25% din oameni: pământ bun

„O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea şi a adus una treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” Matei 4:8

„Mai amară decât moartea este femeia….” a zis predicatorul și a început să explice despre amărăciunea femeii, fără să citească versetul întreg. Probabil nu i-a dat Dumnezeu „o femeie cinstită” și nici nu i-a explicat de ce nu i-a dat. Am auzit predici de felul ăsta: apă tulburată și iarbă călcată. Citat trunchiat, pentru că acolo unde scrie despre femeia amară, mai scrie cum este: „…a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri…„. Nu toate femeile sunt așa, doar unele. Sunt căsătorit de 35 de ani și Dumnezeu mi-a dat o soție bună. Sigur, numai o parte din femei sunt „mai amare ca moartea”.
„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine…” zic calviniștii și încep să explice, fără să citească versetul întreg: „…adică în firea mea pământească (carnea mea)„. Ei trag concluzia că absolut nimic nu este bun în om, în niciun om. Și totuși în om există și cuget, care la Pavel era „curat” din strămoși, sau la Corneliu. Și mulți alți oameni au cuget bun.
Pământul bun din pilda semănătorului este cugetul bun, cuget în care se înalță și crește credința, Cuvântul-sămânță până la Cuvântul-rod. Din pildă, vedem că un sfert (25%) din pământ este bun.
Cam așa este și între oameni. 75% între stânci (cedează la necaz), plini de spini (îngrijorările veacului), lângă drum (cei ce nu înțeleg Cuvântul, orbiți de opinia publică). Dar un sfert din oameni au cuget bun, se feresc să facă răul, doresc binele și dacă aud Cuvântul îl înțeleg și aduce rod.
Dacă n-ar fi așa, ar fi vai de lume. Ca om care mă apropii vertiginos de 60 de ani, pot să spun că am văzut în viață acest adevăr și chiar acest procent de 25% în toate domeniile: în comerț mai ales, în afaceri, există comercianți care nu înșeală nici pe clienți, nici pe furnizori, nici statul. În administrație am fost binecuvântat de mai multe ori, uneori în situații delicate, să întâlnesc administratorii corecți, inspectori corecți, polițiști corecți. Am întâlnit profesori corecți, medici corecți, am avut ofițeri corecți în armată, vecini corecți pe stradă, colegi corecți la școală, subalterni corecți și șefi corecți. Există clienți corecți și meseriași corecți.
Dar totuși, doar 25%. Am încercat în viață cât am putut să rămân în cercul acestor 25% și mult timp mi-am petrecut selectând, foarte mult. De câte ori am greșit, m-am ars. La furnizori, la muncă, la meseriași, la subalterni am petrecut mult timp analizând. Lumea asta este ca o „mașinărie” cu 75% rată de eroare, mai rău ca la alba-neagra. Când ieși din acest 25% este ca și când arunci sămânța pe asfalt.
Din cei 25%, Dumnezeu își „alege un popor care să fie al Lui plin de râvnă pentru fapte bune„. Deci nu cei 25% sunt buni, ci doar au un cuget în care poate sălășlui credința, pentru a deveni moștenitori ai promisiunilor scrise în Biblie.
N-am scris despre lumea religioasă, aici procentul ar trebui să fie egal, dar nu este. În Sardes rămăseseră doar câteva nume, sigur mai puțin de 25%. Cugetul bun ar trebui să le spună popilor și pastorilor, să-l urmeze pe Pavel, să nu facă slujbe (nici pe bani, nici fără), adică ritualuri care cică „au puteri”, să lucreze cu mâinile lor cu toții, nu să fie patroni religioși, aristocrați în marea cleptocrație religioasă. Cugetul bun ar trebui să-i facă să nu răstălmăcească Biblia pentru câștig, să nu slăvească pe oameni. Poate că lumea religioasă este „drumul” acel alt 25% „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui.” Cuvântul nu este înțeles și apoi este ignorat, dar în locul Cuvântului rămân diferite datini, diferite „culte”.
Cine se întoarce cu adevărat la Dumnezeu trebuie să iasă din lumea religioasă, ca profeții, ca Domnul Isus, ca apostolii:
Despre Domnul Isus Hristos își puneau întrebări, pentru că nu era înscris în nimic, nu era nici din sinagoga cirenenilor, nici a izbăviților, nu învățase nici la picioarele lui Gamaliel, nici la picioarele nici unui rabin și chiar nici nu știau de unde știe acesta carte, dacă nu a învățat. „De unde este acesta?” se întrebau.
La fel au fost prorocii, nu au făcut proroci marii preoți și niciun profet nu a fost levit, seminția destinată învățării altora. Deci profeții nu au primit învățătura de la învățători (leviți).
La fel au fost și apostolii, oameni necărturari și de rând. Cei din sinagogile Ierusalimului (a izbăviților, a cirenenilor și a alexandrinilor) au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, evident că Ștefan nu a făcut parte din aceste sinagogi.
Pământul bun sunt cei ce aud Cuvântul și-l înțeleg.
Deci Cuvântul trebuie spus, nu se poate prin „străpungerea duhului”. „Vorbește și nu tăcea” i-a spus Domnul lui Pavel în vedenie, dacă trebuia orgă și cor, i-ar fi spus ….sau tobe.
Cuvântul trebuie înțeles, adică analizat, pus sub întrebări, explicat.
Cuvântul poate fi înțeles, „cel carnal nu-l înțelege„, dar cel cu cuget bun „aude Cuvântul și-l înțelege”.
Iată drumul de la cuget la credință: a spune Cuvântul, a-l explica, a fi înțeles, a se înălța, a crește și a aduce rod.
Pe scurt despre „înălțare”. Plăntuța răsărită, odrasla slabă „se înalță”, se ridică deasupra pietrelor, trebuie protejată de spini la început, dar apoi se înalță mai mare ca spinii și ca buruienile și trebuie să fie așa. Cuvântul trebuie să fie înălțat, mai sus ca grijile vieții, mai sus ca fricile persecuției, mai sus ca necazurile și ca neînțelegerile.
Prima întrebare la care să-ți răspunzi: ce pământ vrei să fi?
Un cuget înțelegător de Cuvânt, care meditează toată ziua la Cuvânt poți fi.
Un drum bătucit, pe care merg mulți și nefiind înțeles, Cuvântul este răpit.
Un lot plin de mărăcini: îngrijorările vieții și ale bogățiilor.
Un teren pietros, adică unul care se leapădă la necaz și prigoană.
Iar dacă te socotești pământ bun, a doua întrebare: unde semeni?