Reforma a format limba română (și principii evanghelici transilvăneni), nu Școala Ardeleană

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. ” (și românilor)….Matei 24:14
(Atenție, postare lungă! Temă istorică.)

„Sinodul organizat de reformați¹ în anul 1566 (la 49 de ani după reforma lui Luther) la Debreţin trata chiar despre organizarea bisericii româno-reformate şi a hotărât să fie creaţi câţiva protopopi cu scopul de a avea grijă ca aderarea preoţilor români la reformă să nu se facă pentru dobândirea de drepturi şi privilegii, ci să se facă din convingere adâncă.
Chiar şi preotul român din satul Vajdafalva, Francisc Achim, a participat în 1569 la sinodul de la Oradea Mare; urmaşul acestuia, Mihai, îmbrăţişând reforma. În urma decretului din 15 ianuarie 1608, a primit din partea lui Sigismund Râkoczy aceleaşi drepturi şi privilegii de care se bucurau preoţii unguri. Astfel de preoţi convertiţi la reformă erau destul de mulţi în acest comitat, căci sinodul reformat ţinut în oraşul Debreţin la 9 iunie 1630 a impus superintendentului obligaţia de a-i convoca pe români la Oradea pentru a cerceta dacă au progresat în credinţă cot la cot cu credincioşii.
Cei care sunt găsiţi vrednici, să fie primiţi în sânul bisericii, însă cei care „vânează
libertatea sub pretextul religiei” să fie lăsaţi pe seama pedepsei magistraţilor. „

Chiar și românii săraci să-și poată dobândi din zi în zi hrana spirituală….

Numărul acestora creştea în continuu. Astfel, sinodul din 7 septembrie 1631, ţinut în oraşul Batăr, „a uns” pe românul Mihai Tatarosi; iar sinodul organizat pe 17 iunie 1635 la Oradea „i-a uns pe Petre Tatarosi, Petre Papfalvi şi Ioan Czegeny. În anul 1641, principele Gheorghe Rakoczy a scos întreg comitatul din jurisdicţia episcopului românilor şi i-a dat episcop propriu. Este vorba de Abraham Burdanfalvi, care a fost numit prin decret în ziua de 30 septembrie a aceluiaşi an şi cu condiţiile de a se supune condiţiilor superintendentului reformat şi de a folosi limba română în toate serviciile divine şi de a avea de grijă ca toţi preoţii supuşi lui să facă acelaşi lucru; încât chiar şi românii săraci să-şi poată dobândi din zi în zi hrana spirituală fie în credinţă, fie în cunoaşterea salvatoare şi pe zi ce trece smulşi din întunericul superstiţiilor, să fie aduşi spre adevărata lumină a credinţei.„

Este un citat dintr-o lucrare din care voi cita mai pe larg, mai jos, dar vreau mai întâi să fac o introducere.
Am învățat la școală și chiar comuniștii ne-au învățat (preluând de la catolici), faptul că limba română s-a format sub influența Școlii Ardelene, adică a românilor obligați să treacă la catolicism după cucerirea Transilvaniei de către habsburgi(austrieci). O teză propagată asiduu de catolici și continuată de comuniști.
Realitatea e cu totul diferită. Limba română a căpătat formă scrisă și românii au scăpat din închisoarea limbii slave datorită reformei. Chiar dacă timp de încă 350 de ani după adoptarea reformei, alfabetul chirilic s-a păstrat, limba română a fost unificată la insistențele principilor evanghelici ardeleni (maghiari majoritatea, sau români maghiarizați (unii)).
Ideile pe care le scriu eu aici nu prea le veți citi în altă parte din câteva motive din care un motiv rădăcină îl descriu. Pentru ca o sămânță să încolțească trebuie să aibă pământ, pentru ca o idee să prevaleze trebuie să aibă susținători. Iată cinci motive pentru care această realitate istorică a literarizării limbii române în secolele 16-17 (1550-1700) sub controlul principilor evanghelici nu prea are avocați:
1. Maghiarii de acum n-ar accepta (datorită naționalismului) să recunoască că tocmai principii Transilvaniei au insistat timp de 150 de ani ca românii să vorbească românește.
2. Pe ortodocșii români de azi nu-i măgulește faptul că Biserica strămoșească a perpetuat timp de secole o tradiție de limbă slavonă veche și că nici preoții (majoritatea), nici poporul nu înțelegea ce cântă popii în limbă străină. Evident că ideea de educație, de zidire, de învățare a „bisericii’ le era cu totul străină. Că de fapt în mistica lor, slujbele fac treaba. Vrăjitorie, misticism, ce să mai zicem, nici ai noștri nu-s mai breji, mă refer la neocatolicii, ne(o)pocăiți de astăzi.
3. Ateii n-au miză.
4. Istoricii de astăzi sunt ideologi majoritatea. La ce folosește un adevăr istoric, dacă nu se încadrează în schema de gândire? Iar a schimba o schemă de gândire este evident o treabă de Sisif. Plus că riști să fi dat afară, istoric cu stomacul gol, cui folosește.
5. Catolicii români de astăzi continuă teoriile Școlii Ardelene cum că bineînțeles Biserica Catolică a iluminat poporul român și l-a scos din ghearele ortodoxiei înapoiate.
Așa că iar a rămas adevărul istoric fără avocați!
Tocmai acest ultim punct este conținut în teza de doctorat a lui Zenovie Pâclișeanu (1886-1957, Jilava), catolic român care a analizat în lucrarea lui „Relaţiile românilor cu calvinismul de la moartea lui Gabriel Bethlen (1629) până la Unire (adică până la Unirea cu Roma, 1700).” Desigur, catolic fanatic, Zenovie nu putea să aibă un punct de vedere pro-evanghelic, pro-reformă. El fost dimpotrivă un critic asiduu al lucrării de reformă, cu accent (în teza lui) pe strădania Principilor maghiari de a reforma pe români și Biserica Ortodoxă din Ardeal. A încercat acest Zenovie să-i prezinte pe dușmani (reformați) puternici, lucrarea lor (reformarea românilor) grandioasă astfel încât Unirea cu Roma să fie văzută nu numai o întoarcere a ortodocșilor spre Roma, ci și o salvare a lor de la Reformarea iminentă. Ce să zic, nu i-a fost greu, pentru că așa a fost.
În descrierea lui, Zenovie dă multe amănunte, care acum, după 400 de ani se dovedesc ușor de dovedit datorită accesibilității documentelor. Toate aceste documente dovedesc că efervescența biblică a secolului 16, urmată de o formidabila efervescență literară a secolului 17, cu traducerea bibliei în foarte multe limbi, inclusiv în română și cu o inundație de literatură biblică datorită accesibilității tiparului, a fost aproape la același nivel și în spațiul de limba română ca și la celelalte popoare europene, cel puțin aproape la fel ca și la vecini.
Chiar dacă maghiarii au trecut la reformație încă din primii ani, această reformă a maghiarilor nu a fost o muncă de convingere a maselor, ci o mișcare a nobililor, singura categorie de oameni educați, știutori de carte. Poporul de rând maghiar era la fel de needucat ca și cel român.
Este surprinzător pentru noi, cititorii secolului 2, educați în retorica naționalistă belicoasă a secolului 20, să vedem cum principii maghiari ai Transilvaniei erau cu totul și cu totul lipsiți de această gândire etnicistă în acel secol. Acești principi de etnie maghiară și de religie reformată erau dornici de a educa poporul din țară în limba lui și dacă acest popor era român, atunci popii și dascălii trebuiau să educe românește. Maghiarizarea românilor nu a trecut nimănui prin minte în acele secole. Acești principi au fost primii care au plătit școli românești, au tipărit cărți românești, au interzis preoților să mai folosească limba slavonă și i-au obligat să citească și să predice în românește. Prima traducere a Noului Testament în limba română și tipărirea au fost plătite de principele Gheorghe Rakoczi al doilea în anul 1648. Este cu adevărat greu, atât pentru un român, cât și pentru un maghiar de astăzi, să înțeleagă spiritul acelui veac.
Realitatea de atunci o descrie în spirit critic Zenovie în teza lui și acest lucru dă mult mai mare autenticitate mărturiei. Când dușmanii te vorbesc de bine, atunci cu siguranță au dreptate, dacă ar fi avut ceva rău de spus despre tine, ar fi spus.
Cam asta a fost introducerea și vă dați seama că mai am și cuprinsul și încheierea (concluziile), așa că este o postare lungă.

Voi cita pe larg din teza lui Zenovie, punând ca subtitlu ideile principale pentru grăbiți și citatul larg pentru cei mai aplecați spre „înțelepciunea vremurilor străvechi„, cum spunea psalmistul (78:2).
O observație prealabilă: termenul „calvinist” folosit de Zenovie (la nul 1900) este un pic impropriu cu referire la anii 1630-1670 la care se referă. Ca unul care am citit parte literatura transilvăneană a veacului respectiv (Kemeny, Bethlen, Totfalusi) pot spune că termenul calvinist, folosit atunci era echivalent cu evanghelic, sau reformat, nu calvin ca diferență doctrinară, ca astăzi. La catolici, reformații le spuneau papistași sau romani, la ortodocși le spuneau „greci”, așa că termenii pot deruta dacă se aplică înțelesul altui veac. În citatul din introducere am forțat schimbând pe „calvini” cu „reformați” pentru claritate istorică, dar în teză am lăsat „calvini”, din comoditate.

Nu s-a ajuns la refacerea vechiului episcopat româno-calvin (reformat)

Este ciudat că la 1630 se vorbește despre un mai vechi episcopat română-calvin, distrus probabil, care nu a mai fost refăcut. Ciudată informație, deci a existat o Biserică Reformată Română la anii 1500. Citez:
„După o scurtă guvernare a văduvei lui Gabriel Bethlen, Ecaterina de Brandenburg, de
confesiune catolică, a fost ales ca principe Gheorghe Răkoczy I (1630). Nesiguranţa guvernării,
neîntrerupte le frământări ale numeroşilor pretendenţi care aşteptau momentul potrivit pentru a se urca
pe tron, împiedicau de la început planurile de răspândire, pe cale mai mult sau mai puţin legală, a
calvinismului, deşi superintendentul calvin maghiar Ştefan Katona Geleji (6 iunie 1633-12
decembrie 1649), se intitulase deja din 1634 „episcop al românilor ortodocşi„. După ce au venit
vremuri mai bune, după ce situaţia principelui s-a consolidat, a început să reformeze cu mai multă
energie biserica românilor şi chiar dacă se ţinea strâns de condiţiile lui Gabriel Bethlen şi dorea să
răspândească prin episcopii români calvinismul, totuşi s-a folosit de metode aspre, fiind ajutat de
superintendentul Ştefan Katona Geleji şi de predicatorul de curte George Csulai. Niciodată nu s-a
ajuns la refacerea vechiului episcopat româno-calvin, dar a pus prin decretul din 9 aprilie 1638
episcopatul românilor sub jurisdicţia superintendentului calvin al maghiarilor.„

Tipografia românească a lui Gheorghe Rakoczy

„În acea perioadă, episcop al românilor era Ghenadie II, numit în anul 1628 de Gabriel Bethlen
ca succesor al lui Dosoftei. În ultimul an al episcopatului său (1640), a început să tipărească la Alba
Iulia, în tipografia românească a lui Gheorghe Rakoczy, cu ajutorul preotului Dobre din Valahia,
Evanghelia cu învăţătură (Explicatio Evangeliorum), a cărei primă ediţie a apărut la Braşov în 1580-
1581. După moartea acestuia, tipărirea cărţii a fost continuată prin cheltuiala urmaşului său, Ilie Iorest (l640-1643) Încă în timpul vieţii lui Ghenadie, Catehismul calvin a început să fie tipărit
în limba română (25 iulie 1640) „prin sfatul şi cheltuiala după cum citim în prefaţa cărţii domniei sale
George Csulai, conducătorul spiritual al stăpânului nostru, Gheorghe Râkoczy”. Traducerea a fost
făcută de preotul George din satul Sec (din comitatul Alba Inferioară). Tipograful a fost acelaşi „popa
Dobre” din Valahia (Țara Românească).„

Unu-i moldovean, unu-i ungurean și unu-i vrâncean

La 1640, pentru înscăunarea unui episcop român pentru românii din Transilvania, au participat 4 candidați, câte unul din fiecare provincie de peste munți și doi din Transilvania: „Candidaţii erau: un călugăr din Valahia, Milovitius (Meletie Macedoneanul, tipograful principelui Matei Basarab), Ilie Iorest, călugăr din Moldova, recomandat de Vasile Lupu, principele aceleiaşi ţări, Ştefan Popa, călugăr la mănăstirea din Alba Iulia şi arhidiaconul (numele nu este amintit) oraşului Haţeg (în comitatul Hunedoarei).” Iată că ideea vechii Dacii, (familiară nobililor educați maghiari din Transilvania (fiind vorbitori de latină, ei au observat similaritatea de limbă cu italienii) a afectat alegerea unui candidat dintre toate cele 3 țări românești. Aș mai adăuga două lucruri:
Odată, că această „internaționalizare” a alegerii episcopului românilor, urmărea în mod evident intențiile principilor transilvani de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu între toți românii.
Apoi, Bethlen Nicolae, descriind catolicizarea forțată a ortodocșilor români, a lăsat scris așa: „Mai trebuie să scriu despre necazurile ce le-am avut şi primejdiile pe care le-am înfruntat cu prilejul unirii preoţilor valahi cu confraţii lor de la Roma (1701)…” Evident că termenul „confrații” nu se referă la credință sau religie, ci la etnie. Deci, ideea originii latine a românilor era cunoscută și acceptată în epocă. Nu Școala Ardeleană, (apărută la zeci de ani după) a răspândit prima dată această idee.

Să folosească limba română în toate serviciile sacre

„În ziua de 22 septembrie superintendentul Geleji a trimis viitorului episcop şi tuturor preoţilor
români „regulile” ordonate de principe, reguli ce trebuiau impuse de el. Aceste reguli constau din 24
de puncte. AI doilea dintre puncte aminteşte că episcopul va rezida în Alba Iulia sau într-un alt
loc potrivit pentru întemeierea unei şcolii româneşti pentru instruirea tinerimii şi că vor fi chemaţi doi
sau trei profesori pricepuţi în limbile română, greacă şi latină; va trebui să păstreze tipografia şi să
tipărească cărţi pentru cultul divin cărţi şi catehismul calvin pentru tinerimea care trebuie educată în
şcoli, rugăciuni zilnice, cântece bisericeşti folosite de către comunităţi le calvine din Lugoj şi
Caransebeş; mai departe episcopul este ţinut să folosească limba română în toate serviciile sacre şi să se îngrijească ca preoţii aflaţi sub ascultarea lui să facă acelaşi lucru; la Sfânta Împărtăşanie să fie admişi numai adulţii şi să nu li se dea acestora Împărtăşania cu lingura, ci să ia pâine sfinţită din mâna lor, dar să bea vinul din potir; să scoată din administrarea botezului lumânările şi mirul (Geleji înţelege prin numele „ulei pentru uns” sacramentul Primei Împărtăşanii care în biserica greacă se administrează o dată cu botezul) şi să boteze cu apă „simplă” (aşadar nu binecuvântată!) în numele Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfănt; să renunţe la folosirea cădelniţei şi să nu admită între Dumnezeu şi om vreun alt
mijlocitor În afară de Isus Christos şi să renunţe la cultul şi venerarea sfinţilor; „printr-o simplă
formulă creştinească” să-i îngroape pe morţi fără cântări, lumânări, tămâie şi astfel de
„superstiţii”; să împiedice venerarea şi cultul icoanelor şi al crucii şi practicarea postului şi, în sfârşit,
episcopul să fie supus în toate superintendentului eretic (reformat)„
Iată un program ambițios care datorită condițiilor istorice nu s-a realizat.

Condiții istorice

Care au fost aceste condiții istorice. După bătălia de la Mohacs(1526), Ungaria a devenit Pașalâc, iar Transilvaniei i s-a garantat statalitatea la 1541, subordonată prin tribut de Istanbul, exact ca și Moldova și Țara Românească. Chiar uneori cele trei țări, duceau tributul la istanbul în delegație comună. În Transilvania era două „partide”,:
-unul evanghelic, pro-turc, care țineau cu turcii pentru că aceștia garantau libertatea cultului evanghelic
-mai exista „partidul catolic” care urmărea subordonarea față de habsburgi
(Aceeași poveste ca astăzi, pentru țărișoare mici, între două imperii.)
„Partidul” evanghelic era puternic, bogat și influent, cel catolic era dirijat de Viena.
Viena a fost atunci față de Transilvania, cam cum este astăzi Rusia față de Ucraina.
Așa că programul reformei românești a dat greș, nu înainte de a lăsa o mulțime de cărți și o limbă comună, care dacă nu apuca să fie literalizată atunci, ar fi fost regionalizată de „prietenii” de la răsărit care au venit din fericire mai târziu și am fi avut graniță pe Carpați și dicționare ardelenești-muntenești.
Scriu aceste lucruri ca român din mocănime, că niciunde nu să vorbește limba română mai pocit ca în nordul apusenilor. Cu româna mea, învățată la sat, înțeleg o bună parte din maghiară.

Am rămas la anul 1640, anul alegerii unui nou episcop român de Transilvania.

Ilie Iorest

„Chiar dacă Milovitius fusese cel mai priceput în arta tipografiei şi astfel putuse să aducă multe
servicii calvinismului prin tipărirea cărţilor necesare în propagarea ereziei calvine şi chiar dacă s-a
bucurat de protecţia deosebită a superintendentului, totuşi episcop a fost numit „după anumite porunci
date lui” Ilie Iorest, călugăruI moldovean.” Era de fapt născut în Transilvania.
„Episcopul Ilie Iorest nu a vădit tragere de inimă spre propovăduirea calvinismului. Mai înainte
de a veni în Transilvania, a fost stareţul mănăstirii Putna (în Bucovina de astăzi), unde credinţa
orientală era păstrată într-o formă foarte curată. De aceea toamna anului 1643, este destituit şi aruncat
în temniţă şi ucis prin biciuire cu vergi.” Aici am mers să verific informați și Zenovie se dovedește mincinos. Iorest a fost destituit pentru lipsa de interes în reforma românilor, dar nu omorât. Cităm de pe doxologia.ro: „În anul 1643, blândul Ierarh Iorest a fost aruncat în temniță pentru râvna dreptei credințe, pătimind multe necinstiri, bătăi și ocări. Iar sfântul a răbdat mucenicește, fiind gata să-și dea și viața pentru apărarea credinței ortodoxe și mântuirea turmei sale. După nouă luni de zile, păstorul cel adevărat este scos din temniță și obligat să dea o sumă de bani. Ajungând din nou în Moldova, între anii 1656-1657 a fost episcop la Huși, păstorind bine Biserica lui Hristos și lucrând la mântuirea fiilor săi duhovnicești. Apoi și-a dat sufletul cu pace…” BOR l-a canonizat în anul 1955 și se face pomenirea lui la 24 aprilie. Este sfânt deci.
Fake news funcționau și pe vremea lui Zenovie. Mai greu acum, cu internetul.

Ștefan Popa

„În locul acestuia, principele l-a numit pe Ştefan Popa, călugăr al mănăstirii din Alba Iulia…„
Condițiile de reformare impuse bisericilor românești:
„Episcopul este ţinut să se folosească de limba română în tot ceea ce priveşte serviciul divin, să-i silească pe credincioşi pentru a primi catehismul calvinesc tipărit În anul 1640 şi să propovăduiască învăţăturile acestuia; să boteze cu apă „simplă„; să îngăduie ca numai pe cei adulţi să primească Sfânta Împărtăşanie; să împiedice cultul icoanelor şi al sfinţilor; să renunţe la toate ceremoniile de care se foloseau la înmormântări; să dea libertate deplină tuturor celor care doresc să îmbrăţişeze calvinismul; în fiecare an să ţină sinod cu preoţii, iar în ceea ce priveşte toate deciziile mai importante să se ceară sfatul şi aprobarea superintendentului calvin, ia a cărui sfat este dator să recurgă când doreşte să-i pedepsească pe protopopi, să-i destituie sau să-i ungă.
Astfel, episcopul românilor poate să fie considerat vicar al superintendentului calvin şi toţi
urmaşii săi au avut aceeaşi soartă până la Unire (1701). Principele a facut cunoscute aceste condiţii în
acelaşi an tuturor preoţilor români, care erau obligaţi să le respecte foarte riguros.„

Cărți tipărite în românește în acei ani:

„După întemeierea tipografiei româneşti, Gheorghe Rakoczy s-a îngrijit ca Sfânta Scriptură să
fie tradusă în întregime în româneşte, ca în acest fel episcopii şi preoţii să poată propovădui cu mai
mare succes cuvântul „curat” al lui Dumnezeu. O parte din Vechiul Testament se găsea într-o bună
traducere, apărută la Orăştie în anui 1582, prin cheltuiala lui Francisc Geszti, iar traducerile Noului Testament erau acelea care au apărut la Braşov, prin cheltuiala saşilor (Evanghelia din 1561, Faptele Apostolilor din 1563) . In tirnpul lui Gheorghc Rakoczy (1630-1648), acestea erau foarte rare.
De aceea principele a dat poruncă în anul 1644 călugărului Silvestru să traducă integral Noul
Testament în limba română. Această traducere a fost imprimată în tipografia din Alba Iulia, la
începutul anului 1648.
În acelaşi an, prin cheltuielile magnatului Acaţiu Barcsai (de origine română, de origine din Bârcea Mare, Hd), a apărut chiar versiunea românească a Catehismului palatin, tradusă de Ştefan Fogarasi, „pastorul spiritual” („lelki pasztor”) al românilor din oraşul Lugoj trecuţi la calvinism . În prefaţa aceluiaşi catehism, traducătorul (Ştefan Fogarasi) scrie împotriva catolicilor pe un ton vehement. „

„Acesta avea aceleaşi intenţii de a-i converti pe români spre calvinism cu orice preţ. Chiar şi mijloacele erau cele vechi; …. tipărirea cărţilor în limba română ….„

O educaţie dreaptă nu poate fi făcută fără cărţi

„Savul Popa, care a fost uns în temeiul următoarelor condiţii: „
1. Se va îngriji să li se propovăduiască românilor în limba proprie cuvântul lui Dumnezeu şi să li se insufle în mod asemănător valahilor, cât şi rutenilor (în comitatul Maramureş locuiau mulţi ruteni).
2.Să-i silească sub pedeapsa destituirii pe preoţii şi pe ajutoarele lor, ce sunt supuşi supravegherii sale,
să-şi procure Noul Testament, Catehismul şi Psaltirea; se va strădui să fie semănate în inimile
ascultători lor seminţele acestui cuvânt divin, după ce din sufletele celor ce ascultă vor fi îndepărtate
superstiţiile, dat fiind că o educaţie dreaptă nu poate fi făcută fără cărţi.
3. Pe soţi să nu-i despartă decât pentru acuzaţia de adulter şi să nu îngăduie căsătoria între persoanele nepotrivite, iar dacă cineva nu putea fi urmărit în astfel de treburi de judecata sa şi alor săi, atunci să aibă parte de sfatul şi de judecata superintendentului ortodox (sic calvin) şi ale vlădicului (vlădică = episcop) de Alba Iulia (este vorba de episcopul românilor care îşi avea reşedinţa la Alba Iulia).
….
5. În discuţiile despre cauzele externe, să nu-l oblige să facă şi să realizeze nimic de la sine, ci
pe toate cu consimţământul bătrânilor (adică al protopopilor)
6. Va fi susţinut să înainteze pricinile mai importante, aici la Alba Iulia, ca niciodată să nu fie la îndemână cuiva prilej de a se plânge de încălcarea dreptului său, să transmită chiar în toate şi în alte treburi în care se amestecă întărirea evlaviei şi mântuirea sufletelor, să depindă de superintendentul ortodox şi de vlădica de la Alba Iulia şi întru totul să urmeze sfaturile acestora în legătură cu cele necesare, să caute acestea prin intermediul oamenilor şi al scrisorilor şi să-i consulte.
7. Să fie obligat să vină personal la sinoadele anuale ale preoţilor români sau, dacă acest lucru nu poate să se întâmple din vreun motiv important, să trimită aici la Alba Iulia legaţi demni de încredere şi potriviţi prin credinţă.”
Iată un program ce și-a dorit apropierea bisericilor ortodoxe, de felul reformat. O reFORMARE adică.
Cât a reușit, nu știm.

„În anul 1651, Gheorghe Râkoczy II s-a îngrijit de tipărirea unei traduceri româneşti a Psaltirii
ebraice, de traducători ale căror nume ne-au rămas necunoscute. Prefaţa a fost scrisă de episcopul
român Ştefan Popa. Această prefaţă conţine apărarea folosirii limbii naţionale în serviciile sacre
[12]. Episcopul spune „cine predică cuvântul lui Dumnezeu într-o limbă străină, nu vorbeşte
poporului, ci lui Dumnezeu, se întrezăreşte el însuşi în credinţă, nu pe credincioşi, deoarece aceştia nui înţeleg cuvintele; predica este asemănătoare goarnelor care au întotdeauna acelaşi sunet fără nici o varietate.„

Împotriva alor două ţări fără Scriptură Sfântă

„În acelaşi oraş (Alba Iulia) a apărut în anul 1656 Scutul catehismului cu răspunsuri din
Scriptura Sfântă împotriva alor doue ţări fără Scriptură Sfântă. Varlaam, mitropolitul Moldovei,
a fost trimis sol în anul 1644 de către Vasile Lupu, principele acelei ţări (1634-1653) la Matei Basarab,
principele Țării Românești (1632-1654). Acolo, la vărul principelui, Udrişte Năsturel a văzut un exemplar al catehismului tipărit în româneşte în anul 1640 de către calvini pe care l-a socotit „plin de venin aducător de moarte”.

Respingerea (Refutatio)

„De aceea, întorcându-se în Moldova, a convocat în sinod şi pe preoţii Moldovei şi pe cei ai Valahiei şi a redactat un răspuns de combatere a acelui catehism, ca să demonstreze „interpretarea falsă şi eronată a Sfintei Scripturi făcută de calvini” („strâmbătura şi tâlcul cel rău al calvinilor, cari tâlcuiesc rău şi strâmbează Sfănta Scriptură”). Această respingere (Refutatio) a fost tipărită în anul 1645 la Iaşi.

Iată că în acei ani, când răspunsul la o carte venea după câțiva ani, exista un real schimb de idei în spațiul românesc. Ce e important, e că acest schimb s-a făcut nu în latină, limba cancelariilor vremii, ci în românește. Această trecere la limba română s-a făcut sub influența reformei.

Apărarea catehismului reformat, românii au multe lucruri care nu au o origine apostolică

„Fără îndoială, părea că este un răspuns necesar la această respingere şi de aceea calvinii au editat la 1656 lucrarea Apărarea catehismului. Apărarea constă din două părţi. În prima parte sunt combătute obiecţiile mitropolitului Varlaam. „Românii au multe lucruri care nu au vreo origine apostolică – spune autorui Apărării.„

Care dintre apostoli v-a învăţat să-i încingeţi pe miri cu o cingătoare, să le puneţi
deasupra capului coroane şi să le daţi miere?”

„Care dintre apostoli v-a învăţat la administrarea botezului să scuipaţi şi să suflaţi, să însemnaţi capul copilului cu ceară, să-i ungeţi cu ulei şi să-I purtaţi de trei ori în jurul mesei şi la icoanele sfinţilor, căci Christos ne-a învăţat să botezăm într-alt fel. Care dintre apostoli v-a învăţat să amestecaţi pâinea şi vinul cu apă (cuvântul este din Sfânta Eucharistie) şi să-I duceţi la bolnavi, să deschideţi gura acestora cu un lemn şi să le daţi cu lingura Împărtăşania?
Care dintre apostoli v-a învăţat să puneţi icoanele pe stomacul bolnavilor şi să le
sărutaţi, să puneţi în mâna acestora o cruce de ceară şi bani, să le daţi merinde de drum, să-i stropiţi cu
vin şi alte multe prostii pe care nu le putem expune în întregime. Nici în Sfânta Scriptură mi se găsesc
astfel de lucruri, nici apostolii, nici profeţii nu au propovăduit lucruri asemănătoare, aceste superstiţii sunt băbeşti.
„Care dintre apostoli v-a învăţat să-i încingeţi pe miri cu o cingătoare, să le puneţi
deasupra capului coroane şi să le daţi miere?”
Mai departe, autorul spune că omul nu poate să dobândească mântuirea sufletului prin respectarea legii şi prin fapte bune, ci numai prin credinţa în Isus Christos. Legea este sfântă şi „spirituală”, pe când omul „material” şi astfel nu poate să o respecte şi să o împlinească. Cei care doresc să dobândească salvarea sufletului prin fapte bune şi caută să ajungă la Tatăl prin alt intermediu decât Isus Hristos şi care venerează pe sfinţi sau pe îngeri, fac „o mare prostie” deoarece „sfinţii şi îngerii nu văd suferinţele noastre” şi nu pot să ne aduc vreun ajutor. Apoi este combătut celibatul, postul, cultul icoanelor şi al Sfintei Cruci deoarece „nu crucea, ci Isus Hristos ne-a mântuit”.
Partea a doua conţine o nouă ediţie a Catehismului tipărit în anul 1640. „

Stefan Majlat

„Primul care a vrut să-i convertească pe români a fost Ştefan Majlat, căruia îi aparţinea atunci
domeniul Făgăraşului, din prima jumătate a secolului XVI. La 1541, scria de numeroase ori din
Constantinopol, unde fusese întemniţat, soţiei sale Anna Nadasdy, să rămână credincioasă reformei şi
să o propovăduiască printre români.

Susanna Lorăntffy , „…dacă se folosesc de limba română în serviciul divin.”

„Susanna Lorăntffy a emis un decret pe 2 aprilie 1657 în legătură cu inspecţia canonică a
bisericilor româneşti. Aceşti inspectori erau şi inspectorii şcolii româneşti din oraşul Făgăraş. Aceştia
erau ţinuţi să inspecteze toate bisericile de cel puţin două ori pe an. Cu ocazia inspecţiilor trebuia avut
în vedere dacă preoţii stăpânesc destulă ştiinţă teologică, dacă se folosesc de limba română în serviciul divin, de unde îşi scot subiectul predicii, dacă propovăduiesc sau nu învăţăturile catehismului calvin?”

Școala românească de la Făgăraș. Universitate?

Ca unul care sunt cât de cât familiarizat cu limbajul secolului 16, trebuie văzut cum această școală ar avea dreptul să fie numită Prima Universitate Românească,….3 aprilie 1657.
Despre Susanna Lorantffy ar trebui scris mult.
„În ziua următoare a emis un nou decret. Este vorba de decretul întemeierii unei şcoli româneşti
la Făgăraş, fondată de principesă pe propria-i cheltuială.
Decretul avea cinci părţi:
1. Despre locul, clădirea şi scutirile de care beneficia şcoala românească.
2. Despre dascălul şcolii.
3. Despre învăţăcei.
4.Despre inspectarea ei.
5. Despre mijloacele de întreţinere ale dascălului şi ale învăţăceilor.
Şcoala românească a fost construită aproape de şcoala ungurească, pentru ca inspectarea să fie
mai uşoară şi elevii români să poată învăţa maghiara, iar cei unguri româna. Şcoala românească se
bucura de aceleaşi privilegii ca şi cea ungurească. Profesorul era numit de stăpânul Făgăraşului şi era
supus jurisdicţiei consistoriului calvin. Trebuia să aibă destulă învăţătură, dobândită într-o şcoală
calvină şi să vorbească bine româneşte, să ştie să scrie şi să citească. Era nevoie ca elevii din
clasele mai mici să aibă îndemânarea de a scrie şi de a citi bine româneşte, mai apoi de a învăţa
predica de duminică, Crezul, cele Zece Porunci şi catehismul tipărit la Alba Iulia, mai apoi să explice
sacramentele Botezului şi al Împărtăşaniei şi cântecele religioase folosite de comunitatea din Lugoj şi
Caransebeş. În zilele de duminică şi în cele de sărbătoare dascălul trebuia să meargă cu învăţăceii la
biserică şi să cânte cântece religioase în limba română.
Pentru inspectarea şcolii este stabilită o comisie din doi membri ai consistoriului calvin, din
doi mireni şi preoţi învăţaţi români. Aceştia trebuiau să inspecteze şcoala de cel puţin două ori pe lună.
În fiecare an erau două examene publice, toamna şi primăvara.„
Iată un program care precede cu 100 de ani Școala Ardeleană.

Mai departe documentul conține mai mult date despre decrete date de principii protestanți pentru întărirea protestantismului printre români.
Am scos în evidență efortul tipografic al epocii, efort care ascunde nerostită o realitate: literalizarea limbii române, formarea ei. Cu aport egal din partea traducătorilor și tipografilor din toate cele trei țări românești, cu ajutorul bugetului generos al Transilvaniei (una din cele mai bogate și puternice țări europene de atunci) limba română s-a format pe paginile Noului Testament, ale Bibliei și ale cărților care explicau Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Acesta a fost mesajul postării mele de astăzi.
Documentul aici.