Ascult cântări.
În casă, soacra ascultă pe internet Micul Samaritean de la Chișinău, asculta și azi în bucătărie când m-am întors de la lucru.
În timp ce luam masa, se dădeau cântări pe post.
Azi au dat Mai adă Doamne-acele vremuri din trecut, parcă chiar în interpretarea lui Chibici.
Emoționant, cald, plăcut, antrenant, dar cât de adevărat?
O chemare la un activism religios fără argument, fără logică și deci fără perspective de angajament(evlavie), cum s-a dovedit a fi această mișcare care începe cu 50. (Glisez ecranele duminica seara de la o biserică la alta (ca să mai găsesc câteva nume ca cele din Sardes) și dau de eforturi tot mai palide de reafirmare a identității „emoționante” a unor vremuri recunoscute „din trecut”.)
Dar să mă întorc la emoțiile ispititoare.
La melodiile plăcute care pot transmite adevăruri sau minciuni, orice, că oricum sunt ascultate.
Că-s frumoase.
Și mi-a fugit gândul la tinerețea mea destul de „carismatică”, vremuri în care cântam de-a valma, frumos să fie.
Și la poezii, la Traian Dorz cu ale lui Cântări Nemuritoare.
Oare un adevăr spus fără emoții are vreo șansă să-l creadă cineva?
Poate oare buturuga adevărului să răstoarne căruța emoțiilor?
Poate, dar căruța asta nu trece pe-acolo.
Dar oare n-am mai scris pe subiect?
Și iar mi-am amintit cât de tare m-a prins emoționalismul din poeziile frumoase ale lui Dorz.
Cât de mult mi-au plăcut, Doamne-Doamne!
Nu puneam deloc vreun filtru al adevărului pe aceste emoții, savuram emoția hiperbolelor, a rimei perfecte, a stilului inconfundabil al poetului martir. Îmi era de ajuns. Mai mult, mă ispitea să citesc.
Așa am ajuns să citesc în adunarea baptistă unde bunicul era pastor poezia „În templul credinței străbune”: o odă scrisă de un ortodox înspre slava „credinței străbune”, amănunte pe care nu le cunoșteam, dar care bunicului nu i-au scăpat, n-a zis „amin” la terminare, deși de obicei bunicul zicea.
Ispita consumului de „produse religioase” ce-mi produceau plăcere nu m-a lăsat însă niciodată fără să încerc să justific logic gustul plăcut. Adică să nu ling numai glazura prăjiturii ca-n copilărie, ci și prăjitura.
În acest fel de mai multe ori am descoperit pietre sub ciocolată sau…mai rău.
Chiar acum în timp ce scriu ascult cântări și am ajuns la De ce întârzie trezirea? în aceeași linie emoțională.
Am încercat să caut scuze aplecării mele spre emoție, cum ar fi că de exemplu poetul care are ceva de spus, de dragul adevărului, va îmbrăca idea adevărată cu hainele frumoase ale rimei perfecte și eventual ale unei melodii atractive, precum o mamă-și gătește copilașul, să aibă trecere.
Da, dar ce te faci dacă nu numai capra are blană, ci și lupul?
Cum vor deosebi cei trei iezi, capra de lup?
Sub blana emoției poate fi lupul, nu mămuca.
Adică, erezii pe melodii.
Și în timp ce scriam postarea asta, îmi scrie pe WA un prieten făcut aici, pe blog.
Îi place cum scriu, nu și ce.
Logic, e profesor de muzică, țepușul în care-l invit eu să dea cu piciorul e deosebit de ascuțit,….și e pâinea lui. Ce să facă? Și căuta să ia apărarea emoțiilor…că trebuie.
Zicea dânsul că emoția e cealaltă față a monedei, una e rațiunea. 50%-50%
Am fost tentat să dau copy/paste parțial la dialogul cu el, dar e prea lung.
S-a mirat la urmă când i-am spus că în ultima călătorie cu soția în Europa, am luat cu noi cărți de cântări și am cântat, credea că nu cântăm…
Cântăm cântări adevărate, iar dacă melodia e ușoară, se și reține mai ușor, dar să te lagi pradă emoțiilor de dragul unei melodii, indiferent de text, aici trebuie mare veghere!
Pe poarta emoțiilor trebuie lăsate să intre doar emoțiile însoțite(aduse) de credință: bucuria și pacea.
„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa…” Romani 15:13
Că de nu se veghează la poarta asta, pot intra coafați balaurii emoțiilor arhitectonice, urangutanii emoțiilor titlurilor academice, papagalii emoțiilor oratorice (sau ciorile vopsite) pe lângă stolurile de păsări ale emoțiilor muzicale și cu toții vor face chetă pentru plata zorzoanelor cu care s-au înțolit. Dar oare n-au intrat deja în cele mai multe locuri?
Menajerie!
(postare începută în 6 decembrie și încheiată azi)
Vestea Bună 