Casa nelegiuirii

…„Unde duc ele efa?” El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinear…” Zaharia 5:10-11

Domnul Isus a fost un dușman înverșunat al datinii bătrânilor.
Datina bătrânilor a fost motivul pentru care iudeii din vremea Lui desființaseră Cuvântul lui Dumnezeu.
El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră.” Marcu 7:9
Datina bătrânilor a fost motivul pentru care iudeii l-au persecutat pe Domnul Isus, că n-o ține.

Datina bătrânilor a fost instituționalizată sub forma singogii și a membralității în sinagogă în cele 5 secole de robie care au precedat venirea Domnului Isus în lume. Teama de a nu fi exclus din sinagogă îi ținea pe oameni legați de datină. Oare azi nu este la fel?

Să analizăm puțin, din cel mai curat izvor, din Cuvântul lui Dumnezeu această instituție a „clădirii sfinte”, cum a apărut, ca și consecință a ce, cum s-a dezvoltat și cum ne afectează pe cei ce trăim azi în Împărăția lui Dumnezeu.

Cititorii superficiali ai Cuvântului lui Dumnezeu, când citesc că Domnul Isus mergea la templu, că apostolii mergeau la sinagogi, înțeleg că Domnul și apostolii aprobau sistemul, clădirile. Oare chiar așa este? Sau cu totul dimpotrivă!
Un cititor presupun sincer, chiar m-a întrebat pe Fb: „Și totuși, Domnul Isus mergea la templu ,și căutat fiind de părinți le-a răspuns ” sunt în casa tatălui „. Vă rog un răspuns.
Redau aici mai pe larg ce i-am răspuns.

În Israelul de pe timpul Domnului Isus, existau alături de templele păgâne, două tipuri de clădiri religioase evreiești: templul și sinagogile.
Templul era unul singur: în Ierusalim, sinagogi erau peste tot și chiar de multe nuanțe, cum sunt azi cultele și sectele.
Templul a fost zidit, de fapt rezidit la porunca lui Dumnezeu dată prin profeții Hagai și Zaharia, și darea poruncii pentru rezidire de către împăratul Medo-persan a reprezentat un marker cronologic exact legat de venirea lui Mesia, moment ușor de calculat, din profeția lui Daniel, moment pe care evreii religioși l-au ratat și din acest motiv au fost acuzați de Domnul Isus.
Zaharia și Hagai au profețit despre cel de-al doilea templu, o fereastră de timp îngăduită de Dumnezeu unui număr mic din cei „ai lui Avraam” pentru a reconstrui Templul Domnului și a permite împlinirea profețiilor pentru venirea „Mântuitorului lumii”. Acel număr mic de evrei care s-au întors totuși din robie ca să zidească templul sunt evreii simbolizați în cartea Ieremia de coșul cu smochine bune, evrei care nu s-au aclimatizat în Babilon și la cel mai mic semn de permisiune, s-au reîntors în țara lor, s-o rezidească. Cu ceilalți evrei, care au rămas în Babilon, s-a împlinit tot cuvântul lui Dumnezeu din pilda coșului cu smochine rele.
Acești evrei care nu au vrut să se întoarcă din Babilon au zidit „casa nelegiuirii” și sunt baza diasporei evreiești până astăzi.
Dar să nu divaghez, e destul pentru explicație să menționez că templul unic era construit la porunca lui Dumnezeu.
Cu sinagogile e altă poveste.
În Zaharia 5 apare imaginea blestemului și a nelegiuirii, nelegiuirea fiind simbolizată de o efă, dusă de două femei în țara Șinear pentru a-i zidi o casă. Citiți Zaharia 5 pentru a înțelege mai departe.
Cele două femei care duc nelegiuirea în țara Șinear (Babilon) sunt cele două case ale lui Israel care au fost duse în robie și au construit în Babilon o casă efei, adică o casă nelegiuirii. Vedem profeția cu cele două „surori” din Ieremia 3; Iuda și Israel.
În țara Șinear, adică în robia Babiloniană s-a dezvoltat „casa nelegiuirii”.
„Casa” aceasta rămasă până astăzi este „datina bătrânilor”, datină propagată prin sistemul sinagogilor, un sistem de educație falsă, sistem care nu a fost agreat de Domnul Isus deloc. „Voi să nu vă numiți Rabbi” ne-a spus clar.
Rețineți episodul din Nazaret, când Domnul Isus a fost scos afară nu numai din sinagogă, ci chiar din cetate, ca să fie aruncat de pe munte, în prăpastie, afară din cetate.
Sau mențiunea Domnului Isus: „Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.
Sinagogile nu erau văzute de Domnul ca sinagogile Mele, ci „sinagogile lor” ale oamenilor, nu erau ale lui Dumnezeu, adică nu au fost în planul lui Dumnezeu.
Să ne întoarcem la templu: rețineți că templul a fost dărâmat la 37 de ani după răstignirea și învierea Domnului Isus.
Această nimicire a templului și împrăștiere a poporului a fost profețită și de profeți, și de Domnul Isus.
Așa că, faptul că Domnul Isus mergea la templu nu trebuie luat ca exemplu.
Templul de atunci reprezenta în chip fizic adevăratul templu din ceruri, care este alcătuit din ființe, nu din pietre.
Chiar Domnul Isus a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” lucru de care l-a acuzat mulțimea batojocorindu-L în timp de era răstignit: „„Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!” Matei 27:40
Până la urmă templul de pietre a fost dărâmat și deocamdată altul pe acel loc nu se poate zidi și pe alt loc nu e voie.
Creștinii evrei din primul secol, în primii ani după învierea Domnului Isus, continuau să meargă la templu, dar acest lucru nu a fost se pare agreat de Dumnezeu, pentru că Domnul Isus poruncise ca să meargă în toată lumea să propovăduiască evanghelia, nu să stea în Ierusalim după rusalii.
După prigonirea cu ocazia morții lui Ștefan, s-au împrăștiat și n-au mai mers la templu, apoi în anul 70 templul a fost dărâmat, nu mai era nevoie de el.

De ce e important pentru noi ca creștini să înțelegem această lucrare falsă: „casa nelegiuirii”?
Pentru că sistemul educațional de tip sinagogă s-a transferat în creștinism prin acea „iudaizare” atât de condamnată de apostoli.
Un Vechi Testament care condamnă templele zidite peste tot, Dumnezeul unic care critică orice formă de idolatrie și o privește cu gelozie, Hristosul trimis de Dumnezeu, Isus, care a înfierat datina bătrânilor, locurile dintâi și ierarhizarea, apostolii care peste tot au scos oamenii din sinagogi după ce au crezut, nu i-au lăsat acolo, un Nou Testament plin de exemple de creștini fără temple și clădiri dedicate, multele exemple de adunări fără pastor, comitet, niciuna cu cor și industrie muzicală sau de alt fel, toate acestea nu reprezintă nimic pentru cine vrea să meargă după felul nelegiuit transmis istoric din modelul iudaic al sinagogii.

Tu, dragul meu, care ai ajuns cu cititul până aici, din ce categorie vrei să faci parte, cu cine te identifici?
Ești ca Noe sau ca cei din vremea lui?
Ești ca Lot sau ca cei din Sodoma?
Ești ca Ilie, prigonitul sau ca cei 850 de proroci de la masa Izabelei?
Ești ca Isaia, ca Daniel, ca Ieremia, ca Ezechiel, ai luat tu de modele pe prorocii Domnului sau îi disprețuiești și pe ei și prorociile lor? Crezi tu în proroci cititorule?
Dacă ai fi fost la Ierusalim pe vremea răstignirii, oare ai fi strigat și tu ca mulțimea, poate împreună cu cei din sinagoga ta?
Sau pe vremea uciderii lui Ștefan, poate dacă n-ai fi aruncat piatra, ai fi păzit hainele celor ce plini de elan, aveau nevoie de libertate de mișcare, să țintească bine!
Sinagogile de pe vremea apostolilor aveau diferite nume și nimeni nu era deranjat de această babilonie: „Unii din sinagoga numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan.” FA 6:9 Cam cum sunt astăzi cultele, după învățătură și după geografie.
Caută să ai Certificat de rob bun, citește cartea Domnului și învață și pe alții din ea!
Cu tot dragul și din toată inima!
Puzderia de case ale nelegiuirii să nu te facă să crezi că în acestea se face lucrul Domnului.
Cercetează ce se face în casa în care ești, nu cumva este o „casă a nelegiuirii”?
Iudaismul fals a produs un creștinism fals, am tratat acest subiect în cele 5 postări despre Ieșirea din sinagogă.










Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: