Alianța din Ezechiel 38?

Am scris acum ceva vreme că Putin nu e Gog. Și totuși tare se potrivește alianța profețită de Ezechiel acum 2600 de ani cu poza.
Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!  Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia;  împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:  Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine! ” Ezechiel 38:4-6
Pentru cercetătorii credincioși ai profețiilor biblice, istoria lumii este o succesiune de împliniri de profeții.
Toate aceste profeții au în vedere Planul divin veșnic dinainte de întemeierea lumii.
O lume întemeiată acum 6000 de ani, distrusă acum 4350 de ani prin potop și recreată după potop.
O lume care datorită păcatului repetat va fi din nou distrusă prin foc, un foc de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.
Ordinea exactă a evenimentelor sfârșitului nu este deslușit prezentată de profeți, se dau doar semne, pentru ca atunci când se împlinesc, cei credincioși să capete speranță.
Socotesc întâlnirea de săptămâna aceasta a liderilor Persiei, Rusiei și Turciei un astfel de semn.
E vremea piersicilor, fructele care ne vin din Persia, de fiecare dată când mănânc piersici mă gândesc la Iran.
La întoarcerea de la Teheran, președintele Rusiei a dat ordin să se dizolve Agenția Evreiască din Rusia, o organizație care se ocupa de Aliyah, plecarea evreilor din Rusia spre Israel.
E evident că sugestia închiderii acestei agenții care întărește Israelul prin emigrație a venit din partea conducătorului iranian. Deci aproape sigur la Teheran s-a discutat și despre Israel.
Ei împlinesc probabil fără să vrea Scriptura, iată ce scrie Ezechiel mai departe:
„.…vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.
O imagine nemaipomenit de exactă a Israelului de azi.
E posibil ca această alianță să conducă la un astfel de deznodământ: sângeroasa bătălie de la Armaghedon (Muntele Meghido-nordul Israelului).
Imaginea este detaliat descrisă de profet, nu lasă loc de dubii, va fi un grozav război:
În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele11 Vei zice: Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi! 12 Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul pământului.
Iarăși o imagine fidelă a Israelului de astăzi, despre care este scris că va fi atacat de o alianță de popoare.
Dacă adăugăm ura furibundă a șefilor iranieni față de Israel, tabloul profetic se întregește.
Vă rog să nu plecați la pădure după lemne, vă rog să nu mă puneți pe rug.
Nu am zis că așa va fi sigur, am întrebat.
Postarea este o întrebare.
Dar te rog tu cititorule, în mod personal să îți mai pui o întrebare:
Ce fel de Biblie citești, cum o citești, ce fel de „gânduri îți vin în minte” când citești profeții, când asculți știrile?
Mai bine zis: citești profeții?
Aștepți împlinirea planului descris de ei?
Unsul despre care scriu toți profeții va veni din nou și va conduce lumea. Deocamdată a biruit moartea, o garanție suficientă credinței ca „toate îi vor fi supuse”. Iubești un astfel de Stăpân, crezi cuvintele Lui?
Aceasta este Biblia, așa trebuie crezută.
Ea îl are în vedere pe Unsul, pe Hristos.

3 comentarii

  1. Fratele din Chișinău din postarea de acu câteva luni spunea citând din Apocalipsa 20 că Armaghedonul va fi după mileniu, idee pare-se aprobată de tine.
    Dar Apocalipsa 16 ne arată că mai sus numita bătălie face parte din necazul cel mare de (chiar) dinainte de mileniu.
    Gog, din țara lui Magog, e o persoană care e un șef de stat, care reprezintă o națiune mai degrabă, poate o zonă. Deci poate fi Putin acum și apoi va fi… cine-o fi șef la sfârșitul mileniului peste zona asta a roșului. Dar atunci vor ataca cetatea prea iubită, Ierusalimul fizic dar transformat la venirea vizibilă a lui Isus cu sfinții Săi. Pe când aici în Ezechiel 38 națiunile astea merg pentru a lua pradă și are loc în viitorul foarte apropiat, pentru că ni se spune că locuitorii Israelului locuiesc liniștiți fiind abia scoși din mijlocul multor popoare.
    Iar vers 23 spune că Domnul se va face cunoscut prin aceasta înaintea mulțimii neamurilor.
    Foarte posibil că Ezechiel 38 și 39 să nici nu facă parte din bătălia dela Armagedon și să fie mai devreme. Este acolo un amănunt, 39:9, care încurcă: 7 ani vor face foc cu armele asupritorilor și 7 luni le vor aduna trupurile moarte, ori mă îndoiesc că asta se va întâmpla în mileniu.
    Alt lucru, la Armagedon avem de-a face cu anticrist, fiara din Apocalipsa 19:19.
    Deci alianța din poză face parte din profeția din Ezechiel după înțelegerea mea și împlinirea ei s-ar putea derula sun ochii noștri.
    Asta înțeleg eu.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Răpirea va fi într-o perioadă de stabilitate politică și de pace. Ca și înainte de potop, ca și înainte de focul nimicitor al Sodomei. Oamenii vor duce o viață foarte liniștită în acea perioadă, probabil în majoritatea zonelor de pe pământ. Că în paralel cu această liniște are loc și o creștere a tensiunilor și a agresivității este posibil.
      Mai vedem că după răpire va avea loc nimicirea Babilonului religios, într-o singură zi, exact ca și tiparul lui antic.
      Iar nimicirea Babilonului religios va fi făcută de către oamenii politici, de către împărații pământului. Eu zic că așteptând, să observăm semnele, dar nu cu gândul să le fixăm pe o axă cronologică exactă sau să dăm termene. Cred că cea mai potrivită atitudine este cea a profeților din vechime: ei căutau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere duhul lui Hristos…. nu știau exact. Tot astfel și noi vestim dinainte aceste evenimente fără să știm exact când vor avea loc și cum. Nu putem spune ca vestim pe Hristos fără să vestim venirea lui Hristos, împărăția lui Hristos, judecata lui Hristos, răzbunarea lui Hristos.
      Viitorul este al lui Hristos și singurul argument al angajamentului nostru trebuie să fie asigurarea viitorului alături de El.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s