cu oricare alte încercări de reformă ale omenirii în care religia este exclusă, fiindcă ceea ce se înțelege de obicei prin religie nu este altceva decât creația păcătoșeniei omenești, ca să se amăgească singură că prin anumite mijloace, gras materiale, se ajunge în raiul de o suspectă spiritualitate.
În cel mai nevinovat caz, e vechea tactică a lui Adam de a se ascunde de Creator.
Răul social persistă.
Cauza lui mai imediată a fost și autoritarismul bisericesc care a căutat sa tina încătușată pe vecie rațiunea omenească.
Adevărata credință, departe de a robi intelectul, îl eliberează, după cum a zis Mântuitorul:
”Daca veți persevera în cuvântul meu (iar nu în tradiții bisericești) sunteți cu adevărat discipolii mei (creștini) și astfel veți cunoaște Adevărul (personificat în Isus) și Adevărul vă va elibera. Ioan 8:31-32
moisescunov1
Citește restul acestei intrări »


Ești și tu un nimeni? …de la Cristi Moisescu (1)

11 Ianuarie 2016

Unele lucruri trebuie făcute la timp, altele cu timp.
Cristi Moisescu ne-a vizitat casa o singură dată, a stat la noi 4 zile între 27-30 decembrie 2013. LA TIMP.
Alaltăieri am venit de la înmormântarea lui.
Aveam prin arhivă ”materiale pentru suflet” lăsate de el și o să încerc să le pun pe net spre folosul mai multora. Acum e o zi CU TIMP să le dau drumul să zboare, pentru ”sufletele” voastre.
materiale
O să încep cu cartea de vizită:
cartevizita

Explicațiile aparțin lui Cristi:

Cartea mea de vizită cu versurile lui Emily Dickinson:

Sunt nimeni. Tu cine ești?
Ești și tu un nimeni?

Atașat aveți 3 pagini cu prezentarea de către Cristi a poeziei lui Emily Dickinson:
I Never Saw a Moor (Nicicând o mlaștină nu am văzut vreodată)

 

 


Nămolul din instincte… Pilda lotusului, poezie de V.V.Moisescu

18 Ianuarie 2014

Diferenţa majoră între nufăr şi lotus este aceea că, dacă la nufăr florile cresc pe suprafaţa apei, la lotus acestea se ridică la cel puţin 20-30 cm deasupra luciului apei.”

Caliciul reprezintă învelișul extern al unei flori, fiind alcătuit din totalitatea sepalelor(sepalele reprezintă învelișul extern al florilor și îndeplinesc un rol protector, iar când sunt verzi au și rol asimilator) acelei flori.”

Ca să-i fie înțeles tâlcul, această poezie trebuie citită probabil de mai multe ori.

Nufăr
nuferi

lotus

NUFĂR ŞI LOTUS
După Stanley Jones: Predica de pe munte

”M-am coborât la tine, fertil nămol de baltă.
Sunt mică şi cu tine duc traiul laolaltă1
Zicea-n adânc sămânţa de nufăr ingropată,
dar își știa menirea ce spre înalturi cată.
Deocamdată apa avea un scut de gheață.
”Veni-va primăvara, tu, resturi de viață,
ai vrea să vii cu mine? să guşti alese haruri,
te transformi în floare, să uiţi aceste-amaruri
din bezne şi miesme, să fie-ncorporată
substanţa ta amorfă în forme care arată
cât de frumos e-Acela Ce-a inventat minunea
de-atâtea roluri care le joacă scena: lumea,
ea însăşi o podoabă de astre şi-armonie,
Ce dirijează toate. Murind mă-alătur ţie,
smulgându-te degrabă din groapa-aceasta, unde
te simţi ca o nimica. Făcu făr-de tranzacţii,
suprema-abandonare, vrăjitelor atracții2.
În tija mlădioasă, trăieşte şi aşteaptă
să se transforme-n frunze. E-atâta de-nţeleaptă
puterea ce îl mână spre ce nici nu-ndrăznise
vreodată să aspire, în regnul ce-l închise
să fie doar haotic, redus la neputinţă.
Născut de Sus3, se simte inclus în altă fi’nţă.
De-abia de-acum e liber, primind o viaţă nouă,
ce dă un sens trăirii în sferele-amândouă.

În loc să se mai teamă de pierdere de sine,
s-a regăsit el insuşi, ferice-n căi depline.
Pluteşte peste ape, direct aspiră aer,
cum nici nu bănuise acolo jos in vaier.
Pe foaia plutitoare, ingână o broscuță,
pe limba ei, slăvirea, pe când o musculiță
se joacă pe antere4. Răsfrângeri sunt din raiuri
petalele-nvoalate. Caliciul lor alaiuri
de fluturi dulce-atrage. În lacrime de rouă,
sclipiri de nestemate fac razele să plouă.

Copilul se uimeşte, scăldându-se-ntre nuferi.
Pescarul adânc oftează: „O, parcă nu mai suferi,
când vezi aşa mândrețe’5! „În barcă o pereche
îşi face o cunună. Atâta-i de străveche
şi totuşi nouă întruna ofranda florii rupte
ca ea să se ofere, pe alţii să înfrupte.

Cu nume tot de nimfă6 e lotusul albastru,
sub cerul rar cu nouri, la-al Nilului sihastru.
De ce-ai lui Toth7 discipoli adesea îl pictează?
Răspunsul dau în India acei cu mintea trează:
– „in omul din lăuntru8„, acolo unde-i „plexul
solar9„, se află-un lotus, ce-i sacru ca şi sexul
innobilat de-amorul ce-i mai presus de fire,
la care va ajunge întreaga omenire,
când are să-nțeleagă că-n omul dinafară 
e numai vag simbolul, iluzie amară.
Nămolul din instincte e doar teren propice,
s-ajute aspirarea naturii mai ferice,
s-o inglobăm în eul ce năzuie spre Soare
din Care el e-o rază, in lume trecătoare.

De pildă din hrănire să faci o cină sfântă,
recunoscând în pâine pe cel ce o frământă
în brazde şi-n covată, că-ti este scumpul frate;
că făr-a lui lucrare, tu n-ai putea străbate
cu mintea zări senine şi n-ai avea putere.

Instinctul agonisirii să vrea acea avere
ce-n slujba obştii doară s-o pui cu sârguinţă,
urănd ca şi de moarte acea nesăbuinţă
ce-adoră forţa oarbă, ca-n junglă să-mpileze,
mânjind orice-i mai nobil, sfidând acele-asceze
ce le-au urmat eroii, în arte, invenţii, şti’nţă
tot depăşiri de sine, spre veşnica Fiinţă.

Acestea ţes in taină a lotusului floare.
Cu-atăta-i mai superbă, cu cât mai greu te doare
nu propria-ţi povară, ci-a altora de-aproape.

Va înflori în sânu-ţi şi pacea de pe ape,
de-ai căutat s-o semeni în juru-ţi, intre ură,
punând în slujba păcii şi fapta şi-a ta gură.
 E veşnică uzină familia şi neamul,
dar ce prăpăd aduce şovinul ca islamul10!
Ca mâinile spre ceruri, petalele antene
capta-vor selectate doar unde, de pe scene
la care n-au accesul acei ce neglijază
să îşi dezvolte nervii cu-o viziune clară
a lumii ideale, ce satisface dorul
oricărui regn spre-nalturi, chiar înspre Creatorul.

1) Evr. 214.
2) loan 12:32
3) loan 3:3
4)părti ale florii
5) În apele termale de lângă Oradea dăinuieşte un lotus egiptean căruia localnicii îi zic: drețe
6) denumirea botanică
7) crainicul zeilor
8) Rom. Luca 11:35 şi 2Cor. 4:16
9) in fiziologie
10) Mahomedanismul admitea in trecut, intre alte plăgi, poligamia, homosexualitatea etc.

sursa: Vasile V. Moisescu Cântările Betaniei, Editura Lampadarul de aur, 2007 pag 151


Odă iubirii…V.V.Moisescu

17 Ianuarie 2014

dscn0011


De vei putea păstra o minte trează…V.V.Moisescu

12 Decembrie 2013

E iarnă, stăm la căldură și…facem ordine. Căutarea între hârtii e deseori cu surprize.

Acuma seara am găsit printre multele scrisori primite de la familia Iovin, o poezie, prelucrare de către V.V.Moisescu a poemului IF (dacă) de Rudyard Kipling.

SPICUIRI DIN POEZIA ”IF” de: Rudyard Kipling
Prelucrare în l.rom. de fr. V.V.Moisescu

De vei putea păstra o minte trează
Când toți pretinșii ”mari” și-o pierd pe-a lor,
Când cei din preajma ta nu încetează
Să te acuze ca nepăsător;

De vei păstra încrederea în tine
Când toți se îndoiesc de vorba ta,
De vei putea să-i ierți, căci știi prea bine,
Aceste îndoieli se pot uita;

De nu vei căuta în mari înfrângeri
Să pari mai bun ca să-ți câștigi o slavă;
Și nu-ți vei da nici aerul că sângeri,
Nici vei grăi cu-nțelepciune gravă;

De-i  aștepta și așteptând într-una
Tu nici o clipă n-ai să obosești;
Mințit de-ai fi să nu slujești minciuna,
Urât de-ai fi, pe nimeni să urăști,

De poți visa, dar nu faci pe sihastrul,
De poți gândi, dar nu-ți faci scop din gând,
De poți privi izbânda și dezastrul
Drept doi vrășmași pe-aceeași treaptă stând;

De poți privi în țăndări spulberată
Lucrarea pentru care te-ai jertfit
Și te cobori s-o-nalți mai minunată,
Chiar când unealta-n mâini ți s-a tocit;

De poți să uiți de tot câștigul tău
Ce-ajută pe-alții ca un falnic far
Și-ades pierzându-l să-l începi din nou
Și nimănui să nu te plângi măcar;

De poți să-nduri când verbul ca un soare
Rostit de tine-i măsluit de răi,
Ce-și fac din el o stea înșelătoare,
S-atragă pe creduli pe strâmbe căi;

De poți să fii prietenul mulțimii
Și totuși demn, să nu o lingușești,
Să stai cu magi pe treptele-nălțimii,
Dar fără ca pe-ai tăi să-i părăsești;
…..

Când clipei scumpe strigi să stea din zbor,
Să guști plăceri cari gloatei nu sunt date,
Atunci, în lung și-n lat cât vântul bate,
Pământ și cer pe veci ai dobândit,
Te porți ca ”Cel Desăvârșit”,
Ascuns fiind în Cel ce totul poate  !

…///…


A noastră ”parohie” e tocmai sus, Acas’…poezie de V.V.Moisescu

1 Aprilie 2013

”Isus Hristos e-același” ca ”ieri, și azi, și-n veci”!(1)
El Însuși Se-ngrijește”(2) prin orice grijă treci.
”Asupra Lui” aruncă povara ce ți-a pus
în mâna Sa cea tare, ca să te uiți în Sus.
La timpul Său, te-nalță(3) din umilirea ta.
Să nu te-ajuți tu singur(4), nici pe-alții n-aștepta.
Purtarea nezgârcită, de-ajuns cu ce-ai acum,
îți lămurește spusa Lui Însuși: ”Nicidecum
n-am să te las”(5) în seamă-ți. Atât curaj prindem,
că zicem:”Domnul mi-este de ajuns, să nu mă tem
de ce mi-ar face omul!”(6) Chiar dac-aș fi ucis,
aleg doar voia Celui Ce toate le-a prescris.
Imit pe-naintașii cari cu credința lor,
priveau deschise ceruri(7), pe dreptul Ziditor(8).
”Frățeasca prietenie rămână”(9) între cei
cari cheamă-Același Nume. Primindu-i
ca soli trimiși de Dânsul, sperăm să găzduim
vreun înger(10) cu o veste, pe El de fapt primim(11).
Străina-nvățătură ce-nvăluie ce-i clar
aceea fură viața, puterea doar prin har.
Nici pic de ospeție trecutelor porunci
ce n-au adus foloase(12), nici astăzi, nici atunci
când fu epoca legii. Pe El Îl prevedea
orice orânduire. Acuma ni-i perdea(13)
să-npiedice intrarea la chivotul prea sfânt.
Doar El e pururi Hrană(14) și-n cer și pe pământ.
Spre El mereu exod fac, din tabere afar‘(15)
de alte steaguri poartă, să n-alerg în zadar(16).
Ocara Sa ni-e faimă, căci nu avem aici
”cetate stătătoare”(17), ci călători(18) suntem.
A noastră ”parohie” e tocmai Sus, Acas’.
Vremelnicele corturi le-avem doar ca popas.
Isus Hristos, El Însuși lucrează-n(19) noi ce-i demn
în slavă să rămână. primim acest îndemn!(20)

Cântările Betaniei, V.V.Moisescu, pag 21, editura Lampadarul de aur, Oradea, 2007

Referințe biblice din poezie:

(1)-Evrei 13:8
2-1 Petru 5:7
3-1 petru 5:6 și Luca 21:28
4-1 samuel 25:26
5-Evrei 13:5
6-Psalmul 56:4
7-FA 7:56
8-1 Petru 4:19
9-Evrei 13:1
10-Evrei 13:2
11-Geneza 18.2
12-Evrei 13:9
13-Evrei 10:20
14-Evrei 13:10
15-Evrei 13:13
16-Galateni 4:11
17-Evrei 13:14
18-1 Petru 2:11
19-Evrei 13.21
20-Evrei 13:22


De povara roadelor…o cântare scrisă de fratele V.V.Moisescu

6 Noiembrie 2011

Scriu despre Arad, gândul însă mi-e și la Herrnhut.
Pe mormântul lui Zinzendorf stau cuvintele: ”v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână”.

     Dacă privești zilele celor ce nu și-au iubit viața, celor ce s-au lepădat de ei și poziția lor lumească, vezi ramurile pline de rod ale lucrărilor care i-au urmat, lucrări rodite de pomii gândurilor lor, pomi sădiți și udați de alții dinaintea lor, dar făcuți să crească de Domnul. Zinzendorf, Hudson Taylor, Moisescu, etc. fiecare la vremea lui disprețuit, hulit și batjocorit dar mai apoi căutat pentru rodul lui. Un rod este și cântarea de mai jos. Cântările harului 5/218 Câteva corecturi:
La strofa 3-a, partea 2-a:
”N-arunca o nucă-n drum pentru miezu-i tare
poți s-o spargi că miezul ei bun e de mâncare.”
și strofa 4-a:
Plicul, ca și factorul prea puțin importă
Conținutul este tot, nu cel ce-l transportă…”


O interpretare aici:


Pornirile firii vechi religioase fac necesare formele de cult ,…(V.V.Moisescu)

6 Decembrie 2010

”Pe când încă nu se iviseră clerici (3 Ioan9; 1 Petru 5:3 orig.), fraţii dotaţi erau bine primiţi de adunări, nu ca azi izgoniţi de către cei cărora le este teamă că li se uzurpă catedrele (la început doar în sinagogi existau astfel de înălţimi”(I împăraţi 15:14; 2 împăraţi 12:3; 14:4; 15:4,35; 2 împăraţi 20:33; 2 împăraţi 18:4, 22). Se tem că le-ar uzurpa şi orânduirile ce permit intruziunea puterii necurate / a firii vechi religioase. Seminariile pot fabrica funcţionari ai sectei respective, dar înzestrarea cu Puterea de Sus e numai în mâna Celui ce ţine într-un singur buchet toate sfeşnicele eclesiilor (Apocalipsa 2:1). In şcoala Lui examenul e unul duhovnicesc (dokimasia, în orig.) (Evrei 3:9). In lipsa celor promovaţi (dokimasioi (2 Corinteni 13:6)) să ne mulţumim oare cu oricine se afişează ca talentat? Aşa s-a dat apă la moară clericalismului, uzurpator al preoţiei universale (1 Petru 2:9, Apocalipsa 1:6; 5:10), al „slăvitei libertăţi a copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:21). Porunca Domnului cum să decurgă întrunirile adunării e atât de clară, încât tocmai strălucirea ei îi orbeşte pe cei învățați să-și menţină salariul (loan 10:12). Toţi avem dreptul să luăm cuvântul dacă Duhul Sfânt, iar nu mâncăriciul la limbă, ne dă ghes. Dacă ascultătorii sunt dezamăgiţi de vreunul, bătrânii adunării să-1 roage să mai aştepte, să se roage până primeşte darul (1 Corinteni 14:1,12; 1 Corinteni 1:15) de a zidi pe alții Dacă nu-i nimeni cu dar special de a vorbi (Fapte 20:7, 11, în orig., ,s-a întreținut familiar”, în restul pasajului: „a dialogat… convorbirea”), ca prietenii și rudele între ei, natural, fără oratorie; tot Domnul porunceşte soluţia (Evrei10:25, Romani 14:19; 15:14; 1 Corinteni 12:25; 1 Tesaloniceni4:18;5:ll;Iacov 5:16, I loan 1:7, etc).”

” Pentru noi, care consultăm mersul trenurilor, al vapoarelor şi al aeronavelor, până şi-n ce priveşte minutele, e greu să ne transpunem în mentalitatea călătorilor antici. Lecţia spirituală ce ni se oferă aici e că arhaicul (lucrurile de la obârşie, originare, deci 111, rezolvarea universalei enigme …, Miracolul, prima Numire de la Isaia 9:6…) presupune neîncătuşarea faţă de spaţiu-timp. „Veşnicia nu se grăbeşte, căci are destul timp să aştepte.” „O mie de ani ca o zi…” (2 Petru 3:8).”

”Nu denigrez utilitatea orarului sau considerabilul aport al maşinilor moderne, ci ne mărginim să scoatem în evidenţă influenţa nearanjărilor previzibile asupra sufletului omenesc. Căsătoriile cele mai fericite s-au făcut pe necalculate. Să lăsăm mână liberă şi supranaturalului. În felul acesta, depindem mai mult de cer, ne aşteaptă surprize, deci asigurarea contra plictiselii; grea problemă, mai ales când e vorba de veşnicie. Cu toată comoditatea ce ne-o oferă planificarea, suntem nervoşi, nerăbdători şi grozav de nepunctuali în cele dinlăuntru, în Afacerile etern umane. Străbunii noştri, mai bine decât noi, cunoşteau arta de a li fericiţi şi de a face şi pe alţii fericiţi.

În ceea ce priveşte lipsa oricărui tipic la adunările creştinilor dintâi, acolo se poate vedea şi mai bine privilegiile lor, mai de dorit decât ale noastre.”

”  În cartea Venirea Domnului, am conexat aceste două epoci în straja întâi.

Corabia închipuie sistemul. în primele două veacuri, creştinii nu se organizează în chip de religie oficială, în sensul cum Solomon a pus capăt (2 Samuel 7:6-7; Fapte 7:48) simplităţii cortului sfânt, căruia aşa de bine îi şedea pelerinajul prin diferite localităţi. Chivotul preînchipuia prezenţa divină… (Matei 18:20). Dar nici nu era cu putinţă să decadă în statornicirea pe pământ (Filipeni 3:20; Galateni 4:26), căci primii creştini erau cel mult toleraţi, în scurtele răgazuri când statul, compus din oameni tributari firii vechi, nu li se opunea cu înverşunare, spre a fi stârpiţi ca cei mai de seamă inamici interni, inamici ai „felului deşert de vieţuire” (1 Petru 1:18). Vrăjmăşia netă cu lumea păgână, nu ca azi când e abia distinctă linia de demarcaţie, le-a păstrat caracterul de „străini şi călători” (Evrei 11:13) ca al Evreilor fideli mozaismului. Fiind necontenit în aşteptarea răpirii la cer, nici nu le trecea prin minte să-şi investească bogăţiile pământeşti decât în banca cerească. Aşa se explică comunitatea de bunuri (Fapte 4:32) a primilor creştini de la Ierusalim; pe când Solomon a lărgit prăpastia între cârmuitor şi cârmuiţi, prin birurile grele (2 Cronici 10:14,18) puse poporului, ca să aibă luxul exorbitant (2 Cronici 9:4) al curţii regale.”

” ….lumea şi-a luat o mască de fals creştinism şi astfel, în etapele următoare, creştinismul (inclusiv derivatele lui „sectare”) a fost nevoit să îmbrace haina oficialismului religios. Până atunci, familiaritatea era nu numai cuibul călduros al dragostei frăţeşti ci şi scut contra clericalismului ce o submina, încă pe vremea când trăia ultimul apostol (3 loan 9; Fapte 20:29). Cu sprijinul lumii şi mai ales cu al firii vechi din credincioşii pasivi (Exod 20:19; 2 Corinteni 11:20), această plagă, pe lângă cea a păcatului şi a sectarismului, a reuşit să se înscăuneze de-a binelea, sub formă prea puţin mascată chiar în grupările ce se pretind apostolice! „De când biserica oficială a ajuns partenera statutului, ea s-a contaminat de necurăţia şi degradarea lui” (Broadbent: Drumul Adunării).

Sistemul acesta divin, ce exclude orice sistem omenesc, era pus la îndemână de Dumnezeu, după cum corabia adramitină era cea dirijată de cer să se afle înainte de altele în portul Cezareea, dedicat stăpânitorului suprem. Organizaţia organică (vie, neartificială) din epistolele paulinice, singura poruncită de Domnul, era cea mai potrivită cu duhul de consacrare al primilor creştini. Fără astfel de aplecare a inimii, ca să asculte numai de Cuvântul divin, nici nu poate fi vorba de reîntronarea formelor de El orânduite. Pornirile firii vechi religioase fac necesare formele de cult mai mult omenesc decât „serviciu divin”.”

Capitolul 8. Corabia ”puterii curatedin cartea  ”Călătoria lui Pavel spre Roma” de V.V.Moisescu


Eclesia veritabilă nu-i o instituţie oficială, ci o familie, o relație de mediu (V.V.Moisescu)

5 Decembrie 2010

” …Doar religiozitatea firii vechi face prea mare caz de monopolizarea modului de locomoţie spirituală, căci s-a anchilozat în metode care nu admit să fie depăşite.

Contribuie la această înţepenire şi traducerile greşite, de exemplu, în loc de:  ”să nu părăsim adunarea noastră…” (Evrei 10:25), originalul are aşa:”strângerea laolaltă între noi înşine”, nu mereu cu necredincioşii de faţă, ci să ne îndemnăm ” unii pe alţii‘, nu: ”unul pe alţii…”, uzurpând zidirea familială; chiar dacă produsul piedicii teatrale e excelent, nu e al Duhului, care poate că ar fi ales pe alţii să rostească scurt ceva mai potrivit cu nevoile ascultătorilor… Nici 1 Corinteni 7:17 nu-i înţeles cum trebuie. Acolo e vorba numai de starea civilă, nu şi religioasă!

Eclesia veritabilă nu-i o instituţie oficială, ci o familie, o relaţie de mediu, după cum viaţa se caracterizează prin metabolism, adică prin relaţia cu mediul înconjurător.

Pavel, împreună cu ceilalţi deţinuţi, cu ostaşii şi marinarii, au călătorit pe vase de comerţ, mai adânci decât cele de război, având mai degrabă pânze multe decât trireme (vâsle pe 3 nivele). Sistemele propriu-zis creştine nu erau şi nu sunt agresive, ca de exemplu Mahomedanismul, care, din principiu, admite propagarea prin constrângere brutală. Aşa au procedat şi sistemele fals creştine, pe cât le permitea situaţia politică. Fraţii care trăiesc Evanghelia au uzat exclusiv de metoda convingerii (Fapte 27:21), a propagandei, a reclamei, a concurenţei (2 Timotei 2:5) a tratativelor, etc, exact ca în comerţ (Proverbe 8:1-11, Isaia 5 5:1 -3, Apocalipsa 3:18, etc.).

Omul modem, inclusiv intelectualul pur creştin, e astăzi obtuz faţă de înţelegerea simbolurilor. O mare greutate în desluşirea aluziilor profetice nu-i atât necunoaşterea istoriei, mai ales a veritabilei eclesii, cât greşita cunoaştere, întrucât documentele adevăratei eclesii au fost distruse de pretinşii creştini, ei neputând suferi scrierile influenţate, în mare parte, de Acelaşi Duh Care a insuflat Noul Testament. De aceea, am face mare greşeală dacă am socoti ca veridic tot ce găsim în istoriile compuse de lumea religioasă, de cei ce confundă hiserica lor cu statul. Diviziunile în epoci adoptate de ele se potrivesc doar lor, nu şi eclesiei veşnic călătoare, nestatornicită pe pământ, cu totul pe altă Cale decât ale lor. Cronologia e cronometrată de Duhul după alte criterii decât cele lumeşti.

Oriunde bisericile au avut sprijinul guvernelor, ele au întrebuinţat forţa civilă, ca să-i supună pe toţi la poruncile ei. Infima minoritate care nu le recunoştea amestecul în afacerile interne ale împărăţiei lui Dumnezeu a fost încontinuu prigonită. În cele ce aparţin pământului, clădiri, contribuţii cetăţeneşti, etc, trebuie să ascultăm de autorităţile îngăduite de Dumnezeu să ne conducă, în marea familie umană, unde suntem solidari cu toţi semenii noştri (Ieremia 29:7).

Clerul a născocit împotriva ,sectanţilor’ tot felul de minciuni şi le atribuia doctrine pe care fraţii niciodată nu le-au avut. Prigonitorii le dădeau tot felul de numiri, de care se lepădau cei ce se numeau doar: credincioşi Domnului Isus sau, simplu, creştini (Fapte 11:26). Cu toate acestea, aşa au rămas cunoscuţi în istoria bisericii: doar cum au vrut duşmanii lor. Rapoartele cu pretinsele lor Mărturisiri (smulse prin torturi de nedescris) conţin invenţii grosolane de-ale preoţilor.”

Citat din capitolul 5 al cărții ”Călătoria lui Pavel la Roma” de V.V. Moisescu


Roditori…prin altoiul Duhului (V.V.Moisescu)

4 Decembrie 2010

Citate din capitolul 3 „Procesul Paulinic” al cărții ”Călătoria lui Pavel spre Roma” de V.V.Moisescu(întemnițat al lui Cristos), editura Lampadarul de aur

Citate:

1.„Pavel încă nu pricepea că toată teologia lui n-avea nici-o trecere la îngâmfaţii conducători religioşi, care îi puteau răspunde cu şmecheriile dialecticii, ce face din negru alb, şi invers,….”

2.” O plagă dintre cele mai de temut pentru adunări e căderea lor în legalism, cu atât mai periculoasă, cu cât îşi fac un merit din reîntoarcerea la vechi. Legalismul mozaic, ceremonial, a fost mai puţin vinovat în epoca de tranziţie decât robia cu meritele proprii în epoca harului pui; când avem (în epistolele lui Pavel) completa lui desolidarizare de fraţii repetenţi (Galateni 4:9; Evrei 10:38), adică zăbovitori în epoca depăşită. De aceea îndeamnă el la cercetarea de sine, să vedem dacă stăm pe temeiul încrederii neamestecate ori suntem, căzuţi la examen’ (2 Corinteni 13:5, orig).
Când zic legalism, nu mă refer aproape deloc la încredinţările cu privire la ţinerea de zile (Galateni 4:10; Coloseni 1:16) (sâmbăta sau duminica, ori alte sărbători religioase) şi nici la abţinerea de la anumite mâncări şi băuturi, spălări, etc, scuzabile pentru ,cei slabi în credinţă’ (Romani 14), ce se amăgesc că ei sunt cei tari, ci mă refer la duhul în care nu ,pentru Domnul’ le săvârşesc, căci fac din ele condiţie de mântuire sau de mai mare trecere în ochii Domnului şi se despart de cei ce nu le practică; cu toate că văd bine cum cei mai mulţi călcători ai legii mozaice sau cei ce niciodată n-au stăruit după vorbirea în limbi (alt adaos la mântuirea şi prin fapte…), tocmai aceştia duc o şi mai bună viaţă spirituală, fericiţi cu siguranţa mântuirii. Baza mântuirii lor o reprezintă faptul că Mântuitorul a săvârşit (loan 19:30, Matei 5:17) tot ce este necesar răscumpărării noastre din păcat. Tocmai de aceea, că ei nu amestecă efortul (Ezechiel 44:18, Exod 34:21), străduinţele de orice fel la primirea ca dar (hatâr) a mântuirii, ei devin roditori, prin altoiul Duhului; pe când cei nesiguri de mântuire se trudesc cu tot felul de ,nimicuri religioase’ şi tradiţii omeneşti (Marcu 7:7). În cartea mea, Fratele fiului risipitor, am demascat mai pe larg duhul fariseic al ,principiului faptelor’ bune (Efeseni 2:9 orig.) amestecat şi acolo unde nu trebuie. Acest duh duce, şi la fraţii de azi, la alte forme de evlavie deşartă (Marcu 7:7), care înlocuiesc dulcile forme harice, naturale, familiare, neritualice!”

3.”Doar versetul 1 Corinteni 14:37 ar fi suficient să-i încredinţeze pe cei ce se află sincer doar de partea Domnului, nu şi a duhului de partidă (Filipeni 1:17), că frăţietatea s-a depărtat azi groaznic de felul de a se aduna aşa cum e voia expresă a întemeietorului eclesiei. Dacă aş intra de pe acum în amănunte, aş stârni talazuri de împotrivire. Nu pot să rezum când nici cărţi întregi nu-s suficiente pentru fiecare chestiune în parte. Le-am compus deja, dar nu le dau în vileag decât când pregătirile de acceptare vor fi perfectate, în aşa fel ca nimeni din cei ataşaţi de Mântuitorul să nu mai aibă nici un pic de şovăire.”

4.” Pavel însă a preferat lanţurile şi separarea de fraţi decât să-şi petreacă în obscuritate o semi-libertate, mereu în gardă contra comploturilor iudaice şi-n necurmate mustrări din partea fraţilor iudaizanţi. Şi-ar fi măcinat în zadar nervii în echilibristica de-a împăca la nesfârşit două curente menite să fie de-a pururi contradictorii. Din fericire, poziţia lui categoric harică l-a cruţat de aşa necazuri inutile. La fel e în ţara noastră situaţia aşa-zisei,Oastea Domnului’, de fapt a bisericii ortodoxe. Cei ce cu adevărat sunt fraţi în ea trebuie să înţeleagă că provizoratul ţine totdeauna doar până la separarea inevitabilă (Fapte 18:7).”

Citește tot Capitolul 3: Procesul paulinic din cartea  ”Călătoria lui Pavel spre Roma” (va urma)


Unii… n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea şi au fost chinuiţi. Fișa matricolă penală a fratelui Moisescu.

9 Noiembrie 2010


Jertfa ca temelie…articol de VV Moisescu

5 Noiembrie 2010

din nr. 7-8 al revistei Calea Credinței iulie-august 1949.

Jertfa ca temelie.pdf


Doar unul e necesar..articol scris de V.V. Moisescu în 1949

4 Noiembrie 2010

în Calea Credinței, nr 4/1949
Vin aici împreună cu Răsvan și Doru, (doi frați a căror față n-am văzut-o) și îi sprijin cu file îngălbenite dintr-o comoară de care nu credeam că va mai fi cineva interesat vreodată.
Postez un articol al fratelui Moisescu din 1949 apărut în revista Calea Credinței. A colaborat destul de regulat la această revistă așa că voi avea material pentru 6-7 postări.
Ca lectură suplimentară aveți aici pe blog ”Cântările Betaniei” scanată filă cu filă, originalul din 1938. Cu sute de notițe cu tâlc.
Mai găsiți dacă căutați poeziile lui Milly King, fiecare cu istoria ei, o istorie care ”miroase” a cruce, poartă mireasma lui Cristos.
E pentru cei ce s-au înecat cu Cristosul fals, prăfuit care li se oferă zilnic și vor să schimbe meniul.
Mă bucur că restaurantul meu începe să fie vizitat, mă simțeam ca în Isaia 54.
Avertisment: nu e  cofetărie, nu e Capșa, nu servim miere.
Vinul și laptele e gratuit, mielul se ia cu ierburi amare, mana se împuțește până mâine, sarea este la discreție.
Dar să dau articolul:
Aici pdf: Doar unul e necesar
sau jpg:


Doru Radu despre Vasilică Moisescu și ”moisiști”

26 Octombrie 2010

Moisescu provenea de la Crestini dupa Ev.; a absolvit teologia ortodoxa impreuna cu Grossu si cu altii. A ajuns prof. la seminarul baptist. A intrat in coliziune cu directorul Socaciu; acesta era amilentist si dihotomist; Moisescu a zburat din seminar. M. era soteriologic, calvinist, escatologic dispensationalist/darbist si era trihotomist. Vor fi fiind si dedesubturi pe care nu le cunosc; merita observat ca tot din cauza lui Socaciu a zburat si popularul Marcu Nichifor.
Moisescu era enciclopedist. Rar mi-a fost dat sa vad cineva ce sa cunoasca Scriptura ca dinsul: o citea in greaca, ebraica, germana, franceza si [mai putin] engleza. Cunostea filozofie, astronomie. era poet si compozitor. Era fascinat de armonia creatiei si a Scripturii. Folosea gematria si cabala gasind armonii in numerele din Biblie. Multe curiozitati ale Scripturii pe care le citeam astazi, ni le spunea dinsul de mult. Nu le-am notat ci le-am uitat; in Pentateuh tot al 49 (?) lea cuvint e Torah; Iahve apare cu o anumita frecventa.. Multe acronime… acum memoria nu ma ajuta. Sunt convins ca ati citit si sunt altii mai tari ca mine la chestia asta…O curiozitate neinteleasa de nimeni a fsot pretentia sa ca gasea paralelisme intre piramida si Scriptura. Exista multi piramidologi; dinsul era evanghelica. A gasit acolo constanta universala si alte chestii. A conferentiat o vreme la Ateneu unde a fost descoperit de Aurel Popescu, plecat recent la Domnul. A facut profetii legate de caderea URSS; s-a nimerit la interval de citeva zile (am dovada un petec de ziar) la fel cu 9/11 -New York. (diferenta de zile se explica prin numarul de zecimale pe care l-a putut folosi; raportat la mii de ani eroarea s-a rezumat la citeva zile!!). A avut si profetii ratate; rasboiul ruso-american. S-a justificat cu razboiul din Coreea, o confruntare indirecta.
A ramas un mare hristocentric; de-aceea acuzatiile sunt fara baza. A aparut prea devreme; astazi n-ar deranja pe nimeni. Dar in dogmatismul baptist al anilor 50 n-a fost acceptat. In plus, nu era prudent in afirmatii. Chestia cu piramida a parut multora o excentricitate. Totul era in plin stalinism!!!! In plan ecclesiologic era apropiat cresinilor dupa evanghelie.
Ajuns in Arad, centru puternic baptist, a coagulat intelectualitatea evanghelica. Era mare apologet crestin in ateismul acela vulgar si agresiv. Miscarea de trezire din jurul sau (descrisa si de Ton) nu putea sa nu atraga atentia autoritatilor si invidia baptistilor. Moisistii functionau cu autorizatie de la Crestinii dupa Evanghelie, pe strada Oituz (pomeniti de Istoria lui Alexa Popovici). Biserica punea accent pe libertatea Duhului; M. era cea mai mare personalitate dar prezbiter era un anonim. M. condamna grav clericalizarea si profesionalizarea ce incepea sa apara la baptisti (dupa unele aprecieri anii de dupa razboi au fost anii de glorie pt baptism). In plus, nu accepta sa i se dea intietate. Cultivau simplitatea in comportament/tinuta, si combateau grav materialismul. Posteau la Craciun in semn de protest fata de crestinestile abuzuri culinare; cintau cu un entuziasm rar intilnit, condamnind transformarea muzicii sacre in arta. Isi manifestau fatis indignarea fata de cultul personalitatii lui Stalin. Partasia crestina era vazut ca prim scop al stringerii laolalta. Slujbele erau deschise; atmosfera relaxata; unora li se parea lipsita de piozitate. Cautau pe oameni, avind abilitatea sa se apropie de cei cazuti in pacat sau care se lepadasera de frica persecutiei (pe care noi in general ii evitam, cu aer superior).
………………….
Cele povestite de mine sunt din relatarile parintilor mei, ale “moisistilor” insisi si ale multilor lor dusmani. Eram prea mic atunci. In plus, este si perceptia mea; multi nu vor fi de-acord cu ea; unele povesti pot fi distorsionate. D-na Moisescu a fost o femeie cu totul remarcabila. Au fost condamnati in ’59 la multi ani inchisoare, cu concursul unora dintre conducatorii comunitatii baptiste din Arad. Acestia s-au aparat in 3 feluri:
-au negat vreo implicare
-i-au acuzat de invataturi gresite si periculoase
-i-au acuzat ca sufereau politic si nu pt Domnl.
Apararea nu prea a prins; pocaitii erau in general critici cu regimul stalinist atunci cind erau intre ai lor. Criticile lui Moisescu nu erau neobisnuite; el nu-si dadea insa seama ca erau si informatori…
Ma jucam cu copiii lor si-mi aduc aminte brusc de aparitia tatilor lor (marile amnistii din ’64). Femeile au fost curajoase stind alaturi de sotii lor. D-na Iovin a imbratisat-o in biserica pe sotia celui vinovat de condamnarea lor. Tot ea i-a spus mamei mele inainte de arestare:” recent, au fost arestati citiva frati, daca nici acum Domnul nu ne gaseste vrednici sa suferim inseamna ca suntem f. slabi”.
Ma opresc pt o vreme! Poate revin. Aprecierea mea este ca Moisescu avea o hermeneutica solida a textului. Putinele-i scrieri ce circula, precum predica lui P. la Atena, pot fi verificate. Ceilalti moisisti, erau la inceput puternic influentati de CHM, “spiritualizau” textul Scripturii. Nu era o preactica rara in vremea aceea. Vorbeau cu multe metafore; apelau la predarea 100% Domnului, fara compromisuri in viata personala sau publica. Si asa si traiau: o viata de totala dedicare.
Daca pt cineva a fost valabil versetul: ‘sfintii din tara sunt toata placerea mea”, pt moisist era valabil. Pt ei, ca si pt ostasi, termenul de frate era cel mai inalt titlu. Au jucat un rol mare in raspindirea literaturii crestine si bibliilor. Ei insisi citeau toate brosurile ce apareau.
O chestie nostima:
In tren, la o razie a Militei, i s-a ordonat lui Aron Mladin (lotul M.) sa deschida sacosa:
“Ce-ai in ea? -zice militianul
“Piine” -raspunde Mladin calm
Sergentul se-apleaca, deschide fermuarul si vede sacosa plina cu Biblii, format mic. Inchide incet fermoarul se ridica si raporteaza plutonierului: “da, pine tov. plutonier major”!
Minunile nu au fost rare la transporturile de Biblii. Dumnezeu i-a pazit, dar uneori a ingaduit sa fie prinsi.
Fiti cu totii fericiti!
-In conferintele de la Ateneu (’49 ?) Moisescu a uitat de piramida si a inceput sa vorbeasca despre Isus Hristos. Tinarul student Aurel Popescu, de teama ca M. va fi huiduit, a strigat: “Domnule orator, v-ati abatut de la subiect”… “Nu m-am abatut” a replicat VVM “caci subiectul meu e unul singur, Isus Hristos”… rezultatul? A fost aclamat. Erau multi ortodocsi credinciosi pe-atunci.
-Prin ’74-’75, printr-o curioasa imprejurare, lui M i s-a permis sa conferentieze despre piramida la Observatorul Astronomic Bucuresti. A fost un “dezastru” fericit. M. a fost sfatuit sa-si tina gura. Un general in retragere l-a intrebat: “Şi cine a dat planurile pt piramida, ca doar nu Duhul Sfint?”… Atita i-a trebuit lui M. Uitaind unde se afla, s-a apucat sa faca paralele cu Scriptura… Evident, s-a terminat cu conferintele…

Ce i-a facut pe mosişti diferiţi?

În învăţătură şi crez, mosiştii erau baptişti. Răpirea a fost ceva nou la-nceput.  După 1980,  mulţi pastori tineri, mai citiţi, au devenit  şi ei dispensaţionalişti.

1) Părtăşia

Moisiştii au pus accent pe părtăşia creştină. Duminca, activi la biserică, dar peste săptămînă se întîlneau în secret prin case, cu mulţi credincioşi. Acolo oamenii cîntau, se rugau, învăţau din Scriptură şi se îmbărbătau unii pe alţii. Împărtăşeau cărţi citite,  pentru  că citeau tot ce se găsea pe ascuns. Intelectualii, mai ales profesorii, care n-aveau curaj să vină la biserică, mergeau la părtăşii secrete. Deşi erau intransigenţi şi insistau să ne mărturism pe faţă credinţa în Domnul, moisiştii n–au respins pe aceşti nicodimi. Cîntau cu un entuziasm deosebit; era bucurie autentică la părtaşie.

2) Aşteptau cu bucurie venirea Domnului

O caracteristică vizibilă! Nu lipseau de la înmormîntări, chiar la cel mai neînsemnat frate sau soră dintr-un cartier noroios. E macabru, da-n communism înmormîntările erau singurele ocazii de-a ieşi dintre zidurile bisericii.

3) Fără compromisuri.

Ne sfătuiau să n-acceptăm compromisuri şi să fim 100% predaţi Domnului. Acolo ne-am format; am auzit ce-a fost în închisori şi am învăţat ce să facem dacă ne cheamă la Securitate:

-nu scrieţi declaraţii de anchetă, nu aveţi obligaţia asta decît în cazul inculpării; cereţi să vă spună de ce v-au chemat;

-dacă, totuşi, le daţi  declaraţia, să nu scrieţi decît numele şi adresa şi să tăiaţi restul paginii,  pentru  că anchetatorii pot adăuga ceva şi vă pot folosi semnătura pentru a semăna neîncredere între ceilalţi fraţi;

– spuneţi securiştilor că veţi comunica fraţilor totul; să faceţi asta după ce veniţi de-acolo;

-dacă vi se cer informaţii, să spuneţi că nu daţi decît despre voi înşivă; să  nu vă ceară despre alţii,  că nu le daţi nici în ruptul capului;

Domnul a fost bun şi pe mine nu m-au chemat; pe 3 dintre noi i-au chemat, cerîndu-le să devină informatori. Au respectat învăţăturile şi au scăpat! Aceasta mi-a fost şcoala anti-colaboraţionistă.

4) Dragoste de tineri

Se ştiau apropia de noi; nu ţi se băgau în viaţă cu forţa. Ne bucuram să-i întîlnim; se dădeau jos de pe bicicletă şi mergeau cu  noi un colţ de stradă,  povestindu-ne o experientă, o învăţătură sau ascultîndu-ne necazul, dacă aveam chef de povestit…

5) Se făceau vulnerabili

Aşa am crescut; din păcate,  nu la nivelul lor… nici n-am avut “şcoala” lor. De la ei am învăţat să postim şi să dăm zeciuală. Nu numai teoretic, ci i-am vazut că erau serioşi în rugăciune, post şi-n relaţiile de familie. Pe pastori nu-i vedeam decît de la amvon,  unde se prezentau invulnerabili. Moisiştii erau deschişi cu noi, se făceau vulnerabili.

6) Erau activi în evanghelizarea  personală, vizitarea bolnavilor şi a bisericilor de la ţară, lipsite de pastori. Erau aspri dar nu legalişti.

Sunt în USA şi mă amuz cînd citesc că ceea ce a salvat bisericile mari a fost împărţirea pe grupe de părtăşie şi studiu. Oamenii se pierd duminica,  printre 10000 de frati şi surori. Am ris: asta-i moisism!

Sigur că unele biserici şi pastori ne priveau cu suspiciune, dar despre asta, altădată. Şi moisiştii aveau suspiciuni.

Daniel Brânzei, pastor în Los Angeles, povesteşte cu umor:

“Am vrut să mă-nsor c-o moisistă, fiica lui T. Ban (lotul Moisescu). Înainte de consimţămînt, viitorul socru m-a dus să fiu verificat de şeful lor, Babuţ. Acesta m-a declarat normal, iar socrul mi-a dat fata”.

7) Iubeau sfinţii

Am mai scris despre asta. Aveau un fler, un dar al deosebirii duhurilor şi depistau pe oamenii spirituali. Nu ştiu cum, dar erau în contact cu toate vîrfurile neoficiale evanghelice din ţară. Nu ştiu cum ajungeau în contact cu ei.

Prin intermediul lor am avut acces la: Moldoveanu, Dorz, “betanişti”, Popescu, Niculescu, Ţon, Marcu, Costache Ioanid şi mulţi alţii. Am beneficat de influenţa lor.

8)Influenţa lor a fost mai mult în jud. Arad, puţin în Timişoara şi, după emigrarea unora, în America

Moisescu avea acces neîngrădit în bisericile Creştine după Evanghelie din Moldova ori Muntenia; pastorii baptişti se temeau de el, cu excepţia fratelui Cocian şi a cîtorva tineri. Unii pastori îl vizitau pe ascuns.

PS: Aron Mladin avea un şarm deosebit. Avea sclipiri din Cuvînt şi crea contraste.

“Tu te bucuri cînd rîzi, sau numai rîzi?”-întreba el.

Mi-am exprimat îngrijorarea faţă de accidentul de maşină al fiului său, Onisim:

”N-a fost altă pierdere decît a corabiei”-mi-a răspuns biblic.
sursa: Blogul lui Răsvan
Mulțumiri Doru Radu

Pentru cine vrea să citească mai mult, încercați Biografia Lui Moisescu aici.


Prea era delicat Harul…., articol scris de V.V. Moisescu

14 Februarie 2010

Citat:
„Încă de pe vremea apostolilor, fraţii au alunecat pe panta religiozităţii fireşti. Prea era delicat harul, ca să se menţină la astfel de înălţimi; un întreg popor de preoţi şi împăraţi spiri­tuali. Curând şi-au pus peste ei predicatori, cari au degenerat în cler. Au fost înşelaţi de falşi apostoli ai formelor vechiu-testamentale, au căzut în sbucium legalist…”
Articolul „Păsările călătoare” de V.V.Moisescu a apărut în revista Calea credinţei din noiembrie 1949.

Păsările călătoare

„întreabă păsările cerului şi ele te vor învăţa” : Iov 12, 7.

,Barza în ceruri îşi cunoaşte sezonul ei. Şi turtureaua şi rândunica şi cocorul iau seama la vremea când trebue să vină, dar poporul Meu nu cunoaşte judecata Celui Veşnic” : Ier. 8, 7.

Chiar gâştele domestice îşi amintesc toamna de instinctul plecării în ţări mai calde. Strămoaşele lor erau sălbatece. Am văzut cârduri de gâşte ale sătenilor sburând peste case, peste pomi şi peste păduri, deabia mai putând fi regăsite. Ceva înlăuntrul lor le şopteşte de vremea când erau libere şi lăsate să se călăuzească după înclinaţiile lor naturale.

Creştinii dintâi „primitivii” noştri strămoşi în credinţă aveau un dor aprins după Patria de sus. Ei nu-şi pervertiseră instinctul duhovnicesc al aşteptării Domnului, speranţa întâlnirii cu El în văzduh. Noi, urmaşii lor denaturaţi, ne asemănăm mai degrabă cu gâştele îndopate cari să tot vrea să zboare în lar-guri, dar grăsimea nu le lasă şi coteţele în cari sunt închise. Şi raţele măeăesc într’un fel deosebit toamna, bat des din aripi, dar nu se înalţă nici măcar o palmă dela pământ. Au pierdut înfă­ţişarea sprintenă ce o au rudele lor libere, ce-şi fac cuibul lângă bălţi.

Nu în zadar ne-a făcut atenţi Mântuitorul să nu ni se în­greuneze inimile cu îmbuibare (Luca 21, 34), ci dimpotrivă să ne uşurăm tot mai mult, să fim gata pentru marele sbor. Să facem cât mai dese exerciţii de pregătire, cum fac rândunelele înainte de plecare.

PURTAŢI SPRE DESTINAŢIE

Până acum de curând, rămânea un punct de întrebare cum pot sbura păsările călătoare atât de departe, cum de nu obosesc, cum de nu flămânzesc zile întregi. S’a făcut socoteala cât îi e necesar unei păsări să parcurgă distanţa de mii de km. dinspre ţările nordice în Africa şi s’a găsit că îi trebue mai bine de o săptămână. Acum însă păsările cari emigrează au fost urmărite cu aeroplanul şi s’a aflat că ele nu sboară propriu zis ci doar sunt purtate de curenţii de aer rece care se scurge dela Nord spre Sus. N’au nevoie să bată decât rareori din aripi, ca şi vul­turii. In 24 de ore, cele cari călătoresc aşa ajung în Africa.

Creştinii duhovniceşti fac deseori acest fel de sbor uşurat. Ei gustă mai dinainte răpirea spre Patria veşnic caldă. Se avântă pe aripile Duhului, lâsându-se duşi de vântul acesta divin. (In ebraică şi în greacă, adică în limbile în cari s’a compus Biblia, e aceeaş vorbă pentru vânt şi duh). „Toţi cari sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, aceia sunt fiii lui Dumnezeu66: Rom. 8, 14. „V’am purtat pe aripi de vultur şi v’am adus la Minfe66, spune Domnul despre poporul Său în preajma celei mai mari hotărâri ce avea de luat: Să continue prin har ori să se pună sub ju­gul legii.

Ei, ca şi Galatenii nechibzuiţi, au început prin Duhul
şi au sfârşit prin firea pământească, primind să aibă legătură cu Dum­nezeu pe temeiul sforţărilor de a face voia Lui. Erau ca şi pă­sările călătoare cari pierzând curentul ce le ducea înainte, se sbat cu puteriie proprii, de multe ori căzând de oboseală în mare sau în gura fiarelor, cari atât aşteaptă.

Încă de pe vremea apostolilor, fraţii au alunecat pe panta religiozităţii fireşti. Prea era delicat harul, ca să se menţină la astfel de înălţimi; un întreg popor de preoţi şi împăraţi spiri­tuali. Curând şi-au pus peste ei predicatori, cari au degenerat în cler. Au fost înşelaţi de falşi apostoli ai formelor vechiu-testa-mentale, au căzut în sbucium legalist şi al „stăruinţii după limbi66. Creştinii apostolici, dimpotrivă, rămâneau pe înălţimile senine unde adie necurmat susurul lin al Duhului. Ca şi Ioan, la Apoc. 4, 2, ei ştiau secretul cum pot să fie „imediat în duh66.

ZBORUL PLANAT

Vulturul, emblema evangheliei după Ioan, ştie sâ plutească fără să bată des din aripi. E ceva neobişnuit această linişte la păsărelele ce se frământă aproape de pământ. Acestea fâlfâie din aripi, doar când ceboară îşi cruţă această osteneală, de ţi se pare că alunecă. <

Aşa sunt şi credincioşii de rând: îşi dau tot interesul să se arate ca fiinţe spirituale, dar nu ştiu secretul sborului la mari înălţimi, sborul planat, care cere minimum de sforţare, cu rezul­tatele cele mai bune.

Pe acest principiu al sborului vulturilor a inventat omul planorul, un aeroplan fără motor. Se menţine în aer, după ce este lansat dintr’un aeroplan, menţinerea* fiindu-i asigurată prin diferite cârme, aparatul fiind purtat de curenţii de aer. Iată deci rezolvată problema sborului lin al păsărilor. Vulturul face viragii largi şi de acolo îşi ocheşte prada asupra căreia cade ca o săgeată. După ce o înşfacă, bate puternic din aripi şi pe dată se află iarăşi sus, de astă dată la cuibul lui. Pe pământ rămâne numai strict timpul necesar pentru primirea hranei.


Biografia fratelui Moisescu – integral , 145 de pagini

8 Decembrie 2009

În mod sigur, cei ce l-aţi cunoscut vă veţi bucura. E vorba de 145 de pagini cu istoria vieţii celui care a lăsat în urma lui o bună mireasmă a lui Hristos, Domnul Lui pe care L-a iubit şi pentru care nu şi-a iubit viaţa, chiar până la moarte.
Biografia fratelui Moisescu aici.


Sistemul bisericist împotriva Eclesiei divine…din biografia fr. Moisescu

4 Decembrie 2009

Via lui Nabot, simbolic tălmăcită de fr. Moisescu

„…Izabela, în ebraică, dă, prin atbaş: Mosy. Numirea aceasta e simbolul celor mai crunte persecuţii împotriva poporului lui Dumnezeu şi cel pămîntesc şi cel ceresc. În Biblie, e arătată ca model de cruzime şi perversiune. Izabela Spaniei inchizitoriale, nici ea nu şi-a dezminţit numele. E sistemul bisericist împotriva Eclesiei divine… Nabot nu i-a cedat moştenirea părintească (N.Test), via hărăzită să fie transformată într-o grădină de zarzavat (tradiţia). Numele lui se traduce: profet, deci reprezentant al sistemului divin, neoficialist… Cînd autoritatea regală încălca pe cea de Sus, Dumnezeu trimitea profeţi.”


Arestarea! din biografia fratelui Vasilica Moisescu!

25 Noiembrie 2009

Încă de când a venit în Arad, Vasile V. Moisescu a intrat în atenţia Securităţii. Cercetările lui în domeniile cunoaşterii esoterice, influenţa pe care figura sa charismatică o avea în grupul credincioşilor intelectuali din diverse confesiuni, maniera sa non-violentă de a rezista presiunilor noului sistem, toate îl făceau suspect, demn deci de a fi supravegheat îndeaproape. Sânziana Moisescu îşi aminteşte:

„În jurul anului 1955, Securitatea a sechestrat o cameră din apartamentul chiriaşei surorii mele, plasând acolo un tânăr ofiţer de Securitate, spre a-l avea pe Vasilică sub observaţie. Vasilică, în naivitatea lui, îi arăta calcule ştiinţifice de la Piramidă cu care se ocupa.”

Datorită convingerilor sale religioase şi a credinţei sale vii, în ciuda unor aplecări social-democrate asupra suferinţei celor mulţi şi obidiţi, Vasile V. Moisescu va respinge ideologia comunistă pentru ateismul pe care aceasta îl propaga. Astfel că, atunci când s-a pus problema înregimentării mezinei sale în rândurile organizaţiei de pionieri de la şcoală, familia s-a văzut aruncată în plină dilemă morală:

„Atunci, pe la sfârşitul lui noiembrie, s-a pus problema la şcoală să fie făcută pionieră fiica noastră cea mai mică, Alciona. Cum reuşisem şi cu ceilalţi să nu fie făcuţi pionieri, deşi au fost propuşi fiecare la vremea lor, acum căutam ca şi aceasta să fie scutită. Nu am judecat nicicând pe cei ai căror copii au fost pionieri, dar eu am ţinut să nu fie, întrucât li se cerea să ia un angajament că vor sluji comunismul, altfel zis, ateismul.”

În această încercare de la finele lui noiembrie 1958, Sânziana va presimţi preludiul unor provocări mai mari pe care Dumnezeu le pune în faţa celor aleşi, pentru a le testa răbdarea, puterea de a îndura, curajul de a le depăşi, credinţa nestrămutată în perenitatea unor valori ameninţate de tăvălugul istoriei.

În seara zilei de 16 decembrie 1958, în urma descinderii oamenilor Securităţii şi a percheziţiei, Vasile V. Moisescu va fi arestat. Sânziana Moisescu notează: Citește restul acestei intrări »


Acuzat de dizidenta, din biografia fr. Moisescu, Arad 1946

13 Octombrie 2009

Era în 1946. Sărăcie după război, climat politic instabil, suspiciune generalizată. De această suspiciune s-a lovit mai întâi Vasile V. Moisescu, atunci când a încercat să se integreze în comunitatea neoprotestantă arădeană. Noncomformist, având exigenţa trăirii religioase autentice, dincolo de rigidităţi formaliste, va reuşi să irite (aşa cum a reuşit să stârnească oprobriul clerului ortodox, în periplul lui prin seminarii) figurile consacrate ale cultului baptist. Anturat de tineri, preţuit de intelectuali, Moisescu se vede acuzat de fraţii de credinţă de disidenţă, de tentative de îndepărtare de formulele cultice tradiţionale. Citește restul acestei intrări »


50 de flori de coltz, din biografia fr. Moisescu, casatoria.

12 Octombrie 2009

În 1942 se căsătoreşte cu Gheorghina Sânziana Mladin, o tânără absolventă a Liceului Comercial din Arad, având preocupări asemănătoare legate de religie şi spiritualitate. Iubitoare de matematici, dar nemulţumită de ariditatea activităţilor contabile, Sânziana ar fi dorit să aibă o meserie legată de activităţi caritabile, cu impact social. În amintirile ei menţionează: Citește restul acestei intrări »


„Prefer să fiu măturător de stradă decât să-mi vând sufletul pe colivă!” din biografia fratelui Moisescu.

11 Octombrie 2009

În luna iunie a anului 1928 îşi susţine examenul de bacalaureat la Liceul „Sf. Sava”, celebrul liceu bucureştean şi, abandonând orice iluzie de a mai face studii teologice, îi spune decis mamei sale: „prefer să fiu măturător de stradă decât să-mi vând sufletul pe colivă”. Se înscrie în toamna aceluiaşi an la Facultatea de Ştiinţele Naturii din Cluj, pentru a urma Biologia. Citește restul acestei intrări »


„Ei de care lumea nu era vrednica au pribegit…” din biografia fratelui Vasilica Moisescu

2 Octombrie 2009

Incep aici, cu Voia Lui Dumnezeu publicarea in premiera a unor parti din biografia celui pe care Dumnezeu L-a inzestrat cu harul deosebit al vederii bune, al viziunii departe, al cunoasterii adanci si temeinice a celei mai mari taine din Univers: Taina lui Hristos adica Adunarea. Ii placea sa-i spuna Betania, amintind de acea casa a partasiei dulci intre frati. Vederea buna se deosebeste de vederea slaba prin distingerea amanuntelor, prin depistarea imediata a lucrurilor mici periculoase(de ex. „un foc mic care aprinde o padure mare”, „credincios in lucrurile mici.”) Orbii de aceea umbla dupa lucruri mari, caci numai pe acelea le vad! Citește restul acestei intrări »


Loviti din lateral de o Volga neagra….(…i-a grabit sfarsitul.)…din biografia fr. Vasilica Moisescu

26 August 2009

„Deşi fusese avertizat să nu-şi părăsească domiciliul, atunci când află că bunul său prieten şi tovarăş de închisoare Traian Dorz, liderul spiritual al mişcării Oastea Domnului, era bolnav la domiciliul său din satul Livada Beiuşului, s-a hotărât să-l viziteze. A făcut greşeala de a-şi anunţa telefonic vizita, urmând să ajungă la destinaţie cu maşina unui prieten. Au plecat în dimineaţa zilei de 16 noiembrie 1980 cu un Trabant spre Beiuş. La intersecţia din localitatea Beiuş unde urmau să se indrepte spre Livada Beiuşului – ce se afla la doar 4 kilometri depărtare – au fost loviţi din lateral de o Volga neagră, chiar pe partea unde se afla Vasile V. Moisescu.

În urma acestui accident, Vasile V. Moisescu a intrat în comă profundă, stare care a durat mai bine de o săptamână, fiind internat în secţia de Terapie intensivă a Spitalului Beiuş. Şi-a revenit din comă, dar sănătatea i-a fost grav afectată şi i-a grăbit sfârşitul. Familia a aflat ulterior că şoferul maşinii lucra la Securitate. Paul Goma a vorbit la postul de radio „Europa liberă” despre acest dubios accident.”
din „V.V. Moisescu, un destin frant.” Biografie si opera, partea I


De ce iubesc România?

26 Septembrie 2017

Ce iubesc?
O țară cu râuri și munți, cu mare și păduri nesfârșite?
IMG_20170910_141136.jpg
Nu iubesc asta.
Iubesc oamenii, pe aceia care-mi vorbesc așa de bine limba că le înțeleg și cele ce nu le zic, pe cei ce vorbesc limba bunicilor mei, iubesc lanțul scurtat la Babel, limba română.
Căci dacă în Eden, neascultarea ne-a legat cu lanțul morții, la Babel ne-am legat cu lanțul scurtat al comunicării (și ne-am și îmbrobodit cu semințele urii de etnie).
Cunoașterea unei singure limbi, din cele câteva sute din lume este o mare limitare, este ca o închisoare, dar iubesc cel mai mult cea mai largă închisoare în care pot să stau.
Pentru mine, lanțul limbii române e cel mai lung lanț, în acest lanț am cea mai mare libertate.
Citește restul acestei intrări »


Blogul, un chip schimbăcios

13 August 2017

”…bocitorii cutreieră ulițele!”
Eclesiastul 12:5

Am nouă ani de blog, dar sunt pe netul creștin din anul 2000, de 17 ani.
După câțiva ani de forumuri, grupuri de discuții și ce alte meleaguri de situri cu ”iarbă de biți” ce ne-au oferit la vremea lor Gates, Yahoo, Google, a apărut WordPress și a oferit parcă ceva mai mult.
O vreme.
(Pentru că testele de impact pe care le-am făcut în ultimele luni așează WordPressul mult sub alte platforme.)
Pe WordPress mulți au un ”chip”, un chip de cuvinte, trăsături de idei, grimase de reacții sau zâmbete de încurajări. Fără poze și filme, chipul acesta vorbește de la inimă la inimă.
La puțini din cei ce scriu pe wordpress le știu chipul, nici ei nu mi-l știu mie.
Nici nu li-l cer și-i socotesc și înțelepți, îi citesc cu aceeași încredere ca și Epistola către Evrei.
Dar maturizarea sau îmbătrânirea acestui chip îl simt de asemenea.
Se modifică idei, prietenii, afinități, feluri de reacții, se modifică chipurile de pe bloguri.
Și la mine și la alții. La unii mai mult, iar alții ca și cu ridurile, nu vor să arate că se schimbă, vor să pară neschimbați.
Consecvența este însă principala calitate a nebunilor.
Schimbarea de atitudine a unuia sau altuia nu mă miră, mă miră mai mult încăpățânarea, inflexibilitatea, teama de a nu fi acuzat că ”de ce te-ai schimbat?”, cum mi-a scris mie un comentator la o postare: ”mai aveți ceva de exclus/înlocuit/negat?
Citește restul acestei intrări »


Jurnal de Israel, ziua 4: Elat-Coral World, Neghev-înapoi, Ierusalim

21 Aprilie 2017

(Tot jurnalul aici.)
Azi nu prea am ce scrie, a fost o zi de călătorit.

De fapt nu chiar, azi am văzut Ierusalimul, Marea moartă.

Dimineață, la Elat m-am trezit primul și am plecat la un magazin să cumpăr pentru micul dejun.

Aici e altă lume, la intrare în Mall, toată lumea trece prin filtru ca la aeroport, la supermarket era paznic cu pistol, pe șosea la intrare în Elat, barieră cu militari, era deschisă, nu ne-a oprit.
Dar e o senzație de siguranță, nu te simți deloc amenințat, e normal.
La micul dejun am citit Psalmii 85, 86, 87 și 88.
”Nimic nu seamănă cu lucrările tale.” Psalmul 86:8
Și am avut ocazia să vedem acest lucru pentru că am mers la Coral World.
Vă las aici un filmuleț:

pozele mele nu prind frumusețea de culori.
Am fost la mai multe Acvarii în lume, unul în Creta era mare sau în Pigeon Forge (USA) dar acesta cu posibilitatea de a vedea sub apă direct în mare coralii, mi s-a părut cel mai tare.
Repetam continuu ce citisem dimineața:”nimic nu seamănă cu lucrările Tale”.
Mașina ne-a așteptat cu 45 de grade
elat3
deși afară erau ”doar” 38.
Citește restul acestei intrări »


Diaspora

15 Aprilie 2017

La sfârșitul anului trecut am fost în State pentru două săptămâni.
Soția mi-a dat slobozenie, la serviciu aveam liber, vedeam toate porțile deschise.
Și m-am dus.
Pe avion de la Munchen la Chicago am avut net, pentru prima dată.
Whatsapp, mail, tot.
(În afară de sunet, nu era voie pălăvrăgeală în avion.)
Nici n-am simțit cum au trecut cele 8 ore.
Aveam o listă lungă de vizite, întrebări, stări de vorbă.

Cunosc trei categorii de exilați români acolo:

1.Persecutații.

Au plecat fugăriți, tracasați, împinși afară din țară de către atotputernica, nevăzuta și bine plătita securitate.
Prin anii 70-80 ai secolului trecut, până prin 90.
Ca să le scadă influența în mediu, să rămână adunările din țară fără bătrâni.
Persecutații sunt cea mai mică parte a diasporei române, îi recunoști ușor, nu gonesc după bani, le este străină agonia după agoniseală. (Ce ciudată e limba română, acum îmi dau seama că agoniseală vine din greacă. A agonisi=a agoniza, a te lupta (mai mult psihic).)
Persecutații agonizează după altceva, ei au un alt vis, un alt ideal, nu agoniseala. Citește restul acestei intrări »


Scaunul de domnie al Satanei

21 Ianuarie 2017

”Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. Apocalipsa 2:12-13
pergamon
în imagine, Scaunul de domnie al satanei: altarul lui Zeus din Pergam, transportat și reasamblat în muzeul Pergamon din Berlin.

Apostolul Ioan prin Duhul Sfânt reamintește ceea ce spunea și Pavel: cine se închină idolilor de piatră, se închină dracilor. Iar pentru că Zeus este ”căpetenia idolilor” cel mai mare Zeu, este socotit  de Domnul întruchiparea lui Satan. Iar altarul lui Zeus: scaunul de Domnie al Satanei. Citește restul acestei intrări »


Cum am scăpat de calvinism?!

12 Noiembrie 2016

Cei ce au parcurs de la început acest blog și cei ce mă cunosc, știu că am avut mult timp un punct de vedere în general pro-calvinist.
Nu stăruiam atât în privința unei alegeri arbitrare de către Dumnezeu a unui popor ”ales” sau a câtorva aleși, cât mai mult în privința lipsei de merite a omului care se apropie de Dumnezeu, a lipsei de pretenții  a vreunuia care face fapte cu care l-ar putea cumpăra pe Dumnezeu.
Văd și acum acest fel revendicativ de apropiere de Dumnezeu, cu astfel de gânduri ca fiind nepotrivit, dar sunt unele aspecte în teologia calvină care nu le mai privesc deloc așa ca acum să zicem 3 ani.

Ce s-a petrecut?
Ce m-a făcut să-mi schimb poziția?
Sunt acum arminian?

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, doresc să-mi cer iertare public pentru acele abateri care le voi enumera mai jos și pe care inconștient le-am permis sau le-am propagat și eu.

1. Ce s-a petrecut?
În decembrie 2013 a venit la noi Cristi Moisescu, a stat în casa noastră 3 zile și și-a prezentat cartea lui ”Mesajul divin către cele șapte biserici din apocalipsa”. Citește restul acestei intrări »


Clinica de fanatici

5 Noiembrie 2016

Sunt internat în clinica lor, iată de 27 de ani.
M-au declarat fanatic și m-au internat fără să-mi spună și fără să știu.
Imediat după căsătorie sau poate dinainte … că nu mi-am dat seama.
Poate că și părinții mei, poate și bunicii au trăit tot în clinică, nu știu că nu a văzut nimeni și mi-au murit toți, nu-i pot întreba. Poate nici ei n-au știut.
Clinica e o construcție de sticlă, total transparentă, cei mai mulți oameni n-o văd, trec mulți pe lângă ea, ei ne văd pe noi, pe ”bolnavi”, ne salută, stăm de vorbă, dar nu văd pereții, nu văd zidurile, totul e transparent.
E un fel de spital de nebuni, dar nimeni nu spune tare asta.
Mulți nici nu cred că această clinică există.
Pare parc.
Doar cei ce locuiesc înăuntru se miră de ce singurele lucruri vizibile din clinică sunt aleile aprobate, numite ”ideologii”, (dar mie-mi place să le zic ”cărări de gânduri”).
clinica
Numai pe aleile aprobate ai voie să-ți faci plimbările, plimbări numite în clinică oficial ”afirmații”, (eu le zic ”jertfe” că așa scrie în Biblie).
Când calci alături de aleea aprobată numai un pic, se sare cu gura pe tine de unde nu te-aștepți.. Citește restul acestei intrări »


Biserica pelerină

8 Septembrie 2016

O nouă carte în librăriile creștine: Biserica pelerină.
V-o recomand cu căldură.
biserica-pelerina

Fratele Broadbent (biografia aici, en), un frate englez care a umblat mult și prin România a scris din sursele pe care le-a avut atunci la dispoziție o istorie a Adunării, o istorie un pic mai ciudată. Citește restul acestei intrări »


Biserici stăpânite de idolul-muzică

15 Iulie 2016

De data asta n-am scris eu.
E de aici: https://armoniamagazineusa.com/2016/07/14/andrei-croitoru-muzica-marele-idol-al-unor-biserici/

Citat:

”Când muzica este criteriul după care credincioșii aleg să meargă la o biserică, pentru a fi membrii ei, înseamnă că ei se închine idolului muzicii.

Când cineva vorbește despre prezența lui Dumnezeu depistând manifestarea divinității (în general) după muzica cântată înseamnă că se închină acestui idol nemilos.

Când biserica consideră că este mai duhovnicească pentru că este mai relevantă cultural prin muzica contemporană aș dori și eu să aflu argumentul lor biblic altfel ea se închină idolului muzicii. Citește restul acestei intrări »


Omul care îmi scrie și frații lui cei mulți

3 Iunie 2016

Scrie periodic, rar, dar constant, ca reumatismul, ca gripa.
Urmărește blogul și cum prinde ceva, sare cu tastatura.
Citez din ultima izbucnire:”Te asigur ca vom face o lista cu mulți frați care sunt victime ale proceselor tale psihopatologie și vom arata ca toată povestea asta cu „vestea buna” este un delir de persecuție!”
Omul e psiholog, știe ce scrie.
Probabil sunt chiar ”pacientul” lui fără să vreau, pentru că în mod sigur nu eu îi plătesc ”consultațiile” și nu i le cer. Cineva o face totuși.
Îmi ”consultă” blogul și scoate ”certificate medicale” ca cel de mai sus. Gratis? Nu cred.
Am o scuză să nu cred: delirul de persecuție.
Am o listă lungă cu astfel de diagnostice, de 5 ani (peste o lună) de când îmi scrie s-au adunat. De 5 ani, adică exact de când mă întorceam de la București după ce mi-am citit dosarul de la CNSAS.  (Dosarul ăla nu a mai fost delir, sau a fost dar nu al meu, a fost paranoia celor ce făceau dosare.)
Atunci, pe valea Oltului, venind spre casă după ce am citit dosarul, frânturi din viața mea trecută se așezau ordonat ca un puzzle și deodată lucrurile căpătau sens, mi-am înțeles trecutul. Am înțeles că multe din întâmplările prin care trecusem erau croieli ale securității. Problema era că puzzle-ul meu nu se termina în 1989. (Nici dosarul nu se terminase atunci, fratele Cornel turna și în 1990, fără stres.)
Apoi, omul care îmi scrie ne-a intrat în viață, în casă, în adunare. Înainte de 2011. ”M-a iubit” foarte mult, s-a atașat de mine, de noi, avem poze la munte împreună, la picnic, la agape.
Ceva era straniu totuși, ceva și multe alte ceva-uri.
Lucrurile s-au legat pe valea Oltului, venind de la București și punând cioburi de istorie unul lângă altul. ”Fratele Cornel” din dosarul de la CNSAS, din 1989, semăna leit cu omul care îmi scrie acum în 2016 și care se lipise de noi prin 2003 parcă.
La zâmbet. La insistența de a fi prieteni. La lingușeală. Și la celelalte fapte.
Atunci în 2011, după ce am ieșit de la CNSAS, pe drumul spre casă de la București am vorbit cu omul care îmi scrie și i-am spus că m-am prins, că teatrul lui nu mai are rost, că el face ce făceau colegii lui înainte de 89, să ne lase! Și ne-a lăsat…pe mâini bune, pe mâna unui alt ”frate” al lui, de care ”ne-am prins” după încă un an, omul care m-a lăudat.
De atunci îmi tot scrie. Citește restul acestei intrări »


Sistemul clerical

5 Aprilie 2016

Primăvara asta m-am plimbat mult prin păduri.

Pe unii stejari de pe cărarea mea erau liane și iedere foarte lungi lipite de trunchi, sugându-și seva din trunchi, trăind ”pe spinarea” bietului stajar. Stejarii n-au frunze, dar iedera da. Parcă e mai frumos copacul cu iederă.

Pe fagi sunt ciuperci din acelea ca o jumătate de pălărie, le place mai mult pe fagi, pe carpeni, pe ulmi. Abia le dezlipești. Polyporus Squamousus.

polyforus

Creşte pe copacii vii : nuci, arţari, alte foioase sau pomi fructiferi, din aprilie până în octombrie. Nu vă bucuraţi dacă apare în grădina proprie! E un parazit periculos pentru copaci. Omoară un copac în câţiva ani . ” scrie aici (luise-ciuperci.blogspot.ro/2010/11/polyporus-squamosus-pastravul-de-nuc.html) despre ele. Citește restul acestei intrări »


Declarându-se întotdeauna doar creștin. (…sau a umbla călăuzit de ”o sfântă hartă!”)

9 Ianuarie 2016

Așa scrie un ziarist și așa a fost: ”Chiar dacă, de-a lungul vieții sale, Cristian Moisescu nu s-a lăsat înregimentat în niciun cult, în nicio biserică – declarându-se întotdeuna „doar” creștin – …”

Ne-am întors de la înmormântarea lui Cristi Moisescu.
Fiul unui fost moisist, Onisim Mladin i-a găzduit înmormântarea în biserica lui.
Cristi a dat ”dezlegare cioclilor să-i ducă trupul la cimitir și să îngroape totul”.
Una din poeziile pe care a lăsat prin testament să fie recitate la înmormântare mi-a amintit de a doua noastră întâlnire în Arad, acum câțiva ani.
Ne-am întâlnit la MacDonalds. Ne-a dăruit un ghiveci cu iarbă-neagră (Calluna Vulgaris)
calluna
și ne-a spus o poveste. Cum că le dusese și la studenți la curs câteva ghivece. Că în engleză se numește Heather și că Emily Dickinson a scris o poezie, ne-a recitat-o și parcă ne-a dat-o scrisă:

”I never saw a moor;
I never saw the sea,
Yet know I how the heather looks
And what a billow be.

I never spoke with God,
Nor visited in heaven.
Yet certain am I of the spot
As if the checks were given.”

cu traducerea făcută de el:

”Nicicând o mlaștină nu am văzut vreodată
și marea mi-e total necunoscută.
Cu toate-acestea știu prea bine
cum floarea mlaștinii arată
și înspumatul val cum țărmul trebuie să-l bată.

Nicicând cu Domnul n-am vorbit vreodată
și nici în rai eu nu L-am vizitat,
cu toate-acestea credința-mi spune: iată
de parc-o sfântă hartă îmi fusese dată.”

Am auzit poezia recitată la înmormântare și ne-am reamintit.
Cealaltă poezie de Carl Sandburg spune așa:
Dau dezlegare cioclilor,  să-mi ducă trupul la cimitir și să îngroape totul: capul , picioarele, mâinile, totul! știu că rămâne ceva ce nu vor putea să îngroape.

Tot atunci ne-a spus: ”am lăsat în orașul ăsta două universități.”

După programul din sala biserici ne-am aliniat cu mașina în cortegiul funerar și însoțiți de poliție în fața și spatele cortegiul am străbătut orașul. Am trecut prin fața unei clădiri a Universității Vasile Goldiș (de fapt campusul de pe str pădurii). La fiecare intersecție un număr mare de polițiști au închis circulația pentru trecerea cortegiului.

Mihail Iovin, fiul fratelui Mia din Statele Unite (alt moisist) a scris și a trimis să fie citit la înmormânatre(vezi aici, la minutul 1.15.30:”…o stare de confuzie pe care prea puțini o pot discerne și contracara. În Arad și în România, numele Moisescu e scris cu litere de aur împroșcate cu noroi și sânge, în catacombele nevăzute ale luptei între bine și rău, între întuneric și lumină, între ură și iubire. Arestați în 1958, grupul restrâns de 12 moisiști au primit condamnări care au însumat peste 200 de ani de temniță grea. Împreună, frații de credință au executat peste 60 de ani, până la amnistia generală din 1964….”

Să vi-l amintiți așa cum era:


Această convorbire este înregistrată

7 Ianuarie 2016

Așa îmi răspundea Cristi la telefon.
O făcea fără urmă de frică, cu umor și voie bună. Dar și cu o durere neascunsă că nu merg lucrurile cum ar trebui în țara asta. Punea multă patimă pe politică și eu încercam fără succes să-l temperez.
Avea o boală pe Băsescu, iar eu îl îndemnam să se roage pentru el. ”Roagă-te tu!”
M-a căutat prima dată prin 2009 pe email,  legat de ce am scris pe blog despre tatăl său: V.V.Moisescu.
De fapt mai înainte sora Maria, când mergeam pe la ei tot insista să-l cunoaștem pe Cristi (fratele Aron îl botezase).
La fratele Aron ajunsesem prin fratele Mia, iar la fratele Mia prin cumnatul meu (fratele Mia îl botezase)…Istorii!
La următorul drum la Arad, prin 2010 sora Maria l-a sunat și ne-a aranjat o întâlnire lângă piață. Cristi  a venit cu bicicleta, pe care a legat-o de un stâlp și am coborât într-un demisol la o cantină să mâncăm. Soției i-a oferit câțiva toporași și ne-a spus ceva cu tâlc despre ei, dar am uitat ce. Până la ușa cantinei (25 de metri) l-a oprit o băbuță să-l salute, a stat de vorbă cu ea, a intrat în cantină unde era salutat de …foarte mulți. Am găsit un colț unde am povestit un ceas.
Apoi de câteva ori ne-am mai întâlnit. Odată pe terasa de la MacDonalds din Arad a fost imposibil să vorbim, era salutat de mulți foști studenți și vorbea cu toți.
Apoi a venit la Cluj prin 2013 unde a ținut în adunarea din casa noastră două zile de prezentare de carte: ”Trăim într-adevăr vremuri apocaliptice” o parte aici.
La coborârea din tren în gara Cluj mă tot scăpam și-i ziceam ”dumneavoastră”. M-a atenționat. Apoi am coborât să trecem tunelul să ieșim la parcare. În tunel am întâlnit o călugăriță tânără care ne-a întrebat de ceva linie de tren. I-am spus adresându-mă cu dvs. Călugărița m-a oprit ferm și mi-a spus cu un aer foarte serios: ”Nu-ți permit să-mi spui dumneavoastră!” Am râs cu Cristi apoi amândoi de coincidență, chiar mult timp după aia.
Urma să mai vină, să mergem la Topa Mică, satul prietenului său Ioan Alexandru, dar n-a mai ajuns.
L-am vizitat în 2015 acasă după operația de inimă, respira mai ușor. Mi-a spus cu satisfacție că locuiește pe strada Ioan Alexandru, a schimbat numele străzii când era primar.
Mi-a dat cartea ”V.V.Moisecsu, fascinația Armoniei Universale”, să mă uit peste ea și să-i fac sugestii, urmează să apară la o editură din Mediaș.
Ar fi urmat să mai vină toamna trecută să ne prezinte și această carte.
Am parcurs cartea și i-am sugerat să scoată din carte o poză cu partizanii ce luptau cu comuniștii prin anii 50, lumea asociază pe aceștia cu legionarii (era o poză cu niște tineri cu o pușcă lungă). Și-a menținut poziția și a adăugat cu umor: ”Bine, bine, zice, o să mai tai din țeava de la pușcoiul ăla” și a râs….”să fie mai scurtă”.
Acum vreo lună mi-a cerut să mă interesez de un monitor cu ecran mare de 25 de inchi, nu mai vedea bine. Apoi săptămânile trecute când am călătorit, urma să trecem prin Arad să-l vizităm,  dar am aflat că nu-l putem vizita, era deja la terapie Intensivă.
Am două cărți scrise de el:
carti moisescu

M-a fascinat tatăl lui încă de prin clasa a 3-a sau a 4-a (prin anii 70) de când am găsit ascunse sub un hambar în șură la bunicul meu mai multe cărți. Două din ele erau semnate de V.V.Moisescu:
-Armonia Universală și Cântările Betaniei
Pentru credința în Cristos, tatăl lui a fost condamnat la 25 de ani.
Chiar dacă cei ce l-au băgat la pușcărie pe V.V.Moisescu (cultul oficial) acum se laudă cu ce frumos știu ei zugrăvi morminte (o fac magistral și fără rușine) trebuie adăugat că acești oameni (V.V.Moisescu, Moldoveanu, Mladin, Iovin, Tudor, Ginga, Băbuț, chiar și Ioanid) au suferit pentru Cristos, nu pentru un Cult, nu numai pentru că n-au făcut parte din nici unul, ci pentru că pentru a putea fi arestați chiar cultele s-au dezis de ei în mod laș (prin conducătorii lor), dar întreaga mărturie a celor întemnițați era Cristocentrică.
A plecat acasă fratele Aron, a plecat sora Maria, a plecat Cristi.
Au mai rămas puțini: sora Domnica a intrat în al 90-a an al vieții, fratele Mia în al 91-lea.
Probabil vom pleca cu toții, poate unii vom prinde răpirea.
Important e să ne încurajăm unii pe alții la întreținerea acestei stări de spirit:” Și Duhul, și Mireasa zic Vino!”

 

 


Carte de cântări a Oastei Domnului: Cântați Domnului, 1947

28 Noiembrie 2015

În mod sigur sunt puține. La câte percheziții s-au făcut, e de mirare cum cartea aceasta a scăpat din toate. E un amestec de cântări în această carte: ”de la frații din…”, ”de la fratele…”, ”de la sora…”, etc. Cele mai multe din cântări nu au fost creații originale ale ”fraților ostași”, ci preluări de la mai vechii pocăiți, lucru imposibil de recunoscut oficial de mai marii BO. Nevoia oamenilor era de a cânta și aceste cântări au mers mai departe decât misionarii unora sau altora. În același timp cu răspândirea ca un foc a traducerii Cornilescu, Oastea Domnului a purtat focul oamenilor după Dumnezeu chiar dacă nu a fost însoțit de o exactitate a învățăturii.
Această carte conține multe din primele cântări ale fratelui Niculiță, probabil și arestările de mai târziu s-au făcut după numele care apar în tipărituri. Apare în carte și V.V.Moisescu cu câteva cântări, Cântările Betaniei.

cantatidomnului


Care nu dorește nici laudă și nici pomenire

21 Octombrie 2015

Am citit cartea lui Emanuel C. (vaisamar.wordpress.com) despre Cornilescu și traducerea Bibliei în limba română.

De fapt în cea mai mare parte cartea este o colecție de scrisori aflate în arhiva SBB (Societatea Biblică Britanică), societate care a fost folosită de Dumnezeu în traducerea și răspândirea Cuvântului Său până la marginile pământului.

Probabil voi mai posta impresii din carte, după ce mai recitesc. Nu e o carte care se citește doar odată.

Dumitru Cornilescu de exemplu a fost un om modest, cald, retras, căutând să nu-și asume merite. A avut viziunea unei traduceri pentru popor și a făcut-o în timp record. Nu mi-l imaginasem așa.

Prințesa Rallu Calimachi a fost o creștină din înalta societate, animată de același dor. Banii ei au avut un rol esențial în traducerea și apoi răspândirea primelor ediții ale Bibliei Cornilescu. Dacă nu-i folosea la acest scop nobil, banii se pierdeau oricum la marele crash bursier din 1929.

Mai apare un personaj în carte ”care nu dorește nici laudă și nici pomenire”. La ediția cu litere mari din 1931 a ajutat mult. Să cităm: ”Dacă nu ar fi fost prințesa și un prieten tânăr foarte dezghețat din București, care nu dorește nici laudă și nici pomenire, am fi fost adesea la mare ananghie”, scrie J.W.Wiles, secretar al Societății Biblice, bun cunoscător al zonei și al timpului, despre munca la ediția 1931 a Bibliei, cea cu litere mari.

Presupunerea mea este că acest tânăr a fost Vasile V. Moisescu care era în București în acel timp, era elev al lui Gheorghe Cornilescu, se cunoștea bine cu Dumitru Cornilescu și avea acest caracter ”care nu dorește nici laudă și nici pomenire”.

Apare în carte Broadbent, un susținător cald al lui Cornilescu și al traducerii lui.

Mai apar regele Carol, Titulescu, Scriban, Cristea și alții, fiecare cu caracterul și interesele lui.

După succesul miraculos al  traducerii, traducătorul a fost nevoit să plece în exil, datorită faptului că în România viața i se făcuse un calvar de către potrivnicii lui.

Dar pentru că a semănat în tinerețe a apucat să vadă ”rodul muncii lui”, a adus ”rod care a ajuns la coacere” și mai mult ca sigur ”va primi o răsplată deplină.”


%d blogeri au apreciat asta: